Home » Cultura »Societate/Life » Citesti:

Învățăturile lui Păcală către creatorul său, poporul (I)

Petru Dumitriu ianuarie 10, 2014 Cultura, Societate/Life
37 comentarii 2,548 Vizualizari

1. Cârtitorii de bună credință se îndoiesc că am aflat de la Lucian Boia sau de la Constantin Rădulescu-Motru cum ar putea fi prefăcută România în una mai bună și mai dreaptă. Asta în ciuda sforțărilor lăudabile pe care le-am făcut împreună, în două dintre articolele anterioare, din nobilul imbold de a pătrunde psihologia poporului român la ea acasă. Pe Emil Cioran nici nu-l mai consultăm, ca să nu ne stricăm și optimismul care ne-a rămas după petrecerile de sfârșit de an. Dar eu propun prin prezenta să mai întrebăm cumva și poporul ce crede despre el însuși. E drept, unii spun că poporul trebuie doar ademenit la alegeri și invocat la talk-show-uri, nu consultat ad-litteram. Pasămite poporul se duce pe la referendumuri dar nu votează cum trebuie, îi place zahărul și uleiul în găleți de plastic, are conducătorii pe care-i merită și nu iese la deszăpezire nici măcar când trece pe la el un prim-ministru. Alții, mai cu judecată, cred că înainte de toate trebuie întrebată Curtea Constituțională dacă este potrivită consultarea populară într-o chestiune atât de delicată precum psihologia colectivă. Profit de bunăvoința domniilor voastre ca să nu vă întreb nimic, întrucât cine știe ce alte obiecțiuni ați mai putea adăuga, pe care din respect nu mi-aș permite să încerc a le combate.

2. Ca soluție de compromis vă propun să-l invităm pe podium pe un reprezentant autentic al poporului, ales cu grijă de vreo două secole de-a rândul, din rândul maselor: Păcală. Recunoașteți că l-ați cam uitat, căzuți fiind în admirația unor personaje mai noi și nu mai puțin eficace în păcăleli! Totuși, veți fi de acord cu mine că Păcală face parte din tezaurul național și nu ne putem permite să-l dăm uitării, de vreme ce după alte tezaure, cum ar fi acela dat în păstrare la ruși, încă mai tânjim. Ș-apoi poate ne prinde bine la creșterea moralului să-l mai vedem și pe veselul Păcală în compania personajelor ceva mai deprimante din mitologia populară, cum ar fi ciobanii mioritici în stare să-și omoare partenerii de coaliție pentru o turmă de miei. Sau, bunăoară, constructori precum Manole, meșterul care odinioară nu era în stare să termine biserica în termenul prevăzut, așa cum, în zilele noastre, meșterul Bechtel nu mai termină o dată autostrada. Păcală, am recunoscut cu toții în cunoștință de cauză, e de-al nostru, din popor, glumeț, isteț și descurcăreț, cum de altfel ne place tuturor să ne credem. Unii îl iau drept prost, dar vorba ceea, e prost cine mă crede prost. Păcală însă este strămoșul jovialului Mitică și al răposatului Bulă, de care suntem mândri cu just temei. Dacă găsiți de cuviință că exagerez, ascultați-l numai pe Ștefan Luca, semnatarul unei prefețe la o nouă ediție a „Isprăvilor lui Păcală”[1]:

“Toate păcălelile lui ascund un tâlc, ele răzbună necazurile unui popor înzestrat, împins la fund, care, în afara doinelor de jale, izbucnește și-n frumuseți limpezi, senine, în jocuri sprintene, în duioșie și care are și alte straie decât sumanele cenușii“ .


Nu știu cine este dl. Luca, nu știu alții cum sunt, dar mie parcă îmi saltă inima de bucurie la citirea acestor vorbe patriotice și bine simțite[2], chiar dacă pe alocuri sunt puțin confuze. Așadar, dacă-i un tâlc ascuns, să-l aflăm, să ne bucurăm de el!

3. Păcală își începe cariera publică – ca să zicem așa – păcălindu-i pe cei doi frați ai săi în însușirea vacii Joiana, rămasă moștenire după moartea tatălui. Fratele mare avusese grijă de Joiana de la vârsta ingrată când era doar vițea, în vreme cel fratele mijlociu l-a îngrijit pe bătrânul tată la vârsta, și mai ingrată, când l-au lăsat puterile. Păcală nu avea în CV nimic din toate aceste deșertăciuni, dar era întrutotul îndreptățit la moștenire prin meritul nașterii, aidoma fraților săi: justiția, o știm cu toții, e oarbă! Dar cum vaca nu putea fi împărțită vie, frații recurg imprudent la serviciile hazardului și la sondarea preferințelor personale ale vacii. Fiecare ofertant își construiește un ocol ospitalier în măsură să atragă vaca prin promisiunea unui prânz adecvat, într-un loc decent de muncă. În al căruia va intra dobitoaca, a aceluia să fie! Se vădește aici decalajul de cunoaștere a firii animale între cei doi frați mai mari – care prea iau lucrurile în serios – și Păcală, care știe că și la vite, ca și la oameni, percepția contează. Frații cei mari muncesc din greu pentru amenajarea și dotarea ocolurilor în conformitate cu normele timpului (pe vremea aia nu existau standarde europene pentru nutreț, lucru care evident stimula ingeniozitatea populară!). Dar ei au greșit din nou crezând că munca cinstită duce musai la reușită. În vreme ce eroul nostru preferat … dar las poetul să o spună cu mai multă elocvență :

« Iar Păcală a lor frate ?… Sub un plop în vremea asta s-odihnea trântit pe spate. »

Păcală improvizează, rupe niște răchită și crenguțe de stejar și-njghebează un frunzar[3]. Joiana, frivolă ca toate vacile abia trecute de prima tinerețe, pare să nu aprecieze excesul de zel al fraților celor harnici și alege frunzele lui Păcală, intrând pe cale de consecință în șeptelul privat al acestuia, așa cum ar intra astăzi un fotbalist în cel al lui Gigi Becali. Intuiția vacii și a lui Păcală a fost remarcabilă dacă ne aducem aminte că frunza verde avea să devină, pe termen lung, însăși imaginea pe plan internațional a României, la inițiativa urmașilor. Decizia nu a fost tocmai potrivită pe termen mediu însă, deoarece după puțină vreme, Păcală lasă vaca în voia sorții, la discreția primului lup venit. Nu degeaba, desigur, ci în schimbul unei sume rezonabile de galbeni aflate într-un depozit constituit în scorbura unui copac de niște hoți, singurii cetățeni de rând care își puteau permite economii pe atunci. Plăcându-i să-i păcălească pe hoți, Păcală nu iartă nici puterea executivă sau cea judecătorească. Nimic de zis, statul de drept nu era o prioritate pentru autorități. Lucrurile aveau să evolueze oarecum, până la un anumit punct, în vremurile fericite pe care le-am apucat acum cu toții.

4. Dar, ferească Dumnezeu să fii popă, iertată fie-mi inadvertența logică, și să intri pe mâna lui Păcală. Premeditat sau nu – tradiția populară nu este prea limpede în acest prim caz de omucidere – chiar într-unul dintre primele episoade ale isprăvilor sale el omoară un popă cu bâta[4], pentru simpla vină a sfinției sale de a fi fost curios să vadă cum își numără Păcală banii[5]. Frații mai au ceva-ceva mustrări de constiință, dar nu suficient de convingătoare ca să contracareze logica implacabilă a lui Păcală :

”Ho !…Destul !…le-a zis Păcală. Ce atâta gălăgie ?…
Orișicâtă vaicăreală, geaba !… popa… tot nu-nvie !…
Să-l ascundem ?… Geaba iarăși !… Tot se află ! De scăpare
Nu-i decât un chip !
- Anume ?
- S-o tulim, îndata mare !”

După cum se vede, nu întâmplător descendenții lui Păcală care fac afaceri cu statul iubesc libertatea de mișcare proprie, dar și pe cea a capitalurilor dornice să călătorească în țări și bănci străine.

(va urma)
________________________________________
[1] Petre Dulfu, Isprăvile lui Păcală, Editura Cartex, București, 2012, de unde sunt extrase citatele.

[2] Mă rog, cu excepția unei sintagme, pe care, cititorul perspicace a sesizat-o deja în fragmentul cu pricina, dar pe care mi-e un pic rușine să o reproduc, fie și cu indicarea sursei, cum se cuvine de la o vreme încoace.

[3] Rima-i nu-mi aparține, e-a lui Petre Dulfu.

[4] Mult mai târziu, poporul a încetat să mai folosească bâta pentru pedepsirea corporală a preoților de țară, reținând-o însă pentru soluționarea rapidă a disputelor din traficul auto în mediul urban.

[5] Bani obținuți, iar ați ghicit, printr-un procedeu pe care Codul Penal într-o lectură superficială a articolelor 227 și 228 ar putea trece drept furt.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , ,



Currently there are "37 comments" on this Article:

  1. Harald spune:

    Episodul cu vaca pare să fi avut un incontestabil rol educativ pentru generații întregi de români. Problema ar fi că astfel de soluții sunt aplicabile numai în comunități primitive. De aceea România nu se descurcă prea bine în lumea modernă, în care improvizația nu prea își are locul.

  2. Vali spune:

    Figură emblematică, într-adevăr, pentru acest colț de lume. În Păcală aglutinează lucrativ tot soiul de vicii și virtuți specifice : puturoșenia sofisticată în tabiet, volubilitatea șotioasă, duhul chefliu, pantomima suculentă, “dracul gol”, poanta reparatorie, hohotul sănătos, gustul îndoielnic, bafta stridentă, franchețea pîrjolitoare… E un conglomerat fantasmatic compensatoriu, o insolită soluție folclorică la nebuloasa și inconvenientele ambianței locale. Să-i frecventăm nimbul? Da, de ce nu? Să hibernăm resemnați sau făloși în spuma legendei lui? Ne-am păcăli singuri…

    • Petru Dumitriu spune:

      Păcală are și calități (nu foarte multe, ce-i drept, după cum rezultă din diversele relatări). De pildă, este credincios, și o să remarcați asta în partea a II-a dacă ne veți mai onora cu vizita.

      In plus, din motive de spațiu “tipografic”, voi omite să povestesc cât de mult ținea Păcală la fidelitatea conjugală a nevestei unui stăpân al său, dar mi-a fost teamă că o să treacă drept misogin.

      • Vali spune:

        Da, am specificat în glosa mea că Păcală e un amestec de defecte și însușiri rozosine. Acum, chestia cu religioziatea stimabilului e… problematică. Avem de-a face cu o autentică evalvie de eglogă? Sau e banala superstiție rustică? Poate umblați detaliat la temă… (Aștept pofticios continuarea.)

        • Vali spune:

          [Sau "credincios" înseamnă cumva loial unei cauze, femei, agende?]

          • Petru Dumitriu Petru Dumitriu spune:

            Observație foarte corectă. Inainte de orice trebuie dată o definiție.

            Una ar fi că un om credincios este unul care se roagă. De pildă, un tip cucernic care tocmai a furat țevile de irigații de pe câmp ca să-și consolideze cotețul de găini iar a doua zi se uită la cer, își face cruce și se roagă “Dă, Doamne, să plouă!”

            Dar în episodul religios din “Isprăvile lui Păcală” nu este vorba nici de asta.

  3. caragiale spune:

    Stimabile, ce contributie extraordinara, cata profunzime a analizei, cata pertinenta, cat umor… si e doar primul articol dintr-o serie… La Moftul Roman (fosta revista Urzica) ati incercat?

    • Petru Dumitriu spune:

      Maestre Caragiale, etern cititor al firii noastre, vă voi aduce elogiul cuvenit, dar discret, în partea a doua a acestui articol. Sunt moftangiu amator și nu aș îndrăzni să aspir la un moft de așa mare anvergură cum e cel român.

  4. euripide spune:

    sa nu l lasati pe Pacala sa ne traga iar pe sfoara.
    asadar, plin de sperante, sub un pom m arunc pe spate
    si astept cu nerabdare pin o face plopul pere si rachita micsunele.
    ps :
    nu ies de sub pom
    pin’ nu dau de un Pacala proaspat scos din accelerator si palit in cap de boson.

    • euripide spune:

      pps :
      Pacala este roman dar are veri peste tot in lume.
      nu cred ca Pacala are legatura cu jovialul Mitica si nici cu raposatul Bula. pentru simplul motiv ca n lumea satului (a lui Pacala) nu existau asemenea personaje. replicile lui hitre sint mai adinci decit portretizarile racililor societatii (din anumite perioade istorice). stie ca n lume exista pacalitori si pacaliti (zi de zi si n proportie de masa) si ne indeamna la atitudine fata de ce se intimpla in jurul nostru.

      • Petru Dumitriu Petru Dumitriu spune:

        1. Da, e bine sa ai rude in strainatate. Cel putin acum, ca intr-o vreme…..

        2. Ati putea avea dreptate, dar se stie ca descendentii taranilor au emigrat catre mahalele oraselor. Pacala a ramas la tara, dar nepotii lui au plecat la oras. Acolo se face politica.

  5. Mihail Lungu Mihail Lungu spune:

    Am gustat cu deosebită plăcere umorul fin al acestui articol, pe care, de asta sunt sigur, Păcală şi admiratorii lui nici nu-l vor băga în seamă.
    Putem să fim însă mândri: la fel de viclean şi fariseu ca şi Svejk, Păcală al nostru este totuşi, un învingător. Poate ăsta o fi fost tâlcul ascuns de care vorbea d-l Luca.

    • Mihail Lungu Mihail Lungu spune:

      ERATA
      Recitind azi comentariul de mai sus m-au cam trecut fiorii. Am făcut în prima frază afirmaţii “pe bune”, pe când cea de-a doua se voia ironică, lucru care MIE mi se părea evident… Citiţi vă rog cuvântul “mândri” în ghilimele. Afirmaţia că Păcală este un învingător, rămâne totuşi, din păcate, adevărată. Ajunge să ne uităm în jur.

      • Petru Dumitriu Petru Dumitriu spune:

        Nu vă faceți probleme, ghilimelele s-au vazut. Sper să se vadă și în textul meu. Si sunt de acord ca Păcală este învingător. Si simpatic. Este normal să aibă priză la public și să-l facă să râdă gros.

        • Mihail Lungu Mihail Lungu spune:

          Mulţumesc, m-aţi liniştit puţin. Aştept cu nerăbdare continuarea. Sper să ne putem lămuri dacă Mitică este într-adevăr urmaşul lui Păcală, sau doar vreo rudă scăpătată…

  6. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Hei ! Dar abia acum îmi dau seama că povestea cu Păcală vaca și frunzarul este fix pe dos decît a celor trei purceluși și casele lor în fața asaltului lupesc. Semnificativ.

    • Petru Dumitriu spune:

      Ei, ce vremuri, domnule Vasiliu, când purcelușii și lupii se aflau de părți diferite ale baricadei. Acum…..

      • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

        Mi-ați dat apă la moară.

        1. – Oaia ce-a mîncat-o lupul/A format cu el un cuplu… (Perechea de Marin Sorescu)

        2. – Apropo de purcei, oi și lupi reiau un comentariu despre (deja) prea faimoasa învățătoare Blîndu postat chiar astăzi. „ Dincolo de toate detaliile legate de corupție ceea ce eu nu pot să înțeleg este faptul că o seamă de adulți acceptă să fie umiliți ÎN GRUP ȘI PE FAȚĂ printr-un limbaj incalificabil. Măi oameni buni, CHIAR NU AVEȚI NICI UN PIC DE MÎNDRIE ? Sînteți batjocoriți fără milă și tot ce puteți face este o filmare ? Bună și aia, dar în mod normal ar fi trebuit să luați foc și să măturați podelele cu jigodia aia de învățătoare INDIFERENT DE CONSECINȚE.
        Să ne mai mirăm atunci cum ne sfidează politicienii ?”

        Q.E.D.

  7. Mircea Modan MirceaM spune:

    Riscant! Ati putea primi un raspuns, de la vreun Tandala contemporan, cam asa ( pe feisbuc, evident):
    “Yeap, man… supercool. Tare gagiul,Pakhala, e fotbalist? Jmeker beton. Mah, unde dreaq joaca? Sa shtiu si io ce fatza are. Bey, a dreaq popa, sai numere loveaua…meserias Pak asta,ia luat guitzu, muci la fakut pe fraier, tare, man. Da tzaranu ala coclit nu shtia ca Mioritzai curva? K la noi stie totzi, ce dreaq. Respekt 4 u, hai, pa.”

    • Petru Dumitriu Petru Dumitriu spune:

      Și noi care credeam că vulgară era latina din care se trage cea română.

      • Mircea Modan MirceaM spune:

        Nu stiu daca cititi subsolurile articolelor din prea online. Eu da. Exista publicatii unde moderatorii parca nu exista (poate e bine, avem masura “underground culture”) si veti gasi o fauna de comentatori “hard”, exemplul inventat de mine fiind “supersoft”… vi s-ar fi ofilit urechile ( ma rog, monitorul) daca reproducem unul neaos, imi e groza sa va pun si linkul.
        Citind articolul dvs, am apreciat ca pe o rara avis in terris scriitura sprintara si umorul fin, dar mi s-a-nvartosat si-un gand: oare cum arata Pacala azi? Tare imi e ca ca daca baietul care fugea la scaldat s-a transformat intr-un romglez care a inlocuit scaldatul cu WoW ( un celebru joc online, cu milioane de participanti platitori), sfoara cu motocei si matele care crapau jucandu-se cu ei cu archmagi sau warriori de level 90, pupaza cu “pet”-uri fioroase, virtuale si ele, evident, iar plecatul in targ cu “raiduri” in cautarea de “itemuri”, deci tare imi e ca si Pacala al nostru s-a transformat in altceva. Poate intr-un “jmeker” cu ceafa lata si cu gipan care-ti ia fata aratandu-ti degetul in intersectie,, poate in “tzeparul” care-ti da un SMS de genul “tata, mi-am pierdut telefonul incarca-mi cu 10 euro cartela la numarul xxxxxx”,sau poate in antreprenorul de carton care-i ‘face” pe concurenti l la fel cum Pacala-i “face” cu coliba de frunze pe fratii lui, fraierii, nu?, un bun exemplu, demn de urmat.
        Imi e la fel de groaza sa ma gandesc ce a devenit, Zmeul Zmeilor sau Fata Babei..ma duce gandul instant la “ciumegi” si pitipoance, si atunci veti intelege (desi sunt sigur ca nu va spun nimic nou, poate doar imi explic postul oarecumva ciudat) ca Pacala este chiar o problema nationala…ahhhhm, na, c-am zis-o.

        • Petru Dumitriu Petru Dumitriu spune:

          Evident, nu am răspunsuri definitive la aceste întrebări, de aceea fac întotdeauna aluzii nu folosesc cu mânie revoluționară nume, în speranța că într-un exercițiu de reflecție comună vom identifica esențe, permanențe, asupra cărora se poate lucra cu mai multă seninătate.

          Dar dacă formele de manifestare ale lui Păcală s-au schimbat, cum bine ați sugerat, este posibil ca Păcală să fie același.

          A propos de jucătorii online, ca orice persoană trecută de 20 de ani (?) trăiesc din plin mitologia tinerilor mai bine conectați decât mine, printre care mulți joacă table pe net sau fac dragoste cu imagini apetisante de pe calculator.

          Am auzit o conversație în metrou între niște tineri conectați la căști – deci deconectați cumva de lume – în care unul mărturisea că el nu mai citește mesajele de pe email sau sms-urile, decât foarte rar. Soluția folosită este un “OK!” automat și orb, care pare a răspunde dificultăților inerente de comunicare în masă.

  8. cinic spune:

    mai “contemporan”, Pacala poarta ochelari si joaca baschet [fara adversar]. frunzarul e un buchet de trandafiri rosii, iar vaca s-a transformat in bou.
    Aplaudacii nu i-am regasit in poveste. Presupun ca erau pe acolo si formatorii de opinie care indemnau boul sa…

    • Hantzy spune:

      Dupa absolvirea cursului de mimetism, Pacala mai adauga o insusire la CV: nu-si insuseste nimic! Si nici nu-si asuma nimic! Si pentru Ca doar chiorul poate impar(a)ti prin tara orbilor, inca de la duminica lor incoace, Pacala a ales sa ramaie doar “ales al romanilor”, dar sa le-aleaga boul. Insa cea mai de pret a sa calitate e ca nu stie nimeni daca el e personajul negativ sau pozitiv din romanta romaneasca, daca el e zmeul sau e praslea, daca e harapalbul sau e ursul cu salata, daca e rosu sau negru-n ceru’ gurii, daca e subtil sau e doar cinic.

      • Petru Dumitriu Petru Dumitriu spune:

        Chiar dacă am pornit de la interogația asupra reprezentativității naționale a lui Păcală, se cuvine o doză de precauție. Exegeți pricepuți l-au comparat cu Nastratin Hogea. Alții cu Till Eulenspiegel. Dacă asemănările cu Nastratin Hogea le-aș mai înțelege, din motive lesne de intuit, mă întreb dacă chiar poate Păcală semăna cu neamțul Eulenspiegel pe care, ca să zic așa, nu-l cunoscut decât din auzite. Or fi la noi istorii cu Eulenspiegel, traduse, știe careva?

        Pe de altă parte, este posibil ca poveștile astea care alcătuiesc mitologia populară să fi circulat de la un popor la altul, fără pașaport, așa că nu se poate ști cu siguranță, dacă într-adevăr personajele sale reprezintă un popor anume sau sunt doar noțiuni generice adaptate mentalităților locale.

        • cinic spune:

          dle PD. A fost tradus in anii ’70 [De Coster era autorul] un op despre Till. Am retinut istorioara cu balega uscata vanduta unor fraieri drept ambrozie. Orice asemanare cu alegerile parlamentare din 2012 in RO este voita si reala.

          • Petru Dumitriu Petru Dumitriu spune:

            Mulțumesc, trebuie văzut neamțul. Il voi căuta. Exemplul dvs cu ambrozia pare a contrazice prezumția mea că Eulenspiegel este mai serios.

            • Hantzy spune:

              Dimpotriva, mai ales cand sunt neseriosi devin sasii, anume cei inferiori*), foarte seriosi. Ca fiecare spita are Pacaliciul sau, ori Mai cosmopolit Joker-ul propriu, nu pote fi o noutate. Au si nibelungi, si artusi, si brunhilde …

              *) Niedersachsen

  9. iosiP spune:

    Cat de actual este Pacala!
    Acum, ca si atunci, majoritatea vitelor ii prefera pe cei care taie frunze (la caini) in locul celor care construiesc “ocolul de drept”.
    Ba inca unii par a se simti fericiti cu alegerea, fara a-si da seama ca este doar efectul place-bou!

  10. aka spune:

    Sunt cateva povesti aparute in limba romana cu eulenspiegel, am impresia ca pe undeva pe la o editura din Moldova. Din cate tin minte, in romana numele eroul german fusese tradus buhoglinda, sau asa ceva.

  11. Vasile spune:

    Bun! Asta e un exemplu ca, privind acelasi lucru, mai multi oameni pot sa vada altceva. Daca trecem peste tratarea intr-un registru de umor (pe care nu-l pun la inoiala, ba din contra, m-a cucerit astfel incat eram gata sa intru in rezonanta cu autorul) cred ca s-a pierdut la modul serios ideea de pornire: Nu cred ca Dulfu a intentionat sa-l prezinte pe Pacala ca pe un derbedeu care ii inseala pe fratii sai si apoi mai si ucide un preot. Marturisesc ca nu am mai citit de mult povestea, dar din ce-mi aduc aminte „popa” nu este chiar termenul amical pentru preot, ba chiar este un peiorativ; deci il plaseaza pe acesta in linia personajelor negative. In alte episoade popa este cel care jecmaneste satul si ii inseala pe taranii naivi, carora le taie nasurile pentru pricini de te miri ce. Asadar, eroul nostru apare ascultatorului de acum o suta-doua de ani un justitiar. Sau, poate este imaginea pe care au vrut sa ne-o transmita intelectualii secolului 19; in orice caz, eu (iar trebuie sa recurg la memorie, ca sa retraiesc anii copilariei, si scoala elementara, pana cand voi reusi sa recitesc textul, asa cum am facut cu multe alte lecturi care erau obligatorii atunci – doar cine nu le-a parcurs nu stie ce a pierdut!) nu am vazut scena cu grajdul din frunze ca pe o intentie de frauda. Din punctul meu de vedere, Pacala era indiferent la avere, pe cand cei doi frati ai lui erau evident mult mai motivati din punct de vedere material – mai degraba un boem, un artist; nu canta el si din fluier?
    Asadar, desi nu si-a dat osteneala sa faca ceva temeinic, a castigat „pariul” – mai degraba din vina vacii – si, ca urmare, s-a trezit cu vaca pe cap. Evident (zic eu), nu-si propusese sa castige. „Norocul prostului” recidiveaza: dupa multe saptamani a gasit la radacina copacului, comoara, pe care s-a intors, totusi sa o imparta cu fratii sai. In felul asta si-a rascumparat, cu varf si indesat greseala (inselatoria presupusa in context de autor, aici).
    Dar, cum ziceam, nefiind vorba despre matematica sau vreo alta stiinta exacta, fiecare poate sa duca logica in directia pe care o doreste. Dintr-un personaj simpatic, un justitiar, intr-o vreme cand nu stia nimeni despre statul de drept, Pacala devine aici un derbedeu (eram gata sa zic un excroc) care profita de naivitatea altora ca sa faca cariera.
    Dupa mine, Til Buhoglinda poate fi plasat usor in acelasi registru, chiar daca este neamt. Si o putem face, deoarece subiectul este si trebuie tratat cu umor.
    Nu m-as fi bagat in vorba, daca nu as fi ramas cu niste „cicatrice” care s-au redeschis acum, dupa o alta confruntare de „idei”: abordarea actuala, moderna a unui subiect pe care il credeam clasat. La un post de radio, o persoana care se declara „etnograf” impreuna cu moderatorul, au extras doua „idei principale” dupa ce au dezbatut o ora despre Balada Mesterului Manole:
    • Mesterul Manole este un orgolios fara limite care isi sacrifica nevasta, de dragul operei sale, pentru a-si satisface ego-ul. Mai mult, este un mincinos, – o zideste in timp ce ii sopteste vorbe de saga. Nimic despre durerea lui, nimic despre lupta dintre onoare si dragoste din constiinta lui. Iar eu, naivul, crezusem ca este o balada care preaslaveste onoarea si sacrificiul pentru realizarea a ceva maret si fata de cuvantul dat. Poporul Roman avea inca, in vremea lui Alecsandri, credinta ca respectarea juramantului, a cuvantului dat (fara semnatura, doar legamant!) este mai presus de orice – credeam eu. Ei bine, un expert, m-a lamurit. Nu-i asa!
    • La final, mesterul isi primeste pedeapsa, pentru ca se zdrobeste de pamant. Desi merge cumva in contra primei idei, expertu’ etnograf, zice: pana la urma, omul care a avut cele mai multe merite in construirea acestui minunat lacas, moare zdrobit de pamant, deci, vedeti, in lumea asta, meritele nu sunt recunoscute, deci, nu este cazul sa va zbateti sa realizati ceva doar de dragul de a face! Eu, naivul, crescut in cultul baladei medievale cu eroi care pun onoarea mai presus de orice, crezusem ca el a devenit astfel nemuritor o data cu opera lui, fiind singurul personaj din aceasta balada al carui Nume a ramas in memoria nationala, fara dubii, chiar inaintea numelui voievodului.
    Asadar, eu raman la mitul meu despre Pacala: este un erou, speranta unui popor umilit, ca cineva il razbuna, macar prin faptul ca isi bate joc de rautatile celor mai tari. Este mai degraba un Vlad Tepes care nu este sangeros. Ambele personaje sunt la fel de utopice, doar niste sperante.
    A nu se confunda cu Pacalici, care poate ajunge in orice functii, oricat de inalte, mintind si inseland non-stop. Si pe el lumea il voteaza dar nu stie de ce …

    • Petru Dumitriu Petru Dumitriu spune:

      Vă mulțumesc pentru intervenția substanțială și mă bucur că ați acordat atenția simbolului Păcală. Argumentele și interpretarea pe care le oferiți sunt foarte credibile și de altfel corespond viziunii să-i zicem “clasice” despre Păcală. Mai curând eu m-am îndepărtat de interpretarea obișnuită pentru acest personaj. Pentru că știți atât de multe despre Păcală probabil că vă aduceți aminte și despre versiunea și mai flatantă din filmul cu Sebastian Papaiani. Dar nici în interpretarea pozitivă nu scăpăm de dileme. Acceptând istețimea pragmatică a lui Păcală atunci trebuie să o vedem în tandem cu prostia colectivă a tuturor sătenilor care cred că cirezile se găsesc pe fundul apelor iar pielea vitelor omorâte valorează comori.

      • Vasile spune:

        Constat ca, dorind sa fiu concis, am dat impresia de „simplut”; din pacate, n-am reusit nici sa fiu concis.
        Sunt de acord cu abordarea unei probleme din cat mai multe puncte de vedere, de altfel consider aceasta imperios necesar pentru a descoperi punctele slabe ale unui sistem, fie el o masinarie sau societatea. Dar, observ o preocupare aproape generalizata de a intoarce sensul initial al unor simboluri in directia contrara celui originar. Nu v-as acuza neaparat de aceasta intentie, insa, uneori ne mai ia valul, pentru ca asa este cool si imediat apar sustinatori neconditionati; vad ca nu aveti niciun comentariu macar partial dezaprobator. (exceptie comentariul Mircea M de la partea II)
        Este aici un fel de acuzare a moralitatii romanilor, care admira un astfel de personaj. Dar, trebuie sa vedeti ca exista asemenea personaje si in alte culturi. Am citit povestiri din folclorul italian care pareau traduceri/adaptari ale povestii lui Pacala; exista in Franta, exista in Germania, Rusia etc. Punctul de plecare este neincrederea populatiei rurale in sistemul de justitie care aparent ii apara exclusiv pe cei bogati, accesul saracului la un fel de justitie nefiind posibil decat prin astfel de personaje. Daca popoarele mai avansate au uitat, oarecum aceste legende, aceasta este si datorita faptului ca justitia ca institutie si-a capatat mai multa incredere si respect in acele tari, in timp ce perceptia romanului simplu din acest moment nu este prea departe fata de cea de acum doua secole. Insa povestea, cred ca a circulat de-a lungul si de-a latul Europei acum cateva secole.
        Peste asta, mai vine si razbunarea asupra prostiei generalizate, care da satisfactie maselor, oriunde in lume. Consumatorul de astfel de literatura, nu se simte vizat ca victima, deci este bucuros ca un sat intreg de prosti a fost inecat. Este dreptul autorului sa faca un numar imens de victime nevinovate – oricum este fictiune. Si oricum, nu trebuie privit total prin prisma moralitatii actuale.
        Cat despre faptul ca Pacala si-a insusit fara scrupule averea si avantajele rezultate din actiunile sale este cel putin discutabil. Povestea nu se termina niciodata, iar el este mereu pe drumuri, mereu pribeag; desigur n-a ramas in sat sa se bucure de favorurile femeilor, pentru mult timp. In toate povestirile el vine de undeva (neprecizat) si dupa ce face o isprava merge iarasi intr-o directie aiurea.
        Mai mult, ma preocupa faptul ca, in realitate nimeni nu si l-ar dori pe Pacala ca vecin, pentru un termen neprecizat – nici chiar satenii care il asteapta ca sa le faca dreptate intr-un caz punctual… pentru ca de fapt fiecare are niste bube-n cap si n-ar vrea sa se faca cunoscut.
        Cat despre comparatia cu Mitica, dupa toate astea, mi se pare exagerata, fortata, numai din dorinta de actualizare. Cred ca n-are nici in clin nici in maneca. I se face astfel o nedreptate lui Pacala.

        • Petru Dumitriu Petru Dumitriu spune:

          Sunt numeroase argumentele corecte din comentariul dvs. ceea ce confirmă, ce am mai spus, că Păcală poate fi privit din mai multe unghiuri. Sunt de acord că există riscul de a conferi prea mult specific național unui personaj anume, avand în vedere motive similare care circula în mitologia europeană. In fine, sunt de acord că suntem înclinați să aducem în cotidian astfel de personaje, dar este mai bine așa, în opinia mea, decât să ne fixăm întotdeauna asupra unor inși cu nume și prenume și cu poză pe Facebook. Dar, altfel, nu cred că s-ar supăra Păcală că niște oameni atât de serioși și bine intenționați cum sunt domniile voastre și-au adus aminte de el într-un week-end mohorât. Și dacă s-ar supăra, nu i-am tăia nasul?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Petru Dumitriu


Petru Dumitriu

Petru Dumitriu este lector de diplomație multilaterală pe platforma online a DiploFoundation. Autor al două lucrări de specialitate: “Sistemul ONU în contextul globaliză... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)