Home » Cultura »Opinie »Societate/Life » Citesti:

În reevaluarea de la Observator cultural Monica Lovinescu nu iese deloc bine

Doina Jela februarie 19, 2015 Cultura, Opinie, Societate/Life
21 comentarii 2,133 Vizualizari

Am spus că nu mai citesc Observatorul cultural și uite că am fost nevoită să mă răzgândesc. Doar pentru a constata, din nou, că nu a meritat. Nu cred că prietena mea, Luminița Marcu, are dreptate când spune că  lumea literară de azi este „dominată” de criticii de la Observatorul cultural. Dacă articolele cele mai citite și cele mai comentate ale publicației au în subsol câte cinci comentarii, dintre care două chiar ale redacției, cât de citite sunt cele mai puțin citite și comentate? Și dacă sunt citite și, hai să zicem comentate, doar cele care conțin sămânța resentimentului și a complexului de inferioritate țâfnoasă și confuză, specifice publicației, cum ar putea să nu continue să semene sămânța asta în unele texte măcar, dacă nu în toate?

Nu cred nici că trebuie să-i apărăm pe Monica Lovinescu și Virgil Ierunca pentru că nu se mai pot apăra singuri. Sunt chiar sigură că nici nu ar fi făcut-o, ei au sărit întotdeauna doar în apărarea altora și nici atunci nu s-au războit cu oricine. Cred că fermitate că cei doi sunt suficient de apărați de propria lor operă și de propriile lor fapte. Cred cu fermitate că mai ales credibilitatea lor unică se datorează rectitudinii, consecvenței și caracterului est/etic imprimat nu doar unei opere de câteva bune mii de pagini, care nu a terminat să rodească, ci chiar vieții lor exemplare.

Nu cred mai ales că ar trebui polemizat cu reevaluatorii de la Observatorul cultural, din cauza  flagrantei lor rele-credințe. Dar atunci când reaua-credință deformează, după chipul și asemănarea ei, și sluțește, o imagine, nu mai sunt sigură că nu este cazul să i se pună unele întrebări. Atunci când se vorbește despre „debusolarea diaristei în fața unei lumi pe care nu o mai înțelege politic, în primul rând”, personal sunt tentată să o întreb pe  doamna Bianca  Burța-Cernat, ce înțelege domnia-sa, iar Monica Lovinescu nu,  din România anului 2000, în care alegerile au fost câștigate de omul stângii, Ion Iliescu, din cauza fricii alegătorilor de Corneliu Vadim Tudor? Dacă anii aceia, au fost „pentru Monica Lovinescu şi apropiaţii săi, anii dezolării politice: PDSR a câştigat alegerile generale şi îşi asumă o politică prooccidentală, spre ciudata iritare a celor care profeţiseră altceva” , poate avea doamna Cernat generozitatea să ne împărtășească și nouă motivele jubilației sale politice, în legătură cu acele momente? Când îi reproșează, ex-catedra  (nici umorul, nici ridicolul n-o persecută pe doamna profesoară!) Monicăi Lovinescu că „ întoarce pe toate feţele aceeaşi falsă problemă a „priorităţii“ vinovăţiilor şi/sau a suferinţelor produse de fascism şi de comunism” , nu ar face bine să ne explice și nouă dacă nu cumva,  în 2000, nu un fost comunist, vinovat de jumătate din crimele de la  revoluție și de integralitatea celor de la mineriade,  ci un fost legionar, sau nazist, câștigase alegerile, împreună cu întreaga lui trupă de colaboraționiști și arhitecți ai mult mai recentului și mai temeinicului dezastru?

„Cam totul o nemulţumeşte pe diaristă, de la evenimentele politice la cărţi, de la atitudinile neprietenilor la cele ale prietenilor şi, personalitate autocentrată, are impresia că toţi cei din jur sunt, la rândul lor, nemulţumiţi” Și: „În aceleaşi culori se desenează şi textele (câteodată pamflete „ca în vremurile bune“, cum singură le defineşte) pe care le trimite României literare sub genericul «Diagonale»“, conchide provizoriu reevaluatoarea unei opere în care caută cu lumânarea ceea ce găsise, deformat și otrăvit, dinainte. Iar aici nu știu ce sinonim să găsesc pentru foarte neprotocolarul verb: a minți cu nerușinare. Fiindcă Diagonalele, la care am lucrat, și pe care le pot răsfoi acum, conțin un număr neobișnuit de mare de texte pline de căldură și empatie despre cărțile Smarandei Vultur, Sandei Golopenția, Sorin Alexandrescu, Vladimir Bukovski, Pericle Martinescu, evocări emoționante ale unor prietene ca Yvonne Rossignon, Luli August. Dar încă o dată, dacă în acei ani, dna Burța-Cernat găsește că se petreceau și lucruri demne să ne extazieze, în afară de faptul că primăvara înfloreau copacii și toamna se coceau strugurii, ar fi poate timpul să se apuce de o memorialistică în care să-și etaleze seninătatea și voioșia, deformând, prin efort propriu și prin minciuni proprii, un trecut și așa confuz.

„Pesimismul a devenit pentru Monica Lovinescu o a doua natură şi orice fapt benefic care i-ar contrazice afirmaţiile catastrofiste e negat – uneori în pofida oricăror evidenţe – sau e văzut ca fiind de rău augur, privit, în orice caz, cu multă circumspecţie.” Aici are dreptate. Dar o dreptate, căreia, încă o dată, îmi pare rău că nu-i pot asocia decât un calificativ: indecența opacă.Viața Monicăi Lovinescu și a miilor de oameni care și-au lăsat în gropile comune ale comunismului cu reabilitatea căruia care se joacă acum cei de la Observatorul cultural, ființele dragi, nu prea are motive să genereze optimism.

Nu există însă indecență opacă altfel decât asociată cu stupiditatea: căci să vorbești, în anul de grație 2015,  despre o așa de groasă funie în casa spânzuratului, cum ar fi  „orientarea procapitalistă a premierului Adrian Năstase” care Monicăi Lovinescu „nu-i trezeşte prea multă încredere” ce ar putea altceva să însemne?

Și la fel, stângiști și monarhiști, în 2015, când orice struțo-cămilă e posibilă, treacă-meargă, dar ce i se pare doameni Burța Cernat așa de demn de blam în  faptul că Monica Lovinescu n-a agreat îmbrățișarea dintre regele Mihai și  criminalul Ion Iliescu. Mie mi se pare o regretabilă  trădare a regelui Mihai de către regele Mihai și atât. Că tot o acuză pe Monica Lovinescu că „s-ar teme” să nu fie acuzată de nu se știe ce.

În ce scop a introdus doamna în lunga ei reevaluare citatele cu China, Coreea și Cecenia, nu am reușit să înțeleg, și oricum, nu simt nevoia să merg mai departe. Până la sfârșit, mi-a venit să ridic din umeri și să zic „Și ce nu-i în ordine aici?”

Iar la sfârșit când am citit că „tema memoriei şi, corelată, aceea a uitării capătă aici accentele unui pesimism încă şi mai acut, pigmentat uneori de străfulgerări apocaliptice, care nu ţin seama atât de realităţile momentului, cât de suspiciunile, temerile, idiosincraziile Monicăi Lovinescu”, mă uit în jur și mă întreb: care or fi realitățile vesele ale momentului din 2000 și de acum, și eu, ca și Monica Lovinescu, nu reușesc deloc să le văd, ca să jubilez, cum jubilează doamna Burța- Cernat, care de altfel, numai veselă nu-mi pare. Decât că și ea are motivele ei să fie tristă: la reevaluare Monica Lovinescu n-a ieșit deloc bine.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "21 comments" on this Article:

  1. Bertolt Lazaroiu spune:

    Recunosc ca nu am citit Jurnalele respective. Recunosc ca nu am citit articolele din Observator Cultural decat dupa ce am citit cele 4 (!) articole de raspuns de pe contributors. Dupa ce le-am citit pe acestea din urma, care se intrec in referiri la Eugen Barbu si Saptamana, ma asteptam sa gasesc ceva groaznic, odios in articolele din OC. Am fost dezamagit.
    Da, pe scurt, i se reproseaza in ele Monicai Lovinescu ca nu prea mai intelegea bine lumea care se schimba sub ochii ei, ca devenise usor rigida si incremenita in perioada de dinainte de 1989. De discutat, desigur.
    Ce contin raspunsurile de pe contributors (ceva mai putin in acesta, e drept)? Aproape numai argumente ad hominem. Unul dintre articole nici macar nu se incurca cu critici de text, trece direct la subiect inca din titlu (care contine intrebarea “cine sunt de fapt cei care o critica pe Monica Lovinescu?”, raspunsul fiind dat tot de autor: niste hiene). Si cum nu se gasesc niste vinovatii incontestabile celui / celei care a / au scris articolele de pe OC, se recurge la analogii cu Vadim Tudor, Eugen Barbu si Adrian Paunescu.
    Dincolo de asta, apare in fundalul acestor raspunsuri si ideea ca trebuie sa fii consacrat si uns ca sa poti sa emiti o critica despre un monstru sacru. Abia apoi va putea fi luat in seama si ceea ce ai scris propru-zis, nu doar cine (nu) esti.
    Ceea ce am citit cel mai argumentat la criticile aduse articolelor din OC este ca nu e normal si corect sa judeci opiniile emise de cineva cu 15 ani in urma prin prisma realitatii de acum si ca trebuie avut in vedere contextul de atunci. Cred ca asta ar trebui sa li se explice.
    Mi se pare insa trist faptul ca se contesta in general dreptul unei generatii noi de a reevalua productiile culturale si opiniile unei generatii mai vechi in numele comiterii unui sacrilegiu (nici nu mai vorbesc de acuzatiile de totalitarism si altele).

    • Sebastian spune:

      Domnule Lazaroiu,

      Acum ca v-ati exprimat parerea, poate ca ar trebui sa cititi si jurnalele Monicai Lovinescu.

      • Bertolt Lazaroiu spune:

        Da, poate. Insa recunosc – din nou – ca nu ma pasioneaza subiectul in asa masura. Si doar ca sa ma edific care din parti are mai multa dreptate, nu cred ca am s-o fac. Am citit alte scrieri de Monica Lovinescu, când eram in liceu, ce-i drept, deci cunosc cat de cat subiectul.
        Daca e vorba de o discutie intre experti, e evident ca nu am ce valoare adaugata sa aduc intr-un asemenea tip de discurs. Exista, insa, in Atena, daca bine imi aduc aminte, si un templu dedicat “Strainului” sau “Oaspetelui”, adica ne-atenianului. Cum ca strainul nu era neaparat ucis cu pietre sau cu citate din Homer odata intrat in Atena.

  2. Mitzu` Beciuklistu` spune:

    In fine, am citit si eu de tovarasa Burtza-Cernat si operele ei de rezonanta internationala!

    De ce tin oameni sa evidentieze nimicul, vremelnic traitor, care produce zoaie si postum trece in anonimat?

    Sotii Ierunca sunt in patrimoniul national si universal. Unde sunt Burtza si consortul?

    • Peter Manu spune:

      “Unde sunt Burtza si consortul?

      Sunt in locul din care se vad inca 40 de ani de scris.

      • Pablo Picaso spune:

        40 de ani de scris se vad doar din locul acela in care se afla ei? Sau de pe peste tot? Sinteti iar restantier la exprimare, si dati prilej de comedie. La asa stele, asa suporteri.

      • Cu Alte Cuvinte spune:

        Să nu uităm şi e totuşi bine de precizat şi de ştiut,
        Domnul Peter Manu pare să devină
        un destoinic colaborator participant simpatizant al Observatorului Cultural.
        « à consommer avec modération (et beaucoup de précaution) » !!!

  3. F. Ioncioaia spune:

    Stimata Doamna,
    Dincolo de textele in sine, ceea ce nu va putea fi niciodata pusa in discutie, in cazul Monicai Lovinescu, la fel ca si al lui Virgil Ierunca, este magistratura sa intelectuala si civica din epoca. Emisiunile sale de la Europa Libera, luarile de pozitie in favoarea opozantilor fata de regimul totalitar, judecatile sale de valoare care ignorau comandamentele propagandei regimului comunist, raman gesturi de o enorma importanta in epoca. Riscul major este ca acestea sa fie uitate sau ignorate voluntar. Cit priveste opera scrisa, imi pare ca dna Marcu are dreptate: un jurnal trebuie citit contextual (adica insemnarile trebuie raportate la contextul biografic si istoric) si mai ales empatic, ca un demers fundamental subiectiv si partizan. Intr-un jurnal, mai ales al unui literat, nu faptele exterioase sunt importante, ci faptele interioare, evolutia subiectului care scrie!

  4. Alex spune:

    Superb! Nu cred ca ar mai fi ceva de adaugat .
    In tara in care nici dezidentul nu mai e dezident, nici regele nu mai e rege, nici nemtul nu mai e neamt, fraza
    “Și la fel, stângiști și monarhiști, în 2015, când orice struțo-cămilă e posibilă, treacă-meargă, dar ce i se pare doameni Burța Cernat așa de demn de blam în faptul că Monica Lovinescu n-a agreat îmbrățișarea dintre regele Mihai și criminalul Ion Iliescu. Mie mi se pare o regretabilă trădare a regelui Mihai de către regele Mihai și atât. Că tot o acuză pe Monica Lovinescu că „s-ar teme” să nu fie acuzată de nu se știe ce.”

    mi-a mers la inima

  5. Cu Alte Cuvinte spune:

    Metodele folosite de cei de la „Observator Cultural”
    şi mai ales de către perechea Cernat (Paul şi Bianca Burţa) pentru ai aminti numai pe aceştia doi, în cazul acesta al defăimării Monicăi Lovinescu ( şi indirect a lui Virgil Ierunca), pentru a nu uita că în realitate acolo se află un cuib-vizuină de guzgani tineri dotaţi cu o logoree şi o inteligenţă diabolic periculoasă de „rezistenţă” ideologică marxist-ex-NEW securist-comunistă într-o acţiune permanentă de Ură malefică „proletară” şi „de clasă intelectuală”, care dovedesc permanent prin metodele folosite de denigrare, de terfelire, de împroşcare cu dejecţii doctrinare, de tipul proceselor staliniste ale anilor ’50, că pur şi simplu, în spatele unor astfel de personaje ale lumii intelectuale jurnalistice mass-mediatice bîntuie liber şi toxic, fantomele trecutului de Teroare securisto-comuniste arătîndu-se în plină lumină în întreaga lor splendoare încercînd din nou, în continuare, să distrugă bruma de adevăr şi libertate obţinută în cei 25 de ani, dificil, fragil, vag.
    Nu este de mirare că România în aceste condiţii nu poate ieşi la liman să respire aer curat.
    În spatele denigrării şi terfelirii, memoriei şi adevărurilor, fiinţei şi spiritului Monicăi Lovinescu (Virgil Ierunca) se ascund lucruri şi jocuri de culise cu mult mai grave şi mai profund nesănătos-periculoase.

  6. Ioana spune:

    E chiar atat de greu de acceptat ca generatiile tinere nu sunt, totusi, obligate sa preia de la cele anterioare veneratia fata de niste personaje cu un rol, fara indoiala, benefic intr-o anumita perioada istorica, dar nu niste semizei ce nu pot fi atinsi de vreun muritor? E chiar atat de greu de acceptat ca paradigma intelectuala se mai schimba si ca ce a fost sacru pentru unii, s-ar putea sa nu mai fie asa pentru altii?

    Dupa mine e cat se poate de salutar faptul ca se manifesta si la noi o diversitate in peisajul intelectual, ca apar tineri cu alte convingeri decat cele batute-n cuie de generatia anilor 90, ca dialogul cultural iese din tiparul “tot ce nu e de dreapta e bolsevic” care, in treacat fie zis, e cam saracut dupa 25 de ani de capitalism.

    • Doina Jela doina jela spune:

      @ Ioana.

      Nu, nu este greu. Este simplu de acceptat si este necesara si salutara capacitatea tinerilor de a schimba paradigma intelectuala. Dar nu sunt de acceptat rastalmacirea si reaua-credinta cand citesti un text si nici nu serveste cuiva sa schimbi paradigma inlocuind-o cu una deja moarta in urma cu o suta de ani. Unde vedeti dvs. schimbarea de paradigma si conflict intre stanga si dreapta cand se vorbeste strict la obiect despre decalajul intre ce spune un om si cum sunt interpretate spusele lui? Nu e adevarat, fireste ca “tot ce nu e de dreapta este bolsevic”, (Bukovski facea o foarte plastica distinctie intre mensevism si bolsevism, comparandu-le cu doua feluri diferite de a fierbe raci:bolsevicii fierb apa si arunca racii acolo, iar mensevicii ii pun in apa rece si ii fierb incet, rezultatul final fiind acelasi, racii sunt fierti si buni doar de mancat), dar eu nu am reusit sa vad nicio idee noua, chiar niciuna, in noua stanga, romaneasca. Cred de altfel ca mai mult decat trilogia lui Kolakowski, Principalele curente ale marxismului, 3 vol. Curtea Veche Publishing, 20o9, 2010, nu aveti nevoie sa cititi pentru a va convinge ca marxismul e mort. Sau citit-o si vedeti singura ce credeti. Alta discutie este daca insasi grila ideologica stanga/dreapta aplicata realitatilor politice de azi mai este functionala dar cred ca e una care depaseste cadrul polemicii de azi pe marginea ideilor unei personalitati, Monica Lovinescu deformate, decontextualuzate, adnotate cu un condei de jandarm ideologic.

      • Peter Manu spune:

        Re-evaluarea Monicai Lovinescu (si a generatiei pe care a influentat-o) este abia la inceput. iar prima salva nu determina aproape nici odata felul in care se va termina un conflict in care Bianca si Paul Cernat vor avea multe de spus, multi ani de acum inainte.

      • Ioana spune:

        Doamna Jela, nu e nevoie sa ma bombardati cu citate si autori. :) Am citit articolele din Observator si nu mi s-a parut ca ar fi vorba de defaimare si rea credinta, ci, pur si simplu, de alta viziune. Pana la urma, cred ca e intr-adevar vorba de alta generatie, nemarcata de obsesia luptei anticomuniste. Oricat ati vrea sa ma convingeti de contrariul, fapt e ca Monica Lovinescu a fost un personaj al unei anumite epoci, de o valoare incontestabila in epoca respectiva, dar nu e intangibilia si nu tot ce a scris este inatacabil – cum de altfel, si ceea ce scriu cei de la Observator este de multe ori atacabil.

        Problema la noi e ca, dupa 89, s-a creat un establishment intelectual care a devenit extrem de vocal in combaterea comunismului DUPA comunism. Nu ma refer la Monica Lovinescu, fireste. Iar acum acest anticomunism feroce, dar fara obiect real, se manifesta si sub forma unei drepte ce vrea sa acapereze complet spatiul dialogului public, anatemizand orice discurs alternativ. Cred ca suntem singura tara pe continentul european in care intelectualitatea publica nu include in discursul ei nici o singura tema sociala, nici o minima preopcare pentru starea deplorabila a acestei societati macinate de saracie, incultura, boala si lipsa de perspective, preferand in loc sa se lupte cu marxismul, comunismul, stangismul si alte isme care nu intra in paradigma ei.

        Va mai mirati atunci ca a aparut o generatie care nu mai vrea sa participe la acest teatru absurd? Care pune in discutie miturile si chiar vrea sa le darame? Pai e dreptul lor si e normal sa fie asa. Ba e inca prea slab si timid acest discurs alternativ, firesc ar fi sa devina tot mai puternic. E timpul ca discursul de dreapta cu accente conservatoare sa fie doar una din ofertele de pe o piata libera a ideilor, in rand cu altele si la fel de expusa atacurilor si discutiilor ca toate celelalte. Altminteri vom ramane o provincie saraca si marginala si in plan intelectual.

        • Doina Jela doina jela spune:

          ”Problema la noi e ca, dupa 89, s-a creat un establishment intelectual care a devenit extrem de vocal in combaterea comunismului DUPA comunism. Nu ma refer la Monica Lovinescu, fireste”.

          Draga Ioana, eu credeam ca despre Monica Lovinescu vorbeam.
          Si la fel credeam ca BBC despre Monica Lovinescu vorbea. Cat despre faptul ca va simtiti „bombardata” cu citate, deplang, ca si dvs. lipsa cartilor in spatiul public romanesc, din care cauza sunt confundate cu bombele. Razboiul dreapta/stanga amintiti-va totusi cine l-a inceput si cum. Acum vreo 10 ani sub un generic din anii 50: O carte CU PROBLEME! era vorba de cartea lui Patapievici si de niste jandarmi tineri si vigurosi, de te mirai de unde au iesit. Credeti ca-i impiedica cineva sa fie vocali? Demascati, Ioana si dvs. pe uzurpatori, ca loc e pentru toata lumea.
          Povestea cu combaterea comunismului DUPĂ comunism cred ca merita ceva mai multa reflectie decat un politicos schimb de idei, pe care il opresc aici, fiindca dvs. il percepeti ca bombardament.

        • al_batros spune:

          Se intelege din ce spuneti, dar si din cum spuneti, ca sinteti foarte tinara. Nu e un lucru rau, dar aveti mai mult crez decit cunoastere. Altefl nu se explica usurinta cu care emiteti niste pareri foarte putin… sa spunem… potrivite. De exemplue: „un establishment intelectual care a devenit extrem de vocal in combaterea comunismului DUPA comunism”
          N-ati trait in acea epoca, nu? Si se pare ca nici nu v-ati informat suficient ca sa vedeti cit de nepotrivita e afirmatia dumneavoastra… mai ales accentuarea.

          Va recomand, daca tot ati citit-o pe Burta Cernat, sa o cititi si pe Monica Lovinescu. V-ar prinde bine.

          • Ioana spune:

            Eu v-as recomanda sa nu va mai grabiti cu judecatile – in 1989 aveam 21 de ani, faceti dumneavoastra socoteala cat de tanara sunt acum. :) In orice caz, sunt suficient de batrana incat sa stiu exact ce a fost Romania comunista si sa o pot compara cu cea de azi. Si da, am citit-o si pe Monica Lovindescu. Am crescut intr-o casa in care ziua incepea cu Radio Europa Libera si unde doi bunici fosti detinuti politici m-au informat exact cu privire la ororile comunismului.

            Doamna Jela, I rest my case. :) Nu ma ocup de demascari, iar un schimb de idei nu prea e posibil cand interlocutorul nu reuseste sa sesizeze o banala ironie. V-as spune si de ce cartea lui Patapievici – daca e vorba de Omul recent – e nu o carte cu probleme, ci o carte a carei teza e extrem de discutabila. Dar se poate dialoga cu cineva care percepe criticii idolilor proprii drept “jandarmi”? Eu cred ca nu. Poate n-ar strica sa meditati putin la zicerea aceea despre cum ne sunt impotriva cei care nu sunt cu noi. :)

  7. accept spune:

    Nu, nu e greu de acceptat ca generatiile tinere nu sint obligate sa accepte. Dar e greu de acceptat argumentul lor vizibil gaunos, rau intentionat, fals, menit nu sa reevalueze, ci sa le aduca faima. E asa de greu de inteles ca despre asta e vorba?

  8. amanda13 spune:

    Am citit si articolele din Observator – la fel ca dumneavoastra a fost prima oara dupa mult timp cand am vizitat rapid pe site-ul revistei, nu insa indeajuns de repede incat sa nu observ ca, in mod evident curajos, nu se mai permit comentarii pe marginea textelor (iar comentariile existente sunt execrabile) – si va impartasesc dezamagirea in ceea ce priveste asa-zisa reevaluare…. poate ar fi fost mai potrivit sa spun reeducare. Dincolo de ideile demne de un “jandarm ideologic” asa cum bine remarcati, pe mine ca filolog ma inspaimanta subtilitatea si complexitatea de compunere de clasa a cincea a scriiturii, in fapt o serie intreaga de citate scoase din context si cateva adjective ratacite ici si colo. In fine nu mai continui – doamna Marcu a explicat foarte bine in articolul sau si brambureala conceptuala in care se balaceste exegeta. Trist este ca exista atatia tineri critici infinit mai valorosi decat sus-numita care nu beneficiaza de atata expunere, in vreme ce aceasta noua coterie de aparatnici pozeaza in voci importante ale generatiei lor.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Doina Jela


Doina Jela

Este scriitoare, autoare u unui important numar de volume, care investigheaza si analizeara regimul comunist din Romania , cum ar: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstitui... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)