Home » Cultura »Global / Europa »Sinteze » Citesti:

Europa – Occident, Modernitate (de ziua Europei)

Daniel Iosif mai 9, 2016 Cultura, Global / Europa, Sinteze
11 comentarii 1,302 Vizualizari

Europa nu înseamna numai cele cincizeci de țări răspândite pe zece milioane de kilometri pătrați. Europa nu înseamnă Uniunea Europeană, cum nu desemnează nici diferitele sisteme comune de referință. De altfel, fondatorii geografiei franceze moderne nu au vazut în Europa decât o prelungire, „o peninsulă”, a continentului Asiatic. Totuși, el este bine populat: 11% din populația lumii pe o suprafața de numai 2% din Terra.

Multă vreme Europa a fost sinonim cu: occident, modernitate, libertate, universalitate. Dar iată că aceste trăsături caracteristice continentului încep, petit à petit, să se șteargă din identitatea Europei.

Occident. Occidentul reprezintă singura civilizație care poartă o denumire generică, nefiind legată de nici o religie și de nici un popor. Apărut ca o continuitate în special a civilizației antice grecești, nu putem totuși vorbi despre Occident decât după anul 800 e.n. când interesele Europei  îl determină să-și însușească și să utilizeze cel mai bine moșteniri bizantine și islamice pe fondul, bineînțeles, unui drept roman esențial. Decalajul major între Occident și celelalte civilizații se va realiza după anul 1500, adică odată cu frenezia explorărilor și cu comerțul în expansiune. Urmează două secole și jumătate, perioadă în care Bătrânul Continent își va aduce sub influență toată emisfera vestică, precum și părți semnificative ale Africii și Asiei. După pierderea controlului asupra Statelor Unite, Haiti și, în general, a toată America Latină din secolul al XVIII, urmează cel de-al nouăsprezecelea secol cu o accentuare a controlului european: colonizarea aproape a întregii Africi și subjugarea Indiei și altor teritorii asiatice. Punctul culminant va fi fost atins la începutul secolului al XX-lea când, practic, Occidentul (împreună cu America) controla aproximativ 85% din suprafața Pământului.

Au existat deci patru sute de ani, perioadă când Occidentul a avut primul – și cel mai covârșitor – cuvânt în lume. Au existat puține țări sau culturi care nu au fost atinse de Occident, ca Rusia și Japonia. Alte popoare au fost puternic colonizate, ca cele din Africa sau India. Iar altele au dispărut cu totul prin presiunea occidentului, cum este cazul populațiilor andice și mezoamericane.

Dar din aceste cuvinte se poate înțelege faptul că Occidentul a reprezentat un tot omogen , care prin buna sa funcționare a realizat performanța, nemaiîntâlnită până atunci de a controla aproape tot globul. Nimic mai neadevărat. Europa a fost, de-a lungul a nouă secole, scindată de tot soiul de războaie interne. Atunci când ele nu au fost religioase, au fost politice. De la marea schismă religioasă, trecând prin tratatul de la Westfalia și căderea Bastiliei și până la Primul Război Mondial și destrămarea marilor imperii, Europa a fost într-un permanent conflict. Chiar și America, dacă privim la războaiele de secesiune și cele de independență. Așadar, toată lumea occidentală a trăit în conflicte. Dar ele au împins Occidentul înainte creând acea combustie internă atât de vitală dezvoltării.

Conflictele, și în special cele recente, au mai dat naștere la ceva: forme incipite ale statelor-națiuni și ale marilor ideologii politice ce-și vor găsi locul și adepții în Occidentul secolului XX. Tot mai multe națiuni se definesc din punct de vedere cultural, iar Occidentul nu mai poate juca rolul fostelor imperii (care funcționau ca un malaxor cultural), ci va trebui să ia forma unei structuri mult mai eterogene, formată dintr-un amestec de state, federații, națiuni. Fiecare astfel de entitate își va declara apartenența la un sistem socio-politic. Apare comunismul, socialismul, marxismul, anarhismul, liberalismul, tradiționalismul, nazismul. Începe declinul Occidentului.

Interesant de menționat că toate aceste ideologii care au început fărâmițarea ideologică a Europei nu sunt decât niște produse ale Occidentului. Așadar, Occidentul se devorează pe el însuși. Spre deosebire de alte civilizații care au creat și s-au conturat în jurul unei mari religii, Occidentul nu a dat naștere niciunei religii, ci a mai multor curente politico-sociale. Depășind climaxul de la începutul de secol XX, lumea occidentală se va micșora dramatic. Atât Spengler cât și Toynbee insistau asupra unuia din factorii responsabili ai acestei decăderi: iluzia egocentristă. Este adevărat că aproape fiecare civilizație se vede în centrul lumii, dar parcă cea occidentală cu atât mai mult. Sfatul lui Spengler este extrem de pertinent: să înlocuim abordarea „ptolemeică” a istoriei cu una „coperniciană”. S-a dovedit că civilizația Occidentală nu este și nu poate fi civilizația universală a întregii lumi.

Modernitate. Chiar dacă Occidentul a impus celorlalte civilizații o parte din trăsăturile sale, aceasta nu înseamnă că civilizațiile care au împrumutat din Occident s-au occidentalizat. De-a lungul istoriei, nici o civilizație nu a fost izolată ermetic. Ele au întreținut relații și au împrumutat unele de la altele inovații tehnice și/sau culturale păstrându-și în același timp identitatea proprie. Este și cazul influenței occidentale asupra celorlalte civilizații contemporane. A spune că lumea s-a occidentalizat este o eroare profundă. Este adevărat că multe elemente de obârșie occidentală s-au răspândit din Rusia până în Patagonia, dar culturile și civilizațiile care le-au adoptat nu s-au occidentalizat. Occidentul și-a impus modelul consumerist aproape în toată lumea, dar cu aceasta lumea toată nu s-a transformat în Occident. De asemenea, cultura pop, specifică occidentalilor, cunoaște o răspândire foarte mare, fară ca totuși regiunile unde ea este importată să se trasforme cultural foarte mult. În Africa, musulmanii ascultă muzică rap și beau coca-cola, dar totodată crimele și exterminările religioase li se par la fel de normale. De cealaltă parte, Europa a cunoscut, în secolele trecute, o frenezie legată de unele aspecte ale culturilor asiatice (chineză, hindusă, tibetană). Statele Unite consumă mașini, televizoare și gadgeturi japoneze și asiatice. În ambele cazuri nu s-a vorbit niciodată despre „asiatizarea” Occidentului.

Același lucru se petrece și cu procesul de modernizare. El desemnează un grad înalt de industrializare, de educație, de urbanizare, de implicare socială a membrilor. Structurile sociale și profesionale sunt și ele extrem de diversificate într-o societate modernă. Zicând acestea, este clar că țările mapamondului se împart, în linii generale, în trei categorii: țări tradiționale, țări în curs de modernizare și țări moderne. Pe noi ne interesează relațiile ce se stabilesc între Occident și procesul de modernizare. O altă întrebare pentru care căutăm un răspuns ar putea fi: în ce măsură modernitatea se confundă cu lumea occidentală?

La fel ca în cazul occidentalizării, procesul de modernizare al statelor nu înseamnă numai copierea unui sistem modern dintre regiune geografică în alta. Modernizarea este un proces lent care trebuie să se producă într-un mod natural. El reprezintă un prag al umanității, comparabil numai cu apariția primelor civilizații antice de pe văile Nilului, Tigrului și Eufratului. Este un proces revoluționar datorat în special progresului științific și tehnologic. Unei societăți moderne i se opune una tradițională; ele sunt diferențiate prin valori, atitudini, cunoaștere, stil de viață, raporturi culturale și sociale. Prin expansiunea Occidentului, o parte din valorile occidentale au fost diseminate în regiunile controlate, dar cu toate acestea cultura occidentală nu s-a putut impune în mod covârșitor. Exceptând aceste regiuni, toate popoarele au împumutat câte ceva din cultura occidentală, dar numai voluntar și pe bază de exotism. Occidentul a reprezentat prima civilizație modernă, iar atractivitatea sa economică a stârnit invidia celorlalte civilizații care au căutat o modalitate de a ajunge la perfornanțele Occidentului. Unele au văzut ca singură soluție occidentalizarea, altele au căutat să se modernizeze singure, utilizând resursele proprii și cultura aborigenă. În aceste circumstanțe, atitudinea statelor în raport cu occidentalizarea si cu modernizarea poate fi – cel mult – de trei tipuri (nominalizate de Huntington), după cum urmează.

Unele state pot să se opună atât occidentalizării cât și modernizării. Poate nici nu există un exemplu mai bun decât cel al Japoniei care, având primele contacte cu lumea occidentală în secolul XVI, a respins în mod categoric ambele forme de schimbare. Deschiderea spre lumea occidentală și modernă s-a realizat abia la mijlocul secolului al XIX-lea. Cam aceeași situație a avut și China, cu precizarea că aici cultura chineză a fost mult mai favorabilă închiderii, din cauza viziunilor culturale egocentriste. Astăzi, când interacțiunea inter-societală este nu accentuată, ci inevitabilă, devine imposibil pentru popoare de a putea ignora modernitatea. În plus, schimburile comerciale între state impun un cost infinit mai mare al ignoranței și al izolării. Statele nu-și mai permit să se izoleze și să trăiască tradițional. Singurii care mai par să nu-i intereseze absolut deloc stilul de viață modern sunt triburile rămase prin junglele tropicale precum și fundamentaliștii religioși (nu numai islamici, dar și sectanți). Legat de cei din urmă, de islamiști, fundamentalismul lor și ura pentru modern și occidental a urcat la cote inimaginabile și ține ocupate, iată, pagini întregi de ziar, impunându-se în situația geopolitică actuală și mondială.

Cea mai dezirabilă posibilitate este însă aceea de a combina cultura tradițională, autohtonă, cu modernizarea. În aceast caz, statul și societatea trebuie supuse unei serioase reforme. Acum scopul este modernizarea, dar nicidecum occidentalizarea. Statele trebuie să încerce o modernizare în lipsa occidentalizării, ceea ce presupune o viziune politică și culturală destul de perspicace. Unele țări au reușit însă să se modernizeze fără a se occidentaliza. Este cazul Japoniei care, după cum se vede, a trecut de la o politică de respingere totală a modernizării la un stat ultra-modern. Astfel de cazuri de succes sunt însă puține, cele mai multe state proptindu-se în dificultăți culturale și politice; vezi de pildă cazul Egiptului care a încercat, odată cu Muhammad Ali (1805-1848), să modernizeze tehnic țara fără a o occidentaliza. Rezultatul a fost mai degrabă un eșec.

A treia posibilitate constă în atingerea modernității prin intermediul occidentalizării. Cu alte cuvinte, o țară trebuie modernizată și occidentalizată complet și concomitent. Au existat și țări care și-au implementat o asemenea politică. Pentru ele, modernizarea se face prin occidentalizare întrucât cultura aborigenă este incompatibilă cu stadiul modern. Totodată există perspective religioase, morale, sociale care pot fi ostile unei structuri de tip occidental. Din punct de vedere teoretic, această idee poate fi corectă: există civilizații și culturi al căror nivel maxim potențial de dezvoltare are o limită bine precisă care nu iese din sfera culturii tradiționale. În acest caz, occidentalizarea se poate explica. Dar țările care au apelat la o astfel de abordare aveau un potențial cultural de dezvoltare mare. Apelând la acestă metodă, de modernizare prin occidentalizare, multe din ele s-au găsit în situații dificile. Iată, de pildă, cazul Turciei care fiind condusă de primul ei președinte, Mustafa Ataturk (1923-1938), a considerat că o refacere radicală a societății și a vieții în general era de dorit. Dar Turcia era o țara preponderent musulmană și plină de populații străine. S-au realizat multe schimbări care, per ansamblu, au determinat o modernizare a Turciei (să nu uităm că s-a pornit din ruinele Imperiului Otoman). Însă în scurt timp problemele au apărut, atât în privința religiei, cât și a amalgamului de popoare aflate pe teritoriu turcesc. Armeni, greci au fost chiar exterminați în numele modernizării. Alături de Turcia, alte țări care au adoptat tabula rasa sunt Rusia și Mexic.

Aceastea sunt cele trei posibilități de modernizare a unui stat. În Europa nu au existat numai state moderne. Care este cea mai bună posibilitate pentru România? Pe ce cale a decis ea să mergă după 1989?

S-a observat fenomenul foarte interesant că pe măsură ce o țară se modernizează, ea tinde să se dezoccidentalizeze. Se vorbește atunci despre o renaștere culturală. Altfel spus, în fazele inițiale, occidentalizarea este mijlocul prin care se produce fenomenul de mondernizare pentru ca, în fazele mai avansate, occidentalizarea să fie abandonată, chiar considerată indezirabilă. De la acest punct, culturile se pot moderniza prin forțe proprii, creionând o cultură și o civilizație originală. În primele faze, dorința de prosperitate economică și de importuri de elemente noi și exotice conduc la o apropiere de Occident. Când procesul de modernizare produce putere economică, indivizii tind spre o apropiere de normele culturale ancestrale, punând la îndoială din ce în ce mai acut însuși procesul de modernizare prin care s-a ajuns la respectivul stadiu. La această întorsătură de perspectivă contribuie într-o mare proporție și crizele de identitate specifice timpurilor moderne și postmoderne.

În concluzie, modernizarea nu înseamnă occidentalizare, cum nici cultura occidentală nu prezintă, de fapt, numai elemente moderne. Occidentul este Occident în primul rând pentru o serie de caracteristici distinctive (libertate, separarea puterilor, individualism etc) și mai apoi pentru modernitatea sa. Unele state, în procesul de modernizare, au ales să se occidentalizeze, altele nu. Finalitatea a fost întotdeauna diversă. Unele au reușit modernizare prin prizma occidentalizării, altele nu. Unele au reușit să se modernizeze fără să se occidentalizeze, altele nu.

Vălul naționalist care se pare că acoperă în zilele noastre Europa pare a fi cauzat de aceste faze finale ale modernizării. Statele nu-și mai găsesc identitatea culturală, iar formele de populism și naționalism au trecere din ce în ce mai mare la oameni. Să fie cultura europeană la apogeul ei? România nu pare a fi nici ea ocolită, cu toate că, în acestă privință, putem fi siguri că în ea procesul de modernizare încă nu s-a terminat. Aici fenomenul naționalist este unul precoce, fără a urma structura clasică.

Libertate și universalitate. Pe măsură ce lumea politică începea să se echilibreze, prin decăderea Occidentului și prin apariția unor noi imperii, Occidentul începe din ce în ce mai mult să-și afirme identitatea printr-o valoare într-adevăr proprie: libertatea. Este interesant de menționat rezultatul obținut de Huntington care a arătat cum vechiul termen Free world a fost practic înlocuit cu Western civilization la sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90. El a verificat de câte ori aceste nume au apărut în New Work Times și Washington Post. În decursul a cinci ani, între 1988 și 1993, utilizarea termenului de Western civilization a crescut cu 213%, iar frecvența celuilalt, Free world, a scăzut cu 38% în New York Times. În Washington Post situația este asemănătoare, frecvența de ulilizare a lui Western civilization a crescut cu 142% iar cea a Free world a scăzut cu 40%. Din punct de vedere semantic, cuvântul Occident s-a impus extrem de mult în ultimele decenii ca opoziție la celelalte regiuni cu civilizații diferite. Lume liberă există și în alte părți ale lumii, pe când Occidentul deține trăsături culturale în mod total specifice.

Așadar, Occidentul însemnă, înainte de toate, libertate. Atât libertate individuală, cât și socială. Una dintre diferențele culturale dintre Occident și celelalte civilizații este că el a permis existența și dezvoltarea diferitelor grupuri autonome ce nu erau constrânse de vreo legătură de sânge sau nobiliară. Astfel au putut să se dezvolte grupuri sociale diverse: de la călugării afiliați diferitelor grupuri monastice la negustori, comercianți și breslași. Este de la sine înțeles că liberatea nu a fost niciodată ca astăzi. Dar, chiar dacă, de exemplu, în feudalism țăranii nu avea prea multe drepturi, sistemul feudal puternic a reprezentat o libertate care nu a permis instaurarea vreunui absolutism. Același rol l-a jucat și aristocrația, limitând puterea absolută în mână unui singur om. Mai mult, de-a lungul timpului, aceste grupuri sociale au început să-și ceară drepturile. Ele s-au dotat cu forme de reprezentare care ulterior au evoluat și au contribuit la nașterea democrației. Dacă privim în istorie, cu cât acestor colectivități li s-au respectat mai mult doleanțele, cu atât în zilele noastre respetiva societate se bucură de o democrație mai modernă. Situația inversă este și ea adevărată.

Conceptul de libertate merge în strânsă legătură cu cel de democrație și de universalitate. A fost o perioadă când istoricii utilizau termenul de „sincronism” pentru a caracteriza universalitatea continentului european, deschiderea sa spirituală largă. Astăzi nu mai auzim acest termen. Contrar, avem impresia că anacronismul este vehiculat mai mult. Modelul european care a reprezentat un etalon de civilizație mai multe secole pare astăzi desuet și incapabil de a-și menține poziția frontală.

Care ar fi cauzele acestei decăderi? Nu vom face aici o pledoarie asupra decăderii Occidentului, însă câteva idei sunt de menționat. Este clar că îndoielile legate de universalitatea Bătrânului Continent încep să se clatine la începutul secolului al XX-lea. Mai vechea noțiune de mal du siècle este rapid reluată, dar sub alte forme. Apare primul volum al lui Oswald Spengler, Der Undergang des Abendlandes (1918) iar Paul Valery scrie câteva eseuri memorabile asupra acestei decăderi (La crise de l’esprit, Regards sur le monde actuel etc). Spengler considera că sfârșitul Europei este inerent întrucât, conform unei teorii proprii, civilizația nu este nimic altceva decât forma de final, de scelozare a culturilor; formă după care respectiva cultură va dispărea. După acest autor, culturile ar fi niște organisme închise, cu dezvoltare ciclică. Europa ar fi astfel formată din mai multe astfel de cicluri culturale: apolinicul (cultura greacă veche), magicul (melanjul dintre culturile islamică, bizantină și medievală timpurie) și fausticul (cea modernă). Pentru Spengler aceste structuri organice nu au legătură între ele, faza faustică fiind cea a civilizației contemporane, ultime [1]. Rămân totuși niște neclarități în teza spengleriană: dacă culturile sunt închise, atunci cum mai avem faza magicului, adică a amestecului de culturi extra-europene? Mai mult, teza neagă continuitatea culturii europene ce a avut loc din antichitate până astăzi. În ce măsură o atare idee mai este astăzi credibilă?

Și Paul Valery a avut aceeași impresie de decădere. Într-o scrisoare adresată tocmai lui Spengler, el spune: nous autres civilisations, nous savons maintenant que nous sommes mortelles. Iar în 1919 el se întreba: L’Europe deviendra-t-elle ce qu’elle est en réalité, c’est-à-dire: un petit cap du continent asiatique? [2] Să sperăm că Europa nu va fi redusă la proporțiile ei geografice, de altfel foarte limitate. Dar pentru aceasta trebuie să ținem cont de multe aspecte, unul dintre ele formulate majestos de Baudelaire: La vrais civilisation n’est pas dans le gaz, ni dans la vapeur ; elle est dans la diminution des traces du péché originel. [3] În ciuda pesimismului, pe Don Quijote nu-l va lua nimeni Europei. Nici pe Platon, nici pe Brâncuși. Îmi amintesc că tot Valery spunea despre Europa că este cea mai intensă putere absorbantă unită cu cea mai intensă putere emisivă.

__________________

Note:

[1] Dacă am amintit teza spengleriană, nu am făcut-o pentru a resuscita opinii anti-capitaliste, cum cred că voi fi condamnat de unii, adică în direcția în care lucrarea a fost publicată și citită la noi în timpul comunismului. Sunt conștient de aceste reminiscențe de ințelegere a unui text, dar consider, pentru o mai bună înțelegere a istoriei, că trebuie depăsite.

[2] Noi, celelalte civilizații, știm astăzi că suntem muritoare. Europa, va deveni ea ceea ce este în realitate, adică: un promontoriu al continentului asiatic? (trad. mea)

[3] Adevărata civilizație nu constă în gaz, nici în [motorul cu] vapor; ea constă în diminuarea urmelor păcatului originar. (trad. mea)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. Cyl spune:

    Filozofia spengleriana , ce-i drept , foarte rafinata , de fapt decadenta , se inscrie in linia filozofiilor vitalist-romantice germane , incepind cu Hamann si Herder , prin Fichte , Schelling si Hegel si pina la Nietzsche , profetul Germaniei ,noi, , imperiale . Este relativista si nominalista , altfel spus , ,anti-rationalista, , mistic-irationalista , un misticism volk-ist , la mare moda si azi in mediile dreptei radicale . Se neaga ,universalitatea, , afirmindu-se o diversitate care permite , ca o preconditie , autoafirmarea insulara si titanica a ,germanismului, si un voluntarism al ,puterii, , de aici se merge direct la rasa superioara , cu drept absolut asupra raselor si civilizatiilor inferioare . O ideologie similara era practicata si de colonialismul britanic , iar liberalii puritani americani declamau dreptul la proprietate in sclavi a individului alb . Rasismul , ca diferentialism etnic , neaga unitatea sau universalitatea naturii umane , nu mai exista un om , acelasi , umanitatea e doar o aparenta sau o ,materie, , asa cum exista doar analogie si lipsa de masura comuna intre culturi diferite , exista si intre oameni si rase , cu dreptul celui mai tare , conform darwinismului , omul real e fabricat , omul nou , ubermensch . Acceptarea teoretica a altor culturi si popoare e foarte inselatoare , acestea pot fi , in cel mai bun caz , doar materia prima a ubermenschen ( principiu machiavellic al realpoliticului , de aplicare cu mult maI larga ) .De asemeni , antiindividualismul ( antiliberal ) mult clamat , e doar reversul individualismului titanic , nietzschean , amoralist . Antisemitismul merge mina in mina cu anticrestinismul ( si cu dispretul si ura fata de omenirea reala , care trebuie distrusa si inlocuita tehnologic de o omenire aleasa , de rasa , ca o masinarie perfecta ) , cum altfel , daca aceste ideologii ,neopagine, se reclama direct de la ,antihrist, ? O apologie a bestialitatii . p.s. Dupa cum se stie , postmodernistii si-au declarat crezul de a distruge ,principiul identitatii, , in numele aceleiasi diferente ( diabolos ) si a relativismului , cu un Bataille , de ex. , ,satanismul, nu mai e o simpla metafora .

    • DanT spune:

      “Nietzsche , profetul Germaniei ,noi, , imperiale” – pe ce te bazezi?
      Nietzsche s-a opus naţionalismului, pan-germanismului şi antisemitismului:
      “Nietzsche was the least patriotic of Germans and the least German of Germans when all is said. He claimed to be Polish, arguing for the Slavic origin of his name. He spoke of the German race with disgusted contempt. (He esteemed the Jews, and had a dominating taste for the manners and mind of the French).”
      https://books.google.ro/books?id=lFKYCgAAQBAJ&pg=PA284&dq=nietzsche+pan+germanism&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwja3Nq16M3MAhVDOhQKHXBFBNIQ6AEILjAC#v=onepage&q=nietzsche%20pan%20germanism&f=false

      • Cyl spune:

        Indiferent cum au stat lucrurile cu anti-antisemitismul lui Nietzsche ( eu nu am afirmat ca Nietzsche ar fi fost antisemit ) , care ar fi fost aportul real al lui E. Forster , sora lui fanatica , nietzscheanismul asa a fost inteles si a devenit ,profet, , a fost canonizat . .Nietzsche , un aristocrat , dispretuia orice politicianism . Oricum , cine citeste , de ex. , Genealogia moralei , intelege imediat cam care erau sentimentele reale ale lui Nietzsche fata de evrei , fata de iudeo-crestini in genere , antisemitismul era o banalitate in epoca . Bataille nu e in nici un caz o sursa obiectiva , pe linga Bataille , Sade e inocent . A se vedea , de ex. , L ‘histoire de l’oeil . As istorisi cite ceva din aventurile perversului antropolog amator , dar nu le suporta hirtia , sint destule lucrari si biografii despre el , doar atit ; Bataille regreta ca nu ar fi performat un sacrificiu uman , dar sint unele dubii asupra sinceritatii lui .

        • DanT spune:

          Eu am întrebat pe ce te bazezi când afirmi că “Nietzsche a fost profetul Germaniei, noi, imperiale”? Unde anume găseşti ceva în opera lui care să îndreptăţească această afirmaţie?
          Am dat citatul din Bataille pentru că Bataille apare în postarea ta. Dar concepţiile lui Nietzsche în privinţa asta sunt common knowledge.
          Uite de ex. ce am găsit pe Wikipedia:
          “Nietzsche believed that his ancestors were Polish, at least toward the end of his life. He wrote in 1888, “My ancestors were Polish noblemen (Nietzky); the type seems to have been well preserved despite three generations of German mothers.” At one point Nietzsche becomes even more adamant about his Polish identity. “I am a pure-blooded Polish nobleman, without a single drop of bad blood, certainly not German blood.” On yet another occasion Nietzsche stated “Germany is a great nation only because its people have so much Polish blood in their veins [...] I am proud of my Polish descent.”
          https://en.wikipedia.org/wiki/Friedrich_Nietzsche#Citizenship.2C_nationality.2C_ethnicity

          “Section VIII of Beyond Good and Evil, titled “Peoples and Fatherlands”, criticized pan-Germanism and patriotism, advocating instead the unification of Europe (§256, etc.). In Ecce Homo (1888), Nietzsche criticized the “German nation” and its “will to power (to Empire, to Reich),” thus underscoring an easy misinterpretation of the Wille zur Macht, the conception of Germans as a “race,” the “anti-Semitic way of writing history,” or of making “history conform to the German Empire,” and stigmatized “nationalism, this national neurosis from which Europe is sick,” this “small politics.”
          https://en.wikipedia.org/wiki/Philosophy_of_Friedrich_Nietzsche#Nietzsche.27s_criticism_of_anti-Semitism_and_nationalism

          Naziştii l-au revendicat pe Nietzsche ca profet, dar ei au preluat doar unele concepte (Übermensch, Wille zur Macht), trecând sub tăcere ideile care nu le conveneau. Asta înseamnă doar fraudă intelectuală şi nu justifică etichetarea lui Nietzsche ca “profet al Germaniei, noi, imperiale”, sau includerea sa în rândurile apologeţilor rasismului.

          • Cyl spune:

            Nietzsche nu a fost un antisemit sau nu in sensul strict , rasist sau politic , adversarii lui l-au considerat chiar un filosemit , – ci mai degraba in sensul unui anti-iudaism filozofico-religios si partial , comun filozofilor germani ai epocii , in genere . Pozitii destul de ambigue si ambivalente , dar nici macar nu e vorba de asta , nu am spus ca Nietzsche s-a crezut profetul Germaniei , altii l-au canonizat si , oricum , era vorba despre Spengler si de al doilea Reich . Dar Nietzsche a fost , sigur , un anticrestin sau un adversar al Iudeo -Crestinismului ( n.b. ) .Altii nu au facut decit sa duca la ultimele consecinte ideile lui , sa le vulgarizeze , dar asta nu inseamna ca nu ar exista o afinitate intre unele si altele . Evident ca Nietzsche nu poate fi considerat un stramos sau ,intemeietor, al nazismului . Daca ar fi sa-l credem pe T. Altizer , ,teologul, postmodern , Nietzsche a fost chiar ultimul mare apostol crestin ! A spune insa ca nu e nicio legatura intre ideologiile fasciste si filozofia lui Nietzsche e cam acelasi lucru cu a spune ca nu e nicio legatura intre Marx si stalinism .Nietzsche nu a fost un fascist , dar fascistii au fost , in mare parte , nietzscheeni . Apoi , chiar daca in Genealogia , unde vorbeste despre revolta sclavilor si casta de stapini si dominatori , Nietzsche nu se refera la ,evrei, , sensul e destul de clar , dar nu se refera numai la evrei , ci in primul rind la crestini si la o intreaga omenire , la ,omul de pe urma, si la ,preaomenesc, , iata ceea ce nu il lasa sa fie un antisemit si sa dispretuiasca imperialismul si rasismul politicianist . V , in special , -Golomb-Nietzsche-and-Jewish-Culture ; Holub, Robert C ,Wilhelm-Nietzsche’s Jewish problem _ Between Anti-Semitism and Anti-Judaism ; Jacob Golomb, Robert S. Wistrich-Nietzsche, Godfather of Fascism__ On the Uses and Abuses of a Philosophy . In fine , Nietzsche , ca si Wagner , a fost profetul Germaniei mari , acesta e un fapt , chiar daca nu i-ar fi placut . Eu ma refeream la mitologia volkisch , in plus , exista mai multe feluri de rasism , nu doar acela nazist , biologic , exista chiar si un rasism ,spiritual, . Independent de Nietzsche , multi antisemiti de azi fac pe filosemitii , un antisemitism selectiv ; as mai recomanda lucrarile lui Taguieff , Tamir-bar-On , R. Griffin , Stephane Francois , Jean Yves Camus , despre problema aceasta alunecoasa a neo-rasismului , foarte bine camuflat acum , s-ar putea vedea si cit de strins se leaga neo-paginismul si neo-satanismul de cercurile acestea revolutionare de dreapta . Banuiesc ca Nietzsche este si citit si nu doar citat asa , de pe Wikipedia , caz in care orice discutie ar fi de prisos .

            • DanT spune:

              “A spune insa ca nu e nicio legatura intre ideologiile fasciste si filozofia lui Nietzsche e cam acelasi lucru cu a spune ca nu e nicio legatura intre Marx si stalinism” – n-am spus că nu există nici o legătură. Ţi-am arătat ce au preluat naziştii din filosofia lui Nietzsche.
              Dar a spune că Nietzsche a fost un profet al imperialismului german şi al nazismului (trecând sub tăcere concepţiile lui contrarii acestor ideologii) e ca şi cum ai spune că Marx a fost un profet al naţionalismului şi imperialismului rusesc (căruia Marx i s-a opus consecvent).

  2. ion adrian spune:

    Acesta este firul rosu, firul director care ar trebui sa ne conduca: Paul Valery spunea despre Europa că este cea mai intensă putere absorbantă unită cu cea mai intensă putere emisivă

  3. MariS spune:

    Analiza e foarte bună. Se pot observa acum mai simplu punctele sensibile dintre integrişti şi conservatori. Dacă valorile occidentului se caracterizează prin accentul pus pe modern, pe individ şi pe libertate, conservatorii au reţineri nu de acestea ca atare, ci de excesul lor care le-ar transforma în modernism, individualism şi libertinism. Cum excesul din nicio parte nu e bun, trebuie găsită linia de echilibru dintre tradiţie şi modern, comunitate şi individ, moralitate şi libertate.

  4. Cyl spune:

    @Dan T. Formula ,profetul Germaniei, e echivoca , admit .Nietzsche a ,profetit, o mare politica aristocratica , europeana , daca e sa alegem ceva coerent din spusele lui destul de contradictorii ( nu se ferea de contradictii ) . Rev. consevatoare nu e , desigur , acelasi lucru cu nazismul , dar ar putea fi considerata ( a fost ) un ,fascism spiritual, sau mistic , Ur-fascism , care nu era rasist biologic si ingust nationalist , in acest sens fascismul a fost o miscare pan-europeana , nationalismul i-a servit ca instrument . Si totusi , e vorba tot despre rasism , un rasism spiritualizat , in care antisemitismul are o natura ,gnostica, , un anti-Iudaism ( -Crestinism ) : problema este actuala , caci ,europenismul, noilor drepte este un indo-europenism , adica un arianism neo-pagin , fata de care nationalismul modern e vazut ca o deviatie . ,Evreii, ( sau bolsevicii ) sint uneori admirati , ca ex. de revolutionari , e aici un complex la care se refera si Poliakov , pare-mi-se , cind spune ca fascistii nu au facut altceva decit sa puna in practica conspiratia ,Inteleptilor Sionului, , intr-un sens invers , fara sa mai vorbim de travestirile extrem de sofisticate ale acestui rasism neopagin . Or , acest fascism mistic este remarcabil de fidel nietzscheanismului autentic . Imi cer scuze pt. aceasta intindere , cred insa ca problema e actuala si in legatura cu ,europenismul, . Moderatorul ar putea sa scoata ( daca doreste ) coment. anterior . Multumesc , numai bine .

    • DanT spune:

      Am văzut acest comentariu abia după ce am răspuns la cel anterior.
      E OK, pentru asta există forumul: ca să ne clarificăm ideile, să le privim într-o perspectivă nouă. Salut!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Iosif Daniel


Daniel Iosif

Iosif Daniel este geograf, Doctor al Universității Paris 10 și Editor al revistei științifice de geografie Cinq Continents. A efectuat studii și stagii de pregătire la unive... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)