Home » Cultura »Opinie » Citesti:

Hai la lupta cea mare! Cu ortografia

Ionel Funeriu septembrie 6, 2017 Cultura, Opinie
52 comentarii 4,602 Vizualizari

Cu ani în urmă am obținut (cu greu) carnetul de șofer. De atunci și până azi mă tot întreb: oare de ce codul rutier ne obligă să acordăm prioritate de dreapta, în intersecțiile nedirijate, când de la volan observăm mult mai ușor vehiculul care vine din stânga noastră? Cu toate acestea, de atâția ani de când conduc, am acordat de mii de ori prioritate de dreapta. Dovadă că sunt în viață și mai pot scrie despre ortografie… Sunt indivizi (Caragiale le zicea nifiliști) care cred că își pot afirma personalitatea printr-o permanentă gherilă cu tot ce mișcă-n țara asta. Când și-au epuizat inamicii, se întorc împotriva ortografiei oficiale. Cunosc un inginer care pe vremea lui î semna Pânzaru, iar acum, în vremea lui â, constat că semnează Pînzaru.

A scrie corect este întâiul semn de respect pentru limba ta și pentru cei care te citesc. În acest scop, lingviștii au avut de ales între ortografia etimologică și ortografia fonetică. Simplificând mult lucrurile, putem spune că principiul etimologic este unul istoric și cultural : scriem așa cum vorbeau strămoșii noștri și cum scriau înaintașii noștri, iar cel fonetic este unul simplu, „senzorial”: scriem așa cum auzim rostindu-se azi.

Francezii pronunță dua, dar scriu doigt = deget, rostesc bocu = mult, dar scriu beaucoup. Știind că în latinește deget era digitus, nu-i greu să observăm că forma doigt conservă consoanele g și t din etimonul latin, chiar dacă acestea au dispărut din pronunția actuală. Dacă francezii ar scrie bocu, nu beaucoup, vorbitorii ar pierde legătura cu elementele componente beau = frumos și coup = lovitură, căci, oricât de ciudat pare, beaucoup însemna, inițial, nici mai mult, nici mai puțin decât „lovitură frumoasă”. Ortografia etimologică are avantajul că păstrează un contact cultural și sentimental cu istoria proprie. Are însă dezavantajul că, fiind destul de complicată, se deprinde mult mai greu decât cea fonetică, iar cei care scriu sunt mai expuși erorilor.

Principiul suveran al ortografiei fonetice este unul simplu : unui sunet (fonem, mai exact) îi corespunde o singură literă. În românește, fie că scriem loc, pom, rotund (cuvinte de origine latină), bolnav, domolit, boier (slave), odaie, moft, moloz (turcești), oraș, to (maghiare), fie, în sfârșit, că scriem posomorât (cuvânt cu etimologie necunoscută), vocala o e reprezentată întotdeauna de același semn grafic : [o]. În ortografia franceză însă, deși se pronunță identic, vocala se scrie în patru feluri, potrivit unor criterii de factură etimologică : eau în morceau = bucată, beau = frumos ; au în sauter = a sări, cause = cauză, motiv ; o în : sortir = a ieși, dormir = a dormi. O variantă grafică mult mai rară pentru același sunet este [ô]. Se găsește în denumirea turistică a Rivierei Franceze, Côte d’Azur, și în alte câteva cuvinte precum apôtre = apostol, hôpital = spital. Dacă raportăm aceste cuvinte la originea lor, constatăm că ortografia franceză este atât de pedantă – în sensul bun al termenului – încât marchează printr-un o circumflex [ô] până și pierderea pe drumul de la latină la franceză a unui s următor lui din etimon : costa, apostolus și hospitalis.

În 1862, Alexandu Ioan Cuza a semnat decretul domnesc prin care s-a instituit scrierea cu litere latine. Folosit sporadic și înainte de 1862, alfabetul latin a înlocuit definitiv alfabetul chirilic, oficial până la acea dată. De atunci încoace, regulile ortografice au fost modificate prin mai multe reforme succesive, importante fiind cele din 1904, 1932, 1953 și 1993. Nu intru în detalii, rețin doar tendința esențială, anume aceea că, până la anul de grație 1993, reformele au favorizat, în general, principiul fonetic; această tendință oarecum naturală a condus la simplificarea ortografiei noastre, fâcând-o accesibilă pentru toată lumea.

Împotriva acestei tendințe a venit reforma din 1993 care, prin reintroducerea lui â în interiorul cuvintelor și a formei sunt pentru sînt, a creditat principiul etimologic, sugerând că în felul acesta latinitatea românei ar fi mai evidentă. Nu am nimic împotriva introducerii unor criterii de natură etimologică într-o ortografie bazată pe fonetism, dacă aceasta e de natură să servească o cauză dreaptă. Eu însumi am scris că nici ortografia fonetică, nici cea etimologică nu supraviețuiesc în stare pură. Sunt de acord deci că introducerea lui â în locul lui î în cuvinte precum român și derivatele își are rațiunile ei – patriotice putem zice –, câtă vreme, scriind România, dovedim că de la Roma ne tragem, nu de la Romi(nia), cum cred francezii. Nu sunt însă de acord cu generalizarea lui â în interiorul cuvintelor din rațiuni pur științifice. În primul rând pentru că î românesc nu provine întotdeauna din a latin ca în canem = câine, cantare = a cânta, panem = pâine, ci descinde și din celelalte patru vocale ale alfabetului latin :

din i : luminaria = lumânare, rideo = râd, rivus = râu ;

din e : monumentum = mormânt, tenerus = tânăr, ventus = vânt ;

din o : fontana = fântână, longum = lângă ;

din u : aduncus = adânc, hirundinella = rândunică, perturniculla = potârniche.

Mai mult, pentru ca absurdul să fie în floare, noua ortografie ne obligă să scriem înger și întâi deși aici î provine din a latin : angelus, antaneus.

Ar mai fi de discutat grafia lui sunt. Aceeași reglementare ortografică ne interzice să scriem sînt, pentru că, în latină, forma de persoana a III plural la prezentul indicativului era sunt. Academicienii care au votat legea au ignorat faptul că, de-a lungul a 2000 de ani aproape, în drumul lor de la latină la română, cuvintele au suferit transformări fonetice importante, încât acest cuvânt se rostea și, după părerea mea, ar trebui să se rostească și astăzi sînt (sânt, dacă vreți). O dovadă este poezia, unde sfânt, mormânt, cânt rimează cu sînt, niciodată cu sunt ! Sunt rimează cu unt, mărunt și crunt, rime greu de găsit în poezie, dacă nu imposibil.

Acum, după ce am desfășurat o parte doar din argumentele mele împotriva ultimei reforme ortografice, mă văd silit să vă spun că, în pofida acestor argumente, eu scriu cu â și sunt așa cum cred că ați observat. Și să vă îndemn să faceți la fel. Aceasta pentru că, dacă vrem ca lucrurile să funcționeze bine în țară, trebuie să respectăm regulile și legile ei, chiar dacă ne revoltăm când ele sunt prost făcute. Altfel se ajunge la haos. Putem lupta să schimbăm legile, dar nu avem dreptul să le ignorăm atâta vreme cât ele sunt în vigoare.

P.S. Din informații demne de încredere, nu însă oficiale („pe surse”, cum se zice azi), am aflat că în 1993, când s-a votat, la Academie, ultima reformă ortografică, prestigioasa instituție avea doar doi lingviști printre titulari : Ion Coteanu și Emanuel Vasiliu; în cunoștință de cauză, aceștia au fost singurii care nu au susținut proiectul : Ion Coteanu a votat împotrivă, iar Emanuel Vasiliu s-a abținut de la vot.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "52 comments" on this Article:

  1. ikke spune:

    Articol oportun și precis. Așteptăm și altele.
    Ar mai fi multe de spus și despre necesitatea scrierii cu diacritice, un alt semn al respectului pentru propria limbă …

  2. G. Petrineanu spune:

    Multumesc pentru analiza.

    Dat fiind ca necesitatea, de fapt o obsesie mai mult sau mai putin folositoare, a românilor de a-si demonstra latinitatea nu mai e demult de actualitate, am mari rezerve asupra rostului unei ortografii fonetice dar un pic si etimologice. Obsesia cu latinitatea mi se pare chiar neserioasa si, in fond, cu tendinta de a sacrifica pina si rigurozitatea stiintifica.

    Un strain si-a spus si el parerea. Presupun ca stiti despre acest eseu, pe linga faptul ca in mod sigur suntei in totala cunostinta de cauza (eu sunt doar un amator):
    Alf Lombard – Despre folosirea literelor î și â
    https://dexonline.ro/articol/Alf_Lombard_-_Despre_folosirea_literelor_%C3%AE_%C8%99i_%C3%A2

    V-as fi recunoscator pentru o parere.

  3. Iustinian spune:

    Un lingvist poate fi de doua feluri: prescriptiv si descriptiv. Descriptiv (asa cum ar trebui dupa parerea mea) inseamna ca respectivul lingvist spune ce si cum se vorbeste, eventual si niste informatii aditionale (cum si cand s-a ajuns acolo). Nu spune niciodata ca e corect sau gresit (spune totusi de context formal / informal). Exemplul meu preferat este “ain’t”, pe care Dictionarul Oxford (cea mai inalta autoritate asupra limbii engleze) il explica punctual, cum am descris mai sus, inclusiv ca nu trebuie folosit in context formal (cum e de asteptat). Un profesor de engleza totusi foloseste cuvintele corect / gresit nu fiindca asa ar spune normele, ci fiindca scopul lui e sa ne invete sa vorbim conform scopului principal al limbii: sa ne putem intelege cu ceilalti (de aceea nu e bine totusi sa facem engleza praf).

    Prescriptiv inseamna ca respectivul lingvist spune ce e corect si ce nu, ignorand astfel scopul mentionat anterior. Francezii prin asta isi etaleaza latinitatea limbii lor, iar noi suntem complexati, din cauza asta tot incercam sa o demonstram prin normele limbii romane (eu m-am saturat de subiectul asta in liceu, probabil cel mai putin relevant in secolul 21).

    O limba trebuie sa evolueze pentru a reflecta schimbarile din societate, si cand oamenii se impotrivesc apar cazuri ciudate precum termenul de e-mail din franceza, care s-ar traduce ca postas electronic (sunt curios daca francezii il folosesc, ei care sunt adanc cu limba lor). Eu la serviciu, si intr-o masura si in afara lui, folosesc romgleza, fiindca e ciudat sa folosesc exclusiv engleza. Termenii pe care ii folosesc in romana sunt greoi sau lipsesc cu desavarsire, iar metodele de a crea cuvinte noi in engleza (care eventual nici nu sunt in dictionar, si care altfle ar fi considerate greseli) sunt foarte comode, iar interlocutorul intelege perfect. Asa ca alegerea pare simpla.

    • mihail spune:

      Francezii folosesc termenul “courriel” care, ca si e-mail din engleza, are semnificatia de “posta electronica” ( diferentiindu-se astfel de “courrier” , cu ER la final, adica corespondenta normala) fiind un procedeu de tipul “mot valise” (” camel word” la englezi), adica inceputul de la un cuvant si finalul de la altul formeaza un cuvant nou cu semnificatie noua.
      Exemplul perfect pentru procedeu este BRUNCH.

  4. Florin C. spune:

    Limba noastră nu e chiar atât de fonetică pe cât ne place să credem.
    De exemplu, scriem „oaie”, dar pronunțăm „uaie”. La fel cu „uameni”, la fel cu „ieste” în loc de „este”. Nu mai zic de balamucul x = cs sau x = gz, în funcție de depinde. Cât despre „ce – ci”, deruta e totală. Atâta timp cât semnul „c” desemnează sunetul pe care-l auzim în cuvântul „cal”, deci ceva echivalent cu „k” din germană de exemplu, de ce am pronunța grupul de litere „ci” – „tși”, în loc să-l pronunțăm „ki”, cum mi s-ar părea firesc din punct de vedere logopedic ?

    Desigur, cele de mai sus nu sunt un argument că ortografia românească e greșită, incoerentă sau mai știu eu cum. Pur și simplu sunt exemple care demonstrează că româna e destul de departe de a fi fonetică. Nu atât de departe ca franceza sau engleza, dar mai departe decât am fost învățați să o considerăm.

    • Vasile spune:

      @Florin C
      foarte bine punctat

      Adaug ‘i’-ul final de plural care de fapt nu e pronunțat (însă consoana anterioară e palatalizată).
      Exemplul 1: tu ieși a ieși
      Exemplul 2: tu mori a muri
      Exemplul 3: copiii (pronunțat co-pi-i)
      Multe alte plurale (cu diverse consoane finale palatalizate): orbi, saci, viteji, șacali, pomi, bani, gropi, mari, lași, soți, etc

      • Florin C. spune:

        Aveți dreptate, uitasem de capitolul cu i lung și i scurt. I-ul scurt, la fel ca și sunetul „î” sunt argumente în sprijinul afirmației că alfabetul chirilic este în mod nativ mai potrivit cu fonetica limbii române decât cel latin.
        Evident, ca să nu-mi sară careva în cap acuzându-mă de lobby rusesc :) , nu susțin nicicum (re-)adoptarea alfabetului slav, și nici nu neg latinitatea structurii de bază a limbii române. Spun doar că evoluția de multe sute de ani a limbii noastre sub influență slavă a modelat fonetica în sensul similarității cu slavona medievală.
        Dealtfel, dacă întrebi un străin nefamiliarizat cu româna ce impresie are auzind limba, un răspuns adesea întâlnit este „sună ca o italiană cu accent rusesc”.

  5. Cruciat Petru spune:

    LIMBA ROMANA IN PERICOL inst@lingv.ro Printre cele sapte limbi traductibile cu google nu se regaseste si limba romana !
    Salvarea poate veni de la inst. dv. daca va hotarati sa o aduceti in zilele noastre. Sunt necesare masuri urgente ptr. compatibilizarea cu tehnica de calcul si comunicare electronica:
    - adoptarea literelor de pe tastatura occidentala de calculator si telefonica,
    - scrierea fonetica,
    - intocmirea unui fond principal de cuvinte prin selectarea primului sinonim dupa origine; 1 engleza, 2 spaniola, 3 germana, 4 franceza… romana,
    !!!! primele 10 limbi dupa nr. Vorbitorilor; Mandarina(chineza), engleza, spaniola, hindi, araba, franceza, rusa, malaeziana, portugheza, bengaleza.
    - sprijinirea prin toate mijloacele a invatarii limbii engleze de la primele faze de educatie a copiilor,
    - stimularea accesului copiilor la tehnica electronica.
    Romanii vor avea sansa participarii voluntare la fondul cultural mondial, altfel condamnarea la subdezvoltare va fi asigurata!
    Criticarea exprimarii este un atentat la comunicarea ideilor. Limba literara s-a constituit prin consemnarea limbii vorbite de cat mai multi oameni. Coresi a tiparit limba folosita in zona Vrancei si a reusit sa o impuna ca limba romana culta. A folosit alfabetul chirilic, un alfabet fonetic. Scriitorii au „ïmbogatit” limba cu neologisme si arhaisme. Filologii ca niste teoreticieni docti au instituit reguli care au complicat inutil. Cat de importanti se cred atunci cand ne explica savant cum stiu ei sa vorbeasca mult mai corect decat restul lumii. Amintiti-va ce victorie au repurtat cu introducerea lui â din a,doar in interiorul cuvantului, daca mai reușeau si ă din i erau eroi! Au făcut si o regula buna cu “in ceia ce privește”. Mai au multe cu diftongii si cu particulele ai, ale… Daca analizam rationamentele pregatirii unei idei ce urmeaza sa o comunicam putem constata ca teama de a nu gresi ne inhiba si ne altereaza ideia. Multi oameni nu vorbesc o limba straina de teama sa nu para inculti desi inteleg totul din ce spun ceilalți. Profesorul meu de limba romana ne-a antrenat prin numeroase extemporale sa scriem corect si ne-a încurajat sa nu ne inhibam când exprimam idei.SCRIERE FONETICA

    A a ; Ana, amar
    AA aa ; maar, paraa… citit; “ ă” mămăligă, măr, pară…
    CI ci ; CINCINAT, cinci…
    CE ce ; TULCEA, cerc,
    E e ; EMINESCU, elev, bec… !!! Diftongi ; poiet, ied, ieșire…
    F f ; FLORIN, floare… !!! Abreviere; FB , fb… citit; facebook…
    G g ; GOGA, rang, ogor…
    GI gi ; GIGI, argint…
    GE ge ; GELU, ager, ger…
    GY gy ; GYURY, gyurgyuliu… citit; ghiurghiuliu…
    GYE gye ; GYEORGYE, gyem, gyergyef…
    II ii ; BIILCU, piiine, iin, atiit… citit;”Ï,Â,â” BÏLCU,sau BÂLCU, pâine, ïn, atât…
    K k ; KIEV, kilogram, kimir, kefir, kef… citit; chimir, chefir…
    K k ; ptk , k …Abrevieri; citit; pentru ca, ca(ca noi, ca ieri)…
    Q q ; QEBEC, qintal, qtd(ce trebuia demonstrat)…
    S s ; SIBIU, os, solist…
    SS ss ; SSTEFAN, ssase, ssapte… citit;” ș” Ștefan, șase, șapte…
    T t ; TIMISSOARA, tata, tot, atiit… citit; TIMIȘOARA, atât…
    TT, tt ; HATTEG, ttaraa, ttaaran… citit; HAȚEG, țară, țăran…
    W w ; NEW YORK, wat…
    Y y ; YUNG, i grec, gyurgyuliu…

    • G. Petrineanu spune:

      Salvarea poate ca nu e atit de dramatica daca se aplica un ansamblu de masuri simple, cum ar fi:

      - se renunta la â, daca nu din alte motive, de dragul noilor generatii de elevi. Ca sa nu mai “antilnim” astfel de grafii
      - exista indrumatoare, chiar si la scoala, asupra felului cum trebuie sau nu sa preluam un cuvint englez ca neologism
      Asta nu inseamna ca scriem “guzgan” in loc de mouse, dar poate creem o forma fonetica si flexabila, “maus”. Cel putin asa fac suedezii.
      Daca publicul invata sa gindeasca o milisecunda inainte de a scrie, cu ajutorul unor principii simple, atunci nu mai e cazul sa preluam cuvinte din engleza care exista identic in româna dar cu alt sens (de exemplu a posta) si nici sa inlocuim termeni existenti foarte buni românesti doar din moft sau ignoranta.
      De exemplu ani buni s-a spus Concursul Euroviziunii. Acum cineva a “gindit” sa spuna Eurovizion. Atunci as vrea sa se scrie si Televizionul Român ca sa desavirsim ce am inceput.
      Am intilnit tineri care scriu “ma expect” in loc de “ma astept” si jurnalisti care scriu “comandament” in loc de “promisiune”. La fel, de ce trebuie sa se numeasca toate brusc “Agentie” doar ca sa semene cu CIA? Plesu a descris asta mult mai complet.
      Am ajuns sa prefer un dezacord verbal neaos calcurilor pasaresti din engleza. Macar in primul caz se vede de la o posta ca persoana e neinstruita si o stie si ea insasi.
      - biroul de presa sustine si el cu indrumare lingvistice (asa cum fac sudezii) corpul jurnalistilor

  6. dp spune:

    Pe cind eram copil, in anii ’80, ma amuzam copios impreuna cu sora mea cind parintii primeau carti postale (ah, ce institutie desueta!) de la un unchi de-al mamei, octogenar, care scria cu “a” din “i” (scuzati, scriu de pe un computer din afara Romaniei, nu am tastatura potrivita). Ni se parea ceva extrem de ridicol, cum adica Unchiul scrie ‘sunt’ si ‘cand”, samd?
    Noi, eleve eminente (care excelam ambele la gramatica si eram vesnic trimise la Olimpiade de profesorul de limba Romana), ne grabeam sa ii punem la zid pe toti cei care scriau ca Unchiul, ba, mai mult, mai si scriau cu apostrof in loc de cratima. In acelasi timp insa, misivele Unchiului ni se pareau si un fel de mesaj din vremuri de mult apuse, cind Bunicul era Jandarm Regal si Unchiul Jurist, si parca tot ce tinea de ei ma ducea cu gindul la romanele lui Camil Petrescu.

    Ideea e ca in capul meu ortografia Unchiului imi vorbea de lumea de “dinainte”. O “alta” lume, complet separata de comunismul anilor 80. Nimic nu facea pentru mine mai mare si clara diferenta intre perioada interbelica si perioada comunismului ceausist decit ortografia. Mai ales ca mai dadeam prin casa bunicilor si peste caiete si carti de-ale parintilor, din perioada cind ei erau elevi/studenti, si inca ortografia nu trecuse la “i” din “i”.

    Eh, insa in ’93, cind s-a hotarit revenirea la ortografia Unchiului, pur si simplu nu am putut sa ma conformez. Norocul e ca la vremea aceea deja terminasem cu examenele de admitere, bacalaureatul si “Treptele 1 si 2″, deci nu am fost obligata sa o fac. Norocul e si ca, pina in ziua de azi, inca se accepta (chiar daca nu recomanda) “vechea” ortografie (adica cea cu ‘i’ din ‘i’).

    Am incercat sa inteleg de unde refuzul meu de a accepta aceasta reintoarcere la ortografia Unciului. Si, dincolo de elementul de comoditate, dincolo de faptul ca mi se pare anacronica si neeficienta, pur si simplu mi se pare ca fiecare ortografie reflecta cite un grup , cite o sectiune antropologica din istoria Romaniei contemporane:
    - ii avem pe cei care scriau cu i din a, generatia deja stinsa a Bunicilor, a Unchiului, cei pe care comunismul i-a dus in puscarii
    -avem apoi generatia parintilor mei. Parintii mei scriu cu aceeasi lejeritate si cu i din i si cu i din a. Au ‘tranzitionat’ intre cele doua sisteme de doua ori, odata in copilarie, apoi in ’93.
    -Pe linga ei ii avem pe cei confuzi, care pe de o parte au invatat ca ortografia cu i din a e un lucru rau, burghez, si care apoi au fost invatati ca totusi, e un lucru bun. Dar oricum, ei nu prea stiu sa scrie in nicio (nici o?) varianta. Nici nu prea au ce sa scrie, si de citit nu citesc, ca ajunge sa se uite tot timpul la TV, la ce spun “domnii” de acolo
    -Vine apoi grupul meu, decreteii. Mare parte din noi scriem cu i din i, si scriem corect. Facebook m-a repus in contact cu fostii colegi de scoala primara, si am realizat ca, fara exagerare, cel care era prostul clasei in timpurile mele scrie infinit mai bine si stapineste cratima cu mult mai mult aplomb decit…
    - decit generatia crescuta cu i din a dupa ’93. Grupul celor care scriu “neancetat”, “anainte”, “fi-ti fericiti” , “lamulteam”, samd. Si problema e ca astia chiar au chef de scris: bloguri, comentarii in social media, nici un mediu nu este ‘anchis” pentru nevoia lor nemasurata de a-si spune parerea.
    - mai vine apoi si generatia celor si mai mici, unii nascuti in Romania, altii pe dinafara ei, din parinti romani de generatia mea. Pentru ei, in mare parte, cred ca romana nici nu prea mai conteaza, oricum parerile lor sint in mare parte exprimate in Engleza.

    In fine (An fine), m-am luat cu vorba, Ce incerc sa spun este ca pentru mine, a scrie cu ‘i’ din ‘i’ este parte din identitatea mea. A scrie cu i din a, nu doar inseamna sa ma conformez unor norme care mi s-au parut de la bun inceput gratuite si nenecesare, dar ar insemna sa neg ce sint si din ce generatie fac parte. Mi-e clar ca cei de 18 ani rid de scrisul meu cum rideam eu de al Unchiului, dar, sincera sa fiu, prea putin imi pasa – la fel cum Unchiul isi vedea linistit de scrisul misivelor lui intr-o ortografie desueta pentru mine, dar care pentru el era singura reala si cu care se identifica.

    (Ce mai e de spus e ca gasesc cum nu se poate mai discutabil si/sau naiv citatul asta: “[...] dacă vrem ca lucrurile să funcționeze bine în țară, trebuie să respectăm regulile și legile ei, chiar dacă ne revoltăm când ele sunt prost făcute. Altfel se ajunge la haos. Putem lupta să schimbăm legile, dar nu avem dreptul să le ignorăm atâta vreme cât ele sunt în vigoare.” Dar nu vreau sa lungesc la infinit comentariul meu explicind de ce. )

    • G. Petrineanu spune:

      Un alt principiu (poate legitim, nu stiu) este acela de a pune la genul masculin toate numele de functii, chiar cind ar putea exista si forme la feminin folosibile (inspirat din engleza corecta politic unde substantivele nu au forme pentru gen).
      Dar ce te faci ca apar alte aberatii, ca aceasta:

      “Fostul manager interimar de la Spitalul Colentina a fost contestată” cind e vorba de o femeie. Acum daca i-ai spus manager, trebuie sa-i spui si “contestat” nu? Sau se poate spune “un manager contestată”?

      • Ela spune:

        Poate ca “fosta” manager a fost contestata, suna un pic mai corect…
        Inteleg ca functiile preluate din engleza sa nu fie romanizate, ca sa nu se ajunga la “badigarzii” :( care suna ridicol si mai ales stupid, dar si cu cele pur romanesti este exact aceeasi tendinta maso de a pune totul la masculin!
        Nu mai exista directoare, sefe, dar nici doctorite sau profesoare, atat functiile cat si profesiile s-au masculinizat fortat.
        “Cancelarul german e sigura de castigarea noului mandat” ar fi mai corect “Doamna cancelar e sigura…”
        Nici macar efortul de a indica, prin pronume, articole sau apelatii, ca e vorba de o femeie, nu mai pare util nimanui, si gasesc asta cel putin incorect, ca sa nu spun sexist.

        • G. Petrineanu spune:

          In privinta adaptarilor fonetice de care dati exemplu “badigard” (“garda de corp” oare nu merge?) chiar daca o astfel de solutie suna deranjant.
          “Inteleg ca functiile preluate din engleza sa nu fie romanizate, ca sa nu se ajunga la “badigarzii” :( care suna ridicol si mai ales stupid”

          Suedezii, pentru ca au o academie care e activa in prezent si viitor si gindeste dinamic proceduri, folosesc asta. “fake” e notat “fejk” etc. Chiar daca e putin jenant sau nu pare suficient de elevat, dar e o solutie care nu mai obliga sa violezi flexiunea unei limbi cu preluari care nu permit nici flexiunea nici nu au o fonetica clara. E o solutie decenta si fair play si poate fi folosit cu masura, fara sa se ajunga la aberatiile din istorie ale Scolii Ardelene sau cei care românizau toate neologismele. Riscul este ca altfel sa creem in limba româna o “gramatica in interiorul gramaticii”.

          Vorbim de gradatii si nuante in decizii si medode. Nu sunt eu in masura sa pun in discutie problemele astea dar am o vaga impresie ca pe la Academie se mai doarme si viseaza la vremuri trecute.

  7. Omics spune:

    în anul 1779, când apărea o primă lucrare a Şcolii Ardelene, în domeniul ortografiei limbii române cu caractere latine

    Citeste mai mult: [url]http://adevarul.ro/locale/focsani/cine-introdus-alfabetul-latin-tara-noastra-rugaciunea-tatal-nostru-text-scris-limba-romana-litere-latine-1_5583e468cfbe376e3571a25d/index.html[/url]

    Asta era cu aproape un secol înainte de Cuza. Însă era în Ardeal.

  8. Reshape spune:

    1: acum nici 16 ani Pruteanu zicea fix aceleasi lucruri (si dadea aceleasi exemple): http://www.pruteanu.ro/103deceidini.htm. El era insa rebel, nu voia sa scrie cu i din a.

    2: acum nici doua luni tot onorata Academie hotara ca trebuie impuscati 140 de ursi, incalecind opiniile specialistilor.

    Evitarea haosului nu e un argument valid. Daca regula e proasta, regula trebuie schimbata. Si comunistilor le placeau regulile si le displacea haosul.

    Prioirtatea e de dreapta la noi pentru ca volanul e pe stinga si noi circulam pe stinga. Astfel, daca ajungem la o intersectie cu o strada perpendiculara pe cea pe care ne aflam noi, putem vedea mai in adincime in partea dreapta decit in cea stinga, observind masina ciocnitoare mai din timp. Mai pe scurt: noi dam pioritate de dreapta pentru ca foarte putine intersectii sint in cimp deschis.

    • Reshape spune:

      Hai ca e un pic pe dos cum am zis, dar am facut o poza ca sa fie mai clar: https://i.imgur.com/r00gzOo.jpg
      In dreapta nu vedem atit de mult in adincime cum vedem in stinga.
      Noi sintem punctul verde, din masina rosie. iar cu bleu e cimpul nostru vizual.

      • Vlad spune:

        Am mai avut un comentariu, dar probabil nu a fost aprobat pentru că eram un pic răutăcios cu autorul, așa că mai încerc încă o data:

        Vizibilitatea este în realitate aproape identica atât în stânga cât și în dreapta, calculată ca distanță față de intersecție de la care cele doua autovehicule din stânga și dreapta vor fi observate de cel de jos. Repet, față de intersecție, nu față de mașina de jos.

        Desenul tău este un pic aproximativ, așa că am refăcut desenul pe “hârtie” milimetrică:

        https://i.imgur.com/4yOA5bh.png

        Scara luata de mine în calcul 1:500, adică 1 milimetru (latură pătrățele mici, numită în continuare unitate) = 0,5 metri. Deci mașinile au lățime de 1,5 metri (3 unități lățime), iar benzile 2.5 metri (5 unități lățime). Străzile au o lățime totală de 5 metri (10 unități lățime), iar capul șoferului este la o unitate, 0.5 metri de geamul din stânga al mașinii, si 1 metru (două unități) față de geamul din dreapta al mașinii, mașinile sunt centrate pe benzi, adică au câte o unitate până la marginile benzii, 0.5 metri în stânga și dreapta.

        După cum se vede în desenul meu, distanța de la punctul în care vor deveni vizibile mașinile din stânga și dreapta până la marginea intersecției este aproape identică, 14 pătrățele pentru cea din stânga, deci 7 metri în stânga, și 13.5 pătrățele în dreapta, deci 6.75 metri in dreapta.

        Diferența este de doar jumătate de unitate, 25 de centimetri, adică aproximativ 3.6% diferență, deci nesemnificativ.

        De altfel și în desenul tău, care nu este foarte exact, distanțele nu sunt chiar atât de diferite: 217 pixeli pentru mașina din stânga și 176 pixeli pentru mașina din dreapta. Deci cu doar 19% mai mică distanța în dreapta. Adus la scara mea ar fi 7 metri vs 5.7 metri, deci o diferență de doar 1.3 metri.

        Nu este chiar nesemnificativă diferența la tine dar, după cum spuneam, desenul tău este inexact. Unghiul este prea mic în dreapta. O variantă ușor modificata a desenului tău, peste care am desenat linii corectate arătând diferența:

        https://i.imgur.com/4z21he0.png

        În noua variantă avem 217 pixeli vs 198 pixeli, deci echivalent cu 7 metri vs 6.4 metri, o diferență de doar 9%. Diferența față de cei 3.5% din desenul meu pe hârtie milimetrică este dată de faptul ca mașina de jos este în desenul tău aproape lipită de bordura/clădirea din dreapta, în loc să fie centrată pe bandă.

        O variantă de calcul care să genereze diferențe mai mari, chiar și cu desenul meu pe hârtie milimetrică, ar fi să calculăm distanțele pornind de mașina de jos, nu de la marginile intersecției. Caz în care în stânga avem 20 unități stânga și una sus. Pitagora ne calculează distanța ca radical din 401 in stânga, deci 20.02 unități, adică rotunjit 10 metri.

        În dreapta avem 14.5 unități dreapta și 6 unități sus, deci radical din 246.25 distanța, adică 15.69 unități, 7.8 metri rotunjit. Într-adevăr, în acest caz diferența ar ajunge la 22%, pe baza căreia ai putea concluziona că este mai ușor să te asiguri în dreapta.

        Dar toate aceste discuții despre distanțe nu sunt atât de relevante după părerea mea, din cinci motive:

        - pericolul este mult mai mare din stânga, pentru că poți pătrunde în intersecție doar 0.5 metri (o unitate) înainte să te intersectezi cu traiectoria mașinii din stânga, față de 3 metri (6 unități) înainte de a te intersecta cu traiectoria mașinii din dreapta.

        - unghiul în stânga este mai mare, în desenul meu 74 grade, în timp ce în stânga este de doar 56 grade. Având în vedere că limita vederii periferice binoculare când privești înainte este 60 grade stânga și 60 grade dreapta, pentru dreapta nici măcar nu trebuie să întorci capul pentru a observa mașina, spre deosebire de stânga unde mașina este cu 14 grade în afara unghiului vederii periferice binoculare.

        - de multe ori străzile unde sunt intersecții cu prioritate de dreapta sunt mult mai înguste decât în desenele făcute de noi, ceea ce face ca mașina, și implicit șoferul, să fie mai aproape de centrul străzii și să aibă vizibilitate mai buna în dreapta decât în stânga.

        - de obicei clădirile nu sunt exact la marginea carosabilului, ca în desenele noastre, există un trotuar peste care poți vedea, ceea ce face mult mai importante unghiurile decât distanțele. Ceea ce îmi aduce cum se parchează la noi, până în colțul intersecției, ca să nu poți vedea nimic… Sigh…

        - stâlpul de susținere a plafonului din stânga șoferului este mai aproape de șofer, deci blochează o porțiune mai mare din câmpul vizual față de stâlpul din dreapta.

        În concluzie, rămân la ideea că este mai greu să te asiguri în stânga, nu în dreapta, deci este normal să acorzi prioritate de dreapta într-o țară unde se conduce pe dreapta.

        Vă rog să-mi aprobați acest comentariu, am depus un efort destul de mare în această analiză, și cred că ar fi păcat să nu fie publicat.

  9. mihai spune:

    Stimate autor, vă înșelați când credeți că “de la volan observăm mult mai ușor vehiculul care vine din stânga noastră”. Este exact pe dos. În stânga noastră, relativ aproape de ochi, mai exact între parbriz și geamul portierei stângi, se găsește la toate mașinile un stâlp gros de tablă (montantul A, în limbaj de specialitate), care produce un ditamai unghiul mort spre stânga față. În acest unghi mort se poate ascunde foarte ușor un vehicul care se apropie cu aceeași viteză cu a noastră pe o direcție perpendiculară. Noi nu-l vedem, că e în unghiul mort. El ne vede prin parbrizul lui, cam în dreptul oglinzii sale retrovizoare, iar legea îl obligă să ne dea prioritate.

    Am aflat asta pe propria piele, întâlnind un scuterist care nu mi-a dat prioritate de dreapta și abia l-am văzut ițindu-se de după montantul A, când intram amândoi simulan în intersecție. Noroc că aveam viteză mică.

    • Ela spune:

      Se poate intampla si sa nu vezi padurea, din cauza copacilor…
      …sau sa vorbesti despre degetul cu care ti se arata luna…

      • mihai spune:

        Da, sunt vinovat de offtopic. Recunosc. Dar vreau să cred că, deși mesajul meu a fost offtopic, a adus un pic de conștientizare în materie de siguranță șoferilor dintre noi. În fond, e mai important să ajungem în fiecare seară sănătoși acasă, nu?

        • Ela spune:

          Aveti dreptate sa punctati acest aspect, Ca sa vorbim sau sa circulam, trebuie deja sa fim in viata :)
          Daca-mi pot permite, cred ca mesajul articolului nu este diferit de al dvs, doar ca se refera la mentinerea civilitatii prin respectul legilor, indiferent de opinii (senzatii…) personale, pro sau contra.

  10. panduru spune:

    Ati putea sa ma lamuriti si pe mine care este logica pentru care trebuie sa scriem nicio si niciun in loc de nici o si nici un?
    Si daca trebuie sa le scriem legat, de ce sa nu legam si nicimacaro, nicimacarun, nicivorba, nicipoveste sau nicipomeneala?

  11. AT spune:

    Nu peste mult timp disputele ortografice vor deveni si la noi expresia luptei claselor defaforizate cu puterea dominanta care-si apara sistemul de privilegii.

    http://davidthompson.typepad.com/davidthompson/2017/08/the-psychology-of-social-justice-is-a-thing-to-behold.html

  12. Craur spune:

    Parerea mea este ca rigurozitatea normelor gramaticale este o eroare…pina la urma, limbajul are rolul exclusiv de comunicare. Studiile au aratat ca, intre doi sau mai multi indivizi, comunicarea se face intrun procent de 93% pe cale paraverbala si nonverbala…comunicarea logica, adica cea care se rezuma exclusiv la cuvintul pronuntat se face intrun procent de doar 7%.

  13. Cinicul spune:

    Un text cu valoare adaugata!. Nu va opriti. Poate va citesc si academicienii (era sa zic colegii mei academicienii precum o academiciana care nu prea stia limba romana).
    Orice reforma ortografica trebuie sa simplifice scrierea, nu s-o faca mai dificila. Un exemplu bun este reforma ortografica din spatiul germanofon din 1996. Nu cred ca sunt prea multi nemti care regreta disparitia goticului ß. Pe de alta parte introducerea de triple consoane consecutive intr-o cuvant face, cred, germana si mai dificil de invatat.

    • Neamtu tiganu spune:

      Cind a dispărut ß?
      Reforma lb germane nu a fost nici pe departe o simplificare, celebrul exemplu Schifffahrt.

  14. Silviu spune:

    @Panduru

    nicio femeie = nu există/este deloc o femeie. Ex: nu era acolo nicio femeie (nu era defel vreo femeie).

    nici o femeie = nici măcar o femeie (nici una din mai multe). Ex: nu am văzut nici două femei, nici o femeie, ci numai bărbați.

  15. Mihai spune:

    limba e vie deci se schimba constant ! expertiza va deveni experienta in dictionar in cativa ani , cat despre diacritice mi-e lene sa tot le caut pe tastatura us-standard.

  16. Ela spune:

    …deci ma intreb : dupa ce criterii se stabileste, si cine decide, intrarea in Academia Romana?
    Daca un intelectual de calitatea domnului Ionel Funeriu nu este academician, in timp ce un Razvan Teodorescu are calitatea de membru titular, cred ca iar avem o problema!

    Oare numarul sporit de membri, 181 (+135 de onoare) fata de 40 (!!!) in Franta, e in masura sa compenseze lipsa de geniu, ca sa nu zic incompetenta?
    In opinia mea, si spun asta tocmai din respect pentru Institutie, nu compenseaza absolut nimic ba di-mpotriva!
    Am un DEX pe care evit sa-l deschid prea des, ca sa nu ma enervez…Recunosc, am prostul obicei sa citesc toata definitia unui cuvant, si nu mai suport sa “aflu” ca, de ex, tetraedru, hidrogen sau fobie, provin toate, din franceza!
    Ce ceata si ce negura seamana acesti patetici indivizi in mintile tinerilor romani, mi se pare o adevarata tradare!?
    Ce exemplu pagubos da varful piramidei elitei romanesti, celor dinspre baza : profesori, educatori, functionari!?
    Cum sa speri intr-o viata mai buna si intr-o societate civilizata, fara o educatie corespunzatoare, fara o scoala performanta, fara un dictionar etimologic al limbii tale materne CORECT, fara pedagogi cu vocatie…?
    Cum sa faci tu, Academie, o reforma ortografica pur gerontofila care sa complice viata in momentul strategic de imediat dupa revolutie, cand toti ceilalti, germanii, francezii, si-o simplifica, in scopul obtinerii unei exprimari fluide si accesibile unui cat mai mare numar de utilizatori?
    Sunt extrem de revoltata!

    • G. Petrineanu spune:

      Va dau dreptate cu comentariile legate de academie. Inimplator am mai intilnit un lingvist care semnala ca teoriile etimologice “oficiale” românesti sunt defectuoase, in mare parte si din cauza obiceiului pagubos de romantare a lingvisticii ca sa se potriveasca cu visele de marire nationaliste. Oare de ce nu exista o initiativa privata sa se publice un dictionar etimologic “mai adevarat”? Ar putea aparea geronto-represalii? Specialistii lingvisti au si ei un serviciu si nu vor sa-si piarda piinea doar de dragul unui ideal.

      In privinta lui DEX, as vrea totusi sa aduc un elogiu deosebit echipei de entuziasti care au introdus sute de mii de cuvinte in dexonline.ro Nu ei au scris dex, bineinteles, dar ceeace au intreprins e istoric.

    • G. Petrineanu spune:

      As merge mai departe. In micimea mea nu inteleg ce functie realizeaza aceasta structura, Academia. Doar pentru ca a existat dintotdeauna? Incep sa cred ca s-ar putea foarte bine, daca nu si mai bine, fara ea. E drept, pentru o vreme, si-ar pierde salariile niste patriarhi, dupa care aceasta rana ar fi vindecaca.

      • Ela spune:

        Nu e cazul sa va devalorizati, aveti perfecta dreptate sa va indoiti de utilitatea concreta a Academiei Romane!
        Nu am avut timp sa verific de cand functioneaza AR, dar trebuie sa fie ulterioara Academiei Franceze, infiintata in 1635 de Cardinalul Richelieu, care dorea o institutie de excelenta pentru “supravegherea” calitatii vietii intelectuale in general, a culturii si a limbajului…
        Din ce constat de catva timp, membrii AR nu doar ca s-au indepartat drastic de modelul initial, dar astazi chiar ca uzurpeaza titlul pe care-l au, in detrimentul culturii romane. :(

        • G. Petrineanu spune:

          Oare cum s-ar putea iesi din pasivitatea si fatalismul “filosofic” si capitularea in fata evolutiei limbii române pe care o afiseaza prea multi români? Nu e rocket science, o dovedesc initiativele din alte tari, Suedia, care se remarca prin minutiozitate si deschidere in fata unor solutii noi. Ei, inclusiv Academia Suedeza, analizeaza, propun si fac. Sunt prezenti in joc, fara sa abandoneze, in pofida dificultatilor. Intocmesc indrumare, saituri de ajutor lingvistic profesional.

          La români am intilnit insa mentalitatea agresiva a publicului tinar cult (poate mi-au scapat niste ghilimele) cum ca daca incerci sa folosesti un termen românesc existent (sau cel mai apropiat) in loc de a vorbi libma româna pasareasc de google translate, esti un reactionar imbatrinit. Citeaza cu emfaza cliseul cu “Limba e un organism viu”, inchipuindu-si ca il iau ca aparator pe Guru Chomsky. De parca cineva ar avea alta parere. Daca era moarta de tot lucrurile erau simple si toate discutiile astea nu ar mai fi avut loc.
          Iar Chomsky se poate insela si el. Stiinta moderna se foloseste acum de sprijinul mijloacelor neurologiei, psihologiei sociale, geneticii, biologiei, extinzind atentia si la alte fiinte. Din studii stiintifice se trag concluzii interesante si asupra limbajului, gramaticii, comunicarii. Din ce in ce mai mult, pentru ca au aparut instrumente puternice de cercetare, se poate trece de la cercetare prin puterea mintii la cea care exploreaza realitatea.
          E de sperat ca nici lingvistii sa nu ramina in urma si sa adopte o tinuta mai “tinereasca” si mai dinamica, ceeace unii dintre ei au si facut dintotdeuna.

          • Ela spune:

            Atata vreme cat criteriile de ocupare a posturilor inalte, indiferent de domeniu, sunt altele decat competenta, profesionalismul si integritatea, societatea romaneasca va continua sa decada.
            E normal ca, populand institutiile de rang inalt cu smecheri, descurcareti si cumetrii lor, acestea sa se naruiasca, conform proverbului “omul sfinteste (sau blesteama!) locul”.
            Contrariul ar fi fost surprinzator…
            Apoi, se stie ca prostul este, obligatoriu, si fudul, deci ca se va simti indreptatit sa lase ceva posteritati : un dictionar, o lege, o reforma, etc. Ca sa repari erorile comise e foarte greu pentru ca, deja trebuie sa intelegi ca sunt greseli, sa stii cum sa le corectezi, dar si sa ai aceasta putere. Or, ierarhiile romanesti nefiind construite pe criterii valorice, ci politice si conjuncturale, mediocritatea persista si sandramaua se naruie….
            In plus de toate belelele, acesti indivizi mediocri mai reprezinta, datorita pozitiilor ravnite pe care le ocupa, si modele de urmat pentru altii care-si asteapta randul!!! Si aici intram deja intr-o spirala infernala…din care scapa cine poate!

            Nu vad alta solutie decat…un cataclism.

  17. Adrian Popescu spune:

    Sint si la Academia Romana destui care se simt obligati sa isi justifice ,intr-un fel sau altul , existenta , pozitia sociala si salariul . Asa se face ca emit tot felul de acte cu caracter obligatoriu .
    In ceea ce ma priveste am scris voi scire mereu ,,sint, si nu ,,sunt,, indiferent cine ,ce mai legifereaza prin institutiile publice pline de neaveniti .

    • Ion spune:

      Imi aduceti aminte de supararea pe care o avea poetul Toparceanu fata de Academia Romana .Intrebat de ce nu vrea sa fie membru al AR,el raspunde in urmatoarele versuri : Fi’dca n-am / Incredere-n Academie / Si nici la cine s-o reclam :) ))

  18. cauda bovis spune:

    “Dacă vrem ca lucrurile să funcționeze bine în țară, trebuie să respectăm regulile și legile ei, chiar dacă ne revoltăm când ele sunt prost făcute. Altfel se ajunge la haos. Putem lupta să schimbăm legile, dar nu avem dreptul să le ignorăm atâta vreme cât ele sunt în vigoare.”
    Asta trebuie sa scrie DE MANA (nu la calculator), de 100 de ori/saptamana, timp de 10 ani, fiecare cetatean al lumii, indiferent de varsta, rasa, venit, orientare politica, ani de studii, preferinte sexuale, etc., etc.
    Sunt de la coada vacii. Nu pricep ce insemna “a splitui”, cum zicea deunazi V. Naumescu. Nu pot sa descifrez laba gastii, Nu vreau sa aud ca pe timp de canicula temperaturile sunt “ridicate in slavi”. Nu ma simt obligat sa ma adaptez la prostii si fantezii. Ar fi foarte nimerit sa se introduca sanctiuni macar pt gogomaniile ortografice facute de institutiile publice si de scoli (dupa cum ar trebui sa sa aplice pe loc o amenda usturatoare pentru orice strag romanesc decolorat, zdrentaros sau murdar)..
    Limba, scrisul, cuvintele sunt conventii. Cine nu respecta conventiile, nu trebuie sa se astepte ca va fi inteles. E ca si cum intr-o singura reteta de bucatarie am vedea cantitati exprimate in grame, in livre, in vagoane, in nano-nustiuce si in cana cu picatele roz din bucataria personala a bucataresei care “sheruieste” reteta pe “feis”. E “insane”!
    Saracul autor a inceput si a sfarsit articolul prin a sublinia importanta respectarii regulilor. Unii au inteles ca e momentul sa isi dezlantuie imaginatia lingvistica.
    Curaj, Domnule Profesor! Chiar e mare lupta! Nu doar cu ortografia, ci si cu munca de lamurire asupra rostului regulilor si respectului reciproc.

    • Tyranosaurus spune:

      In fiecare roman zace un tiran. Chiar si in cei de la coada vacii.

      Comentariul de mai sus ar fi fost ovationat in picioare la oricare din congresele lui Ceausescu.

      Ca veni vorba de cei de la coada vacii, pe vremea bolsevicilor Pauker, Ceferila si Ceausila nu se respectau legile? Ba se respectau, fiindca erai un om mort daca le incalcai si te prindeau securistii sau militienii. Incalcare a legii era chiar si tentativa de a evada din Romania ca sa scapi de regimul tiranic si de legile lui. Si, cu toate astea, s-a dus dracului nu doar giudetzul, ci toanta tzara. Cum va explicati?

      Lucrurile s-au schimbat in ceva mai bine abia cind norodul a refuzat sa mai respecte legile ticaloase ale bolsevicilor si a iesit in strada ca sa le darime sandramaua.

      Primele valuri masive de emigranti europeni care au ajuns in America de Nord si-au parasit locurile de bastina in primul rind din dorinta de a fi liberi, exasperati de legile multe si opresive care ii condamnau la saracie si de care nu voiau sa mai auda.

      Schimbarea regulilor ortografice la romani – urmarind, asa cum am vazut in mod repetat, obiective politice ridicole sau fiind materializarea ambitiilor personale ale unor politruci ajunsi in capul mesei – nu merita nici o atentie. Sigur ca noile generatii vor invata sa scrie conform ultimelor reguli, dar le va veni si lor vremea sa trateze cu dispret sau indiferenta inutilele zvircoliri ortografice ulterioare.

      Churchill, Cicero si Tacitus despre legi:
      1. Daca ai zece mii de reglementari, distrugi orice respect fata de lege.
      2. Cu cit sint mai multe legi, cu atit e mai putina justitie.
      3. Cu cit un stat e mai corupt, cu atit sint mai multe legi.

      Uitati-va la puhoiul de legi deversate anual peste noi de parlamentele “Nordului civilizat” si o sa intelegeti de unde ni se trag si coruptia, si justitia strimba, si evaporarea respectului fata de legi a omului de rind.

      In editia 2013 a U.S. Federal Register “there are 80,000 pages of Federal rules and regulations that you must abide by, or your government will consider you a criminal. Do you really think you are free? Do you think the politicians you elected to office created these rules and regulations to improve your life?”.

      Dar, probabil ca, de la coada vacii vizibilitatea e mult mai buna decit din locul de unde privesc eu haosul inconjurator.

      • Ivan G spune:

        Daca citesti articolul vezi ca nu era vorba despre legile din codul penal sau civil.
        Era vorba despre conventiile minime dintre oameni. La acestea se refera autorul cand vorbeste despre regulile de circulatie.
        Saisoptistii mai cred si acum ca aruncatul cu pietre in politie e un gest de libertate. Nu e. E o prostie.

  19. ion adrian spune:

    De acord cu autorul si-l sprijin cu urmatoarea povestioara-explicatie data de un ofiter inteligent(sunt si de astia):

    Pe front comandantul de divizie da un ordin de lupta care duce ca regimentele , batalioanele ,plutoanele sa fie dispuse intrun anume fel.
    Dupa o vreme constata ca nu este bine ce a facut si schimba ordinul pornind de la pozitia creata prin respectarea primuli.
    Sunt doua posibilitatI;
    a) Toti au executat strict ordinul si respecta fara probleme noul ordin.
    b) Niste dastepti au constatat ei ca nu prea este ok ordinul si dupa capul lor si-au dispus unitatea cum au crezut ca este mai bine iar la revocarea ordinului iese o asemenea babilonie incat se ajunge ca acolo sa se produca o tragedie miltara, ostasii omorandu-se sau bombardandu-se reciproc (fiind si noapte).

    • Jean Dupont spune:

      Nu e doar o ipoteza. S-a intamplat in Razboiul Civil din Spania, in tabara republicanilor, nu neaparat ca sa se indrepte o greseala, ci doar asa, ca “toti suntem egali”. Daca un sef militar ii spunea unui subordonat sa pazeasca, de exemplu, un drum, se intampla ca subordonatul sa statea in post un timp si pe urma sa plece, ca doar cie e seful sa dea ordine cand sunt toti egali? Asa e se intampla acum si cu limba. Fiecare vorbeste/scrie cum il apuca. Rezultatul e o babilonie (incurcatura de limbi).

  20. Sebastian Dumitrescu spune:

    (fără comentarii la grosul articolului, cu care sunt în mare parte de acord!) Acordăm prioritate de dreapta deoarece circulăm pe partea dreaptă a drumului. Dacă am acorda prioritate de stânga atunci, intrând într-o intersecție nedirijată cu trei drumuri, ar trebui să oprim pentru a-l lăsa să intre pe acest drum pe cel venind din stânga noastră, chiar dacă acesta de exemplu ar coti la dreapta, trecând prin stânga noastră și neintersectându-ne calea. Ar fi deci o oprire inutilă doar pentru a aștepta încotro virează cel din stânga noastră. Cu prioritatea de dreapta însă, nu trebuie să cedăm prioritatea nimănui atunci când virăm la dreapta.

    Pe scurt: prioritatea „de stânga” ar încetini în mod inutil virajele la dreapta în intersecții nedirijate, viraje care sunt cele mai simple de făcut.

    • Ela spune:

      Atentie, la sensul giratoriu nedirijat : prioritatea este EXCLUSIV de stanga, chiar daca doriti sa cotiti imediat la dreapta!

  21. andromaca spune:

    Din capu’ locului, consider că această formă de “curs” de filologie/ortografie… popularizată poate stîrni mai multe reacții, cu diseminări în mai multe direcții, decît revolta individuală, într-un spațiu virtual sau tipărit. Cît despre Academia română… Din păcate, de prea mulți ani, doar o morgă, o sinistră morgă!

    Articolul de față e mult mai pertinent decît precedentul, în care se punea la bătaie generalizantul PEȘTE, în raport cu ultrabogația de nominative în limba română, în domeniu, foarte rar folosite (sau deloc): ’’în vorbirea cotidiană rostim pește mult mai frecvent decât toate cele 14 nume de specii din inventarul meu luate la un loc. Există români care în viața lor nu au pronunțat cuvântul caracudă ori lostriță, dar nu există român care să nu fi rostit niciodată cuvântul pește. Și asta nu e tot. Acest cuvânt generic și-a înfipt rădăcini zdravene în vocabularul românesc, creându-și de-a lungul veacurilor o familie (de cuvinte)…”. Demonstratia e… relativă, insistîndu-se pe frecvența folosirii unui cuvînt (care “și-a înfipt rădăcini zdravene în vocabularul românesc”), în defavoarea celorlalte. Păi, pește e un termen generic pentru o întreaga categorie de viețuitoare de pe Pămînt. Niciodată nu se va afirma “am văzut un soi de caracudă/lostriță/scobar/nisetru/mreană foarte mare” pentru a desemna… un rechin. Și un copil va spune “am văzut un pește foarte mare”. “Rădașca-cu-corn” e pentru… cunoscători, pentru enorma majoritate e… un “gîndac”. Atenție! Toată demonstrația era pro latinitatea limbii române, care, prin utilizatorii ei, a dat cîștig de cauză latinului pește, în raport cu celelalte nominative de origine slavă sau de aiurea: “ponderea cuvintelor într-o limbă este dată de frecvența și productivitatea lor, de capacitatea de a dezvolta sensuri noi, de vocația lor integratoare și, până la urmă, de circulația lor, așa cum ne-a învățat Hasdeu.” Corect!

    Tema articolului curent e foarte actuală și binevenită (apropo, în MEDIA zilelor noastre – texte, înscrisuri pe ecrane, titraje filme, se răspîndeste, extrem de păgubos și agramat, forma “bine-venit”; a se vedea neghiobia la care s-a ajuns cu “nici un”, “nici o”). “A scrie corect este întâiul semn de respect pentru limba ta și pentru cei care te citesc.” – de acord, dar cu o precizare: primul semn de respect e față de sine! Ceea ce înseamnă conștiința unui nivel de educație care TE OBLIGĂ să respecți limba țării în care te-ai născut și trăiești. Cînd limba respectivă este și limba OFICIALĂ a țării, ea este un însemn național și cunoașterea ei CORECTĂ este OBLIGATORIE, indiferent cărei majorități sau minorități aparții. Dacă ne întoarcem la ideile articolului, plecînd de la reforma lui Cuza și trecînd prin reformele din 1904, 1932, 1953, ajungem la anul 1993, cind, teoretic și… fals, România era eliberată de comunism și-ale lui principii. O minte extrem de obosită, pe picior de plecare din astă viață, dar dornică de-a rămîne în istorie printr-o măsură care să-i dea lovitura de grație comunismului, a flatulat, la Academia română, extrem de toxica idee a revenirii la scrierea cu î din a, iar sînt să redevină sunt. Da, acad. Ion Coteanu si prof. Emanuel Vasiliu (ambii mi-au fost profesori) erau singurii filologi din sinistrul conclav și au abordat negativ măsura (Coteanu a votat negativ, iar Vasiliu s-a abținut). Toata lumea romanistică de pe planetă a vuit NEGATIV la aflarea stupidei măsuri, la momentul respectiv – vezi presa vremii – (cam cum e primită acum, afară, dezagregarea justiției în România). Pe toți moșnegii i-a durut, însă, în bască!!! Respectiva creatură, care avea cu ortografia cît găina cu culturismul, habar n-avea că nu comuniștii au introdus respectiva grafie demnă de dispreț. Mai mult decît atît, a fost ignorat complet argumentul forte că DOAR 15% din FONDUL PRINCIPAL DE CUVINTE AL LIMBII ROMÂNE ar justifica scrierea cu î din a. La fel cum se iau astăzi hotărîrile în parlament, la fel s-a votat și-atunci în Academie. Atentie!! Inițial a fost O RECOMANDARE, dar cum ortografia n-are nimic de-a face cu principiul mioritic atotstăpînitor “E mici, e bere, e bine!”, “recomandarea” s-a răspîndit, ca OBLIGATIVITATE, mai tare ca rujeola contemporană! Răspîndacul principal: MEDIA. Și tot alaiul de capete vorbitoare de pe teleecrane, precum și scribii de pe Internet (care lua avînt). Să nu omitem agramații aflați în posturi decizionale sau… profesorale din instituțiile de învățămînt ale patriei. Bieții elevi au fost victimele sigure ale acestei imbecilități.

    Sînt în dezacord total cu autorul articolului, cînd e vorba de respectarea unei norme ortografice… oficializate. Nu e vorba de legea semaforului: VERDE=treci!, ROȘU=stai! Păi, n-aveți decît să respectați “oficializarea”, dacă “e mici, e bere, e… bine!!!” Sînt personalități culturale contemporane care continuă să se respecte și să-și respecte educația CORECTĂ primită, care scriu PUBLIC cu î din i, și sînt, nu sunt!!! Debusolații total au ajuns, de mult, la forma (frecventă) sânt!!!! A existat și-un ziar care a păstrat grafia CORECTĂ niște ani buni, pînă la schimbarea patronului (care nu era, nici pe departe, un mare filolog). Haosul se creează în momentul în care un elev este depunctat pentru că e obligat să scrie INCORECT, în virtutea unei legislații GREȘITE! Dacă autorul va avea (și propagă), în continuare, atitudinea de cap băgat sub pene, NICIODATĂ nu va fi creată situația de-a schimba o legislație schiloadă, care continuă să genereze monștri!!! NICIODATĂ nu va fi îndeplinită masa critică care să determine SCHIMBAREA!!! A se vedea, consfințirea, de către ultima ediție a Gramaticii academiei, a scrierii niciun, nicio. De ce? Ca sa nu se mai creeze dificultăți analfabeților (majoritari!!! E statistică!!) care, răspîndiți în toate mediile și pe toate nivelurile, mai ales alea decizionale, n-au timp de rememorare a formei corecte, în situația dată (dacă această distincție a fost făcută vreodată în școala elementară, prin care (sau… pe lîngă care?!?!) se bănuiește c-ar fi trecut!)).

    Daca luăm în considerare principiul îmbogățirii fondului lexical pe diverse căi, dintre care nu este exclusă cea a răspîndirii metastazice a formelor greșite, prin folosire intensă și larg răspîndită în masa de vorbitori (nu ignorați MEDIA, cel mai agresiv răspîndac!), forme care devin, la un moment dat, NORMĂ, limba română are o perspectivă sinistră! Agramatismul, consecință a unei educații contemporane mai mult decît precare, va forma, la un moment dat nu foarte îndepărtat, masa critică determinantă pentru impunerea a tot felul de aberații lingvistice ca NORME, consfințite prin tot felul de legi și legislații, exprimări… legalizate ale PROSTIEI!!!

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Din păcate în rolul ei normativ Academia a făcut mai multe tâmpenii, ceea ce ridică o problemă pentru viitor. Vedeţi problema “layout”-ului de tastatură, care s-a inspirat din maşina de scris franţuzească de pe vremea străbunicului, drept pentru care avem acum trei layout-uri în practică. Să nu mai vorbim despre ce n-a făcut, mă refer la Dicţionarul Academiei sau la DEX, care a fost practic scos din scenă de cei de la dexonline, cu mult mai putine resurse….
      Eu i-am avut profesori şi pe cei doi, dar şi pe dl Drăgănescu :)
      Dl Drăgănescu era un profesor absolut respectabil, cu maniere elegante pe stil vechi ( cred că e singurul profesor de care îmi amintesc care strângea mâinile tuturor studenţilor care luau peste 8, în semn de felicitare). Cu toate astea, era destul de “la zi” ( cât se putea în comunism) cu materia pe care o preda. Deci probabil ataşamentul acestuia faţă de vechea ortografie era mai degrabă sentimental; din punctul meu de vedere atitudinea pe care a adoptat-o a fost însă mai degrabă rodul unor conflicte interne în Academie ( celebrul conflict “ingineri’ contra “umanişti”) În momentul respectiv tabăra inginerilor era mai tare, pentru că mulţi umanişti erau compromişi din cauza contactului cu politicul comunist.

      Pe de altă parte, discuţia ar merita extinsă. Aşa cum arată bine Florin C, nici limba noastră nu e chiar aşa de fonetică pe cât pare. Motivul? Păi de când am început să scriem până acum, fonetica s-a schimbat. Pronunţam oaie acum 200 de ani, uaie acum. Vocalele se tot închid în limba noastra de vreo două milenii, de ce ne-am mira? Peste încă 200 de ani vom avea o dilemă: schimbăm ortografia conform noii pronunţii sau rămânem cu scrierea…. etimologică? Nici francezii nu au avut problema asta de la început.
      Deci, oricum scrierea e o convenţie. Convenţia anterioară era mai simplă, cea de acum e un pic mai complicată, dar zău dacă merită să verşi vreo picătură de sânge pentru asta. Cred că cea mai bună idee e să acceptăm forma “comunistă” drept formă acceptată şi să mergem mai departe…. Deocamdată nu ştiu pe nimeni amendat că a scris cu forma veche, ba nici măcar cei care nu ştiu să pună cratima nu sunt pedepsiţi…..

      • andromaca spune:

        Tastatura e cel mai mic rău pe care-l putea face numita academie a României (la inflația de “academii” actuale pe plaiul mioritic, ea e o doar o umbra urît mirositoare). Dex-ul e marea catastrofă, pentru că instituțiile care ar fi trebuit să vegheze la aceasta Biblie a limbii române își fac de lucru prin fundu’ curții. Ceea ce există pe Internet, cu aceeași “marcă”, e o sinistră făcătură (dacă gîndacii de bucătărie ar ști să scrie, și-ar da și ei cu părerea acolo, inventînd tot felul de aberații lingvistice, care ignoră agresiv LIMBA ROMÂNĂ CORECTĂ, în virtutea argumentului “Eu așa știu!” sau “Eu așa am auzit că se spune!” sau “Așa se spune acum! E clar?!?!?? Și mai scutiți-ne de scheletele din șifoniere!!!”. Și AȘA VA AJUNGE SĂ SE SPUNĂ/SCRIE!!!

        Poate că limba noastră n-o fi atît de fonetică precum pare, dar asta ține de “prostituția lingvistică” (ca să citez un excelent articol, în temă, citit pe Internet). N-am deloc convingerea c-a devenit CURENTĂ pronunția {UAIE} (poate doar în mediul “E mici, e bere, e bine!”). Poate doar dacă e luat, ca model, ministrașul agricol, preferatul bășcăliei internauților. Dar el e doar o… adiere agramată și incultă, în raport cu furtunoșii colegi de “echipă”. Și nu merită atîta importanță, în acest comentariu.

        Scrierea e o convenție. De acord. Dar să nu uităm că scrierea și vorbirea unei limbi definesc o nație, constituie însemne naționale ale nației respective. Și ăsta nu-i naționalism, atenție!!! Ne place să ne lăudăm cu moștenirea latină (oricît s-ar screme foarte mulți s-o cotească, am fost și rămînem o limbă ROMANICĂ!), dar pentru alte nații (ungurii, turcii, rușii) e un motiv de justificată mîndrie că multe dintre cuvintele limbilor lor au fost împrumutate în alte limbi (precum româna), unde se simt bine-mersi de niște sute de ani. Etimologia îsi cere drepturile și nimeni nu i le contestă. Dar să nu uităm o replică celebră, într-un film la fel de celebru: “Monsieur scrie, monsieur zişem!” (Marin Moraru în “Actorul și salbaticii”). Zis și făcut! Românii momentului au creat… “musiu”. Și-a rămas al momentului! Limba și-a văzut de drumul ei. Mult mai greu e de-nghițit, în contemporaneitate, în spiritul acelei prostituții lingvistice aminitite mai sus, cuvinte precum “mentenanță” (care duce cu gîndul la “manutanța” din lumea generalul “izmană”…), în locul tradiționalului și neaoșului “întreținere” – “intreținerea” unui utilaj în stare de funcționare s-a transformat, stupid și barbar, în “mentenanța” utilajului. Aceeași prostituție e vădită în abordarea diferențiată, fără nici un fel de justificare, a pronunției unor toponime, precum {Marsilia} sau {Londra} (exemplele sînt multiple), în raport cu scremerea vorbitorilor (mai ales din MEDIA) de-a pronunța Washinghton sau Rio de Janeiro. Bulgarii sînt mai consecvenți (după model… american), nescremîndu-se deloc și pronunțînd {Vașingtona}. La fel, americanii, care… americanizează – {Biucarest}. Despre… nescremerea francezilor, să nu mai vorbim: își apără limba mai ceva ca ursoaica puiul!!!

        Nu-i vorba de popularizarea “amendării” în urma scrierii cu vechile forme, ci de faptul că, în procesul de învățămînt, nu există decît o singură formă: cea adjudecată de gramatica OFICIALĂ (care se preda în toate instituțiile de învățămînt și e pe toate gardurile) și care NU-I OPȚIONALĂ! Care-i popularizată, la nivel planetar, prin Internet. Daca-l veți intreba pe Google cum se scrie, în chineză, “mîndrețe de fată”, veți fi corectat, într-o fracțiune de secundă: “Ați vrut să scrieți <>”. Q.E.D.

        Scrierea e o convenție, dar asumată ca atare, e REGULĂ. Ce ne facem, însă, cînd, în mersul ei furtunos spre impliniri mărețe, planeta da foalfe capitale, precum cele întîlnite într-un documentar, pe Internet, în care se arăta că tinerimea americană nu mai e în stare să-si scrie nici măcar numele! În locul numelui, tinerii scrijeleau ceva ininteligibil pe hîrtie, mai neinspirat decît demersul grafic al unei maimuțe, în curs de dresare. Comentariul: “nu-i nici o problemă că acești tineri de ultimă generație nu știu să-si scrie nici măcar propriul nume. Ceea ce vrea să treacă drept iscalitură e, de fapt, un act de… CREAȚIE! Care trebuie APRECIAT și ÎNCURAJAT!!!”

        Ce ziceați de… Hașdeu și droaia aia de schelete din dulap?!?!?!?!?

        • Mihai Badici Mihai Badici spune:

          Asupra transformării lui o în u în cuvinte ca oaie, om mi-a atras atenţia tot un profesor ( probabil Hristea) dar am trăit-o pe viu cu ocazia alfabetizării copiilor, respectiv în momentul în care au învăţat să scrie. Copiii aud cel mai bine, pentru că auzul lor nu e pervertit de etimologie.
          Transformările astea sunt, evident, mai lente în limbile scrise şi normate tocmai pentru că norma se opune schimbării, dar limbile cu tradiţie scrisă o atestă destul de clar.
          În ceea ce priveşte “generalizarea analfabetilor”, aceştia au fost dintotdeauna majoritari. Diferenţa e doar că azi au diplome, ca şi cei alfabetizaţi, ceea ce înseamnă că noi ăştia alfabetizaţii trebuie să schimbăm urgent tipul de diplome la care aspirăm :)

          • andromaca spune:

            Tot respectul pentru memoria profesorului Th. Hristea. Mi-a fost profesor si colaborator, ulterior. Mi-a facut o mare plăcere acest dialog, iar concluzia replicii dv. e mai mult decît firească! ;-) ;-)

  22. Absurdistan spune:

    Eu unul sunt adept fervent al scolii de ortografie Tudor Mushatescu. Za best. Naubodi betar.

    Sampluiti mai jos, ca exemplu de mostra de esantion.

    —-

    “A fi sa a nu fi” cum zicea Eminescu, marele bastard de la Mirceşti în “Moartea lui Fulgerica”.
    A fi sau a nu fi! -  asta e deviza oricarei lozinci… Este sau nu este! – aceasta e încheierea în concluzie.

    Şi dacă – reportându-ne la noi – este, să dea Dumnezeu să fie. 

    Nu te pune contra destinului. Fiecare om pe lume are o fatalitate şi un destin. Restul e numai soarta. Decide-te cât mai urgent. Ne aşteaptă ceasurile cele mai frumoase din viaţa unei existente.

    Vino! Fără platonism şi fără prejudiţii. Nu suntem noi nici primii nici ultimii precursori ai acestui sentiment, numit atât de frumos: iubire.

    Acestea sunt cele ce aveam de spus şi te rog a reflecta cât mai acut înainte de a te decide să te hotărăşti, sezonul fiind de primavara şi stând acum şi ploaia, termin cu cuvintele marelui Sopenhaor, părintele îndrăgostiţilor din toate timpurile:
     
    Liht mer liht.

  23. nicu spune:

    cum au aparut limbile pe pamant fara academicieni ? si cum au supravietuit pana la ei ?

  24. ortografia din topor spune:

    ’93, generalizeaza nepermis pamant, care vine de la pavimentum si rau, care vine in mod clar de la rivus, deoarece academicienilor ceausisti le-a fost lene sa observe ca doar o foarte mica parte din cuvintele scrise cu a din i trebuie de fapt trecute spre a fi scrise cu a di a fiind mai degraba exceptii ca Repupblica Populara Romina, cu a din i, care le-a dat lor diplomele si multora certificatele de toate tipurile.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ionel Funeriu


Ionel Funeriu

Profesorul Ionel Funeriu s-a dedicat studiului versificației românești, lucrarea sa majoră, Versificația Românească, propunând o nouă teorie asupra versului românesc. Por... Citeste mai departe


E randul tau

...primul e termenul curent, din lat. culus. Cu ani în urmă, cineva i-a pus exact această întreb...

de: Funeriu

la "Întâmplări lingvistice triste, hazlii și puțin indecente. Astăzi despre spelling"

Cauta articole

noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)