vineri, martie 29, 2024

În căutarea timpului pierdut: Enigma lui Munk, piscinae romane și eclipse antice

From this hour I ordain myself loos’d of limits and imaginary lines

Walt Whitman, 1865

Pe lângă mult discutatele creșteri ale temperaturii (cca. 0,8°C)  și ale concentrației de CO2 din atmosferă (cca. 0,0125%) față de perioada imediat anterioară revoluției industriale, un alt parametru crucial al actualei perioade interglaciare, mult mai puțin abordat de mass-media, respectiv de opinia publică, este variația nivelului global mediu al oceanelor (GMSL ori Global Mean Sea-Level) ca indicator major al schimbărilor climatice.

O cercetare mai atentă a acestui parametru oferă o fascinantă poveste despre căutarea timpului pierdut, care a început cu o enigmă.

Profesorul de geofizică Walter Munk, care împlinește 101 ani astăzi, pe 19 octombrie 2018, este considerat Einstein-ul oceanelor (dar fără premiu Nobel, pentru că nu se acordă în geoștiințe) și patriarhul oceanografiei americane.

În 2002, Munk a publicat un articol – Twenty century sea level: An enigma – care a perplexat comunitatea climatologilor.  Ce s-a întâmplat?

Din geofizica marină, știm că variațiile GMSL în raport cu crusta terestră mobilă sunt controlate în principal de doi factori: schimbările în volumul oceanului planetar (componenta sterică, dominată de expansiunea termică) și schimbările în masa oceanului planetar (componenta eustatică, dominată de topirea ghețarilor și stocarea apei pe continente).

La sfârșitul ultimei ere glaciare, cu cca 20,000 ani în urmă, nivelul global oceanic era la -125 m sub acel actual, apoi a crescut rapid, ajungând la aprox. -2 m în jurul anului 4000 î.e.n., după care, în jurul lui 2000 î.e.n., creșterea s-a diminuat semnificativ (Fig. 1).

Fig. 1. Modelul de evoluție al GMSL asumat de Munk pe baza datelor și modelelor publicate. După ultimul maxim glacial de acum 20.000 ani, nivelul global oceanic a crescut cu 125 m și, începând din anul 4.000 î.e.n., a rămas la cca -2 m față de nivelul actual. După Mica Glaciație, nivelul mării a crescut din 1900 cu 1,8 mm/an (rata istorică, o combinație între componenta sterică și eustatică), reprezentând un total de 18 cm până în anul 2000. Începând din 1950, are loc și o creștere  a GMSL de 0,6 mm/an, datorată expansiunii termale asociate cu încălzirea globală (rata influenței gazelor cu efect de seră), reprezentând un total de 3 cm.  Până în anul 2000, nivelul mediu global al oceanelor ar fi trebuit să crească cu 18+ 3 = 21 cm. (din Munk, 2002)

Raportul oficial al IPPC (Intergovernmental Panel on Climate Change) din 2001 alocă creșterii GMSL din ultimul secol o contribuție eustatică de 0,06 mm/an. Dacă însă facem scăderea

21 cm (date istorice) – 3 cm (încălzire globală) – 6 cm (topirea ghețarilor)

rămân 12 cm de creștere a nivelului mării care nu pot fi explicați, adică mai mult de jumătate din creșterea GMSL. Munk a calculat că cei 12 cm lipsă „la apel” ar  necesita fie o creștere a componentei sterice cu 10^24 J pentru căldură stocată în ocean, fie topirea suplimentară a 40.000 gigatone de gheață în secolul al 20-lea (componenta eustatică). Ambele condiții sunt imposibil de acceptat din considerente istorice. Aceasta este prima parte a enigmei pe care Walter Munk a prezentat-o lumii academice în 2002.

Cum se măsoară nivelul global oceanic?

În ultimii 300 ani, măsurarea GMSL s-a făcut cu niște dispozitive relativ simple – maregrafe –  constând dintr-un cilindru deschis în care un flotor ca o minge de ping-pong se deplasează în sus și în jos, marcând fluxurile și refluxurile mareice. Mai recent, citirile maregrafelor se fac automat, utilizând un sistem GPS pentru transmiterea și integrarea datelor măsurate într-o rețea națională.

Cea mai mare bază de date ale nivelurilor medii oceanice, lunare și anuale, măsurate de maregrafe în sec. al 20-lea, este menținută de The Permanent Service for Mean Sea Level (PSMSL) constând din ∼2000 locații aflate în  ∼200 țări. Calitatea înregistrărilor este variabilă, fiind influențată negativ de mai mulți factori: răspândire neuniformă (predomină locațiile din emisfera nordică; sunt foarte puține stații aflate la latitudini mai mari de 60°),  locații pe zone cu subsidență ori ajustare izostatică glacială active, vecinătatea marilor zone urbane, unde se extrage intens apa subterană, măsurători incomplete etc.

O compilație a câtorva zeci de înregistrări de bună calitate ale nivelului mării făcute în secolul al 20-lea cu maregrafe distribuite global este ilustrată în Fig. 2.

Fig. 2. Măsurători cu maregrafe ale GMSL între 1900 și 2001. Punctele roșii sunt date obținute din Church et al. (2004), iar  cele albastre din Jevrejeva et al. (2006). Compilația este preluată din Cazenave și Llove (2010)[1]. Ratele de creștere sunt estimări personale.

Conform Fig. 2, în prima parte a secolului trecut (1900 – 1930), rata de creștere a GMSL a fost relativ nesemnificativă, < 0,5 mm/an. După care, s-a înregistrat o rată de creștere de ~1,8 mm/an, valoare folosită și de Munk (2002).

O analiză ulterioară a înregistrărilor făcute de 622 maregrafe incluse în PSMSL a scăzut rata de creștere a GMSL în perioada 1901 – 1990 la 1,2±0,2 mm/an[2].

Ce putem spune despre variațiile nivelului mării în antichitate?

O lucrare de referință a fost publicată în 2004 de un colectiv de cercetători italieni conduși de un profesor de geofizică australian, Kurt Lambeck[3]. Autorii au folosit în mod ingenios o realitate arhitecturală din perioada romană cuprinsă între  100 î.e.n. și 100 e.n.

Romanii bogați, care aveau vile în zonele centrale ale Mediteranei (de ex., pe malul Mării Tyrheniene), și-au construit bazine de creștere a peștelui, numite piscinae. Deși limba română este bazată pe cea latină, noi folosim cuvântul piscină (preluat din franceză) pentru a numi în principal un bazin de înot. Atunci când este destinat creșterii peștelui, bazinul respectiv poartă un nume de origine maghiară, heleșteu sau eleșteu (din mg. halastό).

Piscinele romane erau săpate în stâncă și comunicau cu marea printr-o ecluză ingenioasă (Fig. 3). Pentru a mânca pește proaspăt zilnic, arhitecții romani au prevăzut ca partea de sus a ecluzei să depășească nivelul refluxului cu 20 cm. Astfel, în piscină putea intra zilnic apă proaspătă și, în același timp, se limita evadarea peștilor în timpul fluxului. Pentru evacuarea apei stătute, ecluza era prevăzută la partea inferioară cu orificii mici de evacuare a apei prin care peștii nu putea scăpa din bazin.

Măsurând pozițiile părților de sus ale ecluzelor din 12 piscine romane antice în raport cu mareele actuale, autorii au concluzionat că nivelul local al Mării Tyrheniene a crescut în ultimii 2.000 ani cu 130 mm, adică cu 0,065 mm/an, o rată semnificativ mai mică decât cea indicată de maregrafe.

Fig. 3. Ruinele piscinelor romane din La Banca (A), lângă Anzio, și Punta della Vipera (B), lângă Civitavecchia, de pe malul estic al Mării Tyrheniene. Profesorul Lambeck stă pe un zid al piscinei și apa abia îi ajunge până la glezne. Nivelul mării a crescut în zona respectivă cu ~130 mm în ultimii 2000 ani, adică cu o rată medie de ~0,065 mm/an. (Sursa: Fig. 2 din Lamback et al., 2004)


Măsurătorile altimetrice satelitare din perioada 1993 – 2017 (TOPEX/Poseidon, Jason-1, Jason-2, și Jason-3) indică o rată de creștere a GMSL de ~3,0 ± 0,4 mm/an, adică circa 7 cm în 25 ani[4].

Numai că trebuie subliniat imediat că este vorba despre măsurători diferite de cele efectuate de maregrafe. Sateliții măsoară schimbările în înălțimea suprafeței mării (nivelul absolut al suprafeței potențiale care descrie geoidul), în timp ce maregrafele oferă date privind variațiile relative ale suprafeței mării în raport cu nivelul crustei, adică indică nivelul relativ al mării. Acesta din urmă este o măsură directă a schimbărilor în volumul oceanului (și a impactului combinat al topirii ghețarilor și al efectelor sterice), dar primul nu este, deoarece nu ia în considerare deformarea crustei prin diverse fenomene geologice (ajustare izostatică glacială, subsidență în zonele deltaice, acțiuni specifice în zonele tectonice active etc.). De multe ori, literatura de specialitate le consideră echivalente, introducând confuzii nedorite în estimările variațiilor GMSL.

Să recapitulăm: trei seturi diferite de măsurători ale nivelului global al oceanelor după ultima glaciație oferă trei rate de creștere diferite:

  • ~0,065 mm/an pentru ultimii 2.000 ani;
  • ~1,8 mm/an pentru ultimii 300 ani;
  • ~3 mm/an pentru ultimii 25 ani.

Care dintre cele trei valori ale GMSL trebuie considerate pentru rezolvarea primei părți a enigmei lui Munk? Greu de răspuns.

În căutarea timpului pierdut: Eclipse antice, maree și efectele ultimei glaciații

Munk a mai făcut o observație interesantă în formularea enigmei sale: Unde s-a dus toată gheața care s-a topit după ultima glaciație și ce efecte a produs?

Dacă banchizele și calotele glaciare se topesc, asta se întâmplă aproape de poli, iar cea mai mare parte a apei rezultate se deplasează către ecuator. Această mișcare este similară cu cea a unui patinator care, în timpul rotirii pe gheață, își desface brațele. Topirea ghețurilor de acum 20.000 ani va produce o încetinire a rotației Pământului. Cauză majoră în această situație este efectul de frânare produs de mareele care se sparg de țărmuri, așa numita disipare mareică. În plus, se produce și un alt efect: axa de rotație a Pământului va oscila puțin (migrarea polilor) pentru că topirea ghețurilor nu este perfect simetrică, iar apa rezultată se va deplasa mai mult în unele părți ale planetei decât în altele. Aceste două efecte (încetinirea rotației planetei și deplasarea polilor axei de rotație) reprezintă alte două părți componente ale enigmei lui Munk. Să vedem ce răspunsuri posibile există.

Teoretic, se poate calcula cât de mult s-a schimbat rotația Pământului de-a lungul perioadei postglaciare, apoi se compară aceste schimbări cu cele pe care credem că le-a indus topirea glacială în același interval de timp și vedem dacă cele două măsurători se potrivesc una cu cealaltă.

Datele esențiale sunt oferite de eclipsele de soare și lună înregistrate cu mare acuratețe de astronomii babilonieni, chinezi, arabi și greci (Fig. 4).

Fig. 4. Date despre eclipse, precum acest raport babilonian scris cu cuneiforme pe o tabletă de argilă din 30 ianuarie 10 î.e.n., relevă că rotația Pământului s-a încetinit de-a lungul timpului (Courtesy of The British Museum)

O compilație extrem de migăloasă a eclipselor din perioada 700 î.e.n. – 1990 e.n. a fost publicată pentru prima dată în 1995 de Stephenson și Morrison și revăzută în 2003 de Stephenson (Fig. 5).

Fig. 5. Analiza eclipselor antice derivată din eclipsele babiloniene, chineze, arabe și grecești sugerează o încetinire a rotației Pământului suficientă să producă o eroare temporală D(elta)T de ~5 ore (18.000 s) în perioada 700 BC – 1990 AD. (modificat după Sursa[5])

Eroarea D(elta)T reprezintă diferența între timpul de apariție al unei eclipse, care este măsurat în timpul terestru (teoretic, o scală de timp invariabilă) și timpul universal, care este fixat la rotația Pământului din anul 1820 e.n. În ultimii 2.500 ani, s-a înregistrat o eroare de aprox. 5 ore (~18.000 s)[6].

Curba verde, care aproximează toate datele, indică o schimbare medie în lungimea zilei cu t = 1,70  ± 0,05 milisecunde/secol (ms/cy). Contribuția adusă de frânarea mareică (curba albastră) poate fi derivată independent din condiția ca momentul unghiular total al sistemului Pământ-Lună să fie conservat și a fost estimată la t = 2,3 ± 0,1 ms/cy (curba albastră întreruptă). În mod surprinzător, efectul mareic depășește valoarea totală a erorii temporale D(elta)T cu

1,7 – 2,3 = -0,6 ms/cy

După ultima glaciație, două fenomene opuse au modificat momentul de inerție al Pământului:

1) O ridicare (ajustare) izostatică a uscatului de la mari latitudini, acoperite  anterior de ghețari, a produs o creștere a vitezei de rotație a planetei cu 0,6 ms/cy, și

2) O deplasare a maselor de apă topită către ecuator, a cauzat o încetinire a vitezei de rotație (creșterea lungimii zilei) cu 0,1 ms pentru fiecare 1 cm de ridicare eustatică a GMSL.

Dacă cei 12 cm „lipsă la apel” ar fi atribuiți topirii ghețarilor de la mare latitudine și deplasării lor către ecuator, atunci schimbarea media în lungimea zilei, în ms/cy, ar fi:

2,3 (frânare mareică) – 0,6 (ridicare izostatică) + 1,2 (ridicare reziduală) = 2,9 ms/cy

adică s-ar plasa deasupra curbei verzi (1,7 ms/cy) din Fig. 5, ceea ce contrazice ipoteza creșterii eustatice a GMSL prin topirea ghețarilor ultimei glaciații.

În căutarea timpului pierdut continuă.

Migrația polilor rotaționali (o noțiune introdusă de tectonica plăcilor) poate fi estimată printr-un model matematic: când are loc o ridicare eustatică globală, polii de rotație răspund printr-o deplasare către sursa topirii. În timpul ultimului secol, pe baza măsurătorilor geodetice și astronomice, polul nord rotațional a migrat cu 10,81±0,03 m către locația 79,2°±0,2°W din Hudson Bay, confirmând o creștere a vitezei de rotație a Pământului cu 0,6 ms/cy.[7]

Să recapitulăm acum.

În 2002, Munk a lansat o provocare comunității științifice (mai puțin mass-mediei, care nu s-a grăbit s-o popularizeze din motive bine-cunoscute de political corectness) în legătură cu creșterea nivelului mediu global al oceanelor în secolul al 20-lea, așa cum fusese prezis de documentele oficiale IPCC din 2001.

Mai întâi, Munk a demonstrat că estimările predominante din ultimul secol cu privire la creșterea GMSL cu ~1,8 mm/an, implică două fenomene care nu s-au întâmplat în realitate:  fie o creștere excesivă a energiei termice stocate în apa oceanelor, fie o topire adițională a unor imense cantități de gheață, ambele necesitând o încălzire globală de o magnitudine nedovedită.

Apoi, Munk a listat două observații canonice referitoare la rotația Pământului: i) rata de încetinire a rotației de-a lungul ultimilor trei milenii, așa cum reiese din studiul eclipselor antice, nu este confirmată de o creștere adecvată a frânării mareice, care ar fi trebuit să acționeze dacă nivelul oceanelor ar fi crescut conform datelor oficiale IPCC;  ii) schimbările în orientarea vectorului de rotație al Pământului din ultimul secol sunt conforme cu un model al ajustării izostatice post-glaciale, care indică o creștere a vitezei de rotație a planetei.

Cele trei elemente constitutive ale enigmei Munk din 2002 au clătinat serios punctele de vedere oficiale cu privire la schimbările climatice, exprimate de IPCC – organizație care, împreună cu Al Gore, a primit Premiul Nobel pentru Pace, 2007, for their efforts to build up and disseminate greater knowledge about man-made climate change, and to lay the foundations for the measures that are needed to counteract such change.

La vremea aceea, IPCC considera că expansiunea termică a oceanelor era candidatul ideal pentru exemplificarea încălzirii globale produse de oameni. Dar oamenii de știință au calculat că componenta sterică a creșterii GMSL este prea mică, prea tardivă și prea liniară.

Dovezile produse de „căutarea timpului pierdut” – studiul eclipselor antice – exclud o componentă eustatică largă rezultată prin topirea Antarcticii și Groenlandei. Totuși,  dacă ar fi avut loc topiri excesive și la poli și în zonele cu climă temperată, ar fi fost posibilă o reconciliere cu datele rotaționale.

O încercare de rezolvare a enigmei lui Munk…

a avut loc în 2015, când mai mulți cercetători americani și canadieni, conduși de Profesorul Jerry X. Mitrovica de la Harvard University, au propus o soluție preliminară pentru a răspunde provocărilor lui Munk[8].

Principala contribuție a noului studiu constă în a critica modelul de viscozitate folosit de Munk în calcularea perturbațiilor produse în rotația Pământului de ajustarea izostatică post-glacială. Modelul de viscozitate în cauză fusese propus de profesorul William R. Peltier de la University of Toronto în 1998 și 1999([9]).

Mitrovica et al. (2015) au propus un alt model de comportare vâscoasă a interiorului terestru, prin care ajustarea izostatică post-glacială a fost constrânsă să producă creșteri ale GMSL cu ~0,7 mm/an, mult mai mici decât cele folosite de Munk (1,8 mm/an sau cele satelitare, de ~3 mm/an).

O altă propunere a grupului Mitrovica et al. (2015) încearcă să justifice propriul lor model de vâscozitate prin considerarea cuplajului magnetic dintre nucleul intern metalic al pământului și mantaua formată din roci. Cuplajul ar fi facilitat de nucleul extern, aflat într-o stare fluidă și ar fi responsabil pentru o frânare suplimentară a rotației terestre. Aceasta ar fi suficientă ca, împreună cu disiparea mareică și efectele post-glaciare, să producă încetinirea rotației Pământului cu 5 ore.

…dar enigma persistă

Întâmplător, Prof. Peltier a fost conducătorul de doctorat al lui Mitrovica.

Peltier, al cărui model de vâscozitate fusese folosit de Munk în formularea enigmei sale, a devenit principala țintă de atac a noii modelări propuse de fostul său doctorand, dar a respins critica adusă ca fiind „absolut incorectă”.

Cât despre ideea existenței unui cuplaj nucleu-manta, care ar produce o frânare suplimentară a rotației terestre, Peltier afirmă: Nice try, but not cigar, aprox. Bună încercare, dar departe de realitate.

Concluzii

Cunoașterea cât mai precisă a variației nivelului oceanelor este importantă pentru studierea schimbărilor climatice, recte a încălzirii globale, mai mult poate decât cea a variațiilor de temperatură sau a concentrațiilor de CO2. Pentru că, prin imensa lor suprafață și masă de apă, oceanele reprezintă cel mai mare rezervor pentru stocarea căldurii și dioxidului de carbon.

Am prezentat rezultatele a trei tipuri de măsurători ale GMSL, care diferă semnificativ între ele (~0,065 mm/an, ~1,8 mm/an, ~ 3 mm/an), plus o valoare de compromis, produsă de  o modelare (~0,7 mm/an). Faptul că avem cunoștințe imprecise, contradictorii chiar, despre creșterea nivelului global marin după ultima glaciație ridică un serios semn de întrebare asupra viitoarelor scenarii legate de consecințele încălzirii globale – vor fi sau nu vor fi inundate masiv zonele litorale, construim sau nu ziduri de protecție de-a lungul țărmurilor joase etc.

Nivelul mării este un parametru crucial al schimbărilor climatice și, prin prisma enigmei lui Munk, suntem într-o poziție delicată: recurgem la modelări, chiar controversate, precum cea din 2015, care să respecte datele măsurate și să ofere soluții de compromis.

Enigma lui Munk, niciodată discutată până acum pe Contributors, nu a stârnit interesul mass-media sau comentariile vajnicilor ecologiști. Cei mai mulți probabil că nici nu au auzit de așa ceva, semn că „universitatea” Google va înrola curând noi cohorte de „studenți”. Pentru mass-media de o anumită culoare, mult mai profitabile ca rating, dar deplorabile ca valoare adăugată, sunt diatribele la adresa lui Donald Trump sau împotriva celor ~3% dintre oamenii de știință, care gândesc și dincolo de sloganuri curente sau corectitudine politică.

Note___________


[1] Cazenave, A. and Llovel, W., 2010, Contemporary Sea Level Rise, Annu. Rev. Mar. Sci., vol. 2, pp. 145–173.

[2] Hay, C. C. et al., 2015, Probabilistic reanalysis of twentieth-century sea-level rise, Nature, vol. 517, pp. 481–484.

[3] Lambeck, K. et al., 2004, Sea level in Roman time in the Central Mediterranean and implications for recent change, Earth and Planetary Science Letters, vol. 224, pp. 563 – 575.

[4] Nerem, R. S. et al., 2018, Climate-change driven accelerated sea-level rise detected in the altimeter era, Proc. of Nat. Acad. Sci., vol. 115, no. 9, pp. 2022 – 2025.

https://earthobservatory.nasa.gov/WorldOfChange/DecadalTemp

[5] Stephenson, F. R. and Morrison, L. V., 1995, Long-term fluctuations in the Earth’s rotation: 700 BC to AD 1990, Philos. Trans. R. Soc. London A, vol. 351, pp. 165 – 202.

Stephenson, F. R., 2003, Historical eclipses and Earth’s rotation, Astronomy & Geophysics, vol. 44, no. 2, pp. 2.22-2.27.

[6] Între timp, s-a publicat o compilație pe o perioadă mai lungă a eclipselor:

Stephenson, F.R., Morrison, L.V., and Hohenkerk, C.Y., 2016, Measurement of the Earth’s rotation: 720 BC to AD 2015, Proc. R. Soc. A 472: 20160404, http://dx.doi.org/10.1098/rspa.2016.0404.

În ultimii 2.740 ani, rotația Pământului s-a încetinit cu ~6 ore (~22.000 s).

[7] Gross, R. S., 1996, Combinations of Earth orientation measurements: SPACE94, COMB94, and POLE94, Journal of Geophysical Research, vol. 101, vol. B4, pp. 8729 – 8740.

Gross, R. S., and Vondrák, J., 1999, Astrometric and space‐geodetic observations of polar wander, Geophysical Research Letters, vol. 26, vol. 14,  pp. 2085 – 2088.

[8] Mitrovica, J. X., et al., 2015, Reconciling past changes in Earth’s rotation with 20th century global sea-level rise: Resolving Munk’s enigma, vol. 1, no. 11, e1500679, http://advances.sciencemag.org/content/1/11/e1500679

Titlul articolului meu este o adaptare a celui folosit de Profesorul Mitrovica în cadrul unei conferințe ținute în 2010: In Search of Lost Time: Ancient Eclipses, Roman Fish Tanks and the Enigma of Global Sea Level Rise. Recomand cititorilor interesați această prezentare pentru multe detalii pe care, din economie de spațiu, nu le-am putut include în articolul de față.

[9] Peltier, W. R., 1998, Postglacial variations in the level of the sea: Implications for climate dynamics and solid‐earth geophysics, Reviews of Geophysics, vol. 36, no. 4, pp. 603-689, https://agupubs.onlinelibrary.wiley.com/doi/epdf/10.1029/98RG02638

Peltier, W. R., 1999, Global sea level rise and glacial isostatic adjustment, Global Planet. Change, v. 20, no. 2-3, pp. 93 – 123, https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0921818198000666

Distribuie acest articol

54 COMENTARII

  1. Splendidă Contribuție.

    Informație nouă mie (și, îndrăznesc să cred, multor cititori), clar prezentată și o provocare minții . . .

    Mulțumiri, precum întotdeauna.

  2. Multumesc Dlui Cranganu pentru articol. Asa am ajuns sa aflu si eu despre
    fascinanta personalitate stiintifica, si nu numai, a profesorului Munk.

    Asa am avut prilejul sa dau peste un exemplu de atitudine dincolo de
    argumentele „politically correct” sau „incorrect”, si care tin mai degraba de
    ceea ce este „intelectually correct”.

    Ma refer la un articol din prestigioasa revista „Science”, 7 Mai 2010
    co-semnat, printre multi altii, de Walter Heinrich Munk:

    http://science.sciencemag.org/content/328/5979/689

    Nu ma pot impiedica sa citez din el pentru cei care nu au rabdarea sa urmeze
    link-ul de mai sus.

    Science 07 May 2010:
    Vol. 328, Issue 5979, pp. 689-690
    DOI: 10.1126/science.328.5979.689

    Climate Change and the Integrity of Science

    We are deeply disturbed by the recent escalation of political assaults on
    scientists in general and on climate scientists in particular. All citizens
    should understand some basic scientific facts. There is always some uncertainty
    associated with scientific conclusions; science never absolutely proves
    anything. When someone says that society should wait until scientists are
    absolutely certain before taking any action, it is the same as saying society
    should never take action. For a problem as potentially catastrophic as climate
    change, taking no action poses a dangerous risk for our planet.

    Scientific conclusions derive from an understanding of basic laws supported by
    laboratory experiments, observations of nature, and mathematical and computer
    modeling. Like all human beings, scientists make mistakes, but the scientific
    process is designed to find and correct them. This process is inherently
    adversarial—scientists build reputations and gain recognition not only for
    supporting conventional wisdom, but even more so for demonstrating that the
    scientific consensus is wrong and that there is a better explanation. That’s
    what Galileo, Pasteur, Darwin, and Einstein did. But when some conclusions have
    been thoroughly and deeply tested, questioned, and examined, they gain the
    status of “well-established theories” and are often spoken of as “facts.”

    […]
    Climate change now falls into this category: There is compelling, comprehensive,
    and consistent objective evidence that humans are changing the climate in ways
    that threaten our societies and the ecosystems on which we depend.

    Many recent assaults on climate science and, more disturbingly, on climate
    scientists by climate change deniers are typically driven by special interests
    or dogma, not by an honest effort to provide an alternative theory that credibly
    satisfies the evidence. The Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC) and
    other scientific assessments of climate change, which involve thousands of
    scientists producing massive and comprehensive reports, have, quite expectedly
    and normally, made some mistakes. When errors are pointed out, they are
    corrected. But there is nothing remotely identified in the recent events that
    changes the fundamental conclusions about climate change:

    (i) The planet is warming due to increased concentrations of heat-trapping gases
    in our atmosphere. A snowy winter in Washington does not alter this fact.

    (ii) Most of the increase in the concentration of these gases over the last
    century is due to human activities, especially the burning of fossil fuels and
    deforestation.

    (iii) Natural causes always play a role in changing Earth’s climate, but are now
    being overwhelmed by human-induced changes.

    (iv) Warming the planet will cause many other climatic patterns to change at
    speeds unprecedented in modern times, including increasing rates of sea-level
    rise and alterations in the hydrologic cycle. Rising concentrations of carbon
    dioxide are making the oceans more acidic.

    (v) The combination of these complex climate changes threatens coastal
    communities and cities, our food and water supplies, marine and freshwater
    ecosystems, forests, high mountain environments, and far more.

    • scientists build reputations and gain recognition not only for supporting conventional wisdom, but even more so for demonstrating that the scientific consensus is wrong [s.m.]and that there is a better explanation.

      I cannot agree more.
      Am discutat acest aspect al activității științifice în multe articole publicate pe Contributors. Un singur exemplu:

      Despre agnotologie cu două studii de caz: fracturarea hidraulică și consensul celor 97% experți care sunt de acord cu încălzirea globală antropogenă

      • Ma bucur ca sinteti de acord cu Munk si coautorii. I cannot agree more myself.
        By „demonstrating that the scientific consensus is wrong”, „scientists build reputations
        and gain recognition”. Cu alte cuvinte lumea stiintifica apreciaza, ba chiar rasplateste
        disidenta competenta.

        Si atunci de unde acuzatiile de conspiratie liberala, (sau chiar chineza – „a
        chinese hoax”!), politic corecta, camuflind „a secret agenda”? De ce suprapunem
        discutiei asteia gilceava politica americana? Ce cauta Trump in articolul Dvs?

        • În lumea reală, cine încearcă să demonstreze că consensul celor 97% experți care sunt de acord cu încălzirea globală antropogenă este greșit nu își „construiește reputație” și nici nu „câștigă recunoaștere” – acela este imediat etichetat ca fiind climate change denier sau, mai rău, mercenar aflat în solda industriilor de combustibili fosili.

          Am dat un link anterior despre consensul celor 97%.

          • Aia cu „deniers-ii” m-a umplut de respect intotdeauna. Cand o aud imi amintesc de un film despre inchizitia spanioal vazut in copilarie carui nu-i mai retin titlul. in orice caz era vorba de o fata care e data pe mana inchizitiei acuzata fiind de necredinta si vrajitoire pentru ca ar fi stat la o sueta cu un motan negru :) … Involuntar ii asociez pe astia ce canta melopeea „deniers-ior” cu mosnegii isterici din film…

  3. aplicand 0,12m la 71% din suprafata unei sfere ideale cu raza de 6.371.000m, imi rezulta circa 43.500mld.mc, cam cat 100.000 baraje Vidraru

  4. Mă gândesc că, pentru cei 12 cm lipsă la apel, ar putea fi responsabili și alți factori care modifică momentul inerțial al Terrei, cum ar fi umiditatea aerului în timpul verii sau dezgolirea „bruscă” a pădurilor de foioase toamna. Astfel de cicluri sunt asemănătoare modului în care copiii își fac singuri „vânt” în scrânciob, iar în decursul deceniilor ar putea adăuga ceva la timpul pierdut, a.i. să existe o cauzalitate pentru erorile semnalate.

    • Există alte ipoteze care ar putea rezolva enigmei celor 12 cm „lipsă la apel”. Din păcate, articolul este cel mai lung pe care l-am publicat aici și nu am incorporat multe alte detalii interesante, de teamă să nu alienez cititorii.

      Ceea ce se discută acum în lumea geofizică sunt rezultatele produse de tomografia seismică, conform cărora structura internă a planetei nu mai este concentrică, ca o ceapă, ci conține învelișuri care variază cu adâncimea. Lucrările vizionare ale lui Adam Dziewonski au relevat existența a două structuri verticale, mari și adânci, cu margini bine precizate, una sub Africa și alta sub Pacific. Aceste descoperiri plasează într-un alt context dinamica plăcilor litosferice, incluzând mari volume de apă, care ar putea fi antrenate în procese de subducție necunoscute în prezent.

      Structurile descoperite de Dziewonski sunt în prezent investigate prin ceea ce se numește tomografie mareică, o tehnică paralelă, care utilizează coborârile și ascensiunile zilnice ale elevațiilor uscatului produse de maree pentru a îmbunătăți înțelegerea noastră despre structura internă a planetei. Ideea noii tehnici tomografice este să determine dacă cele două structuri descoperite de Dziewonski sunt flotante, cu tendințe puternice de ridicare sau sunt ancorate în rocile mantalei terestre.

      În orice caz, cred că actuala idee că încălzirea globală antropogenă este 100% responsabilă de creșterea nivelului oceanelor în ultima sută de ani trebuie serios scrutinizată înainte de a se transforma în dogmă.

      • Wow! Asta da noutate. Mă obișnuisem atât de mult să consider planeta cu miezul metalic rotitor și câmpul său magnetic, că o altă imagine nu se putea forma în retina minții. Un ou cu două gălbenușuri poziționate diametral opus, cum era și firesc pentru un echilibru, care transformă planeta într-un fel de giroscop.
        Voi urmări viitoarele articole pentru eventualele detalii suplimentare.

  5. Nu e nici-o enigma. Calculele presupun ca Luna a ramas neschimbata ceea ce nu este adevarat. In realitate Luna se departeaza de Pamant e drept foarte incet dar in mii de ani diferenta e perceptibila. De asemenea Luna si Pamantul isi influenteaza reciproc vitezele de roatie. Luna se roteshte sincron cu Pamantul si peste milioane de ani e foarte probabil ca si Pamantul se va roti sincron cu Luna sau poate chiar cu Soarele cum se rotshte sincron Mercur. […]

    • Calculele au considerat îndepărtarea lentă, cu ~2,5 cm/an, a Lunii de Pământ, atunci când au estimat efectul de frânare mareic pe baza respectării legii de conservare a momentului angular total al sistemului Lună-Pământ.

  6. Spun și eu o părere: rotația Pământului în jurul Soarelui și atmosfera libera din jurul lui. Probabil ca Pământul lasă/pierde în urma lui o mica parte din atmosfera, atmosfera care se disipa in vidul din jur. Puțin câte puțin, vaporii de apa se pierd.

    • Pentru ca o moleculă de apă să scape de atracția gravitațională și să evadeze pe cont propriu în spațiul cosmic, are nevoie să nu se ciocnească cu alte molecule și să aibă o energie care să-i imprime o viteză anume. Viteza de evadare a unei molecule de apă depinde de temperatură. Condițiile de temperatură la altitudinea de la care moleculele de apă sunt capabile să evadeze indică faptul că pământul poate reține vaporii de apă la scară geologică, adică pentru miliarde de ani.

      Chiar dacă puține molecule de apă ar reuși să evadeze, pământul a fost și este continuu bombardat cu meteoriți, mulți fiind acoperiți cu gheață, care se adaugă hidrosferei terestre.

      Un cunoscut geochimist francez, Francis Albarède (Laboratoire des Sciences de la Terre, Ecole Normale Supérieure de Lyon,Université Claude-Bernard Lyon 1, și CNRS), a publicat în 2009 un articol în revista Nature în care a propus că Luna și Pământul erau practic aride imediat după formarea lunii printr-un impact gigantic suferit de proto-planeta noastră și că mult mai târziu (~100 milioane ani după separarea în cadrul sistemului solar), apa și alte volatile au apărut pe Pământ prin acreția materialului umed venit de dincolo de centura de asteroizi.

      Volatile accretion history of the terrestrial planets and dynamic implications

    • Este intr-adevar greu de crezut ca Pamantul poate pierde apa insa poate pierde hidrogen care este mult mai ushor si deci mai ushor de pierdut si efectul e acelashi. Totushi nuclee de hidrogen vin spre pamant cu vantul solar. Per total nu stiu daca pamantul pierde sau cashtiga hidrogen.

  7. James Lovelock, 99 ani, celebrul autor ai ipotezei Gaia, a declarat într-un interviu din 2012:

    The problem is we don’t know what the climate is doing. We thought we knew 20 years ago. That led to some alarmist books – mine included – because it looked clear-cut, but it hasn’t happened.

    Cercetătorul britanic a fost mult timp un erou pentru mișcarea ecologistă datorită teoriei sale revoluționare conform căreia Pământul a funcționat în esență ca un singur organism – unul care ar putea reacționa violent la interferențele noastre. În trecut, Lovelock a tras energic semnalul de alarmă la schimbările climatice necontrolate, prognozând în 2006 că miliarde de oameni ar putea muri din cauza încălzirii înainte de sfârșitul secolului, iar o mare parte a lumii va deveni nelocuibilă.

    Detalii: http://science.time.com/2012/04/30/james-lovelock-walks-back-his-alarmism-on-climate/

  8. @robinson

    Stimate Domnule Robinson, prestigioasă revista o fi, dar acest articol de opinie pe care îl citați este o rușine pentru orice publicație care se vrea științifică, neideologică și credibilă.

    Nu pare scris de oameni de știință ci de activiști de partid cu patru clase care, în lipsă de argumente, încearcă să își impună punctul de vedere cu pumnul lui Vîșinski.

    „Many recent assaults on climate science and, more disturbingly, on climate scientists by climate change deniers are typically driven by special interests or dogma, not by an honest effort to provide an alternative theory that credibly satisfies the evidence.”

    Adică credeți-ne pe cuvînt, noi putem citi mințile „negatorilor” (din nou acel cuvînt cu conotații naziste, denier) și știm noi foarte bine ce motive obscure ii mînă pe acești tovarăși. Este o scrijelire jegoasă de hîrtie, nu contează cine a semnat delațiunea, la același nivel cu acei comentatori de pe aici care îl atacă pe profesorul Cranganu la persoană, că e în slujba capitaliștilor, a petrolului etc.

    „Natural causes always play a role în changing Earth’s climate, but are now being overwhelmed by human-induced changes.”

    Aceasta nu este demonstrație științifică, ci gunoi propagandistic. Iar explicarea neonestitătii și falsificărilor MASIVE din mafia marxistă-ecologistă-încălziristă prin „have, quite expectedly and normally, made some mistakes” este din categoria, „s-au mai făcut și erori, dar noi continuăm neprecupețit pe calea dezvoltării societății socialiste multilateral dezvoltate”. Probabil Ceaușescu încă schițeaza planuri cincinale de săvîrșit în patru ani jumate, de acolo din Centrul încalzirismului unde e cazat în prezent.

    Dar centrul nebuniei acelui articol strict politic (pe care l-or mai fi semnat la grămadă și oameni de știință de valoare, din motive de „peer pressure”) este în această formulare: „When someone says that society should wait until scientists are absolutely certain before taking any action, it is the same as saying society should never take action. For a problem as potentially catastrophic as climate change, taking no action poses a dangerous risk for our planet.”

    Mi-aș dori să găsesc cuvinte mai puțin dure pentru acest paragraf, dar în realitate este de o idioțenie crasă, iresponsabilă.

    Am scris acum cîteva săptămîni:

    „Ceea ce mă deranjează cu adevărat la strigoii care fac o profesiune din a țipa despre aceste schimbări sînt salturile [i]logice.

    – dacă vremea se schimbă este întotdeauna către mai rău

    – dacă vremea se schimbă și unii specialiști trasează o POSIBILĂ, parțială legătură între activități umane care altfel aduc imense beneficii sociale și schimbări, trebuie luate “măsuri drastice”, anvizajate de putinista Merkel, de democratul Xi, de gerontofilul Macron și de dansatorul din buric Trudeau, “elita” Vestului actual, cele mai mari competențe produse de magnificul pseudo-liberalism neomarxist

    – cu toate că nimeni din cei care bat tobele apocalipsei nu renunta la avantajele civilizaționale aduse de tehnologiile moderne, li se pare că numai a se bate cu pumnul în piept este suficient – în engleză se cheamă “virtue-signaling”, vedeți Al Gore și Leonardo di Caprio călătorind în draci cu avioanele personale dar uitîndu-se urît la bietul plebeu care, oroare, soarbe o Cola prin Paiul de Plastic al Păcatului. E și la modă să te uiți de sus la cei din industria petrolului ca și cum fiecare literă trimisă pe Internet nu ar fi făcută posibilă tocmai de această industrie a petrolului, ca și cum fiecare aspect al vieții concrete din fiecare zi nu ar fi dependent de viabilitatea industriei petrolului.

    Ceea ce distonează CEL mai tare este această atitudine copilărească de “să facem CEVA, orice, pînă nu e prea tîrziu”. Dacă apocalipsiștii ar fi serioși, ar propune lucruri cuantificabile. Măsurile X, cu costurile Y, sînt garantate (minimum 95%) a reversa apocalipsa în intervalul de timp Z.

    Ei știu foarte bine că sînt incapabili de a demonstra, planifica, cuantifica ceva cît de cît coerent pe aceste linii astfel încît, la un mod mai degrabă religios decît științific, se mulțumesc a îi demoniza pe sceptici, pe cinici, pe increduli și, bineînțeles, pe țapii ispășitori ai industriilor care le asigură lor – sfinților, eroilor, acestor singur-proclamate Jeanne d’Arc ai apocalipsei încalziriste – posibilitatea de a călători în lux, a trăi în puf și a pontifica glorios către țărani (hoi polloi) cum trebuie EI să se sacrifice.

    Să auzim și noi: sacrificiul cîtor cvadrilioane de dolari, PRECIS, este necesar pentru a se reversa, demonstrabil și cu răspunderi bine precizate, schimbările climatice?

    Sau e suficient să urlăm isteric “gîndiți-va la COPII !!” și a distruge economia mondială, cît mai funcționează și aia, pe altarul unei speranțe cețoase, a unei religii “feel good”?

    Acesta mi se pare centrul problemei.

    • Ce faci când te doare capul? Îți poți întreba neuronul care te anunță astfel că ceva nu este în ordine, de ce te alarmeaza, dar el nu-ți poate răspunde. El își face doar datoria să te avertizeze. Te poți duce la medic sau poți lua un antinevralgic. E decizia ta dacă vrei să afli ce este în spatele durerii sau nu. Dacă e vorba de latura ta feminină și migrena aferentă, de vreo arterioscleroză sau de vreo tumoare abdominală. Ar putea fi de la coniacul din cafeaua de dimineață, dar cu durerol durerea trece… din cap în cot. Și, pentru că te-ai obișnuit deja să te doară-n cot, îți amorțești neuronii ăia neastâmpărați cu două coniace la cafea.
      Dar într-o zi te doare și stomacul. E pentru prima dată, cu durerea asta nu te-ai mai întâlnit și habar nu ai ce ar trebui făcut. Iar Durerolul nu mai ajută! O fi gastrită, o fi doar fasolea de aseară sau e ulcer perforat? Degeaba ii ceri alarmistului să îți ofere un diagnostic perfect, cu cheltuielile aferente pentru tratamente și responsabilitățile în caz de eșec. Și de ce este durerea un semn rău, până la urmă?! Poate că e de bine. Poate că se tencuieste esofagul cu ceva varice artistice. E cu siguranță și neuronul ăla tot neo-marxist, e prieten cu Macron și Merkel, poate e chiar văr cu Trudeau sau, pur și simplu, vrea să termine cincinalul în patru ani și își face norma de bătut toba la simptome înainte de vreme.
      Îl doare și pe el în cot de prezumția de nevinovăție a mucoasei gastrice sau de dreptul de preemțiune a vezicii biliare asupra etilicului difuzat în plasmă odată cu cafeaua, el nu și nu: durerea din stomac nu trece… iar alarmistul, culmea! are chiar nesimțirea să se lăfăie în luxul endocrin al duodenului și mai face și o excursie pe la vilozitățile intestinale, de unde te pocnește cu o nouă nevralgie de mațe. Traiul ascetic ii este complet străin. Nu-i pasă ca ‘mneata îți sacrifici tinerețile pentru prosperitatea contului din bancă și vrea neapărat să te stoarcă, impunându-ți noi taxe pentru medicamente și sejur la Călimănești-Căciulata, deși tu puneai deoparte pentru Miami. Noroc cu vraciul cel nou din cartier, mai erudit decât toți medicii la care n-ai fost niciodată, dar care-ți confirmă că totul e doar mistificare și poți pleca liniștit în Baleare. Mai vezi tu, când te întorci.

      • “Ei! cum le spui dumneata, să tot stai s-asculți; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.”

        [I. L. Caragiale: „Conu Leonida față cu reacțiunea”]

        • Uite, vezi! asta e cusurul lui – e magar!… si violent!… si n-are maniera! [1]
          Stăi să-ți spui: [2] Haimanaua asta de nerv gastric nici n-a dat prin Haimanale, dar publică în mizeria aia de Science. Asta-i mulțumirea lui?! Tu-i dai zilnic cifră octanică din belșug, iar el, în loc să-și vadă de treburi, se bagă în politică. De vreo două secole o tot ții cu brandy dulce, dă cinșpe stele, fără pic de metabisulfit, și nu vezi niciun motiv să nu mai țină încă unul… măcar până dai de fundul Single barrel-ului din pivniță. Hai noroc!

          [1] I.L. Caragiale: „Amici”
          [2] I.L. Caragiale: „Conu Leonida față cu reacțiunea”

          • Stimate Hantzy, probabil profesoara de română v-a spus cît de nespus de talentat sînteți la literatură.

            Trebuie că era o persoană *incredibil* de generoasă.

            (-:

  9. Nils-Axel Mörner – un Munk european

    Profesorul Nils-Axel Mörner (80 ani) a fost șeful departamentului de paleogeofizică și geodinamică de la Stockholm University până în 2005, când s-a pensionat. De-a lungul unei activități de cercetare care se întinde peste trei decenii, prof. Mörner a publicat cărți și lucrări privind interacțiunea dintre izostazie și eustazie, curba elasticității regionale oscilante a NV Europei, conceptul de geoid, redefinirea conceptului de eustazie, redistribuirea dinamică și rotațională a maselor de apă oceanice și inter-schimbările momentului unghiular dintre hidrosferă și Pământul solid.

    Pe scurt, Nils-Axel Mörner este un Walter Munk european.

    Într-un articol publicat în iarna 2010-2011, Mörner scrie cu litere mari:

    THE GREAT SEA-LEVEL HUMBUG
    There Is No Alarming Sea Level Rise!

    Cititorii interesați pot regăsi o sumedenie de detalii din articolul meu, plus explicații din partea unui expert despre exagerarea non-științifică a creșterii nivelului mării din cauze antropogene.

    Pe 1 februarie 2018, Mörner a acordat un interviu ziaristului Alex Reichmuth de la Basler Zeitung. Titlul interviului este edificator pentru poziția profesorului suedez:

    «Diese Forscher haben eine politische Agenda»

    Der Ozeanograph Nils-Axel Mörner stellt sich gegen den Weltklimarat und die Warnungen vor versinkenden Inseln.

    („Acești cercetători au o agendă politică”
    Oceanograful Nils-Axel Mörner se opune IPCC și avertizărilor privind insulele acoperite de apă)

    În interviu, Mörner declară că știința climatică și cea a variațiilor nivelului mării au fost complet politizate și deturnate de o agendă activistă, care a devenit o „cvasi-religie”.

    Referitor la nivelul mării din ultimii 200 ani, profesorul suedez a afirmat: „Nivelul mării nu s-a schimbat foarte mult. În ultimii 50-70 ani a fost absolut stabil”.

    Spre deosebire de Munk, Nils-Axel Mörner nu a semnat apelul Climate Change and the Integrity of Science din revista Science.

  10. Un singur exemplu de fraudă masivă, nerușinată, deliberată și compromițătoare a mafiei pseudo-ecologiste:

    https://www.investors.com/politics/editorials/the-stunning-statistical-fraud-behind-the-global-warming-scare/

    ” The Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC) and other scientific assessments of climate change, which involve thousands of scientists producing massive and comprehensive reports, have, quite expectedly and normally, made some mistakes. When errors are pointed out, they are corrected. ”

    În traducere, cînd sarlatanii încălziriști sînt prinși cu ocaua mică și nu au nici o altă opțiune, își recunosc „erorile”, cu toate că aceste „erori” sînt de natură să descalifice întreaga industrie de burse și sugere de fonduri bazate pe o escrocherie.

    The Stunning Statistical Fraud Behind The Global Warming Scare

    Global Warming: The National Oceanic and Atmospheric Administration may have a boring name, but it has a very important job: It measures U.S. temperatures. Unfortunately, it seems to be a captive of the global warming religion. Its data are fraudulent.

    What do we mean by fraudulent? How about this: NOAA has made repeated „adjustments” to its data, for the presumed scientific reason of making the data sets more accurate.
    Nothing wrong with that. Except, all their changes point to one thing — lowering previously measured temperatures to show cooler weather in the past, and raising more recent temperatures to show warming in the recent present.

    This creates a data illusion of ever-rising temperatures to match the increase in CO2 in the Earth’s atmosphere since the mid-1800s, which global warming advocates say is a cause-and-effect relationship. The more CO2, the more warming. […..]

    [din motive de copyright nu citez mai mult]

    • Precizare: *primul* citat nu este din articolul „linked” ci din mesajul de solidaritate socialista a misionarilor ecologisti de pretutindeni.

    • 1. Intii, robinson cu r mic. Apoi de unde stiti ca sint un domn si nu o doamna. Poate sint mrs. robinson.

      2. Va referiti la vremuri de trista amintire (pumnul lui Visinski), dar „demascati” si „infierati cu minie proletara”. Stilul ilustreaza acea epoca. Ma tem ca il jenati pe dl. Cranganu

      3. Nu am facut decit sa observ ca Munk, cel adus ca martor de dl. Cranganu, a semnat articolul din Science (factor de impact peste 37). Acum vad ca dvs. stiti ca a semnat aceasta „rusine” scrisa de „activisti cu patru clase” din motive de ‘peer pressure’. Daca spuneti dvs…

      4. Mai observ ca Nils-Axel Moerner si-a putut publica articolul. Nu l-a impiedicat nimeni. Ce scrie un gazetar despre asta este irelevant intr-o discutie stiintifica. Sa lasam disputele stiintifice celor cu pregatire stiintifica.

      5. Nu vad de ce sinteti atit de alarmat, politicul e de partea dumneavoastra. Cica „there are scientists on both sides” si cine trebuie va sti sa decida. Are instinct stiintific, caci a avut un unchi la M.I.T. Putem fi linistiti.

      • Bine, stimată doamnă, scuzele mele dacă v-am greșit „genderul” și majuscula.

        Va asigur că dl. Cranganu este perfect capabil să îmi spună dacă îl jenez cu ceva.

        Eu nu am demascat așa aflîndu-mă în treaba din nimic, am „demascat demascarea” acelor potlogari nerusinati.

        Nu sînt alarmat deloc, mă deranjează ipocrizia și lipsa de logică a celor care turbează de soarta planetei fără nici un fel de raționalizare și cuantificare a soluțiilor preconizate, costurilor, rezultatelor și a raporturilor dintre acestea.

        Articolul pomenit, indiferent de unde a fost publicat, nu avea nimic de dezbatere științifică. Era o porcărie stalinistă sinistră, strict politică, nimic mai mult.

        • 1. Ma bucur ca ati observat ca articolul din „Science” nu e un articol stiintific. Nici nu se pretinde. E echivalentul a ceea ce in presa cotidiana s-ar numi un „op-ed”. Partea stiintifica, daca vreti, rezida in lunga lista de semnatari si in greutatea lor specifica (d.ex. Munk).

          2. De unde stiti ca sint o doamna? Poate sint mr. robinson. Eu nu am afirmat nimic despre „my gender”, vad numai in acest mic exemplu lejeritatea cu care tratati informatia, or lack thereof.

          3. Nimic…m-am razgindit.

          • Domn / doamna/ domnișoară, ce vreți dv., mi se pare ironic că vă legați de fleacuri a propos de „lejeritatea informației” și ignorați cu bună știință exemplul flagrant de dezinformare majoră (unul între multe altele) din articolul deja „linked”.

            Demonstrația – una intre multe altele – șarlataniei cronice care infestează așa numita global warming science. Poate să semneze și Isaac Newton din mormînt.

            https://www.investors.com/politics/editorials/the-stunning-statistical-fraud-behind-the-global-warming-scare/

            • @ Absurdistan

              Ei, daca ma somati…

              3. Link-ul pe care il recomandati atit de calduros duce la Investors Business
              Daily. Nu e angelic? Cine ar putea fi mai dezinteresat, mai competent si mai
              obiectiv stiintific decit Investors Business? You made my day!

              Cu ocazia asta aflu ca IBD a putut scrie, intr-un editorial din 2009 ca:

              „People such as scientist Stephen Hawking wouldn’t have a chance in the U.K.,
              where the National Health Service would say the life of this brilliant man,
              because of his physical handicaps, is essentially worthless.”

              You made my day again!

              Stiu ca a aparut si o retractare, si in acest sens pot sa va citez: „cind
              sarlatanii sint prinsi cu ocaua mica…”

            • Nu va somează nimeni la nimic.

              Faptul că sînteți incapabil să adresați realitățile prezentate în articol și divagați spre subiecte aiurea grăiește de la sine.

              Pînă una alta șarlatanii demonstrați sînt acești specialiști în apă de ploaie, care pretind economiilor dezvoltate să risipească cvadrilioane de dolari pe ipotezele lor șubrede.

              Șantajiști și calomniatori. La asta se pricep cel mai bine.

              Pentru cei cu probleme de comprehensiune, cineva le-a desenat o explicație:

              http://dilbert.com/strip/2017-05-14

              Am consumat destul timp. La bună vedere!

  11. Topirea ghețarilor, nivelul mării și modelul apei din cadă

    Un aspect separat al enigmei lui Munk, netratat în articol din motive de economia spațiului, este așa numitul model al apei din cadă. Practic, foarte multă lume, când aude că nivelul mării din ultima sută de ani a crescut, să zicem, cu 18 cm, se gândește, folosind analogia cu apa din cadă, că această creștere este uniformă pe toată suprafața oceanului planetar.

    Modelul apei din cadă este valabil numai pe mici suprafețe, unde nu se manifestă semnificativ forțele de atracție gravitaționale, i.e. legea lui Newton, dintre apă și pereții căzii.

    Dacă însă lucrăm la scară planetară, atunci interacțiile gravitaționale dintre ghețarii din Antarctica și cei din Groenlanda cu apa oceanului trebuie să reflecte clar, semnificativ, legea lui Newton.

    Când o banchiză sau o calotă glaciară se topește, nivelul mării nu crește uniform, ca nivelul apei din cadă, ci foarte neuniform. Banchiza, prin mas ei gigantică, atrage apa mării către ea. Groenlanda, care este doar o zecime din Antarctica, conține 3.000.000 miliarde tone gheață. Ce se întâmplă când gheața se topește? Apa se duce în ocean, dar, în același timp, suferă o atracție gravitațională mai mică. Aparent paradoxal, când ghețarii se topesc, nivelul mării din apropierea lor scade, nu crește!

    Dacă Antarctica s-ar topi brusc mâine, nivelul apei la țărm ar scădea cu ~100 m ! Pe de altă parte, numai West Antarctica are suficientă gheață ca să producă creșterea nivelului marin global cu ~5 m. Unde este punctul de balans, dintre cele două acțiuni (scăderea și creșterea nivelului mării)? Adică, unde nivelul mării nu se schimbă deloc?

    Grupul profesorului Mitrovica de la Harvard a modelat această întrebare și a estimat că schimbarea sensului de evoluție a nivelului marin are loc pe o rază de circa 2.000 km de marginea calotei.

    Urmând logica descrisă mai sus, pescarii din Alaska nu sunt îngrijorați de topirea ghețarilor lor, pentru că, în zonele lor de pescuit, nivelul oceanului, scade, nu crește! În schimb, cei aflați la 2.000 km de Alaska vor resimți „umflarea” oceanului cu apa topită acolo!

    Când uscatul scapă de greutatea ghețarilor, va începe să se ridice izostatic, împingând apa oceanului și creând o nouă creștere a nivelului mării. Zone ca Peninsula Scandinavă, Patagonia, nordul Americii de Nord ș.a., sunt cele mai active în ridicarea lor izostatică și contribuie la creșterea naturală a nivelului mării.

    În loc de concluzie, estimarea corectă a diverșilor factori care contribuie la variațiile nivelului marin global este o operație complexă, care necesită extrem de multe și corecte măsurători pentru a identifica lanțul cauzal.

    A caracteriza schimbările climatice drept naturale sau/și antropogenice prin prisma schimbărilor nivelului mării este o încercare riscantă.

  12. poate acei 12 cm s-au repartizat in mai multe directii:
    – in aer, nori
    – o parte poate a parasit pamantul s-a evaporat
    – in sol s-a dus, a absorbit ca un burete
    – o parte a fost absorbit de plante si animale
    – poate s-a schimbat si relieful, care a putut influenta nivelul
    – poate apa a interactionat chimic cu alte substante si s-a transformat in altceva

    habar nu am, imi dau si eu cu parerea

    trebuie monitorizat mai bine pamantul si analizat mai bine, inteles ce se intampla

    poate acele piscine s-au lasat mai jos mai sus intre timp, nu sunt nici ele statice

    • Vă puteți lesne imagina că toate ideile avansate de dv. au fost considerate anterior de un expert de talia lui Munk și de aceea lumea academică a fost prinsă pe picior greșit – și a rămas așa – timp de 13 ani, până când grupul Mitrovica a încercat o posibilă explicație. Puteți citi mai sus o parte din noile ipoteze în comentariile mele.

      Concluzia: Există fenomene cu caracter fundamental despre comportamentul planetei noastre pe care, deocamdată, nu le cunoaștem. De aceea, a eticheta omenirea ca fiind cauza principală a actualelor schimbări climatice este oarecum hazardată, atâta vreme cât nu cunoaștem toate cauzele naturale care contribuie la aceste schimbări.

      • Constantin Crânganu: Există fenomene cu caracter fundamental despre comportamentul planetei noastre pe care, deocamdată, nu le cunoaștem. De aceea, a eticheta omenirea ca fiind cauza principală a actualelor schimbări climatice este oarecum hazardată, atâta vreme cât nu cunoaștem toate cauzele naturale care contribuie la aceste schimbări.

        Nu pot sa fiu decât întru totul de acord cu prima parte a concluziei, privind existența unor fenomene pe care fie nu le cunoaștem, fie nu le putem încă aprecia cu exactitate efectele la scară planetară. Și, într-adevăr, este aventuros a ne lansa în concluzii cu caracter definitiv în ceea ce privește cauza principală a actualelor schimbări climatice. Suntem pentru prima oară în fața unor astfel de simptome și totul devine speculativ. În orice sens s-ar face o afirmație. Foarte probabil ca nu factorul antropic să fie cauza principală a schimbărilor climatice, dar nici nu se poate afirma că nu contribuie în niciun fel. Tocmai datorită complexității și interconectarii fenomenelor.
        Ori nu de puține ori tocmai picătura umple paharul, iar buturuga mică răstoarnă carul mare. Și ne întrebăm apoi dacă n-ar fi fost mai bine sa fi fost ceva mai atenți, fie și puțin paranoici, pentru a evita un accident. Trăim în era literelor mici, perioadă în care, pentru nerespectarea vreunei minore reguli du utilizare sau conservare a unui bun achiziționat, pierdem garanția producătorului. Planeta nu ne-a pus niciun contract, dar nu va ezita să ne pedepsească dacă greșim. Cu mai multă exigență decât orice avocat.

        • Genial!

          Daca nu intelegem pe delplin un fenomen inseamna ca avem datoria de a pune botu’ la gargara unor saraltani, falsificatori si infractori dovediti in ipoteza ca daca au totusi dreptate… Sau altfels spus, in loc sa investim bani in educatie, dezvoltare. stiinta si cercetare hai sa-i „investim” in frauda, impostura si propaganda politica ca doart trebuei sa mance si gura gainarilor. Splendid! asta e principiul dupa care va ghidati in viata?1 Cu cat il prindeti pe unul cu minciuni tot mai gogonate cu atat il ghifruiti mai tare?!

          Bag seama ca sujnteti „la primire” si de aia puneti atata suflet in sustinerea fraudei…

          • „Bag seama ca sujnteti “la primire” si de aia puneti atata suflet in sustinerea fraudei…”

            Speculativ! Sunt tot atât „la primire” pe cât e dl Crânganu „petrolist”.
            Înainte de a fi folosit pe scară largă orice medicament, deși creat în laborator, din substanțe cunoscute, după zeci sau sute de încercări, este totuși necesară o întreagă procedură pentru omologarea sa. Reticenta și precauția nu sunt șarlatanii! Cu atât mai mult la nivel planetar, când ne aflăm în fața unei situații pe care nu o cunoaștem.

            • Nu-i deloc speculativ. E cat se poate de real. Pretindeti ca ati descoperit leacul tuturor bolilor de la guturai la cancer si pretindeti ca toata lumea sa decarteze niste costuri astronomice pentru “perfectarea” panaceului universal. Care leac pana acum a dovedit ca are exact acelasi efecte terapeutice ca si iarba pisata. Sunt exact doua explicatii pentru asta: Tampenie fara pereche sau excrocherie. Ramane sa alegeti varianta care credeti ca va descrie cel mai bine…

              P.S. Nu se poate nega ca prost nu-i ala care cere, ci ala care da. Asta la capitolul circumstante atenuante.

            • Eu n-am pretins niciodată și nici n-am auzit să fi pretins vreun administrator așa ceva. Dar m-aș bucura să existe măcar un antidot împotriva fadingului mental, atenției flotante, a inconstantei sau măcar a dislexiei. Ar putea fi un bun ingredient pentru o ameliorare a discuției, menținând cât de cât tema, fără divagații.

            • @Hantzy

              Sa inteleg din chestia confuza de mai sus ca va lasati de facut propaganda excrocheriei verzi si treceti la chestii mai utile & constructive precum jocul de table :) ?

          • @Josef Svejk

            As zice ca sinteti in delict de port ilegal de nickname. Svejk-ul lui Hasek era orice, numai vehement nu, in timp ce dvs….

            Si inca ceva: „excroc” e abia tolerat de dictionare. Varianta corecta este „escroc”.

      • Eram sigur ca s-au gandit la toate acestea si le-au studiat. Nu am etichetat omenirea ca fiind cauza principala a actualelor schimbari climatice, dar nici nu pot zice categoric nu, raspunsul meu e nu stiu, trebuie studiat, asta e si raspunsul dumneavoastra, cauza nu este cunoscuta deocamdata. Eu as zice mai mult clima nu e o constanta, ea trebuie sa se schimbe iar noi trebuie sa invatam sa ne adaptam rapid.

        Ca sa cunoastem cauze, trebuie sa studiem, sa discutam, sa spunem prostii sa le infirmam sau le confirmam, sa avem o imaginatie bogata si sa nu ne fie frica sa gandim. Din ce vad eu suntem abia la inceput inca nu monitorizam ca lumea planeta, majoritatea habar nu au de fizica se uita la fotbal, stau pe facebook si isi dau like-uri :)

        • Sigur ca trebuie discutat, studiat si evaluat in continuare.

          Problema e ca sustinatorii fanatici ai incalzirii globale antropogene nu doresc studii, cercetari si evaluari ci doar credinta nestramutata in ceva ce nu intelegem si care refuza sa nu se coreleze cu modele apocaliptice scornite de propovaduitorii ei.

          Si daca ar fi vorba doar de credinta fanatica n-ar fi asa de rau. Dar ei doresc practic intoarcerea lumii civilizate in evul mediu pentur a li se satisface fantasmele. Nu sunt cu nimic mai breji in privinta asta ca mulahii iranieni su ca si capteniile ISIS si Al Qaida…

          • @ Josef Svejk (22/10/2018 la 20:40)

            Adevarat graiesti despre fanaticii ” incalzirii globale antropogene”.

            In egala masura se aplica si altor fanatici fie ei religiosi, marxististi sau …..de roice fel.

  13. OFF TOPIC

    I told you so: „România…a pierdut sursa de gaz din gazul de şist on-shore

    În ediția on-line de astăzi a ziarului Adevărul, autorul Iulian Chifu deplânge șansa ratată a României de a produce gaze de argilă. Cum așa?!?

    Dacă nu mă înșeală memoria, începând din aprilie 2014, pe platforma Contributors, un profesor de geologia petrolului (fără a fi „petrolist”!?) a argumentat din multiple puncte de vedere (geologic, hidrogeologic, seismologic, petrofizic etc.) că este interesul major al României să investigheze (exploreze) potențialul energetic al argilelor gazeifere on-shore. Dar, deh, e mai interesant și mai de folos patriei să dărâmi gardurile unei companii private și să te bați cu jandarmii decât să vezi ce bogății energetice ascunde subsolul.

    Vorba ceea, dă-i românului mintea cea de pe urmă…

    • Vai de mine, domnmule profesor! Dar rusii saracii din ce naiba sa mai traiasca?! Nu va ganditi cate sufletele se mai incalzesc si ele ba cu o vodkulita, ba cu niscai blinii si pirosti din gazele vandute de maica Rusie in Europa…

  14. Foarte interesant articolul. La fel si comentariile.

    Cat despre cei 12 cm, poate ca astazi sunt mai putini nori pe cer… Sau de vina sunt „intrapamantenii” din Agartha – cea pomenita (si) de amiralul Byrd… Sau… cine stie?…

  15. Iazurile sunt mai mari si destul de artificiale, iar helesteele sunt mai naturale si mai putin amenajate.
    Eu cred ca nimeni nu a putut calcula Masa Totala a navelor, submarinelor, avioanelor si gunoaielor, alaturi de cea a meteoritilor si prafului cosmic, care a cazut in Marile si Oceanele care acopera peste 70% din suprafata Terrei! Desi ar putea fi estimata privind la siturile arheologice care necesita intotdeauna DEZGROPARE daca trec de mia de ani, deoarece praful rezultat nu are cum proveni TOT doar din eroziuni, procese naturale si troieniri.

    • Eu cred ca nimeni nu a putut calcula Masa Totala a navelor, submarinelor, avioanelor si gunoaielor, alaturi de cea a meteoritilor si prafului cosmic, care a cazut in Marile si Oceanele care acopera peste 70% din suprafata Terrei!

      Este extrem de puțin probabil ca elementele pe care le-ați enumerat să fi contribuit mai mult decât o picătură de apă în oceanul mondial și chiar dacă picătura respectivă ar însemna ceva, nu ar fi capabilă să justifice 12 cm lipsă din creșterea estimată a nivelului marin global.

      A existat o sugestie, făcută de altcineva, să fie luat în considerație planktonul – miriadele de creaturi marine, plante și animale, de dimensiuni microscopice (diatomee, radiolari, protozoare, mici crustacee, alge, cocolitofore, foraminifere etc.), care mor permanent și ale căror resturi se depun încontinuu pe fundul mării. Nici această idee nu a fost materializată în măsurători concrete pentru ca ratele de extincție a creaturilor menționate mai sus variază foarte mult în funcție de latitudine, curenți marini, temperatura, salinitatea și pH-ul apei marine, predători etc.

      Încă o dată, doresc să subliniez că enigma lui Munk este o mare piatră de încercare pentru toți cercetătorii din domeniul climatic: geologi, geofizicieni, biologi, hidrologi, criologi ș.a. De aceea, recomand reținere maximă atunci când vine momentul aruncării cu pietre în așa-zișii vinovați principali ai actualei perioade de încălzire globală, care ar putea să aibă cauze necunoscute încă și nelegate de activitățile umane. Știu că această recomandare este greu de acceptat de ecologiștii înfocați (pun intended), dar, dacă vrem să fim de partea bună a științei, trebuie să lăsăm deoparte prejudecățile și ideile preconcepute și să privim realitatea climatică într-un context unde se accentuează faptul că incertitudinea nu poate fi eliminată în totalitate. Trebuie să înțelegem mărimea, magnitudinea și diferitele aspecte ale incertitudinii și trebuie să ne adaptăm viața conform ei. Nu se rezolvă nimic dacă ignorăm incertitudinea sau o supraevaluăm.

  16. Va multumesc frumos pentru articol. Aveti de gand sa-l traduceti si in Engleza, sau exista deja o traducere in Engleza?

  17. Walter Munk (1917-2019) – Un fondator al oceanografiei moderne

    Walter Munk revolutionized our understanding of the ocean and of Earth’s rotation. He synthesized observations, theory and empirical rules to solve problems both fundamental and practical — about waves, tides, mixing, circulation and more. His early work aided Allied beach landings in the Second World War, and from 1968 he was part of JASON, the elite group of scientists that advises the US government on military matters.

    …Munk turned his attention to geophysics. He showed that a research area thought of as the junkyard of astronomy — variations in Earth’s polar motion and rotation rate — was a fount of information across an extraordinary range of Earth sciences. With collaborator Gordon MacDonald, he wrote the classic textbook The Rotation of the Earth (1960). In the 1950s, he was a key player in Project Mohole — an audacious attempt to drill through Earth’s crust to obtain a sample of the mantle at the boundary, the Mohorovičić discontinuity. Munk never hid the fact that the project was a failure. He wrote that he had not given it sufficient attention; historians would say that it was snared in oil-industry politics. Undaunted, he moved on.

    https://www.nature.com/articles/d41586-019-00750-5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultimele cărți publicate sunt Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024; Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, 2nd ed., Springer Nature, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro