Home » Cultura »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Gambitul regelui negru. O lectură politică a discursului cultural

Sorin Borza ianuarie 9, 2015 Cultura, Opinie, Societate/Life
11 comentarii 1,810 Vizualizari

Expresia uzuală „violența limbajului” trimite la o formă de agresivitate specifică discursului politic. Cred însă că politica nu face decât să reflecte (mai mult sau mai puțin fidel) o manieră colectivă în care comunitățile percep și definesc intim un „cod mașină” pe baza căruia se structurează relațiile interumane. Ești ceea ce spun ceilalți că ești și felul în care vorbești, te miști ori scuipi produce un câmp de semnificații. Codul mașină se scrie și se rescrie în cazul fiecărei civilizații (și comunități umane – în mic) într-un orizont articulat exemplar pe baza unor modele ți valori culturale.

În spațiul public românesc folosirea cuvintelor licențioase joacă rolul de marcă. Pe stradă auzim zilnic oameni care, la fiecare trei vorbe, în pregătirea unui scuipat subțire printre dinți, invocă bietul (și singurul) organ care le-ar putea confirma la nevoie jalnica bărbăție. Sunt, bineînțeles situații în care cuvintele tari devin avangarda violenței fizice, dinții scrâșniți și sudalma coboară în stradă promisiunea unei oarbe restaurații: lumea trebuie adusă în echilibru și ceea ce îi lipsește e tocmai un erou care își arogă zgomotos și penibil misiunea de a deveni exponentul penetrant al unei iminente revoluții. Adică tocmai el, alesul, cel născut „să ți-o tragă” s-a așezat în lume deasupra mormanului de vorbe goale, fiindcă așa cum se poate vedea cu ochiul liber – vorbele lui sunt fapte. El nu glumește cu adevărul și joacă fără îndoieli doar combinații câștigătoare.

Cred că dincolo de banalitatea evidentă a observațiilor cu privire la natura incalificabilă a atacurilor terorismului islamic din Europa (în definitiv ceea ce s-a întâmplat în Franța săptămâna asta e parte a unei serii cu trecut cunoscut și cu viitor care ar trebui luat sub control) mulți oameni inteligenți au subliniat natura declarativ-reactivă a crimelor. Putem să oprim analiza odată ce am decis că reacția fundamentalismului islamic nu e un act rațional (total disproporționat în raport cu anvergura ofensei? – dar aceasta e o evaluare europeană a termenilor) Cui servește constatarea apăsată (dar deloc nouă) a eșecului politicilor de multikulti și în numele căruia cancelarul Germaniei va reorienta decisiv și cât de curând politicile publice europene?

Putem desigur constata (cu inocență studiată) alături de dl. Andrei Pleșu că „așa ceva totuși nu se face, monșer”, observație aplicabilă nediscriminatoriu deopotrivă celor cu pix și celor cu kalașnikov. Am aici o marginală și poate prea puțin filosofică îndoială: câți dintre noi nu ar urechea (evident cu condiția să fie în stare) cu destulă „pasiune pedagogică” vreo pramatie îndeajuns imprudentă pentru a ofensa augustele noastre ieșiri în lume cu vorbe de ocară? (Corecție nu înseamnă obligatoriu „două după ceafă” a la Sile Cămătaru, din aceeași categorie face parte, evident pe un alt registru, crochiul magistral pe care maestrul Pleșu îl făcea cândva nefericitului Mihai Gâdea. Acesta din urmă, având la dispoziție muniție mediatică „fără număr” a utilizat-o cu o larghețe prost plasată și a produs în mod sinucigaș doar proba hăului nemăsurat ce stătea între o minte sclipitoare și un utilizator mediocru de „citate strategice”.) Veți spune poate că o asemenea corecție nu are, în sine, nimic irațional – e prețul pe care orice derapaj moral ar trebui să îl plătească într-o societate normală. Dar avem un concept comun al normalității pentru că am citit aceleași cărți și am mers la aceleași școli. Cred că nu avem alternativă la construcția culturală a conceptului de normalitate, însă tocmai asta e sub raport practic pulberea care a explodat în camera cartușelor care au secerat ieri 12 vieți. Fundamentalismul are propria viziune a normalității și nici însuși Descartes înviat din morți nu ar fi în măsură să schimbe peste noapte acest lucru. Nu știu cât cinism implică uneori înțelegerea lucrurilor care se întâmplă sub ochii noștri. Cât de cinic ar deveni cineva odată ce a înțeles că orice societate politică (sprijinită pe o lege, oricare ar fi aceea) are o opțiune culturală validată în cursul unei existențe istorice, că temeiul acestei opțiuni nu e clădit pe rațiune[1] chiar atunci când normalitatea definită în interiorul acestei culturi capătă diverse forme raționale de legitimare?

Nu cred că are rost să teoretizăm prea mult în jurul unor conjuncturi eminamente politice. Politica e inevitabil o discuție despre putere. Putem participa la dezbateri interminabile despre decență și autocenzură, putem propune coduri mediatice de bune practici sau putem suplimenta generos bugetele serviciilor de securitate. Dacă lanțul cauzal cultură – valori de civilizație – câmpul normalității – acțiune și reacție socială e o ipoteză primară care rezistă, atunci avem toate motivele să anticipăm faptul că orice cultură poate și va fi folosită politic. Oricât de plăcut ar fi pentru intelectualul rasat să facă pe deșteptul (și după cum știți ispita e mare) cred că evenimentele tragice de la Paris obligă lumea occidentală la un nou pragmatism. În Europa occidentală conceptul „cultură majoră” a fost folosit cu trimitere la valori umane generale, dar a produs consecințe într-un orizont încărcat de orgolii și prejudecăți etnice și religioase.

Seria atentatelor din Franța continuă în chiar momentul în care scriu, iar ucigașii redactorilor publicației Charlie Hebdo nu au fost deocamdată capturați. Suntem martorii unei resetări a codului mașină pe baza căruia fiecare dintre noi e capabil de o lectură a realității. Cândva generoasă, deschisă și cosmopolită Europa reașează piesele pe o tabla de joc unde s-au comis deja erori importante (nazismul, comunismul) iar omul european (cel născut în Atena lui Platon, dar crescut în Roma imperială) are următoarea mutare: dacă dorește să se comporte responsabil față de viitor își poate el permite mai mult decât un contragambit[2] ?

______________


[1] Afară poate de cea suficientă (Leibniz)

[2] În situațiile din partidele de șah în care negrul nu acceptă sacrificiul propus de alb, sau chiar negrul sacrifică, varianta se numește contragambit.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. ion adrian spune:

    Sa vedem cum va juca partida dupa ce termina de aranjat piesele. In numele adevarului asa cum il definseste scolastica, primul fiind Isaac Israeli ben Solomon, (855-955) prin formula : Adaequatio rei et intellectus sau cu alte cuvinte corespondenta intre idee si realitate sau in numele noului totalitarism prin care eu inteleg corectitudinea politica in sensurle ei cele mai stupide.

  2. smaranda spune:

    Lucrurile sunt evaluate in permanenta. In buncare sunt atit de multe arme care nu justifica intentiile pacifiste ale conducatorilor si mesagerilor lor incit micile violente nu fac decit sa tresare degetul incordat pe declansator. Cursa inarmarilor nu s-a oprit si nici perfectionarea lor. Un razboi necrutator poate otravi oricind casa comuna a oamenilor si atunci intrebarea este: linistea publica are o ideologie acceptata de toata lumea (religii, natiuni, doctrine politice, rase…) ? se pare ca acest lucru nu intereseaza pe nimeni.

    • Ela spune:

      @smaranda, din fericire pentru noi toti, au existat in 1848, 1968 sau 1989, oameni care nu sa-u preocupat asa de mult ca dvs de “linistea publica”…
      Lor le datoram libertatea noastra de astazi!
      Nimic maret nu s-a infaptuit vreodata in lume, fara oameni rebeli, “nebuni” sau “inconstienti”, ei au marcat istoria, ei au permis ca astazi noi, sa ne dam cu parerea, nestingheriti, despre drepturile omului sau libertate si nu, sa suferim de lipsa lor…

  3. Ela spune:

    Acesta este articolul pe care l-am preferat, din numeroasele pe care le-am citit, de miercuri 08.01.15 si pana azi, in presa romana si internationala!
    Multumesc dle S. Borza, pentru agreabilul sentiment de admiratie pe care mi l-ati oferit!
    “Fundamentalismul are propria viziune a normalității” – trebuie sa reprezinte leit-motivul, alpha si omega viitoarei strategii pe care responsabilii europeni o au de inventat…
    Cred insa ca si atitudinea, actiunea fiecaruia dintre noi, atat de modesti cat suntem, va fi esentiala in victoria luminii asupra obscurantismului!
    Chiar daca, noi românii, nu ne consideram cu totii Charlie, imi doresc sa nu ramanem indiferenti la lectia de solidaritate, de determinatie in apararea valorilor lor, intrinseci si non-negociabile, pe care francezii au dat-o in aceste zile sumbre, lumii intregi!
    JE SUIS CHARLIE

    • Sorin Borza SB spune:

      Ați sesizat exact ideea: cred că „etnicitatea de supermarket” (e un concept consacrat de sociologia de peste Ocean) și-a arătat roadele amare. Eu nu sunt integrat pentru că port blugi (și nu burka, spre exemplu) ci în momentul în care interiorizez și asum prim modul meu de viață un weltanschauung, o concepție anume despre lume și ce însemnă să fii om. Ceea ce nu spune lumea în alte articole: următoarea mutare, dacă vrea să câștige partida omul european e pus în situația de a consimți un anumit sacrificiu. Se joacă paralel „gambitul ucrainean” și nu e deloc o partidă fără miză europeană…

      Nu sunt eu chemat să lucrez analize integrate, dar specialiștii în analiza surselor deschise nu dau semne că ar face ceea ce Europa (și implicit România) are atâta nevoie. Deocamdată…

  4. gogu spune:

    Marii castigatori ai atacurilor sunt cei 2 lideri mana de fier de la marginea UE. In fata extremismului violent din inima Europei, batrana UE va alege sa isi traiasca pensia cu paznici la poarta, iar paznici fericiti isi vor reface imperiile. Sper sa gresesc …

    • Sorin Borza SB spune:

      E o observație subtilă. Mergeți mai departe, dați alternative – în definitiv asta am vrut să spun atunci când am vorbit despre pragmatismul sănătos. Nu constatați fapte, arătați cum se repercutează instituțional și politic un anumit comportament cultural. Românii odihnesc de prea multă vreme în interiorul unei „culturi a scuzei”, ei trebuie provocați, cu toate riscurile ce decurg din această atitudine.

  5. Conflictul normalitatilor spune:

    Autorul detesta vizibil sintagma “conflictul civilizatiilor”, e mai corect politic (se pare ca lumea occidentala a fost deja “obligata la un nou pragmatism”, cel putin la nivel verbal, de multi ani) sa ne explice confortul si “bunul simt” (pragmatic deci) al unei noi sintagme, pe care i-o propun eu, “conflictul normalitatilor”.

    Da, pe planeta exista cultura islamica sublimata in valori islamice care creeaza cadrul de viata pentru normalitate islamica, iar aceasta conduce la reactie sociala islamica.
    Unde anume e localizata geopolitic configuratia asta?
    Foarte clar in statele autoproclamate “islamice”. Acolo nu prea intra in conflict cu vreo alta normalitate pentru ca nu prea se permite aparitia altor normalitati.
    Mai putin clar in societatile noastre occidentale.

    Conceptul societatii “multiculturale” isi propunea tocmai crearea unui spatiu (cu Europa drept cobai) coabitat pasnic de o multitudine de normalitati create de diverse culturi.
    Acest concept a exclus imediat pe cel de “cultura majora”, nu stiu daca mai indrazneste vreun intelectual sa spuna asa ceva pe undeva in mass-media europeana.
    Se mai fac aluzii si timide discursuri despre niste “radacini” crestine si laic-umaniste ale Europei, dar sunt imediat supuse unei avalanse de critici in care sunt amestecate notiuni de antirasism, xenofobie, umanism, toleranta, drepturi individuale si colective adesea imprecis definite, etc..

    Din nefericire probabil, conceptul “multikulti” si-a cam epuizat resursa de viata, e un pic mort cam peste tot prin Europa (din Germania pana in Crimeea si din UK pana la Bosfor) sub asaltul unui fenomen social masiv (imigratia ilegala non-europeana) si a doua ideologii: mondializare/globalizare si islamism. Prima e nascuta din intentii bune, din alea cu care e pavat drumul care nu merge spre Rai. A doua e un fel de “renastere islamica” de cosmar, finantata de petrodolarii Arabiei Saudite (acolo unde ieri un blogger a fost biciuit in public pentru ca nu a scris respectuos despre islam) si bazata pe o interpretare arhaica a islamului, wahabismul.

    Parintii fondatori ai proiectului Uniunii Europene se gandeau la coabitari pasnice intre culturile de tip european, intre normalitatea franceza si cea germana, intre cea italiana si cea britanica, etc.
    Nimic si nimeni nu a pregatit Europa pentru o coabitare intre culturile popoarelor si natiunilor europene si cele aduse de milioane de imigranti din afara continentului.

    Mondializarea a slabit in mod evident forta economica si influenta Europei in lume, au aparut natiuni-continent emergente si concurente, economiile europene s-au dezindustrializat sub efectul delocalizarilor, crizele de aiurea au lovit dur si in Europa conectata la economia mondiala, a aparut notiune de “dumping social”, etc.
    In clar, globalizarea promovata intens de o parte e elitei europene si americane a condus la o schimbare fortata a normalitatii europene, la o bulversare a acesteia.

    In paralel, Europa e lovita de o alta variabila de ajustare violenta a normalitatii, aceea a fluxului masiv de imigranti din afara UE.
    Mai grav (pentru acceptarea noii normalitati) e ca imigrantii au adus cu ei alte culturi, alte valori, alte normalitati si alt tip de reactii sociale. Foarte diferite de cele europene, diferentialul creand tensiuni sociale pe care liderii politici au crezut ca le pot elimina investind bani si inventand coduri noi de comunicare.
    Nu a functionat, integrarea imigrantilor musulmani fiind un esec constatat mai mult sau mai putin oficial si subliniand sangeros de serii de atentate in numele unei alte normalitati, ce se revendica din cultura islamica.

    In medio stat virtus. Ne-ar fi util sa punem in aplicare moderatia si echilibrul in ce priveste nivelul si obiectivele tolerantei si pragmatismului.
    Pentru ca se pare ca tocmai anumite exagerari si angelisme ale Europei in tratarea integrarii altor culturi au condus la situatia de astazi, cu nemultumiri majore ale tuturor partilor implicate.

    Poate ca la Roma ar trebui sa avem respect si sa procedam ca romanii. La fel cum nu mi-as permite sa umblu cu crucea in mana prin Mecca sau sa-mi expun prietena in minijupa prin Teheran.
    Poate ca nu ar fi chiar exagerat ca pana se obisnuiesc europenii si noii musulmani unii cu altii sa nu mai permitem propagarea valorilor islamice salafiste si jihadiste in Europa, ci doar a valorilor islamice compatibile cu libertatile europene (banuiesc ca exista un pic de compatibilitate, altfel suntem pe drumul unor mari drame colective).

    Promisiunile “corect politice”, verbiajul absurd prin care se evita dezbateri de fond si alte lasitati politicianiste pentru a salgarda o “pace sociala” iluzorie nu vor face decat sa amplifice frustrarile si sa prelungeasca agonia “multiculturalismului” care se pare ca nu mai ofera solutii practice coexistentei autohtonilor Europei (ne place sau nu, daca are Amazonia asa ceva, are si Europa) cu alogenii islamizati veniti cu speranta intr-o viata “mai buna”.

  6. DanielT spune:

    O părere avizată în masa de emoții care au inundat spațiul public.
    Da e necesară atât reconstrucția Discursului dar și termenii vocabularului existențial adaptați la ceea ce cunoaștem ca și umanitate.

    Pentru că o operare cu credințe primitive într-o epocă a telescopului Hubble(care tocmai a oferit o magnifică vizualizare a galaxiei Andromeda) într-o lume unde tehnologia permite autopromovarea instantă și contagiunea ideilor(social media) puțini au spiritul critic, cunoștințele necesare și atitudinea de toleranță(cu toții suntem intoleranți într-un sens) care ar permite adaptarea și trecerea la un nou nivel evolutiv. În imensitatea spațiului cosmic, suntem niște mase de atomi care s-au specializat în supraviețuire dar care își crează premizele autodistrugerii.

    Suntem condiționați de la naștere într-un sens de modelele impuse de societatea în care ne naștem, dar avem și libertatea de a alege calea proprie folosind spiritul critic.

  7. Sorin Borza SB spune:

    Normalitatea e, așa cum știți un concept de bandă. Nu există o linie subțire care desparte pe cei frecventabili de cei stigmatizați. Eu am avut aici obiective mult mai modeste sub raport intelectual – nu am dorit să recalific teza lui S. Huntington sau să pun în circulație concepte noi. Totuși, câtă vreme legea naturală nu concediază ierarhiile niciunde în lumea viului, nu cred că e realist să ducem corectitudinea politică în spațiul ipotezelor unui umanism teoretic. Cui datorează mai mult cultura europeană – filosofiei clasice grecești ori legionarilor romani ? (Ce fel de cultură am fi moștenit dacă legiunile Romei ar fi fost formate din cititori în stele și sacerdoți ?)
    Îmi dau desigur seama că problema pare abordată simplist. Remy Brague (Europa, calea romană) atacă problema în termeni mult mai elaborați, dar sunt convins că o lectură politică a evenimentelor o face inteligibilă pentru orice om care nu și-a pierdut bunul simț.
    Fixați dvs., pentru omul european, limitele toleranței – dar să o faceți în termeni clari, care să nu dea naștere la ambiguități. Dacă reușiți cred că meritați cel puțin poziția de consilier la Cotroceni – și la modul cel mai serios cu putință, se pare că președintele Iohannis are nevoie urgentă de așa ceva.

  8. Salluste spune:

    “În situațiile din partidele de șah în care negrul nu acceptă sacrificiul propus de alb, sau chiar negrul sacrifică, varianta se numește contragambit.”

    Nu chiar. Dacă negrul nu acceptă sacrificiul, atunci se cheamă pur și simplu “gambit refuzat”. Abia dacă negrul oferă spre sacrificiu el însuși un pion (și, firește nu acceptă sacrificiul albului) deschiderea se cheamă “contragambit.”.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Sorin Borza


Sorin Borza

Conferențiar la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Oradea. Doctor în filosofie Universitatea Babeş Bolyai Cluj cu teza „Conceptul... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)