vineri, martie 29, 2024

Din nou despre voluptatea ticalosiei: Cornel Nistorescu, Radu Calin Cristea si lumea lor

Reiau un articol aparut acum cativa ani pe blogul meu. Tema, atunci ca si acum, este ceea ce numesc voluptatea ticalosiei. Este suficient sa inlocuim numele lui Cornel Nistorescu cu acela al lui Radu Calin Cristea, precum si titlul publicatiei, in loc de „cotidianul.ro” sa punem “Observator Cultural” si articolul devine de o amuzanta, chiar spectaculoasa actualitate. Personal, nu ma mir. Redactorul-sef adjunct de la “Observator”, Ovidiu Simonca, a fost un scurt timp adjunctul lui Nistorescu la foaia electronica specializata in calomnii sordide si denunturi, antifrastic, insolent si uzurpator numita “cotidianul”. RCC a migrat, spre stupoarea multora din fostii sai prieteni, dinspre statutul de respectat jurnalist si critic literar spre acela de entuziast propagandist USL. Astazi exceleaza in linsajul mediatic al celor care nu ii glorifica pe plagiator, pe securist si pe demagog, sinistra triada care batjocoreste Romania.

http://adevarul.ro/cultura/carti/cititor-serviciu-vladimir-tismaneanu-pus-zid-1_510bb3754b62ed5875c4df66/index.html#

Fiindca veni vorba de un “Dictionar social-politic pentru tineret”, aparut in 1981, ma intreb ce gandeste dl Cristea despre articolele altor autori, sa spunem profesorul de etica de la Universitatea din Bucuresti Vasile Morar ori politologul Mihai Milca, actual director general la ICR-ul condus de Andrei Marga, fost redactor-sef adjunct al „Scanteii Tineretului” in anii 80, fost director al Bibliotecii Romane din Roma in ultimii ani ai dictaturii comuniste? Fiecare articol din acel “Dictionar” este semnat cu initiale. I-as mai spune ca nu l-am intalnit in viata mea pe fostul sef al Sectiei Presa a CC al PCR, Eugen Florescu, dar stiu ca era un personaj abominabil, incuiat, agresiv si xenofob. In niciun caz nu m-ar fi “simpatizat” din ratiuni pe care RCC le stie foarte bine. Eu pe el si mai putin.

Nu am colaborat la revista “Tanarul Leninist” cu exceptia, din cate tin minte, unei mese rotunde (ancheta printre studenti) condusa (organizata) de, pe atunci, cercetatorul Liviu Turcu, colaborator al publicatiei. Redactor-sef era, daca ma ajuta memoria, Nicolae Lotreanu, ulterior seful serviciului de documentare de la “Stefan Gheorghiu”, dupa 1990, redactor-sef al unei reviste numita “Alternative” publicata de Institutul de Teorie Politica al carui director era, cu binecuvantarea noii puteri, fostul profesor de socialism stiintific, apropiat de Ion Iliescu si Dan Martian, Radu Florian.

Dl Cristea a fost redactor al revistelor studentesti din subordinea UASCR (“Viata Studenteasca” si “Amfiteatru”). Eu nu. Dl Cristea a colaborat la Radio Europa Libera, a fost chiar redactor, in anii 90, dupa caderea regimului comunist. Eu am colaborat incepand din februarie 1983. Un minim simt al colegialitatii si amintirea luptei purtata ani de zile de aceeasi parte a baricadei al fi trebuit sa-i pondereze apetitul inchizitorial. Dar domnia sa anuntat ca se dedica unui “razboi total”. Probabil ca articolul din “Observator Cultural”, plin de adjective stigmatizante si inexactitati flagrante, de usor demonstrabila inspiratie “Tricolorul” si “Romania Mare”, este parte din acest razboi. Dl Cristea ma numeste, proband ca habar nu are despre ce vorbeste, un Homo Sovieticus. In prima faza ma numise “Homo Brucanus” (termen cu conotatii cel putin indoielnice). N-a explicat de ce a renuntat la aceasta sintagma. Eu il consider pe actualul Radu Calin Cristea un Artur Silvestri al timpurilor noastre. Pentru cei care n-au apucat acele vremuri, Artur Silvestri era unul dintre cei mai virulenti membri ai echipei de hingheri pseudo-culturali condusa de Eugen Barbu. (1 februarie 2013)

Sunt de-a dreptul socat ca Marius Tuca nu explodeaza: va sa zica ei au muncit din greu la JN ca sa publice pe prima pagina, la o zi sau doua dupa discursul lui Traian Basescu din Parlamentul Romaniei, pe 20 decembrie 2006 (cred ca nu gresesc data) un ditamai denuntul/rechizitoriu cu titlul, parca, “Tismaneanu primul comunist al tarii” semnat (iar cred ca nu ma insel, de Gabriela Antoniu). Iata ca acum C.N. (tot e un progres, a invatat sa puna initalele auctoriale la sfirsit), nemaigasind nimic de spus contra mea, preia (fara sa o recunoasca) munca distructiva a altora. Ma acuza ca am fost activist comunist, desi n-am lucrat in viata mea nici in aparatul PCR, nici in cel al UTC/UASCR. Sa mai adaug ca Marius Tuca nu si-a facut o profesie din a (ma) calomnia. Nu e genul.

Tot in JN, tot in 2006, a aparut articolul lui Mircea Cartarescu cu titlul “Volodea asa cum il cunosc eu“. Un text de o rara generozitate si superba cinste pentru care nu voi sti niciodata cum sa-i multumesc indeajuns.

De fapt, chiar si articolul “demascator” din JN are unele probleme, pentru ca protocronismul delatiunii apartine de fapt „Tricolorului”, ziarul-anexa al “Romaniei Mari“. Sa dam totusi „Jurnalului” creditul ca a fost prima publicatie cu tiraj real care a publicat acea compilatie de citate menite sa me de-legitimeze si, prin implicatie, sa delegitimeze demersul condamnarii dictaturii comuniste din Romania.

Am explicat pana la supra-satiu in ce conditii am scris acele texte. Dictionarul in cauza nu a ajuns sa circule pe piata, fiind topit dupa plecarea mea din tara. Fiecare articol este semnat (cu initiale, cum face acum C.N.), iar textele mele erau printe cele mai putin “angajate”: cantitate, calitate, axiologie etc Evident, la unele articole (“democratie socialista”) editura a adaugat citate din documentele oficiale. Chiar nu stie C.N. cum se proceda? Daca tot a decis sa citeze din articolele mele din „Viata Studenteasca”, deci din anii 70, poate ca isi aminteste si de altele, dintre care unele i-au creat destule probleme redactorului-sef Stelian Motiu. Care, daca ar trai, stim amandoi ce i-ar spune lui C.N. Un singur cuvant: “Rusine!” Rusine pentru ca nu pricepi nimic din ceea ce se numeste epifanie, din faptul ca un om s-a despartit de un trecut in care a avut si unele abdicari. Dar nu am fost activist al presei de tineret, precum Nistorescu. Nu am fost angajat la „Flacara” lui Paunescu.

Am explicat mereu ca vin dintr-o famile a stangii radicale, chiar staliniste. Cititi interviurile mele cu Mircea Mihaies, Adriana Babeti, N. Manolescu („Ghilotina de scrum”). Am analizat pe larg aceste chestiuni intr-un serial de interviuri luate de Max Banus la Europa Libera (1988). Textele pe care le exhiba acum Nistorescu ii erau trimise (copii xerox) lui Vlad Georgescu din tara. Stia prea bine directorul Europei Libere cine face asemenea fotocopii si cine le trimite. Aceleasi forte care trimiteau scrisorile de amenintare cu moartea semnate “Comandamentul Dumnezeu si Patrie” ori “Fiii lui Avram Iancu”. Care ne acuzau, pe cei de la revista „Agora”, ca facem propaganda pro-maghiara (tema reluata acum prin JN). Este meritul meu, in fond, ca am rupt cu valorile apocrife in care au crezut parintii mei. Am vorbit despre biografia mea si a parintilor in interviul luat de Andrei Badin publicat in 2006 in „Adevarul”. In fine, lista bio-bibliografica e lunga si nu mai am timp sa o rescriu. Cititi intrarea despre mine in „Wikipedia”, editia americana, si veti gasi destule informatii. Articolul din editia romaneasca este din pacate mereu vandalizat si are unele accente xenofobe.

Textul lui Nistorescu-Romosan nu se distinge prin nimic de dejectiile proferate de mai bine de trei ani de catre diversii vechi si noi securisti. De fapt, inca din 1991, cand “Romania Mare” publica un articol cu titlul “Sobolanul Volodea” care se incheia cu scabrosul “avertisment”: “Echipa de deratizare e pe urmele tale!”

Nu le voi mai da numele diversilor maniaci, unii nu mai sunt in viata. Sa spun doar ca pana si Mihai Ungheanu si-a facut mai cinstit meseria: atunci cand m-a atacat in Senatul Romaniei in 2006, el chiar s-a ocupat de cartile mele. Le-a negat valoarea, dar le-a recunoscut existenta. A trebuit sa revina printre noi subculturalul Nistorescu pentru a ajunge la concluzia ca Ungheanu avea totusi o urma de onestitate…

In rest, total de acord cu Ioan T. Morar: “Ar trebui să avem puterea să punem şi puţină milă în dispreţ!”

PS: Intrebare: cui ii vine maine randul sa fie linsat in „Cotidianul” lui Nistorescu, acest cartier general al urii? Eu unul as putea pune pariu ca este vorba de…

http://tismaneanu.wordpress.com/2013/02/01/din-nou-despre-voluptatea-ticalosiei-cornel-nistorescu-radu-calin-cristea-si-lumea-lor/

http://jurnalul.ro/stire-editorial/volodea-asa-cum-il-stiu-eu-20833.html

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. De fapt e destul de plictisitor sa-l citesti pe Radu Calin Cristea. Macar inainte mai avea un pic de umor (chiar daca involuntar de multe ori).

    Nu stiu in ce categorie mai intra acesti oameni. Naivitatea prostiei? Caci e clar ca au trecut prin viata fara sa cunoasca lucruri importante pe care nu le stiu si nu le inteleg si nu ma refer la minte doar ci si la suflet.

  2. A le raspunde unor tamaiati de Vintu si Voiculescu este o descalificare.Nistorescu are atatea bube pe cap ca se ghebosaza mai rau ca altii, in fata satrapilor politicii, sa nu fie aruncat la propriu in groapa cu laturi a istoriei. Este ultimul care ar trebui sa scrie urat de Vladimir Tismaneanu. L-a avut ca si colaborator de marca in ziarul Evenimentul Zilei,, i-a pacalit pe americani in prima parte a existentei ziarului platit de Mihai Circiog si sunt convins ca pacalit pe orcine cine i-a aparut in cale. Are o ura bolsevica imputriva intelectualilor, sarman copil sarac pelcat de la tara, a parvenit facand destule compromisuri pana in 89.Revolutia l-a prins in Libia a lui Gadafi,prietenul lui Ceausescu! Dupa 90 a devenit port drapelul dreptei anticomuniste!! sa cred ca a fost pus sa faca asta de mai marii lui sefi din umbra? Lichele, care trag Romania in abis,la ordine si pe bani multi!

  3. Partea proasta este ca laturile produse de astfel de indivizi ce si-ar vinde si proprii copii au priza la public. Imi aduc perfect aminte dupa aparitia raportului si tevatura schizofrenica din Parlament produsa de Vadim, cum o persoana mai mult decat onorabila si cun un bagaj cultural mult peste medie, se intreba retoric intr-o convorbire telefonica „Cine mai e si papagalu’ asta de Tismaneanu care se da profesor si de fapt nu e decat un jurnalist?” Cunoscandu-va opiniile sumar la acea vreme, inca in telefon fiind cu omul de care vorbeam, am dat cautare pe Google numele dumneavoastra si am ajuns la University of Maryland unde figurati ca profesor si director al centrului de studii est-europeene (daca nu ma inseala memoria). I-am explicat ce am gasit pe internet si ca poate verifica personal informatia foarte usor. Raspunsul primit a venit precum buzduganul zmeului din basmele culese de Ispirescu: „Cum pot fi atat de prost sa cred o astfel de baliverna? Ca numai un bou poate crede asa ceva si ca degeaba fac studiile unde le fac si studiez ce studiez!” Am replicat ca observatiile ar trebui sa si le adreseze intrucat este imposibil ca o Universitate americana sa posteze un asemenea fals pe propriul site. In final tot bou am ramas si din pacate inca mai sunt cu toate ca omul nostrum stie foarte bine acum ca detineti pozitia la Maryland.

    • Ani de zile au fost unii care sustineau (poate mai si sustin) ca ICR mi-ar plati salariul la Universitatea Maryland, ca s-au virat pe numele meu sume de sute de mii de dolari. OK, ce ne facem acum cand ICR sigur nu-mi plateste nimic, dar absolut nimic? Doar nu-l banuieste nimeni pe Andrei Marga de un asemenea „abuz”? La fel, cine mi-a platit salariul pana in 2005? Augustin Buzura? Evident, vorbim de fantasmagorii, de halucinatii, de ineptii. Macar RCC nu a coborat (inca) pana la acest nivel, sa ajunga sa-mi conteste titlul de profesor la o universitate de cercetare din Statele Unite. Ma rog, astept episodul al doilea :) Probabil ca si cartile mele sunt fictiuni:

      http://www.the-tls.co.uk/tls/public/article1186584.ece

      • Aveti dreptate ca articolul lui RCC este comandat intrucat nu e chiar o coincidenta ca aproape simultan EvZ este atacat de premierul copy/paste (apropo, chestia cu plagiatul a fost ingropata, se pare). Aceste atacuri la vocile critice sunt semne clare ca ne aflam intr-o dictatura legitim dar idiotic aleasa pe 9 decembrie.

  4. Imi permit o apreciere critica. Domnul Tismaneanu este cel mai reputat politolog anticomunist roman si are in spate in numar apreciabil de lucrari. Domnul Tismaneanu s-a dezis de trecutul sau. Toate acestea sunt truisme. Insa domnul Tismaneanu nu este singurul cavaler al anticomunismului si nici nu ofera ultimul cuvant in privinta comunismului romanesc, ceea ce, din pacate, da impresia ca face, imi pare rau sa spun. Articolul scris impotriva sa are ceva abject, dar fragmentele sunt reale si domnul VT ar trebui sa si le asume cu o sincera cainta. Faptul ca discutia este mutata pe linia macularii simbolice a OC-ului prin falsa comparatie cu Cotidianul lui Nistorescu si Romania Mare a Tribunului oportunist pentru eternitate tine de o anume indecenta fata modestie. Replica dvs. domnule Tismaneanu este la inaltimea morala a atacului. Din nefericire pentru toti cei care va citesc cu intentii bune si cu simpatie.

    • Asta este culmea, OC publica un text incalificabil, de o nemernicie fara precedent chiar si pentru aceasta revista, iar Dvs considerati ca este vorba, cand li se raspunde, de o „maculare simboolica”.

      Va inselati, eu nu sunt desemnat pentru o functie publica de catre USL, functie platita si cu unele avantaje greu de negat (dar si cu obligatii, nu neg nicio clipa). RCC este in cautare de job (nu de azi, de ieri), USL i l-a oferit. Cu cativa ani in urma, cand umbla dupa jobul de director al Muzeului National al Literaturii Romane, era mult mai putin anti-Basescu, ba stia si numerele de telefon ale celor care ar putea pune o vorba buna la Primaria Generala a Capitalei. Niciodata nu mi-am inchipuit ca un om cu care obisnuiam sa ma vad si sa discut cu deplina incredere ascunde de fapt instincte de mercenar. Nu trebuie sa fi luat cursuri de hermeneutica spre a observa ca acest text este raspunsul la o comanda politica. Tot asa, am trait un soc cand un „vanator de securisti” mi-a cerut, in martie 2010, sa pun o vorba buna „stii tu unde” ca sa ramana in „locuinta de protocol” dupa ce pierduse o pozitie echivalata cu secretar de stat. Altul ma ruga sa „pun o vorba buna” sa ajunga ambasador te miri unde. Al treilea, acerb critic al „tiranului”, imi cerea sa-i dau lui Basescu noile sale carti. Uman, prea uman…

      Eu am replicat, intotdeauna cat am putut de politicos, unor atacuri gen „oportunist pentru eternitate” (Carmen Musat nu despre Vadim Tudor, ci despre mine), cele semnate de Ovidiu Simonca, in care justifica oblic infamiile huliganic-antisemite la adresa mea spunand ca „cine seamana vant culege furtuna” (ceva de genul „cine a facut bancuri despre Hitler prin cabarete sa nu se mire ca ajunge la Dachau”) si acum pamflletul de o virulenta si rea-credinta inegalabile semnat de Radu Calin Cristea. Nu eu, ci „Observatorul Cultural” practica de ani de zile, deci din clipa cand Carmen Musat i-a dat mana libera lui Simonca sa-si reverse patimile, complexele si idiosincrasiile in saptamanalul care-i apartine profesoarei de la Universitatea din Bucuresti, ceea ce H.-R. Patapievici a definit cu acuratete drept critica de exterminare. Cartile mele sunt, intre altele, dovezile caintei, ale unei metanoia pe care multi o considera cat se poate de sincera. Cand si daca le veti citi, veti decide.

      Cum scriam acum cativa despre pestilentiul nistorescian, eu am spus ceea ce aveam de spus inca din 1988, intr-un interviu-fluviu la „Europa Libera”, cu Max Banus, exact despre aceste citate si despre biografia mea de dinaintea plecarii din Romania, in septembrie 1981. Am reluat subiectul intr-un dalog din 2006 cu fostul disident, jurnalistul Stefan Niculescu Maier, mentionat cu link intr-un alt text, tot pe acest subiect, aparut pe blogul meu. Ce-mi sugerati, sa scot un volum cu titlul „Ma caiesc!” si sa citesc fragmente din el la „Antena 3”?

      http://tismaneanu.wordpress.com/2010/10/11/strigoii-trecutului-totalitar-o-replica-detractorilor-mei/

  5. Domnule Tismaneanu imi pare bine ca ati clarificat lucrurile (din nou). Eu imi cer scuze, pe aceasta cale, ca am picat in plasa decupajelor vindicative ale travestitilor propagandei comuniste.

  6. Mi-aduc aminte ca In timpul revolutiei eram animat de dorinta apriga de a-l rasturna pe Ceausescu si de libertate. Visam la pluripartidism si principii moderne, dar nu gindeam despre mine ca as fi anti-comunist. Nu iubeam comunismul, dar nici nu aveam resentimente fata de comunism. Nu avusesem nici timp si mai ales nu avusesem unde sa-mi formez o cultura politica decenta. Europa Libera era o oaza de lumina si visam ca odata si-odata va transmite liber de la Bucuresti.

    Toti am avut ragazul sa devenim anti-comunisti. Unii au inteles foarte repede, altii mai greu caracterul malefic al comunismului. Exista si o larga categorie de indiferenti, melancolici sau sustinatori infocati ai comunismului.

    Intr-o tara cu multe milioane de UTC-isti, UASCR-isti si comunisti maturi, doar copiii erau neintegrati in organizatii comuniste obligatorii. Reprosurile adresate trecutului comunist al profesorului Tismaneanu sint absolut interesate. Articolele defaimatoare au priza doar la dusmanii politici ai profesorului Tismaneanu. Adica la cei care oricum asteptau orice ocazie sa-si alimenteze ura cu mizerie.

    • Vedeti cum va grabiti? Poate incercati sa postati comentariul Dvs si pe OC. In rest, va sugerez sa mergeti uneori si la surse inainte de a fi sigur cd acuratetea citatelor dintr-un pamflet de tip Eugen Barbu, Vadim Tudor, Mihai Pelin, C. Sorescu, Artur Silvestri, Ovidiu Simoca, Carmen Musat, Dinu Sararu ori Radu Calin Cristea. Va asigur ca textul meu despre tanarul Georg Lukacs este complet diferit de ceea ce insinueaza RCC, candva un promitator critic litarer, dar niciodata banuit de eruditie filosofica. Nu cred ca RCC a citit „Istorie si constiinta de clasa”. Nu mai vorbesc despre citatele din Marx din care chiar nu pricepe nimic. Omul este total ateoretic.

  7. Dacă vei muri în noaptea asta unde vei merge? Vei merge în rai sau în chinul veşnic al iadului? . Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. – spune Dumnezeu în Biblie -Ieremia 29:13. Căutaţi pe Dumnezeu, căci doar cine ÎL cunoaşte personal va fi mântuit. Dacă nu ştiţi cum să ÎL căutaţi citirea Bibliei vă va ajuta ( pe internet se găsesc o serie de siteuri unde se poate citi Biblia în limba română).

  8. Cred ca ceace s-a rostit de catre un personaj care se referea la ororile holocaustului, trebuie rostit foarte des si mai ales in spatiul public actual si atat de „poluat” din Romania.
    Il citez pe respectivul personaj – spre a reflecta :
    ” VINOVATI SUNT DOAR VINOVATII ! NU SI URMASII LOR ! ”
    Atata timp cat aceasta rostire nu este patrunsa si de ratiunea omului azi ata de modern, ceace a avut loc candva, este posibil sa se repete oricand !
    Am insa si un mare regret: anume ca aceasta rostire n-a aparut si in spatiul romanesc, mult mai de vreme si mult mai des.
    In Romania au fost si mai sunt inca foarte multi cetateni care au suferit – unii chiar crunt, doar pentru ca parintii lor au fost acuzati ca au facut (mari) greseli.
    Mai grav, unii nici nu le facusera vreodata.
    Azi insa, „prezumptia de nevinovatie este rastalmacita , chiar utilizata exact pentru acoperirea faptelor comise cu o evidenta vizibila dar ( inca ) neincriminate juridic si de catre o Justitie poate supra-aglomerata, lenta, dar nu numai si nu intodeauna.
    Din pacate !
    Hardaul cu laturi ne este mult mai la indemana decat cultura bunului simt.

  9. Intamplator am citit si ea adineaori textul cu pricina semnat de Radu Calin Cristea in Observator Cultural. Am mai reusit sa parcurg in acelasi numar alt articol, semnat Cristian Parvulescu, in care acesta relativizeaza „finut” demisia lui Voiculescu din Senat; si altul, nu mai tin minte autorul, in care critica „finut” raportul MCV pentru asa zis „atac la media libera”. Dupa care am inchis browserul, cuprins de greata si de indignare. Acesti neo-colaborationisti, obositi prea devreme sa mai lupte cu puterea, au trecut cu arme si bagaje de partea ei. In sinea lor stiu cat de jos au ajuns, stiu cat de demni sunt de dispret, pentru ca au denuntat ei insisi, candva, colaborationismul altora.

    Dar nu-si vor recunoaste caderea in vecii vecilor. Acum exerseaza spre folosul USL technicile de manipulare care candva ii indignau… si fiindca le cunosc bine, le aplica bine. Acest Observator Cultural joaca, pentru partea mai intelectuala, mai cu „net” si cu „staif” a opiniei publice romanesti rolul de spalator de creiere pe care Antenele il au pentru marea masa. Si in felul asta ajungem la aparitia in Romania a unei realitati paralele, cu tot ce trebuie: politica, inclusiv cu un partid „liberal”, media audiovizuala, ziare de mare tiraj si jurnale culturale, in care toata lumea isi gaseste locul.

    Pana cand se vor trezi din istorie ca dintr-un cosmar (vorba lui Joyce) va mai trece multa vreme…

  10. Domnule Profesor,
    Este evident ca in aceasta chestiune, dl. Cristea este cel care trebuie sa se scuze! Rareori o regresie mai urita… Pina la urma, in ce calitate sunteti demascat: traiti cumva din bani publici, precum domnia sa? Inteleg ca nu-i plac textele dimneavoastra. Prea bine. Nu-i obligat sa le parcurga. Sau poate ca este? S-o fi reinventat Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste? Ar fi chiar interesant de stiut daca RCC face toate acestea din ordin sau din exces de zel. In fine, cind ma gindesc ce superioritate morala afisau acesti domni cind erau in opozitie fata de cei care erau in diverse pozitii publice (Patapievici, Tismneanu…)…

  11. Domnule Profesor,

    V-am cunoscut doar din articolele publicate in diverse ziare;locuind intr-un oras de provincie, spre rusinea mea nu am reusit sa gasesc vre-o carte scrisa de Dumneavoastra. Despre Dumneavoastra stiu ce stie toata lumea, ca ati fost crescut intr-o familie de nomenclaturisti.
    Pe langa exceptionala Dumneavoastra eruditie stiintifica,acest fapt m-a facut sa va respect mult, capacitatea si onestitatea Dumneavoastra de a alege calea spinoasa a adevarului,drumul Damascului, starnind mania celor care, dupa 23 de ani se inversuneaza sa mascheze, sa justifice ororile unui sistem criminal.Nefiind domnitorul Cuza, nu pot, fata de flegmele,insultele si minciunile detractorilor abjecti, decat sa va mutumesc pentru activitatea Dumneavoastra in serviciul adevarului,pentru onoarea pe care o faceti Romaniei.La multi ani, domnule Profesor, Patria va va fi recunoscatoare!

  12. De acord cu vanatoarea dupa functii a lui RCC. Dar e normal in logica cinismului si oportunismului romanesc. Sa nu imi spuneti ca prietenii dvs. care au ocupat functii publice in ultimii 10 ani au dat concurs si au fost alesi pe baza experientei lor probate. Tot cu ajutor politic au ocupat functii birocratice. De ce s-ar comporta altfel noua garda? Cat priveste acele „fragmente” destul de umilitoare pentru Dvs., nimeni nu contesta ca ati facut in repetate randuri trimiteri la ele – subiectul era prea sensibil pentru ca sa-l puteti oculta complet. Problema nu este in fond nimic din ce spuneti Dvs. Dusmanii pe care ii avetinva contesta legitimitatea morala a persoanei Dvs. Pe deasupra, atunci cand vorbiti de anticomunism ori citati referintele critice la adresa ideologiei totalitare de stanga, ori numiti persoane si cercurile lor de interese criptocomunisto-securistice, dar nu mentionati nimic de partizanarile prietenilor Dvs. De ce tacerea? Va atrag atentia, dar probabil sunteti pus la curent, cu privire la cartea recenta a lui Gabriel Andreescu aparuta recent la Polirom. Sunt cateva mentiuni interesate la statutul legal al CNSAS la care prietenii Dvs. anticomunisti au consimtit in favoarea urmasilor vechiului regim, atat de prezenti in viata publica si azi. Mica vanatoare de vrajitoare a CNSAS-ului ii are la maneta pe prietenii dvs., printre atatia altii. Si moral nu mai stati deloc bine.

    • @ Vicus

      De acord cu dvs. –sint probleme grave in modul in care a fost realizat (dar nu conceput ) CNSAS , si insasi existenta acelui „colegiu” , indiferent de componenta si culoare , este cel putin anacronica. Sint scapari grave in Legea care stabileste modul de prelucrare a informatiei si a procesarii ei in instante. A fost anul trecut a decizie a CCR care practic anuleaza toata munca de cativa ani in instante (si speta Mioc vs. Voican-Voiculescu a fost printre primele lovite de asta). Sa nu uitam si faptul ca la SIE sint mii si mii de dosare care inca sint classified , pe buna dreptate, altfel s-ar produce un adevarat cataclism politic, credeti-ma …..

      Dar ce are asta a face cu dl. prof. Tismaneanu ? Dumnealui nu a fost membru in Colegiu , nu a „acoperit” dosare si nu stiu sa fi intervenit pt. vreo musamalizare. Sigur ca la CNSAS se trag sfori (ba chiar si fringhii) dar zau nu vad cum asta va face sa concludeti ca prof. Tismaneanu „nu sta bine moral” precum scrieti. Carevasazica , intai il atacam pt. ce au facut parintii (desi nu au facut rau , precum se insinueaza) , apoi il desfiintam „moral” pt. ce au facut „prietenii” in Colegiul CNSAS , apoi ….

      Dom’le , are Vladimir Tismaneanu vreun merit in viata asta efemera ? Sau pina la urma o sa ajunga , linga mine, pe „10 most wanted list ” ?

    • ” De ce s-ar comporta altfel noua garda ? ” Poate pentru ca in urma cu cateva luni pretindeau ca ei ne vor mantui prin ” revolutia bunului simt ” ?
      Spre deosebire de dumneavostra , eu nu am inteles de ce domnii tovarasi care ” contesta legitimitatea morala ” a domnului Tismaneanu considera ca dumnealor au statura morala necesara pentru a face asta – ce aspecte din biografia / activitatea lor ii face suficient de credibili .
      Nu cred ca trebuie sa va faceti griji in legatura cu ” mica vanatoare de vrajitoare a CNSAS-ului ” ; daca salvatorii democratiei – PDSR impreuna cu dom’ profesor Felix si ciracul sau George Crin Laurentiu Antonescu – se vor simti deranjati , au posibilitatea sa-l reduca la tacere / desfiinteze , pentru ca au fost votati de popor si pot sa faca tot ce vor muschii lor .

  13. Intr-adevar scrii numai dupa ureche. Revista „Alternative” a fost inlocuitoarea „Erei socialiste” nu are nicio legatura cu institutii sau persoane pe care le tot terfelesti de ani de zile. Lotreanu nu a lucrat nici macar o zi la Institut. Revista institutului s-a numit „Noua alternativa”.

    • Stimate domnule Alexandru,

      Nu stiu ce va ingaduie sa ma tutuiti pe un forum public si sa folositi un ton insultator, mai ales utilizand o adresa de e-mail care nu cred ca este destinata unor asemenea scopuri. Precizarea numelui revistei este binevenita. Din cate stiam eu, de la un cunoscut comun care, daca nu ma insel, a si ripostat atunci, cred ca in 1990, unui text de N. Lotreanu, am fost subiectul unui articol „demascator”.

      Daca va referiti cumva la profesorul de socialism stiintific Radu Florian, unul dintre cei mai infocati stalinisti din anii 50, ca o „persoana pe care o terfelesc de ani de zile”, v-as indemna sa va moderati tonul. Este adevarat ca in anii 70 profesorul Florian a adoptat pozitii mult mai putin rigide decat mai devreme, mergea si el in pas cu timpurile, se „de-stalinizase” mental. Nu stiu sa fi regretat vreodata public propria participare la orgiile ideologice staliniste. Nu ma refer la condamnari abstracte, ci la referinte precise la propriile texte si fapte.

      In plus, este adevarat ca nu a cantat osanale peste masura liniei oficiale. Dar nici nu s-a delimitat de acesta de o maniera explicita, nu stiu sa fi trimis in Vest macar un text critic, fie si sub pseudonim, a continuat sa fie un „intelectual organic” al PCR. Daca nu minte (si de ce ar minti pe acest subiect?), dl Stefan Andrei spune ca se vedeau si conversau. Despre ce? Banuiesc ca nu despre teatru.

      Mai putin vocal decat un Ion Tudosescu, mai cultivat decat un Vasile Nichita, dar coleg, pe „frontul stiintelor sociale”, cu acestia. Sa tii, vreme de decenii, cursul de socialism stiintific la cea mai ideologizata facultate a invatamantuolui de stat din Romania, chiar la Sectia de Filosofie, insemna ca, in chestiunile esentiale, „prezentai incredere”. Ca o facea cu oarecare gratie gramsciana :), este incontestabil. Va asigur ca nu scriu „numai dupa ureche”. Daca va referiti la profesorul Ion Ianosi, iarasi, mai sunt destule de adaugat. Si nu dintre cele care sa-l aseze pe un piedestal al spiritului critic si al onoarei. Ori poate va referiti la „terfelirea” premierului plagiator? Ori la „terfelirea” ministrului negationist al Holocaustului Dan Sova, in a carui „apostazie”, rezultata, se spune, dintr-o meteorica vizita la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, pareti a crede? Din nou, stimate domnule Alexandru, putina prudenta nu strica.

      Ceea ce stiu sigur este ca nu va referiti la ce-am scris despre profesorul Tudor Bugnariu, et pour cause:

      http://lapunkt.ro/2013/01/24/lucian-blaga-tudor-bugnariu-si-totalitarismul/

      http://lapunkt.ro/2013/01/31/despre-marxism-si-comunismul-din-romania/

      Oricum, va multumesc pentru faptul ca urmariti, chiar daca fara urma de placere, ceea ce scriu. Cu deosebit respect pentru institutia la care lucrati, VT

  14. Volodea te tutuiesc caci ai mincat din covrigii mei la mine in casa. Cit despre istoria intelectuala din Romania comunista nu prea am ce sa comentez cu tine. Ai fost prieten si semnatar de articole cu mihai Milca pe care astazi il desfiintezi. Il lauzi pe Ovidiu Trasnea si ma abtin sa mai adaug si alte persoane. esti prea subiectiv. Iar tu nici texte in Vest nu ai trimis dar nici prin romania critic nu ai scris. Pe cind R Florian a scris critic in romania. Dar memoria ta e scurta si esti mult prea subiectiv. Imi pare rau ca nu ai luat postul de asisten la catedra de socialism stiintific la Institutul de Constructii Bucuresti, aveai pregatirea si cultura necesara. Astfel s-ar fi terminat si falsa ta disidenta. Cu respect si nu mai revin.

    • Daca tot este sa fim exacti, stimate domnule Alexandru R. Florian, nu am candidat niciodata la vreo catedra de socialism stiintific. Am participat la un concurs la catedra de materialism dialectic si istoric la Institutul de Constructii din Bucuresti in 1978. Din cate stiu, am obtinut media maxima, dar Centrul Universitar de Partid Bucuresti, prin sinistra Olivia Clatici, s-a opus angajarii mele. Cine a citit ce-am scris despre profesorul Ovidiu Trasnea, stie ca nu l-am idealizat. Dar, atunci cand alti profesori de la filosofie (C. Nicuta, N. Bellu etc) au refuzat sa-mi fie conducatori de doctorat (in 1975), Ovidiu Trasnea a facut-o. Sunt lucruri, domnule Florian, care nu se uita. Mi-a daruit cartea lui Martin Jay, „The Dialectical Imagination” si trilogia lui Leskek Kolakowski. Iarasi, sunt daruri care nu se uita. Nu mi-a impus niciun fel de concesii propagandistice in teza si mi-a luat apararea la sustinere impotriva insinuarilor lui Gh. Al. Cazan, pe atunci pro-decan sau decan, oricum stab pe linie de partid.

      Subiectivi, vrem sau nu vrem, suntem cu totii. Sau, spre a relua un vers celebru din „Levantul”, „toti suntem melodramatici” :) Nu am pretins in viata mea ca am fost disident. Dar am transmis la postul de radio Europa Libera incepand din 1983, am colaborat intens cu alte posturi de radio occidentale, am fost pe listele de „inamici inveterati ai regimului” (dl Radu Ioanid va poate spune exact ce gandea generalul Aristotel Stamatoiu despre mine) si am fost redactor al revistei „Agora” condusa de Dorin Tudoran (scriitorul va poate confirma acest lucru, puteti citi si ce scria Virgil Ierunca despre aceasta tribuna a exilului democratic romanesc folosind linkul de mai jos). Am scris critic despre regimul Ceausescu in „New York Times”, „Problems of Communism”, „Christian Science Monitor”, „L’Autre Europe”, „Telos”, „Orbis”, „Les Temps Modernes”, „East European Reporter”, „Kontinent” etc Consecintele asupra familiei mele aflata in Romania poate le cunoasteti, poate nu, dar va asigur ca nu au fost nici neglijabile, nici agreabile. Nu voi insista asupra amenintarilor primite de mine in SUA (evident, nu doar de mine, ci si de alti membri activi ai exilului). As mai adauga ceva: Dvs credeti ca daca ajungeam asistent, as fi fost un sclav fericit al regimului. Indraznesc sa va spun ca gresiti. Sunt destule exemple pe care vi le-as putea da de oameni care aveau pozitii relativ comode in sistem si totusi au plecat. Nu ma indoiesc ca numele de Sergiu Verona va este cunoscut. Este nevoie de o scurta biografie a sa aici? Nu beneficia Verona, cercetator principal cu rand de profesor la „Stefan Gheorghiu” de suficiente avantaje materiale si sociale oferite de regim? Si totusi a plecat. Dupa care a plecat si cumnatul sau. Numele lui Robert Deutsch nu va este, banuiesc, necunoscut. Ori al lui Ionita Olteanu, economist important al regimului, ramas in Germania in 1988 sau 1989.

      http://www.europalibera.org/content/article/24094712.html

      Nu am scris nimic despre dl Mihai Milca in calitatile sale de profesor si de autor. M-am referit strict la numirea sa pe un post (director general pentru relatii externe, parca, la ICR Marga) in care ar trebui sa se afle persoane nesuspectabile de colaborare cu aparatul de Securitate al dictaturii comuniste. Functia e care a detinut-o la Roma (director al Bibliotecii Romane din Roma) implica, din cate stiu (si cred ca stiu bine) o asemenea colaborare (vorbim de perioada 1987-1989). In clipa caderii dictaturii, existau, din cate stiu, doua Biblioteci Romane in Vest: cea de la Roma, condusa de dl Milca, si cea de la New York, condusa de dl Andrei Busuioceanu. Dl Busuioceanu a fost rechemat la Bucuresti, in „centrala”, ca si dl Milca, imediat dupa 22 decembrie 1989. Dl Busuioceanu a revenit in Statele Unite in 1990, ca atasat cultural la Washington. A ramas definitiv in Statele Unite (nu e cazul sa intru in detalii). Motivele sunt legate de ceea ce-am scris mai devreme. Dl Busuioceanu a decis sa rupa definitiv cu un trecut tenebros. Cred ca veti fi de acord cu mine asupra acestui punct, anume necesitatea de a numi in functii atat de importante oameni fara probleme precum cele amintite aici. In rest, ii doresc d-lui Mihai Milca numai bine.

      Ajuns in Occident, nu am ezitat sa spun ceea ce credeam despre comunism si despre regimul Ceausescu. Altii taceau in acei ani, chiar daca se aflau in Occident. Nu-i judec, nu-i condamn, constat. Cum v-am mai spus, ar fi bine sa nu va grabiti cand faceti asemenea afirmatii. Nu de alta, dar alunecati inspre ridicol si e pacat. Oricum, va multumesc ca mi-ati oferit sansa scrierii acestui text. Poate ca il voi publica si separat cu titlul „Scrisoare domnului Alexandru R. Florian” :) In fond, i-am raspuns si Ioanei Pintilie, suparata ca „am terfelit” memoria tatalui ei. Adica a lui Pantiusa. Cu deosebit respect pentru institutia pe care o conduceti, VT

  15. La articolul lui RCC am postat urmatorul comentar, pe care il redau si aici, pentru cazul ca acolo va fi cenzurat.
    „Am incercat sa citesc acest articol, dupa ce am citit replica d-lui VT in Contributors. Din pacate, nu am reusit sa-l parcurg decat partial. Am realizat repede ca autorul e un mercenar in slujba USL. Primele citate din articolele de tinerete ale lui VT, pe care le-am citit, nu m-au convins ca am avea de a face cu un lingusitor al lui NC. Dimpotriva, recursul la unele indemnuri ale acestuia imi dau impresia ca avea ca scop relevarea caracterului duplicitar al lui NC”.

    • Multumesc pentru comentariu. Pentru cei care nu au trait epoca, existau anumite citate din NC menite sa salveze un text, sa-l faca publicabil (ma refer la texte care atingeau chestiuni politice). De pilda citatul din Raportul la Congresul al IX-lea (iulie 1965) despre faptul ca niciun conducator, oricat de capabil ar fi, nu poate cunoaste toate problemele. Ori cel care afirma ca in confruntarile de idei nu trebuie sa ne fie teama de a nu gresi. Ulterior, din ratiuni lesne de inteles, referintele la discursurile din perioada 1965-1968 au disparut cvasi-complet. Citatele din Karl Marx, din Engels si din Lenin nu erau catusi de putin incurajate. Mai ales cele din tanarul Marx, autorul „Manuscriselor economico-filosofice” iritau puternic.Cat priveste neo-marxismul, in special ceea ce numim „marxismul occidental”, era privit cu maxima suspiciune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro