vineri, martie 29, 2024

Disertaţie despre rolul ambalajelor occidentale în căderea comunismului

18 noiembrie – Ziua Mondială a Filosofiei

„Oare la ce foloseşte ziua internaţională a filosofiei? „, m-am întrebat în dimineaţa aceasta la micul dejun, în timp ce mîncam un iaurt… Oare este ziua cînd ni se sugerează să gîndim cu ceva mai multă intensitate decît în celelalte zile? Tulburat de această idee, în timp ce aruncam la pubelă un superb pahar din plastic în care fusese iaurtul, am avut o revelaţie. Mi-am dat seama brusc de ce a căzut comunismul: din cauza etichetelor de pe produsele venite din Occident.

Pare o glumă filozofică dar nu e: comunismul a fost învins din punct de vedere ideologic de etichetele, pungile şi ambalajele occidentale. Si nimeni n-a evaluat pînă acum forţa subversivă a acestor etichete şi a acestor ambalaje. Efectul lor asupra noastră, în anii grei, a fost mai puternic decît suntem noi capabili să o recunoaştem. Toate produsele care ajungeau la noi din vest aveau un dublu impact, unul estetic şi altul emoţional. Impactul estetic se manifesta prin faptul că nimeni nu arunca niciodată un ambalaj venit din vest. Cutiile de cafea erau păstrate la nesfîrşit pe o poliţă în bucătărie chiar şi după ce se termina cafeaua din ele. O sticlă de whisky, chiar dacă era golită, nu se arunca niciodată, se umplea eventual după aceea cu ţuică. O sticlă din plastic de Coca-cola devenea şi ea un obiect fetiş, era imposibil de aruncat, oamenii o refoloseau într-un fel sau altul, fie că puneau în ea lapte, fie că o ţineau ca pe o ofrandă sau ca pe o pradă de război în cămară. Cînd primeau ciocolată din Occident, est-europenii aveau grijă întîi să desfacă uşor, cît mai delicat, ambalajul, ca să păstreze undeva bine întins staniolul… Pungile care veneau din Occident erau şi ele un bun preţios şi oamenii ieşeau cu ele la cumpărături, oarecum mîndri că aveau o pungă „occidentală”. Toate aceste „pungi” se plimbau de altfel prin oraşele noastre cenuşii cu o anumită nonşalantă, exista un fel de protest surd şi metaforic al pungilor… Rare erau persoanele care să nu fi avut în casă o astfel de pungă provenită din Germania sau din Italia… Putem vorbi chiar de un protest al pungilor din plastic, după cum putem vorbi despre mesajul lor anti-comunist… În ţările este-europene unde libertatea de expresie era inexistentă, oamenii protestau prin pungile de plastic pe care le purtau în buzunar sau le utilizau pentru cumpărat pîine, făină, salam. Ar trebui să le fim recunoscători acestor pungi, cred eu, pentru că ele ne-au ajutat să ne exprimăm disperarea, dacă n-am fi avut aceste pungi cu care să umblăm de colo-colo şi să ne afişăm protestul ne-am fi asfixiat, am fi murit dracului de neputinţă şi de umilinţă. Cînd gurile noastre erau cusute, noi protestam de fapt cu pungile, nu eram decît nişte pungi ambulante care se plimbau prin Bucureşti, prin Sofia, prin Kiev. Pe aceste pungi figurau tot felul de desene atrăgătoare, tot felul de imagini occidentale, tot felul de texte aparent comerciale dar de fapt protestatare. Nu, nici un filozof nu s-a ocupat niciodată de semantica acestor imagini şi texte imprimate pe pungile de origine occidentală înainte de 1989. Pe unele era scris MARLBORO, pe altele ELVIS, pe altele SUPERMARKET… Pentru est-europeni, însă, toate aceste cuvinte aveau o cu totul altă semnificaţie, ele însemnau de fapt JOS COMUNISMUL!

Iată la ce este bună Ziua Mondială a Filosofiei, putem să le aducem un omagiu pungilor, etichetelor şi ambalajele occidentale care au ros din interior comunismul… Ele au fost dizolvantul ideologiei totalitare, marxism-leninismul s-a evaporat în ele. Pentru că ele au lucrat asupra creierului, asupra imaginarului. Era suficient, pe vremuri, să te uiţi la cutia de cafea occidentală în care păstrai de fapt zahărul ca să respiri puţină speranţă. Toate aceste etichete şi ambalaje erau ca nişte ferestre spre occident, tot atîtea tunele de evadare mentală. Cînd ne cumpăram blugi era absolut nevesar ca marca LEVI’S să fie vizibilă, iar dacă mai puneam mîna şi pe un tricou occidental pe care scria LOVE atunci evadarea era totală, sau ne consideram deja integraţi în Europa… Toate aceste cuvinte străine şi toate aceste imagini colorate ne-au ajutat de fapt să rezistăm într-o lume în care lipseau culorile. Da, acesta este adevărul, comuniştilor nu le plăceau culorile, detestau culorile, cu excepţia steagului roşu bineînţeles.

N-aş merge atît de departe cu curajul reflexiv, de Ziua Mondială a Filosofiei, încît să pretind că sistemul comunist ar mai fi durat dacă comuniştii ar fi fabricat ambalaje mai frumoase. Fapt este însă că regimurile comuniste nu au înţeles niciodată cît de persuasivă este forţa imaginii. Iar dacă şi-a fi luat, la acea oră, nişte directori de imagine occidentali, ar mai fi rezistat fără îndoială o vreme.

Astăzi ar trebui să însă să le ridicăm un monument tuturor acestor etichete, ambalaje şi pungi. Ar trebui să le fim recunoscători, să ridicăm o statuie a pungii occidentale… Ambalajele au fost ca nişte zei, ca nişte icoane, ca nişte obiecte fetiş, ca nişte moaşte… Valoarea lor de întrebuinţare, în ţările din est, era cu totul alta decît cea pentru care fuseseră făcute în Occident… Ele erau pur şi simplu mesaje primite din lumea liberă, ele erau dovezi că o viaţă mai bună era posibilă. Puse alături de ambalajele comuniste ele deveneau copleşitoare, pentru că erau superioare. Ori, toate aceste reflecţii se fixau în creierul oamenilor. Est-europenii nu aveau nevoie de demonstraţii sofisticate pentru a ajunge la concluzia că marxism-leninismul era o ideologie stupidă, mesajul pungilor era suficient. Mai puternică, mai violentă decît înfruntarea ideologică frontală dintre vest şi est a fost lupta frontală dintre pungile de plastic occidentale şi plasele de aţă autohtone, între etichetele colorate de pe produsele occidentale şi hîrtia de marmeladă autohtonă, între roşul sticlei de coca-cola şi roşul steagului comunist…

Mă simt liniştit. Ziua Mondială a Filosofiei m-a ajutat să înţeleg de ce a căzut comunismul. Induioşat, recuperez din pubelă plaharul de plastic în care a fost iaurtul şi decid să-l păstrez.

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. De ziua internationala a filozofiei ar fi mai nimerit sa spunem despre cartile interzise de comunism care ajungeau foarte greu aici , erau xeroxate sau mai rau; copiate la masina de scris.
    Imi reamintesc de socul avut intr-o librarie budapestana in care am vazut ce inseamna multe multe carti.

    Desigur, de ziua internationala a ambalajului se poate vorbi despre modul in care ambalajul capitalist a infrint continutul socialist….

  2. Fetisismul este o inclinatie psihologica specifica barbatilor, asa cum sado-masochismul, o inclinatie specific feminina. Din punct de vedere mental, aceasta cred ca este singura diferenta intre genuri. Comunismul a cazut pentru ca nu a stiut sa tina cont de mentalitatea masculina, care ar fi transformat in fetis orice ar fi avut la indemana in lipsa ambalajelor occidentale. In momentul de fata, situatia nu difera cu aproape nimic de atunci. Fetisismul este prezentat in continuare ca o degradare psihologica, in timp ce sado-masochismul este promovat mult mai asiduu, fata de comunism, deoarece sustine perfect actualul model socio-economic: consumatorismul, iar „accesul la informatie” pare a fi surogatul ideal pentru temperarea fetisistilor. In esenta acestei crize economice se duce o lupta la nivel mental, un nou fetis incearca sa se impuna: independenta, acel fetis pe care consumatoristii credeau ca au reusit sa-l reprime prin „accesul la informatie”…. Consumatorismul nu cred ca va disparea si nu imi doresc sa dispara, avem nevoie de consumatorism in aceeasi masura in care avem nevoie de independenta sau de acces la informare, alaturi de comunicare formeaza principalele caracteristici ale umanitatii. Totusi, sa nu fim muieri prea mult.

  3. dezamagitoare filosofie; nostalgia pentru epoca de aur din Romania ascunsa sub eticheta unui pahat capitalist de iaurt.
    Imi vine sa cred ca dvoastra, intelectualilor, atit va lipsea, o eticheta lucitoare.
    Dar la ceilalti va gindeati?

  4. Apreciez originalitatea acestui unghi de vedere, prin care ambalajele ar avea un asemenea rol hotarator incat contin mai mult decat le era harazit de fabricant.
    Totusi ma vad nevoit sa-l trag putin de maneca pe autor, pentru a-l face sa recunoasca aspectul FUNCTIONAL decisiv al obiectelor (devenite re-folosibile). Toate civilizatiile aflate la nivelul incipient al dezvoltarii folosesc (si mai ales refolosesc) arsenalul limitat de obiecte industriale din economia aflata la inceput de drum.
    In cartea lui Michel Ondaatje – Pacientul englez, unul dintre personajele centrale, indianul Kip, era uimit de risipa de obiecte „inca bune” care se aruncau la Londra, si emitea ipoteza ca natiunea indiana ar fi putut trai 200 de ani DOAR CU CEEA CE SE ARUNCA ACOLO.

  5. Poate ca e ceva real, in sensul ca ambalajele transmiteau imagini, intr-un fel foarte palpabil, ale unei altfel de societati, imagini care erau in general interzise in societatea comunista. Insa sa nu exageram cu aceasta fronda. Eu am prins vremurile respective. Era in primul rand un fel de a te da smecher, de a marca un anumit statut superior (eu sunt cineva care are acces la bunuri occidentale, sunt mai jmecher decat ceilalti). E acelasi impuls pe care il mina astazi pe roman sa-si cumpere o masina cat mai bengoasa.

  6. Doimnule Visniec, chiar renuntam la varianta eroica („razboiul rece”) si coboram in minor („razboiul ambalajelor”)? Ar fi socant penru cei mai mult dintre noi.

  7. Excelent articol!

    De acord cu punga de plastic ca simbol al luptei de eliberare de comunism… Dar acum, cand nu mai avem nevoie de o astfel de lupta, aceasta punga se incapataneaza sa-si continue existenta… In mod orwelian, punguta a vrut ea sa fie stapana in locul comunistilor, si iata-ne servitori de drept ai pungilor colorate… Din lac in put, un put „sofisticos”…

  8. daca regimurile comuniste ar fi avut ambaje frumoase ar fi avut o mare problema: pe ce marfuri sa le puna;
    d-lui Fumurescu: ce-o fi asa superb in acest text? este extrem de superficial. Noi nu veneram punga, sticla sau cutia in sine ci le utilizam pentru ca erau functionale si altceva oricum nu aveam. Mi se pare penibil sa te cari la Paris si sa suspini de-acolo dupa idilicii ani ai comunismului

  9. Observatia mea este ca defapt acest fenomen doar demonstreaza superficialitatea si primitivismul romanilor, dar aceasta este o filosofie de proasta calitate.

    In plus, se face o presupunere destul de mare:

    atitudinea de „rebeliune” ascunsa manifestata prin afisarea de produse occidentale atractive.

    Sigur, oamenii le adunau, dar nu exista o legatura directa catre rebeliune. Poate ca acum exista, dupa mii de ore de branding subtil, dar atunci nu exista expunere.

    Reactia sociologica este una mult mai evidenta si arhetipica: obiectele rare devin valoroase, iar cine are obiecte valoroase are statut social mai mare ca cine nu are. Era afisarea de „LUX”. Acest aspect psihologic este mult mai bine fundamentat ca teoria rebeliunii etichetelor, fiindca are continuitate vizibila si evidenta in Romania… romanii sunt obsedati complet de branduri, etichete, marci si sigle.

    E asa de mare cererea de „brand”, incat este absurd de greu sa gasesti o haina care nu are reclama producatorului pe ea. Majoritatea populatiei active doreste sa afiseze valorile… nu degeaba avem manelisti si cocalari.

  10. Da, e ceva realitate in articol. In 1983 am reusit sa imi montez o antena pentru a prinde posturile TV din Yugoslavia (a fost nevoie inclusiv de o modificare in placa de sunet, ca sa audi si sonorul lor). Parca mi-a crapat ceva in cap. Yugoslavia are in vremea aia niste posturi comerciale destul de apropriate de PRO-TV-ul nostru de astazi, destul de putina politica – nici la ei nu se putea-, dar filme a la PROTV cat cuprinde. Si reclame, multe reclame.

    Stateam minute in sir la televizor in fata reclamelor. Simteam ca imi crapa capul. Imi aduc aminte si acum: O voce feminina zicea ceva, cadea un biscuite, apoi cadea o felie zemoasa de portocala, apoi alt biscuite, apoi pe deasupra curgea din belsug ciocolata, care acoperea complet biscuitii ala. Inebuneam. De atunci nu am mai privit regimul cu aceiasi ochi.

  11. Nici ca se putea omagiu mai clar si inteligent adus Zilei Mondiale/Internationale a Filosofiei !

    Au motive serioase sa va invidieze si sa va muste-n curand adversarii :roll

    Daca va continuati pledoaria si pe marginea fascinatiei demente a bancnotei de 1 $ ( macar !)), cauzata de teama de a nu fi descoperiti si de incredibilul sentiment de putere si libertate pe care ti-l dadea , probabil ca ar fi avut motive sa va catalogheze ca spion si tradator de tara !
    Asa ca e bine ca v-ati oprit la timp !
    N-au decat sa caute alte motive, daca-i duce mintea !
    Ca rautatea ii duce ;)

    Desi cu intarziere :
    La multi ani , Maestre !

  12. Astept continuarea acestui subiect cu un titlu (mai putin filosofic, e drept, dar 18 nov. a trecut ;) ) ceva asemanator celebrului :
    „Pe afara-i vopsit gardul , inauntru-i leopardul ! ”
    Ca mare ne-a fost si inca ne este deziluzia !

  13. Nu-mi inchipuiam ce probleme mari are Franta, pana nu a inceput dl Visniec sa scrie in romana ca un tipic intelectual francez de stanga. Pompozitatea si pretentiile scriiturii contrasteaza flagrant cu infantilismul ideilor. Care in linii mici, sunt banale, iar in linii mari, complet pe aratura.
    Un om de asta, sa-l pici cu ceara si n-ar pune mana pe o carte serioasa ca sa vada cu date si cifre de ce a cazut comunismul. Sunt mult mai importante impresiile artistice de tip autist – care la noi se cheama „parerism”.

  14. De ce oare, din ce in ce mai mult, folosim „floricele”?

    „…………….”? m-am intrebat azi-dimineata.

    Simplu. Si mai ales, „la obiect”.

    In loc de „…dimineata aceasta…la micul dejun…in timp ce mincam un iaurt…” de culoare alba, dintr-un pahar de plastic, confectionat in China, adus la Constanta pe un vapor din Panama, incarcat intr-un camion Volvo condus de 2 soferi de nationalitate dubioasa, transportat la Fabrica de Produse Lactate din Militari, sterilizat cu aburi la o temperatura constanta de 200 Grade Celsius, umplut cu iaurtul meu preferat, trimis la magazinul din coltul strazii cu avionul prezidential, dupa care mi-a fost adus acasa chiar de proprietarul magazinului.

    Si sa mai zica dusmanii ca nu-i bine-n Rominia.

  15. Lighten up

    mai destins, mai destins.
    cu comentariile.
    de ce atata incrancenare?
    este doar un articol.
    este doar un pretext, o glumita, nu opera magna.
    nu vrea sa spuna TOTUL si nici ULTIMUL cuvant.

  16. Excelent text ! Parcă a fost scris despre mine, despre ceea ce făceam eu în vremea comunismului.
    Am avut 15 ani în 1989, şi îmi amintesc cu cât drag păstram orice lucru fabricat în Occident. Când aveam 12 ani, în 1986, pe vremea Campionatului Mondial de Fotbal din Mexic, am primit o cutie (goală) de Coca Cola, pe care, pe fondul roşu frumos, era logo-ul Cupei Mondiale, cu verde. O am şi acum !
    De asemenea, mai am celebrul Neckerman, care era o „Biblie a culorilor” pe vremea comunismului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Matei Visniec
Matei Visniec
Dramaturg. Jurnalist.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro