vineri, martie 29, 2024

VIDEO. Discutie online cu Andreea Rasuceanu, autoarea cartii „Bucurestiul lui Mircea Eliade”

V-ati gandit vreodata sa vizitati Bucurestiul lui Mircea Eliade ? Sa suspendati pentru o vreme pretentia ca „stiti” Bucurestiul si sa porniti pe urmele personajelor din romanele si nuvelele sale? O excursie sau un joc prin care sa redescoperiti mitologia orasului si, in functie de norocul fiecaruia, sa aveti o intalnire cu fantasticul pe care l-ar adaposti? De pilda, sa parcurgeti traseul celebrului tramvai 14, ce strabate majoritatea operelor de fictiune eliadesti?

In Jurnal, Mircea Eliade nota: „Bucurestiul din Pe Strada Mantuleasa, desi legendar, e mai adevarat decat orasul pe care l-am traversat, ultima data, in august 1942″. Aceasta observatie, „desi legendar, e mai adevarat” ar fi poate un foarte util indicator de circulatie pentru cel ce s-ar incumenta. Si tot in Jurnal, Eliade avea remarca: „Orice pamant natal alcatuieste o geografie sacra. Pentru cei care l-au parasit, orasul copilariei si al adolescentei devine mereu un oras mitic. Pentru mine Bucurestiul este centrul unei mitologii inepuizabile. Datorita acestei mitologii am reusit sa-i cunosc adevarata istorie. Poate pe a mea.”

Cartea Andreei Rasuceanu, aparuta de curand la Editura Humanitas, „Bucurestiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literara” este probabil, in acest moment, cel mai bun ghid pe care il aveti la indemana pentru o astfel de explorare. Este o volum de critica literara, foarte bine documentat, ce investigheaza o multitudine de piste pentru intelegerea geografiei „reale” din cartile lui Eliade. Cartea cuprinde multe harti si multe fotografii de epoca.

Puteti viziona un interviu cu Andreea Rasuceanu aici

ANDREEA RĂSUCEANU este doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mântulesei, drumul către modernitate (2009). A publicat cronici, interviuri, articole de specialitate în reviste precum: Viaţa Românească, România literară, Observator cultural, Bucureştiul Cultural, Idei în dialog, Convorbiri literare etc. Este autoarea mai multor traduceri din limba engleză şi prefeţe. Prima ei carte, Cele două Mântulese (Editura Vremea, 2009), este o incursiune în istoria străzii Mântuleasa, bazată pe documente de epocă, în încercarea de a descoperi sursele mitologiei bucureştene valorificate în ficţiune de Mircea Eliade. A fost nominalizată la premiile României literare, ale Uniunii Scriitorilor din România şi la Marile Premii Prometheus, secţiunea Opera Prima. Cartea de faţă are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul „Vers une géographie littéraire”).

Andreea Rasuceanu a fost in redactia Contributors.ro pentru a discuta despre geografia orasului mitic Bucuresti asa cum apare ea in opera literara a lui Eliade.

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Unde mai exista astazi acele „insule de melancolie si tacere“ in Bucuresti?
    In afara de strada Mantuleasa, unde mai regasiti trasee simbolice?
    Ati copilarit in Bucuresti? Daca da, care era spatiul dvs „magic” sau locurile misterioase?

    • Rigodon, iti voi spune o povste adevarata. In 2002, m-am stabilit in Bucuresti, venind de undeva din provincie cu capul plin de Bucurestiul de alta data pentru ca ii citisem pe Hortensia Papadat Bengescu, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian si mai tarziu, Mircea Cartarescu.
      Era un aprilie ploios si rece. In primul weekend, m-am suit intr-un taxi si l-am rugat pe sofer sa ma duca pe strada Mantuleasa, strada pe care o aveam foarte bine creionata in minte dupa lectura nuvelei omonime desi nu fusesem niciodata acolo.
      Experienta a fost absolut socanta. As fi vrut sa nu o traiesc. Totul era distrus de tigani. Fostele magazine de la parterul caselor cascau gauri imense in loc de geamuri. Pe alocuri, scanduri acopereau aceste gauri in loc de obloane. Tiganii erau in elementul lor. Daca nu erai atent, pe trotuar calcai in excremente. Peretii caselor stateau sa se prabuseasca dar nu interesa pe nimeni.Nu am regasit absolut nimic din atmosfera descrisa de Mircea Eliade.
      Intamplarea a facut ca la un an diferenta, prin 2003, sa intru intr-o fosta casa boiereasca la capatul strazii Mantuleasa, colt cu Calarasi. Am avut un sentiment de deja vu, fenomenal. In momentul urmator am stiut de unde vine acest sentiment. Era imaginea vilei doctorului Honigberger din nuvela lui Mircea Eliade „Secretul doctorului Honigberger”, asa cum mi-am imaginat-o eu atunci cand am citit nuvela, adolescent fiind. Si atunci ca si acum, acea casa gazdueste clubul „La Scena”.
      Mi-ar fi placut sa traiesc in perioada interbelica in Bucuresti. Pacat ca atat de putine locuri au fost conservate….

      • Exercitiul acesta, al identificarii unor „adrese” din proza lui Mircea Eliade poate avea uneori rezultate dezamagitoare, de aceea trebuie avuta mereu in vedere granita subtire, dar definitiva dintre realitate si fictiune. Am fost intrebata de mai multe ori ce ar mai regasi Mircea Eliade din Bucurestiul sau daca s-ar intoarce astazi pe strada Mantuleasa. Eu cred ca destul de multe, desi scoala a disparut la inceputul anilor 2000, iar unele case sunt in stare grava de deteriorare ori chiar au fost demolate. Trebuie doar sa descoperiti acele „insule de melancolie si tacere” desprecarevorbeste Eliade, ele inca exista. Cat despre cladirea aflata la intretaierea Caii Calarasi cu strada Mantuleasa despre care vorbiti, sunt convinsa ca fiecare cititor o poate identifica la fel de bine cu o alta casa care apare in proza lui Eliade – e un reflex al lecturii absolut firesc.

    • Sunt peste tot astfel de zone privilegiate, unde te trezești deodată în alt timp, în alt spațiu decât cel contemporan, simți dintr-odată că e un alt aer împrejur, altă lumină, alte mirosuri. Personajele lui Eliade refac, de altfel, mereu aceleași trasee bucureștene în căutarea unor anume mirosuri, își ascultă zgomotul propriilor pași și recunosc zona în care se află după cum sună caldarâmul. Ca să vă răspund la întrebare, îmi plac străzile din preajma triunghiului Mântuleasa- Popa Soare- Pache Protopopescu, dar și cele aflate de cealaltă parte a Căii Călărașilor de azi, Podul Vergului de altădată, din vechea mahala evreiască. Mai sunt de asemenea străzile din spatele Căii Victoriei, strada Sevastopol, strada Frumoasă, și așa ne apropiem de zona în care am copilărit, Banu Manta, cândva dincolo de bariera orașului, aproape de mahalaua Filantropiei. Spațiul magic era pe atunci pretutindeni, sau mai bine zis oriunde, pentru că vârsta copilăriei înseamnă privilegiul unei existențe magice, unde fiecare eveniment, loc, întâlnire are o anume însemnătate, pe care ulterior o uităm.

  2. M-am intrebat intotdeauna, oare experientele lui Eliade au fost reale? Poate nu e o intrebare care se pune, nu trebuie confundate fictiunea si autorul.. Dar, oare cate intamplari fantastice fac parte in mod real din biografia autorului?

    • E aici o discuție foarte lungă, care ar trebui să înceapă de la ce anume ințelegem prin fantastic, de la definițiile termenului, dar mai ales de la tipul de fantastic – greu clasabil – în care se încadrează opera lui Eliade. Ce înseamnă întâmplări fantastice? Trec personajele lui Eliade prin întâmplări cu adevărat inexplicabile: de pildă, este dispariția lui Darvari, cu avionul, între Odessa și Insula Șerpilor, un eveniment fantastic sau așa îl văd celelalte personaje? Întinerirea Mariei e un fapt inexplicabil sau un efect teatral? Există cu adevărat fantome în podul din Uniforme de general, sau ele sunt doar expresia spaimei celor doi vizitatori nocturni, Ieronim Thanase și Vladimir Iconaru? Evenimentele acestea sunt fantastice pentru cei care le percep astfel, pentru ceilalți sunt pure coincidențe sau lucruri perfect explicabile.

  3. S-ar putea trasa paralele intre Bucurestiul simbolic al lui Mateiu Caragiale si cel mitic al lui Mircea Eliade, in sensul unei relatii genetice intre cele doua viziuni? Exista credeti o influenta puternica a lui M. Caragiale in fictiunea lui Eliade, in acest sens, al resemnificarii orasului?

    • Întrebarea dvs. ar putea constitui o temă de cercetare în sine. Nu m-am preocupat de această eventuală filiație, fiind vorba despre două universuri în aparență diferite, și de două moduri de percepție diferite, dar ar fi interesantă o analiză de tip comparatist, care să identifice anumite „adrese comune“ celor doi autori (o astfel de interpretare propune Bertrand Westphal, care a și impus termenul de geocritică, în sensul unei analize comparate, a unui anumit oraș în opera mai multor scriitori, de pildă).

  4. Iata o carte cu adevarat remarcabila, pentru care va multumesc si ca cititor interesat de hermeneutici interdisciplinare, si ca bucurestean. Mi-ar placea sa stiu in ce directie se indreapta cercetarile Dvs. actuale. Veti explora mai departe toposuri bucurestene sau romanesti din perspectiva altor autori sau veti aprofunda interpretarea geografic-literara a scrierilor eliadesti?

    In ceea ce priveste ultima varianta, mi s-ar parea important ca exegeza consistenta pe care o propuneti sa fie candva completata prin integrarea spatiilor exotice din proza lui Eliade, respectiv a motivului calatoriei, fara de care mitologia spatiului natal risca, in opinia mea, sa fie gresit inteleasa de catre adeptii unei „hermeneutici a suspiciunii” exclusiv in cheie ideologic-autohtonista. Or, spatialitatea universului literar al lui Eliade mi se pare ca este deschisa intr-un mod foarte accentuat catre relatia propriu-strain si ca nu poate fi inteleasa pe deplin fara aceasta deschidere.

    Cat priveste Bucurestiul, m-ar interesa sa stiu in ce masura credeti ca se poate miza pe o receptare a cercetarilor Dvs. in zone mai apropiate de concret: urbanistica, arhitectura, turism – adica cele prin care revitalizarea memoriei si mitologiei urbane pe care o propuneti (gest nobil, rafinat si foarte competent) sa poata fi infuzata la nivelul constiintei sociale locale. Citind primele capitole ale cartii dvs., nu m-am putut impiedica sa visez la ghiduri turistice (si ghizi turistici) si la harti cu trasee culturale pentru cunoscatori, la un sistem deopotriva vizibil si rafinat din punct de vedere estetic al localizarii punctelor de atractie etc. Adica acel sistem circulator prin care informatia culturala rafinata produsa de cercetari precum cea pe care o propuneti sa fie infuzata in orasul concret, care sa redevina, intr-o buna zi, un organism viu si sanatos, cum sunt marile orase europene, unde iti face placere sa hoinaresti pe urmele unor autori, citind nu doar texte despre oras, ci si orasul insusi. Deocamdata, Bucurestiul sufera inca prea mult de povara zonelor atrofiate, cariate, abandonate, de eruptiile de kitsch, dar si de amnezie. Cercetarile Dvs. mi se par a fi in acelasi timp explorari hermeneutice in teritorii interdisciplinare de ultima ora si o recuperare terapeutica a unui intreg continent scufundat al memoriei noastre urbane. Avem in fata o carte care ajuta Bucurestiul, ciopartit decenii intregi de experimente suprarealiste, sa redevina lizibil pe fundalul literaturii lui Eliadei; si care ajuta deopotriva proza fantastica a lui Eliade sa fie inteleasa pe fondul ontologic al unei cartografii concrete.

    • Vă mulțumesc pentru întrebări, sunt tot atâtea puncte de plecare într-o discuție care mă interesează foarte mult în acest moment, cea legată de acest tip de demersuri interdisciplinare, foarte prezente în spațiul academic occidental, încă privite cu o anumită reticență la noi. Pentru a vă răspunde la prima întrebare, mă gândesc la continuarea acestui tip de cercetare, pentru că mi se pare fertil, extrem de util pentru abordarea unui anumit tip de operă literară – ceea ce am urmărit, abordând opera literară a lui Eliade din această perspectivă, a fost adecvarea metodei la obiectul de studiu, iar geografia literară, mai bine zis geocritica, înțeleasă ca studiu al spațiului în literatură, mi s-a părut cea mai potrivită. Nu cred că voi continua analiza pe opera lui Eliade, oricum nu exclusiv, dar mă gândesc la o carte despre imaginea Bucureștiului în opera mai multor scriitori contemporani, Mircea Cărtărescu e unul dintre ei, mi se pare că în Orbitorul lui (dar și în nuvele) există o imagine foarte bine conturată orașului, care merită exploatată într-un demers critic. În privința integrării spațiilor exotice din proza lui Eliade și a acestui tip de spațialitate care presupune percepția alterității, relația familiar-străin, cred că ar putea face într-adevăr un excelent obiect de studiu.
      În ceea ce privește utilitatea, să-i spunem, concretă a acestor studii, e o discuție pe care continui să o am, de la apariția primei mele cărți, Cele două Mântulese, cu arhitecți, urbaniști, istorici, oameni interesați de istoria orașului și de conservarea memoriei sale. M-am bucurat să aflu că Fundația Calea Victoriei a inițiat un traseu cultural (printre multe altele pe care le propun) mântulescean, prin zona aceasta unde se întâlnesc fosta mahala armenească și cea evreiască, din jurul Căii Călărașilor – pornind de la informațiile adunate de mine din arhive, cu intenția de a reconstitui o mică istorie a străzii Mântuleasa, în cartea apărută la editura Vremea acum patru ani. Sunt multe astfel de zone în București, care pot fi reintegrate memoriei generale, apetit pentru astfel de explorări ale spațiului urban există, cred că lucrurile merg într-o direcție bună.

  5. Caror altor scriitori europeni li s-au alcatuit, prin prisma operei lor, astfel de cartografieri ale oraselor. Pentru Berlin sau Londra exista astfel de intreprinderi?

    • Exista multe demersuri de acest fel, fie că vorbim despre geografie literară, studii de geocritică, geopoetică, teorii ale spațiului ficțional vs. spațiu real, sau despre cărți hibride, la granița dintre ficțiune și memorialistică etc. În privința Londrei, există un studiu excelent, al lui Franco Moretti, integrat Atlasului său al romanului european, unde vorbește despre cele două Anglii ale lui Jane Austen (găsiți aici, de asemenea, un capitol dedicat Parisului lui Balzac, revelator pentru modul în care se organizează spațiul narativ la prozatorul francez). Despre Berlin – vă recomand cartea lui Walter Benjamin, tradusă și la noi, la Editura Humanitas, Copilărie berlineză la 1900. De asemenea, o carte de sinteză, cu multă informație condensată într-un atlas util celor interesați de anumiți autori și de modul în care geografia personală se reflectă în opera acestora este The Atlas of Literature, coordonat de Malcolm Bradbury. E interesant că, de pildă, în Canada există un grup de cercetare, coordonat de prof. Marc Brosseau, care organizează o serie de geo-cafenele, care asigură un spațiu de discuții constant pentru cei interesați de subiect.

      • In legatura cu Berlinul (nu atat ca fundal al unor texte literare, cat ca spatiu al vietii literare si culturale), o lectura aproape obligatorie pentru un cititor roman este volumul autobiografic al lui Nicolaus Sombart, care are un titlu aproape identic cu cel al cartii lui Benjamin: Jugend in Berlin (Tinerete in Berlin, tradus la ed. Univers in 1999). Sombart este fiul unui important sociolog german, Werner Sombart, si al unei romance, Corina Leon, fiica zoologului iesean Nicolae Leon (elev al lui Ernst Haeckel si intre altele rector al universitatii din Iasi). Sombart era in acelasi timp nepot dupa unchi al lui Grigore Antipa. In Berlin, mama sa gazduia un salon literar la care participau multi artisti, scriitori, filozofi. Intre oaspetii casei Sombart s-a aflat si tanarul Sergiu Celibidache, care i-a fost pentru o vreme mentor lui Nicolaus Sombart.

  6. Critica literara a textelor lui Eliade se poate ea desparti de viziunea despre religie si filosogia autorului? Cata independenta are un criticul literar fata de conceptiile asumate ale autorului in lucrarile stiintifice si filosofice?
    Va multumesc pentru raspuns.

    • S-a vorbit mult despre faptul ca opera literara a lui Mircea Eliade ar veni cumva in siajul operei sale stiintifice, acesta e si unul dintre motivele pentru care am ales o abordare diferita a prozei sale, pentru a demonstra ca un unghi diferit din care sa privim literatura ii poate revela noi si nebanuite semnificatii. Nu putem vorbi despre o preluare constienta, intentionata a unor teme de gandire, idei din opera stiintifica eliadesca in cea literara, dar cu siguranta ele exista undeva in subsidiar, constituind preocuparea permanenta a autorului. Nu cred ca o cautare obstinata a acestora s-ar dovedi fertila pentru exegeza lui Eliade. Dealtfel, in memorialistica sa, de pilda, exista cateva pagini in care Eliade explica aceasta relatie, in legatura cu nuvela Sarpele, unul dintre textele sale literare care par cele mai tributare istoriei religiilor, simbologiei etc, o proza scrisa insa pe nerasuflate, in doar cateva zile, fara nici un plan anterior.

  7. Care est portretul spiritual al Bucurestiului, reflectat de literatura lui Eliade? Ati incercat sa ganditi un asemenea portret si din perspectiva dvs, contemporana?
    Multumesc.

    • Am incercat in cartea mea sa reconstitui acest portret, mai ales ca in proza lui Eliade Bucurestiul e aproape un personaj, e antropomorfizat, „respira”, personajele empatizeaza cu el. Voi incerca poate, mai departe, o noua carte in care personajul central sa fie tot Bucurestiul, dar unul contemporan, fie asa cum e el reflectat de operele unor scriitori contemporani, fie asa cum il vad chiar eu, pentru ca am in plan si o carte de proza.

  8. Buna ziua, Am o mica curiozitate… OK, Eliade este cel care a definit sacrul, i-a inventariat si analizat / interpretat manifestarile. Dar, cunoscand toate religiile lumii, a facut Eliade o alegere, a fost el un om credincios, a practicat o religie? Cum se manifesta credinta lui? Multumesc.

    • Intrebarea dvs. ar putea face, de asemenea, subiectul unei noi cercetari si al unei noi carti, iar spatiul acestui forum nu este cel ideal pentru o astfel de discutie. De asemenea, cred ca raspunsul la intrebarea dvs. l-ar putea da un altfel de intepret al operei lui Mircea Eliade decat criticul literar. Parerea mea, din exterior, este ca exista mai multe etape ale existentei sale religioase, care a culminat cu intoarcerea la crestinism.

  9. În Noaptea de Sânziene, este menționată, intr-un plan trecut, „Grădina Veseliei” din Ferentari. Se spune ca era proprietatea „finului Lică” (al doamnei Porumbache, care relatează întâmplările), și că era frecventată de Mița Biciclista și „fetele de la șantan”. Grădina Veseliei e și teatrul poveștii de amor dintre doamna Zissu și căpitanul Mitică Porumbache.

    A existat această grădină? Era ea frecventată de Mița (despre care ni se spune că dansa pe mese)? Și dacă da, are legătură cu actuala Stradă a Veseliei, cartier de reputație infamă situat între Trafic Greu și Calea Ferentari?

    • Sunt mai multe astfel de gradini bucurestene evocate in proza lui Eliade, in Noaptea de Sanziene chiar celebra carciuma La Trei-ochi-sub-plapuma, despre care si vorbesc intr-un capitol al cartii mele dedicat tramvaiului 14, aceasta e mentionata insa la o adresa care nu este cea reala, evident ca pe Eliade nu il interesa o amplasare exacta a acestor locuri, ele au o functie simbolica, au rolul de a evoca o anumita atmosfera, care e cea a epocii interbelice. Intr-o alta nuvela, In curte la Dionis, apare o alta carciuma – Floarea Soarelui, pe strada Popa Soare, unde canta Leana, o trubadura bucuresteana, a carei existenta e invaluita in mister, si care nu cred sa fi existat niciodata. La fel, cand vorbeste despre pivnitele de pe Mantuleasa, e limpede ca Eliade nu cunostea istoria zonei, nu mersese la arhive sa descopere daca pe locul scolii Mantuleasa exista sau nu niste pivnite adanci (dar acestea exista, asa cum o arata documentele de arhiva pe care le-am citit cand mi-am scris prima carte). Pe de alta parte, in unele romane ale sale, in special in cele realist-psihologice, e important ca actiunea – mai cu seama intalnirile grupului de intelectual frecventat de Pavel si Petru Anicet – se petrece in cafenele celebre de pe Calea Victoriei – Corso, Capsa, Bar Automat etc, de altfel unul dintre personaje spune la un moment dat ca intreaga cultura romana poate fi regasita in acest perimetru – Corso, Palatul Regal, Cercul Militar… Unele dintre aceste adrese le-am cautat eu insami, pe altele le-am lasat viitorilor pasionati de Bucurestiul lui Mircea Eliade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro