joi, martie 28, 2024

Litera si spiritul: Texte, contexte, pretexte

Am scris aici despre felul cum unii inteleg sa elimine contextul cand este vorba de a hiperboliza pana la desfigurare semnificatiile unui cuvant dintr-un text. Deontologia sucombǎ in faţa partizanatului. Asemenea hiper-interpretari, catusi de putin inocente, duc de fapt la denaturarea intentiei autorului, la falsificarea mesajului genuin si la culpabilizari absurde pe linia a ceea ce un istoric numea cauzalitatile diabolice. Se merge cu dezolanta nonsalanţa pe calea falaciosului rationament post hoc ergo propter hoc.

Ceea ce ma uimeste este ca ne blocam in discutarea decontextualizata a unui cuvant, dar nu luam pasajul in spiritul sau. Incercam acolo sa examinez momentele de fractura ale politicului in clipe de explozii anarhice, rolul celor pe care Gustave Le Bon ii numea les meneurs in raport cu ceea ce tot el numea les foules, ori cei care fac parte din the mob, un concept diferit de cel de masses (v. Hannah Arendt), riscurile legate de posibila transformare a unor nemultumiri, frustrari, iluzii naruite, asteptari neonorate si dureroase incertitudini in actiuni violente. Vorbeam despre “antreprenorii urii si resentimentului social, demagogii de serviciu si negustorii de slogane”.

De-a lungul anilor, am scris pe larg despre fantasmele salvarii si despre diversele forme de mobilizare (manipulativa sau nu) in ceea ce profesorul Ken Jowitt numeste movements of rage. Cartea acestui exceptional politolog, vreme de decenii profesor la Universitatea California din Berkeley, azi senior fellow la Hoover Institution din Palo Alto, „New World Disorder”, publicata la inceputul anilor 90 la University of California Press, va apare curand in traducere romaneasca in colectia „Constelatii” pe care o coordonez la editura Curtea Veche. Memorandumul Academiei de Stiinte a Serbiei a prefigurat izbucnirile haotice ale urii in timpul razboaielor de secesiune din fosta Iugoslavie. Intre delirul nationalist al academicienilor si sociopatul Arkan, amintit intr-un articol aparut aici, pe „Contributors” de catre Theophyle, ori personaje gen Slobodan Milosevici, Radovan Karadzici si Ratko Mladici, conexiunea nu a fost una nemijlocita, fireste, dar a existat. Nu este un secret ca si unii fosti faimosi disidenti, membri ai grupului filosofic „Praxis”, intre care Mihajlo Markovici (1923-2010), insa nu doar el, au devenit propavaduitori ai populismului etnocentric. Trecutul eroic nu este automat o garantie pentru un prezent exemplar…

Miscarile spontane de protest pot aduce la suprafata, pe langa fortele favorabile unei binevenite innoiri, regenerari a tesutului politc, si ceea ce numim “drojdia societatii”. Profetii violentei, de la Sorel la Negri, pariaza tocmai pe aceste straturi debusolate si defavorizate, incearca sa le utilizeze drept „subiect revolutionar” pentru a demonstra falimentul statului de drept, natura “ipocrita” a institutiilor democratice, caracterul “represiv al tolerantei”. Recititi finalul “Omului unidimensional” de Herbert Marcuse, acea Biblie a contra-culturii anilor 60, si cred ca veti fi de acord cu mine. Este normal si important ca intelectualii democratici (un termen propus de Olivier Mongin) si politicienii responsabili sa nu le cante-n struna acestor forte anarhice (era sa scriu “stihinice”, dar cuvantul a fost compromis de comunisti), sa nu le aclame drept “incarnarea negativitatii istorice”, sa nu le directioneze spre contestarea violenta si nesabuita a statului de drept.

Niciodata si nicaieri n-am afirmat ca ar fi existat vreun pogrom in Piata Universitatii in luna ianuarie 2012. A spune ca ma dezic de ceea ce-am scris este un neadevar. Eu insumi am re-postat aici, pe “Contributors” fragmentul in discutie si am pledat pentru o lectura contextuala, impotriva extragerii tendentioase a unui cuvant pentru atingerea unor transparente obiective retorice. Dar unii se obstineaza sa practice ceea ce H.-R.Patapievici a definit drept critica de exterminare: cel desemnat drept adversar este demonizat, hulit, „pupinizat”. Avem la ora actuala adevarati experti in „pupinizare”. Toate textele pe care le-am scris in aceste zile, de fapt toate textele mele fara exceptie, sunt accesibile. Inclusiv acela despre intelectualii-canalii. Sincer vorbind, nu stiu cum as putea fi mai explicit.

(Versiune dezvoltata a raspunsului dat d-lui Adrian Merfu pe forumul „Contributors”. Interventia d-lui Merfu s-a remarcat prin probitate si pertinenţǎ).

https://www.contributors.ro/cultura/despre-patimi-politice-si-acuratetea-citatelor-desfigurarea-unui-text/

Repere bibliografice:

Georges Sorel, „Reflections on Violence”, Translated by T. E. Hulme, Introduction by Edward A. Shils, Collier-Macmillan, 1970

Leszek Kolakowski, „Principalele curente ale marxismului”, Vol.II, „Varsta de aur”, Traducere de Catalin Candea, Emanuel-Nicolae Dobrei, Bogdan Florian, Tereza-Brindusa Palade (coord.), Prefata de Vladimir Tismaneanu, Editura Curtea Veche, 2009, capitolele „Rosa Luxemburg si stanga revolutionara”, pp. 62-91 si „Georges Sorel: Un marxist jansenist”, pp. 132-153

Albert Camus, „The Rebel: An Essay on Man in Revolt”, Translated by Anthony Bower, Foreword by Sir Herbert Read, Vintage International, 1991

Herbert Marcuse, „One-Dimensional Man: Studies in the Ideology of Advanced Industrial Society”, Beacon Press, 1964

Hannah Arendt, „The Origins of Totalitarianism”, Harcourt Brace Jovanovich, 1973, subcapitolul „The Temporary Alliance Between the Mob and the Elite”, pp. 326-340

Hannah Arendt, „On Violence”, Harvest Books, Harcourt Brace, 1970

Hans Blumenberg, „Work on Myth”, Translated by Robert M. Wallace, MIT Press, 1990, capitolul 3, „Myths and Dogmas”, pp. 214-262

Paul Hollander, ed., „Political Violence: Belief, Behavior, and Legitimation”, PalgraveMacmillan, 2008

Pierre Rosanvallon, „Counter-Democracy”, Translated by Arthur Goldhammer, Cambridge University Press, 2008

Jean Bethke Elshtain, „Democracy on Trial”, Basic Boooks, 1995

John Dunn, „Western Political Theory in the Face of the Future,” Canto Edition, Cambirdge University Press, 1992

Vladimir Tismaneanu, „Fantasmele salvarii. Democratie, nationalism si mit in Europa post-comunista”, Traducere de Magda Teodorescu, Polirom 1999 (editia originala, Princeton University Press, 1998, paperback 2009).

PS Observ ca nu contenesc puseurile de amatorism cu aplomb ale unor condeieri fixati pe taierea firului in patru la fiecare cuvant pe care il scriu. Tot ce pot face este sa trimit la un articol de Dragos Paul Aligica aparut in minunata si atat de necesara revista care a fost „Idei in Dialog”, o interventie a carei concluzie a ramas, iata, cat se poate de actuala:

„Închei acest şir de constatări făcînd explicită o observaţie-propunere ce este implicită în toate cele de mai sus. Cred că ar fi mult mai constructiv dacă am deplasa centrul de atenţie de la persoana Tismăneanu către ideile, tezele, propunerile susţinute de acesta fie ca politolog, fie ca intelectual public. Cu toţii am avea numai de cîştigat dacă am conveni că încă un nou articol sau o nouă intrare de blog conţinînd opiniile noastre cu privire la persoana sa (oricît de intens am simţi că trebuie să le împărtăşim umanităţii) nu reprezintă o contribuţie reală la dezbaterea publică. Vladimir Tismăneanu este pînă la urmă un om ca noi toţi. Cu o mulţime de defecte, scăderi şi cu greşeli personale, de carieră sau publice. Ca fiecare dintre noi, pe unele le înţelege şi şi le asumă. Pe altele probabil că nu. Ca oricare dintre noi, pe unele probabil că le va înţelege şi şi le va asuma în viitor. Pe altele, ca fiecare dintre noi, probabil niciodată. Dacă noi considerăm că despre acestea şi nu despre altceva trebuie să fie dezbaterea publică românească, şi dacă noi considerăm că asta este tot ceea ce inteligenţa, experienţa şi talentul nostru pot produce şi aduce la masa acestei dezbateri, atunci chiar că avem o problemă. Şi evident, problema nu este Vladimir Tismăneanu.”

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/09/01/curajul-luciditatii-dragos-paul-aligica-despre-controversele-tismaneanu/

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Pentru mine este evident ca majoritatea celor din piata sunt acolo manati de partidele din USL sau de disperarea ca nefacand nimic nu poti castiga bine. Si e tragic ca majoritatea romanilor care muncesc cinstit sunt nevoiti sa se uite seara de seara la o mana de nesimtiti care striga jos dictatura sau alte lucruri care arata ce fel de indivizi sunt.

    Care dictatura? Dictatura in care esti la o manifestatie ilegala, pe alocuri violenta, la care aduci spanzuratori, sicrie, ai un limbaj sub orice critica si nu numai ca nu-ti bate nimeni obrazul dar esti si promovat in prime-time pe ‘televiziunile’ de stiri in format scandal??

    Piata nu apartine celor care-si bat joc de ea acum, este un loc in care Romania vrea sa dea o plama politicienilor de dupa ’89 incepand cu PSD, PNL si terminand cu PDL. Pentru ca Romania nu mai avea nimic de valoare dupa ce PSD si PNL au trecut peste noi! Intrebati-l pe Adrian Nastase si pe PSD cine exploateaza petrolul si gazele Romaniei!

  2. Domnule Profesor,

    Un sfat: nu mai scrieti nimic despre chestiunile curente (mai ales despre aceasta ultima mineriada). Intrati intr-o mocirla unde piranhashii-de-latrina va vor musca cum nici nu ginditi. Pastrati-va pentru tema In care sinteti as incontestabil – demontarea mecanismelor terorii – si lasati-i pe altii mai tabaciti sa lupte cu sobolanii diversiunii autohtone. Eventual vreo paralela beton intre evenimente de „atunci” si de acum atunci cind o puteti depista.

    Cu deosebita stima

  3. Domnule Tismaneanu,
    Inca la publicarea textului respectiv, v-am rugat (16.01.2011-10:19) a lamuri de ce ati folosit cuvantul „pogrom”. Evidenta arata, desigur, ca nu este nici o legatura intre proteste si pogrom, si din acest motiv tocmai semantica contextualizata a respectivului cuvant nu avea niciun sens.
    Nu cunosc metodele didactice in sociologie sau politologie, dar mi se pare ciudat sa prezentati mai intai insusirile unui caz extrem de particular, cand doreati a-l studia pe cel general: sunt proteste in Romania. E ca si cum, in matematica, pentru a dovedi ca 10×10=100 ar fi prioritara cunoasterea logaritmilor.
    Interventia domnului Merfu si acum a dumneavoastra, imi dovedeste ca nu ati intentionat o astfel de asociere. Ea insa s-a petrecut in subconstientul multora, tocmai pentru ca au fost intalnite in interiorul acleuiasi text, avand ca subiect protestele de strada. Personal, n-am omis posibilitatea unei scapari nefericite, dar in lipsa unui raspuns pana la cel de fata, eram indrituit sa cred si varianta cealalta. Acuzele mascate de rea-vointa in interpretarea unui text sunt deci, pana la raspunsul dvs lamuritor, nejustificate.

    PS. Ati facut o referire in acel text la o declaratie a domnului Nastase, cum ca „politica anului electoral se va face in strada” si lasati a intelege ca asta ar fi dovada regiei protestelor respective. Procedand in aceeasi maniera pe care o sugereaza domnul Merfu in comentariul sau si pe care il considerati chiar dumneavoastra pertinent, de ce nu ati solicitat mai intai o lamurire din partea domnului Nastase?

    • Sunt multe lucruri ce pot fi gasite intr-un text. Dar cititorul cu discernamant si fara parti-pris stie sa le recepteze contextual, nu extragand un cuvant din logica argumentatiei. Nu am vorbit eu de „regie”, exista numeroase analize care sugereaza ca partidele opozitiei au incercat anexarea protestelor pentru propriile teluri electorale. Nimic uluitor in asta. Nu am canale de comunicare, nici publice, nici private, cu dl Nastase.

  4. Esentialul este ca numarul celor de la piata univarsitatii este acela al adunarii generale a unui bloc sau si mult mai mic ca al unei peluze.
    In schimb canale de televiviune hyperbolizeaza fenomenul in care apar oameni simpli fara scala multa care solicita desfiintarea Curtii Constitutionale si inlocuiera cu Inalta Curta De Casatie Si Justititie iar alte gurpuri de oameni prosperi au cite un reprezentant care se refera la chestiuni de zi cu zi pe care nu le cunoaste.
    Chiar si un copil spune ca exista alti copii saraci dar el pare imbracat bine precum parintii.
    Opozitia nu sitia pina acum ca exista oamenii cu prbleme grave si care este nivelul de trai ?

    • esential este ca lumea este profund nemultumita
      si nu este nemultumita de austeritatea cauzata de criza
      ci de incapacitatea puterii poitice de a lua si cea mai mica masura pentru a iesi din criza.
      e bine sa rabzi dar e bine sa o faci atunci cand ai un motiv sa crezi ca va fi mai bine nu mai rau
      dar o putere corupta nu poate face o reforma fara ca aceasta sa fie si ea corupta.

      esential este sa nu mergem in piata cu totii,
      esential este sa nu oprim circulatia atunci cand nu vom mai incapea pe trotuar
      esential este sa nu jenam dreptul la libera circulatie a tuturor lichelelor
      esential este sa nu spargem capetele jandarmilor si nici ale politicienilor
      esential este sa nu cauzam caderea guvernului de dragul opozitiei
      esential este sa nu dam acestor nemernici ceea ce merita
      deoarece tot pe capul nostru vor cadea toate belelele

      esential este sa schimbam clasa politica.
      esential este sa reinventam politica si omul politic.
      esential este sa ii facem sa inteleaga ce inseamna stat de drept
      esential este sa impunem un sistem reprezentativ nu clientelar
      esential este sa demantelam reteaua de interese din jurul statului si mai ales din jurul partidelor

      in ceea ce priveste ipocrizia celor oranj in cerul gurii, a acelor oameni care aleg sa vada numai violente si fapte reprobabile atunci cand este vorba de o demonstratie anti-putere, care vad numai conspiratii USL peste tot, care vad numai manipulare (agenturi, nu’i asa?) la fiecare colt de strada, care isi exprima condescendent simpatia pentru suferintele poporului desi de cele mai multe ori habar nu au despre ce vorbesc… eh, despre toata aceasta ipocrizie… aceasta va avea un sfarsit mult mai curand decat coruptia si netrebnicia inconjuratoare. Pentru ca indiferent de cursul evenimentelor, dupa toate probabilitatile, aceasta putere apune sub ochii nostri. S’a mai intamplat o data. Poate va aduceti aminte de PNTCD. Se va mai putea intampla si a doua oara. Nu asta e grija noastra.
      Grija noastra este ce va fi dupa, pentru ca va asigur ca va fi un dupa.

      Altfel, de ce nu faceti compuneri pe teme precum:
      – ce desteapta este EBA si ce bine ne reprezinta ea
      – ce minunat buget avem la turism si ce mic este cel de la sanatate
      – ce rol decorativ are parlamentul
      – ce inseamna un presedinte-jucator si cum se face ca un presedinte sa apara la televizor pentru a critica un cetatean (indiferent cat de vinovat ar fi acesta) – si nu ma refer aici la Raed Arafat.
      – cum se face ca speculatiile imobiliare sa fie intr’atat de favorizate incat pana si un ministru se deda la astfel de activitati „onorabile”
      – cum se face ca orice productie locala este descurajata in mod constant iar transporturile sunt controlate de monopolul firmelor din clientela puterii
      – cum se face ca oamenii de rand sunt siliti la austeritate in vreme ce clientela prospera
      – si mai ales cum se poate sa traiesti cu 200Euro pe luna !!!???

      si sa nu imi spuneti ca „intelegeti greutatile oamenilor”, sa nu care-cumva sa spuneti asta !

  5. Toata chestiunea se putea rezolva in 2 randuri: „Domnilor, a fost o exprimare nefericita pentru care imi cer scuze, n-a fost in intentia mea sa-i caracterizez pe protestatarii din piata drept pegra a societatii.” Era mai corect si mai de apreciat, decat toate acuzele acestea de scoatere din context…care par usor penibile…

  6. Nu merita sa va pierdeti timpul cu cei care inca nu au aflat- sau nu vor- ca un text este altceva decat o suma de cuvinte.
    Referitor la situatia actuala, protestul actual- daca se poate discuta la singular- este o sumă de proteste si nu o unitate organică. Diversitatea naucitoare a cererilor o releva. Nu se mai protestează în numele solidarităţii cu cineva sau ceva, deşi punctul de plecare a părut , la prima vedere, să fie cineva.
    Lumea romaneasca pare că (re)descopera acum , prin protest, solidaritatea. Ceea ce îi uneşte pe cei din stradă pare să fie, insa, doar ideea de protest. Nu o idee comună politică sau de altă natură. Indraznesc să spun că, din perspectiva viitorului, nu este, înca, nici ,, bine” şi nici ,, rau”, nici ,,trist”, nici ,,imbucurator”.

    Pare sa fie un punct culminant şi un început in acelasi timp. Punct culminant din 2 perspective 1. maturizarea dureroasa a societatii civile privind conceptul de partid politic, asa cum conceptul de partid politic şi-a dat viaţă în Romania post-comunistă. Nu înseamnă însă că este şi finalul lui, măcar pentru faptul că lumea contemporană a democraţiei nu i-a găsit încă un substitut politic cu aceleaşi funcţionalităţi. Se uita atat de des ca , in nefasta prelungire a celor 40 de ani de comunism, notiunea de ,,politic” a fost perceputa , preponderent, de catre societatea romaneasca prin raportare la institutia partidului politic.

    2. Un eşec clar al unui tip de regim politic caracteristic pentru ultimii 20 de ani, in ciuda clamatelor diferente ideologice dintre diferitele partide aflate la putere, care a ajuns la apogeu in ultimii 3 ani. Mai important decât numele acestui regim, este eşecul unui tip de regim profund personalizat, în care preşedintele îşi asuma voit rolul de salvator al poporului, ce este în tot şi toate. Seamana, nu doar ca mentalitate, dar si ca afirmare publica a acestei mentalitati, cu vremuri pe care le credeam apuse. In paranteza fie spus, isi mai aduce cineva aminte ca avem un presedinte care si-a propulsat copilul incult si agramat in pozitia de reprezentant al intereselor si valorilor Romaniei in Parlamentul Europei( ce ironica este istoria …), din postura de ,, independenta” dar cu sprijinul public al intregului partid aflat la putere? Cat de mult rezoneaza cu obsesia dinastica a comunismului…

    Pare să fie şi un început, fără a fi, însă, un punct zero. Cred că , înainte de toate, miza şi cheia interpretării ,, globului de cristal” al viitorului este una veche de cand lumea si, in esenta, identica cu miza revolutiei din 1989 : daca protestele de stradă vor duce sau nu la (re)descoperirea valoriilor în politică, sau, daca-mi permiteti, cu o ,, reinventare a politicului”, in raport de ,, politicul” ultimilor 20 de ani.
    De aceea este aproape imposibil de determinat ,, ce va fi sa fie”. As spune ca ne vom afla in fata unei unitati sintetice, daca termenul nu ar fi, totusi, prea pretentios in raport de realitatea curenta….
    Sau, poate, că trebuie să aşteptăm, precum spunea Hegel, amurgul actualului moment istoric, pentru a-l putea înţelege…

    • Bine spus: inca nu e nimic.

      Este doar o confruntare a doua gasti care prin rotatie ne’au facut numai rau.
      Si noi ceilalti ai naibii nu vrem sa ne dam jos de pe gard, nu vrem sa jucam jocul nici uneia dintre aceste gasti. Ne trebuie altceva, un alt spatiu politic pentru ca cel prezent a devenit prea apasator de cate pile si relatii si cumetrii si caltabosi si &c a adunat.

      Nu este inca nimic. Adica poate fi si foarte foarte rau… si foarte bine. Pentru ca inca nu am facut nimic decat ne’am vazut unii pe altii…

      Mai tineti minte?
      „N-am venit sa va spun cum se va termina. Am venit sã vã spun cum va începe. O sa închid telefonul. Apoi le voi arãta oamenilor ce nu vreti sa vada. Le voi arata o lume… fara voi. O lume în care totul e posibil. Ce vom face apoi… va las pe voi sa hotarati.” (Matrix)
      Asa este, scapam de Mr. Anderson… dar trebuie sa ne descurcam singuri. Nimeni, dar absolut nimeni inafara de noi nu are solutia acestei crize.

      Asta este blestemul libertatii: putem face mult bine dar putem face si mult mult rau.
      Eu nu o sa spun sa inchideti telefonul… ci televizorul. Uitati’va in jur si salutati’l pe vecin. Si daca puteti… incercati sa ii zambiti cand faceti asta.

      • Dle, Razvan aveti doua comentarii care se cam bat cap in cap. Daca e sa le corelez, as putea intelege de ce folositi un cuvant atat de greu ca blestemul libertatii ca sa plangeti pe umarul dlui Tismaneanu: va place libertatea, dar va da atata bataie de cap, asa ca uneori e chiar indicat sa mai plangi daca nu pe umarul cuiva, cel putin de mila lui.
        Vedeti ca v-am raspuns la comentariul pe care l-ati facut la textul lui Cucerai. L-am vazut prea tarziu :(
        Numai bine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro