Home » Cultura »Interviu »Politica & Doctrine » Citesti:

Interviu cu Radu Paraschivescu. Guvernanții au devenit imuni la ironie și satiră, nici nu îi interesează, nici nu o pricep

contributors aprilie 30, 2019 Cultura, Interviu, Politica & Doctrine
21 comentarii 11,470 Vizualizari

Ce se întâmplă când guvernanții își pierd simtul ridicolului? Când nu numai că sunt ridicoli, dar nici nu mai pricep că oamenii râd de ei? Partea încă și mai rea este atunci când această pierdere înalță un zid impenetrabil între ei și cetățeni. Un perete al stupidității publice, menit să te dezarmeze, să facă inutilă ironia și satira. Oricum ei nu ascultă, iar dacă ascultă nu înteleg. Citiți în interviul de mai jos, cum Ministrul Daea i-a dat telefon lui Radu Paraschivescu sa-i mulțumescă că l-a inclus în ”lucrarea” sa…

Radu Paraschivescu continua să scrie și să ne facă sa râdem. Cronicar al discursurilor stupide ținute de oamenii aflați la guvernare și martor al stâlcirii limbii romane la cotele nemaivăzute din ultimii ani în discursurile oficialilor români, ironia lui Radu Paraschivescu parcă te îmbărbătează un pic. Daca încă poți să râzi public de inepțiile vorbelor din gura miniștrilor atunci poate că nu e totul pierdut. Deocamdată…

__________

Vă întreb așa, confidențial, n-a început să vi se facă frică?

Am mai auzit întrebarea, mi s-a mai pus, tot confidențial, și am răspuns la fel, nu, nu mi-e, pentru că nu cred ca ar avea de ce. Sigur, ținând cont de ce se întâmplă în ultima vreme, cu amenințări cu adresă precisă, cu regrete că lucrurile nu se mai pot regla ca pe vremuri, cu un ciocan și un litru de benzină, în mod normal ar trebui să se încrețească un pic carnea pe tine. Povestea e serioasă și nu cred că trebuie să ne consolăm cu ideea că încă n-am ajuns la asasinat în plină zi, ca-n Rusia, că n-a fost nimeni împușcat pe pod, sau, mai știu eu, la serviciu. Dar nu mă simt nici amenințat și nici descurajat în ceea ce fac eu, mai ales că nu fac ceva atât de important, de prețios. Ca dovadă, ceea ce scriu nu prea ajunge sub ochii celor care rostesc asemenea amenințări. Eu nu fac anchetă, nu fac investigație, nu fac reportaj, eu fac un mic balet al cuvintelor în care, cu armele ironiei, care sunt încă îngăduite, scriu despre niște oameni, fără nimic calomnios, fără nimic jignitor. Pentru că nu-mi place nici să calomniez și nici să jignesc. Că o fac cu nume și prenume, da, pentru că și ei lucrurile astea urâte, neplăcute le-au comis cu nume și prenume. Și atunci, logica mea este: dacă lor nu le-a fost rușine să comită niște lucruri uneori odioase, de ce mi-ar fi mie rușine să le arăt cu degetul și să povestesc despre ele. Dar frică, să răspund întrebării dvs, frică nu mi-e. Ca dovadă că am venit tot cu metroul și pe jos, o să plec de aici tot așa, n-o să mă aștepte doi oameni periculoși, cu două bâte, care să mă altoiască, pot să-mi văd și de emisiunea următoare și de cea care mă așteaptă după emisunea următoare și n-are de ce să-mi fie frică.

Cumpără cartea cu autograful autorului

N-aveți senzația că parcă, din ce în ce, luptați mai în van, mai cu aerul, că ironiile, criticile, nu mai ajung deloc la ei?

Nici nu știu dacă au ajuns vreodată. Noi tragem cu ghiocei într-un perete de beton armat, cam asta e impresia mea. Pe ei nu-i ating lucrurile astea, câtă vreme nu umblăm la esența unor afaceri și nu descoperim dedesubturi sulfuroase despre afacerile lor. Câtă vreme ce fac eu se duce doar în orizontul ironiei și al peniței acide, treaba pentru ei e pasabilă. N-am primit nici amenințări, nici complimente, nici înjurături de la niciunul din oamenii prinși acolo, în ceea ce privește cartea asta In lume nu-s mai multe Românii. E adevărat, în ceea ce privește cartea precedentă, Orice om îi este teamă, ministrul agriculturii a simțit nevoia să mă sune și să-mi mulțumească. Abia atunci mi s-a făcut un pic frică, pentru că abia atunci mi-am dat seama că e de prisos. Oamenii nu înțeleg ce se întâmplă și n-are rost să încerci un dialog cu ei, sunt lumi separate. Îmi pare rău, poate sună lipsit de modestie, dar în momentul în care un ministru are parte de un capitol aparte, în care se scrie despre ce face și despre cum vorbește, iar el vine, te sună și îți mulțumește pentru că l-ai prins în carte, în lucrarea, că așa spune dl. Daea, lucrare, atunci e limpede că n-ajungem pe radarul lor acolo unde trebuie. E limpede că ei fie citesc și nu înțeleg, o probă de analfabetism funcțional până la urmă, să citești ceva de rău și să crezi că e de bine și să mai și mulțumești pentru faptul că ai fost stampilat pe câteva zeci de pagini. Fie nu citesc deloc – există oameni, n-are rost să-i numesc eu acum, care au o relație atât de proastă cu limba română, încât e greu de crezut că au biblioteci, că le frecventează și că au fost la școală și altfel decât în recreație. Avem miniștri, premieri, oameni din învățământ, din cultură, care confundă ștacheta cu ștafeta, oameni care nu rostesc cuvintele în integralitatea lor sau rostesc cuvintele cu o silabă în plus, oameni care vor să spună devansat și spun devastat, vor să spună axare și spun anexare. Lucrurile astea n-ar trebui să se întâmple în segmentul reprezentativ. Pentru că guvernul unei țări, prin oamenii lui, reprezintă acea țară în parteneriate cu interlocutori străini și în momentul în care tu te prezinți așa, interlocutorul străin compătimește toată țara pentru că judecata lui este: dacă oamenii ăștia sunt segmentul de sus, cum o arăta oare segmentul de jos? Dacă Viorica Dăncilă este premierul unei țări, cum or arăta oamenii de la firul ierbii, oamenii obișnuiți, dacă așa se manifestă și se comportă premierul?

Inevitabil, Viorica Dăncilă e personajul principal al cărții, e regina gafelor, ca să spun așa. Aveți un pasaj în care spuneți că ea joacă un simplu rol. Citind cărțile dvs din ultimii doi ani, am ajuns la bănuiala sau ideea că s-a creat un fel de sistem al stupidității publice ce funcționeză ca un fel de platoșă pentru guvernanți.

Ei au devenit imuni în impostura lor. Nu mai pot fi atacați, ironia n-o pricep, sau dac-o pricep, nu-i interesează, pentru că nu li se clatină barca. Ei sunt la fel de siguri pe ceea ce fac, au mișcările la fel de ferme. Viorica Dăncila e unul dintre exemple, și exemplul cel mai la îndemână, pentru că e în fruntea unui guvern. Am avut, înclusiv in perioada în care am scris cartea, impresia ca este o marionetă și nimic altceva. Că execută un joc de scenă în spatele căruia alți oameni fac de fapt cărțile. De la o vreme, Viorica Dăncilă a început să aibă o viață a ei, ceea ce e îmbucurător pentru ființa umană, trestia gânditoare de care vorbea Pascal, mai puțin îmbucurător pentru anumiți colegi din partid. Viorica Dăncila a început să aibă și reacții publice, ceea ce nu avea înainte.

Țin minte felul în care s-a oțărât la reprezentanții organismelor europene, spunând că n-a venit să dea socoteală. Deși, ce să vezi?, exact de aia venise. N-a fost chemată pentru felicitări, pentru complimente, pentru promovare, a fost chemată acolo ca să dea niște răspunsuri. Or, în momentul în care te duci cu coada sus și spui, noi suntem parteneri egali, și-n momentul în care un domn deputat spune despre un ministru finlandez că n-are față să vorbească despre România și că de fapt corupția e aceeași peste tot în Uniunea Europeană, se sparie gândul, vorba poetului. Lasă că Finlanda vine după noi la președinția rotativă, dar să vorbești despre un om care vine dintr-o țară cu un grad atât de mic de corupție și să spui că este egalul tău în ale potlogăriilor e cel puțin o dovadă de imprudență, dacă nu de sfidare. Mie mi se pare mai degrabă sfidare, decât imprudență și am scris și-n cartea asta și-n precedenta că actualul guvern și fostele guverne au articulat ceea ce se cheamă cultura sfidării. Adică, noi facem ce ne dă prin cap, v-ați potcovit cu noi, ne-ați votat, cinste vouă, și noi acum facem exact ce ne trece prin cap, sfidăm, îndoim legi, dacă legile nu se lasă îndoite, pocnim câte o ordonanță care să le îndoaie și avem ceea ce se cheamă impunitate. Imunitate și impunitate. Sunt perechi minimale de sens pe drumul ăsta al disprețului față de justiție, față de lege și față de electorat, până la urmă. Pentru că ei răsplătesc cu bobârnace, cu furtișaguri și cu orori un vot de încredere pe care l-a dat electoratul. La început n-am vrut să cred, dar toate poveștile astea de îndepărtare de orbita europeană tind să fie din ce în ce mai vizibile. Până și un candid ca mine începe să le observe. Eu multă vreme am fost optimist, am fost vesel, am spus dracul nu e chiar atât de negru, mai are și pete indigo, mai are și pete gri, e și un pic albăstrui. Ei, nu! Se pare că e chiar atât de negru pe cât ne anunțau oameni mai avizați decât mine.

Apologia corupției, cum spunea tot premierul, ține cumva de specificul național…

Da, da, plicologia noastră. Oriunde mergem noi trebuie să avem niște plicuri la noi, pentru o atenție. E așa, un fel de mărțisor, dar in loc de o floricica de aluminiu, avem un teanc de bani

Rămâi perplex când citești afirmații din acestea, n-ai ce să mai raspunzi…

Impenetrabilă și este jignitoare pentru tine om care te știi cinstit, pentru ca Viorica Dăncila te include și pe tine în ciorba asta. Șpagile, de fapt, sunt atenții, țin de cultura noastră. Să folosești un cuvânt atât de înalt, cum e cultura, drept alibi pentru ceva atât de josnic, cum e corupția sau șpaga, mi se pare totuși o performanță retorică a unui om pe care nu-l bănuiam de înzestrări retorice. Și uite că le are, involuntar, dar le are câteodată.

Și lipsa simțului ridicolului, se aruncă în tot felul de situații, cu o seninătate dezarmantă. Cum ai putea tu să intri în dialog cu un horoscop? Aveți în carte argumentele aduse pentru promovarea unui parlamentar care constau în prevestirile babei Vanga, în horoscop…

Baba Vanga reinterpretată, cum sunt unele mâncăruri ardelenești, mămăliguță nu știu de care reinterpretată, adică, îi mai pune, habar n-am, un pic de smântână. Așa și aici, e baba Vanga recitită cu ochelarii pesedismului din ziua de azi și cuplată la descoperirile unui astrolog. Astrolog de casă, evident, și de partid, care ne anunță că țara asta nu poate fi condusă decât de cineva născut pe 24 ianuarie, de ziua Micii Uniri, asta e o formulă care mie îmi repugnă, Mica Unire. Nu e Mica Sirenă, e totuși un eveniment foarte important, iar când a fost înfăptuită nu se știa despre ea că avea să devină mică. Era decisivă. Și reiese că singurul om care ne poate conduce este Liviu Pleșoianu. Cădem dintr-un Liviu în altul. Și Liviu Pleșoianu are câteva calități care pot să devină foarte repede defecte pentru cei care nu sunt în tabăra lui. Unul este tinerețea. Are foarte mult de trăit de-acum încolo, deci pericolul ne amenință pe decenii. Un altul este febra misticoidă pe care o are dl. Pleșoianu. Nu știu dacă i-ați văzut postările de pe Facebook și inflamările, ca om care a și câștigat un concurs cu un titlu care se termina cu România și cu semnul exclamării – fiindcă România e însoțită de semnul exclamării de obicei. Dânsul deja a asumat postura mesianică a omului care vine și întruchipează providența, ne salvează pe toți, vrem-nu vrem să fim salvați, asta e, el o să ne salveze, și atinge, în anumite postări și prostiri chiar, niște cote de furie și isterie misticoidă pe care le-am mai vâzut la câteva personaje publice, unele dintre ele, nu neapărat politicieni. Eu îl văd pe Liviu Pleșoianu ca pe un fel de Dan Puric al politicii, un om care se inflamează brusc, care lăcrimează pe ia poporului român, și care e gata să ne mântuiască cu condiția minimală ca noi să-l alegem. Dvs, n-o să-l alegeți, bănuiesc, nu știu dacă o candideze, în primul rând, dar pericolul există. Și ca dumnealui mai sunt câțiva pe acolo.

Mă gândesc cum ar fi dacă ar trebui cumva să intrăm într-o polemică. Să facem și noi un fel de horoscop, să spunem că n-a fost bine interpretat…

… să aducem și noi o baba Vanga a noastră, un hermeneut…

…avem noi informații mai bune…

…da, da, putem răstălmăci, putem întoarce pe dos toate afirmațiile acelei doamne din Bulgaria, care, de mai multe ori, n-a brodit-o decât a brodit-o. Dacă ar fi să ne luăm riguros după acele prevestiri, noi la ora asta n-ar mai trebui să stăm de vorbă, iar jumătate din lume, dacă nu trei sferturi ar trebui să fie deja deșert și Al Treilea Război Mondial să se fi și încheiat între timp, că de început am înțeles că trebuia să înceapă în 2011. Sigur, mai sunt și desincronizări și abateri de la previziunile doamnei, dar uite că globul pământesc nu ascultă întotdeauna de prezicătorii lui.

Problema e că sunt și oameni cu cariere foarte consistente și serioase care încep să susțină, sau au susținut tot felul de lucruri inacceptabile. Nicolae Manolescu a adus-o pe Gabriela Firea în Uniunea Scriitorilor…

… Alex Ștefănescu l-a cauționat pe celebrul Poponeț, dl Ungureanu… la mine asta e stupoarea, recunosc, nu pentru că dl. Ungureanu e din Timișoara iar eu am jumătate de natură bănățeană, ci pentru că pur și simplu dumnealui e un cărturar și a scris o grămadă de lucruri valoroase și acel mic demon al concesiei l-a făcut să o cauționeze pe d-na Grapini. Dacă și Maria Grapini a ajuns scriitoare, poate scrie chiar oricine.

A primit și un premiu pentru limba română.

Depinde și cine ți-l dă. Eu i-am văzut pe cei care i-au acordat premiul …

Dă bine dacă-l treci în cv…

… în cv ești obligat să treci și decernatorul. Că una e să-ți decerneze un premiu Institutul Iorgu Iordan, de pildă, sau Academia Română, și alta e să ți-l decerneze o televiziune populată de analfabeți. De oameni care nu înțeleg cuvintele și de oameni cu tot felul de idei trăznite. Eu am auzit la acel post de televiziune, unde lucrau cei doi care pe urmă au dat premiul, am auzit o schiță de program, în care unul dintre oamenii de la acest post, Vătafu TV se chema, angaja sau promitea să angajeze o discuție prin Skype cu Paul Goma. E greu să nu râzi la chestiile astea. Erau tot felul de intenții nobile. Eu le-am satirizat, pentru că mi s-a părut că oamenii ăștia care nu știu încă toate literele alfabetului n-au cum să discute cu Paul Goma prin Skype sau altfel – dincolo de felul în care discută Paul Goma, asta e altceva. Și mi-a răspuns patronul de la Vătafu TV, pe Facebook și mi-a spus, omul foarte curtenitor, nimic de zis, n-a atacat, n-a jignit, și mi-a spus că ținea de intenția lor să organizeze o asemenea discuție. Mai aveau și alte planuri ambițioase și întrebarea mea a fost, da, dar nu cu oamenii ăștia. Oamenii ăștia nu pot susține un dialog. Sunt niște oameni  cu probleme gramaticale enorme, și care nu pot premia, mai ales pentru limba română, un om care maltratează limba română la fiecare apariție. Între timp am auzit-o pe d-na Grapini, cu care am fost în avion, acum zece zile, de la Timișoara la București, am auzit-o vorbind în engleză. Și deja Ion Iliescu mi s-a părut oxfordian. Ion Iliescu e Anthony Hopkins, Jeremy Irons, e cine vreți…. Richard Harris. Pe lângă Maria Grapini, oricine știe și vorbește engleză frumos.

Cum spuneați dvs, peste 10-15 ani, o să zicem: ce oameni aveam atunci, o Dăncilă…

… erau niște oameni de ținută pe atunci… Am spus lucrul ăsta, l-am spus de două ori, la două lansări, la care unul dintre lansatori, amicul Cătălin Striblea, a spus că aceste cărți ar putea fi citite drept niște documente ale imposturii, și ale falsului și ale bunului plac urcat la rangul de putere. Și oamenii, copiii noștri, nepoții noștri mai degrabă, vor face ochii mari și vor spune ce-i cu balaurii ăștia, chiar ați trăit înconjurați de așa ceva? Și eu am spus, Cătălin, ești optimist. Eu nu sunt atât de optimist, eu mă gândesc că peste 50 de ani, nepoții noștri, vor deveni melancolici când vor deschide cartea asta și vor spune: voi aveați totuși un Daea, un Andrușcă, erau oameni dintr-o bucată, față de ce-i acum. Rămâne văzut cine va fi avut dreptate.

Aveți un titlu aici ”De ei râdem sau de noi?”

Exact. Sigur, având în vedere cum am votat, mai degrabă râdem de noi sau și de noi. Și mai are un clu titlul ăsta, acela al comparației induse sau implicite. Faptul că noi îi considerăm pe ei inferiori, nu înseamnă că noi suntem foarte buni și fără pată. N-ar trebui să punem o distanță atât de mare între carențele lor culturale, gramaticale și de altă natură și borealul făpturii noastre. Unde putem pune între-adevăr o distanță și suntem obligați s-o facem, nu este impostura intelectuală, ci matrapazlâcurile pe care le fac, infamiile pe care le comit, furtișagurile, delapidările, devalizările, abuzurile împotriva justiției, de pildă. Între ce fac ei acolo și ce facem noi aici distanța este într-adevăr enormă. Asta trebuie spus.

Ultimul articol din carte se numește Om și persoane – plângere nepenală. Cine e personajul?

N-am spus și n-o s-o spun nici acum pentru că dacă voiam să scriu, scriam atunci. Este marea mea dezamăgire. Cineva cu care eu am fost prieten, și nu numai eu, și fosta mea soție, am fost prieteni de familie, ne vizitam, ne organizam zilele de naștere și aveam niște relații chiar apropiate. Și cu ea, și cu soțul dumneaei. Și persoana aceasta, doamna aceasta ambiționa să fie un haiduc, un om care face dreptate. Dreptate, dar nu ca haiducii, ci cu mijloacele legii. Era un om de drept, e în continuare un om de drept și când am cunoscut-o eu în facultate, asta se întâmpla cu mai bine de două decenii în urmă, promitea să fie un bronz al României de astăzi, și de ieri. Și bronzul a coclit foarte repede. Și cu Omul acela cu majuscula, pe care eu îl bănuiam în această persoană, a deveni o simplă persoană și de aceea plângerea mea este nepenală, este metaforică, și în articolul ăsta de încheiere, care este trist, pănă la urmă, într-o carte altminteri veselă, nu fac decât să dau glas acestei dezamăgiri care pentru mine este, cred, cea mai mare, dacă ar fi să ierarhizez. M-au dezamăgit mulți oameni. Unii pe care nu-i cunoșteam personal, alții pe care i-am cunoscut și i-am perceput altfel. Că ați vorbit de Nicolae Manolescu. Nicolae Manolescu, până în 90, a fost unul dintre idolii studenților, un om excepțional din multe puncte de vedere. Ce face el în ultimii ani contrazice imaginea și portretul acelui Nicolae Manolescu pe care l-am cunoscut eu în studenție. Dar dincolo de un nume sau altul, mai cunoscut sau mai puțin cunoscut, rămâne gustul ăsta foarte amar, al unui om în care tu ți-ai pus speranțe, ți-ai delegat niște așteptări precise, iar omul ăla care a început atât de frumos în viață, după niște vicisitudini ale sorții, după niște lupte, după o studenție grea, la o facultate grea, după sacrificii de timp, de nervi, de sănătate, ajunge în sfârșit să dea măsura valorii și probității și în loc de asta devine prietenul a ceea ce promisese să desființeze. Așa ceva pentru mine este teribil de trist, mai ales că, repet, e vorba de o persoană cunoscută, de o persoană la care am ținut chiar foarte mult și o persoană de la care acum mai am doar așteptarea îmbujorării, dacă, întâmplător, îi vor cădea sub ochi cele două pagini.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: ,



Currently there are "21 comments" on this Article:

  1. D spune:

    Nu cred ca au devenit imuni politicienii. Cred presa care fabrica ironiile pentru a influenta politicul nu mai prinde la lume. Nu mai schimba opiniile si voturile.

  2. Kurt spune:

    „Lingua et pectore verum esse”

    Eliberarea din naționalcomunismul ceaușist 1989 a deschis larg ferestrele țării. Scriitorii români se prezintă azi în vest fără „paza” securistă de ieri, fără să scrie ajunși acasă (Patria mea a fost un sâmbure de măr) rapoarte cu cine s-au întâlnit la Salon du Livre Paris, Leipzig, Madrid, Torino. Scriitorii români se prezintă azi în fața publicului din țară la întâlniri internaționale din București, Iași, Timișoara, Bistrița, fără paza securistă de ieri, fără cenzură.
    Discuțile ca cele de față sunt înbucurătoare, sunt un izvor de speranță.

    …”.. eu fac un mic balet al cuvintelor în care, cu armele ironiei, care sunt încă îngăduite, scriu despre niște oameni,.. …. Că o fac cu nume și prenume, da, pentru că și ei lucrurile astea urâte, neplăcute le-au comis cu nume și prenume. Și atunci, logica mea este: dacă lor nu le-a fost rușine să comită niște lucruri uneori odioase, de ce mi-ar fi mie rușine să le arăt cu degetul și să povestesc despre ele. Dar frică, să răspund întrebării dvs, frică nu mi-e…. ”…

    Ramâne situația apăsătoare nelămurită cu trecutul recent naționalcomunist. Nu s-a făcut lustrația, nu s-a acuzat colaboraționismul și complicitatea „intelectualior-absolvenților universitari” cu puterea. Cultura s-a eliberat 1989 de cenzură, de complicitate, de colaboraționism.

    „Europe sera culturel ou ne sera pas” a spus Jack Lang fost ministru al culturii la Paris.
    E valabil și la București? România va fi o țară culturală….

  3. Maltese Hawk spune:

    Hrana pentru suflet și minte acest interview.

    Domnul Paraschivescu nu înțelege că toți acești oameni, Daea, Dăncilă, etcetera, sunt oameni cu stagii serioase în spitale psihiatrice sau cu tratamente ambulatorii pentru deformații psihice grave pe o perioadă de timp foarte lungă.
    In efortul lor lăudabil de a se vindeca, sau de a se normaliza mai bine spus, au învățat enorm despre profundul, abisul, psihicului uman. Aceste învățături le permit să creadă că ei sunt cei corecți și că toată suprastructura intelectuala nu are rost.
    Discursul lor banal e încarnat adică ceea ce ar trebui sa gândească ca si forme conceptuale ei mai și văd, simt, aud,acele gânduri că fiind realități. Cu mintea rațională paralizată de acele ” incarnari” ei pot traversa viața fără nicio apăsare de neadecvare sau ridicol.
    Fiind dispuși să facă orice, odată ce ai mâncat pâinea amară cu nebunii la Gătaia sau Bălăceanca nimic nu mai contează în afară de propria supra- viețuire.
    Ajunși în poziții de decizie ei sunt adulați de cei de sub ei pentru că viața sub-alternilor devine simplă.
    Absolut toți dictatorii au fost nebuni ( psihopați, maniaco-depresivi, bipolari sau schizofrenici).
    Cei care clachează moral, în cazul de față prietena de familie a domnului P. sau N. Manolescu, au avut căderi psihice gigantice și sub puțină aură rămasă din viața anterioară căderii se ascunde un om îngrozit care vrea sa supravietuiasca cu orice preț. Genul asta de oameni sunt din ce in ce mai multi domnule Paraschivescu dacă nu majoritari deja în România. Discursul dumneavoastră prinde la 5% din populație. Restul că vor “arde pe rug” pentru că nu înțeleg ce vorbiți. Sistemul permisiv ce nu poate detecta și elimina acești oameni, practic bolnavi, e similar cu al unui corp ce nu mai poate ucide virușii pentru că nu mai are resurse de anticorpi. Sistemul nu mai poate identifica, dezvolta anti-corpi și elimină boala. România este bolnavă, epuizată, devitalizată și națiuni mai vitale psihic o vor supune la următoarea cotitură a istoriei. Și da, în 50 de ani Daea et. Dăncilă vor părea niște oameni corecți.

    Carol I găsise aceiași decădere morală și a instituit imediat un sistem de promovare bazat pe merit recunoscut în Occident.

    • Kurt spune:

      Schimbarea la Nicolae Manolescu e o consecvență a caracterului acestui „intelectual“ care oscilează între colaboraționism și complicitate?

      …. getreu jenes Cioran Wortes wonach “ uns nicht Gefährliches und Riskantes fremd bleiben darf”.
      (Erinnerungen, Suhrkamp 2003, pagina 59, Hilmar Hoffmann fost director Goethe Institute).
      Lumina libertății nu l-a găsit pe Nicolae Manolescu după 1989 de partea:
      „Lingua et pectore verum esse“.
      (pagina 44, Hilmar Hoffmann fost director Goethe Institute)

      Ambițiosul N. Manolescu s-a decis altfel. Mai aproape de cea ce a fost întotdeauna?
      Deja uitat: Academia avertizează 2017: pericol, pedepse….
      E aici o explicație a ceace s-a întâmplat după eliberarea din naționalcomunismul ceaușist 1989? Cei care au fost mai în umbră, mai departe de putere, de “centru”, dezvăluie acum în libertate ambițiile și caracterul lor adevărat?

      Imnul nou după 1989 al lichelelor, cum i-a denumit G. L.: la vălău…. ….

      • delia f spune:

        Nu stiu ce I se reproseaza lui Nicolae Manolescu dar refuz sa cred ca a facut ceva atat de rau incat sa-i umbreasca opera. Una din nenorocirile timpurilor noastre este ca a disparut critica literara. Orice amator se erijjeaza in critic literar – zeci, sute de bloguri si site-uri de pareri si aprecieri fara stiinta. Citesc o carte si vreau sa verific daca o inteleg corect, sa aflu contextul istoric si personal al autorului si nu gasesc. Nicolae Manolescu a facut lucrari esentiale pentru literatura romana ca nici un alt contemporan. Nu a fost colaborator, nici complice. Cine nu a citit Arca lui Noe, Teme, Desenul din Covor si celelalte carti a le lui, a pierdut mult. Romania Literara a fost un miracol si o lumina in intuneric, a transcendat revolutia intacta, neschimbata, cu acelasi format sobru, profesionist, in care nu exista cuvinte in plus sau in minus. Eu cred ca nu este inteleasa dorinta lui de apara “canonul” si standardul profesionist intr-o lume noua, diluata si diletanta.

      • Kurt spune:

        @victor L

        Așa e, de acord.
        Opera e una și „omul“ e altceva.

        Componistul Richard Wagner are muzică apreciată și vorbe, propagandă antisemită obscenă.
        La fel tânărul E. Cioran, tânărul M. Eliade, chiar și scrierile antisemite la Timpul ale poetului național Mihai E. ….

        Scriitorii, componiștii, savanții, artisșii nu sunt oameni mai buni decât alții.

  4. victor L spune:

    Ori scrie despre sport ori despre metehnele celor din jur, dl Paraschivescu este fermecator.
    Si, constat cu tristete, nu sint singurul dezamagit crunt de dl Nicolae Manolescu.

  5. Sorin Nica spune:

    Dl. Paraschivescu, va stimez. Intr-adevar ironia nu ii mai atinge pe acesti impostori din politica romana.

  6. Ursul Bruno spune:

    Asa cum din pacate, 95 % dintre romani nu vor citi cartea domnului Paraschivescu.
    In general , cititul unei carti a devenit, considerat de multi , un moft intelectual.
    In nevroza generalizata din Romania datorata clasei politice, a vietii cotidiene, a felului de a fi a multora, nu mai este loc de o carte.
    Tinerii stau cu ochii beliti pe monitoarele telefoanelor mobile pierzand inutil 95 % din timpul avut la dispozitie pentru altceva, mai util. Sunt convins ca multi dintre acestia daca nu mai dispun de mobil nu mai sunt in stare sa supravietuiasca in “jungla” lumii moderne, “bombardamentul mediatic” provocand multe “victime”.
    De guvernanti ce sa spunem, normal ca nu inteleg nimic, nu sunt in stare sa citesaca o carte chiar daca este una de bucate.

    • Harald spune:

      @Ursul Bruno – pe telefoanele lor mobile, tinerii de azi se uita la cate un podcast de 3 ore de-al lui Joe Rogan. Avand invitati ca Jordan Peterson sau Eric Weinstein. Fara suparare, asta e la ani-lumina de ce se intampla si ce se discuta pe malurile Dambovitei.

  7. Consider că orice intervenţie decentă în dezbatere este binevenită şi de aceea mă încumet să mă pronunţ.
    La intelectuali oportunismul recte lichelismul se manifestă într-un mod atât de insidios şi incredibil încât e greu dacă nu chiar imposibil de decelat la timp.
    Doar după ce persoanele de ecest tip îşi dau arama pe faţă, aceasta petrecându-se după perioade îndelungate de afirmare şi prosperitate pentru ele, te trezeşti neplăcut surprins şi te paşte dezamăgirea şi lehamitea.
    Mister N.Manolescu este numai unul dintre aceştia, numărul lor, din păcate, nu se cunoaşte dar existenţa lor în societate are consecinţe nebănuite, cum putem constata şi în cazul de faţă.
    Prestaţia d-lui Paraschivescu este curajoasă şi meritorie, e de dorit ca şi alţi confraţi să ia taurul de coarne şi să umple arena de aplauze. Din păcate, fenomenul descris mai sus este în plină desfăşurare, şi suntem nevoiţi să suportăm cu stoicism ravagiile produse de el.

  8. Jay spune:

    Hmm…Guvernantii, in aceasta parte marginala a Europei, au fost dintotdeauna imuni la ironie, satira, sarcasm etc., nu “au devenit” (recent). Avem o intreaga istorie de criticism acerb la adresa guvernantilor, in dramaturgie, literatura si presa (de-ar fi sa-i mentionez doar pe Eminescu sau Caragiale), sute de mii de nuvele, schite, articole, caricaturi etc. de la mijlocul sec. XIX incoace. In van, total inutil!!

    Nu va faceti iluzii, asa va si ramane…

    • Kurt spune:

      Voi sunteți urmașii Romei…. …..
      M.E.

    • Ursul Bruno spune:

      Nu ajunge sa critici si satirizezi doar clasa politica, este nevoie de mai mult, cine se incumenta sa scrie in acelasi mod de oameni obisnuti care nu difera cu mult de politicieni.

  9. Firesc Popescu spune:

    PARA-DOX(uri) !?!?
    Umorul, ironia, miştocăreala fin-superioară
    lingvistic intelectual-scriitoricească
    într-o societate ca cea românească
    de 30 de ani tot mereu şi subtil-fascinantă
    de la o limită încolo (depăşită demult)
    devin CONDESCENTE
    întărind Sistemul, creînd iluzii malefic-ciudate.
    P.S. Caragiale a plecat definitiv, şi a murit la Berlin
    (România de-atunci nefiind chiar cea de astăzi) !

  10. Mircea spune:

    Toata stima, dle Paraschivescu, exemplificati perfect (in carti agreabile) dictonul “Ridendo castigat mores”, si o faceti cu eleganta si bun-simt.Adevarul e ca gafele politicienilor nostri (expresii ale unei culturi precare) va furnizeaza un material abundent, deci aveti de unde alege! Din pacate, nici dvs. nu sunteti chiar cu totul imun. La o emisiune de tv, inaintea unui meci din Champions League, v-am auzit facand o gafa la care nu ma asteptam de la dvs. – se vorbea in studio, cam fara rost, despre asa-zisul “servetel” (care, de fapt, era o fila de bloc-notes) al lui Churchill, pe care p.m. britanic a notat procentele sferelor de influenta, aprobate pe loc de Stalin. In context, replica dvs. a fost: “Avem si noi Ialta noastra”. Ca si cum cele doua momente istorice ar fi fost unul si acelasi eveniment! Cu totul fals: Churchill si Stalin au facut infamul targ, la Kremlin, in seara zilei de 9 octombrie 1944, in vreme ce Declaratia de la Ialta s-a adoptat de catre Aliati pe 11 februarie 1945 si ea nu viza, la modul direct, Romania. In rest, sa (va) auzim si sa (va) citim bine. Meritati!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Lansare carte

Sâmbătă, 23 noiembrie, se lansează noul volum al profesorului Constantin Crânganu. Amanunte, aici.

E randul tau

Wage led growth e doar un nume sofisticat pentru ceea ce numim de obicei, in termeni si mai "tehnici...

de: r2

la "Direcții alternative în economie"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

noiembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)