Home » Cultura »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Libertate, tiranofilie, valoare estetica: Octavio Paz, Gabriel Garcia Marquez si Mario Vargas Llosa

Vladimir Tismaneanu aprilie 20, 2014 Cultura, Global / Europa, Politica & Doctrine
49 comentarii 3,230 Vizualizari

Motto: “Si las revoluciones no se hacen con palabras, las ideas no se implantan con decretos.”–Octavio Paz, “El laberinto de la soledad”

Octavio Paz, Gabriel Garcia Marquez si Mario Vargas Llosa sunt, alaturi de Jorge Luis Borges, Julio Cortazar, Ernesto Sabato, Roberto Bolaño, varfurile literaturii latino-americane din secolul trecut si din acest secol. Toti trei au primit Premiul Nobel pentru literatura. Porniti dinspre stanga radicala, cu pronuntate simpatii marxiste, chiar leniniste, simpatizanti ai Revolutiei lui Fidel si “Che” Guevara, au evoluat in directii diferite, indeosebi dupa accentuarea a ceea ce regretatul sociolog Irving Louis Horowitz a diagnosticat drept ireversibila stalinizare a regimului de la Havana, abandonarea promisiunilor emancipatoare initiale si transformarea sa intr-un experiment liberticid. Intre cei care au indraznit sa protesteze impotriva bolsevismului tropical a fost Octavio Paz, nascut acum o suta de ani, in martie 1914. A fost imediat blamat ca fiind “complicele lui Ronald Reagan”. Stangistii scandau: “Reagan rapaz, tu amigo es Octavio Paz!”

http://www.dissentmagazine.org/online_articles/poetry-and-action-octavio-paz-at-100

Lista persecutiilor organizate de totalitarismul castrist impotriva oricarei expresii de autonomie a spiritului este fara de sfarsit. Tacerea lui Garcia Marquez, ori si mai grav, refuzul emfatic de a-i sprijini pe disidentii din Cuba ramane o pata indelebila din biografia sa intelectuala si politica. Este ceea ce i-au reprosat Vargas Llosa, Guillermo Cabrera Infante, Reinaldo Arenas, Susan Sontag, Andre Glucksmann, Sofia Imber, Carlos Alberto Montaner si cati altii. Ceeea ce nu inseamna ca valoarea operei sale literare scade ori ca ar trebui sa judecam aceasta opera in functie de pariul sau politic scandalos si revoltator.

Care pariu de-o viata a existat si nu poate sa-l lase indiferent pe niciun prieten al libertati. Spre a-l cita pe istoricul si eseistul mexican Enrique Krauze: “Panegyrist, court adviser, press agent, ambassador-at-large, plenipotentiary representative, head of foreign public relations: García Márquez has been all these things for Castro. In 1996, he dined with President Clinton and told him that “if you and Fidel could sit face to face, there wouldn’t be any problem left.” After September 11, he published a long letter to Bush: “How does it feel now that the horror is erupting in your own yard and not in your neighbor’s living room?”

http://www.newrepublic.com/article/books-and-arts/the-shadow-the-patriarch

Istoria literara si politica a veacului trecut se va ocupa, sunt sigur, de acesta contradictie dintre o fascinanta opera literara care exalta imaginatia fara nicio opreliste si cautionarea unui despotism ideologico-politenesc. Asemeni, sa spunem, unui Heidegger, Garcia Marquez a facut parte din contingentul tiranofililor secolului XX. Termenul apartine, din cate stiu, istoricului ideilor Mark Lilla si este cat se poate de adecvat. Heidegger admira, in anii 30. “grandoarea istorica a national-socialismului”. Garcia Marquez gandea, probabil, in aceiasi termeni, despre aventura istorica a castrismului. Dar, at the end of the day, opera sa literara, magnifica, fara precedent, clocotitoare, dainuie. Cum, in pofida prabusirilor stiute, opera lui Heidegger ramane in istoria filosofiei ca un punct culminant al reflectiei despre destinul subiectivitatii. Cum Georg Lukacs, cu tot comunismul sau impenitent, nu poate fi eliminat din istoria intelectuala a veacului trecut. Cum Bertolt Brecht, cu ale sale detestabile abdicari, politice si morale, ramane unul dintre marii poeti si dramaturgi ai lumii. Cum scrierile de tinerete ale unor Mircea Eliade sau Emil Cioran, infierbantate si pe culmile isteriei unei revolutii anti-liberale, nu anuleaza valoarea operei lor spirituale de-o viata. Este, cred, ceea ce-a incercat sa spuna Hannah Arendt intr-un eseu despre Brecht inclus in volumul “Men in Dark Times”.

http://www.observatorcultural.ro/Cazul-Heidegger-o-retrospectiva*articleID_30102-articles_details.htm

Cred ca acesta este sensul cuvintelor lui Vargas Llosa din finalul unui interviu aparut cu o zi inaintea mortii lui Garcia Marquez, dupa patru decenii de ruptura a unei prietenii candva legendare: “Vargas Llosa said the Colombian author’s writing was one of the “real important literary works of this time. ‘One Hundred Years of Solitude’ is one of the great achievements in literature and that will be his legacy.” Cred ca marele scriitor peruvian nu greseste. Sunt convins ca Octavio Paz ar fi subscris.

http://www.theguardian.com/world/2014/apr/10/venezuela-protest-crackdown-threatens-democracy-latin-america-mario-vargas-llosa

Mesajul de condoleante al lui Mario Vargas Llosa: El premio Nobel de Literatura peruano Mario Vargas Llosa hizo esta declaración de condolencia a EL PAÍS: “Ha muerto un gran escritor cuyas obras dieron gran difusión y prestigio a la literatura en lengua española en todos los países del mundo. Sus novelas sobrevivirán e irán ganando lectores por doquier. Envío mis condolencias a toda su familia”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "49 comments" on this Article:

  1. Lupul Monarhist spune:

    Găsesc articolul de azi pe tema Gabriel Garcia Marquez mult mai cuprinzător/obiectiv decât cel precedent. Omul trebuie radiografiat în întregime. Un talent literar unic, din păcate un prieten loial al fraților Castro și indirect al unui regim totalitar. Și Albert Speer a fost un arhitect/profesionist desăvârșit dar numele său este în eternitate legat de cel al lui Adolf Hitler. A acceptat pactul cu diavolul în cele din urmă. Revenind la literatură, Hemingway și Steinbeck, etc. au împărtășit preferințe politice de stânga dar nu au fost ipocriți precum Marquez… Au avut coloană și și-au recalibrat pozițiile pe măsură ce au cunoscut succesul și au avansat în carieră.

    • Multumiri ptr comentariu. Speer nu a fost un geniu al arhitecturii sec XX, Garcia Marquez a fost, incontestabil, un scriitor de geniu. Problema Speer este diferita de problema Garcia Marquez. Acesta nu a fost ministrul lui Castro, nu s-a facut vinovat de crime impotriva umanitatii. Nu e o scuza, ci un fapt. Garcia Marquez ne obliga sa regandim relatia dintre intelectuali si regimurile despotice, atractia pentru liderii (dictatorii) pretins carismatici, perseverenta in a aproba lucruri abominabile. Sincer, nu stiu daca ipocrit e termenul pe care l-as folosi. Fanatic? True believer? Bolnav de vanitate? Ostatec al utopiei? Ce ziceti de Sartre? Ma voi gandi, nu am un raspuns imediat. Ganduri bune.

      • Lupul Monarhist spune:

        De acord cu ce spuneți despre Speer. In privința lui Marquez termenul true believer probabil e mai potrivit. Poate și o mare doză de teribilism. Fidelitatea referitoare la ideile castriste nu l-a impiedicat pe Marquez să se trateze de cancer la cele mai sofisticate stabilimente medicale din Los Angeles (nimic rău în asta, o viață salvată trebuie să bucure pe oricine) și să crească o familie la Ciudad de Mexico, într-o țară liberă, departe de Havana și bastionul comunist al prietenului său de o viață. Mulțumesc și numai bine.

      • H.L. spune:

        “Sincer, nu stiu daca ipocrit e termenul pe care l-as folosi.”

        UTILITARISM .

  2. Paul Claudel spune:

    Asa este Dle Tismaneanu – este bine sa punem aceste intrebari despre cum este posibil ca minti de geniu sa aiba derapaje morale profunde. Cazurile amintite de dvstra sunt doar cateva in acests sens (Eliade este cu totul special, nu stim daca a repudiat cu adevarat pozitia revoltatoare din tinerete). Dar suspectez ca istoria umana este infinit mai complexa decat reductia stanga-dreapta. And then we have the stuborness of the of the double standard. Va dau eu un ex pt echilibru – cum a fost posibil ca Reagan, a beacon of democracy si cel care multi ideologi il considera responsabil de caderea comunismului (un mit evident) sa sustina guvernul apartheid din South Africa, mai mult sa se opuna prin veto asupra condamnarii guvernului south african. Un guvern care ca si cel castrist este evident vinovat de crime impotriva umanitatii. Il face asta pe Reagan partas? That’s the 8mil pounds question.

    • Lupul Monarhist spune:

      cum a fost posibil ca Reagan, a beacon of democracy si cel care multi ideologi il considera responsabil de caderea comunismului (un mit evident) sa sustina guvernul apartheid din South Africa, mai mult sa se opuna prin veto asupra condamnarii guvernului south african. Un guvern care ca si cel castrist este evident vinovat de crime impotriva umanitatii. Il face asta pe Reagan partas? That’s the 8mil pounds question.

      Reagan s-a aflat pe poziții opuse cu Congress-ul în ceea ce privește Comprehensive Anti-Apartheid Act – în 1986. Legea a trecut în cele din urmă, fiind aprobată cu doua treimi din Congress…printre altele, legea interzicea companiilor americane să exporte calculatoare guvernului sud-african, băncile americane erau blocate să facă investiții în Africa de Sud, companiile să exporte petrol sau produse din petrol (benzine, etc.). Simbolic, cursele aeriene comerciale directe între SUA și Africa de Sud au fost suspendate.
      Vă reamintesc că la acea vreme războiul civil în Africa de Sud era în plină desfășurare iar ANC-ul era considerată organizație teroristă (pe bună dreptate).

      Recomandare: South Africa – The Rise and Fall of the Apartheid by Nancy Clark and William Worger

      Încă ceva… faptul că Reagan a contribuit la demolarea regimului comunist nu e mit. E realitate, fact. Citiți ce mai zic si istoricii…

      • Paul Claudel spune:

        @ Dl Lupul Monarhist
        Tot ce spuneti aici este cunoscut – ca Reagan s-a opus si ca legea a trecut cu veto overide in Congress. Ceea ce confirma gravul derapaj moral in care Reagan s-a aflat in acest caz. Intrebarea mea se refera exact la aceasta situatie – si dublu standard – Reagan prin opozitia sa a sprijinit si legitimat un regim vinovat de crime impotriva umanitatii. Ca si in cazul lui Marques se pune aceiasi intrebare – cum a fost posibil? E bine sa judecam cu acelasi standard derapajele morale grave si sa nu ridicam statui imaculate cand evidenta arata altceva. ANC organizatie teriorista – sure. Razboi civil? – I don’t think so. Avem un caz clar de autodeterminare in fata unui regim rasist al unei minoritati care a creat ceea ce numim astazi un aparthaid regime. E de dorit sa evitam revizionismele.
        Reagan si caderea comunismului – subiect sub dezbatere intensa de decenii. Literatura existenta pe acest subiect, dincolo de texte partizane are un consens clar in acest sens: Reagan a contribuit prin luarile de pozitie publice (“evil empire”) si politica externa la crearea conditiilor pt prabusirea regimului comunist in Rusia si Europa de est – a spune ca este single or largely respinsoble de prabusirea acestuia este a gross exageration that is not consistent with the historical reality. Again e de dorit sa evitam revizionsimul din ratiuni ideologice.
        Cineva trebuie sa mai faca cate un reality check aici. Cu ganduri bune

        • Lupul Monarhist spune:

          Nu există niciun fel de derapaj moral din partea lui Reagan. Pur și simplu sancțiunile economice nu au fost considerate potrivite la acea vreme. A făcut Reagan vreo declarație publică prin care ar fi susținut politica de apartheid? Modul în care evenimentele au decurs au probat că decizia lui Reagan nu a fost potrivită. Atenție, Ronald Reagan nu a fost lingăul guvernului rasist sud-african. Nu pot să spun același lucru despre GGM în raport cu frații Castro și ideologia pe care au propăvăduit-o. Oricum, subiectul articolului este GGM și nu președintele american. Riscați sa jucați rolul unui troll al acestui articol. :-) No offense!
          Cartea pe care v-am recomandat-o nu este revizionistă, din contră. Este scrisă de doi istorici redutabili care ating cu minuțiozitate toate etapele prin care a trecut Africa de Sud, de la perioada colonială până în prezentul apropiat. O excelentă lucrare, publicată după o documentare sisifică.

          • Lupul Monarhist spune:

            Erată… “trecutul apropiat”

            • Paul Claudel spune:

              Faptul ca dvstra spuneti ca Reagan nu a avut derapaje morale nu inseamna si ca este asa. Nu inseamna decat ca Lupul Monarhist spune asta. Urmatorul argument este si mai slab – din contra orice sanctiuni economice ar fi fost potrivite pt fortarea regimului sud african. Dealtfel Congresul american a considerat vadit altceva – across the aisle.Propuneti o serie de sofisme, coborati nivelul limbajului (vezi lingau) pt ca nu puteti accepta ca Reagan a gresit profund in acest caz. Va mai dau un ex de derapaj moral in cazul Reagan – reactia fata de AIDS. E timpul sa depasim aceste pozitii maniheist simpliste vizavi de Reagan. A luat aceasta decizie pt ca South Africa era un proxy in razboiul rece. Intelegem rationamentul – nu il absolva defel de derapaj. Reagan a fost fara indoiala unul dintre cei mai importanti presedinti ai Americii dar in acest caz he was on the wrong side of the history. Ca si GGM raspunde in fata istoriei in mod egal pt actiunile sale – so posing the question is fully legitimate.

  3. victor L spune:

    Recunosc: probabil nu pot fi obiectiv (apropierea de regimurile totalitare il departeaza pe GGM de mine).
    Mie insa Llosa imi place mai mult si ca literatura si ca orientare.
    Nu e o judecata, e o destainuire.
    (In fond, Saharov a luptat impotriva totalismului comunist si s-a apropiat de Putin. Incurcate sint caile omului.)

  4. Vlad spune:

    Relatia dintre oameni nu ar trebui sa se bazeze pe criterii ideologice. Adeptul unei ideologii este un om conditionat, dar pana la urma un om. Daca valorilor umane li se substituie o ideologie rezultatul nu este unul benefic pentru oameni. Modul in care se organizeaza o societate ar trebui sa fie expresia vointei populare. Ori vointa populara se manifesta in limitele trasate de o mica elita al carei scop nu este bunastarea sau libertatea omului ci mentinerea ierarhiilor sociale.

    Uneori decalajul dezvoltarii poate impune alte abordari a apropierii intre oameni. Un exemplu ar fi triburile din Amazon, Papua Noua Guinee. Nu stiu in ce masura democratia, ca ideologie i-ar interesa. In fond ei sunt un grup autonom in interiorul unui stat si au existat inca de dinainte de formarea statului. Legile dupa care se guverneaza sunt altele.

    • CarmenD spune:

      Fiecare dintre noi avem o credinta in stiinta, in religie, intr-o ideologie si asa mai departe; problema este de a nu ne lasa controlati de notiuni dobandite, pentru ca în afara purităţii şi inocenţei înnăscute ale unui om, toate noţiunile sunt dobândite după şi nu sunt adevăratul sine al omului.

  5. Vlad spune:

    Elita este de multe ori produsul unei ideologii, care rezida in mentalul colectiv al unei societati si care isi justifica sau perpetueaza existenta prin perpetuarea sau crearea unei noi ideologii.

  6. un_clujean spune:

    Domnule profesor va doresc Sarbatori Fericite… va marturisesc ca tare mi-as dori ca articolul de mai sus sa fie citit si de dl. Vlad Mixich …apoi sa reflecteze putin (pastrand proportiile) la articolul dumnealui scris la moartea indoielnicului om adrian paunescu cu referire la stirbirea valorii operei poetului Adrian Paunescu.

    ———————————————————————
    pt cei ce inteleg , nicio explicatie nu e necesara.
    pt cei ce nu inteleg, nicio explicatie nu este posibila.

  7. CC spune:

    Sarbatori fericite tuturor!
    PS: Problema cu intelectualii autentici se dovedeste a fi atat de complicata (pentru mine), incat am ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa constat ce/cat sunt in stare si sa ma abtin cat/cum pot mai bine sa dau verdicte.

  8. F.P. spune:

    Probabil, criticile aduse lui Gabriel Garcia Marquez pentru neabjurarea ideilor social-politice de justitie si umanism au avut o mult mai mare indreptatire pana in 1989. Dupa, democratizarea si liberalizarea stangii, care au insemnat si revenirea, revigorata, a ideilor pe care le-a sustinut pana la capat, par a-l confirma si chiar a-i recompensa, intr-o anumita masura, fidelitatea si memoria postuma. Proeminenta personalitatii culturale a scriitorului columbian ne indeamna insa la reflectie pe marginea cauzelor credintelor sale social-politice nestramutate: orbire sau precognitie?

    Astazi nu mai este un secret ca un Premiu Nobel, inclusiv pentru Literatura, poate fi acordat si pe criterii politice, ca o mita politica. Dintre cei trei scriitori de stanga pe care i-ati nominalizat, nu se poate spune despre niciunul ca si-ar fi obtinut premiul prin coruperea convingerilor politice. Chiar si intr-un joc al ipotezelor, cu siguranta asupra unui Marquez, care si-a obtinut Nobelul in 1982, in plin Razboi Rece, si care a crezut cu incapatanare ca ideile stangii nu pot fi abandonate odata cu comunismul, in 1989, nu poate pluti nicio banuiala.

    In 1990, in schimb, cand poetul-diplomat mexican Octavio Paz a primit Premiul Nobel, toti am crezut (poate excesiv emotional?) ca eticii si echitatii de stanga i s-a pus cruce pentru totdeauna. Ne-am inselat, evident, nu si Garcia Marquez! In 2010, cand politicianul peruan Mario Vargas Llosa a cucerit Nobelul pentru „Cartografierea structurilor puterii”, ne-am mai zdruncinat putin perspectivele, ce-i drept, criza neoliberalista era in toi, a lui Marquez era insa aceeasi, din totdeauna!

    Pe de alta parte, pro-castrismul marquez pare sa se fi intemeiat si pe o altfel de intelegere a libertatii in conditii de asediu. Dupa cum se stie din toate manualele politice, in situatii de blocada nu liberalismul este privilegiat, ci centralismul. Este motivul pentru care cred ca politica sanctiunilor internationale este gresita, pentru ca alimenteaza ideologii politice si perceptii populare de rezistenta (asa cum vedem ca se intampla si in cazul crizei din Ucraina), dar si pentru ca reprezinta o „Mana Vizibila” care distorsioneaza piata, asa cum numai statul comunist credeam ca o face. In momente de criza, libertatea economiei de piata nu de avioane, arme si trupe are nevoie, ci de resurse financiare, energetice si minerale.

    Despre libertate putem vorbi la nesfarsit, dar vorbele nu sunt fapte. Distinctia dintre vorbe si fapte poate fi uneori comparabila cu cea dintre minciuna si adevar, aici s-ar putea sa fi fost si resursa „secreta” a „incapatanarii” de stanga a lui Garcia Marquez.

  9. Peter Manu spune:

    Disocierea operei lui Garcia Marquez de sprijinul sau pentru dictatura castrista este imorala si nu va rezista probei timpului. In balanta care compara dreptul la viata si libertate cu cele 4 carti importante ale scriitorului columbian, ultimele au greutatea fumului.

    • Aveti acelasi punct de vedere, sa spunem, despre Sartre? Sigur, in cazul sau a intervenit o condamnare a stalinismului, ceea ce Garcia Marquez nu a facut in ce priveste regimul totalitar castrist pe care l-a sustinut fara rest. In articolul la care dau link (aparut in “The New Republic”), Enrique Krauze anticipeaza ca, atunci cand vor apare in engleza, articolele politice ale lui Gabo vor produce un soc. Se poate sa aiba dreptate, se poate sa se insele. Vom vedea :) As mai adauga ceva. Intr-o interventie pe site-ul ILD–stiu ca nu sunteti un fan :) –, dl Liviu Craciun atrage atentia, cred eu pe buna dreptate, asupra ignorarii, la acest ceas al omagiilor pentru Garcia Marquez ca varf al literaturii sud-americane si mondiale, a lui Jorge Luis Borges. Cum stiti, sunt sigur, Borges nu s-a eschivat sa condamne totalitarismul, in toate variantele sale. Iar dispretul sau public pentru Peron si peronism este, de asemenea, cunoscut. Ar merita, poate, discutat si cazul Paul de Man si atat de problematicul sau trecut.

      • Peter Manu spune:

        Am acelasi punct de vedere si in legatura cu Sartre, cu Eliade, cu Celine, cu Noica, cu Hamsun, cu Paulescu, cu Brecht, cu Paunescu, cu Nina Cassian. Regretul faptuitorului nu schimba soarta victimei.

        • Il includeti in categoria “faptuitori” si pe Cioran? Ce ziceti de un Ehrenburg? Neruda? Aragon? Eluard? Tanarul Malraux? Nezval? Gottfried Benn? Chiar Vasili Grossman, in prima sa perioada, nominalizat, daca nu ma insel, pentru Premiul Stalin? Celine nu s-a cait, Cioran da. O discutie interesanta. Inteleg pozitia Dvs, este apropiata cu aceea, de pilda, a marelui poet polonez Zbigniew Herbert. Eu privesc lucrurile un pic diferit…

          Vorbind despre acel secol al atator naluciri, aberatii si crime:

          http://literaturadeazi.ro/content/amintirea-unei-lumi-ucise-agnes-heller-stefan-zweig-wes-anderson

          • Peter Manu spune:

            Singura exceptia din lista dvs. este V. Grossman. Nominalizarea pentru Premiul Stalin (pentru romanul Stepan Korceaghin) a fost avizata negativ de Stalin insusi. Iar episodul Olga Gruber din 1937 arata ca Grossman a avut curaj sa se opuna unei arestari arbitrare in perioda marii terori.

      • H.L. spune:

        “Borges nu s-a eschivat sa condamne totalitarismul, in toate variantele sale” — V.T.

        Aoleu, mamuca ! Dar fata de Pinochet ce atitudine a avut ? ” There was a torture center within walking distance of his house, and he had always been a great walker. He could still hear, even if he couldn’t see. There was a lot of private talk that must have been hard to miss; a cocked ear would have heard the screams.” — “Borges’ bad politics” http://glurl.co/dJB

        Pentru o serie de eseuri re. la tema pe care o discutati,( compromisurile intelectualilor in sec. XX si alte asemenea chestii ) autorul citatului are un volum interesant : “Cultural Amnesia”
        http://glurl.co/dJC Helas, Paunescu nu e discutat :lol:

        • Sa o lasam pe “mamuca” sa se odihneasca.Nu este nici locul, nici momentul pentru a sublina distinctiile din literatura politologica intre totalitarism si autoritarism. As omeni scrierile clasice ale lui Juan Linz. Evident, pentru victime aceste distinctii nu insemnau, nu inseamna nimic, tortura este tortura, supliciul este supliciu, crima este crima. Dar, daca recititi ce-am scris, veti fi de acord ca am scris “totalitarism< nu dictatura. Toate totalitarismele sunt dictatoriale, nu toate dictaturile sunt totalitare.

          Centrele de tortura din textul lui Clive James erau cele din Buenos Aires, nu din Santiago (Augusto Pinochet a fost un dictator chilean). Ca Borges nu le-a condamnat este cel putin regretabil, dar nu veti gasi, cred, in scrierile sale texte de sustinere a terorii politice. Era un liberal conservator care detesta miscarile revolutionare de masa si ii privea cu suspiciune pe true believers. Clive James este unul dintre eseistii mei favoriti, ceea ce inseamna ca nu este, uneori, idiosincratic (de pilda, un eseu despre Isaiah Berlin aparut acum citiva ani in “Times Literary Supplement”). Volumul pe care il amintiti este, intr-adevar, remarcabil.

          • H.L. spune:

            1) am amintit despre pozitia lui Borges vs. Pinochet iar APOI am dat un citat re. Borges in vremea torturilor din Argentina. Adica am oferit 2 exemple , 2 ipostaze pt. Borges care contrazic perceptia Dvs.. Stiu si eu ca Borges a locuit in Argentina — daca observati nu am pus punctuatia ” : ” dupa intrebarea cu Pinochet. Este doar un comentariu si am scris repede si concis. Domnule Profesor , vin aici oameni care au trait acei ani si evenimente si care poate nu au eruditia Dvs. in domeniu dar alfabetul politico-geografic il cunosc.

            2) va rog sa oferiti, (eventual fara argument ci doar enuntat ) macar un exemplu de dictatura care nu este totalitara. Scrieti Dvs. : “..nu toate dictaturile sint totalitare” . Eu cred ca prin definitie o dictatura e totalitara. (prin natura sa) . Nu ma refer doar la dictatura proletariatului, dar si la cea a lui Antonescu , as spune si ultimii ani ai lui Carol II . Ca sint justificate oarecum de “necesitati istorice” sau geopolitice, asta e alta chestie . Eu unul nu pot gasi un singur exemplu din istoria omenirii de dictatura care nu e totalitara.(ma refer la aspectul politic). Va rog sa va explicati. Multumesc.

            • Dictatura lui Batista in Cuba, a lui Somoza in Nicaragua. Totalitarismul este un proiect ideologic, urmareste schimbarea conditiei umane. Dictaturile traditionale nu au acest scop. Totalitarismul este un concept modern, apartine veacului XX. A fost prefigurat in dictatura iacobina, dar nu putem considera iacobinismul un proiect totalitar realizat. Bolsevismul, fascismul, national-socialismul, castro-guevarismul, enverismul, Romania sub GGD si NC, Coreea de Nord, au fost proiecte totalitare implinite (cu pretul a milioane de victime). Regret ca nu voi putea da mai multe detalii, sunt pe picior de plecare. Sigur, Dvs credeti ce doriti, dar exista o literatura a problemei.

              http://www.revista22.ro/opiul-intelectualilor-totalitarismul-ca-religie-politica-28007.html

            • intelectual sovaielnic spune:

              Nu orice dictatura e totalitara, Distinctia intre “autoritarism” si “totalitarism” este esentiala.
              Exemple de dictaturi autoritare (ne-totalitare): Horthy sau Antonescu sau,mai aproape de noi, Franco, Salazar sau Pinochet. Dictaturile autoritare nu sint prin natura mai putin singeroase decit cele totalitare, dar nu doresc sa creeze “omul nou”, element esential al dictaturilor totalitare.

            • H.L. spune:

              Am inteles acuma :exista dictaturi totalitare , care vor sa schimbe omul, si dictaturi netotalitare care nu vor sa schimbe omul, adica ii pastreaza infatisarea. Pe scurt cele din urma sint “dictaturi cu fata umana”. Parca am mai auzit pe undeva asa o chestie, cred ca era in vreme de primavara, la Praga ….

              Ce nu inteleg insa e de ce distinsa noastra gazda nu permite ca raspunsul meu adresat lui Vlad sa apara, ca doar n-am facut decit sa comentez la linkul din NYT .

  10. Vlad spune:

    Ideologiile reprezinta o conditionare mentala care impiedica dezvoltarea constiintei umane.

  11. un_batrin spune:

    Daca Stalin ar citi unele (prea multe) comentarii ar fi fericit. Principiul: a fluierat in biserica sau nu a infierat dusmanul poporului e bun de trimis in Gulag sau mai rau functioneaza perfect. Dar la urma urmei:
    “All in all it’s just another brick in the wall
    All in all you’re just another brick in the wall”

  12. vlad spune:

    Se mai stie ce “partid” politic a fost sustinut de Dante Alighieri?…

    • CC spune:

      :) :D :)
      “Dante’s family had loyalties to the Guelphs, a political alliance that supported the Papacy and which was involved in opposition to the Ghibellines, who were backed by the Holy Roman Emperor”.
      Nasol, nu? :D

    • Rockerul Dac spune:

      Da! Se ştie, şi încă foarte bine!
      Durante degli Alighieri (acesta era numele cu care poetul era “trecut în acte”) a aparţinut facţiunii politice (termenul de partid nu prea era folosit în epocă) a guelfilor albi. Spre deosebire de guelfii negri, care susţineau necondiţionat supremaţia pontifului roman şi de ghibelini, partizani ai supremaţiei politice a împăraţilor romano-germani, guelfii albi doreau o papalitate cu puteri limitate şi un imperiu german care să nu se mai amestece în problemele Italiei. Când guelfii negri au luat puterea în Florenţa, Dante – care s-a implicat destul în politică, ba chiar a şi luptat în bătălia de la Campladino, în rândurile cavaleriei – a fost exilat.

    • MIHAI 2 spune:

      Se stie ca ION CREANGA a cam militat pentru desfacerea Unirii de la 1859, si deci pentru revenirea la un fel de RSS Moldoveneasca, ceea ce il face suspect de lobby pro Rusia. Dupa ultimele evenimente din Transnistria chiar le-am interzis nepotilor mei sa mai citeasca Punguta cu doi bani si Capra cu trei iezi. Nu mai spun de Harap Alb (harap = negru = sclav) care face din Creanga un sustinator incorect politic al regimurilor rasiste, aidoma lui Reagan. Sunt sigur ca daca mai aprofundez ii gasesc afinitati si cu Somoza, Batista, Franco si Brejnev.

  13. Vlad spune:

    Efectele democratiei in America:

    Si articolul si comentariile cititorilor sunt extrem de interesante

    http://mobile.nytimes.com/comments/blogs/bits/2014/04/19/how-urban-anonymity-disappears-when-all-data-is-tracked/?from=technology

    • H.L. spune:

      Dvs. deschideti o adevarata cutie a Pandorei . In realitate, situatia e mai grava decit cea descrisa in NYT . Puteti fi convins ca si la aceasta platforma (“Contributors”) se face traceIP si tracking la greu. Dar , cu niscaiva dexteritate, inca se poate respira. Daca comentati de la un Hotspot si folositi TOR plus auxiliarele, puteti inca ramane anonim , for a while. Iar daca nickname-ul Dvs. sau adresa de email sint puse la index , puteti semna cu alt nickname , alta adresa de email …..

      In cazul meu e mai complicat — orice initiale as folosi si orideunde as posta , Dl. Tismaneanu tot stie cu ce canibal are de-a face :lol:

  14. Calin spune:

    Il includem si pe Celine in randul scriitorilor care si-au ales gresit tabara politica.

  15. F.P. spune:

    Distinctia dintre dictatura si totalitarism, asa cum autorul propune in comentarii, este destul de pernicioasa, in primul rand prin rolul de servitoare ideologica, nu cred ca se sustine prin argumentul invocat.

    Daca i s-ar da curs, s-ar putea ajunge la falsa concluzie ca dictaturile latino-americane, in care pot fi originate si reactiile de stanga ale lui Marquez (dar si alte dictaturi, din alte spatii geopolitice, inclusiv din cel sud-african), care s-au bucurat de sustineri nedisimulate nord-americane, ar fi mai acceptabile, in raport cu „totalitarismul”.

    Evident, ar fi vorba de o ideologie geopolitica utilitarista pentru sustinatori, de ideologie 100%, oricum am numi-o. „Schimbarea conditiei umane” in bine, in termenii evolutiei istorice, au urmarit-o si o urmaresc toate politicile, religiile si, in plan civil, toate proiectele educationale. Diferenta propusa nu este specifica, deci este inoperanta.

    Distinctia dintre „totalitarism” si „dictatura” ar putea fi viabila intr-un singur caz, omis in mod surprinzator de catre V.T., scara de manifestare, care in ceea ce priveste primul concept este globala. Cred ca este limpede ca un comunism national, cum a fost cel al lui Nicolae Ceausescu, a fost o dictatura, nu un totalitarism, ca ambitie de dominatie globala.

    Sovietismul a fost, intr-adevar, prin imperiul proiectat a deveni global, un totalitarism. In acelasi timp, de la o asemenea incadrare nu se poate sustrage, tocmai datorita tintelor globale, nici unipolarismul, chiar daca a fost meteoric. Astazi, in conditiile afirmarii crescande a multipolarismului, totalitarismul apare nu numai perimat, dar si ca o imposibilitate istorica.

    • Plasmulti o falsa dihotomie si claditi pe ea un rationament fals. Nu am facut si nu fac o distinctie intre “totalitarism” si “dictatura”, ci intre totalitarism si autoritarism. Ambele sunt dictatoriale. Totalitarismul se distinge prin natura sa ideocratica, deci prin subordonarea completa a politicului si economicului comandamentelor ideologice. Acesta este sensul cartilor pe subiect datorate unor Hannah Arendt, Raymond Aron, Leonard Shapiro, Claude Lefort sau Marcel Gauchet. Nicolae Ceausescu a construit, ca si Enver Hoxha (Hodja), ca si Kim Il-sung (Kim Ir Sen), un stalinism national. Conceptul este acceptat in lietratura politologica si istorica (v. ultima carte de Keith Hitchens). Stalinismul national este diferit de comunismul national (Tito). Totalitarismul poate include componenta expansionista, dar ea nu este obligatorie, nici in realitate, nici in model. Khmerii Rosii au dezvoltat o dictatura totalitara de o atrocitate fara egal, dar nu erau un regim expansionist. Nu toate regimurile sunt “transformiste”. Nu toate regimurile urmaresc o revolutie antropologica. Daci, fara suparare, e cazul sa citim literatura problemei si, daca se poate, articolul la care trimitem comentarii. Nu toate regimurile recurg la genocid pentru “a purifica” ceea ce numim corpul social si pentru a-si lichida inamicii, reali, dar de cele mai multe ori presupusi, inventati, imaginati. Nu toate regimurile au facut din lagarele de concentrare esenta terorii de stat.

      • F.P. spune:

        1) Oh, da, dihotomia este falsa, si tocmai de aceea am fost mirat sa citesc ca “Totalitarismul este un proiect ideologic, urmareste schimbarea conditiei umane. Dictaturile traditionale nu au acest scop.” Afirmatia despre dihotomia de scopuri este scrisa negru pe alb, nu lasa loc de alte intelesuri. Totalitarismul si dictatura se identifica si in privinta mijloacelor, care sunt forta si coercitia, dar si prin controlul complet asupra societatii. Mai clar de atat, ca desemneaza unul si acelasi lucru si ca o eventuala distinctie ideologica ar fi fortata, nu cred ca se poate spune.

        2) In privinta autoritarismului, nici acesta nu inseamna dictatura. Autoritarism exista si in ceea ce formal numim regimuri democratice, nu dezvolt, problema va este cunoscuta si din politica romaneasca prezenta sau din trecutul recent. Autoritarismul nu recurge, ca regula formala, la forta si coercitie, ci la argumentul autoritatii, in detrimentul argumentului democratiei (v. prevalarile abuzive de “statul de drept” pentru infrangerea opozitiei si impunerea unei vointe unipersonale).

        3) In astfel de lucruri nu poate fi vorba de “suparare”, ci de a tine pasul cu noile evolutii social-politice, carora nu li se pot aplica niste calapoade ideologice, din timpul razboiului rece. Sursele pe care le-ati enumerat ma fac sa cred ca ati inteles ca as respinge conceptul de totalitarism, care si-a avut utilitatea sa ideological incontestabila. Este mai mult decat limpede ca noile repozitionari geopolitice, de dupa abolirea totalitarismelor sau dictaturilor comuniste, au nevoie de un nou concept explicativ si, eventual, competitional.

        4) Multumesc pentru schimbul de idei, mi se pare ca de asa ceva avem nevoie din ce in ce mai des, fara a fi nevoie neaparat de un “invingator” sau de un “invins”.

        • Nici vorba de “invingatori” si “invinsi”. Va multumesc si eu pentru schimbul de idei. De acord, daca v-am inteles bine, modelul totalitar trebuie ajustat, actualizat, regandit, dar nu abandonat. Evident nu putem cuprinde lumea de azi ramanand cantonati in modele construite cu decenii in urma.

          O nota bibliografica utila: profesorul Daniel Chirot, in “Modern Tyrants”, distinge intre tyrannies of corruption (dictaturile traditionale, autoritarismele de tip Somoza) si tyrannies of certainty (regimurile ideocratic-totalitare). Mi se pare o disjunctie pertinenta.

  16. Vlad spune:

    @H.L.

    Nu anonimitatea in lumea digitala ma preocupa ci libertatea individului in raport cu sistemul de reguli creat de o societate construita pe principii democratice dar care ajunge sa lupte impotriva cetatenilor pe care ar trebui sa-i serveasca. Cazul Snowden este cel mai bun exemplu in aceasta directie si raspunsul Americii si al cetatenilor arata cat de serioasa este situatia.

    Premiza ca statul dintr-o societate democrata lucreaza in folosul tuturor cetatenilor este falsa, intrucat statul isi creeaza dupa cum se vede mijloace de aparare la care nu numai ca cetatenii care ar trebui sa fie serviti de ele nu au niciodata acces dar a caror punere sub semnul intrebarii devine un delict.

    Sistemul de securitate prin obscuritate creeaza, in mod legal, o tiranie.

  17. Vlad spune:

    Nevoia de intimitate e normala in cazul indivizilor nu si a organismelor care trebuie sa lucreze in folosul oamenilor.

    Incalcarea intimitatii individului si pastrarea intimitatii organizatiilor indrituite sa protejeze individul creeaza premizele unor abuzuri la care individul nu are acces pe principiul ca e mai bine pentru el. Cand cineva lucreaza la un bine pentru altcineva trebuie sa existe transparenta. Fie facem o societate deschisa in care orice fel de informatie e publica, oricine putand sa vada orice despre oricine ori se respecta intimitatea individului si organismele publice, abilitate in acest sens, se descurca intr-un mod transparent cum pot.

    Raul a existat, exista si va exista cat va exista si umanitatea, nu trebuie sa-l institutionalizam.

  18. Darie Novaceanu spune:

    Domnule profesor, nu cred că e frumos din partea dumneavoastră să profanaţi memoria lui Gabriel Garcia Marquez, chiar în aceste zile, când toată presa lumii e plină de elogierea lui şi nimeni, mai ales cunoscătorii operei sale, nu-i pun la îndoială gloria, recunoscându-i meritul de a fi dat o nouă viaţă romanului contemporan, regenerându-i toate articulaţiile stilistice, estetice şi etice.
    Ceea ce mă supără cel mai mult e faptul că săvârşiţi acest sacrilegiu, apelând la o unealtă pe care credeam că aţi părăsit-o de mult: exclusivismul cel mai deşănţat. Dumneavoastră apreciaţi că gloria lui Gabo nu-i desăvârşită, nici întreagă şi nici strălucită, întru cât politiceşte a fost un om de stânga, admirator al lui Fidel Castro sau Hugo Chavez, dedicându-le în scris elogii foarte limpezi şi foarte bine scrise. Credeţi că Gabo nu are voie să-şi exprime liber astfel de opinii, iar dumneavoastră aveţi voia şi dreptul şi obligaţia să-l contestaţi.
    Nu cred că dumneavoastră aţi făcut Cuba, ci Fidel Castro. Mă refer la Cuba de astăzi, care a rezistat, din anul 1959 până acum, la toate samavolniciile blocajului economic nordamerican.
    Mă refer la Fidel Castro,cel dintotdeauna, cel pe care nordamericanii au încercat să-l asasineze mereu, cu orice preţ. Numai între anii 1959-1969 s-au contabilizat şi n-au fost contestate, exact 336 de tentative de asasinat, după cum urmează: 38 sub Eisenhower, 42 sub Kennedy, 72 sub Johnson şi 284 sub Nixon. Pentru care motiv, din ce raţiune atâta ură împotriva unui om, cu acelaşi drept la viaţă ca toţi oamenii pământului?
    Ca unii scriitori, mai măricei sai mai mititei, s-au desolidarizat de Fidel Castro, nu s-a desolidarizat şi de arta narativă a lui Gabriel Garcia Marquez.
    Toţi aceştia, dar în mod deosebit dumneavoastră trăiţi într-o eroare cât Everestu : libertatea de expresie, ca şi votul, este un drept universal. În schimb, libertatea de conştiinţă este cu totul altceva şi nu am vreme, nci nu vreau să vă explic cum vine treaba asta.
    Nu intraţi, domnule profesor, în mare dacă nu ştiţi să înotaţi. Până una alta, dece-vă-ţi la Ploieştii natali şi păziţi cârdurile de gâşte, cu bobocii alături.
    Nu-mi fac iluzia că veţi fi în stare să reţineţi comentariul meu, între cele de până acum. Cât timp staţi cu bobocii sătui de dude, încercaţi să aflaţi cum, cănd şi cât am tradus din opera lui Gabriel Garcia Marquez. Si ce am spus mereu despre el şi opera sa. Veţi fi în cîştig.

  19. Ghe. Sobieski spune:

    Domnule Novaceanu ati ratat momentul sa nu spuneti nimic si sa va mancati pensia linistit. Lumea uitase de existenta Dvs. Acum suscitati din nou interesul istoricienilor. Pana dumneavoastra e murdara de sangele din 13-15 iunie 90. Probabil asta unul din motivele solidaritatii cu Garcia M. Mai sunt si altele mai pamantesti, mercantile care probabil le vom afla in perioada urmatoare. Limbajul anti-american demn de cei mai desantati colportori de propaganda KGB-ista (acum nu mai este patriotica la fel ca in 1990 ci anti-romaneasca), dezinformare si minciuna va mai afunda inca odata in groapa de gunoi a istoriei presei romanesti.
    Prea elegant raspuns domnule Tismaneanu…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)