Home » Cultura »Dezbatere »Politica & Doctrine » Citesti:

Intelectualul și puterile altora

Andrei Cornea aprilie 25, 2012 Cultura, Dezbatere, Politica & Doctrine
20 comentarii 2,880 Vizualizari

De curând, Andrei Oișteanu a scris un excelent articol în 22 (Intelectualul și imaginea lui), în care protesta împotriva pasivității intelectualilor care asistă intimidați la insultarea și calomnierea imundă a lui Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici și Gabriel Liiceanu. Sunt întru totul de acord cu Andrei Oișteanu: asistăm la o imensă explozie de ură și de minciună împotriva celor trei, ajungându-se până la arderea în efigie a unora dintre ei, precum s-a întâmplat nu de mult la Timișoara. (Pe când arderea cărților?) Și de asemenea, asistăm la o insidioasă campanie de intimidare.

Unde mă despart totuși de Andrei Oișteanu este atunci când el vorbește despre „reducerea intelectualității române la (doar) cei trei“. Nu, nu intelectualitatea română este redusă în mod fals la tripleta de mai sus, ci în mod țintit și neechivoc numai cei cărora li s-a pus eticheta de „intelectualii lui Băsescu“. Aceștia sunt ținta urii, a cărei origine nu trebuie căutată numai în psihologia resentimentului (vezi Anatomia resentimentului, ed. Vladimir Tismăneanu, Curtea Veche, 2010), ci adesea și într-o direcționare politică clară. Apoi, multe dintre cele mai ticăloase atacuri nu vin numai de la oameni care au studiat gramatica cu Vanghelie și de la jurnaliști din liga C, precum Roncea, ci sosesc de la intelectuali autentici, din liga A. Nu plebea agitată de demagogi militează pentru desființarea morală și profesională a „intelectualilor lui Băsescu“ și a celor asociați cu ei, ci chiar alți intelectuali.

Un caz recent este cel al cunoscutului critic literar Gheorghe Grigurcu (Pleșu versus Ilieșiu, revista Acolada, martie 2012). Comentând cu ochelarii deformanți ai Antenei 3 excluderea lui Sorin Ilieșiu din GDS și corespondența sa cu Andrei Pleșu, d-l Grigurcu este generos, revărsându-și potopul indignării asupra unui GDS „lărgit“ și asupra revistei 22. Autorul pune semnul de egalitate între „autorii favoriți ai nomenclaturii de pe timpuri“ și cei de la GDS și afirmă: „Pe de o parte, «liberali», legatari cum ar veni ai disidenţei din «epoca de aur», pe de alta trebăluind cu hărnicie la noile curţi prezidenţiale, cu osebire la cea ultimă, băsesciană… Cu tristeţe suntem nevoiţi a ilustra o asemenea constatare prin evoluţia adânc dezamăgitoare a GDS… Impozanta organizaţie a devenit din aproape în aproape o pepinieră de demnitari ai regimului Traian Băsescu. De oameni care s-au văzut recompensaţi cu funcţii de seamă în preajma prezidentului ţării ori în instituţiile aflate în serviciul acestuia, acompaniaţi de o serie de propagandişti ai cauzei portocalii“. Pare simplu: dacă administrezi o instituție guvernamentală, precum Patapievici, dacă ai fost consilier prezidențial, precum Pleșu, ori europarlamentar, precum Macovei, o faci neapărat de dragul emolumentelor funcției. Opțiuni politice genuine, o anumită alegere proprie, merite – sunt pur și simplu alungate în imposibilitate. Cât despre ceilalți din „impozanta instituție“, cei fără funcții, aceștia sunt „propagandiști“ portocalii!

În fapt, d-l Grigurcu suspectează că oricine nu strigă „Jos Băsescu“ e sluga acestuia. Iar cine începe brusc să răcnească împotriva „dictatorului“, precum Sorin Ilieșiu la Antena 3, și care, chipurile, refuză „corectitudinea politică“ sui generis a GDS, e un fel de disident, susține același autor. Iată o opinie răspândită azi. Într-o variantă mai subtilă o întâlnesc la un alt intelectual, profesorul Daniel Barbu. Acesta (într-un text din volumul Idolii forului (ed. Sorin Adam Matei, Mona Momescu, București, 2010), după ce se referă la „gratificări fiscale“ primite de anumiți inși, spune, cu referire la aceiași: „entuziasmul pentru Traian Băsescu arătat în ultimii ani de cetățeni superior educați care își afirmă și cărora li se atribuie demnitatea de intelectuali este străin de orice dimensiune critică, ca și de orice raportare la principiile democratice“. Citiți revista 22 în ultimii doi ani: unde vedeți „entuziasm pentru Traian Băsescu“ și „lipsă de dimensiune critică“? Dar să trecem la lucrurile serioase.

Barbu, ca și Grigurcu susțin de fapt că intelectualul autentic trebuie să fie critic față de Putere, iar dacă nu e, își trădează vocația, devenind numai un „cetățean superior educat“. Fie, deși mă întreb ce trebuie să facă intelectualul dacă i se pare că, la un moment dat, Puterea are dreptate. Căci nu poate să greșească permanent! Oricum, poți crede că argumentul acesta i-a pleznit în față pe „intelectualii lui Băsescu“, numai dacă te lași fascinat de majuscula cu care am scris cuvântul „Putere“. Într-un stat, totuși democratic și pluralist, nu există „Putere“, ci numai puteri – variate și adesea contrapuse. Iar ele nu trebuie confundate cu puterea administrativă. Oare în 2007, la suspendare, unde era puterea: la Băsescu sau la cei „322“? Câtă putere reală are un președinte care nu a reușit să impună nici schimbarea Constituției în sensul referendumului, nici reforma administrativă, nici măcar privatizarea de la Roșia Montană? Dar acum unde este puterea? Când parlamentari ai PDL fug de zor la opoziție, să însemne asta că fug de la mai multă putere la mai puțină? Sau mai curând ei fug de la o putere în declin la una în ascensiune, care aproape sigur, peste câteva luni, va avea toate prerogativele? Oare bombardamentul mediatic aplicat „intelectualilor puterii“ nu este o autentică formă de putere? Și mai ales: ce e mai util pentru un oportunist azi – să rămână, de pildă, președinte al ICR, sub chipul unui „intelectual de curte“ ca pe vremuri, cum indică d-l Grigurcu, sau să dezerteze la timp în partea cealaltă, pregătindu-și supraviețuirea în administrație?

Dacă decidem, așadar, că intelectualul trebuie să aibă o vocație critică, oare se exercită ea, într-o societate pluralistă, de partea majorității sau, dimpotrivă, împotriva curentului, de partea minorității? Iar dacă se exercită împotriva curentului, cine formează azi curentul? Vocile zgomotoase și agresive de la Antene sau cei subțiați bine, afiliați „intelectualilor lui Băsescu“ ori revistei 22? Chiar d-l Grigurcu știe bine că suntem „tot mai insularizaţi acum, după protestele din ianuarie ce-au împânzit întreg teritoriul ţării, după sondajele de opinie care consemnează starea de spirit a populaţiei“. De acord: suntem insularizați acum, așa cum am fost și în 1990. Să ne rușinăm sau să ne mândrim cu asta? Iar dacă credem că avem dreptate, ce să facem? Să preluăm modelul de „demnitate“ Frunzăverde? De acord, poate că ne înșelăm și majoritatea viguroasă are dreptate și „Băsescu și ai lui vând țara“ unor „interese oculte“. Orice șofer de taxi știe toate astea și ți le explică perfect. Înseamnă că trebuie să tăcem intimidați de gura șoferilor?

Pe scurt, dacă a fi azi de partea unei majorități de opinie agresive, impulsive, frustrate, șovine nu odată, care se recunoaște în scandalurile gen Sorin Ilieșiu la Antena 3 și care în curând va avea nu numai puterea mediatică, dar și toată puterea politică, presupune a fi „intelectual critic“, înseamnă să ne batem joc și de cuvinte, și de noi înșine. Iar în atari condiții, declar că renunț cu dragă inimă la titlul autoatribuit de „intelectual“! Sper să mă regăsesc astfel, ideal vorbind, în compania „cetățeanului superior educat“ Malraux, care „trebăluia la curțile“ generalului De Gaulle, în timp ce „intelectualul critic“ Sartre striga în piață „trăiască teroriștii“! Ar fi ajuns și la închisoare, dacă „cetățeanul superior educat“ nu i-ar fi cerut eliberarea… //

Articol aparut in Revista 22

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "20 comments" on this Article:

  1. Razvan spune:

    “PETRUCHIO

    Come on, i’ God’s name; once more toward our father’s.
    Good Lord, how bright and goodly shines the moon!

    KATHARINA

    The moon! the sun: it is not moonlight now.

    PETRUCHIO

    I say it is the moon that shines so bright.

    KATHARINA

    I know it is the sun that shines so bright.

    PETRUCHIO

    Now, by my mother’s son, and that’s myself,
    It shall be moon, or star, or what I list,
    Or ere I journey to your father’s house.
    Go on, and fetch our horses back again.
    Evermore cross’d and cross’d; nothing but cross’d!

    HORTENSIO

    Say as he says, or we shall never go.

    KATHARINA

    Forward, I pray, since we have come so far,
    And be it moon, or sun, or what you please:
    An if you please to call it a rush-candle,
    Henceforth I vow it shall be so for me.

    PETRUCHIO

    I say it is the moon.

    KATHARINA

    I know it is the moon.

    PETRUCHIO

    Nay, then you lie: it is the blessed sun.

    KATHARINA

    Then, God be bless’d, it is the blessed sun:
    But sun it is not, when you say it is not;
    And the moon changes even as your mind.
    What you will have it named, even that it is;
    And so it shall be so for Katharina.”

    Nu cred ca vorbim aici de rolul intelectualului ci de cel al propagandistului care imblanzestele masele. Vad masele soarele pe cer… ei bine e gresit, e luna. Vad ele un varstnic cuvios ei bine este o prea-tarana fecioara. Vad ele un presedinte gol… ei bine, este un prea intelept conducator. Propaganda este locul comun. Evident ca nu exista comparatie intre personajele de acum si cele din anii ’80. Evident ca actuala putere nici vorba sa fie vre’o dictatura. Evident ca nu exista multi alti termeni ai comparatiei. Defapt nici nu poate fi o comparatie. Doar fenomenul propagandei este acelasi: faci din soare luna … si asta jigneste bunul simt. Ah, bon… bunul simt nu este impiedicat de nimeni si de nimic sa fie si prost simt asa cum zicea Nae Ionescu dar asta nu inseamna ca nu se poate simtit jignit.
    De pilda cum naiba poti afirmi ca partidul este cu adevarat unul european si sa ignori catastrofele legislative pe care le’a facut? (alt intelectual)

    Petruchio draga cred ca vei ajunge singur acasa de asta data. Katharina nu te mai crede.

    In ce priveste GDS nu pot decat sa regret conflictele ivite care sunt cauzate tocmai din lipsa de dialog. De fiecare parte exista un Petruchio care spune cum e cu soarele. De fiecare parte exista un monolog ex catedra care nu asteapta un raspuns. Culmea este ca nu acest gen de discurs aduce voturi. El mai degraba amplifica diferentele dintre realitatile discursive.

    • Ioana Munteanu spune:

      Foarte frumos! Înălţător de-a dreptul! E cam dificil să îmi dau seama, totuşi: tov. Gâdea & Co. ce or fi oare? The moon ori the sun? Ori fermecătoarele stele ale noptaticei linişti? – Oameni buni, veniţi-vă în fire!

      • Razvan spune:

        De ce oare va pierdeti timpul urmarind astfel de emisiuni si de ce oare va pierdeti timpul incercand sa impartiti lumea in intelectuali si in neintelectuali.

        Eu personal nu urmaresc astfel de emisiuni si nici nu folosesc cuvantul intelectual ca o notiune esentiala intelegerii societatii. Un om este om atunci cand are caracter, cand are coloana vertebrala, cand este principial si cand isi respecta cuvantul. Un om este carturar atunci cand are treaba cu cartile si ii bucura si pe ceilalti cu descoperirile sale, ceilalti care au si ei treaba cu cartile. Un om este scolar atunci cand are treaba cu scoala si ii invata pe altii lucruri descoperite de el sau de altii. Atunci cand un om care este intelectual… ce trebuie sa faca el? Sa se dezvaluie multimilor inmarmurite ? Sa isi arate la tot coltul superioritatea ? Sa fie filozoful despotului luminat ? Ce anume trebuie sa fie el ? Sa aiba simt civic si distanta critica ? Fata de cine ? Sa scrie despre “Romanul tipic” cu un aer atotcunoascator si suficient ?

        Realitatea ultimilor 60 de ani este tare amara in aceasta privinta iar ultimii 20 de ani sunt chiar dramatici (dramatici pentru ca este vorba de multe sperante inselate). Nu am nici o inclinatie sa rememorez aici toate momentele cand care mai de care din vedetele “intelectuale” au jignit realitatea cu parerile lor. Petruchio ! este personajul principal nu soarele si luna si nici stelele. Toti sunt Petruchio. Ei sunt intelectualii… ei nu creaza cunoastere ci doar atitudine. Ne spun ce trebuie sa vedem si ce trebuie sa credem.

        Miezul problemei: este populatia nemultumita din cauza actului de guvernare in sine sau din cauza ca este mobilizata de niste intreprinderi de presa care au un interes mai putin onest in jocul politic. Aceasta e problema!

        Pe mine nu ma intereseaza tov. Gadea. Cred ca l’am vazut de 3 trei ori accidental la televizor pentru scurt timp. Nu am organul necesar pentru a rezista prea mult in fata unor astfel de spectacole. Dar existenta acestui personaj nu justifica textele scrise si spuse despre puterea actuala si nici dispretul pentru lucrurile tragice care se petrec in jurul nostru. Ah… deja va ganditi ca daca scriu asa ceva trebuie musai sa fi ascultat ceva Antene, nu’i asa ? Ei bine va spun ca va inselati lamentabil.

        P.S. By the way… asta imi place la presa traditionala, omul poate merge la biblioteca si afla ce se scria acum ceva vreme. Inainte de 2004… cate editoriale, analize si comentarii a dedicat jurnalismului practicat de Antene? V’ati pus aceasta intrebare ? Sau… atunci erau buni si nu erau tovarasi? Asa si mai tarziu OTV… o seara in provincie mi’am petrecut’o stricandu’ma de ras cum defliau pe la Dan Diaconescu tot felul de personalje care mai de care mai stilate daca nu chiar intelectuale. Fabulos. Sper sa se fi pastrat pe undeva acele inregistrari. Ar fi pacat sa se piarda.

        • Ioana Munteanu spune:

          Domnule Răzvan,
          Sînteţi de o candoare dezarmantă!… Parcă ne-am mai întîlnit o dată pe teme similare şi îmi amintesc că m-a frapat şi atunci amestecul de bune intenţii şi micile alunecări de la dreapta logică vădit în comentariile dumneavoastră. Din păcate, dreapta logică este neiertătoare, dar apreciez buna dumneavoastră credinţă şi înţeleg că sînteţi pur şi simplu copleşit de viaţă.
          Am cîteva observaţii: 1. Tov. Gâdea nu poate fi scos din această ecuaţie sub cuvînt că nu vă uitaţi dumneavoastră la el. Aflaţi că nici eu nu mă pot uita mai mult de cinci minute pe săptămînă (îmi lipseşte şi mie organul necesar, se pare). Dar atît cît m-am putut uita a fost suficient ca să înţeleg că tov. Gâdea este o parte a problemei, nu este în afara problemei. Maşinăria din care face parte a avut un rol imens în năucirea acestui popor, în înveninarea atmosferei naţionale pînă la a o face să devină irespirabilă şi în apariţia unor reacţii de apărare de partea cealaltă (a Lunii? a Soarelui?).
          2. Nu ştiu de ce aduceţi în discuţie împărţirea lumii în intelectuali şi neintelectuali. Nu eu am făcut-o. Nu o face nici autorul articolului din “22″. Nu o fac nici vinovaţii “propagandişti” ai lui Băsescu. Cei care au pus problema în felul acesta au fost cei care s-au simţit deranjaţi că nişte indivizi (întîmplător sau nu, ştiutori de carte) au cîteva cuvinte de apreciere referitor la ceea ce face Băsescu. Asta i-a înfuriat teribil pe cei care, majoritari fiind, se pare că nu mai concep ca o minoritate să vadă altfel lucrurile. Altminteri, sigur că dihotomiile pe care le stabiliţi (om-neom, vertebrat-nevertebrat etc.) sînt corecte. Cred totuşi că, după cei 60 de ani de amărăciune despre care vorbiţi, ar fi trebuit să ştiţi că este inadmisibil ca ştiinţa de carte să fie încă vîrtos discreditată.
          3. Nu ştiu de unde pînă unde aţi scos (dacă nu de la Antene şi Realităţi, poate din aerul otrăvit pe care îl emană acestea dînd naştere unei vulgate complet eronate) povestea cu “textele scrise si spuse despre puterea actuala” si cea despre “dispretul pentru lucrurile tragice care se petrec in jurul nostru”. Aceste lucruri sînt – iertaţi-mă – nişte invenţii pure şi simple. Cred că nu aţi urmărit luările de poziţie ale respectivilor… cum să le zic?… “ştiutori de carte”. Eu le-am urmărit şi pot să vă spun că am observat că poziţia lor a fost consecventă cu ceea ce afirmau înainte de venirea la putere a odiosului Băsescu şi că s-a nuanţat corespunzător oridecîteori Odiosul Dictator a deraiat de la principiile democratice şi salutare pe care le-a predicat iniţial şi chiar şi mai apoi. Atitudinea politică sau civică a respectivilor “ştiutori de carte”, pur şi simplu, nu găsesc că este greşită, iar ceea ce li se aruncă în spate este nedrept şi aberant. Şi nu văd unde şi cînd au insultat tragedia naţiunii. Dimpotrivă. Nu fac decît să plîngă această naţiune, în modul cel mai sincer, de dimineaţă pînă seara.
          4. Înainte de 2004, conflictul dintre maşinăriile de presă care îl hrănesc pe alde Gâdea şi susţinătorii Odiosului nu exista pentru că nu se produsese această polarizare clară a forţelor. Nu văd de ce aveţi aerul că descoperiţi aici o cauză tenebroasă. Odiosul Dictator a avut darul de a despărţi apele în felul acesta. Este, categoric, un tip conflictual. Totodată, a avut darul de a deranja pe mulţi, iar asta – o spun eu personal – nu găsesc că este un lucru rău. Dimpotrivă. Pînă la un punct, e cît se poate de bine.
          5. În fine, să facem şi puţină hermeneutică a textului shakespearian. Am impresia că vreţi să smulgeţi de la Marele Will ceea ce nu a fost în intenţia lui să afirme. Petruchio nu întruchipează Despotul, nici măcar pe Despotul luminat, iar disputa halucinantă despre Lună şi Soare este un procedeu de vindecare a femeii îndărătnice. Voinţa arbitrară e a femeii, iar exerciţiul de interpretare a realităţii dirijat de Petruchio este un exorcism şi un act amoros. Răul nu se află în demersul lui Petruchio, ci în femeia îndărătnică (obişnuită să întoarcă adevărul pe dos zi de zi), femeie pe care bărbatul o va învăţa iubirea, iubirea care sacrifică voinţa pentru ceva mai înalt decît ea… Ei, e un pic mai complicat, să lăsăm…

          • Razvan spune:

            Despre cat de complesit oi fi… ceea ce conteaza in ordinea acestor idei este ca sunt suficient de coplesit de deziluzia acestei tari, a acestui spatiu public, a acestei comunitati politice. Respun, acest stat are nevoie de o alta temelie. Nu de basm ci una fondata pe o intelegere a traiului nostru in comun. Doar ca la momentul vorbirii sunt sceptic ca o asemenea fundatie poate fi pusa. Doar vorbele nu sunt suficiente.

            1. Tov. Gadea va disparea asa cum au disparut si toti crainicii si comentatorii de la TVR1 din anii 90. Ce a ramas de atunci ? Nimic. Ce va ramane de acum? Tot nimic. Vor scrie unii oarece lucrari de specialitate despre si atat.
            Este trist ca Gadea & Co cum ii numiti sa joace rolul de “the constitutiv other” pentru dumneavoastra.

            2. notiunea de intelectual care este autoreflexiva tine nu numai de indentitatea celui despre care se vorbeste cat si de a celui care vorbeste. Toata povestea este in pneuma mediilor…
            si, nu, nu este vorba despre stiinta de carte :-)

            3. silit fiind sa umblu pe la tot felul de institutii datorita unor chestiuni particulare pe care trebuie sa le rezolv nu pot sa nu observ prapastia ca de la Soare la Luna dintre realitate si povestea spusa in plublic de unul sau altul.
            Aici sunt silit sa spun ca Romania nu este un stat de drept si ca orice alta afirmatie este o minciuna.

            cat despre expresiile cu pricina va dau dreptate, sunt putin sterpe. Incercam probabil sa nu folosesc expresii nepotrivite.

            4. Calitatea acelor oameni este aceiasi si putea fi observata. Imi pare rau ca a trebuit ca altcineva sa va desparta apele.

            5. :-) tare asta. Dar de ce femeia este indaratnica ? De ii datoreaza supunere ?

            Nu este vorba nici de bine nici de rau. Ci este o forma de convingere fortata pe care propaganda o poate face. Propaganda poate fi facuta pentru scopuri nobile si pentru scopuri mai putin nobile. Mecanismul conteaza.

            Ati luat’o prea maniheist… si cautati cine e soarele si luna… dar nu asta era ceea ce vroiam sa spun. Ci pur si simplu ca propaganda in general tinde sa silueasca realitatea.
            Si pentru mine asta este cel mai mare rau al polarizarii politice excesive.

            :-) :-) “femeia pe care barbatul o invata iubirea” m’ati binedispus ce pot sa spun. Camus punea in seama lui Caligula expresia: “Nu exista dragoste fara un pic de viol”. Despre asta sa fie vorba? Da, e mai complicat…

            PS. aveti dreptate ca nu ati facut vre’o distinctie intre intelectual si neintelectual… probabil ca am fost pacalit de titlul articolului si un vag sentiment ca ati inteles intr’un mod maniheist exemplul cu soarele si luna.

  2. vasile spune:

    Cand vom scapa de ranile pe care le-a facut comunismul societatii romanesti? Am 40 de ani si vreau sa stiu ce credeti, apuc sa vad o societate normala in Romania?

    • bogdan spune:

      Depinde cum te mentii :D

      Parerea mea e ca mai trebuie vro 30-40 de ani. Si problema cea mai mare e ca va fi foarte greu de spart esalonul 2-3 din PCR care a pus mina pe toate resursele tarii si care controleaza aproape tot in Romania. Basescu a dovedit ca se poate (dar nu poti fi razboinicul dreptatii cind ai pete gen casa din mihaileanu, udrea, eba, etc). Poate MRU va reusi sa mai miste ceva peste 4-5 ani. Si tot asa, pas cu pas, vom termina si noi reformarea statului prin 2050…

  3. constantin spune:

    As fi spus si asa: …”Pe scurt, dacă a fi azi de partea unei majorități de opinie agresive, impulsive, frustrate, șovine nu odată, care se recunoaște în scandalurile gen Sorin Ilieșiu la Antena 3 și care în curând va avea nu numai puterea mediatică, dar și toată puterea politică, presupune a fi „intelectual critic“…. …
    Domnilor”adevarati intelectuali”,this is the question.Avem nevoie ca de aer de mintile limpezi ale celor care pot discerne in noianul de mizeratiuni politice de azi…Situatia mi se pare la fel de grava ca si atunci cand 80% era un scor electoral normal

  4. Daniel spune:

    Dupa cum spuneti si dvs., puterea “nu poate să greșească permanent!”. Dar nu poate nici sa aiba dreptate permanent. Ori daca ii ascultam pe intelectualii la care faceti dvs referire, am putea sa credem ca in mod exceptional, din anul 2004 incoace, puterea de la Cotroceni are mereu dreptate.
    In niciun fel nu vreau sa justific maniera de abordare Antena3 care recurge la truncheri, distorsiuni, dezinformari de tot felul. Ce vreau sa spun este ca reprosul adus unora dintre acesti intelectuali, si cred ca acesta este si sensul celor spuse de dl. Daniel Barbu, este ca nu si-au “respectat fisa postului” de intelectual critic. Cu alte cuvinte, au renuntat la a mai judeca anumite fenomene politice dupa criteriile care “i-au consacrat”, cele care reprezentau chiar motivul pentru care societatea i-a “desemnat” drept intelectuali – lideri de opinie. Ori suspiciunea ca motivul din spatele acestei atitudini uniforme si disciplinate este speranta unei functii politice, nu este chiar nerezonabila.

    • curios spune:

      urmand logica dvs, inseamna ca AUTOMAT la instaurarea puterii USL, alde Iliesiu, Grigurcu si mai ales Barbu vor incepe critica Puterii? am mari dubii (ca sa nu spun ca nu cred). Din ce motive vor continua sa ridice osanale pe la A3, asta va las sa ghiciti!

      • Radu Florescu spune:

        Nu domnule, marea problema nu este in ce parte se inregimenteaza cei mai multi dintre intelectualii care se exprima public, ci faptul ca majoritatea simt acesta nevoie si sfarsesc prin a deveni partizani. A tine partea unui politician inseamna a abandona conditia intelectuala. Poti sustine anumite idei, valori sau actiuni ale oricarui politician, daca rezonezi cu ele, dar a cautiona o persoana, apreciindu-i (chiar exagerand) faptele bune si eludandu-le pe cele rele, nu e pentru intelectuali. Intelectualul are menirea de a tine linia dreapta, politicianul, chiar de buna-credinta fiind, nu va putea face asta niciodata, fiindca scopul si mijloacele sale sunt de alt tip. El are un rol diferit de cel al intelectualului.

  5. kinn spune:

    E simplu. Eu cred in vocatia critica a intelectualului in raport cu puterea care ii da sa manance. Nu neaparat cu puterea politica. Mi-ar placea sa vad “intelectualii lui Basescu”, apropiati administrativ de regimul politic de azi, criticand guvernul si pe Basescu, si la fel de mult mi-ar placea ca “intelectualii antenelor” sa critice manipularile ordinare si personajele care apar pe la antene.

    Asa ca sunt de acord cu dvs. ca spumegatorii de la antene si cei ce fug in tabara USL incalca propria definitie a intelectualului.Dar si cei care au aderat prea repede acum 4 ani la puterea aflata atunci in ascensiune au incalcat-o la acel moment.

    Ma rog, eu nu pot trece peste imaginea aceea cu Basescu spunandu-i lui Liiceanu ca “scoala romaneasca produce prosti, pardon filozofi hahaha”, iar dl Liiceanu, ditamai profesor doctor universitar de, culmea, filozofie, director de editura cu Heidegger si discutii la Ateneu cu Amos Oz la activ, aproba cu capul in pamant si zambind ca un caine batut ce cauta mila stapanului, “da, da, asa e, cum spuneti dumneavoastra domnu’ sef”.

    In istoria relatiilor intelectualilor cu puterea acest episod trebuie sa aiba un capitol aparte.

    • Vali spune:

      De acord cu domnia voastră. Intelectualul ar trebui să cultive, fără breșe, exigența lucidității și să adnoteze critic exercițiul Puterii. Tipul ăsta de prestație nu cred că îi confiscă omului de cultură dreptul de a se regăsi în paleta axiologică a unei doctrine, în presupozițiile normative ale cutărei agende politice. A declara că ești de acord cu condamnarea în exergă a totalitarismului comunist, cu lustrarea vechilor nomenclaturiști și delatori, a te arăta interesat de revizuirea Constituției sau de cutare strategie liberală de redresare economică nu ar trebui să echivaleze cu un păcat, cu o vinovată demisie. Intelectualul nu e un recordman al indispoziției, un ghem de alergii, un ascet al Suspiciunii. E firesc, e perfect legitim să aibă și el simpatii de stânga (sau dextrogire), afinități, preferințe electorale. Important e să nu se înamoreze de guverne, de președinți, de șefi viguroși. Cu alte cuvinte, să-și păstreze libertatea interioară și discernământul.

      Două exemple de distanțare critică față de actualul președinte, din zona odinioară pro:

      1. Andrei Pleșu: « Se poate numi un bun politician cineva care a reuşit, în câţiva ani, să-şi pună în cap toată suflarea naţională? În conflict cu „poporul”, cu opozanţii politici, dar şi cu o parte a partidului din care provine, cu Rusia, cu Europa, cu unii dintre cei care i-au fost, cu bună-credinţă, apropiaţi, Traian Băsescu e în situaţia de a-şi sabota, prin comportamentul lui, toate deciziile. E singur, dar nu în varianta eroică a reformatorului radical şi neînţeles, ci în varianta cârcotaşului nărăvit, imprevizibil, neloial, ocupat toată ziua să dea cu oiştea-n gard. Iniţiativele sale, chiar când sunt pozitive, nu mai ajung să fie discutate în sine, pentru că toată lumea se opreşte la portretul rebarbativ pe care şi l-a construit an de an, prin replici deplasate, ieşiri intempestive, capricii de moment. A vrut să fie „jucător”, nu judecător de pe margine. A reuşit să fie un jucător fără judecată. E inteligent, dar inteligenţa lui nu e a unui om de stat care ştie să „combine” pentru a reuşi, ci a unui băiat descurcăreţ, uşor cinic, repezit, sentimental când nu trebuie şi dur în versiune cazonă. „Simpatic”? Da, dar nu ca un om de lume, ci ca un comesean şugubăţ, umoral, practicant al veseliei de chermeză. » (iunie 2011)

      2. Gabriel Liiceanu: « Atunci când același om care condamnă comunismul vine și spune la o emisiune de televiziune că dacă Ceaușescu s-ar fi oprit după zece ani ar fi fost un președinte mare, treaba asta mă îndepărtează de el. Pentru că înseamnă că nu știe ce a condamnat. [...] Nu poți să determini într-o condamnare oficială comunismul ca un regim ilegitim și criminal și pe urmă să vii și să spui că zece ani din acel regim pe care l-ai condamnat erau buni. Asta nu merge. Asta e o incoerență de fond. » (2010)

    • Daniel spune:

      Domnule Kinn, suspectez lipsa spiritului critic la d-voastra. Sa inteleg ca, daca Basescu a spus:
      ““scoala romaneasca produce prosti, pardon filozofi hahaha”. Ceea ce cred ca este posibil, oare Liiceanu a spus: ““da, da, asa e, cum spuneti dumneavoastra domnu’ sef”?

      Haida de, d-voastra doriti sa acreditati o anumita pozitie a d-lui Liiceanu si atunci insinuati ca acestea ar fi fost cuvintele lui.

      Hai domnule Kinn: “Rusiniiiicaaaa….” nu v-ar fi un pic ca tot va dati “subtire”.
      In rest perfect de acord cu d-voastra.

  6. Radu D.L. Popescu spune:

    Am citit si eu articolul lui Oisteanu in 22 si m-am despartit de el de la bun inceput. Intelectualii, ma rog, cei cu vana, nu sunt o haita care sa isi pazeasca fundul, unul altuia. E cam jenanta atitudinea asta de gasca de cartier. Au nevoie Plesu sau Liiceanu de apararea cuiva? Haideti sa fim seriosi.

  7. Radu Florescu spune:

    Eu cred ca da, un intelectual autentic trebuie sa fie dominat de spirit critic. Dar evident ca sensul academic al acestei notiuni nu se confunda cu cel comun. De aceea eu cred ca Intelectualul la care m-am referit, trebuie sa aiba in vedere, in permanenta, setul de valori la care el se raporteaza, iar orice opinie si analiza sa se subsumeze acestuia. Spiritul critic inseamna detasarea de orice tip de partizanat care acopera sau accepta diferite derapaje in numele unui interes superior. Asta nu trebuie sa faca un intelectual si asta cred eu ca li se reproseaza “intelectualilor lui Basescu”, ca l-au girat, cunoscandu-i pacatele si acoperindu-i (prea) multe actiuni si atitudini cu care, in mod evident nu puteau rezona, din anumite motive care nu sunt nici acum foarte clare. De aceea se poate banui ca aceste motive pot tine de interese personale directe, asa cum poate exista si argumentul “raului mai mic”. Acest din urma argument nu cred insa ca poate face cinste unui intelectual autentic, fiindca asta inseamna desfiintarea spiritului critic si implicit abandonarea conditiei de intelectual.

  8. Ioana Munteanu spune:

    @Răzvan

    Μ-aţi aburit şi mai tare…
    Reiau în ordine inversă cele cinci puncte, încercînd să mă dumiresc mai bine.
    5. Mă bucur că v-am amuzat, dar nu mă bucur că aţi căzut în plasa atît de facilă a interpretărilor „politic corecte” şi aşa-zicînd „anti-sexiste” ale clasicilor. Am mai citit comentarii ale unor doamne indignate că Shakespeare putea concepe atăpînirea femeii prin mijloace coercitive bla-bla-bla… şi o grămadă de năstruşnicii complet în afara problemei…
    În privinţa interpretării mele maniheiste, aş spune că, tocmai, m-a deranjat maniheismul dumneavoastră şi salut faptul că înţelegeţi că în textul shakespearian nu este vorba despre a atribui roluri, ci despre percepţia/interpretarea deformată/deformatoare a realităţii, care se poate muta de la un subiect la altul, în funcţie de context. Or, nu ştiu dacă pasajul invocat de dumneavoastră – adorabil altminteri – vă poate servi pentru a ilustra arbitrariul propagandei politice (băsesciene, în speţă). Într-adevăr, „nu este vorba nici de bine, nici de rău” aici, plusul şi minusul se pot muta de colo dincolo, dar contează intenţia celui care numeşte eronat realitatea, calitatea subiectivităţii celui care numeşte. Ce ar fi însemnat ca Petruchio să descrie fidel situaţia de pe cer, numind întocmai corpul care strălucea în acel moment? Petruchio ar fi fost un „băiat bun” şi respectuos cu femeile, Katherine ar fi rămas bine merci la fel de îndărătnică pe cît fusese pînă atunci, spre mulţumirea feministelor, iar naraţiunea ar fi fost complet paralizată. Prin urmare, Petruchio este un agent cît se poate de pozitiv prin calitatea subiectivităţii sale, chiar deformînd realitatea şi tocmai pentru că deformează realitatea.
    4. Nu vă temeţi, nu trebuie să despartă nimeni apele pentru mine. Dar se pare că trebuie să le despartă pentru alţii…
    3. Nu ştiu de ce credeţi că susţinătorii sau simpatizanţii mai mult sau mai puţin fervenţi ai Băsescului ar susţine că România de astăzi este Tărîmul Făgăduinţei sau ar crede toate şmecheriile prezidenţiale sau ar încuviinţa toate trucurile politicianiste ale Portocaliilor. Deranjantă pentru mine este nota constant-apocaliptică în care se tînguieşte o masă enormă de oameni care s-a proptit într-un „nu” perpetuu, răcnit la orice gest al guvernanţilor. Acest cor al Indignaţilor refuză să vadă nuanţe în tabăra opusă şi refuză, de fapt, să mai gîndească. Acţionează mecanic, nici nu mai ştie de ce urăşte cu atîta patimă, nici nu mai aude ce se spune de la tribună. Lipsa de gîndire mă revoltă oricînd.
    2. Vreţi să spuneţi, probabil, că şi ei, „Intelectualii”, sînt „de vină”… Dacă sînt, strict legat de acest context, sînt într-o măsură mult mai mică decît „ceilalţi”. Vă rog să le urmăriţi activitatea şi declaraţiile şi să nu mai prizaţi din „pneuma mediilor” blamul automat la care îi supune societatea, o societate crescută într-un spirit gregar şi antiintelectualist.
    1. De acord cu dumneavoastră că tov. Gâdea va dispărea curînd. Mă bucură, evident, această dispariţie. Faptul că presupuneţi că el şi gaşca lui reprezintă „the Constitutive Other” pentru mine se datorează, presupun, faptului că presupuneţi că sînt prinsă iremediabil la mijloc între două rele. Reducţionismul acesta nu îmi aparţine mie, ci societăţii acesteia care vă exasperează pe dumneavoastră. Fiţi încredinţat că îl pot judeca pe Băsescu independent de Gâdea şi fiţi încredinţat că voi saluta oricînd apariţia unui om de stat onorabil. Din păcate, pînă astăzi, naţia română nu a fost în stare să producă o alternativă viabilă la Băsescu. E vina acestei naţii, ea creează, de fapt, sub orice stăpînire, atmosfera exasperantă şi dezechilibrele majore care vă deprimă într-atît.
    Auguri!

    • Razvan spune:

      5. :-) Arat eu a om indignat pe Shakespeare ? Nici vorba. Eram doar amuzat de interpretarea aparent prozaica.
      Ce va incurca este probabil ideea ca acelasi lucru poate fi si bun si rau. Convingerea poate fi si silnica si eu de aceea am dat exemplul cu pricina. Altfel, e o problema de perceptie. Pentru dumneavoastra propaganda in cauza nu este silnica, ba dimpotriva. Am inteles de la bun inceput asta.

      4. nu stiu la cine va referiti.

      3. Nu refuz sa vad nuante in tabara portocalie. Exista si rosu intens, si verde neecologic, si galben. Unde nu vad nici o nuanta este in absenta statului de drept. Acolo unde lege nu e nimic nu e. Aici nu poate fi vorba de jumatati de masura. Aici nu incape “mi se pare”. Este sau nu este.
      Dar problema nu este asta. Problema este ca o serie de oameni respectabili refuza cu buna stiinta sa abordeze unele probleme ramanand in zona safe a temelor abordate. Eh… asta e putin deranjant. Ei pierd si din moderatie si din respectabilitate atunci cand aleg sa inchida ochii la fapte reprobabile. Si asta ne afecteaza pe toti dupa parerea mea.

      2. Nu as folosi o dimensiune prea esentialista cand este vorba despre categoria “intelectualilor”. Cu asta nu voi fi niciodata de acord. Nu e vorba de a fi de vina ci doar de a fi. Notiunea in sine e o problema pentru mine.

      1. Vina nu este a natiei ci a societatii care se lasa prinsa in razboaie care nu sunt ale ei. Polarizarea excesiva face sa nu mai existe teren comun, doar injurie. “Hate speach” de o parte si de cealalta.

      Sa va dau un exemplu: fascistii faceau mare caz ca erau anticomunisti. Bolsevicii la randul lor faceau mare caz ca erau anti-fascisti. In cele din urma ambele tabere au folosit acelasi mijloace in a’si acuza opozantii ca sunt comunisti si respectiv fascisti. Si daca cineva le citeste azi discrusul intr’adevar pare a fi logic: se putea sa lase lume prada barbariei celorlalti? Dar esecul a fost nu al fascistilor si nici al bolsevicilor. Ci al societatii care s’a polarizat si nu a mai putut apara lumea libera si principiile reprezentarii politice. Si asa s’a inmormantat o lume care altfel parea capabila sa se apere. Asta este problema. Lumea nu mai poate de ala si de celalalt. Fiecare se arunca in joc… cu toate puterile. Dar ei nu apara principii. Ei apara persoane, pozitii, proiecte in cel mai bun caz. Dar principii… nu. Si o politica fara principii, eh aici am si eu credinta mea, se poate.

      PS. Adenda pt pct. 2.
      “Only ostensibly, if at all, was the category of ‘intellectuals ‘ intended as a descriptive category . It did not draw an objective boundary of the area it denoted, neither did it assume the pre-existence of such a boundary (though it did indicate the pool from which the volunteers might be sought and recruited). The category was rather expected to create its own referent through arousing concerns , mobilizing loyalties and prompting self-definitions , and thus deploying partial authorities of experts and artists in a collective political , moral and aesthetic authority of men of knowledge . The category was, so to speak, a widely opened invitation to join in a certain kind of practice of a global-societal import. And so it remained to this day. It makes little sense therefore to ask the question ‘who are the intellectuals?’ and expect in reply a set of objective measurements or even a fingerpointing exercise. It makes no sense to compose a list of professions whose members are intellectuals, or draw a line inside professional hierarchy above which the intellectuals are located . In any place and at any time ‘ the intellectuals’ are constituted as a combined effect of mobilization and self-recruitment . The intentional meaning of ‘being an intellectual’ is to rise above the partial preoccupation of one ‘ s own profession or artistic genre and engage with the global issues of truth, judgement and taste of the time. The line dividing ‘intellectuals’ and ‘ non-intellectuals’ is drawn and redrawn by decisions to join in a particular mode of activity .”
      Zygmund Bauman, Legislators and Interpreters. On medernity, post-modernity and intellectuals. (Oxford: Polity Press, 1987), pp. 1-2.

      • Razvan spune:

        3 pm: Caderea domnilor e bucuria nebunilor

        • Ioana Munteanu spune:

          Una peste alta, înţeleg că rămînem din această discuţie (deja mult prea lungă) cu ideea unui „relativism absolut”, ca să zic aşa, în sfera politicului, cu problema existenţei sau inexistenţei intelectualilor şi cu aceea a culpei societăţii.
          Aş spune că relativismul despre care se tot vorbeşte în materia politicului nu este chiar atît de „absolut”. A-l socoti astfel e o capcană în care popoarele cad cu o foarte mare – şi vinovată! – plăcere atunci cînd vor să se derobeze de la grija participării la viaţa publică. A te socoti „la mijloc” în această materie nu e întotdeauna o virtute. Iar adevărul e mai adeseori în ograda celor puţini decît a celor mulţi. Trebuie să o spun, cu riscul de a vă intriga: atît inteligenţa, cît şi virtutea, cît şi curajul sînt cu destulă zgîrcenie răspîndite pe suprafaţa Pămîntului. Mă tem că „propagandiştii” care v-au indispus erau ceva mai aproape de adevăr – în materie politică – decît cei care i-au terfelit.
          Nu ştiu de ce sînteţi atît de preocupat de noţiunea de „intelectual”. Nici eu nu cred în ea. E tot ceea ce a găsit modernitatea mai potrivit pentru a pune în locul rămas gol al „iubitorului de înţelepciune”. Dar asta nu înseamnă că nu există, în continuare, prieteni ai înţelepciunii şi, în număr mult mai mare, adversari ai acesteia sau, mai bine spus, oameni care nu au chemare către ea. Şi asta nu înseamnă că ştiinţa de carte trebuie pusă la colţ şi transformată într-o boală ruşinoasă, cum înclină lumea noastră să procedeze.
          Cît despre vina naţiunilor ori a societăţii, am impresia că iar o cîrmiţi către „corectitudinea politică”. Nu ştiu de unde provine această teamă de a recunoaşte că există şi o vină a naţiunilor, nu numai a indivizilor. Evident, indivizii unei naţiuni nu pot fi condamnaţi în numele naţiunii din care fac parte, dar există naţiuni cu un simţ mai înalt al demnităţii, mai harnice, mai nobile, mai viteze, după cum există şi naţiuni mai leneşe, mai laşe, mai inculte, mai primitive. It is just as simple as that.
          Acestea fiind zise, salut înţelepciunea prin care vă disociaţi de nebunii care s-ar putea bucura la schimbarea domniilor şi… aştept cu nerăbdare să aud viersul cel dulce al noului Petruchio…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Andrei Cornea


Andrei Cornea

Eseist, istoric al artei, clasicist, publicist, filosof. Profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, departamentul de relaţii internaţionale şi studii eur... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)