Home » Cultura »Societate/Life » Citesti:

Limba română în suferință. Un episod în veșnică reluare

Miorita Baciu Got februarie 22, 2014 Cultura, Societate/Life
25 comentarii 1,681 Vizualizari

Cultura este puterea popoarelor (Mihai Eminescu)

Fără o cultură comună, oamenii de astăzi nu s-ar putea reuni,

ci ar trebui să se mulțumească cu ipostaza de a fi juxtapuși. (Claude Tannery)

Vă invit să luăm pulsul acestor ani. Oamenii sunt grăbiți, stresați, preocupați nu doar de criza economică, dar și de o tot mai acută criză a identității și de lipsa reperelor morale. Constatăm ușor că de ceva vreme nici nu mai putem vorbi despre generații, ci, tot mai mult, despre o masă amorfă, un conglomerat indistinct format deopotrivă din tineri, maturi și vârstnici – cu toții afișând niște fizionomii descumpănite și având ca notă comună lipsa unui ideal. În condițiile în care zilnic asistăm la o disoluție a culturii în civilizația străzii, la o prăbușire a valorilor spiritului, e destul de clar de ce degradarea limbii române devine și ea direct proporțională cu răul, agresivitatea ori grotescul care invadează societatea. Formația profesională și o datorie de suflet m-au determinat să iau atitudine și să trag un necesar semnal de alarmă, prin intermediul acestui scurt material, asupra unei serii de erori flagrante ale exprimării scrise și orale.

Conform lui Constantin Noica, „Dacă poporul e suma determinațiilor persoanelor în parte, înseamnă că limba, ca determinant al fiecărei persoane, e în fapt determinantul general al oricărui popor. Limba este partea noastră de cer”. A vorbi și a scrie corect românește este o datorie pentru toți cetățenii României, în condițiile în care publicul larg – prizonier al gustului mediu, aflat așadar în regres spiritual – își pierde profunzimea sufletească, fascinat nu de cuvânt, ci de imagini. Soluția imediată ar fi să se pună un minimum de ordine în comunicarea interumană – segment cu profunde repercusiuni în sfera culturii și în mass-media românească – până nu este prea târziu. Iar pentru ca scopul să fie atins, ar fi necesar, între altele, să ne întoarcem, fără exagerări, la izvoare, la studiul limbii latine. Așa va putea înțelege toată lumea, dar mai ales unii jurnaliști, de ce nu se pune niciodată virgulă înainte de abrevierea etc. (care în limba latină se scrie et caetera și înseamnă „și celelalte”).

Desigur, stăpânind limba literară, vorbitorii pot, implicit, să abordeze limbajul familiar, să utilizeze elemente specifice subdialectelor sau graiurilor populare în situații de comunicare eficientă, să le delimiteze de jargon, de limbaj colocvial ori argotic. Este un fapt lăudabil că există persoane autodidacte, preocupate de problemele etimologiei, de „capcanele” limbii, de studiul neologismelor. Astăzi, este un drept al tinerilor să abordeze cu plăcere (într-un context sociolingvistic bine definit!) un limbaj colorat, marcat de atrofieri idiomatice, de abrevieri bizare, cu intenția clară de expresivitate.

Dincolo de acest fenomen, însă, în ultima vreme, presa românească contribuie la degradarea limbii prin căutarea unor titluri și subiecte de scandal, deseori răstălmăcind faptele sau pur și simplu deformând adevărul. Argumentul suprem rămân punctele de rating – restul e tăcere. Moderatorii și mai cu seamă invitații „de serviciu” ai anumitor posturi de televiziune lipsite de deontologie profesională (între care, în opinia mea și nu numai, Antena 3 reprezintă vârful de lance, în sensul cel mai negativ cu putință) – câțiva artiști angajați politic, vedete ajunse fără o suficientă pregătire intelectuală pe culmile „succesului”, dar și politicieni, semidocți în marea lor majoritate, campioni ai dezacordului gramatical – dau mostre de stereotipie agresivă, de rătăcire lingvistică, de haos lexical, de caricatură verbală care, în inventivitatea lor, fără îndoială că i-ar fi stârnit invidia până și marelui Caragiale. Mai deunăzi, un tânăr pletos, reprezentant al Parlamentului României, vorbea la emisiunea de știri a postului Realitatea TV despre doi tineri care „conviețuiesc împreună” (sic!). Într-un prezent lipsit de speranță, toți acești agramați se complac în abordarea unor subiecte de joasă speță, angrenându-se în tot felul de dispute pseudopolitice în care falsul afirmațiilor, bârfa și injuria sunt exploatate până la suprasaturație.

Reiau câteva aspecte care ne ajută să delimităm corectitudinea de greșeală. Referitor la dimensiunea vorbită a limbii literare actuale, există o seamă de inadvertențe ori greșeli de limbă inadmisibile, întâlnite frecvent în exprimarea unor persoane care se pretind a fi culte – oameni politici, jurnaliști, cadre didactice. De pildă, în majoritatea lor, copiii sunt învățați la școală să pronunțe neiodizat (deci nu așa cum ar trebui ele pronunțate în mod corect) formele pronumelui personal eu, ea, el, ei, ele, precum și formele verbului a fi: ești, este, eram, erai, era, erau. Mai mult, o serie de vorbitori consideră, în mod greșit, că pronumele personal de persoana a III-a dânsul, dânsa, dânșii, dânsele sunt pronume de politețe, eludând neavenit, în exercițiul comunicării, formele dumnealui, dumneaei, dumnealor. Deseori, numeralul cardinal optsprezece este pronunțat în mod greșit optâsprezece, optisprezece sau optusprezece, iar numeralul șaptesprezece este deseori pronunțat greșit șaptisprezece. Mulți rostesc, tot în mod eronat, clasa a doisprezecea în loc de clasa a douăsprezecea, pierzând din vedere că numeralul ordinal cu valoare adjectivală se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat, iar cel cu valoare substantivală preia forma substantivului substituit.

Una dintre cele mai frecvente greșeli din emisiunile de televiziune este utilizarea eronată a pronumelui relativ care, cu funcție de complement direct, fără prepoziția obligatorie pe. Apoi, o confuzie frecventă este aceea care se face între cele două conjuncții coordonatoare or (adversativă neologică, de origine franceză) și ori (disjunctivă, echivalentă cu sau, fie). Conjuncția neologică or exprimă o opoziție atenuată și nu un raport contradictoriu al alternativelor, precum sinonimele sale dar, iar, însă, și apare frecvent la începutul unui enunț.

Formularea restricției se face adesea eronat. În presă și la emisiunile difuzate pe micul ecran se întâlnesc frecvent formulări greșite, de tipul: Aveam la mine decât legitimația; Am vorbit decât cu reprezentantul PNL. Să reținem că adverbul de mod restrictiv decât se folosește numai cu verbul la forma negativă, de exemplu: Nu aveam la mine decât legitimația; Nu am vorbit decât cu reprezentantul PNL. În schimb, prezența formei afirmative a verbului impune utilizarea restrictivului numai, în limba literară, sau doar, în limbajul colocvial.

Formula sintactică în variantele din punctul de vedere al și din punct de vedere necesită atenție, pentru a nu fi utilizată greșit. Când sintagma din punct de vedere este urmată de un substantiv la genitiv, punct va primi articol hotărât enclitic, iar atunci când determinarea ei este un adjectiv, substantivul punct rămâne nearticulat; de exemplu: din punctul de vedere al rezultatelor obținute; din punct de vedere moral. Ca să nu mai vorbim că pronunțarea dă, pă, dă pe etc. este auzită uneori chiar și în mediile academice. Sunt frecvente formele să aivă şi să aive/să aibe, în loc de să aibă (verbul a avea), ceea ce denotă necunoașterea flexiunii verbelor de conjugarea a II-a sau o exprimare neîngrijită, de factură regională. Ce să mai spunem despre frecvența, de-a dreptul obositoare, a conjuncției coordonatoare conclusive deci, în limbajul utilizat de oameni cu pretenții de intelectuali? Fenomenul, marcă a unui delir lingvistic, poate fi considerat fără îndoială semnul unei degringolade de ordin valoric la nivelul societății, explicabil inclusiv la nivel psihologic. Trebuie avut în vedere că deciconjuncție coordonatoare conclusivă – exprimă o urmare, o concluzie care rezultă din acțiunea, starea, însușirea exprimate în enunțul anterior. O improprietate semantică frecventă este utilizarea prepoziției datorită (cu regim de dativ și valoare cauzală și/sau instrumentală) în contexte de tipul: Datorită războiului, țara și-a epuizat resursele economice. Este evident că vorbitorul nu cunoaște faptul că această prepoziție se utilizează exclusiv ca sinonim pentru grație sau mulțumită exprimând o cauză benefică. Corect este să se folosească una dintre locuțiunile conjuncționale cu regim de genitiv din cauza, din pricina, singurele acceptabile în contextul amintit.

Un aspect neplăcut este utilizarea greșită, de către jurnaliști cu pretenții, a unor cuvinte precum repercursiune (forma corectă: repercusiune <lat. repercussio „urmare”, „consecință”; fr. répercussion) ori pronunțarea greșită a cuvintelor examen și exemplu (pronunțare corectă: egzamen, egzemplu).

Drept urmare, ar fi benefic pentru noi toți să mai consultăm din când în când, atunci când avem îndoieli, Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române, ediția a II-a (DOOM 2) ori alte dicționare ale limbii. Procedând astfel, nu vom fi nicicând acuzați că vorbim… de nobis sine nobis.

Avem datoria de a păstra, în timp, frumusețea și expresivitatea limbii noastre. În discursul său de la 2 mai 1848, pe prispa Catedralei din Blaj, Simion Bărnuțiu ne lăsa un emoționant testament spiritual, care devine cu atât mai actual astăzi: „vedeți cum ne-am luptat noi pentru limba și romanitatea noastră: luptați-vă și voi și le apărați ca lumina ochilor voștri”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "25 comments" on this Article:

  1. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Frumos și corect !

    Dar…

    Aș vrea să văd (cel puțin) un specialist concentrîndu-se insistent și peren asupra limbajului în care sînt redactate legile. Încă din primii ani ai lui Ceașcă (pe măsură ce vechii juriști ”supraviețuitori” ieșeau din scenă) domeniul a fost luat cu asalt de un verbiaj infernal. Nu numai limba de lemn și-a infiltrat aici rumegușul zăpăcitor ci și noile generații de intelectuali, făcuți ”pe puncte” (și promovați cf. chipului și asemănării Marelui Cîrmaci), s-au năpustit asupra dreptului, exersîndu-și cu deliciu gîndirea confuză și limbajul aferent. A rezultat o groapă de gunoi gigantică ce se perpetuează post-decembrist prin însăși forța dimensiunii.

    În corpul de legi al României nu veți găsi prea multe greșeli precum cele prezentate în articol, în schimb totul este înecat de o frazeologie absconsă ce-ți provoacă dureri de cap și tremurici la picioare. Nici nu mai vorbesc de consecințele practice atunci cînd se pune problema aplicării.

    Iată o gloabă de bătaie pentru filologi. Transformați-o în cal de curse și nația vă va fi recunoscătoare.

  2. DanielT spune:

    O limbă evoluează cu timpul. Atât forma (regulile de exprimare) cât şi conţinutulul său.E o lege naturală. Este un bun comun, la care fiecare se raportează în funcţie de caracteristicile individuale. De educaţie, mediu…de viaţă.
    Limba profesorului de română, înconjurat de cărţi de poezie, nu este aceiaşi ca şi limba programatorului IT, de exemplu. Limba teologului de asemeni nu corespunde cu cea a medicului.
    Nimeni, nici chiar un academician, nu poate încarcera o limbă , într-o cameră de muzeu.
    Limba prin definiţie e vie, unele cuvinte se nasc şi altele mor. Utilitatea redefineşte o limbă.
    Nu se aplică doar la limbii române, se aplică dacă observaţi tuturor limbilor actuale.
    Mai importantă decât limba, care e un instrument, important desigur, e comunicarea.
    Care presupune, dincolo de fraze frumoase, cuvinte exotice, formele corecte – înţelegerea între oameni.

    Cu stimă, un anagramat, prin definiţie, cu voia sau fără voia lui.

    PS. Să fie obsesia corectitudinilor şi respectării formei stricte una definitorie a societăţilor intolerante?

    • Miorita Baciu Got Miorița Baciu Got spune:

      A nu se confunda evoluția naturală a unei limbi cu maltratarea ei. Ca specialist în argou, vă asigur că îmi este suficient de clară diferența dintre registrele academic și argotic, care contribuie în egală măsură la expresivitatea unei limbi. Dar mi se pare cum nu se poate mai ipocrită încercarea de a justifica niște lacune catastrofale de exprimare corectă ascunzându-ne în spatele unor pseudoargumente de tipul „limba ca bun comun”, diversitatea registrelor lingvistice, evoluția limbii, intoleranța societății (?!). Bunăoară, vă atrag atenția că limba (s.f.) este aceeași (feminin, singular), nu aceiași (masculin, plural). Așa cum sunt sigură că nu ați dorit să vă autoproclamați „anagramat” (transcris sub formă de anagramă), ci eventual agramat – statut care nu vă transformă în vreun nonconformist, ci doar demonstrează că sunteți puțin certat cu manualul de limba română din gimnaziu. :)

      Cât despre tânărul parlamentar pletos, epitetul descriptiv se voia doar o aluzie la identitatea acestuia, nimic mai mult. Sublinierea frazei nu îmi aparține, a fost pesemne o scăpare la transcrierea materialului pe site. Nu pricep ce indicii absconse din text au reușit să vă convingă că aș nutri sentimente de vrăjmășie față de diversitatea fizică/sexuală… Vă garantez că singura intoleranță pe care am dorit s-o manifest prin acest articol este intoleranța la analfabetism. Toate cele bune!

      • DanielT spune:

        Evident nu există deocamdată anagramat ca şi cuvânt în limba română, dar asta nu înseamnă că nu poate exista ca şi concept… ce spuneţi? Am mai strecurat în plus greşeli de acord…

        Ce ar fi să propuneţi în mediul academic, ca nominalizarea unei persoane, care utilizează anagrame ;) anagramat- ar suna mult mai original şi aproape de limba română ca şi echivalentul anglofon, anagrammatist.

        Care ar fi baza minimă statistică pentru întroducerea acestui cuvânt în D.E.X.?

        Cine deţine proprietatea cuvintelor sau copyrightul? E academia sau poporul. Dacă e poporul de ce mai mult de jumătate din tineri înţeleg ce înseamnă mcpdr din online sau prea-uzualul lol din acelaşi spaţiu virtual, unde corespondăm iar academicienii şi D.E.X se fac că nu există?

        Faptul că în opinia dumneavoastră m-am certat cu limba română, pe care o cunoaşteţi desigur, în forma ei pură , deoarece e evident e o specializare pe a spune ce e corect sau nu anulează o bază pe care o uitaţi din întâmplare.
        Limba e o convenţie, în primul rând. Nişte sunete şi litere acceptate între două persoane ca o formă de comunicare. Deţinuţii au propriul limbaj.A impune forme corecte, este o măsură de standardizare. Poate similar vă gândiţi şi la poieţii care au utilizat cuvintele şi timpurile diferit de cei antecedenţi şi probabil au fost huliţi la stâlpii infamiei publice…That is my point.

        Doar în România şi ţările centrate pe o prezervare artificială cu orice preţ a unei limbi, funcţionează bancul următor.

        Un turist rătăcit şi rănit accidental întreabă pe poliţistul din intersecţie.
        Where is the hospital, Sir? Poliţistul tace.Turistul , educat repetă întrebarea în franceză, apoi spaniolă, italiană.
        Răspunsul, absent. Poliţistul ignoră total turistul. Acesta din urmă, pleacă frustrat.
        Un martor ocular se apropie , şi-l întreabă. Ai văzut, câte limbi cunoaşte turistul care tocmai a plecat?
        La care poliţistul, îi răspunde -Da, şi la ce bun.

        Rezumând, ideile sunt mai puternice decât cuvintele. Dacă nu ar fi fost ideile, nu ar fi fost absolut nimic.

        Nu doar din prezervarea cu stricteţe a unor cuvinte gen ceapă, brânză, varză evoluează o naţiune.

        Chiar şi intoleranţa la analfabetism sau de ce nu imaginativ anal-fabetism cdacă e să-l descompunem e după mine, periculoasă ca şi conceptualizare de a trăi o viaţă fericită în armonie cu ceilalţi. Vivre et laissez vivre.Savoir vivre, savoir etre. In extremis, cu tehnologia actuală se pot imagina şi dispozitive anal-phabletice.

        Rezumând, dipă părerea opinia mea, *căpşunarul* cuvânt nou de altfel în D.E.X aduce mai multă valoare(şi adăugată) naţiunii străbune decât profesorii de română, ultimii exportă poezie şi o viziune interpretabilă a lumii, primii aduc prosperitate şi afaceri locale, prin copiere desigur.
        Şi ca să închei, citind un articol despre un olimpic medialiat cu aur la informatică, Radu Buhai, am rămas efectiv siderat ( blocat orice sinonim existent)când am aflat premiul pe care l-a primit ca şi recompensare a activităţii sale în cadrul ceremoniei şcolare la şcoală. Mă aşteptam e adevărat la un calculator, memorie, carte de specialitate orice. Guess what? A primit un dicţionar de limbă română. De parcă ar programa în limba română.
        Ar fi fost interesant desigur şi această variantă a limbajului binar.

        PS. Bine mersi, certat cu limba din gimaziu, am emigrat şi mă simt bine mersi în pielea mea, vorbesc în patru limbi şi mă fac înţeles în toate cele patru. cu mici imperfecţiuni desigur de stilist. voila, â votre tour..

        • DanielT spune:

          Et… s’il vous plait , ignorez les typos. Time is money and how nobody pay me, I will not care about the form.

          Pentru Mr Dumitriu. Doomed e o naţie care investeşte prea mult în religie şi orele de română aferente, în mod disproporţionat vs materiile de matematică, informatică, fizică, chimie -ştiinţe unde limbajul e universal şi conceptele sunt clare, palpabile şi reproductibile şi desigur necesită mai multe investiţii decât vorbării pe de aici şi pe dincolo.

          Teoria mea privind puriştii.
          Nu era un domn numit Pruteanu, care ne ţinea galant lecţii de gramatică elocvente, dar parcă politic era amicul lui Vadim cel(in) tolerant, care desigur şi excelează la vorbitul clar, fraze cu mitraliere pe stadioane.Sau mai era un domn Păunescu, forjor al simbiozei pupatului-n cur , avântul poetic de dincolo de cerul de azur?

          Pentru că aşa, spaţiul publicist român e plin de creaţii literare de valoare şi excepţie, unele mai răzbat desigur pe pieţele internaţionale din haşti-n paşti, mai bine spus pe cale de moarte de când ofensiva talibanilor culturii împotriva ICR (tabăra puritanii identitari cu afirmarea caloriferului ca valoare de export)

          Care ar fi corespondenţa în limba în limba română, curată , nealterată, a unui titlu banal în publicistica nord-americană , o formulare în felul următor.

          Supernova candidate stars may signal impending doom.

          Vedeţi dincolo de dificultatea relativă a traducerii mot â mot, există o idee.

          E posibil? E probabil?. Există. Nu există? Terminaţi? Altalavista? Apocalipsa după Matei ?

          “The price of purity is purists.”
          Calvin Trillin

          Cu aceiaşi consideraţie, necesară şi obligatorie,
          D.T semidoct, semi-analfabet şi cvasi-agramat în sistemul de referinţă din fericire(pentru mine).uitat.

    • AT spune:

      Cateva exemple din limba engleza:
      -Eu la scoala invatam ca negativul de la “can”, forma lunga, este “cannot”. Astazi mai toata lumea (ma refer in SUA) scrie “can not”
      -confuzie deplina intre “there”, “their” si “they’re”,
      -confuzie intre “then” si “than”
      Ar trebui poate ca si americanii mai avizati intr-ale gramaticii sa se lase pagubasi sub asaltul ignorantei?

    • Nadia Ramasawmy spune:

      Domnule Daniel T – exista eleganta intr-o exprimare corecta. Ii lipsea total totalitarului Ceausescu

      Iar analogia cu programatorul IT suna ca nuca in perete. Este imposibil sa rulati un program folosind o sintaxa incorecta in orice limbaj de programare.
      In experienta mea, programatorii folosesc o exprimare corecta – este probabil o deformatie profesionala

  3. DanielT spune:

    Off-topic.
    Un episod antologic din experienţa personală.Un profesor de limbă română, de la un liceu cu pretenţii, tot timpul ne atrăgea atenţia la forme(fără fond).
    Autorii străini şi operele lor erau inexistenţi în curricule, anumite forme de literatură, gen Science Fiction erau banate din motive de credinţă personală(nu ştiu dacă remarcaţi dar teologii şi profesorii de limbă română au nişte afinităţi extraordinare la modul de argumentare şi a conceptualiza lumea).
    Într-o zi căutarea formei sublime, prin limbaj dulce poetic, l-a dus într-o înfundătură raţională.
    *Liviu Rebreanu a văzut lumina zilei în noaptea de…* Hohote generalizate receptate ca şi o insultă.
    Şi ceva hilar în articol.
    Remarcaţi, că a fi pletos e ceva grav, accentuat, bold like english people said? Pentru că vin în contradicţie cu valorile personale ale autoarei. De acolo se naşte oripilarea. Aceiaşi intoleranţă manifestată la anumit manifestări(e normală exprimarea diversităţii fizice şi chiar sexuale) ale comportamentului uman se transpune în rândurile scrise.

    • JG spune:

      Comentarii pertinente in proportie mare, o singura eroare: autoarea se refera probabil la Remus Cernea, fara a-l insulta in vreun fel pentru ca are plete. Vrea sa-l identifice, atat si nimic mai mult.

      • DanielT spune:

        Desigur,ştiam că se referea la Remus Cernea.

        Dar probabil n-aţi trăit perioada comuniştilor, când pletoşii , rockerii şi non-convenţionalii erau trimişi acasă să se tundă…uh era un sacrilegiu mai mare decât un omicid să apari la ore aşa.

        Desigur, dna Mioriţa Baciu Got poate să infirme sau să afirme—câte generaţii s-au format (şi le-a format aşa) până în 1989..?

        Eu am trăit mizerii din alea de neimaginat azi, şi uniformizarea cu japca ideologică, de la raportatul elevului de serviciu la profesor, cântatul imnului în clasă, Zeus Maximus pe ora de 60 de minute. Cred că m-am eliberat de complexe , deşi îmi mai zvâcneşte aşa din când în când o venă când aud *morală* *doar aşa e bine* well, am fost un rebel.

  4. DanielT spune:

    Oh, şi referinţele la Noica.
    Nu o să auziţi un profesor respectat de limbă română, care să nu facă referinţe la autori cu o viziune creaţionistă a lumii, care vine cu sensibilitatea şi regulile limbii române la pachet. Unul dintre cele mai bune comentarii citite în ultima vreme pe forum, a fost cel al userului logos pe topicul dlui Liiceanu, Un sărut pe gură, prin care remarca referinţa obstinatorie a intelectualilor români la un univers original, dar sărac în idei şi referinţe.

  5. JG spune:

    Un articol necesar, bravo!
    Ce ar mai fi de adaugat: “ca si” in exprimari precum “ca si membru de partid” sau “ca si conducator” (evitare pretins eleganta a cacofoniei)… cred ca ati putea scrie un articol numai despre utilizarea gresita a lui “ca si”
    Sa ne amintim de George Pruteanu.
    Si inca ceva: “Buna Victor,” in loc de “Buna, Victor!” – formula de salut in e-mail-uri

  6. DanielS spune:

    Ce mai inseamna limba romana?! Imi pare rau sa va dezamagesc. Limba romana si intreaga noastra cultura se dilueaza accelerat in ceva mult mai amplu. Cultura globala si a doua limba universala, engleza.

    Bineinteles ca ne deranjeaza abuzarea limbii romane. Dar cum ar trebui sa gindeasca lingvistii englezi sau cei americani?! Engleza este supusa zilnic unor abuzuri internationale. Intre toate limbile pamintului, engleza este si va fi cea mai abuzata si deformata. Celelate limbi vor disparea lent, cu resentimente inabusite. Incet si sigur.

    Eu nu insinuez ca ar trebui sa fim delasatori fata de limba romana. Dar in problematica generala, universala si globala, abuzul asupra limbii reprezinta cea mai marunta dintre problemele noastre. De aceea nu pun la suflet. Limba romana se dilueaza ca toate celelalte limbi din culturile deschise ale lumii. Limba noastra nu este o limba speciala. Toate abuzurile dispar instantaneu dupa decolare. Citeva sute de kilometri, in oricare punct cardinal, si gata!!! Toate abuzurile asupra limbii noastre inceteaza. Si putem abuza linistiti orice alta limba, si in special engleza.

    In ciorbitza universala, ma deranjeaza prostia romaneasca. Interesul nostru ca natiune este sa fugim de prostia populara, de izolare si sinucidere. Interesul nostru este sa invatam sa ne urmarim INTERESUL, personal, local si national. Fara ideologii strimte, fara prejudecati si fara orgoliu.

    • AT spune:

      Celelalte limbi vor disparea daca nimeni nu le apara.

      • DanielS spune:

        Oricit ar fi de frumoase, oricit de atractiva ar fi diversitatea. S-a nascut a doua limba universala. Avantajele globale sint evidente. Oricare ar fi limba universala. Lent dar sigur, in citeva sute de ani, limba universala va detrona limba materna. Iar diferentele culturale se vor estompa.

        Imi pare rau sa-i dezamagesc pe iubitorii limbii romane. O limba superba si foarte draga noua. Dar limba noastra va disparea in timp. Ca multe alte limbi. Nici macar engleza nu se va mai vorbi ca astazi. Engleza va fi supusa unor abuzuri lingvistice teribile. Paradoxal, dar tocmai limbile disparute se vor pastra nealterate in istoria culturala globala. Sau cel putin asa vad eu evolutia culturala globala, cu accent pe eficienta.

  7. Petru Dumitriu Petru Dumitriu spune:

    Doamna profesoară,

    Așa cum am facut-o și cu ocazia unui articol anterior al domnului Liiceanu, vă salut prezența și preocuparea pentru apărarea limbii române, a regulilor sale fundamentale și a expresivității sale.

    Nimeni nu spune că limba nu trebuie să evolueze și să nu asimileze noul, produs pe plan cultural, științific, tehnologic sau politic în alte spații lingvistice. Limba română și-a dovedit deja capacitatea de a fi receptivă și de a se moderniza constant.

    Dar asta nu înseamnă că trebuie să tolerăm stricăciunile ireparabile, provocate nu de asaltul limbii universale, ci ignoranța și prostia celor care se pronunță în spațiul public.

    Nu cred că cineva care nu este competent în limba maternă, poate fi competent într-o altă meserie care nu este pur manuală.

    Da, DOOM ar trebui să fie o carte de căpătâi pentru politicieni. Caesar non est supra grammaticos!

    Da, știriștii și ziariștii trebuie să fie impecabili în vorbirea și scrierea limbii române.

    Otherwise we are doomed ! (iertați-mă, nu m-am putut abține, dar, iată, se poate trăi în vecinătatea limbii engleze, fără a ne infesta cu barbarisme și a accepta toate silniciile pe care ni le propun semidocții, semi-analfabeții și cvasi-agramații.

    • Miorita Baciu Got Miorița Baciu Got spune:

      Vă mulțumesc pentru comentariul pertinent și extrem de edificator. Argumentele Dumneavoastră sunt și ale mele. Să sperăm doar că vor exista spirite superioare care, făcându-și autocritica, să aibă tăria de a-și remedia lacunele, în loc să le promoveze drept o nouă normalitate.

    • DanielT spune:

      Hai să punem şi invers perspectiva.

      Dacă americanii îi refuzau jobul şi viza la Albert Einstein din cauza proastei calităţi a limbii engleze vorbite şi scrise…probabil şi soarta lumii ar fi fost alta.

      Agree or Not?

  8. Alfred Singer spune:

    1. ca soldat
    2. ca cavaler
    3. ca si cavaler

    Sau:

    1. vreau – vream
    2. vroiesc – vroiam
    3. voiesc – voiam

    Intrebarea ar fi care variante sunt corecte si de ce. Mai in serios… intrebarea ar fi daca exista si imperfectiuni ale limbii, nu doar ale vorbitorului.

    • DanielT spune:

      Voila, fiecare priveşte o formă…definită corectă , după o normă lingvistică. La fel cum discuţiile . Dar aţi înţeles, asta contează, mesajul a trecut, adiscuţiile astea de substanţă gen â sau î ,, linioară, creează probleme existenţiale, întradevăr.

      Oare? :)

      Trăiesc- trăim confortabil cu imperfecţiunea.
      Cu toţii trăim o viaţă imperfectă.
      So if is on the gramatical side, let it be it like this.

      Lăsăm perfecţiunea funcţionarilor zeloşi ,cu pachetul de adevăruri unice în buzunar, pe post de ţigaretă, care desigur ştiu ce e mai bine.

      Revenind la limbă, unul dintre cele mai interesante articole citite în ultimul timp despre limbă nu a fost citit în limba română, ci în engleză. Nu e scris de un filolog, ci de un economist, într-o formulare tipică de limbă de lemn, probabil.

      http://www.anderson.ucla.edu/faculty/keith.chen/papers/LanguageWorkingPaper.pdf

      Concluzia, modul de a conceptualiza timpul formularea şi raportarea lingvistică la timpul viitor pot afecta comportamentul individual de la natura economică . Acum o să las plăcerea autoarei, să utilizeze competenţele de limbă engleză, pentru a desluşi mesajul din text…:) cine ştie ce înţeleg eu într-o oră, probabil va lua câteva luni unora. Aşa şi pe dincolo.

      Nu vi se pare că limbajul de societate, în general e unul însuşit pe tonuri plângăcios, existenţial, chiar dramatice, de impotenţă ?

      Oare profesorii de limba română nu au nimic să reproşeze în selecţia operelor şi autorilor pe care copiii trebuie să-i studieze? O Mioriţă defetistă şi rezilientă în faţa Morţii, un Cioran Nihilist fără o motivaţie, un Ionescu naţionalist…un Noica teolog iubit şi adorat, pentru că prin actul său de individual de renunţare la o religie ebraică, a confirmat( în capul unora)o superioritate culturală a …ortodoxiei etc. Sau poate admiraţia pentru un Ţuţea dezaxat…sau poate ar trebui să practicăm ceea ce autoarea admitea deschis şi asumat pe o altă platformă
      -să ne unim în rugăciune pentru împlinirea unui ideal curat, să aplicăm igiena intelectuală, spirituală și morală, fără de care sufletul nu poate fi întreg-
      Amin.

      Desigur, o bună parte din profesorii de limbă română sunt ocupaţi cu poliţia gramaticală, dar mai puţin poate, cu pedagogia a face procesul de învăţare un joc , cu a face o selecţie mai riguroasă pe ideile pe care le transmit…punând în balanţă credinţele personale vs interes general, de a nu aduce obscurantismul ca flacără a cetăţii..

      Oare defetismul, frustrarea, inacţiunea NAŢIONALĂ nu vin la pachet cu orele de română (şi acum colac peste pupăză, religia) în educaţie…???

      A se lamenta public, e atitudinea de preferinţă a profesorului de limba română ?Pare că e un neînţeles, un neapreciat la adevărata lui valoare, care e universală.. Din fericire sărac în cont,dar totuşi mai bogat sufleteşte când îşi mai pune un costum popular, o cruce în clasă Cu o populaţie din ce în ce mai abrutizată de certitudinile proprii şi ale dascălilor, desigur învăţate cum trebuie la şcoală, a răspunsurilor închise de genul iadul la stânga raiul la dreapta, binele la dreapta, răul la stânga, aşa e bine, aşa e rău….da the future it is doomed. Prin comparaţie alte naţii dezvoltă cultura întrebărilor deschise, a mai multor soluţii posibile la o întrebare, cultura nuanţării la context.. Nu vorbim aici de excepţiile care vor să confirme norma în imaginaţia câtorva şi în care se investesc părinţii personal (meditaţii, pile, ore peste orele de şcoală).

      E vorba de un sistem, care ar putea fi ameliorat.

      PS.

      Mă întreb dacă doamna Herta Muller, face uz de o limbă română scrisă şi vorbită, impecabilă, conformă exigenţelor zbirilor gramaticali şi a trăirilor umane. Ah, se pare că nu a scris în limba română , deci nu o putem corecta. Asta o face mai puţin româncă în sensul naţionalist cu trăiri profunde..totuşi experienţele de viaţă povestite şi realitatea descrisă, nu se petreceau în Siberia ci în Banat.

      Antologică exprimarea.
      “Mai întîi se cîntă imnul, tovarăşa…”

  9. AT spune:

    Ofurile mele:

    -spuneți-ne, duceți-vă, scrieți-le accentuate pe a doua silabă
    -căpșuni in loc de căpșune
    -Chiuariu, Prunariu, Olariu, Trăistariu cu i lung și accentuat la sfarșit.
    -Bruxelles pronunțat incorect (cu cs)
    -folosirea conjuncției sau în loc de și: Printre cei prezenți s-au numarat X, Y sau Z.

  10. Ela spune:

    Daca,nu pot decat sa va salut initiativa de a ne supune atentiei cateva din capcanele in care cadem mult prea des atunci cand ne exprimam in romaneste,regret ca nu ati mers un pic mai profund in cautarea surselor declinului limbii…!Parerea mea este ca,apropiindu-va de ele,incercand sa le desemnati clar,cu luciditate si fara nicio jena partizana(?),exista posibilitatea modificarii consecintelor dezastruoase la care suntem cu totii martori…pentru ca asta ne intereseaza,de fapt:cum sa oprim dezastrul,nu?
    De unde ar putea proveni lipsa de interes a romanului pentru modul in care se exprima?
    Probabil ca traverseaza o criza identitara,care-i provoaca suficienta frustratie ca este roman,pentru ca sa se mai preocupe de acest “detaliu” care este exprimarea in limba romana…!?
    Ce rol a avut,si continua sa aiba,elita noatra intelectuala,in acest context?Cu cata abnegatie,acurateta si profesionalism se trateaza,concret,limba romana la “nivel inalt”?
    Ca orice persoana interesata de o exprimare cat mai corecta,consult(-am) un Dictionar explicativ,si anume DEX,Univers enciclopedic 1998…am senzatia ca ilustrii academicieni care l-au realizat,au facut-o cu idiferenta,ca sa nu-i acuz de un profund dispret fata de realitatea evolutiei limbii romane!Mi se pare de o superficialitate vecina cu lipsa de respect,sa citesc ca,cuvinte ca “biologie”(din greaca!) sau “unanim” (din latina!)ar proveni,de fapt,din limba franceza!!…Sunt tentata sa cred ca,copiind definitiile din Larousse,cei ce au realizat DEX au confundat sursa de inspiratie cu sursa etimologica!
    Cu alte cuvinte,pestele continua sa se altereze de la cap…

  11. Nadia Ramasawmy spune:

    Puteti fi agramat si politician ? Desigur – un varf de iceberg este aici.
    “Anyone engaging in illegal financial transactions will be caught and persecuted.” –George W. Bush, Washington, D.C., Sept. 19, 2008

    Puteti fi poet, publicist, ministru al Educatiei si al Cultelor si scrie astfel?
    Ca un glob de aur luna stralucea
    Si pe-o vale larga ostile dormea
    (Licenta poetica o fi, dar poezia tot e proasta)

    Revenind la prezent – oamenii nu par deranjati ca se exprima aiurea, au succes, sunt publicati -nu se simt deranjati cand apar in rubrica “Puterea nu stie carte” sau sunt studiati la http://diacritica.wordpress.com/.
    De ce s-ar schimba?

    • DanielT spune:

      Nadia Ramasawmy

      1.Sintaxa, diferă în programarea IT de la limbaj la limbaj. No? O virgulă sau un punct au semnificaţie diferită în diferite limbaje de programare.

      Aveţi contrargument. Dacă o virgulă poate fi un punct şi recunoscută într-o sintaxă, nerecunoscută în alta…care e concluzia lingvistică privind corectitudinea…

      2. Repet, limbajul este o convenţie. Codificare a sunetelor. Sensul cuvintelor le oferim noi oamenii în diferite grupuri sociale. E o acceptare, pe bază de proximitate şi educaţie a acestora.

      Exemplu în franceză, familiarul şe pa înlocuieşte complicata formă scris je ne sais pas.

      Sau un fonetic fak – într-o adunare umană la Budapesta, poate fi interpretat de un maghiar, în sensul limbei sale ca şi ceva referitor copaci,dar de turistul englez ca pe o insultă .Sau un manger du poulet poate fi suspectat de o intenţie rea de un român în vacanţă la Paris. Cum mă contraziceţi şi pe punctul acesta?

      3 .Revenind, la sensul discuţiei iniţiată de autoare, eu găsesc, intoleranţa exprimată de la un profesor de română, cu o clară structurare creaţionistă a vieţii (chiar şi lingvistice) o problemă mult mai mare decât cele de exprimare gramaticală individuală.
      Aceiaşi oameni care construiau comunismul naţionalist ţin lecţii azi de corectitudine, gramatică şi sensibilitate.

      Referirea la pletoşi şi minorităţi sexuale a doamnei Goţiu, nu e întâmplătoare.
      E aisbergul unei intoleranţe naţionale la bază, constrută pe o reprezentare religioasă filozofică a vieţii.

      În opinia mea, nu a fi agramat e o problemă reală de societate.

      Ci a fi intolerant, preocupat de formă şi nu de fond, ca să rezum.

      Iar intoleranţa porneşte de la concepte de superioritate pe diferite criterii- lingvistice, relgioase, etc şi de la incapacitatea de a asuma propriile limite într-un sens.

      De ce un Daniel Funeriu a fost executat pe piaţa publică şi o secretară de stat plagiatoare nu e?

      S-a ajuns la condamnarea pe formă a unor cuvinte, sintaxe, exprimări etc dar nu la sancţionarea comportamentelor imorale?

      Think and think, Nadia.

      Şi un exemplu internaţional ar fi că regulile se schimbă constant. Să luăm clasificarea în biologie. Cu rădăcini în latină e pe cale de a fi revoluţionată prin apelarea la genetică şi DNA.

      Aşa că în loc să folosim termeni Păpădia, pe care specialiştii în botanică o numesc Achillea millefolium va fi ceva de genul XoWEd (aberez)..dar dacă în acest fel convenţional toată lumea va adera…termenul păpădie va găsi întotdeauna un nostalgic ca să-l conteste. Legătura dntre vizual şi proprietatea cuvintelor folosită de la latini încoace e pe cale să se transforme.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Miorita Baciu Got


Miorita Baciu Got

Doctor în filologie din 1982 (cu teza Argoul românesc). Președinta Secretariatului Național al Învățământului Catolic din România începând cu anul 2005. Autoarea unui i... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)