vineri, martie 29, 2024

Duelul și cafteala

Duelul [1] este o luptă care se desfășoară după reguli stricte între adversari cu arme egale. Câștigă cel mai priceput. Cafteala e o bătaie fără reguli în care fiecare dă cu ce apucă. Câștigă cel mai necinstit. Când un „duelgiu” se confruntă cu un caftangiu, escrocul iese învingător, căci, dacă e atacat cu sabia, el trage cu puşca; nu-i greu de prevăzut că, până la urmă, onoarea pierde în luptă cu dezonoarea. Tot astfel, într-o societate insuficient educată, adevărul e învins de minciună. În popor, circulă vorba că adevărul, nu minciuna, umblă cu capul spart în România. Titu Maiorescu a ieșit de multe ori perdant din polemica lui cu Dobrogeanu-Gherea mai ales (culmea!) chiar atunci când dreptatea era cu totul de partea sa. Strivit de logica maioresciană, Gherea trișează abil, mutând discuția în plan derizoriu, fără legătură cu subiectul disputei ideatice, ba mai trântește și câte o glumă joasă, mizând pe efectul ei în mediile mai puțin cultivate; el știe că „boborul”, în loc să-l oblojească pe cel cu capul spart, mai bine râde de el. Dar mai știe că omul necultivat are oroare de abstracțiuni și raționamente, că el gândește în termeni imediați și practici, așa încât, pe un asemenea teren, adevărul poate fi înfrânt cu ușurință. Încântat de succesul facil al procedeului, Gherea îl aplică fără scrupule până și în disputele cu discipolii lui Maiorescu. Iată, P.P. Negulescu interpretează Luceafărul lui Eminescu în termeni schopenhauerieni, glosând în marginea destinului tragic al geniului pe pământ. Dezamăgit de infidelitatea Cătălinei, Luceafărul ia act de versatilitatea condiției umane și se retrage seren în lumea lui, „nemuritor și rece”. Aș! zâmbește Gherea: „vulpea când n-ajunge la struguri zice că-s acri”. Și încheie disputa en fanfare, căci masa ignară e mai sensibilă la vorbele de duh decât la argumentele raționale. „Incapabil de a concepe gratuitatea artei, Gherea vorbește unei anumite lumi un limbaj plăcut”, observă Călinescu. Eu nu cred să fi fost atât de primitiv criticul socialist încât să nu priceapă resorturile artei; mai curând, fiind conștient de valoarea adversarului, înțelege că numai apelând la arma retoricii maloneste poate face față unor minți organizate precum cea a lui Maiorescu și a discipolilor săi formați la școala junimistă. Și atunci recurge la argumente din afara discuției încercând să-și atragă preopinentul pe teren străin. Replica: „domnul Gherea nu e în chestie”, cu care se apără legitim criticul junimist, vine dintr-o lume a onoarei și a valorilor stabile, unde regulile polemicii civilizate sunt sfinte. Din păcate, aceste valori sunt disprețuite de masa aplaudacilor și, ca atare, riposta maioresciană rămâne fără rezonanță în mintea lor. Judecată strâmbă, dar, pentru cei mulți, câștigătoare. Să ne înțelegem: Gherea nu este un ignorant în materie de retorică așa cum pare a sugera Călinescu, el este numai șiret și, lipsit de sentimentul onoarei ca toți șireții, disprețuiește instituția duelului.

Chiar dacă am mai evocat-o cu alt prilej, nu pot ocoli acum o întâmplare din anii ’70 ai secolului trecut, pentru simplul motiv că ea ilustrează mai bine decât orice teorie ceea ce am scris mai sus… Se juca marea finală de Grand Slam de la Forest Hills. Competitori: Ilie Năstase și Arthur Ashe. Năstase câștigă în urma unui joc de neuitat, salvând mingi imposibile. Întrebat de ziariști, la sfârșitul partidei, ce i-a lipsit să-l înfrângă pe român, americanul a declarat cu umor: „aș fi avut nevoie de o pușcă”. Spusă în glumă, replica lui Ashe a fost poate cel mai fair play compliment pe care l-a primit Năstase vreodată. În pofida analogiei vădite cu replica lui Gherea, diferența este esențială: Arthur Ashe glumea și toată lumea înțelegea asta, în timp ce Gherea „trăgea cu pușca” din toate pozițiile și o anumită lume îl aplauda.

După mai bine de un secol de la polemica Gherea – Maiorescu, logica argumentației a continuat să fie disprețuită și atacată cu mijloace neloiale, gluma groasă supraviețuind la mare cinste, căci ea te scoate nevătămat, ba chiar învingător, din orice încurcătură. Zice Paul Miron, acum mai bine de 25 de ani:

„Cimilitura a devenit discurs politic. De aceea nu mă mai mir, când aud într-un dialog întrebări și răspunsuri ca acestea:

— Domnule Ministru, se va scumpi benzina?

— Poporul nostru a trecut prin multe vremi de restriște. Tatăl meu avea o vorbă înțeleaptă că cine se scoală de dimineață…

Sau:

— Domnule Ministru, care sunt relațiile noastre cu rușii? Ce v-a spus trimisul de la Moscova?

— Am luat micul dejun împreună, a plouat și n-a mai plouat. Bunicul meu avea o vorbă că cine se scoală de dimineață…

— Intrăm în NATO?

— Munții noștri sunt bogați în păduri. Bunica avea o vorbă – câmpul alb, oile negre…”.

Urmăresc zilele trecute o dezbatere televizată și constat că nu s-a schimbat mare lucru în cei 25 de ani scurși de la aceste replici viclene ale miniștrilor noștri. Moderatorul avea doi invitați: un medic român care se specializase la o celebră clinică din SUA, lucrând alături de somități ale medicinei mondiale, și o politiciană autohtonă cu un doctorat plagiat despre care vorbise presa cu ani în urmă. La un moment dat, între cei doi apare o dispută oarecare. Educat, medicul nostru se slujește de argumente inatacabile pentru a-și susține ideile. Pe punctul de a pierde lupta, căci îi lipseau argumentele, vajnica plagiatoare schimbă registrul și îl supune pe medic la un tir de ignobile acuze punând la îndoială valabilitatea diplomei sale universitare. Pentru care diplomă, „în disprețul autorităților românești” (accentuează ea patriotic), doctorul n-a solicitat echivalarea la Ministerul Educației (la Liviu Pop, d.e.). Vădit stânjenit de josnicia atacului din emisiunea sa, moderatorul încearcă s-o potolească, invocând numele prestigioasei clinici americane, care pentru nimic în lume n-ar angaja un medic în absența unei diplome universitare legale. Spre hazul aprobator al multor telespectatori dintre cei care trăiesc invidiile lor față de unul „venit din SUA”, replica doamnei căzu liniștitor scăpându-i de complexe: „ca să mături coridoarele în clinica aia, cât o fi ea de americană, nu-i nevoie de diplomă de doctor”. Cetățeanul de rând asistă astfel neputincios, fără să-și dea seama însă, la un dialog absurd în care logica e călcată în picioare, onoarea e moft, iar argumentația disprețuită. Și atunci reține ceea ce înțelege sau îi convine lui să înțeleagă: că a văzut el la televizor un măturător din America care se dădea medic în România.

Reflectând asupra derapajelor din zilele noastre, îmi dau seama că am fost prea aspru cu Gherea prin ceea ce-am scris la începutul articolului. Criticul de la „Contemporanul” a însemnat un moment important în cultura română și, dacă îl citim astăzi sine ira, suntem constrânși a recunoaște o latură onestă a scrierilor sale: anume că el credea sincer în ideile pe care le promova, spre deosebire de plagiatoarea noastră care nu credea o iotă din ce spunea. (Vorba lui Eminescu: „Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic”.) Sinceritatea lui Gherea nu mă împiedică totuși să observ că el abuzează când se crede îndreptățit să-și expună teoria și apoi s-o impună în conștiința publică servindu-se de mijloace neloiale sau ilicite. N-avea de unde ghici că maniera aceasta de a gândi și apoi de a acționa va face ravagii mai târziu când, în numele idealui utopic al egalității, s-au petrecut atâtea nedreptăți și crime.

Personajele politice versate au observat că marea masă a alegătorilor este alcătuită din inși obișnuiți cu un asemenea tip de dialog pe care îl acceptă pentru că este patriotic (de ce nu și-a echivalat diploma obținută în SUA?), îl adoptă fiindu-i familiar, îl respectă pentru că e ritualic și îl practică pentru că este învingător. Tocmai profitorii de pe urma ignoranței, patrioți nevoie mare, se bat cu pumnul în piept și afirmă că poporul român e deștept. Nimic mai fals! De cealaltă parte, nihiliștii și scepticii decretează că românii sunt proști. Tot fals! Poporul român nu e nici prost, nici deștept, e asemenea tuturor popoarelor lumii: câteodată prost, câteodată deștept. Ceea ce se poate spune însă, fără teama de a greși, e faptul că poporul nostru a fost prostit sistematic de vreo 70 de ani încoace.

P.S. Comparaison n’est pas raison, zice francezul. În anumite circumstanțe, te poți apăra și cu mijloace… „neloiale”. Îmi aduc acum aminte de o altă dezbatere televizată pe tema unui caz real de legitimă apărare. Un hoț pătrunde noaptea în apartamentul cuiva. Proprietarul îl împușcă. Unul din invitații la dezbatere sugerează că lupta a fost inegală, pentru că proprietarul l-a atacat pe infractor cu o armă letală, în timp ce hoțul era cu mâinile goale. Revoltat, celălalt invitat reacționează vehement: „dacă hoțul ar fi dormit liniștit în patul lui, n-ar fi pățit nimic”. Adevărat, așa este. Replica moderatorului a fost însă mai subtilă: „hoțul a venit să fure, nu să se dueleze”…

Note__________

1) Etimologia cuvintelor din titlu ne spune ceva: duelul e din latină (prin franceză), cafteala e din…, dar mai bine vă las pe dumneavoastră să ghiciți de unde provine.

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

  1. Intrebare: dar la Posada – moment istoric al romanilor cu care ne laudam in carti – a fost vorba de un duel sau de o cafteala? Sau redefinim termenii atunci cand ne convine rezultatul si numim „strategie militara”.

    • Îndrăznesc să vă răspund în spiritul textului. Unii zic (cu argumente) că Basarab era de fapt cuman. Alții spun (cu ceva mai puține argumente, e drept) că cei care au aruncat mai mulți bolovani peste unguri erau tătari. Prin urmare, valahii (la fel ca toți românii, de altfel) au fost adepții duelului, ceilalți i-au caftit pe unguri, într-un mod lipsit de eleganță.

    • Răspunsul îl găsiți în PS-ul articolului.
      În speță: Carol Robert de Anjou n-a venit să se dueleze cu Basarab, ci să-l prade. Prin urmare orice mijloc de a-l opri e… cinstit, câtă vreme e vorba de legitimă apărare. A pățit-o ca hoțul împușcat din exemplul meu. „Dacă dormea liniștit în patul lui…”. QED.

  2. Inca un articol excelent. Cineva spunea admirator, de unde le scoti domnule?
    Raspunsuri de politicieni precum cele prezentate mai sus de dvs sunt mult mai frecvente azi pe mapamond.
    Chiar daca domnul Katz il ataca cam josnic pe Mairorescu, acuzandu-l ca folosea in literatura un „stil avocăţesc, de tribunal”, acesta din urma n-a trecut la razbunare netrecand la expulzarea din tara tara cand a ajuns ministru, desi ar fi putut-o face. Dobrogeanu Gherea a fost foarte alerata de acesat posibiloitate si s-a dus la Hyperion in audienta sa obtina confirmarea sau infirmarea acestei actiuni (NB Gherea nu era atunci cetatean roman, intrase in Romania cu un pasaport american, la fel cum a intrat la 1917 Trotki in Rusia).
    Desi conservator in politica Maiorescu se dovedise si anterior un liberal aparandu-i pe conationalilor lui Dobrogeanu Gherea in procesul celebru de la Darabani. El spunea mai traziu ca „Eu nici ca avocat nu primesc un caz până nu mă conving în prealabil că clientul meu are dreptate.” In ciuda talentului si logicii sale Maiorescu n-a reusit sa obtina despagubiri pentru clientii sai, iar taranii arestati au fost eliberati. Procesul a facut valva in epoca fiind folosit la Congresul de la Berlin ca mijloc de presiune impotriva Romaniei, in speta eliminarii articolului 7 al Constitutiei.

  3. Parlamentul e locul în care ar trebui dezbătute problemele țării. Aici nu s-a realizat mare lucru în 28 de ani de democrație autotohtonă specifică dâmbovițeană. Care personal e ales în parlament? Cum ajung penalii, hțtii, jecmănitorii în parlament? Cine e recrutat în partidele politice după 28 de ani de libertate? Cine va reprezenta țara în Parlamentul European PE 2019-2023? Unde se prezintă acești candidatț?

    … „…. Ceea ce se poate spune însă, fără teama de a greși, e faptul că poporul nostru a fost prostit sistematic de vreo 70 de ani încoace. … „….

    Minciuna stă ca Dragnea/PSD & Tăriceana /ALDE la masa? Nimic nou pe malurile dâmbovițene cum scrie elegant autorul.

    Cred că e cu totul altfel, mai bine, în domeniul culturii, literaturii, artei, filmului, etc. Brandul țării la președinția UE 2019 nu sunt penalii din guvern, parlament, instituțiile publice. Cultura are azi reprezentanți care se pronunță în specialitatea lor în sfera publică cuvincios și serios. O tendință pronunțată spre teorie, preocupare cu multe vorbe despre nimic, cred că a ramas. Mentalitatea nu se schimbă de azi pe mâine? Societatea civică s-a despărțit 1989 de „conducătorul iubit” de „rolul conducător al partidului unic”, de lozincile din trecutul recent violent. Mirosul urât al vocabularului din cei 70 de ani pe drept acuzate de autor se mai simte până azi în unele medii, în unele dezbateri publice. Să ne bucurăm azi de libertatea expresiei, de libertatea cuvântului, libertate asuprită cu violență mai mult de 70 de ani. Autorul scrie azi acea normalitate care diferă mult de anii de dictatură 1939-1989 autohtonă specifică.

    Ingâmfarea balcanică, vorbele goale au rămas brandul unora de pe malurile dâmbovițene?

  4. Poate logica și filozofia , studiate mai mult în școli, după altă metodică, nu cea de acu’ cel putin 30 de ani, ne pot da o șansă de a scăpa de astfel de discurs în viața politică din România.

  5. Buna dimineata,

    Foarte frumos scris. Dar prea… elegant. Stiu, asa ati si dorit sa sune. Are un „aer”, cum sa zic, asa… de dulceata de nuci verzi cu un pahar de apa rece servite de o mana catifelata, translucida, insotite de o privire intelegatoare si calda. Efectul, insa? Toate acestea vor ramane in aceasi bula. Mica. Un univers restrans la cati oameni… 20.000? 30.000?

    Da. Scoala si civilizatia nu fac prozelitism. Pentru ca presupun efort, dureros la propriu uneori, de lunga durata, ani si ani si ani de claustrare in propria minte, cu propria constiinta si cu cartea in mana. Las la o parte ca, uneori, pentru a intelege cat de complexa e viata, nu fac nici „casa buna impreuna”. Mai trebuie constiinta, simtul onoarei, cumpatare si umilinta. Plus serenitate timpurie…

    Si da, eroism in zilele noastre nu inseamna sa ai o arma in mana si sa te lupti pe front cu inamicul. Nu. Eroic, astazi, in era internetului, facebook, instagram si wapp + twiter este sa rezisti zilnic, metodic, programtic unei agresiuni a imposturii si urii disimulate in exact opusul: grija fata de apoapele tau. Astazi totul este „social”. Justitia este „sociala”. Protectia este „sociala”. Asistenta este „sociala”. Evident, ieri erau „populare”. Sau de „de masa”.

    Si, uite asa – pac-pac! – am ajuns in faza in care miciuna nu este nici mai mult nici mai putin decat „un adevar alternativ”. Punct.

    Fatarnicia, dispretul si incultura (si imensa frustrare data chiar de constietizarea faptului ca e prea tarziu pentru a le mai indrepta, chai sa vrei – pana la urma o viata avem fiecare, n’asa?) toate ambalate in discursul „corect politic” si asezonate cu replica smechereasca, sficuitoare, insultatoare dar „populara”, „sociala”, „din popor” au ajuns sa construiasca noul Babylon: o realitate alternativa. Sa-i faca propaganda „realitatii alternative”. Sa-i ridice „temple”. Sa cultive „preoti” si „preotese”. Si sa-i stabileasca „ritualuri” la care – asta este epic! – milioane de prozeliti (miliarde la scara planetara) participa inganand „mantrele” cu… entuziasm, dimineata, la pranz si seara. Zi de zi. La televizor, pe internet, la radio.

    Va doresc o zi frumoasa.

  6. Nu reusesc sa gasesc despre ce emisiune vorbeste domnul Funeriu (cea cu medicul intors din SUA si politiciana cu replica magistrala). Ma poate ajuta cineva cu un link? Multumesc.

  7. E rar ca cineva sa se pasioneze pentru un joc caruia nu-i intelege regulile.
    Nici vorba, deci, sa-i admire campionii, ale caror reusite, cat ar fi ele de marete, il lasa complet rece…dar nu si politicos. Nu mereu ;)
    In functie de mentalitatea publicului spectator, in „intrusi” se arunca cu rosii sau cu oua, nu de prima prospetime, desigur, astfel incat efectul vizual sa fie completat de cel olfactiv, pentru satisfacerea deplina a galeriei…
    La fel de ridicol ca farmacista care-i vorbeste in termeni de specialitate omului simplu venit sa i se dea un hap, este politicianul cultivat (si incruntat, cum altfel?) care aplica scrupulos „arta de a avea mereu dreptate” a lui Schopenhauer intr-o controversa cu un oarecare semidoct, la Antena 3.
    Cine e castigatorul? Cel care are inca arma in mana.
    Deocamdata, clanul plagiatorilor, al borfasilor si al incultilor.
    Pana cand? Pana cand romanii integri si cultivati vor invata sa fie inteligenti si pragmatici.
    Ca nu sunt :(

  8. O cafteala se disputa fara reguli, asta deosebind-o de un duel. Cinstit e cineva care urmeaza regulile, necinstit, cine nu. Prin urmare, cinstea sau necinstea nu sunt relevante pt rezultatul unei cafteli. Imho, castiga cel mai norocos si atat.
    Nu cred ca e corect sa comparati intentiile lui Gherea (oneste, in situatia asta), cu cele ale tipei din emisiune. Pur si simplu, primul a produs in alta parte argumente convingatoare pt opinia pe care o are, pe cand, despre a doua, nu avem asemenea informatii. Dar de aici nu rezulta ca nu ar avea la randul ei vreo intentie onesta.
    Ce vreau sa zic e ca nu pot depista daca cineva cred ori ba in ceea ce spune fara ca acel cineva sa foloseasca mijloace „legale” de persuasiune. Deci, nu-mi pot forma o opinie nici despre intentiile tipei.

  9. Raceala masurata a definitiilor e evidentiata abia de nebanuitele, sofisticatele variatiuni pe tema lor pe care ni le furnizeaza literatura. La cea a duelului, mi-au venit in minte doua titluri exemplare ce se dedau cazuisticii „genului”: Duelul” de von Kleist si, mai ales, „Duelul” de Konrad ; in Henry Esmond , intr-un duel, se ucid reciproc doi aristocrati englezi…; alte povesti: Galois, Puskin, Lermontov… Cred ca imi lipseste flerul (sau memoria): n-am nici o idee referitoare la pagini echivalente despre cafteala, debordeaza „materia prima” insa ii lipseste rasunetul literar. Sau poate nu?

    • Despre cafteală luați de la Arghezi (LA POPICE):

      O palmă grea i s-a lipit pe gură.
      În creștet pumnul puse-o lovitură.
      Bocancul îi ajunse până-n mațe.
      O clipă, văzu numai stele și ațe –
      Și șovăie pe un călcâi.
      ,,A ! vrei să birui și ai dat întâi !”

      Se-nțepeni din umeri, din bărbie,
      Spinarea piatră și-o făcu. Ce-o fi să fie !
      Sumese mâneca și scoase
      Două brațe cu pulpele groase,
      Scrise cu slove și horbote albastre.
      Dîrdâia podina subt mesele noastre.
      Ceasul se făcu înfricoșat.

      Lungindu-se scurtul, cel lung s-a cocoșat
      Și furnicau toți ochii, fierbinți.
      Încă un pumn ! Dar fu primit în dinți,
      În ascuțișul colților câinești,
      Și zdrelit ca de dălți, la dești.

      Dacă-ncepe ghiontul să te doară,
      Lungule, ne faci de ocară.
      O săritură înnapoi :
      Venea scurtul, vâlvoi,
      Ca un arici, hotărât să înfrunte
      Vijelia namilei din munte.

      Scurtul l-a și mușcat
      De musteață
      Și a scuipat
      Sânge din ea, cu mătreață.

      – ,,Puneți mîna, mă ! Veniți încoace !”
      – ,,Lasă, bă ! că bine-i face !”
      Scurtul îi sfâșiase buza celui lung.

      Acu-i acu ! Se mai ajung,
      Se mai lovesc, se-mpung :

      Lungul se prăvale. Îl izbi și-n beregată
      O margine de gheată.

      Se scoală-mpleticit
      Și pune mâna pe cuțit.

      La o parte, faceți-le loc !

      Dar lungul nu are noroc,
      Căci scurtul, jerpelit și rămas în cămașe,
      Îl rupe de boașe.

      Și toată pricina
      Fusese Gherghina.

      • In spiritul “disputei” evocate, imi vine să zic: Năucitor! Buimăcitor! Master class arghezian(ă?) .Vă multumesc .

  10. Regret ca autorul foloseste el insusi un siretlic de captatio benevolentiae a publicului din Romania (un anumit public), folosindu-l ca vehicul exact pe Gherea. Incriminatul personaj se lupta, intre altele, ca si copiii destepti ai taranilor saraci sa aiba acces la educatie. Nu cred ca, daca ar fi trait pe vremea lui Maiorescu, autorul ar fi avut mari sanse de a urma o facultate si nici ca olimpianului Maiorescu i-ar fi pasat de chestiunile astea vulgare precum accesul la educatie. „Smecherului” si „caftangiului” cred ca da.

    • Maiorescu era conservator. Gherea socialist. Eu n-am afirmat că socialiștii sunt răi și conservatorii buni. În textul meu e vorba de cu totul altceva: Maiorescu își susține ideile cu argumente, Gherea – cu vorbe de duh. Maiorescu vorbește de autonomia esteticului, Gherea îi atrage atenția că strugurii-s acri. Am propus o dezbatere pe teme retorice, nu sociologice.

    • Stimabile (as fi rapus de incintinare sa aflu ca dincolo de nick e o stimabila), lecturindu-va insemnarea, mi-am adus aminte de un teatru radiofonic (o piesa de) de pe la inceputul anilor ’60, in care Maiorescu era portretizat ca persecutor al lui Eminescu. Mi-e greu sa inteleg ce are a face instructivul articol de mai sus cu o ipoteza istoric contrafactuala (ce ar fi facut unul sau altul); e vorba despre turnire de idei, expresia lor si felul cum dinamica retorica intra in actiune la unul sau altul dintre „combatanti”. Aveti habar ca Maiorescu l-a ajutat pe Gherea, desi e de notorietate divergenta punctelor lor de vedere ideologice si a celor critice (fenomenul literar in speta)? Ca Gherea traia drame launtrice pentru ca era un „burghez capitalist” care astfel isi sabota credibilitatea discursulu sau social? Cunosc ingrozitor de aproape un caz de individ care inca sustine ca instalarea comunismuui la noi i-a dat o sansa ( pe care el, altfel, n-ar fi avut-o nicicind datorita originii lui sociale) si care la virsta de 30 de ani a decis, si nu neinsotit, sa-si desavirseaca apoteotic „sansa” (avatar gherist) trecind Dunarea inot spre limanuri mai apusene. Cam asa vad logica contrafactuala a notei ce facurati si a carei noima inca e de cautat. Si, expert in contrafactualitate, nu ma indoiesc ca va e la indemina soarta pe care comunismul (amar ironic) a rezervat-o unui fiu si unui nepot ai patriharhului socialismului neaos.

  11. Am citit tot ce s-a scris mai sus ,cu multa placere. S-a facut apel la inteligenta, la demnitate,la cultura,imbratisand tema Dlui Funeriu
    Multumesc pentru articol si raspunsurile de mai sus

  12. De câțiva ani gândesc că pentru a demonstra modul în care comuniști au distrus România e destul gândire la Ion a lu Grigore de la Sâmbăta de Sus. Mă tem că lista îi mai lungă și că printre mulți alții sunteți și dumneavoastră.

      • ,,Deștepți” ca voi se nasc milioane pe zi, genii ca Ion a lu Grigore se nasc odată la 500 de ani. Mulțam că mi-ai ridicat lopta la fileu, te așteptam ,,deșteptule” am lucrat și eu în mină și pădure ca Ion a lu Grigore.

  13. Nu cumva venim tot la cei 7 ani de acasa? Care au, evident, si o componenta sociala, nu numai familiala, dar transmisa prin si filtrata de familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ionel Funeriu
Ionel Funeriu
Profesorul Ionel Funeriu s-a dedicat studiului versificației românești, lucrarea sa majoră, Versificația Românească, propunând o nouă teorie asupra versului românesc. Pornind de la această teorie, a propus o nouă metodologie a editării clasicilor expusă în volumul Al. Macedonski. Hermeneutica editării. În ultimii ani, a publicat lucrări destinate familiarizării publicului larg cu aspectele filologiei, Biografii lexicale fiind un astfel de exemplu.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro