vineri, martie 29, 2024

Lucian Boia: la ce servește istoria?

Lucian Boia se întreabă, în binecunoscuta sa carte*, dacă România nu este cumva o “țară defectă”.

O întrebare la care nu este greu de improvizat un răspuns. Dificil este însă a detecta defecțiunea, pentru a ști unde trebuie reparații sau înlocuite piesele nefuncționale. Bine că nu vorbim despre un popor defect, pentru că atunci ne-ar fi mai greu să-l înlocuim. Un import masiv de nemți ar fi cam scump și ne-ar da balanța comercială peste cap. Secuii sunt gratuiți, ce-i drept,  dar nu suficienți, chiar dacă i-am număra de mai multe ori, cu tot cu steagurile respective.

Lucian Boia este cel mai cunoscut istoric român în strainătate. Prin urmare, se cuvine să-i luăm afirmațiile în serios. La urma urmelor, istoria n-o fi știință, dar este totuși o disciplină academică. Doar că nu se exprimă prin legi imuabile, ci se rescrie din vreme în vreme, în funcție de direcția vântului.

Paradoxal, cu cât sunt evenimentele mai îndepărtate iar izvoarele istorice mai puține și mai greu de interpretat, cu atât ni se par mai certe. Deja multe mituri și legende au trecut cu cățel și purcel din literatură în istorie și s-au instalat confortabil pe rafturile certitudinilor.

Dimpotrivă, cu cât evenimentele sunt mai aproape de noi, cu atât ele sunt mai ambigue. În abundența de informații și mărturii nu mai suntem capabili să distingem între fapte și semnificația lor, pe de o parte, minciuni și manipulare, pe de altă parte.

Iacătă, putem băga mâna în foc că Mucius Scaevola și-a băgat mâna în foc înaintea erei noastre, dar nu știm cine a tras foc cu foc în decembrie 1989. Iar de izvoare istorice nu am dus lipsă atunci. Bunăoară izvoare televizate direct la fața locului și interpretate cu talent de regizori, actori și distinsul poet Mircea Dinescu, care se făcea atât de convingător că lucrează. Plus alți martori luptători – cu vremea tot mai mulți – care au participat fie direct la revoluție, fie direct la drepturile care aveau să li se cuvină.

Cu tot respectul față de Lucian Boia, în reflecțiile asupra indispozițiilor de care suferă România, el nu face decât să confirme paradoxul.

Să mă explic! „De ce este România altfel?” are 16 capitole, nepunând la socoteală prologul și epilogul, dar în fond are două părți.

În prima parte se exprimă istoricul, de la înălțimea autoritară a cunoașterii sale, cu explicații convingătoare și greu de contestat. Iată câteva dintre ele, unele formulate memorabil pe care poporul cititor al contributors.ro le știe probabil pe dinafară:

  • Întârzierea politică, instituțională și  culturală a statelor românești („Evul  Mediu începe în spațiul românesc atunci când în Occident se apropie de sfârșit”)
  • Situarea perpetuă la periferie, fie a Imperiului Roman, fie a celui Bizantin, fie a Occidentului („o zona „vagă” a continentului, având, indiferent de unde am privi, o condiție de frontieră”)
  • Dependența de împrumuturi și imitații  („Toate modelele culturale sunt de import”)
  • Slăbiciunea, în ciuda autoritarismului, a statului care nu punea principiile de guvernare și interesul colectiv deasupra celor personale și de grup („…în  fruntea țărilor române ajungea cine putea. Cu prețul conflictelor interne și al intervențiilor din afară…”).

Urmează explicarea complexelor de inferioritate și a formelor fără fond, constante ale evoluției României în perioada sa de modernizare, și prăbușirea democrației în perioada interbelică. Ca și oportunismul alunecos pe planul alianțelor internaționale, trei pași la stânga binișor și alții trei la dreapta lor, care au condus, crede istoricul, la pierderea credibilității și a onoarei. (Apropo, nu credeam că mai apuc să aud pe cineva vorbind despre onoare în România!)

Convertirea masivă la comunism primește o explicație inteligentă: „s-ar zice că egalitarismul comunist a fost pedeapsa primită de România pentru inegalitarismul anterior”. Obișnuința obedienței față de putere și duplicitatea sunt înfipte în insectarul continuității lor istorice, risipindu-se iluzia că au venit o dată cu comunismul și aveau să plece odată cu acesta.

Și uite-așa Lucian Boia ne aduce din istorie în prezent.

În partea a doua, ilustrul istoric pierde din serenitatea studiului academic și coboară spășit la nivelul străzii, al cetățeanului de rând, care constată simptomele, dar nu are tratament. Cu o construcție anecdotică déjà vu (mineri, diplome pe bani, plagiate, emigrare, frunză verde, gunoaie, țigani, referendumuri), Lucian Boia ne scoate din bibliotecă și ne retrimite la televizor. Observă și domnia sa ce observăm și noi, înțelege cât înțelegem și noi.

Redutabilul autor devine contemporanul nostru, la fel de resemnat în a accepta, fără speranță, ceea ce descrie atât de bine:

În spațiul acesta de tranziție, de anevoioasă, de nesfârșită tranziție, se întinde, triumfătoare, mahalaua”.

E adevărat că Lucian Boia recunoaște că nu are soluții, iar competența sa, ca istoric, se oprește la ziua de azi. Dar parcă franchețea asta nu mă încălzește.

Oare chiar să nu mai servească la nimic istoria?

________________

*De ce este România altfel?, Editura Humanitas, 2012.

Distribuie acest articol

77 COMENTARII

  1. In postromânism, istoria nu serveşte la nimic, din moment ce nu exista o lucrare de nivel academic privind Revolutia si Contrarevolutia (cu terorism şi mineriada cu tot), nu avem curent unionist, nici monarhist, nici macar unul antibolsevic. Poate literatura sa fi „spus” câte ceva!

    • Dl. Camelian Propinatiu

      Literatura, într-adevăr „spune” mai mult și adesea mai convingător. Și poate că degeaba accedem la cunoștințe „obiective”, că viața și aspirațiile noastre tot subiective sunt.

      Dar, sigur, ar fi bine să fim conectați la curent. La oricare dintre ele: ne-am mai putea orienta și noi opțiunile în funcție de idei și nu doar de persoane.

    • He,he, pana la revolutia din 89 trebuiesc lamurite multe alte chestii, unde-au disparut dacii, ce s-a intamplat vreo 700 de ani pe pamanturile astea…

  2. Istoria serveste la definirea identitatii unei natiuni sau unui popor.
    Cum citim istoria este important.
    Este constatat ca traduceri gresite genereaza confuzii enorme si in final in baza acestora
    se scriu carti de istorie total eronate .Aceste carti devin baza unui lung sir de alte carti care si ele poarta interpretari gresite si uite asa istoria devine total alta si ne intrebam cei cu noi.
    Gresala porneste din tendinta primilor istorici romani,ardelenii,Balcescu de a descrie romanii ca un popor.Ei au fost o natiune tot timpul.Bilingva sau trilingva.Dar nu este asta nimic neobisnuit in Europa acelor vremuri cand toata lumea era bilingva sau trilingva.Se vorbea putin si 200-300 cuvinte te faceau vorbitor de limba.
    Daca veti privi romanii ca o natiune incepand cu anul 106 veti intelege cu totul altfel istoria si totul va capata sens.
    Si avand sens explica starea de azi a natiunii.
    Dl.Lucian Boia se intreaba daca Romania este o tara defecta.Nu nu este.
    Nu este locul sa argumentez aici dar toate isi au raspuns daca citesti corect istoria.

    • Dl. Francisc

      Sunt absolut de acord cu logica dvs. Este important cum citim istoria.

      Dar trebuie să recunoaștem că este important și ce fel de istorie citim. Una este să citim istoria scrisă de cronicarii personali ai glorioșilor domnitori și alta să citim istoria scrisă de dușmani ca mă exprim generic.

      De pildă, unii istorici susțin că „imaginea” negativă asupra familiei Borgia provine din faptul că s-au colectat doar mărturiile clanurilor ostile, care nu erau nici ele uși de biserică, deși papi au fost produși de mai multe familii italiene. Cei care reevaluează rolul lui Gingis Han în istorie susțin că este normal ca lumea să fie terifiată din moment ce istoria lui era scrisă de victimele sale.

      Istoria Romăniei a fost rescrisă de vreo patru ori in mai puțin de un secol.

      Dacă ați scrie istoria unei singure zile, cea de ieri, ați putea-o face în mod obiectiv?

      • 19 Iulie 2013 AD
        Istoria zilei
        Spre seara romani s-au retras invinsi pe la casele lor.O noua lupta pierduta.Inca odata romani au pierdut batalia cu capitalul invadatorilor alogeni.Sunt tristi romanii.
        Tradati de cnezi lor ,romanii au continuat si astazi sa lupte in palcuri razlete.Lupta dureaza de prea mult timp.Simt romanii ca nu mai pot.Lupta este inegala.Romanii lupta fiecare cum poate: cu o cultura de legume,cu un lan de cereale,cu un mestesug sau un mic srl.
        Dusmanul e puternic ,este bine inarmat cu capital.
        Cnezi romanilor i-au tradat rand pe rand.
        S-au vandut dusmanului.
        Si au vandut cnezi tradatori si masinile de razboi economic,care au ajuns la fier vechi.
        Au vandut cnezi padurile,petrolul si resursele.
        Invadatorii asemenea hunilor sau tatarilor otomanilor sau avarilor s-au insinuat cu momeli si paralute in conturile offshore ale cnezilor.
        Invadatorii migratori dupa resurse I-au cumparat pe cnezi tradatori ,care viclean acum incerca sa-i faca pe romani sa nu mai lupte.
        Si multi romani au cedat cu obida s-au resemnat si s-au retras la tara unde supravietuiesc din truda zilnica.
        Sunt insa romani care inca lupta zilnic.Cu disperare si teama in suflet ca ne va disparea neamul roman.
        Lupta in palcuri razlete ,fara sa stie unii de altii.
        Fara legatura intre ei.
        Nu se pot gasi si cunoste.
        Sunt periculoase drumurile si multi necunoscuti se prefac prieteni numai ca sa te tradeze.Si pun cainii pe romani luptatori.
        Romanii adevarati nu tin cainii.Cainii nu sunt buni.Latra si te dau de gol.Aude dusmanul ca acolo sunt oameni.
        Romanii adevarati au lupi .Lupii nu latra.Ii apara lupii pe romani.
        Lupii sunt tacuti si ca umbre ale trecutei maretii a Romei Imperiale si Daciei Regale inca pazesc pe romanii adevarati.
        Si cand urla se infioara dusmanii .Ca le e frica de lupi.
        Asteapta romanii sa vina Voievodul lor sa sune buciumul dreptatii si sa-i adune in falnice legiuni romane.
        Care marsaluind disciplinat prin istorie sa isi ia revansa si sa invinga dusmanul.
        Sa isi recucereasca mosiile strabune.

        Asta este istoria zilei de 19 Iulie 2013 Anno Domini.
        Scrisa pentru vesnicie fara patima si fara minciuna de Francisc

  3. Pe la începtul anilor ´80, mergînd pe stradă de braț cu mama, ne-am întîlnit cu o vagă cunoștință de-a ei (poate vreo fostă pacientă). După cîteva banalități formale, femeia izbucnește: Doamna Doctor, eu cred că TOATĂ ISTORIA ROMÂNIEI E UN FALS ! NU SE POATE ca în trecut noi să fi fost atît de curajoși, iar acum ATÎT DE LAȘI !

    Venită din partea unei persoane relativ modeste d.p.d.v. intelectual, frazele astea disperat-exasperate au avut asupra mea un efect trăznitor. Și prin căpățîna proprie zbîrnîiau idei similare, dar multiple scrupule „științifice” îmi interziceau verbalizări atît de simple și nemiloase.

    Ar mai fi de pus unele întrebări: SINGURA lucrare de sinteză privind România în Primul Război Mondial este cea a lui Constantin Kiriţescu, deja citată. Ori, respectivul NU era istoric. Ulterior tot el, ŞI NUMAI EL, a scris „în sertar” o lucrare similară despre al Doilea Război Mondial, înfruntînd mari dificultăţi şi pericole din partea regimului comunist.

    Cum din 1989 au trecut nişte decenii, pare curios, ba chiar de-a dreptul suspect, că NICI MĂCAR UN ISTORIC (sau vreun colectiv format din astfel de scociorîtori ai trecutului) NICI MĂCAR NU A ANTAMAT vreo acţiune în acest sens. Unele volumaşe ale Profesorului Boia ciupesc subiectul pe la margini şi, trebuie să recunosc, fără ele nu aş fi fost capabil să interpretez corect datele din Almanahul Minerva (1911-1916).

    Dar restul legiunilor de „specialişti”, împăunaţi cu doctorate, masterate şi alte zorzoane academice, CE FAC ? Ling sîrguincios pergamente medievale ? Se ceartă pentru ipoteticele dacisme brînză, mînz, spînz ?

    Sau meditează privind departe în adîncurile istoriei ca-ntr-un putz unde sub fiecare piatră clipoceşte cîte un adevăr proaspăt şi rotund ca o gogoaşă. Şi savantul îşi întinde laba albă de intelectual şi culege tocmai din secolul opt sau nouă gogoaşa bine rumenită şi o înfulecă pe îndelete, după amiaza, la umbra nucului bătrîn… (Leonida Neamţu, Jurnalul oficial al misiunii Scorbowsky)

    Ce pericole le închid gura ? Ce cîrcei antebelici (sau postcomunişti) le paralizează degetele ?

    O fi lenea, bat-o vina ?

    „Sertarele” secolului abia trecut zac goale, iar sufletele noastre bîntuie printre platitudinile propagandei şcolare încercînd să însăileze ceva din minciunile cu iz de fazan fezandat eructate pe micile ecrane de diverşi manipulatori. Mai tineri sau mai… ante-decembrişti.

    • Dl Vasiliu Mircea Paul

      Nu-mi trece prin cap să clintesc nici o silabă din comentariul dvs. care este foarte solid și convingător în sine.

      Dar pe lîngă faptul că ați evocat istoria lui Kirițescu, o lectură care m-a entuziasmat peste măsură în anii ’80 când am citit-o, mi-ați făcut o surpriză extrem de plăcută aducându-mi aminte de Leonida Neamțu și misiunea Scorbowsky. Sper că cineva a reeditat cărțile lui Leonida Neamțu. Mulțumesc pentru evocare, uitasem cu totul de el, și ce spirit, ce inteligențăÎ

      • Din pacate Leonida Neamtu este neglijat ba chiar dispretuit desi a facut mai multa „disidenta” decit motanul Arpagic. Iata un exemplu din „Febră de origine necunoscută”, 1967, pag.305-306

        Pe bancheta din faţă, doi bărbaţi schimbau cuvinte:
        ― A vrut să încrucişeze cartoful cu sfecla, ca să iasă portocale…
        ― Ştiu… Şi ce a ieşit ?
        ― Nimic… Pe urmă a vrut să încrucişeze grîu cu ridichi, ca să iasă piersici…
        ― Şi ce a ieşit ?
        ― Tot nimic…
        ― Aha…
        ― Aha…
        ― Chiar că aha…
        ― Nici încrucişarea conopidei cu sfecla n-a reuşit… Şi nici a bostanului cu secara…
        ― Aha…
        ― Chiar că aha…
        ………………………………………………………..

        ― N-a reuşit nici încrucişarea salatei cu plopul… Tot spanac a ieşit…
        ― Măcar de-ar fi ieşit spanac…
        ………………………………………………………..

        ― Nici încrucişarea căpşunilor cu lămîiul…
        ― Nici…
        ― Nici…
        ― Era absurd…
        ……………………………………………………….

        ― Nici încrucişarea lupilor cu oile n-a reuşit… Cum era să reuşească ?
        ……………………………………………………….

        ― Dar ştii că a încercat să încrucişeze un curcan cu o fasole… A făcut vîlva mare…
        ― Şi ce a ieşit ?
        ― Tot nimic. În afară de vîlvă.
        ― Era de aşteptat…
        ― Era, dar vezi că unii l-au luat şi-n serios…
        ― Dar ăla, a reuşit să încrucişeze curcanul cu fasolea ?
        ― Da de unde ! Nici măcar în vis…

        Pentru cei de astazi aluziile directe la Miciurin si Lisenko nu mai au nici o relevanta.

  4. S-au schimbat, se spune, multe lucruri in Romania din 1989 incoace. Unul este continutul casetelor editoriale, din care lipseste acum tirajul cartilor, informatie intotdeauna prezenta inainte de revolutie. Pentru cartile de poezie, de exemplu, aparute in seria Luceafarul, tirajul era de 8.000 de exemplare. Sadoveanu, Cezar Petrescu, Rebreanu aveau tiraje de 50.000. Iar recordul, amintit de un text publicat nu de mult de Ion Simut, a fost numarul incredibil de exemplare tiparite ale Castelului lui Franz Kafka, aparut in Biblioteca pentru Toti cu un tiraj de 117.500 in 1968.

    In Romania tranzitiei, tirajul cartilor a devenit secret. Majoritatea titlurilor noi apar, probabil, in 1.000 de exemplare. Asa ca o carte publicata pana acum intr-un tiraj de 50.000, „De ce este Romania altfel? (editia a II-a adaugita, Humanitas, Bucuresti, 2013) trebuie considerate un eveniment de cea mai mare importanta.

    Fata de cine, sau ce, este Romania altfel? Fata de Occident, desigur. “Occidentalul, pe partea lui buna, e organizat si riguros; pe partea cealalta, e prea rigid” crede Boia. In schimb, “Romanii se organizeaza ca vai de lume, dar improvizeaza cu talent”. In contrast cu ce se spune de mai toata lumea, istoricul istoricul insista ca romanii “nu sunt mai destepti decat ceilalti (nici mai prosti), sunt mai descurcareti” De la inceput, asadar, ne mutam repede de la de ce este Romania altfel, la de ce sunt romanii altfel. O asemenea formulare poate duce repede la pacatul stereotipizarii, mai ales pentru ca Boia ne face clar faptul ca se gandeste la romanii etnici, de credinta ortodoxa. Iar daca ajunge in aceasta capcana, Boia o face cu ochii deschisi, “Romanii sunt prea putin politic corecti, asa cum cere actualul model occidental, ceea ce poate fi si rau, dar e si bine, dupa caz; intr-o dezbatere intelectuala, ma simt, intr-un fel, mai bine in Romania”.

    Diferenta dintre romani si occidentali are, dupa Boia, un numar restrans de explicatii. Intai, intarzierea, politica, institutional si cultural. Pana “in secolul XIV, teritoriul viitoarelor tari romane nu produce nici un fel de text, nici un document”. Doar putin mai tarziu, “cand principatele romane abia apareau pe harta Europei” , la Praga exista o universitate, cu 500 de ani inaintea celor din Romania. Apoi, existenta unei elite care nu se poate defini decat prin imprumut, trecand de la modelul slavo-bizantin (prin filiera bulgareasca) la cel turco-fanariot, si apoi francez (de fapt belgian, cel putin in ce priveste armatura constitutionala a statului modern). In sfarsit, instabilitatea politica, care “genereaza arbitrar si e reponsabila de absenta unor proiecte de anvergura”.

    • „Romanii sunt prea putin politic corecti, asa cum cere actualul model occidental…”

      Sunteti absolut convins ca Occidentul este absolut corect din punct de vedere politic ca sa fie un model ?

      • Claudiu

        Din păcate, nu! Uneori eu îmi spun, cu gândul la promovarea României la rangul de democrație: „când să trecem și noi în clasa a doua, s-a dărâmat școala!”

      • Sunt cuvintele lui Boia.

        Personal, nu pot vorbi despre Occident in general ci numai despre Statele Unite. Si nu stiu nici un politician de aici care sa spuna, cam a facut-o Basescu, ca „nu e manager, femeia roma” sau ca nu vede „oameni cu ochi oblici” in Republica Moldova.

    • Pardon ! La un moment dat si in comunism a disparut tirajul din caseta, dupa care a reaparut. Nu pot preciza anii dar undeva in a doua jumatate a anilor 1970. De altfel nu vad relevanta acestor cifre mai ales ca in alte tari nu se practica. Pe de alta parte hirtia era mizerabila mult inainte de finalul epocii ceasca – tot ce am se inroseste cu exceptia unor tiparituri mai dichisite (foarte rare).

    • Peter Manu

      Impărtășesc fără rezerve explicația dvs. ca pe una dintre mai multele plauzibile. Doar că termenul de comparație, Occidentul, nu este poate singurul. Indrăznesc să spun că Romania este altfel și față de ceea ce credem noi că ar putea fi.

    • apreciez intentia dvs si a domnului Dumitriu de a oferi cititorilor un ghid de lectura a cartii domnului Boia. sunt sigur ca este foarte util ca cineva sa explice publicului larg ce a vrut de fapt sa spuna domnul Boia in carte. noi, cititorii obisnuiti, putem face greseli de interpretare si poate ca nu sesizam nuantele pe care dvs si domnul Dumitriu le surprindeti atat de bine. ce sa facem, ne descurcam si noi cum putem. dar poate ca n-ar fi rau sa ne spuneti cu ocazia asta si parerile dvs despre acest subiect. cum spune si dl Boia, ne putem lipsi si de political correctness, la nevoie – cel putin in cazul meu sper ca e suficient de clar. domnule doctor, bring it on ;)

  5. Dar cum se explica ca romanii care pleaca din Romania reusesc si se afirma in tarile in care sunt aceeptati ca noi cetateni?

    Cred ca problema in Romania este una legata de sistem.
    Problema de sistem se poate corecta prin actiunele componentilor ei, adica oamenii.
    Dar vor ei, isi doresc acest lucru?

    O mica problema de sistem – lipsa transparentei.
    Cum s-ar putea impune transparenta in actualul sistem? –
    Lipsa transparentei duce la tot felul de deviatii si intareste obiedenta fata de putere, dublicitatea, serveste formei fara fond.
    Este relativ simplu intr-un stat care garanteaza drepturile omului si are acces ;la tehnologia informatiilor si internet.

    Istoria este necesara, cu atat mai mult cu cat ea iti arata repede punctele slabe si unde ar trebui sa iti concentrezi actiunile pentru a corecta erorile.

    Dar la final as intreba:””Incotro doreste romanul se mearga?””
    Caci aceasta mi se pare intrebarea cheie.
    Daca nu vrea sau poate nu intelege romanul o sa bata pasul pe loc, tot pe loc pana o sa rasara busuioc si cam atat…

    Cu bine spre mai bine!

    • Eu

      Și eu cred că dincolo de sporovăiala televizată și grimasele astea politice care schimonosesc fața României, binele trebuie să vină din transformarea noastră personală, individuală, voluntară. Instalatorul să-mi repare țeava. dentistul să mă plombeze bine, judecătorul să-mi facă dreptate etc. etc. Toți vrem să schimbăm lumea, dar nu suntem dispuși să începăem cu noi înșine.

    • „Dar cum se explica ca romanii care pleaca din Romania reusesc si se afirma in tarile in care sunt aceeptati ca noi cetateni?”

      Explicatia se numeste „survivarship bias”.

      • R2: survivorship bias

        Neavând nici cea mai mică idee despre ce înseamnă sintagma de mai sus, am căutat și reproduc două definiții pentru uzul celor care, ca și mine, s-ar putea să nu știe despre ce este vorba.

        “The tendency for failed companies to be excluded from performance studies due to the fact that they no longer exist. Survivorship bias causes the results of some studies to skew higher because only companies which were successful enough to survive until the end of the period are included. Similarly, mutual fund performance may be misleading due to survivorship bias if the fund family tends to merge or discontinue underperforming funds”.

        “The logical error of concentrating on the people or things that „survived” some process and inadvertently overlooking those that didn’t because of their lack of visibility. This can lead to false conclusions in several different ways. The survivors may literally be people, as in a medical study, or could be companies or research subjects or applicants for a job, or anything that must make it past some selection process to be considered further”.

  6. Imi permit sa reiau comentariul lui bsk la articolul lui Gratian Mihailescu „Interviul de dupa festivalul de jazz de la Garina” din 17 Iulie

    Incantatoare poveste.
    Dar si mai fascinant mi se pare faptul ca la randu-mi am avut aceleasi dileme pe care le-a avut autorul: DE CE suntem diferiti totusi de Ungaria, Polonia sau Cehia?
    Desi nu sunt o autoritate in domeniu, cateva intalniri cu unele scrieri mi-au permis sa imi conturez un raspuns la aceasta intrebare.
    Acest raspuns, daca imi permiteti, il voi creiona aici:
    1. Acum ceva ani mi-au picat in mana ceva harti ale Europei, de-alungul a 2000 ani. Erau 20 de snapshots ale situatiei politico-sociale din Europa, incepand cu anul 0 si pana in anul 200, din suta in suta de ani. La prima vedere nimic spectaculos, insa la o trecere mai rapida prin ele mi-a sarit in ochi ceva formidabil: intre anii 300 si 1200, zona capato-danubiano-pontica era singura marcata cu alb. Restul Europei era un organism viu: apareau/dispareau imperii, regate, kanate, ducate, voievodata etc…Aici unde suntem noi, nu era nimic. Timp de un mileniu nu a fost NIMIC. Nici macar o incercare timida de a crea un organism statal care sa se impuna o perioada mai lunga de timp. Iar acest fapt mi-a lasat un gust amar prin concluzia pe care am tras-o: in acest areal geografic oamenii nu au fost niciodata interesati sa traiasca in “comunitate”; sa lase deoparte interesele mici, personale sau cel putin sa faca unele compromisuri astfel incat interesul comunitatii sa primeze. Locuitorii acestor locuri nu au inteles niciodata ca daca ne e bine tuturor, ne e bine si noua ca indivizi. De aici si lipsa completa de viziune catre o forma statala de asociere.
    2. Tot ca urmare a unor scrieri am inteles ca forma cea mai dura de eradicare a “intelligentiei” unei natiuni s-a intamplat in perioada instaurarii comunismului in Romania postbelica. Niciuna din celelalte natii – polonezi (un popor cu o istorie fabuloasa), ungurii, cehii – nu si-a decimat intelectualitatea cu atata ferocitate cum am facut-o noi. Ori asta a creat o puternica lipsa de repere civice si morale de-alungul celor 45 ani de comunism. Doua generatii si jumatate s-au perindat pe aceste meleaguri in acest rastimp, iar cand am scos din nou capul in lumea libera nu am stiut pe cine sa urmam. Intr-o forma mai grava decat au facut-o vecinii nostri.
    Adaugati aceste doua mici concluzii personale la celalalte aspecte legate de arealul balcanic (otomanizarea, renasterea tarzie, pasoptismul fortat si modernizarea facuta pe repede inainte de Carol I) si cred ca vom avea o imagine un pic mai clara a raspunsului la intrebarea: DE CE?

  7. Aud adesea afirmatii similar celor facute de dumneavoastra cum ca Romanii sunt defecti, deficienti sau chiar bolnavi si deci incapabil in a fi intospectivi si nu pot decit sa ma intreb: care e motivul sau motivele pentru care faceti astfel de afirmatii contraversiale. Sa fie oare faptul ca contravesa creaza expunere si ca notorietatea e celebritate sau ca motivul e unul personal si subiectiv si e ghidat de factori economici si psichologici..
    Daca romanii sunt asa cum ii descrieti dumneavoastra atunci cum credeti ca sunt Albanezii sau Bosniacii ori chiar Bulgarii, Sirbii sau Ungurii ce sunt mult mai teribili decit Romanii.

    • Darrell

      Ah, ce frumos sună ultima frază. Face bine la moralul nostru scăzut.

      Putem să vă cităm?

      Se non è vero, è ben trovato

      • If you expect me to play the violin ant to tell you the Romanian are the salt of the earth you greatly mistaken. I know as well as anybody that you Romanians are not all that, and the difficult job ahead in changing those unfaltering perceptions about yourselves, your culture and society; and there is no chance on earth you will be able to do that in one generation.
        Are those perceptions correct and are they an accurate reflection of reality; I honestly don’t know, but what I do know for sure is that there is an undeniable correlation between perception or stereotype and reality.
        It will be incorrect and unfair to make an empirical evaluation of Romanian people outside Romanian Culture and Society for the simple reason that those 2 components have an essential role in “who we are as people”.
        To summarize: It’s quite possible; Romanians score low in all categories if you compare them with the Americans, British or Swedes but they hold their own next to their geographic neighbors.

        • Linda

          It is always reassuring to hear less emotional, but wise opinions, like yours. Coming from foreigners they are all the more precious. Thank you for paying attention to our discussion.

  8. Lucrarea dlui Boia nu e grozavă şi peste cîţiva ani, cînd lumea se va calma, se va observa acest lucru. Din păcate, în zilele noastre nu-ţi poţi permite să n-o lauzi şi să nu înjuri, în rînd cu lumea buna intelectuală, tot ceea ce e românesc, fără să fii socotit păşunist, protocronist, vadimist, anti-european, uselist etc…

    Citind cartea dlui Boia am avut senzaţia că citesc un comentariu ofticat al vreunui anonim complexat oarecare de pe un forum online, nu lucrarea echilibrată a unui istoric. Sînt multe exemple de judecată părtinitoare şi dezechilibrată şi iată cîteva: dl Boia, căutînd să tempereze un potenţial elan patriotic, demască faptul că nu ştiu ce statuie a lui Mihai Bravul de la Iaşi sau Bucureşti e făcută de un sculptor francez şi încă dintr-un bronz destinat iniţial unei statui a Ioanei d’Arc. Aşa şi, care-i problema? Ce să mai spună atunci americanii cu a lor Statuie a Libertăţii?! Au ei vreo problemă cu faptul că unul din simbolurile SUA cele mai cunoscute în lume este un cadou primit de peste ocean? În alt loc, dl. Boia nu uită să ne tempereze mîndria pe care – Doamne fereşte! – am putea avea-o în mod deşart în faţa unui Andreescu sau Luchian aducîndu-ne aminte că aceştia nu se ridică la nivelul unui Cezanne sau Gauguin. Dar ce, parca a afirmat cineva că Andreescu e egalul lui Gauguin?! Aceste exemple sînt din primele capitole ale cărţii, acolo unde dl Boia se străduieşte din toată puterea să demonstreze nimicnicia a tot ce e românesc. Să nu uităm că dl Boia are o secţiune specială destinată impurităţii limbii române de ajungi să te întrebi prin ce intervenţie extraterestră limba română, coruptă de serioase influenţe slave, turceşti, greceşti, ungureşti, bulgare etc. etc. a supravieţuit pînă acum ca limbă romanică. Dacă ar fi după Boia ar fi trebuit să vorbim acum un fel de esperanto de inspiraţie slavono-turco-maghiară. Dar chiar să fie aşa, nu înţeleg ce vrea autorul, să te facă să-ţi fie greaţă de limba pe care o vorbeşti pentru că nu şi-a păstrat puritatea latină? Doar ştiam încă de pe cînd citeam „Amintiri din copilărie” că în sec. XIX se folosea alfabetul chirilic şi ştiu că „ciorbă” şi „fasole” sînt cuvinte turceşti, şi, cu toate acestea, lucrurile ăstea nu mă stresează în niciun fel, ba mi se par de un pitoresc simpatic.

    În capitolul cu convertirea la comunism autorul suceşte faptele ca să-i iasă teoria. De ex., pe o pagină spune că ideologia comunistă nu avea cum să prindă la români pentru că un serios procent din proletariat nu era de origine română (să nu uităm, oraşele erau populate, Boia dixit, în majoritate de străini: germani, evrei, greci!), dar pe pagina următoare observă că în 1947 românii au intrat masiv în partidul comunist. Ca să-şi argumenteze teoria că românii sînt atraşi prin firea lor de comunism, autorul afirmă că mulţi din aceştia au făcut-o din convingere, „în condiţiile când încă mai exista, măcar de formă, un oarecare pluralism politic”. Chiar aşa? Mă întreb cine, în ’47, ar fi avut nebunia de a se înscrie la ţărănişti sau liberali, ca să nu mai vorbim că mutaţiile ideologice ale unei întregi populaţii nu se fac în doi-trei ani.

    În capitolul cu ieşirea din comunism, cică sutele de mii de manifestanţi anti-ceauşişti „nu ştiau prea bine” ce cereau. Mda, probabil erau nişte maimuţe proaste care îşi riscau viaţa strigînd „Jos Ceauşescu” şi „Jos comunismul” doar pentru că aflaseră de la Europa Liberă că a venit moda de a-i da jos pe comunişti…

    Iar în capitolul „Comedia politicii” autorul dă el însuşi o mică dovadă de acea laşitate pe care o deplînge la intelectualii din trecut, atunci cînd descrie Partidul Conservator ca doar „echivocă înjghebare în jurul unui post de televiziune”. Descrierea aceasta s-ar potrivi mai degrabă partidului lui Dan Diaconescu, nu partidului lui Dan Voiculescu, care ar fi trebuit notat aşa cum este în realitate, adică o „echivocă înjghebare” în jurul unui securist cu acte, dovedit de CNSAS.

    Aş mai avea multe de spus, dar mă opresc aici şi îmi cer scuze că am abuzat de spaţiul rezervat comentariilor.

    • H11

      Nu ați abuzat deloc! Ați adus în discuție argumente pertinente și lipsite de patimă. Eu vă mulțumesc pentru comentariul care nu face decât să îmbogățească discuția.

      Personal, mă văd confirmat în constatarea că există o diferență de consistență între istoricul Lucian Boia și contemporanul nostru Lucian Boia.

      Iar prima dvs. frază este esențială. Timpul ne poate ajuta să fixăm mai bine pertinența concluziilor lui Lucian Boia, chiar dacă poate nu ne va da niciodată un răspuns definitiv la întrebarea “de ce este România altfel?”

  9. am citit cu atentie (vreau sa cred) articolul ca sa-mi dau seama care e scopul lui. din cate inteleg autorul pare nedumerit de esecul d’lui boia, din turnul eruditiei sale, de a da o explicatie coerenta la evolutia curenta a romanilor, prin prisma istoriei, neaducand nimic in plus fata de observatiile muritorilor de rand. apare asadar intrebarea la ce e folositoare istoria cand nu poti, pe baza evolutiilor anterioare, sa pui punctul pe i..

    ar trebui poate sa analizam un pic ce s’ar putea afla in spatele sugestiei-intrebare ca romania sa nu fie cumva vreo tara defecta.. ma indoiesc insa ca istoricul a scos-o la inaintare ca o posibila explicatie a ‘inexplicabilului’, ci mai degraba s-a voit o figura de stil iesita din disperarea unui intelectual ce-si vede tara persistand in ce e perceput ca o evolutie anormala. dar este oare (o evolutie total anormala)?

    asteptarea ca evolutia romaniei post-ceausiste sa fi fost rapida si in directia cea buna presupune multe supozitii false.. presupune de pilda ca suntem solidari si cu grija de mai binele semenului nostru – ? a doua e cam necaracteristica romanilor; ca elita are ce se numeste caracter si impartaseste niste valori/idealuri, capabila de sacrificiu in numele unor principii fundamentale – ? ha-ha-ha! e tot ce pot sa scot, si nu incerc sa fiu cinic; ca populatia are un nivel mediu ce o fereste de manipulari grosolane, de masa, si are discernamantul de a actiona in numele unui mai-bine vizibil care insa presupune anumite sacrificii – ? in ultimii 15 ani ai lui ceausescu de fapt populatia s-a retzaranizat, educativ vorbind; presupune ca nu exista un trend la nivel global de a evita eforturile de lunga durata ptr solutiile ce favorizeaza castigul maxim in perioada cea mai scurta, cam indiferent de consecinte; mai presupune si ca timpurile care le traim se incadreaza in gama perioadelor istorice cat de cat inofensive, la care poti eventual aplica anumite gaselnite istorice statistice sau macar analogice – ? traim vremuri tulburi, in care pana si supravietuira sistemului de baza (capitalismul) e pusa la indoiala in toate colturile lummii, omenirea se schimba din ce in ce mai rapid, semn al unei crize iminente; ca inertia schimbarii (din toate punctele de vedere) nu e proportionala cu gradul de educatie al unui popor – as spune ca istoria noastra a aratat ca, in lipsa unui conducator puternic care sa ralieze turma dupa el, avem o inertie colosala..

    revin la aprecierea mea initiala.. sugestia d’lui boia nu provine din analiza lucida a istoricului, ci din frustrarea evidenta a intelectualului care in pofida oricarei logici ar dori sa-si vada natia la modul in care tzutzea o vedea candva; nu vreau sa mai aduc aminte despre abisala transformare a aprecierilor lui tzutzea referitoare la propriul popor in clipe similare de frustrare, m-as margini sa spun ca fara incredere in viitor nu vom ajunge nicaieri.

    • Crap

      Vă mulțumesc pentru analiză și pentru lăudabilul efort de a urma raționamentul autorului textului și de a-i da o continuare logică.

      Iar ultima frază a comentariului dvs. o consider un răspuns cât se poate de plauzibil la nedumerirea mea privind diferența de abordare a istoricului cu privirile la vremurile trecute și la cele prezent.

      Iar pentru viitor, ați dat dvs. o direcție: încrederea

  10. Istoria serveste ca sa ai ce repeta … apoi sa zici, filozofic, „Iata, istoria se repeta!”

    Am citit si eu, „De ce este România altfel?”, inca o carte in care se deplinge intirzierea occidentalizarii Romaniei.

    Acum, putem spune ca intirzierea Romaniei se datoreaza tradarii lui Matei Corvin (care l-a lasat pe Tepes sa lupte singur cu turcii) si pierderii celor 2 cetati aducatoare de venituri in Moldova, pe timpul lui Stefan cel Mare, Chilia si Poarta Alba (inchinate turcilor cind Stefan n-a mai avut incotro). Posibil aici incepe tragedia acestui spatiu, posibil nu.

    Romania e altfel fiindca n-are bani, fiindca liderii nostri nu vor ca noi sa avem bani (ei nu stiu alta metoda de a face bani decit spolierea noastra).

    • it_s_not_news

      Foarte interesantă prima idee, foarte interesantă! Dacă aș fi istoric, aș încerca să reconstitui nu o istorie continuă, ci a unor episoade pe care le-aș considera determinante pentru evoluția ulterioară. Așa cum vi se pare dvs. că trădarea lui Matei Corvin și pierderea Chiliei și Cetății Albe au declanșat drama (mă rog, dvs. ați spus tragedie, dar cred că acest cuvânt este prea dur dacă facem o comparație la o scară mai largă) spațiului românesc.

      Cu privire la rolul banului în istorie, cred că merită să mai reflectăm. Cred că nu de bani am dus lipsă de vreme ce ne plăteam tributurile, iar în alte timpuri, leul era convertibil în aur și era o monedă puternică. La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, italienii emigrau în România și trimiteau bani la familiile lor sărace rămase acasă în nordul Italiei (sic!). Iar în 1989 (nu vă enervați!) România era singura țară în curs de dezvoltare care își plătea integral datoria externă.

      • „Iar în 1989 (nu vă enervați!) România era singura țară în curs de dezvoltare care își plătea integral datoria externă.”
        Sustine perfect ideea mea: si-a platit datoriile externe in timp ce noi mincam salam cu soia. O tara bogata este aceea care are locuitori bogati.

        Tributul datorat turcilor ne-a omorit, usor cite usor.

        Uitati-va acum: ansamblul politico-economic mafiot de la putere cheltuie banii aiurea, apoi se imprumuta si ne pun pe noi sa le platim furaciunile. Nu vi se pare cam la fel ?

  11. Cum la ce e trebuie istoria ? In primu rand la bac, in a doilea rand la polemici la bere cu mici cu doi trei amici sa dezbati cu comesenii soarta destinului mioritic a lu poporu nostru, care este, care s-a strecurat prin secoli, cu spor, mai mult spor ca eroism, mai mult noroc ca tenacitate si fatalmente, mai mult ghinion ca rigoare.
    Ei si ??? Istoria la un popor e ca anamneza pe fisa de internare la spital. Cu cat spitalul e mai spital cu atat anameza e mai riguroasa. Adica scrie si ca-i avut pojar, si scabie, si oreion, si lordoza. Da la AKH scrie ca-i avut pojar in 89, doua saptamani, scabie opt zile in tabara la Pucioasa in 92, oreion pe stanga in 93 si lordoza intr-a opta de la radiografie si tratata prompt … cu alifie.
    Istoria asta ma inerveaza, ca oricine i-o tras-o, o lasat orice in ea, care a zamislit altceva. Daca ne uitam la personajul politic Ion Iliescu, muuuult contestat, muuuult hulit si preparat in gura (ca sa zic asa), a ajuns sa se pupe pe smaltul incisivilor cu Antonescu, cu Tariceanu (sper ca-l, uraste discret si civilizat ca intotdeun
    a)

    • Gonorix

      Sunteți greu de combătut și deci nu încerc, dar îndrăznesc să vă completez.

      Istoria servește la bac, la bere, dar, cu voia dvs., trebuie să fiți de acord, mai servește și la blog.

      Cei trei „b”!

  12. Dl Boia emite un punct de vedere, dintr-un unghi foarte ingust. Istoria inseamna si arheologie si antropologie si alte stiinte care pot aduce informatii corecte. Nu speculatii. Dezamagirea domniei sale este argumentul suprem. Este dezamagit ca nu sintem in alta parte, la alte cote. Istoria este plina de exemple de popoare puternice care au disparut, fara urma. De ce au disparut? De ce poporul roman a supravietuit? Privind din alt unghi de vedere: in fiecare societate 10% sint indivizi dotati peste medie. Acesti indivizi trebuie in mod normal sa isi asume conducerea societatii. Unde se regasesc ei astazi in societatea romaneasca? Unde sint serii intregi de olimpici la matematica, informatica, chimie cistigatori de medalii? Toti cunoastem raspunsul dar ne lasam jigniti de parerile unui istoric care nu este in stare sa aiba concluzii la ce afirma. Viitorul apropiat va lamuri multe lucruri chiar daca vor fi pseudo ministri care se vor opune testelor genetice ale domnitorilor.

    • Doamna Smaranda, salut una dintre rarele prezențe feminine în dialogul nostru excesiv. In schimb, găsesc constatările și interogațiile dvs. foarte bărbătești, dacă îmi veți ierta termenul.

      Mă limitez la o remarcă: viitorul va lămuri multe lucruri, dar dacă noi nu vom fi prezenți la inaugurarea adevărurilor, noi tot ne-împliniți rămânem.

  13. Atunci cand analizam prezentul cantitatea de informatii disponibile este imensa, de-a dreptul covarsitoare, ne pierdem in detalii deoarece este cu adevarat imposibil sa le procesam.
    Odata cu trecerea timpului se pierd multe detalii, sansa unei viziuni de ansamblu sporeste si astfel cresc oportunitatile formularii unei concluzii. Acest algoritm este invers proportional cu vechimea evenimentelor datorita progresului informational, adica pe masura ce ne departam de prezent acuratetea si cantitatea informatiilor disponibile scade facand analiza mai facila, dar si mai putin exacta.
    Solutia aplicabila consta intr-o analiza aproximativa bazata pe criterii cuantificabile, urmata de masuri de eliminare a disfunctionalitatilor. Rezultatul va fi general valabil, aria exceptiilor va fi diminuata prin masuri de adaptare si corectie precum si cu caracter compensator.

    • Un prieten

      Superb, dar nu riscăm oare, folosind metoda propusă, care pare infailibilă, să transformăm istoria în statistică?

      Eliminăm un factor perturbator, dar introducem altul, cel care elimină detalii care pot fi mărunte de felul lor, dar generatoare de consecințe mari.

      • Aveti dreptate, asta se putea deduce din postare. Nu neg importanta detaliilor, dar daca ne incapatanam sa le cuprindem pe toate vom sfarsi lamentandu-ne, pe buna dreptate si schimband nimic. Solutia pe care o propun nu esta chiar infailibila, insa permite schimbarea necesara si mult asteptata. Nu vom rezolva toate neajunsurile, nu vor fi cu totii satisfacuti, (nu am cunostinta sa fi existat vreodata si nu cred ca va fi) important este ca rezultatul sa fie generator de progres.

  14. E foarte clar, cred, pentru toata lumea, ca Romania este un esec din punct de vedere institutional. Doar apartenenta la Uniunea Europeana mai ofera vreo speranta omului obisnuit. Statul comunist a distrus elitele de orice fel, iar refacerea lor e foarte anevoioasa intr-un climat in care meritocratia este cea mai prigonita. Totul seamana cu invazia hicsosilor in Regatul faraonilor. Tesuturile sociale se vor reface in cateva ganeratii, cu atat mai mult cu cat hemoragia de capacitati devine un adevarat flagel national. Cum ar spune Ioan Grosan, am ajuns, la fel cu Republica Moldova, un fel de Planeta a mediocrilor.
    Cultivarea cu obstinatie, de la 1945 si pana in zilele noastre, a individului cu origini sanatoase in toate structurile de putere, pe model comunist, a dus la dezastrul in care ne aflam. Acesta este „omul nou”-omul fara trecut, ancorat numai intr-un prezent aproape patologic.
    Cat despre cartea dlui profesor Lucian Boia, concluzia dansului era alta, nu lipsa de speranta- provocarea permanenta a autoritatii, de orice fel ar fi aceasta. Incremenirea intr-o alternativa de tip Boulanger, in dauna parlamentarismului, e, dupa parerea mea, o dovada clara de sincopa democratica specifica cetatenilor diletanti. Cine a citit minunata carte a lui R. E. Dodds, „Dialectica spiritului grec”, „un simplu profesor de greaca”, dupa cum se autoinitula Domnia sa cu o superba modestie, a luat seama despre acea febra a popoarelor dinaintea statuarii fagasului democratic. Consecventa si rabdarea sunt singurele alternative viabile-asta voia sa spuna Dl Boia

    • Genu

      Rețin sugestia finală: consecvență și răbdare.

      1. Răbdare, înțeleg: câteva generații până se refac țesuturile sociale. Sunt foarte de acord!

      2. Dar consecvență? In ce? Nu prea văd în mișcarea browniană a politicii românești, în dispersia demografică, în hărmălaia sistemului educațional, în micile reculuri democratice, acea direcție în care trebuie să fim consecvenți pentru a ajunge la liman.

      Cât despre meritocrație, să mă iertați, dar nu cred că era spiritus rector nici în perioadele precomuniste.

      • Meritocratia in sensul omul potrivit la locul potrivit. Interpretarea notiunii este alterata: spitalul este condus de catre cel mai bun medic, scoala de catre cel mai prestigios profesor… si pot continua. Imaginati-va un autobuz in care urca un academician, ar trebui ca aplicand principiul meritocratiei soferul sa cedeze acestuia postul de conducere al autobuzului?

    • ´´Cultivarea cu obstinatie, de la 1945 si pana in zilele noastre, a individului cu origini sanatoase in toate structurile de putere, pe model comunist, a dus la dezastrul in care ne aflam. Acesta este “omul nou”-omul fara trecut, ´´
      citesc ca de ex cel mai mare si renumit bancher al tzarii shi a pus blazon pe poarta vilei(doi lei);oare ce sa insemne asta ?

      • Dusu, Un prieten

        „Originea sănătoasă” pare a fi înlocuită treptat cu „meritul financiar”, ca o calitate consacrată (omul are suficienți bani ca să … contribuie) sau „aspirația financiară” (candidatul nu este încă bogat dar are un plan foarte convingător de îmbogățire pe timpul mandatului).

        O data ajuns la putere politicianul nostru, „originea sănătoasa” poate fi operată din nou drept criteriu de selecție (fii, fiice, neamuri apropiate ale celui ales; să nu-mi spuneți că nu ați auzit de așa ceva!).

        • Calitatea individului poate avea legatura cu originea sa (mediul in care s-a format) precum si cu averea pe care o poseda, insa nicidecum acestea nu o prezuma. Una dintre marile erori comise in tentativa de a caracteriza/desfiinta o persoana consta tocmai in „puricarea” sa inainte de analizarea faptelor, ideilor, initiativelor samd acesteia, fireasca este ordinea inversa. Atacul la persoana inlocuieste dezbaterile ideilor acesteia.
          In exemplul dat nu am facut nicio referire la originea sau averea soferului, in schimb am formulat o intrebare la care nu am primit raspuns.

          • Un prieten

            Imi cer iertare că nu am răspuns, dar am considerat retorică întrebarea. Sigur că un șofer profesionist nu poate fi înlocuit de un academician cu merite în cercetarea fundamentală, și nici Maica Tereza nu ar fi fost un bun ministru de finanțe.

            Meritocrația ține la un prim nivel de specialitatea fiecăruia. Am avut finanțiști la finanțe, transportatori la transporturi, economiști la economie. Dar am avut și preoți la agricultura. Si păstori la comisia juridică a Parlamentului. Dar atunci, vă întreb, din ce merituoși trebuie să fie formate puterile legislative și executive în România.

            Dacă am lipit bine afișele pe stâlpi sau „am adus voturi” din județul meu, meritul meu politic este incontestabil. La fel și dacă am produs un record mondial de voturi pe minut într-o circumscripție din străinătate. Mă face acest merit un posesor de drepturi într-un sistem meritocratic?

            Intrebări retorice!

            • Sunt un castigator!
              Am un autor mai mult de citit si un nou partener de dezbatere. Asta da meritocratie!
              Va multumesc!

  15. Problema cu aceasta carte (De ce este România altfel?) este ca nu este o carte de istorie! Este un mic tratat de neputinta.
    Un eseu frugal in care un istoric isi varsa frustrarile.
    Se afirma lucruri fara a fi justificate si comentate de note de subsol si trimiteri bibliografice.
    Aceasta carte nu este decat un moment OTV-ist care impartaseste aceeasi „profunzime” cu balacareala DD-ista.

    Cartea este un mega-hit pentru ca raspunde frustrarilor si nemultumirilor endemice ale majoritatii. Insa ramane un mic tratat de neputinta. A lui Boia si a noastra de nu fi in stare sa scriem o istorie serioasa despre noi.

    Sa nu uitam: succesul unei carti (ca a oricatui alt moment cultural) nu inseamna neaparat si valoarea acestuia si nici seriozitatea autorului.
    Pana la urma: De ce este Boia altfel…?

    • Horea

      1. „Mic tratat de neputință”, este o formulare remarcabilă, pe care o voi reține. Este a dvs. sau ați parafrazat pe cineva?

      2. „De ce este Boia altfel?”, iarăși o întrebare grațioasă. Dar așa cum comparăm România cu occidentul, pe Boia cu cine să-l comparăm? Eu nu am altă referință la îndemână decât pe admirabilul Florin Constantiniu, Dumnezeu să-l ierte!

  16. „Locurile cele ma intunecate din iad sunt harazite celor care sunt neutrii in vremuri de criza morala”

    Pentru ca L. Goia sa nu antagozineze cititorii votanti ai usl a facut aprecieri cel putin vagi la ceea ce s-a intamplat in vara lui 2012.
    Este ce m-a dezamagit citind cartea lui. Automat nu pot sa mai acord acceasi incredere afirmatiilor lui, pe care acum le ignor.
    Basescu nu intra in ecuatia asta ci statul de drept, iar Boia nu a trecut examenul obiectivitatii ci al mercantilismului. Din pacate cartea trece la maculatura daca nu va face rectificari si un „mea culpa” in toata mass media. PS: Faceti o comparatie intre: Dinicu Golescu si descrierea occidentului in 1828 si cartea lui Boia descriind 2012. Si „aia” au dreptate” si „hailanti” au dreptate.

    PS. Cum naiba nu poate sa isi dea seama ca nu se adreseaza usl? Ca , precum Pataveivici, il injura pe Eminescu si poporul roman. Cum naiba crede fiind alaturea de Marga poate sa raman in istoria istoriei.

    • Eugeni

      In esență, fără a reține onomastica politică legată de crizele succesive din 2012, aș spune că detașarea istoricului de colorile politice este o precondiție a unei concluzii cât de cât corecte. Istoricul nu este un analist politic nici un expert constituțional.

      După părerea mea tocmai pentru că a intrat în onomastica politică Lucian Boia a coborât de pe soclul de istoric.

      Cred că și noi, publicul, greșim când ne afiliem prea mult numelor și nu ne concentrăm pe instituții. Stiu că este greu să separam instituțiile de oamenii care vociferează în numele lor, dar asta ne-ar ajuta să fim mai obiectivi și mai constructivi.

    • domnule!! pai atzi uitat ce o patzit Patapievici !!?
      da ce,boia ii prost sa nu shi vinda cartea?cititzi si aci ! si atzi uitat unde i majoritar poporul rumin?

      • Dusu

        Nu-i nimic rău în a dori să-ți vinzi cărțile,dacă tot le-ai scris. Si, la urma urmelor, întrebarea pe care și-a pus-o este corectă. Ne-o punem cu toții.

  17. Dar în definitiv cine este dl. Boia?
    Ca istoric mă refer! Pentru că până a decis să-și facă un nume și să-și vândă cărțile aruncând cu noroi în propria-i nație nu auzisem de el! Auzisem de un Pârvan, de un Xenopol, de un Daicoviciu, de vreo trei Giurăscu… Auzisem evident de un Iorga, oameni care au decis să-și facă un nume în slujba nației nu călcând pe cadavrele istoriei! Despre ce discutăm de fapt, despre un arivist care a descoperit că e la modă să-ți înjuri patria și o face mai elevat sub masca „demitizării istoriei”? Poate chiar avem nevoie de mituri, nu credeți? Ludovic al XIII-lea a fost un fustangiu paralel cu afacerile statului, Henric al VIII-lea avea ca hobby decapitarea nevestelor. Așa, și? A apărut vreun Lucien Boye care să bată câmpii de ce sunt francezii altfel? Nu credeți că dăm o importanţă nemeritată unui „tabloid istoric” creându-i astfel autorului o aură de guru când de fapt este un biet paparazzo?

    • Garett

      1. Am încercat să ofer o explicație chiar text cu privire la motivul pentru care am considerat că Lucian Boia merită săfie băgat în seamă.

      „Lucian Boia este cel mai cunoscut istoric român în strainătate. Prin urmare, se cuvine să-i luăm afirmațiile în serios.”

      In al doilea rând întrebarea pe care și-o pune este legitimă, chiar dacă răspunsul nu este complet.

      In al treilea rând, nu cred că trebuie să-i facem proces de intenție cu privire la lipsa de patriotism. Probabil își iubește țara la fel ca toți ceilalți.

      2. Nevoia de mituri. Da, da, da! Aici sunt complet de acord. Avem nevoie de mituri. Dacă m-ar întreba cineva (dar nu mă întreabă nimeni!), aș spune că terfelirea miturilor naționale sub pretextul ideii anticomuniste este una din marile crime involuntare comise de libertatea de expresie în România. Ideea merită discutată separat pentru că un popor trebuie să se adune în jurul unor mituri dacă acestea îi facilitează unitatea și credința în sine. De pildă, nimeni nu crede, în Elveția că Wilhelm Tell a tras cu arcul în măr, dar mitul fondator este respectat.

      • Cu argumentul „recunoasterii internationale” care ii da a priori credit nu sunt de acord!
        Facand o paralela si Inna este recunoscuta pe plan mondial, asta nu ii da dreptul de a se considera autoritatea suprema in materie de muzica romaneasca!
        Intrebarea pe care si-o pune mi se pare retorica, in ce sens sunt romanii „altfel”? Si in raport cu ce? Pentru ca „altfel” poate sa insemne un lucru in raport cu Europa Occidentala si altceva in raport cu orientul de pilda!

        • Este foarte corectă observația dvs. cu privire la relativitatea noțiunii de „cunoscut în străinătate”. Este adevărat, „recunoașterea internațională” nu se bazează neapărat pe valoare și merit intrinseci, ci depinde de multe alte circumstanțe.

          Și totuși nu este lipsit de importanță că Lucian Boia este citat de autori străini cu referire la metabolismul României, nu alți istorici clasici sau contemporani.

          Se cuvine, așadar, să fim atenți la concluziile domniei sale, pentru că, vrem nu vrem, el nu ne vorbește doar nouă, ci și restului lumii.

          De aceea, vă rog să vedeți argumentul meu ca pe o constatare, nu ca pe o judecată de valoare.

  18. „Cum se vede, despre români se poate spune orice. Ca despre oricare alt popor. Şi orice se spune poate fi la fel de bine acceptat sau contestat. Psihologia etnică oferă un exerciţiu tentant, dar cu totul lipsit de consistenţă. Nici vorbă nu poate fi de demers ştiinţific, ci doar de impresii şi judecăţi inevitabil parţiale şi subiective.”
    Acelaşi Lucian Boia, în 1997, în Istorie şi mit…,

    Eu pun cartea care este subiectul articolului pe seama unei refulări cauzate de indignarea provocată de evenimentele din vara lui 2012. Când am citit-o prima dată am crezut că cineva i-a jucat o farsă lui Boia şi a publicat sub numele istoricului un volum bazat pe ofurile pensionarilor ce joacă şah prin parcuri. După ce-am citit-o a doua oară m-am mai liniştit şi prefer să spun aşa: restul cărţilor sunt semnate de istoricul Lucian Boia, aceasta este semnată de omul Lucian Boia. Eu prefer istoricul, deşi omul a scris cartea mai percutantă.

  19. Cosmin

    Mulțumesc. E limpede că amândoi am avut senzația că doi Boia au scris cartea. Iar omul Boia are și el dreptul să se uite la televizor și să se exprime. Nu trebuie musai să fie istoric 24 de ore din 24, cu ochii în … izvoare.

    • Domnule Petru Dumitriu,
      „am avut senzația că doi Boia au scris cartea” – Freud spunea „cand ai deja doua personalitati, cu siguranta exista si a treia”… profesorul Boia „vorbeste bine cu varful degetelor”. Exista o relatie intre aspectele patologice ale personalitatii autorului si continutul operei (patografia autorului). Cartea este un bun exercitiu de defulare, cum bine a observat Dl. Cosmin, o regresie intr-un stadiu mai sigur, un drenaj al toxinelor acumulate in vara anului 2012, o tensiune psihica descarcata prin scris – scrisul este o terapie. Micile muscaturi la adresa patologiei balcanice tin de detasare si intelegre, de proiectare instinctula, de oroarea de realitate. Un afect puternic, angoasa de destin etc…
      Zen

      • Dr. Zen

        Vă mulțumesc pentru consultația gratuită. Ca pacient nu pot comenta și trebuie să iau notă, cuminte, de diagnosticul dvs. ex cathedra.

  20. Dupa parerea mea dl. Boia teatralizeaza lucrativ dar si expresiv psihozele romanilor referitor la propria identitate. Nu „face” istorie, pentru ca nu are informatii noi si nici interpretari noi in plan istoric; in schimb, dl. Boia e foarte atent la miturile istorice (pina la nivel anecdotic) pe care le foloseste precum un acrobat care isi incanta publicul cu dexteritatea sa. Detestat de iubitorii de grandori nationale, iubit de cei dornici sa impuna un alt tip de mitologie istorica decit cea fabricata in deceniile de comunism, adorat de nationalistii maghiari care se vad razbunati prin el fata de opresivul romanism oficial, dl. Boia mi se pare in perfect acord cu epoca sa: prudent cu prezentul, indraznet cu trecutul, impertinent atit cit trebuie, iubitor de succes facil din partea celor ale caror cunostinte de istorie se limiteaza la programa scolara. Ma mir ca nu are propriul show tv…

    • Miop

      Neobișnuit pseudonim pentru un ochi critic atât de ager și o analiză atât pe pertinentă. Mulțumesc, memorabil comentariu.

  21. Intrebarea ce cheama la rampa efortul lui Boia e una a prezentului si, considerata in datele formularii ei, ne apare de-o romantica ambitie investigativa. A pune o astfel de intrebare e a refuza din capul locului asceza istoricului de tratat in favoarea unui florilegiu recapitulativ de topoi, note psihologizante, cadre largi si poncifuri. Pe cat de spectaculoasa e interogatia de demaraj, pe atat de efilata e silueta cartii. Altfel spus, ridici ditamai problema si livrezi un soi de almanah sapiential. Caci cum ai putea lamuri cititorul cu privire la alteritatea paguboasa a Romaniei, altfel decat printr-o masochista aglutinare de adjective? Aratam cum aratam fiindca avem o zestre de restanti, marginali, mimetici, suntem subrezi institutional si moralmente precari. Traim indecis, toxic, smintit si volburos fiindca a invins mahalaua, adica afectivitatea plebee…

    A scris Boia aici o istorie solida a actualitatii romanesti? Nu cred. E utila cartulia dumnealui? Da, in masura in care face antidot inteligent pentru verva fuduliei autohtone, ale carei dogme si obsesii sunt la un abis distanta de sotronul – previzibil si cumsecade – al autorului in discutie.

    • Vali

      Mulțumesc pentru intervenție, de o limpezime și forță care onorează textul inițial. Nu am ce să răspund de vreme ce fiecare cuvânt e la locul lui și fiecare argument este solid înfipt în logică.

      Tot ce pot spune este că mi-aș dori ca Lucian Boia însuși să vadă acest comentariu, presupunând că reacțiile complezente și-au făcut drum mai ușor către domnia sa.

  22. Strategia sociala si intelectuala de tip „no feedback”

    Am ezitat initial sa comentez aici aceasta carte . In primul rand , afirmatia ca Romania este „o tara defecta „(?!) ramane o simpla afirmatie fara suport deoarece orice fapt istoric are o cauza si o explicatie pe care istoricul trebuie sa le gaseasca, nu sa le decreteze . In cazul de fata , in loc sa focalizeze analiza „psihodramei politice din vara anului 2012 ” ( interesant termen ! ) pe ceea ce presa interna si externa a descris suficient de clar vara trecuta , domnul Lucian Boia prefera , intr-o viziune a istoriei damnate, sa priveasca de fapt spre ceruri… E suficient totusi sa incadram acum teza precedenta intr-un context mult mai larg si vom observa ceva foarte interesant :

    ” Modul extravagant in care s-a derulat psihodrama politica din vara anului 2012 a lasat impresia ca tara este defecta. …Ceva nu merge in Romania si nu doar sus , in clasa politica, si nu doar de ieri, de alaltaieri. Sa fie un blestem ? Nu e doar istorie, dar e cam acelasi lucru .”
    Lucian Boia ,
    istoric

    „Acum suntem o naţie handicapată moral ”

    Mircea Toma,
    psiholog, ziarist

    adevarul.ro/news/eveniment/mircea-toma-acum-natie-handicapata-moral-1_50ae6afa7c42d5a6639c89a4/index.html

    ” În cei 72 de ani, România a traversat trei dictaturi (carlistă, antonesciană, comunistă), un război mondial, mai multe lovituri de stat, două răsturnări cruciale de regim (de la democraţie la dictatură, de la dictatură la democraţie). Realitatea intermediarilor între producător şi consumator a rămas. A rămas deci, din 1990 şi până azi, guverne, politicieni, partide, analişti politici şi analişti economici, talk-show-işti permanenţi şi talk-show-işti temporari au denunţat-o cu huiet, au arătat-o cu degetul şi au avansat fel de fel de soluţii. După părerea mea, această realitate va rămâne în România nu un an, nu un deceniu, nu un secol, ci o eternitate. Sau, mai precis, va rămâne câtă vreme va rămâne pe hartă şi ţara numită România. Specula, corupţia, învârteala, ciupeala, într-un cuvânt, păcatele tipice şmecheriei dâmboviţene ţin de esenţa poporului român ( s.n.).”

    Ion Cristoiu,
    istoric, ziarist, scriitor, analist politic

    http://www.adevarul.ro/ion_cristoiu/Eterna_smecherie_romaneasca_7_456024396.html#commentsPage-4

    O simpla comparatie intre opiniile acestor distinsi specialisti din diverse domenii , ne arata ca acestea sunt convergente ( ar fi foarte interesant daca domnul Lucian Boia ar putea sa ne explice si de ce… ) deoarece toate sunt judecati globale , generalizante, sau cum spune foarte inspirat un tanar comentator al articolului domnului Cristoiu, confunda de fapt vinul cu drojdia :

    ” Observ ca va preocupa istoria Romaniei , pe care ati inceput sa o studiati de la coada la cap. Cand veti ajunge la anul 1821 vati gasi cuvintele unui oarecare Tudor Vladimirescu : Patria e norodul, nu tagma jefuitorilor. Asa e d-le Cristoiu: in perioadele de tranzitie societatea e ca sticla de vin scuturata, se tulbura si se ridica drojdia deasupra. A confunda vinul cu drojdia este insa o exagerare iresponsabila. Daca intrebi un roman care munceste sau se plimba prin Europa occidentala ce il impresioneaza cel mai mult va raspunde prompt : normalitatea. „Normal” este deobicei acel lucru cu care te identifici. Atunci ma intreb este ticalosia „esenta” acestui popor sau numai a acelei parti pe care o cunoasteti si din care faceti parte.

    oliver 2011-04-04 21:57:29
    http://www.adevarul.ro/ion_cristoiu/Eterna_smecherie_romaneasca_7_456024396.html#commentsPage-4

    Dincolo de „tara defecta „, „natia handicapata moral” ( ?!) si „smecheria damboviteana” decretate cu atata usurinta , ceea ce m-a determinat sa-mi schimb atitudinea initiala a fost un comentariu interesant de pe forum care indica genul de „fapte sociale” minore, dar cu anumite semnificatii care pot scapa uneori ochiului vigilent al istoricului :

    ” S-au schimbat, se spune, multe lucruri in Romania din 1989 incoace. Unul este continutul casetelor editoriale, din care lipseste acum tirajul cartilor, informatie intotdeauna prezenta inainte de revolutie. Pentru cartile de poezie, de exemplu, aparute in seria Luceafarul, tirajul era de 8.000 de exemplare. Sadoveanu, Cezar Petrescu, Rebreanu aveau tiraje de 50.000. Iar recordul, amintit de un text publicat nu de mult de Ion Simut, a fost numarul incredibil de exemplare tiparite ale Castelului lui Franz Kafka (s.n.), aparut in Biblioteca pentru Toti cu un tiraj de 117.500 in 1968.In Romania tranzitiei, tirajul cartilor a devenit secret (s.n.). Majoritatea titlurilor noi apar, probabil, in 1.000 de exemplare.”
    http://www.contributors.ro/cultura/lucian-boia-la-ce-serve%c8%99te-istoria/#comment-14448

    Apetenta romanilor pentru lectura Castelului lui Kafka inca din anul 1968 (!) este simptomatica pentru un diagnostic intuitiv al sistemului nostru social . Pe de alta parte, situatia descrisa nu este de loc una singulara, lipsa de feedback este regasita in foarte multe domenii deoarece este o caracteristica fundamentala a sistemului in care traim. La nivel general, sistemul social si societatea in care traim au o problema majora cu memoria sociala , iar starea de (in)accesibilitate a arhivelor o demonstreaza din plin ( incercati sa cititi de exemplu primele numere din primele ziare aparute dupa Revolutie , ziare online mai vechi de 5 – 10 ani,etc. etc.) .

    Mai exact , sub pretextul aplicarii „modelului francez”, Arhiva de Stat a fost trecuta de fapt ( si din nou ) la Ministerul de Interne (!) , ceea ce inseamna de fapt revenirea la cutumele de tip sovietic chiar dupa intrarea Romaniei in NATO si UE.
    Un exemplu banal este imposibilitatea accesarii de catre cetateni a arhivei electronice ( este vorba de forum-urile articolelor , sau chiar articolele ca atare ) a ziarelor si publicatiilor mai vechi , disparute , sau a celor restructurate in alt format . Cunosc cazul unei ziariste din Bucuresti care a publicat in timpul guvernarii Nastase si care , neavand inspiratia sa-si salveze pe propriul calculator toate articolele publicate on-line, nu a mai reusit sa le recupereze in totalitate din arhiva electronica a ziarelor unde a publicat. In schimb, cand a fost chemata „pentru explicatii”, reprezentantul instantei publice la care a fost convocata a scos din fiset o mapa groasa cu absolut toate articolele ei indosariate si subliniate , dar la care ea nu mai putea avea acces !

    In sfarsit , am aflat acum cativa ani de la reprezentantul unei firme de arhivare care sustinea ca a lucrat atat cu Ministerul Invatamantului cat si cu Ministerul Cultelor , o situatie revoltatoare care are o legatura directa atat cu prezentul nostru istoric cat si cu trecutul nostru istoric dar care nu are nici o legatura cu presupusa damnarea istorica a noastra . Pe scurt , in timp ce lucrau la arhiva Ministerului Cultelor care se afla la subsol ( exact ca si cea de la Ministerul Invatamantului) , arhiva unde se gaseau documente inestimabile ca valoare ( acte de improprietarire si danii inca de pe vremea lui Stefan cel Mare,etc. , ) , data fiind fragilitatea acelor inscrisuri si conditiile improprii in care tinute , reprezentantii firmei au propus institutiei sa depoziteze toata arhiva in alta locatie de la suprafata ca sa poata lucra in conditii optime si de siguranta pentru documente. Cum era de asteptat, dupa principiul „arhiva nu se muta ” , propunerea nu a fost luata in seama si , razbunarea istoriei, a urmat catastrofa si cosmarul. Dupa o ploaie puternica , subsolul a fost inundat si mare parte din documentele atat de vechi au ajuns sub apa, subsolul si documentele au facut mucegai verde si mirosul a fost atat de puternic incat , echipa de muncitori de la arhiva a fost nevoita sa lucreze in subsol cu masca pe figura . Daca relatarea a fost valida ( si nu vad ce interes ar fi avut cineva sa minta intr-un asemenea caz ) , o parte din documentele istoriei noastre ar fi disparut pentru totdeauna.

    La nivel general , cu sau fara intentie, exista la noi o tendinta explicita de generare a haosului social ( de ambiguitate, absurd, situatii de imposibilitate, incertitudine , instabilitate nici numai vorbim…) care ii scapa istoricului Lucian Boia . In acest caz datele sunt incontestabile si nu mai au nici o legatura cu Evul Mediu sau cu mitologia istorica de un fel sau altul :

    „ Ceea ce ni se pare absolut de neînţeles din toată această situaţie este modul în care sunt vehiculate cifrele statistice oficiale la nivel oficial (s.n). Chiar dacă sursele de date sunt diferite – recensământul e întocmit de Institutul Naţional de Statistică iar listele electorale sunt «fabricate» la nivel local – cineva trebuie totuşi să sesizeze marile inadvertenţe şi, deşi diferenţele nu au consecinţe asupra rezultatului votării, acestea trebuie, într-un fel eliminate. Credem că un asemenea rezultat atât de straniu este simptomatic pentru capacitatea modestă a instituţiilor statului român de a gestiona problemele cetăţenilor ţării ( s.n.) ; practic o eroare de 10% în estimarea volumului populaţiei unei naţiuni nu se mai întâlneşte astăzi nici în ţări din lumea a treia cea mai subdezvoltată (s.n.)”

    Traian Rotariu, Mircea Comşa, Câteva consideraţii statistice asupra alegerilor, în Traian Rotariu, Mircea Comşa, coordonatori, Alegerile generale 2004. O perspectivă sociologică, Eikon, Cluj-Napoca, 2005. p.32

    In ceea ce priveste pseudo-explicatia revoltatoare a convertirii Romaniei la comunism prin …blestem social ( sic ! ) :

    „ s-ar zice că egalitarismul comunist a fost pedeapsa primită de România pentru inegalitarismul anterior ”

    avem o perceptie externa care ne arata impactul teribil al acestei oranduiri asupra constiintei unui tanar occidental , Jan Willem Bos , care a trait in acea oranduire aici si care ne arata ceea ce nu a reusit sa vada domnul Lucian Boia care a trait tot aici :

    ” – În carte, vorbiţi despre o anume atitudine uşor paranoică, pe care aţi împrumutat-o din cauza măsurilor excesive de precauţie pe care le vedeaţi peste tot în jur, astfel că, ajuns acasă, aveaţi tendinţa, de exemplu, să vorbiţi laconic la telefon. Cum aţi ajuns, relativ repede, să preluaţi acest comportament să-i spunem defensiv?- Nu chiar atît de repede – trece aproape un an şi îţi dai seama că unele lucruri mai bine nu le spui. Pe mine, ca tînăr naiv, venit prima oară în România la vîrsta de 19 ani, m-a uimit foarte tare faptul că, acasă la Doru, cînd mergeam în vizită, mama lui punea o pernă pe telefon. Sau faimosul gest de a pipăi pe sub masă, pentru a vedea dacă sînt microfoane – pentru mine erau lucruri foarte ciudate, dar toată lumea le făcea şi te obişnuiai şi tu. Ştiam că este mai bine să nu vorbesc despre anumite lucruri – nu că îmi complicam mie situaţia, eu aveam o mare apărare, care era paşaportul olandez, eu nu am fost niciodată persecutat, nu am fost niciodată chemat la Securitate.După experienţa românească, îmi rămăseseră anumite reflexe: de pildă, mergeam într-un supermarket din Amsterdam şi aveam tendinţa să cumpăr toată cafeaua, gîndindu-mă! „Au băgat cafea!“. Sau la Viena, căscam ochii la vitrine, unde erau haine, pantofi, lucruri obişnuite, şi spuneam: „Uite ce au ăştia aici!“. A doua zi, la micul dejun, am primit o tavă, destul de mare, pe care absolut totul era învelit în plastic: unt, în plastic, pîine în plastic, o furculiţă în plastic şi mă gîndeam ce risipă! „http://www.observatorcultural.ro/Democratie-nu-inseamna-doar-sa-mergi-la-urna-o-data-la-patru-ani*articleID_28768-articles_details.html

    Daca un tanar occidental normal, si dupa o perioada atat de scurta, a dezvoltat deja aceste „simptome”, oricine ( chiar si domnul Lucian Boia ) poate estima intuitiv cam ce efecte a avut in realitate asupra constiintei si mentalitatii cetatenilor unei tari , traiul sub o oranduire instaurata prin frica , intr-o societate dominata de frica si pentru o perioada de peste o jumate de secol . Din nefericiere, in viziunea biblica sa-i spunem a domnului Lucian Boia cauzele prezentului istoric nu subzista in unii din agentii lui , ci in …pacatele stramosilor nostri , si in aceasta viziune a eternei si fascinantei Romanii, dar intr-o istorie damnata, copiii ar trebui sa plateasca pana la sfarsitul veacurilor pentru pacatele parintilor lor.

    In sfarsit, si acesta este cel mai interesant aspect, viziunea domnului Lucian Boia nu este de fapt una singulara ci se incadreaza perfect intr-un curent de opinie mult mai larg de negare a identitatii nationale , a valorii culturii romane si de promovare a unui masochism social prin care toti romanii sunt decretati apriori drept „vinovati ” pentru ceea ce li s-a intamplat ( ei ar avea in realitate „ura de sine”, „complexe”,etc. si ar trebui sa fie …psihanalizati !) pentru ceea ce de fapt numai unii au abatut asupra lor.
    Va puteti delecta mai jos cu discutia unor alti distinsi intelectuali care refuza sa priveasca ceea ce au drept in fata ochilor, si expediaza totul intr-o vaga si generala nevroza „nevroza balcanica” (sic!) dupa cum puteti vedea si auzi aici :

    http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=bukkDDe5IJs .

    A cui nevroza dupa aceasta logica a ochenului intors ?! Bineinteles , a victimelor , respectiv a romanilor obisnuiti care au achitat si achita nota de plata pentru tot acest experiment social in care la final unii au ajuns sa traiasca dincolo de Occident iar altii ( daca nu cei mai multi ) au nu numai prezentul, ci si viitorul , facute tandari probabil pentru inca 20 de ani, cel putin. In concluzie, batem pasul pe loc sau ne invartim in cerc, pentru ca raman actuale exact aceleasi intrebari de acum doua decenii : “ Cine este de vina si ce se poate face ” ? Ca sa fim in acord deplin cu domnul Lucian Boia, istoria este de vina , si nu putem face nimic …

    Ca atare, domnul Lucian Boia se alatura bucuros acestui admirabil cor de tanguieli intelectuale si , dupa principiul drobului de sare , isi frange mainile de durere constatand cu resemnare mioritica doar rezultatul acestei degradari sociale continue dar fara sa se intrebe totusi ca istoric si asupra cauzelor ei :

    „În spațiul acesta de tranziție, de anevoioasă, de nesfârșită tranziție, se întinde, triumfătoare, mahalaua”.

    Problema este ca mahalaua nu se intinde de una singura si nici din proprie initiativa , ci a fost si este intinsa , printre altele, cu ajutorul dezinteresat al mass-media ( romanii plecati afirma demult ca avem unele din cele mai toxice televiziuni din Europa… ) si chiar al unor intelectuali . Daca vrem sa ne aducem aminte, una dintre primele persoane care a vorbit trivial in direct la TV poate fi identificata drept un intelectual fost disident , prima initiativa de scrie intr-o carte aparuta in spatiul public exact in limbajul de la usa cortului apartine unei scriitoare , prima initiativa prin care spectatorii unei reprezentatii teatrale din Bucuresti erau indemnati sa strige in grup apelativul vulgar pentru matricea feminina a fost elogiata in presa chiar de un distins critic de teatru. Ca sa nu ramanem cu impresia ca este vorba numai de initiative singulare si izolate , prima initiativa oficiala de a include in dictionar ( si deci in spatiul public) trivialitatile , apartine chiar unor distinsi cercetatori de la Academia Romana ( http://stiri.kappa.ro/actualitate/24-11-2007/noul-dictionar-al-limbii-romane-va-cuprinde-si-cuvintele-obscene-157880.html ) , asta ca sa ne referim numai la degradarea programata a limbajului public.

    Daca „tara defecta” de care se lamenteaza domnul Lucian Boia ar avea glas , ne-ar spune probabil ca niciodata nu se confunda padurea cu uscaturile ei la fel cum nu se confunda vinul cu drojdia , si nici o tara si nici nu popor nu pot fi „defecte” in totalitate. Dar cum nu are , vorbesc mereu altii in locul ei si in mod inevitabil fiecare o va intelege dupa chipul si asemanarea sa.

  23. Sergiu Simion:

    Imi cer scuze că remarc atât de târziu comentariul dvs. bogat si documentat. Sunt de acord cu riscul generalizărilor, dar trebuie să recunoaştem că vinul este bine ascuns sub tejghea, iar drojdia urât mirositoare.

    Deşi exemplele pe care le daţi nu sunt neapărat tonifiante, sunt convins că pe fiecare dintre noi, chiar şi pe cei mai sceptici, copacii uscaţi nu ne împiedică să vedem pădurea verde, aşa puţină câtă a mai rămas dupa defrişările tranziţiei.

    De ce le-a placut românilor Kafka in 1968 şi după? Bună întrebare, dar cred că răspunsul nu e aşa de greu.

  24. @ Petru Dumitriu

    Multumesc pentru feed-back-ul dvs la acel comentariu banal .
    Pe de alta parte, si fara voia noastra , Castelul, Procesul, Kafka, Orwell, etc. , chiar si noi, inca multa vreme de aici inainte , trebuie sa mai ramanem in picioare „a la long”. No, daca-i musai …..

    In sfarsit, nu cred ca trebuie sa mai insist asupra faptului ca atunci cand cei mai multi din lumea asta incearca din rasputeri sa controleze haosul (http://diplo.smugmug.com/ILLUSTRATIONS/Climate-Change-Diplomacy/Climate-Change-Building/i-VsmxxFZ/0/L/Climate%20change_engl%202012-L.jpg) , altii, mult mai aproape de noi , si tot din lumea asta , incearca din rasputeri sa-l genereze ( prietenii stiu de ce…).
    No, daca-i musai… :))

  25. Istoria serveste intereselor prezentului. Cei care o scriu, stiu foarte bine acest lucru.

    Problema Romaniei se poate rezolva cu educatie, in toate formele ei. Acest lucru este atat de evident in toate tarile care s-au chinuit in istorie si care au facut eforturi de a-si alfabetiza locuitorii. Cand fiecare din noi se va implica in acest proces si isi va pune mereu intrebari critice cu privire la el insusi, poate ca vom avea o sansa. Niciodata ca tara nu ne vom ridica asa de la sine.

    Nu suntem singura tara fara o istorie lunga. Nu suntem singurii in situatia de a fi prinsi si striviti de alte puteri, sclavi la alte popoare, sau prizonierii propriilor ambitii meschine.

    Varfurile, sunt varfuri, pana cand nu vor avea ceva acceptabil in tara, vor pleca, acestia mereu se vor descurca. Ce facem cu restul? Generatii intregi de copii de la tara, sau din periferii de orase, sau din orase monoindustriale, pierdute in analfabetism, condamnati la o viata de munca necalificata, la ignoranta si la saracie. Acesti oameni reprezinta cu adevarat viitorul tarii noastre. Implicati-va cu totii in a sprijini educatia acestor oameni, care sunt de altfel pierduti, de la varste fragede. E greu, nu castigati nimic personal, cel putin nu direct si nu imediat.
    Multi ajung in clase superioare fara a sti sa citeasca, sau fara a sti tabla inmultirii. De acolo sunt in continuare trecuti clasa, asa taras grapis. Nici un profesor nu isi asuma esecul acestor elevi, fiecare aruncand vina pe cel anterior. Cel de la clasa I, ca n-a fost la gradinita, cel de la a 3-a ca nu stie sa citeasca din clasa I, si asa mai departe, catastrofa se propaga si creste exponential.
    Privind la fresca sociala nu putem decat sa confirmam aceste lucruri: politicieni care nu stiu sa spuna o propozitie corect, oameni care nu au muncit cu adevarat nici un moment in viata lor, cautand mereu sa se furiseze. Acesti oameni ne conduc.
    Solutia la problema de ce e Romania altfel? Implicare si educatie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petru Dumitriu
Petru Dumitriu
Petru Dumitriu este lector de diplomație multilaterală pe platforma online a DiploFoundation. Autor al două lucrări de specialitate: “Sistemul ONU în contextul globalizării: reforma ca voinţă si reprezentare”, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008 și “La capacité de négociation de l’Union européenne au sein de la Commission des droits de l’homme des Nations unies”, Institut Européen de l'Université de Genève, Collection Euryopa, Etudes 48, 2007, republicat de Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) în 2008. Coautor al unor lucrări de specialitate editate în Elveția, Finlanda și Turcia. Ultimul articol publicat este o contribuție la volumul “Persuasion, The Essence of Diplomacy”, DiploFoundation and Mediterranean Academy of Diplomatic Studies, 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro