Home » Cultura »Opinie » Citesti:

… Her love

Alin Fumurescu iunie 25, 2015 Cultura, Opinie
29 comentarii 3,213 Vizualizari

… da, marturisesc spasit – de-abia acum am vazut filmul “Her” – dar, ma grabesc sa adaug, nu e vina mea. E drept, multi prieteni si multe cunostinte in ale caror gusturi am incredere mi l-au recomandat calduros, dar nimeni nu mi-a spus ca nu e vorba, in fapt, despre indragostitul de un program de computer! Asta, cu indragostitul de un sistem de operare (operating system, OS), partea de inca SF (dar un SF care bate deja la usa), ma lasa, vorba poetului, nemuritor si rece. Dupa cum unii dintre dumneavoastra stiu, nu sunt fan Facebook, Twitter, Pinterest, Instagram, sau mai stiu eu ce. Filmul, insa, repet, nu este despre asta. Asta e doar pretextul. Precum in filosofia clasica, nu prea conteaza unde pui pentru prima oara piciorul pe scara – poate fi orice, oriunde, chiar si un film. Important e sa urci scara. Si, tot precum la clasici, trebuie sa incepi de pe o “treapta” care intereseaza pe toata lumea, ceva care tine de interesul societatii la un moment dat – si-atunci de ce nu computerele?

Nu va mai tin cu sufletul la gura. Filmul nu e despre computere, e despre dragoste. Pur si simplu. Ce dragoste poate fi mai pura decat una care nu e trupeasca? Doar asta a fost idealul iubirii in toata perioada clasica, de la dragostea platonica (un misnomer, dar asta e alta poveste), la dragostea curtezanilor, cantata de trubaduri. Si iata acum idealul clasic implinit prin tehnologia de ultima ora. Nu? Nu! Pura? Poate (desi avem parte si de scene de sex). Dar simpla? Nicidecum,

[Nota: Ca tot veni vorba despre ce nu mi-a spus nimeni - nimeni nu mi-a spus (sau nu s-a intrebat) de ce filmul se numeste "Her"! Bun, nu se numeste "it" - cum le spui obiecetelor si animalelor atata timp cat nu le personalizezi. Orice iubitor de caini stie ca ii spui cainelui "he" or "she", si te orpilezi daca vreunul indrazneste sa-i spuna "it". Pentru tine, e mai mult decat un animal. Pana aici e limpede. Dar de ce "her"/al sau a ei, iara nu "she"/ea? Nu e nici Her's (al ei) - ceea ce ar putea trimite cu gandul la ideea ca "el" e "al ei", dar nu e nici "She"/Ea. E "her". Ce e al ei? Iubirea, asta e a ei. Sau nu?]

watch?v=WzV6mXIOVl4

La o prima vedere, concluzia filmului e destul de depresanta. Nici iubirile virtuale (a Lui), nici cele reale (a Ei, prietena de-o viata, in carne si oase), nu “rezista”. SIngura relatie care, in film, pare cel putin sa functioneze optimal e cea “care nu gandeste”, cea intre bizonul de coleg de birou si prietena avocata. Din motive cat se poate de diferite, nici unul dintre ei nu are asteptari de la “dragoste”. Bizonului ii plac picioarele avocatei, avocata vrea o relatie simpla, fara complicatii.  S-ar putea, asadar, concluziona ca, in materie de iubire, nu ne ramane de ales decat dintre doua rele: (1) o iubire “adevarata”, “romantica”, sortita din start pieirii, sau (2) ceva ce nu poate fi numit “iubire” decat coborand standardele mai jos decat majoritatea ar fi dispusa sa accepte.

O asemenea concluzie e devastatoare pentru oricine care se mai incapataneaza sa creada in iubire. Asta sa-i fie soarta? Intrebarea e cat se poate de serioasa si nu are nimic licentios (Honi soit qui mal y pense). La urma-urmei, pana acum doua-hai, trei sute de ani, asta a fost premisa fundamentala a civilizatiei noastre – greaca, romana, crestina. Filosofia e dragoste (philia + sophia = iubire de intelepciune), crestinsimul e dragoste (Corinteni 13), daca dragoste nu e, nimic nu e, s.a.m.d.. Ni s-a dat si porunca sa iubim! Si-atunci? Ce ne facem?

Ca norocul, dupa prima vedere, vine a doua. Iar la a o doua vedere, lucrurile nu mai sunt chiar atat de sumbre. Printre altii, intrebarea a fost pusa si de catre Fericitul Augustin, pe la 420 AD, toamna. In formularea augustiniana suna cam asa: “Cum poti iubi pe cineva, pe oricine, cata vreme tot ce e din lumea asta e supus, inevitabil, coruptiei?” Oamenii te dezamagesc, oamenii imbatranesc, fac burta, se imbolnavesc, oamenilor le cad dintii si sanii – si, dupa cum am vazut in “Her”, nici sistemele de operare pe computer nu se comporta mai bine, chiar daca n-au burta si sani si nu se imbolnavesc. Tot de pe lumea asta sunt.

Din fericire, Fericitul (sic) a gasit si un raspuns: Iubirea e posibila atata timp cand prin persoana iubita il iubesti pe Dumnezeu. Altfel spus, iubesti persoana pentru ca e dupa chipul lui Dumnezeu.

Stiu, asta suna prea teologic si cumva ne-practic. Sa ne mai gandim, insa, putin, inainte de-a bufni in ras. Daca nu de altceva, repet, macar pentru ca problema e cat se poate de serioasa. Trebuie sa stim cum si pe ce baza sa ne traim vietile, nu?

Sa reformulam: cand il/o iubim pe X, ce iubim de fapt? Un trup? Majoritatea noastra, nadajduiesc, va raspunde ca nu. Ala tine de sex. Or sexul – bun la casa omului cum e – e doar o “treapta”. Pentru asta avem curve. Iubim un animit fel de-a gandi? Nici asta, altminteri n-am iubi copiii sau cainii, n-am iubi batranii loviti de Alzheimer si-n general cam pe nimeni care n-ar fi un fel de Hegel de, sa zicem, Cluj. Pe toata planeta ar mai ramane doar o mana de oameni “buni de iubit”. Atunci, poate, iubim un anumit fel de-a fi? Din nou, exclus. Si nici macar nu mai obosesc sa explic de ce – mi se pare evident. Am putea continua asa mult si bine, dar concluzia ar fi aceeasi – cand iubim X, iubim o imagine. (Ca la construirea imaginii ajuta trupul, si mintea si comportamentul, mirosul, tonul vocii sau mai stiu eu ce, e fara doar si poate, dar asta e secundar. Astea sunt, ca sa zic asa, proptele. De iubit, intotdeauna si negresit, iubim o imagine.)

Asta e un fapt.

Bio-chimistii ne vor vorbi despre endorfine si feromoni, psihologii despre proiectii si pitici, dar toti vor cadea de acord ca de iubit, iubim imagini. Asa stand lucrurile, totul se reduce la o intrebare simpla: ce fel de imagini alegem sa iubim? Pentru ca asta putem alege. Intre imagini putem alege. Dintr-o data, Fericitul Augustin nu mai pare chiar atat de prafuit. Pentru ca daca aleg sa iubesc imaginea unui corp, corpul cu pricina ma va dezamagi, fara doar si poate. La fel si cu mintea. Iar sa iubesti chiar numai tonul vocii sau mirosul e, zice bunul-simt, puuutintel exagerat, cand vine vorba de o persoana (care persoana, ca veni vorba, vine de la “masca”, dar o masca in stare sa dezvlauie, nu sa ascunda – alta poveste).

In concluzie, daca – si numai daca – e sa luam in serios ipoteza iubirii ca fundament al existentei umane in aceasta lumea, s-avem grija ce imagine iubim. Spune-mi ce imagine iubesti, ca sa-ti spun cine esti.

Pana la urma, concluzia filmului e, ca sa zic asa, racoritoare :) El stie sa iubeasca si dupa ce e parasit. El sta pe acoperisul blocului-turn, se uita la luminile orasului si iubeste, alaturi de prietena in carne si oase. Ea, nu. Ea alearga si va continua sa alerge la nesfarsit in spatiul virtual, fara a-si afla odihna.

Ea, OS-ul, indiferent cate milioane de operatiuni mai face, inca mai are de invatat – si nu va invata niciodata, ca e doar un OS. OS-ul n-are acces la intrevazutul lui Doamne-Doamne, ca nu e creat dupa chipul si asemanarea Lui, decat la al doilea nivel, fiind creat dupa chipul si asemanarea omului. Cum ar fi zis Alfarabi, e doar imaginea unei statui copiata dupa un om, reflectata in apa unui lac.

Or o imagine indragostita de o alta imagine e ca o oglinda reflectata in alta oglinda, la nesfarsit.

Asta nu mai e iubire. Asta e iad.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "29 comments" on this Article:

  1. pehash spune:

    Evolutia ne-a invatat sa iubim cu pasiune pentru a procrea si sa apoi sa iubim cu tandrete pentru a creste copiii. Tot evolutia ne-a invatat ca dupa un timp, cand copilul deja poate sa mearga si mama poate naste din nou fara sa influenteze negativ cresterea proaspatului biped, iubirea dispare si lasa loc prieteniei. De ce? Pentru ca diversitatea va castiga intotdeauna in cursa evolutiva.
    In “Her” nu exista pasiune. E normal sa nu existe. Pasiunea este o reactie fiziologica, reminiscenta a vremurilor cand inca nu coborasem din copaci. Un program informatic nu miroase a partener…

  2. Vlad spune:

    Cred ca la articolul de fata cade bine articolul despre piramida DIKW (Data, Information, Knowledge and Wisdom) pe care il citeam ieri:

    http://www.systems-thinking.org/dikw/dikw.htm

    si altul legat de imagini:

    https://www.ted.com/talks/eduardo_saenz_de_cabezon_math_is_forever

    Sa stiti totusi ca iubirea este in fapt viata si deriva tocmai din intelegerea realitatii adica din indepartarea oricaror iluzii care ne tineau departe de ea.

    Legat de OS ca si de alte creatii umane ele deriva din modul in care oamenii inteleg realitatea. Creatiile oamenilor pornesc din gradul de intelegere pe care il au asupra realitatii. O intelegere precara care nu este orientata spre oameni genereaza creatii subiective. De exemplu GNU/Linux este promovat ca un sistem de operare liber, pe cand Windows-ul este unul inchis. Ca sa vezi cum functioneaza unul sau sa-l modifici poti sa iei sursele de pe Internet, pe cand la celalalt trebuie sa te angajezi la Microsoft. O experienta vine doar cu conditia competentei, cealalta vine cu niste constrangeri in plus: spatiu, corporatie, politici, echipa, colegi, target-uri, clienti, competitie, timp, costuri.

  3. i.mag&i.magi.ne spune:

    De ce, toata lumea sta cu ochii in smarfonuri, tablete si laptopuri, fara sa-ti mai dea nicio atentie, fara sa aiba habar de existenta ta ca persoana – cu constiinta alterata, ca in cazul drogurilor?
    (constiinta de sine, constienta ca traiesc/iesti/ de ceilalti)
    Dia are deci un plan – iubim o iluzie, ne amagim si ne autoiluzionam, in lipsa de iluzionisti (NEXT), NU iubim decat imperfect…, eventual cum cade lumina pe obect.

  4. kierkegaard spune:

    daca a noastra constiinta este ca un film proiectat in creier, un reziduu al sistemelor cognitive ce functioneaza prin intermediul unor interactiuni neuronale (nu stim inca exact cum, dar ne apropiem..) ;

    si daca toate emotiile si reprezentarile mentale (inclusiv identitatea de sine, sentimentele profunde, dragostea…) sunt rezultate ale evolutiei, deci prin natura lor, biologice;

    ce loc mai ramane pentru metafizica? pentru etica? pentru dragoste?

    :(

    • mare prost esti nene spune:

      Suficient , mai ales ca nu ocupa acelas spatiu in acelas timp. Sau poate tu ai impresia ca medicii -ginecologii de exemplu- nu fac dragoste sau nu iubesc. Sau ca procurorii si judecatorii nu fura , nu mint si nu inseala.
      @Autor: deci te indragostesti de cine ai ales tu…. asta e tare de tot. Sa ne explici si noua cum anume faci. Noua astora care ne-am pomenit indragostiti fara sa fi ales noi.
      Mai ramane sa elaborezi si un ghid practic si sa ni-l vinzi. Vezi sa treci in ghid si cine merita si cine nu sa fie iubit , ca sa stim pe ce sa ne intemeiem …. alegerea .

    • Mihai Popa spune:

      Există o ”clipă astrală” în viața oricărui individ aparținând oricărei specii, acea clipă când Individul devine conștient de Identitatea sa cu alte cuvinte Individul înțelege că ”Este El”.
      Una dintre condițiile necesare pentru producerea acestui eveniment este Ambianța Socială pentru că nu există Identitate decât prin contrast și interacțiune cu masa individualităților din Societatea de care aparține.

      Tema filmului ”Her” este – într-un fel – o pledoarie pentru existența adevăratei ”clipe astrale” pentru individul care aparține speciei Homo Sapiens și care a acumulat suficientă Cunoaștere a Societății Umane încât își pune acut problema Identității de Sine simțind că îi lipsește ceva.
      Acel ceva lipsește tocmai pentru că Societatea Homo Sapiens este capabilă să trimită specimene pe Lună dar este incapabilă să se debaraseze de reziduurile evoluției, reziduuri care o țin legată de lutul din care a fost creată.

      ”Her” sugerează că Iubirea este singura Forță care poate finaliza Evoluția Biologică a Omului redându-i posesia integrală a calității Sapiens dar că acest Salt nu are nicio valoare dacă este făcut individual doar ca ”un film proiectat in creier” la care participă un singur spectator.
      Pe de altă parte, în contrast cu acest ”film din creier”, viața ”reală” pare searbădă, lipsită de sens, nu are Magia Ființării dacă lipsește Iubirea.

      Un Om anume, acela care este incapabil să atingă Iubirea și rămâne astfel neîmplinit în Identitatea de Sine, pare a fi o picătură negiljabilă în Oceanul Umanității.
      Pare a fi dar NU ESTE pentru că în dinamica Oceanului această picătură poate deveni parte a unui val care pe nesimțite se poate transforma într-un tsunami distrugător.

      Iar după tsunami nimic nu mai e.

      • kierkegaard spune:

        Cateva note:
        - homo sapiens este singura specie metacognitiva (sau autoreflexiva, adica individul e capabil sa observe propriile ganduri si sa se gandeasca despre identitatea proprie) pe care o cunoastem.
        - alte animale, inclusiv primatele cele mai avansate, au anumite forme de constiinta, si au sisteme cognitive complexe, dar este foarte putin probabil ca sunt autoreflexive precum homo sapiens. E o problema care pasioneaza pe psihologi
        - Iubirea cu “i” capital, pe care o utilizati ca pe un concept, nu exista in realitate. E un concept pur abstract, pe care dumneavoastra il utilizati si eu il pricep, dar el nu exista in realitatea materiala. Ceea ce exista e iubirea unui anumit individ pentru cineva (sau ceva), iubirea este un sentiment si prin definitie nu poate fi desprins de persoana care experimenteaza acel sentiment.
        - orice sentiment este produsul antropologic al milioanelor de ani scurse in adaptarea speciei homo sapiens. orice sentiment exista doar pentru ca a conferit stramosilor nostri un anumit avantaj adaptativ grupurilor de hominizi in “competitia” naturala pentru supravietuire. omul fiind o fiinta ultra-sociala, sentimentele au aparut pentru a proteja individul si coeziunea grupului in care traia fata de ceilalti indivizi din grup
        - dragostea e un sentiment anume care a servit in a facilita cresterea copilului impreuna de catre mama si tata, pentru ca homo sapiens e specia de animal care are cea mai lunga tinerete, copilul nefiind capabil sa se auto-sustina pana in adolescenta (14-16 ani), comparativ cu 2-3 ani la celelalte animale.

        In fine, dragostea, combinata cu metacognitia fiecarui individ, creeaza mult material pentru filosofare interioara pentru fiecare dintre noi, si pare ca extragem substanta si comfort psihologic din a intelege cine suntem si din a iubi, pare ca suntem impliniti. Dar la urma urmei, nu suntem decat particule elementare.

        poate exista o constiinta non-biologica (spre exemplu intr-un calculator), care sa fie capabila de dragoste abstracta, precum homo sapiens, care sa salasluiasca in fenomenologia non-biologica a acestei constiinte artificiale? Absolut. Pentru mine, Her arata ca e posibil ca o fiinta non-biologica, mai putin afectata de limitarile cognitive grosolane ale speciei homo sapiens, ar putea, eventual, sa aiba o capacitate si o profunzime a dragostei superioara noua.

        • Mihai Popa spune:

          Sunt de acord cu ”Câteva note”.

          Câteva precizări:
          - Într-adevăr, eu consider Iubirea (cu “i” capital) drept un concept care nu are sens decât împreună cu contrariul său: Răutatea. Nu întâmplător este folosită în rugăciunile creștine expresia: ”bun și iubitor de oameni”. În acest context contrariul Răutății nu este Bunătatea ci Iubirea (cu ”i” capital căci este vorba despre ”partea astrală” din Om, cea care îi cere acestuia să fie Iubitor cu semenii lui).
          A fi Bun (chiar și cu majusculă) este infinit mai puțin decât A Iubi.

          - Da, iubirea (fără majusculă) este resimțită ca sentiment, ea este ceva inefabil, profund personal, oferind celui care are șansa de a o avea acea motivație puternică pentru construirea unui ”palat” în care să viseze alături de sufletul pereche.

          După ce visul s-a terminat sau a luat o pauză, ridicând ochii din universul meu egoist și limitat voi constata că nu sunt Singur, că ”depind” de celelate ”palate”. Inexistența acestor ”palate” ar însemna rătăcirea într-un camp de singurătăți, nefertil în ciuda tuturor eforturilor.
          Constat că am obligația de a ”întreține” acest sistem ecologic cu abnegație și chiar cu sacrificiu dacă este necesar.

          Cu certitudine Homo Sapiens va ajunge la dexteritatea de a crea o AI. Dar ar fi bine să se gândească de mai multe ori înainte de a o conecta la realitatea sa.
          Examenul suprem pentru o AI ar fi atunci când AI ar decide instantaneu să se autodistrugă dacă ”înțelege” că existența sa periclitează Viața unui Homo Sapiens.

          Societatea Umană are foarte mult de explorat în cunoașterea științifică pentru a ajunge la nivelul care ar permite realizarea unei astfel de AI iar cea mai vastă și aparent insurmontabilă provocare va fi cea a înțelegerii complete a structurii gândirii umane și a biologiei acestei minuni care este corpul uman.

          Iar când un Om va hotărî că poate apăsa liniștit pe butonul de Start al acestei mașini putem fi siguri că Omenirea va fi depășit deja de multă vreme bariera Răutății care o ținea captivă în lutul primordial iar Iubirea, atunci, va fi ceva banal exact așa cum Răutatea de astăzi din Universul lui Homo Sapiens este atât de banală.

          • Vlad spune:

            AI-ul exista deja in multe, multe arii ale vietii. AI-ul devine daunator in momentul in care omul nu are controlul. Toate software-urile inchise sunt un exemple de utilizare AI la care utilizatorul nu poate avea control. Raspandirea automatizarii presupune cedarea si mai mult a controlului omului ori asta deja inseamna probleme majore. Un exemplu de AI, insidios este in Windows cand calculatorul ofera optiuni pe care nu ai posibilitatea sa le refuzi, de exemplu restartarea obligatorie a calculatorului sau diferite sugestii implicite sau constrangeri, cum ar fi de exemplu cazul Skype care nu vrea sa se logheze decat cu id-ul de Windows desi am doua conturi nu pot sa folosesc in aplicatia integrata decat unul din ele. Sunt multe exemplu cu implicatii extrem de neplacute pentru oameni si care sunt impinse mai mult sau mai putin constient de cei care vor sa beneficieze de pe urma acestui control, evident in detrimentul celorlalti oameni pe care ii folosesc in acest fel, fara scrupule, pentru a-si atinge scopurile.

            Controlul intr-o societate digitalizata implica multe probleme. Mie mi s-a intamplat de exemplu sa nu pot sa iau metroul pentru ca mi se blocase fermoarul de la buzunarul in care tineam portofelul. Agentul de paza si casiera nu au binevoit sa-mi deschida … Ori in extremis acces denied intr-o societate in care totul e digital inseamna practic ca ai ramas fara optiuni viabile si sistemul electronic girat de gandirea reactiva si autosuficienta a oamenilor te elimina ca un intrus.

            Iubirea nu este un concept, este preocupare activa fata de semeni si nevoile lor: materiale, afective, spirituale.

            • Mihai Popa spune:

              Spre deosebire de iubirea celebrată cu patos în operele de artă și absorbită de Iubitorii (cu majusculă) de Cultură cu însetarea unui călător în deșert, Iubirea (cu ”i” capital) este abstractă într-atât încât se abstrage atenției unui Homo Sapiens pentru care Interesul Imediat este pilonul structural al existenței sale.

              Iubirea (cu ”i” capital) este un Concept la fel cum este Statul, de exemplu.
              Însă faptul de a fi Abstract nu împiedcă un Concept de a influența direct și plenar parametrii Concretului.
              Un cerb în rut nu mai receptează realitatea dar asta nu înseamnă că Vânătorul nu-l mai are în cătarea carabinei sale. Un Vânător Iubitor va lua degetul de pe trăgaci.

              Despre Homo Sapiens nu se poate spune că se comportă astfel: vedem astăzi reacția tinerilor care nu acceptă ideea sacrificiului propriei vieți de dragul salvgardării Statului.

              EU rămân însă cu speranța că această atitudine nu înseamnă că ei au aruncat la coșul de gunoi al Istoriei conceptul de Stat ci că indică înțelegerea inutilității sinistre a violenței inter-statale, o inutilitate demonstrată tragic de două ori pe Continetul Europa.

              A respinge Răutatea din spațiul social este un prim pas către Iubire – deși poate că nu întotdeauna acest pas este făcut conștient că direcția este către atingerea acestei ”Nirvana” a Umanității.

  5. ion adrian spune:

    Poate ca iubesti pur si simplu Dragostea si prin ea infinitul prins intr-o finitudine fractala.

  6. idealogul spune:

    Rapuns pentru pehash:
    “Tot evolutia ne-a invatat ca dupa un timp, cand copilul deja poate sa mearga si mama poate naste din nou fara sa influenteze negativ cresterea proaspatului biped, iubirea dispare si lasa loc prieteniei. ”
    Pot sa garantez ca nu ai copii si ca nici nu ai cunoscut o dragoste adevarata.
    Deci sentimentele parintilor pentru copii lor evolueaza in amicitie si asta e demonstrat stiintific, testabil si repetabil cu ajutorul EVOLUTIEI.
    Doamna EVOLUTIA stie ce pretentii exagerate ai de la ea?

    • pehash spune:

      Biata dragoste… Subiectul filmului, al articolului si al comentariului meu nu este atasamentul fata de proprii copii. Data viitoare voi incerca sa scriu in propozitii mai scurte.

  7. Ela spune:

    Intr-o zi, iubitul meu Albert C. mi-a spus ca “fiecare om iubeste, mai ales, paradisul sau pierdut…”
    N-am inteles de ce se devaloriza, practic, atunci cand sugera ca n-ar avea niciun merit pentru sentimentele pe care i le port, dar vorbele lui au actionat asupra mea cu eficacitatea celui mai performant detasant de pete incrustate, si m-am detasat si eu de el…
    Paradoxal insa, personalitatea urmatorului meu iubit era de asemenea natura, incat aveam impresia ca ma regasesc in el asa cum simteam eu ca sunt, dar nu eram…! Era vorba, oare, de acelasi “paradis pierdut” care-si exercita atractia hipnotica asupra mea, reusind sa ma acapareze, in ciuda impotrivirii mele?
    Simtind ca oscilez intre, o obligatie de conformism pe care mi-o impusesem, si reactii spontane, judecate drept necontrolate de unii care ma “puneau la punct”, iubitul meu Jean C. mi-a spus, intr-o zi, “cultiva mereu ceea ce ti se reproseaza : aceea este veritabila ta natura!”
    Am simtit ca e bine sa-l ascult, si l-am parasit, pentru ca asa simteam…
    Din fericire, i-au urmat cativa altii, unii noi, altii “vechi”, fosti-iubiti la care reveneam cu si mai multa pasiune…si carora le sunt recunoscatoare pentru ca au reprezentat oglinda in care m-am privit si ma privesc…
    Cu toate acestea, in ceea ce ma priveste, n-as putea spunea ca iubesc proiectiile eu-lui meu interior, concretizate in “imagini”, fie ele Camus sau Cocteau…
    Cred ca pot spune ca ceea ce iubesc eu, este iubirea! Ma plac cand sunt indragostita ;)

  8. TC spune:

    Precizare de ‘he’ vs. ‘it’ la caine (si alte animale). Daca fiinta respectiva are asignat un nume (de exemplu, Lord/Cheetah) atunci conform indreptarului limbii engleze i se spune “he/she”.

    Daca insa nu are un nume personal (de exemplu o oaie dintr-o turma), atunci e “it”.

  9. neamtu tiganu spune:

    Ar trebui sa ascultam invataturile savantului bulgar Petrov, cel care a descoperit radioul in dulap, care spunea, citez din memorie “Ce e,e, ce nu e, nu e!”
    Ca asa-i si cu iubirea, chiar daca nenumarati clasici, unii chiar inca in viata, ne-nvata de ce iubim muierile sau trandafirii.
    Pa mine ma framinata o intrebare, iubirea e totuna cu dragostea sau e cumva altfel?
    Cred ca iubirea are un inteles mai adinc,

  10. liviuta spune:

    Atât de mult m-au întristat cele din articolul anterior, că aţi eliminat orice îndoială cu privire la posibilitatea de a reveni vreodată definitiv, benevol, în ţară şi atât m-am supărat că l-am citit prea târziu pentru a mai putea interacţiona şi susţine o cât de mică pledoarie pentru vă convinge să lăsaţi deschis oricărei posibilităţi gândul repatrierii vreodată.
    Atât de supărat sunt că şi postarea asta mă prinde într-un moment când nu găsesc timpul de a căuta acele cuvinte cu care să încerc să deschid poarta pe care aţi închis-o.
    Întoarceţi-vă acasă, nu acum, dar în vreo 4-5 ani, dle Fumurescu; măcar pentru bucuria reconstruirii.

  11. r2 spune:

    Bueey, ati luat-o pe ulei rau de tot. V-ati proiectat filme pe creier si-ati dat peste finitudinea fractala de nu mai aveti loc pentru metafizica. Asta era forum de oameni normali, ce mama dreaq :D

  12. Vati spune:

    “totul se reduce la o intrebare simpla: ce fel de imagini alegem sa iubim? Pentru ca asta putem alege.”

    Chiar ca simpla , venita de la cineva care crede ca poate alege pe cine si ce sa iubeasca …. de compatimit , o viata care nu a cunoscut iubirea .

  13. ada spune:

    Dumnezeu L-a creat pe Adam. După chipul și asemănarea Sa. Dar din carne, oase și după un „OS” special. „…și Adam era singur și nefericit…” Atunci, Dumnezeu a creat-o pe Eva. Din „OS”-ul lui. Adam a scăpat de plictiseală. Prin pasiunea, dragostea și traiul alături de Eva. Toate i le-a dăruit Eva. Fără ea nu existau. Asta e o certitudine …de la Dumnezeu. Poate e singura certitudine din Biblie. În rest, Biblia e un drum, o cale…spre Dumnezeu.
    Cum, în lume, tot ce nu este imposibil se întâmplă, Adam, și-a folosit darurile dumnezeiești și a creat în jurul său lumea sa materială și, când le crease aproape pe toate, culminând cu îmblânzirea atomului care-i poate poate scăpa de sub control, de spaimă, a creat lumea sa cuantică, pentru a fi mai aproape de lumea care-l îngrozea. Și pentru că acea lume să poarte un nume, a numit-o computer. Ca să poată comunica a creat un limbaj și un „OS”. Apoi mai multe. Și trăiește cu ele. Putem spune că le iubește? Poate că da, dar iubirea i-A fost dată omului pentru Eva. Ce va răspunde Adam când, în final, va fi întrebat : Ce ai făcut, tu și urmașii tăi, cu iubirea pe care ți-Am dat-o? Filmul ar putea fi o dovadă, la judecată.

    • Vlad spune:

      Foarte pertinent comentariul …

      Lumea materiala creata de om sau mai exact spus uneltele au fost necesare pentru a supravietui mai bine in lumea in care se afla. Schimbarea stilului de viata, a climei a determinat omul sa inventeze noi si noi unelte. Industrializarea a continuat prin eficientizarea productiei de masa a bunurilor si uneltelor de larg consum, tehnologizarea, cibernetizarea, robotii, imprimantele 3D sunt hipereficientizari ale productiei bunurilor de larg consum. Folosirea acestei tehnologizari in continua schimbare implica competente din ce in ce mai elaborate. Adam si mai nou si Eva, in functie de pozitia lor in lantul trofic tehnologic, se ocupa fie cu gestionarea altor Adami si Eve, fie cu gestionarea competentelor. Adam si Eva sunt angrenati in procesul de productie si consum al bunurilor. In general cand nu produc, consuma: fie competente, fie bunurile. Din cand in cand dar foarte rar pentru ca procesul de producere al bunurilor e destul de obositor, se intalnesc, de cele mai multe ori prin intermediul mesajelor lasate in mediul nou creat.

      • iosiP spune:

        Domnule Vlad, interesanta afirmatia dumneavoastra: Folosirea acestei tehnologizari in continua schimbare implica competente din ce in ce mai elaborate.

        Din experienta mea, cele mai mari progrese au avut loc in domeniul UI astfel incat in momentul de fata orice “cetatean” cu un IQ peste 90 poate folosi majoritatea facilitatilor oferite de catre ultimele tehnologii disponibile.

        As putea elabora, dar as fi complet OT…

  14. idealogul spune:

    Ai dreptate domnule pehash, dragostea filiala nu era subiectul filmului dar ghici ce nici evolutia nu era subiectul filmului. Recunosc deschis ca ma calca pe nervi cei care indiferent de subiectul articolului ei scriu un comentariu in care ridica osanale Evolutiei – aceasta piatra filozofala combinata cu fata morgana a stiintei moderne care explica orice (incredibil dar explica si opusul lui orice) fara a mai fi nevoie de teste, probe, demonstratie. Se insiruie niste concluzii si se spune ca e dovedit de evolutie.

  15. @mihaipopa spune:

    nu ai nevoie de societate ca sa iti descoperi identitatea . dai intr-o piatra si constati ca te doare. bei apa si constati ca e bine. deci ai constiinta de sine.

  16. Vlad spune:

    @Mihai Popa

    Statul e un concept … iubirea e reala … Vedem ca Statul e un concept prin aceea ca el nu a existat dintotdeauna si nici in ziua de azi nu exista peste tot. Iubirea poate exista in absenta Statului … Statul nu poate exista in absenta iubirii … in sensul in care existenta este mai mult decat frica, teroare si supravietuire.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alin Fumurescu


Alin Fumurescu

om Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)