Home » Cultura »Opinie » Citesti:

Gândire de grup sau grupuri de gânditori? Despre principiul „50 milioane de francezi nu pot greși”

Constantin Crânganu martie 12, 2020 Cultura, Opinie
45 comentarii 3,943 Vizualizari

Dedic acest articol scepticilor,

victime ale bigotismului lipsit de orizont

și ale intoleranței intelectuale.

Ei sunt luminile călăuzitoare ale rasei umane.

Pentru că întotdeauna cunoașterea

începe cu scepticismul

și se termină cu încrederea în sine însuși.

Cu mai mulți ani în urmă, vizitând orașul Iași, am fost surprins de ineditul unui panou publicitar imens, postat pe marginea șoselei care duce din Podu Roș către Bucium și Vaslui. Era reclama unui magazin de mobilă: pe o superbă canapea de piele alb-aurie stătea tolănită (și aproape nudă) o superbă tânără de culoarea abanosului. Ce m-a șocat nu a fost faptul că era folosită imaginea unei persoane feminine neobișnuite în zona Iași-Vaslui, ci textul englezesc afișat la picioarele majestuoasei negrese: We are all different. Fortunately. (Noi toți suntem diferiți. Din fericire). Mi s-a părut o foarte inspirată definiție a diversității, deși imaginea folosită fusese intenționată să sporească vânzările de mobilă ale unui magazin oarecare.

După întoarcerea de la Iași, sloganul acela publicitar a fost una din ideile subterane pe care le-am plantat în primul (și, deocamdată, singurul) articol de pe Contributors dedicat integral gândirii de grup – Despre gândirea de grup (Groupthink). O aplicație la încălzirea globală. Cum se poate explica, m-am întrebat, că, în condițiile unei diversități anatomice (atât de) fericite, există, din nefericire, o (atât de) puternică polarizarea a intelectelor, ajungându-se până la gândirea de grup? Care este rolul consensului în formarea și menținerea gândirii de grup? Și de ce, în locul unei gândiri de grup, nu avem grupuri de gânditori?

Dintre posibilele răspunsuri la întrebările de mai sus, am ales să scriu azi despre rolul și importanța consensului (alimentat de numerele sale mari), ca instrument al presiunii sociale impuse de gândirea de grup.

Reiau pentru început două paragrafe introductive din articolul meu menționat mai sus pentru a preciza raporturile intrinseci dintre Groupthink și consens:

Termenul Groupthink desemnează  grupul cu o abordare consensuală, care adeseori provoacă erori cu varii consecințe. Pentru că membrii care împărtășesc o gândire de grup, vizând atingerea consensului, iau decizii colective inadecvate, greșite, iraționale sau ineficiente, rezultatul final este o vizibilă deteriorare a eficienței mentale, testării realității și judecății morale(i) .

Într-un Groupthink, membrii săi acționează de la început cu o încredere absolută în dreptatea lor. Ei vorbesc numai între ei, se conving unii pe ceilalți folosind argumente specioase, îi forțează pe alții să cadă de acord cu ei, refuză să considere dovezi clare care contrazic punctele lor de vedere și ignoră sfaturilor altora din afara grupului. Cu cât vorbesc mai mult unul cu altul, cu atât devin mai convinși de dreptatea lor(ii) . În consecință, capacitatea membrilor grupului de a lua decizii finale este serios deteriorată, iar efectele acestor decizii vor avea o mică rată de succes.

Conform lui Irving Janis, gândirea de grup apare atunci când constrângeri subtile…împiedică un membru al grupului să-și exercite pe deplin puterea sa critică și să-și exprime deschis dubiile atunci când majoritatea membrilor grupului pare să fi ajuns la un consens(iii) . Din aceste motive, Groupthink-ul reprezintă un model de gândire în care oamenii se angajează atunci când sunt profund implicați într-o coeziune de grup, acolo unde străduințele membrilor pentru obținerea unanimității surclasează motivația lor de a evalua în mod realist căi alternative de acțiune(iv) .

Analizând impulsul generator al unui Groupthink, același Janis (1972, p. 9) consideră că este vorba despre un impuls psihologic către obținerea consensului cu orice preț, suprimând dizidența și evaluarea alternativelor pentru luarea deciziilor. Este o observație incisivă despre poziția privilegiată a consensului în fiziologia Groupthink-ului. În plus, produce și o deschidere de perspective pe care am căutat să le explorez în acest articol.

Gândirea de grup este responsabilă pentru exaltarea consensului și activarea conspirațiilor prin care se încearcă și, din păcate, se obține de multe ori, suprimarea diversității punctelor de vedere atât de necesare sănătății. Prin natura lor, grupurile de gândire se orientează și se deplasează în direcția consensului. Coeziunea și omogeneitatea lor este asigurată, printre altele, de polarizarea generată de așa-numitele argumente persuasive, cele care identifică direcția sau „polul” discuțiilor din Groupthink. Intrinsecă gândirii de grup, polizarea este un fenomen existent în foarte multe societăți umane, cu diverse grade de intensitate, exacerbate în ultimii ani de proliferarea rețelelor de socializare.(v)

Sute de studii de psihologie socială au indicat modul de polarizare a gândirii de grup.(vi) Cu cât oamenii împărtășesc o propensiune pentru o anumită problemă și o discută intens în grupul lor de gândire, cu atât se re-orientează către poziții extreme. Comentariile comilitonilor din grup vor încerca să convingă pe cei mai reticenți să adopte noile poziții. După discuții, membrii grupului devin mai încrezători în ei înșiși și mai înclinați spre poziții extreme. De exemplu, grupurile care au riscat vor accepta riscuri și mai mari. Grupurile înclinate spre precauție vor deveni și mai precaute. Grupurile care sunt alarmate de schimbările climatice vor deveni extrem de alarmate (Extinction Rebellion, Green New Deal, Greta Thunberg Fanclub).

Principiul „50 milioane de francezi nu pot greși”

Probabil că nu există o presiune mai mare în societatea contemporană decât presiunea socială. Explozia blogosferei, vlogosferei, a rețelelor de comunicare și socializare atotprezente și atotputernice, a numărului de „influencers” etc. a creat condițiile de dictatură a presiunii sociale. Credința că „50 milioane de francezi nu pot greși(vii) este adânc înrădăcinată în psyche și acționează ca un principiu de conduită socială pentru că numerele mari (de ex., 97%) produc o fascinație magică refuzată numerelor mici (de ex., 3%). Dacă suficient de mulți oameni fac sau spun ceva anume, înseamnă că există ceva semnificativ în acțiunile lor. Majoritatea nu poate greși! Consensul are întotdeauna dreptate!

Mult invocata supremație a regulii majorității democratice creează o situație paradoxală: adevărul este definit de opiniile sociale – 50 milioane francezi nu pot greși – conform cărora cunoașterea devine un proces democratic, iar adevărul este stabilit prin vot. Eu (încă mai) cred că adevărul se naște dintr-o idee care corespunde faptelor și datelor, nu opiniei publice.

Mai mult chiar: această noțiune a dreptății majorității desconsideră (și disprețuiește uneori) nemulțumirile acelor segmente ale societății care sunt în dezacord cu majoritatea, fie că e vorba de minorități politice, electorale, sociale, climatice etc.

Principiul celor 50 milioane de francezi [care] nu pot greși induce o dorință de conformitate din teama de a fi diferit (opusul reclamei de la Iași) și a deveni obiectul ridiculizării publice. Mulți oameni respectă și un principiu al conformității, bazat pe proverbul japonez: Cuiul care iese în afară va fi împins la loc cu ciocanul.(viii) De aceea, adeseori nu vedem nici un cui doritor să înfrunte loviturile ciocanului. Astfel, principiul celor 50 milioane de francezi [care] nu pot greși se poate perfect corela și cu principiul conformității la români: Capul plecat, sabia nu-l taie, sau cu varianta sa modernă Ciocu’ mic că noi suntem majoritari.

Există, uneori, și wisdom of crowds (înțelepciunea mulțimilor)(ix) . Dar, așa cum am demonstrat de-a lungul câtorva articole în care am criticat diverse consensuri, a încerca să sfidezi verdictele majorității este periculos. Încă din 1754, Voltaire avertiza că Il est dangereux d’avoir raison dans des choses où des hommes accrédités ont tort (Este periculos să ai dreptate acolo unde experții greșesc).

În ciuda principiului 50 milioane de francezi nu pot greși, majoritatea greșește de multe ori. Și care este reacția ta când observi că fiecare din grupul tău de gândire exprimă o judecată sau o părere despre care știi că nu este adevărată? Un posibil răspuns ar fi: Nu-mi pasă ce-au făcut sau ce-au zis ceilalți, judecata mea este adevărată pentru că am văzut totul cu proprii mei ochi mei. Doar că peste o jumătate de secol de cercetări de psihologie socială au demonstrat clar că adevărul, chiar dacă te face liber (apud Iisus), nu-ți oferă o protecție sigură contra consensului majorității.(x)

Studiul clasic al acestui fenomen a fost efectuat în 1951 de celebrul cercetător Solomon Asch, fost profesor la Brooklyn College și întemeietorul psihologiei sociale.(xi)

Experimentul său, sugestiv intitulat „O minoritate de unu contra unei majorități unanime”, a început prin a prezenta unor grupuri de 7 – 9 participanți două desene. Pe primul, era trasată o linie care servea drept standard. Al doilea desen conținea trei linii pentru comparații. Una din cele trei linii era egală în lungime cu linia standard. Participanților li s-au prezentat apoi mai multe seturi ale celor două desene. Sarcina lor era simplă: trebuiau să aleagă linia care era egală cu cea standard. Nu era nimic complicat, ambiguu sau dificil. Numai o singură linie de comparație era egală ca lungime cu linia standard, celelalte două erau vizibil mai lungi sau mai scurte. Lăsați singuri, oamenii nu au avut nicio problemă în a face o judecată corectă.

În partea a doua a experimentului, Asch a folosit tot grupuri de 7 – 9 persoane, în care doar una era un participant inocent. Ceilalți erau figuranți plătiți de organizator. Aceștia au format majoritatea cvasi-unanimă și incorectă a grupului. Ipoteza pe care a testat-o Asch a fost următoarea: Participantul naiv va urma majoritatea grupului și va da un răspuns incorect.

Cum a funcționat gândirea de grup în acel experiment?

Să presupunem că, privind prima serie de două desene, participantul naiv vede că răspunsul corect este linia B. Dar persoana de lângă el spune tare că linia A este răspunsul corect. Omul nostru inocent se freacă la ochi, se mai uită o dată – E linia A, ce naiba! Poate că domnul de lângă mine are probleme cu vederea. Dar apoi, al doilea figurant plătit răspunde la fel – linia A este cea egală cu linia standard. Apoi al treilea, al patrulea, până când toți ceilalți indică linia A drept răspuns corect. Experimentatorul îl întreabă din nou pe participantul naiv: Sunteți sigur că ați răspuns corect prima dată, indicând linia B?!

Rezultatele publicate în 1956 de Asch arată că aproape 37% din participanții inocenți și-au schimbat părerile inițiale și au adoptat răspunsurile majorității incorecte.

Studiul său inițial a fost reprodus de aproape 100 ori în multe țări: Japonia, Canada, Olanda ș.a. De fiecare dată, diverse tipuri de oameni, confruntați cu dictatura majorității, au renunțat la propriile lor judecăți și au acceptat răspunsurile incorecte ale celor mulți.

Participanții la experimentele lui Asch și celelalte care au urmat au fost intervievați despre cauzele care i-au făcut să-și renege propriile observații și să adopte răspunsurile incorecte ale majorității. Două motivații principale au fost identificate ca principii de conduită socială:

1. Principiul „50 milioane de francezi nu pot greși” – tirania numerelor mari

Aparent, oamenii se conformează presiunii unui Groupthink majoritar (cu numere mari) pentru că doresc să se încadreze în acel grup (influență normativă) și deoarece cred că grupul este mai bine informat decât sunt ei (influență informațională)(xii) .

Dacă 97% din experții climatici spun că oamenii sunt singurii responsabili pentru actuala încălzire globală, trebuie că ei au dreptate și eu greșesc. La nevoie, se poate substitui „încălzirea globală” cu alte teme consensuale (fracking, tectonica plăcilor, geneza hidrocarburilor, extincția speciilor etc.), unde experții majoritari au dreptate, iar dizidenții (scepticii, tulburătorii apelor corecte politic) sunt doar cuiele ieșite în afară și care trebuie lovite imediat cu bastonul poliției științei pentru a intra în rând cu celelalte(xiii) .

2. Principiul Cuiul care iese în afară va fi împins la loc cu ciocanul – comparația socială implică nevoia de conformitate pentru a evita ridiculizarea sau pedeapsa

Premisa aici este că fiecare dintre noi dorește să fie văzut favorabil de ceilalți membri ai Groupthink-ului. Și atunci, căutăm să identificăm ce prețuiesc ceilalți și unde ne plasăm noi în comparație cu restul grupului. Dacă depistăm o diferență, atunci ne orientăm astfel încât s-o anulăm și chiar s-o depășim – o cale sigură spre extremism.

Principiul cuiului care o ia în cap dacă iese prea mult în evidență funcționează oriunde există un control strict al majorității asupra eventualilor dizidenți: De la mari corporații până la start-up-uri, de la cùlturi religioase până la comitete de bloc etc. se discută (și de multe ori se impune prin contractul de angajare) ca noul membru să fie un team playercare respectă autoritatea colectivului.. care nu subminează deciziile majorității chiar dacă nu este de acord cu ele(xiv) . În loc să fie încurajată și admisă diversitatea opiniilor – așa cum sugera reclama de la Iași -, asistăm la încercări mai mult sau mai puțin subtile de reducere la tăcere a opoziției.(xv) Puterea „ciocanului” majoritar impune modul de comportare al „cuielor” minoritar-dizidente: Nu sunteți bineveniți în grupul nostru. Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate

Presiunea directă asupra dizidenților și ideilor lor deviante este un simptom bine-cunoscut și nouă: „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Orice dizident va suporta o presiune crescândă din partea celorlalți membri din grup pentru a-l re-aduce pe linia gândirii unice. Riscul de a avea opinii à rebours a fost clar exprimat de Voltaire în citatul de mai sus. Puterea „celorlalți” nu este deloc neglijabilă(xvi) , și nu trebuie subestimată, mai ales dacă George Carlin are dreptate: Never underestimate the power of stupid people in large groups.

Există riscuri dacă ignori acest principiu? Da, și trebuie să fii pregătit pentru oprobriul public și biciuirea la stâlpul infamiei.

Nu ești de acord cu majoritatea opiniilor conform căreia fracturarea hidraulică otrăvește apa fântânilor din Pungești? Trebuie să fii plătit de Chevron sau alte companii americane. Ești un trădător al nației române, cu atât mai ticălos cu cât te-ai născut și ai crescut pe meleaguri vasluiene. La stâlpul infamiei cu tine!(xvii)

Nu ești de acord cu cei 97% experți climatici, care consideră că omenirea este singura responsabilă de actuala perioadă de încălzire globală? Te declarăm „scientific denier” și îți suspendăm cursul de Climate Change după ce l-ai predat 13 ani, eventual te mai și faultăm ca să-ți stricăm reputația științifică(xviii) .

Presiunea impusă membrilor din Groupthink pentru a gândi uniform de dragul menținerii unui consens mi se pare un atac dur și insidios la adresa personalității umane. Este o bună și precisă exemplificare a așa-numitelor experimente ale conformității efectuate de Solomon Asch în anii 1950, documentând clar modul în care indivizii cedează sau rezistă presiunii unui grup majoritar, precum și efectele pe care le au aceste presiuni de grup asupra opiniilor și credințelor individuale.(xix)

CONCLUZII

Senatorul William Fulbright (cu a cărui prestigioasă bursă am fost onorat de două ori) ne-a lăsat un sfat admirabil: Trebuie să învățăm să acceptăm cu bucurie opiniile dizidenților și să nu ne temem de vocile lor. Și, folosind o remarcă spirituală a lui Mark Twain, aș adăuga: De câte ori îți dai seama că ești de partea majorității, este timpul să te reformezi (sau să te oprești și să reflectezi). Gândirea liberă începe în dizidență.

Cele peste 175 articole publicate pe Contributors cu începere din aprilie 2014 (Gasland sau puterea manipulării) se vor a fi o încercare de constituire (reconstituire?) a unui peisaj intelectual divers, pluralist, al opiniilor și judecăților de valoare, indiferent de gradul lor de sfidare a unor consensuri vremelnice. Ca om de știință neangajat politic sub nicio formă, mă simt liber și obligat în același timp să depun mărturie despre orice derapaj intelectual întâlnit pe câmpul vast, neîngrădit încă, al schimburilor de idei. Și aștept ca și eventualii mei cititori să adopte o poziție out of the box atunci când vor întâlni idei, poziții, opinii, care la prima vedere li se vor părea incorecte politic.

A sfida opiniile majoritare ale altora necesită curaj. A fi dizident necesită convingere. Prea des presupunem că adevărul constă în numere mai degrabă decât în evaluări raționale ale informației. Gândirea de grup își împinge enoriașii să urmeze orbește majoritatea, o tendință clar vizibilă în reclamele comerciale nesfârșite, comportamentul gregar al consumatorilor, invazia trepidantă către scheme Ponzi și bule financiare, afluxul voios la marșurile și mitingurile unor activiști climatici etc.

A fi în dezacord cu majoritatea este de multe ori un motor al inovației, al convingerii și corectării erorilor. Dictatura majorității gândirii de grup poate fi înfruntată cu succes: Trebuie doar o singură voce sceptică (dizidentă) care să ne elibereze din jugul majorității. Chiar dacă acea voce aparține unei victime a bigotismului lipsit de orizont și a intoleranței intelectuale, pentru mine este lumina călăuzitoare a rasei umane, lumina care străpunge întunericul ignoranței.

Pentru că întotdeauna cunoașterea începe cu scepticismul și se termină cu încrederea în sine însuși.

De aceea, avem nevoie de grupuri de gânditori, nu de gândire de grup.

NOTE_________________

i – Janis, I. L. ,1972, Victims of groupthink; a psychological study of foreign-policy decisions and fiascoes, Boston, Houghton Mifflin, p. 9.

ii – Stein, S., and J. Stein, 2014, Playing against Nature – Integrating Science and Economics to Mitigate Natural Hazards in an Uncertain World, American Geophysical Union & Wiley, pp. 108-109.

iii – Janis, I. L., 1982, Groupthink: psychological studies of policy decisions and fiascoes, Boston, Houghton Mifflin, p. 3.

iv – Idem, p. 9.

vi – Myers, D. G. and Lamm, H., 1975, The Polarizing Effect of Group Discussion, American Scientist, vol. 63, no. 3, pp. 297 – 303.

vii – Fifty million Frenchmen can’t be wrong este un șlagăr interpretat pe Broadway în 1929 de Sophie Tucker.

viii – Baumeister, R. F. and B. J. Bushman, 2021, Social Psychology and Human Nature, 5(th) edition, Cengage, 832 p.

ix – Principiul 50 milioane de francezi… poate funcționa și în sens invers. Pe lângă faptul că acționează ca hârtia de turnesol în identificarea unei anumite probleme, poate fi folosit și ca un instrument de precauție: Izbăvirea stă în mulțimea sfetnicilor; Biruința se dobândește cu mulți sfătuitori (Pildele lui Solomon, 11:14 și 24:6).

x – Nemeth, C., 2018, In defense of Troublemakers – The Power of Dissent in Life and Business, Basic Books, New York, 258 p. O sursă importantă de exemple și analize ale fenomenului de sfidare a consensului și de elogiere a dizidenților (troublemakers), cei care tulbură apele consensurilor și ale corectitudinii politice derivate din ele.

xi – Asch, S. E., 1956, Studies of Independence and Conformity: I. A Minority of One Against a Unanimous Majority, Psychological Monographs: General and Applied I, v. 70, no. 9, pp. 1 – 70.

xii – Asch, S. E., 1951, Effects of group pressure on the modification and distortion of judgments. In H. Guetzkow (Ed.), Groups, leadership and men. Pittsburgh, PA, Carnegie Press, pp. 177–190.

xiii – Crânganu, C., 2018, Despre agnotologie cu două studii de caz: fracturarea hidraulică și consensul celor 97% experți care sunt de acord cu încălzirea globală antropogenă.

xiv – Nemeth, C., op. cit., p. 8.

xv – Keltner, D., et al., 2003, Power, Approach, and Inhibition, Psychological Review, vol. 110, no. 2, pp. 265 – 284.

xvi – Bond, M., 2015, The Power of Others: Peer Pressure, Groupthink, and How the People Around Us Shape Everything We Do, Oneworld Publications, Great Britain and Australia, 300 p.

xvii – Dintre zecile de autori Contributors, eu sunt singurul căruia administratorul platformei i-a cerut de la început să publice un Disclaimer prin care să declar că nu am nicio legătură cu industriile de hidrocarburi. Chiar și așa, membrii feroci ai grupurilor de gândire fracktivist și eco-terorist nu s-au potolit, iar unii au continuat cu calomniile și atacurile la persoană. Parafrazându-l pe celebrul polițai Pristanda, aș spune și eu: Grea misie misia de dizident și scientific denier…

xviii – Crânganu, C., 2020, Poliția științei și sfidarea consensului

xix – v. nota 10.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "45 comments" on this Article:

  1. mike spune:

    “Chiar dacă acea voce aparține unei victime a bigotismului lipsit de orizont și a intoleranței intelectuale, pentru mine este lumina călăuzitoare a rasei umane, lumina care străpunge întunericul ignoranței. “—> Aici m-ati pierdut. Poate ca in anumite situatii exceptionale o astfel de idee apartinand unei victime a bigotismului ne poate salva, insa lipsa de viziune si intoleranta intelectuala sunt idei pe care de obicei se bazeaza doar dictatorii. Pentru a sparge o gandire de grup, trebuie sa aducem argumente si idei diferite fata de cele vehiculate de un Groupthink. Doar asa putem echilibra ideile si putem preveni instaurarea unei noi ideologii periculoase. Totusi…este cam tarziu cred.

    • Absurdistan spune:

      Ce anume v-a “pierdut”? Ce v-a facut sa credeti (“insa lipsa de viziune si intoleranta intelectuala sunt idei pe care de obicei se bazeaza doar dictatorii”) ca autorul nu ar crede acelasi lucru??

  2. Hantzy spune:

    “numerele mari (…) produc o fascinație magică refuzată numerelor mici”

    Eu zic că este exact pe dos! Numerele mari sunt oferta unui loc călduț, unde oricine se poate ascunde, spunând apoi că, fie a fost de partea dreptății, fie l-a luat valul sau nu i-a fost auzit protestul, fie a vrut să demanteleze sistemul din interior.
    Nu, numerele mici sunt atractive! De partea celor 3% fiind, poți fi David Copperfield și Houdini, poți fi Robin Hood și Giordano Bruno într-unul singur, poți fi totodată și Putin și Trump, poți chiar avea dreptul să te înșeli, dar să reclami necontenit nevoia de diferențiere și individualitate. Ceilalți sunt cu toții medvedevi încolonați. Nu e nimic mistic acolo…

    • „Fascinația numerelor mari” se transformă insidios în „tirania numerelor mari”, aka tirania majorității, ceva refuzat numerelor mici. Experimentele conformității (Solomon Asch) sunt probabil cele mai bune exemple.

      • Hantzy spune:

        Aici vă dau absolută dreptate! Tentația absolutului este de nesuportat când acesta pare atât de aproape.

    • man of war spune:

      hmmm…”poti fi putin si trump…” asa sa fie ? trump era plin de bani cind a intrat in politica, tot asa s o fi fost si putin ? trump e self made, putin creatia kgb ului. observati diferenta ? domnule, odata ce unul ca putin sau alt rupt in fund acced la puterea politica, urmarea va fi aplatizarea si imbecilizarea, aducerea n functiile publice a celor mai prosti dar docili.

      • @man of war spune:

        Donald Trump nu e deloc self-made, ia uite ce scrie pe net:

        Trump has often said he began his career with “a small loan of one million dollars” from his father, and that he had to pay it back with interest. In October 2018, The New York Times reported that Trump “was a millionaire by age 8″, borrowed at least $60 million from his father, largely failed to reimburse him, and had received $413 million (adjusted for inflation) from his father’s business empire over his lifetime.

  3. amicu spune:

    Foarte putini oameni gindesc cu propriul cap, cei mai multi doar isi inchipuie ca au idei proprii.
    Ca lucrurile sa stea si mai prost idiotii lumii au capatat astazi o voce: aplicatiile de socializare pot transforma orice tembel activ intr-un formator de opinie.
    Intr-adevar, e nevoie ca de aer de oameni care sa fluiere-n biserica.

  4. Alexandru spune:

    Va admir darzenia de a contraargumenta defectele gandirii de grup si a influentei retelelor de socializare in ceea ce priveste felul cum ar trebui analizate problemele stiintifice, cat si consensul stiintific in problema incalzirii globale, dar as dori sa vad asemenea articole care sa zguduie establishmentul si in reviste de specialitate, peer-reviewed, nu doar pe o platforma unde 80% din cititori fie iti dau in cap direct si iti sar la jugulara ca “esti prost si lasa ca stiu eu mai bine”, fie te ung cu “saru-mana domn’ profesor, asa e cum ziceti dumitale” inghitind orice li se arunca si neavand habar in general ce inseamna cercetarea stiintifica si cum se ajunge la rezultat.

    Personal, acuzatia venita din mediul academic spre d-voastra de “scientific denier” mi se pare extrem de grava, cu multe posibile repercusiuni negative si sper sa clarificati cu bine acuzele, nu doar aici pe aceasta platforma aproape amatoriceasca.

    Va spun din perspectiva unui novice in ale cercetarii (neurostiinte), pentru ca stiu ce inseamna sa primesti peste fata palmele reviewer-ilor cand trimiti articole la publicat sau granturi.

    • Nu sunt de acord cu procentajul de 80% pe care l-ați avansat – seamănă pe undeva cu un alt procentaj, ce-i drept, celebru (97% din experții climatici cred că...). Bazându-mă pe majoritatea comentariilor publicate aici, îi consider pe comentatorii mei fel de inteligenți ca și mine, dacă nu chiar mai mult uneori.

      Schimbarea opiniilor grupurilor de gândire prin demascarea tacticilor și strategiilor folosite pentru conservarea și întărirea monopolului gândirii lor nu este chiar așa simplă. Publicațiile științifice sau non-științifice, unde se manifestă maladia Groupthink, impun restricții foarte serioase publicării unor articole de sfidare a consensului. Am dat unele exemple în primul articol despre Groupthink pe care l-am publicat aici.

      În legătură cu acuzația că aș fi un „scientific denier” prin selectarea tip cherry-picking a unor propoziții dislocate arbitrar din doar două capitole ale ultimei ediții a cărții mele, fără să se pomenească un singur cuvânt despre restul capitolelor (șase la număr) dedicate schimbărilor climatice, nu pot deocamdată să spun public decât că am inițiat o moțiune juridică împotriva acuzatorilor mei pentru că, încălcându-se grosolan libertatea academică, am devenit targeted faculty (acuzația făcută public de un coleg s-a dovedit o țintă marcată pe spatele meu). Dacă plângerea mea nu se rezolvă la nivel de universitate, moțiunea juridică va fi făcută publică în SUA, iar o versiune românească va apărea pe Contributors.ro.

      • @CC spune:

        “celebru” nu are grad de comparatie, deci e incorect “mai celebru”, “cel mai celebru”, etc

        • Mulțumesc, i-am scos gradul de comparație :-)

        • Maradona e mai celebru decit Hagi spune:

          Bullshit!

          Si Maradona si Hagi (care e numit uneori Maradona din Carpati) sint celebri. Dar Maradona e incomparabil mai celebru decit Hagi.

          Scrie undeva:
          “Este adevărat, pe de altă parte, că limba vie, adesea, reuşeşte, în timp, să schimbe anumite norme, unii susţinând, de exemplu, că până şi celebritatea a devenit astăzi un concept relativ, că e măsurabilă/comparabilă şi, în felul acesta, s-ar justifica folosirea superlativului, în anumite contexte.

          Oricum, până când lingviştii vor constata că uzul limbii a fost mai puternic şi vor consemna în dicţionare că adjectivul celebru se poate utiliza la superlativ, este bine să respectăm regula actuală.”

          Sa o respecte cine vrea! Lingvistii romani si-au dovedit incompetenta si impotenta ori de cite ori li s-a ivit ocazia. E o pierdere de vreme sa te preocupe existenta lor.

    • RenewEnergy spune:

      @Alexandru

      In mediul academic se foloseste termenul de “gandire alternativa”, iar adeptii teoriilor alternative nu au fost niciodata etichetati in deniers. Pentru cunostintele dvs, eticheta de “denier” a venit din mediul politic, ca drept raspuns campaniei lui Trump care, initial negase existenta fenomenului incalzirii globale actuale – etichetand fenomenul in “vrajeala chinezeasca” si acea majoritate de cercetatori (peste 90% sau cati ori fi) in incalziristi, neomarxisti, etc.

      • Alexandru spune:

        Eticheta de “denier” si implicit “climate change denialism” e mult mai veche decat presedintia lui Trump, vedeti discursurile lui Al Gore din anii 2000-2010. Ideea mea era ca aceasta acuzatie a venit direct din partea unui coleg de-al domnului Cranganu, daca am inteles eu bine dintr-un articol precedent al domniei sale, ceea ce mi se pare destul de grav. Si da, se foloseste si in mediul academic termenul de “denier”, ca sa va informez, cel putin aici la americani.

        • RenewEurope spune:

          Al Gore, Trump, et al sunt politicieni, iar in politica etichetarile sunt business as usual. Este evident ca etichtarile nu prea au ce cauta in mediul academic (in general) si in cercetare in mod special.

  5. Gigel spune:

    Imbecilii au nevoie mereu de grup. Imbecilii au plafonul axiologic foarte coborat. Adica au convingeri puternice care din punctul lor de vedere sunt indiscutabile. Daca le pui la indoiala, devin furiosi si agresivi, oricum, “cazi” puternic si iremediabil in ochii lor. De aceea au nevoie de grup, pentru a-si proteja convingerile, prin argumente cantitative ca sa zic asa.

    Aproape orice tema mai delicata din societate, doctrinele stanga-dreapta, PSD-PNL, vegan sau mancator de carne, diesel sau benzina etc. va diviza puternic grupul de discutie in doua sub-grupuri antagoniste care vor sfarsi injurandu-se reciproc, acuzandu-se de bigotism si uitand complet de eventuala tema pe care o aveau de discutat. Aceasta imposibilitate a dialogului este una din marile probleme ale societatii noastre, dupa parerea mea.

    Dupa mine, dincolo de galceava asta dintre grupuri mai exista ceva de ordin psihologic. Sa va dau un exemplu: sa zicem ca esti vegan. Daca o faci strict pentru binele tau, atunci e minunat. Daca insa devii militant, incerci sa ii convingi pe toti sa treaca la veganism, atunci eu incep sa suspectez niste “traits” ale unor tulburari de personalitate. Daca mai mult, incepi o lupta cu “criminalii mancatori de carne”, atunci vorbim despre cu totul atceva, mult mai grav, o tulburare de personalitate probabil bine instalata, tradata nevoia de a gasi vinovati si de a duce o lupta cu categorii intregi de oameni nevazuti. Pacat ca noi ca indivizi suntem fascinati de genul asta de militanti agresivi, buni oratori, si ii credem lideri, cum a fost Hitler.

    Din pacate ecologia nu ne permite “normalitatea” de a fi eco doar pentru noi insisi. Ecologia e o chestiune globala. Degeaba mergi cu trotineta, daca cei de langa tine iti baga fum de esapament in nas si din cauza lui se topesc ghetarii. E foarte greu sa fii “pe craca ta” si sa nu incepi razboaie cu cei care polueaza, arunca deseuri, taie paduri. De ce nu ma mira ca ecologia e folosita pentru a invrajbi categorii de oameni unii impotriva altora…

    A nu se intelege gresit: nu vreau sa spun ca ar trebui sa fim toleranti cu cei care isi bat joc de natura. Doar ca ar fi bine sa nu pornim cruciade de unii singuri pe baza unor sentimente subconstiente de vina ca nu facem destul pentru planeta. A se citi: nu facem nimic de fapt, asa ca ar fi bine sa ne abtinem si de la ura. Mai bine sa cautam sa convingem autoritatile

    • RenewEurope spune:

      @Gigel

      Nu cunosc experientele dvs cu veganii (chiar nu am auzit atacuri la adresa consumatorilor de carne, printre care ma numar si eu). Pana in prezent, medicii sunt singurii care ne recomanda sa consumam mai multe legume si fructe si mai putina carne. Cat despre propunerile unor politicieni despre cresterea calitatii carnii pe raft, acestia trebuie sa prezinte si solutiile de finantare a fermierilor (consumatorul de rand nu cred ca este pregatit sa plateasca pretul, chiar daca este vorba despre sanatatea lui).

      • Gigel spune:

        Haideti, nu e greu de imaginat. Si nu e vorba doar de vegani. Aproape la orice pas vezi groupthinking si “taberele” formate spontan pe o tema controvestata care sfarsesc urandu-se de moarte.
        Mesajul meu era impotriva convingerilor puternice si pro dialog, abilitatea de a te pune in papucii celuilalt. Veganii, desi nu ma numar printre ei, cu toate incercarile mele de a limita consumul de carne, imi sunt simpatici daca intrunesc conditiile enuntate anterior. Adica nu sunt “activisti”. Idem pentru orice alti activisti, grupuri, convingeri, etc. Am o mare rezerva pentru orice tip de activism si indemn pe toata lumea sa inteleaga “ce ii mana in lupta”. Poate vom intelege si noi, nu doar psihologii, ca in peste 95% din cazuri este dorinta lor de a parea buni, superiori, doar prin aderarea la un grup. Chestie care vine la pachet de obicei cu abuzul celorlalti, vorba aceea: pentru a parea inalt, trebuie sa mai tai niste capete in jurul meu. Trebuie sa intelegem, ca in marea majoritate a cazurilor, asta e ce ii mana in lupta pe toti cei care adera la forme fara fond, de la Coana Chirita incoace.

        Pana una alta, va las un citat :

        “The test of a first-rate intelligence is the ability to hold two opposed ideas in mind at the same time and still retain the ability to function.” F. Scott Fitzgerald

        • Harald spune:

          @Gigel – abilitatea de a te pune in papucii celuilalt.

          Asta nu prea depinde de voința individului. Dacă o întrebăm pe Urania, o să ne spună că abilitatea asta se manifestă la persoanele născute în perioadele când planeta Marte se afla în zodia Balanței, dar fără prea mare legătură cu zodia persoanei respective. Chiar doriți să avem o discuție pe tema asta? :)

          P.S. Zodiacul e doar un calendar, mi-ar plăcea să cred că toată lumea înțelege asta.

        • RenewEurope spune:

          @Gigel

          V-am inteles foare bine mesajul de la bunt inceput (evident ca subscriu la astfel de opinii, am dorit doar sa va protejez). Daca repetati doua, trei mesaje din astea cu “pro-dialoguri civilizate, corectitudine politica, etc” veti fi bagat rapid si aici in oala “neomarxistilor”. Primul cartus (de avertizare) l-ati primit deja de la Harald.

  6. robinson spune:

    “Dintre posibilele răspunsuri la întrebările de mai sus, am ales să scriu azi
    despre rolul și importanța consensului (alimentat de numerele sale mari), ca
    instrument al presiunii sociale impuse de gândirea de grup.”

    Inca un exemplu al dictaturii impuse de gindirea de grup: Din anul 1775, si
    invocind un larg consens, Academia Franceza nu mai ia in considerare tentative
    de perpetuum mobile si nici de cuadraturi ale cercului. In prima chestiune
    diverse oficii de patente din lume sint la fel de opace. Si nu disidentii au
    lipsit, dar politia stiintifica e vigilenta.

  7. neamtu tiganu spune:

    S-a vorbit mult despre inteligenta colectiva. Se dadeau exemple de genul votarii publicului la emisiuni de “sa devii milionar”, unde f rar se-ntimpla ca multimea sa greseasca. Se dadeau si exemple legate de viata albinelor, furnicilor, turmelor de animale, cirdurilor de pasari migratoare etc. Ipoteza era ca inteligenta colectiva e mai mare decit suma inteligentelor membrilor.

    Desigur aceasta filozofie e, sau ar fi, valabila, doar in cazuri in care colectivul e dezinteresat, adica sincer in hotarirea luata si, mai ales, atunci cind colectivul e dispus sa faca efortul gindirii. In realitate, de multe ori, colectivul are un interes, de ex. sa creasca pensia, sau, cel mai des, refuza sa gindeasca cu mintea proprie si preia idei, pareri gata facute. E si extrem de comod, sa nu uitam ca sistemele de azi sunt extrem de complexe, e extrem de greu sa intelegi relatiile intre diferiti factori. In definitiv de ce avem elite? Sa ne arate drumul catre fericire, nu?

    • RenewEnergy spune:

      @neamtu tiganu

      Gandiri alternative la mainstream exista pretutindeni, rareori insa sunt acceptate. De ex, pe aceasta platforma (si nu numai) cei care cred in “alternative” la vechiul sistem energetic /mainstream au fost si sunt in continuare hartuiti – improscaturile cu acuze de ecotalibanism, neomarxism, escroci falimentari, samd, sunt la ordinea zilei. Mai nou apar chiar si amenintari cu liste negre.

      • Neamtu tiganu spune:

        Postarea ta nu are nici o legatura cu ce am spus eu. Face parte din lamentarile tale nesfirsite. De data asta sunt fericit ca m-ai crutat cu linkuri banale.
        Cum ti s-a mai spus, esti liber sa actionezi conform convingeriilor tale si cu banii tai, dar nu obliga si pe altii. Pina una alta la asta se reduce totul, fiecare are dreptul sa gindeasca cum crede si sa actioneze in consecinta, dar sa nu oblige si pe altu.

        • RenewEurope spune:

          Sorry pentru deranj, dar chiar nu va impune nimeni ce sa faceti cu banii, sa izolati casa, sau ce sa puneti in farfurie. In numele libertatii de gandire, se emit insa injurii, atacuri la persoana si improscaturi pe banda rulanta la adresa “turmei de animale“ si a “ineptilor“ care gandesc diferit de dvs – de ex, in privinta modernizarii sistemului energetic din secolul trecut. Ceva e putred in Danemarca!

          • Harald spune:

            @RenewEurope – chiar nu va impune nimeni ce sa faceti cu banii

            Nu, banii ne sunt doar luați pentru certificate de carbon inventate în birouri, în rest nu impune nimeni nimic, gen moriști de dealuri. Ceva e putred în Danemarca?! Activitatea pe forumuri a unor persoane ca tine, asta e putred. Și e putred la Berlin, nu în Danemarca. Politica editorială de la Deutsche Welle, asta mai e putred. Și tot la Berlin, nu în Danemarca. Long story short, Cancelaria de la Berlin e putredă și nu e de mirare că exact acolo îți desfășori activitățile pseudo-economioce, domnu’ geotermist.

            • Absurdistan spune:

              “Modernizarea” este, in contextul escrocilor ecologisti tilhari de drumul mare, un eufemism scirbavnic din aceeasi familie cu “industrializarea” si “electrificarea” comunistilor.

              Distrugerea economiilor si a libertatilor de catre un guvern lacom, acaparator si agresiv.

          • Neamtu tiganu spune:

            Asa zisa “modernizare” a sistemului energetic inseamna morile de vind din evul mediu. Consecinta: mi se baga mina in buzunar, sunt obligat sa platesc 30 centi pe kwh. Corect ar fi ca noi care nu credem in incalzire sa platim doar 20, media eiropeana, iar voi care vreti sa salvati lumea sa platiti 45.

            • RenewEurope spune:

              @neamtu tiganu

              Comparatia eolienelor de astazi cu morile evului mediu este o aberatie “AfDista” (sclipitoarea Beatrix von Storch ar fi in stare sa puna si hidrocentralele langa morile de apa). In rest, stiti f bine ca in Germania, electricitatea produsa in turbinele eoliene ocupa primul loc in mixul energetic /electric. (daca nu va laudati singur ca sunteti un inginer cu experienta la Siemens va intelegeam).

              In ceea ce priveste pretul electricitatii in retail, guvernele germane si “consilierii” au decis sa transfere finantarea tranzitiei energetice catre consumatorul privat (dar asta este o alta poveste). In SUA de ex, tranzitia energetica este finantata prin intermediul parghiilor fiscale, scutiri de taxe si impozite, etc (ceea ce duce implicit la majorarea datoriilor nationale). Ambele variante au avantaje si dezavantaje, nu ma pot pronunta care varianta este mai buna.

              P.S. Daca datoriile Germaniei sareau si ele pragul de 100% din PIB, probabil ca astazi guvernul nu isi permitea sa scoata bazooka de 500 mlrd (in scopul sustinerii economiei si a stabilitatii pe fondalul criziei Corona). Astfel, cei 10 centi platiti de consumatori, pot fi considerati un fel contributie la depozitul unui CEC national. In fine, pe durata uötimilor 10 ani, salariul mediu s-a majorat cu circa 12.000 euro pe an… si in cest context , contributia /efortul consumatorilor la CEC-ul national (cu circa 400 euro pe an pentru o familie de 4 persoane) a trecut pe nesimtite. Apropo,intre timp, pretul energiei la noile turbini eoliene si la iesirea din noile parcuri PV a ajuns la 4-5 centi, in timp ce energia produsa in centralele noi pe gaz a ajuns la 5-6 centi, in centralele pe carbune la fel, iar in centralele nucleare de ultima generatie a ajuns la 9 centi. Asadar, contributiile consumatorilor se vor micsora in viitor.

              P.P.S.
              Asa cum stiti, incepand cu anul 1974, guvernele Germaniei sunt consiliate de echipe multidisciplinare de exeperti si institutii apolitice (die Wirtschaftsweisen, Deutsche Bundesbank, Fraunhofer, DLF, etc). Expertiza institutionala independenta asigura continuitatea. Desigur, exista si demagogi de genul publicistului-politolog-populist Dr. Gauland care se considera mai destept decat echipele expertilor de la Fraunhofer de ex. (nu s-a putut nici el abtine in a compara turbinele eoliene cu morile evului mediu:)) Cum spuneam si in postarea initiala, ceva e putred in Danemarca!

  8. ovidiu baiesiu spune:

    Am citit recent cartea lui Jonah Berger – “Influenta invizibila”. Ar putea fi trecuta in bibliografie.

    • Literatura dedicată multiplelor aspecte ale psihologiei sociale (a mulțimilor majoritare) este foarte bogată. Eu, ca non-expert în domeniu, m-am apropiat de acest domeniu din motive strict personale, legate de colegiul unde predau din 2001.

      Am fost de la bun început impresionat că Brooklyn College, înființat în 1930 și inaugurat puțin mai târziu de președintele F. D. Roosvelt, a fost, printre altele, casa academică a laureatului Nobel Stanley Cohen, a psihologului Abraham Maslow („piramida nevoilor”) sau a întemeietorului psihologiei sociale, profesorul Solomon Asch, ale cărui studii de conformitate le-am folosit pentru cele două articole despre Groupthink.

      Am fost de asemenea impresionat de ceea ce înseamnă a fi un adevărat creator de școală. Profesorul Asch l-a convins pe nu mai puțin celebrul Stanley Milgram să vină din Queens la Brooklyn College pentru studii avansate de psihologie socială. După ce a primit câte un A+ la două cursuri – “Psychology of Personality” și “An Eclectic Approach to Social Psychology”, predate de Asch, Stanley Milgram l-a urmat pe profesor la Harvard. Acolo, Asch i-a condus teza de doctorat a lui Milgram.

      Experimentul despre obediență, prin care a încercat să explice, printre altele, de ce 6 milioane de evrei au acceptat să fie uciși de naziști fără să opună o rezistență notabilă, l-au făcut celebru pe Milgram, fiind și astăzi unul dintre cei mai citați experți ai domeniului de psihologie socială. Datele sale experimentale le analizez cu studenții mei în cadrul cursului de Geostatistică.

      Unul din colegii de liceu și de facultate ai lui Milgram la Brooklyn College a fost Ricardo Zimbardo (86 ani), cu trei specializări înrudite (psihologie, sociologie și antropologie). Profesor fiind la Stanford University, Zimbardo a conceput și desfășurat cu ecouri extraordinare un alt experiment al obedienței (conformității), în maniera lui Solomon Asch: închisoarea Stanford. Multe altele au urmat după aceea.

      Am făcut această (prea) lungă digresiune pentru a justifica neintroducerea cărții „Influența invizibilă” în bibliografia articolului. Am găsit prea puține elemente legate de raportul gândire de grup – consens – tirania majorității.

  9. Alexandru spune:

    Tocmai am gasit acest articol publicat anul trecut “Scientists Reach 100% Consensus on Anthropogenic Global Warming” Abstractul spune in felul urmator: The consensus among research scientists on anthropogenic global warming has grown to 100%, based on a review of 11,602 peer-reviewed articles on “climate change” and “global warming” published in the first 7 months of 2019.
    Sursa:https://journals.sagepub.com/doi/10.1177/0270467619886266.

    Date despre autor:
    James Powell has a PhD from MIT in Geochemistry and is the former college president, museum director, and 12-year member of the US National Science Board appointed first by President Reagan and then by the President G. H. W. Bush. He is the author of several books. Asteroid 1987 SH7 is named after him. A se retine numele presedintilor sub care a fost “appointed”.

    Comentarii?

  10. Harald spune:

    Bunică-mea avea o vorbă, aplicabilă atât consensului de 97%, cât și celor 50.000 care nu pot greși: ”destul o măciucă, la un car de oale”. Iar dincolo de interpretarea ad litteram, vorba bunicii avea și o semnificație subtilă, care făcea persoanele mai sensibile să roșească, atunci când bunica venea și cu explicații: ”vreau părerea unui bărbat, că părerea a 100 de femei o aflu întrebând-o pe una singură dintre ele” :) :)

  11. Bogdan B. spune:

    “Rezultatele publicate în 1956 de Asch arată că aproape 37% din participanții inocenți și-au schimbat părerile inițiale și au adoptat răspunsurile majorității incorecte.”

    Dracul asta nu e asa de negru. Deci un grup de 6 la 8 persone au reusit sa convinga o persoana de ceva evident fals numai 37%. Imaginati-va cum ar fi daca sase persone in publicitate s-ar ocupa sa convinga fiecare client sau sase securisti/secretari de partid pe cap de locuitor in Romania comunista si tot ar da gres 63%. S-ar lasa oamenii de publicitate si comunism.

    RadioLab are un episod foarte interesant despre experimentul lui Milgram ( https://www.wnycstudios.org/podcasts/radiolab/episodes/180092-the-bad-show ) zicand ca nici dracul ala nu era chiar asa de negru.

    Tot respectul pentru alma mater-ul meu (Brooklyn College, promotia ’95) si pentru departamentul de geologie unde am luat un curs fortat fiind de Core Curriculum care era in vigoare pe vremea aia. In mare parte cursul a fost devotat explicatiei importantei pentru populatia generala sa aiba macar o notiune despre cum functioneaza stiinta ca sa poate combate propaganda diverselor grupuri de interes. Pe vremea aia erau niste precursori AOC si Bernie care se numeau NYPIRG care aveau asa un avant socialist tineresc si romantic si nici o tangenta cu realitatile stiintifice care se agitau permanent pe campus sa adune cotizatii.

    • Câteva detalii despre experimentele conformității executate de Solomon Asch în 1951.

      Au fost efectuate în trei instituții de învățământ superior. Au participat doar studenți bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 25 ani, media 20 ani. Participanții „naivi” au fost toți voluntari. „Majoritatea” plătită a fost instruită cum să-l convingă psihologic pe „naiv” (nu-l priviți în ochi, nu-l criticați, nu vă mirați de răspunsul lui etc.). Fiecare grup a repetat experimentul de 12 ori, de fiecare dată schimbându-se lungimile liniilor standard și a liniilor de comparație.Raportul lui Asch cuprinde numai răspunsurile a 123 subiecți „naivi”, deși numărul total al participanților a fost mai mare.

      La prima încercare de convingere a „naivilor”, eroarea lor a fost de 17,1%. După a patra încercare, „naivii” s-au lăsat convinși că ei greșesc și „majoritatea” plătită are dreptate în proporție de 54,5%. Erorile extreme au ajuns până la 98,8%, când diferențele dintre linia standard și cele de comparație nu erau extreme. Linia standard a variat ca lungime: 3, 5, 8 inches.

      Pe de altă parte, mă bucur să citesc că ați fost student la BC. În cei 19 ani de când sunt profesor acolo, am cunoscut foarte puțini studenți români și mai mulți din Republica Moldova.

      NYPIRG a fost și pentru mine o Nemesis, pentru că am vorbit studenților mei laudativ despre fracturarea hidraulică și foarte critic despre Gasland. Poziția mea față de fracturare a fost un al motiv de discordie cu profesorul Micha Tomkiewicz, cel care a răbufnit public în 2017, etichetându-mă drept „scientific denier”.

  12. Klopo_Tare spune:

    Gândirea are spectru larg, dar gândirea de grup (care suprimă gândirea critică personală) intervine de obicei în cazul chestiunilor percepute ca fiind vitale, urgente sau și una, si alta.
    Schimbările climatice se încadrează la ultima categorie, iar deciziile nu trebuie cântărite pe criteriul veridicității științifice – îmi pare rău pentru dvs! – ci pe criterii de asumare a riscurilor.
    Deci dacă acționăm în direcția preconizată de adepții Cauzelor Antropice și nu creem dezechilibre, atunci mai bine facem așa. Pentru că riscul ca adepții Cauzelor Non-Antropice ale schimbărilor climatice să nu aibă dreptate și sistemul climatic global să reacționeze cu mare întârziere datorită inerției inevitabile a unui astfel de sistem constituie un risc inacceptabil.
    Personal cred că riscul paiului care va rupe spinarea cămilei este unul inacceptabil, chiar dacă în mod normal un pai în plus (aportul uman) nu ar avea vreun astfel de efect.
    Nici o tabără nu a adus argumente decisive în favoarea ei.

  13. Decebal spune:

    Ce ti-e si cu viata asta!… Cu 20-30 de ani in urma, “petrolistii” erau “mainstream”, iar “ecologistii” erau dizidentii. Nu pleca nimeni urechea la ecologisti. Astazi, oare, “petrolistii” sunt dizidentii?… si ar trebui sa prevaleze “mainstream” -ului?… :)

    Mai in gluma, mai in serios, vorbeam cu niste apropiati despre posibilitatea ca, atunci cand ne vom uita in urma, sa ajungem la concluzia ca acest COVID 2019 a avut si multe parti bune… i-a invatat pe unii sa se spele pe maini, a provocat responsabilitate, a indemnat la cumpatare, a incurajat petrecerea timpului mai mult cu cei apropiati, decat cu strainii, a scazut pretul petrolului etc.

  14. Ghita Bizonu' spune:

    E ceva legat de supravieturire .. Nu din umea moderna ci din epoci revolute. Insa a rams “in gene”.
    La nioaba civilizatia are cca 5 mii ani, aia moderna care permite autonomia individului are vreo 2-300 de nai (in zonele favorizate!) iar istoria speciei Homo sapiens are peste 100 de milenii …

    Si opricum vedem caum grourile “intelctuale” adopta si ele modele cu aceiasi fervoare ca si adolescentii …

  15. ion adrian spune:

    Ce ti-e si cu epistemologia asta care devine din ce in ce mai mult un bun de mare circulatie :)

  16. Cold spune:

    Foarte interesant experimentul cu liniile…:). Poate asa explicam si cum a ajuns Trump presedinte si de ce are o rata de aprobare atat de mare in randul americanilor cu frica de Dumnezeu.

    • Absurdistan spune:

      Donald Trump a ajuns presedinte pentru ca a promis lucruri pe care multi americani si le doreau… si va fi din nou presedinte pentru ca si-a respectat un procent din promisiuni care e mult, mult peste orice alti politicieni au realizat.

      Cit despre impotentii si timpitii care continua sa il calomnieze, n-au decit sa fiarba in toxinele proprii.

  17. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    OFF TOPIC

    Creșterea temperaturilor poate frâna răspândirea COVID-19?

    Un studiu publicat pe 9 martie a.c. oferă speranțe pentru o lume panicată în ceea ce privește posibila răspândire a virusului COVID-19, prevăzând factori limitatori care pot împiedica contagiunea ulterioară. Raportul Temperature and Latitude Analysis to Predict Potential Spread and Seasonality for COVID-19 este o analiză aprofundată care conectează creșterile sezoniere ale temperaturii cu scăderea infecțiilor în China și în alte părți. Echipa de cercetători a cuprins șase experți de la universități și laboratoare prestigioase, inclusiv Institute of Human Virology și Global Virus Network.

    Multe boli infecțioase prezintă sezonalitate la apariția lor și studiul recent publicat prezice că infecția Coronavirus 2019 (COVID-19), cauzată de SARS-COV-2, va urma acest model în care scăderea incidenței îmbolnăvirilor coincide cu creșterea temperaturilor în emisfera nordică. Potrivit raportului, scăderea marcată a cazurilor din Wuhan ar putea fi asociată cu creșterea recentă a temperaturilor corespunzătoare.

    Și mai încurajatoare a fost declarația cercetătorilor cu privire la familia de coronavirusuri care s-au dovedit că prezintă o sezonalitate puternică de iarnă între decembrie și aprilie și sunt nedetectabili în lunile de vară în regiunile temperate. Aceasta este cu siguranță o veste binevenită pentru cetățenii îngrijorați din întreaga lume dacă, într-adevăr, încălzirea care se produce deja pe măsură ce emisfera nordică se îndreaptă către primăvară și vară va putea atenua și limita apariția unor focare suplimentare.

    Autorii au subliniat și faptul semnificativ că în același timp, COVID-19 nu a reușit să se răspândească semnificativ în țările situate imediat în sudul Chinei. Numărul de pacienți și decese raportate în Asia de Sud-Est este mult mai mic în comparație cu regiunile mai temperate menționate mai sus.

    În timp ce știrile de mai sus sunt extrem de utile și informative, cea mai fascinantă și mai importantă parte a studiului a fost afirmația cercetătorilor că punctele fierbinți de infecție începând cu 5 martie 2020 sunt situate într-o bandă îngustă de temperatură și umiditate. Autorii afirmă că virusul a stabilit o răspândire comunitară semnificativă doar în orașe și regiuni situate de-a lungul unei distribuții înguste est-vest, de-a lungul coridorului de 30-50° N, în care modelele meteorologice sunt similare (5-11° C și 47 – 79% umiditate). Focarelor inițiale – China, Iran, Japonia, Coreea de Sud, nordul Italiei – li s-au adăugat recent zonele din Franța și nord-vestul Statelor Unite, care se înscriu în coridorul cu risc ridicat.

    Detalii, A warming light at the end of the COVID-19 tunnel?

  18. ion spune:

    Multi se uita care e grupul la moda acum, si incearca sa adereze la el. E ca un bulgare de zapada. Acum ca sa aderezi nu e intotdeauna usor, membrii existenti vor sa te testeze, si iti vor face un test. Trebuie sa faci ceva ca sa stim ca loialitatea fata de grup e mai mare decat ce crezi tu in cap, sa faci un mic efort, sacrificiu.

    In regim totalitar, te pregateste de mic in aceasta directie. Dar e peste tot, sa spunem o firma si ca sa urci mai sus trebuie sa treci un mic test. E un mecanism rodat de milenii, numai ca noi nu il constientizam multi, mergem cumva pe pilot automat fara sa gandim mult. Cum mi-a spus un profesor la universitate: “mergi cu valul, e mai usor”



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Constantin Crânganu


Constantin Crânganu

Constantin Crânganu este profesor de geofizică și geologia petrolului la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: int... Citeste mai departe


Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Mai e un aspect, poate si mai grav. De fapt trei, daca ma gandesc mai bine. Primul, la concret, A...

de: MirceaM

la "Îmbogățiții de război"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

aprilie 2020
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mar    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)