joi, martie 28, 2024

Impotriva dezinformarii: Clarificari privind volumul „Romania under Basescu”

Nu credeam ca o nota pe blogul meu personal privind aparitia unui volum despre Romania intre 2005 si 2009 la o respectata editura americana, va genera un mini-scandal mediatic, cu afirmatii de nimic justificate, cu speculatii insidioase si scenarii mai mult decat hazardate, inclusiv cele care sustin ca as fi autorul cartii (fals, sunt unul dintre contributori), ca ar fi vorba de o operatiune propagandistica (fals, este un volum stiintific, neavand decat sustinerea editurii care l-a publicat), ca avem de-a face cu o campanie de tipul „Premiul Simba” de pe vremea lui Ceausescu, ca este un „Omagiu” sicofantic pentru Traian Basescu si cate altele. Se fac de-acum presupuneri despre cum va fi achizitionata cartea de catre statul roman, se speculeaza cu fervoare justitiara despre cum m-am mercenarizat, despre sumele astronomice cu care sunt pasamite rasplatit, despre avantajele enorme de care beneficiez pentru ca refuz sa particip la mineriadele de presa din ultimii ani. Pentru a pune capat acestor aiuritoare dezinformari, tin sa fac cateva clarificari. Sper ca aceleasi agentii de stiri, televiziuni si ziare care au preluat, nu intodeauna cu precizie, informatia privind aparitia cartii „Romania under Basescu” vor prelua aceste clarificari. Ar fi o dovada ca nu doresc sa incurajeze minciunile, intoxicarile si dezinformarea.

1. Volumul „Romania under Basescu: Aspirations, Achievements, and Frustrations during His First Presidential Term”, editat de profesorii Ronald F. King si Paul E. Sum, a aparut in2011 la editura academica Rowman & Littlefield, in cadrul diviziei Lexington Books. Dupa stiinta mea, cartea nu a primit niciun fel de finantare, fiind o lucrare analitica si non-partizana, a carei aparitie este perfect normala aici, in Statele Unite. De altfel, aceiasi editura a publicat in 2004 volumul „Romania after 1989” editat de profesorul Henry F. Carey de la Georgia State University, cu contributii de Paul Sum si Gabriel Badescu, Wally Bacon,Pavel Campeanu, Peter Gross, Norman Manea, Daniel Daianu, Richard Andrew Hall, Sandra Pralong, Claude Karnoouh, Larry Watts, F. Peter Wagner, Mihaela Miroiu, Liliana Popescu, Michael Shafir, Sorin Antohi, John Ely, Sabrina Ramet, Catalin Augustin Stoica, lucrare in care scriam primul capitol consacrat conceptului de stalinism national si mostenirilor comunismului din Romania (cartea  din 2004 costa 144 de dolari, fiind un hard-cover masiv).  Precizez ca nu am scris prefata volumului recent aparut, ci doar un capitol in prima parte, intitulat „Democracy and the Communist Past in Romania” (pp. 21-40). Editura Rowman & Littlefield, ca si alte edituri prestigioase academice, opereaza prin sistem de peer-review (referate externe anonime). Asemeni celorlati contributori, nu am fost platit pentru textul meu, de fapt o dezvoltare a unui articol aparut in revista Academiei Americane de Stiinte Politice („Annals of the American Academy of Political Science”). Regula de fier aici este ca textele academice nu se platesc.

2. Am contribuit la volum in urma invitatiei primite din partea celor doi editori. La fel au procedat toti ceilalti autori. Aceasta este procedura standard pentru volumele academice colective.

3. Cei doi editori sunt respectati profesori de stiinte politice in SUA: Ronald King preda la San Diego State University, iar Paul Sum este profesor la University of North Dakota. Profesorul Sum este actualmente presedintele Societatii de Studii Romanesti a Asociatiei Americane de Stiinte Politice. Intre autori, figureaza cunoscuti politologi precum Gabriel Badescu, Lavinia Stan, Henry Carey.

4. Este cat se poate de normal pentru Rowman & Littlefield sa publice aceasta carte despre Romania in perioada 2005-2009, ca parte a programului lor legat de studierea societatilor est europene si a tranzitiilor democratice. Tot ei au publicat in 2010 volumul editat de profesorii Costica Bradatan si Serguei Oushakine intitulat „In the Shadow of Marx”, la care am contribuit si eu, alaturi de alti universitari, inclusiv prof. Aurelian Craiutu.

5. Textul meu  (una dintre cele 17 contributii) este o explorare a dilemelor decomunizarii din Romania in perspectiva comparativa, accentuind semnificatia Comisiei Prezidentiale si a condamnarii dictaturii comuniste. Este baza cartii pe care o scriu in prezent pentru o cunoscuta editura academica americana cu titlul „Democracy and Memory”.

6. Pretul cartii este absolut normal pentru un volum academic hardcover. In genere asemenea lucrari sunt cumparate de biblioteci, mult mai rar de persoane private. In practica curenta, odata epuizat tirajul editiei hard, se poate considera publicarea editiei paperback, cu un pret mai accesibil.

Sper ca aceste precizari lamuresc situatia. Din pacate, in Romania, in loc sa se salute asemenea eforturi academice oneste, multi se grabesc sa le atace si sa le nege aprioric. Regret nespus ca un volum meritoriu, care ar trebui examinat cu acuratete, este supus acestui tip de denigrari de catre oameni care nici macar nu l-au deschis. Habent sua fata libelli

http://tismaneanu.wordpress.com/2011/07/28/impotriva-dezinformarii-clarificari-necesare-despre-un-volum-colectiv-aparut-in-sua/

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Fara sa fi cerut (eu personal) vreo lamurire, si fara sa-mi permit sa comentez ceva din continutul cartii (care imi este in acest moment necunoscut), imi permit sa pun sub semnul intrebarii oportunitatea acestei aparitii, in urmatoarele directii:

    1. Discutam despre ceva ce nu s-a incheiat inca, si din punctul meu de vedere, nu putem comenta pe deplin o perioada decit dupa ce o putem evalua, si din cite stiu eu, cel putin, nu se poate evalua corect si complet un eveniment decit dupa ce acesta se incheie. Deci daca vreti putem vorbi despre „aspirations” si „frustrations”, dar cu „achievements” as lasa-o mai moale, pentru ca aceste evenimente, dupa cum bine stiti, sint inca in desfasurare. Teoretic nu puteti trage linie intre primul mandat al lui Basescu si cel de al doilea. Aspiratiile, frustrarile, implinirile si ne-implinirile in ceea ce-l priveste pe Basescu nu se pot reduce la perioada aceasta de timp fara trunchieri si denaturari majore.

    2. Titlul e cel putin nefericit, ca sa nu zic exagerat: mi-a adus aminte de „Romanii supt Mihai Voda Viteazul”, probabuil nu din intimplare, si va rog sa ma iertati, dar nici epigonul din titlu, nici cei de pe lista de autori, nu suporta comparatia. Din motivele de la pct.1 cel putin, fara sa trag la tinta cu argumentele. Cu evaluarea dimensiunilor nu stam tocmai bine.

    3. La o vedere sumara, o parte dintre semnatari nu meritau onoarea. Imi permit sa afirm asta la ce stiu acum, o sa retractez daca lectura atenta dovedeste contrariul.

    In opinia mea, aparitia unui astfel de op n-ar putea trece fara reactii (puternice) de tot felul, asa ca trebuia sa va asteptati la „suturile” primite. Cartea a „trecut sticla” cu numele dvs. pe ea, nu cu toata lista, si dvs. sinteti un personaj controversat (ca sa merg pe limba de lemn), asa ca unele dintre „suturi” ar veni la dvs. regardless de ceea ce faceti, bine sau rau.

    Daca tot ati dorit sa „parati”, trebuia sa o faceti cu mai putina graba si cu o argumentatie solida asupra continutului si oportunitatii. Parerea mea. Absolutely no problem cu editura care v-a publicat lucrarea si cu pretul.

    • Nu m-am obosit sa-ti citesc decat primul paragraf. Daca nu dadeai in balarii probabil citeam si restul: Perioada tratata in carte e deja trecuta (un mandat prezidential COMPLET). Trebuia ca urmatorul sa fie al altcuiva pentru a-l evalua pe cel tocmai incheiat ?

      • Nu neaparat, dar puteti sa-mi spuneti si mie cum faceti sa evaluati corect lucruri ale caror urmari (si concluzionari) nu le cunoasteti? Eu spun ca aceste lucruri sint inca in desfasurare, si direct si prin urmarile lor, ca nu se poate trage linia clara. De aici si intrebarea cu privire la oportunitate. Eu unul cred ca putina indoiala in viata nu ne strica.

      • Uff! Iarasi extremisme! Citez: „Nu m-am obosit sa-ti citesc decat primul paragraf.” Credeti ca terminarea primului mandat si inceperea celui de-al doilea l-a transformat pe actualul presedinte in alt om, ca mod de gandire sau comportament? Chiar nu credeti ca exista o anumita continuitate? Problema nu este de fapt de a fi de acord sau de a fi contra, ci de neacceptare a unor alte opinii! Tot ce sper este ca acest gen de extremism sa fie doar unul „solo”!

  2. Si crezi ca va aparea pe A3 si RTV altceva decit :Tismaneanu se scuza”? Eu nu inteleg de ce mai raspundeti la asemenea atacuri suburbane… Lasati-i sa comenteze intre ei, nu le mai calcati pragul la emisiuni, si in jumate de an nu se va mai uita nimeni la cele 2 posturi. Raspunzindu-le la asemenea acuzatii nu factie decit sa-i legitimati.

  3. Sunt de acord cu d-l Tismaneanu ca exista multi jurnalisticare vorbesc aiurea despre orice. La noi sopiritul critic autentic e acoperit de foarte multa zgura. Personal, nu m-ar interesa respectiva carte. Mi-ar place insa sa apara si la noi o biblioteca virtuala unde sa poti ,,rasfoi „astfel de carti sa vezi ce te-ar interesa din ele. O zi buna !

  4. Si credeti ca vesnica speranta critica in devenire, C. Rogozanu, va intelege ceva din ce ati scris aici si isi va da doo palme dupa usa din baie?
    Haita iRealitatii si Anatemelor va urla inainte; asta stiu, asta fac. Iar pentru intelectualii care s-au repezit si ei cu haita are M. Cartarescu o experienta:
    „„Întâlnire cu prietenii, în care se discută, fireşte, literatură. Bârfim, dar ce zic eu? Cuvântul bârfă e unul simpatic, omenesc-prea omenesc şi-n cele din urmă benign. Noi nu bârfim, ci executăm sumar. Suntem o inchiziţie şi o curte marţială. E Judecata de Apoi a semenilor şi colegilor noştri. Nu-i judecăm, totuşi, căci şi cuvântul «judecată» e unul raţional şi uman. Îi torturăm, le smulgem ochii şi unghiile, îi supunem la ordalii. Ca să treacă de noi trebuie să scoată potcoava din căldarea cu apă clocotită. Trebuie să nu urle când sunt arşi cu fierul. Nimeni nu-i destul de pur, nimeni nu rezistă. Pe rând, autorii de azi sunt înşfăcaţi şi sfâşiaţi într-un consens neglijent şi feroce, ca şi când ar fi de la sine-nţeles că trăim printre oligofreni şi escroci ordinari. Cutare autor, lăudat de toată critica, e de necitit, te-mpiedici la fiecare frază, altul habar n-are să construiască, altul şi-a ratat cartea. Se-aruncă pe rând în arenă noi şi noi martiri: proşti de put cu toţii. Păi nu ştiu ce autor străin e «de două sute de ori mai bun» decât unul de-al nostru, preţuit de critică azi. Tabloul e nuclear, apocaliptic. Niciodată-n istorie exigenţa n-a fost mai mare, pragul mai înalt. Dacă Dante-ar fi trăit la Iaşi şi-ar fi avut 35 de ani în selva lui oscură, l-am fi belit ieri de nu se vedea”.

  5. nu e bine… daca o gramada de prosti tipa de ce trebuie sa iasa inteleptul sa le dea explicatii ?
    domnule profesor… nu stiti ca nu trebuie sa te pui cu un prost pentru ca a) te coboara la nivelul lui si apoi te bate cu experienta sau b) are mintea odihnita.

  6. De ce va mirati, Domnule Tismaneanu? Totul in Romania de azi e „tratat” cu „afirmatii de nimic justificate, cu speculatii insidioase si scenarii mai mult decat hazardate” si – citandu-va din nou – „multi se grabesc sa atace si sa nege aprioric.” Cu stupoare constat cu cat zel se emit „teorii”, se minte nerusinat, se dezinformeaza, dupa modelul si tipicul unui trecut de care nu ne mai desprindem!
    Va admir tenacitaea de a continua acolo unde multi (printre care ma numar) nu mai au nici o speranta.

  7. Trebuie sa recunosc ca nu am citit cartea insa faptul ca aceasta apare intrun moment pre-electoral (in care presedintele Basescu reprezinta locomotiva unui anume partid) ma duce cu gandul la momentele pre-decembriste in care tovarasei Elena Ceausescu i se publicau (pe bani publici mascati – evident) lucrari stiintifice in reviste prestigioase de profil.
    Food for thoughts!
    PS: desi nu fac pariuri din principiu as fi dispus sa pun pariu ca aceasta lucrare „e de bine” pentru presedintele Basescu, in conditiile in care precum bine nota un forumist precedent, „perioada Basescu” nu s-a incheiat inca si o asemena lucrare ar trebui sa cuprinda exhaustiv momentul „Basescu”. Pe acelasi principiu si Ceausescu ar fi un erou pana prin 1974.

    In spearanta ca veti „autoriza” si punctul meu de vedere va multumesc!

  8. Emisiunea celor de la A3, mi s-a parut cel putin penibila. Cred ca este cea mai penibila emisiune vreodata realizata.
    Au pus in acelasi context 3 subiecte, cartea, comparatia aia naucitoare intre o artista si 2 oameni politici, dupa care… sa uitam, sa ne linistim, sa digeram au bagat „momente” umoristice.
    „Moderatorul” acelei emisiune a fost atat de jenant incat ma abtineam cu foarte mare greutate sa nu schimb postul, pentru ca eram totusi interesat de carte.
    Plecand de la insinuarile ca „uite domne ce fac oamenii care sunt platiti de la stat” … adica sa inteleg ca daca esti in slujba statului (oricine ai fi tu), in Romania, nu ar trebui sa ti se permita sa scrii??? (asta ar insemna ca profesorii si cercetatorii sa se lase de meserie, ca vezi doamne sunt manjiti daca scriu). Sau cumva faptul ca om platit de la stat = omul publica pe banii statului … ca de fapt asta incerca sa ne evidentieze jalnicul ala de la A3, dar i-a fost totusi frica sa spuna asta in cuvinte ca sa nu-si i-a vreo amenda ceva.
    A observat cineva cum repeta anumite intrebari obsesiv … si cum lungea frazele… exact ca un copil care nu si-a invatat lectia si este ascultat la romana. „Si nenea Iooooonnnn….. s-a sculaaaat din paaaat… si … si … si … apooooooooooi”.
    Domnilor de la A3 … la ce ora ati primit ordinul sa faceti aceasta emisiune… vedeti domne ca a fost prea scurt, moderatorul nici nu stia ce sa mai spuna.
    Oricum interesant cum se face o emisiune despre o carte, fara ca oricare din invitatii de acolo sa o fi citit.
    Rusine dna. Andronescu ca v-ati lasat angrenata in mojicia asta, aveam pretentii mai mari. Apropo chiar va facut placere sa stati acolo 2 ore, doar ca sa faceti 2 remarci!? Nu vi s-a parut ca pierdeati timpul efectiv degeaba acolo?

  9. 1. De acord cu nedumerirea Fluieratorului: „Discutam despre ceva ce nu s-a incheiat inca …”

    2. Ma intreb: „De ce (totusi) atata graba cu evaluarea a ceva neterminat ?”

    3. De acord cu raspunsul dat de Timisorean: [Cartea] „… apare intr-un moment pre-electoral …”

    Pana acum am vorbit doar despre aparitia cartii; dupa ce o vom citi vom discuta si despre cat este propaganda si cat este istorie in aceasta.

    Avem afirmatia: „Basescu nu a gresit niciodata nimic si este singurul presedinte al Romaniei care nu merita criticat.”

    Concluzie: „Daca afirmatia de mai sus este adevarata, atunci cei care il acuza pe Domnul Tismaneanu de partizanat politic gresesc.”

    • Sa intelegem de aici ca toti cei care scriu carti despre Obama si „Obama presidency” sunt niste ciudati care n-au ce face, pt ca nimeni nu poate vorbi despre ceva „neterminat”?! Si cand anume ar fi cazul sa se inceapa sa se scrie despre un mandat de presedinte? Despre un partid politic? Despre un proces istoric?

      Asa, putem argumenta, la finalul unui mandat, nu se poate cunoaste efectul acelui mandat pe termen lung. Toti istoricii si toti cercetatorii trebuie sa stea cuminti in banca lor si sa astepte sa treaca cei 20-30 de ani „necesar” pt a vedea evenimentul in intregime, plus implicariile pe termen lung…Pai atunci, ia sa nu mai analizeze nimeni nimic, sa nu se mai scrie nimic nici despre Obama, nici despre Bush, nici despre terorism, despre absolut nimic, ca „NU SE STIE INCA.”

      Problema este urmatoarea: In lipsa unor analize pertinente, academice, facute ACUM, cand se desfasoara evenimentul, toate posibiliele teorii posterioare, nu si-ar avea sensul si nici n-ar putea aparea, pentru ca nu s-ar baza pe nimic. Nici o idee, nici o analiza, nici o teorie nu se naste din neant, ci se bazeaza pe ce au spus/scris/analizat mii de oameni cu scaun la cap, atunci cand a avut loc evenimentul, nu la decenii dupa.
      Evident, se scrie si acum despre Roma antica si despre primul razboi, dar daca atunci, la momentul ala, NIMENI nu ar fi scris despre asta, ACUM, nu am avea despre ce discuta!!

      Deci…chiar daca este vb despre Basescu, istoricii au dreptul sa scrie, CAND VOR EI, pt ca vor scrie luand in calcul faptul ca nu stiu inca totul!!

  10. Domnule Tismaneanu…Pai dvs. vorbiti de investigatii academice, de peer-review, de analiza serioasa, non-partizana, de volume hardcover….Dvs. chiar credeti ca macar 5% din cei care s-au grabit sa arunce cu noroi chiar au idee despre ce vorbiti?! Cand la noi „investigatiile academice” sunt niste referate amarate si doctoratele niste contributii irelevante!?Cum sa inteleaga romanii de rand ca este absolut normal ca lumea academica sa scrie, analitic si extrem de bine documentat, despre presedinti, politici, partide, etc. ?! Unde se face asta la noi? Cine respecta munca academica si cine o face respectand cu adevarat niste standarde serioase?!Puteti sa ii numarati pe degete!

    Sa nu mai spun ca la noi se practica dispretuirea sistematica a orcaror persoane care incearca sa faca si sa gandeasca mai mult decat gloata. Valoarea intelectuala este evaluata cu „pai daca esti prost si stai in facultate, in loc sa faci bani!”….cam acolo suntem, domnule Tismaneanu, nu mai departe de genunchiul broastei!

    Oamenii carora va adresati si care inteleg exact contextul scrierii si publicarii acestei carti se afla si ei probabil, in mijlocul doctoratelor si a aplicarii pt tenure-track, in tari civilizate.

    Totusi, trebuie sa marturisesc ca nu m-a frapat nici nestiinta si nici ingustimea mentala a comentariilor generate de cartea la care ati contribuit. Ceea ce m-a ingrozit au fost comentariile de natura rasista si anti-Semita. N-am crezut ce imi vad ochilor! Cum este posibil, in anul de gratie 2011, dupa toate nenorocirile celui de-al Doilea Razboi, dupa atacurile din Norvegia, sa imi fie dat sa citesc asemenea atacuri absolut dizgratioase la adresa unui om care a facut mai mult pt Romania decat o gramada de frustrarti!?

    Cand am citit felul in care va caracterizeaza si felul in care sunteti acuzat de cele mai inimaginabile lucruri, doar pt ca se banuieste ca ati avea origini Semite, mi-a fost rusine rusine si m-am bucurat ca romana nu e lb de circulatie sa apuce careva din amicii mei sa vada din ce popor ma trag….

    • Mara,

      Cu tot respectul dar traiesc cu sentimentul ca esti off-topic total.
      Sau ma insel?
      Cred ca toti cei prezenti faceam referire la articolul domnului Tismaneanu privitor la oportunitatea si obiectivitatea lucrarii „Romania under Basescu” si nicidecum la domnul Tismaneanu ca si persoana sau la apartenenta sa etnica. Daca ma insel imi cer scuze…Daca ai postat aici doar ca sa ne comunici ca te afli „in mijlocul doctoratelor si a aplicarii pt tenure-track, in tari civilizate” eu te felicit dar mi se pare inutil demersul tau (pentru discutia de fata) si ego-ul tau putin supradimensionat.
      Succes!

  11. Nu stiu de ce se mira atat de mult dl. Tismaneanu de mineriadele de presa indreptate contra dansului. Citesc lista cartilor al carui autor sau co-autor este prof.Tismaneanu, am citit si parte din cartile dansului si este clara linia de totala demascare a comunistilor si a neo-comunistilor, asa cum au fost si sunt inca, in toata „splendoarea” lor. De altfel, de aproape acelasi tratament au beneficiat si beneficiaza oricine incearca sa dezvaluie mizeria morala a comunismului romanesc si a urmasilor lui.
    Ce, dupa publicarea Raportului, se astepta cumva dl.Tismaneanu ca personajele vizate si demnii lor urmasi lor sa se ascunda sub pamant de rusine, sau sa inceapa o cruciada impotriva demascatorului ? Este nou pentru cineva ca urmasii post-comunisti folosesc metodele staliniste / securiste de dezinformare, minciuna crasa si improscare cu noroi zi si noapte pe toate canalele media aservite mogulilor interesati ?
    In plus, prof.Tismaneanu mai are si mortalul pacat de a avea ceva sange semit prin vene, ceea ce in ochii nationalistilor extremisti si a lacheilor lor echivaleaza cu o crima asupra puritatii ariene a bietului popor roman.
    De cand intelectualii de valoare, personajele academice de nivel mondial, ganditori care au spus ceea ce cred, s-au bucurat de apreciere in ochii opiniei publice romanesti abrutizate si prostite 24h/24h de catre cei ce au dus tara de rapa si au jefuit-o economic si spiritual ? Impostura, ticalosia, ignoranta, prostia, intriga, incompetenta – aceasta sunt valorile sublime ale noii Romanii.

  12. daca ne referim la Romania, faptul ca a existat dintotdeauna o aversiune fata de intelectuali (cu referinte clare post datei de 23 august 1944) nu mai reprezinta o actualitate…atat liderii liberali, cat si cei taranisti (si o parte din cei din vechiul partid social-democrat) au sfarsit ingrozitor, victime a idealurilor preamarete si aberante ale PCR-ului. Pe langa acestia (mare parte din ei, oameni adevarati de valoare) au fost inchisi si exterminati atatia intelectuali (profesori, doctori, avocati sau ingineri, etc)…un caz elocvent este cel al lui Mircea Vulcanescu. C-tin Noica daca nu ma insel a fost batut de securisti incat si-a pierdut si o buna parte din dantura. Problema mai trista o reprezinta faptul ca in 1990, la alegerile din mai, lumea il denigra pe Ratiu, ca fiind o fosila cu interese burgheze sau de „comerciant” al valorillor nationale. Inca nu ne-am desteptat…si acest somn dogmatic in visele vechiului regim continua. Atata vreme cat vom continua sa infieram intelectualii, Romania va fi o tara „trista si uzata” ..noi criticam subiectul, nu ideea pe care o dezvolta acesta. Asa ca nu ma surprinde faptul ca majoritatea criticilor adresate D-lui Tismaneanu sunt din partea persoanelor fara cele mai vagi idei asupra subiectelor pe care le cultiva dumnealui…Asta este o mare crima, un sacrilegiu adus unui om…asa procedau comunistii cu vechiile personalitati intelectuale..
    Sunt curios ce simte Vladimir Tismaneanu atunci cand majoritatea criticilor mizerabile si denigrante vin din partea „partidului succesor al PCR-ului” sau din partea „fostului sicofant al lui Ceausescu, C.V. Tudor” ca sa-l citez pe d-l profesor din volumul sau „Stalinism pentru eternitate”, tocmai dumnealui, care a studiat aproape o viata subiectul acesta…
    Probabil ca pentru d-l Tismaneanu, data de 22 decembrie 1989 nu a reprezentat o mare schimbare daca e sa vorbim despre receptia publicului la personalitatea sa dar si a operele sale, ceea ce este trist, evident…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro