Home » Cultura »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Rugul aprins: Jan Palach, Agnieszka Holland si imortalitatea adevarului

Vladimir Tismaneanu august 14, 2014 Cultura, Global / Europa, Politica & Doctrine
11 comentarii 1,068 Vizualizari

Recunosc ca sunt un fan al regizoarei poloneze Agnieszka Holland, ca socot “Europa, Europa” unul din marile filme despre supravietuire in conditiile infioratoare ale fratilor gemeni totalitari care au fost comunismul si fascismul. Tocmai de aceea am asteptat cu inffrigurare sa vad filmul ei despre destinul celui care, in ianuarie 1969, a protestat impotriva ocupatiei sovietice a Cehoslovaciei devenid o torta vie. Asteptarea mea a fost pe deplin rasplatita. Filmul “Rugul aprins” (“Burning Bush”, “Hořící keř”) pe care l-am vazut ieri seara la cinematograful “Avalon” din Washington, prezentat sub auspiciile ambasadei Republicii Cehe, este mai mult decat un omagiu adus eroului auto-imolat. Este un document estetic si etic, o pledoarie pentru adevar, demnitate si libertate.

Sacrificiul studentului Jan Palach in acele luni care pregateau deplina “normalizare” de dupa invazia care avuse loc in august 1968, a fost deopotriva un strigat de disperare si o afirmare a necesitatii de a lupta, cu orice pret, pentru adevar. Activa ea insasi in miscarea studenteasca din Polonia (martie 1968), Agnieszka Holland s-a aflat la Praga in acea primavara de neuitat. Sa mai adaug ca, pentru cei care cunosc istoria rezistentei intelectuale din Romania, titlul filmului trezeste tulburatoare asociatii…

Filmul se petrece in perioada cand, reveniti de la Moscova, unde fusesera transportati imediat dupa invazie, Alexander Dubcek si camarazii sai reformatori, intre care, in primul rand, Josef Smrkovsky, Oldrich Cernik si Jan Piller, incercau sa mai salveze ceva din ceea ce fusese marea promisiune a Primaverii de la Praga. Comunismul tancurilor (Panzerkommunismus) zdrobise socialismul cu chip uman, dar Dubcek nu fusese inca debarcat si excomunicat ca “dusman al partidului”, instrument al unei contrarevolutii sustinuta de imperialismul american si revansismul vest-german. Exista o miscare studenteasca inca legala, nu se anulasera toate supapele de exprimare a renascutei societati civile. Orizontul politic si cultural era insa extrem de sumbru. In aceste conditii, Jan Palach a decis sa se jertfeasca pentru a nu lasa speranta sa se stinga. Filmul este focalizat pe saptamanile si lunile care au urmat, pe luptele dintre diversele factiuni din partid si pe reactiile celor care refuzau sa devina complicii minciunii. In acea perioada s-a configurat conceptul disident al libertatii si al vietii traita in adevar.

Sovieticii, reprezentati la Praga de ambasadorul Serghei Cervonenko si de trimisul special Vasili Kuznetov, prim-adjunct al lui Andrei Gromiko la ministerul de externe, faceau presiuni dure pentru depistarea oricaror posibili conjurati ai lui Palach. Mai mult, cum tanarul martir devenise simbolul refuzului de a ingenunchea, era nevoie de compromiterea sa. Rolul de calomniator i-a revenit lui Vilem Novy, militant din anii interbelici, aflat la Londra in timpul razboiului, cunoscut jurnalist comunist. In anii 50, Novy a fost arestat si condamnat la moarte pentru “spionaj”. Sentinta i-a fost comutata, dar a fost eliberat abia dupa moartea lui Stalin. Reabilitat in timpul lui Antonin Novotny, Novy a fost unul dintre cei mai virulenti membri ai factiunii conservatoare din CC al PC din Cehoslovacia in perioada reformelor declansate de alegerea lui Alexander Dubcek inca prim-secretar in ianuarie 1968.

Dupa toate datele, Novy devenise agent KGB inca din anii de inchisoare, acesta fusese pretul comutarii sentintei capitale. A aplaudat “interventia”, adica invazia din august 1968. Ca redactor-sef al cotidianului oficial al partidului, “Rude Pravo”, a contribuit la denigrarea reformatorilor si la justificarea restalinizarii tarii. A devenit unul din apropiatii factiunii capitularde condusa de Gustav Husak. La cateva saptamani dupa moartea lui Palach, intr-un discurs tinut la hoitelul “Merkur” din localitatea Česká Lípa. A reluat cu acel prilej aberanta legenda pe care o mentionase anterior intr-un interviu cu AFP: ca Palach de fapt nu dorea sa moara, ca studentul crezuse ca lichidul folosit era de fapt menit sa creeze imaginea “focului rece”, dar ca fortele maligne (agenturile, desigur) pusesera petrol real.

In acest scenariu kaghebist, Palach inceta sa mai fie martirul pentru adevar, devenea o victima a retelelor de spionaj occidentale si a agentilor lor din Cehoslovacia. La Česká Lípa, Novy i-a numit rintre acesti prezumtivi responsabili indirecti ai unei inventate crime infioratoare, pe disidentii detestati de regim, intre care scriitorul Pavel Kohout si campionul de sah Ludek Pachman. Acestia, alaturi de Libuše Palachová, mama lui Jan, l-au dat in judecata pe Novy, pentru defaimare. Avocata familiei Palach a fost Dagmar Burešová. Hartuielile politiei secrete au devenit tot mai agresive. Intreg angrenajul de santaj si intimdare al unei dictaturi totalitare a fost pus in functiune pentru a impiedica un verdict onest. Nu voi spune mai mult aici, filmul trebuie vazut de toti cei interesati de istoria onoarei in secolul XX.

Crapulosul Vilem Novy a castigat in chip infam procesul controlat de regim.Era convins ca adevarul este o notiune plastica, maleabila. Intr-una din scenele cele mai dramatice din film, Novy spune” “Este adevarat ceea ce serveste natiunii” (adica partidului, adica nomenclaturii). A murit in 1987, n-a mai apucat luna ianuarie 1989 cand, la doua decenii de la auto-imolarea lui Palach, sute de mii de oameni au iesit sa demonstreze la Praga pentru libertate. A fost cea mai mare demonstratie de protest in douazeci de ani. In noiembrie 1989 avea loc ceea ce istoria a retinut sub numele de revolutia de catifea. Curajoasa, neinduplecata Dagmar Burešová a fost numita de noul presedinte Vaclav Havel ministru al justitiei. Minciuna s-a sfaramat, adevarul, pentru care si-a dat viata Jan Palach, a invins.

Filmul a fost realizat ca serial, dar poate fi vazut si integral, fara intreruperi:

Despre proces:

http://www.janpalach.cz/en/default/jan-palach/proces

Recomandari:

http://www.nationalreview.com/tags/jan-palach-0

http://www.nybooks.com/blogs/nyrblog/2014/jun/11/czech-winter-agnieszka-holland/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. Andrei A. spune:

    La noi nu se prea vorbește de Babeș. E semnul “dezavuării” lui de “vigilenții” care aclamau pe mineri și care apoi au suferit transmutația dependenței de antene ?

    • Vali spune:

      Nu se vorbește de Liviu Babeș fiindcă:
      - au cam dispărut gazdele (publice) salubre lăuntric și instruite pentru a administra comemorativ și axiologic tipul ăsta de portret;
      - a cam dispărut nevoia colectivă de recuperare în exergă a valorilor persecutate și efasate de regimul comunist;
      - e incomod să aduci în prim-plan și să comentezi masiv un gest izolat, care e, totodată, și un memento al inerției, paraliziei civice, resemnării sau poltroneriei atîtor „oameni de bine” ai acestui colț de lume;
      - e riscant să conspectezi și să faci mese rotunde în marginea unui suicid etic. (Cum vede BOR episodul ăsta? Cum facem să evităm abuzul hagiografic, evocarea bombastică, superlativul smintitor? etc.)
      - nu e în interesul actualei puteri să umble elogios la martirii comunismului românesc, cît trage încă după ea ticuri mentale și verbale, oameni și șoareci, vrute și nevrute din ambianța acelei istorii.

      • Andrei A. spune:

        Eram cu tatăl meu la mare când forțele Pactului de la Varșovia au intrat în Cehoslovacia. Ne plimbam pe plaja de la Mamaia, aproape de apusul soarelui și ici-colo puteai vedea grupuri de turiști cehoslovaci strânși în jurul unui aparat de radio cu tranzistori, fie gesticulând vehement, fie tăcuți, ascultând cu privirea în nisip sau ațintită undeva departe, la limita orizontului. Nu aveam nici anii și nici înțelegerea necesară pentru a mi se explica în amănunt ce se petrecuse. Dar toate acele pâlcuri de adulți și copii cărora li se făcea semn să tacă, să se astâmpere, întunecau mai mult amurgul. Tatăl meu lucra în cercetare și de la sfârșitul anilor ‘50, institutul lui stabilise legături cu un centru în Bratislava și altul în Praga, ambele având un profil oarecum similar cu cel de la București. În urma unor vizite și delegații repetate, ajunsese să întemeieze niște contacte umane peste necesarul profesional. Erau majoritatea vorbitori de limbă germană- începând cu 1970 o parte din ei au fost „împrăștiați” la țară sau în provincie, având un „profil politic indezirabil”- de unde și sfârșitul cercetării științifice. Pentru tatăl meu, Primăvara de la Praga nu a fost un fenomen despre care să fi auzit de la posturi de radio „subversive”- sau nu doar atât. Era vorba de viețile unor oameni în al căror spațiu intim a fost îngăduit ca prieten- de unde și o percepție foarte personală pentru deznodământ.
        În fața unui cort pe care flutura un steguleț cehoslovac, cineva construise un fel de fortăreață din nisip, pe care ornase cu scoici : No Pasaran ! L-am întrebat pe tatăl meu ce înseamnă- mi-a explicat, dar în zadar-nu vedeam rostul acelei proclamații și nici utilitatea fortificațiilor de nisip în lumea de adult. Valuri și furtuni au dizolvat demult structura rectangulară, cu creneluri și turnulețe turnate ca din cornetul unui cofetar. Iar toți acei adulți în slip sau șort, pentru care se prăbușise o lume și care instinctiv simțeau nevoia unei apropieri, nu mai sînt printre noi. Acel No Pasaran mi-a rămas în memorie, dar nu ca un simbol al neputinței- mai curând drept un fel de imagine a unui ultim bastion pentru cei care-și apără demnitatea.
        Aveam 9 ani și deși probabil că presimțea asta, tatăl meu nu a vrut să-mi strice vacanța mare, spunându-mi că și lumea mea, a noastră, avea să se schimbe și nu în bine.

  2. Maria Hulber spune:

    Ma aflu in Praga in aceste zile. Azi am trecut prin Piata Wenceslas, unde se afla cele doua memoriale. Unul aminteste de locul autoimolarii lui Jan Palach, iar celalalt readuce in memorie sacrificul sau si al lui Jan Zajic in numele libertatii si demnitatii omului. E o istorie a comunismului traita pe viu, la suprafata lucrurilor, intr-un ritm coplesitor al evocarii. Daca pietrele din caldaramul praghez ar putea vorbi, multe zile si nopti din acei ani de protest legitim, urmat de o barbara invazie sovietica, ar prinde contur. Pentru ca la Praga, in 1968, pana si pietrele au facut istoria.

  3. Maria Hulber spune:

    Va multumesc mult pentru recomandari. La Milan Kundera m-am gandit foarte mult in aceste zile. Dar acum, dupa ce am citit si analiza (in trei parti) a lui Flagg Taylor, imi doresc enorm sa vizionez integral filmul. Aici, la Praga, spatii intregi respira un aer vintage si simti ca perioada aceea pulseaza inca in spiritul lui Palach si a atator tineri de la 1968 care au refuzat sa paraseasca baricadele. Am privit cu atentie in jur, incercand sa aflu de ce sunt atat de speciali, ei, praghezii. Sau sa-i ghicesc, dupa fizionimie, pe cei ce-au stat atunci in fata tancurilor, strigand ,,Jdi domu, Ivane!” Poate trebuie sa mai raman aici pentru a intelege. Un lucru m-a impresionat: memoria anilor comunismului s-a transmis generatiilor tinere, care nici macar n-au trait in acea perioada. Exista apoi numeroase institutii publice si memoriale care pastreaza intacta aceasta memorie. Si inca ceva, ce am receptat de la tanarul de 25 de ani care ne-a condus astazi (ieri) pe un vechi traseu al comunismului. Pentru cehi, trupele care au invadat Cehoslovacia in ’68 (mai putin Romania) sunt oarecum pe picior de egalitate. In privinta titlului filmului, stiu aproape cat Dvs., in masura in care vizualizez de indata fie cateva sute de mii de pagini de documente directe sau indirecte, din care trebuie sa discern adevarul de mistificare, fie 25 de ani m.s.

  4. Shoah Hypomnesis spune:

    In Romania, Rugul Aprins a insemnat ceva foarte strain atat de cunostintele si cultura dumneavoastra, cat si de modul in care vehiculati, pina la pragul deformarii, anumite informatii. Pentru a nu da curs unor lucruri care nu va avantajeaza, va recomand sa evitati acest subiect.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Legea cererii si ofertei nu poate fi contrazisa de nicio reglementare iar legea celor 51% produse ro...

de: Valentin Mircea

la "Despre timpurile când supermarketurile dominau România"

Cauta articole

august 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)