vineri, martie 29, 2024

… do you want the truth? You can’t handle the truth!

… replica a devenit celebra datorita interpretarii de exceptie a lui Jack Nicholson in clasicul de-acum „A Few Good Men„. In final, tanarul si pedantul personaj interpretat de Tom Cruise se dovedeste capabil sa „handle” adevarul.  [Nota: Expresia „handle the truth” e dificil de tradus in romaneste. „A manui adevarul” – dar nu in sensul de manipulare, ci in sensul in care te pricepi sau nu sa manuiesti o masina; daca nu o faci cum se cuvine, risti sa te omoare. Sau „a gestiona adevarul” – atata doar ca asta suna prea contabil. Sau „a controla”. Ceva mai apropiat de sensul in engleza ar fi, inclin sa cred, „a face fata adevarului„. Raman insa deschis oricaror sugestii.] Acesta e, totusi, Hollywood. In viata reala, lucrurile sunt ceva mai complicate: nu toata lumea e pregatita sa faca fata adevarurilor fara rest.

Chestiunea revine periodic in atentia publicului, fie ca e vorba de inchisorile secrete ale CIA din Romania, de vreo noua Lege Big Brother, National Security Agency, dezvaluirile lui Edward Snowden, sau alte cele. Ideea, insa, e mult mai veche. Intr-o forma sau alta, ganditori musulmani precum Alfarabi, Alghazali sau Ibn Tufayl, dar si ganditori evrei precum Maimonides sau Sadya Gaon, au vorbit mai mult sau mai putin voalat despre pericolul de a spune „adevarul verde-n fata” oricui si oricand. In „Persecution and the Art of Writing„, Leo Strauss explica de ce: pe de o parte, pentru protectia mesagerului; adevarurile pot fi inconfortabile pentru ordinea existenta, iar mesagerul perceput ca un periculos bagator de zazanie (taunul Socratic); pe de alta parte, pentru binele celor multi, incapabili – atunci ca si acum – sa „digere” cu intelepciune adevarul fara sa se sminteasca. Conform lui Strauss (dar si a lui Alfarabi, bunaoara) asa se justifica traditia esoterica, initiata de Platon. Recent, excelenta carte a lui Andrei Plesu despre „Parabolele lui Iisus” propune un raspuns asemanator la intrebarea „De ce Le vorbesti in parabolele?”

Acum insa vreau sa vorbesc despre Mos Craciun. Nu despre Craciun, despre Mos Craciun. Mai cu seama in aceasta perioada a anului, multi parinti se lupta cu intrebarea „cand si cum sa ii spunem copilului ca Mos Craciun nu exista?” Ca Mos Craciun nu exista pare de la sine inteles – din puncte de vedere diametral opuse.

Conform crestinilor mai scortosi, Mos Craciun e o inventie protestanta, care n-are nimic de-a face cu crestinismul, cel putin nu cel ortodox. Asa e. Facutul de cadouri copiilor incepe in crestinism in secolul al IV-lea, cu Sfantul Nicolae, episcopul de Myra, o provincie a Imperiului Bizantin. De aceea romanii, ca si alte cateva popoare, fac si astazi cadouri copiilor de Sfantul Nicolae. Majoritatea insa, l-au asimilat cu Mos Craciun – aparent o incercare protestanta de a renunta la cultul sfintilor si a focaliza atentia credinciosilor pe Iisus. La fel si bradul sau pomul de Craciun – un obicei german si un import de data recenta, ce a impanzit lumea tot pe filiera protestanta.

Asa e.

Conform secularistilor, liber-cugetatorilor si ateilor, lucrurile sunt si mai simple – Mos Craciun e doar o minciuna, la fel ca toate celelalte „povesti” din Biblie sau din alte religii. Pe scurt, minciuni. Si ce poate fi mai urat decat sa-ti minti copiii sau sa ii consideri incapabili de a face fata adevarului, oricat de frangator de visuri sau lipsit de poezie ar fi? Daca s-a descurcat Tom Cruise, se vor descurca si ei. In plus, isi vor primi si ei cadourile, la fel ca ceilalti copii, insa ei nu vor fi fraierii care sa creada intr-un Mos cu barba alba si sanie trasa de reni. Se vor preface doar ca cred si se vor infrupta din beneficii. Mai dinspre stanga, demitizarea lui Mos Craciun e insotita – cum altfel? – de o critica a capitalismului de consum – la urma urmei, n-a fost Mosul asa cum il stim astazi inventat de Coca Cola?

Ingaduiti-mi sa cred ca toti acesti parinti gresesc – si gresesc fundamental. Drumul spre iad e pavat, inca o data, cu bune intentii. Nu ma refer aci la greselile de demolare factuala a lui Mos Craciun (costumul rosu cu alb n-a fost inventat de Coca Cola, doar preluat, bradul de Craciun a fost folosit de catre primii preoti si calugari care au crestinat triburile germanice ca simbol al Trinitatii, cu mult inaintea protestantismului, s.a.m.d.). Detaliile astea se pot gasi pe toate gardurile, pentru oricine are minima curiozitate sa le verifice. Aci e vorba de ceva mult mai grav. Aci e vorba de a invata copiii ca adevarata credinta poate face casa buna cu necredinta. Si ca e bine asa. Sa crezi cand nu stii ca nu stii, e simpla ignoranta. Sa crezi cand stii ca nu stii, asta e adevarata credinta.

Nu e vorba doar de „fericiti cei ce n-au vazut si au crezut” sau despre „cred, Doamne, ajuta necredintei mele„, desi sunt parte din aceeasi explicatie. Nu e vorba nici macar (doar) de religie. E vorba de societatea pe care vrem s-o avem si de oamenii pe care-i vrem alaturi. Despre ce fel de adulti vrem sa ne devina copiii. Nu va faceti iluzii: de pe la patru-cinci ani, copiii incep sa realizeze ca nu Mosul le aduce pomul de Craciun si cadourile, iar pe la sase-sapte majoritatea stiu exact cum „functioneaza sistemul”. Dar tot majoritatea refuza sa stie ca stie. Majoritatea prefera, din reflex, sa ocroteasca si sa intretina mitul.

Si bine face. Una e sa stii ca parintii sau prietenii ti-au facut cadourile, alta sa sustii sus si tare ca asta e dovada ca nu exista Mos Craciun. Argumentul schioapata logic. Logic ar fi sa sustii ca tocmai aceasta generozitate e dovada faptului ca exista Mos Craciun. Mosul nu ar actiona prin acesti interpusi, unii de multe ori anonimi, daca acesti oameni nu ar crede in el. Nu ar avea cum. Avem cu totii nevoie de imagini care sa ne mangaie, imagini care sa ne mobilizeze, sa ne faca mai buni. Pentru un exemplu mai simplu, ganditi-va la Wilson, mingea de volei pictata de Tom Hanks in Cast Away pentru a-i tine companie pe insula pustie – si cate de serios a ocrotit-o pana la sfarsit. Stia ca e doar o minge de voleibal pictata de el insusi? Fara doar si poate. Asta era „adevarul”. Credea ca doar o minge de voleibal? Nicidecum, altminteri nu si-ar fi riscat viata pentru … Wilson. L-a ajutat Wilson? Nici nu se mai pune intrebarea.

Avem cu totii nevoie de un Wilson – iar daca nu avem unul, il vom inventa. V-ati gandit, de-o bunaoara, de ce ateii si liber-cugetatorii sunt mai obsedati de religie si de biserica, decat orice drept-credincios? Ai spune ca asemenea spirite „luminate” si „pragmatice” s-ar cuveni sa se bucure de ascendentul pe care-l au in raport cu „obscurantistii” si „idealistii”. In realitate, insa, nu contenesc sa incerce sa „lumineze” pe toata lumea. Sunt mai obsedati de religie decat Bula, caruia ii putea flutura prin fata si un tramvai, ca el tot la un singur lucru se gandea. Sau de ce in plina explozie a secularismului devin tot mai populare filmele si video-games cu vrajitori, balauri, si alte creaturi magice? Psihologic e lesne de explicat. Psihicul are nevoie de imagini. Cine n-are un Wilson, isi face macar un Harry Potter sau un Stapanul Inelelor.

Si-atunci sa ne gandim: E adevarat ca binele nu invinge intotdeauna raul, ca nu toate iubirile sunt eterne, ca de multe ori te descurci mai bine in viata daca minti, inseli, plagiezi, furi, cata vreme nu esti prins? E adevarat ca oamenii tind sa fie egoisti, ca iubirea de patrie e mai degraba un sablon gaunos si ca e ilogic sa iti sacrifici viata pentru orice? Ca e mai logic, cum spun the Beatles, sa nu existe nothing to die for, nimic pentru care sa merite sa mori, nici tari, nici religii, nici nimic? Se prea poate. Se prea poate sa fie adevarat, dar cine ar putea sa spuna cu mana pe inima ca ar vrea sa-si cresca pruncii cu asemenea invataturi? Cine ar vrea sa traiasca langa, cu, si printre oameni de felul celor de mai sus? Pana si o banda de talhari are nevoie de dreptate in sanul ei pentru a putea functiona eficient ca banda de talhari. O comunitate bazata pe principiul suprem al prezervarii individuale nu are cum sa functioneze (de aici problema majora a teoriei contractului social – dar asta e o alta discutie.) Cine crede cu adevarat ca ai pentru ce trai daca nu ai pentru ce muri? Cine?

De aia va spun: Nu va grabiti sa-l ucideti pe Mos Craciun! Vorba lui Socrate din Republica lui Platon: „Incepem educatia prin a le spune copiilor povesti, care nu sunt in totalitate adevarate, dar contin un sambure de adevar„. Adevarul e ca n-a existat niciun Fat Frumos care sa vrea tinerete fara de batranete si viata fara de moarte. Asta e „adevarul”. Dintr-o poveste fiecare intelege cat poate, daca poate. Unii traiesc o viata intreaga si nu inteleg nimic din Mos Craciun, chiar daca stiu tot „adevarul” despre el.

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

    • Sunt de acord ca povestile si aceste white lies cu Mos Craciun au rolul lor in grila de interpretare a realitatii asimilata de copii. In psihoterapie am auzit ca se folosesc astfel de povesti cu rol terapeutic. Prin parabole se transmit idei importante in Biblie (desi nici acum, dupa atatia ani, nu stim prea multe despre fenomenul credintei, desi ocazional mai auzim de catre un studiu ce arata ca unii oameni s-au vindecat cu pastile placebo). Am gasit un link interesant ref convingeri si rugaciune – el e mentionat in cadrul unui comentariu („exista credinta”) la recentul articol „Etica si religie: discipline separate si obligatorii”. Poate linkul completeaza cu alte intrebari imaginea subiectului abordat, poate adanceste misterul ori nu.

    • Asa se pare!
      In limba germana replica a fost tradusa astfel: „Sie können die Wahrheit doch gar nicht vertragen!” ceea ce ar insemna „Dar nici macar nu puteti suporta(tolera) adevarul!”

      • Propun traducerea „ Nu vă e dat să vă bateți joc de …“, cum „handle” are și sensul de mâner de unde și popularul „a mânări“

  1. Nu vrea nimeni să-l ucidă pe Moș Crăciun. Am vrea doar să nu-și mai cumpere cadourile din banii statului, să nu-și mai construiască ditamai catedrala prin care să ne spună că e singurul care ne poate mântui și să nu ne mai impună ore de crăciunologie prin care să ne spună că suntem sortiți iadului dacă nu credem în el. Atât. În rest, mie îmi place de Moș Crăciun … :)

      • Cine va impune, domnule Bartic? Daca doriti sa veniti la biserica si sa ascultati „craciunologia”, puteti s-o faceti, daca nu, nu. Sau poate dvs. ati vrea sa nu se mai faca DELOC „craciunologie”, sa nu se mai vorbeasca nimanui despre Dumnezeu si credinta?

        • Absolut deloc, domnule Bogdan. Credința (sau necredința) sunt lucruri foarte sensibile, foarte personale și într-o societate normală nimănui nu i se poate impune ceva în acest sens. Ba, chiar fac un pas mai departe, și aș afirma că discursul public ar trebui formulat în termeni ceva mai prietenoși (de ambele părți) cu privire la acest subiect. Intervenția mea de mai sus a fost cauzată de autismul unor participanți la discuție care, indiferent de tema despre care se vorbește, au mai mereu, cam aceleași replici și aceeași atitudine agresivă. Postările mele nu au drept scop atacarea religiei ci sesizarea unor abuzuri ale Bisericii pe care, dacă ați fi sincer, le-ați recunoaște și dumneavoastră. O să-mi spuneți că nu e treaba mea și că e o chestiune internă a Bisericii. Fals. Când se amestecă în politică sprijinind fățiș un anumit candidat (lucru pentru care nu și-a cerut scuze în vreun fel nici până acum…), când la ora de religie elevii sunt înscriși din oficiu, când se dau o grămadă de bani de la stat pentru proiectele faraonice ale Patriarhiei atunci, da, e și treaba mea. Drept să vă spun, pot să trec până și peste aroganța dumneavoastră de a considera că sunteți deținătorii adevărului absolut și că noi, ceilalți, nu putem face față adevărului…, vorba domnului Fumurescu (pe care-l salut și-l felicit pentru un articol foarte bine scris). Dar, fiți cinstiți, și recunoașteți că sunt teme pentru care Biserica va trebui să facă un compromis și să-și schimbe atitudinea. Cred că modelul papei Francisc este unul de referință. Un an cât mai bun vă doresc!

  2. Foarte bun articolul. Binele (constientul) coexista cu inconstientul (raul). Actiunile inconstiente sunt rele chiar daca ‘aparent’ au efecte ‘bune’.

  3. Frumos, mi-a placut, chiar daca nu sint eu dus prea des la Biserica. Ba, chiar destul de rar.
    Un aspect din timpul cind ateismul era floarea Iepocii de Aur.
    Activisti scorţoşi, care-ti aruncau in fata sintagma ce-o invatasera „religia este opiul popoarelor” isi botezau copii la Biserica, isi ingropau mortii cu preoti.
    Iar de Craciun impodobeau si ei bradul. Da, de Craciun, nu il asteptau pe mos Gerila.
    Cum procedau? isi cumparau doi brazi. Pe unul il lasau pe balcon, neimpodobit, pina dupa trecerea Craciunului, cind disparea. Dar in casa aveau un brad impodobit, ferit de vederile trecatorilor.
    Am cunoscut foarte-foarte multe asemenea cazuri de liberi cugetatori.
    NB,
    oare nimeni din grupul de la Criticatac nu are brad impodobit?

    • Si mie mi-a placut. Are mult bun simt.
      Nici eu nu ma pot carecteriza ca fiind credincios. Dar una este sa nu crezi in Dumnezeu si alta e sa urasti crestinismul si sa te lasi spalat pe creier de propaganda ateista.

  4. Raul isi are pedeapsa in sine insusi. Binele invinge, nu prin lupta, ci prin claritatea perceptiei. Rasplata binelui este in chiar infaptuirea lui.

    Minciuna, imitatia sunt expresii a lipsei creativitatii. Expresia ultima a binelui este creativitatea.

  5. „Sa crezi cand stii ca nu stii” este si un lucru necinstit. Dupa caz, poate fi chiar iresponsabil. Cand incepi sa-ti pui sperantele in Wilson sau Mos Craciun care o sa intervina personal si o sa schimbe mersul lucrurilor in favoarea ta nu prea e bine. Entitatile imaginare sunt ca tratamentele naturiste si homeopate – sunt foarte bune si chiar te ajuta atunci cand de fapt nu ai nimic. Cand e serioasa treaba, s-ar putea sa iti fie mai folositor adevarul ala neplacut (pentru cei care ii pot face fata, vorba titlului).

    • “Sa crezi cand stii ca nu stii” sta la baza progresului stiintei chiar daca poate sa para un lucru necinstit pentru un iacobin. Daca oamenii si-ar fi limitat credinta doar la lucruri stiute si dovedite, respingand orice ipoteza doar pentru ca era improbabila sau nedemonstrata, am considera si azi ca soarele se invarte in jurul pamantului. Cunoasterea a fost revolutionata de oameni care au avut curajul sa creada chiar si atunci cand stiau ca nu stiu.

      • @Ventidius

        Credinta crestinilor nu este de aceeasi natura cu „credinta” oamenilor de stiinta. Pentru a pune mai bine in evidenta perversitatea acestei sugerari, voi compara atitudinea oamenilor de stiinta vis-a-vis de pozitia credinciosilor:

        Exista o diferenta fundamentala intre credinciosi si oamenii de stiinta, intre invataturile crestine si teoriile stiintifice. Credinciosii stiu dinainte ca nici un argument nu poate sa invalideze o dogma (chiar daca, in mod ipocrit, unii nu recunosc acest lucru). Ei raman blocati in „adevarul” lor, indiferet cate contraargumente valide le sunt prezentate. Crestinii se angajaza in discutii de pe pozitia de propovaduitori, pentru ei nu exista o dorinta reala (constientizata) de a-si verifica validitatea convingerilor, deoarece o infirmare a dogmelor crestine ar insemna infirmarea crestinismului, renuntarea la credinta, renuntarea la sensul pe care il atribuie vietii, fapt inacceptabil pentru orice credincios. Spre deosebire de credinciosi, omenii de stiinta renunta la teorie, atunci cand dovezile teoretice sau experimentale o contrazic. Teoria stiintifica nu este acceptata fara rezerva in orice conditii, ea este supusa constat verificarilor, spre deosebire de credinta (crestinism, dogme).

        Dintre toate „credintele”, doar „credintele religioase” sunt „batute in cuie”, ele nu pot sa iasa din cadrul stramt, delimitat de dogmele religioase, deoarece o infirmare a dogmelor crestine ar insemna infirmarea crestinismului, fapt inacceptabil pentru orice credincios.

      • domnul fumurescu spune ca a crede cand stii ca nu stii este „adevarata credinta”. problema este urmatoarea: sunt al naibii de multe lucruri care intra in categoria asta, ajungand pana la celebrul ceainic al lui russell sau la monstrul invizibil si ne-detectabil in niciun fel din garajul lui carl sagan (dar care „sigur” exista). daca acceptam ce spune autorul, atunci sa fim cinstiti pana la capat. suntem obligati sa punem alaturi de Mos Craciun si de Wilson si ceainicul si orice alte creatii ale imaginatiei, oricat de aberante. in masura in care acceptam profunda ideea ca „stim ca nu stim” e gata treaba, trebuie sa le ridicam pe toate la rang de „adevarata credinta”. si mai trebuie sa facem ceva – trebuie sa explicam pe ce baza alegem sa credem numai in unele dintre ele si in altele nu. daca spunem ca e pe baza de revelatii si trairi interioare, cum sugereaza liviuta, atunci nu mai e „stii ca nu stii”, e altceva. atunci „stii” pe baza de ceva. domnul fumurescu a incercat un mic sleight of hand, probabil cu bune intentii. parerea mea este ca nu era nevoie. incercarile de a lua publicul „prin invaluire” fac mai mult rau decat bine ideii de religie.

    • In privința homeopatiei greșiți cu siguranță. Ceea ce nu poate fi explicat in stadiul actual al științei nu înseamnă că este un fals. Poate fi un fals sau o eroare sau poate fi ceva real care nu a fost explicat.
      In cazul homeopatiei, prin specificul sau, mărturia celor care spun ca nu i-a ajutat nu este relevanta (după cum nerelevanta ar fi si o mărturie similara a cuiva tratat prin medicina convențională); e, însă, relevantă mărturia celor care au beneficiat, cum e cazul meu, fara a fi vorba despre placebo, in probleme serioase si palpabile (nu raceli&stuff) si care pot confirma ca nu e vorba despre apa chioara si autosugestie.
      Cam la fel e si in problema cealaltă, mai serioasa, cu transcendenta; sunt niste oameni, nu putini, care dau mărturie despre o legătură palpabila, sensibila, concreta, cu Dumnezeu; neputințele noastre spirituale si inadecvarea mijloacelor rațiunii de a înțelege supraraționalul nu reprezintă un argument împotriva lui Dumnezeu și a credinței (după cum nu exista argumente raționale irefutabile nici in favoare).
      Până la urmă, e o chestiune de … credință.

      • Existenta lui Dumnezeu este „e o chestiune de … credinta” doar pentru cei care refuza (sau nu reusesc, datorita indoctrinarii religioase) sa accepte argumentele logice care demonstreaza imposibilitatea existentei unui Dumnezeu precum cel descris de dogmele crestine. Vezi aceste argumente aici:

        http://www.contributors.ro/cultura/god-is-dead-long-live-god/#comment-198732

        Inexistenta lui Dumnezeu poate sa fie demonstrata prin punerea in evidenta a contradictiilor fundamentale ale religiei crestine. Sistemul dogmatic crestin este unul contradictoriu, deci unul in care nu putem sa avem incredere. Pentru credinciosi nu exista o dorinta reala de a verifica coerenta acestui sistem, deoarece o infirmare a dogmelor crestine ar insemna infirmarea crestinismului, renuntarea la credinta, renuntarea la sensul pe care il atribuie vietii, fapt inacceptabil pentru orice credincios. Credinciosii stiu dinainte ca nici un argument nu poate sa invalideze o dogma (chiar daca, in mod ipocrit, unii nu recunosc acest lucru). Ei raman blocati in „adevarul” lor, indiferet cate contraargumente valide le sunt prezentate. Crestinii se angajaza in discutii de pe pozitia de propovaduitori.

        In ceea ce priveste afirmatia: „sunt niste oameni, nu putini, care dau marturie despre o legatura palpabila, sensibila, concreta, cu Dumnezeu”, aceasta este una care nu poate sa fie credibila (nu exista nici un singur experiment controlat stiintific care sa o sustina). Voi da cateva exemple care demonstreaza suportul material (biologic) al genezei perceptiilor umane:

        „Fenomenul, numit in limba engleza «feelings of presence» (FOP) a fost investigat de oamenii de stiinta de la Ecole Polytechnique Federale de Lausanne (EPFL), cu ajutorul a 12 voluntari legati la ochi si al unui sistem robotic special. … Doi dintre voluntari au fost atat de terorizati de senzatia de a fi inconjurati de fantome, incat au cerut cercetatorilor sa opreasca experimentul. Ei au indicat prezenta mai multor «fantome» (chiar 4, in unele cazuri) in locuri in care nu se afla nimeni si au declarat ca au simtit cum fantomele le ating spinarile cu degete nevazute.”

        http://tinyurl.com/qfvnvua

        „Sindromul Cotard – boala care te face sa crezi ca esti mort.” … „Pacienta a prezentat simptomele tipice sindromului Cotard: sustinea in mod repetat ca este moarta, afirmand ca a murit cu doua saptamani inainte. In tot acest timp pacienta plangea, intreband daca spitalul in care se afla este cumva Raiul.”

        http://tinyurl.com/3mbz7ee

        „Bizarul accident al lui Phineas Gage” … „Pe 13 septembrie s-au implinit 163 de ani de la un eveniment curios, ce avea sa ramana in analele medicinei drept prima dovada a modului in care partile creierului influenteaza personalitatea umana … suflul exploziei a lansat tija de fier prin obrazul stang al lui Gage, zdrobindu-i falca, penetrandu-i creierul si iesind prin partea superioara a craniului.” … „Doctorul a inteles gravitatea situatiei abia dupa ce Gage a vomitat, in materia expulzata regasindu-se si o parte din creierul sau – echivalentul a jumatate de ceasca.” … Dupa accident „Gage parea cu totul schimbat. Daca inainte de accident era considerat drept unul dintre cei mai seriosi si harnici membri ai echipei de muncitori, acum prietenii sai nu-l mai recunosteau. «Nu mai este cu adevarat Gage», afirmau acestia. Phineas se comporta intr-un mod absolut bizar: injura ca la usa cortului – lucru ce nu-i statea in fire inainte de accident -, avea toane, parea complet lipsit de respect fata de cei din jur”.

        http://tinyurl.com/q7yx2yy

        „Conform unor studii recente efectuate de psihologi din cadrul Universitatii din Edinburgh si Consiliul de Cercetari Medicale din Cambridge, celebrele experiente din preajma momentului mortii, nu sunt altceva decat simple manifestari ale functiilor normale ale creierului inainte de moartea finala a intregului organism.” … „Fenomene precum calatoriile astrale in afara corpului sau intalnirea cu rude sau prieteni decedati, sunt simple trucuri ale mentalului, si nu viziuni ale lumilor si planurilor eterice.” … „Creierul nostru ne prosteste la propriu. Intr-unele dintre studiile noastre, am descoperit de fapt ca majoritatea oamenilor care au sustinut ca au avut experiente de dupa moarte, nu erau deloc in pericol real de moarte. Evidentele stiintifice sugereaza de fapt ca toate experientele de acest tip au o baza biologica. In plus, majoritatea acestor experiente sunt receptate in aceeasi regiune a creierului care resimte senzatii naturale precum depresia, fericirea sau dragostea”, declara dr. Caroline Watt, unul dintre cercetatori.

        http://tinyurl.com/knurk95

        „Sindromul Mowgli – copiii salbatici ai naturii” … „Un copil salbaticit este o fiinta umana care, izolata de societate la o varsta frageda, nu isi poate dezvolta abilitati afective, sociale sau lingvistice.” … „Cercetatorii au aflat ca varsta cuprinsa intre 1 an si 7 ani este vitala pentru formarea normala a unui om. La o varsta foarte timpurie, creierul uman incepe sa se dezvolte, implicit sa isi adapteze functiile la nevoi. Un copil care traieste in salbaticie, isi va dezvolta excesiv vederea, auzul si mirosul, pentru ca aceste simturi il vor ajuta sa supravietuiasca. Partea creierului responsabila de comunicare va ramane inactiva, deoarece nu va fi solicitata. Un om dezvoltat intr-un mediu diferit, chiar daca va beneficia de multa atentie, nu va invata niciodata limbajul uman pentru simplul fapt ca a pierdut aceasta ocazie. Creierul lui s-a dezvoltat deja si este adaptat altor nevoi.” … „Multe dintre cazurile de copii crescuti in salbaticie au inregistrat evolutii minime. Aptitudinea de a merge, de a folosi toaleta sau de a manca din farfurie au reprezentat adevarate provocari pentru cei care s-au ocupat de ingrijirea si reabilitarea acestor copiii. … Varsta la care acesti copii au fost izolati a jucat un rol crucial in formarea lor. Cei rataciti la varste fragede, care au petrecut un timp indelungat in afara societatii, au reprezentat cazuri aproape pierdute.”

        http://tinyurl.com/lwe3lsf

        O intrebare de final: in cazul unui bolnav de Alzheimer, „spiritul” care ramane dupa moartea corpului este cel din faza terminala a bolii? Daca nu, este „spiritul” pe care l-a avut acel om in prima zi dupa nastere cel care supravietuieste? Sau Dumnezeu va alege un moment arbitrar din viata omului pentru a „preleva” spiritul care va supravietui corpului? Dar daca acest moment este unul anterior momentului in care omul nostru pacatos s-a mantuit, sau dimpotriva, a pacatuit grav? Mai considera Dumnezeu un pacat eventualul gest prin care bolnavul se sinucide dupa ce a pierdut capacitatea de a percepe realitatea?

        „In fazele tardive (ale bolii Alzheimer) apare diminuarea tuturor functiilor cerebrale, astfel pacientii nu mai recunosc nici membri familiei, nu-si amintesc cum sa se spele, sa se imbrace sau chiar sa manance fara ajutor, nu mai vorbesc (mutism), pierd controlul sfincterian, pierd abilitatea de a mesteca si inghiti, uita sa mearga.”

        http://tinyurl.com/pmctq6e

        • Dle Cetatean, genul asta de teme ample nu poate fi dezbatut in commenturi.
          As replica doar atat (metaforic): doua linii drepte discutând in planul lor bidimensional vor găsi întotdeauna argumente raționale pentru a nega existenta celei de a treia dimensiuni, pentru ca nu o vad si nu o inteleg. Cam la fel e cu tipul dvs de argumentație care, chipurile, ar putea combate existența lui Dumnezeu; rațiunea, in dimensiunea noastră, nu poate nici combate, nici demonstra, irefutabil, fie existenta, fie inexistenta lui Dumnezeu, pentru ca nu e comprehensibil prin mijloacele simplei rațiuni.
          Exista alte cai spre a-l experia pe Dumnnezeu si sunt multi oameni care au facut-o, dar dvs nu aveți ochi si urechi sa ii ascultați sau sa ii citiți.

          • @liviuta

            Atunci cand nu mai gasesc argumente rationale, cei indoctrinati religios apeleaza la tot felul de subterfugii si sofisme pentru a explica inexplicabilul.

            Toate pacatele pe care le ia in considerare Dumnezeu pentru a decide cine merge in Rai si cine in Iad sunt comise „IN DIMENSIUNEA NOASTRA”, asa ca incercarea de a evita raspunsuri clare la problemele ridicate de mine in comentariul anterior (precum cea a copiilor salbatici si cea a spiritului in cazul bolnavilor de Alzheimer), prin evadarea „in alte dimensiuni”, reprezinta o manipulare.

            Spui ca: „ratiunea, in dimensiunea noastra, nu poate nici combate, nici demonstra, irefutabil, fie existenta, fie inexistenta lui Dumnezeu, pentru ca nu e comprehensibil prin mijloacele simplei ratiuni”. Sa vedem cum stau de fapt lucrurile:

            LOGICA data de Dumnezeu Omului trebuie sa fie CORECTA (sistemul logic uman), deoarece ea este indispensabila pentru a putea sa distingem intre bine si rau, sa nu cadem in pacat. Cum negarea existentei unui Dumnezeu atotputernic, atotstiutor si milostiv – sau negarea existentei liberului arbitru dat de Dumnezeu Omului (voi explica mai jos) – este tot un pacat, aceasta LOGICA trebuie sa fie SUFICIENTA, pentru a putea sa ne dam seama ca argumentele noastre sunt gresite. Rezulta ca, folosind acelasi sistem logic uman (corect si suficient), crestinii ar trebui sa poata sa demonstreze ca rationamentul meu este gresit, daca intr-adevar acesta este gresit. Avand in vedere aceste aspecte, eventuala negarea a posibilitatii Omului de a face judecati corecte asupra ipotezei existentei unui Dumnezeu atotputernic, atotstiutor si milostiv – sau negarea existentei liberului arbitru dat de Dumnezeu Omului – este doar un subterfugiu.

            Ideile de la care voi porni argumentatia sunt preluate din Biblie, eu doar voi folosi argumentatia logica (data de Dumnezeu Omului – vezi mai sus) pentru a arata ca aceste idei formeaza un sistem de valori (crestine) contradictoriu, deci unul in care nu putem sa avem incredere.

            „Liberul arbitru” poate sa fie invocat doar daca vorbim despre optiunile lui Dumnezeu, nu si ale Omului. Chiar daca Omul crede ca are libertatea de a alege intre bine si rau, Dumnezeu („atotputernic si atotstiutor”) stie/stia dinainte ce va alege fiecare om in parte. Stia dinainte ca Adam si Eva vor manca din fructul interzis (pomul cunostintei binelui si a raului). Dumnezeu („atotputernic si atotstiutor”) stia de la bun inceput (din momentul Creatiei) care oameni (cu nume si prenume) vor merge in Iad. Privind problema din perspectiva lui Dumnezeu, nu exista „liber arbitru” pentru Om, exista doar predestinare. Daca actiunile Omului (consumate deja) l-au luat prin surprindere pe Dumnezeu (nu „stia dinainte” ce va face fiecare om „liber”), inseamna ca Dumnezeu nu este „atotputernic si atotstiutor”, contrar preceptelor crestine. Daca Dumnezeu este „atotputernic si atotstiutor” atunci „LIBERUL ARBITRU” al Omului este o ILUZIE pusa in scena de catre Dumnezeu.

            Daca „liberul arbitru” al Omului este o iluzie, inseamna ca „raul” (care este o consecinta intrinseca a existentei „liberului arbitru”) nu este imputabil omului, fiind o componenta a destinului predestinat de catre Dumnezeu fiecarui Om in parte. Dumnezeu isi pedepseste „rebutul” pentru „functionare incorecta” – de fapt o „functionare anticipata (programata)” de catre Dumnezeu („atotputernic si atotstiutor”). Un astfel de comportament al lui Dumnezeu este incompatibil cu atributul „milostiv”.

            Deci, crestinii trebuie sa se hotarasca:

            1. Ori Dumnezeu este „atotputernic si atotstiutor” si atunci nu exista „liber arbitru” pentru Om, iar Dumnezeu nu este „milostiv”.
            2. Ori exista „liber arbitru” pentru Om si atunci Dumnezeu nu este „atotputernic si atotstiutor”.

            In nici unul dintre cele doua cazuri posibile (conform preceptelor crestine – supuse analizei logice), Dumnezeu descris de doctrina crestina nu exista.

            ***

            La final, hai sa vedem ce crede de fapt majoritatea oamenilor de stiinta despre Dumnezeu:

            Un sondaj facut in anul 1998 printre membrii „Academiei Nationale de Stiinta” din SUA (tara cu cele mai multe premii Nobel pentru stiinta), publicat in revista „Nature”, arata ca marea lor majoritate nu crede in Dumnezeu. Ce este si mai important este evolutia credintei in Dumnezeu in randul oamenilor de stiinta, in secolul XX. Sondajul arata urmatoarea situatie:

            In anul 1914:

            – Necredinciosi – 52.7%
            – Agnostici – 20.9%
            – Credinciosi – 27,7%

            In anul 1933:

            – Necredinciosi – 68%
            – Agnostici – 17%
            – Credinciosi – 15%

            In anul 1998:

            – Necredinciosi – 72.2%
            – Agnostici – 20.8%
            – Credinciosi – 7%

            http://tinyurl.com/okn72su

            http://tinyurl.com/kjoswpz

            http://tinyurl.com/3vflsn

            • As putea replica si eu că dvs, cei îndoctrinați cu ateism pseudo raționalist nu aveți capacitatea unei lecturi ce presupune un minim de adâncime sau de metafizica si va situați la nivelul unei aritmetici elementare desi puneti in discutie o problema de analiza matematica.
              Eu nu am sa stau sa va explic, așa cum unui copil de clasa a doua nu ii poți explica teoria șirurilor sau a limitelor.
              Am sa va spun ca toate aparentele si falsele contradictii la care va referiți sunt de foarte mult timp rezolvate de teologi (deja in secolul IV erau non probleme).
              Si teoria relativității ar părea plina de contradictii in universul dvs limitat, la fel si teoria numerelor iraționale, doar ca, acestea fiind enunțate de oameni de știință, scapă cenzurii dvs.

            • @liviuta

              1. Spui ca: „Si teoria relativitatii ar parea plina de contradictii in universul dvs limitat, la fel si teoria numerelor irationale, doar ca, acestea fiind enuntate de oameni de stiinta, scapa cenzurii dvs.”.

              Ma vad nevoit sa demontez aceasta manipulare, pentru a nu stiu cata oara: exista o diferenta fundamentala intre credinciosi si oamenii de stiinta, intre invataturile crestine si teoriile stiintifice. Credinciosii stiu dinainte ca nici un argument nu poate sa invalideze o dogma (chiar daca, in mod ipocrit, unii nu recunosc acest lucru). Ei raman blocati in „adevarul” lor, indiferet cate contraargumente valide le sunt prezentate. Crestinii se angajaza in discutii de pe pozitia de propovaduitori, pentru ei nu exista o dorinta reala (constientizata) de a-si verifica validitatea convingerilor, deoarece o infirmare a dogmelor crestine ar insemna infirmarea crestinismului, renuntarea la credinta, renuntarea la sensul pe care il atribuie vietii, fapt inacceptabil pentru orice credincios. Spre deosebire de credinciosi, omenii de stiinta renunta la teorie, atunci cand dovezile teoretice sau experimentale o contrazic. Teoria stiintifica nu este acceptata fara rezerva in orice conditii, ea este supusa constat verificarilor, spre deosebire de credinta (crestinism, dogme).

              2. Mai spui ca: „nu aveti capacitatea unei lecturi ce presupune un minim de adancime sau de metafizica … eu nu am sa stau sa va explic, asa cum unui copil de clasa a doua nu ii poti explica teoria sirurilor sau a limitelor”.

              Ma faci sa rad! :-) Povestile din Biblie (dogmele crestine) sunt la acelasi nivel de „complexitate” ca si povestile tuturor religiilor care au aparut in zorii umanitatii. Orice reinterpretare a lor (de catre teologi cu doctorate) este fortata si perversa. Interpretarea lor „metafizica” era posibila si in primele secole ale erei noastre, era necesar ca si omul de rand de atunci sa le poate intelege, si atunci reprezenta un pacat interpretare eronata a „lecturilor crestine”. In caz contrar Dumnezeu nu a „jucat corect” fata de Om, a permis ca oameni de buna credinta din acele vremuri (dar care nu au avut „un minim de adancime sau de metafizica”) sa ajunga in Iad pentru ca, judecand cu propriul cap, au descoperit contradictiile flagrante ale sistemului dogmatic crestin.

              3. Revenind la profunzimea academica a metafizicii secolului IV, adica la afirmatia ta: „Toate aparentele si falsele contradictii la care va referiti sunt de foarte mult timp rezolvate de teologi (deja in secolul IV erau non probleme)”, trebuie sa iti reamintesc ca A CITI (interpretari sofisticate ale „lecturilor crestine”) nu inseamna A INTELEGE. Tocmai de aceea astept ARGUMENTELE TALE care sa adreseze concret (precis) argumentatia mea, si nu argumentatiile din secolul IV (pe care le invoci) – in care pot sa existe diferente subtile, insa esentiale, fata de abordarea mea.

            • Răspunsul dvs relativ la teologie, „poveștile” creștine lipsite de complexitate etc, dă măsura înaltei dvs ignorante in domeniu și in general.
              Declin dialogul.
              Cele bune.

            • @liviuta

              Recunoaste mai bine ca ai ramas fara argumente, asa ca ai gasit un pretext ca sa „declini dialogul”. Din pacate pentru tine, acest subterfugiu este evident daca citim ce ai scris in comentariul anterior, moment in care ai „declinat deja dialogul”, inainte ca eu sa te supar cu aprecierile mele asupra „complexitatii” povestilor biblice: „Eu nu am sa stau sa va explic, asa cum unui copil de clasa a doua nu ii poti explica teoria sirurilor sau a limitelor” (Quod Erat Demonstrandum).

        • Mi-aș permite sa va trimit si eu un link (in cadrul căruia veți găsi alt link), a propos de ce mai zic oamenii de știință pe problema.

        • Nu dezvolt, e simpla logica formala.
          Reiau, totuși, un argument care se regasea in comentariul inițial, dar poate a trecut neobservat:
          mărturiile unor bolnavi care nu au fost ajutați de medicina „ortodoxa” (cea oficiala, mainstream, alopata) nu reprezintă in sine un argument ca medicina alopata e nefuncționala.
          La fel si in cazul homeopatiei.

        • In rest, e necesara o prezentare suficient de ampla a modului de acțiune a homeopatiei, a modului de abordare si a unor date istorice (inclusiv elemente terapeutice utilizate in homeopatie cu 100 de ani înainte de a fi redescoperite de medicină oficiala), încât sa nu mi se para ca ar fi utila o tentativa de a umple pagina cu comentarii explicative.
          E funny cum detractorii homeopatiei prezinta ca pe o mare descoperire ca remediile homeopate nu conțin, chimic vorbind, substanță activa, in condițiile in care homeopatii niciodată nu au ascuns asta (dimpotrivă), ci arata limpede ca acțiunea nu are loc la nivel chimic ci, probabil, fizic, fara a-l putea inca înțelege, dar este atestat prin numeroase probe si experimente științifice; cu alte cuvinte, daca ceva nu poate fi explicat nu înseamnă ca nu exista.

  6. Sa crezi cand nu stii ca nu stii, e simpla ignoranta. Sa crezi cand stii ca nu stii, asta e … ipoteza (provizorie) de lucru (adica o „credinta” circumspecta, care nu trebuie confundata cu credinta oarba de tip dogmatic).

    Problema nu este ca „se intretine mitul” lui Mos Craciun („avem cu totii nevoie de imagini care sa ne mangaie, imagini care sa ne mobilizeze, sa ne faca mai buni”), deoarece „de pe la patru-cinci ani copiii incep sa realizeze ca nu Mosul le aduce pomul de Craciun si cadourile, iar pe la sase-sapte majoritatea stiu exact cum functioneaza sistemul”. Problema este ca acest mit „mobilizator” este folosit (in mod pervers) pentru a „se intretine mitul” suprem, mitul existentei lui Dumnezeu, mit care nu numai ca nu mai este „demascat” pe la sase-sapte ani (fiind „nemuritor”), ci este prezentat ca reprezentand Adevarul Suprem, de necontestat („Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”). Acest ultim mit nu mai este asa de inocent precum mitul lui Mos Craciun, acest mit contribuie la „mobilizarea” „gandirii” dogmatice in defavoarea gandirii rationale, cu consecinte preponderent negative pentru societate.

  7. Fara sa fiu crestin (desi sunt nascut in familie de crestini) nu am reusit nicicum sa inteleg rautatea veninoasa cu care Jose Saramago ultragiaza sentimentul crestin.

    In Evanghelia dupa Isus Cristos, sunt scrise (nu putem spune „sunt povestite”) cel putin doua scene, de a caror existenta imi este rusine, gandindu-ma la oroarea pe care o trezeste in constiinta oricarui cititor crestin. Una este evocarea momentului in care Dumnezeu a simtit nevoia sa-si amestece samanta in samanta lui Iosif – sotul Mariei (mama lui Iisus) iar cealalta este scena in care Maria observa urmele pe care un inger destrabalat le-a lasat prin goliciunea uneia dintre fiicele sale adormite.

    Nu comentez talentul lui Saramago, insa rautatea cu care a fost scris Evanghelia dupa Isus cristos imi depaseste puterea de intelegere si mi s-ar parea mai degraba potrivit ca, vorbind despre Saramago, sa avem in vedere o alta categorie de atei: ateismul morbid.

    Este exagerat?

  8. „ِA few good man” – unul din filmele mele favorite, nu încetez să îl recomand şi chiar am citat din el, într-un moment cheie al vieţii. Frumos articol, felicitări. La mulţi ani, domnule Fumurescu!

  9. „Sau de ce in plina explozie a secularismului devin tot mai populare filmele si video-games cu vrajitori, balauri, si alte creaturi magice? Psihologic e lesne de explicat. Psihicul are nevoie de imagini. Cine n-are un Wilson, isi face macar un Harry Potter sau un Stapanul Inelelor.”

    In aceiasi logica, shooter-ele si filmele violente (care sunt mult mai multe) dovedesc natura criminala a omului, care ar trebui lasata liber. Poate ar fi bine pentru un timp – ar fi un mod de aparare impotriva unor agresiuni externe (din regiuni unde nu prea au acces la mijloace de divertisment). Chiar imi imaginez fanii RPG si FPS facand ce le place, unii punand mana pe arma (bersekers) iar altii ducandu-se la biserica (luptand cu crucea in mana – healers sau wizzards).

    P.S. „handle the truth” – o alta posibila traducere: a nu mai fi naiv

  10. „Te va strivi povara lui !”, insa subscriu si eu adaptarii mai simple „Nu-i faci fatza !”.

    Nici nu cred ca vrea cineva sa-i zbiere copilului in fata „Orfanule !”, dar nici ca acel cineva mai e dispus sa accepte o divinitate ca ax gravitational al societatii. Cred ca oricine are dreptul sa-si afle adevarata paternitate, fie ca rezultatul o va confirma sau o va infirma.

    „Luke, meet your darkest fears you must !” :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro