Home » Cultura »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Hitlerland: Mascarada, teroare, genocid

Vladimir Tismaneanu mai 20, 2013 Cultura, Global / Europa, Politica & Doctrine
24 comentarii 1,685 Vizualizari

In mai 1933, in Germania, se inaltau ruguri pe care erau arse carti. Peste cativa ani, barbaria national-socialista avea sa culmineze in camerele de gazare. Jurnalist cu amplă experiență și extrem de respectat, autor al unor cărți excelente despre Europa de Est, Andrew Nagorski a scris o fascinantă povestire despre modul în care călători și rezidenți americani (scriitori, reporteri, diplomați) au reacționat față de ascensiunea dictaturii totalitare a lui Hitler. În acest volum superb documentat și elegant scris, semnicativ intitulat “Hitlerland”, Nagorski oferă lecții revelatoare despre imperativul de a rezista seducției exercitate de carisma unui dictator. Una dintre componentele remarcabile ale acestor captivante narațiuni este intensitatea nevoii lui Hitler de a-i convinge pe americani de buna sa credință și de intențiile sale benigne.


Adolf Hitler (lower center, walking) at the funeral for President Paul von Hindenburg in 1934. Five days earlier—when the President died—Hitler declared himself Fuhrer

Unele dintre personajele povestirii lui Nagorski au știut ce fel de om politic era Führer-ul, l-au intervievat în fazele incipiente ale carierei sale, au remarcat că era un aventurier politic motivat fundamental ideologic, un individ pentru care realizarea propriei utopii radicale era idealul absolut. Acești actori au conștientizat atât impactul unei astfel de personalități hipnotice cât și inevitabila cădere în barbarie generată de obsesiile acestuia. Principalele instrumente prin care asemenea țeluri diabolice urmau să fie realizate erau poliția secreta, partidul și propaganda.

Majoritatea personajelor prezentate de Nagorski au refuzat să fie victimele mascaradelor propagandistice ale lui Hitler sau retoricii duplicitar-pacifiste a acestuia. Spre deosebire de unii corespondenți occidentali în URSS, cel mai notoriu caz fiind cel al șefului biroului de la Moscova al cotidianului “New York Times”, Walter Duranty, jurnaliștii americani din Germania nazistă au văzut limpede și au raportat cu onestitate. Unii poate au sosit în această țară cu iluzii, considerând că revoluția lui Hitler a fost prezentată oarecum eronat în Vest, dar astfel de amăgiri au fost dureros contrazise de izbucnirile de persecuție sălbatică într-o țară pe care o considerau drept una dintre cele mai civilizate. Cum ar mai putea cineva să-l considere pe Hitler drept un lider binevoitor după impunerea legilor rasiale din Nuremberg și după pogromul monstruos care a fost Kristallnacht? Educați în tradiția anglo-saxonă a statului de drept, acești americani nu au putut tolera, au detestat și s-au opus pretențiilor naziste de supremație globală. Au perceput Germania lui Hitler drept un stat polițienesc, expansionist, belicos, fundamentat pe teroare și, spre onoarea lor, au trimis corespondențe care reflectau aceste fapte. Un personaj impresionant a fost Howard K. Smith, care mai târziu a devenit o voce faimoasă a radioului american și care a venit în Germania pentru a descoperi realitățile la fața locului. Se considera drept un „Decartes politic”. Ce a găsit l-a îngrozit; nu exista absolut nicio trăsătură a Leviatanului lui Hitler care ar fi putut să izbaveasca acest sistem.

În anii treizeci, Berlin-ul avea una dintre cele mai mari și dinamice comunități de jurnaliști americani. În Republica de la Weimar, orașul a fost capitala experimentelor moderniste și a gândirii libere. Totul s-a sfârșit acum optzeci de ani, în ianuarie 1933, odată cu venirea la putere a lui Hitler și cu proclamarea legilor excepționale care au avut ca scop impunerea ireversibilă a dominației naziste. Jurnaliști precum Edgar Mowrer, Sigrid Schultz și William Shirer au înțeles că nazismul însemna război, intoleranță și orori fără precedent. Diplomații americani din Germani erau la rândul lor mult mai puțin naivi decât ambasadorul de la Moscova, Joseph Davis, care a acceptat cu nesăbuință scenariile halucinante staliniste care erau prezentate în cadrul proceselor spectacol și care a sustinut apoi în memoriile sale minciunile staliniste. Poate puțin greoi și lipsit de strălucire, dar fără îndoială profesionist și ușor abordabil, ambasadorul William Dodd a fost totodată un om decent. Inițial, i-au displăcut tiradele stridente ale lui Hitler, narcismul său monoman și comportamentul arogant. Mai târziu, a ajuns să-l disprețuiască nu doar pe Führer, ci întreg sistemul brutal patronat de acesta.

Președintele Roosevelt l-a numit pe Dodd ambasador la Berlin tocmai datorită faptului că acesta avea trecut universitar ca profesor de istorie germană la Universitatea din Chicago. Ceea ce nici FDR, nici Dodd nu au realizat, la începutul misiunii celui din urmă, a fost noutatea revoluționară a totalitarismului nazist, incompatibilitatea sa fundamentală cu noțiuni precum civilitate, raționalism, autonomie intelectuală. Decența umana a fost în esență ceea ce regimul criminal nazist a încercat să distrugă.

Martha Dodd, fiica ambasadorului, excentrică și apatică moral, nu a împărtășit la început scepticismul sănătos al tatălui ei. Ea s-a lăsat prinsă într-o serie de aventuri amoroase cu tot felul de personaje dubioase, fiind dispusă să acorde nejustificată încredere naziștilor. Mai târziu, a devenit din ce în ce mai dezamăgită, ajungând chiar să se opună violent dictaturii. Printre prietenii ei cei mai apropiați s-a aflat și Mildred Harnack, o americană din Wisconsin căsătorită cu un intelectual comunist german care provenea dintr-o familie aristocratică. Familia Harnack a fost activă în rețeaua de spionaj sovietică numită „Orchestra roșie”. Amândoi au fost arestați, judecați și executați de Gestapo. Ultimul iubit al Marthei a fost un diplomat sovietic, cel mai probabil ofițer NKVD, Boris Vinogradov. Acesta a fost rechemat la Moscova unde a fost împușcat în timpul Marii Terori.

Un personaj fascinant dar neobișnuit a fost Ernst (‘Putzi’) Hanfstaengl, cu studii la Harvard, care era un propagandist nazist germano-american, omniprezent în variile cercuri ale înaltei societăți a capitalei germane, și care primise misiunea de a intra în grațiile americanilor și de a-i convinge că Hitler era de fapt un politician iubit de popor și de mare încredere. În atingerea acestui scop, Putzi a făcut tot posibilul pentru a inventa o imagine atractivă a regimului lui Hitler. Mai târziu, baronii lui Hitler, Goering și Goebbels, au reușit să-l îndepărteze din anturajul lui Hitler. Putzi a fugit din Germania și a devenit un critic destul de vocal al nazismului, negând însă propria responsabilitate în politicile criminale ale regimului.

Volumul lui Nagorski abundă de anecdote iluminante despre personaje influente prinse într-o adevarata furtună a istoriei. Ar fi extraordinar dacă am avea cărți similare despre diplomații și jurnaliștii britanici și francezi care au trăit în Germania în perioada numită de W. H. Auden „un deceniu josnic și abject”.

(Andrew Nagorski, “Hitlerland: American Eyewitnesses to the Nazi Rise to Power”, New York: Simon & Schuster, 2012, recenzie de Vladimir Tismăneanu publicată în revista “International Affairs”, Chatham House, vol. 89, nr. 3, 2013, traducere din limba engleză de Bogdan C. Iacob).

http://www.thedailybeast.com/articles/2012/03/30/hitlerland-by-andrew-nagorski-review.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "24 comments" on this Article:

  1. eu****** spune:

    Am rasfoit putin cartea, imi pare extrem de interesanta – multumesc pentru recomandare.

    Este ingrozitor sa pierzi discernamantul si sa accepti ceea ce viata iti arunca zilnic in cale si ,culmea, chiar sa colaborazi din pasiune,o viata, cu sistemele create de dictatori…Excelente lectii de istorie prinse intre copertile cartii “Hitlerland: American Eyewitnesses to the Nazi Rise to Power”, de Andrew Nagorski.

  2. Nautilus spune:

    După cum s-a revelat şi în Magazin Istoric (citat din Memoriile lui Albert Speer comentat de Nicolae Minei), Ernst Hanfstaengl a fugit fiindcă i s-ar fi impus (la sugestia lui Goebbels) să se paraşuteze în Spania pentru a spiona cele două parţi în conflict sub pretextul negocierilor, activitate pe care nu era competent să o îndeplinească şi care foarte probabil ar fi dus la execuţia sa. Speer pretindea că totul ar fi fost de fapt o înscenare şi că avionul nu ar fi părăsit spaţiul aerian german, dar Hanfstaengl credea în ea şi şi-a pus pielea la adăpost.

  3. Ela spune:

    Pasionant articol,multumesc dle V.Tismaneanu!
    Ce-mi propuneti pentru atenuarea efectului “piele de gaina” de care nu reusesc sa ma debarasez de cand am terminat de citit randurile dvs…?
    Ceea ce gasesc teribil,este constatul ca NIMENI n-a fost in masura sa prevada,sa avertizeze macar,daca nu sa bareze furia demoniaca a acestui dictator extra-ordinar! Fascinatia lui irezistibila i-a tetanizat pe toti,le-a anihilat parca orice urma de discernamant,si nu gasesc egal acestui fenomen decat un cobra cu prada lui….

    Cred ca este interesant de remarcat si parcursul personal anodin si banal al individului Hitler inainte sa devina Führer venerat,si asta nu pentru altceva decat ca sa intelegem(?) ca orice este posibil si sa ramanem vigilenti cu ai nostri ucenici(?) in ale dictaturii…
    In 1905,liceanul de 16 ani Adolf H,deja entuziast de Wagner si asiduu de Schopenhauer,era un adolescent complexat,taciturn si neincrezator in el,ca multi altii,dar prietenul sau August Kubizek povesteste ca,spre deosebire de acei altii,el nu actiona niciodata la intamplare,isi fixa tinte precise si in general greu de atins,elabora strategii pe masura,si-si atingea deseori obiectivele…La acea vreme obiectivele fiind :cele mai inaccesibile fete!(Idila lui juvenila cu Stefanie Isak,ii va inspira afirmatia “fiintele exceptionale se inteleg intuitiv”- la doar 16 ani!!!)
    Ce atitudine am fi putut avea fata de un copil rezervat,inteligent,studios si perseverent…?

    Mai tarziu,prin 1920,dupa spusele soferului sau Emil Maurice,tanarul Adolf H. isi exprima deja ideile radicale,dar unui auditoriu format exclusiv din fete foarte tinere(modele de pictori,balerine),subjugate deja de carismul lui si fara vreo opinie politica clara…evident!,pe care insa el le trata cu un respect si o consideratie excesive (calculate strategic!)
    Aceste fete de “moravuri usoare” nu erau alese la intamplare,ele fiind iubitele politicienilor de la putere,ceea ce i-a deschis automat toate usile cabinetelor cele mai prestigioase ale vremii!
    Asa se pare ca “s-a antrenat” viitorul sef militar al celui de al 3-lea Reich:intr-un modest
    apartament din Thierstrasse,la Munchen,inconjurat de “pipite”…
    O data ce,in anii 1930 pozitia lui a devenit incontestabila,cand era adulat si de femei si venerat de barbati,Adolf Hitler se pare ca ar fi spus “In politica,trebuie sa ai sprijinul femeilor!Astfel,barbatii sunt obligati sa va urmeze!”

    Cine putea sa anticipeze monstrul care se ascundea in spatele unei asemenea afirmatii…simpliste si pretentioase?

    • Nautilus spune:

      O mare parte din efortul propagandistic al anglofonilor -înainte, în timpul şi după război- s-a consumat încercând să-l caricaturizeze pe Führer, să îl facă să apară ca o marionetă bizară însufleţită, goală pe dinăuntru.

      Când pui în balanţă fascinaţia extraordinară pe care o exercita asupra publicului, talentul său oratoric (poate cel mai bun orator din istorie), inteligenţa extraordinară (unul din medicii săi spunea “după câte l-am văzut şi după modul în care înţelege problemele, trebuie să aibă un IQ excepţional, cel puţin 140″) şi memoria aproape fotografică, te face să te întrebi cine şi ce era el de fapt.

      • Ela spune:

        @Nautilus,cred ca ati subliniat esentialul:avem tendinta (si exemplul dvs cu atitudinea anglofonilor este edificator!!!) sa judecam unilateral lumea,intr-un mod care sa nu ne…contrazica!
        In acest fel,evitand voluntar sa aratam si calitatile INCONTESTABILE ale unui sinistru personaj,nu ne facem niciun serviciu,ba ajungem chiar sa afirmam naiv “un asemenea mascarici nu ne-ar fi manipulat pe noi!Noua nu ni se poate intampla asa ceva!”
        Ori,istoria,dar si viata in ansamblul ei,ne demonstreaza in fiecare zi ca dincolo de aparente sunt deseori…surprize!

        • eu****** spune:

          Ceea ce este si mai interesant si mai ales cutremurator este ca dupa moarte, personajul a fascinat si a ramas in sufletul unor persoane, crescute intr-o alta lume, dar care s-au adaptat atat de bine si de cuprinzator locului ca nu au mai iesit din aceea matrice – culmea s-au reintors in acele locuri chiar daca “lumina ochilor lor” se stinsese!

          Cutremuratoare fascinatia aceasta pentru un exaltat ce a generat un genocid organizat metodic!

          Puterea le-a zdrobit mintea si sufletul si apoi mandria ii tara inapoi spre acele locuri!

    • Ciobanul Bucur spune:

      Ziceti asa: “Fascinatia lui irezistibila i-a tetanizat pe toti,le-a anihilat parca orice urma de discernamant,si nu gasesc egal acestui fenomen decat un cobra cu prada lui”.
      - Nu “fascinatia lui irezistibila” i-a determinat pe nemtii acelor ani sa-l crediteze si sa-l urmeze pana la sfarsit, ci situatia catastrofala in care se afla Germania dupa Tratatul de la Versailles, cu conditiile insuportabile impuse de iresponsabilii anglo-francezi. De altfel, daca ati urmarit recent pe Nat Geografic seria de filme despre perioada hitlerista (si care se reiau periodic), ati putut constata ca aparitiile lui publice nu erau deloc fascinante, sau, cel putin, aceasta e impresia pe care o lasa filmarile respective. (Eu consider ca, de ex., Crin Antonescu e mult mai fascinant in discursurile lui). De altfel, aceiasi invingatori, dupa 1945, au tras concluziile ce se impuneau si, nu doar ca nu au mai impus Germaniei invinse conditii similare, ci au ajutat-o sa se refaca rapid.

      • Ela spune:

        @Ciobanul Bucur,punctul dvs de vedere e pertinent si analiza dvs mi se pare legitima.
        Desigur ca succesiunea evenimentelor defavorabile a permis emergenta unui dictator,dar asta nu cred ca este de natura sa puna la indoiala calitatile exceptionale ale lui Hitler…Prin “calitati exceptionale” sa intelegem ceea ce altii nu aveau,sau de care nu stiau sau nu indrazneau sa se foloseasca…Altfel,ideea ar fi ca un popor intreg devenise brusc si idiot si criminal,ori asta mi se pare exagerat!
        Asa cum reiese din articolul dlui V.Tismaneanu,NIMENI nu a fost in masura sa-l detecteze,nici cei mai avizati politicieni,psihologi sau experti militari!Asta ma face sa cred ca acest Hitler avea totusi ceva…fascinant!!!sau “macar” puternic anihilator de vigilenta…

        • Grammaticus spune:

          A fost detectat cu succes, el si intregul sistem, de ziaristul roman pe care l-am pomenit mai jos, C. Millian Maximin. Si nu cred deloc ca a fost singurul.
          Faptul ca “citea” pe cutare sau cutare filozof german nu spune nimic despre ce si cit intelegea creierul respectiv. Biblia, in orice caz, n-a citit-o, ruptura cu civilizatia crestina creatoare a Europei civilizate era totala.
          De asemeni am citit undeva ca daca Hitler ar fi aparut la televizor in loc de a se sluji de radio, grimasele lui nu i-ar fi atras deloc acelasi public numeros, de masa.

          • eu****** spune:

            Excelenta observatia ref. transmisia televizata!

            Dar si in aceste conditii exista cazuri celebre – de exemplu in RO: Vadim, Becali, Antonescu – in care masele s-au dat despartite de “lumina ochilor lor”!

            Este pana la urma, cred, vorba despre inteligenta emotionala a fiecaruia!

          • eu****** spune:

            scuze, corect este:”in care masele nu s-au dat despartite de “lumina ochilor lor”!

  4. Grammaticus spune:

    Exista o carte fantastica din chiar anul 1933, scrisa de un roman, C. Millian Maximin “15 zile in imperiul lui Hitler” care arata faptul ca de la inceput, din 1933, nazismul a aratat ceea ce urma sa fie. Scrisa cu deosebit talent si din perspectiva unei decente omenesti si romanesti cu care tare bine ar fi sa ne mai intilnim, cartea merita citita de catre orice istoric sau oricine interesat de istorie. Si mai ales, pentru ca sint foarte putine exemplare, trebuie neaparat reeditata.

    • Multumesc pentru sugestie. Voi cauta cartea, ma intreb daca s-a re-editat. As aminti, la randul meu, “Germania hitlerista” de Petre Pandrea. Am citit-o pe vremuri, m-a impresionat puternic prin intuitii si arta portretistica.

      • Doina Jela doina jela spune:

        Recomand si eu, daca tot suntem la recomandări, o foarte recenta traducere in romana ( am facut-o si am publicat-o la Curtea Veche Publishing), a recentei carti a jurnalistei franceze Diane Ducret, ”Femeile dictatorilor”. Un capitol substantial ii e dedicat lui Hitler si fiind vorba despre relatia lui cu femeile, e vorba, inevitabil, despre FASCINATIE. Cred ca DD a intuit exact si profund mecanismele acestei fascinatii, care de cele mai multe ori se afla in subiectul fascinat si nu in obiectul ei. Si Gafencu spune ceva in ”Ultimele zile ale Europei”, unde povesteste cum l-a intalnit. Si cum, dupa zece minute de ”fascinatie”, a priceput imediat cine e personajul. Hitler e un narcisist patologic si e posibil ca aceasta capacitate rara, de a iti urmari scopurile fara a tine cont de absolut nimic, sa exercite o necurata admiratie si atractie, pana intelegi ca e patologie si atunci, da, ti se face frica….Cum era si un mare demagog, adica un ins capabil sa intuiasca ce asteapta lumea de la el… a devenit om politic…

  5. comentariu spune:

    Lectia istorie pe care nu o invatam se repeta.
    Posibil ca cei diabolic sa invete si ei lectia isotriei si poate mai bine decit ceilalti oameni.
    Astfel ar putea sa gaseasca alte forme si modalitati de a impune totalitarismul.
    Am tot auzit ca istoria a murint, ca nu se mai intimpla nimic si ca este imposibil ca lucrurile sa mearga rau.
    Si totusi ceasul se invirte…
    Intotdeauna viitorul est eimprevizibil si nu stim ce ne poate astepta.
    Asa cum merge societatea umana din criza in criza pina la victoria finala posibil sa vedem alti mutanti.

    • Nautilus spune:

      Am mai pomenit de asta pe aici…

      Publicul obişnuit e convins că Führerul era în condiţiile anului 1939 un erou, că era aclamat şi adulat de popor şi că dacă nu ar fi început războiul (lucru care îi face pe moderni să creadă că era într-adevăr nebun să îşi taie singur craca de sub picioare) ar fi rămas în istorie drept cel mai bun conducător al secolului 20, mai ales că rezolvase (în sensul folosit în limbajul de cartier al expresiei “a rezolva”) Marea Criză, tăiase Cehoslovacia cu cutterul pe masa lui fără luptă şi fusese deja nominalizat la Premiul Nobel.

      De fapt nu e aşa.

      Omul cu Mustăcioară şi ai lui au fost întotdeauna priviţi ca o aberaţie, ceva monstruos, detestaţi chiar şi de ai lor, trădaţi, chiar cu ani de zile înainte de a se trage primul glonţ al războiului şi de a se deschide prima cutie de gaz toxic.

      Naţional-socialiştii Omului cu Mustăcioară aveau multe pretenţii. Poate şi multe calităţi, dat fiind că nu duceau lipsă nici de carte, nici de IQ, nici de talent ingineresc, diplomatic sau militar. E foarte greu să spui că vreunul dintre ei era prost. Însă pretenţiile lor erau subminate de educaţia şi formarea specifice erei tulburi de după 1918, de trecerea de la victorianism la modernitate, de Marea Criză şi de răspândirea tehnologiei moderne populare, a cinematografului, radioului, automobilului şi avionului, de contrastul între studiile lor universitare şi sărăcia pe care au fost obligaţi s-o suporte ani buni… până când, într-o bună zi, au ajuns ei la butoane.

      Germanul tipic al anilor 1918-1938 era un tip modest, conservator, ordonat, prudent, cam lipsit de strălucire, precum personajele lui Thomas şi Heinrich Mann, fidel relaţiilor sociale tradiţionale şi religiei (catolice sau protestante), care credea în structurile tradiţionale de clasă şi dispreţuia parvenitismul.

      Dintr-o dată are de-a face cu unii care se purtau precum cocalarii moderni, acaparând cu două mâini şi cheltuind tot cu două mâini, care nu credeau decât în putere şi pentru care totul se măsura în putere, economică, militară, tehnologică, propagandistică, îşi arătau la orice pas puterea şi bogăţia precum Familia Corleone, de la înălţimea edificiilor de marmură şi din limuzinele cromate atât de lungi încât aveau o osie în Berlin şi alta în München, o urlau la microfon în discursuri de la înălţimea tribunei şi la radioul ieftin şi popular (Volksempfänger), o simbolizau prin şiruri de decoraţii strălucitoare care rupeau stofa uniformei sub greutatea lor, o puneau pe ecrane oriunde ar fi vrut sau n-ar fi vrut cineva să o vadă. Se străduiau pe cât posibil să fie cool, şi când exagerezi obţii efectul contrar.

      Cum a spus cândva un comentac despre renumitele localuri de noapte ale Berlinului epocii jazzului, cu şampania, muzicanţii, gagicile şi tot ce face sarea şi piperul filmelor de epocă: “gone were the gentle Jewish businessmen and proud Prussian aristocrats, now replaced by the rough and ready Brownshirts”.

      Oligarhii Rusiei post-comuniste au fost demonizaţi pentru o atitudine asemănătoare de către moderni, cu toate că atitudinea despre viaţă a modernilor este cu totul alta decât aceea a bunicilor noştri.

  6. istorie si politica spune:

    monstruozitatea totalitara nazista si stalinista nu ar fi existat fara WWI, ororile si mizeria cumplita care i-au urmat. Acest dezastru a facut posibil oroarea totalitarismului, in nici un caz ideologia sau carisma (care au existat din plin si inainte si dupa, fara insa sa nasca monstri)….sa nu credem ca “sarmul” lui Hitler a obtinut voturile politicienilor cand de fapt a ars si dizolvat parlamentul si confiscat puterea prin violenta, fraude si crime

    …sa nu facem dintr-un criminal (Hitler) un mic geniu si sa nu confundam relatarile (mai mult sau mai putin colorate si interesate) ale unor corespondenti implicati politic cu adevarul istoric
    atunci cand minciuna trece drept adevar si frauda drept merit, crima nu e departe…

  7. SUTASU' spune:

    Ma tot intreb: daca n-ar fi aparut ideologia comunista, URSS si Stalinismul, nazismul ar mai fi existat ? In fond, cele doua ideotologii sunt complementare. Si sa tinem cont ca ambele reprezinta extremismele ideilor socialiste. Boala este socialismul – comunismul si nazismul reprezinta simptomele ei.
    O vorba de demult, spusa de cineva intelept, spune ca “nici o cauza nu e intr-atat de rea incat sa nu-si gaseasca aparatorii sai firesti”. Asta-i cauza primordiala care-i determina pe cei mai multi sa se alature ticalosilor. Carisma, inteligenta, talentul oratoric si alte calitati, se adauga doar.

    • Ela spune:

      @SUTASU,interesanta intrebarea pe care v-o puneti,si probabil ca raspunsul pe care-l dati face parte din adevar…
      Personal,am prostul obicei sa ma indoiesc de raspunsurile clare si precise,concluziile reprezentand pentru mine,nu sfarsitul unei analize,ci doar un alt punct de plecare…Fiecare cu pasarelele lui…(eu am stoluri intregi,se pare :) )
      Ca pura ideologie,socialismul este…social!Evident ca clasa muncitoare a aderat fara sa-si puna multe intrebari referitoare la realizarea concreta a obiectivelor promise!
      Comunismul l-a completat pana la paroxism,si astfel sarmanii au avut raspunsul pe care-l asteptau:”cineva” le va da si lor ceva,fiecaruia dupa necesitati,adica ideal!
      Fascismul a mai adaugat si el un strat,nationalismul,care flata orgoliul si desemna dusmanii de eliminat,de gazat sau de deportat,ai poporului proletar,la fel de sarman,dar mandru si intransigent!
      Intr-adevar,socialismul pare sursa raului…dar daca si el ar avea o origine?
      Daca SARACIA ar fi cea care a permis si va permite(!!!) inca atrocitati si ura intre oameni?
      Gandhi spunea “saracia este cea mai mare violenta facuta omenirii…”,si,in ceea ce ma priveste,sunt de acord ca omul sarac e vulnerabil si astfel capabil sa creada…orice si pe oricine!?

      • Ciobanul Bucur spune:

        @ Ela.
        De data asta semnez alaturi de dvs. Asa e!
        Imi amintesc de discursul reprezentantului unui partidulet filo-comunist din Elvetia, la tribuna unui congres al PCR prin 1967 sau 68, publicat in Scanteia de atunci. Se plangea de dificultatile pe care le intampina in incercarea de atragere a muncitorilor elvetieni spre ideile comunismului, vinovati fiind, in opinia lui, capitalistii elvetieni care dau salarii prea mari angajatilor lor.

      • SUTASU' spune:

        @Ela, asa este cum spuneti, “omul sarac este vulnerabil si capabil sa creada … orice si pe oricine”.
        SARACIA este deci mediul favorizant aparitiei si dezvoltarii acestor ideologii antisociale.
        Nu exista o ideologie socialista propriuzisa. La inceput a fost “socialismul utopic” al carui intemeietor a fost Thomas Morus (1478-1535), care altoit cu “materialismul dialectic si istoric” scornicit de Marx,
        a dat nastere “socialismului stiintific” recte, comunismul. Alte soocialisme poarta numele de : “socialism de dcatedra” (german), “socialism fabian”, “social-darwinism”, “social-democratie” si “national-socialism (nazism)”.
        DE LA UTOPIE LA TICALOSIE – asa s-ar putea numi “evolutia” doctrinelor socialiste.
        ( Am scris un studiu : STAFIILE COMUNISMULUI. Va asigur ca veti gasi ceva lucruri interesante acolo. Se poate accesa pe Google.)

    • eu****** spune:

      Parerea mea este ca aceste extreme au prins intr-o lume confuza, afectata de criza .

      Oamenii nu mai intelegeau ce se intampla, erau derutati si cautau iesirea sub o forma sau alta. Au gresit atunci, istoria a demonstrat, pentru ca erau la prima confruntare cu un asemenea flagel, dar noi mai putem gresi acum, repetand o greseala din trecut?

      Dupa cel de al doilea razboi mondial, lumea a fost profund schimbata prin intelegeri internationale. Mai astept ca acest lucru sa se intample maine si in cazul nostru.

      Sensul il stiu, dar conteaza si cum se ajunge la noua abordare si cat de rapid. Franele se vad, dar nu pot opri evolutia fireasca a societatii – se pare ca natura umana nu se schimba – are un anume dat!

      Cred ca ambele experimente au aratat ca nu se poate trai intr-un mod decent intr-o dictatura. De aceea lectiile de istorie nu ar trebui uitate si repetate mental, periodic!

      Economistii au demonstrat ca socialismul este o utopie – el mai functioneaza in baza unui sistem inertial in anumite tari, dar sincer cred ca era lui a apus! Criza isi arate acum coltii din nou, si incercarile de a revitaliza niste sisteme demonstrate practic si teoretic ca fiind perdante nu fac decat sa se constituie in incercari suplimentare la care suntem supusi. Nivelul stresului este incredibil de mare si asta se vede si la cei care conduc si la cei ce sunt in opozitie.

      Important este daca noi, cei care umplem spatiile, intre puternicii statului, intelegem cu adevarat sensurile transformarii si facem alegeri corecte. In fapt alegem pentru noi si copiii nostri un anume tip de societate si de aceeea, mai ales in vremuri confuze, ar trebui sa petrecem un pic mai mult timp meditand la ceea ce vrem sa facem, privind din trecut spre viitor.

      Este in joc viata noastra si a familei noastre!
      Cum jucam aceasta carte in viata noastra?

      De unde am plecat si unde am ajuns!

  8. fandango spune:

    pare destul de trist sa traiesti in trecut..

  9. Radu Fatu spune:

    Domnule Profesor

    In acelasi context cred ca ar fi trebuit mentionata si “Sprezzatura e Dittatura” a lui Mastroiani-Bontempelli, o patrunzatoare marturie chiar din intimitatea fiarei fasciste. Daca vi-o amintiti cumva ar fi interesanta opinia dumneavoastra si in aceasta privinta, in orice caz o lectura pasionanta. Pentru toate timpurile.
    Ginduri bune.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)