Home » Cultura »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Impotriva dictaturii lui Caliban: I.D. Sirbu si onoarea intelectualilor din Romania

Vladimir Tismaneanu ianuarie 4, 2012 Cultura, Politica & Doctrine, Societate/Life
4 comentarii 1,892 Vizualizari

Superb documentata, nascuta dintr-o mare dragoste intelectuala, cartea Clarei Mares “Zidul de sticla. Ion D. Sirbu in arhivele Securitatii” (prefata de Antonio Patras, Curtea Veche, 2011), vine sa intregeasca luminos imaginea noastra despre conditia intelectualului anti-totalitar in regimul comunist. Dramaturg remarcabil, eseist cu impresionante intuitii metafizice, memorialist si romancier de inalta clasa, autor al unor pagini de neuitat despre libertate si sclavie in secolul lagarelor de concentrare si al tribunilor sociopati, I. D. Sirbu a fost un apropiat al scriitorilor din Cercul Literar de la Sibiu, a fost chiar unul dintre fondatorii acestui nucleu lovinescian, decis sa apere valorile esteticului si ale Ratiunii la ceasul anexarii culturii de catre dictatura. Om de stanga, fost asistent al lui Lucian Blaga, I. D. Sirbu a refuzat sa participe la ritualurile abjecte ale regimului. Nu facea parte din specia inchizitorilor, a excomunicatorilor, a canaliilor cinice. Cand abominabilul Pavel Apostol i-a cerut, in 1946, sa-l denunte pe Lucian Blaga sub cele mai sordide pretexte, tanarul filosof a refuzat cu imens dispret propunerea “organizatorului de partid” de la Universitatea din Cluj.

http://www.curteaveche.ro/Zidul_de_sticla_Ion_D_Sirbu_in_arhivele_Securitatii-3-1348

Mai tarziu, si Sirbu si Apostol aveau sa fie arestati si intemnitati. Primul a iesit din temnita cu fruntea sus, cel de-al doilea ca informator. In anii 70, Apostol a ajuns prorector al Institutului de Perfectionare a Cadrelor Didactice, se gudura pe langa Miron Constantinescu si scria delatiuni impotriva lui Tudor Bugnariu. I. D. Sirbu, turnat si calomniat de diversiii campioni ai “liniei de partid”, ramanea une bete noire, tracasat, urmarit, cenzurat. Unul dintre cei care l-au detestat din rarunchi pe I. D. Sirbu a fost sinistrul Andrei Baleanu, critic de teatru ultra-dogmatic, neobosit cronicar dramatic al “Scanteii”, feroce adversar al modernismului de orice fel, nepot al lui Stefan Voicu, redactorul-sef al “Luptei de clasa”, organ teoretic si politic al CC al PMR (apoi PCR). Cand Baleanu ajunge in Vest si incepe sa se lamenteze ipocrit la “Europa Libera” despre “nefericirile” sale in universul comunist, I. D. Sirbu simte ca se sufoca de manie, greata si revolta. Scrie Clara Mares: “Singur si izolat de insusi regimul pe care Baleanu il servise cu fervoare, Sirbu intuieste traseul biografic pe care noul ‘disident comunist’ il poate parcurge in Occident: catedre universitare, lucrari stiintifice, admiratie publica”. Sa ne amintim si de altii care, ajunsi in Vest dupa ce taiasera si spanzurasera in tara, se plangeau ca ei insisi fusesera prigoniti. Un Gheorghe Gaston Marin, fostul dictator economic din anii predecesorului lui Ceausescu, de pilda, isi publica memoriile intitulate, impenitent si sfidator, “Douazeci de ani in serviciul Romaniei lui Gheorghiu-Dej”. Ma intreb cum s-ar fi reactionat la o carte apologetica de acelasi gen cu titlul “Zece ani in serviciul Germaniei lui Hitler”? Il amintesc pe Gaston pentru ca I. D. Sirbu insusi, care l-a cunoscut in junete, il pomeneste, si nu favorabil, in “Jurnalul unui jurnalist fara jurnal”.

Anchetatorii lui I. D. Sirbu au fost monstrul Gh. Enoiu (despre care am avut ocazia sa scriu pe larg) si capitanul Tudor Vornicu. Dedublarea acestuia, devenit ulterior relativ nonconformistul producator TV, tine de psihologia schizoida a omului din subterana. Pe Vornicu, I. D. Sirbu il numeste “cel mai cult si cel mai priceput anchetator din Ministerul de Interne”. Paginile din “Jurnalul” lui I. D. Sirbu despre acesti indivizi ar trebui citite de toti cei care vor sa inteleaga ce a fost institutia criminala numita Securitate. Dupa ce s-a ocupat cu zdrobirea sirei spinarii, nu doar metaforic, in cazuri precum acela al lui I. D. Sirbu ori al lui Stefan Augustin Doinas, capitanul Vornicu a fost decorat si trimis corespondent Agerpres la Paris, probabil pentru a-si adanci formatia intelectuala. Tot mai sofisticatul capitan i-a insotit in vara anului 1964 pe Nicolae Ceausescu si pe Leonte Rautu, aflati in concediu in Franta impreuna cu familiile lor. Era sarmant, inteligent, intotdeauna disponibil si indatoritor. Clara Mares ofera date incontestabile ca vorbim despre acelasi Tudor Nicolae Vornicu, cel ajuns vicepresedintele Televiziunii Romane, alaturi de Silviu Brucan, alt “eretic” cu voie de la stapanire. Luat in brate de regim, Pavel Apostol scria cu nesimtire prefata volumului de Antonio Gramsci aparut la Editura Politica elogiind “umanismul absolut” al marxismului, ajungea membru al Academiei de Stiinte Sociale si Politice, isi incepea o noua viata de familie prin casatoria cu mult mai tanara fiica a unui celebru pediatru si reusea sa plece definitiv din tara, in anii 80, cu aprobarea personala a lui Ceausescu. Ii scrisese ca voia sa participe la un Congres mondial de filosofie unde ar fi urmat sa prezinte o comunicare despre “gandirea secretarului general”. Impostor, lichea, secatura, snapan.

Cum atat de frumos scrie Dan C. Mihailescu: “Ion D. Sirbu! Utopicul socialist blagian, dulce compatimitor al minerilor mitologici, erudit bufon metafizic, patriot mutilat sufleteste, vajnic lup singuratic! Un Lear visind la Prospero, hartuit de o Securitate fata de care Caliban facea dulce figura de … junghi intercostal. Bufonul Gary! Poate ce mai spectaculoasa aparitie a epistolarului si diarismului romanesc dupa 1989, vecin de vitalism cu Petre Pandrea si Ion Negoitescu,. Omul al carui dosar de urmarire face parte in chip dramatic din opera sa. Mult mai mult decat in cazul unor Cioran, Blaga sau Noica, DUI-ul lui Gary Sirbu este o capodopera de suprarealism ubuesc si grotesc gogolian, de (inutila) inventivitate diabolica si caricatura jalnica. Supremul triumf, fie si postum, al victimei: urmaritorii i-au devenit personaje. Oroarea devine deriziune hipnotica”.

De ce nu a existat un Nurnberg al comunismului este o intrebare la care ar ar trebui sa meditam toti cei care suntem framantati de mostenirile totalitare si carora ne pasa de distinctiile dintre bine si rau. De ce a renuntat Boris Eltin la proiectul de a deschide un proces impotriva PCUS? De ce nu a avut loc o condamnare a comunismului, similara cu aceea din Romania, in tari precum Ungaria ori chiar Polonia? Cine are interesul sa oculteze memoria crimelor comuniste? Nu este vorba de comunism si fascism ca termeni abstracti, categorii politologice, ci de experiente istorice reale soldate cu milioane de morti. Cum scrie Timothy Snyder, fiecare dintre acesti morti a avut un nume. Am scris despre aceste lucruri de mai multe ori. Lectia profesorului Nicolae Margineanu si a scriitorului Ion D. Sirbu este una de umanism si onoare in vremuri inumane si dezonorante. Folosesc deliberat timpul prezent, pentru ca generatiile mai tinere au nevoie de asemenea repere. In absenta a ceea ce se numeste un trecut utilizabil (usable past), oamenii sunt derutati, debusolati, se ratacesc in labirintul diverselor mitologii ce promit salvarea aici si acum. Nu li se poate servi tot timpul retorica relativista si cinica a apei si pamantului, adica a noroiului universal (folosesc aici o analiza a Monicai Lovinescu). In incheiere, fie-mi permis sa citez dintr-o scrisoare adresata lui I. D. Sirbu de profesorul Virgil Nemoianu, pe 7 iulie 1989:

Auzisem deja de la prieteni de boala ta si ma doare sa vad confirmate cele mai rele banuieli. Scrisoarea ta va ramane pentru mine–indiferent de faptul ca Dumnezeu ni te lasa noua inca vreo cativa ani, sau te vrea la El cat mai curand–un document de demnitate, de luciditate si de gravitas cu adevarat romana. In viata mea tu ai fost–in anii corespondentei noastre–si ai ramas in continuare un moment luminos, lucru confirmat pe deplin de aceste clipe de adavarata cumpana. Cati dintre conationali (si in fond cati dintre contemporanii nostri in general) izbutesc atat de genial (baga de seama: imi masor bine cuvintele) sa uneasca surasul Ratiunii voltairiene cu o credinta calda si intreaga in Fiinta (ca obste umana, ca familie, ca traditie, ca natura, ca divinitate), asa cum faci tu? Astfel de performante intelectuale si existentiale reuseau poate in Weimarul lui Goethe, dar nu se mai vad niciodata in zilele noastre. (…) Se citeaza multe cuvinte din urma celebre. Mie din toate imi place al episcopului Latimer, dus pe rug pentru credinta sa, pe la mijlocul secolului XVI. “Play the man…” ii zice tovarasului sau de supliciu, “play the man, and we shall this day light such a candle by God’s grace in England that I trust shall never be put out.” E bine cand putem avea incredere in sensul suferintei noastre si in raportul ei cu transcendenta”. (Ion D. Sirbu, “Traversarea cortinei. Corespondenta cu Ion Negoitescu, Virgil Nemoianu, Mariana Sora, Editura de Vest, Timisoara, 1994, pp. 540-541).

I. D. Sirbu a mai apucat sa citeasca scrisoarea lui Virgil Nemoianu, dar nu sa si raspunda. Pe 7 noiembrie 1989, vaduva sa, Elisabeta Sirbu, ii scria profesorului de la Catholic University of America despre sentimentele de pretuire adresate in ultima scrisoare: “Ele au avut darul sa-i aline cumplita suferinta, sa-i dea putere sa-si pastreze demnitatea pana la capatul drumului” (op.cit., p. 542). “Moartea transforma viata in destin”, spunea Malraux. Putine sunt cazurile in care aceste cuvinte sa fie atat de adevarate precum in acela al chinuitului si dreptului intelectual Ion D. Sirbu. Intr-o scrisoare catre Mariana Sora trimisa pe 6 iunie 1989, gasim acest P.S.: “Ieri, un destept mi-a spus: ‘Cancerul nu e o boala, e o simpla greseala politica a organismului, necombatuta inca din faza cand era visul de veacuri al omenirii…’”

Pentru cei interesati de ceea ce eu numesc costurile utopiei, iata un link:

http://www.contributors.ro/global-europa/costurile-utopiei-religii-politice-si-terorism-totalitar/

Despre tortionari:

http://www.contributors.ro/societatelife/calaii-sunt-printre-noi/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. dorin valeriu spune:

    Multumesc pentru acest minunat articol !

  2. T. Bucur spune:

    Si Tudor Vornicu? Incredibil! Inteleg ca, totusi, e adevarat!

  3. georges spune:

    felicitari pentru articol.

    e laudabila initiativa dumneavoastra de a scrie pe contributors despre un Alexandru Ivasiuc sau un Ion D. Sirbu.

    ceea ce ma intristeaza pe mine este ca Ion D. Sirbu chiar si post morten a ramas tot intr-un semi anonimat. Fostul teatru al Centralei Minelor de la Petrosani, devenit acum municipal ii poarta numele si cateva strazi prin Vale. Plus o scoala si o strada la Craiova.

    Ion D. Sirbu. a fost cel mai bun exemplu al omului de stanga, provenit dintr-o colonie de mineri de la Petrila si ajuns absolvent de filosofie la Cluj, dar cu mentiunea ca era un democrat convins. Detesta extrema stanga si tot ceea ce insemna totalitarism.

    ps. daca are cineva idee unde gasesc un volum din Povestiri Petrilene, carte pe care o caut de ceva vreme va rog sa imi dati un indiciu, o informatie. mersi.

  4. GhP spune:

    “De ce nu a existat un Nurnberg al comunismului este o intrebare la care ar ar trebui sa meditam toti cei care suntem framantati de mostenirile totalitare si carora ne pasa de distinctiile dintre bine si rau. De ce a renuntat Boris Eltin la proiectul de a deschide un proces impotriva PCUS? De ce nu a avut loc o condamnare a comunismului, similara cu aceea din Romania, in tari precum Ungaria ori chiar Polonia? Cine are interesul sa oculteze memoria crimelor comuniste?”

    Oare se va face la fel si cu procesul capitalismului creat in RO dupa 1990 ?

    Desigur ….



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)