Home » Cultura »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

Ibisul sacru african și prima testare a evoluției

Constantin Crânganu octombrie 12, 2018 Cultura, Sinteze, Societate/Life
68 comentarii 5,349 Vizualizari

Georges Cuvier (1769 – 1832) este considerat părintele fondator al paleontologiei, un geniu printre genii: a fost primul care a impus și a dovedit extincția speciilor produsă de catastrofe, o idee respinsă mai târziu de Darwin, dar dovedită fără niciun dubiu de familia Alvarez în 1980[1]; a descoperit că Mezozoicul a fost era reptilelor;  a numit mastodontul; a numit fosila Pterodactylus și a recunoscut-o ca reprezentând o reptilă zburătoare; a identificat corect mosasaurul ca fiind o șopârlă acvatică gigantică; a fost printre primii geologi care au folosit fosilele pentru corelarea faunistică a rocilor; a identificat corect scheletul unui animal ciudat din Peru ca reprezentând un leneș (animal), dar nu unul care trăiește prin arbori, ci leneșul de sol (ground sloth), dispărut din America acum 10,000 de ani.

Când Cuvier a murit, în 1832, tânărul Darwin era la bordul vasului Beagle, navigând către America de Sud. „Originea speciilor” urma să apară peste 27 ani. Dar asta nu înseamnă că ideea evoluției nu plutea în aerul intelectual al epocii pre-darwiniene. Un recent eseu, publicat de cercetători din Australia și Noua Zeelandă, aduce în lumină prima testare a ideii evoluționiste în cadrul unei dezbateri faimoase între Georges Cuvier și Jean-Baptiste Lamarck, care avut loc în 1802 în fața membrilor Academiei Franceze.[2]

Ce s-a întâmplat?

În 1798, armata franceză, condusă de Napoleon Bonaparte, a invadat Egiptul și a rămas acolo până în 1801. Timp de trei ani, francezii au „colectat” și trimis în Franța multe obiecte culturale și de istorie naturală, inclusiv Rosetta Stone, care-i va permite lui Champollion să descifreze hieroglifele egiptene (Ironic, piatra va fi confiscată de armata britanică după capitularea franceză de la Alexandria și transportată la Londra în 1802, unde se găsește și în prezent).

Printre prăzile de război ajunse în Franța,  mumiile s-au bucurat de un interes public deosebit. Pe lângă cele umane, au fost trimise la Paris și depozitate în noua secție de egiptologie, deschisă special la Muzeul Luvru, numeroase mumii de pisici, șacali, câini, crocodili, șerpi, ibis și alte păsări.

Un interes aparte au stârnit mumiile ibisului sacru african Threskiornis aethiopicus (Figura 1), o pasăre inexistentă în Europa. Pentru egiptenii din antichitate, ibisul era o pasăre sfântă pentru că simboliza pe zeul Thoth, cel care, printre alte atribuții, menținea Universul, judeca morții și veghea asupra înțelepciunii și scrisului. Dată fiind valoarea religioasă a păsării, egiptenii au mumificat o mulțime: se estimează că complexul de catacombe de la Tuna el-Gebel conține patru milioane mumii de ibis sacru. Unele au fost înfășurate în pânză de in, altele plasate în sicrie de lemn, sigilate în vase de ceramică sau îmbălsămate cu rășină (Figura 2).

Figura 1. Ibisul sacru African (stânga)  și reprezentarea simbolică a zeului Thoth (dreapta).

Figura 2.  Mumii ale ibisului sacru african. (A) Vase de ceramică pline și goale din catacombele Saqqara, Egipt; (B) Ibis sacru mumificat în pânză; (C) O mumie bine conservată, deși neînvelită – capul și aripile sunt clar vizibile; (D) O mumie de Ibis sacru îmbălsămată cu rășină (Sursa: Fig. 2 din Curtis et al., 2018)

La sfârșitul anilor 1700, majoritatea acestor mumii au fost confundate cu o rudă apropiată: barza cu ci0c galben (Mycteria ibis). Eroarea era datorată probabil inexistenței în muzeele europene a unor exemplare corect identificate ale păsării sacre.

Cuvier a avut posibilitatea să studieze două mumii de ibis aduse din Egipt la Muséum national d’Histoire naturelle din Paris (situat pe actuala stradă Cuvier). Comparând mumiile cu colecția muzeului de berze cu ciocul galben, Cuvier nu numai că a identificat corect mumiile ca aparținând unor ibiși sacri africani, dar a mers un pas mai departe. Pentru că nu a putut detecta diferențe între scheletele păsărilor mumificate cu 2000 – 3000 ani în urmă și cele ale suratele lor moderne din delta Nilului, Cuvier a concluzionat că: Nu se poate detecta o diferență mai mare între aceste creaturi și cele pe care le vedem, decât cea dintre mumiile umane și scheletele oamenilor de astăzi. Încrezător în măsurătorile sale, Cuvier nu era dispus să accepte posibilitatea unei evoluții a ibișilor în ultimele două-trei milenii.

Această descoperire a avut loc pe fundalul elaborării în 1798 a principiului său despre „corelația părților” – Cuvier credea că toate componentele unui organism sunt adânc interdependente și perfect adaptate în așa fel că, la toate speciile, funcționarea fiecărei părți a corpului trebuie să fie corelată cu celelalte, altfel specia nu se poate susține.

După corelarea părților, Cuvier a făcut pasul următor: speciile sunt fixe și nicio evoluție n-a avut loc pentru că fiecare specie este bazată pe o formă ideală a cărei schimbare în timp nu este posibilă. Pentru Cuvier, existau suficiente dovezi care atestau cicluri de creație și distrugere („catastrofe”) a formelor de viață prin extincții globale de tipul potopurilor. Teoria catastrofistă propusă de Cuvier a căzut în desuetudine după apariția teoriei evoluției continui și gradate, în care extincțiile, deși bine documentate geologic, sunt atribuite competiției cu urmași modificați sau faptului cu unele specii devin mai eficiente în procesul adaptării, supraviețuirii și reproducerii.

În toată cartea lui Darwin din 1859 (Originea speciilor) se găsește un singur pasaj despre  dispariție bruscă a unei specii: e vorba de amoniți (moluște străvechi), care au pierit odată cu dinozaurii și alte 75% din speciile existente la sfârșitul Cretacicului datorită catastrofei cosmice produse de asteroidul Chicxulub. Fiind doar un geolog amator, fără a avea profesionalismul lui Cuvier, Darwin n-a putut oferi ca explicație pentru exterminarea totală a amoniților decât o inocentă și superbă  exclamație: „wonderfully sudden”!!!

Reabilitarea triumfală a teoriei catastrofiste  propuse de Georges Cuvier a trebuit să aștepte anul 1980 când familia Alvarez (tată și fiu) au dovedit că dispariția subită a dinozaurilor la sfârșitul Cretacicului nu a fost provocată, conform lui Charles Darwin, de o „competiție cu urmași modificați” sau din cauză că dinozaurii, împreună cu 75% din toate speciile existente nu au fost „eficienți în procesul în procesul adaptării, supraviețuirii și reproducerii”.

Revenind la ibisul sacru african, al doilea personaj important al discuției de față este Jean-Baptiste Lamarck (1744 – 1829), coleg de muzeu al lui Cuvier. Spre deosebire de mult mai celebrul său coleg, Lamarck nu credea în fixitatea speciilor. Cu peste o jumătate de secol înaintea lui Darwin, el a propus un tip de evoluție a speciilor printr-o transmutație continuă și lentă de-a lungul timpului, în care schimbările sunt imperceptibile, dar se acumulează de la o generație la alta, producând un progres de la simplu la complex. Mai târziu, aceste idei au fost publicate de Lamarck în 1829 în cartea sa Philosophie Zoologique.

Date fiind opiniile divergente ale lui Cuvier și Lamarck în legătură cu lipsa diferențelor perceptibile dintre ibișiii antici și cei moderni, o primă testare a evoluției a avut loc în 1802 în fața Academiei Franceze, sub forma unei dezbateri la care au participat Cuvier, Lamarck și Contele de Lacépède, un cunoscut naturalist, evoluționist timpuriu și suporter al transmutației speciilor.[3] După prezentarea mumiilor ibișilor, Lacépède a remarcat că aceste animale sunt perfect similare cu cele de azi. O remarcă devastatoare  pentru Lamarck.

Cuvier a argumentat, pe baza măsurătorilor sale minuțioase, că, în ciuda scurgerii unui lung interval de timp (2000 – 3000 ani), scheletele ibișilor prezervate ca mumii nu diferă de cele ale ibișilor contemporani. Ergo, nu se poate vorbi despre o posibilă evoluție, iar „fixitatea speciilor” este demonstrată.

Argumentația lui Lamarck a premers celei a lui Darwin de peste cinci decenii: pentru ca evoluția unei specii să devină evidentă, condițiile de climă și mediu trebuie să se schimbe în perioade de timp mai lungi de 2-3 milenii.

În replică, Cuvier a negat că evoluția ar deveni posibilă dacă s-ar considera perioade de timp mai lungi de câteva milenii. Să nu uităm contextul dezbaterii: în 1802, vârsta reală a Pământului nu era cea de azi, ci o necunoscută dominată de vârsta biblică, în jurul a 4000 ani. Așa că, din punctul de vedere al lui Cuvier, 2000-3000 ani erau o perioadă de timp rezonabilă pentru ca evoluția să aibă loc.

Prima testare a evoluției într-o dezbatere publică a fost câștigată clar de Cuvier.

Vor urma „Marea dezbatere” din 1830, între Cuvier și Étienne Geoffroy Saint-Hilaire, (un suporter al lui Lamarck) și „Dezbaterea Oxford”, din 1860, între biologul Thomas Henry Huxley (poreclit „buldogul lui Darwin”) și episcopul Samuel Wilberforce, după care teoria evoluției își începe cariera triumfală.

Concluzii

Cuvier nu a fost convins de argumentele lui Lamarck și a continuat să studieze ibișii sacri africani și să afirme natura lor imuabilă, un argument imbatabil pentru „fixitatea speciilor”.

Poziția sa față de ideile evoluționiste lamarckiene a rămas neschimbată și, după moartea lui Lamarck din 1829, Cuvier a publicat un elogiu ranchiunos la adresa fostului său coleg de muzeu:

[Teoria evoluționistă a lui Lamarck] s-a bazat pe două presupuneri arbitrare: primul, că vaporii seminali sunt cei care organizează embrionul; al doilea, că eforturile și dorințele pot genera organe[4]. Un sistem stabilit pe astfel de fundații poate amuza imaginația unui poet; un metafizician poate obține din el o serie complet nouă de sisteme; dar nu poate nici măcar pentru un singur moment să reziste examinării  făcute de oricare persoană care a disecat o mână, un vâsc sau măcar o pană.[5]

Din perspectiva anului 2018, prima testare a teoriei evoluției din 1802 ar putea fi caracterizată drept un confirmation bias. Părerea greșită a unui gigant al științei din vremea sa, un primus inter pares, o personalitate dominantă și carismatică, s-a impus pentru următorii 50 de ani și a reușit să frâneze dezvoltarea ideilor evoluționiste cu câteva decenii. În fața Academiei Franceze și a opiniei publice, poziția magistrală și magnitudinea influenței lui Cuvier, bazată pe argumente tari, „săpate” în piatră [sic!], au cântărit mai mult decât supoziția lui Lamarck, un personaj mai puțin celebru la data dezbaterii, care n-a reușit să convingă audiența din lipsă de dovezi solide. Că istoria ulterioară i-a dat parțial dreptate lui Lamarck, invalidând fixitatea speciilor lui Cuvier, este un memento care, mutatis mutandis, ar trebui considerat și în alte dezbateri supuse unui dezechilibru al personalităților participante, susceptibil de a produce un confirmation bias.

Principala moștenire intelectuală a lui Cuvier – teoria evoluției prin cicluri impuse de catastrofe naturale – a fost preluată cu rezultate extraordinare de Louis Agassiz, care a întemeiat glaciologia ca știință și a introdus ideea ciclurilor glaciare. Reamintesc că, neglijând intenționat rezultatele cercetărilor glaciologice publicate de Agassiz, Darwin a comis, folosind propriile cuvinte, „o gigantică gafă”[6].

Mai târziu, catastrofismul lui Cuvier a fost strălucit confirmat de descoperirea familiei Alvarez, care ar merita din plin un Premiu Nobel (inexistent, din păcate, pentru geoștiințe). Dispariția subită a dinozaurilor din cauza unei catastrofe cosmice contrazice teoria evoluției și trebuie încorporată într-o paradigmă comprehensivă a dinamicii vieții pe planeta Pământ.

Pe Tour Eiffel sunt înscrise pentru posteritate numele a 72 de savanți francezi. Georges Cuvier este unul dintre ei.


[1] Crânganu, C., 2016, Despre filosofia analizelor științifice cu un exemplu de caz: Ce fel de teorie este darwinismul?

Crânganu, C., 2016, Cine a omorât dinozaurii? Materia întunecată!… Când fizica întâlnește geologia

Crânganu, C., 2016, Cine a omorât dinozaurii? Petrolul, desigur!…(Updated 2)

[2] Curtis, C. et al., 2018, The Sacred Ibis Debate: The first test of evolution, PLOSBiology, vol. 16, no. 9, September 27, 2018, https://doi.org/10.1371/journal.pbio.2005558

[3] Lacépède,  B-G-E, Cuvier G., Lamarck J-B., 1802, Rapport des professeurs du Muséum sur les collections d’histoire naturelle rapportées d’Égypte, Annales du Museum d’Histoire Naturelle, vol. 1, pp. 234-241.

[4] Cuvier ironizează aici unul din exemplele favorite ale lui Lamarck despre evoluție prin transmutație. Lamarck credea că gâturile lungi ale girafelor sunt consecința eforturilor lor zilnice de a ajunge la frunzele situate tot mai sus în copaci. O mică întindere a gâtului s-a transmis de la o generație la alta, lungimea actuală a organului respectiv reprezentând suma unor acumulări mici și repetate de-a lungul timpului.

[5] Éloge de M. de Lamarck, par le Baron Georges Cuvier, 27 June 1831, accesat pe 9 octombrie 2018.

[6] Crânganu, C., 2016, Gigantica gafă a lui Darwin sau de ce e bine să ascultăm specialiștii

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "68 comments" on this Article:

  1. gamma spune:

    Daca discutam despre teoria evolutiei si folosim ca argumente pozitiile lui Darwin in contrapartida cu cele ale lui Cuvier e ca si cum am discuta despre aviatie in general cu argumente ale fratilor Wright in contrapartida cu cele ale lui Bleriot . O lectura istorica interesanta , le astept cu interes si pe celelalte .

  2. Florin spune:

    Mersi pentru lectia de istorie.
    Dar “Dispariția subită a dinozaurilor din cauza unei catastrofe cosmice contrazice teoria evoluției” mi se pare o concluzie gresita.
    Pare ca parerea Dvs este ca meteoritul ala a ucis imediat toti dinozaurii (mai putin pasarile) si toate exemplarele din toate speciile care au disparut la sfarsitul Cretacicului. E oare credibil asa ceva? Nu are mai mult sens ca meteoritul a ucis imediat doar la locul impactului dar a dus la o schimbare brusca a mediului de viata pe toata planeta care a pus la incercare adaptabilitatea speciilor existente si care a dus la extinctia celor care nu s-au adaptat, in cele din urma?
    Nu era evolutia despre “eficiența în procesul adaptării, supraviețuirii și reproducerii” (cu accent pe adaptare in acest caz)?
    Mi se pare deci ca extinctiile in masa nu numai ca nu contrazic evolutia dar dovedesc un caz extrem de evolutie, atunci cand presiunea evolutiva a mediului devide brusc foarte puternica. Sa nu uitam ca unele din marile extictii in masa au durat nu ani, ci sute de mii de ani, ceea ce tot e brusc ca perioada geologica.

    Probabil ca Darwin nu a luat in considerare extinctiile in masa, poate nici nu a stiut cat de teribile au fost. Dar el nu a spus niciodata ca o catastrofa nu poate schimba speciile si deci nu s-a inselat. Pe de alta parte, Cuvier s-a inselat clar cu ipoteza lui ca schimbarile graduale sunt imposibile.

    • Extincția provocată de impactul asteroidului cu planeta a fost severă și rapidă, eliminând 75% sau mai multe din speciile existente atunci. Cu excepția câtorva specii ectotermice, precum crocodilii și unele broaște țestoase, nici un tetrapod cântărindd mai mult de 25 kg nu a supraviețuit.

      Deși mentorul său, avocatul-geolog Charles Lyell, menționase încă din 1830 catastrofa planetară de la limita Cretacic-Terțiar, Darwin a fost convins (și după el, o armată de urmași credincioși) că „așa ceva nu există” (Marin Preda) și că disparițiile subite ale speciilor din datele fosile se datorează în exclusivitate „imperfecțiunii extreme a datelor geologice”.

      Ca și mentorul său, Lyell, Darwin a fost disprețuitor, ironic ori sarcastic la adresa celor care, precum Georges Cuvier, au considerat că extincțiile au fost produse de mari catastrofe:

      … so profound is our ignorance, and so high our presumption, that we marvel when we hear of the extinction of an organic being; and as we do not see the cause, we invoke cataclysms to desolate the world, or invent laws on the duration of the forms of life!

      Vă las să ghiciți cine era, după părerea lui Darwin, „profund ignorant” și „foarte îngâmfat” în materie de extincție prin cataclisme.

      • Sorina spune:

        Când spuneți, contrazice, domnule profesor, se subînțelege că au dispărut și maimuțele din care se presupune, conform teoriei darwiniste, că ne tragem? Mulțumesc.

        • Am scris despre ce fel de contrazicere am în vedere într-un articol indicat în note. Reiau un fragment de acolo:

          Încă din 1812, Georges Cuvier („părintele paleontologiei”) a demonstrat că fosilele studiate de el prezintă patru caracteristici majore, care le fac în principiu incompatibile cu gradualismul: stazele, apariția subită a formelor fosile, dispariția subită a formelor fosile și absența (raritatea) formelor tranziționale. Pe baza acestor descoperiri, Cuvier a raportat că au existat probabil catastrofe majore în istoria Pământului, care au făcut ca grupuri întregi de specii să dispară brusc ca fosile prezervate în roci și să fie înlocuite la fel de brusc cu noi grupuri care au repopulat planeta. Aceste considerații au stat la baza teoriei catastrofismului.

          Problema majoră în acest caz este că extincțiile catastrofice și creațiile bruște se petrec dincolo de intervalul normal al experienței umane, devenind astfel greu de investigat pe cale științifică. Pentru o viață de om, și pentru știință, în general, ar fi mult mai simplu și convenabil dacă schimbările geologice și paleontologice ar putea fi rezultatul unor evoluții graduale, previzibile, uniforme, desfășurate de-a lungul unor imense perioade de timp.

          Acest deziderat s-a împlinit în 1830 (cu doi ani înainte de moartea lui Cuvier), când avocatul-geolog Charles Lyell a publicat Principles of Geology, prin care a introdus un uniformitarianism riguros ca fundament al geologiei. Motto-ul uniformitarianismului – Prezentul este cheia pentru trecut – a fost triumfător, pentru că, având o astfel de cheie la îndemână, geologia poate, în principiu, să „descuie” toate secretele naturii. Mai mult, geologii au avut acum o motivare puternică de a re-interpreta dovezile geologice existente conform noii regulii emise de Lyell, regulă care desconsidera catastrofele și creațiile bruște ca fiind explicații științifice valide.

          Protejatul lui Lyell, Charles Darwin, a extins logica acestuia la biologie. Conform lucrării sale clasice din 1859 – Originea speciilorDarwin consideră că și speciile biologice nu apar și dispar (cvasi) instantaneu, ci evoluează gradual, pas cu pas, de la forme timpurii la forme mature, acumulând, pe parcurs, mici variații favorabile prin selecție naturală. Pe cale de consecință, speciile declină și dispar la fel de gradual, datorită competiției cu urmași modificați sau specii mai eficiente în procesul adaptării, supraviețuirii și reproducerii. Pe scurt, dacă Darwin are dreptate, atât creația, cât și extincția speciilor au avut loc prin acțiunea lentă și constantă a trei forțe – reproducerea, moștenirea și competiția.

          Din cauza acestei logici, Darwin a desconsiderat teoria catastrofelor periodice propusă de Cuvier, afirmând că, din contra, „există motive să credem că extincția completă a speciilor dintr-un grup este în general un proces mai lent decât crearea lor”. După cum am mai scris, această poziție fundamentală a lui Darwin este pur teoretică, fără acoperire deplină în dovezile fosile. Cel care studiază lucrarea lui din 1859 găsește un singur pasaj despre o dispariție bruscă a unei specii: e vorba de amoniți (moluște străvechi), care au dispărut odată cu dinozaurii și alte 78% din speciile existente la sfârșitul Cretacicului datorită asteroidului Chicxulub. Fiind doar un geolog amator, fără a avea profesionalismul lui Cuvier, Darwin n-a putut oferi ca explicație pentru exterminarea totală a amoniților decât o inocentă exclamație: „wonderfully sudden”!!!

          Mai mult, Darwin folosește o retorică specioasă pentru a discredita catastrofismul lui Cuvier (d. ex., Nevertheless so profound is our ignorance, and so high our presumption, that we marvel when we hear of the extinction of an organic being: and as we do not see the cause we invoke cataclysms to desolate the world…). Cu alte cuvinte, conform ideologiei sale, Darwin socoate că geologii de tipul lui Cuvier, care au atribuit extincțiile unor catastrofe dovedite prin interpretări rezonabile ale fosilelor, erau niște bieți ignoranți pentru că nu cunoscuseră logica înaltă a selecției naturale!!!

          Predarea în școli și facultăți a teoriei evoluției prin selecție naturală, ca parte a canonului curricular, a făcut ca generații după generații de geologi (și biologi) s-o accepte fără murmure ori contestații. Orice încercare, chiar timidă, de a exprima un dubiu oarecare, este catalogată imediat ca fiind incorectă politic. Devii imediat un paria sau Holocaust denier!

          Nu trebuie să ne mire, așadar, că, la publicarea teoriei Alvarez în 1980, prin care Cuvier a fost deplin răzbunat în disputa cu Darwin, geologii și paleontologii au rămas perplecși și, la început, au negat vehement posibilitatea unei extincții catastrofale, contrare ortodoxiei darwiniene: Așa ceva nu există! (ca țăranul lui Marin Preda, care vede prima dată o girafă la grădina zoologică).

          Educați la școala lui Lyell și Darwin, paleontologii au reacționat inițial cu oroare și adâncă neîncredere. Dar, după zece ani de acumulare continuă a noi și noi dovezi despre catastrofa cosmică de acum 66 Ma, care a exterminat brusc peste 75% din speciile existente, (cvasi) unanimitatea a fost obținută: Da, evoluția vieții pe acest pământ poate fi întreruptă de catastrofe, contrar canonului darwinian. Și nu cred că astăzi se mai îndoiește cineva de viziunea lui Cuvier.

          Parafrazându-l pe John F. Kennedy, aș spune că în știință, ca și în război, victoria are o mulțime de tați; înfrângerea este întotdeauna orfană.

      • Harald spune:

        @Constantin Crânganu – se pare că în știință există mereu dogme (cu ghilimele sau fără) însă asta e vina oamenilor, nu a științei. Mie mi se pare că extincțiile în masă accelerează evoluția, nu o contrazic. Efectiv îi oferă ocazia să se manifeste, la un mod mult mai accelerat și mai vizibil decât în absența lor. Chiar nu văd de ce un evoluționist ar fi împotriva lor, înseamnă că nu înțelege peisajul de ansamblu

        Orice crescător de câini, de iepuri sau de porumbei știe din proprie experiență cum funcționează lucrurile astea, în discuțiile dintre ei se pot se pot auzi argumente și nuanțe care ar rezista cu succes în orice dezbatere academică. Pentru că fiecare crescător are liniile lui genetice pe care le creează sau le preferă și chiar dacă preferințele unuia diferă de ale celuilalt, își respectă unul altuia munca și rezultatele. Însă marile somități academice se împart adesea în tabere de ”talibani”, în situații în care niciunul dintre ei nu a crescut în viața lui măcar 3 generații de câini sau de porumbei.

        Unul dintre cele mai frapante exemple este consangvinitatea, demonizată în lumea ”bună”, dar folosită în cunoștință de cauză printre crescători. În cele mai ”dure” situații, 50% dintre exemplare ajung tarate chiar ele sau tarează sever generația următoare, în schimb 12,5% din ele (1/8) arată și se comportă senzațional, mult peste orice au produs vreodată liniile genetice din care au provenit. Se știe așa ceva în lumea academică, se ia în calcul așa ceva vreodată? Este ”extincție în masă” la scara a câteva zeci de indivizi.

        • Mie mi se pare că extincțiile în masă accelerează evoluția, nu o contrazic. Efectiv îi oferă ocazia să se manifeste, la un mod mult mai accelerat și mai vizibil decât în absența lor.

          Mie mi se pare că vreți să introduceți o noutate absolută în teoria darwiniană: evoluția cu 2 viteze.

          Prima viteză, cea promulgată de Darwin, dar intuită genial de Lamarck, ar avea loc cu un gradient extrem de mic: speciile biologice nu apar și dispar (cvasi) instantaneu, ci evoluează gradual, pas cu pas, de la forme timpurii la forme mature, acumulând, pe parcurs, mici variații favorabile prin selecție naturală.

          A doua viteză, cea promulgată mai sus de @Harald, este mult accelerată în comparație cu prima pentru că, presupuneți dvs., în epoca geologică post-extincție, speciile folosesc nișele biologice golite de catastrofe pentru a se manifesta, la un mod mult mai accelerat și mai vizibil decât în absența lor [a catastrofelor care produc extincții globale]. Hmm, vorbiți serios?…

          Aș dori să vă reamintesc despre importanța intervalelor lungi de timp pe care Darwin le-a reclamat pentru ca evoluția propusă de el să aibă loc cu adevărat:

          Modelul uniformatarian Hutton-Lyell, care considera că depunerea/erodarea sedimentelor este un proces foarte lent, putea permite alegerea oricărei perioade de timp dorite pentru justificarea fenomenelor observate: o sută, o mie sau un milion de ani, de pildă. Darwin nu a avut la dispoziție o alegere bazată pe observații științifice pertinente sau măsurători concrete de laborator/teren, el fiind doar un geolog amator. Așa că, Originea speciilor a folosit modelul geologic existent la data apariției cărții (1859) și un timp geologic arbitrar – 300 milioane de ani -, pentru a permite funcționarea selecției naturale. Deși Darwin a intenționat doar să ofere o estimare temporală grosieră pentru a-și justifica ideea, afirmația sa a stârnit multe controverse – așa de multe, încât a fost forțat s-o elimine cu totul din edițiile ulterioare ale lucrării sale.

          Poate vă reamintiți, din articolul Lord Kelvin, Darwin și vârsta Pământului: O lecție de profesionalism științific, spaima teribilă care l-a cuprins pe Darwin în 1862, la trei după publicarea operei sale fundamentale, la aflarea știrii că Lordul Kelvin – cea mai importantă somitate științifică britanică în 1862 – a calculat, pe bază de măsurători și legi fizice – vârsta Pământului ca fiind inițial de 100 milioane ani, iar după verificarea calculelor inițiale, a stabilit-o la 20 milioane ani: Opiniile lui Thompson[Lord Kelvin] despre vârsta recentă a lumii au fost de câtva timp una din problemele mele cele mai dureroase.

          Dacă Lamarck sau Darwin ar fi avut datele necesare cu care să probeze evoluția cu viteza a 2-a, sugerată de dvs., nu s-ar mai fi duelat cu Cuvier și cu ceilalți sceptici ai evoluției.

          Despre consangvinitate – naturală, nu artificială – se pot pronunța mai bine biologii evoluționiști.

          • Harald spune:

            Exact de asta vă apreciez articolele, pentru profunzimea și capacitatea de înțelegere de care dați dovadă. Plus faptul că publicați comentariile incomode, pe care colegii Dvs. de platformă le șterg chiar în timp ce le publică pe cele ostile la adresa Dvs. cu maximum de entuziasm :)

            Da,. exact asta susțin, că evoluția nu se desfășoară cu viteză constantă, ci în unele perioade se desfășoară mai lent, iar în altele mult mai rapid. Depinde de numărul indivizilor de la momentul respectiv.

            • Hantzy spune:

              “Plus faptul că publicați comentariile incomode, pe care colegii Dvs. de platformă le șterg chiar în timp ce le publică pe cele ostile la adresa Dvs. cu maximum de entuziasm :)”

              Rezultă că și colegii de platformă ai dlui Crânganu publică comentariile incomode, pe care dumnealui le șterge. :-0
              Și, dacă nu mă înșel, chiar dl Crânganu i-a îndemnat pe unii “încercați la alte articole”.

          • Harald spune:

            Completare la comentariul de mai sus: în perioadele de prosperitate ale speciei, când o populație se extinde numeric, crește și diversitatea. Fiind condiții bune de trai, chiar exemplarele mai puțin reușite reușesc să supraviețuiască și să lase urmași. Evoluția este lentă în aceste perioade, deși diversitatea e mare.

            În perioadele cu condiții dificile de trai, populația se reduce numeric, selecția devine mult mai severă, se manifestă endogamia și consangvinitatea, iar evoluția este mult mai accelerată. E greu de spus în ce raport accelerează față de perioada lentă, poate 5:1 în unele cazuri, poate 20:1 în alte cazuri, dar accelerează.

            • Pentru că nu sunt paleontologist 100%, apelez la opiniile colegului meu de catedră, Prof. John A. Chamberlain. Domnia sa, printre altele, studiază evoluția rechinilor din SUA din Permian până în Eocen. Rechinii sunt supraviețuitori ai tuturor celor 5 extincții din ultimii 455 milioane de ani, de când datează cea mai veche fosilă. Cu toate aceste calități extraordinare de adaptare la condițiile post-extincție, John nu a menționat niciodată în prezentările sau lucrările sale existența unei accelerații a evoluției rechinilor în perioadele post-extincție. Poate că alte specii, care au supraviețuit extincțiilor, ar putea să vă ofere dovezile ipotezei dvs. La terminarea anului sabatic, îl voi întreba pe John dacă are cunoștință de evoluția cu 2 viteze.

            • Harald spune:

              ”evoluția cu 2 viteze” e oarecum misleading. Mai degrabă aș spune ”evoluția cu viteză variabilă”. Exact ca un drum de câteva sute de kilometri parcurs cu mașina, nu e parcurs cu 2 viteze, e parcurs cu viteză variabilă, în funcție de condițiile de drum din fiecare moment.

            • c.florea spune:

              Daca am inteles bine, paradigma evolutiei speciilor inseamna inlocuirea unei specii cu alta, mai bine adptata. In cazul porumbeilor, sau al crescatorilor de alte animale, nu se iese din specie. Chiar daca se obtin exemplare mult mai bine adaptate, cu calitati superioare parintilor, tot porumbei raman.

            • Harald spune:

              @c.florea – în exemplul cu porumbeii era vorba de 3, 5 sau 10 generații, evident că nu se iese din specie. Dar în exemplul cu urșii era vorba de 40 – 50.000 de generații și chiar s-a ieșit din specie. De mai multe ori.

              Ce mai merita menționat acolo e că în urmă cu 800.000 de ani sau în urmă cu 250.000 de ani coexistau practic toate cele 3 specii de urși menționate și e greu de spus cât de diferențiate erau. Poate mai erau compatibile reciproc pentru reproducere, poate nu mai erau. sau poate n-o să știm niciodată.

      • Harald spune:

        “Rechin” (shark) e un termen mai degrabă generic, el include sute de specii (spre 500) din mai multe ordine, unele din aceste ordine fiind deja dispărute, cu toate speciile lor. Din speciile care mai există astăzi, unele au apărut în Jurasic, altele în Triasic, altele chiar în Permian. Deci e clar că a existat o evoluție destul de complexă în cadrul rechinilor și chiar trebuie cineva specializat în domeniu pentru a oferi o explicație.

        Aș folosi un exemplu mai comun și mai ușor de înțeles: ursul brun și ursul de peșteră, care au un strămoș comun, ursul etrusc. Strămoșul ăsta comun a fost prezent pe planetă vreo 5 milioane de ani, într-o perioadă de prosperitate a speciei, în timp ce ursul de peșteră a fost prezent probabil mai puțin de 100.000 de ani. Cu tot cu strămoșii de după separarea de ursul brun, poate 1 milion de ani, dar oricum mult sub cele 5 milioane de ani ale ursului etrusc.

        În zilele noastre ursul de peșteră e dispărut, în timp ce ursul brun a împânzit planeta și e prezent în tot felul de varietăți. Practic, perioada friguroasă în care ursul de peșteră s-a trezit în competiție pentru peșteri inclusiv cu oamenii (atât neanderthal, cât și sapiens) i-a adus dispariția, dar a accelerat evoluția de la ursul etrusc la ursul brun cam într-un raport de 5:1. Astăzi, într-o nouă perioadă de prosperitate, ursul brun pare să dezvolte o mulțime de varietăți și o creștere evidentă a populației.

        • Prototipescu Fanel spune:

          pai si la specia umana avem exemple de extinctii, selectii si variatii
          pe la 1300, epidemiile au constituit cu siguranta un eveniment catastrofic, decimand mai mult de 1/3 din populatia europeana in doar cativa ani
          mai tarziu, europenii au colonizat americile, iar populatia precolumbiana a suferit o extinctie catastrofica provocata de bolile europenilor
          in final, s-au impus si selectia si varietatea, dar per ansamblu nu e evidenta evolutia biologica rapida a americanilor actuali in raport cu europenii; ma rog, poate americanii au evoluat mai accelerat inspre obezitate…

  3. JeanValjean spune:

    Interesant articolul insa nu este clar cine are stiintifica dreptate in 2018 ? Daca se poate sa aduceti si cateva argumente.
    Asta avand in vedere ca evolutionismul pierde teren, nu se mai studiaza in scoli tocmai invocandu-se aceasta “fixitate a speciilor” care “evident” au fost create sa ramana astfel.

    • gamma spune:

      In 2018 nu se mai pune problema , intre biologi exista 100% consens , intre oamenii de stiinta in general consensul este de 95% ( un chimist nu are prea multe in comun cu biologul in domeniul de studiu , dar are IQ si libertate de gandire similara ) .Cu masele de indivizi religiosi si invatamantul patronat de ei nu poti schimba argumente asadar procesul ramane doar o problema de cat la suta dintr-o populatie sunt indivizi amatori de serpi vorbitori si nasteri imaculate , nu de validitatea teoriei evolutiei .

      https://en.wikipedia.org/wiki/Level_of_support_for_evolution

      • Harald spune:

        Probabil religia va sfărși prin a integra evoluția, la fel cum după Newton a integrat gravitația. Conflictul dintre evoluție și creștinism e fals, generat de o interpretare prea îngustă a textelor religioase. Sigur că interpretarea textelor religioase e în primul rând treaba religioșilor, dar biologii ar putea să le dea o mână de ajutor, la fel cum le-au dat fizicienii. Plasarea pe poziții antagoniste e contraproductivă pentru toată lumea.

        Biologii dețin datele incontestabile pe care le dețin și tocmai IQ-ul și libertatea de gândire pe care le menționați ar trebui să-i determine să ofere sugestii pentru interpretări mai puțin habotnice ale textelor religioase. Altfel, dacă se plasează pe poziții net antagoniste, interpretând textele religioase la fel de îngust, nu prea dau dovadă nici de IQ, nici de libertate de gândire.

        • gamma spune:

          Dar de ce credeti dv ca le-am interpretat eu ingust ? Indivizii acestia cred sincer in ce am zis mai sus , uriasi , oameni traind sute de ani , arca lui noe , urasc sincer minoritatile sexuale pe care le considera atat vinovate de conditia lor cat si periculoase pentru societate etc . Exista o minoritate de credinciosi care interpreteaza textele respective in loc sa-si suspende temporar inteligenta dar sunt o minoritate , vedeti statisticile din 2014 din link-ul de mai sus. Pentru restul textele nu sunt interpretabile , deci ce am citat eu este realitatea din capul lor .

          • Harald spune:

            Totul tine de interpretare. Despre uriasi: cum credeti ca arata un neanderthal de 1.90, in comparatie cu un semit de 1.45? Era sau nu urias? Despre varsta Pamantului: scrie in Geneza vreo cifra? Iar sarpele vorbitor putea sa fie la modul figurat, ceva gen un gand viclean care i s-a strecurat in minte? Manuscrisele originale nu erau cu poze :)

            Alt exemplu, fara legatura cu Biblia: era o poveste despre Ghilgamesh si Enkidu, o citisem inainte de liceu, Enkidu statuse la un moment dat 3 luni sub apa :) Credeti ca erau 3 luni de-ale noastre? Inainte de a se inventa minutele, o “luna” era durata in care Luna isi parcurgea propriul diametru pe cer. Cam 2.2 minute. Deci “3 luni” cat statuse Enkidu sub apa erau vreo 6 minute si jumatate. Remarcabil, dar totusi credibil. Totul e sa aplicam si in practica libertatea de gandire. Altfel, un biolog habotnic nu e cu nimic mai breaz decat un religios habotnic. Difera doar textele pe care le recita fiecare :)

            • Hantzy spune:

              Harald: “Despre uriasi: cum credeti ca arata un neanderthal de 1.90, in comparatie cu un semit de 1.45? Era sau nu urias?”

              Nu era uriaș, pentru motivul că neandertalianul nu avea decât 1,5 până la 1,6 m înălțime. Era cam îndesat, cu circumferința mare, dar membre scurte, nu făcea nici gât când îl trimitea nevasta la supermarket după oo de prepelițe sau fildeș de mamut. Pur și simplu, el avea volum mare cu piele (suprafață de schimb termic) cât mai puțină, tocmai pentru a conserva mai bine caloriile în interiorul său. Era adaptat la mediu.

            • gamma spune:

              Repet , eu nu ma ocup de interpretari , eu va spun ce cred sincer majoritatea practicantilor . In capul lor avem 10k ani vechime a Pamantului si indivizi de la 4 metri in sus ( depinde de imaginatia lor – din textul original “ca o lacusta ” ar insemna inaltimi de sute de metri ). Mai avem dorinta de a folosi statutul lor de majoritari pentru a influenta educatia astfel incat “adevarurile ” respective sa fie predate in scoli . Ce credeti dv si minoritatea de indivizi moderati este irelevant atat timp cat nu doriti sa modificati realitatea pentru a se potrivi textelor . Daca va uitati la astronomie au incercat exact acest lucru si in cele din urma realitatea a invins (dar nu in cazul lor desi nu prea mai fac caz decat in cazul Big Bang-ului )

            • Harald spune:

              @gamma – eu nu ma ocup de interpretari , eu va spun ce cred sincer majoritatea practicantilor

              Să admitem că aveți dreptate. Vi se pare firesc, la nivelul dvs. de cunoștințe și educație, să preluați interpretările unor persoane cu 4 clase și să le combateți ca și cum ar fi valabile, deci să vi le însușiți? Vi se pare firesc, la nivelul dvs. de etică și educație, ca pe platforma asta să nu treacă de moderare decât la articolele Dl.Crânganu genul de considerații exprimate în acest paragraf?

            • Nu este intenția mea de a transforma zona comentariilor într-o arenă elitistă, unde se discută/publică numai păreri care sunt acceptabile pentru unii, dar nu și pentru alții. Personal, am mari rezerve despre posibilitatea unei evoluții cu 2 viteze sau, mai recent, cu viteză variabilă, pentru că nu este atestată în paleontologie. Mi se pare o erezie la adresa teoriei darwiniene, dar am publicat-o.

              Altfel, există primejdia de a repeta o scenă din Dl. Goe:

              - Vezi, că sunteţi proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice nici marinal, nici marinel…
              - Da’ cum, procopsitule? întreabă tanti Miţa cu un zâmbet simpatic.
              - Mariner…
              - Apoi de! n-a învăţat toata lumea carte ca d-ta! zice mam’ mare, şi iar sărută pe nepoţel şi iar îi potriveşte pălăria de mariner.

            • Harald spune:

              @Hantzy – cum apare în statisticile tale despre sapiens unul ca Shaquille O’Neal (2.16m) ?

      • Harald spune:

        Unele idei pot părea ”revoluționare” fără să fie cu-adevărat. Par ”revoluționare” doar pentru că problema n-a mai fost până atunci privită din acel unghi, deși toate datele se aflau deja acolo. S-a mai întâmplat în disputele de pe-aici, cum a fost povestea cu neanderthalii care au participat la încrucișări cu sapiens, deși asta nu era confirmat de ADN-ul mitocondrial. Dar exista un bun motiv pentru asta.

        În urmă cu 40-50 de ani, în Europa de Est părea ”revoluționară” ideea că vikingii ar fi ajuns în America înaintea lui Columb, acum e common knowledge.

    • Munteanu spune:

      Eu sunt ateu si comunist ! Daca nu intzeleg ceva in domeniul evolutiei sau in alt domeniu nu inventez nici o zeitate care sa-mi clarifice propria ne-stiinta. Pur si simplu studiez mai mult in speranta ca in viitor ma voi lamuri. Chiar si daca toata teoria evolutiei va fi infirmata raman ateu si comunist.

  4. Harald spune:

    Nu cred că numărul de milenii contează efectiv, ci numărul de generații al speciei respective. De exemplu, astăzi deja au apărut bacterii care degradează discurile de pick-up, se hrănesc efectiv cu materialul din ele, pentru că în câteva zeci de ani a fost timp pentru o mulțime de generații de bacterii. Probabil e nevoie de milioane de ani până să apară și păsări capabile să digere plastic.

    Pe lângă asta, ritmul evoluției trebuie să depindă și de ritmul de schimbare a condițiilor de trai, altfel n-are ocazia să se producă selecția. Păstrând analogia precedentă, dacă n-au ocazia să se hrănească preponderent cu plastic, exemplarele capabile să o facă n-au ocazia să lase mai mulți urmași decât exemplarele incapabile să se hrănească cu plastic. Poate și dintre cele mumificate, unele exemplare ar fi tolerat plasticul în alimentație, dar n-au avut nici cea mai mică ocazie.

    • Analogia cu plasticul devorat de bacterii e interesantă din punct de vedere antropocen. Dar mă îndoiesc că în 1802 se putea găsi o comparație asemănătoare. Exemplele pe care le aveau la îndemână și Cuvier și Lamarck erau de altă natură.

  5. mike spune:

    In liceu imi aduc aminte ca faceam disectii pe broaste, rame, ochi de mamifer (vaca, porc, bou), melci si aduceam diverse plante in laborator pentru studiu. Asta presupunea cautari prin zone de lacuri, carmangerii si pe coclauri, in general. Cine nu avea animalul si nu imbraca un halat alb avea nota 3. De atunci pot spune ca Darvinismul a devenit pentru mine un fel de religie.
    Poate ca “incalzirea globala” ar putea sa determine aparitia unor specii noi de animale. Poate este benefica intr-un final….:)

  6. AT spune:

    Nu de mult citeam pe Hotnews:

    Nobel Chimie 2018 – Puterea evoluției: Enzime care produc biocombustibili și anticorpi care combat bolile autoimune și cancerul

    Un evolutionist citeste acest titlu si vede aici dovada empirica a evolutionismului. Un sceptic citeste acelasi titlu si vede limitele sale: dintr-o bacterie care produce niste enzime un cercetator a intervenit si a obtinut o bacterie care produce niste enzime modificate.

    https://science.hotnews.ro/stiri-stiintele_vietii-22736133-nobel-chimie-2018-puterea-evolu-iei-enzime-care-produc-biocombustibili-anticorpi-care-combat-bolile-autoimune-cancerul.htm

  7. Absurdistan spune:

    Dragă domnule profesor, am impresia că articolul acesta este nițel “above my pay grade” dar mă bucură să vă citesc din nou și, cu toate că îmi plac toate articolele, cred că e o idee bună să scrieți și despre alte subiecte, pe lîngă climă.

    Posedați o vastă cultură și aveți multe de spus. “Contributors” ar trebui să fie mîndri că vă rețin ca autor.

    Ei, acum mai citesc o dată, poate pricep mai bine!

    • Mă bucur că vă plac și articolele mele non-climatice :-). Întotdeauna scriu doar despre ce mi se pare interesant și, în același timp, despre ce mă pricep la un nivel „above medium grade” (cercetări proprii, publicații, cursuri predate, workshop-uri de specialitate). De aceea am scris despre fracturare hidraulică și revoluția argilelor, inteligență artificială, geopolitică, geologie istorică sau schimbări climatice. A proceda altfel este un exemplu de impostură crasă: de ex., un inginer absolvent al Facultății de Automatizări si Calculatoare din cadrul Politehnicii București care-și dă cu părerea despre producțiile de petrol sau infrastructurile rutiere, ori un profesor (universitar) de matematică, o profesoară (liceală) de română sau un doctorand întârziat în științe politice combătând cu patos fracturarea hidraulică sunt simple fumigene care duhnesc de departe a impostură.

      De aceea, dacă veți continua să mă citiți, va trebui să acceptați mai multe articole pe temele ele indicate mai sus, inclusiv unele discutând miriadele de complicații care alcătuiesc ghemul uriaș al schimbărilor climatice.

      • Absurdistan spune:

        Scuze, am fost stîngaci. Nu intenționam să critic faptul că vă exprimați pe subiecte în care sînteți expert ci să zic că sînt bucuros să văd varietatea de subiecte interesante pe care le abordați. Numai bine.

  8. Hantzy spune:

    Foarte interesant articolul! Pe o temă care pe mine, personal, ma frământă oarecum de ceva timp: evoluție continuă cu gradient temporal redus versus înlocuirea bruscă a unor specii cu altele noi, urmare a unor modificări drsmatice, sau, poate, chiar creaționism. De ce să nu luăm în calcul și această variantă?!
    Obișnuiți fiind cu teoria darwinista și cele câteva exempke oferite în școală sau în liceu pentru a susține teoria evoluționismului, cădem de prea multe ori în eroarea de a considera viețuitoarele, indiferent de regn, ca fiind imperfecte, iar tendința lor de a se adapta circumstanțelor în care trăiesc există întotdeauna. Astfel mâine natura va avea forme mai aproape de perfecțiune decât azi, iar azi le are mai bune decât ieri. Oare?!
    Paleontologii nu au găsit până acum nici o relicva “imperfecta”, dacă prin imperfecțiune se poate înțelege inadaptarea unei viețuitoare la mediu. Dimpotrivă, toate rămășițele descoperite sunt “perfecte”, extrem de bine adaptate mediului în care trăiesc. Și atunci?! Cat este evoluție și cât este creație? În timpul vieții oamenilor, deci foarte scurt timp dpdv al vârstei planetare, nu sesizam modificări importante decât în cazul unicelularelor, capabile să dezvolte noi tulpini aproape instantaneu. În rest cele mai importante “mutații” observabile constau în modificarea populațiilor ale viețuitoarelor studiate sau, cel mult, a unor noi deprinderi. Istoric, se pot constata recurente ale unor arte în favoarea altora, dar nu putem vorbi nici măcar de apariția unor noi subspecii, darămite specii.
    În timpi geologici scurți, de câteva zeci de mii de ani, avem dovezi că au dispărut specii și au apărut altele în interiorul increngaturii sau ordinului din care făceau parte cele dispărute. Tentația de a le considera pe cele noi apărute drept “urmașele” celorlalte e evidentă. Dar cât este oare adevăr și cât presupunere? Exemplul meu preferat este în acest caz mamutul versus elefant. Se presupune că primul este predecesorul din care “se trage” pachidermul actual. Au fost descoperite relicve intermediare? Nu! Au născut toate femelele mamut aproape simultan numai elefanți? Greu de crezut. Dacă ar fi așa ne-am putea aștepta să avem măcar exemplul unei rase oarecare, care să fi suferit o mutație. Ori nu știu să existe așa ceva. Să fi coexistat elefanții și mamutii?! Măcar o vreme. E de neconceput: niciunii nu pot trăi în mefiul celorlalți, deci nu a fost concurență intre proboscidieni
    Teoria lui Darwin poate explica modificări infime, de exemplu creșterea constantă în înălțime a oamenilor, dar nu și “înlocuirea” rinocerilor păroși care au trăit în Europa până acum 100 mii de ani cu cei actualii din Asia și Africa.
    Pentru apariția unei noi specii este nevoie, se pare, de un eveniment dramatic, ceea ce sprijină teoria lui Cuvier. Iar asta este susținut și de faptul că multe specii dispar simultan, iar cam în aceeași perioadă apar altele noi. Alte specii se perpetuează fără probleme, reușind în noile condiții să se impună, uneori chiar fără “a apela” la caractere recisive, pentru a le transforma în unele dominante. Crocodilul și alte specii de reptile sunt exemple edificatoare în acest sens.
    Pare însă că cei mai importanți stimuli ai “evoluției”, a apariției de noi specii sunt modificările de mediu, singurele care pot antrena schimbări spectaculoare în lanțurile simbiotice.
    Dar care e mecanismul acestor modificări, acestor evoluții?
    Nu pot decât să mă gândesc la ADN. Informațiile conținute în spirala genetică sunt imense, inexplicabile pentru o Natură care nu face risipă de resurse. Oare nu cumva elefantul există deja în ADN-ul mamutidelor?! Și atunci cât este evoluție și cât creație în biosfera? Sau e doar un mimetism la scară genetică?
    Cum spuneam, caut de ceva timp informații care să îmi ofere ceva clarificări din acest punct de vedere, dar n-am găsit mai nimic care să îmi pară relevant.

    • Harald spune:

      Elefantul nu se trage din mamut, n-au început niciodată femelele de mamut să nască elefanți. Elefantul african și mamutul au strămoși comuni, mamutul a fost elefantul de climă rece, în timp ce elefantul african e de climă caldă. Când clima n-a mai fost rece, mamutul a dispărut, că adaptările lui la clima rece au devenit dăunătoare odată cu încălzirea climei.

      Chiar oamenii e posibil să fi cauzat dispariția mamuțior, în clima rece reprezentau o sursă de proteine care nu putea fi ratată. În timp ce în clima caldă a Africii, proteinele nu reprezentau așa o raritate, deci nu era neapărată nevoie de vânat elefanți pentru hrana oamenilor.

      Exact mecanismul descris mai sus cu ursul brun, ursul de peșteră și ursul etrusc a fost valabil și în cazul mamuților, cu mamutul în rolul ursului de peșteră, loser-ii încălzirii climei.

      • Harald spune:

        P.S. Elefantul indian și mamutul au chiar strămoși comuni mai apropiați decât strămoșii comuni ai mamutului și ai elefantului african. Dar în rest mecanismul descris rămâne valabil, mamutul nu a fost o specie de tranziție spre cele de azi, ci o specie adaptată la clima rece care a dispărut când clima n-a mai fost rece.

      • Hantzy spune:

        Îmi cer scuze, Harald! Ieri, citind articolul, am purces a scrie și eu câteva rânduri cam în grabă, pentru că aveam o întâlnire cu colegii. Poate nu am fost prea clar. Elefantul nu se trage nici din mamut, nici din mastodont, nici din stegodont sau din vreun alt exponent al ordinului mamutidelor. Nici măcar din mistrețul lui Augustin Doinaș, deși avea și ăla colți de argint, nu se trage. Așa cum rechinul nu se trage din megalodon și nici omul din maimuță. Nici măcar din australopitec nu cred că se trag sapienșii de azi, deși mulți susțin că Lucy e stră-stră-străbunica lor și nu sunt bâlbâieli.
        Ce voisem de fapt să spun e că în arborele genealogic al oricărei specii avem o mulțime de strămoși așezați cuminți la ramificații, în forme perfecte vremurilor pe care le-au trăit, dar nu găsim niciunde forme intermediare, care să explice tranziția lentă de la o specie la alta, așa cum susține Darwin că s-ar fi produs.
        Elefantul meu a fost doar un exemplu, ales pentru caracteristicile sale ceva mai exclusiviste. Hai să consider un altul. Ambulocetus era un mamifer care semăna cu un crocodil, dar e strămoșul cetaceelor de azi. Multă vreme s-a crezut chiar că ar fi putut trăi și pe uscat, dar studiile asupra fosilelor au arătat totuși că nu. E considerat însa veriga care dovedește că balenele de azi s-au desprins din mici mamifere ce trăiau pe uscat. Așa cum trăiesc și eu când lipsește vinul bun. În scheletul balenei se regăsesc niște resturi ce sugerează femurul. Funcția creează organul. Dacă nu este nevoie de el, se dezactivează genetic. Caractere ieri dominante, devin azi recesive. Și viceversa. Dar CUM? Ieri exista ambulocetus cu femurul lung, de Miss Oceania, azi există doar un “pește” cu nări. Așa, deodată?!
        S-or fi amestecat genele de n-au mai știut cum să se reorganizeze, până a ieșit ce a ieșit, dar între fosilele găsite până acum nu există niciun “rebut”, vreun “monstru” care să nu fie perfect adaptat condițiilor în care a trăit. Ori, conform evoluționismului, natura a încercat mai multe variante la întâmplare, din care doar câteva au reușit să se impună. Unde sunt fosilele celorlalte? Chiar s-au pierdut toate?! Deși “încercările” trebuie să fi fost mai multe chiar decât reușitele. Pare că Natura, dimpotrivă, a lucrat foarte exact, cu precizie de ornic elvețian. Dar atunci unde e evoluția? Se face intermitent, în salturi foarte precise, determinat de schimbări catastrofice, sau totuși lent și continuu, sub ochii noștri? Sau, poate, amândouă variantele?
        Dacă ai vreo explicație pentru asta, mă bucur să o aflu.

        P.S. Nu am citit încă comentariile și nu știu de exemplul cu ursul brun, dar mă îndoiesc deja că oferă un răspuns întrebării mele.

        • Harald spune:

          @Hantzy – când tu ai două fosile din aceeași specie pe care le despart 275.417 generații, niște intermediare pe care să le despartă 4.724.515 generații e o cerință arbitrară, aleasă doar fiindcă ți se pare ție de neîndeplinit. Dar sunt convins că @gamma îți poate oferi și exemple din astea de tranziție, știe mult mai multe decât mine pe subiect.

          • Hantzy spune:

            Harald,
            apreciez dorinta dumitale de a fi activ si a raspunde cat mai multor comentarii. Nu mizati insa numai pe cantitate, in dauna calitatii! Pentru asta, e elementar sa cititi cu atentie: nu era vorba nicaieri de doua fosile ale aceleiasi specii, despartite de un milion de generatii.
            Alternativ, puteti sa ignorati comentariile mele si sa treceti mai departe.

            • Harald spune:

              @Hantzy – dimpotrivă, dată fiind creșterea vizibilă a numărului de comentarii ad hominem și a numărului de invitațiil ”tolerante” de a părăsi discuția, cred că soluția cea mai bună ar fi să-ți urmez sugestia și să renunț la a mai comenta pe-aici. Astfel încât platforma să-și confirme reputația de progresistă pe care deja și-a câștigat-o, dar pe care încă o neagă.

            • Hantzy spune:

              Harald, nu e prima dată când o spun: mania de a lipi etichete, pentru a se certa cu ele, nu ajută nimanui. Pe de altă parte, dacă o fi așa cum spuneți, e cel mai palpitant să fii singurul care are dreptate.

  9. neamtu tiganu spune:

    Ipoteza mea de mare specialist in fotbal e ca speciile s-au dezvoltat aleator. Nu cred ca au evoluat ca urmare a necesitatii adaptarii la un anumit mediu, poate da, au supravietuit cele care s-au adaptat, dar nu s-au format. Nu cred ca exista o logica in aparitia, dezvoltarea si disparitia speciilor.
    Pur si simplu ADNurile se amesteca de capul lor si iese ceva, acel ceva se dezvolta daca are conditii, sau moare daca are ghinion. Amestecarea nu e legata de conditiile externe.

    Mi se pare o mare aroganta ca anumiti indivizi sa incerce sa impuna anumite teorii. De cele mai multe ori aceste teorii se impun nu pt ca ar fi mai adevarate, mai logice, ci pt simplu fapt ca unu sau altu care sustine ceva, are o putere mai mare de convingere raportata, evident, la un anumit nivel de intelegere si inteligenta a asistentei care striga ura sau din contra.

    Eu cred ca de fapt habar nu avem pe ce lume suntem, dar ne place sa ne dam mari.

    • Mi se pare o mare aroganta ca anumiti indivizi sa incerce sa impuna anumite teorii. De cele mai multe ori aceste teorii se impun nu pt ca ar fi mai adevarate, mai logice, ci pt simplu fapt ca unu sau altu care sustine ceva, are o putere mai mare de convingere raportata, evident, la un anumit nivel de intelegere si inteligenta a asistentei care striga ura sau din contra.

      Este o altă manifestare a ceea ce am descris în articol ca fiind un confirmation bias, care ar trebui considerat și în alte dezbateri supuse unui dezechilibru al personalităților participante. Gândiți-vă că ați fi unul din cei 3% cetățeni care sunt sceptici în legătură cu încălzirea globală antropogenă și vă confruntați cu 97% concetățeni care sunt de acord cu topica dezbaterii. Simplul dezechilibru al procentelor vă lasă puține șanse să câștigați dezbaterea. Că până la urmă s-ar putea să aveți soarta lui Lamarck după înfrângerea în fața lui Cuvier de la Academia Franceză, e totuși încurajator.

      • neamtu tiganu spune:

        Dati-mi voie sa va fac o marturisire. Am lucrat 20 de ani la un mare concern german. Sunt de trei ani in pensie si ieri am fost participat la o intilnire a pensionarilor.
        Ultimele mele proiecte, inainte de pensie, au fost cumva neconventionale. Ceva legat de tehnologii noi, tehnologii primite cu f multa neincredere de factorii de decizie de atunci.

        Mare mi-a fost mirarea ieri, cind, vizitind fabrica, condusi de un tinar specialist, am vazut ca acele tehnologii atit de riscante au fost totusi introduse cu mare succes. Desigur numele meu s-a pierdut in negura timpului, dar nu asta conteaza, ci doar faptul ca atunci am facut parte din acei 3 la suta si acel 3% s-a impus, totusi. Bineinteles am avut un pretext sa deschid un vin bun.

        Desigur, acum intram in domeniul psihologic, poate daca nu eram aproape de pensie nu mi-as fi putut permite sa contrazic factori de decizie de care ar fi depins viitorul meu.

        • nu mi-as fi putut permite sa contrazic factori de decizie de care ar fi depins viitorul meu.

          Am și eu colegi tineri care îmi împărtășesc opiniile climatice, dar numai între patru ochi. Când îi îndemn să facă un pas în față și să afirme public ceea ce îmi mărturisesc în particular, răspunsul lor este tipic:

          Dumneavoastră vă convine să faceți ceea ce faceți în legătură cu schimbările climatice pentru că sunteți full professor, aveți tenure (definitivat pe post), nu vi se poate întâmpla nimic rău. Dar eu, sunt încă pe tenureship track (primii 7 ani după angajare pe un post universitar), mai trebuie să public o droaie de articole între timp și cine îmi va publica ceva care ar contrazice pe cei 97%, mai trebuie să obțin și niște granturi mari, și cine va finanța ceva care nu este politically correct?

          A face parte din cei 3% nu e foarte ușor de acceptat și trăit, mai ales la tinerețe, cu familie de întreținut și viitor neasigurat.

          • How intellectual guilds operate spune:

            “How intellectual guilds operate. They adopt a three-phase position on a controversial new idea.
            The story isn’t true. The story is true, but so what? We always knew it was true.”
            Gary North

            In articolul “Pearl Harbor Historiography: A Lesson in Academic Housecleaning”, Gary North ilustreaza maniera asta de a opera cu un caz care priveste breasla istoricilor. Articolul a fost scris in December 12, 2000, cu 11 ani inainte de publicarea unei istorii secrete scrise intre 1943 si 1963 de fostul presedinte american Herbert Hoover, care il confirma intru totul si pe North si pe ceilalti citiva razvratiti care, contrar istoriografiei oficiale, scriau de ani de zile ca FDR nu doar ca a provocat, dar a si stiut foarte bine (cu mult inainte) de atacul de la Pearl Harbor.

            Din articolul:
            “Did FDR Provoke Pearl Harbor?” — By Patrick J. Buchanan
            Wednesday – December 7, 2011 at 1:00 am

            “Today, 70 years after Pearl Harbor, a remarkable secret history, written from 1943 to 1963, has come to light. It is Hoover’s explanation of what happened before, during and after the world war that may prove yet the death knell of the West.

            Edited by historian George Nash, “Freedom Betrayed: Herbert Hoover’s History of the Second World War and Its Aftermath” is a searing indictment of FDR and the men around him as politicians who lied prodigiously about their desire to keep America out of war, even as they took one deliberate step after another to take us into war.”

        • Hantzy spune:

          Dragă neamțu țiganu,
          Cred că sunt deja vreo 15 ani de când ne-am cunoscut virtual și nu am făcut niciodată un secret că îți apreciez comentariile pline de miez. Ai întotdeauna flerul de a privi o temă dintr-un punct de vedere cu totul personal, iar modul de a transmite acest lucru este extrem de reconfortant pentru celălalt. Așa te-am cunoscut: rebel, dar prietenos, incident, dar argumentativ.
          Eu fac parte din cei 3% care comentează “altfel” la articolele dlui Crânganu. N-am nici eu nimic de pierdut, așa că îmi pot permite și să critic, dar asta nu înseamnă că nu apreciez în mod deosebit contribuția domniei sale în cadrul acestei platforme de discuții.
          Cu cele mai calde felicitări pentru reușitele personale,

          • neamtu tiganu spune:

            Salut Hantzy,
            parca am vazut pe undeva ca ai fost cumva “paria” pe aici. Din pacate nu am urmarit in amanunt cum si de ce a inceput imbirligarea, asa ca nu am putut interveni, dar sa-i dam Cezarului ce e al Cezarului, cum se zice “alea iacta est” si poporul striga CE ZAR, CE ZAR! Ti se accepta in continuare comentariile si asta nu e de ici de colo, mai ales pe aceasta platforma.

            Sunt sigur, de altfel ca spiritul tau e f aproape de al domnului Cranganu, si invers, chiar daca uneori apar neintelegeri.

            Numai bine!

            • COP spune:

              @neamtu tiganu

              Expresia “sa-i dam Cezarului ce este al Cezarului” reproduce cuvintele lui Iisus numai ca nu ai scris-o in intregime. Ea suna astfel “Dati Cezarului ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu.” Acesta este raspunsul dat de Iisus in momentul in care fariseii se hotarasera sa-l prinda cu vorba, cum zice Biblia; cu alte cuvinte sa afle care este atitudinea sa cu privire la datoria fata de autoritatile politice ale vremii. Stiut fiind ca, in acele vremuri Iudeea era stapanita de romani, fariseii ar fi fost bucurosi sa-l auda pe Iisus denuntand puterea politica oficiala putand astfel sa-l acuze de indemn la revolta. Numai ca Iisus le-a cerut sa-i fie aratat banul ce trebuia platit drept bir si, indicand chipul Cezarului (imparatul roman) de pe aversul monedei el a rostit cuvintele cunoscute si amintite fragmentar de tine. Prin aceste vorbe el a respins provocarea si a instituit pentru totdeauna desprinderea religiei de politic.

            • neamtu tiganu spune:

              COP
              iti multumesc de precizari dar eu am vrut doar sa fac o poanta, un joc de cuvinte intre Cezar si zarurile au fost aruncate.

            • Hantzy spune:

              Nu mă îndoiesc că așa ar fi fost, NT.
              Dar eu sunt cel care n-a deschis ochii cum ar fi trebuit.

    • Prototipescu Fanel spune:

      sportul, inclusiv fotbalul e un bun exemplu de adaptare la mediu a individului, cu efecte vizibile de imbunatatire a performantelor prin acumulari cantitative, care ipotetic s-ar putea transmite si urmasilor intr-o oarecare masura; cam la fel cum iarba creste mai inalta in lipsa luminii, dar totusi nu se poate ridica la inaltimea copacilor fara sa intervina si un accident genetic, cum ar fi aparitia carceilor agatatori; poate ca dupa un numar suficient de generatii, prin hazard, se va naste un viitor atacant cu un cucui in frunte, precursorul cornului de inorog mai bine adaptat pentru centrari inalte in careu;
      dar parca mai plauzibil e ca ursii lui @Harald sa invete sa joace fotbal, de mici, la circ sau pe maidan, pe langa pubele, cu cutii goale de conserve; dupa un numar suficient de generatii, pare inca destul de plauzibil ca ursii sa-si mai imbunatateasca silueta si sa adopte mersul biped; mai mult decat atat, au deja implementat un hazard genetic: un ciot de coada, care daca ar creste, ar reprezenta o excelenta adaptare la jocul de fotbal, pentru mentinerea echilibrului si driblinguri aeriene; problema e cum poate sa profite mecanismul genetic de oportunitatea asta in procesul de reproducere de-a lungul a n-shpe generatii in care ciotul de coada nu ajuta la nimic pentru adaptare la mediu si deci nu exista un anume stimulent de crestere

  10. victor L spune:

    Apropo de cei 3% contra 97%.
    Cica un italian, cu un secol doua in urma, a gasit o carte scrisa in latina veche. Minte ingenioasa, s-a gindit sa scoata un ce-profit, si a inceput sa citeasca din ea propavaduind o noua religie. S-au gasit destui sa-l asculte, sa-l creada, ba sa-i devina si adepti zelosi. Asa ca, intr-o zi, care vine si ea intr-o zi, un trecator pe linga cinstita adunare a tras cu urechea si a inceput sa rida cu pofta:
    - Oameni buni, nu e nicio religie, sarlatanul va citeste dintr-o carte de bucate, de aia stati asa cu gura cascata… Dar a fost alungat cu pietre sarmanul trecator.
    Printre cei 97% sint si dintre cei ce il ascultau pe `talian cu gura cascata.
    NB,
    si comunismul s-a bazat pe teama ca incercind sa spui ceva impotriva, risti sa-ti retezi craca de sub picioare; familia, cariera…lasitate si prostie.

  11. man of war spune:

    creationismul / intelligent designul nu poate fi verificat / reprodus cu metode stiintifice. ceea ce nu poate fi testat nu i apanajul stiintei. evolutionistii nu cred in Dumnezeu ci in homo sapiensul ajuns Dumnezeu !

    • c.florea spune:

      Evolutionismul (care mi se pare o teorie mai bine articulata decat cea a designului inteligent) poate fi testat? Intreb.

      • Prototipescu Fanel spune:

        nu se pot face teste intr-un timp rezonabil, dar exista indicii semnificative, chiar in sprijinul ambelor teorii…
        pentru mine, cel mai relevant indiciu e multifunctionalitatea organelor: degetele pentru prins si pipait, urechea pentru auz si echilibru, limba pentru gust si vorbit;
        ba chiar si coada ursului ar putea sa creasca initial daca i s-ar asocia o gena cu functie de exprimare a fericirii si afectiunii;
        intr-un pattern embrionar al evolutiei, vertebratele erau probabil un soi de tipar cu cili care ulterior s-au dezvoltat in membre, inotatoare, coada, mustati, antene, coarne, etc;
        faptul ca speciile isi conserva un pattern arhaic da apa la moara creationistilor;
        dar daca a existat din start un design inteligent, de ce doar limba omului (cu exceptia unor cazuri de accidente genetice care il lasa mut) si a unor specii de papagali reuseste sa articuleze cuvinte ? etc…

    • Harald spune:

      @man of war – evolutionistii nu cred in Dumnezeu ci in homo sapiensul ajuns Dumnezeu !

      Cred că ați surprins foarte bine problema concretă a zilelor noastre. Evoluția este reală, însă promotorii ei nu se mulțumesc să o constate, ei vor neapărat să o și ”monetizeze”, folosind-o pentru a-l ”desființa” pe Dumnezeu și a se cocoța ei pe un piedestal, așteptând venerație.

      În primăvară, chiar în perioada în care murise Stephen Hawking, făcusem mai multe drumuri la Cambridge cu un șofer român pe care majoritatea celorlalți îl consideră destul de simplu la minte. M-a tot întrebat una-alta, evident că Hawking era subiectul momentului. În final, cel surprins am fost eu. Concluzia șoferului a fost foarte simplă: ”ăsta n-a înțeles nici când a murit în ce hal l-a bătut Dumnezeu” :)

      • George Coman spune:

        @ Harald: aia e boala veche, se cheama hiliasm.

        Altfel, dincolo de intelepciunea lui, soferul ii cerea cam mult lui SH. Unii oameni primesc o cruce prea vrea in viata asta, trag speranta ca Dumnezeu nu se pune la mintea supararii lor. Sa speram ca, in boieria Lui, a sters cu buretele toate muscaturile acestui Iov ratat, si il odihneste alaturi de cei drepti.

  12. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    De-ale filosofilor

    Cu multe sute de ani înainte ca Darwin să ne învețe cine este și de unde se trage omul, filosofii din Grecia antică și-au pus și ei o problemă similară.

    La puțină vreme după moartea lui Socrate, în timpul unui curs ținut în grădinile lui Akademos (de unde, mai târziu, am dobândit Academia), șeful gimnaziului, Platon, și-a propus să definească „ființa umană”. Istoria apocrifă ne spune că Platon a venit imediat cu definiția:

    Omul este o ființă bipedă fără pene…

    Când a auzit noutatea, Diogene din Sinope, poreclit și Diogene Cinicul, s-a prezentat urgent la școala lui Platon cu un cocoș jumulit de pene și, aruncându-l în fața participanților, a exclamat:

    Iată omul platonic!

    Desigur, Academia a trebuit să repare definiția inițială, așa că a adăugat următoarea completare:

    … și cu unghii plate.

  13. Stefan spune:

    Ultimele studii arata ca evenimentele din viata noastra influenteaza, si chiar schimba, ADN-ul. Cu cat este mai expus omul la fapte si situatii noi, cu atat el se adapteaza, inglobeaza, invata si evolueaza. Si transmite urmasilor ADN-ul modificat de experientele proprii.
    Probabil ca toate speciile duc cu ele aceasta caracteristica de modificare (auto-modificare?) a ADN-ului, odata cu experienta.
    Supravietuieste cel care se adapteaza cel mai bine este echivalent cu: supravietuieste cel care se expune cat mai multor situatii diferite astfel ca este pregatit schimbarilor.

  14. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    Noul Catastrofism

    Am scris în articol că unul dintre cei mai iluștri continuatori ai catastrofismului propus de Cuvier a fost glaciologistul elvețian Louis Agassiz. Aș vrea să adaug noi nume și detalii despre ceea se numește astăzi Noul Catastrofism.

    Cel mai bun discipol al lui Cuvier a fost Alcide d’Orbigny, micropaleontolog și pioner al explorării științifice. El a integrat catastrofismul cu subdivizarea formală a timpului geologic prin introducerea conceptului de perioade legate de evenimentele globale (de exemplu, Cenomanianul ca perioadă a epocii Cretacice). Pentru d’Orbigny, acestea au fost “expresia limitelor pe care Natura le-a desenat cu accente îndrăznețe pe tot globul“. Perioadele au fost privite ca fiind rezultatul transgresiunilor marine separate de disconformități create de scăderile abrupte ale nivelului mărilor. Marele geolog austriac Eduard Suess a introdus în 1888 conceptul de eustazie pentru a descrie transgresiunile și regresiunile globale.

    În prima jumătate a secolului al XX-lea, noțiunea de schimbări episodice la nivel mondial sau regional ale nivelului mării a fost favorizată de un grup influent de geologi stratigrafi: T.C. Chamberlin, patriarhul geologie americane, E.O. Ulrich, Eliot Blackwelder, Joseph Barrell, Amadeus Grabau, Johannes Umbgrove, Harry Wheeler și, în cele din urmă, Larry Sloss, care au inițiat folosirea secvențelor stratigrafice în sensul lor modern. Grabau a fost fericit să descrie “Ritmul veacurilor“, o reflectare a opiniilor sale asupra stratigrafiei și eustaziei.

    Până la sfârșitul anilor 1960 și ’70, geologi iconoclastici, cum ar fi Derek Ager, au vorbit despre “Noul catastrofism” și au subliniat importanța evenimentelor din istoria stratigrafică. Pentru Ager, istoria geologică ar putea fi asemănătoare cu viața unui soldat: “Perioade lungi de plictiseală și perioade scurte de teroare“. Procese de evoluție gradată au apărut, dar au fost punctate de evenimente neobișnuite, precum impacturi ale asteroizilor, vulcanism intens, perioade scurte de anoxie globală sau alunecări de teren submarine.

    În concluzie, Cuvier est mort, vive Cuvier!

  15. victor L spune:

    Vor fi tot mai rare intilnirile cu amicii la o bere:
    “Schimbările climatice ar putea pune probleme amatorilor de bere în următoarele decenii, în condiţiile în care vor provoca o scădere a randamentului culturilor de orz”.
    https://www.hotnews.ro/stiri-magazin-22761139-modificarea-climei-putea-scumpi-berea-pentru-dea-randamentul-culturilor-orz.htm
    Ne asteapta vremuri grele, cu un avantaj intern: poate unii vor veni la vot in ziua alegerilor.

  16. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    OFF TOPIC
    Prețurile petrolului scad odată cu creșterea producției și a stocurilor de țiței din SUA

    Prețurile petrolului au scăzut marți, 16 octombrie 2018, după ce au apărut dovezi că producția de petrol de argilă și stocurile americane de țiței au crescut.

    Țițeiul Brent a scăzut cu $0,33/baril, ajungând la $80,45 dolari. Țițeiul ușor a scăzut cu $0,29, ajungând la $71,49.

    „Producția de petrol de argilă continuă neschimbată în Statele Unite”, a spus Carsten Fritsch, analist la Commerzbank. ”Creșterea producției de petrol american este motivul esențial pentru care piețele globale de petrol vor fi aprovizionate din plin anul viitor”.

    Producția de petrol din șapte bazine americane neconvenționale este estimată să crească cu

    Cea mai mare crește este prevăzută în Bazinul Permian din Texas și New Mexico, unde producția va crește cu 53.000 barili/zi, atingând un nou record de 5,55 milioane barili/zi.
    The largest change is forecast in the Permian Basin of Texas and New Mexico, where output is expected to climb by 53,000 bpd to a new peak of 3.55 million bpd.

    Producția de petrol al SUA a crescut constant în ultimii cinci ani, atingând un record de 11,2 milioane barili/zi în săptămâna care a început pe 5 octombrie. Dar infrastructura nu a satisfăcut ritmul impus de creșterea producției, ducând la umplerea rezervoarelor și stocurilor domestice.

    „Când oleoductele și terminalele de petrol în curs de construire vor conecta Bazinul Permian cu porturile de la Golful Mexic, se va produce o creștere semnificativă a exporturilor americane de țiței”, a declarat Harry Tchilinguirian, strategist de petrol la banca franceză BNP Paribas.

    Rezervele SUA de țiței au crescut pentru a patra săptămână la rând cu circa 1,1 milioane barili, conform American Petroleum Institute (API) și EIA.

    Exporturile de petrol iranian au scăzut se pare mai repede decât se aștepta din cauza sancțiunilor americane impuse Teheranului cu începere de la 4 noiembrie.

    În primele două săptămâni din octombrie, Iranul a exportat circa 1,5 milioane barili/zi în țări precum India, China și Turcia.

    Această cifră semnifică o scădere remarcabilă de la 2,5 milioane barili/zi în aprilie, înainte ca Președintele Donald Trump să se retragă din acordul nuclear cu Iranul în luna mai și a ordonat re-impunerea sancțiunilor.

    Detalii, Oil steady as growth in US supplies offsets lower Iran exports

    • DB spune:

      “Prețurile petrolului scad odată cu creșterea producției și a stocurilor de țiței din SUA”

      Asta-i o veste foarte buna:inseamna ca SUA nu va mai depinde de importuri de la Saudi Arabia.

  17. Constantin Crânganu Constantin Crânganu spune:

    Catastrofismul și blocajele evoluției

    Pe urmele lui Cuvier, geologii consideră noi catastrofe ca perioade de blocaj ale evoluției.

    Un articol publicat pe 12 octombrie în revista Astrobiology se intitulează Geological and Geochemical Constraints on the Origin and Evolution of Life. Autorul este un celebru geofizician de la Stanford University, profesorul Norman H. Sleep.

    Ideea principală este că dovezile conform cărora evenimente geologice catastrofale au putut crea blocaje evoluționiste, care au schimbat cursul vieții pe Pământ, se află arhivate în rocile vechi și foarte vechi (precambriene).

    Se știe că există o perioadă lipsă de 700 milioane de ani în istoria Pământului și că în acea perioadă a avut loc unul dintre cele mai transformatoare evenimente: apariția vieții. Această perioadă lipsă ar putea să conțină nu doar secretul primului strămoș al umanității - LUCA ori Last Universal Common Ancestor – ci și un ghid pentru căutarea vieții pe alte planete.

    Lucrarea profesorului Sleep încearcă să aducă împreună două lumi – geologia și geochimia – prin relevarea a ceea ce istoria geologică ne spune despre modul în care viața a început pe planetă și cum constrângerile geologice – precum cele create de impacturile asteroizilor sau blocajele evoluționiste – pot fi utilizate pentru verificarea diverselor teorii referitoare la evoluția vieții.

    Articolul se poate citi la: https://www.liebertpub.com/doi/10.1089/ast.2017.1778



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Constantin Crânganu


Constantin Crânganu

Constantin Crânganu este profesor de geofizică și geologia petrolului la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: int... Citeste mai departe


E randul tau

Faptul că 24 de mii de oameni au citit articolul face să merite efortul de a-l fi scris și apoi n...

de: Luminita Marcu

la "Ne mândrim de Centenar cu dr. Paulescu, părintele rasismului ştiinţific şi lider de partid fascist: prostie guvernamentală sau ceva mai grav?"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

decembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)