Home » Cultura »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Hristos însuși, drăguțo!

Andrada Ilisan aprilie 12, 2018 Cultura, Opinie, Societate/Life
20 comentarii 4,369 Vizualizari

De unde știu cînd greșesc? De unde știu cînd greșește mintea mea? Cum arată greșelile minții? Cum știu care gînduri sunt adevărate și care sunt strîmbe? Cum descopăr că eu greșesc și că celălalt are dreptate? Că mintea îmi joacă feste? Că judecata mea e eronată? Că sunt pe o pistă greșită?

Cum pun mîna pe adevăr?

Dinăuntrul minții mele – cum ies din temniță?

Cum știu de unde începe lumea obiectivă ca sa îmi pot confrunta cu ea mintea subiectivă și neputincioasă? Cum recunosc reperul care repară neputința? Eu am avut mereu obsesia asta: să nu îmi dau singură cîștig de cauză. Fiindcă capcana e uriașă: poți să dezvolți o pasiune secretă pentru tine însuți. Poți să ai mereu dreptate, poți să fii cel mai tare, cel mai bun. Eu nu am vrut cîștig de cauză, ci luciditate. Vedere limpede în care lucrurile lumii să se oglindească neschimonosite.

Dar lupta pentru luciditate e o luptă pe viață. De ce îmi vine să duc lupta? Cine m-a facut să fiu așa cum sunt? De unde mi se trage propria persoană? Prin ce metodă mă pot vedea pe mine din afară? Cum pot scăpa de subiectivitate? Am vrut cu atîta insistență să descopăr aceasta împărțire. Între lumea obiectivă și lumea subiectivă care distorsionează. M-am gîndit: ce bine mi-ar fi să pun mîna pe adevăr. Adevărul e bun și ar lucra atît de bine în persoanei mele, încît am alcătuit din căutarea asta un deziderat concret ca pîinea. Mă duc să cumpăr pîine. Mă duc să descopăr de unde începe lumea obiectivă. Ca să mă confrunt pe mine cu ea. Ca să am de cîștigat.

Hristos însuși, drăguțo e din Franny & Zooey de Salinger. Una dintre cărțile mele preferate. Am citit cărticica asta cu religiozitate, ani la rîndul. Zooey și Franny sunt mezinii fabuloasei familii Glass, părinți foști actori de vodevil, tată evreu, mamă irlandeză, 7 copii super talentați, dintre care doi morți, unul sinucis, celălalt în război. Franny e tinerică foc și intră în depresie după ce începe să rostească cu obstinație rugăciunea inimii și descoperă că totul pe lumea aste e vanitate, vanitate și iar vanitate, că facultatea nu-i decît un lăcaș ridicol și absurd, că oamenii nu urmăresc decît să adune comori pe pămînt, că tot ce zic colegii sună fals și nesincer, că nu auzi niciodată prin campus aluzia că scopul cunoașterii ar fi înțelepciunea, că lumea e plină de intelectuali snobi și plați, de “mercenari și cîrpaci”. Așa că își ia liber de la facultate, vine acasă, se cuibărește cu zilele în canapeaua sufrageriei, cu o pisică în brațe, își îngrijorează părinții care încearcă să o îngrijească îmbiind-o mereu cu mandarine și supă de pui. Și vine cabotinul și severul de Zooey și îi spune depresivei de Franny vreo două. Felul în care te cramponezi de rugăciunea asta mă bagă în sperieți! Potrivit unei logici elementare, nu-i absolut nicio deosebire între un om ahtiat după comori materiale – sau chiar intelectuale – și unul avid de comori spirituale. Comoara e comoară, ce naiba! Franny se supără și îi spune că e și ea conștientă că nu ar trebui să tînjească după iluminare spirituală cum tînjesc alții după celebritate sau prestigiu social.

Cel mai mult și mai mult la cartea asta îmi place cum fratele îi ceartă tristețea surorii sale. Că n-o lasă să se cuibărească în deznădeje și în rugăciunea inimii ca-ntr-un locșor tihnit care s-o scutească de realitate, de îndatoriri și de profesori dogmatici și anticipatici. Îi tot dai zor cu vanitatea. Dumnezeule, numai Hristos ar putea să îți spună ce-i vanitate și ce nu. Ăsta-i universul lui Dumnezeu, drăguțo, nu al tău, și El decide, pînă la urmă, ce-i vanitate și ce nu-i. Aș vrea să fiu convins – tare mi-ar plăcea să fiu convins – că nu te folosești de Rugăciune ca să te fofilezi de la naiba știe ce datorie ai tu de îndeplinit în viață, sau pur și simplu de la îndatoririle zilnice. Vrea să îi arate că Iisus nu e vreo chestiune duioasă și încîntătoare, refugiu pentru sentimentali, și nici vreun safe space, cum ar veni. Încearcă să îi aducă credința (idealul de credință) cu picioarele pe pămînt, acolo unde ar trebui să își găsească locul – în viața noastră de zi cu zi, – punându-și amprenta pe faptele noastre de familie, de dragoste, de prietenie, de înțelegere și așa mai departe. Așa că îi spune că degeaba își dorește o viață religioasă dacă ea nu e în stare să observe niciuna din afurisitele de fapte religioase care se petrec în casa lor. Că nu are nici măcar atîta minte să bea, atunci când i se aduce, o cană cu supă de pui sfințită – singurul fel de supă pe care i-l poate oferi Bessie (mama) în casa lor de țicniți:

Chiar dacă ți-ai lua hamul și praștia și-ai răscoli lumea întreagă să-ți găsești un învătățor -un guru, un sfînt – care să te învețe să spui cum trebuie rugăciunea Inimii, la ce ți-ar folosi? Cum naiba să recunoști tu un sfînt cînd o să dai cu ochii de el dacă nu ești în stare să recunoști nici măcar o supă de pui sfințită atunci cînd o ai chiar sub nasul tău?

Discuția dintre cei doi frați se încheie cu o amintire. Zooey îi povestește surorii sale:

Mi-amintesc cum a fost cînd m-am dus pentru a cincea oară la emisiunea “Iată un copil deștept“. I-am ținut locul lui Walt în cîteva rînduri cît a fost cu piciorul în ghips. Într-o seară, înaintea emisiunii, am început să cîrtesc. Seymour mă pusese să-mi lustruiesc pantofii exact în clipa cînd ieșeam cu Waker pe ușă. M-am înfuriat. Spectatorii din studio erau cu toții niște cretini, prezentatorul era un cretin, sponsorii erau cretini. O să-mi lustruiesc eu pantofii pentru ei la sfîntu-așteaptă - așa i-am spus lui Seymour. I-am mai zis că, din locul unde stăteam noi, oricum nu ni se vedeau pantofii. Dar chiar și așa mi-a spus să mi-i lustruiesc. Mi-a zis să mi-i lustruiesc de dragul Grăsanei. Nu știam ce naiba vorbea el, dar avea întipărită pe fața expresia aia a lui inconfundabilă, așa că m-am conformat. Nu mi-a spus niciodată cine e Grăsana, dar de atunci mi-am lustruit pantofii de dragul ei ori de cîte ori m-am mai dus la radio în toți anii cît am fost noi doi, tu și cu mine, la emisiune, dacă îți mai amintești. Nu cred să-mi fi scăpat decît o dată, de două ori. În orice caz, îmi era limpede ca lumina zilei de ce insista atîta Seymour să-mi lustruiesc pantofii cînd mergeam la emisiune. Era de înțeles. Atunci dă-mi voie să-ți spun ceva, drăguțo… M-asculți? Dar am să-ți spun un mare secret – m-asculți? Grăsana lui Seymour e în fiecare om. Inclusiv în profesorul Trupper, drăguțo. Și-n toți ceilalți de teapa lui – fiindcă sunt cu duiumul. Nu e om pe lumea asta în care să n-o regăsești pe Grăsana lui Seymour. Nu știai? N-ai aflat pînă acum secretul ăsta nemaipomenit? Și nu știi – ascultă aici – nu știi cine-i, de fapt, Grăsana asta? Ah, drăguțo! Ah, drăguțo! E chiar Hristos. Hristos însuși, drăguțo.

Știu, Franny și Zooey sunt doar niște personaje de carte. Dar nu e dată să citesc cărticica lui Salinger și să nu îmi închipui că familia asta chiar a existat de-adevăratelea. Că dormitorul soților Glass e proaspăt zugrăvit, că în timpul discuției cu sora lui Zooey chiar a stat întins în sufragerie între măsuța cu aparatul de radio și stativul burdușit cu reviste și că din locul în care stătea Franny, clownului de frate-so nu i se vedeau decît tălpile și tocurile pantofilor, că fiul și mama au stat amîndoi în baie trăgînd din țigările lor vorbind despre Franny, mascînd dragostea și îngrijorarea în spatele agasării, comicăriilor și irascibilității tipice pentru această familie, că-ntr-o zi de noiembrie 1955, Zooey, un tînăr de 25 de ani stătea într-o cadă plină ochi și citea o scrisoare veche de 4 ani, făcută ferfeniță de la atîtea împăturiri și despăturiri, de la Buddy, că fratele lor cel mai mare Seymour chiar s-a împușcat și i-a lăsat pe toți baltă, deși îl iubeau toți la nebunie. Că Franny, asistînd demoralizată la demonstrațiile de deșteptăciune ale lui Zooey, chiar a rostit de-adevăratelea: “Vreau să vorbesc cu Seymour.” Nu știu de ce mi se pare esențial ca Franny și Zooey să fi existat în realitate. Poate pentru că sunt eu o persoană foarte sentimentală și mi se pare nemaipomenit de încurajator ca doi frați să vorbească cu așa familiaritate copilărească despre Hristos. Ca Zooey chiar să debiteze că, odată, pe cînd avea el 8 ani și ședea singur-singurel la masa din bucătărie, pe scaunul de alături s-a așezat Iisus și l-a rugat să-i dea și Lui un păhăruț de suc de ghimbir. Ca Franny să fi răbufnit de-adevăratelea că primește sfaturi de ieșire din depresie de la un asemenea exemplar de frate, care se poate lăuda în halul ăsta, că a stat la un păhăruț de vorbă cu Iisus: Parc-ai fi internat într-un ospiciu și te trezești că vine la tine un alt pacient îmbrăcat în doctor și se apucă să îți ia pulsul, sau mai știu eu ce Cartea asta mă face să plîng de fiecare dată. Nu știu de ce. Că Seymour s-a sinucis, că din cauza lui toată cartea e bîntuită de o absență, de un dor insuportabil. Ce frate dezertor. Din cauza dorului mă face cartea asta să plîng. La fel e și cu Hristos. Nu se poate să nu îți fie foarte dor de El. Mă gîndesc ce dor trebuie să le fi fost și ucenicilor. Abia înviase că s-a și înălțat. Atîta doar că El n-a părăsit scena ca un dezertor. A acoperit căderea în gol pentru totdeauna. E ceva ce am citit în Catehism: “Cînd cazi, dacă strigi cu toată încrederea ta, nu mai cazi în neant, ci în brațele Celui care pe cruce le-a deschis pentru totdeauna.” Și îmi tot vine în minte porunca de la sfîrșitul Evangheliei după Matei. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului.

Așa că, nu dispera, de dor, drăguțo. Și lasă sentimentalismele. El e cu noi în toate zilele.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "20 comments" on this Article:

  1. geo spune:

    O idee citita aici imi aduce aminte de un fragment dintr-o carte avand ca subiect religia practica: “Este mai multă religie într-o franzelă bună decât cred mulţi.”

    • geop spune:

      Pentru a elimina o posibila ambiguitate trebuie sa adaug ca fraza de mai sus se refera la peparatul painii, precum si la grija si devotamentul dedicate celorlalti.

  2. Adam spune:

    Mă tot uit la ceea ce facem fără Învăţător, şi îmi este din ce în ce mai greu să cred că a ştiut ce face, când ne-a lăsat singuri cu Învăţătura.

    • victor L spune:

      Se spune ca Strul si Itzic aveau o discutie aprinsa despre invataturile Domnului, cind deodata, din inalturi se auzi o voce “Strul are dreptate”.
      Itzic ridica privirea spre Cer si zise suparat, “Doamne, ne-ai dat credinta, acum lasa-ne s-o traim cum credem noi”.

  3. Mariana Dumbrăvian spune:

    Eu îl am pe Dumnezeu în inimă de mică. Tati m-a învățat să îmi spun rugăciunile în fiecare seară înainte de culcare. ..era un obicei,o obligație. ..până s-atunci transformat în rutină. Și așa m-am tot rugat în aproape fiecare seară de atunci. Și Dumnezeu mi-a îndeplinit toate rugăciunile,iar eu știu că el ma asculta și mă simt în siguranță :)Așa ii învăț și eu pe copiii mei. Seara când ne punem în pat eu zic o rugăciune inventată de mine în care mulțumim pentru multe chestii și mai și cerem cate ceva:)Sper să ia și ei obiceiul meu și să le fie la fel de folos cum mi-e și mie :).
    ,

  4. un om pe lume spune:

    Ginduri adinci, dar scrie la Pateric ca mai bine taci decit sa lauzi pe fratele.

  5. pacatosul spune:

    Ma gandesc totusi cu duiosie la japonezi cum o sa le arda sufletele in iad. Ce greu trebuie sa le fie ca nu stiu sa deosebeasca raul de bine pentru ca nu au auzit cuvantul mantuitorului. Oare cum s-or descurca saracii sa stie ca nu trebuie sa fure, sa ucida?

    • eu****** spune:

      Vezi de aceea munceste japonezul, si nu stie ca greseste, si trandaveste rumanul nostru…
      Asa, fara de sprijin, trebe sa puna serios mana pe munca japonezul caci altfel….

    • AT spune:

      Ca tot pomenii de Cronicile din Narnia:

      “Then I fell at his feet and thought, Surely this is the hour of death, for the Lion (who is worthy of all honour) will know that I have served Tash all my days and not him. Nevertheless, it is better to see the Lion and die than to be Tisroc of the world and live and not to have seen him. But the Glorious One bent down his golden head and touched my forehead with his tongue and said, Son, thou art welcome. But I said, Alas, Lord, I am no son of Thine but the servant of Tash. He answered, Child, all the service thou hast done to Tash, I account as service done to me. Then by reason of my great desire for wisdom and understanding, I overcame my fear and questioned the Glorious One and said, Lord, is it then true, as the Ape said, that thou and Tash are one? The Lion growled so that the earth shook (but his wrath was not against me) and said, It is false. Not because he and I are one, but because we are opposites, I take to me the services which thou hast done to him, for I and he are of such different kinds that no service which is vile can be done to me, and none which is not vile can be done to him. Therefore if any man swear by Tash and keep his oath for the oath’s sake, it is by me that he has truly sworn, though he know it not, and it is I who reward him. And if any man do a cruelty in my name, then, though he says the name Aslan, it is Tash whom he serves and by Tash his deed is accepted. Dost thou understand, Child? I said, Lord, thou knowest how much I understand. But I said also (for the truth constrained me), Yet I have been seeking Tash all my days. Beloved, said the Glorious One, unless thy desire had been for me thou wouldst not have sought so long and so truly. For all find what they truly seek.” – CS Lewis, The Last Battle

    • paul spune:

      ca să nu vă îngrijorați prea rău, vă dau soluția din Biblie, așa cum a formulat-o Ap. Pavel: Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege,
      Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără. (Romani 2, 14-15)

  6. Ela spune:

    Superb…
    Un remarcabil text, o poveste de viata cu veleitati, indiscutabil, de universalitate, totul redat cu multa sensibilitate, generozitate si altruism, felicitari, stimata doamna!
    Traim cu totii, oriunde in aceasta lume, acelasi paradox : religiozitate si dogmatism maxime, uneori doar formale, deseori excesive, dar din ce in ce mai putina spiritualitate!?
    De aceea consider ca sunt necesare luari de pozitie ca aceasta in care, cu delicatete, subtilitate si eleganta propuneti revenirea la esential, ca singura veritabila solutie.
    Multumesc.

  7. Luli spune:

    Foarte frumos si incitant articolul. M-a facut sa comand cartea. Intr-adevăr, simtim nevoia sa ne raportam la un sistem de referință absolut pt a nu ne pierde pe drum…

  8. ion adrian spune:

    In toata lupta asta pe care multi o duc , chiar o dc cu buna credinta pentru a junge la Adevar, la intrebarea pusa de Pilat :Ce este Adevarul? nu am gasit in final decat doi stalpi(asa cam este in lumea mintii noastre duale) pe care sa ma reazem si anume:definitia scolastica cum c a adevarul este coincidenta dintre lucruri(res0 si intelect si zicerea lui Noica ca adevarul si exactitudinea nu sunt intotdeauna perfect suprapuse.
    In rest…:)

  9. alexxandra spune:

    Cam asa glumesc si eu cu fiul meu, un baiat foarte bun la suflet, dar care are un handicap neuro-motor si care este lent si cam lenes. Cand crede ca nu poate sa faca ceva, il intreb daca crede ca il poate ruga pe Hristos sa faca chiar El lucrul acela, de exemplu sa stranga paharele goale lasate prin toata casa sau sa puna cartile si caietele in ordine, si apoi suntem amandoi de acord ca e ceva prea usor ca sa il deranjam pe El. Iar cateodata cand trebuie sa ne lustruim pantofii, sa ne facem paturile sau sa nu ridicam tonul, ne gandim ca este si El de fata, si ce-ar crede vazandu-ne asa de delasatori sau nervosi. Pentru ca El chiar este de fata, cu noi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului. :-)

  10. George Petrineanu spune:

    Multumesc pentru ca ne impartasiti gindurile! Imi permit sa schitez cite ceva inspirat de ceeace scrieti.

    Cred ca traim intr-o lume in care pas cu pas am creat adevarul dupa chipul si asemanarea noastra. Intrucit ca specie biologica sintem capabili sa infruntam entropia (sau, ma rog, sa o maturam sub covor) ca specie ginditoare ne-am ascutit instrumentele cunoasterii. Cunoasterea nu le lipseste de fapt nici celorlalte fiinte dar cel putin ele stim precis ca nu scriu articole la Contributors.

    Vad adevarul nostru (ca altul de fapt nu exista) ca pe o punte intre afect si vointa pragmatica de a supravietui. De fapt afectul e tot adevar, pre-programat, destul de bine, dar nu perfect, prin folosirea mecanismului biologic al rasplatii prin placere sau repulsie pentru fiecare act care ne face bine (hranire, reproducere, fuga din fata pericolului). Adevarul nostru e plin de imperfectiuni dar totusi grandios construit. Nu apreciem asta pentru ca il avem in noi.

    Nu impartasesc nicio credinta religioasa (in gluma spun ori ca religia mea e in continua schimbare, ori ca ma inchin la Clopotul lui Gauss, ceece si fac). Cu toate astea sint fascinat de Hristos. Daca nu esti initiat in religie, iti sare in ochi felul cum povestea lui face nota discordanta. E lipita printre celelalte scripturi ca sa fie oficial acolo. De exemplu, Isus pare a fi cel care, om fiind, devine avocatul omulu impotriva lui Dumnezeu, caruia ii spune ceva, in interpretarea mea: “Lasa-i Doamne mai incet pe bietii oameni cu duritatile tale. Oare nu iti dai seama ca ei nu sint construiti sa le faca fata?”. Opune empatia rationala unui Dumnezeu crud cu care de fapt nu a vorbit nimeni vreodata.

    Suspectez ca Hristos a avut alte ginduri in minte decit ceeace spunea textual. Erau prea contrastante incit sa indrazneasca sa se opuna fatis unei religii. Si-a dat seama de puterea lui si a folosit-o in folosul celor multi. Ma fascineaza replica ce ii este atribuita si care il califica drept un mare guru si un om intelept: “Cine crezi ca are nevoie de doctor, cel santatos sau cel bolnav?”. Aceasta stralucire de intelepciune a stat nativa pina in timpurile noastre cind intr-un tirziu s-a mai putut schimba atitudinea omului social fata de omul individ, in directia intelegerii si milei pentru cel din urma.
    Acum de Craciun cind un cunoscut cintaret devine foarte prezent cu colindele lui (aceleasi intotdeauna) cineva m-a intrebat in gluma daca nu pot sa compun si eu un colind. Daca doriti, pentru amuzament, il puteti asculta aici, un colind cam pagin dar care reprezinta si prinosul meu pentru acest om. https://soundcloud.com/george-petrineanu-714477813/carol-for-a-simple-man-draft-6

  11. Cinicul spune:

    Ca tot veni vorba de cădere si aruncarea in bratele Domnului. Pentru asta credința nu poate fi decat deplina, nu merg credințe caldicele.
    Adaug si eu o povestioara din tezaurul de înțelepciune al evreilor.

    Strul cade intr-o prăpastie foarte adanca și în ultima clipă reușește să apuce capătul unei crengi cam subtiri, care însă începe să se rupă. Strul striga: Doamne nu ma părăsi, salveaza-ma! Din cer se aude o voce care tuna: Nu-ti fie frica, da-ti drumul in prapastie și îngerul meu te va ridica din zbor.
    Strul striga atunci: Dar mai este și altcineva acolo sus?
    Credința puternică, cea adevărată nu are grade de comparatie,exista sau nu, si e un lucru tare dificil.

  12. Cinicul spune:

    Nu cred ca fratele cabotin avea dreptate. Ă dori comori materiale nu e echivalent cu a aspira spre comori intelectuale sau spirituale. Macar pentru faptul că pentru cele din urmă nu trebuie sa deposedam pe nimeni. Comorile spiritului sunt infinite și de cele mai multe ori gratis.

    • eu****** spune:

      Pilda talantilor – nu oricine poate avea avere si daca ai reusit sa o dobandesti onest sa fii bucuros!

      Spiritul nu vine chiar la oricine – bucuros cel ce primeste asemenea daruri.
      Si asa cum ati scris – ori il ai, ori nu il ai.

      Mda, poate autoarea a dorit sa ne impace pe toti cu toate ce avem sau nu avem….
      putin ma depaseste subiectul.

  13. Sorin Cozmanciuc spune:

    Extraordinar si tulburator acest articol! Comparabil cu o adevara predica! As fi incantat sa citesc, curand, tot aici, un articol-continuare.

  14. AT spune:

    Rezonez la acest text dupa ce tocmai am terminat de citit Cronicile din Narnia, de CS Lewis. Nici acolo Aslan nu e “safe”.

    “Then he isn’t safe?” said Lucy.
    “Safe?” said Mr Beaver; “don’t you hear what Mrs Beaver tells you? Who said anything about safe? ‘Course he isn’t safe. But he’s good. He’s the King, I tell you.”



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Andrada Ilisan


Andrada Ilisan

Licențiată în psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai (cu lucrarea "Mama Borderline și copilul dezorganizat. O investigație din perspectiva teoriei atașamentului") și mast... Citeste mai departe


În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

E randul tau

Ptr.poporul ăsta urgentă e doar la UPU.Luciditatea e înlocuită cu neîncrederea, lehamitea si li...

de: Ana Hanes

la "Defăimarea naţiunii - despre un anume viitor"

Cauta articole

aprilie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)