joi, martie 28, 2024

VIDEO Horia-Roman Patapievici: Singura tema autentica a culturii romane este specificul national.

Problema principala a culturii romane este absenta unei piete de idei.  Spatiul public este dominat de ideile generale, de cultura generala, ideile speciale nu reusesc sa isi faca loc. Mai mult, nici macar oamenii care activeaza intr-o disciplina nu reusesc sa comunice intre ei, spune Horia-Roman Patapievici.  In cultura romana singura tema autentica este specificul national, o tema care a supravietuit si perioadei comuniste.

Ideile interviului:

Ce merge bine in cultura romana: zona de piata culturala pe care o asociem cu operele si ideile literare, cu critica literara si istoria literara. Marea reusita a culturii romane este institutionalizarea acestei sectiuni. Prin institutionalizare inteleg ca s-au atins cateva standarde. Operele literare au fost discutate, pentru ele a existat atat un public general, cat si un public specializat. Iar schimbul de idei referitor la operele literare – institutionalizat sub forma criticii si istoriei literare – acest dialog a fost constant sustinut, a mobilizat un numar mare de oameni si de puncte de vedere, ceea ce a facut ca criteriile de existenta a unei piete de idei in interiorul culturii literare sa existe. De unde si reusita literara a culturii romane.

– Situatia in cultura romana: in spatiul public domina cultura generala pentru ca in secolul al XIX-lea, in zorii modernitatii, asa s-a institutionalizat spatiul public in Romania, in jurul ideii de cultura generala. Nu este gresit, in multe culturi s-a intamplat acst lucru. Dar, in mod organic, s-au autonomizat, din spatiul public dominat de cultura generala, culturile de specialitate care nu s-au rupt de spatiul public, ci au continuat in mod specific, diferind in functie de gradul de interes al fiecarei specialitati.

– La noi este straniu, ideile speciale nu comunica cu spatiul public, sunt complet ignorate de dezbaterea publica. Iar in interiorul disciplinelor specializate oamenii nu comunica. Sa ma refer doar la zona stiintelor politice, o zona care a inflorit extraordinar dupa 1989. E uluitor! Clujul nu stie de Bucuresti, Bucurestiul nu vrea sa stie de Iasi, iar Timisoara nu vrea sa stie de nici una dintre ele. Desi exista reviste specializate, operele care apar in interiorul culturii de specialitate numita filosofie politica sau stiinte politice nu sunt recenzate, nu sunt dezbatute critic, ci toti actorii sunt orientati spre piata de referinta externa, care este de limba engleza.

– Dialogul este o expresie a civilizatiei. Civilizatia se naste prin retinere. Edmund Burke a folosit o expresie care-mi place foarte mult, libertatea pe care eu o pretuiesc, spune Burke, este equality of restraint, egalitatea de a te abtine.  Civilizatia, ca si dialogul – eu pot defini oricand civilizatia ca fiind dialog generalizat – incepe in momentul in care oamenii invata sa se abtina, ceea ce presupune un act prealbil de pretuire. Eu cred ca spatiul cultural romanesc, desi abunda de oameni talentati si inteligenti, nu a invatat acest lucru, pentru ca nu a interiorizat respectul, pretuirea celui din fata ta.

– Daca va puneti intrebarea, care sunt temele culturii romane, o sa vedeti ca exista una singura. De la inceputul culturii romanesti moderne si pana cand ea fost masiv distorsionata de prezenta comunismului – a unei societati care nu mai naturala, ci e totalitara – aceasta problema este cea a specificului national. Ca reformulare a temei ar fi occidentalisti versus traditionalisti, modernisti versus autohtonisti. Disputa legata de ceea ce suntem noi in raport cu modernitatea este singura tema a culturii romane. Stiu ca este veritabila pentru ca a rezistat in timp.

Chiar si in momentul in care comunismul a distorsionat piata culturala romaneasca prin interventia statului si a ideologiei in institutia culturala, chiar si atunci, ea s-a reformulat sub forma protocronisti versus universalisti. Ultima mare disputa din perioada comunista in cultura romana este disputa din anii `80, dintre protocronisti, care sunt avatarii traditionalistilor interbelici, si modernisti, occidentalisti, univesalisti – cosmopoliti. E foarte interesant ca victoria culturala a fost reputata de universalisti, desi protocronistii au fost cei sprijiniti de autoritatea de partid. Ceea ce inseamna ca vitalitatea acestei idei e mare.


______________________________

Intr-o carte aparuta in 2007, intitulata Despre idei & blocaje, Horia Patapievici facea o analiza – in fond, o reconstructie conceptuala – a felului in care functioneaza cultura romana.   Aceasta „regandire” a culturii romane pleca de la constatarea ca ideile ganditorilor romani din diferite timpuri, oricat de originale si de valoroase ar fi,  trec fara a fi luate in seama, fara a fi receptate, fara a fi discutate. De obicei, nu sunt nici laudate, nici refuzate, nici criticate – abia de sunt semnalate. Cu alte cuvinte, aceste idei nu sunt puse in circulatie. Si nu circula pentru ca nu exista sau nu functioneaza un mediu specific pentru ele, adica o piata.  O piata a ideilor.

Cartea incepe asa: „Daca un calator ideal ar poposi in Romania culturala a ultimelor decenii, ar fi frapat de faptul ca aici ideile nu se dezbat, argumentele nu sunt ascultate, obiectiile sunt trecute cu vederea, teoriile sunt luate in balon, iar sunetul calm al discutiei se aude numai cand autorii lor au murit ori numele lor a primit confirmarea canonica a Occidentului. Calatorul nostru ar observa ca la noi cartile originale nu suscita discutii, scolile de gandire sunt mode de imprumut ori grupuri sudate prin forta convingerilor profitabile, teoriile noi trezesc apatii durabile si starnesc antipatii ireversibile, in timp ce, sub raport uman, competentele cedeaza invidiilor, invidiile corup ireversibil onestitatea, adevarul cedeaza totul barfei, barfa nu cedeaza nici celei mai solide reputatii, iar mersul ideilor este un povarnis al elanurilor avortate.”

Comanda cartile lui Horia-Roman Patapievici de pe GiftBooks.ro cu autograful autorului

Distribuie acest articol

71 COMENTARII

  1. Buna ziua,

    Inainte de a va adresa intrebarea as dori sa remarc faptul ca foarte multi oameni „de cultura”, discuta despre „stari”. Isi gasesc asadar prilej de discutie din a a face aprecieri, constatări despre cum merg sau mai degraba cum nu merg anumite lucruri în România. Si apoi lanseaza un vaiet in pustiu. Foarte putini insa fac ceva concret care sa schimbe „starea”. Prin exemplu personal, nu prin declaratii sforaitoare.Si acum mea intrebarea pentru dvs.in legatura cu tema propusa: Credeti ca inainte de secolul 16, intr-o perioada in care cartea tiparita era o raritate in spatiul locuit de români, oamenii simpli din popor care mergeau la biserica si „țineau rânduiala”, ar fi putut fi considerati oameni culți sau nu? Sau altfel formulat, poate fi considerat un om ca fiind cult daca nu merge la biserica si nu tine rânduiala?

    • Speram sa fiu scutit de intrebari care incep cu interpelari. Folositi expresia oameni de cultura cu ghilimele (deci nu ii prea luati in serios sau, cumva, ii desconsiderati), presupuneti ca oamenii de „cultura” discuta despre „stari” si admiteti ca un dat faptul ca „foarte putini fac ceva concret care sa schimbe ‘starea’, prin exemplu personal, nu prin declaratii sforaitoare”. Simt ca nu ma incadrez in categoria Dvs. de om de „cultura”. Si pentru ca eu iau in serios cultura, si pentru ca am facut ceva ca sa schimb „starea” culturii, si pentru ca nu m-am rezumat la „declaratii sforaitoare”. Cartea propusa dezbaterii de Contributors, care a aparut în 2007 si pe care o republic acum, incearca sa raspunda la intrebarea „De ce nu avem o piata a ideilor in cultura romana?”. Nu este o „declaratie sforaitoare”, este o incercare de a face o radiografie a fenomenului (cu exceptia pietei operelor si ideilor literare, nu exista o piata a ideilor generale ori de specialitate in cultura noastra) si de a contribui, in mod calm si prin argumente, cu o explicatie a fenomenului.

      Toate acestea cit priveste preambulul Dvs. Categoria de „cult” aplicata oamenilor care traiesc in afara societatilor bazate pe educatie institutionalizata si pe cultura scrisa este improprie. Categoria de „om implinit” mi se pare mai potrivita. Da, oamenii se pot implini sufleteste si fara cultura scrisa.

  2. Constat cu părere de rău că atunci cînd se vorbește despre cultură în România, în marea majoritate a cazurilor la care am fost eu martor, se pune în mod mai mult sau mai puțin semnul egal între „cultură” și „științe socio-umane”. Ca un adept al „culturii tehnice” mă întreb și vă întreb: credeți că s-ar putea face o transmitere eficientă a cunoștințelor de Matematică, Fizică și Chimie prin intermediul Internet-ului?

    • E adevarat. Am vorbit despre acest fenomen in cartea mea si l-am pus pe seama faptului ca spiritul public, la noi, s-a format pentru prima oara, ca spirit public, in jurul notiunii de cultura generala. Si asa a ramas, chiar si in conditiile in care cultura generala tinde, azi, sa dispara — inlocuita tot mai mult cu „cultura de masa” sau „cultura de divertisment”. Inainte de a raspunde la intrebarea Dvs., cum se poate face o transmitere eficienta a „culturii tehnice” prin intermediul internetului, eu m-as intreba cum se poate asigura o prezenta adecvata a culturii tehnice in interiorul culturii publice in genere? Iar raspunsul sta in intregime pe umerii oamenilor talentati si inteligenti care sunt activi in cultura tehnica.

  3. 1. Exista o autosuficienta a persoanelor de cultura? Cat de tolerata ar trebui sa fie ea de catre publicul larg?
    (Am participat la cateva lansari de carte si discutia a fost doar intre cunoscatori, intre cei „elevati”. Intrebarile „candide” din public au fost ignorate sau deviate subtil. Evident, tolerez foarte putin ca deranjul meu pentru actul de cultura sa fie tratat cu superioritate autosufienta.)

    2. Merita oamenii de cultura o acordare de credit neconditionat, indiferent? Sau ar trebui sa faca si ei un efort minim pentru a veni in intampinarea publicului?
    (Stiu ca exista 2 tipuri extreme de scriitori/compozitori/artisti. Cei care scriu/compun pentru ei insisi, din nevoia interioara de a se expune. Si cei care scriu exclusiv pentru marele public, foarte sensibili la feed-back si care doresc doar sa fie consumati. Desigur, marea masa de artisti sunt intre cele 2 categorii.)

    3. Considerati ca Universitarii nu reusesc sa isi comunice/ impuna ideile in societate si datorita limbajului neadaptat comunicarilor publice?
    (Am participat la o conferinta a domnului Andrei Plesu si limbajul si expunerea au fost pe masura intelegerii intregului audoitoriu. Desigur, experienta comunicarilor de la Tv si a scrierilor pentru publicul larg din editoriale ii permite domnului A.P. sa foloseasca un limbaj adecvat publicului larg, cu pragatire foarte variata.)

    4. Invatamantul Universitar actual este prea teoretizat incat ideile si teoriile predate nu se potrivesc la viata reala?
    (Pur si simplu nu se pot aplica teoriile datorita diferentei uriase intre teoriile simplificatoare si generaliste si viata complicata si cu situatii particulare ce nu permite generalizarea?!)

    5. Exista grupuri de teoreticieni si cercetatori in Facultatile cu profil Socio-Uman care sa aiba o tema comuna de studiu si de discutii? Sau este vorba de orgolii si de „eu sunt cel mai bun si ceea ce spun eu este litera de lege”?
    (In Stiinte exista domenii de studiu foarte clar definite incat reusesti sa ii cunosti prin intermediul Conferintelor Nationale pe colegii din domeniu si sa se creeze un grup de sustinere si contact.)

    6. Ce domenii cuprindeti in termenul de „cultura”?

    • ad 1. Vorbiti in termeni de categorie. Eu prefer sa judec in termeni individuali. Insa experienta pe care o evocati imi e familiara (de multe ori oamenii instruiti, indiferent de domeniu, se inchid cu superioritate in jargonul specialitatii lor si sunt foarte gelosi sa nu lase nici un „intrus” sa patrunda in interiorul „castei” lor). Dar refuz sa fac saltul in categorie si sa fac consideratii despre „persoanele de cultura” (ce cultura? care persoane?). Nu as caracteriza interesul fata de un act cultural „deranjul meu pentru actul de cultura”. Nu e un „deranj”: e un dar pe care vi-l faceti.

      ad 2. Toti oamenii merita credit si, in acelasi timp, nimeni nu scapa judecatii semenilor sai. Nu vad de ce oamenii de cultura nu ar merita sa li se acorde credit. Dar, va marturisesc, nu imi place gindirea in categorii, de tipul „oamenii de cultura”. Simt ca „oamenii de cultura” v-au gresit cu ceva.

      ad 3. Consider ca Universitatea este in criza de cind a abandonat idealul umanist de educatie. Nu limbajul e problema, ci absenta idealurilor inalte.

      ad 4. Invatamintul universitar nu poate sa nu fie teoretic. Mi se pare regretabila confuzia invatamintului superior cu invatamintul profesional ori vocational.

      ad 5. Nu stiu.

      ad 6. In cultura intra toate activitatile inalte ale spiritului omenesc. Asa a fost de cind oamenii au reusit sa constituie prima civilizatie si asa a ramas si astazi. In cultura noastra, care pleaca de la Greci, trece prin Romani, include marea sinteza a Crestinismului si a ajuns la o constiinta de sine universala sub forma civilizatiei moderne, cultura include si trivium (Logica, Gramatica, Retorica), si quadrivium (Aritmetica, Geometrie, Astronomie, Muzica), adica si umanioarele, si stiintele. Asa vorbea, deja, Martianus Capella, in De Nuptiis Philologiae et Mercurii, la inceputul secolului al V-lea….

  4. is the economy stupid or its culture is stupid ?! (intrebare si mirare)
    cind iti propui sa ajungi din punctul A in punctul B cu un tren de mare viteza esti constient ca vei rata peisagistica. lumea technologica (informationala) se hraneste cu idei nu cu forma lor. din nefericire in romania lipsesc ambele. iar remarca dvs referitoare la lipsa pietei ideilor pare „naturala” in contextul in care nici o „piata” nu i functionala.
    acum va pun intrebarea : de unde trebuie inceput, pentru a iesi din cercul vicios ?

    • Dupa parerea mea, trebuie inceput de la proprietate privata si de la libertate. Proprietatea privata favorizeaza o morala sociala bazata pe responsabilitate si chibzuinta, iar libertatea asigura conditiile ca schimburile sa se desfasoare intr-un regim de egalitate si adevar (adica resursele si produsele sa poata fi evalate in termeni obiectivi de preturi).
      Legat de cultura, cred ca exista totusi o piata culturala care functioneaza foarte bine, la noi, de peste un secol: este vorba de piata literara, constituita din operele si ideile literare. Literatura romana, din acest motiv, este o literatura competitiva (daca pot folosi acest termen economic si sportiv).

  5. cateva intrebari punctuale. Ar fi mult mai multe, subiectul e vast, dar cred ca acestea pot fi considerate un bun inceput…

    1. Concret, ce anume intelegeti prin cultura ? Considerati ca se reduce la idei care trebuie impuse in societate de „specialisti” iar „spatiul public” obligat sa le recepteze ?

    2. Considerati ca exista/trebuie sa existe – o cultura unitara sau exista/trebuie sa existe/lasate sa existe – culturi distincte ale unor comunitati/grupuri sociale ?

    3. Puteti sa dati cateva exemple de „standarde de cultura” ?

    • ad 1. Vedeti raspunsul pe care l-am dat mai sus, lui „Stefan”, la punctul 6. Pe o piata, cred, nimeni nu poate impune ceva cu forta: ca sa se „impuna”, un lucru trebuie sa raspunda dorintelor unui numar suficient de oameni, dispusi sa il cumpere. „Specialistii” propun, spațiul public dispune.

      ad 2. Piata se bazeaza in mod esential pe pluralitate, iar piata culturala este intotdeauna alcatuita din mai multe piete culturale. Ca ele functioneaza in interiorul unei singure culturi le unifica, nu le reduce la una.

      ad 3. Recititi articolul lui Titu Maiorescu din 1868, „In contra directiei de astazi in cultura romana”: este actul fondator al culturii romane moderne. Maiorescu enunta acolo un singur standard, care e insa obligatoriu: adevarul. Cultura, spune el, trebuie cladita pe adevar; altfel, „se nimiceste”. La fel cred si eu. Adevarul este standardul prim, absolut, inconturnabil.

    • Incomod,

      Raspunsurile lui Huntington la intrebarile dv:

      Keynote Address
      Colorado College’s 125th Anniversary Symposium
      Cultures in the 21st Century: Conflicts and Convergences

      Delivered at Colorado College February 4, 1999 at 11:00 AM

      by
      Samuel P. Huntington

      „Secolul al XX-lea a fost secolul ideologiei, al competiţiei dintre socialism, comunism, liberalism, autoritarism, fascism, democraţie. Acum, dacă nu am ajuns la sfîrşitul istoriei, am ajuns, cel puţin pentru moment, la sfîrşitul ideologiei. Secolul XXI este, cel puţin la început, secolul culturii, cu diferenţele, interacţiunile şi conflictele între culturi ocupînd centrul scenei. Acest lucru a devenit evident, printre altele, datorită numărului mare de universitari, politicieni, economiști, militari şi strategi care incep sa privească cultura ca pe un factor central în explicarea comportamentului social, politic și economic. Pe scurt, cultura contează, cu consecinţe atît în bine cît şi în rău.

      Dacă cultura conteaza, ce este ea? Printre sfaturile pe care ni le-a dat, profesorul Carter ne-a avertizat asupra riscului de a ne împotmoli dacă intrăm în dezbaterea definițiilor. Avea dreptate. Cultura are multe ințelesuri. Să menţionăm doar trei.
      – În primul rînd, cultura se poate referi la produsele unei societăți. Vorbim despre cultura înaltă a unei societăţi – arta, literatura, muzica – şi de cultura sa populară, de folclor.
      – În al doilea rînd, antropologii vorbesc despre cultură într-un sens mult mai larg, ea semnificînd întregul mod de viaţă al unei societăţi, instituţiile sale, structura socială, structura familiei, precum şi înțelesurile pe care oamenii le atribuie acestora.
      – În cele din urmă, alți cercetători, politologii mai ales, privesc cultura ca pe ceva subiectiv, însemnînd convingeri, valori, atitudini, orientări, postulate, filosofie, Weltanschauung-ul unui anumit grup de persoane.

      Oricum ar fi definite, comunitatile sătești, clanurile, regiunile, naţiunile şi, în sensul cel mai larg, civilizaţiile, au culturi distincte. Civilizațiile sunt cele mai largi entităţi culturale cu care oamenii se identifica. În prezent există opt mari civilizatii sau zone culturale în lume. Evident, fiecare dintre acestea include nenumărate subculturi.

      Două elemente centrale ale culturii sînt limba şi de religia şi, în mod evident, acestea diferă foarte mult de la o societate la alta. Cercetătorii au evaluat societăţile prin raportare la un număr de alte dimensiuni culturale şi le-au clasificat în termeni de individualism şi colectivism, egalitarism şi ierarhie, pluralism şi monism, activism şi fatalism, toleranţă şi intoleranţă, încredere şi suspiciune, ruşine şi vinovăţie etc.

      În ciuda unei elite care insistă să afirme că vede apariţia unei culturi universale (Davos Culture, cum a numit-o Huntington după locul în care se intilnesc anual politicieni, bancheri, oameni de afaceri, intelectuali, ziaristi din toata lumea, n.m.), pe teren culturile persistă şi au consecinţe asupra dezvoltarii economice şi politice, asupra politicilor globale şi asupra identităţii naţionale.

      In perioada următoare războiului rece, cele mai importante distincţii între popoare nu sînt ideologice, politice sau economice. Ele sînt culturale. Peste tot în lume popoarele şi naţiunile încearcă să răspundă celei mai fundamentale întrebări cu care oamenii se confruntă: „Cine sîntem?”. Şi ei răspund la această întrebare în felul in care oamenii au făcut-o mereu, prin raportare la lucrurile care înseamnă cel mai mult pentru ei. Oamenii se definesc pe ei înşişi în termeni de origine (strămoşi), religie, limbă, istorie, valori, obiceiuri şi instituţii şi se identifică cu grupuri culturale: triburi, grupuri etnice, comunităţi religioase, naţiuni şi, în sensul cel mai larg, civilizaţii. Politicile globale ale secolului XXI se conturează de-a lungul liniilor culturale şi civilizaţionale.”

      Dar mai bine cititi articolul in intregime la:
      http://coloradocollege.edu/academics/anniversary/Transcripts/HuntingtonTXT.htm

  6. Poate ca avem si Sancta Simplicitas, nu doar o halucinanta politica anticulturala fesenista (ICR, IICCMER, Arhivele Nationale, TVR Cultural, Festivalul George Enescu decalat si redus, Tribuna, Sediul USR, Muzeul de Arta din Timisoara, Muzeul de Arta Contemporana din Galati, Teatrul de Opereta Ion Dacian, tendinta de a comasa muzee si biblioteci (v. BCU), mâine manualele digitale care nu vor mai permite editurilor sa sponsorizeze carti de elita…), – plus, cu complicitatea sinucigasa a TVR, suspiciunea A3 = unic canal cultural românesc!
    „Oare nu e oportun ACUM un fel de Congres al Intelectualilor intru dumirirea politicienilor (si a contribuabilului) asupra nevoilor presante privind Infrastructura Intelectuala, rezultând un document care sa arate pe intelesul tuturor, domeniu cu domeniu (biblioteci, centre de documentare, malluri si camine culturale, patrimoniu, institutii…), cât suntem de inapoiati fata de Occident, si cu ce consecinte?”

    • Nu cred, Domnule Propinatiu, ca un „Congres al intelectualilor” ii va putea dumiri pe politicieni. De altfel, politicienii noastri sunt foarte „dumiriti”, doar ca nu in interesul nostru. Numai pe noi, chibitii si victimele lor, ne nedumeresc „dumiririle” lor. Nu sunt insa toti o apa si-un pamint (noroi, adica, cum spunea Monica Lovinescu). Daca e sa ne referim numai la faptul ca nu toti au distrus institutiile pe care le enumerati la inceputul postarii Dvs., ci numai unii.

  7. Bună ziua,

    Aș profita de această oportunitate ca să vă adresez câteva întrebări:

    1) poate fi știința naturii în sensul ei profesionalizat și instituționalizat de azi asimilată cu o formă a culturii, sau poate că datorită standardelor specifice de producție a cunoașterii în științele naturii și a conexiunii directe cu tehnologia e mai realist că considerăm că științele naturii s-au depărtat ireversibil de zona culturii ?

    2) ar fi fezabil un management public unitar (cu politici publice coerente) al educației și culturii în sens larg (incluzând aici și științele ca forme ale culturii, dacă răspunsul la prima întrebare permite asta) ? Eventual printr-un singur minister al educației, culturii și cultelor.

    3) căutând numele dvs pe google scholar am constatat că lucrările pe care le-ați publicat în calitate de scriitor au un arbore de citare destul de consistent, multe dintre lucrările care le citează fiind din fluxul academic, nu al literaturii dedicate publicului larg instruit. Probabil că numărul de citări e chiar mai mare decât al unor profesori din științele umaniste cu doctorat. În aceste condiții intenționați să finalizați proiectul întrerupt al tezei de doctorat în filosofie pentru a putea contribui la formarea tinerelor generații și într-o instituție universitară ?

    Vă mulțumesc.

    • ad 1. Sunt convins ca stiinta moderna a naturii face parte din cultura. Problema noastra, pe care care teologii seculari din secolul al XVII-lea, care au inventat-o, nu o aveau, consta in incapacitatea noastra de a ii conferi o dimensiune umanista, care sa o puna in rind cu umanioarele. Daca il citim pe Galilei sau pe Newton, sau pe Leibniz, sau pe Descartes, sau pe Francis Bacon suntem frapati de faptul ca nu exista la ei nici un divort intre stiinte si umanioare. Cu ei trebuie sa emulam, iar sarcina profesorilor universitari este sa reproduca, in fata studentilor, ethosul acestor parinti fondatori.

      ad 2. Nu stiu. Dar, ca principiu, nu cred ca totul trebuie institutionalizat, sub forma unei interventii a statului in domeniul unde descoperim ca exista o problema. Nu orice problema necesita infiintarea unui minister.

      ad 3. Nu vad nici o legatura intre observatia Dvs. empirica si reluarea doctoratului. Dar, e adevarat, m-am reinscris in octombrie trecut.

      • Ce am vrut să spun este că nivelul dvs academic reflectat de prezența pe google scholar este peste nivelul academic al multora care au doctorat în filosofie din țara asta, de asemenea peste al unor care ocupă poziții didactice înalte. În aceste condiții am sugerat că ar fi de dorit să reluați proiectul, fără să știu că îl reluaserăți deja. Vârsta nu are nici o importanță, România manifestă turbulență în zona asta, oamenii rezistă din greu să nu nu plece din țară și să o lase impostorilor. Valoarea nu are cum să nu se impună până la urmă, iar dumneavoastră aveți valoare în zona filosofiei științei, a filosofiei politice și a filosofiei culturii. Veți lăsa ceva în urma dvs în cultura română, le place sau nu le place foștilor comuniști.

        Iertați-mi limbajul direct, nu sunt o persoană prea educată, am simțit că lucrurile trebuiau spuse.

        gânduri bune,

  8. Se stie, cartile si timpul alocat lor inseamna foarte mult pentru un carturar. Intrebarea mea este una simpla, strins legata de subiect: fiindca vorbim de o piata a ideilor, cum ramine cu dialogul?
    Sa ma explic. Cu toate ca sintem contemporani, sinteti dintre cei pe care nu i-am vazut niciodata dialogind online – e-adevarat, mediile electronice sint azi printre cele mai dinamice: exista insa intelectuali cu totul remarcabili care comunica excelent online – dau doar doua exemple, e vorba de Vladimir Tismaneanu si Dragos-Paul Aligica.

    • Definiti dialogul prin “dialog online” si, pentru ca nu m-ati vazut in ultimii patru ani “dialogind online”, trageti concluzia ca sunt deficitar la capitolul dialog. Din 1992, cind am debutat, pina in 2010, cind am incetat sa mai scriu in presa de informatie, am fost constant prezent in spatiul public sub forma comentariului politic la zi. Eram mai “dialogic” atunci? Va reamintesc ca intre 2005 si 2012 am fost in constant “dialog” cu societatea romaneasca prin construirea unei institutii, ma refer la Institutul Cultural Roman (ICR).

      Cu dialogul, deci, ramine in felul urmator: am scris o carte, Despre idei & blocaje, 2007), pe care o republic acum cu titlul De ce nu avem o piata a ideilor, pentru a incerca sa inteleg de ce cultura noastra de idei sufera de anomalia pe care am numit-o “anomalia de non-sequitur”. Raspunsul meu, foarte rapid este acesta: conditia de existenta a unei culturi adevarate e punerea in contact a tuturor oamenilor; acest lucru nu e cu putinta fara un “dialog generalizat al ideilor”, dialog care nu este altceva decit mecanismul prin care sunt recunoscute, evaluate, criticate, verificate si confirmate ideile; in absenta unei piete a ideilor, oamenii sunt lipsiti de singurul mediu prin care isi pot formula atit faptul de a fi în contact, cit si apartenenta la o realitate comuna; formulare care ar fi imposibilă daca nu ar exista adevar. In cele din urma, faptul de a fi în contact si faptul de a se recunoaste intr-o realitate comuna depinde atit de existenta adevarului, cit si de existenta unei piete a ideilor. Iar aceasta in felul urmator: fara o piata a ideilor, nu ar exista nici o posibilitate de a formula un adevar. Concluzia cartii mele este ca inexistenta unei piete a ideilor este consecinta unei carente mult mai profunde, pe care am exprimat-o prin urmatoarea formula: desi vorbim aceeasi limba si impartim acelasi spatiu, noi nu locuim in aceeasi realitate. Aceasta este, cred, problema noastra si sursa absentei dialogului, la toate nivelurile.

      • Va multumesc pentru raspuns, mai ales ca ma simteam ca „primul sub linie”: raspunsurile de ieri se opreau chiar deasupra mea. O sa zimbiti, dar am patit ceva similar si la un interviu cu intrebari al domnului Andrei Plesu – cred ca era pe hotnews.
        De alaltaieri si pina azi am avut timp sa revin asupra intrebarii si mi-am dat seama ca e putin cam provocatoare. Imi confirmati intr-un fel si d-voastra acest lucru si regret ca v-am provocat acest mic spasm. Cred totusi ca e cam mult sa admitem ca am definit dialogul ca „dialog online”, in conditiile in care „dialogul online” este, fireste, doar o dimensiune a dialogului.
        Si, fiindca am clarificat acest lucru, admit fara nici un fel de rezerve ca, daca ne referim la acceptiunea clasica a termenului, sinteti printre cei care au dialogat masiv in toti acesti ani. Cred, ca si altii, ca in acest fel ati pus umarul la ceea ce s-ar numi constructia civica a Romaniei moderne, asa modesta cum e ea azi, mai ales prin popularizarea ideilor liberale in societatea romaneasca intr-un moment in care incrincenarea era regula. Cit despre ICR, si ma refer chiar la perioada 2005-2012, sustin si azi ca a fost una dintre cele mai reusite constructii institutionale postdecembriste de la noi – de aceea, in iunie 2012 am purtat si eu papion.
        V-am citit aproape toate cartile, inclusiv Despre idei & blocaje acum citiva ani. Ei bine, citindu-va, am revenit mereu si mereu la problema aceasta a dialogului. Probabil fiindca, dincolo de exercitiile critice, ceva important raminea pe dinafara. Va dau o veste buna: nu mai este. De azi sinteti aici, printre noi, si dialogam cum nu se poate mai bine. Bine ati venit.

  9. Domnule Horia-Roman Patapievici,

    Credeţi că intelectualii umanişti din România, cei care au notorietate (Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, dumneavoastră – dau doar câteva nume), se adresează cui trebuie?

    Credeţi că oamenii care şi-au pierdut obiceiul de a gândi raţional (dacă l-au avut vreodată) pot fi aduşi cu picioarele pe pământ printr-o carte, cum este cea din care e dat citatul de mai sus?

    De partea cealaltă, românii care respectă valorile umane şi puterea argumentaţiei juste, pot fi determinaţi să devină activi în sprijinirea acelor valori printr-o carte (pe care mulţi dintre ei nici nu-şi permit s-o cumpere)? Credeţi că sunt gata să-şi sacrifice locul de muncă, de pildă, pentru a se opune unei decizii nedrepte făcute de un superior numit şi susţinut politic? E drept să le cerem astfel de sacrificii? Şi dacă este, în ce condiţii este?

    Cultura e un domeniu foarte scump pentru cei care o produc (consumă bani, timp, sănătate de multe ori – nu intru în detalii, ne putem imagina ce resurse consumă pentru pregătirea lui un muzician, de pildă). Credeţi că pot exista produse culturale de calitate într-o societate săracă? În ţări cum este Franţa, de exemplu, poţi asculta în baruri şi cafenele muzicieni pe care o filarmonică din România cu greu şi-ar permite să-i aducă pe scenă.

    Ce este cultura în desfăşurarea unei societăţi civilizate: preludiu sau parte finală? Altfel spus, dacă am compara societatea civilizată cu un meniu, cultura e aperitivul, felul principal, sau desertul. care poate, fără să pună în pericol supravieţuirea, să lipsească?

    Cunosc tineri muzicieni care, deşi puteau foarte bine să-şi facă meseria (pentru care s-au pregătit încă din copilărie!) la un nivel tehnic onorabil, au ales să plece din ţară, chiar să facă cu totul altceva, pentru că salariul oferit de o filarmonică (şi atenţie, nu-i uşor nici să prinzi un loc de colaborator la o filarmonică) nu putea să le asigure supravieţuirea.

    N-ar fi mai bine să încercăm cu toţii, atât cât poate fiecare, să sprijinim democraţia (cu prioritate justiţia)? In mod inevitabil, cultura va înflori. Nu-i asta ordinea justă a lucrurilor?

    Nu ştiu dacă vă daţi seama cât de mult înseamnă notorietatea pe care o au unii intelectuali din România, printre care sunteţi şi dumneavoastră. Sunt foarte mulţi oameni care vă ascultă şi vă respectă (pe dumneavoastră, pe domnul Pleşu, pe domnul Liiceanu, pe domnul Cărtărescu). Mulţi dintre ei n-au curaj să vă ia apărarea în public atunci când sunteţi calomniaţi, dar în adâncul sufletului sunt alături de dumneavoastră. Mulţi dintre ei nu citesc filozofie, literatură, eseuri, dar citesc editoriale şi se uită la televizor. Unde poate fi investită notorietatea dumneavoastră mai cu folos?

    M-aş bucura să-mi răspundeţi măcar la câteva dintre aceste întrebări.

    • Am sa incerc sa raspund, dupa cit ma pricep, la toate intrebarile Dvs. Simt suferinta si ingrijorarea care se afla la radacina textului Dvs. si ma emotioneaza.

      Cei care scriu carti se adreseaza unui public ideal, definit prin ideea pe care si-o fac despre cultura careia ii apartin. Cind scrie, un scriitor presupune ca va fi citit; dar nu neapart de oamenii pe care ii intilneste pe strada, ci de oamenii pe care ii intilneste cind se plimba prin cultura din care face parte. A scrie inseamna a te adresa nucleului ideal din care provine cultura in care scrii. Din acest motiv, cartile valoroase nu gasesc un public gata facut: ele isi creeaza publicul, dupa chipul si importanta lor. La rigoare, noi, azi, suntem urmasii publicului pe care l-au creat prozatorii importanti ai generatiilor trecute. Publicul adevarat e creat de cartile mari ale unei literaturi. De aceea, cred, intrebarea Dvs. e prea particulara. Toti cei trei autori pe care i-ati pomenit (ma exclud pe mine) sunt autori de carti importante, care isi formeaza publicul, nu il iau nici de-a gata, nici gata facut.

      Nu cred ca oamenii care si-au pierdut capacitatea de a gindi citesc carti. Iar cei care citesc sufera: sufera de ei, de ce vad, de ce nu pot face, de tot ce le scapa. Fiecare jertfeste cind indura, iar cit indura fiecare numai el/ea stie. Desigur, am vrea sa traim intr-o societate mai generoasa, mai milostiva, mai dreapta. Dar suntem noi cit putem de generosi; cit putem de milostivi; cit putem de drepti? In ce mai priveste, sunt, in tot ce fac, sub standardele mele.

      Cu siguranta poate exista cultura mare intr-o societate mizera; dar nici o corelatie nu e necesara. Comparatia cu Franta nu poate fi facuta de aproape nici o tara, pentru ca Franta, incepind cu feudalismul, a inventat, pina in secolul al XVIII-lea, aproape tot ce e azi european. Franta a fost atit de mare, incit nici macar francezii nu se pot compara cu Franta.

      Cultura este totul, pentru ca, in ciuda aparentelor (e.g., cultura e un lux; primele economii se fac de la cultura; etc.), (i) riguros singurul lucru care ramine in urma unei societati este cultura; (ii) tot ceea ce face o societate, de la economie pina la creativitatea cea mai rafinata, provine dintr-un fond sufletesc pe care riguros numai cultura (nu cultura in sens antropologic, ci cultura inalta) il poate exprima si il exprima. Ceea ce ramine dupa noi, cind vom fi murit toti, este acelasi lucru cu ceea ce ne tine pe toti in viata acum, cind traim.

      Nu am caderea sa comentez deciziile individuale de supravietuire ori de realizare profesionala ale nimanui. Sper doar sa fi meritat sacrificiul, in orice ar fi constat acesta.

      Da, justitia trebuie sprijinita. La fel, trebuie sprijinit principiul de existenta al capitalismului, care afirma ca singura ordine sociala tolerabila pentru orice individ este ordinea sociala a proprietatii private. Aceasta este ordinea justa a lucrurilor: egalitate prin libertate (caci, din pacate, libertate prin egalitate nu se poate).

      Pot raspunde in numele meu: din 2000, mi-am investit notorietatea in doua constructii institutionale (CNSAS si ICR). Prima ar fi fost un esec, daca Traian Basescu nu ar fi dispus in 2005, in CSAT, livrarea tuturor arhivelor fostei securitati catre CNSAS (fostul presedinte, Ion Iliescu, dispusese contrariul). Am avut si eu partea mea de contributie la aceasta decizie corecta si legala (decizia contrara fusese incorecta si ilegala). A doua constructie institutionala a fost, fara falsa modestie, un succes de proportii. Din pacate, a fost facută praf si pulbere in doar citeva luni, iar unii dintre artistii care au fost depistati de noua putere politica ca nu se afla printre sprijinitorii ei au fost public batjocoriti ca “lipitori” ale bugetului si “basisti”. Cit despre mine, am fost calcat in picioare.

  10. 1. Intre dezvoltare, performanta economica, starea sociala si cultura, exista o relatie de determinare directa.O populatie saraca, somera de facto prin lipsa a 5-6 milioane de locuri de munca, cu milioane de pensionari aflati sub limita de subzistenta si alte milioane de lumpen-salariati cu salarii minime pe economie, cu 3-4 milioane de emigranti economici, care numai pentru cultura nu au timp si dispozitie, insasi cultura generala a devenit un lux, fiindca nu mai foloseste nimanui.
    Ocupatiile care sa necesite cunostinte profesionale in domenii stiintifice inalte lipsesc, profesorii si universitarii reusind cu greu,sa impuna o cunoastere mediocra absolventilor, pregatiti in domenii care in prima faza, le asigura locuri de munca de someri.
    Mediul antreprenorial care sa fie interesat de noutatile din ,,cultura specializata”, este subtire si prea slab stratificat organizational, pentru a concretiza informal standarde de diferentiere culturala.In lipsa oricarui proiect national de iesire din stagnare si saracie, insasi cultura generala ramine precara, astfel ca universitarii nu vor avea niciodata cui sa impuna ideile si cultura lor, cultura specializata nu va avea cimp (economic si tehnocrat) de receptare si raspindire, mediul cultural national, raminind si el la standardul lumpen-economic si social, al unei natiuni esuate.
    2.Fara o piata economica si a muncii dezvoltate, nu poate exista o piata a ideilor, o cultura si un mediul cultural care sa le genereze si promoveze.Ele sint un dat economico-social, un produs ,,utilitarist” al dezvoltarii economice, pe care orice individ, patura ori clasa sociala este nevoita sa si le insuseasca pentru a se integra in societatea economica moderna.
    In societatile stagnante, regresive economic ca a noastra, aceeasi realitate se regaseste in regresul cultural, in blocajul in care unversitarii nu au cui sa se adreseze, ideile valoroase si originale nu sint observate, nu circula, lipsind insasi piata nationala a ideilor.
    Cu alte cuvinte, urmare a esecului economic, s-a intrat intr-o mortificare intelectuala a natiunii, in care cultura de diverse nivele si competentele nu mai exista, fie se muta in alte tari, Romaniei revenindu-i mindria mioritica, de a constata ce inalte valori intelectuale exporta (gratuit) in tarile dezvoltate.
    3.Daca H.R.Patapievici vine in redactie marti, va rog sa-i puneti intrebarea urmatoare:daca crede ca fara ca intelectualii sa cunoasca, evalueze si sprijine promovarea unui ,,proiect de reconstructie economica si industriala” ca PROIECT NATIONAL .///. mai are sens in Romania, o discutie despre soarta natiunii in general si cea a culturii, in special – ca teme conexe ale articolului.

    • Domnule Patapievici,
      ” Omul recent” da rezolvari la multe din intrebarile fundamentale ale devenirii noastre. Cultura, societatea sint derivatele principiilor filosofice si social -economice ale timpului prezent?!
      Privind din exteriorul „supei” ( traiesc inafara tarii ), am putut vedea si percepe universalitatea intrebarilor si a problemelor expuse de dumneavoastra. Cultura este aliment pentru sufletul intelectualului. Oamenii recenti sint peste tot in Occidentul pe care il admiram si care a intrat pe poarta larg -deschisa de istoria noastra. Produsul cultural ( sau /si subcultural!) este hrana fiecaruia in functie de nivelul spiritual la care sufletul sau a evoluat. .

      Cresterea personala este o ecuatie cu infinte solutii. Societatea civila( !?) se va satura de mizeriile care au plutesc la suprafata marii involburate de valurile istorie. Vom creste si vom fi capabili sa detectam albul si negrul in griul care inebuneste bunul simt . Liberul arbitru functioneaza in democratie mai ales cind sint expuse gusturile culturale.

      Elitismul , se stie, este locomotiva care deschide portalul Istorie. Nu va risipiti energia creativa pina cind nu ve-ti „remorca ” toti romanii care au inca Speranta atita timp cit gindurile Dumneavoastra ne vor incinta spiritele. Cartile si ideile ajung numai acolo unde sint asteptate deschizind orizonturile lumii.

      Politica si starea Romaniei se va schimba aplicind principiul Lebadei negre. Memoria culturala si problemele actuale vor provoca Saltul.

      Asteptam cu bucurie sa ne incintati cu secretele descoperite intre rindurile scrise de „Oamenii Viitorului”. Succesul personal impune mult mai mult decit politica oficiala . PIATRA sintem NOI.
      Va doresc sanatate , fericire si drum lung!

      • Pentru Iulia Bolea.
        Va multumesc mult pentru urari si ma bucur ca Omul recent face parte dintre referintele dumnevoastra. Nu stiu daca va pot impartasi optimismul (in privinta solutiilor la problemele noastre), dar sigur va admir entuziasmul.

    • Ad 1 Nu cred in corelatiile tari (ori necesare) intre dezvoltarea economica si “dezvoltarea” culturii. Daca va referiti la “institutionalizarea” culturii, probabil ca aveti dreptate. Institutiile culturale depind de prosperitatea economica a unei tari. Dar cultura, in sensul creativitatii culturale, nu. Spuneti de un proiect national pentru iesirea din stagnare si saracie. Da, ar trebui sa existe: dar sub forma unui cadru legal predictibil, de fiscalitate scazuta, pe care statul sa-l asigure activitatii economice private. Înfiintarea de “ministere ale marilor proiecte” este sortita esecului.

      Ad 2. Oare secolul al XIV-lea, care din punctul de vedere al fortei schimbului specializat de idei (in universitati) este remarcabil, se bucura de o “piata economica si a muncii dezvoltate”? Potrivit istoricilor economici, nu; demografic, este o catastrofa; etc. Nu cred ca se tine corelatia propusa de Dvs. Dar sunt de acord cu Dvs. ca exportul de inteligente si competente este consecinta inexistentei unui nivel rezonabil de profesionalizare a pietei specializate de idei. Nu poti fi bun matematician, ca matematician, pe o piata dominata de cultura generala, care nu poate recunoaste, intelectual vorbind, acest tip de performanta. In rest, fireste ca situatia economica precara face imposibila performanta de specialitate in destule discipline academice si ca, deci, masurile menite cresterii economice ajuta acumularea de masa critica intelectuala in vederea maturizarii (potentiale) a pietei de idei.

  11. 1. Accentuati lipsa unei piete a ideilor, faptul ca ideile specialistilor nu sunt puse in circulatie. Este mai important acest aspect decat precaritatea actorilor de pe piata? In conditiile in care sistemul academic si de cercetare romanesc se mentine la un nivel scazut de performanta, nu cred ca poate exista o piata pentru ideile exceptiilor pozitive din randul specialistilor.

    2. In Despre idei & blocaje argumentati, erudit si convingator, ca „spatiul public al culturii romane s-a institutionalizat dupa modelul culturii generale”. Considerati ca aceasta caracteristica a radacinilor culturii romane moderne este mai relevanta pentru actuala stare a spatiului public decat decalajul de dezvoltare al Romaniei care se reflecta inclusiv in nivelul educatiei si cercetarii din tara?
    Exista exemple de salturi (leapfrogging) sau perioade de crestere economica accelerata ale unor tari, care produc o transformare in profunzime a societatii.
    Ca sa reformulez intrebarea, este aceasta caracteristica un handicap originar care poate determina evolutia ulterioara sau o treapta in evolutie care este o caracteristica fireasca a nivelului respectiv de dezvoltare?

    3. Preferintele si reperele publicului educat se indreapta, intr-o masura considerabila, inspre produse culturale de import; cercetatorii se vor conforma din ce in ce mai mult cu rigorile sistemului international si vor incepe sa publice numai in reviste internationale, pe nisa lor de activitate, samd.
    Cum ati defini o piata a ideilor pentru cultura romana in conditiile unei globalizari culturale din ce in ce mai accentuate?

    Va multumesc.

    • Ad 1. Precaritatea actorilor (atit ca numar, cit si ca valoare) e corelata cu absenta (ori imaturitatea) pietei. Inexistenta pietei de idei nu anuleaza posibilitatea performantei individuale (apar genii si acolo unde toti sunt analfabeti), dar anuleaza posibilitatea unei soliditati culturale interne. Cioran deplingea faptul ca nu suntem o mare cultura: ar fi vrut, pentru Romania, populatia Chinei si destinul Frantei. Culturile mari sunt mari pentru ca sunt intern solide: adica detin inauntrul lor criteriile evaluarii, judecarii, confirmarii ori respingerii valorilor. Brancusi se afirma pe piata franceza, nu pe piata romana. De ce? pentru ca Franta, nu Romania, detinea in interiorul ei criteriilor judecarii si confirmarii ori respingerii valorilor. Cultura care nu e organizata si structurata prin existenta unei piete interne si functionale de idei (generale si specializate) nu poate fi o cultura mare (in sens de majora). Aceasta e miza. Si de aceea suntem exportatori de inteligente (si victime ale acestui drenaj), si nu importatori si beneficiari.

      Ad 2: “Considerati ca aceasta caracteristica a radacinilor culturii romane moderne este mai relevanta pentru actuala stare a spatiului public decat decalajul de dezvoltare al Romaniei care se reflecta inclusiv in nivelul educatiei si cercetarii din tara? […] este aceasta caracteristica un handicap originar care poate determina evolutia ulterioara sau o treapta in evolutie care este o caracteristica fireasca a nivelului respectiv de dezvoltare?
” — Desi este un “handicap” originar, nu este unul absolut. Este o treapta (toate marile culturi au trecut prin ea), nu neaparat o fundatura. Dar aveti absoluta dreptate cind spuneti ca “Exista salturi sau perioade de crestere economica accelerata ale unor tari, care produc o transformare in profunzime a societatii
”. Este insa o speranta: Romania nu a cunoscut acest salt decit in prima parte a domniei lui Carol I, iar efectele asupra culturii s-au putut vedea in generatia urmatoare. Maturizarea accelerata a culturii romane in anii 1920-1930 poate fi vazuta ca ecou al transformarii profunde a societatii in preajma anului 1900.

      Ad 3. Profesionalizarea pietei interne in stiintele exacte nu se va mai face niciodata printr-o piata interna a ideilor: carierele, de catre romani, se vor face in tara, dar afirmarea si confirmarea profesionala se va face in chip solid numai pe pietele straine, pentru ca numai acestea sunt intern solide (adica au in interiorul lor criteriile de recunoastere si validare a valorii). Aici numai se va “aplica” ceea ce se va omologa doar dincolo. In privinta zonelor de cultura care nu sunt unificate prin globalizare (literatura, multe din stiintele umane), necesitatea de a construi o piata interna a ideilor (generale si speciale) este imperioasa. Altfel ne condamnam la minorat, inauntru, si ne condamnam sa ne specializam in drenaj de inteligente, in exterior.

  12. 1. Romania are 47 procente din tineri in uimitoarea situatie de a nu putea scrie si citi.
    2. 47 procente din studenti renunta la studii multi ajungand in Universitati chiar daca fac parte din grupul de la punctul 1.
    Concluzionand, cui se adreseaza „cultura”, si cum arata profilul „dezbatatorului” de idei?

    • Resping aceasta statistica: mi se pare cu totul improbabila. Dar chiar daca ar fi asa, cum poate cineva crede ca productia de cultura inalta e conditionata de statistica alfabetizarii? Sunt situatii in care un Adam Smith scrie in lumea cu cel mai inalt procent de alfabetizare din acele vremuri, lumea iluminismului scotian. Dar sunt situatii cind opere complexe si geniale sunt concepute în societati in care analfabetismul este endemic. Operele nu se adreseaza statisticilor, ci oamenilor. Caror oameni? Cultura se adreseaza fiecarui om care nu se multumeste sa ramina ce si cum l-a facut natura.

      PS. Dispretul pe care pareti sa il aveti pentru cei care dezbat idei, pe care ii numiti “dezbatatori” ma cam ingheata.

  13. Nu credeti, domnule Patapievici, ca o revenire la programa clasica (liberal arts) pt. invatamantul general (clasele I-XII) reprezinta o solutie pt. superficialitatea noastra culturala si absenta dorintei de lectura?
    Pun aceasta intrebare intrucat consider ca oricata „piata a ideilor” am incerca a construi aceasta se va confrunta in continuare cu dezinteresul/ignoranta de care vorbiti ce reprezinta produsul finit al unui proces educational defectuos conceput si aplicat.

    Va urez un entuziast „Bine ati revenit!”

    • Sunt cu totul de parerea Dvs. Pina la un punct, invatamintul trebuie sa contina, in sens larg, numai matematica/logica si limbi/literatura/istorie. Am sentimentul ca actualul val de ignoranta specializata si de incultura generalizata seamana din ce in ce mai mult cu o catastrofa de civilizatie, care va face ca dupa inca doua generatii societatea noastra sa constate ca a uitat mecanismele de generare ale civilizatiei in sinul careia traieste si de la care asteapta totul, asa cum, probabil, s-a intimplat si la prabusirea Antichitatii: pur si simplu, de la o generatie la alta, oamenii s-au trezit ca au uitat cum se face si se intretine civilizatia. Raspunsul este: civilizatia supravietuieste numai prin intretinerea culturii care o genereaza. Daca stricam acest mecanism de intretinere, vom disparea.

      Va multumesc pentru caldura urarii Dvs.

  14. Ma intreb de ceva vreme ce s-ar fi intamplat cu noi daca „idei in dialog”, „dilema” sau alte organe de cultura nu ar fi fost doar simple reviste? Cum ar fi fost sa fie posturi de televiziune? Am fi inteles altceva? Am fi facut alte alegeri?

    Si daca exista puzderie de experti care se pronunta, cu suficienta, in materie de corp sau ratiune sau suflet, de ce imaginea fiintei omenesti apare stilizata in termeni vag cazoni, descentrata, taman bine pregatita pentru asistenta psihiatrica?

    • Va intrebati daca societatea ar fi facut alte alegeri in cazul in care anumite “organe de cultura” ar fi devenit fenomene sociale? Cu siguranta. Dar trebuie observat ca anume societatea nu a transformat in fenomene sociale “organele de cultura”; asa ca suntem intr-o dilema de tip oul sau gaina. Fapt este ca “organele de cultura” care ar fi putut schimba societatea nu au fost transformate anume de societate in fenomene capabile sa o schimbe. Pentru a ajunge sa faci alte alegeri trebuie sa faci mai intii alte alegeri.…

  15. Domnulea Patapievici, doresc de mult să vă pot întreba dacă nu intenţionaţi să vă publicaţi – în cele din urmă – poeziile şi/sau proza din care am avut prilejul să citim unele fragmente ?

    • Deocamdata nu. Poezia mea a fost poezia mea inainte de 1989. Se pare ca va ramine tot numai a mea si de acum inainte. Am inceput sa public poezie numai datorita relatiei speciale pe care am avut-o cu Alexandru Cistelecan. Asta era inainte ca revista Vatra sa devina un organ ideologic al noii generatii neomarxiste. Si proza am publicat numai prin accident. Azi nu se mai intrunesc conditiile. Si poezia, si proza vor ramine deocamdata intre copertele caietelor mele inedite.

  16. Domnule Patapievici,

    Care credeti ca este sau ar trebui sa fie rolul scolii in societatea informationala de azi ?
    Care este rolul experientei de viata in actul de cultura ?
    Cum ati indruma, in mod concret, pe cineva care vine sa va intrebe cum poate sa devina mai cult ?

    Va multumesc!

    • Scoala ar trebui sa-i deprinda pe copii de mici sa intrebuinteze noile instrumente de accesare si stocare a informatiei. Si, in acelasi timp, niste profesori inteligenti ar trebui sa-i dezvete pe copii de ideea stupida ca totul nu este decit informatie si manipulare abila de informatie.

      Mare. Cultura, achizitionata cu ignorarea experientei de viata, e vida.

      Citind. Meditind. Contemplind. Admirind. Iubind. Respectind. Gasindu-si prieteni, alaturi de care sa se bucure de adevar si de frumos ca de niste fapturi vii, facute din substanta luminoasa a iubirii si a prieteniei.

      (A fi cult nu e un ideal demn de un om intreg. Cultura este instrumentul si substanta umanitatii, dar a deveni cult nu este idealul culturii. Idealul culturii este realizarea umanitatii din om.)

  17. Stimate domn,din citatul prezentat aici,remarc o tendinta la abstractizare care ma deruteaza…”ideile nu se dezbat,…,cartile originale nu suscita interes,..,mersul ideilor este un povarnis al elanurilor avortate”,si ma incita sa va pun cateva intrebari:
    1.Cine este apt (credibil!) sa initieze o dezbatere de idei,care sa antreneze un public cat mai larg?
    2.Cine considerati ca poate influenta,forma sau transforma,preferintele literare ale romanilor?
    3.Inteleg ca (gresesc,poate!?),canstatul dvs referitor la stadiul in care se afla cultura romanesca in general,este clar: deplorabil!Ca eminent intelectual roman,fenomenul este pentru dvs dureros,frustrant poate…!?In ce masura este influentata (daca este..?)creatia dvs literara,de nivelul cultural romanesc?
    4.Credeti ca valoarea unei opere depinde de valoarea modelului care a inspirat-o?
    Multumesc.

    • Ad 1. Oricine reuseste sa faca acest lucru.

      Ad 2. Oricine poate realiza acest lucru.

      Ad 3. Cultura romana este cultura mea. Ca atare, ma doare sa constat ca a fost capabila sa ii dea pe Eminescu, pe Brancusi, pe Enescu, pe Blaga, pe Mircea Eliade, dar nu se afla la inaltimea lor. Cultura franceza se afla la inaltimea lui Racine ori a lui Proust (poate nu a lui Pascal; dar ce cultura se afla la inaltimea lui Pascal?), cultura germana se afla la inaltimea lui Goethe, a lui Thomas Mann, cultura engleza se afla la inaltimea lui Milton, a lui Ben Jonson, a lui Joyce etc. Orice cultura mare se afla la inaltimea geniilor pe care le produce. A noastra nu. Geniile noastre, ca sa arate ca sunt genii, au nevoie de alta cultura, in care gindurile lor sa devina fertile pentru alte minti. Pe mine ma doare acest lucru. Dumneavoastra vi se pare constatarea mea putintel ridicola si o interpretati in cheie psihologica: ar fi o problema personala de-a mea, un complex de superioritate devenit frustrare.

      Ad 4. Nu.

      • Multumesc pentru atentia pe care mi-ati acordat-o, citind intrebarile pe care vi le-am adresat!
        Ma refer doar la „citit” deoarce SPER ca, din lipsa de timp sau de interes, ati lasat pe altcineva (vreun stagiar?) sa-mi raspunda…
        Nu e nicio problema, ci dimpotriva, prefer aceasta varianta!
        Altfel, stimate domn, cand imi raspundeti sec „oricine reuseste…, oricine poate”, am impresia ca discut cu un predicator american adept al pozitivismului exacerbat, si care ocoleste raspunsurile care-l implica, repetand ceea ce crede ca publicul vrea sa auda „oricine poate, si tu poti!!!” Dar nu vorbim despre „putut”, ci despre asumare de responsabilitati, datorii morale si implicatii efective in sustinerea culturii romanesti si a valorilor noastre comune!
        Cat despre faptul ca dvs CREDETI CA EU CRED (?) ca ati fi „putintel ridicol” sau „complexat”, este nu doar inexact, ci mai ales ABUZIV din partea dvs sa-mi atribuiti ceva ce banuiti ca ar fi real…si nu este!
        V-am adresat intrebari simple, nu teste psihologige, v-as fi fost deci recunoscatoare sa le luati ca atare…nu s-a putut, regret, si va doresc numai bine in contiuare!

        • Sper ca Horia-Roman Patapievici sa nu va raspunda.
          Nu trebuia s-o faca nici la intrebarile Dumneavoastra. Antipatia fata de Dumnealui si dorinta de a va baga in seama erau evidente. Cu toate acestea v-a raspuns si inca foarte atent si cu mare seriozitate. Daca n-ati avea prejudecatile care v-au declansat asa-numitele intrebari nu va trecea prin cap ca Domnul Patapievici ar putea sa puna pe altcineva sa raspunda in locul sau.
          Mi-am permis aceasta interventia nu in apararea Domniei sale, nici pentru a-l scuti de o munca jenanta, ci pentru ca nivelul interventiei Dumneavoastra reclama acest lucru.

        • @Ela
          In acel „oricine reuseste sa faca acel lucru”, care este raspunsul la prima dumneavoastra intrebare, e limpede ca domnul Patapievici nu a spus ca oricine poate (e apt, adica) sa faca asta, ci a vrut sa spuna ca nu exista o categorie privilegiata care sa aiba indreptatirea apriori de a o face. Premiza gandirii dumneavoastra este ca exista o categorie sociala ori profesionala care e apriori indreptatita sa puna ordine in cultura. Iar daca nu o face, trebuie trasa la raspundere. Gandirea domnului Patapievici, care este una profund liberala respinge categoric atat premiza cat si concluzia. Daca ati fi staruit putin asupra raspunsului, l-ati fi putut intelege si in aceasta cheie: „oricine reuseste sa o faca” in sensul de „acela care reuseste sa o faca”.
          Cat despre „abuzul” la care ati fost supusa, nu e prima data cand imi oferiti un bun prilej de amuzament :-).

  18. Eu am urmatoarele intrebari pentru domnul Patapievici:

    1) De ce avem atat de putin oameni de cultura in politica? Nu ma refer la academicienii cu titlul doar ci la oameni care au publicat, au ceva de spus, sunt personalitati culturale in societatea romaneasca.
    2) Cum comenteaza domnia ideea potrivit careia in societatea romaneasca sunt mult mai vizibili si promovati indivizi vulgari, oligarhi romani, indivizi cu trecut politic in nomenclatura comunista si nu vedem fete noi in politica romaneasca. In aceeasi idee, cum comenteaza domnia sa esecul clar politic al unui candidat ca Nicusor Dan la primaria Bucurestiului, presupus orasul cu populatia cu un nivel de venit si educatie peste media nationala.
    3) Cum crede domnia sa ca trebuie actionat ca oamenii de cultura (din definitia de mai sus) sa aibe un cuvand mai greu de spus in politica romaneasca?

    Cred ca trebuie recunoscut ca vectorul politic este cheie in societatea romaneasca si nu putem ignora faptul ca reprezentarea politica a intregului spectru social romanesc din acest moment este, in opinia mea (si nu numai a mea) jalnica.
    Va multumesc,

    • Ad 1. Pentru ca sistemul politic e construit pe valori anti-intelectuale, iar oamenii politici au oroare de intelectuali. Singurul politician care a incercat o apropiere de intelectuali a fost Traian Basescu. A platit scump pentru asta. Toti intelectualii care au intrat in politica au fost treptat expulzati din politica. Sistemul politic romanesc de acum, care il continua pe cel fost comunist, nu incorporeaza componenta intelectuala. E o componenta imiscibila. Era miscibila in Romania de dinainte de comunisti.

      Ad 2. Mass media ii promoveaza pentru ca fac rating, societatea se uita la ei pentru ca ii gaseste simpatici; etc. Societatea romaneasca i-a produs, se recunoaste in ei. Nicusor Dan nu pare a intruni conditiile de popularitate standard pentru un mandat popular. Pe de alta parte, daca discursul anti-politic i-ar putea aduce multe voturi, aerul sau de oengist radical ii va lua si mai multe. Altora le-ar putea displacea notele anti-capitaliste din discursul sau ecologist.

      Ad 3. Prin recistigarea televiziunilor de stiri de partea jurnalismului profesionist. Asta ar spori ponderea si criteriile discursului intelectual si ar transforma comentariul politic, dintr-un comentariu complice cu politicienii, intr-unul critic fata de jocurile lor de putere. Anexarea reusita a televiziunilor de stiri, de catre patronii lor actori politici, la agenda politicienilor a fost elementul decisiv care a compromis spiritul public de la noi.

      Aveti perfecta dreptate: “Cred ca trebuie recunoscut ca vectorul politic este cheie in societatea romaneasca si nu putem ignora faptul ca reprezentarea politica a intregului spectru social romanesc din acest moment este, in opinia mea (si nu numai a mea) jalnica.
”

  19. Avand in vedere ca se pivoteaza din real in virtual la nivel de comunicare si interactiune umana si ca amestecul de expertiza si de opinii neautorizate genereaza un melanj derutant., considerati mediul virtual (pagini web, forumuri, bloguri etc) ca fiind oportun pentru discutarea unor probleme esentiale? Credeti ca in timp poate fi operata o justa decantare valorica printr-o autoritate nationala care sa monitorizeze activitatea unor pagini web la nivel de continut si sa gireze activitatea utilizatorilor intr-un spatiu dedicat culturii sau prevedeti mai degraba un esec al comunicarii virtuale in materie culturala? Multumesc.

    • Da, dar numai cu o anumita disciplina, liber-consimtita. Posibilitatea decantarii valorilor sta sau cade cu responsabilitatea fata de valori. Daca nu exista responsabilitate, nu exista nimic. Ca si piata culturala reala, piata culturala virtuala va fi efectiva daca va fi purtata de agenti si jucata de actori responsabili. Responsabilitate inseamna ca o masa critica de actori virtuali sa consimta la o limitare a bunului lor plac. Edmund Burke numea asta “equality of restraint” si o considera baza libertatii sociale veritabile.
      Cit priveste controlul, nu as dori deloc ca o “autoritate nationala” sa monitorizeze activitatea internetului.

  20. Am o intrebare-curiozitate cumva in raspar cu restul comentatorilor.
    V-am observat, neintentionat, in mai multe situatii domnule Patapievici folosind un MacbookPro si sunt curios cum ati rezolvat dvs. problema diversitatii programelor si aplicatiilor de adnotat, citat, triat texte in diverse formate. Asta presupunand ca folositi astfel de programe.

    Si o intrebare semi-tematica :
    Astazi ne intalnim virtual cu prilejul unei reeditari, dar sunt mai bine de zece ani de la Omul recent. Veti mai publica o alta carte de anvergura Omului recent?

    Multumesc.

    • E prea complicat sa va explic. Contactati-ma pe mail.

      Scriu, dar nu ma grabesc sa public. Prefer sa cercetez, sa ma gindesc, sa visez. Am mai multe carti in santier, dar nu mai am virsta la care sa ma grabesc.

  21. Ce este un intelectual?

    Nu vi se pare că tocmai lipsa unei înţelegeri clare a ceea ce este un intelectual duce în mod frecvent la o speranţă nelegitimă, anume aceea ca intelectualii să ne salveze politic?

    Să zicem că intelectual ar putea fi numit cel care, pe lângă pregătirea sa legată cel mai adesea de cultura umanistă, este în acelaşi timp şi o conştiinţă publică, cel care a ajuns la o conştiinţă publică. Poţi să fi expert în artă medievală, doctor în filozofie analitică fără a fi „un intelectual”.

    Dar, dacă acesta este intelectualul, cel care a ajuns şi o conştiinţă publică, este suficient, este normal ca el să intre în politică? Ajunge conştiinţa, conştiinţa publică, pentru a face politică?

    Nu ar trebui ca politica şi cultura să fie două chestiuni distincte?

    • Sunt de acord cu Dvs.: intelectualul este facut de asteptarea publica, de nevoia publicului ca cineva sa exprime cu claritate o pozitie a constiintei publice. Intelectualul public nu e facut de pregatirea sa profesionala, iar autoritatea sa nu este imprumutata de la competenta sa profesionala (cum se crede), ci provine din perceptia publicului ca anume el a ajuns sa exprime o claritate morala in privinta careia publicul simtea ca era necesar sa fie exprimata.

      Uneori e necesar sa faca o anumita politica, alteori e necesar sa evite orice fel de politica si sa o puna in discutie in chip radical, qua politica. Nu vad decit situatii concrete, nu solutii generale.

      Cultura contine politica, nu se poate altfel. Si privim cu simpatie culturalizarea politicii (orice o fi insemnind asta). Pe de alta parte, toti deplingem ca politica nu contine cultura. Dar respingem politizarea culturii (si stim precis ce inseamna asta!). Ce rezulta de aici? Ca nici riscurile nu pot fi evitate, nici sperantele nu pot fi indeplinite cu certitudine. Poate ca ar trebui ca politica sa fie separata de cultura, asa, in ideal. Dar, daca ramin separate, cum mai poate fi politica cenzurata de cinism? Cum ar mai putea fi politica suportabila, daca nu ar fi resimtita ca expresia unei culturi comune?

  22. Stimate Domnule Patapievici,

    am impresia ca pe o piata de idei normala este nevoie de mai multe tipuri de actori. Exista mai intai indivizi (cercetatori, profesori, savanti etc.) si exista marile institutii (universitati, institute de cercetare, edituri, reviste de prestigiu). Ma intreb insa adesea daca nu cumva vitalitatea pietei de idei depinde de existenta unei zone de interval, si anume cea a insitutiilor mici sau chiar informale (scoala din jurul unui maestru, micile centre, cluburile intelectuale, cercul). Care credeti ca este rolul acestei zone de interval, in care autorii se intalnesc in carne si oase, se stimuleaza si se provoaca reciproc, isi discuta ideile chiar inainte de publicare sau imediat dupa aparitia unei carti sau a unui articol? Si cat din precaritatea acestor institutii in Romania explica precaritatea pietei de idei? Nu vi se pare ca, atunci cand se incearca urnirea pietei ideilor la noi, este putin neglijata aceasta zona? Degeaba vom avea indivizi cu idei importante si institutii mari, daca aceste entitati abstracte nu sunt insotite de micro-climate in care ideile si interesul pentru ele sa poata creste pana la forme care sa le permita o vizibilitate mai mare si o supravietuire pe piata generala a produselor culturale. Ar trebui poate gandite niste programe prin care astfel de institutii sa poata fi incurajate si sustinute. Un exemplu de astfel de institutie este Institute for Advanced Study de tipul NEC-ului. In Germania constituirea unor astfel de centre de exceleta a devenit deja de multi ani o prioritate a finantarii cercetarii, recomandata ca atare de Wissenschaftsrat.

    • Sunt de acord cu analiza Dvs. privind institutiile informale, “de interval”. Am vorbit de astfel de “institutii informale” atunci cind am descris supravietuirea culturii in nisele sociologice formate din prieteni, in timpul perioadei comuniste. Rolul lor ar fi important, in conditii de libertate, daca ar fi capabile sa intretina o functie regulatoare in furnizarea suportului pentru schimburi. Atunci ar lucra, in piata, alaturi de universitati. Dar totul, pina la urma, trebuie sa se verse in spatiul public. Acolo imi pare a fi miza, in aducerea tuturor schimburilor informale dintre actori la nivelul unor schimburi complet publice, formalizate prin regulile criticii competente.

      Sunt sceptic insa in privinta gindirii unor programe. Nu guvernele trebuie sa faca asta. Capitalismul trebuie sa o faca. Initiativele trebuie sa fie private, policentrice si descentralizate. Statul inseamna deja privilegiu si monopol.

      Dar ideea Dvs. mi se pare pertinenta.

      • Va multumesc pentru raspuns. Sunt intru totul de acord cu ideea ca rezolvarea multora dintre problemele noastre, pesemne a celor mai grave, atarna de abandonarea mentalitatii de asistat si de asumarea liberei initiative, cu toate sansele si riscurile care decurg de aici. (Este, in paranteza fie spus, si motivul pentru care proiectele institutionale la care am lucrat in ultimii 10-15 ani sunt in cea mai mare parte private.) Simt doar nevoia catorva precizari. Intai de toate, am impresia ca nivelul cultural al capitalismului romanesc, respectiv disponibilitatea sa de a-si asuma o misiune culturala, sunt destul de deprimante. Si nu ma refer aici la finantarea unor evenimente punctuale, ci la existenta unei dispoinibilitati de a finanta pe termen lung educatia, cercetarea, excelenta intr-un domeniu sau altul, altul decat, bunaoara, fotbalul (o spun ca unul care iubeste sportul si il practica). Alternativa amuzanta ar fi ca, pentru a ilustra argumentul, intelectualii nostri sa devina temporar oameni de afaceri, dupa modelul antic al lui Thales. In al doilea rand, ma gandesc ca domeniile care subintind ceea ce numim piata de idei, in special educatia si cercetarea, sunt domenii care, dincolo de posibilitatile deschise initiativelor private, nu pot exista nici in cea mai prospera dintre societatile capitaliste fara o sustinere din partea statului. Totul este ca statul nostru sa inceteze sa mai fie un Golem care actioneaza dupa interese si legi absconse si straine nevoilor reale ale cetatenilor sai, si sa devina un „simplu” instrument al realizarii aspiratiilor „private, policentrice si descentralizate” ale indivizilor. Aici nu este vorba despre crearea unor privilegii si monopoluri, ci despre canalizarea justa a resurselor pe care statul le colecteaza de la fiecare dintre noi in directia crearii celor mai bune conditii pentru atingerea de catre indivizi a aspiratiilor proprii de bunastare si realizare de sine, conditii pe care in general indivizii nu le pot realiza singuri la nivel local. Daca vom cadea de acord ca circulatia ideilor este una dintre aspiratiile legitime si dezirabile ale unei societati libere si prospere, atunci statul ar trebui sa joace un rol important in crearea conditiilor optime de circulatie a ideilor, tot asa cum el joaca un rol esential in crearea si intretinerea infrastructurii care permite libera circulatie a persoanelor si a marfurilor.

  23. Domnule Patapievici,
    Sigur ca statul trebuie sa aiba un rol minim in promovarea culturii.Piata libera a ideilor nu
    se poate forma decat in mod spontan si nu printrun mecanism impus, pentru ca atunci n-ar nai exista libertatea de exprimare a tuturor fauritorilor de bijuterii culturale.Iar acestea trebuie cunoscute de intregul popor roman,pentru a-l ridica ,alaturi de credinta in Dumnezeu din mizeria greutatilor pe care le indura acesta.Cum ne ajuta cultura pe care ne-o formam?
    Prin iesirea din ignoranta, prin cultivarea inlauntrul nostu a ideii de a face bine celor din jurul nostru, prin dezvoltarea capacitatii de intelegere a tuturor lucrurilor,prin formarea de idealuri inalte si nu in ultimul prin cresterea posibilitatii noastre de a trai mai decent,prin munca onesta.
    Cred ca pentru acest lucru nu se poate realiza decat prin iesirea noasta din starea de indiferenta,de pasivitate,de lipsa de interes ,de a ne opune extinderii imoralitatii, a nedreptatilor, a minciunii,a tolerarii raului de langa noi ,deci prin schimbarea noastra.
    Iar schimbarea noastra nu se poate manifesta in primul rand decat prn asumarea responsabiltatii noastre de a ne manifesta in dezbateri publice pe plan cultural,tocmai pentru formarea pietei libere a ideilor, de care amintiti dumneavoastra.

    • Va multumesc!

      Nu se putea un final mai nimerit decit interventia Dvs. pentru dialogul pe care l-am incercat cu toti cei care au intervenit cu intrebari pe platforma Contributors/Hotnews, careia ii multumesc pentru ocazia pe care mi-a oferit-o, de a sta de vorba cu Dvs. in aceasta “zona de interval” (cum spune dl Gabriel Cercel).

  24. Dle Patapievici,
    Maiorescu protesta in secolul al 19-lea contra unei culturi de imprumut care nu oferea poporului (adica taranului) nimic pe potriva nevoilor sale sufletesti. Productia culturala romaneasca mi se pare in mare masura de aceeasi natura. Nu exista cerere pentru oferta culturala autohtona. Nu credeti ca aceasta este problema primordiala? Faptul ca omul actual are nevoi culturale extrem de reduse, care se satisfac cu filme hollywoodiene si muzica pop?

    In alta ordine de idei, nu constatati, ca si mine, un fel de misologie traditionala la noi, un fel de inapetenta pentru idee si de imunitate la argument? Eu am constatat ca oamenii nu isi modifica convingerile, chiar si cand recunosc taria rationamentului advers. Nu este si aceasta una dintre cauzele disfunctionarii pietei locale de idei?

    • Recensamintele aratau, atunci, ca peste 90% din populatia tarii traia in mediul rural. De aceea spunea Maiorescu: “Singura clasa reala la noi este taranul roman, si realitatea lui este suferinta, sub care suspina de fantasmagoriile claselor superioare”. Desi astazi taranul roman nu mai este singura “clasa reala”, nici taranii care mai traiesc azi la tara, nici orasenii care se inghesuie la Mall-uri nu par a “suspina de fantasmagoriile claselor superioare”, atunci cind aceste fantasmagorii vin de la Hollywood ori sunt produse de marile corporatii globalizate. De aceea, nu cred ca aveti decit partial dreptate atunci cind spuneti ca “Nu exista cerere pentru oferta culturala autohtona.” Nici in Franta nu mai exista cerere pentru oferta culturala autohtona. Problema nu e inadecvarea produselor culturale locale (romanesti sau franceze), ci faptul ca “omul actual are nevoi culturale extrem de reduse, care se satisfac cu filme hollywoodiene si muzica pop” — iar omul actual e global (in exigentele lui, nu e nici roman, nici francez).

      Spuneti: “Eu am constatat ca oamenii nu isi modifica convingerile, chiar si cand recunosc taria rationamentului advers.” Va dau dreptate. E insa o problema de cultura, nu de temperament etnic. Tranplantati in alt mediu cultural, romanii devin sensibili la argument, i se supun (constrinsi? putin conteaza, de vreme ce e o constringere interioara) si nu mai sunt misologi. Trebuie sa ne schimbam cultura publica, sa ne inventam un alt spirit public.

      • Ma tem ca o asemenea schimbare nu e posibila. Eu nu faceam observatii de psihologie etnica, ci sugeram ca misologia este constitutiva ‘spiritului public’ (asta e un teremen al lui Pompiliu Eliade, pe care eu nu l-as folosi) romanesc. Pentru cultura romana misologia este o maladie congenitala. Nu idee, ci imagine; nu argument, ci retorica; dogmatism si scepticism.

  25. Citindu-vă cartea „Idei şi blocaje” am fost frapat de unele dintre ideile pe care le vehiculaţi că sunt întru totul asemănătoare cu ale lui Emil Cioran din „Schimbarea la faţă a României”.
    Cât v-a influenţat cartea lui Cioran sau Cioran în elaborarea acestei cărţi?

    • Greu de spus, dat fiind ca nu m-am gindit deloc la ea, nici cind i-am conceput argumentul, in 1996, nici cind am (re)scris-o, in 2007. Argumentul meu este o continuare a argumentului lui Titu Maiorescu din 1868. Care sunt ideile lui Cioran pe care le-ati gasit “întru totul asemănătoare” cu ideile mele din Despre idei & blocaje (acum: De ce nu avem o piata a ideilor)?

      • Vă mulţumesc pentru comentariu!
        Nu am la îndemână cartea d-voastră!
        Însă teoria neîmplinirilor culturii româneşti, frustrările lui Cioran pentru faptul că România nu poate cristaliza o cultură majoră, îmi par asemănătoare cu ideile din cartea d-voastră.
        Cioran a şi renunţat la cultura minoră, românească pentru cea majoră, franceză!
        Dar, în fond sunt influenţe ale lui Spengler şi Kayserling la Cioran pe care le regăseam şi analizele privind cultura română pe care le-aţi exprimat în cartea d-voastră.
        Maiorescu fonda cultura română modernă, dar Cioran era nemulţumit de rezultatele clasicilor, azi sunteţi la fel de nemulţumit!

        • Domnule joenegut,

          Spuneti: “frustrările lui Cioran […] îmi par asemănătoare cu ideile din cartea d-voastră”. Frustrarile nu sunt idei, sunt sentimente, iar sentimentele, spre deosebire de idei, sunt egal raspindite intre toti oamenii. Toate cartile lumii seamana prin sentimentele de la care pornesc si pe care le exprima, deoarece toate sunt facute din acelasi aluat sufletesc (fie pentru ca sentimentele sunt finite ca numar, fie pentru ca felul in care le denumim este limitat).

          As spune ca, prin sentimente, cartea mea apartine unei anumite comunitati afective, din care fac parte nu numai nemultumirile și indignarile lui Cioran din Schimbarea la fata a Romaniei, ci si Nu a lui Eugen Ionescu, Imagini si carti din Franta a lui Benjamin Fundoianu ori articolul lui Titu Maiorescu „In contra directiunii de astazi in cultura romana”. Dar prin idei, cartea mea nu pleaca decit de la Titu Maiorescu, din care ma revendic in mod explicit (deosebirea intre afecte si idei e importanta). Ca si Maiorescu, si eu cred ca fundamentul ultim al culturii este adevarul, iar cu adevarul nu se poate trisa. Nemultumirea lui Cioran fata de noi insine este comuna majoritatii romanilor. Nimeni in Romania nu e original in asta, toti suntem, sub acest raport, cioranieni (sau, inainte de Cioran, eminescieni). Dar argumentul dezvoltat de mine in Despre idei & blocaje nu are nici o legatura cu ideile lui Cioran din Schimbarea la fata a Romaniei.

  26. Dle Horia-Roman Patapievici va multumes pentru interviu si pentru faptul ca raspundeti intr-un dialog civilizat chestiunilor ridicate de cititori.

    Din experienta subiectiva personala, am observat anumiti piloni de rezistenta construiti cultural-identitar in fata unui asalt informational extraordinar facut posibil in timpurile noastre, de dezvoltarea mediului comunicational(de la o media construita pe ideea unor institutii avem o media de individualitati, in care fiecare om poate deveni propriul centru media, iar apoi realizeaza difuzia propriilor idei sau preluarea si modificarea celorlalte.
    Am scris cu ceva timp in urma un articol, inainte de NSA si scandalul Snowden, in care eu consider ca evoluam spre o societatea bazata pe un autocontrol inconstient al individului indus si cu o finalitate care deraiaza de la notiunea de Libertate Individuala, un autocontrol subtil de persuaziune din partea unor entitati mult mai organizate si puternice financiar, in care binele si comportamentul meu de exemplu, trebuie sa fie in armonie si benefic ultimelor.

    http://www.contributors.ro/dezbatere/noul-panopticon-individul-intre-guverne-corporatii-si-tehnologii/

    Revenind la pilonii de rezistenta, din cultura romana, fiind personal, localizat si traitor in afara spatiul geografic romanesc (emigrat departe) as enumera cateva filtre bariera, care in opinia mea pun probleme la nivelul de circulatie a ideilor.

    Primul filtru bariera, este FILTRUL GRAMATICAL. Tradus, refutarea corectitudinii ideilor promovate de actori universalisti prin simpla utilizare a argumentului- incorect gramatical, nu e de luat in considerare. Se deformeaza chiar ridiculizeaza valoarea de argument a unei idei , idee totusi discutabila serios, bazata pe evidente reale si o metodologie stiintifica. Valoarea de receptie , bariera puristilor de forma a gramaticii romane*standardizarea si bornarea in cimentul inflexibilitatii regulilor definite de anumite minoritati elite* . Ori cu totii stim ca limba, are o valoare reala in COMUNICARE si nu neaparat in forma ei definite dupa criterii estetice de moda contemporana. Distorsionarea unui mesaj este posibila, dar mai greu a unei idei daca e inteleasa in context si cu refereinte.

    Al doilea filtru-bariera utilizat de cei cu care am conversat, este FILTRUL VIZIONAR al originii vietii, o bariera imensa de perceptie a propriului Univers Fizic, o bariera indusa in mod cultural si prin repetarea unor propozitii care devin adevaruri- identitatea religioasa unica a romanilor. Dvoastra sunteti fizician la baza si intelegeti ca pana la Big Bang(teorie complet refutata de Creationisti, curentul majoritar cultural in Romania) exista destule probe (ultima fiind a teoriei undelor gravitationale) care sustin o teorie evolutionista si care sunt sustinute din ce in ce mai mult. S-au investit miliarde in stiinta si tehnologii, exista chiar un decalaj intre fizica teoretica si tehnologia actuala practica. Ori de aici, cetateanului normal roman propriu se repeta si se raporteaza la un Univers de referinta in care el are toate raspunsurile., de acolo rezulta concluzia ca nu trebuie sa-si mai puna intrebari si nici sa-si cultive curiozitatea ca masura de evolutie personala, de acolo rezulta si intoleranta la ideile celorlalti diferiti*opozitia sociala intre minoritati si majoritati*, se nasc mult frustrari in loc ca si ideile sa ramana materialul de discutii, conflictele interpersonale imbarca, inteligenta e utilizata in a jigni. In timp ce in occident se merge pe a interpreta influenta ideilor si a autorilor lor de-a lungul istoriei, in Romania referintele sunt particulare cu totul altele. Daca e sa puneti intrebari simple unui cetatean roman, de ce exista anotimpuri, zi-noapte veti remarca blocajul instantaneu, absenta unei explicatii sau imediat raportarea simplificatoarea la o Divinitate standardizata.

    Ultimul filtru, este FILTRUL INTERELATIONAL, a modului cum romanii definesc relatiile personale. Pedagogii si Mentorii sunt modele din ce in ce mai rare, pentru tineri, asistam la o definire a relatiei student-profesor exclusiv pe criterii monetare si autoritate data de functie sau pozitie. Studentii si Profesorii nu sunt colegi in Agora sunt doar reprezentatii unui sistem ierarhic artificial, functia de educatie e ocupata exclusiv de mecanismul de copiere. Inovatia, experimentul, acceptarea esecurilor de parcurs sunt inlocuite de rigiditate, reproducere si sanctionarea- demesurée. Popular as defini atitudinea ‘eu te-am facut , eu te omor’. Tutorele nu este un companion de reusita in viata colectiva, este un stapan cu drept de viata si de moarte.

    Sa ne amintim ca impactul esential asupra modernizarii culturii romane, institutional l-a avut un astronom, Spiru Haret..*citisem acum doua zile despre respectul istoriei si memoriei, casa lui tocmai a fost daramata, in schimb alte constructii ocupa megalomanic spatiul Bucurestiului* .

    As mai remarca , cum dumneavostra ati remarcat excelent, spatiul discutiei identitare. Un coleg de-al dumneavoastra , de profesie si undeva parcurs profesional a devenit referinta in lumea anglo-saxona, un pioner in domeniul sau, deci in mod rational cultura romana ar trebui celebra totusi o reusita majora, dar acest lucru nu se intampla, tocmai ca identitar, spatiul romanesc e restrictiv, limitat la apartenenta etnica la majoritate. Ma refer la profesorul Albert-Laszlo Barabasi. Dar la fel de bine ar fi si o referinta la Herta Muller. Oare de ce?.

    • Va multumesc , si va rog sa scuzati greselile typo sau eventualele greseli de acord gramatical, unele sunt rezultatul unui timp personal foarte restrans.

  27. Dacă un om aprinde o lumină-idee la noi, imediat se adună în jurul său o gardă pretoriană. O gardă care ţine la distanţă şi respinge, uneori violent, orice chestionare a „luminii”, orice aglomerare umană diversă, incomodă intelectual, vizual sau politic. Aşa se formează golul din jurul „ideii”. O consecinţă a unui anume gen de fanatism.
    Dacă un om ar aprinde o lumină şi în jurul său s-ar aduna „apostolii”…ar putea fi posibilă şi zona de interval amintittă de domnul Cercel, care are dreptate în ceea ce spune, cred eu.

  28. Domnule Patapievici,

    imi este greu sa va scriu. Imi pareti undeva in trecut, similar clasicilor pe care-i citesti si nu-i poti atinge cu vreo intrebare. Imi cer scuze de scrisul mult prea patetic.

    Cu deosebita stima,

  29. Salutari de departe. Ajung arareori aici, din motive evidente dar gasesc uneori platforma inegala si doctrinara chiar. Nevertheless – o placere sa gasesc acest material al dvstra. Observatiile mele sunt urmatoarele:
    1) Calatorul „ideal” de care vorbiti a vizitat de multe ori Romania. In mod subtil the rest of the world knows about Romania pretty acurately.
    2) Aceasta carte trebuia sa apara demult. Daca nu in anii 60, poate in anii 80′ sau 90, sau 2000. De ce nu a aparut? Aceasta constatare si ce decurge din ea este ea insasi tragica.
    3) Un corolar al tezei – si el este adevarat atat pt comunism cat si pentru perioada de dupa – este urmatorul: lipsa creativitatii autentice, a originalitatii profunde sau daca vreti mai specific – Romania nu avut avantgarda niciodata.
    4) Tot din 2 & 3: poate va fi greu sa acceptam dar contributiile culturale ale Ro din anii 50′ si pana astazi (in ciuda schimbarii majore din 89) in sensul atat larg dar si aplicat spre o disciplina anume sunt limitate. Ca sa folosesc un termen anglo saxon – grossly overated. Incapacitatea (afectiva probabil) de a aprecia just aceste lucruri este unul din motivele secundare pt aceasta stagnare profunda. Poate apare abrupt – dar este evident cred ca nu avem pe cineva de talia lui Popper sa spunem, sau Robert Wilson, sau Kantor (acest ex ridica intrebari serioase avand in vedere experienta similar comunista a Poloniei), un Ligetti sau Bergman, un M. Friedman, etc. Literatura romana: sorry – chiar daca asa cum spuneti piata functioneaza in acest domeniul nu cred ca avem anvengura. Este foarte important a stii „unde” te afli pt a putea merge „oriunde” altundeva.
    4) Ce e de facut? – o intrebare enorma. Sunt sceptic (comunismul a distrus mai mult decat suntem dispusi sa acceptam). Globalizarea va fi un raspuns cred. In masura in care nu vom avea un regres major politic si libera circulatie a ideilor nu va fi limitata. Dar poate mai important – o masurare a „ideilor” cu cele din lumea deschisa, cu cele de varf. Este cel mai probabil ca pentru o buna perioada de timp inca creatorii ideilor originale vor pleca spre un mediu unde pot functiona pe masura potentialului dar un punct de inceput ar fi recunoasterea standardelor de excelenta si capacitatea de a identifica ca atare creativitatea autentica. Cred ca astazi in Romania nici elitele nu pot sa faca asta.
    5) Renuntarea astazi la „a apartine” unei culturi este cred raspunsul individual. Poate e de dorit sa devenim chiar acei „calatori avizati”.

  30. Revin, cu un exemplu concret. O tema de discutie , in fond de cultura generala, care ar putea incepe aici ar fi sa spunem schimbarea climatica. Interviul dumnevoastra dat dlui Alexandru Hincu in care refutati existenta unui proces de incalzire climatica, sustinand ca este o exagerare voita a unor medii de stanga, poate fi luat ca si exemplu de antropologie a ideilor care pleaca de sus in jos. Imediat, oamenii care se autodefinesc de dreapta dupa un proces de creare in omogenitate *online sau offline* au tendinta naturala sa imbratiseze acest punct de vedere din simplul fapt ca vine ca si o manusa cu prejudecatile lor privind ceea ce definesc foarte strict adversarul politic. Si totusi institutii extrem de respectabile ca si NASA ne ofera stiintific evidente concrete, efecte si cauzalitatea aferenta.
    La scara timpului am putea relativiza, ba chiar anticipa datorita faptului ca si umanitate stim ca galaxiile se indeparteaza cu o viteza din ce in ce mai accelerata unele de altele, sau faptului ca steaua noastra in sistemul solar, va disparea la un moment dat pe termen lung vor avea efect direct asupra climei pamantului, sau privind in trecut au fost perioade naturale de glaciatiune, dar suntem in blocaj mental sa acceptam ca activitatea umana si-a lasat accelerat amprenta asupra climatului si ca e posibila o transformare ireversibila a climatului datorita cresterii presiunii asupra ecosistemelor datorita cresterii numerice a populatiei umane, a defrisarilor care reduc biodiversitatea , si nu in ultimul rand a consumului de hidrocarburi care genereaza gaze cu efect de sera. Din ratiuni mai degraba economica, piata ideilor e manipulata de producatorii si cei care exploateaza hidrocarburile, prin relativizare si inginerii sociale. Frank Luntz , consilierul republican care a inventat expresia social acceptata de climat change (sensul unei schimbari naturale..perfect normale) a deraiat sensul discutiei publice de la temenul de incalzire globala pe care oamenii de stiinta l-au dat datorita analizei temperaturilor in diverse medii, ratei de disparitie a speciilor, aparitie a fenomenelor climatice extreme.
    Deci in pozitionarea pe piata publica, urmarind intelectualul roman, este fascinant sa-i urmarim in tipul de argumentare , modul in care descrie in discutiile publice partea adversa. Mai degraba tendinta e de a avea discutii cu propria tabara ideologica pentru a fi inteles, in care maximizarea unui tip de argument, selectionarea atenta a argumentelor …ca pana la urma sa corespunda propriului tipar mental.

    Subtil , cu timpul acolo unde exigentele legate de calitatea primordiala a informatiei existau , in proces a intervenit subiectivitatea si credintele personale si fenomenul de intarire.

    Pentru a evolua la alt stadiu, conflictul de idei trebuie promovat, dar nu transformat in conflict de persoane. O varianta la indemana este apelul la ipoteze, evidente statistice, probabilitati.

    De altfel in lumea academica se folosesc cateva criterii , cand se discuta despre informatie, prezint o lista exhaustiva.

    1.Autorul. Mediul din care provine, citarile si referintele la el.
    2.Obiectivitatea. Opinie bazata pe credinta personala sau pe studii statistice, verificabile.
    3.Acuratetea- care reprezinta o reproducere fara denaturare a faptelor.
    4.Validitatea in timp- mai corespunde cu noua realitate aprofundata(evoluam ca si societati odata cu descoperirile noastre)

    Intr-un mod revine la ceea ce Hauer, in faimosul studiu despre analiza de intelligence a remarcat, e necesara cunoasterea proceselor cognitive pentru a identifica erorile posibile.

    Lumea e tentata sa copieze sursele anglo-saxone generatoare de idei, tocmai pe baza faptului ca in imaginea populara aceste criterii sunt aplicate cu rigurozitatea si controlul consumatorului intr-o piata diversa.

    La noi, cand vorbim de cultura populara, repetat, revin referinte la poezie, muzica folclorica autentica, o spiritualitate de origine filozofic-teologica- meditatie personala, retragerea e favorizata repetat, pentru cristalizarea ideilor ..e si un mecanism de protectie, impotriva a ceea ce se percep ca impuritati si uneori chiar si sunt, comportamentul semenilor sub orice critica.
    Dar lipsesc intelectualii vii, capabili sa mearga in piata sa explice ideile, sa le traduca pe sensul tuturor..Omul de stiinta se trezeste izolat intr-un univers social construit pe baza de metafizica, omul teolog se trezeste izolat intr-un univers dominat material de productii ale tehnologiei si stiintei. Amandoi rateaza sensul social al grupului.

    Avansarea in acest context al ultimelor idei -trend care dau sensul directiei actuale a societatii umane, pare o misiune imposibila pe substratul de ignoranta voita si absentei de curiozitate institutionalizate.

    Zilele trecute am avut placerea sa citesc o parte din ultimul best-seller al NY Times, The Future of the Mind, scris de Michio Koku. Cu toate ca poate exista relativizari si interpretari, aici pe contributors, nu pot gasi o parte adversa care sa poata vorbi in cunostinta fata de subiectele expuse in randurile respective…tocmai din simplul motiv a unui sistem de referinte total diferit cultural. A fost si mai fascinant sa urmaresc ca in sistemul TED care promoveaza idei si abordari noi, multe din prezentari sunt traduse in romana, dar si un efect de afirmare cu orice pret a unei originalitati si identitati subtile, fac referinta de exemplu la analiza critica a influentei teoriei pozitivismului in lumea occidentala a dlui Vasile Dancu. Acelasi domn, vrea modernitate, dar la baza insufla reticente fata de acea modernitate. E normal ca proces social , pastrarea unei identitati proprii, pastrarea unei individualitati, particularitati dar nu se poate face pe baza negarii unor evidente. Mai devreme sau mai tarziu, toata lumea va fi un mic sat, deja este. Facebookul este expresia cea mai actuala a noii culturi. Si de acolo, vorba pusa de un om in gura unui personaj-robot borg, the resistance is futile. Diferenta intre a merge cu valul, sau impotriva valului.

  31. Incepand cu Galia lui Iulius Caesar si Constantin cel Mare si pana la Napoleon Franta a fost tara oamenilor liberi (franci).

    Napoleon, o data cu celebrul cod legislativ si ambitiile teritoriale, a adoptat autoritarismul pentru Franta cedand locul de spatiu al libertatii insulelor britanice. Dupa cum spune Milton Friedman britanicii erau in acea vreme o natie de contrabandisti. Franta in schimb a devenit o tara a autoritarismului si e pe drumul de iesire din istorie. Din cate imi dau seama, rusii inca mai copiaza acel model la fel ca multi romani care se vor importanti.

    La fel, Germania a fost pana la Frederick al II-lea un teritoriu al comersantilor organizati in mici state conduse de printi-episcopi si care puneau probleme economice mai-marilor vremii cand „economia” era o notiune vaga si puterea insemna armata ce trebuia finantata. Din fericire pentru ea, Germania pare sa fi inteles ca a dat gres cu autoritarismul pe care a incercat sa-l copieze de la francezi.

    Spatiul libertatii insa pare sa se fi mutat dincolo de ocean din cauza cesiunilor pe care socialismul le-a obtinut in timp de la parlamentarism.

    Acum intrebarea e – cine suntem noi in acest peisaj? Poate Romania deveni spatiul libertatii? Putem noi renunta la socialism si la dependenta de ajutoarele statului si sa ne asumam sarcina propriei bunastari – fiecare pentru sine?

    Ref: http://www.freerepublic.com/focus/f-news/1668000/posts

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro