Home » Cultura »Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Iuda, populistul

Radu Preda octombrie 2, 2012 Cultura, Opinie, Politica & Doctrine, Societate/Life
30 comentarii 2,293 Vizualizari

Într-o lectură atentă la nuanțe, Iuda nu este doar trădătorul prin excelență, ci inclusiv prototipul populistului de oriunde și oricând. Să ne aducem aminte câteva episoade. Prima scenă se derulează în momentul în care, aflat în caza lui Lazăr din Betania, cel înviat după patru zile, Mântuitorul Hristos primește un semn de mulțumire din partea Mariei, sora celui readus din morți. Potrivit culturii orientale a ospitalității, aceasta Îi unge picioarele cu ulei prețios. Iuda, prompt, sugerează (sub forma unei întrebări) că, în loc să fi fost astfel risipit, uleiul putea fi vândut cu trei sute de dinari (era la curent cu situația de pe piață) care ar fi fost dați săracilor. Răspunsul lui Iisus este năucitor: de săraci nu o să scăpați niciodată, dar pe Mine nu mă aveți mereu printre voi (adică întrupat istoric). O astfel de replică, doar aparent cinică, era menită să domolească falsul angajament filantropic al celui care avea să Îl trădeze nu peste mult timp. A doua scenă are loc în chiar seara trădării, Iuda negociiind anterior prețul schimbării „partidului”, adică al ieșirii din cercul ucenicilor prin aderarea la grupul celor care doreau moartea Fiului Omului. Identificarea Acestuia are loc prin cunoscutul sărut al lui Iuda, adică prin utilizarea improprie a unui gest menit să camufleze în fapt opusul său. Ultima scenă fixează sfârșitul celui care, după ce a trădat, este cuprins de remușcări. Convins între timp că a trimis la moarte un om nevinovat – Iuda asistă din mulțime la procesul Mântuitorului –, el încearcă să îi convingă pe membrii sinedriului că se înșeală în privința lui Iisus. Aceștia îl trimit la plimbare, spunând că regretul lui îl privește doar pe el însuși. Autoexclus din rândul apostolilor și instrumentalizat de liderii religioși, Iuda este cu spatele la zid, găsind în sinucidere singura „ieșire”.

Ce înțelegem de aici în legătură cu zilele noastre? În primul rând, populistul este cel care îi transformă în mod sistematic pe alții în prizonieri ai propriului plan. Concret, îi invocă pe săraci, pe șomeri, actuali sau potențiali, pe bătrâni și pensionari, neavând jenă să mimeze solidaritatea cu oameni al căror destin îi este, în fond, indiferent. Cultivând romantismul social, populistul pare acel erou desprins din mitologie care, când totul părea pierdut, aduce soluția, propune planul de salvare. Este irezistibil. Casanova politic, amăgitor de profesie, escroc sentimental fixând cu coada ochiului banii (adică voturile) victimelor credule. Promite totul. Deschide orizonturi largi de așteptare, lipsite de orice legătură cu realitatea, exploatând fără scrupule capacitatea de autoamăgire a omului. Mai mult decât atât, populistul este cel care anunță vehement că va menține și întări starea de fapt. Victimele retoricii sale nu trebuie să facă niciun efort, altul decât acela de a-l vota. Încremenirea într-un moment istoric dat, anterior, este în fapt trăsătura generală a populismului, de unde și senzația irepresibilă de restaurație pe care o produce populistul ajuns la putere. Acesta vrea, de pildă, fie o „rasă pură”, care ar fi existat cândva, dar care s-a „diluat” între timp, fie o societate a egalilor, dincolo de diferențele naturale, așadar imposibil de ignorat, de caracter și înzestrări, fie o „Românie mare” sau o Ungarie pe măsură, adică revizuind radical geografia actuală etc. Lista „proiectelor” populistului este formată fără excepție din asemenea ajustări, îndreptări, corecturi, tăieri, reveniri, din binefaceri către asistații sociali și scumpiri pentru cei înstăriți. Pe scurt, cu un astfel de discurs, populistul va afișa un simț absolut al dreptății, va mima contopirea cu gloata pasivă, gata să aclame pe cel care îi livrează pâinea și circul aferent.

În al doilea rând, lecția lui Iuda ne arată că populistul se folosește de slăbiciunile sistemului, în situația biblică dată de tensiunea dintre evrei și ocupanții romani. În traducere actualizată, un stat slab sau un partid guvernamental inabil sunt mană cerească pentru tipologia în cauză. Tribunul intereselor poporului va tuna împotriva mafiei, a hoților și corupților, ascunzându-și cu grijă propria corupție și propriul interes material. În România de azi, în ciuda apartenenței la UE și NATO, nu se poate spune că șantierul statului de drept a fost terminat, că ne sprijinim pe instituții capabile să ne mențină pe linia de plutire indiferent de tangajul vieții politice și de valurile vituperanței liderilor acesteia. Dimpotrivă. Suntem într-o situație periculos de fragilă. Mizeria umană a populistului iese la iveală cu forța alunecărilor de teren după ploile lungi. Descătușat, antrenând cioturile demisiilor etice și pietrișul frustrărilor, noroiul ajunge în mijlocul pieței publice, murdărind totul în cale. Așa cum trădarea maculează iremediabil raportul dintre oameni și comunități, nimic nemaifiind ca înainte, populistul își propune să distrugă sau cel puțin să compromită tot ceea ce au făcut „alții”. El se vede pe sine începutul lumii și capătul istoriei, prima și ultima instanță deopotrivă, exercițiul puterii transformându-se inevitabil într-un delir.

În fine, ajuns la scadența propriei turpitudini, când lumina intră în tenebrele minții rătăcite, populistul nu mai are nicio soluție. Se trezește gol sufletește. După ce, asemeni lui Iuda transformat în avocat ad hoc al săracilor, părea să promită totul, acum nu mai poate garanta nici măcar pentru propria persoană. Nu îl mai crede nimeni și foștii aderenți îi cer procesul. Este un om mort. De la această stare de faliment total, de demascare a imposturii fundamentale pe care a instrumentalizat-o doar pentru pofta de putere și bani, la fuga definitivă prin sinucidere este doar un pas. Moartea nu are în asemenea circumstanțe însă nimic profund, tulburător sau eroic, ci pare epilogul așteptat pentru o dramă care s-a jucat prost de la bun început. În termenii artei dramaturgice, este formula cea mai „ieftină”, din lipsă de alternative, de inspirație, autorul „lasând” pur și simplu ca personajul să dispară. Combustia maximă de care se folosește discursul populist nu face altceva decât să grăbească momentul când vehicolul puterii trebuie să tragă la marginea drumului. Rămânând la termenii acestei comparații, nu foarte elegante, dar având avantajul clarității, diferența dintre politica de durată, cu respirație lungă și populism este dată de consum. În timp ce omul politic de carieră gândește în perspectivă, trecând inevitabil și firesc prin clipe diverse, având când șansa de a guverna, când pe aceea de a face opoziție (tot o șansă!), probându-și astfel caracterul, populistul nu vrea decât puterea, imediată și totală, punându-și în întregime resursele în slujba acestui scop unic. El nu posedă inteligența politică prin care să accepte înfrângerea, alternanța sau, în general, diversitatea actorilor, să aștepte, să aibă un proiect la care, de ce nu, să adere și alte forțe. Este motivul pentru care, la urma urmelor, soarta populiștilor este previzibilă. O veste bună pentru cei care, aici sau aiurea, se văd confruntați cu spectrul demagogiei politice. Important este de aceea să nu ne pierdem calmul și să nu dezertăm de la ideal.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "30 comments" on this Article:

  1. Dedalus spune:

    Iuda nu este pentru toata lumea “un tradator”. Chiar replica lui Isus “Fa ce trebuie sa faci” arata ca Iuda nu a fost nimic altceva decat un instrument al vointei divine. SA ne imaginam crestinismul fara Iuda…. Daca nimic nu-i provoaca suferinta, pentru ce ar mai trebui slavit Mesagerul? Cum si-ar mai indeplini El misiune, daca toti i-ar fi alaturi?

    Pilda este mult mai adanca decat pare si doar o intrepretare dogmatica de surpafata il face pe Iuda un personaj negativ.

    Cam la fel si cu “populistul”. Acesta e un personaj care a profitat de slabiciunile unui sistem, care are rolul pozitiv de a arata acele slabiciuni. Daca nu ar fi populisti, de unde ne-am da sema ca nu sunt anumite lucruri in ordine in societatea noastra?

    Esenta este prin urmare nu existenta populistilor, ci incapacitatea noastra de a inlatura cauzele aparitiei lor si, mai ales, ale succesului lor.

    Oricat i-am infiera si oricat i-am inlatura, ei vor aparea din nou, daca nu identificam si nu inlaturam cauza. Cat timp nu inlaturi umezeala, igrasia tot apare. O stergi si iar apare. Dai cu fungicid si iar apare….

    • sile spune:

      Sa nu facem confuzii. Chiar daca a facut ce trebuia facut, Iuda a tradat.

      • Umoristu spune:

        Si fara Iuda, ce se alegea de 2000 de ani de cre(s)tinism?
        De la incepuut se intra in grava disonanta cognitica, alergind in jurul cozii…
        E bolnav sa ai un zeu pe care l-ai omorit.
        E aiurea sa crezi in invieri.
        Dar si mai toxica pt psihic de dilemuta asta mica, de care teologii si popii se cam si feresc,…Iuda e chiar mai important decit isus, fara el…nu exista crucificare, nici asa numita inviere…si cam scapam de tot bilciul crestin …

        • vida clara spune:

          Nu-i rau cum zici, Umoristule. Esti pe-aproape.
          Problema nu e ca Iuda si-a transmis “concluziile trase” (tradand prin asta) ci ca “a avut la
          ce anume trage concluzii”. Din acest punc de vedere Isus poate fi conceput ca “cauza a unui
          efect” dar tot nu ii reduce cu ceva genialitatea.
          Atunci s-a copt fructul, atunci a cazut pe pamant. Felul in care l-au consumat oamenii e o alta
          poveste.
          Isus a spus ce a gandit, iuda a spus ce a auzit.
          Cum as fi facut eu, in locul oricaruia din ei? Nu stiu.
          Isus a fost strivit de contemporaneitatea lui asa cum vaduva din Zorba a fost strivita de
          comunitatea din care facea parte.
          Isus a fost prea diferit lumii contemporane lui.
          Cu mai mult de 2012 ani avans decat contemporanii lui, in mod deja clar. Continaum sa
          numaram.ani.

  2. costica spune:

    Intrebare: care-i Iuda, ca populisti sunt TOTI politicienii Romaniei ?!!!!

  3. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Excelent ! Concis, pilduitor, profund (fără exagerări). A fost nevoie de Apostolul Pavel și tot aparatul conceptual greco-roman (plus generații de gînditori) pentru a rafina și explicita mesajul relativ criptic și complet nou al Trimisului Domnului. Unii (cam mulți) nu au reușit NICIODATĂ să-l înțeleagă – vezi-i pe cei ce bat zilnic mătanii, după care își sfîșîie vecinii (prietenii, rudele, etc.). Sau… pe comentatorii precedenți.

    • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      O completare: expresia (chioară și consacrată) ”demagog” nu mai există ? Parcă ”populist” sună prea blînd.

  4. Vali spune:

    Îmi pare esențial faptul că populistul e, din capul locului, o prezență grasă și simultan difuză. Nu-l poți identifica profesional, nu are biografie, nu are dexterități de breaslă. Pe acest vid însă dospește o „stihieˮ, o voce torențială, expertă în veac, în neam și în desțelenirea plaiului. Populistul e un amestec de precaritate și incontinență. Cu cât insul e mai șters, mai mediocru, mai palid în datele lui personale, cu atât „misiuneaˮ lui politică e mai utopică. Sub platoșa barocă a eroului închipuit locuiește, de regulă, un nimeni în pijama.

  5. vida clara spune:

    In fiecare din noi, exista (si) Iuda domnule Radu Preda.
    Dupa cum in fiecare din noi exista toate animalele Pamantului.
    Depinde doar, de fiecare din noi, cum “domesticim” jungla asta, ce lasam sa iasa
    la drumul mare si ce tinem sub atenta supraveghere.
    In fiecare din noi zac toti ingeri si toti demonii acestei lumi.
    Depinde de fiecare din noi in parte pe care ii sculam din letargicul lor somn si le
    dam statut de “public relacion”.

  6. Christian spune:

    O foarte buna analiza a vremurilor actuale, intemeiata pe o analiza biblica de exceptie. Iudele sunt printre noi, iar adesea chiar in capul mesei. Singura cale pentru a nu ratatci este de a ne tine de Biblie.

  7. Sergiu Simion spune:

    Exista in mod incontestabil o fascinatie culturala pentru Iuda ca arhetip uman, tema tradarii fiind reluata magistral in literatura de Shakespeare care l-a creat pe celebrul Iago , si la noi de marele Caragiale care l-a adus la proportii meschine si comice prin celebrele sale personaje ( „iubesc tradarea , dar urasc pe tradator”) . Pe de alta parte, transformandu-l pe Iuda intr-un „ populist de oriunde si oricand ” (?! ) il demitizam , il caricaturizam , si il „miticizam” in stilul nostru inconfundabil , distrugand valoarea de simbol religioas , cultural, si implicit educativ, a arhetipului initial ( sa fim seriosi, Iuda de atunci nu facea politica…) . Aceasta pozitie este surprinzatoare din partea unei persoane cu pregatirea si competentele dvs. ( stricto senso si in sensul laic folosit in articol , cand ai tradat si ai o viata pe constiinta , nu esti un „populist”, ci un criminal !). In sfarsit , trebuie sa fim realisti si sa sa nu ne facem iluzii ca politicienii „de profesie”(cu infime exceptii) asculta cumva de vocea ratiunii necesare si suficiente , sunt sensibilizati catusi de putin de arhetipurile culturale si religioase ale umanitatii, asculta predici moralizatoare in biserica sau… citesc eseuri . De fapt, au cu totul alte prioritati, deoarece sunt perfect adaptati realitatii romanesti care pentru ei ,(dar nu si pentru cetatenii acesteii tari) este cea mai buna lume dintre toate lumile posibile.

  8. Adi Rus spune:

    Un articol elegant si excelent prin explicatii si paralelisme.

    Dupa definitia asta:…
    “În timp ce omul politic de carieră gândește în perspectivă, trecând inevitabil și firesc prin clipe diverse, având când șansa de a guverna, când pe aceea de a face opoziție (tot o șansă!), probându-și astfel caracterul, populistul nu vrea decât puterea, imediată și totală, punându-și în întregime resursele în slujba acestui scop unic”…

    toti politicienii din Romania sunt niste populisti incurabili. Deci ce ne facem?

    In alta ordine de idei, eu ca om care antipatizeaza dintotdeauna stanga si deci USL nu pot sa nu recunosc ca ma bucur intr-un fel pentru ce ii face Diaconescu lui Ponta si USL-ului. Ii bate cu propriile arme. USL-ul a fost primul care a deschis robinetul populismului. Ei, lasa sa vada si ei cum e. O sa le fure Diaconescu vreo 10% din electorat si o sa ma prapadesc de ras cand o sa vad USL-ul tot in opozitie desi vor avea probabil undeva intre 45% si 49% din mandatele viitorului parlament.

    Asta e. Viata are de multe ori un simt foarte fin al ironiei. Au marsat pe populism? Pai acum le da Diaconescu cu populismul la fund, daca imi este permisa expresia. :) )

    Va trebui sa vina o vreme cand si clasa politica sa se vindece de populism iar poporul sa se imunizeze in fata lui.

    • David spune:

      Gresesti, Basescu cu „sa traiti bine” si promisiunile dinainte de campanie a inaugurat un populism de proportii.

  9. DanielT spune:

    Sunt de acord cu Sergiu Simion.
    Arhetipul Iuda se poate mula perfect pe profesorul de religie sau pe preotul din biserică, referitor la principii care în teorie ar trebuie să-i ghideze viaţa şi sfârşeşte prin a fi ghidat de pasiunea pentru material.
    Maşini scumpe, vile, catedrale, sume cerute, comercializare.
    Interpretabile, tot atâtea semne ale trădării într-un sens al îmbrăţişării pierzaniei.

  10. DanielT spune:

    Iar discursul ultimelor zile practicat de anumiţi oameni de cultură cu afinităţi pentru credinţă , pe contributors, de la articolele cu titlul Jos Dumnezeu (nici un agnostic sau ateu care şi-a exprimat părerile civilizat , nu şi-a permis o asemenea afirmaţie de o violenţă verbală – oa asemenea violenţă sugerând un tip de extremism moral ideologic), precedat de articolul domnului Constantin Bălăşoiu, şi a altor domni în ziare, Camil Roman de exemplu, iar acum sfârşind pe tema trădării a domnului Radu Preda(interpretată printr-o viziune de rescriere a unui arhetip în favoarea evident a unei concepţii despre trădare, interpretare pro-religioasă a eşecului capacităţii societăţii româneşti de a propune politicieni de valoare). E clar , există o iritare legată de prezentarea unor argumente care lovesc în propria lor convingere despre construirea universului social pentru ei unul dintre piloni fiind religia(pe lângă limbă) pentru alţii acest pilon este unul şubrezit de timp, realitatea tinde să spună că e cu rol decorativ şi nu de rezistenţă.

    Am să prezint un contraviziune.

    Iuda e un nume, concept relativ e definit în funcţie de tabără. Pentru unii trădător pentru alţii erou.

    Iuda nu există în context fără o idee dominantă majoră.
    Iuda reprezintă abdicarea de la acea idee unică în favoarea unei altei idei(diversitate în opoziţie , idee minoritară sau mai dominantă). Iuda poate fi universitarul ce a părăsit ţara şi a îmbrăţişat principiile mai largi a unor culturi mai diversificate.Cumpărat de Iuda poate fi definit după criteriile teoretice, Nicolae_Steinhardt la extrem de către tabăra credincioşilor iudaici.,Un Iuda politicianist poate fi numit Carol I, din perspectiva principilor de Hohenzollern de către aceştia din urmă, atunci când acesta din urmă a sacrificat interesele primilor în favoarea intereselor societăţii unde a fost impus. Iuda poate fi definit tot relativ în persoana lui Ghandi de către britanici. Sau Oppenheimer de către ceilalţi fizicieni, când a exprimat un punct de vedere opus epocii sale privind temerile legate de capacitatea umană de a controla energia nucleară. Sau de ce nu, Constantin întemeietorul Bizanţului care a abdicat ideea unui imperiu roman în favoarea unei teocraţii. Iuda a fost numit şi generalul Pacepa care a abdicat de la regimul comunist, dar care a făcut cunoscut acest regim peste hotare.

    Dizidenţii în general pot fi uşor picturaţi ca şi Iuda.

    Există un rol social utilitar a lui Iuda în interpretarea a ceea ce Durkheim remarca întărirea coeziunii societăţii. Crearea unui ţap-ispăşitor în afara grupului care întăreşte propiile convingeri ale grupului în competiţia cu alte grupuri.

    Iuda e departe de a fi o poveste religioasă. E un ritual social din fiecare zi prin care ne schimbăm prietenii, ne îmbogăţim cultura, renunţând la o parte din trecut la un câştig în care ipotetic credem spre viitor.

    Iuda înseamnă abandonarea trecutului în favoarea viitorului, acceptarea unor prieteni noi şi abandonarea altora mai vechi, a ideilor vechi în favoarea altora noi în speranţa reînoirii, schimbarea status-quo-ului actual.

    Oamenii au nevoie de Iuda şi arginţii lui ca să evolueze? Sau nu? O întrebare deschisă.

    • Vali spune:

      @ Daniel T

      Iuda nu înseamnă nici flexibiitate creatoare, nici patos reformator, ci oportunism murdar. Poți face avangardă și fără să-ți vinzi anturajul, poți umbla critic la prestația sau efigia unui apropiat, fără a recurge la cafardaj. Iuda nu intră în același panteon cu Spartacus și Mahatma Gandhi. Nu din amor față de iudei trădează nedemnul apostol, ci dintr-o nătângă frustrare politică, dublată de o ambiguă slăbiciune pentru… ochiul dracului.

      • frank g. schmidt spune:

        stimabile vali,

        personajul iuda este foarte interpretabil. o ipoteza este de exemplu: nu-mi place ca mergem catre cultul personalitatii, iau 30 de arginti si plec. poate respectivul personaj nu se simtea bine in lumina reflectoarelor.

        • Vali spune:

          Domnule Frank G. Schmidt,

          Când te stingheresc „mondenitățileˮ Maestrului sau prestigiul unui cerc căruia îi aparții, părăsești cantonamentul și-ți cauți arhipelagul optim, formula de colaborare dorită. Nu otrăvești apa vechilor intimi, nu-i dai pe mîna călăilor.

          • frank g. schmidt spune:

            stimabile vali,

            absolut corect. deci realitatea romanilor este ca au fost “salvati” de iude (ma refer la personajul arhetipal) acum aproape 23 de ani. apetenta pentru arginti se mai mainfesta si astazi – asadar asistam la o tradare in continua desfasurare, parafrazand un tradator. la atati martiri exista un pericol minimal sa se contureze vre-unul, asa ca iudele dorm destul de linistite.

      • vida clara spune:

        Spartacus. Al doilea om al istoriei (dupa filozoful Isus) pe scara mea de valori.

        • Vali spune:

          @ vida clara

          Prunc fiind (pe la vreo 6 sau 7 ani), nu mă mai puteam despărți de cartea lui Raffaello Giovagnoli despre Spartacus. Era drogul nobil al lecturilor mele timpurii.

          • vida clara spune:

            @ Eu, am vazut, pe la 8 – 9 ani, la “Caminul cultural” (in satul meu unde de-abia ajungea cine
            stie cand “caravana” si schimba (operatorului) rola.
            De obicei nu dadeau la “matineu” filmele pe care le “rulau” seara celor “mari”.
            Cert e ca atunci, mai mult m-am ingrozit de cruzimi.
            De atunci, si pana acum cu youtube, nu l-am mai vazut, iar dupa ce l-am vazut asa cum l-a
            intruchipat Kirk Douglas, desi nu dau filmul (ca concept) pe carte, nu am simtit nevoia sa mai
            si citesc (istoria asta).
            La vreo 30 de ani distanta, ca dintr-o fulgeratura, din viteza autocarului in care calatoream,
            i-am vazut statuia intr-un sat din Bulgaria.
            Desi datele ar putea pare putine (dar se relationeaza cu multe alte) reprezinta din punctul meu
            de vedere, in principal pentru ceea ce a facut pentru libertatile umane, al doilea om al “istoriei
            speciei umane” (cum spuneam, dupa filozoful care a ramas in istorie cu nikename-ul de Isus).

  11. bugsy spune:

    Cu tot respectul pentru pregatirea dvs teologica, dar asocierea Iuda – populism este nu doar fortata, ci total gresita. Referitor la pilda din casa lui Lazăr din Betania, cel înviat după patru zile si la unsul picioarelor cu ulei, reactia lui Iuda este cat se poate de corecta, normala si , ca sa folosesc un termen contemporan, conforma cu “job description” sau. Poate uitati ca Iuda este “trezorierul” celor 12 apostoli, functie extrem de importanta in care chiar Iisus il numeste pentru ca are incredere in el, pentru ca il considera superior celorlati apostoli. asa ca reactia lui Iuda este cat se paote de normala si logica? Ati vazut vreun contabil darnic de mana? Apoi, nu este Iuda cel cu care Iisus discuta chestiuni filosofice in limba greaca? Mai mult, Iuda este singurul apostol care nu este din Galileea, asa cum sunt ceilalti. Asta pentru a arata ca este diferit de ceilalti apostoli! Si Mantuitorul stie acest lucru. Deci, Iuda numai populist nu este. Popular, poate!

  12. frank g. schmidt spune:

    stimabile domn preda,

    din perspectiva crestina desigur ca am convingerea ca nu se pot aduce critici articolului dumneavoastra. numai ca incurcati un pic planurile in momentul in care treceti in alte stiinte, la fel de “inexacte” precum religia si incercati sa insinuati arhetipuri.

    imi permit doua idei in acest plan:
    1. iuda creator al maritriului si apoi implicit al credintei crestine. s-ar fi putut fara iuda? atentie!!!! in fata unei curti jurisdictionale corecte nu aveti voie sa “evadati” in speculativ.

    2. pe parcursul vietii ni se intampla des ca, chiar si in lucruri destul de serioase, sa ne schimbam parerea. asadar devenim “tradatori”. ajungand la o rascruce de drumuri, ne dam poate seama ca nu am servit cauza “dreapta” si atunci avem nu numai optiunea, dar si obligatia fata de noi insine sa constientizam acest lucru si sa ne punem in slujba acelei cauze pe care am “descoperit-o”, tradand in termenii descrisi de dumneavoastra vechea cauza. aici vorbesc iarasi in contextul arhetipal si nu cel crestin – unde iuda este un tradator, punct si de la capat.
    in recenta noastra istorie securitatea in ’89 l-a tradat pe ceausescu, fara a crea un martir, cel putin nu in acceptiunea unui suficient de mare numar de cetateni. tovarasul basescu a tradat cauza socialista si s-a proclamat de dreapta (unul dintre multi, dar il numesc “arhetipal” caci e cel mai vizibil momentan).

    in alta ordine de idei, in acceptiunea mea, populismul nu poate fi asociat cu iuda, caci, poate datorita pregatirii mele religioase lacunare, nu stiu ca iuda sa fi incercat sa raspandeasca de sine statator astfel de idei si sa-si atraga discipoli. daca eu ii spun fiului meu ca daca donand 10 euro unei organizatii caritabile dam 10 zile unui copil amarat din zonele de catastrofa de mancare nu cred ca pot fi acuzat de populism. desigur pilda este pilda si trebuie accesata in viziunea biblica, dar pana la populism cred ca este cale lunga.

    asadar, revenind pe plaiurile mioritice si tinjind dupa dreptate si adevar am ajuns sa traiti bine. asta nu inseamna ca pe ceilalti i-as considera mai putin stangi.

  13. Simona spune:

    Un pion, un simbol, un prost ce si-a jucat rolul asta este iuda pentru mine, insa eu sunt de parere ca daca un Iuda nu ar fi fost nu ar mai fi fost crestinismul, ma indoiesc ca daca nu ar fi fost invierea Domnului ar mai fi crestisnumul, cel putin asa cum este azi.

    • Dedalus spune:

      Pai da, Iuda a fost condus de divinitate sa tradeze. Dar nu era prost sau un pion, ci o unealta. Ar fi fost prost daca ar fi putut alege si nu a ales ce trebuia. Dar el nu a avut putinta de a alege, a fost impins de divinitate sa tradeze. Prin urmare, nu are cum sa fie un prost. As spune chiar ca a fost la fel de divin ca si Iisus Insusi, cat timp Ambii erau obligati sa joace roulirle respective.

      Dar dincolo de disputa teologica, cred ca un populist nu poate fi considerat asemenea lui Iuda, deoarece daca Iuda a fost necvoit sa actioneze astfel, populistul se supune propriei judecati.

      Dart, mai ramane si ideea raului necesar. Focul produce fum si bolile societatii produc astfel de tumori, cum e politiicanul populist. Boala trebuie tratata, altfel degeaba dai aspirina pentru durere…

  14. crap spune:

    lasand la o parte semnificatia adevarata a tradarii lui iuda, nu inteleg de ce se da vina pe populist sau populisti.. care-i vina lor? ei incearca, daca se prinde, nenorocesc generatii, daca nu, bravo ptr societatea care-i tine la distanta, ii marginalizeaza. o societate bolnava va fi impanzita de populisti si condusa de ei; daca vi se pare ca asta e cazul, e timpul sa va intrebati ce-ati facut ca sa evitati lucrul asta.. de obicei e ‘societatea civila a dormit’ sau ‘structurile statului nu si-au facut datoria’. Sa nu ne fie frica de populisti decat daca suntem prosti, sa ne fie frica de o societate bolnava de ura si fara cei sapte ani de acasa (fara respect/consideratie fata de celalalt); totul se trage de aici.

    daca unul te face din vorbe desi iti dai seama ca n-are substanta in ce spune, care e adevarul: e el foarte destept ori esti tu cam prost bine ? inclin spre a doua..

  15. vida clara spune:

    Eu zic (si voi mai zice) ca la romani, spre a se sparge monopolul si in ceea ce priveste
    religia ,tot o forma de politica dar care se vrea “inglobanta a oricaror altor politici” (sau
    “deasupra”) declinarea apartenentei politice sa se faca prin vot.
    Adica, ca orice vot, si liber si secret in acelasi timp, afara din constrangerea a altceva
    decat “propria constiinta”.
    Atunci am avea lucrurile cu adevarat masurate si am proceda in adevarata cunostinta
    de cauza spre adevaratul “bine al tuturor”.

  16. kinn spune:

    Asta e o judecata retroactiva. Adica dupa ce stim ca Iuda a fost rau, ii mai gasim si alte vini retroactiv. Intrebarea este: unui martian care nu stie povestea si citeste evanghelia pentru prima oara, inainte de a ajunge la deznodamant i s-ar mai parea populist Iuda? Sau poate ar gasi populism si la altii, dintre apostolii cei buni?

  17. Lot spune:

    Iuda nicidecum nu avea cum sa tradeze pentru cei 30 de arginti cum se spune, de ce nu avea cum sa tradeze? deoarece provine dint-ro familie foarte instarita, era practic cel mai bogat dintre apostoli, va dati seama ca pentru el, cei 30 de arginti erau nimic.
    Evanghelia si religia in general e facuta pentru naivi si oameni ingusti la minte.
    Dumnezeu nu il gasiti in religii, pe Dumnezeu il puteti cunoaste doar dupa munca lui, el ne-a dat sufletul care se afla in corpul nostru, el a creat natura, pasarelele, copacii, tot ce nu e facut de om , e facut de creator.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Radu Preda


Radu Preda

Titularul cursului de Teologie sociala ortodoxa a Facultatii de Teologie Ortodoxa din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj. Director fondator al Institutului Roman de Studii ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)