Home » Cultura »Opinie » Citesti:

Excurs în istoria nașterii „Omului nou” – de la mistică la politică și invers

Cezar Marksteiner-Ungureanu decembrie 22, 2015 Cultura, Opinie
9 comentarii 1,641 Vizualizari

Scopul ultim al totalitarismelor și, mai cu seamă, al comunismului a fost reprezentat de experimentul social al creării omului nou. Un om nou care nu mai creează sisteme de valori și tradiții, ci care este creat de sistem, la comandă politică. În comunism este cunoscut sub numele de omul sovietic. Nu are rost să insist asupra semnificației temei, pentru că e de la sine înțeleasă, îndeosebi pentru o țară postcomunistă ca România. Voi începe prin a cita paragraful inaugural al romanului Timpul Second-hand. Viața pe ruinele socialismului, semnat de Swetlana Alexijewitsch:

„Comunismul a avut un plan nebunesc – să-l modeleze pe omul „vechi”, pe vechiul Adam. Și i-a reușit… este poate singurul lucru care i-a reușit. În peste cei 70 de ani, în laboratorul marxist-leninist, a fost creat un nou tip uman: Omul sovietic (Homo sovieticus). Unii îl consideră o figură tragică, alții îl numesc simplu <<Sowok>>. Eu cred că-l știu pe acest om, îl cunosc foarte bine, am trăit mulți ani împreună cu aceasta. El sînt eu. Aceștia sunt cunoștințele mele, prietenii mei, părinții mei.” [1]

Romanul a primit premiul Nobel pentru literatură în 2015 și constă în expunerea in extenso a poveștii de viață a omului nou, de factură socialistă. Întrucât nu-mi propun să realizez aici o recenzie la romanul lui Swetlana Alexijewitsch, rămân la a încerca să înțeleg pe cât îmi este cu putință, pornind de la citatul dat, de unde vine și ce înseamnă acest om nou, care este parcursul său în istoria conceptelor și ce (mai) reprezintă el, astăzi.

Originea omului nou şi a omului vechi

Încă din prima propoziție aparținând lui Swetlana Alexijewitsch se întrevăd termenii cheie care trimit cu precizie la originea corectă a omului nou, și la echivalarea corectă a omului vechi cu vechiul Adam. Sfântul Pavel folosește în scrierile sale trei tipuri de perechi de termeni, aflați în raport antinomic şi definiți în literatura nouă de specialitate ca antropologie transformativă, anume:

  • Prima antinomie: Om nou (Ef 2,15; 4,24; Col 3,10) – Om vechi (Rm 6,6; Ef 4,22; Col 3,9);
  • A doua antinomie: Om duhovnicescOm pământesc, carnal (Rm 7,14) ori omul după fire (1 Cor 2,14-15);
  • A treia antinomie: Primul AdamAl doilea Adam (1 Cor 15: 45-47).

Interesant este că originea omului nou se întinde pe parcursul a cel puțin 2000 de ani, când autorul acestui concept, Sfântul Pavel, le scria creștinilor din Efes următoarele, referitor la relația dintre Hristos și Biserică exprimată ca Trupul Său:

„Căci El este pacea noastră, El, Care’n trupul Său a făcut din cele două [lumi] una, adică a surpat peretele cel din mijloc al despărțiturii – ura -, desființând legea poruncilor în opreliștile ei, pentru ca să-i clădească’ntru Sine pe cei doi într-un singur om nou, făcând pace, și prin cruce, omorând în ea ura, să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniți într’un singur trup.” (Ef 2, 14-16)

În gândirea Sfântului Pavel orice afirmație doctrinară trebuia conectată la practica uzuală a creștinului. La Sfântul Pavel nu există enunțuri de credință cu nivel de aplicabilitate eminamente abstract. Astfel că indicativului de credință – Biserica ca reprezentare a unui nou tip de umanitate, împropiată de om prin acceptarea botezului (cf. Rm 6,6) – îi urmează imperativul slujirii, adică asumarea la nivel personal, practic, al acestei noi identități ecleziale, prin lepădarea celei vechi, efort posibil numai într-un etos încadrat exclusiv în Hristos:

„Să vă dezbrăcați de omul cel vechi al fostului vostru fel de viață, care se strică prin poftele înșelăciunii, să vă înnoiți în duhul minții voastre şi să vă îmbrăcați în omul cel nou, cel zidit după Dumnezeu în dreptate şi sfințenia adevărului”.  (Ef 4, 22-24; Vezi și: Col 3, 9-10)

Omul nou la Sfântul Pavel semnifică transformarea omului indiferent de proveniența lui – simbolizată de metafora dezbrăcăriiîmbrăcării – de la un stil de viață anterior, vechi, la o nouă identitate, bazată pe aprofundarea cunoașterii experimentale a lui Dumnezeu, concretizată prin lucrarea virtuților creștine. Aici se joacă marea miză a creștinismului și marele examen al creștinului: Pentru Biserică să realizeze trecerea catehumenului de la omul vechi la omul nou și să facă posibilă persistența neofitului în noua condiție umană; Pentru creștin e marele examen al vieții sale duhovnicești de a se menține la standardului omului nou, mai ales atunci când în Biserică se întețesc tendințele de întoarcere la omul vechi. Firește că noului tip de om pe care Sfântul Pavel îl proclamă i se succedă un nou mod de a considera constructul social, ori cetatea, în care omul nou își duce viața de zi cu zi. O mărturie importantă în acest sens o constituie Epistola către Diognet, compusă în secolul 2 d.Hr., în care se specifică despre creștini:

„Locuiesc în țările în care s-au născut, dar ca străinii; iau parte la toate ca cetățeni, dar pe toate le rabdă ca străini; orice țară străină le e patrie, și orice patrie le e țară străină. Se căsătoresc ca toți oamenii și nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuți. Întind masă comună, dar nu și patul. Sunt în trup, dar nu trăiesc după trup. Locuiesc pe pământ, dar sunt cetățeni ai cerului. Se supun legilor rânduite de stat, dar, prin felul lor de viață, biruiesc legile.” Epistola către Diognet, V. 5-10

Continuitate, discontinuitate sau incompatibilitate?

Proiectul omului nou, în primele secole creștine, rămâne așadar fixat în relația dintre ecleziologie şi antropologie şi devine realitate până întra-acolo când ajunge să fie răspândit şi recunoscut pe întreg ținutul Imperiului Roman. Mai târziu, prin contribuția autorilor patristici medievali, asumarea noului timp de umanitate este transpună şi definitivată în compartimentul mistico-teologic al existenței, după modelul lui Hristos, Începătorul noii umanități. Apogeul dezvoltării învățăturii despre omul nou atinge apogeul în opera Sfântului Grigore Palama (1294-1357) prin expunerea doctrinei despre energiile divine necreate. Începutul Modernității, cu toate elementele de noutate pe care le aduce, duce mai departe tema omului nou, o preia din contextul teologic în care a fost până atunci folosită şi o încadrează în registrul utopic, transformând categoria omului nou într-un orizont social al așteptării. În Utopia lui Thomas Morus, publicată în 1516, înnoirea omului nu mai este dependentă de Botez, Taine sau energii necreate, ci de schimbarea relațiilor sociale în care este gândită societatea, sau, mai bine spus, printr-un nou tip de constructivism social. Realitatea eshatologică a omului nou, promisă după sfârșitul lumii, este diluată în fascinații telurice spre care s-ar îndreapta progresul istoric, din care nota bene religia nu era abolită. Insula Utopia era prevăzută cu un episcop. Din acest punct pornește procesul istoric de secularizare al omului nou, de regândire și de sistematizare, pe fundamentul a ceea ce epoca respectivă arăta ca fiind cea mai mare descoperire de până atunci, mai precis, pe rațiune. Apar, prin urmare, teoriile contractualiste ale lui Thomas Hobbes în Leviathan (1651), lui John Locke în Două tratate despre guvernare (1689) şi a lui J.J. Rousseau în Discursul despre inegalitatea oamenilor (1755). Aici este regândită complet starea originară a omului, postulată la nivel pur imaginar, nefiind vreodată realitate, dar luată ca realitate și susținută prin cele mai complexe argumente ale acelei vremi. Esența tare a acestor teorii moderne este că oamenii în datul lor natural sunt incapabili să genereze armonie şi consens social, de aceea este necesară întrunirea tuturor indivizilor cu scopul de a încheia un contract social. Principiile contractului sunt stabilite de comun acord pe anumite criterii, ca, de exemplu, libertate şi egalitate. În centrul concepției contractualiste stă individul şi protejarea drepturilor acestuia, iar dinamica sa transformativă presupune dezbrăcarea de tipul uman anterior şi îmbrăcarea unuia nou, exprimat prin consens social de toți indivizii statului respectiv şi garantat de stat. Ia astfel naștere o altă accepție a omului nou, fondată exclusiv rațional, garantată de către stat – adică de suma tuturor indiviziilor – și încadrată pe scara valorică socială în modelul omului patriot.  Peste numai câteva decenii urmează examenul istoric al doctrinei contractualiste în Revoluția franceză din 1789, unde alături de „libertate şi egalitate” este alăturată „frațietatea” sau solidaritatea, urmată de nașterea Declarația drepturilor omului şi ale cetățeanului în 1783 şi Declarația drepturilor femeii şi ale cetățenei din 1791.

„Un plan nebunesc”

Secolul ulterior Revoluției franceze este dominat de revoluțiile de la 1848, de mișcări diverse de emancipare populară, de apariția științelor naturale, de înfrângerea Imperiului Otoman în Balcani și preluarea de către Imperiul Țarist a vidului de putere rămas, de apariția Germaniei ca mare putere europeană şi, mai ales, de nașterea concepțiilor totalitariste. Aici se pot deschide două șine de studiu prin abordarea filosofiilor lui Karl Marx sau a lui Friedrich Nietzsche. Îmi voi restrânge obiectul de studiu la primul dintre cei doi. Este de absolută necesitate să amintim de Karl Marx (1818-1883), în a cărui filosofie omul există exclusiv în categorii economice şi politice, baza morală a omului fiind complet abolită, după cunoscuta sentință: „Morala stăpânitoare este morala stăpânitorilor”. Astfel că omul nou, independent de un proces moral de înnoire, considerat făcătură burgheză, ia naștere prin transcenderea societății capitaliste în cea comunistă, unde nu va mai exista exploatat şi exploatator, alienați şi nealienați, ci cu toții vor fi oameni liberi. Însă aici ar mai fi de adăugat ideea că Marx nu suprimă doar aspectul moral al existenței umane, ci şi raportul dintre etică şi eshatologie, promițând aici, pe pământ, în comunism, tot ceea ce creștinismul promitea ca realitate desăvârșită după sfârșitul lumii. Apare, ca urmare, primul raport sever de incompatibilitate al societății marxiene cu tradiția existentă a nașterii omului nou. Mai mult decât atât, concepția lui Karl Marx este amestecată de Lenin cu evoluționismul darwinist, sub pretextul de a-i fi conferit caracter științific și implementat începând cu 1917 în Rusia, iar după 1945 în popoarele vecine, printre care s-au aflat şi românii. Oamenii noi, pentru prima dată în istorie, încep să nu mai constituie un sistem, ci să fie creați după chipul și asemănarea sistemului, urmând ca prin muncă să evolueze pe culmile propriilor sale naturi, până la atingerea unui presupus naturalism. De pildă, o reușită a acelui om nou ar fi capacitatea de a-și controla psihic cantitatea de secreții ale propriilor organe, fapt îngrijorător dacă ne gândim și că un singur om ar fi putut crede așa ceva. Acesta a fost, pe scurt, planul nebunesc de a-l modela pe omul „vechi”, pe vechiul Adam, după spusele autoarei belaruse Swetlana Alexijewitsch. Rezultate celui mai mare experiment social de creare a omului nou sunt cunoscute şi calculate, cu toate acestea sistematic neglijate de către politicienii noștri: 100.000.000 de milioane de morți.

„Şi i-a reușit…” ?

Desigur că aici se poate deschide o analiză la diferite straturi sociale care să stabilească în ce măsură experimentul marxist-leninist a reușit, dacă se poate poate vorbi totuși de o reușită. Înclin să cred că nu a reușit. Per ansamblu, mai ales economic, a eșuat, iar anul 1989 stă mărturie pentru conștiința european. Pentru români, data de 24 decembrie 1989. Dar chiar și dacă a eșuat, asta nu înseamnă că nu a făcut tot ceea ce a putut pentru a reuși. Şi aici cred că autoarea se referă la mutațiile din oameni pe care un sistem politic bazat pe ură, minciună şi violență le-a reușit. Acești oameni pot fi, într-adevăr, cunoștințe, prieteni, părinți. Concret vorbind, fără a generaliza, aceștia sunt oamenii aflați astăzi în floarea vârstei, așezați la cârma țării, perpetuând subversiv noilor generații ceea ce le-a fost insuflat de propaganda de partid sau cei pe care îi vezi agățându-se de orice ocazie pentru a parveni.

„Vrem oameni noi, nu tot pe voi!”

Dictonul „vrem oameni noi!” a fost unul dintre cele mai scandate în protestele de stradă ce au însoțit tragedia de la Colectiv. Aici e important de subliniat că pretenția de noutate are înainte de toate o bază puternic ancorată în etică, un nou om nou din punct de vedere calitativ. Aspectul temporar – dacă cei noi au făcut sau nu anterior politică – devine secundar. Societatea își dorește reconectarea sistemului politic românesc la elementele politicii tradiționale, anihilată începând cu 1946 de comuniști din memoria recentă a poporului român. Nu în cele din urmă, fiind totuși în discuție o expresie originar teologică, Bisericile creștine, în manifestarea lor instituțională, nu ar trebui să privească indiferente la strigătul oamenilor din stradă. În singurul document social al unei Biserici Ortodoxe, al celei din Rusia, Biserica este definită ca „unitatea noii umanități în Hristos” [2] . Catolicii, la Conciliul 2 Vatican, în constituția pastorală a Bisericii, Gaudium et Spes 22, vorbesc despre „Hristos, omul nou”. Societatea vrea ceva ce stă mai ales în puterea Bisericilor, iar statul, după părerea mea, va reuși să creeze acel sistem antropologic, dorit de toți, dar încă nenăscut, doar cu ajutorul angajat al Bisericii. Biserica majoritară din România deține în istoria și izvoarele sale teologice caracteristicile necesare pentru a contribui decisiv la renașterea omului nou – cel dezbrăcat de corupție, hoție și iresponsabilitate și îmbrăcat în dreptate, solidaritate și sfințenie. Totul ține ca ierarhia să realizeze cu adevărat misiunea holistică pe care o are cu societatea de astăzi, nu numai cu părți de-ale ei.

.

NOTE ______________________
[1] Swetlana Alexijewitsch, Secondhand-Zeit. Leben auf den Trümmern des Sozialismus, Suhrkamp, Berlin 2 2015, 9.

[2] Die Grundlagen der Sozialdoktrin der Russisch-Orthodoxen Kirche, in: Josef Thesing / Rudolf Uertz (Hg.), Die Grundlagen der Sozialdoktrin der Russisch-Orthodoxen Kirche. Deutsche Übersetzung und Kommentar, Sankt Augustin 2001.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. DanT spune:

    ” de la mistică la politică și invers”? Adică înapoi la mistică? No, thanks!
    Mergem pe mâna lui John Locke.

  2. Harald spune:

    E greu de spus ce își dorește societatea românească, dar politicienii actuali reprezintă cum nu se poate mai bine ”talpa țării”. România nu poate fi condusă de extratereștri, iar în rarele momente când politicienii depășesc nivelul societății (Andrei Pleșu, Monica Macovei, Daniel Funeriu) respectiva societate devine pur și simplu isterică în tentativele de a scăpa de acei politicieni, astfel încât reușita îndepărtării lor e garantată.

    În România, nu experimentul marxist-leninist a creat ”omul nou”, aceea era doar propaganda goală de conținut a lui Ceaușescu. Sărăcia dusă la extrem în anii ’80, faptul că oamenii ajungeau să se bată (la propriu!) de la mâncare, la nesfârșitele cozi din spate de la Alimentara, asta a creat ”omul nou” de azi. Furtul ca metodă de supraviețuire, asta a fost varianta câștigătoare pentru mulți oameni simpli pe vremea aceea, iar acei oameni și copiii lor, educați în același spirit, sunt cei care votează azi.

    Asta nu trece decât dacă 2-3 generații vor putea trăi în bunăstare, astfe încât furtul și înșelătoria să devină lipsite de utilitate practică. Însă deocamdată nu s-a ajuns la prima generație care să trăiască în bunăstare. Fiscalitatea furibundă, ostilitatea fățișă față de antreprenoriat și față de economia privată este opera acelorași ”oameni noi”, luați sub aripa Marelui Partid și transformați în profitorii sistemului. Trecerea în plan secund a lui Adrian Năstase sau Viorel Hrebenciuc n-a schimbat nimic, pentru că Victor Ponta și Dan Șova s-au dovedit demni urmași ai mentorilor lor. Și au fost aduși la putere de același val de isterie populară a unei societăți hotârâte să scape de politicienii care îi depășeau nivelul. Cam asta-i.

  3. dusu spune:

    in patria nou creata a trebuit format nu doar omul sovieticus ,dar si rominul: moldo-vlahul unit cu omul de la sat din Ardeal
    un domn mai sus zice ca furtul vine din ani comunisti ! pai atunci de ce in Ardeal se fura mai mult amu decit inainte ?io zic ca furtul este in cultura regatenilor si vine din sutele de ani de istorie.dupa formarea noi tari cultura furtului a intrat si in Transilvania.
    poporul romin nu a fost condus in istoria lui de romini; abia mai recent au ajuns romini sefi de stat.se cam vede directia.
    au ajuns sa aduca fii de tarani din Ardeal la friiele statului in speranta ca astia vor fura mai putin

  4. George Gafencu spune:

    Chestia asta cu “omul nou” e destul de controversata incat sa urce sangele la cap.

    Insa pentru ca suntem in preajma Craciunului si furia nu face bine la sanatatea fizica, mentala si spirituala, o sa caut sa dau un raspuns care sa fie golit de continut emotional.

    Mai fiecare ideologie, si in cele mai multe cazuri au fost ideologiile totalitare, a incercat sa creeze un “om nou” dupa chipul si infatisarea sa. Hitler a incercat. Stalin a incercat. Ce spune asta despre intentia bisericii de a crea un om nou? Probabil ca singura concluzie care poate fi trasa, si e sustinuta de fapte, este ca in general bisericile crestine au tendinte totalitare. Nu ca islamul ar fi stand mult mai bine. Despre budisti si evrei numai de bine. Nu stiu de cazuri de prozelitism agresiv in cazul religiilor respective. Despre restul nu am o opinie.

    Mai intai au fost conchistadorii spanioli care au cotropit America de Sud si Centrala. Odata cu ei a venit si hoarda de sutane negre sau maro cu Biblia in mana sa creeze “omul nou” adus din spate cu archebuza. Tot pentru “omul nou” a lucrat si Inchizitia.

    Bisericile protestante si mai nou cele neo-protestante au creat un nou “om nou”. Vechiul “om nou” nu era destul de bune si noul “om nou” trebuie sa fie mult mai pocait si mai supus bisericii fara sa cracneasca. Mai datoreaza bisericii si zeciuiala cuvenita din venit.

    In ciuda a toate astea, umanitatea s-a innoit dupa modele foarte independente si a respins totalitarismele de orice fel, inclusiv religioase.

    Fiind in SUA, am destul de mult de a face cu neo-protestanti. In viata mea, este loc pentru ei si valorile lor, pe care nu le contest de altfel.

    Insa nu exista nici un loc in viata lor pentru mine si valorile mele. Pentru ei, nu sunt decat material pentru iad, iar asta spune totul despre “omul nou”.

  5. VladB spune:

    Eu sunt omul nou, fara job, intretinut de parinti, singur cuc, privind cu greutate la o lume virtuala care exhiba texte din ce in ce mai goale de continut. Ma recuperez dupa interactiunile cu oamenii: un pumn sau doi in figura, iubiri chinuite esuate lamentabil in isterii marunte consumate in chaturi si mailuri, demisii in lant pentru a putea pastra ceva din coloana vertebrala care se incapataneaza sa ma mentina erect, dorm de doi ani de zile cate 8 sau 12 ore desi am lucrat in total doar 5 luni jumate … Vacarmul orasului, vecinii care ma tin in priza cel de sus care ma trezeste la 4 dimineata doar ca sa schimb camera de dormit, adica atunci cand vecinul de dedesubt inchide televizorul. Interactiunile cu oamenii sunt preponderent cu cersetorii care … vin sa ceara bani.

    Craciun fericit!

    • Ela spune:

      Multumesc, sarbatori fericite si dvs, VladB !
      Cele cateva randuri ale comentariului dvs mi se par mai elocvente decat intreg articolul, scuze autorului…Nu spun ca istoria nasterii “omului nou” ar fi lipsita de interes, ci numai ca, a face “jurnalism de investigatie” retrospectiv, este si aleatoriu dar si abstract, adica rupt de realitatea vietii omului viu, singurul care conteaza…de fapt!
      S-ar putea deci, ca indemnul la “innoire” sa fie un pic mai general ;) , adica sa includa si autoritati, biserica, somitati, si alti datatori de lectii!!!

      • VladB spune:

        Viata nu e limitata la omul viu … Asta e ceea ce vedem cel mai facil … Viata in forma neintrupata intregeste realitatea si ne apropie de Adevar.

  6. dusu spune:

    daca e o confesiune si nu o poveste,io cred ca trebe sa schimbati comunitatea
    nici unde nu i bine ptr cei saraci,omul are insusiri similare oriunde,doar culturile sint diferente; felul cum sint acceptate reguli,legi

  7. ion adrian spune:

    Nu stiu daca exista om nou si om vechi dar cred ca din regnul animal din care a aparut emerge un om apartinator de un “nou regn” pe care-l denumesc regn uman .Nu sunt primul, mai folosesc expresia si altii si a fost introdusa de un naturalist in sec 19.
    El se referea la inteligenta, constiinta etc , eu ma refer intr-un cuvant la nous, la noetic.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cezar Marksteiner-Ungureanu


Cezar Marksteiner-Ungureanu

A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, precum și un Masterat în Doctrină și Hermeneutică creștin-ortodoxă în cadr... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)