joi, martie 28, 2024

Loterie și capital: între modelul bulgar și Voltaire

1. Ca orice român, contemporan cu palpitanta tranziție spre prosperitate, visez și eu la câștiguri peste noapte și fără muncă. Sunt deficitar însă la necesara iuțeală de mână, în vreme ce nu mai pot conta pe nebăgarea de seamă a maselor largi de oamenii ai muncii și șomeri, care odinioară se lăsau surprinși de îndemânarea fragililor pioneri ai capitalismului mioritic, robuștii milionari de astăzi.

Cei mai intransigenți dintre cititori mă vor mustra pentru frivolitatea aspirațiilor mele oneroase și mă vor trage de ureche dacă voi consimți la vreo schemă prin care se iau bani de la săraci, dar mulți, și se dau la băieți deștepți, dar puțini.

Doresc să-i asigur că dorința mea de îmbogățire peste noapte este cât se poate de inocentă. Pentru ca visul meu să se împlinească m-am gândit la loterie, cea mai cinstită și mai vitează dintre căile de acumulare primitivă a capitalului. Ca să nu mai vorbim că astrologii și horoscoapele ne dau asigurări că șansele de pricopseală sunt cât se poate de reale, doar că amatorii trebuie să urmărească mai atent alinierea aștrilor pe cer și a partidelor pe coaliții.

Iar celor care, după aceste clarificări, încă mă suspectează, le răspund că nu l-am avut în vedere ca model pe Delian Peevski din Bulgaria.

2. Cum adică nu știți cine este Delian Peevski din Bulgaria? Dacă aveți câteva minute de prisos vă spun eu!

Este fiul distinsei sale mame, Irena Krasteva, fostă directoare a Loteriei Naționale a Pariurilor Sportive din țară vecină și prietenă, cu care vom fi avut noi vreodată dispute, dar care acum, spre lauda sa, nu lasă niciodată România stingheră la coada clasamentelor europene.

Această nobilă filiațiune, concretizată nu numai printr-o fire și un fizic de luptător de sumo dar și prin numeroase resurse financiare, nu putea conduce decît la binemeritate succese în societate. Folosindu-și cu chibzuință banii și – în cazuri de strictă necesitate – recurgând la iușchiuzarlâcurile proprii rețelelor mafiote țesute cu migală împreună cu devotata sa mamă, Delian Peevski a ajuns acționar majoritar la numeroase ziare și posturi de televiziune din Bulgaria. Dacă, Doamne ferește, un astfel de copil ar fi crescut în România, ar fi fost numit, cu tandrețe, mogul.

La mama lui, el a rămas un campion al independenței presei și libertății de expresie, cu noroc la bani. Aceste incontestabile calități nu puteau decât să-l oblige pe fericitul deținător să se pună în serviciul norodului, sau, în cuvinte mai simple, să intre la guvernare.

Pentru că, da, experimentați cum sunteți, ați intuit, în iunie 2013 inevitabilul s-a produs. Îndestulatul Delian a fost propus de un partid care tocmai trecea pe-acolo, nici mai mult nici mai puțin decît să aducă noroc Bulgariei ca președinte al Agenției Naționale de Securitate. Din nefericire, Delian Peevski, a trebuit să renunțe la a mai veghea să nu i se întâmple ceva mai rău poporului său. Acesta din urmă era deja nervos și a ieșit supărat la proteste de stradă calificându-l drept mafiot, corupt și lipsit de educație.

Confruntat cu ingratitudinea inițială a poporului intern, Delian Peevski s-a retras dar le-a dat bulgarilor o a doua șansă, acceptând alegerea în Parlamentul European, mai puțin sensibil la legăturile de sînge ale copiilor cu părinții bine poziționați. Numai că norocul, vorba cronicarului, la un loc nu stă. Parlamentul European n-a găsit de cuviință să iasă în stradă, dar a fost îndeajuns ca deputații ALDE, ca de-alde Guy Verhofstadt, să se plângă că la Bruxelles există un stoc de cadre corupte arhisatisfăcător pentru nevoile curente. Așa că au cerut partidului retragerea de pe liste a lui Peevski, urmând ca eroului nostru să i se asigure accesul la rezervele de imunitate națională, made în Bulgaria.[1]

3. Drept care eu mi-am ales un model intelectual în materie de loterie: Voltaire. Pentru că marele filozof și om de litere nu a trăit doar din drepturi de autor și stipendii din partea regilor, marilor nobili și cucoanelor lor, dispuși să cheltuiască averi în schimbul unei conversații spirituale și unei vorbe de duh.[2]

Voltaire înțelegea să dea inteligenței și spiritului din dotare o întrebuințare practică și țeluri lucrative, cum de altfel se mai obișnuiește și astăzi. Intre vorbe de duh, catrene satirice, reflecții filozofice și lamentații tragice, Voltaire făcea afaceri comerciale, tranzacții la bursă, operațiuni financiare speculative, dădea împrumuturi etc[3]. A lăsat și-o vorbă:

Banii sunt făcuți pentru a circula. Cel care îi păstrează este un rău cetățean, și chiar un prost gospodar. Nu păstrându-i ne facem utili patriei[4] și nouă înșine[5].

4. Dar bobârnacul trecerii de la o intolerabilă precaritate financiară la abundența mai ușor suportabilă a banilor i s-a dat în 1728-1729, odată cu un câștig strașnic la loterie. Pentru că atunci controlorul general al finanțelor regale, Lepelletier-Desforts, echivalent al unui ministru de finanțe, a înființat o loterie prin care vroia să atragă de la prostime bani peșin pentru plata datoriilor oficiale ale Parisului. Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Se vedea treabă că ministrul de finanțe nu s-a documentat bine. Se mai întâmplă și azi, la case mai mari.

Prostimea nu a apucat să dumirească cu privire la virtuțile civice ale noii inginerii financiare pentru că Voltaire, servind cina la o doamnă bine din înalta societate[6], a înțeles din relatarea unui comesean încă și mai bine, tânărul matematician La Condamine[7], cum ar putea fi deturnată intenția loteriei prost concepute[8]. Zis și făcut. A constituit o societate care a cumpărat toate biletele și a adunat toate posibilele câștiguri. Cu acest cheag și cu încredere în harurile științelor exacte a început să combine cu egal talent activitatea intelectuală cu acumularea de bunuri lumești. Ceea ce mai tîrziu l-a îndreptățit să spună, într-o scrisoare trimisă unui mare protector al său, Frederic al II-lea, regele Prusiei: [9]

Sunt bogat, poate chiar prea bogat pentru un om de litere”. [10]

Din acest episod al vieții lui Voltaire mi se trage speranța lăuntrică, acum făcută publică, de a crește și eu la portofel într-o viață precum alții într-o tranziție.

5. Mă pregăteam să închei povestirea mea în această notă de optimism robust. Numai că, în timp ce inseram conștiincios diacriticele cuvenite, un prieten cam acru, dar bine intenționat, mi-a spus că loterii prost concepute precum cea a lui Lepelletier-Desforts nu mai există în ziua de azi. Și nici directori de loterie atât de fraieri. Că pot să cumpăr toate biletele de loterie, cu toate neamurile mele cele neadormite, tot nu voi câștiga un milion de livre nici până la apocalipsă. Și, mai rău, că nu mai există nici matematicieni în România, ultimii rămași fiind plecați în schimb de experiență în Occident.

Cu alte cuvinte, că singura șansă de a ajunge ca Voltaire ar fi fie să scriu tragedii în metru antic și epopei istorice, fie să mă duc la Curte[11]. Așa cum, un glorios biograf al lui Voltaire dixit:

El știe bine ce vrea. Nu a venit la Curte decât pentru asta: o distincție, o însărcinare, o rentă, și să ocupe o poziție din care nimeni să nu-l mai poată împiedica să fie ales în Academia franceză.[12]

Mai să cedez ispitei! Doar că n-am avut de lucru și am citit cartea până la capăt. Ca să aflu, dezamăgit, cum îl vorbea pe la spate[13] stăpânul unei astfel de Curți, regele Prusiei:

Voltaire este cel mai afurisit nebun pe care l-am cunoscut; nu-i bun decît să fie citit[14].

Prin urmare, loteria nu-i o soluție și nici Voltaire nu mai este de mare folos, altfel decât la citit.

Morala: au dreptate cei care spun că tinerii nu mai au modele demne de urmat, mai ales când iau Calea Rahovei.

________________________________

[1] Intelegeți carevasăzică de ce România este cu o tură de teren înaintea Bulgariei în materie de democrație și stat de drept. La noi fostele directoare de loterii și-ar asuma femeiește responsabilitățile politice și averile, nu le-ar pune în cârca bieților copii.

[2] O tempora, o mores! Iată cum au evoluat lucrurile, în bine de data asta, în zilele noastre când unii, bunăoară ca mine sau ca dumneavoastră, ne bucurăm de conversații pline de duh, pe gratis, pe bloguri precum cel de față.

[3] Nu vă mirați, dar Voltaire l-a cunoscut și l-a găzduit în mai multe rânduri la castelul său din Ferney pe Adam Smith, întemeietorul capitalismului științific și al binefăcătoarei, până în zilele noastre, „mâini invizibile”.

[4] Cititorul binevoitor, sensibil la epoca luminilor, va fi de aici încolo mai îngăduitor cu acțiunile întreprinzătorilor noștri care, cu mijloace puține dobîndesc multe bogății. Iată că o achiziție publică, o privatizare mai delicată, un faliment mai îngrijit, pot purta un sâmbure de patriotism.

[5] Din „Observations sur le commerce, le luxe, les monnaies et les impôts”, citat în Louis Nicolardot, „Ménage et finances de Voltaire. Avec une introduction sur les mœurs des cours et des salons”, Paris, 1854. (digitalizare Google)

[6] Sunteți curioși ca niște pisici. Doamna Dufay, dacă chiar vă interesează. Nu mai trăiește! (Apud Gustave Desnoiresterres, „La jeunesse de Voltaire”, Paris, 1867.) (digitalizare Google)

[7] Charles Marie La Condamine (1701-1774).

[8] Așa ceva nu i s-ar fi putut întâmpla vecinei Irena Krasteva, care a investit în copil, și nici doamnei noastre Liliana Ghervasuc Mincă, investitoare, fie-mi iertată vorba obraznică, în politică.

[9] „Œuvres complètes de Voltaire. Correspondance avec le roi de Prusse”. Tome second, Paris, 1824, Lettre CXXXVI. (digitalizare Google)

[10] Vă întreb, distinși cititori, câți dintre oamenii noștri de litere, ar putea să spună azi, același lucru?

[11] “A veni la Curte” este o expresie idiomatică specifică epocii care, în traducere neoficială, ar însemna „a intra în politică”.

[12] Max Gallo, „La vie de Voltaire”, Le Livre de Poche, Fayard 2008, pag. 249.

[13] Nu trebuie să reamintesc cititorului cultivat că pe vremea ceea nu se făceau conferințe de presă televizate.

[14] Max Gallo, idem, pag. 354.

Distribuie acest articol

36 COMENTARII

  1. VOT-LERIA ?
    Atunci care să mai fie şansa rumânului de pe urmă ?
    Iar dacă-am răsuci-o bine, dar nu cum este răsucită, deja
    RĂU-Bine de tot, tot n-am mai ieşi la liman, sincer oricum
    înspre Calea Raha-TOV-Ei tot ei la VOT, pentru cei TOV-i.
    Ar fi trebuit să intitulez comentariul LOZînPLIC,
    dar m-am gîndit la un altul, „bilete de papagal” în Cişmigiu,
    şi neîndrăznind s-aleg crunt, atunci am dat firesc, cu banul,
    ghiciţi ce-a ieşit ?!? Ce noroc !!!!

    • @ senzații

      Ați ales bine titlul. Uneori claviatura computerelor ne face surprize. De pildă, eu am vrut să scriu Valea Prahovei și din neatenție a ieșit Calea Rahovei. O lăsăm așa acum! ;)

  2. Modele demne de urmat? Nu disperați.
    Vă sugerez să deveniți Hunter. Vânător, adică, prin Ucraina. După cum se vede, nobilele îndeletniciri ale spiritelor alese nu au dispărut cu totul.

    • Stimată doamnă, pentru o Casandră sunteți foarte optimistă. Dar dacă v-aș urma sfatul, cred că nu m-aș duce în Ucraina. Stiu eu pe unii de la noi din dotare, pe care aș avea mare poftă să-i vânez cu o pușcă de sare. ;)

      • Vă place vânatul mic? Dl. Hunter Biden vânează prin Ucraina chiar ceva și mai modest:gazul.
        Vedeți, de aceea Voltaire nu mai este un posibil model de urmat. El urmărea vânatul mare. O loterie serioasă, nu una sângeroasă. Bicisnice vremuri trăim, domnule Dumitriu!

  3. Domnule Petru Dumitriu, va rog sa nu-l criticati pe Voltaire, datorita lui ne merge televizorul la care ne uitam la A3 si frigiderul unde ne tinem berile. Mai mult, se pare ca luptat si in rezistenta, sub pseudonimul de Am Pere.

    Cu respect,
    Michael Executioner

    • @ IosiP

      Să știți că atât Voltaire, care a fost un filozof al epocii luminilor spiritului, cât și Alessandro Volta și Andre-Marie Ampere, care ne-au pus lumini în casă, îmi sunt simpatici și se bucură de tot respectul meu. Eu nu cu ei tachinez – nu-mi permit – ci cu noi între noi. Oricum, după ce mi-ați reamintit chestia cu televizorul, parcă a apărut o umbră de îndoială.

      Si să înțeleg că avem deja o autostradă A3 în România? ;)

      • Iar n-am fost diplomat! Ma gandeam ca semnatura va fi suficieta pentru a preciza caracterul textului, se pare insa ca nu a fost.
        Adaug deci, retroactiv – desi n-as fi crezut ca este nevoie – ;) :) :)

        • @ IosiP

          Vizitele dvs. îmi fac plăcere și am înțeles mesajul. Si ca să vă conving, încerc să inserez patru emoticoane. ;) ;) ;) ;)

          Sper că nu am împins glumele prea departe, pentru că puteam, prin abuz, să ajung la trupa Voltaj și la voltij. Ca să nu mai vorbim că stând cocoșat de ieri peste ecranul calculatorului, simt nevoia unui Voltaren.

          • Domnule Petru Dumitru, va multumesc pentru incrucisarea de florete: a devenit rara, intr-o tara (si intr-un timp) in care se da mai mult cu barda sau cu parul.
            Astept cu nerabdare urmatorul articol, si va spun deja „En garde!”.

  4. „Banii sunt făcuți pentru a circula. Cel care îi păstrează este un rău cetățean, și chiar un prost gospodar. Nu păstrându-i ne facem utili patriei și nouă înșine”

    Se pare ca Voltaire era adeptul strategiilor active de trading, cum se spune acum. Dar, ca o comparatie, mie mi se pare mult mai „risk on” parabola celor 10 talanti ;)

    https://www.biblegateway.com/passage/?search=Luke+19:11-27

    Frumos articol, felicitari.

    • @ r2

      Mulțumesc pentru trimitere. Am citit parabola. Mai interesantă decât morala mi se pare politica lui „iei ce n-ai pus și culegi ce n-ai semănat”. S-ar zice că băieții noștri deștepți citesc biblia mult mai mult decât credem noi. ;)

  5. m ati facut curios si l am cautat pe delian. cind totu n jur ne buimaceste apelam la astrologie si antropologie. cap tuguiat ingust in zona frontala, ceafa lata si burta proeminenta. asadar nici o surpriza ca astrele lucreaza pentru el. iar voltaire are dreptate. banul nu trebuie sa stea in buzunar, pentru a ne crea vreo dependenta psihologica (fericiti sint cei saraci).trebuie sa circule via banci si offshore uri. ca sa inchei in (acelasi) bon ton (voltairian) si sa va confirm optimismul : orasele s pline de banci, loterii, cazinouri si case de pariuri. si nu de ieri de azi.

    • @ euripide

      Cu asemenea analize pertinente și conexiuni subtile între trăsăturile fizice și influența aștrilor, aveți toate șansele, domnule Euripide să contribuiți la ascendența astrologiei în sfera științelor extacte. ;) Cu simpatie,

  6. Saracul Voltaire, azi ar fi fost acuzat de „insider information”, „leveraged trading position” si altele asemenea. Noroc ca pe atunci era epoca luminilor iar justitia era administrata conform legii, nu dupa cum doreau judecatorii iubitori de „mentinerea justului echilibru intre interesul particular si interesul general al societatii”.
    Adica nu conteaza daca omul are dreptate conform legii, ca noi decidem!

    • @ IosiP

      Nu mă provocați că spun tot! :)

      Voltaire nu numai că a câștigat banii dar l-a și ironizat pe ministrul de finanțe Lepelletier-Desforts. Acesta din urmă, umilit și surprins, nu a vrut să plătească premiul, încercând să anuleze loteria și să nu achite câștigul. Numai că Voltaire nu doar facuse corect toate calculele dar, cunoscând de dinainte deznodământul fericit, examinase și toate considerente legale și administrative. A contestat la Consiliului regal refuzul ministrului și a câștigat procesul.

      Acestea fiind spuse și făcute, Voltaire a înțeles că va avea un dușman foarte puternic sus-pus și a dat să plece în Anglia unde (sic!) „nici un ministru nu este atât de puternic încât să atenteze la viața unui cetățean”.

      Dar a rămas în Franța, prietenii asigurându-l că Lepelletier-Desforts este atât de compromis încât nu va mai avea multă vreme puterea. Ceea ce s-a și întâmplat nu peste multă vreme, el fiind înlocuit de la administrarea finanțelor.

      Așa că punctele ridicate de dvs. sunt cât se poate de pertinente!

  7. Voltaire asta a fost o mare figura. :) Sint unii, pe un site furios, care il citeaza frecvent (dar doar in engleza). Citeva din vorbele lui:

    „When it is a question of money, everybody is of the same religion.”
    „Paper money eventually returns to its intrinsic value — zero.”
    „In general, the art of government consists of taking as much money as possible from one class of citizens to give to another.”

    „It is dangerous to be right in matters on which the established authorities are wrong.”
    „To learn who rules you, simply find out who you are not allowed to criticize.”
    „Judge a man by his questions rather than his answers.”
    „An ideal form of government is democracy tempered with assassination.”

    “It is forbidden to kill; therefore all murderers are punished unless they kill in large numbers and to the sound of trumpets.”
    „No snowflake in an avalanche ever feels responsible.”

    „Prejudices are what fools use for reason.”
    „The true triumph of reason is that it enables us to get along with those who do not possess it.”

    „Man is free at the moment he wishes to be.”
    *

    • @ Denis

      Este bine că e citat în engleză, ca dovadă de imparțialitate ;) , in conditiile în care despre franceză s-a clasicizat sintagma „limba lui Voltaire”. De altfel, și în Franța a fost foarte controversat și „mare figură” cum frumos spuneți.

      Dar nici în Franța nu se vorbește prea mult despre talentele lui in afaceri și despre pârdalnica loterie. Publicului larg îi sunt cunoscute ideile sale îndrăznețe împotriva abuzurilor monarhiei absolute (căreia altfel Voltaire îi dădea târcoale cu insistență, din motivele citate în text), a clerului, a intoleranței religioase și obscurantismului etc., care aveau să creeze o bază filozofică pentru revoluția franceză pe care n-a mai apucat-o, dar care l-a ridicat pe pedestalul pe care se află astăzi. Pe drept cuvânt, aș spune.

  8. „Sunt deficitar însă la necesara iuțeală de mână, în vreme ce nu mai pot conta pe nebăgarea de seamă a maselor largi de oamenii ai muncii și șomeri, care odinioară se lăsau surprinși de îndemânarea fragililor pioneri ai capitalismului mioritic, robuștii milionari de astăzi.”

    In primul rand sunteti deficitar la capitolul „limba romana”: nu se intelege daca
    ‘in vreme ce” semnifica simpla simultaneitate in timp sau cauzalitatea (mai corect ar fi fost „devreme ce” in ultimul caz).
    Hai sa va invat eu cum ar fi sunat in „unbroken Romanian”: „[…] de mana si nici nu mai pot conta […]
    In al doilea rand sunteti deficitar la capitolul „Cadrilater” (mai pe intelesul dvs.: „nu-l (mai) aveti; nici dvs., nici alt roman”), ceea ce se „vede” foarte bine din text. Mare frustrare pe „superiorii” astia de romani sa fie infranti de „niste inferiori”
    Deci, tot e bine ca nu sunteti deficitar la capitolul „frustrare”
    cheer up ;)

    • @ Bulgarul

      Domnule Bulgar, sper că nu sunteți chiar Delian Peevski, dar chiar și așa nu-mi retrag cuvintele. Ce vreți, e libertate de expresie pe ambele maluri ale Dunării!

      De altfel, am aflat despre el de la un jurnalist bulgar (1), deci nu ar trebuie să mă suspectați de eternul complex de inferioritate al românilor care vedeau odinioară meciurile de fotbal pe posturile TV ale bulgarilor. Recunosc că puteam să găsesc și modele neaoșe, nu ducem lipsă, avem și noi Delienii noștri, dar cinstit să fiu, la loteriile din România mi-am propus să câștig, nu la cele din Bulgaria.

      In privința Cadrilaterului, touché! Nu-l mai avem, e drept! Ultima dată când am fost la Balcic, auzeam împrejur mai mult românește decât bulgărește, deci nu cred că trebuie să luăm situația în tragic. Si, trebuie să admit, vecinii bulgari îngrijesc destul de bine Cadrilaterul.

      Mă bucur că iubiți limba română și pusesem mâna pe radieră să fac corectura sugerată de dvs. ex-cathedra. Dar în legitimă apărare vă spun că nu văd unde este greșeala. „Iuțeala de mână” și „nebăgarea de seamă” sunt condiții simultane pentru a realiza mârșavele acțiuni sugerate la care făceam aluzie în textul meu. Așa încât nu ar fi trebuit să aveți prea mari dubii cu privire la sensul locuțiunii conjunctivale folosite. Sensul de simultaneitate apare destul de limpede în context, riscul interpretării lui ca relație de cauzalitate fiind, după părerea mea, foarte mic. Apreciez însă, repet, spiritul critic.

      Trăiască prietenia de nezdruncinat între poporul bulgar și poporul român și să ne ierte directorii de loterie că suntem frustrați de vreme (2) ce nu mai câștigăm și noi o dată! ;)

      (1) Presupunând că nu mă credeți pe cuvânt – ceea ce mi se pare corect în zilele noastre – numele autoarei bulgare este Ina Mihailova și unul dintre articolele din care am aflat despre meritele politice ale lui Delian Peevski îl puteți vizita mai jos:

      http://www.nouvelle-europe.eu/en-bulgarie-une-politique-schizophrene

      (2) Veți fi observat desigur că – folosind expresia dvs. un pic cam aspră – am „spart” în două bucăți adverbul „devreme” pe care le-am folosit cum se cuvine în locuțiunea conjunctivală vecină și prietenă „de vreme ce”, care în comentariul dvs. sunt îmbrățișate într-un singur cuvânt. Asta pentru eventualitatea în care intră pe-aici un copil nesupravegheat, că noi adulții ne înțelegem bine între noi. ;)

      Mai poftiti pe la noi!

      • 1. .Se zice corect „libertate de exprimare”, nu „de expresie”
        2. „devreme” a fost o eroare de tastare, stiu ce inseamna „devreme”, si, ca sa va
        conving, o sa va dau un exemplu: „nu e prea devreme sa consideram ca autonomia teritorial-etnica a secuilor va fi re-obtinuta de ei (dupa ce au obtinut-o in perioada dejista)”.
        3. degeaba tot incercati sa-i dati o tenta umoristica, pentru mine e clar ca sunteti un frustrat, foarte probabil, romaniamare-o-fil, interbelicist care moare (figurat vorbind, se intelege) de ciuda ca li s-a „furat” romanilor Cadrilaterul. Cum de ti-ai gasit sa te iei tocmai de bulgari? De cate ori te-ai luat de sarbi in articolele dumitale? Esti comic de-a dreptul.
        4. avand in vedere ca Bulgaria n-a beneficiat de autonomie in cadrul Imperiului Otoman si ca si-a obtinut independenta abia la 30 de ani dupa Romania, ca a avut de pierdut nu numai teritorial, ci si economic din cauza atacurilor marsave ale vecinilor, ca cel romanesc din 1913, faptul ca suntem unde suntem si sunteti unde sunteti ar trebui sa va faca sa va sinucideti de rusine. Exista numeroase capitole unde va dam clasa: turism, autostrazi etc.
        5. Ca la BalciK se vorbeste (?) mai mult romaneste decat bulgareste, n-are nicio importanta, este vorba de turisti care ajuta economia bulgara, ii ajuta pe cei care „au scos-o la produs pe regina maria” (mai precis „castelul” ei), cum poetic se exprima un intelectual interbelic-o-fil ca dumneata. Si de aici se vede ca aveti pretentii teritoriale la adresa Bulgariei, ce importanta are constatarea ca s-ar vorbi mai mult romaneste?
        Va trebui sa va invatati sa scrieti Balcik, Kavarna, Kaliakra, ca BelogradciK, Kozlodui.
        Sumla (Sumen), Rusciuc/Rusciuk (Ruse), Sistov (Svistov), Plevna (Pleven) sunt arhaisme nefolosite azi. Deci va trebui sa scrieti Dobrici, nu Bazargic (apropo Pazargic ar fi trebuit sa sune dar acum nu mai are nicio importanta). Altfel va dati de gol ca aveti pretentii teritoriale.

        • @ Bulgarul

          Sunteți prea serios pentru mine și vă cedez cuvântul, nu înainte de a vă da asigurări că nu am pretenții teritoriale asupra domniei voastre și a stațiunii Balcic, alta desigur decât o cameră de hotel, pentru când oi mai veni ca turist, dar numai pentru vreo săptămâna.

          Imi pare rău că v-am supărat.

        • De curiozitate, care-i legatura intre situatia istorica a Bulgariei si existenta coruptului Delian Peevski? Chiar credeti ca daca romanii nu ar fi atacat „marsav” in 1913 Bulgaria de astazi ar fi fost un stat de drept?
          Si – de curiozitate – cui credeti ca-i apartine de drept Cadrilaterul, si de ce?

        • @Bulgarul
          „1. .Se zice corect “libertate de exprimare”, nu “de expresie””. Poate in Bulgaria. Textul d-lui Dumitriu este captivant tocmai prin utilizarea acestor figuri de stil.
          Daca e posibil, intr-o forma asemanatoare textului autorului, poate ma ajutati sa inteleg ce v-a nemultumit atat de mult, in aceste randuri asternute cu pana si nu cu stiloul sau tastatura de dl. Dumitriu. Adresa mea de e-mail este [email protected]. Ca sa nu impietam contextul.

          • nu inteleg despre ce ati vrea sa vorbim. Despre Cadrilater, despre „palatul” reginei maria si „scoaterea la produs” a lui?

  9. Cred ca din acest excelent text ar reiesi si vreo 2-3 idei cu sansa de a fi „mai” ;) unanim impartasite…de ex:
    – n-ar fi inutil daca am incerca sa separam „omul” de „opera sa”!
    Gandirea in general si judecata semenilor ne-ar fi mai limpezi, poate, mai calme in orice caz, deziluziile (gratuite!) mai putine, cu cerititudine, si am mai evita si amalgamuri care, generand confuzie, ne impiedica practic sa vedem…clar!?
    – loteria este o inventie formidabila, care cred ca merita si o alta abordare…Provocarea pe care o suscita, tentatia la care rezistam sau nu, si cu ce pret (?), modul in care ne gestionam imaginatia, visele sau iluziile, etc., pot fi exercitii de autocunoastere de-a dreptul unice!
    In ceea ce ma priveste, i-am dat dreptate lui O.Wilde care avertizase ca „putem rezista la orice, dar nu si la tentatie!”, fara sa regret insa „cotizatiile” :) pe care le-am achitat cu regularitate, pentru ca am inteles ca a nu risca este un risc prea mare, pentru mine. Cu gestionarea iluziilor, inevitabile, a fost un pic mai complicat…dar, sfatuita de W.Faulkner si de Napoleon 1, le-am transferat in domeniul acelui „posibil” la care voi ajunge intr-o zi, pe alte cai, probabil, dar voi ajunge!
    Referindu-ma strict la bani, exista 2 metode de castig garantat, fiecare fiind infailibile:
    1.sa nu joci !
    2.sa cumperi loteria, cazinoul…si sa continui sa nu joci !

    • @ Ela

      Mulțumesc frumos pentru conversație, care mă îndeamnă să spun:

      1. Sunt de acord cu dvs. Operele trebuie să fie judecate separat de viața autorului. Mai ales când detractorii unui creator nu gasesc în operă argumente potrivnice valorii și atunci le caută în viața personală.Verdictul lui Eminescu este limpede: „Toate micile mizerii unui suflet chinuit/ Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce a gândit”. Iar când autorii au intrat în posteritate de curând este bine să mai așteptăm până să invocăm viața personală în detrimentul operei. Mai acum un an, pe acest web-site, cineva ștergea dintr-o trăsătură de condei orice semnificație a operei interbelice a psiho-sociologului Constantin Rădulescu-Motru, pe simplul motiv a apucat să mănânce o pensie comunistă. Acești aprigi judecători, de fapt, gândesc ca proletcultiștii anilor ’50 care anulau opera lui Lucian Blaga pentru că mâncase o pâine de la „burghezo-moșieri”. Contemporanii mai puțin talentați ai scriitorului Petru Dumitriu vor acuza la nesfârșit scrierea romanului „Drum fără pulbere”, o formă perfectă cu un conținut ideologic infam. Nu-s drepte și nici de folos astfel de extremisme.

      2. Cu toate asta, timpul, detașarea, ieșirea creatorului din contemporaneitate și intrarea în clasic, ar trebui să permită o abordare a operei în context. Asta, mai ales în cazul marilor personalități, pentru a înțelege de unde își trage seva creativitatea, care nu provine exclusiv din ADN-ul din dotare. De aici și numeroasele „Viața și opera lui …” care marchează istoria creației umane, mai ales în domeniul literaturii.

      3. În cazul lui Voltaire, personaj extrem de controversat pe timpul vieții sale (închis, exilat, interzis) este greu de separat viața de operă, pentru că, așa cum noteaza biografii, mult din tot ce scria avea trimitere directă la detalii ale vieții sale personale și ale inserției sale directe în societate, ca om. Posteritatea a fost cea care a distilat enunțurile și valorile perene dintr-o opera care aveau conotații circumstanțiale. Revoluția franceză l-a adus în pantheon, dar se poate prezuma cu just temei că dacă nu ar fi murit de moarte bună înainte, ar fi sfârșit pe eșafod, după.

      4. În cazul pârdalniciei loterii, eu am pus-o în nobila companie a lui Voltaire pentru ineditul situației. Am reținut ca Voltaire însuși, lucid și sarcastic, el care dădea târcoale înaltelor curți pentru folose materiale și sociale, știa că nu poate avea o deplină libertate de creație, dacă depindea excesiv de bunavoința bogaților și sus-pușilor:

      „Ne plaindrez-vous pas un pauvre diable qui est bouffon du roi a cinquante ans? ”

      5. Buna stare materială la care a ajuns mai târziu i-a permis să se auto-declare cu adevărat liber. Mai mult, transformarea domeniului Ferney dintr-un ținut de mlaștini într-o zona agricolă prosperă i-a permis lui Voltaire să exclame că este primul filozof care pune direct în practică propriile idei (se referea la considerațiile sale din tinerețe asupra agriculturii).

      • Sa inteleg ca o carte intitulata „Efectele malnutritiei si hipotermiei asupra organismului uman” ar trebui sa devina referinta in facultatile de medicina, chiar daca autorul este (a fost) Josef Mengele?

        • @ iosiP

          Desigur, nu! Nu trebuie să generalizăm. Eventual facem un plagiat masiv, republicăm cartea sub pseudonim fără note de subsol, ștergem urmele lui Mengele și continuăm cercetările dacă ele vor face bine cuiva. ;) Aliații au știu și în est și în vest să se folosească de expertiza unor savanți naziști. Dar nu trebuie să cădem în extreme….. Amintiți-vă de Slavici, care era germanofil și a fost întemnițat pentru opinase pentru intrarea României in război alături de Germania. A fost și șters din cărțile de lietratură.

          Iar oamenii – am învățat de curând în la lecția democratică a libertății de expresie – trebuie judecați după fapte, nu după ideile lor. Mengele este odios prin faptul că nazismul, care nu ar fi intrat în istorie dacă ar fi rămas o teorie printre multe altele, uitate, s-a transformat în practică de guvernare.

          Până și în seriile statistice, pentru a se stabili trendurile, se elimină valorile aberante.

          • Sunt o valoare aberanta (sper sa nu ma elimine) si ceva ma face sa cred ca nici dumneavoastra nu va inscrieti in „trend”: clopotul lui Gauss e bun, doar ca ramane de vazut cine sunt clopotarii – putini il pot face sa „cante” ;)

        • Desigur, da, daca scopul scuza mijloacele!
          Mi se pare grav sa se ignore rezultatele probante ale unor experiente datorita conditiilor abominabile in care au fost facute, si sa se cheltuiasca bani si timp pentru a se ajunge la acelasi rezultat, „accesoriu” cu pretul catorva altor vieti, pierdute insa „acceptabil, in mod civilizat”. Este o ipocrizie!

  10. Imi pare ca e o frustrare foarte mare tocmai la colegu’ bulgar care tot ne duce la Cadrilater si Balcic, desi nimeni nu intelege ce legatura are cu articolul.

    Cat despre Peevski, e un personaj poate mai putin sinistru decat Voiculescu, insa mai tragi-comic pentru tara vecina. Totusi, Romania este din acest punct de vedere mult inaintea Bulgariei, poate cu cel putin 10 ani. Mogulul nostru a fost inchis si sanctionat ca atare de o justitie functionala. In Bulgaria parchetul e inca controlat de mafia politica, cam ca in Romania anilor 90.

    • Sunt incantata sa aflu ca Romania se afla inaintea Bulgariei intr-un domeniu, si vreau sa cred ca ceea ce spuneti nu este doar o opinie personala, ci si „oficiala”.
      In ultimul timp aflu,de ex, ca Bulgaria a devenit primul exportator de lavanda din lume(!), luand astfel locul Frantei, iar despre Ro ca ocupa (statornic!) primul loc in UE la mortalitate infantila…
      In contextul purei realitati imi permiteti, poate, sa afirm cu cinism (?) ca, intre 2 tari profund corupte, ma intereseaza mai mult rezultatele concrete obtinute in ciuda flagelului, si mai putin „nuantele” care ar diferentia nivelul coruptiei, dificil de remarcat „cu ochiul liber” ;)
      Multumesc, totusi, pentru vestea buna!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petru Dumitriu
Petru Dumitriu
Petru Dumitriu este lector de diplomație multilaterală pe platforma online a DiploFoundation. Autor al două lucrări de specialitate: “Sistemul ONU în contextul globalizării: reforma ca voinţă si reprezentare”, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008 și “La capacité de négociation de l’Union européenne au sein de la Commission des droits de l’homme des Nations unies”, Institut Européen de l'Université de Genève, Collection Euryopa, Etudes 48, 2007, republicat de Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) în 2008. Coautor al unor lucrări de specialitate editate în Elveția, Finlanda și Turcia. Ultimul articol publicat este o contribuție la volumul “Persuasion, The Essence of Diplomacy”, DiploFoundation and Mediterranean Academy of Diplomatic Studies, 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro