Home » Cultura »Educatie »Idei si solutii » Citesti:

Gânduri despre plagiat

Adriana Gorga mai 26, 2013 Cultura, Educatie, Idei si solutii
60 comentarii 2,003 Vizualizari

Majoritatea românilor au descoperit plagiatul doar cand era gata ambalat pentru lupta politica. Discutiile despre plagiat au capatat o oarecare intensitate numai dupa ce a aparut un ilustru plagiator. Cu un simplu ministru ca Mircea Beuran in rol principal, plagiatul s-a stins repede din discursul public. Am avut nevoie de un prim-ministru plagiator ca sa ne trezim si sa facem putina valva. Si nu e nicio problema daca adormim iarasi, caci ne va suna fara indoiala ceasul desteptator prin 2020, dupa ce altii ne vor arata din nou cu degetul pentru ca ne-am ales un presedinte plagiator.

Plagiatul a existat insa si inainte de Victor Ponta. Chiar cu mult inainte, dupa cum arata in cartile lor  autori ca Alexandru Dobrescu (2007)* sau Pavel Balmuş si Dan C. Mihailescu (2004)**.

In tarile române, incepe sa se vorbeasca despre plagiat prin 1840 cand Ioan Penescu, traducator, publicist si editor cerea, in prefata unei traduceri din limba franceza (Hoţie din ideile unuia din visurile lui de J.Lebrun, apărută la Brăila în 1840) ca autorii sa nu-si insuseasca ideile altora fara a le mentiona sursele:

„Furaţi, autori, furaţi! Furaţi de sînteţi săraci şi aveţi gust bun; dar mărturisiţi păcatul vostru înaintea publicului, ca să scăpaţi de mustrarea cugetului şi de înfricoşata critică a înaltului tribunal al literaţilor!“ (Ioan Penescu – Catra autori) ***

Un plagiat celebru de la sfarsitul secolului al XIX-lea este cel al lui Constantin N. Hamangiu, jurist român, membru de onoare (din 1930) al Academiei Române. In  1893, acesta a plagiat in teza de licenta ce avea ca subiect tocmai proprietatea literara si artistica:

“Plagiatul lui Hamangiu rămîne inegalabil. Căci îmi pare greu de egalat performanţa de a inaugura cercetările asupra proprietăţii intelectuale cu o sfidare a acesteia…, de a porni cruciada împotriva corsarilor minţii printr-o piraterie! Un asemenea început nu numai că legitimează toate formele de jefuire a creatorilor, indiferent de amploarea lor, dar aruncă în derizoriu tentativele de aşezare a proprietăţii intelectuale la locul meritat.” (Alexandru Dobrescu)

Daca se va gasi cineva (de preferat, un specialist in stiinte juridice) sa vrea sa confirme vreodata printr-o cercetare aprofundata acest plagiat al lui Constantin N. Hamangiu, atunci vom putea vedea in acesta unul dintre cei mai vechi inaintasi ai primului-ministru de astazi.

Caci si in materie de istorie a plagiatului ca si in cotidianul acestuia exista dispute de idei. De exemplu, Ion Simut*** ii reproseaza lui Alexandru Dobrescu faptul ca nu face altceva decat sa colecţioneaze si sa sistematizeze “cazuri semnalate în dezbaterile academice sau în publicistica vremii, pe care le cercetează din nou, dând o rezolvare sau un verdict”. Ba chiar acelasi Ion Simut ii recomanda autorului “Corsarilor mintii” sa se vindece de maladia de a vedea pretutindeni plagiate “scriind o istorie a originalităţii, mult mai grea şi mai copleşitoare, care îl va scoate din mizantropie”.

Asemenea detalii scot in evidenta limitele abordarii istorice a plagiatului vazut din perspectiva plagiatorilor care, iata, poate fi convertita foarte greu in instrument de actiune sociala impotriva hotiei intelectuale. Mult mai utila pe plan social ar fi, cred eu, o istorie a modului in care, in diferitele epoci s-a luptat contra plagiatului.

Istoria plagiatorilor demobilizeaza si produce discursul deznadajuit al sortii necrutatoare. De aceea, ca sa echilibram balanta, ne-ar trebui o  istorie a ideilor si structurilor sociale care, de-a lungul vremii s-au opus plagiatului si plagiatorilor. Si tot daca am dori sa initiem in cotidian actiuni durabile contra plagiatului ar fi nevoie sa incepem sa construim o cultura anti-plagiat, nesubordonata politic. Acesta e lucrul cel mai dificil de facut intr-o lume care sufera destul de mult de ceea ce as numi “sindromul focului de paie”, unde populismul ieftin sustinut cel mai adesea printr-un limbaj tot mai agresiv, inabusa gandirea originala si schilodeste argumentele, transformandu-le in prefabricate pentru manele.

Dorind sa inteleg care sunt mijloacele imaginate de alte culturi pentru a vorbi despre plagiat intr-un mod care depaseste spatiul restrans al specialistilor dintr-un anumit domeniu, am gasit doua exemple interesante pe care le voi prezenta pe scurt in cele ce urmeaza. Ambele exemple provin din cultura franceza si fac referire la productii relativ recente.

Primul e o piesa de teatru, apartinand dramaturgului francez contemporan Jan Fabre si intitulata Le Roi du plagiat (2004) *****. Folosind instrumentele artei dramatice, autorul isi pune cititorii si spectatorii in fata aceleiasi problematici a frontierei neclare dintre plagiat si originalitate, despre care am vorbit mai sus.

Pentru a-si indeplini dorinta de umanizare, un inger se foloseste de creierele a patru “Stein” (pietre in germana): Einstein, Gertrud Stein, Wittgenstein si Frankenstein. E doar prima etapa a devenirii sale, caci, vrand sa aprofundeze conditia umana, ingerul doreste sa ajunga actor. Ce inseamna autenticitate in jocul actorului ? Ce este imitatia ? Ce este plagiatul ? In cele din urma insa, tentativa ingerului de a deveni om esueaza iar Dumnezeu ii cere acestuia sa revina la starea initiala.  Ingerul apare condamnat definitiv la  originalitate radicala, iar omenescul la imitatie.

Exemplul acesta ne arata ca tema plagiatului poate capata interpretari artistice originale. Folosindu-ne in mod inteligent de arta, ne putem asigura distanta necesara pentru a putea gandi si vorbi despre plagiat intr-un mod mult mai putin tensionat decat o facem daca-l abordam cu instrumentele realitatii sociale si politice. De asemenea, tema plagiatului in literatura, care “a sedus” si alti autori ca Pascal Bruckner ( Les Voleurs de beauté) sau Jacques Chessex (L’Imitation), ar putea fi abordata in programele de invatamant.

Al doilea exemplu la care vreau sa ma opresc este al profesoarei de la Universitatea din Tours, Hélène Maurel-Indart, specialista recunoscuta pe plan stiintific in materie de plagiat si contrafaceri literare. Autoare a mai multor lucrari si articole despre de plagiat (prima fiind publicata in 1999), destinate in special lumii stiintifice, aceasta alege, in ultima sa carte, din ianuarie 2013, sa se adreseze unui public mai larg. In Petite enquête sur le plagiaire sans scrupule****** autoarea imbraca haina comisarului insarcinat cu anchete stiintifice din binecunoscutele serii cu Experti. Investigheaza pe indelete fiecare “crima” de plagiat, fara a lasa sa-i scape vreun detaliu. Se intereseaza asupra mobilului plagiatului a martorilor si complicilor, a modului de operare si a sistemului de aparare construit de plagiator. In demersul sau, se foloseste atat de exemple din literatura cat si din cotidianul cultural, stiintific si politic.

Lucrul care mi se pare cel mai important de retinut din aceste doua ilustrari ale modului cum alte culturi se exprima despre plagiat este diversitatea registrelor in care poate fi abordata aceasta problematica. Plagiatul nu se discuta in spatiul public numai pornind de la legi si plagiatori celebri, de ieri si de azi. O cultura durabila impotriva plagiatului se construieste folosindu-se instrumente adaptate celor carora vrem sa ne adresam. Primii chemati sa imagineze si sa promoveze asemenea instrumente de dialog sociocultural in materie de plagiat sunt intelectualii angajati in probleme de interes public.

Fractura produsa de caderea comunismului ne-a lipsit, din pacate, de asemenea intelectuali. Caci pana in 1989, dizidentii erau cei care exprimau aspiratia legitima de libertate a romanilor. Ca sa faca acest lucru, nu foloseau doar articole si carti, ci mijloace mult mai diverse  prin care cuvantul lor sa ajunga la cat mai multi romani (cum erau, de exemplu, pozitiile exprimate la diferite radiouri straine).

Caderea regimului comunist din 1989 i-a adus pe acesti intelectuali dizidenti in prim-planul vietii publice. Lupta clandestina contra comunismului a iesit la lumina, dar esentialmente ea nu s-a schimbat. Stim cu totii ca mentalitatile comuniste persista inca si e nevoie ca lucrul acesta sa fie aratat in permanenta.

Insa nu putem subordona toate problemele noastre sociale acestei lupte contra comunismului, oricat de legitima ar fi ea. Societatea in care traim astazi e mult mai complexa decat cea dinainte de 1989, cand albul si negrul erau mai usor de distins. De aceea e nevoie de intelectuali capabili in primul rand sa inteleaga aceasta schimbare importanta si sa puna bazele unei altfel de legaturi cu romanii si problemele lor, facandu-se acceptati de acestia, fara a fi nevoie pentru aceasta sa nege lupta celor care prefera sa continue angajamentul social in  “mod dizident”.

* Alexandru Dobrescu (2007). Corsarii mintii. Istoria ilustrata a plagiatului la romani I, Ed. Emolis.

** Pavel Balmuş & Dan C. Miha︣ilescu (2004). Plagiatul la români. Ed. ARC.

*** http://www.crispedia.ro/Ioan_Penescu

**** http://www.romlit.ro/plagiatul_universal

***** http://unfauteuilpourlorchestre.com/le-roi-du-plagiat-deuxieme-volet-de-la-trilogie-jan-fabre-a-chaillot/

****** http://www.leoscheer.com/spip.php?article2344

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "60 comments" on this Article:

  1. Peter Manu spune:

    Un citat din U.S. Copyright Law

    One of the rights accorded to the owner of copyright is the right to reproduce or to authorize others to reproduce the work in copies or phonorecords. This right is subject to certain limitations found in sections 107 through 118 of the copyright law (title 17, U. S. Code). One of the more important limitations is the doctrine of “fair use.” The doctrine of fair use has developed through a substantial number of court decisions over the years and has been codified in section 107 of the copyright law.

    Section 107 contains a list of the various purposes for which the reproduction of a particular work may be considered fair, such as criticism, comment, news reporting, teaching, scholarship, and research. Section 107 also sets out four factors to be considered in determining whether or not a particular use is fair.

    a. The purpose and character of the use, including whether such use is of commercial nature or is for nonprofit educational purposes

    b. The nature of the copyrighted work

    c. The amount and substantiality of the portion used in relation to the copyrighted work as a whole

    d. The effect of the use upon the potential market for, or value of, the copyrighted work

    The distinction between what is fair use and what is infringement in a particular case will not always be clear or easily defined.

    • iosiP spune:

      Domnule Manu,

      Limitarile dreptului de autor precizeaza ce, cat si in ce scop se poate copia, nu forma de prezentare a pasajelor copiate.
      Altfel spus, pot exista cazuri in care utilizarea unui pasaj extins dintr-o alta lucrare incalca legea dreptului de autor, chiar daca a fost mentionata sursa (deci nu este plagiat), iar reciproca este de asemenea posibila.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Ceea ce cred ca vreti sa spuneti tine de dimensiunea juridica a plagiatului care nu face obiectul acestui articol.

      Exista in diferite tari nu doar legi, ci si o cantitate impresionanta de jurisprudenta cu privire la plagiat sau contrafacere, cum il numesc juristii. De exemplu, in Franta, Christo (un Creator americano-bulgar) a impachetat timp de 15 zile podul Pont-Neuf in pânza, realizand astfel o opera originala. In momentul cand un alt artist a impachetat un alt monument, Christo s-a plans in justitie pentru contrafacere. Instanta nu i-a dat dreptate, motivand ca ambalarea unui monument este o idee care nu este protejabila. Intra dimpotriva sub incidenta proprietatii intelectuale modalitatea in care monumentul a fost ambalat. Aceasta modalitate este forma originala. Judecatorii au apreciat aici din perspectiva libertatii de creatie. Explicatia acestei decizii o gasiti in interviul dat de profesoara Maurel-Indart in l’Humanité. In asemenea cazuri, instanta e obligata sa dea o decizie care sa tina seama de echilibrul dintre protectia intelectuala si libertatea de creatie. Daca o creatie nu e protejata, artistul nu mai e motivat sa lucreze. Daca insa totul este protejat, atunci ce le mai ramane de facut generatiilor viitoare. In cazul la care m-am referit, mai mult decat ideea, a contat indrazneala de a relua aceeasi idee, cu alte mijloace insa.

      Stiu ca exista si alte cazuri celebre, unde judecata asupra plagiatului este diferita de ceea ce ne-am fi asteptat la prima vedere. Ar fi interesant sa le discutam, dar cu referire la un alt text, care, eventual ar deschide o problematica in acest sens.

      Argumentul acestui articol se refera la nevoie de o constructie sociala a plagiatului, nesubordonata politic si pe care doar intelectuali angajati ar putea sa o realizeze.

      Plagiatul intra, cred, in aceeasi categorie ca si inegalitatile sociale. Nu putem sa ne amagim vreodata cu ideea ca va fi deplin eliminat, dar nici nu ne putem permite sa-l lasam sa se dezvolte in voie si sa ne afecteze valori profunde. Mai trebuie sa deosebim intre instrumente socio-culturale, stiintifice, politice si juridice de lupta contra plagiatului. Sa le luam insa pe rand si cu intelepciune pe toate.

      • Andrei George spune:

        Stimată doamnă Gorga,

        Aici ar trebui să discutăm despre 1. intenție, și 2. bun simț. Evident că în cazul dlui. Ponta a existat o intenție- și singurul care poate lămuri exact problema este domnia sa. Așa cum zicea și colegul nostru Lecter pe-aici pe undeva, realitatea există pe undeva prin zona negrișorilor care au făcut un lucru de mântuială.
        Pe de altă parte bunul simț ar trebui să pună articolele științifice la îndemâna oricărui interesat- fără a cere nici un fel de taxă pe ele. Autorii confiscați de Elsevier- de exemplu- sunt convins că nu trăiesc din eventualele drepturi de autor- pe care în general le cedează în favoarea publisher-ului. Nici Elsevier-ul nu trăiește din aceste drepturi de autor- dar e lacom și le cere. Situația devine cu adevărat ciudată în momentul în care vreau să public un manual despre motoare cu combustie internă- de exemplu. Update-ul pentru acel manual se bazează pe conferința X și pe volumul de Proceedings aferent- conferință X unde eu am participat ca autor- dar am cedat toate drepturile mele editurii care a publicat Proceedings-ul. Respectând literele mici din acordul semnat- eu nu pot să-mi pun în manual propria comunicare- ca să nu mai vorbesc de rezultate din comunicările altora- fără acordul editurii. Degeaba îi cer colegului polonez OK- ul ca să-i public rezultatele- tot la editură mă trimite.
        Un astfel de manual- la cât plătea o editură românească acum 2 ani drepturi de autor- aducea autorului un beneficiu mai mic de 100 Euro- și plătibili o singură dată- după aceea nemaiavând nici un fel de control pe tiraje sau pe o utilizare ulterioară a conținutului- impozabili- plus toată gloria aferentă. Și evident, posibilitatea de a fi dat în judecată. Și-atunci, nu mai facem manuale, le retipărim pe cele dinainte de apariția legii ?

    • sile spune:

      Adica daca avem acordul autorului original, nu mai trebuie sa mentionam sursa? Penibil.

      • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

        Mie mi se pare logic. Ai putut sa obtii acordul autorului dupa ce l-ai platit. Se pot vinde nu doar bunuri materiale, ci si imateriale. Principiile sunt aceleasi.

        • Cornelia Neagu spune:

          Ai ce n-ai pierdut. N-ai pierdut coada. Deci ai coadă.
          Ai ce n-ai vândut. N-ai vândut Ateneul. Deci ai Ateneul.
          Sunt sofisme, raţionamente greşite. Pentru că nu poţi pierde sau vinde decât ceea ce ai.

          Teorema lui Pitagora este una singură. Dar dacă două persoane scriu prezentări ale teoremei, cu exemple, exerciţii, compunerile nu vor fi identice, pentru că nu toţi gândim la fel. Două persoane nu pot să scrie texte identice pe aceeaşi temă.

          Un poet contemporan publică o poezie. El nu poate vinde poezia, pentru că este imposibil ca două persoane să compună poezii identice.

          Conform DEX, plagiat-plagiate, este substantiv şi se referă la o lucrare. LUCRAREA este un plagiat, dacă are părţi din lucrarea altcuiva, fără a se preciza acest lucru (adică părţi însuşite, furate).

          Despre plagiatul prin copy-paste al lui Victor Ponta
          http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3927/9762345/8/tabel-comparativ-ponta-diaconu.pdf

          Plagiatul fiind o lucrare, nu se poate decide dacă este sau nu plagiat, decât NUMAI ŞI NUMAI prin COMPARAREA cu o altă lucrare, originală. Oricine poate aprecia că teza de doctorat a lui Victor Ponta este un plagiat, prin COMPARAŢIE, parcurgând 6 paşi:

          • Pasul 1: Pune alături lucrările: cartea şi teza de doctorat.
          • Pasul 2. Compară semnăturile. Semnăturile sunt diferite: Dumitru Diaconu şi Victor Ponta.
          • Pasul 3: Compară anii de apariţie: 1999 şi 2003. Deci teza de doctorat a lui Victor Ponta a fost scrisă mai târziu.
          • Pasul 4: Compară textele. Găseşte texte identice. Deci teza de doctorat conţine pagini copiate (din carte).
          • Pasul 5: Cercetează dacă textul copiat are ghilimele, adică semnele de citare din ALT autor. Nu are.
          • Pasul 6: REZULTĂ că teza de doctorat este un plagiat.

          (Observaţie: sunt suficiente câteva pagini de text.)
          CONCLUZIE:
          Teza de doctorat a lui Victor Ponta este un PLAGIAT.
          Victor Ponta care semnează plagiatul (teza plagiată) este PLAGIATOR

          Notă: Criteriile de mai sus sunt SINGURELE care se iau în considerare. Nu contează nici că textele identice nu se găsesc pe pagini cu acelaşi număr, nici că mărimea literelor este diferită, nu contează nici relaţiile între persoane, nici condiţiile climaterice, nici dacă şi alţii au plagiat, nici altele la fel de trăznite.

          Arăt că acceptul autorului nu contează. O ipoteză:
          X a scris o carte. El este proprietarul textului cărţii. Nimeni altcineva, numai X s-ar putea gândi să permită cuiva să copieze text din carte fără a preciza sursa (“să vândă”). Altcineva nu poate vinde un text care nu este proprietatea lui.
          Dacă se întâmplă ca X să permită lui P să copieze din cartea sa în teza lui de doctorat (adică X “să vândă”) şi P copiază, atunci din COMPARAREA textelor, vedem că:
          textul s-ar găsi în două lucrări: cartea lui X şi teza de doctorat a lui P
          apărute la date diferite,
          semnate de persoane diferite,
          a doua oară fără ghilimele. Regăsim condiţiile unui plagiat.

          Concluzie: Cu sau fără acceptul autorului cărţii, teza de doctorat este plagiat.

          • AM spune:

            În plus, presupune că persoana care a primit dreptul (de la autor) să preia textul (fără a cita) NU a contribuit substanțial / semnificativ / deloc la opera în versinea 2.0 – confirmând iarăși teza expusă.

        • eu****** spune:

          Da, drepturile de autor pot sa fie cumparate pentru a fi reproduse in parte sau in totalitate.

          Si chiar si asa se indica sursa si se delimiteaza “parcela” utilizata de la alt autor.
          Nu cred ca va spun lucruri noi!

          Dar aici vorbim despre o lucrare care are caracter de noutate stiintifica si in elaborarea careia se urmareste o anume metodologie unanim recunoscuta si acceptata- inclusiv cea legata de citarea sau indicarea sursei – care face ca o lucrare de doctorat sa treaca sau sa nu treaca.

          As mai vrea sa stiu si referatul care a insotit lucrarea de doctorat a domnului Ponta pentru ca acolo am putea afla eventualele elemente de noutate care il indreptatesc pe domnul Ponta la dobandirea acelei pozitii si statueaza, eventual, elementele de noutate stiintifica!

          • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

            Atat timp cat rationamentul dvs. se bazeaza pe principii morale pe care le impartasesc, nu vad de ce l-as combate. Pentru nuante insa, va rog sa cititi comentariile.

            Si avem nevoie de nuante. Acesta e pretul pe care trebuie sa-l platim daca vrem sa depolitizam plagiatul. Instrumentul politic numit plagiat se declina in alb si negru, in functie de ideologia in care este folosit. Fenomenul social, stiintific si cultural al plagiatului va fi intotdeauna GRI.

      • punk spune:

        Persistă confuzia elementară între plagiat și dreptul de autor (copyright). Dacă încălcarea dreptului de autor este prin definiție distribuirea operei fără acordul autorului, plagiatul este o formă de fraudă intelectuală unde consimțământul autorului real nu contează.

        De exemplu, dacă eu predau o teză de licență cumpărată de pe Internet, autorul real mi-a dat consimțământul să o public sub numele meu și mi-a cedat toate drepturile intelectuale, pentru care l-am și plătit. Dar publicarea acelei teze sub numele meu este în continuare plagiat, fraudă, furt, înșelăciune, îmi arog o competență pe care nu o dețin cu scopul de a parveni în sfera socială sau științifică. Un alt exemplu: autoplagiatul; din nou consimțământul autorului real e evident dar tot plagiat rămâne.

        Confuzia asta esențială a caracterizat întreg discursul despre plagiatul lui Ponta. Faptul că Ion Diaconu consideră că nu a fost plagiat e irelevant. Plagiatul e evident și nu acordul lui nu este necesar sau suficient pentru a încorpora masive blocuri de text în lucrarea altui autor.

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Fara sa vreti, faceti jocul lui Ponta punand impreuna doua domenii care sunt diferite: cel stiintific si cel juridic.

          In domeniul stiintific, exista niste conditii formulate de institutiile de invatamant superior in care se acorda titlurile academice. Rationamentul pe care-l expuneti este corect din acest punct de vedere. Nu conteaza ce-ai platit si daca si-a dat cineva acordul sau nu: nu ai respectat conditiile necesare pentru obtinerea respectivului titlu universitar.

          De aceea am insistat de cate ori am avut ocazia asupra incalcarii grosolane a autonomiei universitare. In tarile unde universitatile au autonomie, asemenea plagiate din teze de doctorat si lucrari academice se judeca de universitatea care a emis diploma. Tot universitatea este cea care retrage titlul daca se constata nereguli. In momentul cand persoana careia i s-a retras titlul considera ca a fost nedreptatita de catre institutie, se poate adresa justitiei aducand probe potrivit carora a respectat intocmai conditiile de acordare a titlului respectiv si probe ale faptului ca institutia nu si-a respectat procedurile.

          In domeniul juridic, plagiatul se judeca diferit: se considera ca se pot vinde atat bunuri materiale, cat si imateriale, se poate lua ca punct de plecare echilibrul dintre libertatea de creatie si protectia intelectuala, cum am aratat in exemplul de mai sus etc. Rezultatul final variaza in functie de perspectiva adoptata.

          In cazul lui Victor Ponta, cele doua dimensiuni ale plagiatului, stiintific si juridic, au fost amestecate cu buna stiinta in discursul public, iar mecanismele institutionale au fost modificate in asa fel incat sa fie blocata orice actiune impotriva lui. E clar ca a folosit si continua sa foloseasca aceeasi strategie ca in vara, cand a declansat referendumul.

          Nu acestea sunt insa problemele care ma intereseaza in acest articol in primul rand. Ceea ce as vrea sa stiu este cum vad romanii de rand plagiatul si cum, prin ce mijloace si cine le-ar putea explica cel mai bine plagiatul. As mai vrea sa stiu daca suntem sau nu capabili sa depolitizam plagiatul si sa incepem o lupta durabila impotriva acestuia.

          • punk spune:

            Noțiunea de “doctor în științe juridice” se bazează tocmai pe ideea, mimetică și forțată poate, că și domeniul juridic e supus metodei științifice, că reprezintă un domeniu al cunoașterii. Dreptul se pretinde știință socială, iar faptul că doctoratului în științe sociale i se aplică aceleași reguli academice ca și în științele naturale este un adevăr axiomatic care nu este supus dezbaterii.

            Dvs. sunteți cea care îi ușurați jocul dl-ui Ponta cand spuneți:

            In domeniul juridic, plagiatul se judeca diferit se considera ca se pot vinde atat bunuri materiale, cat si imateriale…

            Să ne înțelegem, dreptul de a promova un examen academic nu este supus vânzării. Lucrul imaterial care se poate vinde este dreptul de autor; dar nu dreptul de autor (remunerarea judicioasă a autorului real) este problema lui Ponta ci fraudarea unui examen.

            Acest gen de fraudă a fost recunoscut încă din antichitate, cu mult înainte de statului reginei Anne, de convenția de la Berna și tot ce înseamnă drepturile intelectuale moderne. Termenul de “plagiat” a fost inventat in secolul 1.

            • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

              Sa ramanem concentrati asupra subiectului. Interventia dvs. imi arata ca nu ati inteles ceea ce am scris.
              In primul rand am spus ca subiectul articolului nu e analiza plagiatului lui V. Ponta. Cum insa apare necesitatea unor clarificari de principii, am acceptat sa dezvolt.

              Prin “domeniul juridic” inteleg sub-sistemul social unde normele se stabilesc in primul rand de catre instante, judecatori, avocati, etc.

              Prin “domeniul stiintific” inteleg acel sub-sistem social unde normele sunt stabilite de catre institutiile si organizatiile de invatamant si cercetare, adica de universitati, facultati si discipline academice, licee, scoli, etc.

              O instanta de judecata are competente limitate in ceea ce priveste domeniul stiintific (dupa cum am explicat mai sus). Tot asa, normele si rationamentele din domeniul stiintific nu sunt aceleasi cu cele din domeniul juridic.
              In privinta tezei plagiate a lui Ponta se amesteca argumente din cele doua domenii cu scopul de a sterge urmele si a ne face pe toti sa vorbim fara sa ne ascultam si sa ne intelegem unul pe altul.

              Avand in vedere ca si stiintele juridice se invata, vorbim fireste de un domeniu juridic stiintific la universitate. Acest domeniu juridic de la universitate este diferit de domeniul juridic profesional din afara universitatii guvernat de justitie, judecatori, avocati, etc. Normele (sau criteriile) care prevaleaza in domeniul juridic de la universitate sunt, ca in orice alt domeniu stiintific, cele ale institutiei de invatamant si cercetare (adica cele stabilite de facultate si implicit de disciplina stiintifica numita stiinte juridice si de universitate). In acelasi timp insa, avand in vedere ca Facultatea de Drept pregateste viitorii judecatori, avocati, etc. aceasta nu e indifirenta fata de ceea ce se intampla in domeniul profesional in care vor lucra absolventii sai. Dar inca odata, Facultatea de Drept tine seama, ia in consideratie, etc. ceea ce se intampla in domeniul juridic profesional, dar ea este cea care decide normele dupa care functioneaza. Mai mult, in ceea ce priveste titlurile academice, decizia este comuna, a Facultatii si a Universitatii.

              Ponta ce face ? Creaza confuzie intre domeniul juridic stiintific (domeniu in care se situeaza plagiatul din teza de doctorat) cu domeniul juridic profesional (unde se situeaza plagiatul din carte).

              Cele doua plagiate sunt supuse unor sisteme normative diferite pentru ca regulile, normele sunt decise in cadrul unor sub-sisteme distincte – cel stiintific si cel juridic profesional. De aceea, oricat ar parea de paradoxal, teza de doctorat va ramane pentru totdeauna un plagiat de care Ponta nu va scapa niciodata in momentul cand trece granitele tarii, in timp ce cartea se poate sa nu fie plagiat pentru ca, de exemplu, autorul original nu considera ca a fost plagiat. In ce conditii acesta nu considera ca a fost plagiat, il priveste pe el, nu instanta de judecata, care e competenta in asemenea cazuri, dar nu e competenta sa judece plagiatul din domeniul juridic stiintific (cel din teza), care se supune in primul rand regulilor stiintifice.

              In demersul dvs. cereti o diferentiere mai clara prin cuvinte a diferitelor aspecte, astfel incat sa intelegem cu totii despre ce vorbim. Desi sunt convinsa ca in sine o asemenea orientare e buna (de aceea am promovat unul din comentariile dvs. care mi se pare foarte clar si bine structurat), exista un moment in care trebuie si sa acceptam faptul ca orice cuvant trebuie “imbracat” in contextul sau de referinta. Folosit intr-un anume context, el are un sens, pe cand in alt context, se prea poate sa aiba un sens diferit. Daca aveti un obiect care e alb si-l priviti luminat de un bec de culoare rosie, vedeti o anumita culoare. Daca acelasi obiect il priviti luminat de un bec verde, il vedeti intr-o alta culoare. Noi stim insa ca e alb. Asa e si cu plagiatul introdus in diferite contexte sau domenii ori sub-sisteme de normare: poate fi “verde” sau “rosu”.Ceea ce vreau eu insa sa va fac sa intelegeti ca e nevoie sa construim o pozitie cat mai larg impartasita in legatura cu plagiatul. Asa cum noi STIM ca obiectul e alb, tot asa as dori sa STIM si ca plagiatul nu e bun.

            • punk spune:

              Mulțumesc de clarificare, era necesară. Sunt de acord. Nu cred că e nici o surpiză că “în domeniul juridic”, adică atunci când legea se aplică efectiv de procuraturi, comisii și miniștri în litera ei, rezultatele sunt diferite de concluziile specialiștilor. În special dacă se încearcă aplicarea legii tocmai împotriva ălora care o scriu. Regulamentele vor fi modificate ori de câte ori e nevoie până când cei de la putere nu vor mai fi acuzați (evident, pe nedrept) de plagiat.

              Însist totuși să subliniez că Ponta și compania, pe lângă victoria “juridică” – administrativă de a-și păstra titlul care nu trebuie să surprindă pe nimeni, pretindeau o gogomănie mai mare: că “domeniul juridic”, adică științific, se sustrage cumva de la regulile celorlalte domenii academice datorită caracterului său static. Nimic mai fals, dreptul este un domeniu extrem de vast care se ocupă nu doar cu regurgitarea textelor juridice, ci și cu studierea interacțiunii între lege și societate, care va să zică cu scrierea de noi legi și interpretarea celor existente în contexte noi. Spațiu pentru originalitate căcălău.

            • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

              Cu siguranta ca e loc pentru originalitate in stiinte juridice. Eu as lua-o altfel, intrebandu-i daca nu e posibila originalitatea in stiinte juridice, atunci de ce se dau titluri de doctorat ? Pot foarte bine sa profeseze (sa fie judecatori, avocati, procurori, etc) si fara sa aiba acest titlu stiintific, pentru obtinerea caruia, toate disciplinele academice si universitatile au convenit ca trebuie sa fie acordat in baza unei lucrari originale.

              Faptul ca se acorda titluri de doctor in Drept este o dovada ca originalitate exista si in acest domeniu stiintific (cel putin asta considera comunitatea stiintifica din acest domeniu pe care d-l Ponta nu are cum s-o controleze, din fericire). A considera ca ar fi altfel, e, cum spuneti, o maaaare “gogomanie”.

    • eu****** spune:

      Domnule,

      Dar de aici pana la a iti face lucrarea de doctorat, in majoritate, prin copierea dintr-o alta lucrare si, inclin sa cred, ca fara a aduce substanta noua la teza in discutie este oare “fair”???

      Pozitia Universitatii Bucuresti este clara – a fost un plagiat!

      Mai ramane ca aceasta Universitate sa se adreseze instantei si sa ceara anularea titlului de “dottore” asa cum pana acum nu a facut-o o alta institutie stabilita de lege in RO.

      Exista o contradictie intre doua decizii, una emisa de Universitatea Bucuresti printr-o comisie independenta, si alta prin Consiliul…. blablabla spune cu totul si cu totul altceva. Nu poti cum DA-ul poate sa stea in acelasi loc cu NU-ul, cred ca este clar. Plec de la premiza ca ambele opinii au fost exprimate cu buna credinta.

      Pentru a statua adevarul trebuie ca una sa fie declarata falsa!
      Care sa fie aceea?

      Si doar instanta o poate anula!

  2. Cornelia Neagu spune:

    Doamnă Adriana Gorga,

    Ca să înţeleg articolul dumneavoastră intitulat “Gânduri despre plagiat”, mi-am lămurit mai întâi noţiunea de “plagiat”.

    Am găsit în DEX:
    PLAGIÁT1, plagiate, s. n. Acțiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.

    Important în această definiţie este verbul “A-ŞI ÎNSUŞI”.

    Gândesc, pe patru exemple:
    1. Am o carte, deci cartea este proprietatea mea materială. Cineva o fură (şi-o însuşeşte). Este un furt material.
    2. Un angajat îşi însuşeşte (fură) din banii firmei. Este un furt material, numit şi “delapidare”.
    3. Scriu o carte, deci textul cărţii şi ideile conţinute în el sunt proprietatea mea (proprietate intelectuală). Cineva care copiază o parte din textul cărţii mele şi îl publică sub semnătură proprie, prin semnătură şi-l însuşeşte, deci îl fură. Este un alt fel de furt, furt intelectual, numit şi “plagiat”.
    4. Copiez o parte din articolul dumneavoastră. Trebuie să fii specialist în ceva ca să vezi că e copiat cuvânt cu cuvânt, până la virgulă? Nu. Includ textul copiat într-un articol al meu, ca text al meu (adică fără să precizez că ar fi citat). În momentul în care l-am semnat, am comis un furt, un plagiat. Un plagiat grosolan, care poate fi observat de orice ştiutor de carte.Trebuie să fii specialist în ceva ca să spui că textul respectiv e furat (plagiat)? Nu.

    Evident, un plagiat mai subtil ar consta numai într-un furt de idei (caz în care e nevoie de pregătire în domeniu pentru a-l face, dar şi pentru a-l depista.
    Nu e cazul pe care îl discutăm, pentru că “doctorul” Victor Ponta a plagiat prin copierea textului.

    Observ că în articol plecaţi de la o definiţie greşită şi ca definţie, dar şi ca exprimare. Spuneţi că Ioan Penescu a spus că “autorii să nu-şi însuşească ideile altora fără a le menţiona sursele”. 1) Păi când ai menţionat sursa, ideea rămâne proprietate a sursei, nu se mai poate spune că ţi-ai însuşit-o, adică ai declarat că este a ta. 2) Iar plagiat înseamnă nu numai furt de idei, ci şi de text (care e ceva mai mult, pentru că împreună cu textul se fură şi ideile conţinute în acel text).

    *
    După ce mi-am lămurit noţiunea de plagiat, am citit articolul dumneavoastră.
    Am o problemă: Nu reuşesc să înţeleg câteva idei ale dumneavoastră şi nici ce legătură au ele cu plagiatul (care este FURT, cum este şi furtul din buzunare, furtul cablurilor electrice, delapidarea, furtul florilor din cimitir, etc.).

    În articolul “Gânduri despre plagiat” (adică despre furt intelectual), scrieţi:

    1. “… limitele abordării ISTORICE a plagiatului”. (Se poate vorbi şi de o abordare istorică a delapidării?).
    2. “… o cultură anti-plagiat nesubordonată POLITIC”. (Adică o cultură antifurt (intelectual) nesubordonată politic?! Furtul e una, politica e alta!).
    3. “Dorind să înţeleg care sunt mijloacele imaginate de alte culturi pentru a vorbi despre plagiat într-un mod care depăşeşte spaţiul restrâns al SPECIALIŞTILOR într-un anumit domeniu…” (Ce treabă au specialiştii, persoane supercalificate, cu un furt ordinar prin copy-paste, furt evident şi pentru un copil?).
    4. “Ce este autenticitate în jocul ACTORULUI? Ce este imitaţia? Ce este plagiatul?“ (Recitesc definiţia din DEX şi văd că problema plagiatului nu se poate pune la actori. Poate plagia un scriitor, un tâmplar, un compozitor, etc, dar un actor …? Cum ar putea el să-şi însuşească o lucrare a altcuiva? Actorul nu produce ceva material.).
    5. “Tema plagiatului ar putea fi abordată în PROGRAMELE de învăţământ”. (Ca să afli ce este plagiatul, sunt suficiente trei minute. Fiind furt, este o încălcare a legii, la fel ca orice furt, ca şi crima. Personal optez pentru mai multă logică în şcoală.).
    6. “Mentalităţile COMUNISTE există încă şi e nevoie ca lucrul acesta să fie arătat în permanenţă”. (Care mentalităţi comuniste? Era vorba despre plagiat. Mai mult, “să nu furi” este şi una din cele 10 porunci).

    Mi se pare că prin ideile exprimate în cele şase citate de mai sus invitaţi la discuţii pe marginea a altor şase subiecte care nu au nici o legătură cu plagiatul, titlul articolului.
    Pas!

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      E bine ca v-ati lamurit intelesul prim al cuvantului “plagiat”. In ceea ce priveste notiunea de plagiat, din pacate DEX-ul e o lectura insuficienta.

      • Cornelia Neagu spune:

        Doamnă Adriana Gorga,

        Noţiunile se exprimă în cuvinte.
        Conform DEX, cuvântul “plagiat” are două înţelesuri:

        Primul înţeles este: substantiv de genul neutru

        PLAGIÁT1, plagiate, s. n. Acțiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.

        Al doilea înţeles este de adjectiv, exprimă o însuşire: cântec plagiat (masculin), poezie plagiată (feminin):

        PLAGIAT2, -Ă, plagiați, -te, adj. (Despre opere literare, artistice sau științifice) Care a fost însușit (integral sau parțial) de la altcineva și prezentat drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – V. plagia.

        Cuvintele pot avea mai multe înţelesuri, dar conform logicii, o noţiune nu are decât un singur înţeles.

        Vorbiţi despre înţelesul PRIM al cuvântului “plagiat”. Cum în articolul dumneavoastră era vorba despre cuvântul “plagiat”, exprimând un substantiv, sunteţi amabilă să-mi spuneţi care ar fi, după dumneavoastră, celălalt sau celelalte înţelesuri ale substantivului “plagiat”?

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Imi pare rau, dar DEX-ul nu e Biblie. Si chiar Biblie de-ar fi, tot e nevoie sa ne largim orizontul de lectura pentru a intelege.

    • Andrei George spune:

      Stimată doamnă Neagu,

      Vedeți lucrurile într-un mod extrem de simplist și scăpați – de fapt- esența problemei. Esența este că implicit progresul tehnic și social este un imens plagiat.Istoria științei nu s-a făcut pe drepturi de autor- iar progresul ca atare- nu se face prin drepturi de autor ci prin sprijinirea de către stat- sau de către mediul privat. Că noi am fost mai proști și am căzut de acord ca să dăm bani ca fraierii pentru orice fel de nimic pe care bunul simț îl respinge ( a consulta un articol din domeniul științific- acaparat de edituri precum Elsevier sau Springer- te costă minimum 50 Euro .Vi se pare normal ?)- este exclusiv vina noastră. Dar și prostia noastră. Apariția și aplicarea legii n-au condus la nici un fel de rezultate semnificative pentru România- excepție făcând idioțenia ca șoferii de autobuz să plătească pentru muzica pe care o ascultă și o pun și pasagerilor.

      • Cornelia Neagu spune:

        Stimate domnule Andrei George,

        Dacă veţi reciti comentariul meu la articolul “Gânduri despre plagiat”, veţi vedea că eu am vorbit NUMAI despre plagiat.

        Dumneavoastră, cu referire la comentariul meu, nu folosiţi nici măcar o singură dată cuvântul “plagiat”, dar scrieţi de zor despre “drepturi de autor”, “mediul privat”, şoferii de autobuz”, “muzică”…

        Sigur aţi greşit adresa!

        • Andrei George spune:

          Poate că am greșit eu. Dar ce este totuși plagiatul ? Că spune lumea X, că spune lumea Y, că îl învinuim pe Ponta…haideți să mergem un pic pe firul logic și să spunem că Ponta e vinovat fără drept de apel- e vinovată într-o mai mare măsură conducerea Facultății de Drept- cea din 2003- care a acceptat lucrarea și nu l-a urecheat pe autor- și ministerul Educației- tot din 2003- care i-a dat diploma de doctor. Dl.Ponta nu s-a mișcat într-un spațiu vid- ci a fost tot timpul cauționat- și validat- de oameni despre care ar trebui să discutăm la fel de mult- și ar trebui să-i pedepsim. Și dacă pedepsim profesorii de la Facultatea de Drept- pentru plagiat- intrăm într-o frumoasă încurcătură- în care dvs. și cu mine- ca simpli cetățeni- spunem că Ponta a plagiat iar ei- ca experți în drept- că n-a plagiat. Cum ieșim din încurcătură ?

          • punk spune:

            Păi membri comisiei doctorale vor aplica principiul (juridic!) “nevinovat până la proba contrarie”. Dacă nu exista nici o suspiciune la vremea respectivă, nu putem face proces de intenție că au ascuns un plagiat. Când au apărut dovezile, le-au analizat și au recomandat retragerea titlului. Așa trebuie să funcționeze lucrurile și într-o țară normală tot ei ar fi putut retrage titlul.

          • Cornelia Neagu spune:

            Pe firul logic, ne exprimăm complet şi spunem şi în ce constă vina:
            “Victor Ponta este vinovat PENTRU CĂ a plagiat”.
            NOTĂ: V. Ponta este singurul vinovat pentru că A PLAGIAT. Punct. Discuţia despre vinovăţia lui Ponta privind comiterea plagiatului se încheie.

            Dacă vreţi să vorbim discuţii, vorbim despre alţi vinovaţi. Urmăriţi verbele, care arată vina fiecăruia:

            • Conducătorul de doctorat este vinovat pentru că i-A PERMIS lui Ponta să copieze.
            • Comisia de doctorat este vinovată pentru că A ACCEPTAT o teză plagiată.
            • Vă citez: “E vinovată … conducerea facultăţii de Drept … care A ACCEPTAT lucrarea”. Mai departe, însă, v-aţi pierdut de logică şi scrieţi ceva uluitor: “Dacă pedepsim profesorii de la Facultatea de drept pentru PLAGIAT …”. Pedeapsa se acordă pentru vină! Profesorii nu au plagiat, ei nu pot fi pedepsiţi pentru vina (plagiatul) lui Ponta.

            Noi, simplii cetăţeni, avem datoria să folosim logica pentru a demonta minciuna folosită în scopul manipulării.

  3. Andrei George spune:

    Stimată doamnă Gorga,

    Haideți să fim un pic avocații diavolului. În domeniul tehnic- realizările 100% personale sunt concretizate prin brevete. Punct. N-am cunoscut – din 1982 de când am început facultatea și până în prezent- și aici mă refer și la manuale cu pretenții din afară- un autor- sau un manual- care să aibă 100% pretenții de originalitate. Dacă coborâm un pic spre manualele de liceu- vedem că și acestea sunt făcute- tot din cărți- ceea ce este perfect normal. N-o să-i plătim acum drepturi de autor familiei Curie- pentru cercetările lor în domeniul atomului- și nici Marie sau Pierre Curie nu cred că au avut vreodată pretenții în acest sens- așa cum n-a avut pretenții nici una din personalitățile științifice care și-au lăsat numele prin manuale. N-am văzut niciodată într-un manual tehnic ghilimele pe fiecare pagină sau folosirea din 2 în 2 rânduri a parantezelor cu trimitere la nu știu ce autori. De bun simț este să asiguri o bibliografie în text- dacă poți- sau o bibiliografie selectivă- măcar atât. 100% din cititorii unei lucrări tehnice știu că autorul n-a făcut personal descoperiri- ci a făcut un manual. Care – conform sintagmei ”cărțile se fac din cărți” – e alcătuit din diverse alte lucrări. Supără pe cineva acest lucru ? Poate pe oamenii absurzi. Care, de la stupida lege promulgată în 1996- au ajuns să vadă drepturi de autor (no way,Jose) în orice apare scris pe undeva.
    Să reluăm și să concretizăm un pic:
    1. dacă o lucrare- științifică, literară, etc. -este copiată 100% după altă lucrare- evident că este cazul să ne scandalizăm și să protestăm – hmm- aveam o carte extraordinară în Mecanica FInă ”Mecanisme” de Artobolewski. Era făcută în URSS- și publicată în limba engleză în condiții grafice de invidiat. Autorul prelua pur și simplu scheme de mecanisme- cu explicațiile necesare- și le dădea o formă inteligibilă. Cartea reprezenta un pas înainte- nu plângea după drepturi de autor (era destul de scumpă dar accesibilă unor studenți) și era 100% făcută din alte cărți. Era rău ce făcea URSS apropo de drepturile de autor în domeniul tehnic ?
    2. dacă o lucrare -științifică, literară, etc. -este copiată 100% după altă lucrare și folosită de autor pentru profitul propriu- fie că el se traduce în bani- sau în lucrarea de doctorat a dlui. Ponta – evident că este cazul să ne scandalizăm și să protestăm. Hmmm. S-au plâns cei plagiați de dl.Ponta ? Dimpotrivă, i-au luat apărarea. Deci ?
    3. România n-are la ora actuală – așa cum n-a avut după 1990- dorința politică de a realiza ceva- în domeniul cercetării – prin forțe proprii. Neavând această dorință politică nu există nici resurse. Să nu ne mințim – 95% din ISI-urile declarate nu sunt cu adevărat rezultatele unei cercetări- așa cum este înțeleasă noțiunea în Vest- și cred că dl.profesor Manu ar putea să confirme acest lucru. Nu suntem noi ăia genialii care să scoatem ISI-uri precum scamatorul panglicile pe gură.
    4. A rămâne strict pe litera legii din 1996 înseamnă a condamna cu seninătate România la subdezvoltare eternă. Dacă fiecare student ar trebui să plătească pentru software-ul folosit, dacă lecturarea unui articol la Elsevier sau Springer ar scoate din buzunar 50 Euro/lectură- am putea să ne închidem de pe acum toate instituțiile de cercetare și universitățile. Legea absurdă- făcută la presiunile unor grupuri de interese categoric non-naționale- ar fi urmat vezi Doamne să protejeze industria autohtonă- în realitate n-a protejat nimic. Nici un producător real de software- de la care a pornit legea- nu câștigă din impunerea cu poliția a drepturilor de autor- ci din vânzări. Țări mai deștepte decât noi- cum ar fi China și India- sau chiar țările din UE- n-au implementat o astfel de lege. E de rău ? În Germania există – cel puțin în Bonn- târguri săptămânale de software- unde la aceiași bani pe care îi dădeam pe software-ul piratat la Universitate- poți cumpăra ultima versiune a unor produse de ultimă oră- ce-i drept, cu condiția să te descurci cu produsul localizat în germană. Partidul Piraților- din Germania- va intra în noul Bundestag. E de rău ?
    5. Marile companii- cum ar fi Microsoft-ul -preconizau (sper că au renunțat la idee) un fel de neo-iobăgie- unde orice fel de utilizare a unui produs software- chiar și numai pentru testare- ar fi urmat să le aducă o groază de bani. Evident că era ceva ne- natural.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Nu exista o justitie divina asupra plagiatului. Plagiatul este rau sau bun in functie de normele de functionare ale comunitatii sau institutiei de referinta. In aceasta sta problematica articolului: cum ii facem pe romani sa fie convinsi de faptul ca plagiatul e ceva rau? Si cum facem lucrul acesta fara a ne referi la eternul caz Victor Ponta, care orice-ar face isi va cara tinicheaua plagiatului dupa el la orice iesire din Romania deoarece in majoritatea tarilor lumii, majoritatea comunitatilor si a institutiilor considera plagiatul ca fiind ceva rau. Ca difera modalitatile juridice de judecare a plagiatului si modalitatile stiintifice de dovedire a lui, asta e altceva. Plagiatul in sine este considerat de majoritatea ca fiind ceva negativ.

    • punk spune:

      Un manual conține idei cu caracter de adevăr general valabil, fără pretenția de originalitate, deci nu poate comite plagiat de idei. În schimb se poate plagia reprezentarea concretă a acestor idei într-un format didactic ușor de înțeles și atractiv pentru elev, de exemplu copiind din alte manuale. Exact asta a făcut Beuran.

      Șmecheria cu cărțile care “se fac din cărți” e cea mai dezgustătoare piesă de impostură academică pe care o vomită nulitățile prinse cu mâța în sac: titlul de Doctor în științe este realizarea intelectuală esențială pe care o poate recunoaște sistemul academic, accederea în elita celor care nu doar compilează și folosesc ideile altora, ci împing cunoașterea înainte, scriu cărțile din care se vor scrie celelalte cărți. Originalitatea în cercetare e o cerință esențială, nu o opțiune. Dacă domeniul e epuizat și nu mai există nimic nou de zis poți opta să nu faci un doctorat sau să te respecializezi – dar cum ar putea un parvenit să se impiedice de un asemenea fleac în era Internetului ?

      Celelalte exemple cu patente, software, mecanisme etc. nu au nici o legătură cu discuția despre plagiat. Legea 8/1996 nu incriminează plagiatul. Poți să fii pirat la tine acasă fără să fraudezi examene academice. Dacă ești prins cu Windows piratat sunt de acord să ți se formateze calculatorul, iar dacă ești prins cu titluri academice “piratate” normal ar fi să ți se formateze diplomele, conturile bancare și cariera, să o iei de la clasa zero pentru ca acolo înveți să nu copiezi de la colegul de bancă.

      • Peter Manu spune:

        @ Punk

        Ganditi clar. M-ar interesa asadar reactia dumneavostra la faptul ca in formarea ipotezelor, alegerea metodelor si intepretarea rezultatelor pentru cercetare folosim des ideile pe care ni le-au impartasit altii, sau pe care le-am modificat in urma comunicarilor informale cu altii. Alteori, suntem influentati, in cercetarile noastre, de lectura unui articol care ne-a fost trimis pentru peer-review in vederea publicarii. Credeti ca aceste situatii reprezinta plagiat?

        • eu****** spune:

          Ma bag in comentariu – din dorinta de a va raspunde.

          Nu este un plagiat atat timp cat se mentioneaza ca ideea provine din sursa… sau in urma unei lecturi …. samd

          Am intalnit un profesor american care desi teza sa se bucura de o larga apreciere internationala nu a ezitat, in prezentarea care a facut-o, sa mentioneze de la bun inceput de unde a plecat… M-a impresionat si dupa 4 ani nu am uitat aceea lectie!

        • punk spune:

          În general în asemenea sitații se aplică prioritatea la publicare. În trecut, datorită barierelor geografice și culturale, exista posibilitatea ca doi autori să redescopere același fenomen în mod independent; azi datorită specializării extreme și comunicației acest fenomen este rar.

          Nimeni nu cred că poate contesta rolul climatului academic în formularea ideilor noi, este de fapt cel mai seminal mediu în care progresul intelectual poate avea loc. Dar dacă nu publici, nu poți pretinde că ai fost plagiat. Sigur, există cazuri celebre când doi colegi lucrează împreună, iar unul publică rezultatele partenerului sub nume propriu; e imoral, dar e o zonă gri pentru că extrem de greu de pus degetul pe contribuția fiecărui autor. E firesc ca oameni cu educații asemănătoare și informații identice, aflați în dialog, să ajungă la concluzii asemănătoare.

          Pentru contextul discuție noastre cred că e suficient să menționez că probabilitatea ca doi autori să construiască aceleași două-trei fraze independent unul de celălalt este infinitezimală și complet neglijabilă. Un bloc de text original mai lung de câteva propoziții duplicat în nume propriu este dovada irefutbilă a fraudei academice.

          • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

            @punk
            @eu******
            Va multumesc amandurora pentru raspunsurile dvs. in care incercati sa aduceti in discutie argumente de bun simt.

            Tineti insa seama si de faptul ca, dupa cat se pare, d-lui Manu ii place sa joace rolul pisicii, care-si pune la incercare soriceii !!! Intrebarile pe care vi le pune tin de domeniul stiintific si, mai mult, sunt formulate din perspectiva unui “sub-domeniu” al domeniului stiintific, acela al stiintelor exacte.

            Conventiile de judecare a plagiatului care se aplica acestui sub-domeniu sunt stabilite de “peers” sau de comunitatea stiintifica de referinta. Doar daca sunteti medici, ca d-l Manu, ati putea sa-i raspundeti in cunostinta de cauza la intrebarile pe care vi le pune.

            In locul dvs. , eu l-as intreba pe d-l Manu ce inseamna originalitate si ce inseamna inovatie in domeniul d-lui. In primul rand ar fi interesant sa ne spuna daca exista sau nu si apoi sa ne explice in ce consta limitele originalitatii si ale imitatiei, in domeniul d-lui.

            • Guardian spune:

              Right on the money, doamna Gorga…
              Dom’ Petrica, pai nu v-a lamurit Mr. John Sayer, care-i treaba cu “cartile scrise din carti” sau mai rau scrise cu Google?
              Ca de obicei, logica consistenta la doamna Cornelia Neagu, si domnul punk (I’m myself Mr. Johnny Rotten fan…what a guy! :-) ), care in sfirsit l-a lamurit pe domnul George care-i treaba cu cartile scrise din carti, dupa ce de vre-un an de’acu’ncoa, in virtutea principiului dumnealui de a nu fi de acord cu nimic (mai bine comunist decit golan , mai bine nihilist decit yes-man (oricum concept deformat in mintea dumnealui) vorba cintecului), tot il apara pe ipocritul plagiator dovedit de viorel, asa cum bine-i sade unui intelectual autonom…tare priceput ce si cum e cu drepturile de autor de la o vreme incoace, cu plagiatele, cu proprietatea intelectuala etc etc, desi tare ma tem ca e “proprietarul” la zero patente, zero inovatii, zero licensed products si zero lucrari de impact (ma refer desigur la stiintele teoretetice pure, desi domnul in cauza cica e specialist in “stiintele muncii” – nici nu-i de mirare ca e in collision course cu toti astia care sunt angajati in muncile stiintei!)…

          • Peter Manu spune:

            @ punk

            Aveti pefecta dreptate in ce spuneti cu privire la probabilitatea descoperirilor simultane si a influentei mediului academic asupra genzei unei publicatii. O parte din aceste influente sunt uneori mentionate in sectiunea de Acknowledgments, o modalitate imperfecta de a clarifica originalitatea demersului.

            Eu cred ca ne indreptam spre “opere colective”, in format electronic, care se extind mereu, si in care numele sau pseudonimele autorilor isi vor pierde importanta.

            • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

              Cu atat mai mult e important plagiatul in contextul in care ne indreptam spre opere colective: caci fura unul, nu spune celorlalti si sunt pusi sa raspunda toti.

              In Universitatea unde ma aflu s-a discutat recent un caz de plagiat intr-o lucrare de grup a unor studenti. Problema nu era plagiatul in sine, acela a fost usor de dovedit, ca era de tip “copy-paste”, ci a fost nevoie de 3 saptamâni pentru ca sa se adune probe asupra gradului de vinovatie a celor 3 sau 4 studenti, din grupul respectiv. Problema era daca au stiut si acceptat toti plagiatul sau daca au fost indusi in eroare de unul dintre ei. S-a putut in cele din urma demonstra ca toti erau in egala masura vinovati, caci se pusesera de acord asupra modului in care sa “scape” mai usor. Cand sa dea socoteala insa, au pus totul in seama unuia singur.
              Aceasta-i povestea recenta. Anul trecut insa a mai fost una, asemanatoare, unde doar unul singur s-a dovedit ca era vinovat.
              Sanctiunile pentru plagiat sunt dure, anchetele trebuie facute foarte riguros, caci de multe ori se ajunge la Tribunalul Federal, ca ultima instanta, daca studentul / studentii se considera nedreptatiti. Pana acum insa, nicio decizie de plagiat data de vreo facultate/universitate nu a fost invalidata de Tribunal.

      • Andrei George spune:

        Stimate domnule Punk,

        Faceți o distincție utilă- și binevenită- între drepturile de autor- față de care am mari rețineri- și plagiat ca atare. Dar când și unde este plagiat ??
        Era să vă spun că nimeni nu copiază manuale . Dar nu am curajul să fac acest lucru- tocmai pentru că diversitatea materialelor didactice existente și disponibile pe Internet este extrem de mare- deci nu pot să bag mâna în foc că un manual de la universitatea din Idaho- de exemplu- nu va fi tradus și plagiat mâine în România- 100%. Putem prinde plagiatorul ?
        ”Șmecheria” cu cărțile care se fac din cărți a apărut prin perioada interbelică și este în continuare literă de lege. Mai este și amuzantă uneori- am citit acuma despre un domn din Cluj- cred- care a făcut primul manual de ….. din România. Nu contează că ceea ce este dat în conținutul manualului a mai apărut cel puțin de 100 de ori în alte părți- el le-a strâns împreună și a făcut primul manual de …. din România. Mai putem discuta de originalitate ?

        • punk spune:

          Și eu sunt rezervat v-a-v de isteria cu drepturile intelectuale care a cuprins România după cazul Ponta. A calchia elemente culturale e mersul istoriei, e firesc ca popoarele înapoiate să duplice în primă fază și abia apoi să creeze. Protecția dreptului de autor este un drept pozitiv de origine iluministă, cu istorie de cca. 300 de ani, care deși a fost deturnat în ultima perioadă, are la rădăcina sa maximizarea interesul social, nu cel individual al autorului. Este moral să copiezi un manual, un articol științific sau un software la care nu ai altfel acces din rațiuni economice sau politice – autorul nu este lezat semnificativ de faptul că niște înapoiați într-o țară străină fac acest lucru, pentru că oricum nu ar fi achiziționat produsul. Interesul social (iluminist, internaționalist) e astfel maximizat: cei care își permit subvenționează producerea opereler care vor servi ulterior și la instrucția celor înapoiați. Traducătorii neautorizați și micii găinari locali au deci un rol social benefic.

          Însă atunci când ești inundat de informație gratuită pe toate canalele, nu mai putem vorbi de moralitatea haiduciei academice. Mai ales când scopul nu este unul altruist sau măcar de mic neguțător, distribuirea unor opere străine la preț mic sau gratuit cu efecte benefice asupra societății, ci unul pur personal de parvenire academică și fraudă. Teza e doar pretextul, ea nu are valoare și nu interesează pe nimeni. Probabil nu a fost citită nici de autor, nici de comisie. Ponta a indicat pasajele ce trebuie copiate unui student, a scris secțiunile de legătură, și a pasat mai departe lucrarea astfel tehnoredactată. E procedura standard în întreg sistemul academic românesc.

  4. Hannibal Lecter spune:

    Stimata doamna Gorga , credeti ca Einstein a plagiat in cele doua lucrari celebre ale sale – teoria relativitatii restranse si a celei generalizate ? Multumesc.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Ma amuza intrebarea dvs. Am scris in articol ca doar bietul inger e condamnat la originalitate radicala, pe cand omul, in esenta sa, e “rege al plagiatului” sau al imitatiei.

    • Guardian spune:

      Cum ar veni in piesa asta proasta, diaconu e Maxwell, iar ponta e Einstein? E un pic exagerat, as zice :-) Cam tot in masura in care dreptul fie el si international, e fizica cuantica…asa in doua cuvinte…

      • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

        Inainte de a spune ca-i proasta piesa, cred ca ar trebui sa o vedeti reprezentata pe scena ori macar sa o fi citit. Daca e cazul, atunci scuze pentru comentariu …

        • Guardian spune:

          Domna Gorga, nu m-am referit la articolul dv, sa fim bine intelesi! in principiu sunt de acord cu multe lucruru articulate si in articol si in comentariile dv auxiliare. Cu unele nu sunt, e drept,dar per total, sunt in agreement!
          Ma refeream la piesa asta proasta cu viorel ponta originalul, nevinovatul, ingenuul, intelectualul, eruditul etc etc etc…

          • Guardian spune:

            Raspunsul la care ati comentat dv , ii era adresat domnului Lecter. Dumnealui v-a intins o mica capcana (Einstein a generalizat ecuatiile lui Maxwell…Maxwell’s electromagnetic theory)…

            • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

              Am inteles eu bine unde “bate”, acum sa asteptam sa se trezeasca sa vedem daca ne “arde” o demonstratie a plagiatului in fizica !!!

          • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

            Nu ma refeream nici eu la articol in intregime, ci la piesa despre care vorbesc la un moment dat in articol. Asta cu viorel din Nunta Zamfirei, editie revazuta si adaugita e cu totul altceva !!!

  5. ardei spune:

    Plagiatul este furt! Daca ne apucam sa justificam plagiatul, atunci justificam si legalizam furtul!

    Pentru Andrei George: tot ceea ce spuneti arata dezastrul sistemului universitar romanesc: profesori incompetenti, hoti, incapabili sa faca cercetare, incapabili sa se adapteze.

    Se plingea cineva pe aici de licente software scumpe? Da, sint scumpe, majoritatea universitatilor bune (de talia Harvardului) nu-si permit sa cumpere licente de windows, si calculatoarele lor ruleaza Linux. De asemeni, sint nenumarate produse software gratuite.

    • Andrei George spune:

      Prietene, le confunzi de le omori. Ceea ce spun sunt părerile mele personale bazate pe experiența din studenția mea- care a avut loc în anii 80. Evident că acuma sunt manuale de cea mai corectă speță- respectând regulile Harvard- și cu drepturi de autor plătite tuturor posibililor autori- ha, ha, ha. Sau nu.
      Altfel, cui folosesc licențele scumpe ? Să nu spui că utilizatorilor- sau poți să spui , să-ți dai adresa de mail și să vezi ce răspunsuri interesante vei primi.

  6. eu****** spune:

    Este clar ca in acest caz nu vorbim numai de plagiat ci de un plagiat in lucrarea de doctorat!

    Plagiatul include ca prim stadiu de dezvoltare – primitiv de altfel – formula “copy-paste”.

    Plagiatul in lucrarea de doctorat este cu atat mai grav pentru ca iti permite:

    1. sa iti atarni un titlu – titlu pe care nu il meriti pentru ca nu ai adus nimic nou in comunitate – si

    2. culmea sa fie obtinute foloase materiale necuvenite, altele decat cele rezultate din publicarea lucrarii de doctorat.

    Ce a facut pana la aceasta data domnul Ponta?

    A renuntat la a mai uza de titlul sau de doctor care ii conferea sansa acedarii la o cariera universitara, dar, atentie, nu a renuntat la titlul si nu este recunoscut greseala si aici este problema cea mai grava!!!

    Ponta nu apartine de drept comunitatii stiintifice si asta o stie domnia sa!

    Cum ar trebui domnul Ponta sa renunte la titlul de doctor?

    Ar trebuie sa o recunoasca public renuntand, de exemplu, de buna voie la titlu.

    Exista si calea mai dificila – decaderea din drepturi in urma unui proces in instanta.

    Nimic nu il scapa de domnul Ponta de eroarea de a fi minti pentru obtinerea acestui titlu – chiar daca o sa mearga mai des la Bruxelles!

    The End!

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      D-l Ponta pastreaza confuzia in jurul plagiatului pentru a ne manipula mai usor caci “eroarea” despre care vorbiti dvs. este mult mai mica daca o comparam cu distrugerea mecanismelor institutionale care functioneaza in universitatile din statele civilizate. Plagiatul este stabilit si titlul se retrage de institutia care a eliberat diploma (facultate si universitate); daca persoana se simte nedreptatita in decizia sa, aceasta persoana (in ocurenta Victor Ponta) trebuie sa produca dovezile care sa arate in ce consta nedreptatea.

      Este convins ca daca va renunta de buna voie cum spuneti dvs. se va produce efectul domino si va pierde tot. Va asigur ca ar fi renuntat in conditiile in care calculele politice i-ar fi aratat ca poate sa depaseasca efectele renuntarii pastrand puterea. Or, nu e asa.

      • eu****** spune:

        De unde nu este, nici Dumnezeu nu cere!

        Ponta putea foarte bine sa anunte ca se reinscrie pentru obtinerea “pe bune” a doctoratului.

        Crestea frumos din nou pentru ca isi recunostea greseala, respecta sistemul, respecta pe cei care vad simplu ca litera cu litera textul este copiat si mai ales dovedea ca este pregatit sa se reinventeze, sa se transforme intr-un cetatean onorabil.

        Nici acum nu este trecuta vremea – cred ca partidul lui va intelege o astfel de decizie!

        Volanul acum este numai in mana sa!
        Sa faca ceva este mai bine decat sa ignore o problema extrem de serioasa care ii aduce mai multe prejudicii decat castiguri! Cred ca daca recunoaste si se reinscrie la doctorat poate creste in ochii partidului si a publicului – asta ca sa nu mai vorbim de cei ai comunitatii internationale!

        Pilda lui Ponta ar putea sa fie urmata si de altii daca vor, si daca nu vor sa plateasca pentru minciuna!

        Recunoaste sau nu, Ponta ramane la fel pentru mine!

        Dar recunoasterea ajuta, grabeste insanatosirea sistemului si asta conteaza cel mai mult din punctul meu de vedere!

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Putea sa se inscrie, dar n-a vrut. Avea, intre altele, exemplul presedintelui ungar, Pál Schmitt, care a demisionat dupa ce universitatea i-a retras un titlu de doctor obtinut in urma cu 20 de ani. Acum, Pál Schmitt zice ca isi scrie o alta teza de doctorat. Dar nu mai e presedinte si nu mai e in centrul vietii politice.
          Cand ne mai intrebam ce ne deosebeste de unguri, ar trebui sa ne gandim si la asta: in Ungaria universitatile sunt autonome, in Romania nu. Lucrul acesta spune multe despre viitor. Caci autonomia se invata si de catre universitate, practicand-o. Atat timp cat strivesti brutal practica autonomiei, intarzierea este inevitabila.

  7. Andrei George spune:

    Dacă ar fi să plagiem un foarte cunoscut autor- și să ne întrebăm retoric- ”ce se ascunde într-un nume ?” ar trebui să ne punem aceeași întrebare referitoare la titlul de doctor. Până în 1989 accesul la titlu trebuia aprobat personal de tovarășa academician, bla, bla bla. După 1989- până prin 1997- lucrurile au fost relativ bune- adică pentru respectivul titlu nu se băteau oamenii politici, munceai și îți susțineai doctoratul. Ar fi interesant- pentru istoria prostiei românești- cine a fost primul om politic post- revoluționar interesat să-și pună un dr. înainte de nume.
    Întorcându-ne la impricinat- adică la dl.Ponta- ne întrebăm tot retoric- la ce i-a folosit ? Procurorii câștigă suficient- de pe vremea lui Stoica- ca să nu fie corupți de un 15% în plus la salariu. Dacă cineva e suficient de curios să parcurgă lista procurorilor care au și un dr. atașat- cred că va descoperi o minoritate- cu 2 reprezentanți ”de marcă”, dna. Kovesi și dl.Ponta. Și ? Ce l-o fi convins pe dl.Ponta- în 2003 deja om politic- să facă acest pas ? Și ce l-a convins în 2012- să nu se apere- și să renunțe eventual în mod discret la o piatră de moară cu care să poată fi șantajat politic ?

    • Peter Manu spune:

      “ce l-a convins în 2012- să nu se apere- și să renunțe eventual în mod discret la o piatră de moară cu care să poată fi șantajat politic ?”

      Foarte importanta intrebare. Putem doar specula. Iata intepretarea mea.

      Victor Ponta este un “mascul alfa” tanar, dur si tenace, care isi poate mentine suprematia numai daca castiga absolut toate bataliile in care intra. Dezvaluirea plagiatului a fost facut la instigatia lui Traian Basescu, de cineva din anturajul prezidential (probabil Daniel Funeriu sau un apropiat al lui). Victor Ponta s-a batut cum stie, folosind absolut toate mijloacele la care s-a putut gandi. Si, in mod clar, a invins in toate privintele, atat inauntru cat si in afara tarii. In acest moment, in ciuda echipei de zgomote (Preda, Macovei, Baconschi, Papahagi, Lazaroiu) care nu este de fapt luata in seama de nimeni, Ponta este cel mai puternic om din politica romaneasca.

      • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

        Fireste este cel mai puternic actualmente pentru ca a detine puterea inseamna sa-i faci pe ceilalti sa te urmeze, chiar impotriva vointei lor.

        In tara a invins deocamdata, in afara ei nu. Numai ca nu a pierdut singur, ci impreuna cu romanii care l-au votat si-l sprijina in continuare. Romanul HOT (asa ne vad cei mai multi dinafara) nu poate sa-si aleaga decat conducatori HOTI. Nu mai mira pe nimeni lucrul acesta. Ba chiar e o confirmare importanta pentru straini.
        In rest sunt jocuri politice si inafara. E mai usor de impus ceva unei persoane care are o pata neagra (cum e plagiatul), dar care e puternica in tara sa. De fapt e mai usor de impus romanilor sa faca ceva ce nu vor.

        Muritorii de rand ca noi au de ales:
        1) sa intre in tagma celor hoti, dar multi si care detin puterea in tara (vorba lui Caragiale, “unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!”… ); facand aceasta, are asigurata reusita, interesele ii sunt luate in seama si, pana la urma, viata e scurta, la ce sa ne-o pierdem cu detalii morale !!!
        2) sa se alatura “echipei de zgomote”, sporind intensitatea zgomotului, prin propria voce (asta inseamna insa sa renunte la putere si sa depaseasca instinctul de a se asocia celor puternici pentru a-si asigura reusita propriilor interese)
        3) sa intre in letargie, sa-si inhibe orice interes fata de comunitate, fie ducandu-si traiul de azi pe maine, de obicei in Romania, fie plecand din tara si incercand sa-si faca o viata mai buna in afara.
        4) sa fie “electron liber”, plimbandu-se ici-colo …

    • eu****** spune:

      Speculatie:
      Sa fie umbra Procurorului Panait – era inscris la Doctorat, daca nu ma insel – si orgoliile personale care il bantuie pe Ponta??? Ce este crescut de o pisica soareci mananca!

      Cu un plagiat asa de rasunator dl Ponta nu cred ca mai poate spera la vreo demnitate europeana, poate doar ceva prin Romanica …

  8. anima spune:

    Eu sunt un om modest. Si multe lucruri nu le disting in cunoasterea cuvantului plagiat. Daca in trei carti diferiti autori diferiti gasesti o fraza indentica ,tu ce poti cita. si unde pui ghilimele.Cand am facut lucrarea de licenta am gasit multe carti care aveau fraze identice, fara sursa , sau si idei identice in surse diferite fara sa fie ghilimele sau trimiteri la diferiti autori
    Alt exemplu. De exemplu sunt niste date statistice care le pui in lucrare, date statistice gasite in anuare statistice, in ziare, in reviste unde sunt scrise dar fara a mentiona sursa exacta tu ce faci. ? Pe care o mentionezi. De exemplu o lucrare.Agroturismul in Europa Gasesti date similare in mai multe surse. Tu le aduni tragi concluzii. Inseamna ca plagiezi Nu pot limita exact plagiatul .

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Trebuie indicata intotdeauna sursa atunci cand se preia intocmai o fraza sau un paragraf. Daca respectivele cuvinte au fost gasite in mai multe carti, ar fi extraordinar de bine sa se faca o nota in subsol unde sa se indice acest lucru.

      Daca sunt date statistice, atunci trebuie indicata sursa – ziarul, anuarul, site-ul web- de unde le-ati luat dvs., nu de unde le-a luat cel de la care preluati. Facand aceasta, va protejati in primul rand pe dvs. caci e posibil ca cel de la care preluati informatia sa fi gresit – dvs. nu aveti cum sa verificati absolut totul. Daca ati indicat in prealabil sursa, atunci responsabilitatea principala a greselii ii revine celui de la care ati luat informatia, nu dvs.

      O sinteza facuta pe baza mai multor informatii nu are cum sa fie un plagiat daca tu esti cel care ai formulat concluziile. Problema apare daca, in graba, copiezi de undeva respectiva sinteza/ concluzie facuta de altcineva si nu indici lucrul acesta intre ghilimele.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Adriana Gorga


Adriana Gorga

Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)