marți, martie 19, 2024

Fundamentarea unei viziuni a comunicării într-o universitate unde se cercetează şi predă în domeniul dezvoltării durabile

În acest text încerc să schiţez o abordare trans-ideologică a problemei dezvoltării durabile într-o universitate. Obiectivul de dezvoltare durabilă este unul prin natura sa politic, însă felul în care se pune problema trebuie să nu depindă de o ideologie sau alta dacă cineva doreşte să existe o continuitate în urmărirea sa. Există multe posibilităţi de a face o astfel de schiţă, pentru acest text am ales calea legată de felul cum comunică o universitate.

Pentru a fundamenta conţinutul unei viziuni şi al unor obiective în privinţa comunicării luăm în discuţie câteva aspecte: care sunt problemele specifice comunicării în grupurile cu preocupări legate de dezvolare durabilă, ce abordări generale există în modul de soluţionare a acestor probleme, ce stiluri manageriale sunt favorabile soluţionării problemelor, cum este abordată comunicarea în universităţi şi în şcoli cu profil similar.

Specificul comunicării în grupurile cu scopuri legate de dezvoltarea durabilă

Din perspectiva managementului clasic comunicarea externă într-o organizaţie este responsabilitatea managerilor şi a unor arii funcţionale specializate în acest sens, iar comunicarea internă poate fi clasificată în comunicare formală verticală (de sus în jos şi de jos în sus pe linii ierarhice), formală orizontală (între unităţi funcţionale de acelaşi nivel ierarhic) şi informală (comunicare în reţele informale de angajaţi).

În societăţile actuale, de secol XXI, conceptul de relaţii publice care structurează activitatea ariilor funcţionale specializate în comunicare a primit dimensiuni mult mai ample, acoperind atât planificarea şi catalizarea comunicării interne (relaţii publice interne), cât şi a celei externe (relaţii publice externe). Comunicarea verticală şi orizontală formală intra-organizaţională este suplimentată cu alte canale prin care se circulă mesaje având drept finalitate crearea culturii organizaţionale dorite, care să structureze comunicarea informală dintre angajaţi într-un mod favorabil eficienţei şi eficacităţii acţiunilor lor.

Existenţa acestei culturi organizaţionale generate de relaţiile publice interne, a încrederii reciproce în privinţa loialităţii faţă de valorile organizaţionale, a credibilităţii şi susţinerii reciproce a membrilor comunităţii condiţionează eficienţa oricărui program extern de relaţii publice.

Acest fapt este cu atât mai relevant în cazul organizaţiilor cu misiune de formare a resursei umane şi de cercetare în domeniul dezvoltării durabile. Într-o universitate orice domeniu ştiinţific implică responsabilităţi de comunicare externă[i] pe probleme asociate acelui domeniu, dar cazul dezvoltări durabile este particular prin însăşi natura sa, pentru că este nevoie de o comunicare strategică pentru dezvoltare durabilă (figura 1).

Figura 1 Dimensiunile comunicării strategice pentru dezvoltare durabilă (după Oepen 2006).

O parte din responsabilitatea pentru acest fel de comunicare aparţine comunităţilor academice specializate. Ca urmare disfuncţionalităţile în relaţii publice interne vor afecta nu doar relaţiile publice externe în sens obişnuit, cele care susţin interesele organizaţiilor şi ale membrilor lor[ii], ci însuşi domeniul pe care aceştia îl deservesc şi interesele generale ale oamenilor. Ceea ce intră sub incidenţa noţiunii de responsabilitate socială a organizaţiilor în acest caz capătă dimensiuni mult mai importante, cu implicaţii pe scară socială mare, nu doar a comunităţii cu care organizaţia se află în relaţii directe, în care se integrează.

Abordări generale pentru dezvoltare durabilă

Dacă la origine şi în documentele politice oficiale general acceptate dezvoltarea durabilă are trei piloni (natural, economic şi social), odată cu eforturile de implementare a devenit tot mai evident că pilonul cultural este o componentă la fel de importantă ca celelelalte (Paracchini şi colab. 2018). Direct asociată acestui fapt este diversitatea abordărilor generale pentru conceperea şi punerea în practică a modelului de dezvoltare durabilă, parte a diversităţii culturale (Hopwood şi colab. 2005).

Evoluţiile politice globale din ultimii ani arată consecinţele foarte importante ale diferitelor moduri de abordare. Există o zonă ideologică probabil incompatibilă cu dezvoltare durabilă, cea a populismului şi autoritarismului[iii], şi una compatibilă. Cea compatibilă cu dezvoltarea durabilă este structurată, simplificând discuţia, de o gândire raţionalistă cu accent puternic pe planificare şi proiectare (preluată în ideologiile politice care acordă un rol mare statului) sau de o gândire care acceptă importanţa mare a proceselor de autoorganizare socială la diferite scări fără proiectare de sus în jos (preluată în ideologiile politice care optează pentru un rol mai mic al statului). Această diversitate a abordărilor, în măsura în care este asumată trecând peste interese pe termen scurt care duc la competiţie între ele, asigură rezilienţa programelor la scara de timp a multiplelor cicluri electorale specifice democraţiilor fără a periclita asumarea programului de dezvoltare durabilă la scară naţională şi supranaţională.

Abordarea raţionalistă tinde să domine în spaţiul european, deşi există şi voci importante care preferă abordări mai puţin etatiste (Claudia Pahl-Wostl, de exemplu), iar cea puternic descentralizată, policentrică tinde să fie mai importantă în spaţiul anglo-saxon, în special în SUA, cea mai mare autoritate fiind Elinor Ostrom (link). Realitatea în fiecare ţară în parte este pe un gradient între cele două extreme, reflectând tradiţiile locale şi gradul de dezvoltare a culturii democratice în ţările respective (de modernizare – în termenii misiunii asumate în Carta Universităţii din Bucureşti). Realitatea în spaţiul academic trebuie să nu aibă implicaţii ideologice partinice şi, prin urmare, trebuie să reflecte diversitatea culturală a abordărilor[iv].

Un exemplu de analiză a problematicii comunicării pentru dezvoltare durabilă dintr-o perspectivă raţionalistă este lucrarea editată de de la Renaudie şi Ronsmans (2014). Comunicarea de acest fel favorizează “inteligenţa colectivă”, în formularea autorilor. Comunicarea pentru dezvoltare durabilă se doreşte a nu apela la tehnici de propagandă clasice în ştiinţa comunicării, dar miza ei este schimbarea comportamentelor şi este adaptată fiecărei etape de schimbare: preconştientizare – sensibilizare, informare, conştientizare – motivare şi încurajare, pregătire de acţiune – asistare, acţionare – însoţire şi susţinere, menţinere – valorizare. Unul dintre autori face o comparaţie între participare şi marketing (Lemaigre 2014 în Renaudie şi Ronsmans 2014), democraţia participativă fiind văzută ca „un fir roşu al dezvoltării durabile”:

Participare Marketing
Amestec bun de eficacitate – legitimare – aprofundare democratică Domină legitimarea ca miză finală
Amestec tematic bun între scopuri şi mijloace Tematica e orientată către mijloace
Interacţiuni deliberative Sens unic sau schimb
Alegere atentă şi deschisă a metodelor şi instrumentelor Absenţa preocupării pentru metode sau alegere limitată

Alt autor în volum punctează derivele potenţiale în comunicarea pentru responsabilitate socială şi ecologică (Hemelinckx 2014 în Renaudie şi Ronsmans 2014):

•          Comunicarea prea imperativă. Nimănui nu-i place să i se spună ce să facă.

•          Comunicarea care generează anxietate. Frica împiedică receptarea mesajelor.

•          Comunicarea care invită numai la servirea binelui comun. În momente de criză toată lumea se gândeşte şi la cei apropraţi.

•          Comunicarea în stil neprofesional. Există coduri ale comunicării care trebuie respectate în orice fel de mesaje şi pe orice fel de canale.

În abordarea raţionalistă cultura şi tradiţiile oamenilor sunt variabile endogene, care sunt influenţate de procesul de comunicare la scara de timp a planului de comunicare. Ilustrativ este în acest sens Marga (2009):

„Nu e dialog propriu-zis acolo unde partenerii nu sunt disponibili la a învăţa şi nu o fac.” (Marga 2009 pag. 12). „“Problema raţionalităţii îşi are rădăcinile în controversa care a opus la sfârşitul secolului al XVIII-lea apărătorii “tradiţiei” şi adepţii “progresului”. Ataşaţi principiului autorităţii în viaţa politică, accesului selectiv, pe criterii de drept istoric, la decizii, considerării religiei ca adevăr şi, deci, ca bază legitimatoare, primii vedeau ordinea “tradiţiei” – în fapt elementele ordinii juridico-politice feudale – o întruchipare a raţionalităţii (înţelepciunii). Chiar când ei au admis, sub presiunea evidenţei, necesitatea schimbărilor, le-au subordonat pe acestea păstrării în cât mai mare măsură a „tradiţiei”” (Marga 2009 pag. 35) „Chiar dacă “tradiţia” ca mecanism de integrare socială nu trebuie respinsă, ea fiind eficace şi reală, tradiţionalismul se impune combătut tocmai din considerentul lipsei sale de aderenţă la noile realităţi.”

Prin însăşi natura ei abordarea policentrică nu poate avea un mod foarte coerent de comunicare pentru dezvoltarea durabilă la scară socială mare, ceea ce va exista rezultând din situaţiile, mentalităţile şi contextele culturale locale într-un mod adaptat acestora. Există o gamă largă de factori care vor influenţa modul de abordare[v], comună fiind eventual doar o metodologie de analiză a lor. Modul de raportare la tradiţii este diferit faţă de abordarea raţionalistă, acestea fiind o variabilă exogenă pentru această abordare. Ele au potenţial de evoluţie culturală, dar nu sunt influenţabile la scara de timp a planului de comunicare, ci acesta este structurat şi în funcţie de tradiţiile existente.

Devin foarte relevante în acest context învăţămintele rezultate din ştiinţele generale ale comunicării, aplicabile în orice mod de abordare a dezvoltării durabile.

Stiluri manageriale favorabile creării unei culturi organizaţionale a încrederii

După cum am văzut comunicarea externă a organizaţiilor cu responsabilităţi academice legate de dezvoltarea durabilă depinde de climatul intern generator de încredere. Nu orice stil managerial eficient (pe termen scurt) din perspectivă internă va fi şi eficace (pe termen lung) din perspectiva misiunii asumate pe plan extern. Informaţii relevante pot fi obţinute din literatura de psihologia comunicării şi din cea de comunicare în afaceri.

Psihologia situaţiilor de comunicare (Mucchieli 2005[vi]) evidenţiază că:

“În cazul liderului autocratic, de pildă, se constată că indivizii i se adresează personal, cerându-i instrucţiuni (ei nu arată nici o iniţiativă şi creativitate), cerşind gratificaţii, plângându-se de colegii lor (sunt deci dependenţi de lider), nu comunică între ei, în afara cazului când se ceartă şi critică, şi cooperează doar în mică măsură. La sfârşitul activităţilor, când li se cere să-şi evalueze realizarea şi satisfacţia, îşi estimează sarcinile ca fiind prea puţin interesante şi sunt puţin satisfăcuţi de rezultatul final obţinut (comunicările sunt cu totul diferite în cazul liderului democratic.” (Mucchieli 2005, pag. 90).

„Acţiunile celui care vrea să creeze un climat de încredere sunt deci de tipul: deschidere şi atenţie faţă de celălalt, atitudine de înţelegere, ajutor, sprijin şi consiliere în activitate (şi nu sancţiune fără exprimarea criteriilor de evaluare), aport de informaţie pentru a progresa, recompensarea succeselor, recunoşterea eforturilor şi a valorii individului, eforturi pentru a-i face pevizibile comportamentele, afişarea zonelor sale de putere, a valorilor sale, stabilitatea relaţiilor, practica delegării, preocupare centrată pe reuşite, nu pe erori.” (Mucchieli 2005, pag. 103).

Autorul menţionat subliniază importanţa atitudinii de comprehensiune, ale cărei efecte şi utilizări sunt (Mucchieli 2005, pag. 226):

  • Inducerea climatului de încredere. Datorită ei, “clientul” (sau intervievatul) aprofundează înţelegerea problemelor tratate, ca şi conştientizarea implicaţiilor pentru felurile sale de a fi.
  • Întrebuinţarea atitudinii de comprehensiune în comunicare:
  1. Întrebuinţarea în anchete pentru neutralizarea reacţiilor de apărare socială a celor anchetaţi.
  2. Întrebuinţarea în vederea realizării unui discurs de persuasiune şi de mobilizare. Reguli ale comunicării persuasive şi mobilizatoare:
    i.     Să arăţi consideraţie pentru interlocutori.
    ii.     Să ai o metacomunicare prin care să arăţi că tu crezi în ceea ce spui.
    iii.     Să vorbeşti pe limba semenului şi să raţionezi cu logica lui.

Din perspectiva comunicării de afaceri (Guffey şi Rhodes 2001):

Comunicarea eficientă în echipe duce la consens. Trebuie să existe un lider care stimulează conversaţi într-un mod neameninţător,cooperant şi schiţează un plan către rezultatul final.

Trei sferturi din timp trebuie alocate cunoaşterii oamenilor cărora le vorbeşti, iar apoi într-un sfert din timpul disponibil pot fi convinşi. Trebuie să îţi şti scopul, să îţi cunoşti audienţa şi să îţi organizezi conţinutul.

Poţi folosi tehnici pentru a păstra contactul cu audienţa: promisiunea, povestirea emoţionantă, contactul vizual, mişcarea printre auditori, întrebările către auditori, demonstraţiile (cu ghiveciul), distribuirea de materiale către auditori, suport vizual – imagini pe slide-uri la care să privească, stimularea interesului personal al fiecărei persoane din audienţă.

La acestea se pot adăuga aspecte clasice din ştiinţa relaţiilor publice, de exemplu Rus (2002, 2004) sau Cuilenberg şi colab. (1998).

Parcurgând literatura tehnică despre comunicare în domeniul academic şi de mediu ne putem da seama că şi aici, la fel ca în orice alt domeniu, binele sau răul vin din intenţii, din scopuri, nu dintr-o tehnică sau alta. Tehnicile sunt neutre moral, chiar dacă unele dintre ele sunt mai mult folosite pentru a manipula decât pentru a educa. Modul de abodare francez / european axat pe consens e diferit de cel anglosaxon cu abordarea mai individualistă şi cel mult policentrică.

O abordare profesionistă a comunicării are nevoie de o adaptare la realităţile publicului ţintă, la valorile culturale ale grupurilor respective, consensul inter-cultural fiind imposibil şi indezirabil la scara de timp a planului de comunicare în ce priveşte presupoziţiile şi acceptabil doar cu privire la unele acţiuni comune şi scopuri de interes comun.

Comunicarea în universităţi cu preocupări pentru dezvoltarea durabilă

Structura generală a tipurilor de comunicare internă şi externă într-o universitate cu astfel de preocupări este prezenatată în figura 2. O unitatea funcţională dedicată problemei transdisciplinare a dezvoltării durabile tinde să fie trans-facultăţi, direct în subordinea Rectoratului, atât pentru dimensiunea didactică, cât şi pentru cea de cercetare. Exemple internaţionale de succes sunt Şcoala Odum de Ecologie de la Universitatea din Georgia (http://www.ecology.uga.edu/) şi Centrul de Rezilienţă de la Universitatea din Stockholm (http://www.stockholmresilience.org/). În condiţiile din România este posibil mai degrabă ca doar o parte din resursa umană să fie proprie, iar pentru majoritatea activităţilor o astfel de unitatete funcţională să fie susţinută de expertiză de la facultăţi cum sunte cele de Biologie, Geologie şi Geofizică, Geografie, Fizică, Sociologie, Ştiinţe Politice, Administraţie şi Afaceri.

Figura 2 Tipuri de comunicare relevante pentru succesul comunicării externe a unei universităţi cu privire la dezvoltarea durabilă. Cu roşu cele care trebuie manageriate cu gradul maxim de prioritate, iar cu verde cele cu gradul minim de prioritate în situaţia actuală (departamentele de relaţii publice deja tratează eficient comunicarea internă CI 4.2 şi relaţia cu mass media CE2).

În universităţile cele mai performante pe plan internaţional  nu doar managementul comunicării, ci şi administraţia în general tinde să fie scoasă din responsabilitatea oamenilor de ştiinţă (cercetării-profesori). De exemplu comunicarea cu grupul ţintă al potenţialilor candidaţi este o condiţie pentru a oferi experienţe mulţumitoare studenţilor:

“There are three broad challenges for universities wishing to improve student experience, especially in the area of welcoming, orientation and induction. The first is identifying what support the ‘student of today’ in a diverse student population needs in order to succeed […] The needs of the individual are important […] The second challenge is to demonstrate to colleagues that practices adopted and utilized 20 years ago are not necessarily suitable for students today […] The final challenge is to develop a student experience comprising quality learning and teaching, targeted administrative, support and welfare services, and effective social networks […]” (Morgan and Brown 2010 în Denton şi Brown 2010).

Situaţia nu tocmai performantă a administrării acestui domeniu în România probabil că este legată şi de lipsa de experienţă administrativă a oamenilor de ştiinţă, în particular în domeniul planificării comunicării.

Să vedem rezultatele chestionării unui grup de studenţi în domeniul dezvoltării durabuile cu privire la ce anume aşteptări aveau în calitate de candidaţi la admitere de la facultate (figura 3).

Figura 3 Schema aşteptărilor potenţialilor studenţi într-o facultate cu preocupări legate de dezvoltarea durabilă. Se observă că singurul specific legat de specializarea lor e legat de prezenţa explicită a activităţilor de teren în această etapă de formare. Planificarea comunicării de tip CE1 (conform codificării din figura 2) trebuie să ţină seamă de aceste preferinţe.

Pentru comunicarea cu potenţialii candidaţi este importantă structurarea foarte clare în comunicare a experienţelor de care studenţii pot avea parte la nivel de licenţă master şi doctorat:

  • de învăţare (cursuri, practică, cercetare)
  • de dezvoltare (burse, evenimente. parteneriate academice și profesionale, oportunități de practică profesională,  competenţe dezvoltate pe parcursul studiului, cum sunt susţinuţi prin tutoriat)
  • experienţa vieţii studenţeşti (asociația studențească, inițiative ale ei, servicii de care beneficiază în universitate)

Pentru publicul interesat de misiunea ştiinţifică este esenţială consolidare dimensiunii reputaţionale (evidenţierea premiilor, acces la articole), dar şi tot ce uşurează percperea de către public a procesului de cercetare ex. conferinţe de interes general filmate şi distribuite pe canale YouTube, cursul exemplare de la fiecare disciplină filamate, evenimente de tip ziua porților deschise, “job shadowing” (adoptă un cercetător), vizite în laborator, vizite pe teren. În fine, pentru orice public interesat să vină în Şcoala dedicată dezvoltării durabile este esenţială punctarea beneficiilor pe care le va avea. Oportunităţile concrete şi componenta de consiliere și orientare profesională trebuie ilustrată cu absolvenți recenți, absolvenți vechi, companii, povestiri inspiraţionale.

Suplimentar faţă de cele de mai sus, în chestiunea dezvoltării de competenţe trebuie arătat (în figura 4) că ministerul de profil, sub constrângerea standardelor europene asumate de Româniaa formulat explicit care sunt rezultatele obligatorii, contractuale, ale procesului de învăţare şi predare pentru formarea unor specialişti în termeni de competenţe profsionale şi transversale (figura 3 din documentul disponibil aici, preluată mai jos ca figura 4 în acest text). Toate acestea trebuie să se regăsească şi în domeniul dezvoltării durabile în programele analitice ale disciplinelor din planurile de învăţământ.

Figura 4 Aspectul general al matricii cadrului naţional al calificărilor din învăţământul superior (tipuri de rezultate ale învăţării, niveluri de calificare, descriptori, Guvernul României 2013). Imaginea în format mare cu textul lizibil poate fi descărcată de aici. Dificultatea dobândirii competenţelor creşte de jos în sus şi de la stânga la dreapta.

Formularea unei viziuni pentru comunicare, a scopului şi a obiectivelor

O viziune şi misiune fundamentate pe cele discutate mai sus ar putea avea următoarea formulare:

Şcoala de dezvoltare durabilă a Universităţii …. îşi asumă ca viziune a planului de comunicare Armonia om – natură prin cultură.

Misiunea comunicării ar putea fi:

  • să creeze încredere în prezent şi viitor, să inspire oamenii de ştiinţă, cultură, decidenţii, pe toţi cei interesaţi să coopereze pentru bunăstarea pe termen lung.

Scopuri:

  • să creeze încredere şi peformanţă în şcoală şi universitate printr-o comunicare internă profesionistă, transparentă şi democratică (obiective legate de CI1-CI4)
  • să ducă la recunoaşterea şcolii ca lider naţional şi internaţional în domeniu (obiective legate de CE 1, 2, 3).
  • să pună puterea cunoaşterii academice la dispoziţia societăţii pentru folosirea durabilă a resurselor naturale, buna guvernanţă şi pacea socială (obiective legate de CE 2 şi 3).

Concluzie

În prima parte a acestui text am făcut o prezentare a problemelor specifice comunicării în grupurile cu preocupări legate de dezvoltare durabilă, a abordărilor generale care există în modul de soluţionare a acestor probleme, am menţionat stilul managerial favorabil soluţionării problemelor, cum este abordată comunicarea în universităţi şi în şcoli cu profil similar. În final am prezentat câteva aspecte operaţionale rezultate din consultarea studenţilor. Pe această bază am propus o posibilă formulare a viziunii, misiunii şi scopurilor posibile ale unui plan de comunicare într-o universitate cu predare şi cercetare legată de dezvoltare durabilă.

Bibliografie

Cuilenberg J. J. Van, O. Scholten, G. W. Noomen, 1998, Şiinţa comunicării, Ed. Humanitas, Bucureşti

Denton S., S. Brown, 2010, A practical guide to university and college management, Routledge, New York and London

Dumitraşcu M., 2015, Corporate governance and corporate social responsibility, the pillars of sustainability, Editra ASE, Bucureşti

Guffey M. E., K. Rhodes, 2001, Business communication – process and product, Nelson Thomson Learning, Scarborough, Ontario

Guvernul României, 2013, Metodologia de realizare a  Cadrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior Ghid de aplicare, http://www.invatamant-superior.ro/wp-content/uploads/2013/08/Metodologie-CNCIS.pdf

Hopwood, B., Mellor, M., O’Brien, G., 2005. Sustainable development: mapping different approaches. Sustain. Dev. 13, 38–52

Marga A., 2009, Raţionalitate şi comunicare, Ed. Grinta, Cluj-Napoca

Mucchieli A., 2005, Arta de a comunica – metode, forme şi psihologia situaţiilor de comunicare, Ed. Polirom, Iaşi

Oepen,  M., 2006, Strategic  Communication  for  Sustainable  Development.  Eschborn:  Deutsche Gesellschaft für Technische Zusammenarbeit (GTZ), pdf, accesat în 20 martie 2018

Paracchini M. L., P. C. Zingari, C. Basi (editori), 2018, Reconnecting Natural and cultural capital – contributions from science and policy, publicaţie EU accesibilă aici.

Renaudie de la, Virginie, M. Ronsmans, 2014, Communication et développement durable, Edi. Pro, Liège

Rus F. C., 2002, Introducere în ştiinţa comunicării şi a relaţiilor publice, Ed. Institutul European,Iaşi

Rus F. C., 2004, Relaţii publice şi publicitate – metode şi instrumente, Institutul European, Iaşi

NOTE___________


[i] Art 4c din Carta Universităţii din Bucureşti: Universitatea  contribuie  la  modernizarea  României,  prin  propunerea  de  politici  publice, de propuneri legislative,  prin  crearea şi îmbunătăţirea  practicilor instituţionale, prin  inovare tehnologică şi prin comunicare publică naţională şi internaţională.

[ii] Sustenabilitatea organizaţonală (Dumitraşcu 2015).

[iii] „Dacă populismul nu este soluție, autoritarismul nici atât! Alternativa la ambele nu este stagnarea în ceea ce este, ci proiectarea și dezvoltarea durabilă. Numai că pentru acestea trebuie rigoare democratică și pricepere, pregătire profesională și civism, într-un cuvânt, cultură adusă la zi.” (Marga 2017, http://andreimarga.eu/populism-si-autoritarism/ ).

[iv] Obiectivele de dezvoltare durabilă sunt obiective politice generale de nivel global asupra cărora au căzut de acord toate statele membre ale ONU. La nivel național ele sunt asumate politic  de toate forțele politice dintr-un stat, indiferent de partid. Pentru implementarea acestor obiective fiecare stat stabilește obiective specifice, politici și programe și politici adaptate realităților instituționale, culturale și naturale ale țării respective. În România ele sunt incluse în Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă (SNDD).  SNDD este revizuită periodic în funcție de evoluția politicilor globale și a condițiilor interne.  Un criteriu fundamental care trebuie îndeplinit de documentele strategice de interes național, în particular de SNDD este larga sa acceptabilitate de către actorii instituționali și societatea civilă. O expresie folosită în retorica disputelor dintre partidele politice nu poate servi la crearea climatului de cooperare necesar. Nu este de dorit atragerea comunităților academice în dispute dintre forțele politice, fiecare stat a stimulat apariția unor programe educaționale pentru pregătirea resursei umane necesare atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă. Există departamente specifice care implică numeroși profesori, cercetători și studenți implicați în dezvoltarea și aplicarea cunoașterii necesare pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Ei folosesc SNDD ca document de referință. Implicarea lor în dispute dintre partide în primul rând contravine cartelor universitare și legilor în vigoare. In al doilea rând, opțiunile politice și civice extra-academice ale membrilor în afara comunității academice sunt diverse. Politizarea documentelor strategice naționale ar duce la tensiuni și ar scădea eficiența proceselor de predare / învățare și de cercetare.

[v] Aceştia ar putea fi reconstruiţi de exemplu din lucrarea Aligică D. P., 2014,  Institutional Diversity and Political Economy – the Ostroms and Beyond, Oxford University Press.

[vi] Făcând apel la diferite paradigme teoretice:  paradigma intra-psihică (dezvăluirea atitudinilor şi comportamentelor care fundamentează coerenţa dintre valori sau certitudini şi opinii), paradigmă tranzacţională (asumare de roluri stereotipe), paradigmă relaţional-sistemică (reconstrucţia regulilor), paradigma fenomenologică şi praxeologică (miza este desluşirea sensurilor relevante pentru lumea personală a celui care comunică).

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. un scurt comentariu adiacent (poate) sau nu. partidele ppolitice s au transformat in masini de cistigat voturi, sau cu alte cuvinte si au pierdut menirea pentru care au fost concepute. pentru exemplificare, cum am gindi despre (sa zicem) o companie farmaceutica care isi satisface shareholderii (sustinatorii) dar neglijeaza bolnavii ? sa lasam doi oameni veniti din civilizatie, complet diferiti, in desert. iminenta disparitiei, singuri mai repede decit impreuna, ii va face sa colaboreze. nimic nu este imuabil, a considera schimarea doar in situatii limita, s ar putea sa fie tardiv

  2. dezvoltare durabilă

    Am incercat sa inteleg despre ce-i vorba in text, dar ma simt absolut depasit.
    E dezvoltarea durabila o stiinta care se studiaza in universitati? E intr-adevar o stiinta? Si ce devin absolventii acestei universitati, ingineri, doctori!
    Ce parere au parintii acestor studenti?

    • Bună seara,

      Sustainability science este un domeniu transdisciplinare integrator care se grefează pe calificarea într-o ştiinţă clasică de genul ecologie, geografie, socioologie, economie, etc.

      Câteva informaţii generale cu privire la ştiinţa dezvoltării durabile ar fi aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Sustainability_science

      Pentru cuplare chestiunilor integrative cu discipline clasici unele informaţii ar fi aici, la nivel doctoral:

      http://www.ecology.uga.edu/degree.php?About_the_Ph.D._in_Integrative_Conservation-21/

      citez: Each will ensure that students receive rigorous theoretical and methodological training in a traditional discipline, while also working integratively at the intersections of multiple disciplines.

      De ce e nevoie de aşa ceva ? Pentru că sunt probleme de interes social mare care nu pot fi rezolvate de nici o disciplină clasică în parte. De exemplu administrarea apei într-un bazin hidrografic: presupune competenţe de la hidrologie la chimie la ecologie la economie la sociologie (în privinţa comunităţilor care depind de resursele de apă) la ştiinţe politice pentru a da seamă de modul de guvernare. Ori nici una dintre ele nu poate rezolva problema şi nimeni dintre aceşti specialişti nu pot să integreze pe toate celelalte. Aici e miza unor abordări de tip ştiinţa dezvoltării durabile, cum se face această integrare. Aşadar un picior e specializat în calificare, iar unul este integrator.

      Absolvenţii vor fi specialişti în ceva anume (una dintre facultăţi) capabili să coopereze mult mai uşor cu toţi ceilalţi din alte facultăţi comparativ cu cei care nu sunt iniţiaţi în problemele de mare complexitate rezolvabile prin integrarea multor ştiinţe.

      gânduri bune,

      gânduri bune,

      • Multumesc pt raspuns..
        Nu contest „neintelegerile” interdisciplinare, intre diferitele domenii stiintifice-tehnice, sociale, economice, politice. De altfel s-au nascut multe noi discipline care incearca sa impace si capra si varza, de ex. bionica, ing. economist, mediu chiar si mecatronic etc.

        Cred insa ca aceste „neintelegeri” nu pot fi rezolvate, arbitrate de o noua stiinta, combinatiile de domeni sunt, pur si simplu, prea multe. Chiar in exemplele date, bazin hidrografic, vedem de cite specialitati e nevoie pt a gasi o solutie optima, specialitati care nu pot fi acumulate de o singura persoana. M-as gindi, mai degraba, cind e vorba de „dezvoltare durabila”, la o specializare postuniversitara si nu la o facultate de sine statatoare.

        Nu mai vorbesc de partea practica, cine angajeaza asemenea absolventi?

        • Nu e vorba de o nouă disciplină. Cred că ce am raspuns domnului ManOfIsle mai jos e relevant pentru acest aspect si modul de abordare care poate funcționa.

          Vă mulțumesc pentru schimbul plăcut de păreri.

          Gânduri bine,

  3. Politicienii au legat la stâlpul hornului o sfoară cu motocei numită „dezvoltare durabilă”. Iar noi crăpăm jucându-ne cu ea în viziuni trans-ideologice dar ideologizante.
    Dezvoltarea durabilă este ideologia resemnării politice în fața capitalismului neoliberal triumfător (Romain Felli)
    Întrebați-l pe prof. Crânganu ce părere are.
    Cât despre comunicarea universității cu exteriorul, cred că cel mai bun limbaj sunt inovațiile, iar cea mai bună răsplată a lor – banii. Asta trebuie să iasă, asta trebuie să intre. Între, mâncătorie și competiție, ca peste tot.

    • Diversitatea abordărilor ideologice e un fapt. Schema din Hopwood (2005) e destul de completă.

      Nu voi putea fi de acord că acest concept trebuie lichidat doar pentru că oameni pe care îi respect susțin lucruri care nu mi se pare că se pot susține. Ceea ce mă interesează e evoluția conceptului către o formă transideologica.

      Preferințele mele ideologice sunt undeva între lubertarianism si crestin-democrație. Nu au nici o relevanță pentru cum mă raportez la această problemă de politici publice.

      Cred că unele politici publice sunt realmente de interes comun. Existența unui stat minimal pur formal este utopică. Dar susținerea acestei perspective, de ex de dvs, mi se pare benefica in dezbaterile publice. E o contrapondere la etatism maximalist.

      Gânduri bune,

      • M-am exprimat insuficient: nu cred în statul minimalist, nici eu. Ca în ecologia scalară, cred că trebuie dat individului ce-i al lui și societății / grupului / comunității ceea ce emerge la acest nivel superior individului. Și că, din nefericire, în ultimii ani credem că „societate nu există”.
        Tot din nefericire, cred că conceptul de dezvoltare sustenabilă și-a trăit traiul înainte de a-și mânca mălaiul. Și, ca orice lucru aruncat pe ușă, ni se va întoarce pe fereastră, probabil îmbrăcat în alte haine.
        N-am încercat să vă bag bețe-n roate: până la urmă, sub o formă sau alta, trebuie să gândim viitorul. Doar că eu îl văd sub o lumină mai pesimistă pentru că cred că perioada actuală este una de „între ape”. Nu știm ce va ieși. Aștept să văd o „Novum organum” a vremurilor noastre.

        • Interventia dumneavoastră mi s-a părut de mare folos si va multumesc. Cred că acesta rostul discuțiilor in spatiul public, să ne exprimăm opiniile, să cunoastem cum văd alții, să nuanțăm, precizăm.

          Ce va fi, Dumnezeu stie. Sunt vremuri de reașezare a plăcilor tectonice, cum spuneți.

          Gânduri bune,

          • cum / cine re-aseaza placile tectonice ? daca ne ghidam dupa legile lui murphy, populatia creste exponential iar inteligenta ramine constanta, viitorul nu arata bine. citi mai gindesc astazi out of the box ? citi mai au coloana vertebrala si citi se lingusesc pe linga stapini sa li se arunce o frimitura ? daca cinstea nu te recompenseaza iar minciuna te umple de bani, catre ce o sa se incline balanta ? „fundamentarile durabile” nu se pot face indepartindu te de adevar.

            • Faliile au fost create de Rusia si alte state autoritariste.

              Reasezarea se face ca raspuns la această agresiune.

              Gânduri bune,

  4. Stimate,
    d-le Iordache,
    1.Imposibilitatea administrarii unui bazin hidrografic de catre specialistii pe domeniile care asigura consultanta tehnica necesara, fara participarea unui ,,integrator”, se regaseste ca situatie MAI ALES in cazul ,,dezvoltarii durabile”!Ea este NOTIUNEA formala/actuala a ,,dezvoltarii economice si industriale rapide, de ajungere din urma a tarilor dezvoltate ale UE”.
    Complexitatea raporturilor si determinarilor dintre componentele ,,dezvoltarii durabile” a blocat posibilitatea realizarii unui ,,proiect de tara” cu acest obiectiv, in faza celor ,,53 de strategii nationale” pe domenii industriale si bugetare, bine cunoscute!
    Situatia este aceeasi, ca in exemplul dvs., al ,,administrarii bazinului hidrografic”, fiindca lipseste ,,integratorul” necesar depasirii complexitatii procesului de dezvoltare economica, care sa aiba viziunea si instrumentarul necesar schimbarii pozitive in acest proces sistemic, creind si proiectul OPERATIONAL necesar.
    Pentru a,,iesi” din capcana acestei complexitati si a ,,activa” componentele ,,dezvoltarii durabile” (care nu se produce de la sine si nu este rezultat al aderarilor la diverse organizatii – UE sau NATO), trebuie identificate: 1.fundamentele dezvoltarii, 2.motorul de baza care poate ,,tracta” si sustine (material si financiar acest proces), 3.modul in care componenta scolarizare/pregatire profesionala si infrastructura pregatitoare in domeniul politc, economic si social (de la cea primara la universitara si academica) pot fi ,,determinate” sa faca politicii, bugetarii si forta de munca performante, 4.Modul in care clasa politica si administrativa trebuie sa fie constrinsa si responsabila de activitate pro-activa in directia economiei si domeniilor care o conditioneaza, 5.Stabilirea principiilor generale si speciale (pe domenii) care trebuie sa guverneze activitatea politica, administrativa si bugetara, pina la a le responsabiliza la rigoarea mediului privat, 6.Cuprinderea acestor cerinte intr-un proiect de tara, defalcat NORMATIV in program de guvernare pe legislaturi care acopera obiectivele stabilite (pe termen scurt, mediu si lung).6.Utilizarea unor metode, tehnici si instrumente de implementare a proiectului de tara (si programelor de guvernare multianuale) rezultate in urma unei cercetari economice fundamentale, 7.Monitorizarea corectiva (si in timp real) a modului de implementare si indeplinire a prevederilor proiectului de tara, etc.
    Acesta ar fi sumarul ,,proiectului de dezvoltare durabila” – cu functie ,,integratoare” in ,,societatea economica romaneasca”, a tuturor solutiilor, masurilor si cercetarii economice pe domenii, concretizate in final, in acele strategii nationale – avind motor si sustinator general – reindustrializarea.
    Acesta ar fi sintetic continutul unui ,,proiect de tara”, de dezvoltare durabila, ,,motorul de tractare” sistemica, care este REINDUSTRIALIZAREA, fiind unul din capitole.
    2.Constructia unui proiect de tara nu impune simplificari sau reduceri la opinii personale asupra fenomenului si tehnicilor de lucru, ci o abordare functie de elementele esentiale si ,,motrice” ale dezvoltarii, care trebuie (si pot fi ) activate selectiv, deoarece o abordare ,,exhaustiva”, de tip administrativ a imbunatatirii tuturor componentelor dezvoltarii (prin comisii) este imposibil de ,,administrat”.
    Dovada este, ca in lipsa unui ,,proiect integrator”, insasi cercetarea economica ,,aplicata” de inalta clasa, s-a blocat/impotmolit in ,,comisii” in faza strategiilor pe domenii, dovedindu-se imposibil avansul minimal al dezvoltarii economice, industriale si agricole – ca parti materiale ale dezvoltarii durabile…

    cu stima, Caliman E,
    (tel. 0721316019, cu invitatia respectuoasa, a cunoasterii ca cercetator, evaluarii si promovarii proiectului de tara realizat, propus guvernelor si presedentiei, fara rezultat…)

    • Bună ziua Domnule Căliman,

      Vă mulţumesc foarte mult pentru comentariu. Cu plăcere putem schimba opinii şi într-un cadru profesional.

      Deoarece există deja un cadru instituţional asociat educaţiei pentru dezvoltare durabilă la scară global şi naţională, de exemplu

      http://dezvoltaredurabila.gov.ro/web/wp-content/uploads/2017/12/manual-UNESCO.pdf

      cred că e destul de realist să discutăm în termenii acestui cadru. Nu e ceva top-down, doar poate fi interpretat în acest fel. Dar gând în manual spui că e nevoie de gândire critică (pagina 10 caseta 1.1.) deschizi limpede poarta către o abordare poli-centrică.

      Gândire critică înseamnă evaluarea critică inclusiv ale presupoziţiilor raţionaliste dominante în anumite contexte culturale.

      Adresa mea profesională de e-mail este [email protected]

      gânduri bune,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro