Home » Cultura »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Izbânda intelectuală si psihologia subteranei: H.-R. Patapievici despre războiul civil româno-român (Updated)

Vladimir Tismaneanu martie 23, 2012 Cultura, Politica & Doctrine, Societate/Life
59 comentarii 5,065 Vizualizari

Se spune ca nimic nu reuseste mai bine decat reusita. Asa stau lucrurile cand traim in normalitate. De ani de zile, insa, dreptul la normalitate, cum il numeste N. Manolescu, este contestat. Sudalma, minciuna, agresiunea verbala, pamfletul vituperant, chiar obscen, injuria sordida, tin loc de argument rational. Opera lui Horia Patapievici este una solida, originala si de natura sa inspire gandirea neinregimentata, opusa incolonarii de turma. Filosoful este un neostenit soldat al libertatii. Ii repugna societatea inchisa, tiraniiile de orice fel, utopiile constrangatoare.

Sa amintesc aici ce a insemnat revista “Idei in dialog” si cat de mult ii ducem lipsa? Actiunea sa intelectuala pe linia Institutului Cultural Roman este una de veritabila zidire dupa cele mai riguroase criterii ale nepartinirii, ale sincronismului si ale deschiderii axiologice. Nu o fundatura autarhica, ci o lucrare dinamica si integratoare. In loc sa fie pretuit pentru aceste impliniri, este, iata, hulit. Nu de multi, de putini. Multi sunt insa cei care, stiind ce-a facut si ce face Horia, prefera sa taca, sa chicoteasca prin unghere obscure, sa tolereze infamia. Tacerea in raport cu asemenea miselii se numeste complicitate.

Nu e vorba nicidecum de ceea ce unii se grabesc sa eticheteze, cu satisfacuta si malitioasa superbie, drept “auto-victimizare”. Faceti o cautare pe internet cu numele lui Horia Patapievici si veti concede ca asa stau lucrurile. O armata de anonimi nu se invrednicesc, se pare, decat cu asemenea mizerii. Indivizi care nu pot iubi, nu stiu sa admire, dar care exulta cand e vorba de a jigni, de a macula, de a umili, de a injosi, de a lapida simbolic un intelectual. Nu cred ca Horia Patapievici este unul dintre oamenii cei mai detestati din Romania. Sute de timisoreni au mers sa-l auda, sa-l vada. Un numar infim de emisari ai neantului valoric au organizat o jalnica “demonstratie”. Din nefericire, asemenea istericale marginale sunt prea repede mediatizate, iar vocile majoritatii normale sunt ignorate. Acestea sunt insa cele care conteaza, nu cele ale falsificatorilor de sensuri, de citate, de valori. In subterana e bezna. Horia Patapievici traieste sub semnul nobilei lumini a spiritului.

Public mai jos fragmente din interviul acordat de H.-R. Patapievici jurnalistei Melania Cincea de la publicatia timisoreana “Timpolis”. Este vorba de un text care demonteaza cu maxima precizie mecanismele minciunii, gramatica ponegririi, sofismele care ajung sa legitimeze cele mai dezgustatoare calomnii. Nu exista niciun argument, am mai scris-o, care sa justifice atacurile huliganic-rasiste. Cei care spun ca H.-R. Patapievici “plateste” acum pentru ca nu a devenit un critic al lui Traian Basescu mint. Opera lui Horia Patapievici a fost denigrata inca din anii 90, deopotriva de fundamentalistii patriotarzi, de maniacii ortodoxisti si de corifeii corectitudinii politice. Cum a scris candva ganditorul politic Albert Hirschman, urile comune duc la concubinaje stranii.

Ceea ce s-a intamplat insa in ultimii ani a fost preluarea si chiar potentarea acestui gen de discurs, stigmatizant, distructiv si mistificator, de catre oameni care pareau onorabili. Este cdeea ce observa, cu imensa tristete, Mircea Cartarescu in editorialul sau de astazi din “Evenimentul Zilei: “Vedem zilnic cum mari oameni de cultură sunt hăituiţi, ca nişte cerbi înconjuraţi de lupi, de inşi care nu au nici autoritatea morală, nici competenţa să o facă. Care nu-i citesc, care-i urăsc intens, pentru că văd în popularitatea lor propriul lor eşec uman şi profesional. Vedem zilnic, de asemenea, cum cei puţini, folosind injuria şi bâta, golesc treptat forumurile de oamenii civilizaţi, care ar fi dorit să folosească libertatea de exprimare pentru schimbul calm de idei. Se ridică astăzi, în România, şi va ajunge la putere curând, nu clasa de mijloc, educată şi activă, pe care-o visăm toţi, ci un nou populism, pe lângă care cel din deceniul trecut va părea doar o mişcare de amatori. Amurgul intelectualilor n-ar trebui să bucure pe nimeni. El înseamnă amurgul educaţiei şi transformarea lumii noastre într-un loc necivilizat şi barbar. Nu mai citim şi nu mai gândim, lăsăm televiziunile să decidă ce ne place şi ce nu ne place. Avem sentimentul amar că am ratat marea şansă a democraţiei, că am schimonosit această idee, ca şi pe cea a egalităţii, în comunism.”

Update: Revine uneori, pe forumuri si bloguri, o referinta quasi-obsesionala la un interviu din 2009 acordat de H.-R. Patapievici unui ziar spaniol (La Vanguardia). La vremea respectiva, in decembrie 2009, presedintele ICR a trimis un comunicat catre principalele agentii de presa. Era in plina campanie electorala, nervii erau incordati la maxim, prea putini mai aveau timp sa citeasca acele indispensabile clarificari. Ma intreb de ce unii continua si azi sa ignore comunicatul si perpetueaza aceleasi alegatii despre care ei stiu pertinamente ca sunt departe de adevar?

Comunicat

În legătură cu articolele apărute pe situl „www.inpolitics.ro”, pe situl ziarului „Gândul” (ww.gandul.info) şi pe situl Realitatea TV (www.realitatea.net), în care este reluată o afirmaţie atribuită mie de jurnalistul spaniol Félix Flores, consider că cea mai bună punere la punct, în sensul restabilirii adevărului, este un fragment dintr-un mesaj email pe care însuşi jurnalistul spaniol Félix Flores l-a adresat serviciului de presă al ICR, ca urmare a solicitării de precizări venite din partea acestuia şi al agenţiei de presă Mediafax.

Iată textul original: „Mr. Patapievici did not mentioned [sic] the existence of any tape about Mr. Geoana: he just said that Mr. Basescu was offered such a thing and he rejected it. He was not talking about videos -true or fake or may not exist- or against anybody but about Mr. Basescu’s moral attitude.”

Iată şi traducerea în limba română a acestui text: “Dl. Patapievici n-a menţionat existenţa vreunei casete privindu-l pe dl. Geoană: el a spus doar că d-lui Băsescu i s-a oferit o astfel de casetă şi a refuzat-o. N-a vorbit despre videocasete – adevărate sau false sau care există sau nu – ori îndreptate împotriva cuiva, ci despre atitudinea morală a d-lui Băsescu.”

Am pomenit de existenţa acestei casete, fără alte referiri, pentru a sublinia diferenţa dintre atitudinea adversarilor preşedintelui Băsescu, care s-au pretat la falsificarea unei casete pentru a-l compromite, şi atitudinea preşedintelui Băsescu însuşi. În discuţia cu jurnalistul spaniol nu am făcut nici o referire negativă ori derogatorie la adresa d-lui Geoană, aşa că aprecierea domniei sale cum că „Patapievici umblă cu porcării” este gratuită, consecinţă regretabilă a dezinformării.

Consider că orice supra-interpretare, ignorând precizările făcute de însuşi jurnalistul spaniol în emailul menţionat, reprezintă o speculaţie în afara adevărului.

H.-R. Patapievici,

Preşedinte ICR

Păreţi a fi captiv într-o stare de fapt, pe care aţi numit-o „război civil româno-român”. Care este casus belli, în cazul Dvs.?

HRP: Acuzaţii stranii, aberante, fără niciun raport cu realitatea: că l-am injuriat pe Eminescu (nu am făcut-o), că am batjocorit poporul român (nu am făcut-o, textele mele din Politice sunt dragoste ultragiată, orice om normal înţelege imediat asta), că atac etnia română (nu am făcut-o), că sunt inte­lec­tualul lui Băsescu (nu sunt intelec­tualul nimănui), că sprijin dictatura lui Băsescu (nu sprijin dictatura nimănui, iar preşedintele nu a instaurat nicio dictatură), că nu sunt român şi că nu am dreptul moral de a conduce I.C.R. (sunt român şi am tot dreptul moral să conduc I.C.R., am dovedit-o în multe feluri), că sunt linguşitorul Puterii (nu am linguşit niciodată pe nimeni), că am distrus Institutul Cultural Român (nu l-am distrus, dimpotrivă, l-am in­ventat din multe puncte de vedere, fă­cînd din el o instituţie competitivă in­ternaţional şi respectată), că sunt “gro­parul culturii române” (o inepţie fără margini), că tatăl meu a fost fie gesta­povist, fie enkavedist (calomnie neru­şinată), că m-am născut în cartierul Pri­măverii (minciună), că sunt agent străin (calomnie ordinară), că “gena tră­dării” este ereditară în familia Pa­tapievici (aberaţie rasistă). Cum ve­deţi, aberaţii. Aberaţii totale, care merg de la instituirea delictului de opinie (opinia faţă de Eminescu, de pildă), trecând prin calomnii neruşinate şi rasiste (acuzaţiile împotriva tatălui meu, confecţionarea mea ca evreu), şi ajungând până la minciuni patente, instrumentate politic (că aş fi “lin­guşitorul” lui Băsescu, că aş fi “stâlpul ideologic al puterii” etc.). Aberaţii menite să mă asasineze moral şi, dacă cineva, vreun patriot bine intenţionat, va pune şi mâna pe secure, să mă elimine şi fizic, nu doar moral – cu atât mai bine. Este o campanie de ură şi de asasinare împotriva mea, care, cum spuneam mai devreme, face parte din războiul civil româno-român, care a fost declanşat din raţiuni politice, ca luptă pentru dobândirea puterii politice, imediat după condamnarea în Parla­ment a comunismului, în 18 decembrie 2006.

Este un război iniţiat de partidele politice care vor să ajungă la putere prin înlăturarea imediată a lui Traian Băsescu din poziţia de preşedinte, un război întreţinut în mod cu totul ires­ponsabil de trusturile de presă conduse de foşti colaboratori ai securităţii, de infractori de drept comun şi de oameni de afaceri cu interese vitale în acapa­rarea resurselor statului, trusturi de presă care în cinci ani au reuşit, prin cinismul, minciunile şi propaganda lor, să distrugă complet jurnalismul româ­nesc. Spun că o fac în mod iresponsa­bil, pentru că otrava pe care o toarnă zilnic în urechile noastre este ura, este resen­timentul, este invidia, este insti­garea la violenţă. Din acest motiv, în ultimii ani, de când suntem în plin război civil, viaţa în ţara noastră a devenit ires­pi­rabilă pentru majoritatea românilor.

(…)

Sarcina mea este să fac cunos­cu­tă peste hotare cultura română. Nu ce­ea ce cred unii că este cultura română ori ceea ce cred alţii că nu este ea. Nu este rolul vreunei instituţii să decidă ce anume din cultura română de azi este cu adevărat românesc şi ce nu este cu adevărat românesc. Cei care mă criti­că pentru ce fac doresc să mă tragă la răspundere pentru ce nu fac. Fireşte, pentru ei, ce fac e în folosul altora, ce nu fac ar fi fost în folosul lor – de unde nemulţumirea. Simţiţi cât de absurd e?

Filozofia mea este neutralitatea in­sti­tuţională şi transparenţa instituţio­na­lă. I.C.R.-ul de azi este un mediator trans­parent şi nepartizan între piaţa cultu­rală românească, aşa cum este ea, şi pieţele culturale unde dorim să fim cunoscuţi. Instituţia pe care o con­duc este o fereastră, nu un arbitru ori un judecător. Eu nu am un mesaj politic al instituţiei, mesajul meu este mesajul artiştilor români. Rezultatul este că aşa, prin această neutralitate, am putut face cunoscuţi mult mai mulţi artişti români decât au reuşit înaintea mea cei care au adoptat filozofia contrară, care spune : “Cultura română este ceea ce decid eu că este cultură română”. Nu, nu eu decid cine are valoare, ci piaţa culturală liberă decide. Eu nu fac propagandă, eu prezint cultura română aşa cum este ea şi aşa cum artiştii români şi-o reprezintă. Revoluţia pe care am făcut construind I.C.R.-ul de astăzi constă în a le fi dat artiştilor ro­mâni toată vocea; eu, ca instituţie, in­terzicându-mi să am vreuna.

Nu este prima dată când sun­teţi ţinta atacurilor verbale – ca­re merg de la o gamă largă de im­precaţii la ameninţări –, ceea ce înseamnă că re­pre­zen­taţi un pericol. Pentru ce? Pen­tru cine?

Fac parte dintr-un grup de oa­meni foarte înjuraţi, din 2007 încoace. Pe mine mă las la urmă, deşi nu sunt cel mai puţin înjurat. Vladimir Tismăneanu este înju­rat şi pentru ce face, şi pentru ce nu face. Şi pentru ce e, şi pen­tru ce nu e. Pentru orice. Pen­tru că e Vladimir Tismăneanu. Mir­cea Mihăieş, la fel. Orice ar spu­ne, este înjurat. Săptă­mâna as­ta este înjurat că a spus X. Săp­tămâna viitoare este înjurat că nu mai spune X. E înjurat şi când e pentru, şi când e contra. Ga­briel Liiceanu, la fel : este înju­rat şi pentru ce a spus despre Rege şi pentru că nu o mai spu­ne. Andrei Pleşu, şi el un “inte­lectual al lui Băsescu”, şi-a luat toate distanţele de Traian Băses­cu: l-a criticat, l-a ad­monestat etc. Nu contează. Tot “inte­lectua­lul lui Băsescu” rămâne. Odată mi-a spus la telefon : „Dragă, ce să fac? M-au «căsătorit» cu Tra­ian Băsescu”. Despre mine, am vorbit deja. Mi se reproşează şi ce fac, şi ce nu fac. O universi­ta­ră de la Observatorul cultural mi-a pus în gură un citat de adulaţie către Traian Băsescu, pe care l-a inven­tat, cu argumentul stupe­fiant : chiar dacă nu l-a spus Pata­pievici, ar fi putut să o facă. Ori­ce procedeu, oricât de neo­nest, e acceptat când e vorba de a-i în­fiera pe “intelectualii lui Băses­cu”, aceşti duşmani ai po­porului, ai demo­craţiei, ai duş­manilor duşmanilor duşmanilor noştri.

Or, ce înseamnă asta? Cu ce avem de-a face când unui grup de oameni li se reproşează şi ce spun, şi ce nu spun? Când sunt diabolizaţi şi pentru că spun, şi pentru că nu spun? Înseamnă că avem de-a face cu o fantas­mă, cu o fantasmă colectivă. Cine a inventat-o, nu ştiu; cine o alimen­tează, ştiu. Proble­ma este că, acum, această fantasmă a intrat în mecanismul impredictibil al urii care alimentează războiul ci­vil româno-român, iar intelec­tualii “fini”, care se hrănesc din întreţinerea ei, se joacă deja cu instigarea la violenţă fizică. Vla­dimir Tismăneanu este ame­nin­ţat pe forumuri cu moartea, de oameni care invocă exact argu­mentele intelectualilor “fini” care şi-au făcut o meserie din stigmatizarea “intelec­tualilor lui Băsescu”. La care se adau­gă, trebuie să o spunem, atacurile antise­mite. Tismăneanu este atacat, ca evreu, cu o neruşina­re care mă îngro­zeş­te. Iar cei care monitorizează anti­semitismul din România se prefac că nu ob­servă atacurile antisemite îm­potriva lui Tismăneanu.

Care este, totuşi, relaţia dum­neavoastră, ca „in­telectual al lui Băses­cu”, cu Traian Bă­sescu?

E simplă. Nu am avut nicio întâl­nire cu Traian Băsescu până în clipa în care acesta a deve­nit preşedinte, când m-a chemat la Cotroceni ca să-mi propună con­ducerea I.C.R. Nu am scris nicio­dată despre Traian Băses­cu îna­inte de a fi ales. Afirmaţia că m-ar fi recompensat pentru ser­vi­ciile aduse, dându-mi con­du­ce­rea I.C.R., este o aberaţie. După numirea mea la I.C.R., am scris despre Traian Băsescu nu­mai cu ocazia suspendării lui şi pentru a critica diabolizarea sa ca dicta­tor. Suspendarea sa din 2007 mi se pare şi acum o mon­struozi­ta­te politică, făcută prin nesoco­ti­rea Constituţiei, iar teo­ria că Bă­sescu ar fi dictator mi se pare o mistificare politică de proporţii. Sunt atât de scârbit de toate aceste min­ciuni, că nu mai am putere să argu­mentez evidenţa: o evidenţă care, în Ro­mânia, are aerul că e un para­dox, atât de sa­turat de minciu­nă a devenit spa­ţiul nostru public, otrăvit în toa­te felu­rile de iresponsabilii care vor să ne aducă la război civil.

În rest, pe linie profesio­nală, relaţiile cu preşedintele sunt corecte, deşi mult mai rare decât mi-aş dori. Pre­şedintele nu ne-a cerut niciodată socoteală de nimic, nu a intervenit în fa­voa­rea nimănui (miniştri ori par­lamentari au făcut-o), nu a făcut nicio­dată nicio presiune, nu a in­tervenit în niciun fel în politica şi strategia Insti­tutului. Aşa da, dictator! Fireşte, pre­şedintele e informat de iniţiativele interna­ţionale ale I.C.R.-ului, în chestiu­nea relaţiilor cu China, cu Rusia, cu lumea arabă, cu EUNIC etc.

Pentru istoria care se va scrie: Traian Băsescu nu a inter­venit nicio­dată, subliniez, nicio­dată, în politica Institutului. S-a comportat ca un pre­şedinte scru­pulos şi corect. V-o spun în faţa lui Dumnezeu. Deşi, evident, se va afirma că spun ce spun pen­tru că sunt linguşitor cu preşe­dintele. Toată fan­tasma asta cu „intelectualii lui Bă­sescu” nu are nicio bază. Îi cunosc bine pe Vladimir Tismăneanu, pe An­drei Pleşu, pe Gabriel Liiceanu, pe Mircea Mihăieş. Nu suntem deloc „intelectualii lui Băsescu” în sensul în care am fost zugrăviţi.

Ce spun, fireşte, nu trebuie citit ca o delimitare sau ca o re­pudiere impli­cită a lui Traian Bă­sescu, ci înseamnă doar atât – o punere la punct în pri­vinţa fantasmei colective „intelec­tualii lui Băsescu”.

Şi dacă aţi fi făcut politică, de ce ar fi aşa mare păcatul? Ne uităm în istorie şi vedem per­so­nalităţi de prim rang ale culturii mondiale care au sus­ţinut o doctrină sau alta, care au susţinut ideile unuia sau ale altuia dintre liderii politici, de stânga ori de dreapta.

Nu, fireşte că nu. Dar, vedeţi Dvs., s-a ajuns la situaţia ca însăşi simpatia politică faţă de Traian Bă­sescu să constituie, în ochii multora, un delict. Aceasta este, de fapt, subs­tanţa fantasmei numite „intelectualii lui Băsescu”: că a susţine politica lui Traian Băsescu constituie un delict politic şi de opinie. Simţiţi suflul tota­litar al acestei idei? Ea e susţinută de toţi cei care declară că Traian Băsescu a instaurat dictatura. Aberaţie!

Pe de altă parte, nu toţi intelec­tualii care susţin idei politice partizane sunt culpabili. Intelectualilor care îl susţin pe Crin Antonescu, şi care au făcut o listă de susţinere a lui, nu le reproşează nimeni ni­mic. Or, tocmai ei, pentru că fac ex­plicit politica unui politician, sunt de drept intelectualii acelui politician. Şi încă ce politician: unul care a declarat că scopul lui este nimicirea politică a duşmanilor săi. Dar intelectualilor lui Antonescu nu le reproşează nimeni nimic. Ei sunt imaculaţi.

Referindu-vă la Constantin Noica, spuneaţi la un mo­ment dat că „într-un timp incult şi agresiv, Noica a prac­ticat o sihăstrie a culturii”, Trăim şi acum un timp incult şi agresiv. E adevărat, alt gen de incultură şi agresivitate decât cele care caracterizau timpul lui Noica. Ne putem vindeca printr-o „sihăstrie a culturii”?

Sigur că da. Oamenii se îmbol­năvesc în comun, dar se vindecă individual. La fel este şi acum. Îm­preună urlă şi urăsc în cor, dar fieca­re, când se întoarce acasă, descoperă că inima îi este tristă, că sufletul îi e bolnav şi că alinarea poate veni numai dinăuntru. Deci, singura solu­ţie este întotdeauna sihăstria inimii.

Suntem bolnavi de rea-credinţă. Ne poate salva buna-credinţă. Din bună-credinţă decurge competenţa profesională, cultul pentru lucrul bine făcut. Din cultul pentru lucrul bine făcut decurge şi o atitudine sănătoasă faţă de societate, de colectivitate. Oamenii care fac lucrurile bine nu sunt trufaşi, nu se împăunează. Dim­potrivă, cei care nu le fac bine, ăia sunt marii trufaşi. Soluţia este simplă : fii de bună-credinţă, ia-ţi în serios toate faptele, orice ai face, fă bine.

Nu există o lege perfectă. În ul­timă instanţă, cea mai bună lege sau cea mai proastă lege trebuie aplicată tot de un om. Iar acel om poate fi corupt sau nu, de bună-credinţă ori ba. Deci, eficienţa oricărei legi, oricât de bună ar fi, stă în aplicarea ei, stă în fiecare om, individual. Prin urmare, problema nu este legea, este omul.

Pentru textul integral al interviului:

http://www.timpolis.ro/articol-suntem-bolnavi-de-rea-credinta-22262.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "59 comments" on this Article:

  1. Secara spune:

    Felicitari pentru acest articol – sa speram ca, in urma publicarii lui, nu veti fi si dumneavoastra catalogat drept un sustinator sau simpatizant al presedintelui. Sau ca veti fi acuzat nu sunteti un sustinator sau ca nu-l simpatizati pe presedinte.

    Asa cum bine zicea domnul Patapievici in interviu, suntem man(c)ati de rea credinta – si de aceea avem nevoie de acest gen de articole, in care sa fie explicata nevoia de a extrage binele, de a face bine, de a scoate in evidenta binele facut de oricine…

  2. GAVRILACHE spune:

    Sigur ca dl. Tismaneanu are perfecta dreptate! Raspunsurile dlui Patapievici sunt, la randu-le, limpezi si edificatoare! Ce ramane, ce nelinisteste, ce doare e mecanismul prin care s-a asmutit poporul roman contra lui insusi : ura! Este un mecanism diafan, pluteste in aer, se insinueaza in suflet si-n minte! Definitiv! Daca de cancer te mai poti, uneori, vindeca, de ura niciodata!

  3. Moș Ion Roată spune:

    Este ultima confruntare din războiul româno-român, un război care a început în momentul aterizării la București a avionului încărcat cu prima tranșă de nomenklaturiști școliți la Moscova.
    Ferma lor convingere în doctrina dictaturii proletariatului nu a fost niciodată confirmată de faptele lor. Faptele lor nu au confirmat decât ferma lor convingere că programul de exterminare a spiritualității poporului român este singura cale prin care acest popor poate fi obligat să vorbească rusește și să venereze chipul unui asasin în serie. Teroarea stalinistă dezlănțuită în numele unei doctrine care se prevala de cele mai generoase idei despre devenirea umană a căpătat aspectele unui genocid. Un genocid etnic și cultural.
    Genocidul etnic a eșuat.
    Cel cultural, care a produs pagube extinse, se va stinge și el mai curând decât cred torționarii. Josnicele atacuri ale acestor indivizi anacronici împotriva unei intelectualități care se încăpățânează să renască mereu și mereu din propria cenușă sunt sortite eșecului.
    Ultimile exemplare de cozi de topor care practică aceste josnicii se vor dezumfla odată cu epuizarea banilor extorcați din conturile ultimului buget comunist și prin stoparea evaziunii patronată de ultimii dinozauri, o evaziune care răsuflă tot mai greu prin ochiurile tot mai dese ale plasei Justiției, o Justiție care își va face, totuși, datoria până la capăt.
    În acest context, mă întristează această ezitare de a lui H.R.Patapievici de a identifica inamicul și de a-i da o ripostă fermă.
    Mă refer la faptul că întrebarea jurnalistei Melania Cincea, citez: ”Nu este prima dată când sun­teţi ţinta atacurilor verbale – ca­re merg de la o gamă largă de im­precaţii la ameninţări –, ceea ce înseamnă că re­pre­zen­taţi un pericol. Pentru ce? Pen­tru cine?” a rămas fără un răspuns limpede.

  4. mihailstanciu spune:

    Revarsarea de ura, mitocanie,dejectii verbale incluzand injuraturi de cea mai triviala speta scrise pe sleau care apar pe “forumuri” dupa fiecare articol scris de Plesu, Cartarescu, Mihaies, Tismaneanu este insuportabila(incercati sa cititi postarile de azi ,23.03. dupa un articol al lui Cartarascu in Ev.Z.; iti vine pur si simplu sa versi). Relevant este si interview-ul dat de Patapievici lui Cristian Ghinea in Dilema din acesta saptamana. Vai de natia care isi trateaza intelectualii majori in felul in care se intampla acum.

    • Ar fi de glosat pe tema acestor pseudo-comentarii. Este graitor ca la EvZ, conducerea ziarului a fost de acord ca s-a ajuns prea departe si a suspendat “comentariile” la articolele mele. Ceea ce se trimitea era de-a dreptul infernal: badarania ridicata la cub, injuraturi de mama, de tata, de bunici, de neam, de religie si cate altele. Toate amenintarile imaginabile si in plus. Interesant este ca acum, pe platforma “Hyde Park”, unde colaborez saptamanal, sosesc foarte putine asemenea mesaje, desi este direct conectata cu EvZ. Ipoteza mea este ca exista grupuri de indivizi organizati spre a polua spatiul forumurilor, indeosebi la ziarele cu maxima vizibilitate si circulatie in mediul virtual. Acum cativa ani, Mircea Mihaies a scris despre acest fenomen, anti-cultural dar teribil de politic :)

      • Vali spune:

        Mercenariatul de forum e cât se poate de răspândit în beciurile virtuale ale gazetelor noastre. E vorba de grafomani recrutați pentru abilităţile de profanatori. Există adevărate comandouri, antante de ipochimeni ce scriu, neobosiți, aceleaşi lucruri, supurează aceleaşi mesaje, cu modeste variaţii de recuzită stilistică. Tocmiți de „şefi” să lingă într-o parte şi să spurce în alta, aceștia îşi modulează devotamentul în funcţie de recompense şi de anvergura provocării. Parcă nu-ţi vine să risipeşti atâta muniţie de hazna în portretul oricui. Trebuie umblat la statui, la inşi cu operă, la celebrități aulice. Budoarul propriu devine, astfel, baricada cu clocot de unde visezi – anonim, deci imun – la nimbul utopic al demolatorilor de vedete…

        • T. Bucur spune:

          “grafomani recrutați pentru abilităţile de profanatori”. CORECT!
          Problema e ca cei vizati, cunoscand acest lucru, nu ar trebui sa se lase impresionati. Nu apreciez deloc faptul ca Patapievici se lasa impresionat de astfel de atacuri.

          • Nu este vorba doar de atacurile fetide de pe unele forumuri, desi, daca ati face un efort de empatie, ati intelege ce simtim cei care suntem tintele acestor mizerii. La Timisoara s-a lansat un fel de “Petitie”, au existat chiar unele persoane (nu multe, trebuie spus) care au protestat impotriva acordarii titlul de Doctor Honoris Causa lui Horia Patapievici prin utilizarea acelor calomnii pe care ganditorul le demoleaza in interviu. Dreptul lor, fireste, sa se exprime public. Ma intreb insa daca si calomnia trebuie privita cu benigna intelegere. Libertatea de expresie nu inseamna libertatea de a improsca cu noroi pe semenii tai.

            Nici dl Patapievici, nici Mircea Cartarescu, nici eu nu ne referim (doar) la aceste imunditii. Atacuri constante impotriva “intelectualilor sinecuristi”, “pupini”, “fara coloana vertebrala”, “mercenarii Cotroceniului” etc apar in locuri care ar fi putut candva sa para onorabile. Este, sper, cat se poate de limpede ca nu ma refer la “Romania Mare”. Din pacate, cum scria candva Monica Lovinescu, vadimita s-a dovedit a fi o maladie contagioasa. Dragos Aligica mentiona ieri ce inseamna democratie deliberativa. Cand scopul unei interventii, semnata cu numele real sau nu, este exterminarea in efigie a cuiva, numai despre democratie deliberativa nu mai poate fi vorba. Exista un nume pentru aceste practici: character assassination.

          • Vali spune:

            @ Vladimir Tismaneanu

            Domnule profesor,

            Mă întreb câtă credibilitate au țoapele sumbre de la Timișoara, ce au încropit fițuica aceea anti-Patapievici. Unde pot apărea ecouri plauzibile ale indignațiunii lor? În rândul studenților? Mă îndoiesc. (Poate printre clienții decerebrați ai ghișeului lui Bondrea, « Spiru Haret ») În mintea omului de rând? N-aș crede că prioritatea bănățeanului e, zilele acestea, vânătoarea de vrăjitoare culturale… Ce s-a întâmplat acolo ține în parte de circ, în parte de psihopatologie. E un episod regretabil, ce dă măsura unei axioclastii kitsch de inspirație curat ceaușistă.

            Numai bine..

            • Problema este ca s-au gasit unii care sa considere micro-mizeria un eveniment national. In ziare importante, stirea nu a fost ca HRP a primit acel titlu, ci ca ar fi fost contestat de un “grup de intelectuali”. La Timisoara, dl Patapievici a incercat sa dialogheze cat se poate de normal cu aceste persoane. N-a fost chip. Dar mult mai grava este campania pe web, postarea sistematicva si persistenta a unor comentarii absolut scandaloase. Zilele trecute, pe B1TV, dl Badin ataca din nou ICR-ul. Nu mai vorbesc de volumul recent al generalului securist Rogojan unde se scriu abominatiuni despre tatal d-lui Patapievici cu unicul scop de a-l delegitima pe acesta ca presedinte al ICR si ca intelectual public respectat de foarte multa lume. Cartea a aparut la editura Compania, condusa de, hai sa-l numim controversatul Romosan :) , nu stiu sa fi fost taxata cum se cuvine in presa culturala (in all fairness, cred ca Gabriel Andreescu a scris critic in revista “Timpul” de la Iasi). Altminteri, tacere. Oricum, formularea “toapele sumbre” mi-a creat o buna dispozitie pentru care va sunt indatorat.

          • AdmuS spune:

            Usor de zis, greu de aplicat. Nu sintem toti la fel si de aceea fiecare poate suporta in felul lui.

        • Claudia spune:

          Trebuie intr-adevar sa fie foarte de greu de suportat aceste atacuri verbale de catre persoanele vizate direct, cu atat mai mult cu cat vin de la o haita de indivizi care nici nu ar avea curajul, la o adica, sa se legitimeze. Dar stiu cu siguranta ca sunt multi, multi cititori – si stiu cat de putini par pe langa corul de urlatori la luna – care nu se lasa influentati de injurii si defaimari, care-si cunosc intelectualii si apreciaza adevarata lor valoare. Nu le pot dori acestor oameni de cultura decat multa tarie sa-si poarte crucea in continuare. Cainii latra si caravana trece..

          • Dintre toti cei amintiti de Horia Patapievici in interviu, poate ca mie imi este cel mai putin greu. Traiesc la Washington, predau aici, pot in fond ignora aceste turpitudini. Prietenii mei sunt insa acolo, se intalnesc cu aceste infamii zi de zi. Un simt al solidaritatii valorice este necesar, mai cu seama in timpuri intunecate. Chiar azi am citit un atac in ex-cotidianul impotriva istoricului Igor Casu de la Chisinau si impotriva ICR. Totul este o facatura, o falsificare brutala si grosolana a biografiei intelectuale a lui Igor. Nu se sufla o vorba ca a fost vicepresedintele Comisiei de evaluare a dictaturii comuniste din Moldova sovietizata. A primit o bursa ICR, trebuie distrus. Ce mai conteaza ca este un liberal anti-comunist de cea mai aleasa calitate? Ca este un istoric de o ireprosabila onestitate?

      • AdmuS spune:

        Dupa parerea mea, gherilele forumiste sint o prelungire a modului de lucru din redactiile televiziunilor care practica dezimformarea si propaganda mincinoasa zi de zi. Asa cum in aceste redactii se construiesc subiecte, teme, strategii de demolare, de intoxicare, calomnii mincinoase, tot la fel si forumistii au strategii, dar cea mai uzitata este aceea de a identifica traficurile cele mai ridicate sau persoanele cele mai cunoscute care scriu sau constituie subiect de articol, pentru a obtine efecte direct proportionale cu persoana vizata pe o vizibilitate majora. Ceea ce varsa acolo apoi, este limitat lingvistic si ideologic, dar atacul fiind concertat inclina balanta prin cantitate. Scopul in subsidiar este acela de a stirni lehamitea fata de platforma care gazduieste astfel de dezbateri si are vizibilitate foarte mare prin cifrele de trafic, disipind astfel orice dialog constructiv si civilizat.
        Televiziunile de stiri se lauda frecvent cu cifrele de audienta, lehamitea o cultiva zilnic sub diferite forme, obtinind repulsia receptorului fata de tinta propusa si construita din redactie pentru ziua sau saptamina respectiva.
        Coordonarea a functionat aproape perfect intre Antena3 si Realitatea (spre sfirsitul erei Vintu), dovedind dupa parerea mea existenta unui grup special constituit in scopul de a furniza redactiilor in aceleasi zile aceleasi subiecte (evident nu atunci cind era Breaking news).
        Fiind la un clik distanta, coordonarea atacurilor pe forumuri este floare la ureche.
        Cind “Hyde Park” va mai creste si va deveni important pentru ei, tare mi-e teama ca va avea soarta EvZ.

        • Va multumesc pentru o analiza lucida a unei situatii care, cel putin pe mine, ma lasa consternat. Cred ca aveti dreptate, scopul este subminarea platformelor credibile, cotropirea, invazia, ocuparea. Este vorba de fapt de eliminarea in final a vocilor normale. Ieri, chiar aici pe “Contributors”, pe forumul articolului meu despre crimele de la Toulouse, un personaj a incercat si, in parte a reusit, deturnarea discutiei intr-o directie complet lipsita de legatura cu subiectul. Arunci piatra, autorul iti raspunde, alti forumisti intervin, uitam in final care este tema reala. Omul si-a facut treaba, a disparut.

          • Hantzy spune:

            Ca posibilitate motivatia prezentata de AdmuS exista. Ca probabilitate insa, o consider redusa. Si SOV e injurat, trivialitatile ce-i sunt adresate intrecand ca intensitate cele pe care le suportati dumneavoastra sau HRP. Desi calitatea personajului e net inferioara, motivatia insultelor e, cred, similara: inselarea increderii. Li s-a promis oamenilor prosperitate si li s-a oferit austeritate. Li s-au promis munti de bani si au primit chitante fara valoare. Li s-au promis centuri de siguranta si li s-au impovarat copiii in datorii de stat. Li s-a promis stat de drept si au primit dispret si nepasare. Lipsiti de posibilitatea de protest impotriva unui snapan intangibil, ce le-a sfeterisit agoniseala, sau de intelegerea profunda a unui text scris de vreun intelectual la fel de intangibil, limbajul ordurier ramane singura manifestare a frustrarii lor. Limitati, dar al naibii de multi, de ridica intr-un asa hal rating-ul televiziunilor mogulice. Uimitor e cum de un formator de opinie, onorat cu un titlu academic, nu a putut prevedea atitudinea respectiva a cititorilor sai, adica a turmei al carei baci se doreste a fi. Citind compunerea incriminata, eu, personal, n-am avut senzatia de durere, de iubire a autorului, ci mai degraba de neputinta, izvorata din nesansa de a avea concetateni buni de spanzurat. Ma rog, nu reusesc sa disting intr-un astfel de text nuantele ce-l fac sa fie diametral opus primei impresii. Dar o fi, asa cum spuneti, unul rebusistic, deosebit de bun!
            Dar dumneavoastra domnule Tismaneanu, va considerati “patibular” in sensul folosit de domnul Patapievici in context? Dar oare domnul Patapievici insusi se considera patibular?!
            scutzati-ma daca gresesc, dar trimiterea lor, a acestor multi, in derizoriu si etichetarea lor ca superficiali ideologici, pare doar o manevra a unui lord dispretuitor care nu are timp sa inteleaga ce-l indeamna pe inferior sa injure. Or fi n-or fi superficiali, dar nimic nu ma poate face sa cred ca si un astfel de semen injura chiar fara niciun motiv, doar pentru ca e un pion intr-un plan diabolic de decredibilizare prin cantitate.

  5. P.Cristian spune:

    Nu pot fi de acord cu modul in care incercati sa aduceti in derizoriu orice critica la adresa grupului select de “intelectuali ai Puterii. Faceti o mare greseala punandu-i pe toti in galeata borhotului politic de pe internet. In primul rand, nu puteti accepta un fapt absolut normal: sunt oameni (multi…) care pur si simplu nu va agreeaza, pe dvs, sau pe prietenii dvs. Nu este nevoie de o motivatie politico-financiara, sau simpatia pentru vreun trust de televiziune incomod pentru a spune ceva negativ despre domnii pe care i-ati amintit. Desigur, este mult mai comod pentru dvs si dl. Patapievici sa-i catalogati drept “calomniatori”, “partizani” sau “vadimisti” pe cei care va critica, decat sa acceptati, chiar si o clipa, faptul ca anumite lucruri pe care le-ati scris sau facut pot fi considerate gresite. Cum explicati faptul ca pe “ex-Cotidianul”, articolele despre dl. Patapievici sunt pur si simplu bestseller, cu trafic record, iar 90% din comentarii sunt negative? Este imposibil ca macar o parte din cei care-l critica sa nu aiba macar un dram de dreptate.

    • Reluati chiar Dvs aceasta formulare de-acum reificata ca mecanism stigmatizant: “intelectualii Puterii”. Nu mai suntem in 1990, “Puterea” nu mai este o entitate uzurpatoare, precum FSN-ul. Prin lege, presedintele tarii, oricine ar fi el, este presedinte de onoare al ICR si numeste presedintele acestei institutii. Nici Mircea Cartarescu, nici Gabriel Liiceanu, nici Andrei Plesu, nici Andreea Pora, nu detin vreo functie guvernamentala, remunerata sau nu. Argumentul cu traficul in acea publicatie nu ma convinge. Tot acolo se spune ca nu se vor publica texte pe forum cu mesaje rasiste, sovine, antisemite, si totusi acestea abunda cand vine vorba de cei pe care ii numiti membri ai “grupului select de intelelectuali ai Puterii”.

      Evident ca nu tot ce scrie dl Patapievici, ori dl Mihaies, ori dl Plesu, ori dl Liiiceanu, ori dl Baconsky, ori dl Cr. Preda, ori eu, va genera aprobare unanima. Ar fi absurd si profund dezagreabil. Ceea ce observa dl Patapievici in interviu, ceea ce-am notat si eu, este mobilizarea urii, accentul pe elemente menite sa-l dezumanizeze pe cel tintit de aceste calomnii. In locul dialogului, se profereaza amenintari, insulte, insinuari abjecte. Nu mai vorbesc de insistenta pe repugnantul pseudo-argument al “culpei ereditare”. Citate scoase din context si utilizate ca arme propagandistice: iata cum se cladesc campaniile despre care scriu aici. Este vorba de desfigurarea ideilor prin decontextualizare, falsificare crasa si mistificare deliberata. Este metoda securista a revistelor “Saptamana” si “Luceafarul” in anii 70 si 80, continuata la “Europa” (Ilie Neacsu), “Romania Mare” si “Tricololorul” (Vadim), ex-cotidianul (Nistorescu). La care se adauga, mai nou, nascocirea de citate chiar intr-un saptamanal cultural mainstream

    • AdmuS spune:

      @P.Cristian
      Desi nu este articolul meu, imi permit totusi sa va rog chiar pe dumneavoastra sa exprimati 5 critici dar punctuale, constructive si sustinute de argumenta la adresa oricui, intelectuali, politicieni, jurnalisti sau institutii.
      Despre exemplul dat cu “ex-Cotidianul”, tot eu imi permit sa va dau o explicatie plastica.
      Este abatorul cu haita de ciini flaminzi la poarta, iar cind primeste marfa se deschide poarta. Daca in loc de abator aveam un aprozar cu produse bio, ciinii se plimba linistiti printre tejghele. Nu uitati si cine este sef la Cotidianul.ro si in ce fel se manifesta la FelixTV (sa nu ma certati domnule Cristian, ca tocmai aici si acum mi-am permis o aroganta cind vorbeam de lucruri atit de serioase).
      Despre cei 90%. Ca sa fim realisti, SIGUR exista critici nemultumiti si cu pareri diferite. Cum ati vrea sa se deosebeasca din vacarmul de latrai, cineva care da cu argumentul de masa si o sparge?
      Va multumesc pentru ingaduinta.

  6. Dan Coe spune:

    Horia e ceea ce vrea el sa fie intr-o societate care nu poate si nu are cum sa fie altfel. Nu cred ca e cazul sa-i luam apararea, mai ales ca acest scandal ii face mai mult bine decat rau; ii sporeste notorietatea.

  7. Mihai Popa spune:

    Am văzut secvența de la Timișoara în care domnul Patapievici a încercat un dialog cu acei … (nu-mi permit să scriu aici epitetul potrivit) … indivizi.
    Poate că singurul dialog potrivit ar fi fost să-i privești în ochi fără să clipești, surd la potopul de invective.
    Apoi, domnului Patapievici ar fi trebuit să i se alăture un alt coleg al domniei sale care să-i privească în ochi pe … protestatari. Apoi să vină încă un coleg. Și încă unul.
    În final forța gândirii ar trebui să fie mai puternică decât mercenariatul ideologic.
    Stop ! Asta se numește instigare la violență !
    Nu există atâția intelectuali câți mercenari ideologici există în România, iar pentru fiecare intelectual trădătorii de neam vor găsi trei mercenari.
    Ei caută să acopere calitatea culturii prin cantitatea de ură, pentru că astăzi acești trădători nu mai pot asasina pe cei care onorează cultura românească. Ei nu mai au acoperirea tancurilor sovietice.
    Dacă ar fi să găsim o contrapondere acțiunilor denigratorilor aceasta trebuie să fie completa lor ignorare.
    Singurul mod de a-i privi direct în ochi este de la catedră, de pe coperțile cărților, de pe scenele teatrelor, din coloanele criticilor de specialitate. Singura modalitate de a-i face să tacă este de a asigura tinerei generații un contact eficient cu adevărata cultură, da a-i permite accesul la educația de înaltă calitate.
    Nu ”protestatarii” de la Timișoara reprezintă pericolul.
    Pericolul este ura care se strecoară în sufletele celor tineri cărora societatea de azi nu reușește să le demonstreze că merită să lupți pentru ea.
    Tinerii vor să aibă succes. Acum !
    Oferiți-le imaginile adevăratului succes !
    Învățați-i cum se obține acest succes !
    Învățați-i să învețe !
    Învățați-i cum să devină stăpânii destinelor lor.

    • AdmuS spune:

      Sincer va spun, vazind acele imagini si ascultind ce aberatii si jigniri erau emise, mi-a fost mie rusine de rusinea lor. Cind ai in fata ta un om de cultura si filoson de exceptie de o asemenea talie si posesor al uni bun simt mult, mult peste medie, in loc sa traiesti bucuria clipei, ca ai avut aceasta sansa (pe linga sansa uriasa de a fi contemporan cu el), raspunzi printr-un comportamentul inuman si lipsit de discernamint. Mintea mea refuza sa inteleaga acest cosmar cu soarele sus.

  8. Horia Pană spune:

    Nu pot decât să fiu de acord cu dumneavoastră, d-le Tismăneanu, că avem printre noi “indivizi care nu pot iubi, nu ştiu să admire, dar care exultă când e vorba de a jigni, de a macula, de a umili, de a înjosi, de a lapida simbolic un intelectual…. Că “vedem zilnic, de asemenea, cum cei puţini, folosind injuria şi bâta, golesc treptat forumurile de oamenii civilizaţi.”

    De asemenea nu pot spune nici “Apropo, ştiu din surse sigure că lui Băsescu i-a fost oferită o casetă cu Mircea Geoană primind un sex oral şi a refuzat să-l folosească împotriva lui.” Astfel de ieşiri publice conduc la “potentarea acestui gen de discurs, stigmatizant, distructiv şi mistificator, de către oameni care păreau onorabili”.

    Şi sunt de acord şi că “tăcerea în raport cu asemenea mişelii se numeşte complicitate”.

    Între beznă şi lumină avem clarobscurul amurgului “zeilor”. Când realitatea şi fantasma se îmbrăţişează transformând pământul fertil în piatră seacă.

    • Va rog sa cititi ceea ce-am adaugat la articol, tocmai pentru a lamuri referinta la acea caseta si ceea ce s-a tot vehiculat pe seama interviului d-lui Patapievici. Cred ca este normal sa auzim si vocea sa pe subiect, nu doar vocile acuzatorilor maniosi, gata sa distorsioneze cu ciudata patima lucruri altminteri limpezi. Nu voi continua discutia pe acest subiect.Pentru mine, “Comunicatuil” din decembrie 2009 este lipsit de orice ambiguitate. Opera lui Horia Patapievici, deopotriva cea de autor si cea de la ICR, sunt dovezi ca pamantul semanat de el este fertil, nu “piatra seaca”.

      As mai adauga aici un detaliu, poate nu tocmai lipsit de semnificatie. Era in iunie 2002, la Timisoara. Cu exact o zi inainte ca sa-mi fie inmanat titlul de DHC, a primit acea distinctie dl Razvan Theodorescu. Va inchipuiti, cred, ce-au simtit membrii Societatii Timisoara, semnatarii “Proclamatieii”, toti cei care stiau ce rol funest a jucat dl Theodorescu in propaganda iliesciana din timpul Pietii Universitatii si a mineriadei. Dar nu s-au organizat linsaje mediatice contra istoricului RT, nu s-au adus pancarte in fata Universitatii. O ceremonie academica a fost respectata. A primat civilitatea. Nu pot spune acelasi lucru in legatura cu reactia “intelectualilor revoltati” si a amicilor lor propagandsiti, din presa si de pe varii bloguri, grabiti sa le gaseasca alibiuri in numele sofismului, in acest context, “cine seamana vant, culege furtuna” Ganduri bune.

  9. corneliu buzelan spune:

    Domnule Tismaneanu,cred ca reactia palida si neunitara a intelectualilor adevarati in fata ofensivei sobolanilor cu educatie kominternista,face ca vocea lor sa fie destul de anemica.Pe de alta parte,tinand seama de multitudinea de mijloace pe care-si fac propaganda acesti scelerati,face ca reactia Dvs. si a confratilor sa para palida. Incultura si lipsa de informatie reala,duce la distursionarea adevarurilor istorice in care a fost tarata Romania de tancurile sovietice si de noii “democrati”vopsiti de catre FSB,motiv pentru care poporul roman este atat de bulversat de necunoasterea adevarurilor care au dus Romania la stadiul in care se afla actualmente.Consider ca ar fi bine sa va coordonati actiunile de relatare a adevaratei istorii pentru ca romanul sa discearna in cunostinta de cauza intre gunoaiele KGB-iste si relitatea netrucata.Oamenii trebuie sa cunoasca adevarul,altfel ne vom tara in laturile “baietilor destepti” si vom fi sclavii lor in continuare.

  10. gelu spune:

    Domnule profesor Tismaneanu,

    Va propun un experiment : in orice publicatie, forum sau unde vreti scrieti dumneavoastra un articol pe care sa-l semnati cu anonimul nume Vasile Ionescu si in care sa afirmati ca Mihai Eminescu este un poet depasit, perimat, care nu mai este de actualitate si care ar trebui intr-un fel ignorat. Ce reactie credeti ca va fi ? Eu nu cred ca o sa fiti aprobat si s-ar pute sa primiti si ceva injuraturi, iar daca cineva o sa spuna ca Vasile Ionescu este un om de cultura reactiile negative vor fi amplificate. Eu asta cred ca s-a intamplat in cazul HRP de la Timisoara, iar daca fiecare om are dreptul la aprecierea sa cu privire la oricare scriitor, Mihai Eminescu este un simbol al romanilor. Daca seful ICR nu crede asta, cel putin ar trebui sa se abtina, altfel culege astfel de reactii.

    Cu bine,

  11. berger spune:

    A fi pro sau contra unui intelectual mi se pare o prostie; intelectualii sunt ca o oglinda – cand ii privesti, trebuie sa te vezi pe tine de fapt. Cum sa ceri unei oglinzi sa se schimbe doar pentru ca tie nu iti place ce vezi…
    Si inca ceva: nu ma intereseaza cine e la putere cate vreme oameni ca HRP, VT sau multi altii se pot misca liberi, pot vorbi, scrie si publica. De fericirea mea si de bucuriile mele cotidiene nu este nevoie sa se ocupe politicienii : )

  12. Anonimul nevenetian spune:

    Dylan zicea pe dos: “There is no success like failure, and failure is no success at all…”

    Dl. Patapievici nu e deasupra criticii, insa e criticat pt lucrurile care sint de apreciat (Politice e o culegere de texte remarcabile, “Omul recent” e mult mai criticabil dar asta e o alta discutie). Din pacate presa romaneasca e de o calitate undeva intre indoielnic si abject …

  13. Razvan spune:

    Nici nu stiti cat de multa dreptate aveti zicand: “Tacerea in raport cu asemenea miselii se numeste complicitate.” Romanii, fie ei intelectuali sau nu, au o intreaga istorie a acestor taceri asurzitoare.

    Fara indoiala ca H.-R. Patapievici, ca director al ICR nu isi poate permite sa fie zgomotos. Nu ar fi potrivit si nici de dorit. Antipatia care’l inconjoara nu provine numai de la proximitatea cu T. Basescu (desi si asta este un factor important) ci si din vesnic mizerabila viata culturala romaneasca, de la bisericutele si de la parohiile aparate cu atata inversunare. Cum ar putea fi reformata cultura romana atunci cand sinecurea a fost dintotdeauna principiul fondator, liantul si valoarea fundamentala. Intr’o tara in care cultura are rol decorativ pentru tot felul de snobi mai mult sau mai putin recent parveniti in “inalta” societate, sinecurea este veriga esentiala dintre patron si client. O astfel de cultura nu poate fi schimbata decat de o alta societate… si o alta societate are nevoie de un al om, si un om nou de o noua ideologie… si lumea moderna s’a cam sleit de atatea ideologii. E o pozitie ingrata sa trebuiasca sa cultivi cultura intr’un stat ca Romania mai ales ca nu este tocmai evident ce ar fi aceea cultura. Nevoia perpetua de a afirma valoarea universala a lui Eminescu, de a exporta Eminescu si de a fi continuu frustrati ca ceilalti nu gusta asa cum ar trebui Eminescu da masura provincialismului si a nimicniciei smarcurilor mioritice. Dar asta este o alta poveste ce tine de efortul sisific de a face cultura unui popor necultivat.

    Povestea ce intereseaza aici insa este miselia complicitatii. Complicitate este cand vezi, intelegi si taci; cand oroarea se petrece in preajma ta si tu alegi sa nu iti pese sau sa iti pese numai de tine si de micile tale proiecte. Miselie este cand accepti mai mult sau mai putin tacit aceasta complicitate si apoi o si justifici.

    Ieri citeam cu viu interes articolele pline de complicitate ale lui George Calinescu din 1946-49 si ma minunam de miselia de care dadea dovada in acei ani plini de crime… crime, cum sa zic… in sensul cel mai criminal al cuvantului. Apoi am ascultat pe internet cuvintele lui Dan C. Mihailescu… vis-a-vis de Publicistica lui Calinescu. Zicea el acolo ca… trebuie sa dai dovada de un “flamboaiant baroc”… ca “nu te poti supara, Calinescu ramane un om de un baroc nebun”… ca “daca ar fi sa luam aceste texte tale quale… ar fi de un umor nebun si o parodie infioratoare a epocii”… toate acestea mi’au lasat un gust amar. Pentru ca ce face Calinescu acolo este o miselie. E drept ca D.C.M. vorbea de articolele din 58… la 10 ani distanta de cele cititie de mine, dar stiu personal oameni care erau in inchisoare la acel moment pentru vina de a fi comentat prea mult Revolutia din Ungaria de pilda. Dar tot miselie este in toate limbile pamantului.

    Si vorbind de aceasta miselie nu pot sa nu ma gandesc la tot felul a articole ce asezonau editorialele maestrului… articole ce vorbeau de rolul intelectualului. Tema este deja supralicitata dar inca nu epuizata… pentru ca toate aceste antipatii fata de unii si fata de altii tintesc dupa parerea mea in moduri mai mult sau mai putin elaborat, de la injuratura la teorie sociologica… de fapt un lucru simplu: antipatia naturala a omului fata de nepasare, fata de complicitate, fata de miselie. E neputinta omului de rand de a face un dram de ordine in lumea in care traieste… lipsa unui reper a unor valori. In intelegerea multora… a spune intelectual inseamna a spune ca acea persoana este de valoare. Este se vede treaba o mostenire nefericita din vremuri premoderne, vremuri in care cel care isi permitea sa mearga la scoala avea adesea si un sens al rolului sau social, al schimbarii pe care trebuie sa o aduca in lumea din jurul sau pe care o percepea drept inapoiata. Acele vremuri au apus. Astazi intelectualul poate fi de o miselie iesita din comun… fara a inceta sa fie de un “baroc nebun”… oameni pe cat de sclipitori pe atat de lichele, si asta produce revolta in sufletul unor oameni care cred, inca mai cred, intr’o lume in care valoarea ar trebui sa conduca actiunile, gandurile si relatiile noastre.

    Citeam tot in amintitele articole ditirambele maestrului impotriva lui Titel Petrescu (de altfel chiar primul editoral in nr. 1 al Natiunii este poarta numele controversatului lider social-democrat). O lectura savuroasa prin paralele pe care mintea le face involuntar cu lumea de azi. Titel Petrescu “cu capul înclinat pe mână ca o rodie plină cu diamante?”… Sau ditirambele impotriva partidului Bratienilor… Multe din idei au un sambure de adevar dar ceea ce le face de nesuferit este ca noi stim acum ce se intampla cu adevarat in tara. Si autorul stia !! Si a ales sa taca !! Asta este miselia !! asta este samburele de violenta pe care pe unii ii face sa isi iasa din rabdari si sa reactioneze, fiecare dupa puterile lui. Adevarul poate fi ascuns dar pentru multa vreme.

    Ce a facut Calinescu… ? A pastrat catedra, institutul de teorie literara? a pastrat acolo un “colectiv de oameni ai muncii” cum se spunea pe atunci si a salvat ceva din viata culturala… din valoarea… din… din ce !!?? Ce anume a salvat in afara marelui sau ego !? Intr’o lume siluita de bocancii animalelor cu pretentie de spirite inaintate, intr’o lume violata de prostia rapanta a noilor insinuaţi… Acele cozi de totpor ce au facut cultural socialista si au dus pe cele mai intalte culmi noul umanism revolutionar… si Calinescu stia si tacea complice.

    Nu au salvat nimic acesti oameni! Este o minciuna ca ar fi salvat ceva! Ca ar fi rezistat prin ceva ce le’a placut sa o numeasca cultura. Aceasta cultura e defapt numele comercial al miseliei care ne incojoara atat de generos. Este numele indiferentei fata de silniciile ce se intampla la tot pasul, este numele scuzelor zilnice ce le gasim pentru a inchide ochii si pentru a justifica alegerea ideologica facuta. Si mai ales este numele lipsei de principii care naruie orice incercare a schimba ceva in tara asta.

    Orice forma de cultura implica un sens al sacrificiului si o limita de la care oamenii nu mai pot accepta raul. Noi nu avem asa ceva. Nu avem ce apara si de aceea totul este posibil. Nu avem pentru ce sa ne sacrificam si atunci totul devine inutil. Si mai ales nu mai avem nici un sens al traiului in comun. Atunci ce naiba mai este aia cultura? Ceea ce ramane in lipsa culturii este deplina libertate, o stranie libertate…. pentru a incheia cu un citat baroc: “Cine deschide cuşca urangutanului are o stranie idee despre libertate!” (G. Calinescu, “Furia de cuvinte”, Natiunea, I (1946), nr. 13 (3 Aprilie):1)

    • Merita recitita in acest context despre care scrieti, mult-denigrata carte a Ilenei Vrancea, “Intre Aristarc si bietul Ioanide”. Cred ca o noua editie ar fi binevenita pentru intelegerea atmosferei ideologice in care s-au cristalizat polarizarile din lumea literara romaneasca a acelor vremuri. La vremea publicarii, Eugen Barbu a scris un intreg serial de denuntare a celei care indraznise sa scoata la iveala colaborationismul lui Calinescu, in opozitie cu atitudinile din anii instaurarii regimului “democrat -popular” ale lovinescienilor Vladimir Streinu, Serban Cioculescu etc Statuia “divinului critic” nu putea fi atinsa nici macar cu o floare. Unul dintre putinii care au aparat-o pe Ileana Vrancea a fost N. Manolescu in “Romania Literara”. Evident, cartea a fost pretuita de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca.

      • Razvan spune:

        Nu am decat cartile ei referitoare la Lovinescu.
        Faptul ca patronul Saptamanii a denuntat cartea Ilenei Vrancea … e un motiv de interes. Dar e interesant de vazut cum fiecare isi facea culcuş la picioarele statuilor pe care tot ei le înălţau. Uneori, spre disperarea lor, alegeau rău. Faptul că unul sau altul din clasici nu avea statuie… nu înseamna că realizarea uneia îi aducea autorului beneficiile scontate. Aici era şi competiţia internă pentru resurse.

        Ileana Vrancea însa are şi ea un trecut al naibii de bogat văd (1) … în anii 50 la Scanteia… trebuie sa fie interesant. Ar merita toţi acesti oameni să aibă opere complete… ca să înţelegem mai îndeaproape cum s’au “realizat” intelectual. Hedda Katz, sefa secţiei de invatamant şi cultură a ziarului Scînteia (2)… parinţii s’au sinucis în ’45… spoi Lupta de clasa, Era socialista… in cele din urma emigrata in Israel…asta da subiect de roman. Merita chiar un film povestea ei… cu sau fara Calinescu.

        Apoi Monica Lovinescu era sensibila sa reconsiderarea lui Lovinescu în Romania socialista. În 1962… vorbea frumos de Ileana Vrancea tocmai din acest motiv:

        “In ciuda unor interpretari ‘marxiste’, acest articol curajos mi se pare ca anunta o ‘reconsiderare’ care cu pasi mai timizi, sau mai indrazneti, il va readuce totusi pe E. Lovinescu in circulatia valorilor si va sfarsi probabil prin a reaminti ce a insemnat si ca trebui sa insemne din nou, autonomia esteticului pentru că numai opera unui scriitor sau altuia sa reinvie, dar o intreaga literatura sa reinvete a respira.” (3)

        Nu mai vorbim de Eugen Barbu… care avea sarcina de serviciu sa lupte impotriva lui Lovinescu… a tuturor Lovinestilor. Dar de la Lupta de clasa la o noua “respiratie” a literaturii romane… sa fiu sincer imi pare un drum tare lung. Imi este mai simplu sa cred ca principiul “dusmanul dusmanului meu imi este prieten” facea victime in toate taberele implicate in conflictul ideologic iscat de protocronism.

        In alta ordine de idei, cultura clientelismului il face pe patron divin in mod firesc. Cultura lui -Escu si ai altora mai mici… cultura micilor satrapi care impart privilegii dupa dorinta doar pentru a avea si ei o curte… si ceva prestigiu. Cultura celor mici care vorbesc cu patos in multe vorbe mari. Cultura parohiilor provinciale care se cred buricul lumii. Si mai ales cultrura eroilor de mucava care nu se gandesc o clipa la sacrificiul de sine ci numai cum sa ii sacrifice pe altii.

        Chiar acum ceva minute un prieten mi’a trimis un link despre un interviu de pe money.ro… despre cultura lichelei si reproducerea structurilor clientelare… in Romania de azi. Fascinanta aceasta Romanie eterna populata cu sincofanti si constinte usoare.

        (1) http://www.crispedia.ro/Ileana_Vrancea
        (2) dispretul meu nu are nimic etnic in el cum s’ar lasa sa se inteleaga poate mentionarea numelui autoarei. Deflexia pe criterii etnice a acestui dispret este contra-productiva pentru ca intotdeauna au existat mai multi romani care au pus umarul la distrugerea tarii sub regimul comunist decat oricare altii de alta etnie. Asta nu ii scoate intru’totul din cauza pe ceilalti, evident.
        (3) Monica Lovinescu, Unde scurte, (Bucuresti: Humanitas, 1990) p. 53

        • Ileana Vrancea a demisionat de la “Lupta de clasa” in semn de protest impotriva “Tezelor din iulie”. Trecutul ei era si este cunoscut, l-a recunoscut ea insasi in texte aparute dupa emigrare. A colaborat cu articole importante la “Dialog” si “Agora”. A jucat un rol important in repunerea in circulatie a scrierilor lui E. Lovinescu, in pofida unei intense opozitii venita din zona E. Barbu, dar nu doar de-acolo. V-as indemna sa cititi, daca veti gasi ragazul, cartea amintita si cea despre confruntarile din critica literara romaneasca din deceniul al patrulea. Era propusa o alternativa, inspirata de traditia maiorescian-lovinesciana, la ideologia protocronista in statu nascendi, cu voie si chiar ordin de la stapanire.

        • Ileana Vrancea a demisionat de la “Lupta de clasa” in 1971, in semn de protest impotriva “Tezelor din iulie”. Trecutul ei era si este cunoscut, l-a recunoscut ea insasi in texte aparute dupa emigrare. A colaborat cu articole denze si incitante la “Dialog” si “Agora”. A fost apropiata de Monica Lovinescu si de Ion Negoitescu. A jucat un rol important in repunerea in circulatie a scrierilor lui E. Lovinescu, in pofida unei intense opozitii venita din zona E. Barbu, dar nu doar de-acolo. V-as indemna sa cititi, daca veti gasi ragazul, cartea amintita si cea despre confruntarile din critica literara romaneasca din deceniul al patrulea. Era propusa o alternativa, inspirata de traditia maiorescian-lovinesciana, la cea protocronista in statu nascendi, cu voie si chiar ordin de la stapanire. Se uita astazi ca a sustine autonomia esteticului in anii dictaturii comuniste nu era un lucru tocmai “ortodox”. Ba chiar dimpotriva.

        • Razvan spune:

          Am sa citesc… chiar ma fascineaza personajul.

          Parerea mea insa e ca trebuie pastrata o oarecare masura… una este sa imbratisezi ideea de autonomie a esteticului si alta este sa lucrezi la organul de presa al partidului, partid responsabil de o serie intreaga de crime. Si sa lucrezi nu putin ci doua decenii… Tezele din iulie !? din 1950 pana in 1971… nu a mai gasit nimic la care sa protesteze? Este emotionanta aceasta metanoia dar… de aici pana la a’i gasi un ascendent moral sau cultural… e putin mult imi pare mie.

          Chestiunea insa tocmai ca este actuala. Parerea mea este ca nu putem judeca oamenii dupa adeziunea la o tabara sau alta din cele aflate in conflictul ideologic. Da, alegerea este semnificativa dar nu sterge o istorie petrecuta pana atunci. Conflictul ideologic produs in jurul protocronismului a fost un razboi ideologic dar chiar si asa eu refuz sa cred ca “cine nu este cu mine este impotriva mea” si vice-versa.

          Astazi se intampla acelasi lucru, o polarizare excesiva. Ai nostri sunt cele mai luminate si inalte spirite, monumente de integritate. Ai lor niste animale sau niste tradatori. Eh… lucrurile au multe nuante de gri. Nu toti din tabara “buna” sunt la fel de buni cum se spune… unii fug chiar in Africa urmariti de procurori, altii urmeaza sa fuga…. iar multi altii sunt de un lichelism iesit din comun. Apoi unii dintre ei au un trecut cel putin dubios.

          Si o ultima observatie: Un principiu se cam tot incalca in ultima vreme… de regula tradatorii nu prea erau folositi in razboi.

          De fapt toate aceste personaje joaca un joc simplu: urma scapa turma. Toti asteapta alegerea decisiva care sa le ierte pacatele anterioare. Toti sunt cu antenele larg deschise pentru a nu pierde ocazie. Stau si ma gandesc ca nu intamplator Sf. Constantin e foarte popular la Romani. Ca imparat care s’a botezat pe patul de moarte pentru a fi sigur ca moare fara nici un pacat… cine stie… o fi vre’o invatatura ancestrala pe care poporul asta a pastrat’o.

          • Tot ce scrieti despre biografia Ilenei Vrancea este adevarat. Dar, spre deosebire de alte figuri din “frontul ideologic”, s-a trezit in anii 60, a pornit, de pe pozitia avantajata in care se gasea, chiar in templul ideologic numit “Lupta de clasa”, profitand poate de lipsa de “vigilenta” a tartorului care era redactorul-sef, Stefan Voicu, lupta pentru ceea ce, in limbajul epocii, se numea “valorificarea critica” a mosternirii lui E. Lovinescu. Istoria culturala a acelor timpuri nu poate omite acest episod. As mai aminti ca, paradoxal, tot acolo, la “Lupta de clasa”, scriau si lucrau, dupa 1965-66, Ileana Marculescu si Eugen Iacob. Cel din urma chiar texte de tip “revizionist” marxist. Printre foarte putinele din Romania acelor ani.

            Ileana Marculescu era si ea redactor acolo, a plecat din tara prin 1970, a ajuns in Statele Unite, stia ca a predat un timp in California. Cazul Ilenei Vrancea ar trebui probabil comparat cu acela al unor N. Tertulian, Savin Bratu, M. Petroveanu, J. Popper, Sergiu Farcasan ori S. Damian. Trebuie spus ca nu a avut o pozitie influenta in anii celui mai aprig stalinism cultural (spre deosebire de N. Tertulian care dadea linia, si ce linie, la “Contemporanul”). Apartinea unei alte generatii decat Ov. S. Crohmalniceanu, Paul Cornea, Silvian Iosifescu, Nestor Ignat ori Paul Georgescu. Cred ca o teza doctorala despre “Lupta de clasa” (apoi “Era Socialista”) ar fi extrem de necesara daca vrem sa intelegem functionarea aparatelor ideologice ale dictaturii. Un fost sef de sectie la “Era Socialista”, Paul Dobrescu, este azi rector la SNSPA (ori rector al scolii doctorale).

            Repet, textele Ilenei Vrancea din “Dialog” (revista condusa de Ion Solacolu) si din “Agora” (revista condus de Dorin Tudoran) sunt remarcabile. Ar trebui republicate. Am cunoscut-o relativ bine. Era scaparatoare ca inteligenta, sarcastica, neiertatoare cu prostia, avea o memorie fenomenala. Monica Lovinescu a mentinut cu ea o constanta relatie de prietenie, pana la sfarsitul vietii. In Israel, a purtat polemici aspre cu intelectuali cunoscuti originari din Romania. Mai ales pe tema recuperarilor istorice national-staliniste si a unei stranii deschideri, din punctul ei de vedere inacceptabila, spre un dialog cu istoricii oficiali ceausisti. A scris foarte dur la adresa rabinului Rosen. Sorin Toma a detestat-o, nu mai putin Voicu. La “Lupta de clasa era prietena cu Ileana Marculscu si cu Petru Berar. Alexandru Ivasiuc si N. Manolescu au apreciat-o si au scris in favoarea ei. De asemenea, am auzit vorbe bune despre scrierile ei de dupa 1965 din partea profesorului Virgil Nemoianu. Cum am spus, era foarte apropiata de Ion Negoitescu. In clipele de angoasa, in anii 70, o suna,o chema, apela la ea. Mihai Ungheanu, Pompiliu Marcea, Ion Dodu Balan etc o urau. Pe scurt, un personaj incomod pentru multi, greu de catalogat. Nu stiu daca mai este in viata. Nu stiu daca si-a scris memoriile. Ar fi trebuit sa o faca.

  14. mircea spune:

    De mai mult timp am observat ca in tara asta cu cat esti injurat si denigrat mai mult, cu atat inseamna ca faci bine ceea ce faci. Putem ajunge de aici la a discuta despre o adevarata cultura a injuraturii si despre cum poate ea sa creeze acea energie necesara lucrurilor bine facute caracterizate prin etica, angajament si excelenta. Aclamatia, adoratia, idolatrizarea, inregimentarea s-au dovedit in cursul istoriei barometre false, care au confirmat doar iluzii.

    • Am scris cat am putut de clar: nu cred nicio secunda ca exista o majoritate de denigratori ai unor straluciti intelectuali precum H.-R. Patapievici, Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Andrei Cornea, Mircea Mihaies, Lucian Boia, spre a-i numi doar pe acestia. Dimpotriva, cunosc eu insumi multi oameni care privesc cu durere spectacolul grotesc al macularii adevaratelor valori de catre detasamente formate din tot felul de nimeni. Ar merita sa mergem putin in urma, la momentul decesului lui Adrian Paunescu. Eu cred ca, in multe privinte, a fost o despartire a apelor. S-a vazut limpede atunci, in spatiul intelectual, cine unde se situeaza. Originile acestei situatii sunt mai vechi: e vorba de felul cum au fost valorizate emisiunile culturale ale “Europei Libere”, de sustinerea ori de refuzul a ceea ce Monica Lovinescu numea est-etica. Ce-ar fi trebuit sa ne astaptam de la diversii Dinu Sararu, Mihai Ungheanu, C. Stanescu si de la acolitii acestora? “Raportul Final”, un document colectiv intre ai carui autori se numara dl Patapievici, spune limpede aceste lucruri. Marea problema este ca exista azi in Romania un conglomerat al anti-anticomunismului, de la devotatii lui Ion Iliescu si fanaticii de sorginte protocronista la neo-stangistii amorali. Nu cred ca se bucura de o popularitate reala, dar sunt zgomotosi si extrem de activi pe internet, ceea ce genereaza perceptii poate hiperbolizante.

  15. Andreea spune:

    Domnule Tismaneanu ,

    Este foarte important gestul dumneavoastra de solidarizare cu Horia Roman Patapievici – sau cu orice persoana integra supusa unei campanii de denigrare si desfiintare.

    Ma intreb insa daca procesului de asanare a spatiului cultural romanesc nu i se cuvine o radiografie mai atenta si o propunere terapeutica.
    Impasul la care se ajunge adesea este personalizarea – cred ca ar fi mai interesant de demontat mecanismele prin care este viciat spatiul public cultural din Romania.

  16. monarch spune:

    Domnule Tismaneanu , avem voie sa spunem pe acest forum ca nu ne place Patapievici ? Sau trebuie sa fim simpatizanti PSD sau PRM ca sa obtinem acest statut ? Dumneavoastra insiva sustineti acest razboi cultural romano-roman luand apararea lui Patapievici atunci cand nu este cazul. Orice mara masa de oameni sesizeaza mai intai gerselile unui demnitar , iesirile lui la rampa mai putin reusite iar aceea legata de Eminescu este – consider eu – extrem de nereusita si defaimatoarte oricat ar incerca unii sa o prezinte ca o mare performanta de … gandire a autorului.
    Domnule draga , nu sunt nostaligic pentru ca nu am varsta si structura dar perioada aceasta de 22 de ani produce foarte putin din punct de vedere cultural si al gandirii , extrem de des aud in jurul meu ca perioada dictaturii a fost mult mai fertila din aceste punct de vedere si analizand numele si operele acelei perioade nu pot sa nu gandesc ca cei ce regreta acea perioada prin prisma valorilor au dreptate…

    • dorin valeriu spune:

      Cand si unde s-au format, cat timp au vut sa se manifeste cei cu “realizarile” ? Si cat sunteti la curent cu ce se scrie – creeaza de catre romani in lume astazi ?

    • Valorile din timpul dictaturii pe care unii le regreta? Adrian Paunescu, Eugen Barbu, Dinu Sararu, Paul Everac, Aurel Baranga, “Cantarea Romaniei”, “Cenaclul Flacara al tineretului revolutionar”, “Contemporanul” intrat la apa, programele de televiziune reduse la doua ore pe seara cu emisiuni de proslavire nerusinata a cuplului Ceausescu? Daca au existat valori, si neindoios au existat, ele s-au manifestat, implicit ori explicit, impotriva dictaturii, nu in favoarea ei. Nu vreau sa simplific, dar este greu sa ignori faptul ca regimul s-a bazat pe o ideologie impusa pe toate caile si prin toate mijloacele drept unica acceptabila. Ca in toate statele de tip comunist, educatia era subordonata obiectivelor ideologice si prioritatilor economice ale dictaturii. Poate ii intrebati pe cei cu care conversati daca-si mai amintesc obiectul de studiu numit “ateism stiintific”. Sigur, au existat poeziile lui Nichita Stanescu, Mircea Ivanescu, Daniel Turcea, Leonid Dimov, Marin Sorescu, ale Anei Blandiana si ale Ilenei Malancioiu, romanele lui Marin Preda, Norman Manea, Bujor Nedelcovici, Radu Petrescu, Nicolae Breban, Constantin Toiu, eseurile lui Mihai Sora, Constantin Noica, Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu, dar, din nou, aceste strapungeri intelectuale erau sfidari ale regimului, nu exercitii apologetice. Destinul “Poemului de otel” al lui Viorel Padina spune multe despre acele timpuri. La fel marginalizarea si in final interzicerea “Cenaclului de luni” condus de N. Manolescu. Nu mai vorbesc de imundele campanii din “Saptamana” impotriva poemelor lui Mircea Cartarescu.

      Ganditi-va de ce au trebuit sa plece din tara Paul Goma, Ion Negoitescu, Virgil Nemoianu, Matei Calinescu, Sanda Golopentia, Bujor Nedelcovici, Cornelia Comorovschi, Ion Caraion, Dorin Tudoran, Oana Orlea, Ioan Petru Culianu, Norman Manea, Mihai Botez, George Banu, George Balan, Victor Ieronim Stoichita, Devis Grebu, Lucian Raicu, Alexandru Papilian, Emil Hurezeanu, Gelu Ionescu, Maria Mailat, Victor Ivanovici, Liviu Cangeopol, Constantin Eretescu, Titus Mocanu, Dumitru Radu Popa, Radu Stern, Calin Andrei Mihailescu? De ce au ramas in Vest chiar si marxisti convinsi precum N. Tertulian si sotia sa, Georgeta Horodinca? De ce au plecat matematicieni de geniu precum Ciprian Foias, Costache Teleman ori Sergiu Kleinerman? S-a supravietuit in si prin cultura, dar cu un mare si dureros pret. Muzica simfonica a avut o soarta mai putin inclementa. Ma gandesc la creatiile unor Pascal Bentoiu, Anatol Vieru, Aurel Stroe, Cornel Taranu. Despre artele plastice in acea perioada a scris o carte extrem de utila Magda Carneci. In teatru lucrurile au fost promitatoare in anii 60, dar s-au degradat teribil dupa 1971. De ce credeti ca au decis sa plece regizori straluciti ca Andrei Serban, Radu Penciulescu, Lucian Giurchescu, Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, David Esrig?

      Pe acest forum si pe “Contributors” in general veti gasi destule pozitii care probeaza pluralismul. Cata vreme se respecta regulile dialogului onest, e loc pentru opinii cat mai diverse. Cred ca nu ati citit textul d-lui Patapievici despre Eminescu la care faceti referinta. Ori, daca l-ati citit, regret sa o spun, nu l-ati inteles. Nu era o “iesire la rampa” a unui “demnitar”, ci o analiza subtila a perceptiei lui Eminescu in lumea de azi intre cei care promoveaza un universalism abstract, dogmele unei post-modernitati insensibila la istorie si la traditii. Aceasta opacitate il transforma pe Eminescu in “cadavrul din debara”, nicidecum H.-R. Patapievici.

    • AdmuS spune:

      Sigur ca aveti voie sa spuneti ca nu va place de oricine vreti. Important este sa o faceti civilizat si sa si argumentati. In societatea romaneasca se pierde prea mult timp si spatiu cu forma si prea putin timp se da continutului, mai ales cind se formeaza tabere pro si contra.
      In particular acest asa zis caz Patapievici-Eminescu, denota o alta mare problema din dezbaterile si dialogurile ce se consuma intre cetatenii nostrii. Vorbitul dupa ureche.
      Este o rusine mare sa te duci la scoala fara lectiile invatate, dar este catastrofal sa faci o virtute din asta emitind si pareri si judecati de valoare si critici si acuzari si chiar sa aprobi.
      Sint perfect de acord si cu faptul ca nu orice subtilitate mai mult sau mai putin filosofica poate fi inteleasa si insusita de masa mare de oameni la care faceti referire. Este si normal sa fie asa si acest lucru este valabil si in alte genuri artistice (teatru, film, sculptura, pictura) cit si in alte genuri literare.
      Dar, cind exista explicatii multiple asa cum exista in acest articol, care incearca sa “traduca” ceea ce este mai greu de inteles la o “prima” lectura a textului, personal nu o pot cataloga decit a fi indolenta, sau lipsa puterii de a accepta ca ai gresit.

  17. eu****** spune:

    Ceea ce este mai trist in Ro este ca aceasta atitudine ostila franeaza oamenii.
    Nu toti sunt HRP, unii sunt mai slabi de inger si au temeri, frici, toate evident inventate.

  18. Petrica spune:

    Felicitari pt articol.

  19. gelu spune:

    Domnule Tismaneanu,
    Multi din cei care va aproba automat, repeta cat de subtil este articolul domnului HRP despre Eminescu si cum nu-l inteleg decat unii din cei care-l citesc. Articolul este extrem de explicit, arata de ce unii il considera inactual pe Eminescu si se termina cu fraza : ” Sec spus, Eminescu nu mai este astazi actual deoarece cultura romana, azi ca si ieri, se dovedeste a nu fi decat o cultura de sincronizare. Ea inca nu isi permite sa nu fie in pas cu modele”. Se pare ca acestei fraze nu i s-a dat prea mare atentie

  20. Smithy spune:

    Multumesc, am citit cu placere articolul. Mi se ia o piatra de pe inima cand observ ca mai exisat solidaritate. PS. Pe Wikipedia.ro exista o mare problema referitoare la opra lui Patapiecivi pentru ca o mare parte din articol este legat de niste fraze scoase din context. Va rog sa interveniti pe wikipedia si sa corectati acolo unde considerati necesar, stilul dumneavoastra fiind necesar in fata amatorismului autorilor. Multumesc anticipat.

  21. daniel spune:

    Imi aduc aminte de o discutie (am vazut doar inregistrarea) la Ateneul Roman in care H-R Patapievici argumenta, pe buna dreptate, ca democratia in Europa si in SUA este rezultatul culturii iudeo-crestine.

    Ma intreb insa in ce masura mai putem vorbi de asa ceva cand iata SUNY, printre multe altele, pe bani publici inclusiv a celor care sunt crestini (majoritatea) \declara urmatoarele:

    “As a secular university, as a state-funded university our priority must be to maximize instructional opportunities for our students,” said Charles Robbins, vice provost for undergraduate education. “First and foremost, it’s important to note that while I respect everyone’s concerns, the reality is it’s a relatively small number of people who are upset.”

    http://www.foxnews.com/us/2012/03/25/state-university-will-no-longer-cancel-classes-for-christian-jewish-holidays/?test=latestnews#ixzz1qAsfalRS

    Daca aceste Universitati ar fi finantate doar din banii secularilor-ateisti ar fi OK, dar ma deranjeaza faptul ca atunci cand vine vorba de banii secularii par sa nu fac diferente in a-si finanta propaganda.

    Ce parere aveti?

    Incep sa se adune “roadele” secularismului american..

    • Nu cred ca exista vreo persoana cu un bagaj cultural autentic care sa ignore fundamentele iudeo–crestine ale Europei. Dar exista o mare distanta intre a cunoaste si a recunoaste. Parintii fondatori ai UE au fost, majoritar, crestin-democrati. Europa ar fi de negandit fara Sf Augustin si Sf Toma, fara Maimonide si Pascal, fara Hegel si Kierkegaard, fara Montesquieu si Adam Smith, fara Dostoievski si Tolstoi, fara Nietzsche si Thomas Mann, fara Oscar Wilde si Proust, fara Anna Ahmatova si T. S. Eliot, fara Brodsky si Milosz. O Europa fara Reims si Chartres, fara Domul din Milano si manastirile din nordul Moldovei, fara El Greco si icoanele lui Rubliov, ar fi una privata de propria identitate si istorie, vaduvita de memorie. Sigur, exista traditia Luminilor si ea trebuie inclusa in aceasta mostenire esentiala, cu toate tensiunile ei imanente.

      Imi cer scuze ca spun o platitudine, dar spiritul european este unul policrom, polifonic si divers. Acesta este geniul Europei. Un geniu pe care totalitarismele au incercat sa-l anihileze. Ceea ce se intampla insa in zilele noastre este o tentativa de stergere a memoriei europene, de reducere la un numitor comun dictat de religia seculara a corectitudinii istorice.

      Nu stiu ce se intampla la SUNY, dar la universitatea unde predau, tot o universitate de stat, politica este de respect pentru sarbatorile religioase. Nu se suspenda cursurile, dar se accepta absentele si nu se programeaza examene.

      http://www.faculty.umd.edu/teach/attendance.html

      • daniel spune:

        Sunt perfect de acord cu dvs, desi regret “contributia” lui Hegel la idea de natiune. In fine linkul postat nu era menit sa atace ideile lui Patapievici ci dimpotriva, sa ilustreze cum americanii de stanga aurnca pe fereastra democratia. Ce se intampla la SUNY nu este un incident izolat. Veti vedea rand pe rand institutii de stat, adica pe bani publici, recurgand la aceleasi strategii. Pe termen lung asta va duce la taierea fondurilor federale iar aceste instituii vor trebui sa-si gasesca finantari exclusiv printre cei care adera acestor idei. Deja asistam la abuzuri teribile pe bani publici cata vreme “public” nu inseamna “stanga/dreapta” ci o universtate care ofera servicii pentru cei care nu-si permit sa mearga la universitati private. Insa este evident, implicit sau explicit ca universitatile de stat din SUA sunt in fond universatiti socialiste in mare lor majoritate daca nu in totalitate. Ca dvs sau inca doi trei nu sunteti socialist, e un lucru bun, dar nu reprezentati nici pe departe majoritatea stiintelor umane din sistemul de invatamant”public” american.

      • daniel spune:

        PS. Din cate am observat in ultimii trei ani, adminstratia Obama a declansat un rzboi total investitilor private. La nivelul invtamantului asta se traduce prin “universitatile de stat sunt seculare” (i.e SUNY) prin urmare “Obamesti”.) Ce uita atat Obama cat si zelosii sai suporteri este ca banii “publici” de pe urma carora aceste universitati exista la toate nivelurile vin din buzunarul tuturor contribuabililor in speciale din cel al celor pe care acelasi Obama ii considera “rasisti, fascisti, whites etc. Deci pare-se ca mnealui traieste cu ideea ca banul public este destinat maretelor idealuri socialiste.
        De fapt domnule Tismaneanu daca analizam lucruri conform teoriei “follow the money” ajungem la concluzia foarte simpla ca toata ideologia de stanga nu este altceva decat apanajul unei tentative foarte bine orchestrate de a pune mana pe banii altora. Restul este praf in ochii publicului, discutii etc.
        In orice caz spectacolul politic din ultimii 3 ani ne spune cat de tampit/lenes a devenit publicul american incat asimileaza pasiv ineptii partidului “democrat”.

  22. Razvan spune:

    Este penibil sa huidui actuala putere pentru performantele ICR-ului care tocmai a fost o prezenta decenta in peisajul grotesc al acestor ani. Actuala putere merita huiduita la greu pentru performantele… cu adevarat performante… ale ANRP si a tututor ierarhilor de acolo. Oh, da! Este mult mai mult de huiduit acolo si nu as avea nici o clipa vre’un sentiment de decadere in a huidui toata aceasta gasca oranj hamesita de spaga. Actuala putere merita deasemeni huiduita si pentru performantele Caselor de sanatate. Da, da. Si acolo e mult de huiduit.
    Oare este intamplator ca astfel de institutii (ANRP si CASMB) s’au retras strategic pe malul lacului Floreasca… intr’un loc unde cei ce isi cauta drepturile, cei mai adesea omeni in varsta, abia de pot ajunge? Actuala putere mai merita huiduita si pentru ce a facut in invatamant. Nu ma refer aici la mica reforma de anul trecut ci la marea catastrofa ce a continuat opera inaintasilor lor psd-isti. (by the way, cati consilieri in aparatul de partid si de stat au dipliome de la Spiru Haret?)

    H.-R. Patapievici nu este o mare somitate si nici un monument al spirutului uman dar este un om decent si constiincios. Nu ridicandu’i lui statuie acum facem imprecatiile ce i’au fost aruncate in fata mai ridicole decat sunt. Ele sunt ridicole prin insasi faptul ca oricat ai fi de pornit impotriva acestui om trebuie sa vezi realitatea tare deformat de vreme ce directorul ICR ajunge sa intrupeze raul acestei guvernari. Raul e mult mai profund si mai raspandit in insasi adn-ul partidului (de aceea si incearca sa naparleasca acum in prag de alegeri).

    Citesc acum biografia interesanta a d-nei Crinuta Dumitrean. Eh… o cariera plina de “succesuri”. Problema nu este insa doar dumneaei… ci toti cei care au avut aceiasi cariera fulminanta. Acesti oameni sunt cheia intelegerii profundelor schimbari petrecute in aceasta tara in ultimii ani. Urmarindu’i pe ei am putea intelege natura dezastrului in care ne aflam. Ca unul sau altul pleaca in Africa… este nesemnificativ. Nu o sa nu vedem padurea din cauza unor copaci. Or, padurea este cultura clientelismului si a parvenirii.

    In anii ’90, esalonul al doilea de partid si de stat s’a adunat in spatele celui care cu voia noastra a fost ultimul pe lista. A fost un moment de abilitate in care Ion Iliescu a semnalat la partidul are nevoie de cadre de nadejde. Si oamenii au inteles ca este si in beneficiul lor sa il sustina pe omul lor “de bine”.
    In anii 200 s’a petrecut cam acelasi lucru. O serie intreaga de tineri ce au prins gustul capitalismului si al profitului si care erau tot mai nemultumiti de structurile rigide ale partidului au fost galvanizati pe prezenta cutezatoare a noului lider carismatic. Astia sunt ei. Cu studii pe fuga pe la tot felul de facultati si coterii, doctorate facute pe genunchi – de ce oare multe doctorate nu pot fi citite la biblioteca facutatilor unde au fost sustinute oare ? glumeam, stim toti de ce – cu posturi platite regeste, cu sinecuri si comisioane, cu relatii si cumetrii… parea ca a inceput o alta epoca.

    In acest timp, faptul ca o mana de oameni de litere au luat plasa… e omeneste. Stim ca oamenii astia numiti in genere intelectuali sunt cei care se inseala cel mai greu. S’au inselat ei in anii ’60, apoi in anii ’70… si tot asa. In 1990 faceau figuratie in CPUN… ce vremuri! apoi… in fine… au acest morb al deceptiei de sine. Si sufera si cel mai rau. Nu imi pot imagina pe cutare director de la ANRP plin de remuscari dar un intelectual mi’l pot imagina. Dar poate ma insel. Ce au invatat intelectualii implicati in Conventia Democratica? Nimic, un mare nimic. Dar pentru asta nu merita huiduiti. Sunt altii care merita mult mai mult dezgustul si antipatia noastra. Oameni care nu s’au inselat de loc ci care au facut constient tot raul numai pentru binele lor si al apropiatilor lor, un bine ilicit, necuvenit si in mod sigur nemeritat.

    H. -R. Patapievici a scris un articol in 1995 intitulat “Regimul Iliescu – un portret” (inca mai am originalul pe undeva pe aici). Mi’as dori sa apara un articol “Regimul Basescu – un protret”. A cam venit vremea… si sa va spun ceva, m’as bucura sa o faca tot H. -R. Patapievici…

  23. Kinga spune:

    Problema cu cei ce scriu comentarii la comanda este ca prin actul lor distorsioneaza perceptia proportiei celor ce sunt pentru sau impotriva anumitor idei/oameni avand anumite idei.
    Nu e e totuna sa stii ca sunt 5 % sau 60 % care apreciaza contributia la viata publica a lui HRP

  24. Clio spune:

    Totusi,Domnule Tismaneanu,dincolo de orice discutie despre societatea romaneasca de astazi,oricare ar fi tema acesteia ,cum explicati dumneavoastra faptul ca pa originea severei polarizari a societatii noastre pare a se afla o personalitate precum Traian Basescu?Nu e intelectual si totusi intelectualitatea e invrajbita,nu e dictator si totusi se vorbeste apasat si insistent despre dictatura basesciana,nu e razboinic si pare a duce lupte pe toate fronturile,de la justitie la mass-media?Pesonal,ma identific cu presedintele din perspectiva simplului bun-simt si ma gandesc uneori ca in societatea noastra se da asaltul tocmai asupra bunului -simt.Caci ce altceva poti crede cand vezi minciuna sfidatoare,,impostura gaunoasa ,ticalosia probata strigand fara rusine in cetate?Cine e Traian Basescu,si cum va ramane el in istorie,putem “pe cat de omeneste se poate” prevedea?Ce anume trasatura din personalitatea sa a asmutit gloata ticalosilor si pare a fi divizat neamul?

    • Pot raspunde scurt sau detaliat. Aleg prima solutie. Traian Basescu a sfidat un consens al infamiei, a rupt un pact care garanta imunitatea ticalosilor,escrocilor, infractorilor, a luat in serios ideea statului de drept si a luptat/lupta pentru el. Traian Basescu nu este liderul perfect, dar cine este? Este tenace, are viziune politica, are vointa politica, crede intr-un numar de valori usor identificabile. Este uneori impulsiv, a spus si lucruri pe care poate ca le-a regretat ulterior, dar este sincer in optiunile sale asa cum le anunta public: stat de drept, independenta justitiei, lupta anti-coruptie, non-negociabilitatea aliantelor occidentale, apartenenta la UE, ruptura cu trecutul totalitar. Ii repugna orice exclusivism, sovinism etc Incerc sa schitez un portret asa cum il vad eu: fara idealizari, dar recunoscand lucrurile care mi se par definitorii. Retineti, va rog, ca sunt randuri scrise ca raspuns rapid la o intrebare, nu concluziile unui studiu politologic :)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)