joi, martie 28, 2024

Înviere cu Fra Angelico

Aș îndrăzni să vă propun să petreceți o clipă a Învierii din acest an cu mine, în chilia austeră a lui Fra Angelico, un călugăr dominican și pictor din Italia secolului al XV-lea. Pe la 1440, superiorii i-au cerut să picteze cele 44 de chilii ale unei mănăstiri a ordinului: mănăstirea San Marco din Florența. Fra Angelico picta în tehnica numită fresco, adică dizolva culorile în apă de var și le aplica pe zidul cu tencuiala încă udă. A pictat, așadar, pereții chiliilor, cu episoade din viața lui Isus, așa cum sunt ele relatate în Evanghelii. Fiecare dintre picturile murale era destinată unei singure perechi de ochi: cei ai călugărului căruia i se repartiza o chilie sau alta. În liniștea chiliei în care cerceta Scripturile, copia manuscrise vechi, încondeia anluminuri și se ruga, un călugăr anume își va fi petrecut viața contemplând fresca lui Fra Angelico intitulată Noli me tangere. Și după el, alte generații de călugări. Dar, de fiecare dată, unul singur trăia o viață privind la Noli me tangere, la interdicția și la neputința de a-l mai atinge pe Dumnezeu.

Ne aflăm, în chip straniu, acum, cu toții, în acest tablou. Trăim Învierea lui Isus în izolare, ca într-o chilie de monah extinsă planetar, și Isus nu ne mai dă voie să-l atingem nici în Euharistie, nici în gesturile liturgice cu care eram obișnuiți, socotindu-le de la sine înțelese, fie că știam, fie că nu știam ce semnificații au. Dacă e să citim în cheie religioasă vremurile, deviza timpurilor pe care le trăim este chiar acest Noli me tangere al lui Fra Angelico despre care se spune că picta plângând și stând în genunchi. Să citim privind și să privim citind:

Pictura, surprinzător de bine păstrată, spune povestea unuia dintre cele mai celebre momente descrise de Evanghelia lui Ioan. Vineri seara, în săptămâna Paștelui evreiesc, înfășurat în pânză și cu fața acoperită cu un giulgiu, așa cum prevedea tradiția, trupul lui Isus fusese depus într-un mormânt săpat în stâncă și închis cu o piatră mare. Sâmbătă nu se întâmplase nimic, fiindcă era zi de sabat și toată lumea stătea acasă potrivit Legii.

Duminică dimineața, Maria din Magdala (femeie înstărită și probabil vârstnică, în ciuda fantasmelor noastre despre ea) se duce la mormânt să încheie ritualul funerar prin îmbălsămarea trupului cu uleiuri parfumate. Găsește piatra dată la o parte și mormântul gol. Convinsă că cineva furase trupul lui Isus, fuge să-i alerteze pe Petru și pe Ioan. Cei doi ucenici vin în fugă la mormânt și constată că, într-adevăr, trupul a dispărut, iar pânzele cu care fusese înfășurat au rămas pe jos. Înspăimântați, uluiți, cei doi pleacă să le ducă vestea celorlalți, iar Maria Magdalena rămâne la mormânt plângând.

Când dă să plece și ea, îi iese înainte un bărbat pe care îl ia drept grădinarul locului. Sperând să afle ceva de la el, îl întreabă dacă nu cumva el mutase trupul depus în mormânt și dacă da, unde îl pusese. Spre uimirea ei, grădinarul îi rostește numele cu o voce cunoscută. Și atunci, în glasul lui, ea îl recunoaște pe Isus. „Învățătorule”, strigă uluită și mai că se repede să-l atingă ca să se încredințeze că e el. Isus o oprește cu un gest blând spunându-i să nu-l (re)țină fiindcă „nu s-a suit încă la Tatăl”. O îndeamnă să le ducă vestea Învierii ucenicilor.

În fresca lui Fra Angelico, acest moment, al lui Noli me tangere, e ca o oprire în adâncime a timpului mântuirii: evocând doar un episod evanghelic, pictorul spune, de fapt, întreaga poveste a Patimii și Învierii. Mâinile și picioarele lui Isus poartă urmele cuielor de pe cruce. În planul al doilea, se văd cedri și măslini de un verde crud și mai departe, în fundal, o pădure de măslini – grădina Getsemani, unde Isus asudase sânge, părăsit de toți, după ultima cină cu ucenicii. Intrarea în mormânt, din spatele Mariei-Magdalena e de un negru opac, e teritoriul morții.

Înveșmântat într-un fel de togă pictată în culoarea luminii calde, care îi acoperă trupul în falduri delicate, Isus pare imponderabil, transfigurat. Este și nu este același învățător pe care Maria Magdalena îl văzuse însângerat pe cruce. Surprinsă pe jumătate în genunchi, ca și când cuvintele lui o încremenesc în gestul cu care i s-ar fi aruncat la picioare, ea are mâinile îndreptate spre el, dar fiecare dintre ele exprimă altceva: una pare mâna uimirii, arătând spre picături de sânge pierdute, în mici constelații rubinii, printre florile și iarba de la picioarele lor; cealaltă, mâna iubirii, cu degete sfioase în care parcă palpită adorația și dorul, e îndreptată spre mâna lui care se sustrage atingerii.

Mâinile lor încremenite în gestul apropierii constituie cel mai tulburător detaliu al picturii, căci cu cât neatingerea e mai fermă, cu atât aerul vibrează mai tare în golul dintre cele două mâini. E un detaliu pe care, la începutul secolului următor, Michelangelo îl va relua (întâmplător sau nu) în celebrul gest de pe tavanul Capelei Sixtine, prin care Dumnezeu îl cheamă la viață pe primul om. În tradiția căreia îi aparțin cei doi pictori, slujba din noaptea Învierii începe, de altfel, cu o lectură din Cartea Genezei. Învierea e o altă și nouă geneză. O înviere a universului lăuntric, un pământ nou și un cer nou, în sensul transfigurat ca trupul lui Isus al cuvintelor.

Trăim acum într-o uluitoare cultură a neatingerii, aseptizată de spaima de moarte. „Moartea vine prin atingere”, „distanța e dătătoare de viață”. Mângâierea lui Dumnezeu ne rămâne și ea departe, solitară, interzisă. Poate că lecția lui Noli me tangere e o lecție despre cum să ni se facă dor unii de alții și de chipul lui Dumnezeu din noi. Până vom putea să ne îmbrățișăm cu adevărat, eu, una, mă strecor pe internet în chilia pictată de Fra Angelico, unde a înviat Cristos.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Citind despre ne-atingere mă gândesc fără să vreau la mănăstire, μοναστήριον, monastērion – „locuință izolată”. Și, inevitabil, la călugării care timp de veacuri s-au rugat în singurătate, la pustnicii ce l-au căutat pe Dumnezeu în peșterile din stâncile aflate în Valea Hozeva, ori în Muntele Sinai, hrăniți din credință și mila celor care le lăsau puțină mâncare în drum, fără să-i întâlnească, ori le-o trimiteau în chilii pe scripeți.

    Dar, noi nu suntem nici sfinți, nici pustnici și nu din pricina credinței sfinte ni se interzice apropierea unora de alții. Mi-ar părea rău să se înțeleagă că sunt vreun fanatic religios, dar vreau să cred că am rămas rațional, în ciuda emoțiilor provocate de coronavirusuri.

    Dacă Maria Magdalena a fost oprită să-L atingă pe Iisus, aceasta a fost în numele sfințeniei lui Dumnezeu. Nouă ne este interzis să ne atingem între noi în numele lui Marcel Vela și Raed Arafat.

    Știu, poate veți spune că interdicția este în scopul binelui public și spre folosul sănătății noastre. Ba, bine că nu! Dacă nu în locul, cel puțin deodată cu ne-atingerea – precum în statele occidentale, considerate modele – autoritățile ar face unele lucruri practice și raționale, aș putea crede că demersul lor urmează dorința binelui public. Însă, gesturile simple în acest sens..

    …Ar fi necesar să cvadrupleze rata testării, care acum este de 0,44%. Ar fi necesar să extindă numărul de teste prelucrate de Institutul Cantacuzino, care are capacitatea și personalul calificat pentru a prelucra testele. Ar fi necesar să facă achiziții transparente, eficientizând modul în care sunt cheltuite fondurile publice, limitate.

    În schimb, autoritățile române nu testează nici măcar personalul medical și pacienții, astfel că medicii și asistentele nesimptomatici au devenit focar de transmitere a bolii. Cel mai recent Spitalul Fundeni, dar pe măsură ce se testează se observă că este valabil pentru aproape toate spitalele.

    Institutul Cantacuzino, spre deosebire de institutele R Koch, sau L Pasteur, a fost adus în faliment, precum Întreprinderea de Tehnică Medicală, sau alți producători de echipament medical strategic, exact de autorități. Armata, care a preluat Institutul Cantacuzino și-a propus să facă o altă bănoasă afacere imobiliară cu terenul de o valoare imensă, precum a făcut anterior cu terenurile din Pipera și ilustrul filantrop G Becali.

    Achizițiile de echipament și materiale sanitare din fonduri publice sunt direcționate către firmele cleptocrației… Adică, ale partidelor și apropiaților lor, ale „serviciilor”, ale d-lor Ghiță și Burci, Frank Timiș și Pisaroglu, Jenny din Berceni (cea care deține un salon de machiaj falimentar) și bucătăreasa din Uzunu care vinde măști medicale.

    „Eroul zilei”, dl Raed Arafat, în pauzele dintre îndemnurile la ne-atingere adresate românilor ortodocși, cere ca achizițiile de echipament sanitar „dubioase”, eufemistic vorbind, efectuate în acestă perioadă să nu fie pedepsite.

    Despre ce „Înviere cu Fra Angelico” vorbim, de fapt ?!

  2. Vazandu-va semnatura, stiam ca voi citi un text remarcabil, ignoram insa ca va fi o experienta senzoriala si mistica, in acelasi timp.
    „…cu cât neatingerea e mai fermă, cu atât aerul vibrează mai tare în golul dintre cele două mâini.”
    Sublim.
    Multumesc.

  3. Asta da „contribuție”, un text minunat care mi-a încălzit sufletul tot mai mult paragraf cu paragraf. Mulțumesc pentru acest cadou pascal – imaterial dar plin de duhul inimii.

  4. Parca , se vestejesc incet ,incet(in ceruri ) , toate aducerile noastre aminte , parca noi nu mai suntem noi si nu ne mai recunostem propriu chip aflat cumva de mult , in oglinda amintirilor noastre , parca sufletul ce ne arata si ne promitea mereu si mereu viitorul , este desprins de trupul nostru ce devine pe zi ce trece mai firav , mai detasat de ceea ce ne inconjoara . Ruscrucea drumului este parca mai neinteleasa si calea de apucat mai necunoscuta , iar visele din cele patru zari parca nu mai sunt ale noastre . Necunoscutul , lipsa de certitudine a viitorului , ne girbovesc parca ideiile si dorinta noastra de afirmare scade in intesitate ceas de ceas . Nu mai dorim sa fim nici zei , nici semizei , niciunde in locurile ce pina mai ieri ne faceau fericiti si unde doream sa ne aratam maretia . Parca undeva in fata noastra drumul s-a oprit brusc si scurgerea cararilor batatorite si atit de dragi noua a fost oprita de un zid imens . Nu stim , ne oprim aici si asteptam ca zidul de clestar sa se farme in mii si mii de cioburi sau luam ciocanul lui THOR si spargem totul in jur nostru spre a cladi o alta lume . Cu pasi mari trecutul se indeparteaza , la fel ca viitorul ce inca ne arata atita incertitudine . Ramanem undeva suspendati la mijloc fara sa putem gasi un echilibru atit de necesar in aceste vremuri ticaloase . Unii ne trag cu toata puterea de mina si ne arata cum trecutul este alegerea , altii de vind subtil viitorul si chiar ne obliga cumva sa alegem asta . Aflati intre ciocan si nicovala si pendulind in intuneric ,ne straduim cu totii sa intelegem ceea ce devine de ne inteles , Reperele noastre ,cele de simplitate existentialista dispar , dragostea in forma ei fizica si sufleteasca se estompeaza , cuvintul nu mai are importanta , ne izolam si iar ne izolam , nu doar fizic ci si sentimental . In ultima instanta intelegem ca totul in jurul nostru devine minciuna si filmele si muzica ascultata cu drag si relatia cu familia si mai tot ceea ce ne inconjoara , se transforma in intelegerea noastra si devine iluzie . Dar sa lasam partea meditativa si iluzorie a vietii noastre si sa ne intoarcem la realitate . Desigur institutiile statale fa tot ce pot (cu greselile inerente )biserica se implica si ea (se putea si mai bine ), comunitatile se izoleaza si ele si incearca sa se salveze cu mijloacele ce le au la indemina . Politicul ajuta si el ,dar -Năravul din fire, n-are lecuire- si inca mai incearca unii sa remodeleze procentul impactului popular in alegerile viitoare . Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc” zice un citat din Malraux si poate ca are dreptate . Inca nu suntem acolo , tragedia nu este inca asa de mare si nici intelegerea noastra nu ne perminte inca sa acceptam controversata zicere , dar poate pot incheia asa cum am inceput , cu doua versuri din Toamna ,poezie tradusa in limba romana de Alexandru Philippide si scrisa de – Rainer Maria Rilke -Dar este Unul care ţine-n mînă căderea asta, nesfirşit de blînd.

  5. În opinia mea unul dintre cele mai bune articole din ultima vreme. Nu sunt un cunoscător în amănunt al Bibliei și căutând mai multe despre expresia ” Noli me tangere”, am avut surpriza plăcută sa găsesc că expresia din limba greaca Μή μου ἅπτου (mḗ mou háptou) ar putea fi tradusă ca, ar avea sensul de: ” încetează să te ții de mine” sau ” încetează să te agăți de mine”, poate un fel de încetează (încetați) cu fixația pe latura mea materiala. Mult, mult, mai plina de semnificații decât secul ” nu mă atinge” din latina și perfect potrivită acestor zile.

  6. Foarte frumos si evocator textul.
    Gestul miinilor apare in intreaga scoala iconografica italiana , pina la Renastere , este canonic , poate semnifica un contact intangibil , magnetic si chiar erotic , pragul dintre material si imaterial , caci nu este , in mod evident , o interdictie , ci mai degraba o invitatie . Isus-Gradinarul poarta pe umar o sapaliga alegorica ! Ai zice ca e in stadiul de nimfa , crisalida , ce inseamna si un giulgiu auriu ( de la hrysos , de unde si Chrisopoeia ) , Psihe fiind ´suflet´ , dar si ´fluture´. In versiunea lui Durrer , care era mult mai enigmatic , scena e scaldata in razele Soarelui , intrucit viziunea coincide cu rasaritul .
    Pe undeva e normal ca Maria Magdalena , ´Purtatoarea de mir´ si ´Apostolul Apostolilor´ , prima vestitoare a Evangheliei ( dar si prima femeie vindecata de Isus ), sa fie prima fiinta care il vede pe Isus inviat , asa cum Feciora este prima care vede Pruncul . Caci Magdalena vine de la migdal , Mandorla ( v. materialul bogat in Rostislava Todorova , The Aureole and the Mandorla ) , care in ebraica este Luz , se zice , osul indestructibil din care invie trupurile . Luz este insa si Beit-el ( mentionat in Geneza ) , ´locul infricosator´ , Casa lui D-zeu si Poarta Cerurilor , dar si ´Piatra lui Iacob´ , caci acolo Iacob-Israel a avut viziunea Ingerilor . Mai e si un oras paradiziac , azuriu sau verde , ´al nemuririi´ , unde ingerul mortii nu poate intra (o mandala deci , ciudat de aseman. lingvistic de mandorla ). Mandorla apare , iconografic , atit pt. Nastere cit si pt. Inviere , fiind foarte cunoscut motivul giulgiului , cu Isus inviat ca prunc ( ca si simbolismul Mesei Altarului ) , asa cum Steaua apare uneori deasupra Crucii sau este chiar crucea de deasupra capului ( iar la botez este porumbelul Slavei ) ; ba , mandorla este chiar si in iconografia inaltarii Fecioarei , si nu intimplator Maria este un omonim , Magdalena fiind ´confundata´ cu celelate Marii , Maria din Betania , sora lui Lazar inviatul ( impreuna cu care ar fi emigrat in sudul Frantei , patria catarilor si a trubadurilor , dupa cunoscutele legende medievale , exploatate mercantil de Dan Brown ) , cu ´sora lui Isus´ , cu mireasa de la nunta din Cana , al carei mire nu este cunoscut ( simbolismul fiind totusi transparent ) , dar si cu Femeia Samariteanca si chiar cu Maria Egipteanca – o figura mitica in care pot fi recunoscute trasaturile Isidei , mentionata de Zosimus Panopolitanul si de la care ne-a ramas bain-marie – , si cu Miriam Profetesa , ´sora lui Moise´ sau cu Femeia invesmintata in Soare din Apocalipsa , Sapientia ( al carei travaliu aminteste , iarasi , de nasterea si lupta lui Horus cu Seth-Dragonul ) . Magdalena e si prima care roseste oua , alt simbol al invierii , fiind infatisata cu haine si val rosii , purpurii , insemn ´regal ´ ( se spunea ca era foarte bogata , de stirpe regala ) .
    Sau , in cuvintele anagogice ale lui Goethe despre Margareta lui ( sau a lui Bulgakov ) , Das Ewig-Weibliche zieht uns hinan .

  7. Daca in Romania si in interiorul BOR ar functiona meritocratia poate ca am fi putut citi un astfel de articol din partea unui din intelectualii BOR. Din pacate asa cum vedem cu toti, intelectualii BOR par sa nu mai existe. Si BOR-ul la fel ca politica din Romania, la fel ca univesitatile, la fel ca spitalele si ca multe alte par a fi confiscate de niste „hackeri” ai acestor sisteme. In limbaj uzual lumea le-ar spune mafioti. Cum facem sa aduce meritocratia innapoi in politica, invatamant, sanatate si chiar in sanul BOR, nu stiu. Nu am un raspuns. Daca cineva il are as fi tare curios sa il aud.

  8. Frumos text! :)
    Dar era bine daca v-ati fi limitat la partea frumoasa, FARA a mai incerca sa faceti „prozelitism de epidemie”! >:(
    Din pacate, Constantin are PERFECTA dreptate!
    Apropo: aveti macar o VAGA idee, cat baga in buzunar Chemical Brothers (dintre care unul e „liberal”, celalalt PeSeDist, pleaca-ai nostri, vin ai nostri) zilele astea? Dupa ce ORICUM au jumulit Statul roman de o GRAMADA de bani? >:

  9. Sunt unul din cititorii Dv…cred ca v-am citit aproape toate cartile. Sunteti printre putinii scriitori foarte buni pe care ii are Romania azi si textul acesta o demonstreaza. Ati facut bine ca l-ati parasit repede pe Iohannis si astazi cred ca va bucurati…meseria aia de purtator de cuvant nu vi se potrivea.
    Am fost de mai mute ori in manastirea San Marco din Florenta .Locul vibreaza de o frumusete aparte si de o liniste celesta. Aceste maini care nu se ating, vibratia aerului ….dintre maini , frumos spus.
    N-am citit ceva atat de frumos despre aer de la Radu Petrescu incoace….care spunea in jurnalul sau ca ne trebuie un pic de efort si vedem aerul din jur.si vibratiile lui. Nu aveti cum sa stiti teoria cuantica a vidului ,dar e asa cum o descrieti , un gol plin de vibratii si intr-o zi din aceste vibratii , dintr-un capriciu al vidului, s-a produs o explozie uriasa si a aparut universul nostru si unde intr-o periferie oarecare a sa, nu mai mare decat un graunte de nisip, se afla galaxia noastra si noi.

  10. Tatăl nostru
    Pater noster este rostită în 1817 limbi și dialecte.
    Smerenia, Uniunea, Iubirea, Iertarea și Stăpânirea de sine, pe care le trăieșți profund, rostind rând după rând, fiecare verset din Tatăl Nostru, ar fi trebuit să le aplici și în fiecare clipă a vieții tale în relație cu oamenii din jurul tău.

    Prin rugăciunea Tatăl nostru Iisus Hristos a vrut să ne transmită cele cinci principii morale esențiale care sunt și reguli de conduită creștină : Smerenia – starea în care te afli când rosteșți rugăciunea, Uniunea – rezultată din versetul ” precum în cer așa și pe pământ”, Iubirea – rezultată din versetul ” pâinea noastră cea spre ființă”, este principiul esențial spiritual al creștinismului, iubește-ți aproapele ca pe tine însuți, Iertarea – „și ne iartă nouă greșelile noastre”, Stăpânirea de sine – ” și nu ne lăsa să cădem în ispită”.

    Iubirea vine de la Tatăl, Iertarea o primim de la Fiul, Smerenia o primim de la Sfântul Duh prin taină botezului, Uniunea unește Treimea – Dumnezeu, Sfântul Duh și Iisus Hristos, iar Stăpânirea de sine consfințește jurământul – legământul, încheind în mod firesc semnul crucii.

    Este alegerea fiecăruia dintre noi să aplicăm în viața de zi cu zi aceste cinci virtuți morale creșține și să le transformăm în reguli de conduită : să iubim și să iertăm aproapele nostru, să fim smeriți față de cei din jurul nostru, să încercăm să fim uniți în familie și cu semenii noștri și să ne stăpânim pornirile rele.

    Mai simplu și mai la îndemână decât atât, nu putea face Iisus Hristos pentru a ne învăța IUBEȘTE-ȚI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI : să ne dăruiască o rugăciune, o învățătură spirituală esențială cu reguli de bună purtare față de semenii noștri și semnul crucii care să consfințească peste veacuri amintirea jertfei sale.
    Pâinea vieții este iubirea pentru aproapele nostru dăruită nouă de Iisus Hristos.

    • „Iubirea vine de la Tatăl, Iertarea o primim de la Fiul, Smerenia o primim de la Sfântul Duh …”

      Crezul Sfintei Treimi a fost formulat la Conciliul Ecumenic de la Niceea, convocat de Constantin cel Mare în anul 325.

      Vedeți dumneavoastră, astăzi, ca și atunci, există creștini care își iubesc frații într-un mod particular.

      Adică, spre exemplu, cultele neorpotestante, deși nu au mulți adepți în România – nici în privința combaterii vaccinării generale obligatorii, singura cale de a ne proteja eficient de virusuri, cum este și SARS-CoV-2 – , sunt extrem de vocale și susținute prin mass-media (deh, chestiune de potență financiară) în a-i reclama pe frații ortodocși că ar putea fi privilegiați.

      După cum am văzut, ortodocșii au stat în case de Paște și n-au fost privilegiați.

      Dar, s-a observat cu acest prilej că frații creștini neoprotestanți și catolici n-au nicio reținere în a se alia cu ateii și agnosticii atunci când este rost să-i înjure pe ortodocși. Dom’le, NICIUNA!

      Cam asta-i treaba cu ecumenismul creștin în numele căruia se manifstă iubirea la care vă referiți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tatiana Niculescu
Tatiana Niculescu
Tatiana Niculescu, scriitoare

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro