Home » Cultura »Interviu » Citesti:

INTERVIU cu istoricul Dennis Deletant. A fost Iuliu Maniu spion britanic? Cum a ajuns termenul de ”fascist” să denumească tot ce era anti-sovietic?

contributors iulie 9, 2019 Cultura, Interviu
5 comentarii 11,539 Vizualizari

Ceea ce englezii n-au făcut este că n-au spus clar oamenilor ca Maniu că, de fapt, anglo americanii se retrag din Europa de est. Puteau să spună asta. Nu l-au anunțat pe Maniu despre trocul din octombrie ’44. De aceea spun că elementele politice pro-democratice, pro-occidentale au fost sacrificate de către anglo-americani, ” spune intr-un interviu Contributors.ro, remarcabilul istoric Dennis Deletant. Profesor la Georgetown University, azi în vărstă de 73 de ani, Dennis Deletant predă trei cursuri pe an. Cunoaște în profunzime realitatea și istoria României și are foarte mulți prieteni români apropiați.

De curând i-a apărut în românește, la editura Humanitas, un nou volum,  interesant și solid, care strabate multe dintre cele mai importante și sensibile încă teme ale istoriei României intre 1935 – 1947. Cartea se numește ”Activități britanice clandestine în România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial” și relateză în detaliu acțiunile de spionaj SOE (Special Operations Executive) și MI6 in România acelor ani.


Cât de mult mai urmăriți ceea ce se petrece acum în România?

Încerc să urmăresc dar, după cum se știe, apar atâtea noutăți în România. Întotdeauna le spun prietenilor mei ne-români și studenților că România ne rezervă surprize. Și trebuie să încerci să înțelegi aceste surprize. Deși mă ocup de istoria României de peste 40 de ani, tot nu înțeleg anumite aspecte. Iar acesta este un imbold pentru mine să continui. Citesc o parte din ceea ce apare pe internet, dar efectiv n-am timp să fiu la curent cu toate dezvoltările, mai ales politice, pe plan românesc.

Ieșiți însă din timp în timp cu precizări, de pildă când senatorul Șerban Nicolae l-a echivalat pe Churchill cu Stalin, imediat ați scris cu un text de răspuns.

Da, când văd că un reprezentant al electoratului român care ar trebui să se documenteze înainte să se pronunțe, când văd că greșește, după părerea mea, atunci cred că este datoria unui istoric să ofere un alt punct de vedere, bazat pe documente. Și mi s-a părut că dl Nicolae a sărit peste cal, s-a aventurat, a avut îndrăzneala să se pronunțe într-un domeniu despre care știe destul de puțin.

La fel, după manifestațiile din 10 august, ați scris un articol pe blogul London School of Economics în care atrăgeați atenția și asupra unor probleme economice care ar putea să apară în România: declinul forței de muncă care poate aduce la o presiune asupra sistemelor de asigurări sociale.

Aceste aspecte ale dezvoltării economice a României sigur că mă intersează pentru că ele o să aibă un impact asupra viitorului și cred că este util ca un observator din afară să ofere un punct de vedere care poate că nu este luat chiar așa de în serios de către mass-media din România. Exodul tineretului și Consecințele economice ale exodului tinerilor reprezintă un fenomen care se întâlnește și-n alte țări. S-a manifestat, de exemplu, în Portugalia și Spania în anii ’80. A fost un exod masiv al tineretului din Portugalia care a avut consecințe severe asupra economiei Portugaliei. Încă vedem în Spania, din cauza șomajului foarte mulți spanioli lucrează în afara Spaniei, în cadrul Uniunii Europene. Aceasta a avut un efect mare asupra bugetului spaniol, acești tineri nelucrând în Spania nu mai plătesc impozit, plătesc impozit în Franța sau în Anglia sau în Germania. Pe de altă parte, longevitatea oamenilor face ca statul să fie obligat să plătească pensii pe o perioadă mai mare decât acum 20 de ani, dar numărul de contribuabili scade, numărul celor care au dreptul la pensie crește și, desigur, dacă guvernele nu iau măsuri corespunzătoare, faptul poate să ducă la o criză economică.

Care credeți că ar fi, în momentul acesta, pericolele principale care pândesc România, interne și externe?

Aș răspunde la această întrebare separând aspectul extern, adică politica externă a României și politica mare, internă a României. România are multe atuuri din punct de vedere al politicii externe. În primul rând poziția geografică care a fost o problemă, un dezavantaj mare în trecut, dar poate fi un avantaj foarte mare pentru securitatea României, în sensul că România a devenit un pilon pentru NATO și pentru UE, este la graniță cu Republica Moldova, cu Ucraina, zone care sunt încă într-o stare de tranziție, dar România, fiind o țară stabilă din punct de vedere al securității, beneficiază de încrederea pe care o au statele membre ale NATO-ului în ea. Și dovadă că SUA, de exemplu, s-au hotărât să amplaseze un al doilea lot de rachete în România, nu numai ca să apere Ronânia, dar ca să apere flancul estic al NATO-ului. Asta este o garanție militară, dar și una politică…

Este și una politică? Senzația mea este că deciziile trec mai puțin pe la Departamentul de Stat…

Ați sesizat foarte bine, pentru că aici, după aprecierea mea, Departamentul de Stat e foarte preocupat, ca de obicei, de situațiile interne ale țărilor respective, pe când Pentagonul are un mare cuvânt de spus în asigurarea securității americane. Plus că președintele Trump este foarte interesat în a vinde arme americane, deci are și interesul să vândă României acest al doilea grup de rachete balistice, dând un împrumut mare statului român ca să le achiziționeze.

Revin la problema internă. Aici este foarte important pentru că dacă situația internă dintr-o țară nu este stabilă atunci aruncă o îndoială asupra capacității aliatului NATO de a respecta angajamentele pe care le are în cadrul alianței. Dacă privești lucrurile din afară și te uiți spre România, sigur că, chiar pentru Pentagon, situația internă este importantă în măsura în care guvernul, indiferent de ce culoare are, poate să asigure o stabilitate. Pentru că totuși sunt interese americane, ale NATO-ului, trupe americane bazate în România, aspectul intern, stabilitatea internă contează. După conversațiile mele cu mai mulți americani, atât la Pentagon, cât și la Departamentul de Stat, există totuși o îngrijorare că unii politicieni din România sar calul, își pun interesul personal deasupra interesului național și asta e îngrijorător pentru un garant al securității unei țări.

Să începem să vorbim despre acest volum apărut de curând în România. În Marea Britanie a apărut în 2016. Care era miza principală a activităților britanice clandestine în România: petrolul…

De fapt, România a reprezentat un interes mare pentru Anglia începând cu anul 1938 pentru că britanicii și-au dat seama de atunci, sau credeau, aveau motive să creadă, prin serviciul de informații, că Germania va încerca întâi să pună mâna pe Europa de est și după aceea să intre în Europa occidentală. Să intre în Europa occidentală după ce acapara resursele petroliere ale României. Deci, interesul Angliei era de a împiedica Germania să capete aceste resurse petroliere sau să împiedice România să facă livrări de petrol către Germania. Și de aceea partea britanică a adoptat două planuri. Primul plan a fost să facă sabotaj în câmpurlie petroliere de la Ploiești și a doua strategie a fost să scufunde șlepuri care livrau petrol pe Dunăre către Germania. Prima strategie privind câmpurile petroliere de la Ploiești a fost proiectată împreună cu francezii. Și chiar în vara lui ‘39 a venit un inginer francez, Léon Wenger, împreună cu câțiva specialiști britanici și au discutat cu statul major român și cu Regele Carol posibilitatea de a sabota câmpurile petroliere sau să fie luate măsuri ca România să nu mai dea petrol Germaniei. Însă aceste tratative, deși au avut loc, n-au produs niciun rezultat, pentru că România în perioada aceea era o țară neutră, nu intrase în război, Regele Carol devenise foarte pro-german, dar voia să păstreze încă această neutralitate. Și în august ’40, vara următoare, englezii și francezii au încercat prin inginerii lor – pentru că erau câteva firme petroliere care erau britanice sau franțuzești – au încercat să arunce în aer câteva sonde, dar n-au reușit pentru că au fost deconspirați de către Siguranța română și de către Gestapo, poliția militară germană, care asigura paza împreună cu autoritățile românești la Ploiești. Deci, planul acesta a eșuat. Primul plan. Al doilea plan cu șlepurile a eșuat pentru că marinarii britanici care trebuiau întâi să cumpere cu ajutorul fondurilor de la guvernul britanic șlepurile respective, s-au îmbătat la Giurgiu și au deconspirat tot planul. Românii au cam tăcut că erau destul de stânjeniți că marinarii vorbeau deschis despre acest plan, dar nemții au pus presiune asupra românilor să ia măsuri, și de fapt marinarii au fost arestați, dar ținuți numai câteva zile și pe urmă deportați în Anglia. N-au fost arestați deși eram deja în război, Anglia era deja în război cu Germania.

Povestiți-ne cum a luat ființă British Council. Este o poveste foarte interesantă. British Council a apărut în 1937, special pentru a promova interesele britanice în Europa.

Da, și în lume, în general, pentru că au activat și în America Latină, la un nivel mai redus …

Primul președinte a fost lordul Lloyd. Dați în carte un citat, el spune că “Balcanii au o foame de ajutorul nostru”. Aș vrea să comentați apariția British Council și activitățile de dinainte de începutul războiului în România și în Balcani.

Cred că contribuția României la Primul Război Mondial a avut un efect foarte important în mass media în Marea Britanie pentru că România în Primul Război Mondial a avut de înfruntat și Imperiul Habsburgic sau armata austro-ungară, după aceea a avut de înfruntat armata turcă și, în al treilea rând, armata germană. Și s-a comportat într-un mod foarte valoros, impresionant – sigur că știm evoluția României în timpul războiului. Dar curajul arătat de către forțele românești a avut un impact în conștiința generală, în mediul public. După aceea, în anii ’20, legștura tânărului principe Carol cu amanta, Elena Lupescu, a început să fie un motiv de interes pentru publicul de scandal, pentru publicul britanic, sigur ceva foarte colorat, într-un fel negativ, dar totuși pasionant. Interesul spre România a început să crească din ce în ce mai mult la sfârșitul anilor ’20. Pe urmă vizitatorii care au venit în România – și dacă urmărim publicațiile scrise de ziariști britanici, în anii ’30, avem chiar cărți solide, bazate pe experiențele personale ale ziariștilor. Ceea ce oferea Romania din punct de vedere turistic era unic în Europa, acesta iarăși a fost un factor foarte important. Aceste lucruri l-au influențat foarte mult pe Lordul Lloyd să vrea să descopere mai mult despre tainele românești, adică tainele țării, tainele poporului, faptul că România era o țară unde trăiau mai multe minorități, un exemplu de conviețuire pașnică între popoare în anii ’30. Toate astea au contribuit la interesul pe care a început să-l aibă Lordul Lloyd și atunci el a luat decizia, cum ați spus, să înființeze o filială a lui British Council chiar în România. Și aici a fost ajutat foarte mult de către Viorel Tilea care devenit ambasadorul României la sfârșitul anilor ’30 și de însuși Regele Carol care a sprijinit activitatea Consiliului britanic. Englezii au început să trimită lectori, la un moment dat erau 4 sau 5 lectori britanici în România, între ‘37 și 1940, anul când au fost retrași. Aici fac o mică paranteză. Întotdeauna Anglia a avut o concurență culturală cu Franța. Franța avea și mai mulți lectori francezi în România iar acest lucru, într-un fel, l-a durut pe Lordul Llyod care a zis hai să facem și noi un efort suplimentar. Chiar italienii aveau mai mulți lectori decât britanicii, la început.

Puteți cumpara volumul cu autograful lui Dennis Deletant

​​„Activități britanice clandestine în România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial este prima monografie care examinează activitatea SOE (Special Operations Executive – organizație căreia Churchill îi încredințase misiunea „să dea foc Europei“) și MI6 (agenția de spionaj a Marii Britanii) pe toată durata războiului. Ministerul de Război britanic a crezut că Germania va căuta să-și impună voința asupra Europei de Sud-Est înainte de a-și îndrepta atenția către Europa Occidentală. Dată fiind poziția geografică a României, Marea Britanie nu-i putea oferi mare lucru. Realitatea dură a relațiilor româno-britanice era prezența incomodă a Germaniei: oportunitatea, proximitatea industriei și logistica aprovizionării vorbeau în favoarea celui de-al Treilea Reich. La fel stăteau lucrurile, desigur, și în privința chestiunilor militare și economice. În aceste împrejurări, britanicii au ajuns la concluzia că singura lor armă împotriva ambițiilor germane în țările intrate în orbita lui Hitler erau operațiunile militare subversive și o încercare concomitentă de a scoate România din alianța ei cu Germania.“ – Dennis Deletant

Maniu era personajul principal pentru serviciile secrete britanice și pentru diplomația britanică. El a ținut legătura cu serviciile secrete britanice, a avut de pildă un radio-transmițător cu care trimitea informații. Aceste transmisii s-au dovedit extrem de importante imediat dupa 23 august, de exemplu. Totuși Maniu nu avea o imagine foarte bună pentru serviciile secrete?

Maniu era o persoană, din punctul de vedere britanic, foarte indecisă și ezita. Spre onoarea lui, deși a fost invitat de 2-3 ori, prima oară în decembrie ’41 să vină în Anglia și să conducă o mișcare de rezistență de la Londra, el a refuzat. A zis în mai multe rânduri că locul lui este în România, printre români. Totuși, când englezii încercau să-l facă să întreprindă o acțiune pozitivă, de exemplu, să trimită oameni pe teren și să dea informații despre armata germană în România, foarte greu se mișca. Nu-mi explic de ce, sau că nu găsea amatori, oameni să-l ajute, sau era o lipsă de contact, contactul era foarte greu, deși era asigurat la un moment dat de câte un radio emițător. Deseori operatorii sau stațiile au fost desconspirate, descoperite de către partea germană, care aveau tot felul de vagoane special care depistau radio emițătoarele și Gestaopoul anunța Siguranța românească care opera arestările. A fost o lipsă de contact continuă între englezi si Maniu ceea ce a dus la mai multe neînțelegeri.

Aici aș vrea să vorbesc puțin despre grupul care a fost constituit de către Maniu ca să-i ajute pe englezi. Maniu era ardelean, mulți dintre colegii din grupul lui Maniu erau ardeleni, și el a obținut de la englezi promisiunea că după război Anglia va lua măsuri ca Ardealul de nord să fie restituit României. Și că englezii vor convinge Statele Unite să fie de acord ca Ardealul de nord să fie restituit. Sigur, știm că în martie ‘45 a fost restituit, dar sub egidă sovietică de fapt, dar acest aspect patriotic transilvănean l-a influențat foarte tare pe Maniu în ceea ce făcea. Ăsta e un lucru. Al doilea lucru este că Maniu credea în democrație, credea în importanța sistemului democratic și importanța posibilității ca românii să-și exprime vederile. Când România a intrat în război, el înțelegea de ce Antonescu a luptat împotriva Uniunii Sovietice împreună cu Hitler, a înțeles asta, dar întotdeauna a spus: și eu, și Brătianu i-am spus lui Antonescu să nu depășim frontierele vechi ale României, să nu intrăm în Ucraina, să nu intrăm în Uniunea Sovietică. Iar Antonescu n-a ascultat. Maniu a fost cu siguranță, cum spuneam, un mare patriot, dar era și un politician destul de abil. Am citit recent chiar în unele reviste românești că Maniu era agent britanic, spion britanic. Era, dacă vrem să luăm grămadă ce înseamnă agent și spion, dar era spion în interesul României, el încerca prin atitudinea lui să creeze o situație în care rușii n-ar avea motive să ocupe România. Sigur, putem să credem că era naiv, dar asta era intenția lui. De asta i-a tot scris lui Antonescu, să nu depășiți Nistrul, să nu intrați în Transnistria, să nu mergeți mai departe. A primit Maniu bani de la britanici ca să se construiască mai multe radio emițătoare dar, în ’45, SOE, unul dintre serviciile noastre care se ocupa de sabotaj și spionaj, a venit cu o socoteală, adică au trimis echipe în toate țările în care au acționat în mod clandestin. Ei au cerut un fel de deviz, să vadă ce s-a întâmplat cu banii iar Maniu a restituit, nu toți banii pentru că a cheltuit o parte din ei, dar a restituit ce n-a cheltuit, există documente în Anglia. Un spion-agent care să fi făcut așa ceva cred e foarte rar în istorie. Deci, cei care îl critică astăzi, ar trebui să studieze documentele înainte să se pronunțe.

După terminarea războiului, foarte mulți agenți, agenți de influență sau agenți secreți au fost arestați în România, iar guvernul britanic a făcut demersuri multă vreme să fie eliberați. Nu toți au fost eliberați, deși unii luptaseră – să spun așa – de partea bună a lucrurilor, au murit în închisoare. Cum ajunsese țara în această situație?

Ocupația sovietică, bineînțeles, a lăsat o amprentă foarte puternică. Deși Regele Mihai a făcut actul acela foarte curajos, lovitura de stat din 23 august, el, a fost apoi constrâns de faptul că Uniunea Sovietică avea Armata Roșie pe teritoriul României. Pe de altă parte, nici englezii, nici americanii nu voiau să-l înfrunte pe Stalin, datorită faptului că în octombrie ’44 Churchill a semnat această fițuică prin care s-a făcut împărțirea Europei de est. Acei români care au suferit au fost victimele acestui acord al lui Churchill, din octombrie ’44, dar au fost și victime ale unei ezitări, oarecum ale unei inerții, din partea anglo-americanilor de a încerca să ocrotească interesele celor care au servit interesului american și celui britanic în timpul războiului. Ce vreau să spun prin asta, sovieticii când au venit, ei au văzut Occidentul sub aspectul politic, și pentru ei occidentalii erau corupți de fascism. Dacă ne uităm la tratatele de pace semnate cu Finlanda, Ungaria, România în februarie ’47, există un alineat acolo, care stipula ‘să se interzică publicațiile fasciste’. Care erau publicațiile fasciste? Discursurile lui Franklin Delano Roosevelt, discursurile lui Charles de Gaulle, discursurile lui Winston Churchill. Deci, aliații lui Stalin erau desemnați, în tratatul de pace, fasciști. Și, de fapt, definiția fascismului a fost dată de Stalin sau de ruși, nu de oameni politici din Occident sau de profesori de istorie sau filosofie politică, de științe politice. În tratatul de pace, dacă erai anti-sovietic erai fascist. Asta reiese clar când citești aceste documente. Și, desigur, România a suferit de această aplicare a definiției fascismului. Și de aceea Maniu a fost încondeiat în unele ziare din ‘47, în octombrie, când a fost procesul împotriva lui, drept fascist. Brătianu la fel, guvernul lui Rădescu – regim de tip fascist. Aceste definiții provin din concepția lui Stalin, o concepție sovietică a fascismului. Și astăzi, uneori, când citesc anumite publicații și văd cum se folosește acest cuvânt. fascism, … este interpretat ca fiind un anti sovietism, ceva anti-rusesc. Dacă ești anti-rus, riști să devii calomniat ca fascist.

Cum au colaborat serviciile secrete sovietice, britanic, american în timpul războiului? Exista o comunitate de informații sau nu?

A existat încă din ’43, dar n-aș spune că era comunitate. S-au dus câțiva ofițeri britanici și americani la Moscova și au stat de vorba cu generalul Fitin, general sovietic de la GRU. Dar domeniile în care împărtășeau informații erau strict militare, bazate pe strategii adoptate împotriva Germaniei hitleriste. Ambele părți, și anglo-americanii și rușii au fost foarte precauți în ce divulgau, cu informațiile pe care le împărtășau între ei. A fost o colaborare, da, dar, dar foarte limitată.

Serviciile secrete britanice să nu-și fi dat seama care va fi viitorul acestei regiuni sub ocupație sovietică?

N-aș spune asta, chiar Churchill și-a dat seama și a și spus în ’44 că este clar că armata sovietică, Armata Roșie, va decide soarta Europei de est, el era complet conștient. Ceea ce englezii n-au făcut este că n-au spus clar oamenilor ca Maniu că, de fapt, anglo americanii se retrag din Europa de est. Puteau să spună asta. Nu l-au anunțat pe Maniu despre trocul din octombrie ’44. De aceea spun că elementele politice pro-democratice, pro-occidentale au fost sacrificate de către anglo-americani. Anglo-americanii au fost cam cinici, după părerea mea, pentru că n-au spus adevărul. Dacă, știa Maniu că s-a făcut acest aranjament în octombrie ’44, poate că n-ar fi rămas în România. Nici Regele Mihai nu știa, deci amândoi au stat cât au stat, încercând să înfrunte puterea rusească, puterea sovietică și sunt de admirat pentru faptul că au rezistat atâta. Regele Mihai a putut pleca, Maniu nu. A fost, după cum știm, închis, ca și alții. N-aș spune chiar în toate documentele pe care le-am văzut la Londra sau la Washington apare acest lucru, dar e destul de clar că experții anglo-americani vizau o Europă centrală viitoare dominată de Uniunea Sovietică.

Ultima dvs carte este despre comunismul românesc și se numește Paradox și degenerare. De ce degenerare?

Degenerare din punct de vedere al economiei românești și al politicii economice a lui Ceaușescu. Din cauză că el și-a pus toate ouăle într-un singur coș, n-a putut, cred, ca formație să renunțe la politica de industrializare intensă. Atunci când vorbesc de perioada de după ’75, când s-a dublat prețul petrolului, industria românească chimică era bazată pe un anumit preț al petrolului. Dar după criza petrolului din Iran, sau din Orientul Mijlociu mai bine zis, s-a scumpit petrolul iar produsele românești chimice de export au devenit prea scumpe pentru piața mondială. România era producător de petrol și a început să importe petrol. Era producător mare de carne și exporta carne de porc în Uniunea Sovietică, dar politica aceasta a dus la introducerea raționalizării în România, cozile care s-au văzut. Era o politică aberantă pentru că România era mare producătoare de cereale, dar pâinea era pe cartelă. Cum explici asta în termeni economici? Este o politică economică falimentară, n-are rațiune. De aceea zic degradare, N-a existat o opoziție în sânul Partidului Comunist din România – spre deosebire de alte țări comuniste, sau alte regimuri comuniste unde erau mișcări, n-as spune chiar concludente în sânul partidului, dar totuși mișcări destul de importante ca să schimbe sau să nuanțeze. Politica economică a Ungariei, este un exemplu, Cehoslovacia, într-un anumit sens, și Polonia. Dar în România Ceaușescu a continuat pe făgașul lui în detrimentul populației din România. Paradoxul este politica externă. Pe plan extern, Ceaușescu era un politician foarte abil. Și de aceea a reușit să-i convingă pe americani să introducă statutul de ‘națiunea cea mai favorizată’; a obținut anumite înlesniri de la americani în ceea ce privește tarifele, a devenit un fel de lider neoficial al lumii a treia după moartea lui Tito. Pe plan internațional era văzut, cum spuneam, drept un politician abil care a știut să navigheze în apele foarte periculoase ale politicii mondiale. Dar, pe plan intern, după ce a venit Gorbaciov la putere, în martie ’85, Ceaușescu a devenit irelevant pentru Statele Unite. Pentru că Gorbaciov a fost un reformist care voia să reformeze tot sistemul socialist. Ceaușescu era o fosilă, era ca un vechi Brejnev. Era un om din trecut, era un stalinist. Americanii nu mai aveau evoie de el și nici el nu s-a adaptat. Și nici nu și-a dat seama, plus că nevastă-sa tot intervenea. Dacă citiți stenogramele Biroului politic după ’85, să vedeți intervențiile doamnei Ceaușescu … mă rog, n-am cuvinte.

Mi-a rămas o frază din carte în minte, așa cum îți rămân deseori în minte fraze răzlețe dar obsedante: ”crearea unei culturi în rândul elitei dominante în care lăcomia era considerată o dovadă de iscusință și inteligență”.

Dar este un citat, nu este opinia mea. Este un citat dintr-o carte publicată de unul dintre consulii britanici, William Wilkinson, care a publicat o carte în 1826. Și el a constatat, iar eu am pus citatul ca să se vadă cum erau văzute Țările Românești în unele capitale occidentale, în secolul acela. Această părere poate fi găsită la francezi. Sunt multe documente, dacă citiți amintirile primului ministru francez Raymond Poincaré, în 1912, el spunea cam același lucru. Am pus fraza ca să ilustrez care era impresia diplomaților occidentali, dar mai ales a celor germani, francezi și englezi, care totuși au stat câțiva ani buni, ba la Iași, ba la București. Și, sigur că ei transmiteau aceste impresii acasă, fie la Paris, fie la Berlin, fie la Londra. De fapt, aș putea spune că în perioada interbelică în România sunt destul de multe exemple ale lăcomiei din partea politicienilor români.

Dvs. folosiți acest citat pentru a arăta condițiile ascensiunii Gărzii de Fier. Spuneți apoi că inocența, idealismul era neglijat în epocă…

Am citit ceva literatură legionară, sigur aveam acces la ea și sub comunism, cărțile existau în Franța, în Anglia, în Germania. E clar că mulți tineri erau foarte deziluzionați în anii ’30 de sistemul politic din România și de corupția de pe scena politică. Gândiți-vă că regele Carol avea 16 Mercedes-uri, avea monopol asupra producției de chibrituri, avea monopol, sau aproape monopol, asupra producției de sare în România, era și scutit de taxe, după lege. Asta nu este, după părerea mea, o reclamă foarte bună pentru monarhie. Regina noastră nu beneficiază de așa ceva și nu cred că regele spaniol sau regele olandez beneficiază de asemenea prevederi. Din păcate monarhia…, de fapt, Carol a devalorizat monarhia. Regele Mihai, după el, a trebuit să depășească, să schimbe această optică, acest renume pe care îl avea monarhia, după ce a moștenit el tronul. Și nu i-a fost ușor. Contrastul între Regele Carol și Regele Mihai este vast, este așa de impresionant, în sensul că Regele Mihai n-a avut niciuna din caracteristicile, zic eu, ale tatălui lui.

DENNIS DELETANT s‑a născut la Norfolk (Anglia) în 1946; este profesor invitat al Catedrei de studii românești „Ion Raţiu“ de la Georgetown University, Washington, DC, și profesor emerit la School of Slavonic and East European Studies, University College, London. Primul contact cu România l‑a avut în 1965, când a urmat cursurile școlii de vară de la Sinaia organizate de Universitatea București. A studiat în România în cadrul unei burse postuniversitare acordate de British Council în 1969 și a vizitat apoi frecvent țara până în 1988, când a fost declarat persona non grata ca urmare a comentariilor nefavorabile la adresa regimului Ceaușescu pe care le‑a făcut în presa britanică. La sfârșitul lui decembrie 1989, a revenit la București în calitate de consultant al televiziunii BBC în perioada revoluției române. În 1990, a fost invitat să facă parte din comitetul consultativ al British Government’s Know‑How Fund, implicându‑se activ în aspectele românești ale activității acestuia; pentru această contribuție i s‑a decernat Order of the British Empire (OBE) în 1995. Cele mai importante lucrări publicate de Dennis Deletant sunt: Historians as Nation Builders. Central and South‑East Europe (coeditor alături de H. Hanak), Macmillan, London/New York, 1988; Studies in Romanian History, Editura Enciclopedică, București, 1991; Ceausescu and the Securitate: Coercion and Dissent in Romania, 1965–1989, Hurst & Co, London, 1995 (Ceaușescu și Securitatea, Humanitas, București, 1998); România sub regimul comunist, Fundația Academia Civică, București, 1997; Communist Terror in Romania: Gheorghiu‑Dej and the Police State, 1948–1965, St. Martin’s Press, New York, 1999 (Teroarea comunistă în România: Gheorghe Gheorghiu‑Dej și statul polițienesc, 1948–1965, Polirom, Iași, 2001); Security Intelligence Services in New Democracies: The Czech Republic, Slovakia and Romania (împreună cu Kieran Williams), Palgrave, London, 2001; Romania and the Warsaw Pact: 1955–1989 (ed. în colab. cu Mihail E. Ionescu), Politeia, SNSPA, București, 2004; Hitler’s Forgotten Ally: Ion Antonescu and His Regime, Romania 1940–1944, Palgrave Macmillan, London, 2006 (Aliatul uitat al lui Hitler: Ion Antonescu și regimul său, Humanitas, București, 2008); British Clandestine Activities in Romania during the Second World War, Palgrave, London, 2016; Witnessing Romania’s Century of Turmoil. Memoirs of a Political Prisoner. Nicolae Mărgineanu (ed.), University of Rochester Press, Rochester NY, 2017; Romania under Communism: Paradox and Degeneration, Abingdon, UK/Routledge, New York, 2019.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. Joe spune:

    Maniu nu a fost nici agent, nici spion. A facut politica Romaniei si s-a aliat cu cine a crezut ca ajuta acestei politici. A facut ce a zis Londra cand si in masura in care asta servea Romaniei.
    E de retinut ca majoritatea aliatilor lui Maniu la pregatirea lui 23 august si in lupta impotriva comunistilor nu erau taranisti ardeleni ci regateni de toate felurile. Erau multi ardeleni, e adevarat.

  2. Cinicul spune:

    Privitor la lăcomia elitelor si toleranta romanilor pentru hotie. N Djuvara observă că mamele spun despre pruncii lor: nu-i asa ca-i otz? Este asta o expresie a admirației pentru șmecherie și hoție?
    Maniu nu era lacom dar cativa din membrii familiei sale s-au atins de banul public.
    Lipsa unei comunicări clare a deciziei anglo-americanilor de a abandona Estul a făcut o victimă din Maniu și alții. Acesstsca luat accente duplicitare, in 56 posturile occidentale ii sfătuiau pe unguri sa reziste până la sosirea ajutorului militar vestic deși nu exista nici cea mai mică intenție de a interveni.

  3. Daniel StPaul spune:

    Acribia cercetatorului Dennis Deletant si abnegatia cu care s-a investit in studiu realitatilor romanesti nu pot sa nu impresioneze. Ceva insa nu-mi da pace de cind am citit, cu ani in urma, un interviu in care (iata, nu doar Romania surprinde -metodic, ce-i drept- ) domnia sa vorbea cu efuziune despre “distinsul prieten Sever Trifu” de la catedra -azi am zice “departamentul”- de engleza al Filologiei clujene prin anii ’70-’80. M-a surprins marturisirea aceea cum m-a surprins, cindva, sa aflu ca Churchill ii ura valorosului leader, maresalul Stalin, grabnica insanatosire dupa intilnirea definitiva a valorii cu podeaua biroului de la Kremlin pe la inceputul lui martie 1953. Daca domnul profesor Deletant nu si-a revazut intre timp bibliografia prieteniilor din vremea zapezilor de odinioara, i-as recomanda, humbly, sa incerce a-i consulta pe unii dintre cei ce au “beneficiat” de valoarea savanta si morala a unui distins prieten (ma abtin a zice si “tovaras”, ca in formula de consacrata amintire).

  4. Dan spune:

    Este foarte greu de sustinut ca cei din neamul lui Shakespeare nu ar fi inteligenti. Cel putin, la fel ca a sustine ca povestea agentilor Albionului care s-au imbatat la Giurgiu si au deconspirat planurile de scufundare a slepurilor cu petrol pentru Hitler nu a fost una de acoperire. Nimeni nu ar putea demonstra ca intre spionii britanici si agentii germani din Romania nu a fost o cooperare clandestina, ca sa nu fie intrerupta aprovizionarea cu petrol romanesc a masinariei hitleriste de razboi. Sau ca indivizii britanici in cauza nu au fost agenti dubli, ori vulnerabili la mituire. Miza pentru nemti era prea mare ca sa nu plateasca oricat pentru racolarea de spioni britanici. Oricum, ambele variante, de cooperare clandestina sau de agenti dubli, mi se par mult mai aproape de inteligenta spionilor englezi decat de stupiditatea unor britanici beti.

    • serban serban spune:

      Prea frivolã justificare si totusi MI6 a ales acestã variantã. In fond a fost un esec al serviciilor britanice, era vorba de o operatiune tehnic foarte complexa, dificil de acoperit, apoi sã gãsesti în România aliati cu opinii clare a fost si este foarte greu !



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Lansare carte

Sâmbătă, 23 noiembrie, se lansează noul volum al profesorului Constantin Crânganu. Amanunte, aici.

E randul tau

Salut acest articol, și îl felicit pe autor. Problema prezentată de dânsul este cum nu se poate ...

de: Bradut Bolos

la "De ce legislația din România încă lasă mult de dorit?"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

decembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)