Home » Analize »Cultura »Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Dreptul de a bate la uși deschise sau marea alunecare spre totalitarism (Actualizat)

Andrei Vieru august 23, 2016 Analize, Cultura, Opinie, Politica & Doctrine, Societate/Life
44 comentarii 6,766 Vizualizari

Franța trăiește de nouă luni într-o mereu reînnoită stare de urgență. Aplicată însă doar unor cetățeni aleși pe sprânceană. Între ianuarie și aprilie 2016, în orașul devastat Calais, în plină stare excepțională, simpatizanți ai rețelei No Borders defilau și aruncau cu pietre nestingheriți de nimeni. Simpatizanții mișcării No Borders au fost opriți de poliție și deferiți justiției doar când au comis acte de vandalism sau i-au atacat pe polițiști fizic. Pe data de 3 martie 2016, atât judecătorii de la tribunalul din Boulogne-sur-Mer cât și “inculpații” apropiați de mișcarea No Borders (sub acuzația de distrugere prin incendiu) au fost deranjați degeaba: toată lumea s-a pomenit achitată.

Așadar, în Franța stării de urgență, poate organiza demonstrații violente aproape oricine are chef. Spun “aproape” fiindcă bunăoară fostul șef al Legiunii străine a fost arestat taman când se pregătea, în timpul unei demonstrații, să ia cuvântul. Nu fiindcă ar fi aruncat în prealabil cu pietre sau fiindcă ar fi vandalizat, ca simpatizanții No Borders, vreo statuie a generalului De Gaulle. Nu. Doar fiindcă, în plină stare de urgență, participa, ca și activiștii de la No Borders, la o demonstrație.

Ce cauză demnă de simpatie! No Borders! Desființarea limitelor și a frontierelor! N-am trăit oare noi românii atâta amar de vreme sub un regim totalitar cu granițe aproape etanșe?… Etanșe? depinde din ce parte priveai… În România venea cine vroia, chiar și Ilich Ramírez Sánchez… Astăzi, cine pleacă nestânjenit din Franța spre Siria? Cei prinși sunt arestați de parcă ar fi vrut, ca pe vremuri, să treacă Dunărea înot. Nu cumva să ne părăsească! Să-i ținem la noi, arestați în apartamente de patru camere cu săli de sport private! Noblesse et droits de l’homme obligent!

Adepții ideologiei No Borders au tot dreptul să bată la ușa deschisă a istoriei. (Așa cum eram și eu cândva liber să bat la ușa deschisă a propagandei de partid; eram de pildă liber să încerc să-l conving pe Ceaușescu că era genial. Ce-i drept, n-am abuzat niciodată de această libertate.)

Aproape toată lumea își reprezintă azi libertatea ca pe o lipsă de frontiere. Puțini își mai reprezintă libertatea ca pe o stabilire de frontiere. Voi încerca în cele ce urmează să explic de ce văd libertatea politică a individului ca pe un hotar și nu ca pe o ușă deschisă. Problema gradului optim de permeabilitate a granițelor într-o direcție sau alta, complexă cum e, ar trebui tratată separat. Tema acestui eseu e doar semnificația frontierelor; nu încerc aici să demonstrez nimic, ci doar s-o definesc și să sugerez că ea își are importanța ei.

Libertatea ca atitudine față de adevăr

Într-un articol publicat recent pe Contributors, puneam în discuție felul în care se raportează unele la altele, ca noțiuni, cele patru forme principale de putere: totalitarismul, anarhia, democrația și autocrația. Într-un comentariu, un cititor considera “atitudinea faţă de adevăr” ca fiind “determinantă în definirea unui sistem politic”. Adăuga:

“Astfel, anarhia relativizează adevărul până la pulverizare, democraţia admite pluralismul punctelor de vedere, autocraţia preferă un singur punct de vedere, iar totalitarismul absolutizează adevărul făcându-l infailibil. Desigur aici ne limităm la adevărul ideologic.”

Ideea acestui cititor nu-mi displace. Dimpotrivă. Și asta nu numai fiindcă implicit ideea lui o susține pe a mea: nu democrația e opusul totalitarismului ci anarhia — întrucât relativizarea adevărului e opusul absolutizării lui. Odată însă ce spunem nu doar “adevăr” ci “atitudine faţă de adevăr”, ne plasăm în perspectiva nu a logicii clasice, ci a logicilor modale. Accept bucuros provocarea de a reformula relațiile dintre cele patru forme ale puterii politice în termenii acestor logici.

Aș spune atunci, într-o primă aproximație, că totalitarismul pune accentul pe necesar și pe obligatoriu, autocrația pe imposibil și interzis, democrația pe posibil și permis, iar anarhia pe contingent și pe facultativ. După cum se vede, mă țin scai de sugestiile cititorului pomenit: accentul pus pe necesar nu reprezintă nimic altceva decât un mod de absolutizare a adevărului, contingentul nu-i altceva decât simbolul relativizării lui, imposibilul un refuz de a admite puncte de vedere, posibilul o acceptare, cel puțin teoretică, a pluralității lor.

Deoarece am admis ideile de mai sus privitoare la atitudinea față de adevăr, voi admite și că relațiile dintre cele patru sisteme politice (discutate ca noțiuni) sunt echivalente cu relațiile logice dintre cele patru modalități — necesarul, posibilul, imposibilul și contingentul. Care la rândul lor, observa Leibniz, sunt echivalente cu relațiile logice dintre obligatoriu, permis, interzis, și facultativ.

Și atunci văd încă o dată că democrația nu se opune totalitarismului. Așa cum posibilul nu se opune necesarului, iar permisul nu se opune obligatoriului: posibilul nu exclude necesarul, exact așa cum democrația nu exclude (ca eventualitate) totalitarismul.

Confuzia pe care o fac unii occidentali între totalitarism și autocrație și-a găsit, indirect, o expresie burlescă în timpul celui de-al doilea război din Irak. Propaganda americană destinată regiunii îl asemuia pe Saddam cu Hitler. Americanii pur și simplu habar n-aveau că în această parte a lumii Hitler e privit ca un personaj pozitiv…

Fiindcă vorbesc în acest eseu de alunecarea spre totalitarism, e util să reamintesc că Hitler a ajuns la putere în urma unor alegeri nemăsluite și a unui plebiscit (chit că nu de asta se bucură el de simpatie în Orientul Mijlociu). E poate și mai util să reamintesc că adepții “corectitudinii politice” din epocă — intelectualii “bine” și “progresiști” care gândeau cu capul Komintern-ului — considerau pe-atunci că adevăratul dușman al omenirii e social-democrația și nu nazismul. “Idioții utili” au îndemnat să se voteze cu naziștii, spre a face baraj social-democrației… Istoria pune, am mai spus-o, aceleași probleme, deși nu totdeauna formulate în aceiași termeni. Așa se face că soluțiile noastre sunt, de cele mai multe ori, greșite: răul cel mai mic nu e totdeauna cel mai ispititor.

De altfel, n-au vrut oare occidentalii să-i dea jos de la putere pe unii dictatori ca Saddam sau Khaddafi, în speranța să instaureze în locul regimurilor lor autocrate niscai democrații? În ansamblul lor însă, occidentalii nu prea stăpânesc nici conceptul de democrație nici legăturile lui de rudenie cu altele, ca de pildă totalitarismul… Se pare că autocrația te apără uneori de totalitarism cu mai multă eficacitate decât democrația… Exemplele de mai sus mi se par destul de grăitoare, iar acela al șahului Iranului — pe care fostul președinte american Jimmy Carter l-a lăsat, ca un adevărat papă-lapte, să cadă în baltă — probabil că e cel mai bun dintre toate…

Revenind la cele patru modalități ale logicii modale deontice și privindu-le drept simbolurile înseși ale celor patru tipuri de regim politic, am putea spune — e doar o butadă — că totalitarismul te obligă să faci ce nu vrei, că autocrația nu te lasă să faci ce vrei, că democrația te poate lăsa să faci și ce vrei iar anarhia nu te obligă să faci nimic.

În treacăt fie spus, totdeauna am fost de părere că România nu e țara tuturor posibilităților, ci a tuturor contingențelor. Pe aceste meleaguri nu orice e posibil; în schimb, facultativ e într-adevăr totul…

Una din presupozițiile false ale oricărei ideologii totalitare se exprimă, peremptoriu, astfel: orice afirmație din corpul de doctrină nu e doar adevărată ci și necesară, adică adevărată în toate lumile posibile — care de bună seamă sunt, la număr, una singură: aceea, imaginară, în care trăiești. Chiar asta și e esența gândirii dogmatice, cea care vrea la fiecare pas să se sustragă legii lui Hume și să cadă, tot la fiecare pas, în păcatul a ceea ce se cheamă naturalistic fallacy

Libertatea ca frontieră

Dacă înțeleg bine, nouă, antitotalitarilor și antiautocraților — nouă, iubitorilor de libertate — pe cât ne plac posibilul și contingentul pe atât ne repugnă interzisul și obligatoriul. (Că sunt înțelese sau nu — să ne ierte Hegel și Marx — nu prea contează.) Simbolul însuși al libertății individului e întruchipat în tot ce stă în același timp sub regimul posibilului și al contingentului. Domeniul libertății politice coincide cu ceea ce, în cadrul politic, e în același timp permis și facultativ.

Pe vremuri, sub Ceaușescu, parcă-mi aduc aminte că munca “voluntară” era permisă. Dacă nu mă-nșeală memoria, era și obligatorie. (Tot așa, să-l critici pe Ceaușescu nu era doar facultativ, era și interzis.) Din punctul de vedere al libertății individului, tot ce e doar posibil fără să fie în mod expres și contingent e totdeauna dubios, fiindcă s-ar putea dovedi până la urmă că, din cine știe ce motive, e de fapt chiar necesar și nu doar posibil — că e de fapt obligatoriu și nu doar permis.

Exact așa cum și majoritatea într-o democrație, mai știi, poate că în anumite situații s-ar putea dovedi că e de fapt totalitate și nu doar majoritate: odată cu venirea lui Hitler la putere, majoritatea naziștilor moderați (cei care credeau în nazism fără entuziasm sau nu credeau deloc, prefăcându-se că totuși un pic mai cred și ei) s-a extins și a devenit până la urmă totalitatea naziștilor extremiști.

Aș observa însă că, în general, domeniul actelor deopotrivă permise și facultative depășește sfera libertății politice a individului — dacă prin libertate politică înțeleg doar posibilitatea de a mă supune (sau nu) puterii politice și administrației. Dacă mie ca individ mi se pare deopotrivă permis și facultativ să vorbesc sau să votez ca toți membrii grupului din care fac parte (religios, politic, profesional sau de prieteni), atunci sunt un om liber într-un sens diferit, mai larg decât cel strict politic. Dacă membrii grupului din care fac parte ar renunța ca și mine la principiul gregar, dacă mi-ar acorda ei dreptul să “gândesc”sau nudupă tipicul lor, atunci discuțiile de azi despre “corectitudinea politică” ar semăna ceva mai puțin cu o ședință de partid, din care riști să fii excomunicat. Tocmai asta mă face să afirm că democrația și autocrația privesc relațiile individului și a grupurilor de indivizi cu puterea politică, în vreme ce totalitarismul și anarhia privesc deopotrivă — și chiar mai ales — relațiile din interiorul grupurilor de indivizi, cel mai cuprinzător dintre ele fiind societatea însăși.

Fie-mi îngăduit să atrag acum atenția asupra interpretării standard — frumoase și contraintuitive — a logicilor modale (deontice sau nu): principalele logici modale corespund unei semantici importate ca atare, în întregime, din topologie. În cadrul acestei semantici topologice, posibilul nu poate fi interpretat ca o deschidere — așa cum pretinde, prostește, doxa “corectă politic” de azi — ci doar ca o închidere. Posibilul poate fi interpretat doar ca o adăugare a unei frontiere aderente la tărâmul dat, tărâm pe care această frontieră-limită, așadar, îl închide.

Să nu se sperie nimeni: pentru înțelegerea acestei afirmații, ca și a celor ce urmează, e nevoie doar de cunoștințe ultraelementare de logică și topologie.

În cadrul aceleiași semantici topologice standard a logicii modale, necesarul și imposibilul (respectiv obligatoriul și interzisul) nu se pot interpreta ca o închidere — așa cum afirmă, tot prostește, doxa de azi — ci doar ca o deschidere, ca o trecere (prin desființarea frontierei sale), de la domeniul înscris în acea frontieră la unul deschis — adică FĂRĂ frontiere.

Să nu-și închipuie cineva că aceste afirmații ar fi paradoxale — așa cum taxezi de obicei adevărurile ce nu-ți convin sau cu care nu ești obișnuit. Sunt, dimpotrivă, cât se poate de firești: a cui gândire e mai ferm ancorată în imperiul necesarului și al imposibilului decât cea a “încremenitului în proiect”? a cui gândire e mai tributară obligatoriului și interzisului? a cui gândire are mai puțin acces la “contingent” și la “facultativ” decât tot a lui? Cine dacă nu tot el, “încremenitul în proiect”, a fost vreodată mai deschis la prostiile din propriul lui cap? Cine dacă nu tot el a fost vreodată mai lipsit de frontiere între convingere și rațiune, între superstiție și discernământ? Și ce sunt de fapt adepții No Borders dacă nu niște idioți utili, niște încremeniți în proiect?

O să mi se spună că încremeniții în proiect sunt, dimpotrivă, dogmatici, închiși, astupați la cap. Aș spune mai degrabă că sunt prizonierii propriei lor deschideri. Ca să părăsești o ideologie — prostească sau nu — trebuie să treci de un prag, să depășești o frontieră. Or dacă ești deschis, adică dacă n-ai frontiere, cum faci? ce depășești?

Ca să poți contesta o ideologie, ca s-o poți critica, evalua sau interpreta, ai nevoie de hotare și de puncte de reper exterioare. Dar dacă ești deschis, dacă n-ai nici frontiere, și prin urmare nici repere exterioare, cum faci? pe ce nisipuri mișcătoare patinezi? prin ce întuneric orbecăi?

Pe partizanii deschiderii à la No Borders i-aș invita întâi de toate să dărâme zidurile dintre ei și vecini. Să se înfrupte din deliciile deschiderii, ale promiscuității și ale lipsei de intimitate obligatorii, ca la armată sau ca într-un lagăr de concentrare! Dacă ezită să înceapă cu o experiență atât de radicală, să vadă întâi cum e cu imposibilitatea intimității la locul de muncă, în birouri de tip open space. Acolo, lipsa de intimitate și supravegherea reciprocă între colegi — devenită normă prin forța împrejurăriloro să le evoce poate, mutatis mutandis, anumite experiențe din trecutul nostru totalitar.

De la o lume fără granițe până la o lume construită după “arhitectura insidioasă a supravegherii de tip panopticum” (imaginată de părintele utilitarismului, Jeremy Bentham) nu-i decât cel mult un pas. Poate mai puțin. Supravegherea de tip panopticum e de fapt un preludiu la o lume fără hotare. Are cumva și Internetul vreun rol de jucat în toată povestea asta cu supravegherea și lipsa de frontiere? Aș spune că…

Aș spune că acolo unde n-au reușit pe deplin mișcările totalitare din trecut, vor reuși poate alții, care își spun astăzi “neo-liberali”. Dacă îi ajută aliații lor obiectivi din Orient, mă tem că succesul e asigurat. “Aliații obiectivi”? Problemele demografice ale Occidentului, tehnologia Internetului (obiectiv favorabilă terorismului nebudist), ideologia corectitudinii politice, a multiculturalismului și a desființării granițelor le dă exact atâta apă la moară câtă le trebuie.

Important de reținut e faptul că definiția axiomatică a posibilului din logica modală — respectiv a permisului din logica deontică — coincide cu definiția axiomatică a închiderii topologice (adică, așa cum am mai spus, a operațiunii de închidere în frontiere).

Domeniul libertății politice — adică ceea ce este în același timp permis și facultativ — nu poate fi reprezentat altfel decât ca frontieră (mai exact, ca o operațiune de definire a frontierelor unei părți date a spațiului; în limbaj matematic: “aderența fără interior”). Domeniul constrângerii politice — ceea ce este interzis sau obligatoriu — nu poate fi reprezentat altfel decât ca deschidere, ca desființare a frontierelor. E vorba aici, desigur, de sfera interpretărilor topologice. Mi-aș permite totuși să reamintesc că în politică topos-ul — locul — nu e chiar total lipsit de importanță.

Corespondența semantică reciprocă dintre posibil și închidere în frontiere, paralelismul dintre ele sunt, cum se întâmplă adesea în matematică, “mai dure decât diamantul, granitul și betonul armat laolaltă”. Idem în ce privește paralelismul semantic dintre obligatoriu și desființarea frontierelor.

De aici mai e doar un pas până la a-ți da seama, traducând din limba topologiei în cea, geamănă, a logicii modale, că ideologia deschiderii — ideologia No Borders — nu-i nimic altceva decât un cult, probabil inconștient, neexplicitat, al necesarului. Un cult al obligatoriului și, prin completare firească, al imposibilului și al interzisului. Și deci, nu-i nimic altceva decât un jihad (pardon, am vrut să spun cruciadă!) împotriva libertății individului. Ideologia “No Borders” e de inspirație mai mult sau mai puțin popperiană. Contrar propriilor ei convingeri privitoare la propriile-i convingeri, ideologia “No Borders” corespunde de fapt, logic vorbind, unui cult al constrângerii, al nimicirii sferei posibilului și, cu atât mai mult, al desființării sferei facultativului.

Deschiderea — înțeleasă ca desființare a hotarelor — nu creează libertate ci o ucide. Căutăm libertatea cu tot dinadinsul? prin deschidere? adică din obligație? O vom pierde… Crezându-ne vinovați de toate, batem — ca Oedip — la ușa deschisă a propriului nostru destin… Mitul lui Oedip e, când stai să te gândești, o meditație asupra legăturii dintre necesitate (destin) și lipsa de hotare, incestul nefiind nimic altceva decât tot o formă de deschidere, de lipsă de frontiere, iar tabuul incestului o închidere, o stabilire de hotar, adică în ultimă instanță o formă de libertate.

No Borders și adepții ideologiei lor sunt liberi să bată la ușa deschisă a istoriei. Ușa deschisă? Da, ușa spre obligatoriu și spre interzis — ușa totalitarismului, ușa unei lumi în care nu se va mai putea gândi pe cont propriu, o lume de idioți utili.

Andrei Vieru

P.S. Se va găsi cu siguranță cineva care să obiecteze: carevasăzică idealul dumitale e acela al omului mărginit

Doamne ferește, nu. Mărginirea nu prea are legătură cu problema hotarelor. Poți să fii mărginit și să ai frontiere (atunci se spune că ești limitat), după cum poți să fii mărginit și să n-ai. Mărginirea se referă nu la frontiere, ci la faptul că aria suprafeței tale intelectuale e mai degrabă redusă, la faptul că, departe de a avea vocația infinitului, nici măcar nu-ți vine în minte ideea să-ți sporești aria gândirii. E-adevărat că într-o oarecare măsură lipsa de frontiere te predispune la mărginire. Ca să-ți vină ideea că aria gândirii tale s-ar putea și extinde, trebuie să te vezi dinafară. Iar ca să existe un “dinafară“, ca să te poți privi dintr-un punct exterior frontierelor tale, trebuie mai întâi să le ai.

P.P.S. Într-un alt articol publicat tot pe Contributors, spuneam recent că intelectualii sunt în general mai manipulabili decât restul populației. Faptul că, în calitate de intelectual cu studii, te crezi mai puțin manipulabil decât ceilalți nu te avantajează, ci dimpotrivă te fragilizează și te expune manipulării și mai abitir.

E nostim faptul că această afirmație bazată pe “bun simț” și pe “intuiție” se poate, într-un anumit cadru formal, demonstra riguros.

Fiindcă nu voi avea prea des ocazia să mai vorbesc despre logica modală și de legăturile ei cu sfera politicii, cu aceea a doxei și a marii manipulări, aș vrea să pomenesc de un rezultat din logica doxastică (logica credințelor) datorat lui Raymond Smullyan, matematician și filozof taoist pentru care am cu atât mai multă simpatie cu cât era, printre altele, și pianist concertist. Rezultatul pe care-l am în vedere sună, în engleză, astfel:

Definition 1

An inaccurate reasoner believes at least one false proposition.

Definition 2

A conceited reasoner believes his beliefs are never inaccurate.

Theorem

A conceited reasoner with rationality of at least type 1 will necessarily lapse into inaccuracy.

Definiția acestui tip de raționalitate, enunțurile în limbaj formal al definițiilor 1 și 2 și al teoremei se pot găsi aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Doxastic_logic (vezi, printre altele, Types of reasoners și Increasing levels of rationality)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "44 comments" on this Article:

  1. DG Ontelus spune:

    Unii ar spune că sunteți un protecționist care vrea limitarea comerțului liber. Alții ar arăta că sunteți un nostalgic al statelor naționale. În fine, știm de la Thomas Mann că muzica este suspectă politic. Oricum, pe urmele lui Hegel, ne ,,consolăm” cu ideea că nu tot ceea ce este real este și rațional…

    • dusu spune:

      citind articolul filosofic,mie mi au venit in minte intimplari din timpul in care comunisti impuscau orice om care dorea sa scape de sub puterea lor, incercind sa treaca granita.cei de pe margine comentau si nu abuzau nici ei in a l declara pe ceausescu ,Marele Conducator al rominilor ,genial ; precum acest autor,h a ha si uite azi rominul mindru ortodox,om nou si de bine, traieste o noua realitate pe care o interpreteaza conform propriei formatari

      • dusu spune:

        al dracului Raymond asta;
        si dvs,in consecinta, ziceti ca un om cu cit ii mai inteligent,mai educat si mai informat ii mai usor manipulabil !? asa o fi in romanica, ca acolo tathe is cu curu in sus.
        asta se vrea lectie ptr ai de mai vor sa citeasca? ha ha

  2. Vlad spune:

    Suna destul de tribal daca e luata miscarea la modul absolut. Adica nu e ca si cum adeptii miscarii vor doar o lume fara granite si atat dupa cum nici cei care o vad ca pe o miscare militanta pentru daramarea granitelor nu sunt un trib, sa-i spunem European :)

    Cred ca asa instinctiv asta a fost motivul pentru care oamenii s-au apucat sa construiasca garduri, apoi ziduri … ca sa se pazeasca de navalitori.

    Vedem totusi ca granitele fizice intrasera intr-o tendinta tot mai acuta de a fi desfiintate, ma gandesc la granitele dintre unele tari europene in care singurul indiciu ca trecusei dintr-o tara in alta era un indicator de genul celor pe care le intalneai la trecerea intr-o alta localitate.

    Brusc, intr-o lume in care granitele fizice inseamna tot mai putin prin aceea ca spre exemplu o mare parte din activitatile umane se pot desfasura on-line … ele au aparut pe tapet datorita valului migrationist si bineinteles datorita terorismului …

    Adica cumva oamenii in loc sa gaseasca o solutie civilizata la provocarile lumii in care traim se baricadeaza ca in Evul Mediu in spatele palisadelor in timp ce li se canta in struna marsand pe instinctele primare. Veti fi bine paziti, monitorizati, nu va faceti griji, nimeni nu scapa, elementele radicalizate cu potential violent vor fi imediat izolate si neutralizate. Statul vegheaza …

  3. Turist spune:

    Articolul trebuie sa fie extrem de profund, dar eu nu am in acest moment capacitatea de a-l strabate. Tocmai imi exercit norocul anual de a fi 10 zile in alta parte si fiindca se nimeri sa fie Parisul va informez ca pe aici lumea pare extrem de fericita si de relaxata , atat bastinasii cat si vizitatorii , atat musulmanii cat si toti ceilalti.
    Intr-o plimbare de o zi te poti intalni odata sau de doua ori cu patrule formate din patru soldati in uniforme kaky , cu pistoale automate , dar plimbarea lor pare mai degraba o misiune de opereta care sporeste pitorescu orasului.
    Cu adevarat nocivi sunt doar cersetorii postati strategic in toate locurile aglomerate – este foarte in trend formula / un cersetor cu un catel /i din cate am putut auzi toti cateii aceia nu raspund la comenzi decat daca sunt rostite in romaneste .
    Romana ramane deci mult mai adecvata pentru dat comenzi, asa incat eu nu mi-as face griji pentru destinul democratiei si liberatatii franceze.

    • SkyDan spune:

      Deci Franta e super linistita, Soldatii merg in pas de deux pe Champs Elysees, les citoyens, cafe e croissant sur la terasse et tout va bien. Nu stiam cum au fost posibile toate crimele alea spectaculoase de la Nisa, Bataclan, etc.Acum stiu. Merci infiniment.
      Vom mai vedea multe crime gigantice pana ce francezii isi vor schimba tabieturile.
      Ah, problema mare sunt nenorocitii aia care cersesc si ne dezgusta cu limbajul lor ” roumain” si atitudinile lor nerafinate.
      Pas vrai!!!!

  4. kinn spune:

    Totusi in spatiul Schengen frontierele sunt desfiintate de 20 de ani, fara ca asta sa fi insemnat totalitarism sau interzis pana acum doi ani. Avem asadar un contraexemplu la ” Deschiderea — înțeleasă ca desființare a hotarelor — nu creează libertate ci o ucide”.

    Mi se pare asadar ca ocoliti adevaratul criteriu semnificativ pentru chestiunea in discutie: cine sunt cei care trec frontiera. Fara criza migrantilor, nimeni n-avea o problema cu desfiintarea frontierelor intre Franta si Anglia. Sa nu ne prefacem ca nu vedem ca e vorba de migranti, nu de notiunea abstracta de frontiera.

    Desigur ca, teoretic vorbind, orice definitie necesita frontiere. Dar exista suficiente frontiere culturale intre un francez si un englez neaos pentru ca fiecare sa-si pastreze identitatea. Cu atat mai multe diferente si hotare sunt intre Francois picardul si AbuHassan libanezul, musulmanul si needucatul. Nu de frontiere si hotare, la modul general, ducem lipsa.

    Problema se refera mai ales la frontierele de stat, si este alimentata de frica. Asadar, va contrazic: nu vreti frontiere ca sa aveti un “dinafara” din care sa va priviti, vreti frontiere de frica celor din afara. Nu este e o acuza, este o realitate de bun simt, si in mare masura justificata.

    Mi se pare asadar un articol rau directionat. La modul abstract, frontiere exista slava Domnului. Problema e mult mai prozaica. Vrem frontiere fizice aici si acum, pentru ca nu ii vrem pe acesti migranti. Nu e cazul sa ridicati o noua filozofie universala a frontierelor pentru aceasta… E suficient sa recunoasteti ce vreti de fapt.

    • Nautilus spune:

      În spaţiul Schengen frontierele sunt desfiinţate de 20 de ani, fără ca asta să însemne mare brânză din punctul de vedere al integrării. Ceea ce se întâmplase în trecut, în Imperiul Austro-Ungar: teoretic era o singură ţară, fără graniţe în interior, dar barierele dintre regiuni, grupuri etnice, sistemele administrative şi de impozite erau mai solide decât graniţele. Era o adunare de regate care aveau întâmplător acelaşi Împărat.

      Chiar dacă la noi e considerată o ţară, în publicaţiile anglofone Uniunea Europeană nu e o singură ţară, ci o adunare de state care au nişte comisari în Bruxelles. Nu are armată proprie, nu are armament nuclear propriu, nu are politică externă proprie, e “integrată” numai fiindcă lumea poate trece graniţele cu buletinul şi firmele pot desfăşura activităţi fără a li se ridica bariere.

      • kinn spune:

        Integrarea este lenta, dar exista. Desfiintarea frontierelor este un pas in aceasta directie, fara a fi, bineinteles, vreun fapt nemaipomenit. Dar integrarea exista si se vad efectele sale la scara mai mare de timp: cei nascuti si educati mai recent sunt mai proeuropeni decat cei care au crescut pe vremuri, vezi de ex corelatia dintre voturile anti-Brexit si varsta.

        Insa chestiunea care face diferenta intre desfiintarea frontierelor “fara mare branza” de acum 20 de ani si scandalizarea de azi de la Calais nu tine de natura frontierelor (aceleasi si acum 20 de ani si astazi), ci de specificul migrantilor de acum. Lucru pe care autorul evita cu grija sa il mentioneze in articol, ajungand astel la situatia comica in care pare ca ar vrea ceva, dar ii e frica sa spuna ce anume.

  5. clarobscur spune:

    Interesanta analiza, stupida concluzie. Cred ca simpatizantii No Borders au in vedere un lucru mult mai concret si anume desfiintarea nu a frontierelor, ci a controlului de la frontiera, o institutie care probabil ca nu are nici macar 100 de ani vechime (sigur nu are 200). Acuma, niciunul dintre acesti simpatizanti nu cred ca militeaza pentru secarea Canalului Manecii pentru a desfiinta frontiera naturala dintre Marea Britanie si Franta. Chestiunea scandaloasa nu este ca exista Canalul Manecii ci ca daca l-as trece inot, pe malul celalalt m-ar intampina un domn inarmat care mi-ar cere actele, iar daca actele mele nu ar fi pe placul lui, m-ar trimite inapoi de unde am venit. De unde ati scos ideea ca putem pune semnul egal intre desfiintarea controlului la frontiera si cea a gardului dintre vecini? Faptul ca in aceasta limba sau in alta putem denumi doua sau mai multe lucruri cu acelasi cuvant, nu inseamna ca exista o similaritate intre acele lucruri. Mai pe scurt, cand vorbim despre desfiintarea frontierelor dintre tari raportat la libertatea de miscare, nu ne referim nici la frontiera stiintei (sau a civilizatiei) si nici la “space, the final frontier, where no man has gone before”, ci ne referim strict la desfiintarea vizelor. Pentru dvs. toate par a fi totuna, granite, frontiere, hotare…

  6. Polilogu spune:

    …Perseverare diabolicum, care va sa zica, domnule !. Multi te vom citi, putini care SA VREA sa te si priceapa.Pe” usa deschisa a istoriei ”a intrat deja destul de demult ideologia ”supravegherii omului de catre om ” ca o sublimare a lui” political corect”,(facebook?).Permisa sau facultativa,posibila sau nepermisa,dar cat se poate de oedipiana. Insa am o teama. Teama ca incet, incet prelata tacerii va fi trasa peste tot ce scrii.Tehnologia/tehnologiile internetului nu-s o gluma.Si cum toposul locului, da, locului limbii in care te sumeti sa te exprimi ,face /a facut import masiv de ”usi ” dintotdeauna, tocmai de aici vor incepe ,posibil,poticnelile.Fireste, ca nu conteaza, Dar, ca sa iesi cu capul de-asupra prelatei e nevoie de …De multe ! Personal, vreau sa reusesti. Iar asta nu e o lauda.Linguseala NICIDECUM.
    E PUR SI MOVE ! ECCO !

  7. xolv spune:

    Poate ne trezim si ne aparam de noul marxism al corectitudinii politice inainte sa fie nevoie de un nou Hitler, asta daca invatam lectiile istoriei

  8. Adrian B spune:

    Ati uitat sa luati in seama ceva foarte important pentru libertatea de miscare in Europa: nu e doar libertate de miscare, ci vine la pachet cu niste drepturi. Daca libertatea de miscare e in principiu un lucru bun, mai ales daca e vorba de miscare temporara (turism, in principal, sau vizite temporare pentru afaceri), la pachet cu drepturile respective e un bolovan legat de gat adaugat la o ghiulea legata de picior.

    Drepturile respective, in prostia politicienilor, sunt suportul financiar si dreptul de vot.
    - daca vine vecinul la dvs. in vizita are cumva si drept de vot despre cum sa va mobilati sufrageria? Nu de alta, dar dreptul de vot la alegerile locale se acorda automat plimbaretilor prin Europa
    - daca vecinul vine in vizita, are dreptul si implicit dvs. aveti obligatia sa il intretineti? Din ce se spune, ajutoarele financiare pentru imigrantii care nu vor sa munceasca sunt sensibil mai mari decat salariul mediu in estul Europei.

    Drepturile de care vorbesc nu doar sunt absurde, dar creaza obligatii sau dezavantaje locuitorilor curenti ale tarilor si oraselor: sunt obligati sa plateasca taxe din care sa suporte financiar imigrantii si votul lor e diluat de acestia.

  9. Cinicul spune:

    Inca un articol care nu se sfieste sa combata dogmele zilei.
    Felicitari. Articolul pune practic in discutie globalizarea.
    Pe mine ma intriga ca apologetii globalizarii vor desfiintarea barierelor in fata miscarii nestanjenite a bunurilor si, mai ales, a capitalului, dar nu cele destinate persoanelor. Mai mult in timp ca frontierele statale devin fluide apar frontiere de tip gated community (un fel de ghettouri de lux). Am calatorit vara asta prin US si observat ca fenomenul, care acum 15 ani era imbratisat doar de upper middle class s-a extins la ce-a mai ramas din middle class. Atat de hulita societate britanica bazata pe clase era si este mai lipsita de frontiere decat cea care se construieste acum nu diar in US dar si in alti imitatori tembeli precum Russia sau Romania.

    • Cinicul spune:

      Acum 2000 ani sclavul unui patrician roman traia in casa sa pe langa casa stapanului. In societatea lui No Borders omul liber nu poate circula pe strazile unii cartier tip gated community. Ironic este ca la poarta unei gated community pazeste, cu revolverul de rigoare, un cetatean care in timpul liber nu s-ar putea plimba prin zona.

    • Nautilus spune:

      În societatea bazată pe clase a Regatului, dacă unul ca Delavrancea, fiu de ţăran, se putea ridica din sărăcia caracteristică răscoalelor de la 1888 şi 1907, nu-l mai împiedica nimeni să devină politician, conferenţiar şi academician.

      În schimb, comuniştii, care spuneau că ei sunt împotriva ideii de clasă socială, în practică îi căutau pe oameni şi în fund, după cine ştie ce din trecut, şi în special după ce au fost părinţii. Chiar şi a treia generaţie crescută sub comunişti (când, teoretic, cei cu “origine nesănătoasă burgheză” erau nişte moşi de 80 de ani şi nu mai făceau nimic în viaţa publică) era puricată la fel: de unde vine? de la ţară? dacă nu, din ce cartier? ce sunt părinţii lui? :D

  10. Felician spune:

    ce ati spune de un spatiu Schengen in care controlul vamal sa fie asigurat de agenti federali UE? Avantajele unui spatiu locuit de cateva sute de milioane de oameni in siguranta si cu libertate de miscare este evident pentru cei care locuiesc in SUA

    …si pentru ca ati amintit de Hitler sa nu uitam constrangerile politice si economice care l-au facut o alternativa acceptabila pentru multi, in conditiile in care “sistemul” in loc sa se reformeze a preferat minciuna, violenta, crima si apoi distrugerea in masa….

    Revenind la subiectul articolului: democratia are si ea nevoie de criterii si repere pentru a nu decadea in anarhie (reperele sunt date de o elita in autocratie si totalitarianism), iar atata timp cat se refuza transparenta meritocratiei apar compromisuri precum corectitudinea politica, actiunea afirmativa, discriminarea pozitiva, compromisuri care adreseaza doar partial problemele si starnesc la randul lor probleme.
    Anarhia este rezolvata de societate prin “preluarea puterii” in mod democratic, autocrat sau totalitar. Conflictul intern (culminand cu violente si razboi) este un detriment/ defect fatal pentru orice societate, in special in conditiile globalizarii. Din pacate, un “despot luminat” a fost si este preferat de multi unei democratii de fatada, gaunoase, iar de aici o observatie finala:

    Problema fundamentala a oricarui sistem politic nu este numarul de decidenti (principalul aspect care diferentiaza democratia de autoritarianism/totalitarianism) ci meritul deciziilor, lucru care ii determina soliditatea, succesul si sustenabilittatea. (ex. Marea Adunare Nationala ar fi teoretic un organism legislativ superior actualului Parlament)
    Meritocratia (adevarul) este si va fi intotdeauna standardul de aur al oricarui sistem politic.

    • Nautilus spune:

      Hitler şi meritocraţia în aceeaşi frază sună puţin ironic. Cât a ţinut Războiul Rece, fiecare din părţi dădea vina când pe “burghezii lui Krupp şi Thyssen”, când pe “constrângeri şi teroare totalitară”. Era atât de tipic pentru ambele părţi încât nici nu mai trebuie precizat care era fiecare.

      Când s-a terminat cu Războiul Rece, a fost scos la iveală şi unul din factorii care au făcut regimul lui să meargă – tocmai meritocraţia, avansarea în carieră prin abilităţi tehnice excepţionale. Într-o lume conservatoare, Reinhard Heydrich nu ar fi putut ajunge general şi şef de serviciu secret după numai 2 ani în slujba regimului şi Ferdinand Porsche ar fi rămas un inginer ceva mai bine plătit, nu un baron industrial stăpân peste un oraş. Meritul trebuie să se încline în faţa reţelei pilelor şi obstacolelor pe care ţi le ridică cei mai vechi în funcţie. E nevoie de un tiran care să spună: “îmi trebuie unul care să producă rezultate, cost no object!” ca să poţi trece peste astfel de obstacole.

      • Felician spune:

        1. Hitler si meritocratia nu au coexistat in aceeasi fraza nici in textul comentat, nici in realitate (incendierea Parlamentului, puciul, intimidarile, teatralitatea, furtul, crimele, genocidul, etc). A manipulat si impins in prapastie doua generatii ale unui popor cunoscut pentru eficacitate si seriozitate – probabil asta e ironia
        2. Meritocratia si sefia nu sunt acelasi lucru; Porsche (Otto, Diesel, Heinkel etc) e recunoscut ca un inginer de geniu, nu ca baron sau administrator sau sef de trib. Baroni au fost si sunt destui in orice societate fara sa fie neaparat nevoie de merit (sunt destule exemple de escroci “ajunsi”).
        3.”rezultate, cost no object” este un deziderat departe de meritocratie (unde eficientizarea resurselor si beneficiul pentru societate e foarte importanta) insa poate fi o caracteristica a tiranilor care vor sa se remarce prin ceva indiferent de consecinte
        4. sunt consternat …

        • Nautilus spune:

          Asta în 2016. Pentru generaţia bunicilor, care trecuseră prin 2 războaie mondiale şi 3 crize mult mai rele decât cea de acum (1919-1922, 1929-1933 şi 1945-1946), consternarea era ceva firesc. Venea periodic, ca malaria lui Niculae Moromete.

          Meritocraţia şi eficacitatea nu prea aveau loc să se implanteze în acele vremuri, fiindcă populaţia conservatoare avea alte motivaţii. Era legată prin relaţii de familie şi de clan foarte strânse, condusă de dinastii politice, şcoala era scumpă şi greu de urmat, cariera era dependentă de cei mai vechi în fiecare branşă. Care te puteau scoate rapid din branşa aceea cu un şut în fund.

          În mod curios, ceea ce vedem în zilele noastre ca eroism, subiect de filme şi propagandă (campania din 1941 din Basarabia, de exemplu) a fost posibil tocmai fiindcă deţinătorul puterii, dictator, tiran, conducătorul-statului şi ce alte calificative mai avea, a dat la o parte din jur toate obstacolele şi a spus “rezultate, cost no object”. România nu s-a putut înarma în 10 ani sub Regele Carol al II-lea cât a fost înarmată în mai puţin de un an, septembrie 1940 – august-septembrie 1941. După cum generaţia bătrânilor îşi aminteşte anii 1940-1942 ceva mai îmbelşugaţi pentru publicul de rând decât finalul anilor 1930.

          După cum regimul regesc-dictatorial nu s-a arătat în stare să producă IAR-80, Reşiţa md. 1943 sau Mareşal M-05. Poate dacă ar fi ascultat mai mult de specialişti, de oamenii cu pregătire tehnică şi merite în branşa lor, nu s-ar fi întâmplat catastrofa din 1940.

          • Felician spune:

            Aveti dreptate in privinta conservatorismului social care a caracterizat societatea romaneasca pana la mijlocul secolului XX si care a fost in primul rand determinat economic, Romania fiind predominant agrara (mosiereasca), iar industria burgheza (Malaxa, Auschnit, etc.) un miraj intretinut de oameni privilegiati cu acces la banul public (nu se punea problema eficientei cand aceste industrii erau finantate prin imprumuturi masive de la stat, din care o parte se intorcea la politicienii care le semnau). Bineinteles ca in conditiile astea nu se putea schimba mare lucru in societate si orice potential James Watt sau Otto autohton era considerat mult mai implinit daca in loc de o idee revolutionara vana o zestre si o cumetrie solida (coincidenta face ca primul roman laureat al premiului Nobel a fost ginerele lui Malaxa).

            - E normal ca intr-un an de razboi o tara sa produca de x ori mai mult armament decat intr-o perioada de pace.
            Referitor la tirani si meritocratie, exista exemplul lui Stalin: dupa epurarea politica a generalilor a pierdut toate luptele 1942-1943, insa dupa re-numirea lui Zhukov soarta frontului de Est s-a schimbat.

    • ion adrian spune:

      Interesanta analiza si scurta. O singura observatie; meritocratia este doar un dezidert intrucat in afara democratiei reale cu tote relele ei implicite doar ea poate implica si meritocratie in fnctie de modurile de selectie prin criterii economice si de alta natura functionale excluzand criteriile corectitudinii politice asa cum se tinde azi . Si ramane mereu doar un dezderat cat timp omul nu va fi facut din cpuri si sarme. Nu poate exista un sistem meritocratic desi cel aristocratic in acceptiunea sa primara s-ar parea ca pretinde ca-l realizeaza.
      Dar cu adevarat Adevarul este valoarea suprema, el cuprinzand si binele si frunosul in treimea sa divina.

  11. ion spune:

    La acei din Calais foarte tare nu le convin acesti migranti, ei viseaza sa plece toti in uk si sa se descurce englezii cu ei. Ei sunt victima unui deal intre guvernul francez si englez, nu i-a intrebat practic nimeni. Acuma cum poti face guvernul francez sau englez sa faca ceva? Trebuie sa poti sa spui ca uite astia ne distrug orasul, situatia iese de sub control, e rau de tot, nu functioneaza. Asa ca autoritatile locale ii mai lasa pe acesti no borders sa-si faca de cap … in speranta ca guvernul francez va anula deal-ul, si acel englez nu va mai avea argumente.

    Problema e ca au ceva englezii care ii atrage :) si acest ceva e cascavalul pentru soarece, el e pus intentionat acolo, ca sa-i atraga si sa ajunga la el cel mai buni, sa-i filtreze cumva. Sa nu ne amagim ca uk nu are nevoie de forta de munca ieftina care sa le sustina economia si asistatii social.

    Frontiera creaza inegalitati, inegalitatile presiune. Pana la urma oamenii si fara frontiera se aduna in comunitati, se fac un fel de aglomeratii pe termen scurt, care in 2-3 generatii se digera.

  12. joachim spune:

    Foarte frumos articol („frumos” cum e frumoasă și o demonstrație matematică)

  13. AT spune:

    Victir Davis Hanson, istoric militar american:
    “What we might call post-borderism argues that boundaries even between distinct nations are mere artificial constructs, methods of marginalisation designed by those in power, mostly to stigmatise and oppress the “other”… “Where borders are drawn, power is exercised,” as one European scholar put it. This view assumes that where borders are not drawn, power is not exercised — as if a million Middle Eastern immigrants pouring into Germany do not wield considerable power by their sheer numbers and adroit manipulation of Western notions of victimisation and grievance politics. Indeed, Western leftists seek political empowerment by encouraging the arrival of millions of impoverished migrants.”
    http://www.city-journal.org/html/imagine-theres-no-border-14608.html

  14. Dan Nicolescu spune:

    Care ar trebui sa fie pozitia bisericii crestine, fata de aceasta disputata problema , tinind cont de cuvintele lui iisus VETI CUNOASTE ADEVARUL SI VETI FI LIBERI ?

  15. Cyl spune:

    Ideea articolului pare a fi aceea ca ,corectitudinea politica, este o forma de ideologie totalitara , compatibila (totusi ) cu democratia . ,Totalitarismul, e insa aici un concept prea larg ( cultural ) , orice ideologie adapostita in democratie ( gratie tocmai libertatii ) poate fi in acest sens ,totalitara, si exclusivista , pt. a deveni insa un totalitarism de facto are nevoie de o dictatura care sa o impuna tuturor . Corectitudinea politica este insa , in mod evident , ,optionala, , obligatorie doar pt. adeptii ei , ca dovada criticile . Pt. ca analiza sa fie credibila e nevoie sa fie luate in discutie si alte tipuri de ,ideologii totalitare, , de ex. , acelea ,de dreapta, , xenofobe , mult mai actuale si mai amenintatoare . Un anumit discurs ,de dreapta, are o nevoie vitala de inamici , este fundamental polemic , comunismul bolsevic este aproape identificat ( si reinventat , strategic) in ,corect. politica, , un inamic demonizat ( chiar si nazismul ar fi fost ,stingist, ! ) . Ca discurs politic e , poate, scuzabil , ca discurs stiintific e insa rizibil ( si e putin straniu ca intelectuali de marca intra in aceasta capcana ) . Ca ex. , se pot intilni contorsiuni (para) logice de tipul celor folosite de asa-numita ,noua dreapta, culturala : , dictatura drepturilor omului, , ,tirania libertatii democratice, … De asemenea , topos-ul autoinvinovatirii : reminescenta a complexului pacatului stramosesc , care vulnerabilizeaza ethosul si ethnosul (indo)european . Sa fie oare recalibrat ,mitul, politic sorelian ? ,Poporul, , electoratul , a devenit absent , ar fi nevoie de ceva injectii de adrenalina si , pt. ,elite, , de testosteron .

    • AT spune:

      Teroristi cu legitimatie ai Weather Underground, gen Bill Ayers, Bernardine Dorn, Ward Churchill, stalinisti ca Angela Davies, sovini sexisti ca Melvin Konner isi predica teoriile perfide asupra unor student necopti la minte in universitatile americane, dar tot extrema dreapta e cea periculoasa. Sugerez ceva lecturi din “extrema dreapta”
      https://www.youtube.com/watch?v=SethZ5PKWVQ

    • AT spune:

      Si, ca sa venim la zilele noastre si sa vedem rezultatul, iata-l si pe “the most dangerous faggot”
      https://www.youtube.com/watch?v=a4C-xiSZOb0

      Iata si o minoritara asuprita de un rasist care isi exercita privilegiile nemeritate.
      https://www.youtube.com/watch?v=9IEFD_JVYd0

      Iata si o profesoara de comunicare care lupta pentru emancipare
      https://www.youtube.com/watch?v=xRlRAyulN4o

    • Andrei spune:

      “Corectitudinea politica este insa , in mod evident , ,optionala, , obligatorie doar pt. adeptii ei , ca dovada criticile .” E o aberatie ce spuneti. Corectitudinea politica, pe zi ce trece nu mai este “optionala”. Dovada, zecile de masuri punitive in cazul in care nu te conformezi dogmei corect politice (de ex. http://www.breitbart.com/tech/2015/12/27/nyc-will-fine-you-250000-for-misgendering-a-transsexual/ ). In continuare incercati sa spuneti ca totusi e mai bine decat o ideologie de dreapta, care din nu stiu ce motive spuneti ca e mai actuala… . Cred ca v-a raspuns autorul articolului…ca raul cel mai mic nu e intodeauna de preferat cum nu a fost nazimul comunismului. Oricum, nu cred ca este demonstrata perspectiva privind corectitudinea politica ca fiind raul cel mai mic. Inca putem sa alegem altceva…nu stiu cine ne impinge spre oricare dintre extreme. Probabil tembelsimul… .

      • Cyl spune:

        1. Daca ar fi obligatorie corect. politica , criticile , ca aceasta , ar fi interzise prin lege ( si nu exista un ,mai obligatoriu, sau un ,mai interzis, ) . Ca exista execese si abuzuri , e adevarat . Exista insa mai multe feluri de ,corectitudine, , semnificind orice gindire dogmatica si fundamentalista , inclusiv ,de dreapta, . Pt. multi corectitudinea politica nu pare a fi decit o tentativa de restrictie a dreptului de a insulta .
        2. Problema nu e de a opune si de a compara formele de extremism , ci de a le opune acestora normalitatea . Un extremism atrage altul sau altele , intr-un cerc vicios . Nu am spus ca extrema stinga ar fi ,mai buna, si , oricum , ,mai binele, nu e neaparat acelasi lucru cu ,mai putin raul, , nici nu se poate pune problema de a prefera vreun extremism altuia .
        3. Populismul ultranationalist este in ascensiune in Europa si nu numai , de aceea este ,mai actual, , tocmai datorita crizelor societatii occidentale . In plus , in postmodernism stinga radicala si dreapta radicala aproape ca fuzioneaza si sint alimentate deopotriva de inamicii Occidentului , un front sau o ,internationala, revolutionara antidemodcratica .
        In fine , articolul de mai sus al dlui E. Lucas raspunde foarte bine la aceste probleme , a raspunde la un extremism ,rau, cu un altul asa-zis ,bun, e cea mai proasta alegere ( si evident ca un extremist , soft sau hard , nu se va recunoaste niciodata ca atare , e patriot , crestin etc. ) .

      • Cyl spune:

        P.S. Sint total de acord cu ideea din acest articol , anume ca o desfiintare a ,granitelor, duce inevitabil la haos si , literalmente , la anarhie . Dar cred ca e necesara si o analiza complementara a ideologiei ,cetatii asediate, , care are exact acelasi rezultat , metabolismul social presupune un echilibru dinamic , orice ,absolutism, e patologic , distructiv . De ce e necesara aceasta analiza a ideologiilor anarhice impreuna ? Abordarea selectiva poate oferi sprijin si legitimitate celeilalte parti , sporind confuzia si tensiunea . In principiu , se poate spune cam asa : dreapta si stinga democratice trebuie sa fie solidare impotriva oricarui extremism ; dreapta democratica ar trebui sa fie mai apropiata , in spirit si in actiune , de stinga democratica decit de extrema dreapta si invers ; extrema dreapta se afla mai complet in opozitie cu dreapta democratica decit extrema stinga , tocmai pt. ca este un fel de contrafacere a ei , etc. . Dar ceea ce vedem este foarte diferit : o polarizare si tensionare politica , cu tendinte de migratie inspre extreme ( situatia americana e un ex. ) . Cind coeziunea politica dintre ,parti, sau partide este astfel lovita , cetatea este fracturata si inamicii profita ; nu de putine ori se face pact cu dusmanul din afara , vazut ca prieten , impotriva prietenului din interior , vazut ca dusman . Pe linga extremismul hard si usor detectabil exista si tentatii extremiste ( ,alunecari totalitare, ) mai difuze , in interiorul politicii democratice , atit pe stinga cit si pe dreapta ( neo-socialism utopic , libertarian , neoconservatismul hegelian si ,palingenetic, , cu ,sfirsitul istoriei, ) ; fiecare ar trebui sa-si faca ordine in propria ograda .

    • Nautilus spune:

      Un domn care era diplomat de profesie și avea o bogată experiență în regimurile totalitare a zis cam așa: e o idee proastă să impui cu forța tuturor o ideologie, ceea ce înseamnă un totalitarism de facto. Pe de o parte riști un război civil sau o rezistență pasivă foarte distrugătoare pentru mecanismele statului, și pe de altă parte de-legitimezi acea idee. O faci să pară ceva monstruos, ceva impus cu armele în mod nelegitim și criminal. Astfel încât și generațiile viitoare o vor respinge cu furie, și nu va mai prinde rădăcini niciodată.

      Atunci când știi că există un grup social numeros care nu e de acord cu tine, dar nu e violent, e preferabil să îl ocolești sau izolezi și să îi stimulezi pe cei care erau natural de partea ta. Soft power. Atragi progresiv lumea în partida ta mai liberală și progresistă. Oarecum ca Afganistanul pe vremea Regelui.

      În timp ce dacă ai împușcat atât de mulți încât ai dovedit că ești un monstru, ai făcut ca partidul tău și orice e asociat cu el să se transforme în sperietoare publică, încât sunt preferabili chiar și niște tăietori isterici de capete în loc. Oarecum ca Afganistanul sub comuniști și ruși.

  16. Cristian spune:

    Un articol greu.

    Pentru mine a fost interesant sa aflu ca totusi exista o diferenta intre totalitar su autocratic.
    Adica, intuitiv stiam si eu asta, dar este misto cand citesti despre asta la un filozof autorizat.

    :)

  17. MariS spune:

    Da, foarte adevărat. A căuta mai multă libertate în sfera anarhiei sau a ideologiei “no borders” e o mare greşeală, căci acolo nu vei găsi libertatea dorită, ci mult mai sigur opusul ei. O confirmare edificatoare a acestei afirmaţii e dată chiar de fenomenul ISIS, apărut exact în zonele de anarhie şi “no borders” de după dărâmarea regimurilor autocratice din Irak, Siria, Libia.
    Acum, în altă ordine de idei, poate ar fi interesantă şi o paralelă între sec. XX şi sec. XXI în ceea ce priveşte confruntarea ideologică. Dacă sec.XX a fost scena confruntării dintre ideologia comunist-totalitară şi cea democrat-pluralistă, sec.XXI îmi pare a deveni scena unei confruntării între autocraţie şi democraţie. Deja apele se separă şi încep să se contureze cele două tabere. China, Rusia, Iran, poate Turcia după cum evoluează lucrurile astăzi, etc., pe de o parte şi SUA, UE, Japonia, Canada, etc., de cealaltă parte. Nu cred că pericolul ar putea veni de la ideologii de tip anarhic. Mai degrabă ne vom confrunta cu multiplicarea celor de tip autocratic. Şi, mai ales, m-ar interesa care ar fi soluţia de dezamorsare a acestui conflict.

    • Nautilus spune:

      Tocmai faptul că fenomenul ISIS a apărut exact în zonele de anarhie şi “no borders” de după dărâmarea regimurilor autocratice ar trebui să ne facă foarte suspicioşi. Nu de alta, dar şi fenomenul Putin a apărut exact după epoca rakeţilor dintre 1991 şi 2000, iar fenomenul Alexandr Dughin imediat după fenomenul t.A.T.u. Nu invers. Putin nu a fost mână în mână cu Dughin în primul său mandat. Dughin înainte de 2006 era un nebun aproape inofensiv.

  18. ion adrian spune:

    Dle Andrei Vieru,
    Ati scris si publicat aici un articol dens pe care abia azi sosit dintr-o drumetie l-am vizulizat si pe care il voi reciti mai atent cred ca tot astazi si poate ca voi reusi sa am de scris ceva strict in topic.
    Dar intr-un anume fel cred ca si cele cateva cuvinte de mai jos pot fi spuse in contextul temei deschise de dvs care tema cred ca nu ar trebui parasita prin simpla deplasare spre trecut a textului dvs.

    Asadar mai demult, am citit si m-a impresionat prin caliatea scriiturii dar mai ales prin ideea-mesaj, un eseu publicat in anii 80 in revista Ramuri din Craiova care premiase respectivul text si care cred ca se numea “Visul lui Gudea”.
    Numele tinerei autoare era Doina Pologea si propozitia finala, cutremuratoare a nuvelei era:
    “Eu, Gudea , patesi in cetatea Lagas, am fortat marginile raului omenesc si am descoperit ca ele nu exista”

    In nuvela, acest Gudea dupa multe si oribile ticalosii si blasfemii facute pentru a testa rabdarea zeului si propria ticalosie, formuleaza concluzia de mai sus prezinta concluzia ticalosului experimentator (si conform istoriei constrctor de temple), inainte de a se arunca de pe platforma superioara a templului sau.

    Nota: Gudea fost un satrap din orasul-stat Lagash, unul din orasele-stat in care s-a divizat imperiul akkadian dupa dezmembrar si a domnit in sec 22 BC. Despre el se stiu mai multe decat despre altii similari si exista la Luvru si o statue pe care este scris in sumeriana ; “Gudea, the man who built the temple; may his life be long.”

    • Felician spune:

      “istoria se repeta incepand cu rasaritul si apusul”…
      Istoria lui Gudes este o informatie utila pentru adeptii curentului Goth sau tortionari sau cei care cred ca pot invinge sau depasi Raul provocandu-l sau pacalindu-l.
      Exista si polul opus, cei care cred ca pot face mai bine decat Binele (lupta lui Israel cu trimisul Domnului).
      Acest nod gordian (lupta omului cu conditia sa limitata) nu a fost desfacut nici de Prometeu nici de Hercule etc…., numai de Isus, care bineinteles nu a fost doar om, ci izvor si esenta spirituala

  19. Pablo spune:

    O lume fără frontiere este o lume plină de repere. Vă urez să nu vă treziți reper.

  20. ion adrian spune:

    @Felician,
    Felicitari , esti primul la care intalnesc acest text scurt pe care-l astept demult caci nimeni dupa stiinta mea nu l-a argumentat cu aceasta imagine care-mi place si mie si pe care si eu o folosesc. O tara, un teritoriu delimitat este ca si o casa pentru factorul ei constitutiv adica pentru familia care o locuieste si exista si musafirul , vecinul care daca este invitat este una si daca intra fraudulos este alta si invocarea absoluta si deci aberanta a drepturilor omului in acest caz este cea mai mare crima pe care o comite azi impotriva civilizatiei noastre corectitudinea politica care nefiind ea intregul totalitarism este in mod legic si necesar o secretie sau o anticipare a acestuia.

  21. dan spune:

    e despre smerenie.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Andrei Vieru


Andrei Vieru

Andrei Vieru locuiește la Paris din 1988. Este autorul a două volume de eseuri: Le gai Ecclésiaste (Seuil, 2007) și Éloge de la vanité (Grasset, 2013 distins cu premiul Casan... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)