Home » Cultura »Opinie » Citesti:

Kerketare – Rețeta noastră secretă – Despre cum ne alegem o temă de cercetare atunci când dorim un doctorat

Iovan Drehe mai 15, 2019 Cultura, Opinie
13 comentarii 1,844 Vizualizari

Pre-scriptum: În țara asta e plin de experți care au predispoziții să vadă pathos, ethos și logos peste tot: nu prea are rost să le căutați aici! La recomandarea „doctorilor”, putem introduce o nouă categorie: rictus!

Sistemul educațional și academic din România are desigur multe probleme ce trebuiesc rezolvate, iar acest lucru îl dovedesc luările de poziție, dezbaterile și polemicile, mai mult sau mai puțin virulente, care au apărut în ultima decadă. Se înțelege că înainte era mai liniște nu pentru că acestea nu existau, ci mai degrabă pentru că a trebuit să avem prim miniștri și chiar miniștri ai educației plagiatori. În general până o problemă nu ajunge în public, ea pare a nu exista și toată lumea își vede fericită de treabă. Din punctul meu de vedere aceste polemici sunt poate prea încrâncenate iar o parte dintre energiile care ar putea fi folosite pozitiv sunt, din contră, arse de furia cu care fiecare se avântă în luptă pentru ceea ce își imaginează a fi o cauză personală, nu comună nouă tuturor. Și atunci nu mai e de mirare că rămân lucruri nespuse, că nu mai știm ce ton să folosim pentru a fi ascultați, că nu mai avem răbdare să alegem ce este totuși de bun simț din cele spuse sau scrise de ceilalți, că fiecare ne considerăm neîndreptățiți în contextul unui continuu dialog al surzilor. În textul ce urmează voi avea în vedere primul pas esențial de făcut de către oricine se dorește cu o diplomă de doctor în ramă (alți pași vor urma în eventuale episoade viitoare). Dar, ca să nu avem surprize, țin să precizez de la început că nu doresc să plictisesc pe nimeni cu pașii considerați normali în această direcție, anume: studii de specialitate într-un domeniu anume, citit, citit, citit, scrierea și susținerea unei lucrări de licență, citit, citit, citit, citit, scrierea și susținerea unei disertații masterale, admitere la doctorat, citit, citit, citit, citit, citit, citit, scrierea unei lucrări de doctorat și apărarea ei în susținere publică, satisfacție, îngrijorare, trezire, nesiguranță, regret pentru alegerile făcute, renunțare ș.a.m.d. (ca să nu mai pomenesc de participări la conferințe, scris articole științifice și alte activități mai mult sau mai puțin plăcute)ii. Nu, prin acestea trec cei lipsiți de imaginație și creativitate în ale jocului de-a doctoratul. Dacă tot filosofii au fost mai interesați în ultima vreme de problema practicilor mai „anormale” în ale educației și cercetării, vom avea în vedere cum se face „treabă” în domeniul filosofiei.

Filosofia este o disciplină de așa natură încât poți filosofa despre și medita pe bază de orice. De la entitățile cele mai lumești care ne dezvăluie dincolo de ele o lume cât se poate de abstractă, până la entități mai abstracte dar care au (și) asupra iubitorilor de înțelepciune efecte cât se poate de lumești (cum ar fi bani, porniri tribale, relații de putere și alte delicatese). Și nimeni nu poate spune că acestea nu ar fi atractive, fiindcă a filosofa este echivalent cu a gândi, iar a gândi este cea mai nobilă activitate a oamenilor, în special a celor care se consideră superiori pe scara inteligenței. Cum să nu dorești să te apuci de studiul filosofiei, oricând, de la orice nivel? Există filosofi în istorie care și-au găsit chemarea la 50 de ani, alții la 30, alții pe când mai apucau, niciodată nefiind prea devreme sau prea târziu să te apuci de filosofie. De ce nu, un doctorat în filosofie dă bine la public! În cazul în care totuși e prea târziu să vă apucați prea devreme și e nevoie să recuperați ca-n povești șapte ani într-unul, poate următoarele vă vor ajuta. Va fi avut în vedere aici modul eficient de a ne alege o temă de cercetare, urmând ca în episodul următor să abordăm problema plagierii scrierii eficiente a unei teze doctorale.

Așadar, cum ne alegem tema de cercetare? Bineînțeles, fără să pierdem vremea patru-cinci ani prin biblioteci și luni de zile gândind un proiect de cercetare. Nimic mai simplu. Mințile rele consideră că modurile de a face un lucru greșit sunt mai diverse decât cele bune, dar nu e nimic, fiindcă în acest caz acest principiu simplu poate fi convertit pentru a duce la rezultate!

O mică poveste, dacă tot se poartă, mai personală, dar depersonalizată prin omiterea numelor implicate, fiindcă nu vrem să atentăm la cutumă. A fost odată ca niciodată o perioadă în care mă doream și eu admis la un doctorat și se face că am nimerit în seara dinaintea admiterii la o masă ilustră. Acolo, printre alți colegi de diverse vârste și orientări în ale înțelepciunii teoretice și practice, trona un coordonator (scuzați eufemismul), iar viitorii săi doi doctoranzi își cultivau cuminți bunele relații cu maestrul, ca să fie utili sympoziastic vorbind. Niște tineri de viitor, în mod evident, politicoși, tăcuți, râdeau când trebuie, dovadă că erau la curent cu umorul de cadre de acum 30-40 de ani (ar fi păcat să pierdem acest patrimoniu!), ce mai, ideali. Discuția decurgea cu urcușuri și coborâșuri, clarități și nedumeriri. În acest context am început să înțeleg că am o problemă: am o temă de cercetare pe care doresc să o propun a doua zi și, culmea, mi-am mai scris și un proiect, acestea fiind în continuarea celor de la nivel licență și master. Nu așa se face! Unul dintre viitorii mei colegi de exemplu știa așa, abstract, ca să nu zic vag, că ar vrea ceva pe etică. Era de o modestie dezarmantă: nu ne putem arunca chiar așa, dacă, din contră, tema (sau cel care o coordonează) ne alege pe noi? Și cum toți în ziua de astăzi iubim morala, nimic nu ne poate purifica mai bine, intelectualicește vorbind, ca un doctorat în etică. Dar, în mod surprinzător, viitorul coordonator rămâne perplex: vai!? cum adică nu ai un titlu? Temă? Dar cum? Tăcere. Stânjeneală. Dar… Nu, nu-i nimic, decretează viitorul coordonator. Ține cheile astea, mergi la mașina mea afară, deschizi portbagajul și revii cu plasa de cărți pe care o găsești acolo. Cei prezenți schimbăm priviri între noi, simțindu-ne inoportuni la ceea ce se va întâmpla. Dar o rază de speranță a trecut prin rezervele noastre cu privire la nevoia intimității dintre maestru și discipoli: Problema se va rezolva aici și acum! În sfârșit, o să vedem acum pe viu cum se alege o temă de cercetare, cum se concepe un plan! Viitorul doctorand se execută, revine, iar în fața noastră pe masă, printre tot felul de distracții lichide, se înființează celebra colecție MEMO de la editura Institutul European (colegii de breaslă știu foarte bine despre ce vorbim, iar cine nu, poate să caute). Nu ne putea apuca râsul, fiindcă nu toată ziua îți este dat să vezi minune de profesor cu bibliografia fundamentală la purtător. Într-un mod mai mult sau mai puțin ritualic, profesorul alege de acolo (aproape ca la loz în plic din perspectiva noastră limitat subiectivă, în cunoștință de cauză pentru el, că doar era biblioteca lui, obiectiv vorbind, în mod magic din perspectiva defectivă a viitorilor lui doctoranzi), o carte. Cartea care trebuie: Christine le Bihan, Marile probleme ale eticii, un tom imens de vreo 80 de pagini. Stupoare printre viitori discipoli: extraordinar, cel mai profesor, cel mai coordonator, cum le știe el alege! De aici lucrurile curg de la sine: viitorul coordonator se pune să-i dicteze viitorului doctorand din cuprinsul lucrării un titlu, un plan de bătaie, având grijă să adauge sintagme precum: „aspecte ale…”, „problematizarea perspectivei…”, „perspective transversale…”, „scooby doo și…”, „… la români”,… și, știți voi, „rebus; etic din 5=moral; moral din 4=etic”. S-a sfârșit. Habemus proiect de cercetare! Obrazul științei și cercetării este salvat, un nou soldat urmând să intre în rândul trupelor de elită. De aici nu s-a mai întâmplat mare lucru: viitorii au achitat ce era de achitat viitorului. Și a doua zi soarele a răsărit din nou. Din păcate nu am mai urmărit parcursul de succes al viitorilor. Cel mai probabil astăzi sunt niște stâlpi ai societății.

Dar nu tuturor le surâde soarta în așa fel încât să găsească un asemenea viitor coordonator. Nu-i nimic, există și alte moduri în care se poate alege o temă de cercetare, unele mai eficiente decât altele. Să enumerăm câteva: 1. placă OUIJA, poate vă zice chiar Platon ce să cercetați; 2. Yi-Jing (sau Cartea prefacerilor), niște divinație clasică chinezească fiind deosebit de utilă (bonus: puteți folosi chiar poziția în zodiac); 3. se poate apela la vrăjitoare sau preoți mai alternativi care vă pot dezlega de blestemul lipsei de inspirație; 4. niște Tarot chiar; 5. poate horoscop la radio dimineața („Astăzi vă va ieși în cale o temă de cercetare doctorală în urma conjuncției dintre planetele viitorului coordonator cu viitorul coordonat.”); 5. de ce nu? căutați pe wikipedia prin opțiunea „articol aleatoriu”; etc. Sper că s-a înțeles ideea: orice remediu de homeopatie spirituală.

După acest prim pas trebuie să fim cu toții conștienți că a trecut ceea ce era mai greu (momentul rușinii ar zice gurile rele). Ce urmează de aici, adică scrierea tezei, este chiar mai simplu, după cum vom vedea în episodul următor. Nu mai așteptați, țara are nevoie de doctori!iii

NOTE___________

i Acest text poate fi considerat episodul 2 dintr-o serie a cărei prim episod (despre „îngrășarea cv-ului”) a fost publicat acum aproape cinci ani -http://ligaoamenilordeculturabontideni.blogspot.com/2014/11/kerketare-reteta-noastra-secreta-iovan.html

ii O parte dintre motivele și mecanismele celor ce se vor doctori fără să aibă neapărat chemare pentru așa ceva le-a descris într-un articol serios în ton, în contrast cu cel de față, Mihai Maci (http://www.contributors.ro/cultura/cu-car%C8%9Bile-pe-fa%C8%9Ba/).

iii Acest text a fost inspirat de cearta (din păcate nu putem să-i spunem dezbatere sau polemică) întreținută de următoarele texte: G. Liiceanu, „Draci peste tot I, II, fine” (http://www.contributors.ro/editorial/draci-peste-tot-i/,http://www.contributors.ro/editorial/draci-peste-tot-ii/,http://www.contributors.ro/cultura/draci-peste-tot-fine-dansul-rectorului/), Scrisoarea colectivă „Maniheisme, sofisme și alți demoni filosofici” (http://www.contributors.ro/cultura/maniheisme-sofisme-%C8%99i-al%C8%9Bi-demoni-filosofici/), respectiv reacțiile și comentariile pe care le-au generat. Greșelile de comunicare apar de ambele părți și încă odată se poate observa cum încrâncenarea și stilul pot produce deturnări ale interpretării intenției și alte rele. Nu cred că vreunul dintre oamenii implicați încurajează plagiatul sau impostura, deși contactul cu ele nu ocolește pe nimeni. Ceea ce e sigur este următorul lucru: tocmai această poziție anti-plagiat aduce după sine reacții virulente din partea celui acuzat că încurajează sau mușamalizează furtul intelectual. Există multe cauze care întrețin această atmosferă: de la o lege a educației universitare „pe cap de student”, care face universitățile dependente de centru, trecând prin asaltul politicului asupra academicului și prin visurile de putere și influență ale unor colegi, până la frica de ierarhie și de repercusiuni asupra celor care aleg să rupă tăcerea. Și, astfel, unele adevăruri vor rămâne întotdeauna nespuse chiar de către cei care și-au făcut profesiune de credință în cealaltă direcție.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. Dedalus spune:

    “Sistemul educațional și academic din România are desigur multe probleme ce trebuiesc rezolvate”.

    Dupa parerea mea, Romania nu dispune de educatie si cercetare stiintifica. Deloc.

    Cei care sunt intr-adevar cunoscatori ai domeniului in care activeaza sunt pentru ca au invatat singuri. Si dupa ce au invatat, cei mai multi au plecat in alte tari.

    Cei care au ramas se complac in a se congratula si favoriza reciproc. Din cand in cand, cei care nu primesc suficienta coliva se revolta impotriva celor care s-au imbuibat cu prea multa.

    In Romania trebuie construit de la zero un sistem educational si trebuie reorganizata din temelii cercetarea stiintifica. Iar asemenea reforme nu au nicio sansa daca societatea ramane in afara capitalismului. Acum Romania nu are nevoie nici de absolventi buni, nici de doctori, nici de cercetatori, pentru ca nu are ce sa faca cu ei. Ca ne dorim la modul ideal, recunosc. Dar dorintele noastre nocturne nu tin loc de cerere economica.

    Cu un sistem de afaceri concentrat in cateva firme mari si cu etatism masiv, foarte aproape de socialism si comunism, la ce ar folosi doctorii “pe bune”?

    MMMMMMM

    Sa zicem ca producem 10 genii in ale filosofiei. Ce facem cu ele? La stat nu vor putea fi angajate fara pile (si atunci la ce bun sunt genii?!) iar “la privat” nimeni nu are nevoie de ele. Sa le tinem la conservare? OK, dar pentru ce? Pentru viitor? OK, dar ce asteptam de la viitorul ala? Daca nu facem nimic sa se schimbe, nici nu se va schimba. Mancarea nu iti sare singura din farfurie in gura si nici marul nu se culege singur.

    Sa zicem ca educatia romaneasca produce 10 genii in ale programarii. Ce face economia romaneasca cu ei? La stat vor avea salarii mai mari si mai sigure (dar nimeni nu va da 2 bani pe geniul lor), o firma sa faca ar trebui sa fie nebuni in Romania de astazi. Sa ii ajute UE? Adica, sa ii tina pe loc 2 ani “invatandu-i” cu consultanti de 20 de ori mai bine platiti decat el cum sa “faca afaceri”?! Sau sa ii sprijine Romania, Cum, punanindu-i sa faca kilograme de dosare stupide, inglodandu-se in obligatii, punandu-i sa se lupte cu ura inspectorilor fiscali fata de sectorul privat?

    Hai sa zicem ca vor sa se angajeze la un IMM in Romania. Dar astea sunt sub-capitalizate si nu vor putea sa ii dea decat un salariu mic. Sa zicem ca se multumeste si cu putin. Dar ce va produce? Programe inutile, greu vandabile, nimeni nu are nevoie de ele pentru ca nimeni nu intelege la ce folosesc. Pana cand se vor satura si fie vor pleca din tara fie vor da in alcoolism.

    MMMMMM

    Educatia si cercetarea romaneasca sunt sustinute de stat doar pentru a diminua somajul. Altfel, cu 6 clase primare si fara cercetare stiintifica deloc, Romania ar duce-o exact la fel ca in prezent, doar ca somajul ar fi mai mare.

    Daca toti cetatenii ari avea doctorat pe bune, sau daca toata populatia ar ave doar 4 clase, cum ar face deosebirea ordinea de stat actuala intre cele 2 situatii?!

    Si parca aud replica “Hai domle ca exagerezi!” . O replica explicabila foarte simplu prin denial sindrom. Adica, daca noi nu vrem sa fie asa, cu siguranta ca nici nu e asa.

    “Geaba Voda, geaba tara! Medaliile nu tin de foame!”

    • man of war spune:

      ha, ha, ha, bravo Dedalus, ai punctat decisiv / knockdown punch
      am vazut cu totii ce produc doctorii pe banda rulanta
      eu propun altceva : sa i facem pe toti politruci, nu s astia simbolul succesului si prosperitatii ? in socialism functia i bate la fund pe toti. altfel, scolitii cu patru clase, sint deja la butoane, au anticipat viitorul !

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Ei… există mai multe tipuri de cercetare. Dacă ne gândim la nenea cu eprobeta, probabil aveți dreptate :) Dar există cercetare filologică ( cine să se uite la manuscrisele lui Miron Costin, cine să ne facă dicționarele, dacă nu le facem noi? Americanii le fac pe ale lor, nu pe ale noastre) cercetare istorică ( în afară de vânătorii de cosoni, mai sapă și cei de la universități după comoara lui Decebal, cel puțin așa îmi place să cred). Le-am numit pe astea pentru că sunt specifice, să zicem că matematicienii care vor să cerceteze sunt deja la universitățile din USA ori la NSA, dar disciplinele cu specific românesc n-ai cum să le “externalizezi”. Poate și în filozofie există o nișă legată de România și limba română. Acum, iluzia că e bine totuși să ai câțiva oameni care să se priceapă binișor la un domeniu, ca să poți să îi folosești la nevoie, este cu adevărat o iluzie, pentru că în final cei care chiar cunosc domeniul pleacă și cei care rămân se deprofesionalizează în timp ( am lucrat vreo patru ani la Institutul de Cercetări în Mecanică Fină, exact în perioada în care se petrecea acest fenomen, până în ’97. Mie mi-a fost de folos pentru că n-aș fi putut urma Literele la zi cu un job în privat, cum am absolvit am plecat :) ) . Pentru cercetarea aplicativă, eu văd ca singură soluție mutarea acestora la universitățile de profil, institutele nu prea își mai au sensul – pentru că nu mai există beneficiarul, “industria socialistă” . În plus tocmai discutam la alte articole că Politehnicile au fost gândite ca fabrici de ingineri și nu prea s-a accentuat cercetarea, deci ar veni tocmai la fix, ar aduce în institutele care au mai rămas fix ce lipsește- entuziasmul studenților. La cercetarea teoretică probabil că soluția ar fi nișarea pe un domeniu în care să fii printre cei buni ( laserul de putere e un exemplu excelent, sper să nu îl strice cu birocrația specifică) .

      • Dedalus spune:

        In materie de cercetare “umanista” – sa ii spunem asa – nu vad necesitatea finantarii exclusive a cautarilor teoretice.

        Spre exemplu, un arheolog poate sa tina si cursuri la o facultate sau poate sa cooperaze cu cei care produc dispozitive de cautare de diverse tipuri, astfel verificand aparatele si castigand ambele parti.

        De fapt, de cele mai multe ori este vorba mai curand despre incapacitatea noastra de a vedea o cale de aplicare directa si imediata a cercetarilor respective.

        Sau invers, de incapacitatea celor ce le-ar putea folosi de a le vedea utilizarea.

        MMMMM

        In orice caz insa, educatia si cercetarea au valoare sociala si economica in mod evident doar daca exista mecanismele sociale si economice ce ar face asa ceva posibil.

        Daca societatea este bazata pe redistribuire si supraocrotire – cazul socialismului romanesc- cercetarea si educatie nu isi gasesc rostul. Ele apar – si sunt ! – doar o risipa de resurse.

        Cercetarea si educatia pot fi concurentiale sau non-concurentiale. Asta nu are de-a face cu competitia de proiecte.

        Are de-a face cu:

        a) concurenta dintre sectoarele economice pentru atraqgerea resursei umane – in cazul cercetartii stiintifice

        b) concurenta in economie, care face ca absolventii mai buni sa fie platiti mai bine iar cei mai slabi – mai prost sau sunt nevoiti sa se reorinetreze sau raman asistati social

        Societatea romaneasca elimina din fasa orice concurenta. Rezultatul este ca educatia si cercetarea stiintifica au ajuns simple exercitii administrative, un fel de joc al guvernelor de-a “cine da mai mult cui trebuie”.

        Suntem atat de orbiti de aceast socialism omniprezent incat cautam solitiile … tot la el! Adica, in loc sa promovam concurenta, o distrugem cat putem si apelam la micro-management pentru a “corecta”. Rezultatul este fenomenul de “ocultizare” a educatiei si cercetarii stiintifice in Romania. Asta, pentru ca rezultatele fiind slabe si rasplata prea mare pentru asa ceva, persoanele din educatie si cercetare sunt nevoite sa ascunda aceasta supra-rasplata, pentru a-si conserva privilegiul de fi platite mult prea mult pentru mult prea putin.

        Mai departe, ocultizarea aceasta conduce la clanuri si sub-clanuri, care se ajuta reciproc si blocheaza accesul altora la prajitura. Pe masura ce numarul membrilor clanurilor creste, puterea lor creste pentru ca ele reprezinta voturi. Voturile sustin politicienii in privilegiile lor.

        Singura cale de a zdrobi capetele acestei caracatite este taierea fondurilor. Cu cat mai repede, cu atat mai bine. Poti sa te lipsesti de 100.000 de voturi, dar nu de 500.000 de voturi.

        Persoanele acestea au lansat o adevarata mitologie care le sustine privilegiile.

        Observati ca in randurile de mai sus stiinta, educatia etc. nu apar. Nu apar pentru ca nu exista. Pur si simplu nu exista, sunt in acest moment doar vorbe care acopera un jaf national de proportii si un impact dramatic asupra tinerei generatii.

  2. Constantin spune:

    “Greșelile de comunicare apar de ambele părți …”

    Cel care inițiază procesul este responsabil de eșec. El este cel care identifică receptorul, structurează informația, alege cel mai potrivit canal de comunicare și limbajul adecvat, asigurându-se că mesajul ajunge la destinație și este decodificat corect.

    Din text se înțelege că „filosofia este o disciplină de așa natură încât poți filosofa despre și medita pe bază de orice”, pentru că în cele din urmă, este despre a cunoaște în profunzime, iar cunoașterea poate fi despre orice. Astfel că mi-este greu să pricep de ce un bun specialist în „lupte și bătăi” nu ar putea încerca să cunoască în profunzime luptele, ori războaiele și pornind de la acestea să formuleze un set de noțiuni și idei, „care interpretează și reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale”. Eu cred sincer că temele de cercetare zodiacale propuse în mod ironic în text reprezintă posibile titluri reale ale unor lucrări de doctorat. Chiar nu înțeleg de ce ar considera cineva că ele nu pot fi cercetate din perspectivă filozofică. Dar, mă rog, eu nu sunt specialist în filozofie…

    Legat de numărul de doctori în științe la mia de locuitori din patria noastră, adevărul este că față de celelalte state din Uniunea Europeană nu stăm deloc bine. Așa spune Eurostat. Doar că nu cred că problema doctoratelor ar trebui să fie legată în primul rând de cantitate ci mai degrabă de calitatea cercetării. Prin urmare, dacă nu cumva este o glumă neinspirată de felul „eu și câțiva dintre colegii mei suntem singurii care au scris câte ceva și au dobândit titlurile academice „pe bune”, despre ceilalți mai bine nu vorbim”, atunci afirmația „țara are nevoie de doctori!” este cât se poate de corectă. „iii” rămâne drept chiot de bucurie pentru când vom intra și noi în rândul lumii.

    • Kurt spune:

      Câte brevete românești au fost legalizate în țară, câte în UE?
      Câte licențe românești au fost applicate în țară, câte în UE?
      Câte jobs au fost create în țară, câte în UE cu licențe românești 1990- 2019?
      Câte firme românești au fost create în țară, câte în UE cu licențe românești 1990- 2019?

  3. Y.T. spune:

    Nu mai scrieți fraze din astea:
    “Filosofia este o disciplină de așa natură încât poți filosofa despre și medita pe bază de orice.”
    !!!
    Există câteva sute de mii de ingineri (+ membrii familiilor lor) care folosesc așa ceva ca parolă de între-recunoaștere. La fel și nefilosofii “cu ISI și grant”. Iar în domeniile lor, titlul tezei trebuie să înceapă cu “Cercetări …”, pentru o bună ghidare a cititorilor care s-ar putea crede la un moment dat pierduți într-o lucrare de literatură modernă, tehnicistă; unele sunt, prin conținut, pamflete științifice și rămân la fel cu toată precizarea din începutul titlului. Pamflete involuntare, bineînțeles, și pe bani europeni, bineînțeles, și care deschid calea spre evoluția în stâlp al societății, cum altfel?

  4. delia f spune:

    Nonsense! Implicati ca este o vina faptul de a spune adevarul? Echivalati intre onestitate si minciuna?

    • delia f spune:

      Cand luati taxiul vreti ca soferul sa va ceara in loc de tariful legal sa zicem 30 de roni, 5o de roni?
      Cand cumparati un medicament de la farmacie, vreti ca o capsula de antibiotic de 500 de mg sa aiba 500 mg sau 100 mg ?
      In casa unde locuiti, vreti sa aveti stalpi de rezistenta conform planului sau sa fie umpluti cu creta in loc de beton?
      Cand platiti la un magazin o cumparatura de 40 de roni si dati o foaie de 100 , vreti sa primiti restul de 60 sau numai 10?
      Cand trimiteti copilul la scoala, vreti sa invete matematica la ora de matematica sau sa invete sa fluiere la muzicuta?
      Cand lasati copilul la cresa, vreti ca ingrijitoarea sa- i dea de mancare si de baut in cele 8 ore sa il lase fara?
      De ce toti oamenii care lucreaza, trebuie sa fie corecti si onesti in lucrul lor si numai in facultati este acceptata minciuna ca norma?

  5. Kurt spune:

    „Gândesc, deci sunt” era valabil la clasici. Ecce homo.
    Ich denke, folglich bin ich.

    …”… a filosofa este echivalent cu a gândi, iar a gândi este cea mai nobilă activitate a oamenilor,..”…

    Stiințele umaniste sunt complexitate neredusă scria 1998 E. O Wilson, profesor la Harvard in „ The Unity of the Knowledge”. Stiințele naturii sunt complexitate „redusă”.

    Profesorul de filozofie, teoria cunoașterii, Markus Gabriel vede în gânduri o parte a lumii reale, scrie în numele unui „realism nou” în cartea „ Sensul gândirii / „Der Sinn des Denkens“.

    .( …. „….. Ein objektiv wahrer Gedanke heißt in der Philosophie
    eine Tatsache…. „… un gând care e adevarat în mod obiectiv se numește în filozofie ….. . Im Namen
    eines „Neuen Realismus“ betrachtet Gabriel Gedanken daher ebenso als Teil der wirklichen Welt…. în numele unui „realism nou” M.G vede în gânduri o parte a lumii reale,…..
    Markus Gabriel ist Professor für Erkenntnistheorie, Philosophie
    der Neuzeit und Gegenwart an der Uni Bonn, und er hat das Buch geschrieben „Der Sinn des
    Denkens“. bei Ullstein 2018 erschienen. …..
    Wir werden die Welt und den Menschen völlig neu denken müssen, das legt Markus Gabriel in seinem neuen Buch „Der Sinn des Denkens“ nah. Jahrhundertelang seien Philosophen dem fundamentalen Irrtum aufgesessen, „es gäbe einen kategorialen Unterschied zwischen Subjekt und Objekt“.
    Immanuel Kant zum Beispiel habe „völlig falsch gelegen“, als er behauptete, dass wir nicht „Dinge an sich“ erkennen können, sondern dass die Wirklichkeit uns immer nur indirekt zugänglich sei: gefiltert durch vorgegebene Kategorien unserer Wahrnehmung.

    Denken als Sinnesorgan
    Gabriel, der an der Universität Bonn Erkenntnistheorie lehrt, hält das Denkvermögen dagegen für „ein Sinnesorgan“ wie Auge und Ohr: So wie wir Farben wahrnehmen, indem wir sehen, und Töne, indem wir hören, gebe es andere Aspekte der Wirklichkeit, die wir als Denkende erfassen: zum Beispiel die Anzahl von Gegenständen, die wir vor uns haben, oder die Tatsache, dass diese sich nach bekannten Naturgesetzen verhalten, indem sie etwa von oben nach unten fallen und nicht umgekehrt. Im Namen eines „Neuen Realismus“ betrachtet Gabriel Gedanken daher ebenso als Teil der wirklichen Welt wie Komponisten, Elementarteilchen oder wilde Tiere:

    „Der neue Realismus sagt: Stopp! Warum sollte denn das Denken weniger wirklich sein als Fermionen und Bosonen? Warum sind meine Gedanken über Beethoven weniger wirklich als Beethoven? Das leuchtet mir nicht ein, und deswegen beginnt der Neue Realismus damit, ein Konzept von Wirklichkeit zu entwickeln, das dem einfachen Umstand Rechnung trägt, dass bewusstes geistiges Leben in keinem Sinne ein verdächtigerer Einwohner des Universums ist als Fermionen oder Löwen.“
    Gabriel wendet sich gegen den vorherrschenden „Naturalismus“, denn diese naturwissenschaftlich- technische Weltsicht stelle den Menschen als freies, geistiges Wesen in Frage:„Das Wesen des Menschen, nämlich das Vermögen sich zu fragen, was der Mensch ist, wird an den Rand gedrängt, indem so getan wird, als hätten wir endlich eine endgültige Antwort auf die Frage gefunden, was der Mensch ist, nämlich ein hochgerüsteter Killer-Affe, der aus der Evolution entstanden ist und der bestimmte Reiz-Reaktions-Mechanismen mitbringt.“
    Emanzipation von der eigenen Biologie
    ………..
    Dieser Gedanke, dass der wahr oder falsch ist, hängt ja nicht davon ab, dass ich ihn
    glaube oder Sie ihn glauben oder wir alle ihn glauben, sondern dieser Gedanke ist, wie man so sagt, objektiv wahr. Und das gilt für jeden Gedanken. Ein objektiv wahrer Gedanke heißt in der Philosophie eine Tatsache. Und die Wissenschaften, alle, die Physik, Mathematik, welche auch immer, und auch die Künstliche-Intelligenz-Forschung, die studieren Tatsachenzusammenhänge. Diese Tatsachen sind unabhängig von uns schon da, und wir haben einen besonders gut ausgebildeten Sinn für Tatsachen, nämlich unser Denken.
    Rabhansl: Das war jetzt nur ein kleiner Ausflug in den philosophischen Teil Ihres Buches. Wer das genauer wissen will, der findet dazu noch ein weiteres Gespräch auf deutschlandfunkkultur.de, weil Sie schon in unserer Philosophiesendung „Sein und Streit“ zu Gast waren. Es ist aber auch bei diesem kleinen Ausflug schon deutlich geworden, warum Sie das Denken, so wie Sie es definieren, einer Maschine nicht zutrauen. Hängt daran die ganze Indizienkette? Ohne Denken kein Bewusstsein, ohne Bewusstsein keine echte Intelligenz.

    Gabriel: Richtig, das ist tatsächlich der Argumentationsweg. Und der reicht so tief wie unsere
    evolutionäre Stammesgeschichte. Das heißt, das, was ich dort beschreibe, gründet zugleich in einer Naturphilosophie, das heißt, in einer Auffassung davon, was das Universum wirklich ist und wie im Universum Denken zustande kommen kann in Lebewesen.
    Gabriel: Die Gefahr besteht darin, dass wir diese Science-Fiction-Geschichten, das heißt in diesem Fall US-amerikanische Soft Power oder Propaganda, für bare Münze halten. Und indem wir uns ein falsches Bild machen von den Geräten und sozialen Netzwerken und so weiter, mit denen wir täglich umgehen, laufen wir Gefahr, unsere Freiheit auszuliefern an Akteure, die sich hinter diesen Geräten verstecken. Das könnte, wie gesagt, der amerikanische Geheimdienst sein oder sonstige Militärmaschinen oder der chinesische Überwachungsapparat oder eben auch ganz einfach Facebook und Co.

    Wir haben uns eine Techno-Religion erschaffen
    Es ist ja kein Zufall, dass zum Beispiel Suchmaschinen monopolisiert
    wurden. Einige von uns erinnern sich vielleicht daran, dass es früher wirklich noch verschiedene Suchmaschinen auch im Westen gab. Heute googeln wir – das ist ja sogar schon zum Verb geworden. Und das ist kein Zufall, dass da ein Monopolwettbewerb auftritt, weil natürlich hinter Google noch ganz andere Auftraggeber stehen, nicht zuletzt offensichtlich die amerikanischen Geheimdienste.
    Was also tun? Reicht es dann, als Philosophieprofessor an der Uni Bonn Bücher zu
    schreiben?
    Gabriel: Nun, das ist, was Philosophen tun. Philosophen klären über begriffliche Zusammenhänge auf, die uns schaden können. Philosophie ist in der Moderne fundamental Ideologiekritik, das heißt,die Aufdeckung von Denkfehlern zugunsten der Verbesserung von Lebensumständen von Menschen.
    Also, Philosophiekämpfe – Freiheit, Gleichheit, Brüderlichkeit, wie das klassisch hieß. Heute sollten wir statt Brüderlichkeit Solidarität sagen. Das ist ja, wofür wir da sind. Das reicht natürlich nicht. Jeder muss an seiner Stelle dazu beitragen, dass wir freier werden….” ….

    filozofia în epoca modernă este o critică fundamentală a ideologiilor, cea ce înseamnă decoperirea defectelor în gândire, în favoarea îmbunătățirii condițiilor de viață ale oamenilor. Certuri filozofice, în sens clasic: Liberte, Egalite, Fratenite. Azi putem spune SOLIDARITATE în loc de Fraternite …… „”..).

    Va reuși SOLIDARITE (Fraternite) în UE să depășească certurile între cei 27 de parteneri, între „gânditorii de azi ale Uniunii UE.27, înainte ca în UE să se piardă această convingere comunitară clasică, acest mesaj ferm: drepturile omului sunt universal valabile ( nu există excepții „culturale”, sociologice, etc).??

    • deliaf@outlook.com spune:

      Nu am nici o afinitate pentru specialisti in insecte, ca E.O.Wilson si Dawkins, care teoretizeaza despre natura umana.
      O sa trebuiasca sa-mi lustruiesc germana ( nu sunt fluenta) – o provocare placuta si utila.

  6. Dedalus spune:

    @ Mihai Badici

    De acord, se pot gasi multe solutii.

    Insa este imperios necesar sa existe beneficiari privati diversi si un mediu concurential in Romania. Acum avem o piata hipersimplificata iar societatea romaneasca se bazeaza pe sugrumarea concurentei (sa nu luam libertatea comertului drept mediu concurential, sunt lucruri diferite).

    Nu poti avea niciun entuziasm ca student stiind ca dupa ce faci Politehnica te vei angaja lustruitor de hartii prin birouri ale statului (daca vrei salariu dublu fata de cel din mediul privat) sau in mediul privat vei fi angajat sa vinzi fortat prietenilor tigai chinezesti facute in baie din tabla zincata, prezentate drept minuni ale tehnologiei japoneze :-)

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Nu vă faceți griji, în mare sunt de acord cu dvs, era doar o nuanțare. ( nu mai vorbesc de faptul că DEX online e o inițiativă privată, deși Academia are institute care se ocupă de dicționare).
      Cred că în ceea ce privește Politehnica lucrurile s-au mai schimbat acum, tocmai pentru că beneficiarul nu e doar România ci Europa și eventual și mai departe; mulți dintre “colegii mei de peste ani” au deja oferta de job de prin anul patru de studii, așa că unii ar putea fi motivați să lucreze niște proiecte interesante tocmai pentru a-și îmbunătăți CV-ul. Nici în România lucrurile nu mai stau chiar așa de prost ca în anii ’96 când eram eu inginer la “Mecanică Fină” și chiar și atunci se mai găsea câte un potențial beneficiar privat pe care de obicei serviciul contabil îl alunga încercând să finanțeze tot deficitul institutului pe seama lui :)
      Cercetarea aplicativă trebuie musai să aibă beneficiarii ei privați și concreți. Firmele mari oricum o fac intern, dar se găsesc mereu beneficiari pentru proiecte punctuale, nu toate cecetările sunt despre nave spațiale.
      Despre cea fundamentală e de discutat, ce e cert e că nu mai are rost și nici nu avem bani ca să ne ocupăm de toate domeniile. Dacă apare un geniu într-o tehnologie pe care noi n-o avem oricum se va duce la Paris, Munchen sau oriunde se face performanță în acea tehnologie. De asta zic că trebuie să avem și noi nișa noastră, cum ar fi laserii de mare putere, ca shimbul să fie reciproc. Dar da, și în domeniul ăsta se poate oarecum măsura performanța. Când francezii scot un Larousse pe an iar noi n-am terminat Dicționarul Academiei din perioada interbelică până azi, cam avem măsura cercetării filologice de la noi :) Măcar arheologii au mai progresat un pic de când cu autostrăzile, că îi împing constructorii de la spate să elibereze amplasamentele :)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Iovan Drehe


Iovan Drehe

Licentiat in Filosofie al Universitatii de Vest din Timisoara; Doctor in Filosofie al Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca. Citeste mai departe


E randul tau

Ar fi fost frumos sa fie actiuni coordonate, eventual in aliante. Ma intreb daca era posibil, nu sti...

de: Dan Musat

la "China, SUA și «războiul comercial» Game of Loans și Marele Salt tehnologic"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

mai 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)