Home » Cultura »Interviu »Societate/Life » Citesti:

Interviu cu profesorul Ioan Stanomir despre pașoptism. ”Noi, ca români, astăzi, trebuie să preluăm din moștenirea pașoptistă ceea ce pașoptismul are cu adevărat valabil: credința în cetățenie.”

contributors ianuarie 24, 2020 Cultura, Interviu, Societate/Life
20 comentarii 3,126 Vizualizari

La sfârșitul anului trecut a aparut la editura Humanitas volumul, ”Asteptand revolutia. Pasoptismul si vocile sale”, de Ioan Stanomir. un eseu care discută valorile și curentele pașoptismului românesc. O bună parte din volum este dedicată celor mai importante si mai interesante pesonaje ale revoluției.

Am scris aceste pagini și cu gândul la mine care sunt moldovean și cu sentimentul că noi devenim moldoveni pentru că alții au devenit moldoveni înaintea noastră. Și Alecu Russo, Negruzzi, Costache Negri, Kogălniceanu sunt cei care ne-au învățat pe noi să fim moldoveni. Să fim moldoveni, adică să fim ca un Ianus bifrons cu ochii spre viitor, dar și cu un ochi spre trecut. Cum spune Alecu Russo atât de memorabil, risipirea cea iute a trecutului mă umple de jale. Noi suntem moldoveni pentru că suntem melancolici. Și această melancolie mă urmărește și pe mine și n-am ascuns-o niciodată.”

Structura cărții pare a fi determinată de o distincție pe care o faceți între pașoptiștii reformatori și pașoptiștii radicali, raționaliștii, utopiștii. O distincție pe care o translatați în mai multe segmente, o discutati sub mai multe aspecte. Aș vrea să explicați puțin această distincție?

Pașoptismul este mult mai complex decât, de exemplu, manualele de școală ale epocii comuniste au lăsat să se înțeleagă. Această complexitate a pașoptismului este evidentă contemporanilor și este evidentă posterității. Contemporanilor le este evidentă pentru că mișcarea pașoptistă este o mișcare care cunoaște nu doar solidarizări, ci și rupturi spectaculoase, iar în posteritate pașoptiștii au traiectorii foarte diferite. E de ajuns să ne gândim la faptul că în 1864, în epoca lui Cuza, a loviturii de stat de la 2 mai 1864, o parte dintre pașoptiști sunt de partea lui Cuza, în vreme ce ceilalți se pregătesc să facă parte din ceea ce în epocă s-a numit, tot de către un fost pașoptist, monstruoasa coaliție. De multe ori, analiza de istorie a ideilor a pus în legătură această distincție pe care ați evocat-o cu determinismul geografic. Și eu însumi am încercat să subliniez faptul că există un pașoptism moldovenesc mai temperat, și un pașoptism muntenesc mai aprig și mai îndrăzneț. Dar chiar și în interiorul acestor familii geografice se pot observa nuanțe. Dacă ar fi să punem în oglindă și să privim contrastiv pe Ion Ghica și pe Ion Brătianu. Sunt oameni care provin din același bazin geografic, dar care de la un punct încolo au aspirații si viziuni radical diferite. Și de multe ori, deși ei se apropie, această apropiere este mai degrabă înșelătoare pentru că foarte multe lucruri îi despart. Posteritatea pașoptiștilor este una care nu face decât să adâncească aceste linii de falie. Și am să vă dau un exemplu. Primul președinte al Partidului Conservator este Manolache Costache Epureanu. El este, tehnic vorbind, un pașoptist moldovean. Complexitatea pașoptiștilor, un alt exemplu. Cei mai însemnați antisemiți din anii 1860-1870 sunt foști pașoptiști. Este vorba de Fracțiunea Liberă și Independentă. Iar această Fracțiune Liberă și Independentă de la Iași face joncțiunea cu pașoptismul transilvănean, prin Bărnuțiu. Ei vor fi inamicii cu care se duelează polemic Maiorescu În contra Școalei Bărnuțiu. Apoi, cazul lui Mihail Kogălniceanu. Îl întâlnim în foarte multe ipostaze. El este omul loviturii de stat de la 2 mai 1864, dar este și omul independenței. Observați cât de divergente sunt aceste traiectorii. Probabil sunt cele mai complexe traiectorii pe care intelectualii și oamenii politici români le-au avut în sec. XIX. Secolul XX este deja o altă poveste pentru că, în comparație cu tribulațiile tragice de sub epoca comunistă, cele pașoptiste par să fie plasate sub un soare al seninătății.

Aratați în carte că există și un clivaj generațional.

Cu siguranță, există. E un clivaj care privește, în special, omul care e o generație. Este vorba de Ion Heliade Rădulescu. Heliade Rădulescu este – între pașoptiștii munteni – decanul de vârstă. Și el este cel care – într-un fel – îi zămislește pe toți. Ion Heliade Rădulescu este – cum am încercat să subliniez, dar alții au făcut-o mult mai bine înaintea mea, de la Ioana M. Petrescu la D. Popovici și Mihai Zamfir – Heliade Rădulescu este una dintre cele mai stranii personalități de la noi. Prin caracterul său genialoid și prin ambițiile ciclopice, doar Hașdeu și Eminescu îi stau alături. El este un om care trăiește realmente mai multe vieți, este demnitar cultural sub Regulament, este revoluționar, după care este exilat și revine în țară pentru a-și promova o reformă italienizantă, de care puțină lume își aduce astăzi aminte, dar care l-a cufundat în ridicol. Heliade Rădulescu este un uriaș polemist, este un extraordinar de dotat prozator și este unul dintre cei mai neobișnuiți poeți pe care limba română i-a dat. Și nu în ultimul rând, este un traducător care face să se nască limba română. Prin traducerile lui din Lamartine limba poetică românească este inventată. Iar dacă privim statuia lui Heliade Rădulescu din Piața Universității, găsim acolo o versiune edulcorată a acestei personalități care a fost capabilă și de mari fraternități, dar și de teribile uri.

Asteptand revolutia. Pasoptismul si vocile sale

Asteptand revolutia. Pasoptismul si vocile sale

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Există o retorică pașoptistă care preia teme evanghelice, o retorică mesianică. De ce au simțit nevoia să folosească astfel de teme în discursul lor?

Ei sunt oameni ai epocii lor și socialismul evanghelic este de fapt o branșă a socialismului utopic care începe să se dezvolte în secolul XIX. Eu aș dori ca toți cei care ne citesc să nu uite un lucru, ei sunt contemporani cu Fourier, cu Proudhon, Mazzini, cu Tocqueville, cu Marx, Engels, cu Bakunin, cu Herzen, cu Mickiewicz. Așadar plaja lor de contemporani este una uriașă și au încercat să vorbească poporului lor într-o limbă care era înrudită cu limbile Europei. Socialismul evanghelic satisfăcea, pe de-o parte, nevoia de reformă, dar și nevoia de înrădăcinare în vocabularul creștin. E adevărat că această retorică a socialismului evanghelic este mai puternic prezentă la cei din Țara Românească. Moldovenii tind să fie mesianici într-o altă direcție. Mesianici în direcția evocării trecutului național. Și aici ei se întâlnesc cu un pașoptist muntean cum este Bălcescu. Bălcescu este mai iacobin decât moldovenii, dar este la fel de atent la tradiție ca aceștia, încât e foarte greu să găsești un numitor comun altul decât o serie de elemente pe care am încercat să le subliniez și-n carte: încrederea în progres, încrederea în europenitate și încrederea în capacitatea de a obține rezultate similare prin imitare instituțională. Ei nu au fost bovarici, dar au crezut că mimetismul – într-o formă superioară – este cheia ieșirii din subdezvoltare. Și aici este distincția fundamentală între pașoptiști și junimiști. Junimiștii au fost mult mai atenți la context, mult mai sceptici și mult îndatorați lui Burke. Pe câtă vreme chiar și pașoptiștii tradiționaliști din familia lui Kogălniceanu au crezut cu tărie că dacă nevoia te silește să îndrăznești, ca să-l cităm pe Ghica, vei reuși. Și într-o oarecare măsură au reușit, însă reușitele lor conțin și semințele nereușitelor noastre, încât pașoptismul este o placă turnantă din care ies toate mișcările sec. XIX și XX.

Aveți o observație care mi se pare foarte interesantă. Vorbiți de un anumit tip de sinteză care s-a produs între două aspirații legitime ale timpului: revendicările sociale și naționalismul. Această sinteză a răbufnit după 80 de ani în niște fenomene monstruoase. Putem să spunem că fenomenele acestea și-au avut rădăcinile în tipul acesta de romantism?

Într-o oarecare măsură. Pașoptiștii n-au fost naționaliști în sensul în care aveau să fie Iorga și A.C. Cuza. Dar Iorga a căutat rădăcinile naționalismului său în pașoptiști, de aceea l-a venerat pe Kogălniceanu. Naționalismul lor a fost unul care s-a dorit a fi civic. Dar în multe ocazii a fost un naționalism etnic. Este cazul moldovenilor. Dacă facem o comparație între programele revoluționarilor de la 1848 de o parte și de alta a Milcovului, observăm o diferență esențială: poziționarea față de chestiunea evreiască. La moldoveni observăm o prudență, pentru a mă exprima eufemistic. Dar această prudență se va transforma în anti-semitism deschis. La munteni, descoperim un umanitarism care este una dintre mărcile generozității lor. Și obișnuiesc să dau un exemplu care ilustrează această teribilă dedicație față de România cu care evreii români au luptat. Este vorba de pictorul Constantin Daniel Rosenthal, autorul minunatului tablou România revoluționară, cel care-și dă viața pentru Revoluție. Încât, într-o primă instanță pașoptiștii munteni au fost de acord cu această viziune a națiunii române în care toate elementele, indiferent de rasă și de religie să se topească. Dar timpul a trecut și-n 1866 îi vedem pe munteni și pe moldoveni unindu-se pentru a introduce teribilul articol 7, cel prin care populația evreiască este îndepărtată de la cetățenie. Antisemitismul este practicat din rațiuni de cinism politic, inclusiv de oameni care nu au vocația antisemitismului programatic cum este Ion Brătianu. Ion Brătianu practică antisemitismul în anii 1860-1870 atunci când este un factotum al administrațiilor liberale. De ce? Pentru că el încearcă să întindă o mână de fraternizare politică fracționiștilor ieșeni, singurii liberali pe care liberalii munteni se pot baza dincolo de Milcov. Și aici apar și distincțiile, revin la pașoptiști și junimiști. Junimiștii sunt – mă refer la junimiștii clasici, nu la junimiștii heterodocși , de tipul Eminescu – anti anti-semiți riguroși. La ei derapajele anti-semite sunt sever reprimate, pentru că junimiștii sunt filo-semiți. Același lucru nu se poate spune despre toți pașoptiștii. Am scris în carte un capitol neîndurător, aș putea spune, despre Cezar Bolliac. Cezar Bolliac este unul dintre prionierii anti-semitismului de la noi și este unul dintre cei care au ațâțat mulțimea în 1866 ca s-o instige la violențe anti-semite. Iată deci, Cezar Bolliac – care este adeptul emancipării populației rome – devine și pionier al antisemitismului. Sunt contradicțiile unui secol XX în care de foarte multe ori întemeierea națiunii a fost văzută la noi ca posibilă doar prin excluderea elementului evreiesc. Și aveți dreptate, undeva, foarte îndepărtate, rădăcinile acestui anti-semitism se regăsesc în epoca dintre 1850-1870. Ele vor cunoaște însă o mutație semnificativă odată cu generația lui Iorga și Cuza, după care vor ajunge la maturitatea lor monstruoasă prin cuzismul clasic și prin legionarism, ca și prin contaminarea cu rasismul național-socialist.

O caracteristică a gândirii pașoptiste este istorismul care este o problemă a romantismului. Istorismul la noi are rolul de a compensa cumva faptul că suntem la periferie. Trebuia să inventeze o istorie…

Toate națiunile europene se reinventează în romantism. Chiar și națiunile care par să fie europene de la zămislirea lor, cum este națiunea germană. Să nu uităm că, un fapt atât de important precum culegerea folclorului este un fapt care ține de experiența Fraților Grimm, în Germania, culegerea folclorului și a basmelor. Apoi, istorismul. Francezi, englezi, germani, spanioli, italieni, ruși, polonezi, toți coboară spre rădăcinile istoriei lor. Am să vă dau un caz, printre cele la care țin cel mai mult, pentru că sunt un imens admirator al lui Pușkin. Pușkin este și autorul unui teatru istoric formidabil, al unor texte poetice care trimit la trecutul rus. Să vă dau cazul lui Mickiewicz? Sa vă reamintesc de minunatele lui poezii pe care le-a închinat strămoșilor? Să vă reamintesc de cazul lui Walter Scott care reinventează Scoția și care oferă de fapt imaginea pentru viitorime a Scoției și a Angliei? Să vă reamintesc de Prosper Merimée care scrie cronici istorice și care, de fapt, propune o viziune asupra trecutului? Iată, dar că românii trebuie interpretați într-un context care este european și regional în egală măsură. Iar istorismul la noi este, cum bine ați spus, un istorism al compensării, al înlăturării sentimentelor de inferioritate, dar și un istorism mobilizator. Un istorism care te îndeamnă să-ți construiești viitorul pe temeiul unui trecut idealizat. Și trebuie făcută, clar, o distincție. Am să pornesc de la un alt caz care este aproape inimii mele. Cazul lui Alecu Russo si al operei sale – probabil nu în totalitate a sa. Este vorba de cazul Cântării României. Știți că paternitatea a fost împărțită, când Alecu Russo, când Bălcescu. Dar, dacă ne amintim, Cântarea României este cunoscută astăzi pentru că un monstru politic, Nicolae Ceaușescu, și-a apropriat această formulă și a făcut-o să fie emblema propagandei sale. Dar dacă citim textul originar, el este un text naiv poate în tradiția unui tip socialism evanghelic. Dar este un text care întinde o punte între trecut și viitor. Și este un text esențialmente romantic. Acești oameni, Bălcescu, Russo, Kogălniceanu, Negruzzi, cum spune Eminescu, pe bună dreptate, au șters colbul de pe cronicile bătrâne, încercând să ofere în concertul european, un temei de respectabilitate și de onorabilitate și cred că trebuie să fim datori cu o judecată echilibrată asupra lor și să nu-i privim pe ei prin lentila Cântării României. Pașoptiștii au devenit în secolul XX comunist o marotă a propagandei de partid și de stat. În această carte am încercat, dimpotrivă, să arăt că ei sunt mai complecși și că unele teme pe care ei le introduc vor deveni teme grotești până la nerecunoaștere, prin deformarea lor, ca de exemplu, țăranul român. Cui datorăm culegerea de folclor? Lui Vasile Alecsandri, lăsând la o parte că, de fapt, el reinventează poezia populară. Ce observăm? Că din această viziune a țăranului idealizat, autor de folclor, ajungem la viziunea Cântării României. La viziunea acelui țăran deposedat de avere, izolat într-un studiou de televiziune și al cărui habitat istoric este distrus de comunism. Aceste lucruri sunt de o tristețe incomensurabilă.

Cartea dvs este un eseu, și îmi permit să presupun că el a răspuns unei necesități a zilei de astăzi, că ați simțit că e nevoie de un astfel de text pentru ziua de azi. Și în același timp, a răspuns poate necesități în economia gândirii dvs. Cum se leagă acest eseu de realitatea din zilele noastre? Sau de ce ați simțit nevoia să-l scrieți?

Am printre pașoptiști scriitori de care mă simt foarte aproape. Și scriitori cu care formula mea temperamentală este afină. Și, probabil, cel mai aproape de mine este Alecu Russo. Îl socotesc pe Alecu Russo unul dintre marii nedreptățiți ai literaturii sec. XIX. Și unul care e important tocmai prin faptul că deschide o întreaga direcție literaturii noastre. Nu poți să-l înțelegi pe Sadoveanu și pe Teodoreanu fără să-l ai în vedere pe Alecu Russo. Nu poți să ai în vedere melancolia lui Ibrăileanu fără melancolia lui Alecu Russo. Încât am scris aceste pagini și cu gândul la mine care sunt moldovean și cu sentimentul că noi devenim moldoveni pentru că alții au devenit moldoveni înaintea noastră. Și Alecu Russo, Negruzzi, Costache Negri, Kogălniceanu sunt cei care ne-au învățat pe noi să fim moldoveni. Să fim moldoveni, adică să fim ca un Ianus bifrons cu ochii spre viitor, dar și cu un ochi spre trecut. Cum spune Alecu Russo atât de memorabil, risipirea cea iute a trecutului mă umple de jale. Noi suntem moldoveni pentru că suntem melancolici. Și această melancolie mă urmărește și pe mine și n-am ascuns-o niciodată. În același timp, coborârea spre pașoptism este o coborâre spre miezul problemelor noastre: inventarea statului, inventarea cetățeniei, problema guvernământului, problema limbii, problema istoriei. Și aici, ipotecile pașoptismului sunt alături de noi. Cetățenia, incomplet definită de pașoptiști, incomplet definită de noi. Emanciparea țăranului – începută de pașoptiști, incomplet realizată, sub Cuza și mai târziu, de unde și tragedia țărănimii de nu a fi fost cu adevărat niciodată emancipată. Dar nu e mai puțin adevărat că din solul pașoptist apar și mișcările țărăniste. Pentru că fără generozitatea unor pașoptiști, Kogălniceanu, unul dintre ei, Spiru Haret n-ar fi fost posibil. Și fără Spiru Haret, Ion Mihalache. Și cum nu am ascuns niciodată că două dintre figurile care sunt figuri tutelare pentru mine din punct de vedere politic, Iuliu Maniu și Ion Mihalache, eu sunt legat de această linie care este a generozității și răspunderii și solidarității cu elementul rural, nu din perspectiva paternalismului, ci din perspectiva datoriei de cetățenie pe care o avem cu toții. Apoi, problema statului: ce fel de stat întemeiază pașoptiștii? Mai întâi, pașoptiștii sunt utopici. După care pașoptiștii la guvernare, în deceniile de după 1859, sunt de multe ori autocratici. Autocrat este Kogălniceanu, autorul loviturii de stat. Autocrat este si Ion Brătianu în lunga sa guvernare. Încât, până la urmă, darul pe care ei l-au făcut acestei țări, a fost unul otrăvit, din păcate. Ei au crezut că modernizarea se poate face, din păcate – iertați-mi repetiția – cu reteveiul. Și au guvernat de multe ori cu reteveiul, încălcând drepturile și libertățile și formând un stat autocratic și centralizat care a supraviețuit și anului 1918. Aceasta este tragedia noastră. Și este ipoteca pașoptistă pe care Proclamația de Alba Iulia nu a reușit s-o înlăture. Pentru că în această carte nu este vorba despre pașoptismul transilvănean, care este la rândul său, o afacere destul de complicată. Pentru că în Transilvania, cum foarte bine știm, lupta națională a devenit un stindard imposibil de abandonat. Iar tragedia revoluției transilvănene a fost relația ei de complexă interacțiune și adversitate cu Revoluția maghiară. Unii dintre pașoptiștii munteni, cum este cazul lui Bălcescu, au avut relații amicale cu Kossuth și au încercat să strângă relația cu Kossuth. Acest lucru a fost posibil, dar prea târziu, și a fost pieirea și pentru maghiari, și pentru români. E una dintre tragediile noastre. Această carte nu se referă la această tragedie de peste munți. Dar cred că noi, ca români, astăzi, trebuie să preluăm din moștenirea pașoptistă ceea ce pașoptismul are cu adevărat valabil: credința în cetățenie. Și să nu mai facem niciodată abrevieri. Să nu mai facem niciodată limitări. Să nu mai limităm cetățenia pe baza rasei, sexului, orientărilor politice, să fim dedicați democrației până la capăt. Așa cum, de exemplu, ne-a învățat să fim Proclamația de la Alba Iulia, care este, de fapt, copilul natural și copilul cel mai ilustru al proclamației pe care ardelenii o fac pe Câmpia Libertății la 1848. Ea este urmașul memorandiștilor, și în linie istorică, Proclamația de la Alba Iulia este expresia cea mai închegată a aspirațiilor noastre.
(interviu de Lucian Popescu)

„La peste un veac şi jumătate de la 1848, se simte, în identitatea de adâncime a statului şi a naţiunii noastre, ambiguitatea moştenirii pașoptiștilor. Statul pe care ei îl edifică, în anii în care ajung la guvernare, mizează pe centralizare şi autoritarism. Eşecul României Mari este eşecul scenariului paşoptist însuşi. Generozitatea utopică a anului 1848 a lăsat loc ambiţiei de a fonda o naţiune etnică omogenă, prin acţiunea statului omnipotent, incapabil să accepte limitările impuse de domnia legii şi să respecte libertăţile politice.
Cultivarea libertăţii individuale, ca fundament al civismului şi al constituţionalismului – iată ceea ce paşoptismul şi brătienismul de după Unirea de la 1918 nu au fost pregătite nici să încurajeze şi nici accepte. Cei de astăzi au datoria să construiască un drum intelectual şi etic care să redea cetăţeanului demnitatea sa suverană. Doar în acest mod patria noastră poate căpăta, în fine, un sens al duratei.“ – IOAN STANOMIR

IOAN STANOMIR este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti. Printre volumele publicate se numără Conştiinţa conservatoare: Preliminarii la un profil intelectual (2004), O lume dispărută: Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , ,



Currently there are "20 comments" on this Article:

  1. Kurt spune:

    Revoluția din 1848 a zuguduit continentul nostru în est și vest.

    Monarhiile în vest, Franța, Austro-Ungaria, Preußen, s-au văzut confruntate cu pretențile unei societăți civice care are în Declarația de Independență SUA 1976, Constitutia SUA și Revoluția Franceză 1789 cu Drepturile Omului modele noi, țeluri politice și individuale clare. A durat mult timp până când în centrul &estul continentului, în regiunile poloneze, Moldova-Muntenia, se reușește conectarea la gândirea occidentala euroatlantica și crearea de state „naționale”.

    …”… Contemporanilor le este evidentă pentru că mișcarea pașoptistă este o mișcare care cunoaște nu doar solidarizări, ci și rupturi spectaculoase, iar în posteritate pașoptiștii au traiectorii foarte diferite. .. …. Pașoptiștii n-au fost naționaliști în sensul în care aveau să fie Iorga și A.C. Cuza. Dar Iorga a căutat rădăcinile naționalismului său în pașoptiști, de aceea l-a venerat pe Kogălniceanu. Naționalismul lor a fost unul care s-a dorit a fi civic. Dar în multe ocazii a fost un naționalism etnic. …. Toate națiunile europene se reinventează în romantism. …. …….”…..

    Revoluția din 1848 e o revoluție „burgheză”, o revoltă a societății civice împotriva absolutismului monarhist. În regiunile poloneze revolta din 1826 a fost înăbușită. La Hambacher Fest 1832 germanii au sărbătorit alături de polonezi, au salutat revolta poloneză. Nu a existat un stat german unificat 1832, la fel în Italia.

    ….”….. darul pe care ei l-au făcut acestei țări, a fost unul otrăvit, din păcate. Ei au crezut că modernizarea se poate face, din păcate – iertați-mi repetiția – cu reteveiul. Și au guvernat de multe ori cu reteveiul, încălcând drepturile și libertățile și formând un stat autocratic și centralizat care a supraviețuit și anului 1918. Aceasta este tragedia noastră. Și este ipoteca pașoptistă pe care Proclamația de Alba Iulia nu a reușit s-o înlăture. …. „………

    Restaurarea reactionară monarhistă după victoria asupra lui Napoleon Bonaparte la Waterloo a încercat să realizeze o balanță de putere între Tarul Rusiei, Împaratul Habsburgic și Imperiul Britanic. Monarhia restaurată în Franța după revoluția din 1848 a fost de scurtă durată.
    Problema naționalismului, care poate fi plasat ca începând cu Revoluția Franceză 1789 și revoluția 1848, e o problemă care blochează până azi UE.

    Cred că prezentarea excelentă a autorului înlătură golul în dezbaterea în spațiul public românesc creat în 50 de ani de dictatură 1939-1989. Mitologia mincinoasă poate fi înlocuită prin gândire rațională, intelectuală și politică.

    Continuitatea naționalismului legionar ortodox în naționalcomunismul ceaușist poate fi înțeles mai bine cu ajutorul acestei prezentări bine documentate.

    • S. Diaconu spune:

      Chiar daca miscarea legionara a pretins si un caracter religios, a fost in opozitie cu învățătura creștin-ortodoxă.

  2. Cinicul spune:

    “Cum spune Alecu Russo atât de memorabil, risipirea cea iute a trecutului mă umple de jale.”

    Frumos spus. Moldovenii nu sunt doar melancolici, cei mai multi sunt chiar oblomovisti.

    Si o alta observatie.
    Cei din elita de la 1848 erau mai toti educati in Occident (majoritatea la Paris) dar nici unul n-a fost tentat sa ramana acolo. Tinerii de azi fac un BS sau BA la la vreo universitate mediocra din W si apoi raman pe unde-a uitat mutu iapa.
    Romania a pierdut azi pe toti cei care au modernizat Romania intre 1848-1883 si asta pentru ca mai toti au ales o viata intr-o falsa bunastare in detrimetul unor valori mult mai solide. Din pacate ma numar si eu printre ei.
    Tinerii de la 1848 au trait in viata lor o transformare poate mai mare decat noi ce-am vazut trecerea de la telefonia analogica la internet.
    Cine a citit scrisoriile lui I Ghica catre V Alecsandri sau memoriile lui Radu Rosetti inteleg ce salt urias au facut moldo-valahii intre 1848 si 1883. Nu e vorba de tehnologie, care a rams practic neschimbata, cu exceptia aparitiei a catorva linii de tren sau a telegrafului, ci de noul alfabet, noua limba (cam frantuzita, dar mult mai bogata, mai complexa si mai eleganta), de noile straie, de noile moravuri (dans!), etc. La 1883 oamenii de la 1848 traiau intr-o tara de nerecunoscut. Daca la 1983 mergeai pe strada in straie de la 1848 erai poate un actor iesit de la o reprezetatie a piesei O noapte furtunoasa.

    • George Coman spune:

      @Cinicul

      “mai toti au ales o viata intr-o falsa bunastare in detrimetul unor valori mult mai solide. Din pacate ma numar si eu printre ei” – felicitari pentru curata constiinta care va da puterea pentru aceasta recunoastere/spovedanie, imi inchipui ca nu e lucru usor. Am cunoscut si eu dezaradacinarea, pe propria piele.

      Daca veti analiza admiterea lui Cezar Bolliac cum ca scopul scolarizarii publice a fost schimbarea idetitatii taranului din crestin in roman, neindoielnic veti intelege mai multe despre dezastrul care a fost pasoptismul pentru sufletele oamenilor.

      https://www.anacronic.ro/casa-taranului-roman-de-ce-nu-si-dau-oamenii-nostri-copiii-la-maiestrii-iii/

      • Cinicul spune:

        Am citit articolul sugerta de dvs. El reflecta ce spunea si C Radulescu Motru in Psihologia poporului roman.
        Intelectualii romani de la 1848 n-au facut altceva decat ayu afcut alti europeni ai vremii.
        Peste tot aparitia statului modern centralizat a dus la impunerea educatiei de stat care a rezultat in unificarea limbii (disparitia graiurilor regionale), la schimbari de psihologie sociala si nationalsim.

  3. Dedalus spune:

    Am remarcat ideea contextualizarii mesajului pasoptist,

    Romania contemporana a pierdut simtul Traditiei, asa ca este foarte dificil sa analizezi ce inseamna astazi sa fii cetatean roman. Apelul la trecut nu inlocuieste Traditia, ci doar ne face duretros de constienti de lipsa ei.

    Instructiv interviu.

  4. Lucifer spune:

    Din când în când, poporul român are un noroc aproape divin. Prima Unire din 1859 a fost un MIRACOL, a doua Unire din 1918 a fost un MIRACOL, chiar recuperarea Ardealului după WW2 a fost un MIRACOL. Acum suntem în aşteptarea altui MIRACOL, respectiv Unirea cu Basarabia.
    Se pare că Dumnezeu are o preferinţă pentru mioriticul popor român. Şi ca urmare, are Dumnezeu grijă de proştii Lui…..

  5. Ursul Bruno spune:

    Suntem in anul de gratie 2020 , aproape la 200 de ani de momentul 1948 si mai discutam de acesta ? Technologiile moderne, globalizarea , conflicte de tot felul acupa agenda pamantenilor, Romania se depopuleaza mai ales Moldova pe zi ce trece mediul privat de afaceri fiind obligat sa importe mana de lucru din Asia, oameni pe care chiar nu.i intereseaza de istoria tarii.
    Pana acum n-am auzit sau citit undeva despre viziunea unui intelectual asupra viitorului tarii , experti in trecutul ei avem destui, chiar prea multi.
    Sa lipsesca imaginatia si viziune despre viitor a “inteleghentiei” romanesti ? sau este mai usor retragerea in trecut si invocarea acestuia in rezolvarea problemelor actuale si de viitor ale tarii ?
    Nu cred sa-l fi interesat pe Bill Gates, Steve Jobs sau Jeff Bezos prea mult de trecutul SUA insa toti au voti vizionari, au gandit si actionat pt viitor.
    Ar trebuie sa ne punem intrebari de ce nu reusim sa iesim din umbra trecutului.

    • Dan H spune:

      Bill Gates, Steve Jobs sau Jeff Bezos nu sunt intelectuali in acceptiune romaneasca a cuvantului

      Ei sunt altceva: n-au opera ca intelectualii romani.

      Cred ca intelectualii romani (nu-i enumar ca-i stiti de la televizor sau din ziare) s-ar simti ofensati sa-i comparati cu primii.

      • Kurt spune:

        @ Dan H
        Inovațiile din SUA în domeniul calculatoare, PC, software, internet, etc au dus prin acești creatori excelenți de intreprinderi la produsele și serviciile pe care le cunoaște azi aproape fiecare copil de pe glob. Microsoft (Word, Excel, explorer) a întrodus „standarde” valabile peste tot în lume, standarde pentru care statele „naționale” ar fi avut nevoie de multe decenii cum se vede la Davos 2020, în WTO etc. Ritmul de inovații în SUA a lăsat pe europeni de mult timp în urmă.

        Inovațiile europene din secolul 19 + 20 au fost la începutul acestor inovații americane, cel puțin în domeniul fizicii, astrofizicii, explorarea spațiului extraterestru.
        Sunt nume europene ca: James Clerk Maxwell, Antoine Henri Becquerel, P. Curie, W. Röntgen, M. Planck, A. Einstein, W. Heisenberg, O. Hahn, A. Turing (E. Wigener, E. Teller, L. Szillard, J. Neumann).

        Oppenheimer/California a cunoscut fizica teoretică europeană, experimentele cu uraniu 235 din 1938. De la profesor universitar în SUA a ajuns la Los Alamos, la construirea bombelor atomice 1945.
        La Kodak/SUA șefii nu au știut ce să facă cu primul PC. IBM a cumpărat de la Bill Gates ms dos …..

        • Dan H spune:

          @ Kurt (26/01/2020 la 10:46)

          Comentariul dvs contine informatii utile, pe care le cunosteam, dar nici o legatura cu comentariul meu.
          Ma cititi odata si va recomand cand raspundeti folositi ceea ce americanii numesc KISS (abbreviation, Google ajuta).

          • Kurt spune:

            @ Dan H
            SUA are 11 companii mari „internet”, China are 9 și UE nici una.
            Este o problemă peste tot în UE.

            • Dan H spune:

              @ Kurt (27/01/2020 la 11:15)

              N-am inteles care-i scopul postarii dvs. cu cate companii/n- au unii sau altii.

              Aveti ocazia (oportunitatea, in limbajul de azi) sa fiti primul european si sa va alaturati ca – ANTREPRENOR celor 3 (B.G., S.J.,J.B.) si “sa puneti pe picioare” o companie europeana de “intenet”.

      • Ursul Bruno spune:

        Da, nu sunt “intelectuali de vita nobila” precum se pretind cei de la noi, nu au opera lor si ?
        Intelectualii nostrii sunt in marea lor masa intelectuali de dragul de a fi intelectuali fara ca operele lor sa fie aplicabile intr-un fel.
        Chiar daca cei sus numit nu sunt intelectulali in adevaratul sens au reusit sa coaguleze destui profesori si intelectuali astfel incat munca acestora sa fie cu finalitate.
        Trebuie sa recunosc ca am problema cu tot felul de intelectuali care in afara de discursuri savante care mai mult complica decat simplifica viata ei nefiind in masura sa gandeasca simplu si practic datorita pregatirii pretinse superioare.
        Este o problema a vremurilor noastre in care acesta casta a intelectualilor ne faca viata tot mea grea si complicata cel mai elocvent exemplu, birocratizarea excesiva a vietii noastre, birocratizare gandita si inventata de tot felul de profesori cu grade academice care in nu stiu ce fac pt ca ei nu.si pun “pielea la saramura” datorita experimentelor intelectuale la care ne supun, zilic, noi fiind cei care suportam riscul celor inventate de ei.
        Exista o teza, bunastarea unui popor sta la baza unui sistem de educatie performant si nu cum unii pretind, doar prin dezvoltarea invatamantului se poate crea bunastare.
        Bunastarea o creaza cei care muncesc zi de zi si produc ceva palpabil, doar cu idei si sfaturi bune nu s-a saturat nimeni.

        • Dan H spune:

          @ Ursul Bruno (25/01/2020 la 17:30)

          Sunteti aceeasi persoana cu cea care a scris :

          “Pana acum n-am auzit sau citit undeva despre viziunea unui intelectual asupra viitorului tarii , experti in trecutul ei avem destui, chiar prea multi.

          Sa lipsesca imaginatia si viziune despre viitor a “inteleghentiei” romanesti ? ”

          Daca raspunsul este da trebuie sa va clarificati cine este aceasta (multime , ca la matematica) “intelighentie romaneasca”. N-ati enumerat nici un nume dar o comparati (aceasta multime) comparati Bill Gates, Steve Jobs si Jeff Bezos – persoane cu nume si prenume – care sunt antreprenori / conducatori de firme private, cu rezultate extraordinare.
          Ei NU au avut nici o treaba cu “viziunea asupra viitorului tarii (USA)”.

          Aceste ultime comentaril imi amintesc de avantul revolutionar al unor patrticipanti la diverse sedinte (numite meetings in vest) care le place sa fie auziti si sa se auda vorbind.

          Daca raspundeti la comentraiul acesta, incepeti cu enumerarea catorva nume din “intelighentia romaneasca”.

          Poate se vor sesiza si vor lua vreo actiune; altfel vor presupune ca nu depre ei este vorba.

      • Ursul Bruno spune:

        ” Noi, ca romani, astazi trebuie sa preluam din mostenirea pasoptista ceace pasoptismul are ca devarat valabil: credinta si cetatenie”
        Daca luam acesta idee si o analizam ajugem la concluzia, nici credinta si nici cetatenia n-au rezolvat vre-o problema majora a tarii din contra. Multi se cred credinciosi insa nu dau 2 bani pe invatamintele religioase, la credinta facund-se apel doar la nevoie si in cazuri hilare, sfintirea unei masini scumpe, deh, popa nu are probleme sa incaseze ceva banuti.
        Iar cetatenia ? multi ar renunta la ea si ar adopta-o pe cea a tarilor in care s-au stabilit, ar fi interesant de stiut ce cred ei despre ideile pasoptiste.
        Daca intradevar am lua intradevar in serios dupa aproape 200 de ani idea pasoptista am pune pana pe lopata si am construi o autostrada care se lege Moldova de Muntenia si una de Ardeal.
        Astfel idea ar avea finalitate si ne-am putea gandi la alte planuri altfel totul ramane doar la nivelul celor mai sus scrise, idei frumoase cu nivel intelectul ridicat, atat.

    • Kurt spune:

      @Bruno
      Revolutionarii europeni din 1848, polonezi, francezi, germani etc au emigrat în SUA unde au participat la războiul civil american 1861- 1865. California era de la început un stat fără sclavagie. Anexa 13 din Constitutia SUA prevedea eliminarea sclavagiei. În războiul civil american au murit pester 620.000 de oameni, cele mai multe victime din istoria SUA.

      James M. McPherson: Battle Cry of Freedom. The Civil War Era, New York: Oxford University Press, 1988 (Der Autor erhielt hierfür den Pulitzer-Preis. Die beste einbändige Darstellung des Krieges, die auch detailliert auf die Ursachen eingeht. Für die Freiheit sterben. Die Geschichte des amerikanischen Bürgerkrieges, List, Berlin, auch Weltbild Verlag, Augsburg 2000, und Anaconda-Verlag, Köln 2011).

      Forty-Eighters (engl. für ‚Achtundvierziger‘) sunt denumiți europenii care au emigrat în SUA după revoluția din 1848. După bătălia de la Rastatt 1949 unde Prusia a înăbușit revoluția din Baden peste 80.000 de locuitori au emigrat în SUA (Einige der deutschen Ex-Revolutionäre machten in den Vereinigten Staaten öffentliche – journalistische, juristische und auch politische – Karrieren. Neben Generalmajor Sigel sind hier vor allem Lorenz Brentano und Carl Schurz zu nennen, beide 1848/49 beteiligt an der badischen Revolution. Lorenz Brentano wurde Präsident des Stadtrats von Chicago, später zum Kongressabgeordneten in Washington, D.C. gewählt. Carl Schurz wurde 1877 1881 Secretary of the Interior der USA).

      Generali în SUA veniți din Baden în războiul civil american: Ludwig Blenker, Peter Joseph Osterhaus, Alexander Schimmelfennig, Carl Schurz, Franz Sigel, Max Weber, August Willich.

      1848 are importanță azi pentru reconciliera polonez- germană în UE.27.
      (»O nehmt uns auf, ihr Völker des Westens in Euren Bund!« – Ludwig Mieroslawski: Ansprache an das Berliner Volk nach seiner Befreiung aus dem Gefängnis, 20. März 1848:
      Plötzlich hielten die Wagen der befreiten Polen, Mieroslawski erhob sich und sprach, die schwarz-rot-goldene Fahne schwingend, die begeisterten Worte: »Nicht du, edles deutsches Volk, hast meinem unglücklichen Vaterlande Fesseln geschmiedet; deine Fürsten haben es getan; sie haben mit der Teilung Polens ewige Schmach auf sich geladen.Und wie es jüngst noch für Euch und uns als Verbrechen galt, nach des Vaterlandes Freiheit zu ringen, und wie sie uns darob, draußen im Kerker, in eiserne Bande schlugen, so warst du es, hochherziges Volk, dessen Blut in diesen Tagen der Befreiung auch für unsere Freiheit floß. Wir danken Euch! Eure Freiheit ist unsere Freiheit, und unsere Freiheit ist die Eure! Herr sein oder Sklave sein, eins wie das andere läuft gegen die heiligen Gesetze der Natur. Nur freie Menschen, nur freie Völker können sich achten. O nehmet uns auf, ihr Völker des Westens in Euren Bund, dessen Kreis sich von Stunde zu Stunde mit Riesenschritten erweitert! Freie Völker, wollt ihr gewiß nur freie Glieder der großen Einigung. Freie Völker nur sollen sitzen am heiligen Bundes-Nachtmahl vor dem blutigen Morgen der offenen Feldschlacht gegen die Barbarenhorden im Osten. Bewahrt, Brüder, die teuern mit tausend Leichen und noch offenen, blutenden Wunden erkauften Güter der Heimat! O helft sie uns in der eigenen Heimat erobern! O helft, daß zwischen den drei schwarzen Adlern, die unsere Eingeweide zerfleischen, die unser Herzblut verspritzen, der weiße Adler unserer Freiheit sich erhebe! Ja deutsches Volk, wenn du willst, dann ist Polen noch nicht verloren, und wir, Polens Jünglinge, Männer und Greise, wir werden nach unsern Kräften streiten und bluten für die höchsten Güter! Schaut auf die in Eurer Mitte gefallenen Opfer, denkt an Euern Sieg! – Aller Segen ist von der Völkerknechtung gewichen; fortan gib uns wieder den eigenen Herd, laß den Sonnenschein deiner Gnade herniederfallen auf ein einiges, freies, polnisches Vaterland!«
      Flugschrift »Die Öffnung des Polen-Kerkers in den blutigen Tagen in Berlin«, 1848, ).

      „Popoare din vest primiți-ne în Uniunea voastră” a cerut revoluționarul polonez Ludwig Mieroslawski 1848. Polonia
      (Rzeczpospolita Korony Polskiej i Wielkiego Księstwa Litewskiego 1569 – 1795. Das Gebiet umfasste in seiner größten territorialen Ausdehnung um 1618 den größten Teil des Staatsgebietes des heutigen Polen, das heutige Litauen, Lettland und Weißrussland sowie Teile des heutigen Russland, Estland, Moldawien, Rumänien und der Ukraine. )
      care a dispărut (1772-1775, prima împărțire) un timp de pe harta Europei a reapărut 1918, după măcelul WW1, ca stat independent.

      Pentru Uniunea Europeană e util ca să se ajungă la un consens minim în istoria continentului. Franța și Bundesrepublik Deutschland au ajuns după WW2 (Tratatul de la Elysee 1963) la un manual de istorie francez- german comun pentru elevi și studenți.

      Cred că prezentarea autorului e utilă în acest sens: 1848 e un punct de cotitură în istorie, un reper pentru o „Federație Europeană” (Moldova a fost un timp parte a statului polonez-lituanian) în viitorii 20- 30 de ani.

      • Ursul Bruno spune:

        Eu am o cu totul alta perceptie despre polonezi, lucrezi zinic cu ei si impresia mea este ca dispretul pt nemti este inca bine ancorat in mentalitatea lor, dar aste e alta pveste.
        Personal nu cred intr-o reconciliere intre Germania si Polonia actuala cu un guvern religios-nationalist, cea mai infecta combinatie politica care in Europa ar trebui sanctionata insa toti inchid ochii.
        Granitele din cadrul Europei se vor retrasa doar in urma unui conflict inarmat sangeros,consecintele neputanf fi anticipate, crede cineva ca nemtii vor trece cu panzerurile iar Odra si ocupa Warsowia ?
        Un lucru este insa cert, fara nemti polnezii nu ar fi fost acum la nivelul actual de dezvoltare investitiile nemtesti in Polnia fiind cel mai important aport pt pastrarea pacii dinte cele doua tari, ajunge sa privim extremistii de dreapta in ambele tari sa ne putem da seama de falia adinca intre ele, falle care este umplua cu multi bani, de nemti.
        Nu exista nici o confirmare precum ca experientele trecutului ar fi influentat pe termen lung evolutia unei tari, din contra,

        • Kurt spune:

          Exemplul este RFG. Nu a a existat ca stat 1945-1949, au fost 4 zone de ocupație ale aliaților. Britanicii și americanii au controlat 4 ani intensiv spațiul cultural și al mediilor. Vechii naziști au fost înlăturați de la ziare, reviste, radio, teatru și înlocuiți cu tineri. Licența pentru Der Spiegel a primit-o tânărul Rudolf Augstein (ofiter de artilerie în Wehrmacht), la fel Henri Nannen pentru Stern etc. Profesorul Fritz Stern (părinții evrei au emigrat în SUA, a plecat ca copil din Reich) s-a întors în RFG pentru a preda istorie.

          RFG are președinția UE.27 la toamnă. Cancelara Merkel va „plăti” mai mult. Trebuie compensată contribuția britanică în UE. Trebuie bani pentru Frontex, apărarea granițelor UE, pentru inovatie, digitalizare, Geen Deal etc. Cancelara Merkel va „plăti” mai mult.
          La Darmstadt există de peste 65 de ani un institut „polonez Delius (originar din Schlesien) ” care a tradus toată literatura poloneză în germană. Relațiile culturale, literare funcționează de mult timp foarte bine. Polonia s-a prezentat la Buchmesse Frankfurt cu 100 de scriitori. O săptămână Frankfurt a vorbit „poloneza”.

          Sezonierii, lucrătorii în construcții, cei care nu cunosc decât o limbă „națională” nu sunt azi „măsura” relațiilor în UE. Guvernele temporare trec, cultura, arta, literatura rămâne un liant puternic. Timișoara capitala culturală europeană 2021 e o ocazie bună pentru a prezenta cultura, arta, literatura, muzica, arhitectura, știința etc locuitorilor Europei.

          Sezonierii, căpșunarii, lucrătorii degajați se vor întoarce probabil în număr mare în România. Familiile tinere cu copii probabil că nu. Aici văd o problema majoră: emigrarea tinerilor români în vest. Raportul angajați : pensionari azi deja sub 1,5 : 1 se va deteriora și mai mult. Disprețul guvernelor dâmbovițene 1990-2020 față de emigranți s-a văzut la 10.08.2018 la București. Bâte și gaze pentru cei interesați de țara lor ….

  6. Cinicul spune:

    Articolul 7 din Constitutie n-a fost introdus impotriva evreilor ci impotriva turcilor. A fost folosit apoi in special in Moldova impotriva evreilor dupa invazia masiva de evrei din Galitia si Rusia.
    Nu era vorba de o miscare antisemita, ci de reactia la o migratia ilegala.
    In Franta de astazi acestia ar fi denumiti sans papiers, iar in USA illegal migrants.
    Refuzul de a acorda cetatenie unor emigranti intrati ilegal in tara este o constanta a marilor democratii de azi si nimeni nu numeste asta rasism sau antisemitism.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Carte recomandata

E randul tau

@adrian - trebuie neapărat să-ți spun un secret, acum, cât nu ne aude nimeni: numai progresimea ...

de: Harald

la "Din nou, despre sfidarea consensului științific: Cum a fost descoperit craterul de impact Chicxulub și, implicit, extincția non-darwiniană a dinozaurilor și altor specii"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

februarie 2020
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Ian    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
242526272829  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)