joi, martie 28, 2024

Încercări de împăcare între români și maghiari: mitropolitul Vasile Mangra și contele Tisza István

„Telegraful Român” titra în numărul din 12 august 1893 că în seara zilei de 9 august 1893 „circa 2.000 de vagabonzi, după unele foi 4.000 de vagabonzi, pe lângă binevoitoarea asistență a nobilei intelighenție maghiare din Oradea” au atacat reședința episcopului greco-catolic Mihai Pavel precum, pe cele ale altor ierarhi și avocați români așa încât „numai intervenția miliției a putut curma continuarea devastărilor și la ceilalți români din Oradea și poate o răscoală formală”. În fapt, episcopul Pavel fusese acuzat într-o broșură publicată de un preot greco-catolic pensionar Béla Pituc de „trădare de patrie pentru că ar fi românizat 24.000 de maghiari, credincioșii greco-catolici din mai multe parohii aparținătoare diecezei greco-catolice orădene”. După câteva zile corespondentul local al ziarului sibian relatează despre continuarea „sălbăticiilor din cale afară barbare, ce le-au comis aici miercuri și joi noaptea frații de cruce urmași ai lui Arpad și Moise, adică maghiarii și jidanii, asupra românilor”[1]. Ziarul „Tribuna”, sub tilul de primă pagină „Sălbatecii din Oradea-Mare”, citeză un martor ocular potrivit căruia „turbarea, sângele asiatic, cavalerismul de sub poalele muntelui Himalaya” nu au aștepat explicațiile episcopului ci „și-au vărsat veninul, conduși fiind de inspectorul regesc și de niște jurnaliști jidano-maghiari”[2].

În 21 septembrie 1893, deputatul Partidului Liberal Tisza István, în calitate de membru al comisiei de administrație publică din Dieta Ungariei, sosește la Oradea și ține un discurs în Palatul Comitatului, în fața Adunării comitatense, după prezentarea raportului vicecomitelui. Tisza „condamnă în modul cel mai energic dezodinele din Oradea-Mare” și admite că evenimentul „amenință să tulbure bunele relații tradiționale ce dăinuie între cetățenii maghiari și români din acest comitat”, iar „comitatul are datoria, ca punând în cumpănă toată autoritatea sa morală, să facă orice-i va sta în putință pentru restabilirea și menținerea relațiilor bune, frățești de odinoară”. Cu această ocazie, viitorul prim-ministru adaugă: „Exercitarea puterii Statului ungar nu constă în prigonirea naționalităților, ci în împlinirea dezideratelor lor și prin atitudinea noastră demnă și prin respectarea drepturilor lor – putem dobândi atașamentul lor loial și stima lor față de noi”, dar „e nevoie apoi de răspândirea culturii și luminii, pentru că numai un popor cu totul incult poate fi înșelat și sedus cu minciuni grosolane”[3].

În același an, la solicitarea Ministrului Cultelor și Instrucțiunii Publice Csáky Albin, Consistoriul ortodox român din Arad îl elimina pe profesorul Vasile Mangra din Institutul teologic, din cauza participării la acțiunea memorandistă din 1892. Apărându-se în fața acuzațiilor că ar promova în rândul studenților o politică național-extremistă, Mangra declară: „Nu numai ca profesor, dar nici ca particular nu am propagat și nu propag ura contra maghiarilor, dovadă însuși trecutul meu de mai bine de 18 ani în Arad, unde chiar în societatea maghiară am avut și am astăzi mulți cunoscuți și chiar prieteni. Din contră, stăruințele mele ca român și cetățean în orașul Arad au fost îndreptate pururea spre a menține bunele și amicalele raporturi între societatea maghiară și cea română”[4]. Ierarhul Vasile Mangra va fi în anul 1895 principalul organizator al Congresului minorităților de la Budapesta, prilej cu care reprezentanții românilor, sârbilor și slovacilor au încheiat „alianța” pentru „a-și păstra cu toate mijloacele legale naționalitatea lor”[5].

În 1900, Vasile Mangra se întoarce în județul său natal, fiind ales vicar episcopal la Consistoriul Ortodox de la Oradea[6]. În 3 noiembrie 1903, Împăratul Franz Joseph I îl însărcinează cu formarea unui nou guvern pe Tisza István, contele care încheiase o înfrățire cu românii la Arad, în 1899[7]. La aflarea veștii, Vasile Mangra este încrezător deoarece, spune ierarhul, „nu a renunțat la speranța de a găsi între bărbații politici maghiari oameni cu care să ne înțelegem asupra raportului dintre noi și unguri, poate fi chiar Tisza, actualul ministru prezident, omul politic chemat să dezlege nodul gordian, dar să așteptăm”[8]. Mai mult, Mangra recunoaște că „era cunoscut personal înainte de a deveni ministru cu contele Tisza și cultivase bune relații cu dânsul”, căutându-se reciproc, în mai multe rânduri, de când ocupa demnitatea de vicar episcopesc[9]. Marginalizat de mai mult timp în Partidul Național Român, Vasile Mangra se înscrie în anul 1910 în nou înființatul Partid Național al Muncii. În același an, participă cu succes și la alegerile dietale fiind ales deputat în circumscripția Ceica, susținând programul politic al guvernului Khuen-Héderváry Kárloy de împăcare cu naționalitățile[10]. Despre noul partid fondat de Khuen-Héderváry și Tisza, Mangra manifesta credința că „deși nu răspunde la postulatele naționalităților, dar nici nu le respinge, dimpotrivă, lasă oarecum a se întrevedea o predispoziție pentru satisfacera acelora”[11]. Câteva luni mai târziu, Alexandru Vaida-Voevod anunța că Vasile Mangra, Eugen Brote și Ioan Slavici formaseră deja „o bisericuță în «sânul» Partidului Național Român” și că existau „informații sigure” că aceștia „serveau interese străine partidului”[12].

În 3 martie 1910, contele Tisza István este din nou la Oradea, cu ocazia constituirii filialei locale a Partidului Național al Muncii, prilej cu care face următoarea declarație: „Trebuie să recunoaștem cu toată bunăvoința că națiunea politică maghiară se compune din concetățenii noștri care aparțin diferitelor rase și naționalități, și atunci de faptul acesta trebuie să ținem seamă fără de nici o rezervă. Trebuie să le recunoaștem dreptul de a-și păstra, cultiva și dezvolta credința, limba și cultura. Nu trebuie să-i privim cu ochi răi, dacă ei țin la acest drept al lor. Nu trebuie să ne mirăm că Românul își zice și se simte Român, Slovacul – Slovac și Sârbul – Sârb. Din faptul că nu-și neagă naționalitatea, nu urmează că față de dânșii nu trebuie să stăm pe punctul de vedere al adevăratei îndreptățiri. Trebuie să sprijinim orice interes just și să cultivăm sentimentul adevăratei înfrățiri pe terenul social, în viața publică și privată. Trebuie să deschidem un câmp liber de manifestare oricărui cetățean, care e însuflețit de sentimente patriotice, căci nu e permis să lăsăm ca concetățenii noștri să se simțească în patria acesta, dacă nu chiar prigoniți, în tot cazul însă străini, sau ceea ce e și mai rău, desconsiderați”[13]. Vasile Mangra a reacționat imediat: „Noi trebuie să profităm de discursul lui Tisza și să reținem din el părțile favorabile, care ating chestiunile cele mai ardente pentru noi, cum sunt: legea școlară și ordinele lui Apponyi, care ne strâng de gât, așa fel încât nu avem răgaz de a ne gândi la ziua de mâine, ci cum să frângem lanțul, ca să scăpăm astăzi cu viață […] Eu nu înțeleg și nu pot înțelege de ce n-am putea primi cu toții propozițiile lui Tisza, dacă scopul care-l urmărește partidul național, conservarea, îngrijirea și dezvoltarea limbii, religiei și culturii naționale se poate ajunge și realiza în afară de partidul național și fără conlucrarea lui ca partid, cu atât mai vârtos ca Partidul Național Român, ca atare, este numai un mijloc pentru un scop și nu scopul înuși”[14].

În 20 februarie 1914, primul-ministru Tisza István, într-un discurs ținut în fața Parlamentului „în chestia tratativelor cu românii” declară că „străduințele depuse pentru stabilirea unei înțelegeri cu Românii” au fost permanente, deoarece „locuind la hotarele limbilor” îl leagă „raporturi de bună vecinătate cu sute sau chiar mii de concetățeni români” și vede „ce teren prielnic află în sufletul lor accesibil orice manifestare de bunăvoință, de simpatie”. Tisza reamintește că după incidentele de la Oradea din 1893 „a mai dat expresie la astfel de sentimente și la serbarea înălțătoare de suflete”, cu ocazia instalării episcopului Iosif Goldiș la Arad, în 1 august 1899, atunci când „un preot român, cu barba neagră ca corbul și cu fața înflăcărată, vestit agitator naționalist, din fața căruia și din ochii căruia am cititi atunci efectul pe care l-a avut vorbirea mea asupra lui, iar astăzi, cu părul alb și barba căruntă, dar cu sufletul tânăr și plin de putere dânsul aduce servicii în rândurile noastre cauzei înțelegerii și armoniei dintre Maghiari și Români”[15].

Era vorba despre ierarhul Vasile Mangra, viitorul mitropolit al Transilvaniei. Mangra organizase ceremonia investirii și în această calitate a toastat și el la banchetul dat în onoare alegerii noului episcop, afirmând că „între state și națiuni biserica reprezintă dragostea” și că „trebuie învățate toate națiunile la iubire față de biserică și trebuie lăsate popoarele să-l adore pe Dumnezeu în limba lor maternă”. Apoi i-a „mulțumit contelui Tisza pentru cuvintele entuziaste, emanate de la un politician dătător de ton, de la un bărbat distins din toate punctele de vedere”, și-a exprimat credința că „trebuie căutat și aflat prilejul pentru înțelegere reciprocă”, dar că „așteaptă nu numai idei, ci și fapte”[16].

Roman Ciorogariu i-a fost un „frate de cruce în frământările mari politice” împreună cu care a „mâncat pâinea amară a persecuțiilor” și a „dus conștiința națională la înălțime”. Cu toate acestea nu l-a iertat pe Vasile Mangra pentru această „hotărâre fatală” de a intra în partidul condus de Tisza, chiar dacă scopul urmărit era reînființarea vechii episcopii ortodoxe din Oradea, ceea ce presupunea „învoiala și sprijinul material al guvernului”. De altfel, Ciorogariu l-a avertizat că „va fi mort din clipa candidării’, dar Mangra a ripostat: „Mor ca iarăși să înviu!”[17]. Înainte de depunerea candidaturii, Roman Ciorogariu și alți vechi prieteni vroiau „să îl rețină pe părintele Mangra de la acest pas al sinuciderii morale”. Aceștia erau convinși că „nu există Român care să nu dorească o împăcare cinstită, dar împăcarea nu se poate face nici chiar prin persoane atât de marcante cum este a părintelui Mangra și cea a domnului Tisza, ci numai prin guvernul țării și prin comitetul național, căci numai o împăcare făcută pe baze de drept public poate fi obligatorie pentru ambele părți”, iar cine „iese din aceste cadre va fi strivit ca trădător de opinia publică românească”[18]. În schimb, protopopul Gheorghe Dudulescu, „Român verde întotdeaunua”, va recunoaște că „nu ar putea muri liniștit dacă nu ar glăsui cu toată convingerea sufletului său că Mangra nu a fost trădător”, ci un „sacrificiu benevol” de dragul „bisericii sale strămoșești și a neamului, pe care credea că numai pe această cale poate să le apere și susține”[19]. Dar inclusiv Roman Ciorogariu va recunoaște că deputatul Vasile Mangra „câtă vreme a stat Tisza la putere, a făcut multora bine”, inclusiv prin „intervenții particulare pentru foștii lui prieteni” iar „lumea strâmtorată alerga la scutul lui Mangra, între ei și cei ce îl băteau cu pietre înainte”[20]. Spre exemplu, în timpul războiului „a intervenit, rugat de alții, nu de cei interesați”[21] pentru a opri reținerea lui Ioan Lupaș sau a lui Ioan Suciu, fostul său contracandidat din partea Partidului Național Român trimis „la coamandă și pentru parale” să îl învingă la Ceica[22].

În 5 august 1916, Vasile Mangra este ales Arhiepiscop și Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria și Transilvania. În discursul său de investitură înaltul ierarh spunea: „Ca apostolul păcii evanghelice voi propovădui întotdeauna pacea, iubirea și concordia între fiii bisericii și cetățenii patriei, fără deosebire de confesiune și naționalitate”[23]. Potrivit istoricului Marius Eppel, alegea mitropolitului Vasile Mangra „nu a fost opera unui plan aprioric al contelui Tisza István”, deși „relațiile dintre cei doi erau dintre cele mai bune”. Primul-ministru „în politica sa de reconciliere româno-maghiară” s-a îndrepat mai întâi către Eusebiu Roșca sau Nicolae Ivan, însă deoarece nici unul „nu avea suștinere solidă în rândul conaționalilor, sorții au căzut asupra lui Mangra”[24].

Convins fiind de faptul că românii și maghiarii „au și vor avea un interes comun și în viitor de apărat”, așa cum „au constatat-o toți bărbații de stat ai acestor două popoare”, cu puțin timp înainte de a trece la cele veșnice mitropolitul Vasile Mangra publică un articol în „Telegraful Român”, «Maghiarii și Românii»[25], tradus apoi și în limba maghiară[26]. Potrivit lui Mangra lucrarea reprezintă, în fapt, o expunere de „date și fapte istorice, prin care se evidențiază relațiile prietenești și de alianțe ce au existat între maghiari și români în veacurile trecute, ca să tragem din ele învățăminte și îndrumări folositoare pentru prezent și viitor”[27].

În 14 octombrie 1918, Vasile Mangra se stinge, subit, într-o cameră de hotel din Budapesta. În necrolog, „Telegraful Român” titra: „Vor trece valurile politice, se vor așeza, vor veni alte timpuri, sperăm mai bune, vor veni alți oameni, care vor cerne bine și timpurile, și împrejurarile, și atunci nepreocupați, acei oameni ai timpurilor mai liniștite, vor pronunta sentința”[28]. Peste doar câteva zile, în 31 octombrie 1918, contele Tisza István este asasinat în propria locuință. Potrivit unor surse istorice, ultimele sale cuvinte ar fi fost: „Aceasta așa trebuia să fie …”.

NOTE____________


[1] “Telegraful Român” (Sibiu) din 12 august 1893 și 15 august 1893,

[2] “Tribuna” (Sibiu) din 13 august 1893.

[3] Discursurile contelui Ștefan Tisza, 1893-1915. Contribuțiuni istorice la cunoașterea chestiunei naționalităților din Ungaria, adunate de un român iubitor de adevăr, Budapesta, Tipografia Poporului Român, 1925, p. 9-19.

[4] Marius Eppel, Un mitropolit și epoca sa. Vasile Mangra (1850-1918), Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2006, p. 80-81.

[5] Teodor Neș, Oameni din Bihor (1848-1918), Oradea, Tipografia diecezană, 1927, p. 480.

[6] Ibidem, p. 474.

[7] Vasile Mangra, Corespondență, vol. I, Ediție, studiu introductiv și note de Marius Eppel, Cluj-Napoca, Presa Univesitară Clujeană, 2007, p. 83.

[8] Vasile Mangra către Eugen Brote, Oradea Mare, 8/21 noiembrie 1903, în Vasile Mangra, Corespondență, vol. I, Ediție, studiu introductiv și note de Marius Eppel, Cluj-Napoca, Presa Univesitară Clujeană, 2007, p. 176-177.

[9] Vasile Mangra către Ioan Bianu, Oradea Mare, 22 septembrie 1910, în Vasile Mangra, Corespondență…, p. 86-87.

[10] Roman Ciorogariu, Spre prăpastie, Arad, „Tribuna” institut tipografic, Nichin și cons., 1911, p. 21.

[11] Vasile Mangra către Eugen Brote, Oradea Mare, 16/29 martie 1910, în Vasile Mangra, Corespondență…, p. 189-192.

[12] Alexandru Vaida-Voevod, Mangra, Tisza și Tribuna. Un mănunchi de dovezi adunate din „Tribuna”, Brașov, Tipografia A. Mureșianu, 1911, p. 7.

[13] Discursurile contelui Ștefan Tisza…, p. 23-30.

[14] Vasile Mangra către Eugen Brote, Oradea Mare, 16/29 martie 1910, în Vasile Mangra, Corespondență…., p. 189-192.

[15] Discursurile contelui Ștefan Tisza…, p. 74-127.

[16] Teodor V. Păcățian, Cartea de aur sau luptele politice naționale ale românilor de sub coroana ungară, vol. VIII, Sibiu, Tiparul tipografiei arhidiecezane, 1915, p. 55.

[17] Roman Ciorogariu, Zile trăite, Oradea, 1926, p. 64-68.

[18] Idem, Spre prăpastie…., p. 22.

[19] Teodor Neș, Op. Cit., p. 493.

[20] Roman Ciorogariu, Zile traite…, p. 81-82.

[21] Teodor Neș, Op. Cit., p. 492.

[22] Vasile Mangra către Eugen Brote, Oradea Mare, 5 iunie 1910, în Vasile Mangra, Corespondență…, p. 193-195.

[23] “Telegraful Român” (Sibiu) din 10 august 1916.

[24] Marius Eppel, Op. Cit., p. 437.

[25] “Telegraful Român” (Sibiu) din 28 februarie 1918, 13 aprilie 1918, 18 aprilie 1918, 25 aprilie 1918, 11 mai 1918.

[26] Vasile Mangra, Magyarok es Románok, Nagyszeben, Gör.- Kel. Román főegyházmegyei könyvnyomda, 1918.

[27] “Telegraful Român” (Sibiu) din 25 aprilie 1918.

[28] “Telegraful Român” (Sibiu) din 7 octombrie 1918.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Acum in Martie s-ar pomeni sa spunem: cu o floare nu se face primavara.
    Contele Tisza a fost unul dintre putinii lideri maghiari care au inteles ca fara un aranjament de compromis cu romanii is slavii (sarbii si slovacii) statul maghiar nu putea rezista pe termen lung. Din pacate ele credea cu naivitate ca romanii si slavii fac parte din natiunea maghiara.

    PS
    Articolul nu spune care a fost pozitia contelui Tisza fata de Memorandum. Tisza s-a intanit de cateva ori cu Ioan Mihu, un bacher roman si a refuzat cateva din cererile fundamentale din Memorandum.

    • Din NATIUNE în sens politic fac parte „citoyeni/ cetățenii statului” (Franța, SUA, UK, etc).

      Popor, etnie, rasă, culoare… denumiri și definiții folosite de cine? Când? Si cum?
      Evreii sunt parte în „Națiune“ în România Mare?
      Secui & maghiarii fac parte de Natiune în România Europeană 2019?
      Sinti și Roma / Tiganii?

      NATIUNEA ceaușistă ….. omul nou socialist fără credință, etnie, naționalitate, etc ….
      Intribări …

      • Nu este chiar asa.
        1. Natiunea nu se suprapune pe un tremen geografic sau definit printr-o organizare statala. La 1892 nu exista natiunea austro-ungara, iar despre cea magiara tocmai am scris mai sus ca tremenul era abuziv folosit de contele T.
        2. Natiunea (vedeti temenul din Wikipedia) presupune comunitate de teritoriu, de limba, de etnicitate sau de compenenta psihologica si o cultura si interese comune. Un grup nu face automat parte dintr-o natiune decat prin vointa proprie. Kurzii din Turcia nu fac parte din natiunea turca doar pentru ca asa vor beii de la Ankara. Noi pretindem ca ungurii din Ardeal fac parte din natiunea romana, dar ei nu cred asta si multi se manifesta ca atare. La fel stateau lucrurile pe la 1892 si maoi tyarziu cand contele T visa iluzoriu ca sarbii, romanii si slovacii fac parte din natiunea maghiara.

        • NATIUNEA ca termen politic se referă la stat și la cetățenii care constituie națiunea politică (nu etnică, religioasă). Exemple de NATIUNE modernă sunt SUA, Franta, UK,etc unde în nici un caz “etnia, religia, culoarea, rasa, etc nu sunt condiții pentru a fi cetățean, locuitor, deci a face poarte de “stat-națiune”. Elveția are patru limbi oficiale de stat, Belgia are trei, Canada are două, sunt state prospere căutate de imigranți!

          Terminii folosiți de dv presupun “rasa”. E o ideologie a seculului 19 care a măcelarit Europa în secolul 20. Ne întoarcem la “ideologia legionar ortodoxă interbelică (evreii) ” la doctrina “naționalcomunistă (eliminarea, vânzarea pentru Dolari a cetățenilor minoritari, evrei, sași, șvabi, etc)”, deci la ideologia “identitară” (Victor Orban Ungaria, PIS Polonia, etc)?

          Epurarea etnică 1941-1989 practicată de Statul și Guvernul Român din nou ideologia de stat într-o Românie Europeană?

          Curat murdar

          • Moldovenii nu sunt nici azi TOTI membri de facto ai NATIUNII romane, chiar daca ei au creat statul modern si natiunea romana, ci nu sudistii, cum lasa sa se inteleaga propaganda oficiala a celui mai sarac si inapoiat stat din UE = un avorton statal, gratie Lor si a regilor lor, deoarece cei care si-au facut actualul stat de fapt cu RUSII de la inceputuri… pana dupa 1990!
            (statul olteniilor, dobrogeniilor si ardelenii ori falshilor banateni e sortit pieirii fiind o minciuna PROPAGANDISTICA care pana la urma va pocni – nu-i dau mai mult de cateva decenii! – deoarece existenta lui nu are niciun sens si nu va mai prezenta nicio utililitate pentru cei care nu traiesc in BUcurEshti!

          • Cred ca va faceti ca nu înțelegeți. Un grup etnic (stiu ca asta nu va place dar acesta este conceptul corect) nu face parte dintr-o națiune decât dacă se identifica de buna voie cu acea națiune. Exemplul Elveției confirmă acest lucru, mai multe grupuri etnice fac parte dintr-o natiune deoarece au 800 ani de istorie si cultura comune si doresc sa faca parte din natiunea elvetiana. Belgia nu este un exemplu f bun pentru ca este un stat artificial creat de britanici unde un grup etnic abia așteaptă sa se separe. Vad ca ati eludat exemplul Kurd.

            • @Cinicul ..@
              Diversitate, pluralitate, greu de înteles, și mai greu de acceptat?

              Conflictele de interese sunt starea normală in democrație. Rezolvarea civilizată, compromisurile sunt puterea democrației.
              Imperii, state, uniuni s-au creat, s-au dizolvat, s-au prăbușit. Granițe s-au creat, s-au mutat și s-au înlăturat. Imperiul Austro-Ungar s-a prăbușit 1918, s-a autodizolvat “pașnic”. Nu a fost un război civil 1918 între entniile Imperiului. Impăratul a fost exilat, Republica Austria și celălalte state “naționale” 1918-1989-2019 au mers pe căi diferite.

              In UE.27 Europenii au șansa ca granițele “naționale” să devină invizibile (Schengen), să nu mai separe locuitorii continentului. Speranțe am în „civilizația urbană “ din orașele „Mitteleuropa“ care cunsoc diversitate și pluralitate de secole. Conflictele estului de la Bratislava 2016 până azi cu UE sunt initiate de politruci “naționaliști-izolaționiști” (ius sangui la Budapesta, Warsovia, etc). Nu văd cum vor crea bunăstare, belșug și prosperitate ca în vest în Polonia, Ungaria, etc. cu astfel de politica “națională”.

              România Europeană are azi granițe sigure, are cele mai bune condiții din istoria sa. Ce lipsește?

  2. Incercarile de reconciliere cu maghiarii operate de Vasile Mangra seamana ca doua picatori de apa cu reconcilierea facuta de Patriarhul Rosu cu greco-catolicii.
    De ce oare sputink ( https://www.youtube.com/watch?v=BmLwTBOOVKc ) preia teza acestui articol? De dragul cercetarii stiintifice desigur, dar si pentru ca sprijina linia de politica istorica de mai sus. (Ce coincidenta, Vasile Mangra, Iustinian Marina, sovieticii si sputnik au o problema cu greco-catolicii.)
    Ca sa nu-l nedreptatim mai mult pe Vasile Mangra, iata cate ceva din gandirea sa:
    – Universul, 1 August 1916 : “Presa romana din jurul meu, a scris ca, numai acolo se pot face cuceriri, unde un popor cu o cultra mai superioara vrea sa stapaneasca pe unul cu o cultura inferioara. Si tocmai aici e cazul sa spunem ca, cultura magheara e mult superioara celei romanesti. Daca romanii au pofta sa cucereasca,sa pofteasca, au acolo -Basarabia ”.
    – Telegraful roman, 3 Ian. 1917 “Existenta de o mie de ani a statului maghiar, zace tocmai asa la inima cetatenilor de limba romanea-sca, ca si cetatenilor neaosi maghieri fiecare constiincios cetatean roman al acestui stat este gata a-si jertfi bunurile si sangele sau pentru a apara integritatea teritoriala a Monarhiei. Atacul ascuns al Romaniei impotriva Ungariei a provocat in inimile tuturor romanilor din Ungaria o durere adanca”.

    PS1: În 1917 Nicolae Bălan viitor mitropolit la Sibiu, semneaza o declaratie, publicata la Budapesta, în care se pronunta ferm împotriva unirii cu ţara. În perioada luptelor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, când trupele german încercau să şi ultima parte a ţării sa supuna si ultima parte a ţării rămasă liberă, Moldova, Mitropolitul Primat al Romaniei si alti episcopi, au adresat o “chemare” tuturor romanilor si ostaşilor armatei române ca aceştiasă “NU” lupte impotriva ocupantului, zicand: „Domnul Dumnezeu s-a îndurat de ţara aceasta. El a îmblanzit inima biruitorului catre noi si a făcut dintrânsul tovarăşul nostru de munca pentru mantuirea Romaniei.
    Ţărani, târgoveti, slujbaşi şi orice aţi fi, aveţi buna incredintare că biruitorul care intră în Moldova, nu este setos de razbunare, nu ucide, nu jefueşte, nu dă foc, nu pustieşte …
    Staţi si ramaneti pe loc cu toţi. Nu puneţi bratul vostru în slujba unei cauze străine.”
    “Stati pe loc fratilor“ In doua randuri acest îndemn, a fost aruncat de avioanele germane, asupra transeelor Armatei Române.)

    PS2. Nu e deloc exclusa ipoza sinuciderii din moment ce ipoteza crizei cardiace nu e dovedita. Asa ca ramane cum am stabilit.

  3. A vorbi acum, în preajma Centenarului, despre acest personaj român tragic este cum ai vorbi „despre funie în casa spânzuratului”. Chiar nu putem alege nimic bun din asta, indiferent de intenții!

  4. Mulțumesc pentru articol. Sunt convins că a fost scris cu bună-credință și cu dorința autorului de a dezvălui pilde ale bunei înțelegeri între români și maghiari. Văd acest material, oarecum în seria/în continuarea celor apărute tot pe Contributors, sub semnătura atât de onestă a domnului Szilagyi Sandor.
    Pe de altă parte, legat de dispariția lui Mangra, Constantin Kirițescu – în „Istoria Războiului pentru Întregirea României” – are altă opinie, afirmând că acesta s-a sinucis…
    Iar, despre împăcarea dintre români și maghiari, ca unul care respect pe fiecare, ca OM, în primul rând, deci și pe concetățenii noștri maghiari, la baza acestei împăcări trebuie să stea respectul reciproc!…
    KÖSZÖNÖM!

  5. Pentru cei care locuiesc în zona Arad – Bihor, până nu demult, amintirea lui Tisza Istvan era încă vie în comștiința localnicilor. Eu personal am auzit de la cei mai în vârstă de Tisa Pișta (Tisza Istvan) care deținea proprietăți funciare în zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Györke Zoltán
Györke Zoltánhttp://gyorke-publicaffairs.eu
Zoltán Györke, doctor în istorie.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro