vineri, martie 29, 2024

Leninistul Ianosi, „Antologia rusinii” si est-etica

In haosul care domneste in biblioteca mea, mi-a fost greu sa regasesc volumul “Antologia rusinii dupa Virgil Ierunca” editat de Nicolae Merisanu si Dan Talos (Humanitas, 2009). Pana la urma am izbutit sa-l recuperez. Tinand cont ca dl Ion Ianosi si admiratorii sai de ultim ceas se ocupa de ce-am scris eu in junete si ma someaza sa me delimitez transant de unele texte, desi am tot facut-o de vreo trei decenii si mai bine incoace, poate merita sa oferim cititorilor un pasaj savuros din umanistul leninist (sic) Ion Ianosi: “Partidul Comunist Roman acorda o atentie constanta si sustinuta dezvoltarii literaturii si, in cadrul ei, dezvoltarii criticii literare. Congresul al XI-lea al partidului, Programul de faurire a societatii socialiste multilateral dezvoltate si inaintare a Romaniei spre comunism, adoptat la acest congres, documentele Congresului educatiei politice si al culturii socialiste, ale recentei Conferinte Nationale a PCR, cuvantarile secretarului general al partidului au evidentiat locul si rolul activitatilor culturale in propasirea natiunii noastre socialiste, in dezvoltarea democratiei socialiste, in activitatea si munca educativa a poporului, in promovarea principiilor omului nou, constructor constient si devotat al socialismului si comunismului”.

Textul encomiastic al profesorului Ianosi a aparut in revista “Viata Romaneasca” din ianuarie-februarie 1978, deci in numarul omagial pentru secretarul general al PCR cu prilejul implinirii varstei de 60 de ani. Este citat in “Antologia rusinii”, editia mentionata, la paginile 219-220. Daca aceasta nu este limba de lemn pusa in serviciul propagandei comuniste, atunci chiar nu stiu ce este. La vremea respectiva, ma grabesc sa adaug, nimic nu-l constrangea pe prof. univ. dr. Ion Ianosi, membru al Academiei de Stiinte Sociale si Politice, conducator de doctorate, om de mare incredere pentru pontifii supremi ai ideologiei (intre care Dumitru Popescu, zis Dumnezeu) sa produca acele contributii hagiografice. Nu era un tanar marginalizat care incerca sa intre intr-o catedra de stiinte sociale (nu ma refer doar la mine, pot da numeroase alte exemple), nu era un scriitor care platea cu acest panegiric pretul publicarii manuscriselor sale intr-o prestigioasa revista. Nu scuz acele concesii, unii nu le-au facut si merita deplinul nostru respect, disting insa intre gradele de implicare si responsabilitate.

De fapt, Ion Ianosi prelungea in acele randuri comportamentul sau ultra-conformist, acel model de adaptare care i-a asigurat cariera constanta, fara sfasieri de constiinta, senin, olimpian si impacat cu sine, in timpul regimului comunist. La vremea respectiva, un text precum cel semnat de Ion Ianosi ar fi fost de negandit sub semnatura, sa spunem, unui Mihai Sora, Titus Mocanu, Henri Wald ori N. Tertulian. Despre I. D. Sirbu, N. Steinhardt, Ion Negoitescu, N. Manolescu, Adrian Marino, Petru Cretia, Cornel Regman sau Ion Vianu nici nu mai vorbesc. Sunt sigur ca un estetician marxist intr-adevat creator precum Gyorgy Bretter nu ar fi semnat un asemenea „omagiu”. Nu stiu ca Tudor Bugnariu ori Zigu Ornea sa fi scris asemenea glorificari ale „Congresului educatiei politice si al cuturii socialiste”. Lui Ion Ianosi nu-i plac „schimbarile la fata”. Marxist a fost, marxist va ramane pana la capatul zilelor. Este evident dreptul sau, dar este si dreptul nostru sa notam ca profesorul Ianosi a ramas un nu mai putin pasionat leninist, un spirit eminamente anti-liberal. Il deranjeaza teribil definirea regimurilor comuniste drept ilegitime si criminale. La acest capitol, se intalneste de fapt cu istoricul marxist Eric Hobsbawm.

Nu stiu ce crede despre traiectoria unor Aleksandr Iakovlev, Leszek Kolakowski, Francois Furet, Ferenc Feher sau Agnes Heller. Banuiesc ca ii condamna si ca se simte apropiat de un Slavoj Zizek ori, cine stie, de un Istvan Meszaros, fost student al lui Georg Lukacs, membru al Scolii neo-marxiste de la Budapesta, ajuns apoi in Anglia si devenit, in anii din urma, un fel de mentor al lui Hugo Chavez. Ca si Zizek, profesorul Ianosi ia apararea „cauzelor pierdute”, convins fiind ca la urmatoarea incercare de a le face realitate printr-un spasm revolutionar final lucrurile vor arata categoric mai frumos decat in utopiiile concentrationare inspirate de Lenin. As spune ca nu vad o diferenta de esenta intre viziunea profesorului Ianosi si aceea a unui Ion Iliescu privind „nobilele idealuri intinate”. Sigur, Ion Ianosi nu a ajuns secretar al CC al PCR, precum Iliescu. Dar a detinut un statut special in cosmosul asfixiant al puterii comuniste. A facut si bine, dar mereu de pe pozitiile omului de maxima incredere. Unii intelectuali ii datoreaza faptul ca a scris referate favorabile pentru cartile lor. De pilda, istoricul literar Eugen Negrici care il numea recent pe Ianosi, cu ironica gratitudine, un „cenzor secret al partidului”.

Faptul ca seful catedrei de estetica a Universitatii din Bucuresti, biograful lui Dostoievski si al lui Thomas Mann, specialist in Kant, Hegel si Marx, semna acel text penibil este o circumstanta agravanta, nu una atenuanta. Cultul personalitatii lui Nicolae Ceausescu n-ar fi fost posibil daca intelectuali cu pozitii decisive in viata academica si literara, profesori universitari, membri si membri corespondenti ai Academiei RSR, membri si membri corespondenti ai variilor academii “de ramura”, intre care Academia de Stiinte Sociale si Politice, figuri marcante ale uniunilor de creatie, directori de institute stiintifice, de ziare, reviste si edituri, nu ar fi participat la acele orgii ale dezonoarei. Est-etica, asa cum au formulat-o Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, presupune distinctia vitala dintre complicitate activa si simpla decenta in timpuri mizerabile. Sa stii sa te opresti din aceasta degringolada jalnica este si ea o expresie a est-eticii. Din pacate, leninistul Ion Ianosi nu a descoperit-o inca.

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. Nerușinare gigantică, proprie comuniștilor ! Mă refer la somația de a vă „delimita” de cele scrise în tinerețe. Păi în vara anului trecut, cînd Dvs. scriați trei articole pe săptămînă care, cît de cît, ne mai susțineau moralul, CE A FĂCUT (printre mulți, mulți alții) „toarșu” Ianoși ? Își „estetiza” de zor încolăcirile diabolice ale propriei vieți ? Cînd am aflat cîți ani au trăit Molotov și Kaganovici mi-am dat seama care este calitatea de bază a unui bolșevic – NESIMȚIREA. Probabil că și Julius Streicher ar fi atins o vîrstă matusalemică rumegîndu-și fericit propriile scîrnăvii dacă nu-l spînzurau la Nurnberg.

    • Va multumesc pentru mesaj. Imi veti ingadui sa ma delimitez de nota sa pronuntat polemica. Ion Ianosi nu a fost ideologul oficial al PCR. Analogia cu odiosul Julius Streicher este imposibil de sustinut. Ion Ianosi nu este un primitiv, ci un ganditor cultivat, cunoaste bine filosofia clasica germana, nu mai vorbesc de marele roman rus, a ajutat multi intelectuali, inclusiv ca indrumator de doctorat, in vremurile de mare restriste (anii 70 si 80). Referatele sale editoriale, prudente dar nu lipsite de onestitate, au permis aparitia unor carti importante. Cred ca e bine sa pastram proportiile atunci cand evaluam personalitati de acest gen, cu ale lor complicitati mai mult sau mai putin marturisite. Problema consta in refuzul de a-si asuma cu probitate partea sa de raspundere si in efortul de a glisa peste tot ce este spinos si reprobabil in propria sa biografie politica si intelectuala. Faptul ca exista o grupare de scriitori si filosofi in Romania de azi care se identifica fara rezerve cu acest ganditor este insa nu doar surprinzator, ci si ingrijorator. In rest, cred ca aveti dreptate. In vara anului 2012, admiratorii d-lui Ianosi erau ocupati cu denuntarea „dictaturii”, a „regimului autocrat” al „tiranului Basescu”. Nu mai vorbesc de atacurile impotriva „incrancenatilor intelectuali anticomunisti”, acuzati de obscurantism, fascism, bolsevism, iacobinism, fanatism etc :)

      • Categoric paralela cu Streicher este forțată – am pedalat pe latura numită „nesimțire” deoarece un intelectual de asemenea calibru care nu-și poate judeca propria viață obiectiv… hm, ce să zic… nu e chiar intelectual.

        Dar să-l ascultăm pe Kant: „Nu putem ierta, niciodată, intelectualului cînd, în loc să cugete, cum îi este chemarea, începe să aiureze, căci în el stă singurul nostru sprijin pentru a pune stavilă, acolo unde este nevoie, aiurelilor imaginației.” Deci nu-l putem ierta pe Dl. Ianoși TOCMAI fiindcă se mișca atît de dezinvolt printre Thomas Mann și Hegel. Cel puțin eu nu pot (și nici nu vreau)

        • De acord cu Dvs: tradarea intelectualilor este extrem de periculoasa. Le ce-ti folosesc Kant, Helgl si Thomas Mann daca ramai ostatecul himerelor totalitare? Dl Ianosi se considera, pe urmele lui Marx, un „vinovata fara vina”. Suntem unii care cred ca ideile au consecinte, ca nu sunt simple exercitii de imaginatie, un „joc al margelelor de sticla”. Dl Ianosi a imbratisat acele idei si nu este dispus, nici la acest ceas de amurg, sa renunte la ele. Eu unul nu vad nimic onorabil in aceasta indarjire. Dimpotriva.

        • Exact domnule Vasiliu! Citatul din Kant, e super-extra, si in fact condenseaza toata esenta! Evident, ca degeaba citesti munti de literatura ori de filosofie, atita timp, cit in loc sa te intareasca etic, sa-ti intre in carne, in ADN, sa te transforme ireversibil in ceva mai bun miine, decit ai fost ieri, te reduc doar la stadiul de goarna a comunismului! Doar asa sa discuti doct, si sa-ti etalezi eruditia, fara sa produci efecte pozitive in lumea in care traiesti, mi se pare , cum sa zic, risipa de creier (desi, vad ca domnul Tismaneanu, zice ca omul, a facut si fapte bune cumva, ceea ce nu-i decit de salutat!). Pentru mine e superfluu. Ma refer asa in general, nu cunosc cazul Ianosi, desi daca a produs acest gen de texte (pe care efectiv l-am sarit cu cititul, doar am tras cu ochiu,a fost suficient! Pe cinstite, asemenea texte imi fac greata, si nu de azi de ieri, inca de vremea cind faceam „Constitutia” in scoala …Intelegeam daca ar fi fost o ratacire, inteleg ca nu, n-a fost o ratacire, ba mai mult omu’ si-a scris si Internationala Mea, proprie si personala…mai stiu eu pe unu’ care-si scria opere ce incepeau cu Mein! Si asta, in loc sa-si vada cu umilinta si cainta de batranetile lui…e un pic de obraznicia in toata chestia asta, da’ nu ma mira, vine la pachet cu doctrina…

    • Discipolii leninistului Ion Ianosi, leninistul Costi Rogozanu, care i-a recenzat entuziast ultima carte si a fost prezent ca vorbitor, la lansarea de carte de acum citeva luni. Vedeti aici –> http://inliniedreapta.net/lavedere/a-te-opune-legii-tacerii-mircea-cartarescu-si-horia-patapievici-despre-%e2%80%9clumea-secreta-a-nomenclaturii%e2%80%9d-o-carte-de-vladimir-tismaneanu/#comment-71216

      Un altul e Florin Poenaru, cu un articol dedicat unui admirator al lui Lenin. Aici –> http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/vladimir-tismaneanu-inapoi-la-lenin/#comment-83140
      Ambii de pe situl dens populat de comunisti de toate culorile si marimile, Critic Atac.

      „convins fiind ca la urmatoarea incercare de a le face realitate printr-un spasm revolutionar final lucrurile vor arata categoric mai frumos decat in utopiiile concentrationare inspirate de Lenin.”
      Ce spuneti, le mai dam o sansa? Il punem pe Rogozanu presedinte, pe Poenaru prim ministru si apoi asteptam. Cite sute de mii de morti estimati ca vor produce Rogozanu si Poenaru in Romania asa cum o viseaza ei?

      Din punctul meu de vedere, nu exista leninist care sa nu fie un potential criminal si care nu ar trebuie urmarit indeaproape si cu atentie.

    • Multumesc, nu vazusem. De acord cu Dvs.

      Profit de acest raspuns pentru a preciza celor care trimit citate pescuite prin „Observator Cultural”, ex-cotidianul, „Romania Mare” si „Tricolorul” ca nu eu sunt subiectul articolului, ca mi-am asumat trecutul, al meu si al familiei mele, cu cele bune si cele mai putin bune, ca nu am tainuit ori minimalizat propriile erori din junete. Cineva imi trimite un lung citat din ce-am scris la 23 de ani. Spune apasat ca „ma sfideaza”. E mandru ca „mi-a zis-o”, chiar daca din spatele unui pseudonim. Sunt sigur ca „Observatorul Cultural” ii va oferi cu generozitate spatiu pentru asemenea exercitii. Aici e preferabil sa ne ocupam de tema articolului: simptomatica incapacitate a profesorului Ianosi de a se sustrage iluziilor leniniste si cultul pe care i-l construiesc admiratorii de ultima ora.

      Pozitia mea este clar formulata in finalul articolului. O reiau aici: „Sa stii sa te opresti din aceasta degringolada jalnica este si ea o expresie a est-eticii. Din pacate, leninistul Ion Ianosi nu a descoperit-o inca.”

  2. „Cineva imi trimite un lung citat din ce-am scris la 23 de ani. Spune apasat ca “ma sfideaza”. E mandru ca “mi-a zis-o”…”
    Evident, nu ma asteptam sa publicati commentul. Cenzura delicat-discretionara, tipica mentalitatii careia ii sunteti esentialmente apartenent. Trist este ca sunteti perfect constient de acest lucru, dar operati cu nu dubla, ci multipla masura.
    Nu sunt mandru, sunt dezamagit, dar nu surprins. Exercitiul de oportunism este absolut dizgratios…dar normal la standardele pe care le imbratisati.
    Altfel…ganduri bune

    • Nu ati trimis un comentariu, ci un lung citat dintr-un articol al meu aparut in „Viata Studenteasca” in 1974, pe vremea cand eram student in anul patru, menit sa ma puna intr-o lumina, dupa parerea Dvs, defavorabila. Nu ati comentat nimic despre subiectul articolului meu aparut aici, pe „Contributors”. Daca ati fi facut-o, textul Dvs, oricat de critic la adresa mea, ar fi aparut negresit. Nu este vorba, prin urmare, de niciun fel de cenzura, ci de o invitatie politicoasa sa ne mentinem in perimetrul temei analizate. Contestati abordarea mea? Este OK. Dar aduceti, va rog, argumente. Explicati de ce dl Ianosi era constrans in 1978 sa scrie ce-a scris. Era un membru marcant al establishment-ului cultural, profesor de estetica, nu de socialism stiintific, putea oricand spune ca nu se ocupa de chestiuni prezente, ca este prins cu studiile despre sublim :)

      Nu stiu in ce consta „exercitiul de oportunism”. Nu eu, ci profesorul Ianosi a scris „Internationala mea”. Nu stiu daca oportunism se cheama ceea ce face domnia sa, dar in niciun caz nu e vorba de o asumare onesta a propriului trecut. Nu doar al sau, ci si al formatiunii politice in care a militat activ, ca om de incredere in planul ideologiei, vreme de decenii, anume PCR. Nu oricine era lasat sa publice antologii Marx si Lenin. Mi-e greu, recunosc, sa vad intr-o antologie din Lenin un gest de fronda. Cu atat mai putin unul eretic. Revenirea stangii radicale este pentru Ion Ianosi o sansa de a-si reafirma crezul de-o viata. Nu vad niciun motiv sa nu spun acest lucru direct si fara urma de echivoc. Mai ales ca in ale sale memorii, dl Ianosi gaseste de cuviinta sa dea note de buna sau rea purtare in toate directiile. Intre cei incondeiati se numara regretatul profesor de materialism dialectic Alexandru Valentin caruia Ion Ianosi ii reproseaza convertirea de dupa 1990 la crestin democratie. Eu unul ii raman indatorat profesorului Valentin pentru superbele prelegeri despre relatia dintre Marx si Hegel. Gratie lui am citit prima oara paginile despre dialectica stapanului si sclavului din „Fenomenologia spiritului”. Tot profesorul Valentin ne-a indemnat sa citim, studenti fiind, „Prelegerile de filosofia istoriei”. Nu-mi amintesc ca Alexandru Valentin sa fi facut vreodata, in cursurile sale, cea mai vaga referinta la „documentele de partid”. Tin insa minte cum ne-a explicat rolul activ al constiintei in praxisul istoric, referintele la Kant, Fichte, Hegel.

      • Domnule Tismaneanu in una din singurele discutii cand ati fost deschis recunosteati ca ati folosit tot soiul de citate clasice ind Marx, Lenin si sau Ceuasescu ca o conditie obligatorie sa fie publicate articolele dumneavoastra. Nu-l cunosc pe acest domn Dar cred ca fiecare are dreptul sa ramana la credintele lui atata vreme cat nu si le impune cu forta. La cultul personalitati lui Ceausescu au contribuit toti unii din oportunism altii de frica. Atata vreme cat si dumneavoastra ati scris in acelasi fel (chiar daca erati tanar si invatacel) nu va da nimeni dreptul sa aruncati cu pietre. (cei fara de pacat sa arunce cu piatra nu asa ? )

        Tare ma tem ca acest domn este pus la stalpul infamiei pentru „crima de lez majestate” asa cum mai nou am vazut ca este pus si Liviu Antnesei doar pentru faptl ca s-a auzit ca va fi coptatat in consiliiul stiintific al ICEMER (sau cum s-o mai numi institutul pe care acu un an il conduceati dumneavoastra.

        • Nimeni nu arunca aici cu pietre. Este o discutie civilizata despre un personaj aflat in prim planul dezbaterilor culturale. Daca nu stiti nimic despre dl Ion Ianosi, va sugerez ca, in masura timpului, sa va informati. Cum spuneau cei vechi, ignorantia non est argumentum.

          Dl Ianosi a fost functionar al aparatului ideologic al PMR vreme de zece ani. A facut parte din nomenclatura. Eu n-am fost niciodata instructor al CC al PMR/PCR, UTC, UASCR, UGSR etc. Intrebarea mea ramane: ce-l putea face pe dl Ianosi sa scrie acel text? Nu poate fi vorba de arivism, ajunsese acolo unde isi dorise sa ajunga. Beneficia de toate functiile si onorurile unui intelectual de incredere. Nu poate fi vorba de constrangere. Ramane o convingere launtrica. Nu e o problema insolubila, pot pricepe (nu si aproba) motivatiile de-atunci, dar problema morala incepe cand aceasta convingere de sorginte bolsevica pare sa fie aceeasi care subintinde recentul volum. Ce-a inteles dl Ianosi din Revolutie? Ce-a inteles domnia sa din totalitarism? Cum intelege el sa actioneze nu in conditiile opresive ale dictaturii, ci acum, cand este si suntem liberi? Dl Ianosi l-a detestat pe Ceausescu. A scris o intreaga carte pe subiect. Dar Ceausescu a fost un exponent al comunismului, nu un tradator al acestui sistem de gandire si actiune. In fine, as propune sa ne oprim aici, altfel scriu un nou articol :)

        • @Virgil
          Domnul Antonesei este cel care arunca cu pietre de ani de zile in cei pe care ii considera inamici, dar probabil ca nu ati sesizat, pentru ca tot ce spune e atat de neinteresant si plictisitor incat nimeni nu baga de seama. Veti fi socat sa-i vedeti anumite postari, omul injura birjareste (asa cum ii sunt si vorba si chipul). Nu cred ca intereseaza pe cineva din ce consiliu va face parte sau nu domnul Anttonesei si in general nu cred ca cineva atat de mediocru poate sa trezeasca un interes real.

            • @Virgil
              Nu stiu cine sunt acei impostori ipocriti cu care va luptati si in fata carora mediocritatea lui Liviu Antonesei este o lumina :) dar de unde ar reiesi onestitatea lui?? Sper ca nu din jalnicele sale interventii pe bloguri si forumuri.

            • Desigur domnule Virgil, asa este, onestitatea si dupa parerea mea a attributul suprem al unui om! Deasupra la orisce altceva, si in opinia mea. Aveti perfecta dreptate, totusi nu contextul dat (ca raspuns in apararea lui antonesii. In acest context aveti doar partial dreptate, intradevar omul e mediocru, aici suntem de acor suta la suta, onest? Nici pe departe. Ipocrit? Cu duimul! Impostor? Poate ca nu, desi se joaca la limita ei…faptul ca se da mai rotund decit este, mai „dizident” decit a fost (ceva, ceva a facut dumnealui, da nu de magnitudinea a ceea ce lasa sa se inteleaga- nu mai mult decit dv de exemplu, desi nu stiu daca aveti virsta), ori maiscriitor decit este ( prin incercarile lui repetate de a mimimiza impactul altor scriitori, poate-poate or sa fie receptati ca fiind de aceiasi statura, daca nu cumva mai mici…tactica facila dealtfel folosita in general de medicritati ipocrite, care n-au ei insisi resursele sa creasca la inaltimea alora pe care-i critica), si-ar mai fi si alte chestii, da sa ne oprim deocamdata aici…problema de fond a articolului e alta, desi „impostura” e tratata cum se cuvine si in articol…
              Ps. Iar faptul ca n-are absolut nici o calitate care sa-l recomande pentru respectivul consiliu stiintific (ati remarcat, se cheama stiintific), asta nu inseamna ca suntem noi de vina, ca „dam cu pietre”…pe baze de legende cu dizidenti, nu prea merge…parerea mea…

            • ALX Il cunosc destul de bine pe domnul Antonesei (chiar daca nu personal) si nu am nici o retinere asupra onestitatii domniei sale. De obicei nu raspund unora care fac din grobianism metoda de conversatie dar aici lucrurile trec peste un anumit nivel care nu poate fi lasat la voia intamplarii. Cat despre impostura si ipocrizie iti recomand sa te uiti mai atent imprejur incepand cu clasa politica si temrinand cu tot soiul de sustinatori de cauza

            • Gardina batii campi. Ca de obicei in Romania toti se pricep la totae (se pare ca lu Ceausescu i-a reusit „faurirea omului nou , multilateral dezvoltat , samd)

              In primul rand parerile tale despre capacitatea lui Liviu Antonescu de a scrie poezie si proza sunt nule ca fiind venite de la un anonim fara cultura generala si fara realizari in domeniu. Daca ai fi fost :cineva” nu ai mai fi semnat cu „Guardina” si ti-ai fi folosit numele . Cat priveste apartenenta la acel consiliu stiintific tin sa-ti reamintesc ca a fost condus o buna parte de timp de domnul Tismanenau care nu este istoric de meserie. Cat priveste interactia lui Liviu Antonesei cu se3curitatea stiu din alte surse decat de la domnia sa ca a fost cu multa mai dura decat o lasa chiar domnia sa sa se inteleaga. Cel putin domnia sa s-a opus sistemului comunist (mult putin este cu totul alta discutiue) in timp ce altii se inghesuia sa demonstreze suprematia sistemului politic comunist si gandire „magnifica” a tovarasului Nicolae ceausescu.

            • Cred ca va referiti la dl Liviu Antonesei. Nu sunt istoric de meserie, dar sunt autorul cartii „Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism” (University of California Press, 2003). De altfel, dl Antonesei a vorbit elogios despre aceasta carte la Iasi, in 2005, cand am lansat traducrea romaneasca realizata la Polirom de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu. Capitolul meu despre „stalinismul national” este inclus in Oxford History of Post-War Eastern Europe, volum coordonat de istoricul Dan Stone. Impreuna cu istoricul Cristian Vasile, coordonez seria „Istorie Contemporana” la Humanitas. V-as mai aminti ca nici regretatul profesor Ghita Ionescu nu era istoric, ci politolog. Cartea sa „Communism in Romania” ramane o lucrare clasica. In plus, eu unul nu stiu nimic despre acest imaginar (deocamdata) Consiliu. Pentru moment, pe site-ul IICCMER, continua sa figureze, fraudulos, lista unui Consiliu Stiintific demisionar (in coplesitoare majoritate). La aproape un an de la demiterea vechii conduceri si la luni de zile de la demisia membrilor CS, nu exista inca un for stiintific care sa orienteze IICCMER.

            • Cimpii ii bat, nu va contrzic, da’ numai in vacantele pe care mi le petrec de 20 de ani in Romania! Acu’ daca imi puneam numele pe comentariu, asa ca sa vada lumea cine sunt, nu cred ca era mare diferenta. Let’s say I am camera shy.For now. Desi am motive mai adinci decit timiditatea. N-am sa intru in polemica cu dv ca dupa raspunsul cu care ma onorati nu cred ca sunteti „pe problema”, totusi v-as recomanda, sa urmariti destinele a doi oameni: Viorel Padina, dizident autentic, nu tolerat, cu o minte analitica mult peste L. A., si , asa incult cum sunt, care m-a fascinat si cu poezia dumnealui (in afara de exceptionalele dumnealui analize), desigur la nivelul meu de consumator de cultura, mediocru as adauga, si marele „dizident” L. A. ! In masura in care sunteti capabil sa analizati cu buna credinta destinele acestor oameni, pina in ziua de azi, o sa aveti, incerc sa fac o predictie, o mare revelatie. O sa-mi spuneti dupa aia cine e ipocritul, care ia forma vasului in care-l torni, si cine e verticalul, omul fara-de-compromis. In rest, toate bune, intentia mea a fost evident, nu de-al compara pe L. A. cu ianosi, sper ca am fost cit se poate de clar. Nu exista comparatie, in mod cert. Intentia mea e sa-l compar pe L. A. imaginarul (poate cum si-ar fi dorit sa fie, da vorba aia no guts, no glory), cu L. A. realul. E o mare diferenta, chiar daca dv il cuonoasteti si „stiti de la alt cineva cit a suferit el de pe urma securitatii”. Ori poate n-aveti notiunea de suferinta, e posibil si asta…

            • Guardian. Intamplator il cunosc pe Viorel Padina (sunt nascut in aceeasi zona si mai ales am un fost coleg de liceau care este judecator la judecatoria din Corabia ) si nimeni nu i-a negat contributia si atitudinea pe vremea cealalta. Cu poezia lui nu stiu ce sa spun , nu sunt un cunoscator in domeniu si nu ma pronunt. Pot cel mult sa am opiniile altor oameni. Problema cu Viorel Padina este data de pretentia lui de a fi primul si cel mai de soi disident (ceea ce nu este adevarat) si un pic stilul lui destul de ciudat de a se baga in vorba si a incerca sa-si impuna opiniile lui. Sa nu crezi ca dizidenta lui (a lui Padina) a fost mai dihai decat a altora (cu siguranta un lucru neplacut) . Nu a facut puscarie , nu a fost batut in anchete desii modul in care a fost marginalizat cu siguranta nu a fost unul placut . Cred ca la un moment dat Padina s-a complacut ca vesnic disident rasfatat (in special dupa 90) si s-a ratat atat profesional cat si artistic.

            • @Virgil
              Nu stiu cat de bine il cunoasteti pe domnul Antonesei dar daca i-ati fi citit postarile pline de insinuari si de invective adresate celor care-i stau in gat, ati fi avut serioase motive de indoaiala. Daca i le-ati citit si le-ati luat ca pe dovezi de onestitate, poate ca ar trebui sa va revizuiti standardele in materie. Eu am vazut postari marlanesti ale acestui domn profesor in care cei care nu sunt de aceeasi parte a baricadei politice cu el sunt numiti labari (!), idioti, ticalosi, mucaveti etc. Daca tot vorbiti de grobianism, aveti in domnul Antonesei un exponent de vaza.

  3. Domnule Profesor,
    Nimeni nu este ferit de erori si tentatii. Nimeni nu stie ce va deveni. Nimeni (daca este cit de cit rational) nu isi propune sa fie martir inainte de a trai. Dincolo de acest fapt, insa, cred ca esential in orice asemenea discutie ramine ceea ce numesc testul libertatii: felul in care se comporta cineva in libertate, in toate sensurile cuvintului (in absenta amenintarii cu privire la propria persoana, la maturitate intelectuala etc.).
    In ce-l priveste pe dl. Ianosi, nu-i cunosc aproape deloc biografia si nici cartile (spre rusinea mea: am citeva, dar nu cred sa le fi citit!). Pot trece peste aceste prostii scrise de d-sa intr-o anumita vreme din vointa proprie, pare-se. Ce ma supara este atit tentativa de cvasi-institutionalizare a sa ca referinta a nu stiu carei directii culturale si ideologice, cit mai ales lipsa oricarui efort de explicare serioasa a angajamentelor sale, de mea culpa. Ca si cum a avea simpatii de stinga motiveaza orice encomiasm ceausist.

    • De acord cu Dvs–testul libertatii este cel decisiv. Am avut prilejul, dupa 1981, sa vad varii comportamente. M-am intalnit cu tot felul de rationalizari ale tacerii la oameni care traiau de-acum in Vest. Unii sunt azi foarte exgenti si vehementi. Nu au lipsit cei care sa-mi atraga atentia, tot in acei ani 80, ca gresesc „pierzandu-mi vremea” scriind articole la „Europa Libera” despre chestiuni romanesti. Poate stiti ca, la un moment dat, un grup de scriitori romani din Franta, au declansat actiunea de formare a unei stranii asociatii care nu i-ar fi inclus pe Monica Lovinescu, pe Virgil Ierunca, pe Paul Goma si, daca nu ma insel, pe Dorin Tudoran. Erau prea activi „politic”, afirmau (sau susurau) initatorii.

      Dar, mai ales, acest test spune multe despre Romania post-decembrista. Dl Ianosi nu se considera vinovat de nimic. A crezut sincer, crede sincer, va crede intotdeauna sincer :)

      • Vai, domnule Tismaneanu, dar sunteti rau! Ei nu vor decat o „mea culpa” acolo cat de mica, ca sa poata si dumnealor sa arate cu degetul exclamand „da, uite, uite si el…, nu doar noi!!!”, ceva care sa-i ajute sa nu se mai simta atat de vinovati cand refuza sa se uite in oglinda, un mizilic, orice care sa le legitimeze macar in parte compromisurile lor de „vechi luptatori”, un text cat de mic care sa-i faca sa se simta un pic mai egali, macar o fraza de adeziune care sa-i bucure si sa-i ajute sa respire mai usor in compania propriului sine.

        In opinia mea, daca exista ceva la fel de grav ca perseverenta in eroare, aceea este a le descoperi altora greseli numai pentru a-ti da incredere. Acesti indivizi care vin aici cu citate gata pregatite si pentru a acuza, o fac din pricina propriei insecuritati. Intr-un fel, trebuie sa recunoasteti ca o atare ipostaza umana are si ea dramatismul ei. :P

  4. Iarasi, nu inteleg problema dvs. de fond. Ion Ianosi este un intelectual roman de stanga. In nici un caz nu a sustinut marxismul vulgar, stereotipic din RSR nu i se aplica. Ion Ianosi nu a fost o goarna pentru mase. De ce a scris bine despre Ceausescu? Din oportunism. Voia sa multumeasca pentru ce primise. Atat. Ion Ianosi nu este nici Bodnarenko, nici unul dintre urmasii interbelici ai Capitanului care au trecut la represalii impotriva fostilor aliati in beciurile Securitatii. Ion Ianosi nu e Leonte Rautu, nici Draghici, nu e un boss sinistru al regimului. Nu e nepotul Ghizelei Vass care ocupa o ditamai functie in statul roman. Chiar nu observati ca exagerati? Nu suntem toti prosti.

  5. @ vicus
    Domnul Tismaneanu pe langa calitatile incontestabile o are si pe aceea a unui imens orgoliu. Orice persoana importanta care face referiri nu intotdeauna magulitoare la adresa sa sa se astepte la replici disproportionate. Din cate stiu eu Ion Ianosi a facut niste referiri la V. Tismaneanu care l-au deranjat extraordinar si in consecinta nu trebuie iertat. Despre asta este vorba.

  6. Eu sunt un pragmatic, domnule Tismaneanu!

    Si ca atare deplang mai putin ceea ce s-a intamplat in „sferele culturale” ale comunismului si mai mult ceea ce s-a intamplat in gulagurile aceluiasi regim. Stiu, imi veti spune ca unele nu s-ar fi putut intampla fara celelalte (fara a putea discerne, insa, cauza de efect) dar cred ca dreptatea – sau „indreptarea” – ar fi trebuit sa inceapa cu inceputul!

    Am conversat cu un tanar istoric al carui nume nu-l cunosc (deh, anonimitatea spatiului virtual) dar a carui gandire o apreciez. Acesta mi-a spus:
    „Lucrand eu insumi intr-un institut de cercetari, am avut ocazia sa iau contactul cu realitatile tragice din anii ’50. Am intalnit si fosti tortionari. Am asistat la intamplari oarecum ciudate: fost detinut si fost tortionar prezenti amandoi la lucrarile aceleeasi sesiuni stiintifice.”
    Raspunsul meu a fost clar, si a exprimat ceea ce gandesc:
    „Domnule […], viata nu e un fel de leapsa in care sa spui „piua” cand nu mai ai unde sa fugi! In viata platesti – sau cel putin asa ar trebui – si dupa aceea n-ai decat sa vii si la sesiunea stiintifica, sa explici cum se vede Styxul si de pe malul celalalt.”

    Astept inca, si impreuna cu mine asteapta multi altii ai caror parinti sau bunici au pierit in acele cercuri ale infernului, sa se faca dreptate! Iar dupa aceea, domnule Tismaneanu – dar numai dupa – voi acorda importanta „cuvenita” raportului dintre Ianosi si Critica ratiunii pure.

    • Comunismul nu a fost un regim al hotilor de buzunare, ci al maniacilor ideologici. Daca nu intelegeti cum, unde si de ce se luau deciziile, riscati sa nu intelegeti care a fost esenta Raului in acel sistem, ca si in cel nazist.

      • Va sugerez cu respect sa va precizati pozitia:
        1. Ianosi (si altii asemenea) nu poarta o responsabilitate directa pentru ceea ce s-a intamplat, caz in care avem obligatia moala sa-i „rezolvam” intai pe cei direct responsabili.
        2. Ianosi se afla printre cei responsabilii de acele atrocitati, caz in care nu ar trebui sa ne rezumam la critici teoretice ci sa-l judecam (penal) pentru faptele comise.

        • In Germania unficata, fostii profesori de marxism au fost scosi din universitati. Nu ma intereseaza Ion Ianosi ca persoana, nu am nimic de impartit ci domnia sa, dar ma intereseaza relatia dintre o ideologie care justifica violenta neingradita de nimic, omorul in masa, exterminarea sociala, si sistemul nascut pe baza ei. Ce inseamna sa judecam penal? Care ar fi procedurile? Care este temeiul legal? A fost judecat penal Plesita? A fost judecat penal Enoiu? Cand IICCMER a incercat sa redeschida dosarul Enoiu (2010 si 2011), nu s-a intamplat nimic…

          • ” Cand IICCMER a incercat sa redeschida dosarul Enoiu (2010 si 2011), nu s-a intamplat nimic…”

            Buna ziua domnule profesor . N-as fi revenit la subiect , dar daca dvs. ati adus vorba , de parca ar fi vina procuraturii…..Din capul locului voi spune ca nu ma refer la dvs. in pozitia ce ati avut-o in fostul CS , ci la fosta echipa manageriala (adica aia cu piinea si cutitul) , respectiv Stanomir@Iacob , desi tre’ sa recunoastem ca directiile sint date de CS. Sigur ca au incercat sa redeschida dosarul in 2011 , dar daca omul nostru murise deja in 2010, ce poate face procuratura ! Au bagat in planul de cheltuieli si activitati cazul Enoiu, desi omul murise –well , el murise dar fondurile au ramas …Ei, si asa s-au facut sedinte , tot felul de foi si worktime , intelegeti dvs.Deci nu e vina procuraturii.

            Dar nici cu noua echipa nu mi-e rusine. Dupa ce Muraru a avut proasta inspiratie de a se lua de Turianu ( si cu Turianu nu te pui , ca e meserias) si a mai si platit 10 mii despagubire la OC pt. ca a scris bazaconii si i-a facut de rahat , pe cine isi ia distinsul director IICCMER avocat sa-l apere, PLATIT DIN PUTINII BANI ai IICCMER ? Pai pe cine altul , juristconsultul IICCMER , celebrul Dan Voinea ! Adicatelea , Muraru face gafe in timpul liber prin gazete si IICCMER ii plateste avocat . Curat murdar !

            Dar , fiindca veni vorba de Voinea , oare cine l-a adus si mentinut la IICCMER –eu ?!? Tocmai pe Voinea avocat la IICCMER , domnule profesor , altul nu s-a gasit , ca doar erau plenty de fosti Secu reciclati ca avocati ? Deci poate nu e potrivit a da vina pe Procuratura–ati putut face sesizari din 1990 incoace si abia asa puteati azi sa va plingeti…..

            • Nu stiu ca fosta conducere sa-l fi adus pe dl general de justitie (r) Dan Voinea acolo. A ramas de pe vremea conducerii Oprea-Olaru-Hossu Longin. De altfel, din cate stiu, este apropiat de Marius Oprea. Eu l-am intalnit de vreo trei ori in viata. In timpul nostru, nu avea salariu, colabora intens cu Asociatia „21 Decembrie”. As vrea sa corectez data legata de Enoiu: daca nu ma insel, s-a cerut redeschiderea dosarului in 2010. CS dadea directii de ansamblu, orienta strategic Institutul, nu se implica in fiecare proiect concret. La ora actuala, dupa aproape un an, nu exista un Consiliu Stiintific, ceea ce face ca IICCMER sa fie condus discretionar de dl Muraru care nu raporteaza, de fapt, in fata nimanui – Victor Ponta are alte chats a fouetter in aceste zile:)

      • Din pacate cred ca domnul Vicus chiar nu intelege, asa ca am s-o scurtez, pe unde scurte:
        pe vremea cind acest bolsevic era ideologul PCR (in cea mai neagra perioada din istoria romanilor), oamenii cu opinii la polul opus opiniilor domnii sale, erau inchisi de la 10 ani in sus in puscariile administrate de rezultatul ideologiilor pe care cu atita inflacarare le sustine si-n ziua de azi. Lui nu i se intimpla acelasi lucru, dupa cum bine observati ( e fain in democratie!)! A protestat macar o singura data acest „umanist” la crimele ce se petreceau sub ochii lui? Pai , daca a fost oportunist si a tacut las „de frica”, ar fi fost bine sa fi tacut si-n ziua de azi: DE RUSINE. Ce folos ca l-a citit pe Hegel si pe Kant, cind toata lectura a trecut pe linga el, doar asa sa se joace cu ideeile, si sa se justifice doct si sofisticat? Umanitatea, bunatatea, spiritul eitc, iubirea de dreptate (adicatelea basoreliefele pe care ar fi trebuit sa i le sclupteze in caracter, lecturile marilor filosofi ai lumii) se ating pe cai simple si directe, nu prin carti abstracte despre aceste concepte, scrise in cheie bolsevica. Prin fapte.Punct. Cind tu inchizi ochii la ceea ce se petrece in jurul tau, la toate crimele comunismului, la toate sufereintile si dramele conteporanilor atunci esti un mare zero si intelectual si moral. Nu faptul ca iubeste ideologia comunista ma intriga (desi bine zice mai sus domnul Costin Andries – n-am crezut ca in ziua de astazi, in special in Romania, mai pot exista oameni de o asemenea obtuzitate, ca acest rogozanu, pe cuvint), e dreptul lui sub soare sa creada ce vrea , ci faptul ca-si justifica trecutul las, trecutul de garant moral (pai nu intelectualitatea e fruntea unei natii?) al acelor crime abominabile, petrecute sub ochii lui.

    • Foarte corect domnule IosiP! Cit pe ce sa scriu ceva asemenea, noroc ca va vazui comentariul…pe cind unchii, parintii si bunicii nostri stateau prin puscarii, acest ianosi, era garantul moral al ideologiei comuniste, in numele careia s-au petrecut aceste crime…un nerusinat, daca mai are astazi tupeul, sa-si justifice pasivitatea in numele filosofiei, vezi doamane..

  7. Domnule Tismaneanu,
    Chiar credeti ca nimeni nu-si da seama ca Ion Ianosi va preocupa numai in masura in care a facut referiri la dumneavoastra nu tocmai magulitoare ? De ce nu accep[tati comentarii de acest tip. Postarea mea anterioara a fost „in asteptare ” pana s-a facut ziua in SUA dupa care a fost stearsa. Schimbul de opinii cu dumneavoastra are loc doar daca suinteti laudat si sa raspundeti cu „multumesc pentru comentariu”. Cu ce va deosebiti de cei care au practici comuniste daca nu acceptati nimic din ce nu este pe linia dumneavoastra ? Am dovada ca nu cei de la platforma Contributors cenzureaza ci autorul articolului. Este o mare diferenta intre teoriile pe care le sustineti despre schimbul liber de opinii si practica.
    Daca nu este asa atunci lasati aceasta postare sa treaca.

  8. Domnule profesor,de domniiMonica Lovinescu si Virgil Ierunca am auzit,le-am citit cartile si ma bucur ca au existat.Dumneavoastra va multumesc ca prin articolele si cartile pe care le-ati publicat ne formati pe mine si pe alti oameni dornici sa aflam adevarul despre acesti profesori comunisti,ca Ioan Ianosi.Eu cred ca Ianosi putea sa se delimiteze in gand si in constiinta lui
    de ideologia si mai ales de practica comunista ,daca voia si in consecinta putea cel putin sa
    taca,sa nu continue sa fie folositor acestui sistem totalitar , mai ales in libertate, dupa revolutie.

  9. Marea nenorocire a comunismului romanesc, de fapt, a tuturor ismelor mioritice, este ca propovaduitorii si slujitorii lor nu au crezut in ele si de cele mai multe ori nici n-au prea inteles de cum devine chestia! Ce deosebire este intre bestia care te pocnea in beciul securitratii si nemernicul care ma santajeaza astazi cu amenda uriasa pentru a-mi lua din putinul meu castig , intre cel care ma obliga sa mai pun o haina pe mine si cel care-mi incarca factura la caldura? Este vorba despre acelasi primitivism. Acelasi lucru se intampla si la nivelul indivizilor asa zis educati. S-a mancat aceeasisi paine frumoasa si de cei care inaltat discursuri encomiaste si de cei care au jucat pe cartea frondei prin asumarea ostentativa a valorilor occidentale.Astazi suntem capitalisti sau comunisti dupa cum devine cazul Vezi zisele din politica actuala. Schimba romanul ideologiile ca pe izmene,chiar si aia cu pretentii de intelectualiatate, ca sa aibe ce baga in gura si ce trage pe…Popor intelept cu elite pe masura.Deviza nationala este: IDEEA E UN MOFT.

  10. exercitiu de imaginatie: sa zicem ca Puterea in UE si, evident, in Romania, e preluata de o organizatie-caracatita de sorginte marxist-totalitara; sunteti gata sa pierdeti totul de dragul cauzei liberale, sau va „mladiati” nitel, ca doar oameni suntem?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro