vineri, martie 29, 2024

VIDEO Pierre Lemaitre, castigatorul Premiului Goncourt, povesteste ce procedee foloseste ca sa-si captiveze cititorul

„La revedere acolo sus” s-a vandut in peste 550 de mii de exemplare in Europa, este o carte de mare succes de public, mult discutata si de criticii literari francezi. Este un roman despre Primul Razboi Mondial, dar autorul spune ca nu este un roman istoric, ci unul picaresc, in care a folosit procedee literare din „cutia cu unelte” a romanului politist, surpriza, suspansul, pista falsa. Aflat in redactia Contributors.ro a raspuns catorva intrebari depre acest roman.


Comandati acum cartile lui Pierre Lemaitre la GiftBooks.ro cu autograful autorului

Ideile principale:

–       Sunt narator, nu istoric si imi asum erorile istorice. Uneori, ele sunt intentionate. De pilda, romanul se petrece in 1920 cand cel mai important eveniment este gripa spaniola, care a facut tot atatea victime ca razboiul. In roman nu am scris nimic despre gripa spaniola, dar, daca as fi fost istoric, nu as fi putut-o trece sub tacere.

–        Sunt un artizan, am o trusa de unelte, am invatat anumite lucruri despre cum se scriu romanele politiste si folosesc aceste “unelte” si in romanele care nu sunt de acest gen. Cea mai folosita unealta este surpriza, care nu trebuie confundata cu suspansul. Surpriza inseamna a crea pe nepregatite un eveniment nou, neasteptat pentru cititor. Suspansul inseamna o gradatie a intensitatii romanului pana la un punct culminant. Un alt instrument este pista falsa. La inceput romanul pare a a urma o poveste a razbunarii, doi oameni sunt sunt pusi intr-o situatie dramatica din cauza unui al treilea.

–        Despre “suspension of disbelief”. Coleridge a inventat termenul acesta de suspendare a neincrederii, de suspendare a spiritului ritic. Atunci cand cititorului ii place povestea pe care o citeste, atunci cand este “in poveste”, se lasa invaluit de ceea ce se intampla, el isi va suspenda spiritul critic, va admite fara sa conteste unele lucruri. Aceasta este munca mea, sa creez povesti suficient de interesante astfel incat cititorul sa urmareasca dinamica povestirii si sa nu mai fie interesat de detalii minore. La sfarsitul cartii cititorul poate reveni asupra lecturii si sa spuna “asta nu merge, asa ceva e imposibil”. Dar e prea tarziu, a citit carte si a trait placerea citirii ei si astfel ne-am indeplinit amandoi partea de contract, eu i-am compus o poveste captivanta si el s-a lasat captivat. De exemplu, am am scris o carte in care totul e imposibil. Au adaptat romanul meu pentru cinema si ma sunau sa imi spuna ca nu inteleg ce se intampla la cutare pagina. Eu le spuneam, nu cautati sa intelegeti, e imposibil. De pilda, am nevoie ca eroina cartii sa devina rapid depresiva, nu am timp de pierdut, n-am timp un an de zile. Prin urmare trebuie sa gasesc un mijloc ca sa devina deprimata. Asa ca asasinul care vrea sa o impinga spre depresie se gandeste ca daca exista medicamente antidepresoare, trebuie sa existe si  substante depresoare. Fac ceea ce imi convine, eroina ia un astfel de depresor si a doua zi e complet deprimata. Sper sa intelegeti ca nu imi bat joc de cititor, incerc sa fac un pact cu el astfel incat sa-I impartasesc o placere, naratiunea este o conventie.

–        “La revedere acolo sus” este un roman picaresc, nu este un roman istoric. Romanul picaresc spune povestea unui cuiva din straturile cele mai modeste ale societatii si care pus fata in fata cu injustitia societatii, ca sa supravietuiasca, recurge la actiuni necinstite.

–         Este un roman al deziluziilor. Sunt mai multe iluzii. O prima iluzie a fost aceea ca razboiul va fi o formalitate. A doua iluzie a fost aceea ca razboiul era o datorie si ca patria le va fi recunoscatoare celor ce au luptat. Cand s-au intors, soldatii nostri nu au reusit sa-si gaseasca locul in societate. A treia iluzie: daca intreg poporul a suferit in razboi, atunci el este legat, unit, omogen. Ori, vedem in roman oameni care fac profit din consecintele razboiului. Ultima iluzie, care nu se gaseste in roman, este acela ca va fi ultiumul razboi.

–        Despre personajul Joseph Merlin. Este personajul meu favorit. Fizic vorbind l-am creat dupa un personaj al lui Louis Guillaume, caruia ii multumesc la sfarsitul cartii. Personajul lui Guillaume este mai putin antipatic, eu accentuez trasaturile acestea antipatice. Am construit un contrast pentru ca aveam nevoie de o incarnare a moralitatii in carte. Nu putea sa fie si frumos, si bun, si drept in acelasi timp. Trebuia un personaj compus din contraste. Este personajul extrem de moral si extrem de antipatic. Este detestat pana cand, la sfarsit, se dovedeste a fi un om de onoare, sincer, incoruptibil.

Scriitorul francez Pierre Lemaitre, laureatul Premiului Goncourt in 2013 pentru romanul “La revedere acolo sus”,  a raspuns si intrebarilor cititorilor.

_____________________________

“La revedere acolo sus” este un roman despre Primul Razboi Mondial, mai bine spus, despre ultimele zile ale razboiului si primii ani de dupa razboi intr-o Franta turmentata, aflata in profunde dificultati economice, preocupata subliminal sa justifice o tragedie din care a facut parte, rusinata de amploarea catastrofei. “Tara intreaga era cuprinsa de o furie comemorativa in cinstea mortilor, proportionala cu dezgustul fata de supravietuitori” este una dintre frazele-cheie prin care poate fi citit romanul lui Pierre Lemaitre (p. 292, editia in limba romana) .

Subiectul cartii este inspirat dintr-un fapt real, scandalul „exumarilor militare”, izbucnit in 1922, cand s-au descoperit fraudele si batjocura cu care zeci de mii de soldati au fost reinmormantati in cimitire speciale create de stat. Actiunea alerta urmareste destinele a trei supravietuitori ai razboiului – locotenent Aulnay-Pradelle, soldatii Albert Maillard si Edward Péricourt – legati intre ei de o crima comisa de locotenent in ultimele zile ale razboiului.

Fapte reale, bine documentate, si abordari istoriografice de ultima ora privind Primul Razboi se intrepatrund cu fictiunea unei intrigi aproape in-credibile si cu tablouri sociale foarte atent reconstruite. Cand a trebuit sa explice relatia dintre acesta intriga aproape neverosimila si realitatea istorica, scriitorul a exclamat: „L’exactitude, je m’en fous, ce que je veux c’est la vérité”.


Aparent, un roman clasic, amintind de Balzac, simplu, direct, cu personaje creionate in registrul clasic, alert, plin de intorsaturi ale actiunii surprinzatoare – dar, cu siguranta, cititorul rafinat de literatura contemporana va fi foarte multumit. Romanul este plin de “imprumuturi” de la zeci de scriitori dragi autorului, Louis Aragon, Georges Bernanos, Marquez, Kazuo Ishiguro, Victor Hugo, Prevost, La Rouchefoucauld si multi altii. Ramane in sarcina cititorului bucuria descoperirii acestor trimiteri.

Nu trebuie uitat ca Lemaitre este un foarte cunoscut si foarte bun autor de romane politiste (in romaneste i-a mai aparut romanul “Alex”), stie sa tina actiunea in mana si sa creeze acea suspension of disbelief, de care autorul marturisea ca este foarte preocupat – acea suspendare a neincrederii cititorului sau spectatorului in fata unor intamplari neverosimile, procedeul esential pentru romanele fantasy, de pilda, sau pentru multe dintre filme hollywoodiene – fapt care i-a facut pe multi critici sa spuna ca romanele lui Lemaitre sunt foarte cinematografice.  Prin urmare, “La revedere acolo sus” este un carte pasionanta, cele aproape 550 de pagini vor fi citite foarte repede.

„O evocare fără concesii a unei Franţe oarecum ruşinate de supravieţuitorii generaţiei pierdute. Lemaitre mitraliază, măştile cad.” – scrie Le Figaro

„Povestitor înnăscut, Lemaitre conduce abil firul acţiunii şi răsturnările de situaţie, fără a omite să evoce atmosfera epocii şi moravurile ei. Fiind totodată un omagiu adus lui Dumas şi Balzac, romanul La revedere acolo sus se citeşte pe nerăsuflate. Un adevărat tur de forţă.” – Les Echos

Pierre Lemaitre s-a dedicat scrisului după o lungă carieră ca profesor de literatură franceză şi americană. Romanele sale noir au avut mare succes de public şi de critică, multe fiind şi premiate: Travail soigné (Prix Cognac 2006), Robe de marié (Meilleur Polar Francophone 2009), Cadres noirs (Prix Le Point du Polar européen 2010). La revedere acolo sus i-a adus în 2013 Premiul Goncourt, cea mai importantă distincţie literară din Franţa.

La Editura Trei, de acelaşi autor, a apărut Alex, roman din seria Verhœven, distins cu Crime Writers Association International Dagger Award.

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Comment changer la perception de la Première Guerre mondiale en France au cours des dernières années? Avez-vous déjà parlé à un survivant de la guerre? Etes-vous préoccupé par la Première Guerre mondiale depuis longtemps?

    • Pour changer la perception, il faut lire les historiens. au cours des vingt dernieres années, ils ont profondément renouvelé nostre vision de cette guerre. Elle est aujourd’hui plus „humaine” parce qu’elle parle de ceux qui en ont souffert et non plus seulement de ceux qui l’ont provoquée.

      Le dernier survivant de la guerre est mort il y a une dizaine d’années.

      Depuis mon adolescence, et la lecture des „Croix de bois” de Roland Dorgeles.

  2. Bonjour et félicitations pour le prix!

    Dans votre romain vous faites un portrait très défavorable des classes aristocrates et riches, d’ailleurs en vous inspirant fortement de la réalité de l’époque. Comment croyez vous que la corruption de l’élite a évolué depuis l’époque d’après la 1e guerre mondiale? Pensez vous qu’il y a moins de corruption à ces niveaux là au présent? Les liens entre la richesse et la politique vous paraissent-ils aussi forts?

    • La corruption est aussi ancienne que la société. Les philosophes grecs dénoncaient déja la corruption des élites… Ce qui a changé, ce n’est ni les élites, ni la corruption, mais seulement les méthodes.

      La politique entretient toujours des relations ambigues avec l’argent. Aujourd’hui, nous pouvons avoir des inquietudes plus vives que par le passé parce que les gens riches sont de plus en plus riches et donc de plus en plus puissants. Leur pouvoir de „lobbying” peut etre tres dévastateur.

  3. Ce qui s’est passé aux deux soldats tués dans le dos par le début du livre? Pourquoi ont-ils été tués? Pourquoi ne pas „régler le problème” dans le livre?

    Félicitations pour ce roman très vivant et attractive.

    • Le début du livre, c’est la fin de la guerre : les soldats n’ont plus aucune envie de se battre parce que l’armistice s’approche. Le lieutenant Pradelle, lui, a besoin de briller et de réaliser un acte d’héroisme… il va faire croire aux soldats francais que les Allemands ont tué de sang froid deux sentinelles francaises afin de déclencher une furreur guerriere et de pousser ainsi les soldats francais a monter a l’assaut des troupes allemandes.

      Si je „regle” le probleme dans les premieres pages, il n’y a plus de roman et je rentre a la maison.

  4. Ce parere aveti despre scriitori americani de astazi? Care este scriitorul american pe care l-ati citit cu cea mai mare placere?

    • La littérature américaine reste ce qu’elle est depuis Hemingway (au moins…): l’une des plus vivantes du monde. J’ai une prédilection pour Doctorow et pour quelques grands anciens comme Thomas Wolfe. Parmi les modernes, j’ai une admiration particuliere pour Joyce Caroll Oates et pour Jonathan Franzen. Je recommande a tous la lecture des „Corrections”.

    • Il y a deux Céline : celui du „Voyage au bout de la nuit”, le livre majeur pour la littérature moderne et un autre Céline antisémite, furrieux obsessionnel dont l’activité confine au cas clinique. La littérature moderne francaise a une immense dette vis-a-vis du „Voyage”, dans lequel Céline inaugure un nombre incroyable de nouveautés stylistiques. Ma dette est aussi immense que celle de tous les autres écrivains francais de ma génération.

    • C’est un des livres les plus puissants de la „littérature de guerre”. Aux cotés de Dorgeles, de Barbusse et de Céline, il figure au Panthéon des chefs-d’oeuvre de la littérature européenne. Il est meme si important que je me suis interdit de le relire lorsque j’ai commencé a travailler sur mon roman : je craignais de me livrer a une pale imitation…

  5. Felicitari pentru Goncourt!
    In contextul comemorarii a 100 de ani de la declansarea primului Razboi Mondial, considerati ca Europa de azi s-a debarasat de demonii de ieri?
    Credeti ca cicatrizarea ranilor lasa urme indelebile, indiferent de „tratament”?
    Cainta (la répentance) unora, fara indulgenta sau toleranta celorlalti, poate fi de natura a intretine culpabilitatea, respectiv victimizarea, si astfel a amana sine die veritabila impacare?
    Multumesc!
    P.S. (hors sujet) Dupa parerea dvs, afirmatia a plagia = a fura este corecta?

    • La premiere guerre a laissé des traces tres profondes dans tous les pays et pour tous les peuples qui ont été impliqués. Je suis surpris de la réaction encore tres affective du public qui vient a ma rencontre: on me parle encore d’un grand-pere, d’un arriere-grand-pere marqué par cette guerre et dont l’ensemble de la famille conserve les traces.

      La mauvaise nouvelle c’est que la commémoration se fera séparément dans chacun des pays qui le souhaiteront. La Commission Européenne a renoncé a une commémoration unitaire… C’est une mauvaise nouvelle parce que c’est la preuve que l’europe culturelle en un siecle ne s’est pas réalisée puisque les pays européens sont encore incapables de se raconter, a eux memes, pour en faire le deuil, la guerre qui les a opposés.

    • Un mot sur le plagiat : en tant que romancier (et donc quelqu’un qui vit de sa production intellectuelle), je distingue le „plagiat involontaire”, qui est une sorte d’accident de la mémoire, l’expression vous est venue et vous ne savez meme pas que vous l’avez empruntée du „plagiat volontaire”, qui est la décision lucide de s’approprier le travail d’un autre.
      Passé quelques mots, une citation intégrale un peu longue doit créer la suspicion d’un plagiat volontaire, surtout lorsqu’aucun remerciement a son auteur réel ne figure en bas de page ou a la fin de l’ouvrage.
      La citation (l’intertextualité, pour dire les choses de maniere pédante) est quelque chose de riche souvent utile et a bien des égards un écrivain n’est jamais que quelqu’un qui arrange des citations en retirant les guillemets. Le plagiat, lui, exercé de maniere lucide et volontaire, est un simple vol intellectuel.

  6. Monsieur Lemaitre,

    Je vous invite à un petit exercice de hiérarchisation:

    Qu’est ce qui est le plus dangereux pour la santé de la mémoire collective française : la mythologisation glorificatrice du passé ou la démonisation d’un épisode historique? Autrement dit : l’entretenir d’un orgueil illégitime ou la fabrication d’une fausse culpabilité ?

    Un grand merci et beaucoup de félicitations pour le prix ! C’était amplement mérité !

    • La „hierarchisation” serait une erreur intellectuelle parce que les effets d’une guerre ne se quantifient pas, ils se qualifient. Je comprends tres bien votre question, mais elle me semble un peu manichéenne (je sais que vous le faites expres).

      La mémoire collective francaise a besoin de mesure, de nuances, de sincérité et d’objectivité. C’est un travail difficile, mais c’est la seule maniere de tirer de l’histoire la compréhension de ce que nous sommes aujourd’hui.

  7. 1. De ce ati scris cartea aceasta?
    2. Inainte de „La revedere acolo sus” ati scris cateva carti politiste de succes…de ce ati schimbat genul?
    3. Credeti ca la un secol de la inceputul Primului Razboi Mondial inca mai purtam sechelele acestuia – regrete, lucruri nespuse…?
    4. Primul Razboi Mondial a inceput acum un secol si se pare ca nu suntem departe de declansarea celui de-al Treilea…cum vedeti dvs. situatia din Ucraina, luptele separatiste, interventia ruseasca?
    5. Exista vreun subiect actual fierbinte – conflictul din Ucraina, minerii morti in Turcia care v-ar incita la scris?

    • Je n’ai pas l’impression d’avoir changé de registre en écrivant ce roman: ce n’est, certes, pas une histoire policiere, mais elle est racontée avec les outils narratifs du roman policier. Je n’ai donc pas l’impression d’etre devenu un nouvel auteur (a mon age, c’est meme dommage…), simplement quelqu’un qui raconte, cette fois, une histoire dont le moteur n’est pas un crime individuel, mais un drame collectif.

      La premiere guerre mondiale a été un événement inaugural pour l’Europe que nous connaissons aujourd’hui: bien des événements sont survenus depuis sa date (le drame de l’Holocauste…), mais l’Europe actuelle prend quelques-une de ses racines dans ce grand conflit. D’une certaine maniere, l’une des sequelles de cette guerre c’est notre Europe d’aujourd’hui.

      Vous m’interrogez sur l’actualité politique internationale. Je suis un romancier (je suis seulement un type qui raconte des histoires) et ma légitimité a donner mon avis dans le domaine politique n’a aucune base. Imaginez-vous interroger Dantes sur la mondialisation ou sur les ravages de Facebook ?

      Reste que la situation en Ukraine rapproche la menace d’une guerre chacue jour un peu plus, ce qui est tres préoccupant (et pour tout vous dire, franchement déprimant).

  8. J’ai manqué de savoir-vivre vis-a-vis de tous ceux d’entre vous qui m’ont félicité pour mon livre ou pour le prix qu’il a recu…
    Croyez bien que les félicitations continuent de me faire un plaisir tres intense et que j’ai grand plaisir a m’etre entretenu avec vous.

    Mes amitiés a toutes et a tous !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro