marți, martie 19, 2024

Limba română. Supraviețuirea ca destin

Limba română e o limbă de supraviețuitori. E o limbă care, teoretic vorbind, n-ar fi avut cum să existe (fiind născută din geminarea a două limbi care, tot teoretic vorbind, n-ar fi avut cum să se gemineze, latina și slava, prea radical diferite în spirit), vorbită de un popor care, la rândul lui, n-ar fi avut prea mari șanse să existe (strivit între atâtea imperii enorme, la rândul lor incongruente și nemiscibile). Prin urmare, geniul limbii române e acela de a fi supraviețuit – printre atâtea condiții care o făceau improbabilă; ba chiar de a fi supraviețuit cu toată vitalitatea și splendoarea pe care le atestă poezia ei, despre care un mare poet american (îl numesc aici pe Ilya Kaminsky) a scris recent că are un spirit al urgenței care o individualizează în toată poezia lumii de azi.

E o limbă a supraviețuirii în condițiile cele mai implauzibile, așadar. Aceasta e performanța ei; și tot acesta e și marele ei neajuns. Fiindcă supraviețuirea se poate manifesta și en beauté, ca demonstrație strălucitoare a unei vitalități secrete, neașteptat revelate; dar și ca adaptabilitate facilă, ca ingeniu al mutației cameleonice, o supraviețuire de grad zero, i-aș zice, al cărei singur scop e persistența strict vegetativă. Există, vreau să spun, o estetică a supraviețuirii – poți supraviețui frumos, creator, valorificând suplimentul de existență în așa fel încât forma lui să justifice șansa de a-l fi primit; dar o poți face și în nepăsarea și în ignorarea voioasă a oricărei idei posibile de frumos, supraviețuind strict biologic, fără încercarea de a da vreun sens excedentului de existență. Estetica aceasta a supraviețuirii implică, după cum se vede, și o etică deloc camuflată.

Limba română, cu geniul ei al supraviețuirii, ne-a făcut posibile ambele ipostaze. În fond, tot ceea ce s-a scris strălucitor și durabil în această limbă a fost un exercițiu de supraviețuire. Cineva a supraviețuit, disperat și exemplar, propriei istorii, propriului popor, uneori propriei limbi. Iată un exemplu: Mircea Ivănescu, poetul cel mai influent al ultimei jumătăți de secol, mi-a spus, cu vreo doi ani înainte să moară: „Știi, eu am încercat ca, în poeziile mele, să nu se simtă deloc că ar fi fost scrise într-o țară aflată sub ocupație totalitară. Ca, dacă cineva le va citi peste câteva decenii, ele să pară scrise într-o lume cu totul liberă. A fost încercarea mea de a pune în paranteze răutatea istoriei”. Și, într-adevăr, citind poemele lui Ivănescu azi, te izbește libertatea lor extraordinară, puterea lor de a se păstra curate în cele mai mizere vremuri. Pentru Mircea Ivănescu, acea limbă română a poemelor lui i-a făcut posibilă supraviețuirea în vremuri ale exterminării – fizice și morale, deopotrivă. E o fabulă exemplară, printre atâtea altele, despre tipul ideal și admirabil de supraviețuire pe care limba română îl face posibil. La care ne dă acces – dacă vrem și știm cum să-l aflăm.

Tot limba română ne documentează însă, și tot cu asupra de măsură, și mica supraviețuire, forma ei coruptă și meschină, cea a adaptabililor care pot lua orice formă, în disprețul oricărei norme a frumosului sau a binelui. Supraviețuirea formelor fără norme – sau, spus mai puțin retoric, supraviețuirea șmecherului, fie el politician, afacerist, artist de Academie sau de Uniune, jurnalist, șperțar, avocat, ideolog, doctor în Drept și alte categorii din aceeași făină. (Deși nu categoriile sunt vinovate, ci imposturile pe care le tolerează.) Toate aceste ipostaze ale micii supraviețuiri sunt documentate în limba română, în varianta ei publică; nu dau exemple, e inutil, le vedem zilnic, iar Andrei Pleșu și Radu Paraschivescu le-au comentat cu mai mult talent și competență decât aș putea să o fac eu. În orice caz, a supraviețui atât de meschin implică nu doar costuri etice, ci și estetice. Urâțirea limbii române din ultimele decenii de aici vine – din adoptarea ca mod de viață a unei supraviețuiri de grad zero. Din confundarea vieții nu doar cu o supraviețuire – ci cu una mică, meschină, inestetică, inertă etic.

Doar atât țin să mai remarc, în această privință: se spune frecvent că, urâțindu-se, limba română a fost infestată de kitsch. Nu e așa. Kitschul, după o definiție arhicelebră a lui Milan Kundera, „cʼest la negation absolue de la merde”, o negare radicală a dreptului de existență în artă al materiilor impure. Artistul kitsch nu înțelege că arta se face și cu lucrurile repulsive și hidoase ale vieții – de la Oedip până la Karamazovi, exemple în acest sens sunt legiune. Kitschul însă refuză categoriile estetice negative și, ca un efect de compensare, estetizează excesiv. O icoană nu e frumoasă pentru artistul kitsch până nu e desăvârșită cu o instalație de LED-uri policolore; un îngeraș de gips nu poate fi frumos până când pe aripile lui nu e lipită o blăniță roz, eventual upgradată cu niscaiva sclipici; ș.a.m.d. Kitschul e tocmai acest exces de estetică; de care limba noastră actuală, așa cum o auzim la televizor sau cum o citim în ceea ce impropriu încă mai numim articole de ziar, nu se poate face în nici un caz vinovată. La cât e de inestetică în aceste ipostaze, biata noastră limbă română de azi e limba anti-kitsch prin excelență.

Limba română e mediul genial care face posibile ambele tipuri de supraviețuire: și cea a lui Mircea Ivănescu, și aceea a politicianului român (pe care-l las dinadins anonim – fiindcă acesta e destinul lui, pe termen mediu și lung). Născută din geminarea implauzibilă a unor limbi teoretic nemiscibile, a căpătat o flexibilitate sintactică ieșită din comun, o polisemie de o bogăție perplexantă, o topică de o permisivitate implauzibilă. Calități majore care, pe de o parte, ilustrează o compensație eflorescentă a supraviețuirii; pe de alta, sunt condiții de existență atât pentru o mare literatură (adică pentru un exercițiu de supraviețuire majoră), cât și pentru o viață publică de o meschinărie barocă (și corespunzătoare, firește, unei supraviețuiri de asemenea meschine).

Condiția noastră de supraviețuire ne e asigurată prin simplul fapt că suntem utilizatori ai acestui mediu genial (dar neutru în sine, ca orice mediu); rămâne doar să ne alegem tipul de supraviețuire. Să nu lăsăm proliferarea quasi-buruienoasă a supraviețuirii meschine să facă această alegere mai dificilă decât e; în realitate, simplul fapt că limba română face posibilă acea supraviețuire înaltă e un argument decisiv. Și, întrucât tipul de supraviețuire pe care ni-l alegem devine însuși imperativul nostru etic, un teribil dar pe care ni-l face.

Chiar așa: limba română e supraviețuirea devenită destin.

Distribuie acest articol

47 COMENTARII

  1. Un calator prin Romania este uluit de cat de putina limba romana este utilizata in mod formal: peste tot esti invaluit in titluri/reclame/firme in orice alta limba, cu precadere engleza, dar nu in limba romana. Marea majoritate a evenimentelor culturale, sportive, citadine sau pur si simplu anunturi au nume englezesti ca stai uneori sa te intrebi in ce limba comunica cetatenii localitatii in care au loc aceste evenimente. Televiziunile abunda in titluri in limba engleza amestecate de-a valma cu limba romana. Multi oameni, mai ales din cei cu putina instruire dar cu mult aplomb, utillizeaza englezisme la tot pasul de multe ori fara sa cunoasca sensul si, mai ales, fara sa faca legatura cu corespondentele in limba romana.Totala lipsa de reglementari in domeniu a dus la un haos in utillizarea limbii romane la aproape toate nivelurile. Insa, dincolo de reglementari, transpare o frenezie si lipsa de respect pentru propria limba si cultura care pe mine ma uluieste.

    O mare parte din timpul fiecarui an sunt calator pe alte meleaguri insa nu am vazut nicio alta tara in care lipsa de respect pentru propria limba sa fie atat de mare ca la noi. Chiar si printre cei care au profesii care solicita mai multa atentie acordata formei de comunicare vezi o deplorabila lipsa de respect pentru utilizarea limbii romane. In domenii mai specializate situatia este si mai dramatica. Daca pana in urma cu vreo douazeci de ani a existat o preocupare continua a specialistilor pentru mentinerea limbajului de specialitate in limba romana, in prezent abandonul este aproape total.

    In aceasta nebunie Babel sunt exceptii notabile, oameni care utilizeaza o limba romana impecabila. Poate ca in aceste cazuri educatia isi pune amprenta, dar eu cred ca este vorba de mai mult, de ceva care se numeste bun simt si care devine o calitate din ce in ce mai rara.

    • Nu vreau să fiu hater, dar dacă nu vă obișnuiți să folosiți diacritice, nu vă respectați limba. Pe de altă parte, cuvântul ”hater”, nu are corespondent în română. Persoană care urăște?! Sunt atât de multe nuanțe în acest cuvând simplu. Ne place sau nu, suntem conectați la o cultură globală emergentă. Atitudini noi, idei noi, toate acestea au nevoie de cuvinte (scurte) care să le descrie.

      Nu am probleme cu faptul că româna începe să fie populată de neologisme de proveniență anglo-saxonă. Dovedește că limba e vie și că ieșim din izolarea noastră și că abandonăm francofonia. În 1850, francezii erau progresiști, aveam motive să ne inspirăm de la ei. Acum mi se par de-a dreptul retrograzi.

      Academia Română, paznicul limbii, seamănă izbitor cu paznicii din clădirile de birouri, Îi știți? Bătrânei incompetenți care nu s-au omorât cu munca în tinerețe și au nevoie la 60 de ani de un venit adiacent. Absolut inutili în fața unui agresor hotărât. Îmbrăcați la pantaloni și cămașă, dar fiecare gest al lor trădează că sunt de la țară. Formă înainte de fond. Forul suprem a decretat că ”nicio” e acceptat (atunci mi-am pierdut orice urmă de respect pentru AR).

      Stăpânesc peste medie limba română, o folosesc cu plăcere și mândrie, dar asta nu înseamnă că o consider perfectă. E doar un mijloc de comunicare. Să nu pierdem din vedere scopul admirând esteticul.

      • Nu am inteles ce vreti sa spuneti cu „iesirea din izolare”.

        Faptul ca limba romana nu este inca suficient de aglomerata dupa gustul dumneavoastra cu termeni din limba engleza nu inseamna ca suntem izolati, dupa cum izolati nu sunt nici italienii, mexicanii, germanii, japonezii sau orice alt popor care nu vorbeste limba engleza.

        Deschiderea spre exterior o facem individual, invatand si stapanind limba engleza.
        Ca natiune, o putem face prin proclamarea limbii engleze, de facto, ca a doua limba nationala/oficiala. Foarte probabil vom face si asta, peste vreo 50 de ani.

      • Motivul pentru care nu utilizez caractere cu semne diacritice in comentarii la articole din mediul virtual este ca 90% din ceea ce scriu este in limba engleza si utilizez o tastatura de tip american. Dactilografiez de vreo douazeci de ani prin metoda oarba, cu mare viteza, iar utilizarea unei recodificari pentru tastatura romaneasca mi-ar reduce foarte mult viteza de dactilografiere. Pentru documentele scrise in limba romana, cu toate semnele diacricite, utilizez o aplicatie LaTeX care imi permita sa creez fisiere sursa in mediu de programare, si deci pastrez aceeasi viteza. Din pacate, nu pot utiliza aceasta aplicatie pentru comentarii, datorita limitarilor impuse de aplicatia utilizata de „Contributors”. Sper ca pe viitor sa gasesc o solutie si pentru comentarii de acest fel.

      • Limba romana a fost infestata de cuvine englezesti de tineri care au stat vreo 3 ani la universitati mediocre din UK sau US. Acesti tineri, care nu stiu bine nici romana nici engleza, spun promotie in loc de oferta speciala, preventive in loc de prevenire, etc. Cand ii aud parca-l vad pe Gulita al lui Coana Chirita venit englezit de la pansion.
        Aceste exprimari respira un bonjurism tarziu, un fenomen care a mers la ’48 si ’64 (si la plebiscit, ar adauga Caragiale) dar nu astazi cand limba romana este o limba cat de cat formata. a exprimari zgarie urechea celor care si-au insusit limba romana din carti din nu din audio-vizualul curent dominat de reclame traduse prost.
        Daca mane devenim o colonie germana ne apucam sa inlocuim prevenire cu verhutung, iar daca redevenim colonie ruseasca utilizam corespondentul rusesc (din pacate nu-l stiu, nu s-a prins limba lui Dostoeviski de mine in cei 4 ani de liceu)?

    • Limba e un organism viu si e in stricta dependenta cu cei care o vorbesc. Daca progresul e asigurat preponderent de vorbitorii de limba engleza si tot limba engleza e folosita ca lingua franca atunci e firesc sa preluam cuvinte. E o chestiune se adaptabilitate in sensul bun.

    • Buna Vali,
      Dar despre irlandezii care vorbesc official engleza ce sa mai zicem ? doar mosii lor mai stiu gaeilge sau eireann.
      Si apoi scoala si educatia care conteaza enorm in orice stat sau natiune, dar la noi sunt varza ambele.
      Cum ? Te uiti la emisiunile in lb. romana si te scarbesti, evident exceptand TVR 1 si canalele lsurori TVR 2 si TVR 3, deci orice altceva e gretos, un om cu scoala le respinge automat.

    • Mi-ar fi placut ca limba mea materna sa fi fost engleza, ori germana, ori poate chiar rusa. Zic asta pentru ca mi-e foarte greu sa stapanesc o a doua limba fara a investi o gramada, mai ales daca nu am inceput s-o invat de la o varsta foarte mica. Iar daca as deveni doar un utilizator extraordinar al limbii romane, nu cred ca m-ar ajuta cine stie ce.
      Sunt putine traduceri, din care multe-s nasoale, apoi texte bune romanesti sunt chiar mai putine.
      D-aia, mi se par cam aiurea incercarile de-a apara limba romana ca fiind cea a unei culturi grozave. Probabil ca e vorbita, scrisa prost tocmai pentru ca nu a existat in nicun moment o civilizatie care s-o standardizeze. Ma rog, e doar o opinie. Tot in nota asta, poate ca povestea asta cu limba nici nu e asa importanta, importanta fiind doar informatia. Daca am sti sa facem lucruri (ma gandesc la economie etc), mai departe am putea sa alegem daca ramanem ori ba cu romana. Nu vad de ce ar fi necesar sa dispara.

      • Limba unui popor este strans legata de cultura acelui popor. Daca dumneavoastra nu ati inteles cultura romana si/sau nu va intereseaza aceasta, de ce nu va duceti intr-o alta cultura pe care o pretuiti? Astazi este foarte simplu. Eu am trait pentru diverse perioade de timp in cu totul alte culturi si am cunoscut asemanarile si diferentele in raport cu cultura romana iar raspunsul meu este ca doresc sa raman in aceasta. Este, la urma urmei, o problema de alegere.

      • Nu cred ca e vorba doar de-o alegere. Nu-ti poti schimba prima limba ca pe sosete si totul sa fie ok. D-aia situatia e cam nashpa.

        In fine, lasand la o parte povestea cu bogatia culturii romanesti, limba romana e tare complicata. Asta o face sa nu fie eficienta, pentru ca na!, nici n-a fost vreodata nevoie de asa ceva. E mai mult limba literatilor, populatia neformand de prea multa vreme o societate moderna, care mai apoi, sa ceara niste reguli putine si clare.

        Mi se pare misto ca-n timpul scolii dificultatea limbii era prezentata, de cele mai multe ori, ca o lauda. Ingrozitor, mai pierdea cateodata in fata ungarei.
        Parca in lipsa unui accent usor recognoscibil, se tine la clasa asta de reguli imbracate in exceptii, pentru a separa oamenii in clase. Esti fraier, n-ai nimic de spus, ca nu faci acordul corect pentru persoana a 3-a, ori nu pui toate „pe”urile, chit ca in anumite zone, asa-i norma. De ce cei care vorbesc un anumit grai sunt consecventi cu regulile lor?! Nu zic unii hais si altii cea. Dar apoi cand se duc la scoala constata ca-n loc sa li se prezinte niste reguli simple care sa-i ajute sa-si sporeasca vocabularul, afla ca nu prea vorbesc romaneste.

        Dar fireste, romana este limba poetilor, ca araba, si merita sa pastreze absolut toate formele istorice de exprimare, ca sa se bucure….
        Instrument de comunicare intre oameni e doar asa accidental, caci negresit, e divina.
        Sexpir a fost adaptat timpurilor de mai multe ori, pe cand si cu ai nostrii?! Tare curios sunt ce-o sa iasa, ce-o sa mai ramana.

  2. Ispititoare, dar nu mai puțin verosimilă este această teză a supraviețuirii ca destin al limbii române. Asumându-ne această identitate românească, resimțim acut polisemia supraviețuirii, dar dacă facem un efort de obiectivare, am înțelege că, de fapt, orice limbă naturală se află în această situație, diferențele venind din perioadele diferite de supraviețuire. Sigur, tehnic vorbind, prefixoidele și sufixoidele provenind din greaca veche supraviețuiesc mai mult și mai bine decât celebra sintaxă a limbii latine, dar ceea ce contează cu adevărat sunt acele ocurențe lingvistice excepționale pe care, de exemplu, le întâlnim în marile creații literare, filosofice și care dau măsura bogăției de gândire și simțire omenească.

  3. Eu stiam ca limba romana are la origine, de fapt, latina vulgara vorbita la marginea de rasarit a Imperiului Roman si, ulterior, de-a lungul timpului, a primit influente turcesti, slavone, maghiare, franceze, germane etc.

    Limba romana este intrinseca natiunii romane. Natiunea romana n-ar fi supravietuit fara limba romana, iar limba romana s-ar fi pierdut fara sentimentul national. Limba romana merita respectul nostru.

    De-a lungul timpului, multi au incercat sa-si bata joc de limba romana in fel si chip. In era undelor hertziene si a internetului, agresiunile asupra limbii romane ating valori maxime si, de aceea, orice roman responsabil este dator sa faca tot ce-i sta in puteri pentru a lupta alaturi de limba romana si pentru ea.
    La TVR se difuzeaza emisiunea „Vorbeste corect!”. Catre redactie se pot sesiza „atentatele” la limba romana, ce se fac pe la televiziuni. Aceasta initiativa si altele asemenea ei pot ajuta limba romana sa se pastreze curata.

  4. Ce ne facem cu aceia care, multi persoane publice, altii pe care-i vedem aproape zilnic pe la TV, pocesc aceasta limba, multi din nestiinta, altii din snobism si o „impaneaza” cu barbarisme, de obicei „imprumutate”, uneori cu sens gresit, din l. engleza? Pentru acestia nu conteaza emisiunile in care sunt aratate greselile facute. Vorba ceea: „prostului degeaba-i spui, el o tine pe a lui”. Trist este ca toate acestea influenteaza oamenii simpli, care nu au instructia necesara ca sa discearna si argumenteaza cu „asa a spus la TV, asa a scris in ziar”…

    • Cum decidem care din cuvintele inexistente în limbă sunt acceptabile și care nu („barbarisme”)? De pildă, cuvinte precum „accesa”, „locație” (cu sensul de loc anume), „printa” există astăzi în dicționare, dar „perplexant” (din textul autorului) nu.

  5. Limba romana nu e urmasa a limbii slave. Are cuvinte slave dupa cum si Rusa are cuvinte latine si de alta natura. Ca sa vezi o limba de ce urmasa are trebuie analizat mult mai mult si anume structura ei ori asta nu are nimic cu limbile slave ca structura..

    • scuzați rectificarea, dar româna este cât se poate de urmașă a slavei. Cuvintele slave nu sunt la noi niște simple împrumuturi, ci au rol de formare a limbii române. Slavii au tot migrat în sec IV-VI si înainte de ei nu putem vorbi de limba română ca atare. Iată care este ecuația de formare a limbii române: substrat dacic + strat latin + adstrat slav. Din slavonă nu avem doar cuvinte (precum: milă, jale, uliță, a iubi, bolnav, babă, vesel, grădină etc), ci avem și elemente de morfo-sintaxă. De pildă, latinii (și alte limbi neolatine, dar nu numai) folosesc structura: subiect+verb 1 indicativ+ verb 2 infinitiv: Domum volo ire. Je veux aller a la maison. Quiero andar…Voglio andare. În română nu avem structura asta, cu infinitivul, ci folosim conjunctivul, pe tipar slav. Nu zicem: Vreau a merge acasă. (ci: vreau să merg acasă). Doar verbul ”a putea” cere infinitivul: nu pot veni, el poate scrie etc.

      • las-o baltă, rucs, c-ai descoperit roata pătrată. Ceva-ceva ai auzit tu, da’ n-a furat, ci a fost furată. Şi-ai mai înţeles că nu se zice Schopenhauer, ci Şostakovici. De ce simt unii nevoia să-şi exhibeze sfertodoctismul pe net ? Mizează pe oboseala oamenilor cuminţi ? Da’ până când, Cătălina, până când ?

  6. minunat articol!

    asa cum am sesizat si cu alte prilejuri, chiar si in conferintele publice, autorul poseda o sensibilitate cordiala, creatoare, extrem de binevenita in spatiul nostru .

  7. De cate ori trec pe langa cladirea CEC ma gandesc la aberatia CEC Bank. Oare ce o fi fost in mintea celui care a ales acest nume? Nu poate fi pronuntat corect nici in romana nici in engleza. Denota doar provincialism si ignoranta. Este tipic pentru provincialii complexati sa incerce sa imite ceea ce vad prin alte parti. Iar ignorantii, incapabili sa traduca in romana termeni specifici, amesteca limbile.
    Importul de cuvinte din alte limbi a existat dintotdeauna, dar selectia si adaptarea (spre deosebire de astazi) erau facute de catre oameni cultivati, pentru ca doar acestia aveau acces la informatii. Asa avem astazi cuvinte ca banca, tren, tramvai, ofsaid, bloc, redacție, colectív (nu coléctiv) samd. Cum ar fi fost sa spunem tramway, chaussée, crayon, ingénieur, chauffer?

  8. avem si alte dovezi ca limba romana este o limba de supravietuire. ma gandesc mai ales la doua dintre ele: folosirea mecanica a unor expresii mai vechi si mai noi, care sunt rezultatul luptei de supravietuire, de felul „capul taiat, sabia nu-l taie” sau mai noi, precum „asta e Romania”, sunt exemple ale modului de supravietuire al poporului roman. a doua dovada la care ma gandesc vine din perioada comunista, cand foarte multe cuvinte au devenit forme fara fond, faimoasa limba de lemn, ca o forma de supravietuire lipsita de sens. din fericire, cum spune autorul articolului, au existat si forme creative de supravietuire, carora le datoram astazi renasterea limbii romane, atata cata este.

    • „Capul taiat sabia nu-l taie” este, de fapt, o expresie summeriana, de acu’ vreo 4000 anisori – ceea ce ar putea sa contribuie la o teorie cf. careia etnicii nostri mai bruneti, ashaaa… sunt urmasii dacilor :D

  9. Despre ce ”geminare” poate fi vorba intre latina si slava????
    Putem vorbi despre o geminare intre latina si substraturile traco-ilire,iar dupa aceea despre imbogatirea cu ”ajutorul” slavonei…..in special a celei bisericesti.
    Iar miracolul supravieturii limbii române tine de sanse,intamplari,desfasurari de evenimente istorice,dar in nici un caz de destin….
    Nu putem fi toti poeti.

    • Mda… si mie mi-a „mirosit” respectiva „geminare” mentionata in articol… :)
      Tocmai azi, de Ziua Limbii Romane…

    • Nu vreau să reiau toate exemplele pe care le-am dat lui cladob, citiți-le acolo, pentru a ști pe viitor. Româna este fundamentată esențial și pe slavonă. Iată ecuația de formare a limbii române: substrat dacic + strat latin + adstrat slav. Pentru franceză, de pildă, formarea arată astfel: substrat celtic + strat latin + adstrat franc (germanic).
      Deci limba slavonă nu ne-a dat niște simple împrumuturi lexicale mai mult sau mai puțin dispensabile, așa cum avem din alte limbi. Fără ea nu am vorbi astăzi româna. Sunt structuri gramaticale (nu reiau explicația conjunctivului). Vocativul masculin în ”e” este latin (băiete, domnule),dar vocativul feminin în ”o”este slav (fato, deșteapto, uituco).

      • @ rucs …multumiri, ati contribuit de departe cu cea mai precisa informatie.
        Am doua aspecte/intrebari pe care va rog sa le considerati:
        – Se poate cuantifica (% dacic, latin, slav) aportul de vocabular si sintaxa/gramatica in structura limbii romane pana in 1859? Astazi din circa 150.000 cuvinte, sunt circa 3-500 dacice, 1000 slave, etc. Iar ca importanta reala, care este procentul acestora in vocabularul de baza (1500-2000 cuvinte)? In afara de cazurile gramaticale cu vocativ si conjunctiv, ce alte exemple de influente gramaticale slavone sunt?
        – De ce Casa Regala Hohenzolern nu si-a lasat o amprenta mai puternica asupra limbii romane dupa modelul peceneg/cuman? O simpla problema de timp? In fine, prin prisma influentei francofone din perioada 1870-1940 asupra limbii romane, puteti face inferente asupra infuentei neologismelor engleze din perioada contemporana?

        cu apreciere si multumiri anticipate pentru informatiile precise

        • Cu plăcere, Felician.
          Există studii și statistici. De pildă, circa 15-20 la sută din cuvinte (fondul principal lexical) sunt de origine slavă. Ne ducem spre 20% dacă luăm în considerare și arhaismele. ”A termina” este latin, dar ”a isprăvi” este slav și se folosește mai rar. ”Modest” și ”umil” sunt preferate în fața slavului ”smerit”, apărut mai mult în context religios. Dar sunt și cazuri în care a câștigat moștenirea slavă: astăzi ”amic”, ”amor” sunt conotate negativ (ironie sau superficialitate) față de ”prieten”, ”dragoste”, ”iubire” (toate trei de sorginte slavă). Structura gramaticală este în principal moștenită din latină. Cele 4 conjugări verbale sunt latinești, iar verbele slave au intrat la noi preponderent în conjugarea IV (terminata în i) deoarece așa e și în limbile slave, terminația -iti: liubiti, voliti, milovati etc.
          Perioada monarhiei de Hohenzollern nu mai putea iradia semnificativ pe plan lingvistic, deoarece există niște legi fonetice care funcționează doar la începuturile unei limbi. După aceea, apar niște împrumuturi fără aport substanțial. Legile fonetice încetaseră chiar și când au venit slavii. Ex de legi fonetice : ”l” latinesc intervocalic a devenit la noi ”r”: sol, solis (ac solem) – soare. ”dolere” – a durea, ”palus, paludis” (ac. paludem = mlaștină) – padule (prin metateză, adică o schimbare, o rocadă de sunete s-a trecut de la palude la padule) – pădure (l intervocalic a devenit r). În schimb, la cuvintele slave ”l” intervocalic nu a mai devenit ”r”: boală (sl. boli), jale (sl.zali).
          În sfârșit, sunt multe exemple (mi le amintesc destul de bine din facultate, de la ILR – istoria limbii române) . Am terminat facultatea în 2005. Școala românească pare a cocheta cu o nesănătoasă tendință de simplificare și scuturare a conținuturilor învățării. Sper că studenții de la Litere mai învață lucrurile astea…
          Ce-i drept, româna e cât se poate de neolatină. E trist că unele biblioteci vestice ordonează autorii români la literaturi slave. Nu, nu suntem o limbă slavă, dar vreau să insist pe faptul că aportul slav este semnificativ, atât lexical cât și sintactic și, deși secundar latinei vulgare, fără acest aport nu am vorbi azi româna.

        • Fără supărare, mi se pare că exagerați nițel.
          Slavii nu au venit din sec. 4, cum ați afirmat într-un comentariu mai sus, iar influența slavă în limbă română apare mai ales după sec. 8 (adică după metateza lichidelor). Cum admiteți în cele din urmă, este vorba mai degrabă de împrumuturi lexicale. Eu zic că fără slavă am fi vorbit tot română, doar că ar fi sunat altfel. Nu foarte mult altfel însă. Ați observat cât de ușor înțeleg românii italiană (mai ales unele dialecte)?
          Unii cercetători contestă „substraturile” și „adstraturile”, și pe bună dreptate! Că niște lingviști din sec. 21 stabilesc că limba cutare s-a născut în sec. 2 sau în sec. 6 este o convenție, un instrument, nimic mai mult. Limbile nu se nasc, de obicei (sunt unele situații aparte: limbi de tip pidgin/creol, argouri, limbi artificiale precum esperanto sau chiar klingoniana), căci oamenii au vorbit mereu și vorbele astea se mai schimbă, încet, încet. Nu vorbim azi latină și mâine română. Sunt schimbări chiar acum, în româna contemporană, de care nu ne dăm seama: noi doar observăm că unii vorbesc altfel, „incorect”. Unele detalii (diferențe în articularea unor sunete, de pildă) abia le remarcăm. Legile fonetice nu încetează niciodată. Cunoaștem multe alte schimbări din vremurile mai recente, spre exemplu, dž devine j după unele vocale (gioc>joc, giupan>jupân), dz devine z (dzice>zice), etc. – schimbări la fel de importante că rotacismul. Că nu avem un „adstrat germanic” în sec. 19-20 are – zic eu – alte explicații.

  10. Intr-adevar, e aproape un miracol faptul ca limba romana a supravietuit pana acum.
    A supravietuit, adaptandu-se si evoluand, ca orice organism viu.

    Sunt insa foarte sceptic cu privire la sansele ei de supravietuire pe termen lung.
    Pur si simplu tavalugul uniformizarii lingvistice si culturale sub presiunea anglo-saxona este mult prea puternic.

    Vom avea, probabil, peste 50 de ani, o limba metisa, un amestec de sintaxa romaneasca (si aceasta in curs de transformare) cu un lexic dominat de termeni din limba engleza care nici macar nu vor mai fi tradusi sau adaptati.

    Limbajul actual al hipsterilor, IT-stilor si al celor care lucreaza in agentiile de creatie media si publicitate dau, in opinia mea, o idee destul de buna despre directia catre care se indreapta limba in care vor comunica locuitorii Romaniei in a doua jumatate a acestui secol..

    Nu spun ca este rau sau bine. Pur si simplu, cred ca e inevitabil si ireversibil.

  11. Stimate Doamne si Stimati Domni,

    Matematica este si ea un limbaj. Al oamenilor de stiinta, al inginerilor si al multor altora.
    Supermatematica este unul mult mai evoluat, deoarece multiplica la infinit toate entitatile matematicii ordinare, pe care, acum, o denumim centrica. Si este un limbaj 100 % romanesc !
    Reputatul matematician si fizician american de origine romana, seful Departamentului de Stiinta si Matematica a Universitatii Gallup din New Mexico, l-am numit pe Dr. Math. Florentin Smarandache spunea :” Noi romanii am pierdut prea multe prioritati mondiale pentru a ne perimte sa pierdem si supermatematica, de aceea supermatematica trebuie asociata cu numele autorului : Supermatematica- Selariu.” Americanii au distins-o cu certificat de epreciere pentru contributile aduse la dezvoltarea matematicii, l-au primit pe autor in Clubul Exclusivist al Paradoxistilor pentru creerea noilor abiecte matematice: conopiramida, sferocub, cilindroprisma s.m.a.
    In Romania au distins-o cu „Diploma AGIR” in domeniul IT si, de curand, i-a rezliat contractul inainte ca editura care a publicat Vol .I sa publice si Vo .II.
    Am scris 2 pagini despre supermatematica pe Wikipedia, care au si aparut, dar dupa 2 zile mi-au spus, Andrei Stroe: „Sa va fie rusine ca l-ati plagiat pe Mircea Selariu ” ?
    Asa am ajuns sa ma autoplagiez ! Prostie mai mare n-am intalnit !
    Multumesc Romania ! De ce sa va complicati cu o noua matematica, cu un nou limbaj !?

    • Ati publicat in vreo revista de matematica serioasa aceste idei? Revista serioasa, editata in strainatate, inseamna revista cotata (ISI) Web of Science cu un factor de impact >2. Daca da, cate citari ale acestei idei aveti in baza de date (ISI) Web of Science? Daca nu, totul e nesemnificativ dpdv al unui matematician adevarat. A mentiona AGIR in chestiuni de matematica e ridicol.

  12. De ziua limbii române mă doare să scriu despre cei o măcelăresc în structura ei fundamentală.
    Limba română este masacrată zilnic chiar de către intelectualii ce participă pe net la scrierea fără diacritice. Pierderea sensului unor cuvinte, deformările sensurilor unor conjugări și declinări și confuziile astfel induse fac ca aberația să fie completă. Prin transformarea acestei limbi vorbite măcar cât de cât corect într-un text permanentizat de spațiul virtual în forma lipsită de diacritice și de sens se obține distrugerea transferului de valoare a limbii către urmașii noștri.
    Așa că fac un apel: oriunde scrieți articole, comentarii sau postări, scrieți-le, vă rog, cu diacritice, iar unde nu este posibil, renunțați să mai participați la masacru. Astăzi nu mai există scuze pentru a nu scrie corect și cu diacritice. Tastaturile au codurile corecte implementate, site-urile web și browserele au instrumentele de afișare, calculatoarele și telefoanele oferă corecarea automată a textului.

    • Citez:
      „Astăzi nu mai există scuze pentru a nu scrie corect și cu diacritice.”
      Felicitări pentru comentariu, d-le Vali.
      Mă miră nespus de mult lipsa de spirit autocritic a altor comentatori, care emit judecăţi de valoare – aici chiar despre limba română – ignorând în continuare diacriticele. Şi mai mult mă miră însă în acest context indiferenţa autorităţilor şi instituţiilor româneşti…

      PS
      După părerea mea, mutilarea limbii române prin scrisul fără diacritice are şi un aspect estetic. Prin anii ’90, când calculatoarele nu prea ofereau caractere româneşti, eu mi le-am făcut pe calculatorul meu singur. Cam greoi scrisul, dar mergea.

      • Dacă tot despicăm firul în patru, în DEX online găsim sait, site şi sit. Depinde, printre altele, şi de ceea ce vrem să spunem, dacă chiar avem ceva de spus…
        (Pentru cine foloseşte doar consoane toate-s cam la fel: st.)

        • Va raspund tarziu prins fiind cu alte preocupari. Dumneavoastra faceti uz de argument prin autoritate, eu fac un rationament simplu prin care sustin ca este natural si suficient faptul ca „sit” exista in limba romana direct din limba latina si este nenatural sa utilizam „site” sau „sait”. Si da, uneori este bine sa despicam firul in treisprezece si sa formulam intrebari pentru orice. Recursul la ratiune este intotdeauna binevenit, cel putin pentru mine.

          • Oare chiar fac „uz de argument prin autoritate”? La fel cum dvs. enumeraţi nişte cuvinte, mi-am permis şi eu acelaşi lucru. „Recursul la raţiune” este într-adevăr un exerciţiu salutar, aplicabilitatea sa în cazul concret depinde însă foarte mult de definiţia pe care i-o dăm noţiunii de raţiune. Şi în limba germană exista cuvântul „Wagen” (car, căruţă, trăsură), cu toate acestea a fost reimportat din franceză ca „Wagon”, primind o cu totul altă semnificaţie. Lucru, după părerea mea, foarte raţional, în ultimă instanţă, dar cu totul contrar celor pe care le afirmaţi dvs.

        • Acum vreo 2000 de ani romanii numeau focul ignis. Limbile neolatine de astăzi folosesc în loc cuvântul prin care romanii numeau vatra, focus: foc, fuoco, fuego, feu, șamd. Asemenea schimbări s-au întâmplat de milioane de ori, în toate limbile pământului. Așa și acum, vorbitorii de limbă română preferă site în loc de sit. Natural este pentru o limbă să-și schimbe cuvintele, chiar dacă aceste schimbări nu sunt „raționale” pentru cei care le observă.

  13. Deci limba română nu există, dar e minunată. De ce? Nu faceți tot o mitizare a ei și în articolul ăsta? Cât o să mai fugim de asta?

  14. Frumoasă odă închinată limbii române şi implicit poporului român.Reţin finalul:” limba română e supraviețuirea devenită destin.”E bine ca din când în când cineva să-şi/să ne mai reamintească de miracolul existenţei poporului român.Fiindcă prinşi în furtuna globalismului uităm cine suntem.Iar uitarea identităţii este echivalentă cu sinuciderea.

    Felicitări autorului pentru textul său.

  15. Nu ma simt in masura sa vorbesc despre „Limba română”, sint vorbitor, nu specialist. Si ma cam sperie paznicii care-ti vineaza greselile (Marius Chicos Rostogan ne-a ramas mostenire de la ultimul fanariot :P ), si cei oripilati ca nu scrii cu diacritice (pentru ei nu conteaza ca nu ai tastatura necesara sau nu sti sa-ti introduci programul), verdictul e clar „incultule, criminal al limbii romane!”.
    Venerarea limbii romane, in genunchi si cu lacrimile curgind siroaie, este o scena demna de nenea Iancu.
    Pentru descretirea fruntilor:
    „Ziua limbii romane in engleza”
    Posted on august 31, 2016 by Viq

    „De la Luton la Tamisa,
    Tot englezu’ plansu-mi-sa…

    Ca l-au inundat romanii.
    Navalit-au precum hunii !
    Ca-n mana cu biberonul ,
    Le inunda tot gazonul.
    Le-au adus pe cap furatul,
    Cersitul si stranutatul.
    Au infectat malu’ baltii
    Cu virusul stupiditatii,
    Cancerul si tifoida,
    Abcesul, foamea si SIDA,
    Scarpinatul si chelia,
    Toate vin din Romania !

    Poale-n cap si-a pus tot neamul.
    Tot ei le-au adus islamul
    Cand au spart la trenuri geamul
    Sa coboare cu salamul !

    N-au dat spargere-n hublou,
    C-ala-i mic, cat e un ou,
    In schimb au carat in cala
    O incalzire globala….

    La plimbare, ca minerii,
    Le-au cam ciomagit frizerii,
    C-aveau barbi precum studentii
    Mari si pline de pretentii !

    E-un cosmar cat e abisul,
    Si ce n-a vazut Parisul.

    Nu mai stiu ….
    … sa-si faca cruce !
    Incotro s-o mai apuce.
    Cum de le-a venit napasta,
    Si-unde dracu-i tara asta !”

  16. Tine de radacini iar ele…aceste radacini perene, imbogatite prin devotiune si spirit creator liber
    au fost cultivate cu grija.Nu poti prezenta laudativ nici contemplativ o facere existenta ei.p.s

  17. De mult nu am mai citit ceva atat de profund spus despre LIMBA ROMANA !
    ”ROBUL A SCRIS-O,DOMNUL O CITESTE”.
    Supravietuirea ca destin .

  18. Desigur dle Vancu ca aveti dreptate in multe din ce spuneti dar nu tineti cont suficient de faptul ca fata de latinitatea catolica care ne putea aneantiza ne-a protejat ortodoxismul destul de slav(poate ca din pacate) cat si ca fata de ortodoxismul slav ne-a protejat lainitatea primordiala a limbii :)

  19. aceasta premiza* mi se pare falsa: „(fiind născută din geminarea a două limbi care, tot teoretic vorbind, n-ar fi avut cum să se gemineze, latina și slava, prea radical diferite în spirit), vorbită de un popor care, la rândul lui, n-ar fi avut prea mari șanse să existe (strivit între atâtea imperii enorme, la rândul lor incongruente și nemiscibile)” / *pv. nasterea limbii romane (vorbesc rusa,etc…). Dar articolul mi se pare O.K. mai cu seama din perspectiva supravietuirii poporului roman priin limba sa. Inclin sa cred cred ca limba face poporul mai mult decat poporul face limba…dar asta e o parere personala, dat fiind faptul ca am nepoti in America care nu vorbesc decat engleza. Precizez ca eu nu am avut niciodata alta cetatenie si nici nationalitate decat acelea de „Roman”/(acte)/ si nici nu intentionez sa mi-o schimb in vreun fel. Multumesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Profesor dr. habil. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Fost președinte al PEN România (2019-2023). Redactor al revistei „Poesis internațional”. Membru al Grupului pentru Dialog Social. A publicat peste 20 de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). A editat, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Marius Chivu și Claudiu Komartin, antologii literare pe diverse teme. A îngrijit ediții din opera lui Alexandru Macedonski, Emil Brumaru și Alexandru Mușina. Ultima carte publicată este "Kaddish" (Casa de editură Max Blecher, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro