Este vara, mergem cu totii, ori cei mai multi dintre noi, la mare. Ne simtim minunat, uitam de griji, ne bucuram de soare, de valuri, de clipele de fericita nepasare. Euforia se termina insa in clipa cand apar meduzele: gelatinoase, insinuante, lipicioase, cu transparenta lor inselatoare. De ele nu ai cum sa te feresti. Sunt mieroase, se strecoara insidios in spuma marii, sunt agentii perfecti ai neantului.
Meduzele nu vorbesc, ci susura. Nu sunt capabile sa fie rechini. Sunt doar, vorba cuiva, plevuscile de la masa stapanilor. Isi prezinta mizerabilul venin drept elixir al iubirii. Meduzele nu stiu ce inseamna o batalie cinstita. Sunt invizibile, omniprezente, tentaculare si abjecte precum Securitatea.
Meduza are un nume in literatura: Polonius. Ori, daca preferati, Iago. Poate ca ma insel: Polonius si Iago nu actionau “in grup”, nu se supuneau “logicii colectivelor”, cea atat de draga, in ultimii sai ani de viata, unui cunoscut filosof interbelic pe care, evident, meduzele pretind ca il detesta. Meduza se conformeaza voluptuos acestei “logici,” cum imi spunea un bun prieten, par vocation et conviction — sans le savoir, parce-que au-delà de son concevoir.
Nu s-a descoperit inca, din cate stiu, leac impotriva lor. Intre creaturile oceanului, meduza este simbolul ratarii (sa-mi fie iertata antropomorfizarea!). Meduza nu are decat un scop: sa produca durere si dezgust. Nu groaza, ci greata. Meduza are infioratoare complexe. Nu te poti lupta cu sufocantul, infectul, nerusinatul sarut al celenteratelor. Prefer lupii, sacalii, hienele.
In Reading gaol by Reading town
There is a pit of shame,
And in it lies a wretched man
Eaten by teeth of flame,
In burning winding-sheet he lies,
And his grave has got no name.
And there, till Christ call forth the dead,
In silence let him lie:
No need to waste the foolish tear,
Or heave the windy sigh:
The man had killed the thing he loved,
And so he had to die.
And all men kill the thing they love,
By all let this be heard,
Some do it with a bitter look,
Some with a flattering word,
The coward does it with a kiss,
The brave man with a sword!
(Oscar Wilde, “The Ballad of Reading Goal”)
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Dincolo de simbolistica pe care o atasati meduzelor si de lirismul interesant din textul dvs., eu sunt de parere ca ele au totusi o frumusete aparte atunci cand sunt captive intr-un acvariu.
Dar numai in acvariu, si mai ales impreuna cu surorile lor celenterate, coralii si anemonele de mare.
Meduzele sunt super misto in acvariu. Dar inteleg ceva din scopul textului (nu pot sa-i spun logica ca se bazeaza in principal pe senzatii) :)
Cand ma duc cu caiacul in golful meduzelor maro unde sunt cu miile esuate pe plaja si inoata in apa si stiu ca sunt otravitoare si nu e deloc placut sa ai de-a face cu ele, inteleg un pic despre ce e vorba.
Pe de alta parte tot mi se par fantastice pentru felul in care s-au adaptat la mediu si practic lasa apa sa le „ghideze”.
Acest exercitiu de imaginatie se intituleaza „Impresii”. Restul e deliberat ambiguu si totusi, sper, precis :)
Domnule profesor, pentru ca tot vorbiti de impresii : dvs. aveti impresia ca vreo medusa citeste acest articol ?
N-am habar. Poate da, poate nu :)
Poate meduzele nu, dar consilierii meduzelor cu siguranta…
PS. Fiti cu ochii-n patru domnule Tismaneanu, una dintre cele mai periculoase, se-aude ca e off leash pe malurile Potomacului (ii plac apele tulburi in general…norocul dv e ca e foarte lenesa, doarme mai tot timpul…da’ oricum e destul de periculoasa…mai ales cind se trezeste (rar ce-i drept) e destul de confuza si de buimaca (aceasta stare e foarte apropiata de ceea ce Bob Dylan numeste starea de „stoned”, una dintre putinele caracteristici mostenite de la legendara Gorgona :-)… imediat cum se uita in oglinda ajunge in starea asta, si se uita destul de des, ca e si narcisista pe deasupra….daca nu cumva chiar o fi stoned, caz in care teoria de mai sus pica!)…nu mai tine cont de nimic…foarte veninoasa in aceasta stare, mai ales ca nu intelege mai nimic din ce se petrece in jurul ei…
Indeed :)
Din păcate, precum gândacii de bucătărie, fac parte din biodiversitatea speciilor. E oricum mai sănătos să înnoți în piscină…
Frumoasă alegorie! Simbolistica ei însă înfiorează precum atingerea gelatinos-veninoasă a meduzei. Regret că nu stăpânesc subtilităţile englezei literare pentru a înţelege adâncimile poemului lui Oscar WIlde.
Dincolo de topic, permiteţi-mi să semnalez aici articolul ,,Avangardele utopice” din ultimul număr al revistei Orizont. La fel, şi celelalte articole pe care le-aţi publicat neîntrerupt, din luna februarie încoace, la rubrica Polis din această revistă. Poate că există cititori interesaţi, ţinând seama că arhiva se poate accesa online.
Va multumesc pentru cuvintele bune si pentru semnalarea rubricii mele din „Orizont”.
Eu voi aborda acest subiect „la propriu” si nu la „figurat”.In timp ce rechinii omoara mai putin de 10 oameni intr-un an de zile, meduzele omoara 50. Astfel de comparatii sunt insa fortate. Sa nu uitam ca cei mai mari ucigasi sunt tantarii femela care omoara cam 1 milion de persoane intr-un an (paludism). Ceea ce au insa in comun rechinii si meduzele este vechimea lor pe planeta. Sunt dintre cele mai „batrane” fiinte cunoscute pe pamant. Faptul ca au rezistat si ca s-au adaptat la toate schimbarile pe care le-au trait , personal, imi starneste respectul.
pai atunci presupun,vetzi continua sa respectatzi si meduzele umane din romanica
lipsa de talent lasă să se vadă simpla ură.
în context, Oscar Wilde nu înseamnă nimic.