Home » Cultura » Citesti:

Liniște interioară creștină vs. liniște interioară hindusă

Virgil Iordache august 26, 2015 Cultura
36 comentarii 1,965 Vizualizari

În acest text discut câteva chestiuni practice cu privire la modul de a obține liniștea interioară în cele două tradiții menționate în titlu. Contează ce fel de liniște cauți.

Pacea interioară în spiritualitatea indiană se obține prin coborârea în sine, care este interpretat ca universal (e un sine comun, nu coboară fiecare om în sinele său personal [1]). Ei cred că nu poate exista principial o pace a minții, așa cum o caută creștinii, mintea fiind prin natura ei mișcătoare în această concepție. Coborârea este concretă, se face efectiv, folosind niște tehnici de concentrare care fac apel și la corp.

Se poate coborî în sine, sau cel puțin ajungi să crezi asta, o stare aparent complet nedeterminată, numai că:

  • nu există nici un argument rațional că această stare este universală. Ea nu este un concept, ci o stare de a fi, chiar sensul viu al lui a fi rupt de determinările lui. Cumva simultan sensul și referentul termenului “ființă în sine” aplatizate nediscursiv.
  • odată coborând în ea strict vorbind nu mai ai cum să controlezi ieșirea de acolo, dată fiind lipsa ei de orice determinare. Dacă poți ieși către minte și lume înseamnă fie că nu ai coborât cu adevărat, pentru că ști către ce să ieși, ce să cauți ca să ieși, fie că există ceva intern ei care dă posibilitatea să ieși din ea. Se pot face reconstrucții raționale în acest sens, toți filosofii care vorbesc despre ființa în sine au avut probabil în fața ochilor minții această stare interpretând-o diferit de spiritualitatea indiană. Personal cred că e o stare care se atinge mai degrabă asimptotic, ca un fel de limită a unui interval deschis (lumea, incluzând pe cea interioară, observabilă introspectiv), care nu își include propria limită, sinele, dar e delimitat de ea.
  • dar din punct de vedere creștin mai important este la ce folosește o astfel de practică. De ce natură este liniștea obținută ? Practica asta, deși postulează un sine universal în fapt închide deschiderea lumească a omului către alți oameni, deschidere care nu poate exista în afara funcționării minții, prin care reprezentăm pe ceilalți oameni. Pentru creștin sinele nu e universal, ci personal. Creștinul vrea ceva care pentru adeptul spiritualității hinduse e imposibil de conceput, să aducă mintea în inimă (în sine său) și astfel să o liniștească. Să scufunde spațiul dinamic al minții în lichidul amniotic al sinelui. Vrând să aducă mintea în inimă el pe de o parte recunoaște că nu poate deveni de aceeași natură cu o ființă spirituală universală și, pe de altă parte, vrea să rămână explicit deschis lumii prin minte, deschis lui Dumnezeu, dar și aproapelui, dar deschis printr-o minte strunită, înfrânată, curățată [2, 3]. Unde mai e atunci spiritul universal pentru creștin ? În afara sa, dincoace de sinele lui, în interior, și dincolo de lume, în exterior. Acest spirit exterior (transcendent) e conceput tot personal și se află în relații concepute ca tainice (adică inaccesibile, reprezentabile doar prin analogii) cu sinele tău, al celorlalți, mintea, lumea (eventual se mai interpun, în cazul ortodoxiei, concepte teologice de tipul energiilor necreate, pentru a da seamă de experiențe de unificare spirituală raportate de practicanții creștini). Existența sinelui transcendent și a sinelui fiecăruia dintre ceilalți e “garantată” prin intermediul persoanei transcendente și susținută practic prin poruncile iubirii de Dumnezeu și de semeni.

Deși fuziunea propusă cu ceilalți oameni prin retragere în sine e efectivă, atitudinea e autocentrată în ce privește relațiile practice în lume în spiritualitatea indiană. Tocmai pentru că în creștinismul ortodox nu e conceptibilă o fuziune efectivă spirituală cu ceilalți, accentul e pe relaționarea cu ceilalți, pe maximizarea unificării în lumea asta prin relații de dragoste. În absența unei interpretări a sinelui ca universal există un risc ridicat pentru o persoană construită cultural în modul european (individualist) ca practica hindusă să ducă la solipsism, din care nu se poate ieși prin argumente raționale (problema zombii-lor din filosofia minții). Pentru creștin riscul principal mi se pare cel al formalismului. Să practice tot felul de ritualuri, dar să nu-și aducă mintea în inimă, să nu încerce măcar să facă asta, să nu-și descopere sinele sau să și-l uite prea des. Treaba creștinului e să fie multi-nivelar, pe un nivel al sinelui personal trăit permanent în background și acționând în lume cu mintea și cu fapta. Dar o acțiune controlată permanent, nu prin argumente utilitariste (vreau să mă mântuiesc, dacă fac x nu mă voi mântui, deci nu fac x), ci prin dragostea izvorând din sine (tainic).

Dezinteresul față de lume în spiritualitatea hindusă se obține ieșind cu totul din lume, chiar dacă îți rămân mintea și corpul în ea. În spiritualitatea creștină se obține fiind în lume, dar dezlipindu-te de folosirea ei în scopuri care tulbură pacea interioară și reorientându-te către un alt mod folosire a ei. În spiritualitatea hindusă omul renunță la eul său lumesc, în cea creștină omul își asumă eul până la capăt. Iar mintea îi funcționează din plin.

O partea a modului de funcționare al acestei minți creștine se îndreaptă și spre înțelegerea celorlalți, crearea unor reprezentări prin care să înțelegem de ce există o atât de mare diversitate [4] și găsirea unor căi de viețuire în comun. Fără ca prin asta mintea să renunțe la identitatea sa spirituală, la adevărurile pe care se bazează ea, la Adevăr.

Contează ce fel de pace cauți. Și contează să cauți pacea.

Note

Mulțumesc editorului pentu sugestia de a da consistență textului prin citate din Mircea Eliade, Sf. Antonie cel Mare și Sf. Teresa de Avila.

[1]

Eliade M., 2000, Istoria credințelor și ideilor religioase, Ed. Univers Enciclopedic, p 265:

“S-ar putea spune cã, după Upanișade, gândirea religioasă indiană identifică eliberarea cu o “trezire” sau cu o luare la cunoștință a unei situații care exista de la început, dar pe care omul nu ajungea sã o realizeze. Neștiința – care este, în fond, o ignorare de sine – poate fi asemuitã cu “uitare” a Sinelui veritabil (atman, purusa). Gnosa (jnana, vidya), suprimă ignoranța și sfașiind vălul maya, deschide calea eliberãrii: adevãrata “știință” echivalează cu o “trezire”. Buddha este, prin excelență, “trezitul.”

Faptul că istoric vorbind s-a pus problema statutului ontologic al atmanilor individuali, după cum arată Mircea Eliade, nu mi se pare relevant pentru practicile actuale din România, care merg pe varianta atmanului universal.

[2]

Sf. Antonie cel Mare, Filocalia Vol 1 p 27, p 23, on-line aici :

“Ochiul privește cele văzute, iar mintea înțelege cele nevăzute, căci mintea care iubește pe Dumnezeu este făclie care luminează sufletul. Cel ce are minte iubitoare de Dumnezeu și-a luminat inima sa și vede pe Dumnezeu prin mintea sa”

“Mintea vede toate, chiar și pe cele din Ceruri. și nimic nu o întunecã fără numai păcatul. Prin urmare celui curat nimic nu-i este neînțeles, iar cuvântului său nimic nu-i este cu neputință de exprimat.”

[3]

Sf. Teresa de Avila, Interior Castle, on-line aici:

“self-knowledge is so important that, even if you were raised right up to the heavens, I should like you never to relax your cultivation of it; so long as we are on this earth, nothing matters more to us than humility. And so I repeat that it is a very good thing — excellent, indeed — to begin by entering the room where humility is acquired rather than by flying off to the other rooms. For that is the way to make progress, and, if we have a safe, level road to walk along, why should we desire wings to fly? Let us rather try to get the greatest possible profit out of walking.”

“These interior matters are so obscure to the mind that anyone with as little learning as I will be sure to have to say many superfluous and even irrelevant things in order to say a single one that is to the point. The reader must have patience with me, as I have with myself when writing about things of which I know nothing; for really I sometimes take up my paper, like a perfect fool, with no idea of what to say or of how to begin.”

“Think of a palmito, which has many outer rinds surrounding the savoury part within, all of which must be taken away before the centre can be eaten. Just so around this central room are many more, as there also are above it. In speaking of the soul we must always think of it as spacious, ample and lofty; and this can be done without the least exaggeration, for the soul’s capacity is much greater than we can realize, and this Sun, Which is in the palace, reaches every part of it.”

[4] Am publicat recent schița unei astfel de reprezentări ideologice compatibilă cu valorile discernământului și toleranței civice folosind termeni și idei din teoriile complexității aici.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "36 comments" on this Article:

  1. Vlad spune:

    Cunoasterea de sine este o etapa in procesul de constientizare.

    Pacea interioara survine ca experienta cunoasterii de sine.

    Adica pacea este expresia ultima, dincolo de cuvinte, a cunoasterii de sine.

    Mintea in sensul dat de Sf. Antonie cel Mare este constiinta si nu mintea rationala.

    Constiinta reprezinta energia pura a vietii decuplata de forma si continut.

    Energia vietii se poate afla atat in existenta adica cuplata cu o forma sau in non-existenta adica decuplata de forma.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      A căuta cunoaştere de acest fel prin cuvinte rămâne un zbor periculos… :)

      http://www.lapunkt.ro/2014/02/18/zbor-periculos-note-de-lectura-la-o-carte-de-madeea-axinciuc/

      gânduri bune,

      • Vlad spune:

        Nu cred ca a o cauta in cuvinte este problema cat a intelege ca ceea ce primim prin intermediul cuvintelor sunt doar cunostinte si nu cunoastere. Cunostintele si cuvintele sunt bune pentru a descrie o metoda a cunoasterii de sine.

        • Falstaff spune:

          De acord cu dvs, Vlad.
          Cuvintele sunt esentiale pentru formularea, nu neaparat si vocala, a gandurilor si a sentimentelor! O exprimarea clara si cursiva, fara poticniri si fara onomatopee :) indica prezenta unei armonii interioare, indiscutabil!
          Asta ar fi, poate, una din caile catre ameliorarea starii personale, la indemana tuturor : stapanirea limbii materne. “Intai a fost cuvantul” si apoi actiunea a urmat conform cuvantului…
          Mi se pare tragi-comic ca unii crestini, nu putini, pe de o parte afirma ca stiu exact cum stau lucrurile cu linistea interioara ;) si, pe de alta, ii trateaza cu dispret, atunci cand nu-i agreseaza verbal, pe cei pe care ar dori sa-i convinga…

          • Vlad spune:

            Cuvantul la care face referire textul din Biblie se refera la constiinta.
            Am mai pus un comentariu similar dar moderatorul sau domnul Iordache l-au moderat … nu inteleg, de ce … poate acesta trece …

            • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

              N-am acces la moderare :) Poate că v-a picat netul temporar.

  2. George Gafencu spune:

    Iaca o sa arunc si eu centii mei aici.

    Ma astept ca reactiile la articolul respectiv sa fie dure, venind mai ales de la fundamentalistii crestini.

    Din punctul de vedere al universalitatii credintei, diferentele de care vorbeste domnul Iordache sunt doar de nuanta. Mecanismele prin care cineva ajunge la Dumnezeu sunt identice, insa procesul poate fi diferit. Budistii mediteaza, crestinii se roaga. Rugaciunea e o modalitate de meditatie si focalizare a mintii. Rezultatul e tot acela la sfarsit de drum.

    Spre deosebire de scrierile lui Eliade, spiritualitatea orientala are o atitudine noua zilele astea.

    Nu e nevoie sa parasesti lumea ca sa ajungi la pacea deplina a mintii. Poti sa o obtii chiar si in mijlocul furtunii. Odata obtinuta la un anumit nivel oriceva se poate intampla fara sa pierzi starea respectiva de liniste interioara. Insa putini ajung acolo.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Vă mulţumesc foarte mult pentru contribuţie :)

      gânduri bune,

    • Dan spune:

      Nu există fundamentalişti creştini….. De unde-ai scos acest termen? Probabil vrei să faci trimiteri subliminale la fundamentalismul musulman care în aceste zile este asociat cu o mulţime de crime. Adică vrei să compari merele cu perele ca să-ţi iasă gutui…….
      Tu vezi în credincioşii ortodocşi (creştini), de care probabil eşti înconjurat zi de zi, nişte criminali?
      Sigur eşti din categoria acelora care se consideră nişte iluminaţi, cu mult mai presus de idioţii de creştini care nu s-au prins încă că ei se amăgesc cu o minciună….. dar tu ştii de demult asta…..

      • George Gafencu spune:

        Mestere,

        Mai usor cu insulta pe scari.

        Un fundamentalist religios, fie el crestin, hindus sau musulman, e unul care crede cu putere ca numai religia lui e cea adevarata si ofera salvarea. Dupa aceea mai exista fundamentalisti radicali, cum sunt cei musulmani, pentru care exista pentru altii doar convertirea sau moartea. Mai exista si un astfel de radicalism mai bland in mediile crestine, prin care ei incearca sa le impuna legal tuturor valorile lor in loc sa le pastreze doar pentru ei. Aici apar chestii cum ar indoctrinarea religioasa a copiilor in scoli, asa ca sa nu mai ajung la unele mult mai spinoase, cumar fi drepturile reproductive sau sexuale.

        Nu ma consider deloc luminat si nu pun mai putin pret pe religia crestina sau chiar altele, cu conditia sa nu ma oblige pe mine legal sa traiesc cum traiesc cum vor ei.

        • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

          :)

          Sunteti tonic, relaxat si un placut partener de discutie.

          • George Gafencu spune:

            Multumesc, Domnule Iordache,

            Incerc si eu sa obtin linistea interioara de care vorbiti mai sus.

            Insa nu vreau sa ii pun nici o eticheta. Linistea interioara e doar liniste. Nu e nici crestina, nici mozaica, nici hindusa.

  3. adi spune:

    Foarte interesant. O mica nelamurire am : deoarece sinteti un specialist in domeniu , ne-ati putea lamuri despre deosebirea dintre linistea interioara ortodoxa si linistea interioara catolica , problema foarte delicata , ce hindusi , japonezi … Tare curios as fi sa aflu pozitia dvs. despre linistea interioara iudaica , pusa frumos , tot aici . Daca-mi permiteti , as prefera nelinistea interioara .

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Nu sunt specialist în domeniu, aşa cum am spus am relatat aspecte practice. Textul nu e rezultat din interpretarea citatelor din anexă, ci din experienţa personală practică la diferite momente de timp, linia fiind să zicem de la preocupări legate de practici hinduse, la preocupări filosofice la cele creştine.

      gânduri bune,

    • Falstaff spune:

      La intrebarile, cu raspunsuri deja integrate, sau macar sugerate ;) , pe care le adresati, un singur raspuns mi se pare valabil : diferenta dintre linistea interioara ortodoxa si cea catolica, hindusa, shintoista sau iudaica, este exact aceeasi ca diferenta dintre compozitia sangelui unui alb, cu a unui negru! Analiza placuta…

  4. tudor spune:

    @ Vlad – Maestre, de unde le scoti? Constiinta – decuplata de continut si forma? Ce ar mai ramane? A, energii pure ale vietii. Teribila chestie!

  5. Falstaff spune:

    “Liniște interioară creștină vs. liniște interioară hindusă” – de ce “versus”?
    Nu inteleg de ce, tocmai (!), oameni ca dvs, a priori convinsi de binefacerile propriei religii asupra vietii lor, simt nevoia sa caute nod in papura altora, ca sa se vada si sa se inteleaga (!), CINE detine adevarul, care este calea cea buna?
    Personal, ma indoiesc ca exista o singura cale si un singur adevar, absolute!
    Insistand asupra formelor de accesare la linistea interioara, cunoscute de dvs, stabilind ierarhii exprimate + sau – subliminal ;) , ceea ce presupune o judecata intempestiva de valori, am impresia ca va departati tocmai de “substanta” crestinismului…
    Or, cred ca astazi, mai mult decat oricand, umanitatea are nevoie de substanta religiei!
    A tuturor religiilor!

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      S-ar putea să aveţi dreptate. Recomand într-adevăr cui caută liniştea metoda creştină. E o preferinţă personală.

      gânduri bune,

  6. Dan spune:

    Cateva precizari …

    Coborârea “minţii în inimă” se referă la o stare de “ascultare” a “mişcărilor” inimii, adică o percepţie conştientă a unui conţinut ontologic care, în mod surprinzător, este localizat în zona inimii nu a capului. Aceste “mişcări” au un conţinut ontologic şi sunt accesibile oricui, dar cu diferite grade de profunzime. Vorba românească că “inima îmi spune” descrie, în fapt, această realitate. Dumnezeu intervine zilnic în realitate curentă şi ni se adresează într-un mod personal şi prin intermediul acestor “mişcări” ale inimii. Pentru a ne fi cât mai accesibilă această modalitate de dialog, prin intermediul “inimii”, cu Dumnezeul Personal este nevoie de o anume “curăţie a inimii”. Cu cât această “curăţie a inimii” este mai profundă cu atât omul are abilitatea de a utiliza cu o mai mare uşurinţă aceast mijloc de comunicare, de dialog cu Dumnezeu. “Curăţia inimii” se referă la dobândirea unei stări de deplină iubire şi sinceritate, stare cu diferite grade de profunzime care se dobândeşte cu efort, perseverenţă şi sinceritate folosind instrumentele şi experienţa altora care au căutat această curăţie (Sfinţii Părinţi).
    Deci Dumnezeul descris de teologia ortodoxă este un Dumnezeu accesibil percepţiilor noastre cotidiene. Dar fiind un Dumnezeu Personal, cu voinţă şi gândire proprie, ni se face accesibil atunci când simte/ştie că este necesar să intervină. Uneori aceasta are loc spontan alteori după multă căutare şi smerire.
    El este cunoscut prin intervenţiile sale în realitate (“energiile necreate”) nu în esenţa Sa. Cu alte cuvine ştim despre El atât cât putem şti atunci când, de pildă, stăm cu spatele şi simţim şi vedem cum lucrează o persoană dar nu vedem persoana însăşi. Putem caracteriza persoana respectivă prin lucrările pe care le percepem dar nu avem acces la esenţa sa. Prin urmare, marea frumuseţe şi profunzime a religiei creştin-ortodoxe, spre deosebire de alte religii, este că a păstrat şi oferă nişte instrumente de lucru prin care se poate ajunge la percepţii conştiente ale unei Divinităţi care este percepută ca şi Dumnezeul nostru, Atotputernic şi Atotiubitor. Sunt cuvinte mari dar ele descriu o realitate. Aşa se prezintă inimii celor care conştientizează aceste experienţe, ca Dumnezeu plin de iubire şi acesta-i motivul pentru care se vorbeşte astfel despre El, pentru că aşa este experiat. Acesta-i şi unul dintre motivele rezistenţei acestei religii pentru că se întemeaiază pe o realitate perceptibilă.
    Un alt aspect pe care doresc să-l menţionez este că ortodoxia vorbeşte de o realitate care este subiectivă şi obiectivă în acelaşi timp. Este subiectivă pentru că ea se produce în interiorul unui subiect (în “inima” sa) şi obiectivă pentru că ea poate fi verificată prin experienţe similare făcute şi de alţii (vezi Sfinţii Părinţi şi nu numai). Acest fapt este dovedit şi prin ascultarea unor oameni, contemporani cu noi, care duc o viaţă duhovnicească mai profundă.
    Am folosit un limbaj mai “tehnic” şi prin urmare sper, mai accesibil, pentru a descrie adevăruri teologice de o mare profunzime. Cei care vor avea inima deschisă vor înţelege ce am spus ……….

  7. Absurdistan spune:

    Daca imi da voie moderatorul, imi exprim regretul ca platforma aceasta, una dintre putinele pe care le citeam, a devenit mai recent BOR Central.

    Intre timp, “spiritualitatea” ortodoxa se masoara in conturile in euro si dolari, iar “linistea” clerului corupt se gaseste in viloaiele parohiale construite cu bani storsi de la vaduva si de la orfan.

    Aceasta este contributia ortodoxa la arta meditatiei.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Mulţumesc de poantă, am apreciat-o :)

      Aş nuanţa, e BOR provincia, nu central, şi asta pentru că mai suntem şi creştini pe aici :) BOR central se ocupă la ora asta cu porcii vopsiţi tricolor de la moschee şi mistica problemă a impozitării veniturilor, am trebuit să ieşim noi cu chestiile aste superficiale mistice.

      Din partea mea nu veţi mai fi sâcâit, mi-am terminat filonul de idei pentru a susţine toleranţa între credincioşi de diferite feluri şi atei sau agnostici. Cel puţin o vreme.

      gânduri bune,

      • Falstaff spune:

        “…mi-am terminat filonul de idei pentru a susţine toleranţa între credincioşi de diferite feluri şi atei sau agnostici.” – Allelouiah, minunile sunt posibile, deci :)
        Mai serios insa, cand si unde ati INCEPUT sa sustineti altceva decat suprematia crestinismului ortodox?

        • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

          Ori vă daţi lovit de adresare condescentă, ori vă ţineţi de provocări, un pic de corenţă vă rog…

          gânduri bune,

    • Falstaff spune:

      Absurdistan, perturbati linistile sufletesti locale, in plina experienta transcendentala ;) cu chestii d’astea lumesti!
      Pai, e frumos??? Si, in plus, nici nu conteaza pentru ei averile pamantesti, le accepta, asa, din politete! Ca, doar nu se duce nimeni cu contul in banca pe lumea cealalta, ci cu sufletul linistit!
      Clar?

      • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

        Pardon mon cher, nu e transcendantală, în zona aia sunt doar condiţii a apriori ale posiblităţii obiectelor din lume şi operaţii ale raţiunii în genere, de la Kant încoace :)

        gânduri bune,

        • Falstaff spune:

          “Pardon mon cher,…” – iata cum intelegeti dvs “toleranta”, replicand cu o familiaritate condescendenta!
          Nu e o problema pentru mine, desigur (la 89 de ani am auzit fel de fel…), mi se pare chiar un fel de felix culpa revelator …depinde acum de dvs cum il utilizati… Eu va doresc succes!
          Ce sansa am, insa, ca vi s-a epuizat “filonul” :)
          Un gand bun, in final, de la Montesquieu citire, si in original, evident, pentru ca va exprimati curent in franceza ;)
          “Une religion qui peut tolerer les autres, ne songe guere a sa propagation.”
          A bon entendeur, salut!

          • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

            Imi cer scuze pentru modul de adresare, cunoscând acum sensibilitatea dvs.

            După ironiile pe care le-aţi practicat mi-am imaginat că veţi fi fiind un partener voios de dialog, dornic de glume şi discuţii relaxate, indiferent de vârstă.

            Voi ţine seamă în viitorele conversaţii, în măsura în care nu vă schimbaţi pseudonimul.

            gânduri bune,

  8. Adam spune:

    Paralela dintre Hinduism și Creștinism nu este bine aleasă.
    Prima reprezintă o colecție de credințe religioase arhaice
    care cuprind Cultele Vedice, Brahmanismul, Vișnuismul,
    Shivaismul și altele, și este un sistem religios de castă,
    în care amumite categorii umane nu au șansa de a obține
    desâvârșirea. Creștinismul este o religie universală, nouă
    (la urma urmei are doar 2000 de ani vechime față de hinduism
    care are peste 3500 ani vechime).

    O comparație mult mai realistă ar fi fost între Budhism
    (religie provenită din hinduism, dar radical diferită,
    în primul rând eliminând castele) și Creștinism. Această
    paralelă ar fi uimitoare datorită existenței multor asemnări
    inclusiv în domeniul picturii religioase ortodoxe și a celei
    budiste.

    Ambele religii urmăresc o desăvârșire umană și urmărirea
    aspirației de atinge un stadiu superior de evoluție. Faptele
    rele comise în timpul vieții produc o `darhma karmică proastă`
    în cazul Hinduismului/Buddhismului, și corespund `păcatelor`
    în Creștinism. În timp ce creștinismul nu oferă o a doua șansă,
    Hinduismul ca și Buddhismul oferă posibilitatea reîncarnării
    și răscumpărării păcatelor. Creștinii, în schimb, trebuie să se
    grăbească în viața prezentă să-și răscumpere păcatele, dar
    au această posibilitate, dacă se căiesc sincer!

    Există o tradiție de izolare mistică și în Creștinism, reprezentat
    de monasticism, care implică o gamă întreagă, inclusiv
    izolarea completă de societate a hermiților. Dacă veți avea
    posibilitatea să mergețt la Mt. Athos (Sfântul Munte), pe falezele
    din zona sudică ve-ți vedea grotele, suspendate deasupra apei,
    aparent fără nici o cale de acces, unde s-au adăpostit (probabil
    se mai adăpostesc încă) hermiții care aleg izolarea.

    Hinduismul presupune și o practică de natură fizică și anume Yoga,
    care înseamnă `A Uni` și reprexintă căi de atingere `a desăvârșirii` în
    Hinduism și anume uniunea dintre Brahman și Atman, adică cumva
    `atingerea dumnezeirii`. Trebuie spus că practici asemănătoare se
    întâlnesc și în monahicismul ortodox, în practica Mătăniilor Mare
    și Mică, dar și în Rugăciunea Inimii, care implică meditație și
    concentrare respiratorii în timpul meditației, practici care există
    (oarecum asemănător) în Dhyana Yoga. Chiar mătăniile ca șirag
    de biluțe pe o sfoară sunt întălnite atât la călugării ortodoxi cât și
    la cei budiști.

    Două domenii interesante de discuție de-a lungul interacției
    religioase între Europa și Asia sunt:
    - Răspândirea creștinismului Nestorian în Asia în sec. V-VIII și
    chiar după aceea
    - Sincretismul elesnistico-budist din Asia Centrala în Sec II-VI din
    Bactria, Afghanistan, Kushanii, răspândit apoi în Nordul Indiei,
    moștenire a cuceririlor lui Alexandru cel Mare în Asia centrală,
    și cum acesta a influențat creștinismul ortodox.

    În general cei care ați vizitat mănăstistirile budiste din Asia și care cunoșteți bine
    și creștinismul ortodox, cred că nu ați putut scăpă anumite asemănări uimitoare!!

  9. grigore spune:

    Deosebit de convingătoare abordarea dvs. domnule Adam.
    Ca laic, care doresc și un laicat mai bun alături de domnul Andrei Găitănaru, caut și eu răspunsuri. În aceste căutări am dat la link-ul: revista_noua_3_2015 peste articolul intitulat „Falsul care a frânt fundamentul unității teologice a lumii”. Sunt sigur că aveți resursele necesare pentru corecta lui evaluare.
    În legătură cu diferenta dintre linistea interioara ortodoxa si cea catolica, hindusa, shintoista sau iudaica pusă în discuție de Falstaff, gândul m-a dus la Psalmului 109, în care Dumnezeu sub jurământ solemn a poruncit o singură rânduială și ca atare una și numai una, cea a lui Melchisedec, tocmai fiindcă este poruncită sub jurământ solemn de Însuși Dumnezeu-Tatăl.
    Dacă nu se va putea pe acest sait, aștept cu mult interes punctul dvs. de vedere la adresa de e-mail: gelutoharian@yahoo.ro

  10. euripide spune:

    nu asta trebuie sa ne preocupe. cum isi gaseste linistea x ulescu sau y ulescu linistea interioara este o problema personala. habitatul porcului este noroiul, al mustei materia fecala, al sobolanului canalul etc. cu alte cuvinte, nu cum ar trebui sa gasim fericirea coabitind cu porcul si sobolanul este prioritatea. Omul are constiinta, iar pentru Om, Adevarul inseamna mai mult decit pentru un porc sau sobolan. Asadar, n ar fi mai bine (inainte de a ne intreba ce i “fericirea”) sa cream un habitat adecvat si pentru Oameni ?

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Vă mulţumesc pentru intervenţie.

      Într-adevăr este importantă modificarea stării de lucruri din lume astfel încât să ne fie mai bine.

      Dacă este un obiectiv în competiţie cu cel al găsirii liniştii interioare asta nu sunt sigur. S-ar putea ca atunci când avem linişte interioară să putem acţiona mai atent, mai prudent, mai cu discernământ în sensul schimbării stării de lucruri din lume ca atunci când preluăm în starea noastră interioară starea lumii aşa cum este ea.

      Pacea interioară e o resursă de interes personal, cum spuneţi, dar cu impact public folositor.

      gânduri bune,

      • euripide spune:

        mai degraba armonia exterioara induce linistea interioara
        sa ne imaginam o persoana care se trezeste intr un rasarit de soare si o alta printre pubele
        ghetourile muncitoresti / cartierele dormitor, au creat schizofrenici usor de controlat si manipulat

  11. Ioan spune:

    @Virgil Iordache spune:
    28/08/2015 la 10:32

    Ati raspuns d-lui Falstaff:

    “Imi cer scuze pentru modul de adresare, cunoscând acum sensibilitatea dvs.”

    Oare nu trebuie sa ne adresam politicos si civilizat in toate ocaziile?

    Numai atunci cand se “detecteaza” o “sensibilitate” ?

    Numai bine !



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Iordache


Virgil Iordache

Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)