Home » Cultura »Reactie rapida »Societate/Life » Citesti:

Lupta de clasa ca rasism social. In Memoriam Oana Orlea (1936-2014)

Vladimir Tismaneanu iulie 24, 2014 Cultura, Reactie rapida, Societate/Life
41 comentarii 4,070 Vizualizari

S-a stins din viata prozatoarea Oana Orlea ((Maria-Ioana Cantacuzino), fiica legendarului aviator Constantin “Bâzu” Cantacuzino, nepoata prin alianta a lui George Enescu si legatara sa testamentara, autoarea rascolitoarei carti “Ia-ți boarfele și mișcă!”, un lung interviu realizat de regretata poeta Mariana Marin, aparuta in versiunea franceza cu titlul “”Les Anées volées – dans le Goulag roumain à seize ans”. Fiinta de un curaj formidabil, a fost arestata ca eleva, la 16 ani, pentru raspandire de manifeste anticomuniste, a primit o pedeapsa de patru ani de temnita. A fost o marturisitoare din familia spirituala a unor Margarete Buber-Neumann, Alice Voinescu, Monica Lovinescu si Nadejda Mandelstam. Regimul comunist a vazut in oameni ca ea, asa-numitii “fosti”, inamicii care trebuiau eliminati, starpiti cu orice pret. Sadica pedagogie a urii a stat la baza tuturor regimurilor totalitare. Amintirile Oanei Orlea ar trebui sa fie bibliografie obligatorie in liceele romanesti.

http://www.europalibera.org/content/article/25471909.html

Unul dintre cele mai sinistre concepte ale demonologiei comuniste a fost cel de „dusman al poporului”. Mostenire a fanatismului iacobin, era vorba de stigmatizarea oricui putea fi banuit a fi, „obiectiv sau subiectiv”, adversarul dictaturii. Nu conta nimic altceva decit dorinta sistemului de a-si asigura definitiva dominatie asupra subiectilor unui experiment delirant. Axiofobia totalitara, ostilitatea viscerala in raport cu adevaratele ierarhii valorice, era acompaniata de ritualurile excluziunii si de tratarea “fostilor” (si a familiilor acestora) drept inamici ai noii ordini sociale.

Era vorba de ceea ce putem numi rasismul social. Mentionez aici o remarcabila lucrare pe acest subiect: “Former People: The Final Days of the Russian Aristocracy” de Douglas Smith (New York: Farrar Straus and Giroux, 2012). Intr-un moment de abrupta sinceritate, Lenin spunea lucrurilor pe nume, recunostea ca era vorba de o actiune de lichidare a celor definiti drept inamici: “Revolutia este o lupta de clasa intensa, furioasa, disperata”. In oricare din versiunile sale, bolsevismul a fost expresia acestei patimi exterministe. Genocidul social era inscris in codul genetic al toalitarismului comunist. Recomand atat de necesara si documentata carte de amintiri a d-lui Stefan Racovitza, aparuta la aceeasi neobosita Curtea Veche Publishing, un exercitiu deopotriva anamnetic si analitic menit sa lumineze, sine ira et studio, natura si scopurile terorismului social comunist.

http://www.curteaveche.ro/scene-din-viata-unui-dusman-de-clasa.html

Cei care se mai indoiesc inca de criminalitatea dictaturii comuniste ar trebui sa citeasca zguduitoarele carti-marturii ale Lacramioarei Stoenescu. Intre acestea, ca un peren memento, “Copii—Dusmani ai poporului”, aparuta in 2007 la Curtea Veche Publishing, relansata in 2013. Mai mult, cred sincer ca aceasta carte ar fi trebuit trebuit discutata in scoli, ca ilustrare a ceea ce a reprezentat de fapt patologia pedagogica a comunismului. Nu e prea tarziu. Intre timp, Lacramioara Stoenescu si-a urmat drumul de marturisitoare, a publicat in 2012, tot la “Curtea Veche Publishing”, volumul “Memoria stigmatelor”.

Elevii pot intelege ce a insemnat reforma invatamintului, inlocuirea literaturii clasice romanesti ca obiect de studiu cu productiile triumfaliste ale unor A. Toma, M. Breslasu si M. Beniuc. Vor gasi exemple de dascali cu suflet, dar si cazuri de inchizitori care profitau de sistem din ratiuni de conformism ori orbire.

Fiica unui functionar mediu (pretor de plasa) in ceea ce regimul comunist infiera drept „sistemul burghezo-mosieresc”, autoarea a suferit consecintele viziunii paranoic-manicheiste a noii orinduiri. Dupa arestarea tatalui sau, a fost deportata, impreuna cu mama sa, din Giurgiul natal intr-un sat din Moldova. Li s-a luat totul, fiind azvirlite in calvarul saraciei lucii si al ostracizarii necrutatoare. Pentru colegii de clasa, Lacramioara era evident marcata de originea sociala „nesanatoasa”.

Adolescenta Oana Orlea

Adolescenta Oana Orlea

As putea cita multe momente cutremuratoare din aceasta carte, scrisa cu sobrietate si remarcabil talent narativ. Aleg aici momentul in care Lacramioara, in virsta de zece ani, aflata in deportare la Radaseni traieste momentul exmatricularii. Citind acest text m-am gindit la copiii evrei sortiti lichidarii numai pentru faptul ca apartineau unui grup pe care un regim genocidar decisese sa-l excluda din umanitate: „Vocea lui grava a cazut ca un traznet asupra capului meu. Directorul a rostit o fraza din care am retinut numai ‚dusman al poporului’. Celelalte cuvinte parca nu le integeam sau nu voiam sa le inteleg. Ele imi pecetluiau soarta , imi opreau zborul meu de copil iubitor de carte si-mi taiau aripile. Eu eram ‚dusman al poporului’. Auzisem aceasta expresie de multe ori, dar pentru oamenii mari, nu pentru copii. Cum era sa fie un copil dusman al unor oameni mari”? Ce rau ar fi putut face el celor mari? Eu, un copil eram ‚dusman’ al unui popor de oameni mari. Incredibil dar adevarat. M-am abtinut sa nu pling, sa nu ma fac de ris. Directorul cred ca s-a mirat de aceasta si apoi a plecat. A fost cea mai cumplita zi din viata mea. Umilinta aceasta m-a marcat intreaga viata. Eu, un copil bun, premiant in toti anii sa fiu obligata sa parasesc clasa in fata copiilor si a profesoarei? Oare ce au crezut copiii? Au crezut ce li s-a spus. Ca sint ‚dusman al poporului’. Pentru ei asa eram. O fetita deportata care avea un tata detinut, pentru ca facuse politie politica impotriva statului. Eram niste reactionari care voiau sa impiedice ‚inflorirea scumpei noastre patrii, Republica Populara Romana”. Asta eram”.

Ce se mai poata adauga la aceasta confesiune de o coplesitoare tristete? Ca aceste inscenari odioase erau chiar substanta sistemului ca domnie a sadismului social? Ca nu exista nici un fel de scuza pentru prigonirea membrilor familiilor celor arestati? Ca intreg sistemul se intemeia pe minciuna si delatiune? Ca modelul universal, pionierul Pavlik Morozov, era de fapt un nenorocit care isi tradase familia ca urmare a spalarii pe creier practicata de sistemul educational de tip bolsevic?

Cei care au uitat sau nu au cunoscut mitologia absurda a „Omului Nou” ar face bine sa zaboveasca asupra acestei carti-document. Nu pot decit sa subscriu la opinia lui Eugen Negrici, unul dintre cei mai avizati istorici ai literaturii romanesti sub comunism, care vede in aceasta carte „povestea copilului care isi pierde copilaria”. Nu este vorba de un accident, ci de o catastrofa regizata de indivizi care stiau ce fac. Ministerul Invatamintului si Ministerul de Interne colaborau astfel in prigonirea familiilor celor azvirliti in infernul concentrationar al comunismului dezlantuit. Ceea ce face cartea Lacramioarei Stoenescu cu deosebire instructiva este absenta oricarei pasiuni vindicative. Motto-ul prefetei este chiar indemnul lui Mircea Vulcanescu, intelectualul pierit in Gulagul romanesc: „Sa nu ne razbunati”. Ceea ce nu inseamna nicicum ca acele terifiante timpuri ar trebui uitate. Salvarea memoriei, respingerea amneziei, exigenta recunoasterii faptelor petrecute oricita vreme s-ar fi scurs de la momentul ororii, sint premisele adevaratei purificari, ale unei asezari drepte la „masa tacerii si a concilierii”.

Concluzie: Dictatura proletariatului, asa cum o definise Lenin, insemna exercitarea violentei politice dincolo de si fara urma de consideratie pentru orice principii legale. De la inceput, sistemul comunist a tratat legea strict instrumental. Justitia era una “de clasa”. Tocmai am recitit cartea lui Pavel Campeanu, ilegalist si sociolog neo-marxist, “Ceausescu. Anii numaratorii inverse”. Descrie memorabil asasinarea lui Foris. Nici urma de lege. Ori, daca vreti, este legea junglei. In statul de drept interbelic, cu ale sale imperfectiuni, mama mea si sora ei, eleve la Botosani, intrasera in UTC-ul clandestin. Nu au fost arestate, n-au facut inchisoare. Chiar la Bucuresti, unde, studente fiind, activau amandoua in UTC, au fost arestate doar scurte perioade (cateva zile). Arestarile aveau loc in raport cu actiuni organizate de subminare a statului. Procesele erau procese, cu aparatori reali, nu cu marionete ale politiei secrete. Om de stanga, fost aparator al comunistilor, cumnat cu Lucretiu Patrascanu, Petre Pandrea a incercat, ca avocat, sa invoce legea pentru a apara nevinovatii. A ajuns el insusi in puscarie. Sa-i recitim pe Hannah Arendt, pe Leonard Shapiro (el insusi de profesie avocat), pe Raymond Aron, pe Richard Pipes: in sistemele totalitare, legea este scrisa spre a justifica abuzul, nu spre a-l preveni, nu spre a-l impiedica. Aici vad eu distinctia esentiala intre democratie si totalitarism.

Isaak Steinberg, eser (socialist revolutionar) de stanga, de profesie avocat, deci jurist, a demisionat in momentul Terorii Rosii din functia de comisar al poporului pentru justitie. I-a scris lui Lenin ca a crezut ca se afla in fruntea unui minister al justitiei, nu al exterminarii. Lenin i-a raspuns cinic, spunand ca despre exterminare este vorba, dar ca nu se poate spune public acest lucru. In cazul grupului social din care a facut parte Oana Orlea, a fost vorba de exterminism social. “Fostii” trebuiau sa dispara, sa fie definitiv amutiti, umiliti, in fond nimiciti social.

http://mariahulber.wordpress.com/2011/07/23/oana-orlea-ia-ti-boarfele-si-misca/

http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=2321

http://www.curteaveche.ro/copii-dusmani-ai-poporului.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "41 comments" on this Article:

  1. Maria Hulber spune:

    Tristă veste, imensă pierdere… Oana Orlea a avut întotdeauna un loc privilegiat în universul meu spiritual. Am citit interviul acordat Marianei Marin în 1991 sau 1992, oricum înaintea ,,Jurnalului…” lui Steinhardt. Era inclus în bibliografia obligatorie a cursului de Literatura exilului pe care-l ţinea domnul profesor Cornel Ungureanu la UVT. Îmi amintesc şi acum cât de stupefiant mi se părea ceea ce descopeream, de parcă trăisem până atunci în altă poveste. După ce l-am terminat într-o singură noapte, l-am reluat a doua zi, hotărâtă să înţeleg realitatea trăită de Oana Orlea.
    Am lângă mine şi cartea Lăcrămioarei Stoenescu, o mărturisire dintr-un alt cerc al suferinţei. Dacă ţin bine minte, în generoasele sale volume de mărturisiri, şi Constantin Ticu Dumitrescu a inserat documente ce atestă anchetele securităţii şi abuzurile împotriva unor copii…

  2. UnOarecare spune:

    Si cand te gandesti ca scursuri ca Iliescu si alti membrii ai monstruoasei clase de aparatniki + urmasii lor, care din 89 incoace au distrus ce mai ramasese din Romania, o duc atat de bine iar amarati care ii voteaza……avem ce meritam?

  3. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Nu știam despre Pavlik Morozov, acum m-am document pentru că ați făcut referire la el. E șocant. Cu cât ne depărtăm mai mult de perioada comunistă cei care am trăit-o și o putem privi cu obiectivitate, cu atât apare ca fiind mai monstruoasă. Există încă în societatea românească o anumită jenă de a spune lucrurilor pe nume în viața de zi cu zi. Ca atunci când cineva refuză să se mai gândescă la ceva traumatizant care i s-a întâmplat în viață.

  4. De Oana Orlea nu am auzit decat din memoriile Monicai Lovinescu si ale lui Paul Goma, care o aminteste alaturi de o alta romanca rezidenta, ca si ea, in Picardia. Dar nu stiam ca a fost – Dumnezeu sa o odihneasca! – fiica marelui aviator Bazu Cantacuzino.

    Cat despre “rasismul social”, a facut parte integranta din ideologia comunista. Eu as spune mai mult, ca a existat un soi de darwinism social. Pur si simplu “vechile clase exploatatoare” au fost tratate ca specii inferioare care trebuiau, potrivit legilor implacabile ale materialismului oistoric, nu-i asa, sa dispara.

  5. doru spune:

    De câte ori pleacă dintre noi cei ca Oana Orlea se simte un moment de dezechilibru. Se subțiază, se micșorează reperele vii ale moralității intelectuale. Dumnezeu s-o odihnească în pace ca și pe minunata poetă Mariana Marin.

  6. T. Bucur spune:

    Similitudinea intre rasism si lupta de clasa imi pare putin fortata.
    Rasismul hitlerist nu dadea nici-o sansa de salvare a victimei, pe cand regimul totalitar, chiar si in perioada stalinista, dadea totusi o sansa celor considerati ca reprezentanti ai claselor exploatatoare, in situatia in care acceptau fara cracnire noul regim si nu i se opuneau deloc sau – asa cum cunoastem multe cazuri – acceptau chiar sa colaboreze.
    Chiar si cazul Oanei Orlea este edificator, ea asumandu-si constient un gest de fronda impotriva regimului si incalcand astfel legea, nedreapta, dat lege.
    Desigur, in perioada stalinista, cand regimul trebuia sa caute mereu dovezi ale necesitatii ascutirii luptei de clasa, au existat si cazuri de condamnari pe baza de dovezi fabricate, dar asta era exceptia de la regula.

    • In timpul colectivizarii fortate din URSS, “inamicul” (“vermina”) botezat “kulak” (deci chiabur) nu avea nicio sansa de a scapa. Deportarea in Gulag era inevitabila. Iar procentul de morti in Gulag defineste acel univers drept unul al exterminarii.

      http://www.contributors.ro/global-europa/robert-conquest-%c8%99i-onoarea-sovietologiei/

    • Andrei A. spune:

      Vă contrazic- această „opoziție” față de noul regim, chiar dacă era definită prin lege, se „demonstra” în baza unui rechizitoriu juridic care n-ar rezista astăzi niciunei analize conduse după principiile unui stat civilizat. ”Dușmanii” (fie ei foști aristocrați, fie chiar comuniști de marcă, cum ar fi Pătrășcanu) erau cei astfel desemnați de sistemul represiv și nu neapărat persoane care se făcuseră vinovate de „acte dușmănoase”. Bunicul meu adoptiv avea licențe în drept și economie. A lucrat o perioadă ca jurisconsult pentru o firmă austriacă la București. Era cum nu se poate mai departe de modelul subversiv, ba chiar manifestase niște simpatii de stânga după 1945 de care s-a lecuit rapid. A fost arestat în anii ‘50 sub acuzația de „spionaj”- frecvent utilizată de comuniști în cazul celor care avuseseră sau erau suspectați de legături „în exterior”. Presupun că în cazul lui, ca și în multe altele, era vorba de îndeplinirea cotei de arestări- nu a făcut parte dintr-un lot faimos. A făcut 3 ani de temniță, problemele hepatice au degenerat în ciroză și a fost eliberat să moară acasă după câteva luni și nu pe listele sistemului penal comunisto-securist. În ce privește cotele pentru arestări, existau categorii de „usual suspects” – una din ele este a legionarilor care au refuzat „cooptarea”- din această pricină există numeroase cazuri de persoane care între 1941 și 1964 au făcut nenumărați ani de temniță dar „pe bucăți”.

      • Roland spune:

        1. Va inselati stimate domn; si inca profund.
        Categoria (deoarece vorbiti de categorie) legionarilor, a furnizat cadre de nadejde PCR si Securitatii (ca organ represiv). Si nu vreau sa va aduc amine decat de Eugen Turcanu (condamnat pentru activitate legionara si participant la “reeducarea” condusa de Bogdanovici), si de unul din corifeii Legiuinii (“Parintele”) Ion Dumitrescu-Borşa (pseudonim), care recunoaste expres si explicit colaborarea in prefata cartii “Cal troian intra muros”. De asemenea, in anii din urma, in ultima editie identifica si alti camarazi colaboratori care au schimbat linia. In acelasi sens a se citi si Sfarsit de veac sangeros in Europa a lui Sturza (fost ministru de externe legionar).Trebuie subliniat faptul ca era un supravietuitor al razboiului civil spaniol si avea o anumita greutate. Cu titlul de savoare, Pastorel epigramistul , pe langa celebra “camarade nu fi trist legiunea merge inainte prin partidul comunist”, a lansat o teza demna de servicii : “in anii dictaturii antonesciene, in puscarii stateau impreuna, comunistii si legionarii, care … ”

        2. In ceea ce priveste demontarea “unui rechizitoriu juridic care n-ar rezista astăzi niciunei analize conduse după principiile unui stat civilizat” va inselati si aici. Persoanl, in familie, in memoria bunicului am incercat o cale extraordinara de atac. Nu a mers, printre altele si prin nepasarea (refuzul) Arhivelor Nationale de a comunica date (la acea epoca – anii 90′). Instanta a refuzat sa isi exercite un rol activ, si … a judecat cu ce a avut la dosar (desi era suficient argumentational) . De altfel, in timp m-am mai opintit in obtuzitatatea magistratilor si pozitia neconforma a Arhivelor, cand depunand acte din care rezulta clar ca s-au preluat de la chiaburul … (bunicul meu), si “s-a” trecut in proprietatea C.A.P “Octombrie Albastru” un numar de 88 ha., ….. nu au mai fost gasite decat 28 (sic!) .

        • Andrei A. spune:

          Dumneavoastră faceți presupunerea că toți legionarii au trecut in corpore in PMR sau în structurile represive- ori nu este așa. Unii au cedat, alții nu. Nu pot să vă dau procente pentru că nu am acces la o statistică în acest domeniu. În ce mă privește, deși nu împărtășesc părerile Mișcării, am totuși un dram de respect pentru cei cu coloană vertebrală. Radu Gyr nu este o excepție. Am cunoscut o pereche, soț și soție, care au trecut prin acel șir de condamnări succesive de care vorbeam. Ultima ridicare s-a produs cred în 1960 și din câte știu nu a existat un proces public și nici familia nu a fost informată imediat asupra sentinței și locului de executare a ei.
          Mă scuzați dar nu pricep exact situația cu retrocedarea pământului care a aparținut bunicului dumneavoastră- din ce ați descris, nu reiese că ați dobândit o rezolvare corespunzătoare. În ce privește retrocedările, sistemul juridic după 1989 a fost NOTORIU pentru lentoarea, reaua voință și nivelul de corupție aferent corpului judecătoresc. Sper să nu vă jignesc, dar România la începutul anilor ’90 nu era un stat civilizat, în accepțiunea cvasi-universală a acestui termen.
          Iarăși, dacă încă nu ați avut ocazia, vă recomand vizionarea filmului lui Costa Gavras, The Confession (L’Aveu), bazat pe cartea cu același titlu a soților London și care este cât se poate de relevantă pentru ce s-a petrecut și la noi în domeniul proceselor “revoluționare”.

          • Roland spune:

            Ma bucur ca am ajuns cel putin aici, la acelasi numitor comun!
            Dvs. ati scris ca : existau categorii de „usual suspects” – una din ele este a legionarilor care au refuzat „cooptarea”.

            Iar eu v-am sugerat ca nu toata categoria a fost de “usual suspects”, existand elemente din “Categoria (deoarece vorbiti de categorie) legionarilor, a furnizat cadre de nadejde PCR si Securitatii (ca organ represiv)”.
            Ca si mine, dvs. ati conchis că nu toți legionarii “au trecut in corpore in PMR sau în structurile represive”. Cea ce este corect.

            Trebuie sa recunosc ca din punct de vedere al arestarilor, legionarii erau cei mai vanati, dar nu as face din aceasta, din punct de vedere ideologic, o axioma (precum ca ar fi fost niste ingeri).
            De altfel, maestrul Tismaneanu nu a avut spatiul necesar sa arate si dame, din cercurile frecventate de rudele si cunoscutii dnei. in cauza (Dumnezeu sa o odihneasca), care aveau vederi clar antisemite. Si nu stiu de ce, intind mana in biblioteca si iau (nu la intamplare) “Castelul, Biblioteca, Puscaria – Trei vami ale feminitatii exemplare” a lui Morat Dan C. .
            PS Ca poet, M. Beniuc era “greu de citit” (in anii 80′ am avut ocazia sa citesc “Pe muchie de cutit”) , ca specialist in psihologia animala (zoopsihologie), este de referinta. Incercati totusi cateva din poeziile de dragoste ale poetului.

  7. L.H. spune:

    As avea obiectii f. serioase, chiar grave, de fond, privitoare la metoda de abordare a autorului , dar nu sint sigur ca Domnia Sa e pregatit a le dezbate , deci momentan ma abtin. As dori insa sa adresez 2 chestii simple, de detaliu.

    1) peste tot in media , inclusiv Wikipedia se sustine ca Oana Orlea a fost arestata cateva luni la inceputul anului 1960 , in legatura cu “Marele Jaf” . Ori, sentinta in speta se daduse deja la 15.11.1959. Are autorul detalii despre acest presupus arest, des invocat ?

    2) A incercat Dr. Tismaneanu, de-a lungul anilor, sa o contacteze pe Oana Orlea ? Daca nu pina in 1990 macar dupa , macar dupa obtinerea tenure Maryland, macar dupa 2006 cind s-a terminat de redactat “Raportul” , macar in anii 2010–2012 cind conducea CS-IICMER ? Din cate inteleg , Doamna era o potentiala sursa de informatii nu numai datorita genealogiei (Bazu , Enescu) ci mai ales pt. realitatea deceniului teribil, tema care il preocupa cu precadere pe istoricul comunismului. Apoi , dupa emigrarea in Franta , prin 1981-1982, a fost Europa Libera implicata in vreun fel , in vreun proiect in prezentarea experientei Oanei Orlea ca exemplu pt. atmosfera anilor ’50 ? Are Monica Lovinescu care locuia aproape , vreo emisiune , interviu , etc. cu participarea Oanei Orlea ? Tocmai pt. a substantia etica neuitarii ? Multumesc .

    • Sunt bucuros ca mi-ati adresat aceste intrebari. Pe blogul sau, dl Dorin Tudoran aminteste un lucru important pe care ar fi trebuit sa-l mentionez si eu. O fac aici, citand din ce-a scris el:

      “În 1991, am publicat în “Agora” și “Meridian” primele fragmente din varianta românescă a cărții de memorii, aflată încă în stadiu de manuscris, ”Ia-ți boarfele și mișcă!” În românește, volumul a apărut sub forma unui interviu realizat de Mariana (Mady) Marin.”

      http://www.dorintudoran.com/oana/

      http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/oana-107181.html

      In ce ma priveste, va asigur ca am fost fericit sa vad publicate textele Oanei Orlea in revistele conduse de dl Tudoran si unde eu eram redactor. Evident, meritul publicarii ii apartine celui care era redactor-sef si prieten cu Oana Orlea, Dorin Tudoran.

      Da, Monica Lovinescu a scris despre Oana Orlea. Puteti cauta. Cititi textul lui Dorin Tudoran si cred ca veti intelege care erau relatiile. Gasiti detalii despre relatia cu Monica Lovinescu si aici:

      http://www.elle.ro/lifestyle/scriitoarea-oana-orlea-o-cantacuzino-picardia-360608/4/

      Pentru Monica Lovinescu, Adriana Georgescu, Lena Constante si Oana Orlea reprezentau vocile neuitarii. Puteti consulta volumul recent aparut la Humanitas, ingrijit de Cristina Cioaba (colaboratoare a acestei platforme):

      http://www.humanitas.ro/humanitas/o-istorie-a-literaturii-rom%C3%A2ne-pe-unde-scurte

      Despre revista “Agora”, o recomandare. Nu a mea, ci a lui Virgil Ierunca:

      http://www.europalibera.org/content/article/24094712.html

      Opera (marturia) Oanei Orlea este discutata in “Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania” (Humanitas, 2007), in capitolul “Universul concentrationar in memorialistica”, pp. 651-664, scris de profesoara Ruxandra Cesereanu de la Universitatea Babes-Bolyai.

      • L.H. spune:

        Multumesc pt. referinte — citit, inteles. Si totusi , vad ca si pe blogul certocrat se face referire la arestarea in 1960 ( ?!? ) , iar Dvs. observ ca ati omis aspectul acesta (intrebarea mea nr. 1) . Aveti cunostiinta de arestari legate de “Marele Jaf” facute in 1960 , de vreme ce sentinta finala a fost la 15.11.1959 ?

        • Nu am niciun fel de informatii pe acest subiect. Am vazut si in alte locuri aceasta referinta, la doua luni petrecute in arest in legatura (sic) cu “afacerea Ioanid”. Nebanuite insa erau caile acele institutii…
          In 1960, din cate stiu, a emigrat spre Brazilia Alexandru Crisan, amicul fratilor Ioanid, un timp bodyguard al lui GGD, apoi director adjunct la Biblioteca Academiei. Numele sau apare frecvent in ancheta, dar n-a fost arestat…

          • H.L. spune:

            Doar cateva mici erate re. Crisan. Numele initial a fost Ionel KIRSCHEN (7.I.1911 Brăila – 20.XI.1988 România) , ulterior Crisan . Din cate stiu fusese soferul lui Ana Pauker (apud Tugui).DIn sofer a trecut la centrala MAE (1948) apoi Roller l-a pus , precum spuneti , deputy la Biblioteca (director era Barbu Lazareanu). De aia a scris , impreuna cu seful Lazareanu “Glose si comentarii de istoriografie literara” –1958. Apoi “Marx si Engels in limba romana 1871-1944″ , in 1956. Aveti dreptate — a fost suspectat in “Marele Jaf” dar apoi a plecat in Brazilia (initial in IS) . Dar pana la urma a murit la Bucuresti cu un an inaintea evenimentelor.

            Cartile mentionate au aparut la Editura Academiei, binenteles :lol:

            • Dupa informatiile mele, a fost unul dintre provocatorii incidentului Jar. Fiind in Brazilia, a scris un op-ed in NYT despre politica externa a Romaniei. Este mentionat adeseori in ancheta ca participant la convorbirile “cu continut dusmanos”. Dar n-a fost arestat si a plecat din tara. At the end of the day, cine era de fapt Crisan? Un fel de Ivan Denes?

            • L.H. spune:

              Pentru o fisa oarecum partiala : http://glurl.co/e0f

              Dupa parerea mea, initiatorul “incidentului” a fost chiar Dej. Doar stiti cum l-a momit cu o seara inainte : “Hai mai ia o scrumbioara , mai gusta un Ottonel….” :lol: Iar a doua zi , la plenara ,
              “Pac , la Resboiu” :lol: Dupa plecare, a fost un fel de agent de influenta , adica prezentarea RO in culori mai rozalii, plus contacte cu lumea afacerilor. Denes a fost turnator , lua din Ge si dadea lui Secu, mai primea de la Secu niscaiva info si se facea util in Ge …. Denes nu era de calibrul intelectual al lui Crisan—- parere subiectiva, n-am vorbit in viata mea cu vreunul dar am vazut niste documente ….

              Dr. Tismaneanu , linkul dat mai sus pt. fisa personala duce si la alte info, in database. Nu stiu daca va era cunoscut site-ul , dar pentru amatori ca mine e util.

  8. antonie spune:

    Fără a aduce vreo atingere memoriei personajului care pretextează această discuție, vreau să spun din capul locului că …pilda Ecleziastului e bine să fie lată drept canon…„…tot ce este a mai fost…” și să nu facem din enumerări …ereditare de merite din neam…glorii nepalpabile…Mereu m-am gândit la copiii, pe care nu-i prea știm, ai părinților …glorioși ai acestor timpuri, cu mintea mereu la …encomiasmele adresate în ultimii zece ani copiilor părinților …glorioși ai anilor 30-60, ai secolului trecut. Cum au fost părinții acelei perioade …și cum sunt cei din ultimul deceniu? Și copiii de atunci față de cei de acum? E problemă foarte serioasă. Lumea merge înainte prin copii. Dacă unii nu au fost lăsați să devină părinți ai timpului următor, ce se întâmplă cu copiii lăsați să devină părinți, transmit la copiii lor …ce au primit din neam? Am avut mereu în minte două nume…Bogdan Olteanu și George Copos…copil și părinte actuali …Un industriaș care a făcut avere comparativ cu cei din anii 30…aceleași practici…alte vremuri…Ce le putem reproșa celor doi și nu ar fi valabil… schimbând ce e de schimbat unui industriaș și unui copil din anii 40, dinainte de a devenii dușmani ai poporului? Autorul articolului introduce același aspect printr-o mică remarcă…„Moștenire a fanatismului iacobin”…Poate moștenirea e chiar mai veche? Și atunci…mai e așa de importantă ideologia? E ceva dincolo de ideologie și folosim …apucături ancestrale doar pentru bătălii politice, ideologizându-le? Nu e o falsă abordare a problemei totalitarismului prin pavoazarea cu ideologii a unor atavisme …agregate din timp în timp prin mecanisme neînțelese, în anumite locuri și momente? Altfel spus există ideologii bune și ideologii rele…ori ele apar doar din nevoi …didactice, pentru a explica fapte bune ori rele la nivel social? Și apar după realitatea înfăptuită?

    • antonie spune:

      …am avut un gol de memorie. Acum adaug un nume pentru… nediscriminare. Mociorniță…părinte și copil din perioada amintită…

  9. Yossef Abraham spune:

    Stimate Domnule Tismaneanu,
    Va multumesc pentru datele fascinante pe care le aduceti despre alte si alte victime ale comunismului.
    Aici as dori sa ma refer la aspectul “Pavlik Morozov”.
    Povestea era trasa de par, si studii ulterioare au dovedit ca era vorba de un fals.
    Insa, falsul acela se integra bine in campania propagandistica sovietica, care incuraja ruperea legaturilor familiale si delatiunea.
    Asemenea fapte, reale, au avut loc in toate regimurile comuniste, ca o consecinta s susnumitei campanii.
    Iar in privinta interventiei lui L.H., care leaga cazul Oanei Orlea de “Marele Jaf”.
    Si aici, dati informatii importante despre identitatea provocatorului care statuse in spatele inscenarii.
    Insa, Oana Orlea nu putea fi amestecata in “Marele Jaf”, acesta fiind o provocatie antisemita, contraponderea lotului Noica-Pillat, etnic roman.
    Adevarul despre “Marele Jaf” poate fi dedus din marturia doamnei Simina Mezincescu, din lotul Noica-Pillat, care a intalnit-o in inchisoare pe Monica Sevianu, din lotul Ioanid, si a aflat de la ea ce intentionasera aceia sa faca.
    Astfel s-au intalnit cele doua loturi. Pe vremea comunismului nu exista discriminare rasiala. Toti erau persecutati.

    • T. Bucur spune:

      @ Yossef Abraham. Va rog indicati-mi un link spre informatia data de Simina Mezincescu. Ma intereseaza mult ce i-a spus Monica Sevianu. Sau relatati dvs. pe scurt. Multumesc anticipat!

      • Yossef Abraham spune:

        Stimate Domnule Bucur,
        Interviul cu Simina Mezincescu l-am gasit pe Internet, puteti si Dv. scrie Simina Mezincescu, Monica Sevianu, si vedeti ce iese.
        Dupa spusele doamnei Mezincescu (care e, fara indoiala, demna de incredere), colega ei de celula, Monica Sevianu, i-a spus ca ei intentionau sa deturneze un avion, sa ajunga in Occident, si acolo sa denunte comunismul.
        Dar in acest caz, spun eu, povestea cu jaful devine incredibila: banii comunisti erau lipsiti de valoare in Occident, insa i-ar fi transformat in delincventi de drept comun, a caror extradare ar fi putut fi ceruta.
        Nu seamana toate astea cu inscenarea de la Tamadau?
        Fara nici o discriminare – toti erau persecutati.

    • Fals sau nu, cazul pionierului-delator, model al tradarii propriei familii, se pare ca l-a socat pana si pe Stalin. Cred ca istoricul britanic Simon Sebag Montefiore spune ca dictatorul insusi ar fi exclamat: “What a snake!” Catriona Kelly a scris o carte excelenta pe subiect (“Boy Hero”). Oricum, mitul Pavik a fost treptat inlocuit de mitul Zoia (Kosmodemianskaia), evident dupa executia acesteia. Sa ne amintim ca nu existau, cel putin in Romania, scoli cu numele lui Pavlik, in vreme ce exista Liceul “Zoia”.

      Sa nu uit: grupul tinerei Oanei Orlea, daca-mi amintesc bine, a fost inspirat in actiunile sale chiar de povestirile despre eroismul unor adolescenti sovietici, inclusiv cei din “Tanara Garda”. Citisera, cred, romanul lui Fadeev, carte-cheie a propagandei oficiale care exalta cativa elevi de liceu organizati clandestin in Krasnodon, gata sa-si dea viata luptand impotriva ocupantilor nazisti. Oricum, tema rezistentei tinerilor sovietici impotriva nazistilor era un leitmotiv ideologic. Din cate stiu, prenumele Zoiei Ceausescu venea de la partizana Zoia. Modelul Pavlik a fost insa aplicat in Romania in denunturile la adresa parintilor. Nu vreau sa dau nume, dar stiu cel putin doua cazuri de intelectuali faimosi (un barbat si o femeie) care si-au renegat public parintii in sedinte de demascare a celor cu “origini nesanatoase”. Sintagma “origine nesanatoasa” trimitea exact in directia purificarii corpului social. Originea muncitoreasca devenea, in aceste conditii, pedigree-ul perfect. Pedagogia urii a fost indatorata scrierilor lui Anton Makarenko (“Poemul pedagogic” si “Steaguri pe turnuri”). Ritualurile stigmatizarii erau decisive pentru forjarea solidaritatii de grup dominant. Este ceea ce surprinde extraordinar George Orwell in romanul “1984″.

      Omagiul pe care il aduc aici Oanei Orlea este si o invitatie la analiza acelor mecanisme care au pervertit atatea suflete. Oana Orlea a stiut sa tina piept unui sistem mizerabil, economic, social, cultural, moral. A refuzat sa se simta neputincioasa. Tocmai interiorizarea neputintei, spunea pastorul Joachim Gauck, a permis sistemului sa se reproduca vreme de decenii.

      • L.H. spune:

        Well, am spus ieri ca nu sint sigur ca autorul e pregatit a dezbate obiectii grave re. abordarea sa a subiectului ( tortura mentala a copiilor) si ca ma abtin MOMENTAN , dar daca Domnia Sa insista , what can I do …. Dr. Tismaneanu, asta e un topic de sine statator — Dvs. ati adus un omagiu postum Oanei Orlea si doar “tangential”, in comentarii , adresati o problema de fond. Sigur ca a existat cultul “copiilor eroi” (pe linga Zoia mai era Volodea Dubinin si altii — a fost chiar tradus, in 1962 un volum imens “Copiii eroi ai Uniunii Sovietice , nu se poate sa va fi scapat , aveati 11 ani ) insa Dvs. adresati in principal schingiuirea mentala a copiilor de la varsta frageda drept una de rasism social (corect) si as spune chiar de control social.

        Sauf que ……… Absolut tot ce scrieti , ba chiar mult mai mult e valabil , cu virf si indesat, pentru North America anilor ’70 si dupa, mergind pina in zilele noastre , adica acum cind cititi acest comentariu (mai ales ca e vineri seara si acusi-acusi se face ora 21 you know why , I know why ;wink: ). Asta e scris de o persoana (eu) care a vazut LIVE , vreme de decenii , salbaticia si bestialitatea “democratiei ” nord-americane (USA si CA) versus copiii din familiile afroamericans, immigrants and poor. Ca sa nu mai vorbesc de Native Indian families. E o intreaga literatura despre abuzurile facute de Child “Protection” Agency (in CA se numeste Youth “Protection” agency ) mana in mana cu politia si Youth “Courts” . Si motivatia nu e politica ci social control — cu aferentul financiar . Dvs. in peste trei decenii de prezenta aici (acolo) chiar nu stiti despre ce e vorba ? Copii luati de la scoala elementara in timpul orelor pt. a fi dusi altundeva si dresati impotriva parintilor e SF pt. Dvs. ? Copii carora li se lipesc electrozi la cap pt. a li se induce “recovered -represed memories” despre rape by father cind erau bebelusi e SF pt. Dvs. ? Tinere fete 12-13 ani furate de la parinti pt a fi vandute catre proxeneti si drug dealers care sigur vor plati comision la School Board pt. brainwashing in prealabil copiii ca sa reclame parintii si a avea material si “forme legale” de a le lua de la familie e SF pt. Dvs. ? Experientele pe copii facute de Cameron la McGill in the ’50s sint discutate cu mare tam-tam pe la simpozioane, dar cele facute NOW pe copii tot la McGill va sint cunoscute ?

        Am fost cativa ani membru in board of trustees la un Public School Board si spun cu toata seriozitatea : ceea ce descrieti pt. perioada stalinista e mizilic fata de ce am vazut dar mai ales inteles. Nu aveti spatiu suficient pe toata platforma ca sa descriu atrocitatile vazute , deghizate in celebra mantra “for the well being of the child ” Si nu din motive politice , ca cele pe un timp limitat in URSS sau deceniul teribil in RO., ci pentru a asigura existenta mizera a unei clase de paraziti (donothingers) , largita considerabil incepind cu Reagan si al sau “wellfare state” .Am spus largita si nu aparuta , pt. ca traditiile merg inapoi in timp , prin Anglia inceputului de sec.XX .

        Ceea ce faceti Dvs. aici este sa aratati inferioritatea , prin contrast, a unui sistem politic (URSS si satelitii ) fata de mareata “democratie” occidentala. Inferioritate este, categoric, tot pt. URSS &sateliti , dar fata de nivelul barbaric , primitiv si vulgar, de-a dreptul salbatic ce exista , de decenii , in occident — ma refer la acest topic , nu altceva. Celebrele “murder&suicide” (stiti povestea –tata omoara nevasta si copiii , apoi se sinucide) care apar a la une sint creatii ale acestor salbatici pt. a mentine si actualiza “domestic violence issue” , “child abuse issue” si pt. a actualiza “programele de protectie si prevenire” care aduc sume uriase parazitilor criminali deghizati in “social workers”. Sigur ca sint morti acolo , dar nu parintii sint autorii ci politia , care “a primit un telefon anonim , draga , de la un vecin care a auzit celebrele zgomote suspecte si el ca un bun concern citizen a sunat ” . Iar politia , da buzna , tunde tot si apoi cheama ambulantele .Asta nu e SF ci real life, every friday night . After 9 PM , of course, si stiti bine de ce … Sau ucisi de huligani tocmiti tot de “servicii” , dar nu cele secrete ci altele , salbatice, adica cele “sociale”.

        Poate stiti dar profesional va simtiti obligat a arunca pisica in curtea lui Stalin&Makarenco . Am citit ce scrieti in comentarii pe acest topic si totul merge manusa pe ce STIU ca este acum in mareata America civilizata. Cind veti avea curaj sa discutati subiectul in mod separat , va promit exemple cat nu incap pe platforma. Poate ca separatistii ucrainieni , Hamas sau piratii somalezi nu sint de loc eleganti , dar e bine de vazut mai intai salbaticia din propria curte . Macar de vazuyt si daca se poate de inteles — ca de discutat nu cred ca aveti curaj !

        P.S. — Pt. manelistii de serviciu :please abstain this time. Subiectul e mult prea grav pt. a fi luat in derizoriu. Merci.

        • Diferenta intre cum vedem lucrurile este ireconciliabila. V-as ramane indatorat daca nu ati jigni participantii la discutia de pe forum. In plus, nu cred ca este locul potrivit pentru a exhiba anti-americanismul cu toate rationalizarile sale mai mult sau mai putin sofisticate. Deci, ca si in trecut, este exclusiv la latitudinea administratorului platformei sa decida ce se publica aici. Ii rog pe cei care comenteaza sa nu mergem in directia propusa de acest comentariu. Nu are nicio legatura cu tema articolului, indiferent ce crede autorul sau autoarea sa. So long.

          • L.H. spune:

            1) imi cer scuze pt. folosirea termenului “manelisti”

            2) in cateva ocazii ati scris, pe buna dreptate : cine tace , consimte ! E valabil nu pt. ignoranti ci in primul rind pentru cei ce inteleg ce vad. Daca vor sa vada, first of all. In numeroase ocazii ati deplans tacerea complice a germanilor la vreme de razboi — corect , dar asta e valabil numai la vreme de razboi sau in trecutul indepartat ? E un imperativ moral temporar ? La vreme de pace si la timpul prezent nu mai e valabil ?

            3) nu am comentat la articol — textul meu initial e un raspuns la comentariul Dvs. si nu e antagonic , ci doar o invitatie la echilibru , la extinderea intransigentei in spatiu si timp . Si o sugestie de a nu politiza un aspect tragic al vietii moderne . Acest aspect exista, Dr. Tismaneanu, indiferent daca scriu sau nu un comentariu aici, indiferent daca platforma il accepta sau nu.

            4) nimic nu este “anti-americanism” in textul meu — in orice caz nu asta a fost intentia. Nu am instigat la ura sau violenta impotriva americanilor, ci doar am aratat aspecte similare cu cle discutate de Dvs. , insa in alt spatiu si timp . Eu unul nu vad conotatii etnice sau rasiste in ceea ce am scris, dimpotriva.

            5) nu am propus nici o “directie” — este o invitatie la moderare si realism fata de aspecte prezentate de Dvs. in comentariu

            Apreciez sincer faptul ca ati lasat comentariul si va multumesc pt. asta.La urma urmei e o platforma pentru SCHIMB DE IDEI . Eu unul asa o consider. Nice weekend !

  10. Petre Opris Petre Opriş spune:

    @ L.H.
    Linkul indicat de dumneavoastră este util. Vă mulţumesc.

    • L.H. spune:

      Este util , intr-adevar , mai ales pentru fisele de arest si de asemenea pt. sursa primara folosita (Mon.Oficial, locatia din arhiva, etc.) .Dar este o anomalie care poate trece neobservata : tocmai Ceausescu sau Apostol sau Chivu, chiar Patrascanu nu sint mentionati— iar acestia erau MEMBRI PLINI ai PCdR . Surprinzator, nici tatal distinsei noastre gazde nu e mentionat, desi din cate stiu era membru plin al PCdR. In schimb sint inclusi simpatizanti sau membri din UTC ilegalitate . Siteul e centrat din cate inteleg pe o lucrare postdoc si deci database e incompleta , dar totusi …

      • Tatal meu era, intr-adevar membru al PCdR inca din 1930. Mama din 1933. Sora mamei, Cristina (Bianca) din 1933, cred. Nu au facut parte din organele de conducere. Dar Leonte Rautu este? How about, sa zicem, un Barbu Zaharescu? Ori un Stefan Voicu? Ecaterina si Petre Borila? Sanda si Iosif Ranghet? Tina Orenstein, apoi Chivu? Stela si Sanyi Moghioros? Mirel Costea? Alexandru Rogojinschi? Vanea Didenko, apoi devenit Vidrasu si sotia sa Raia, un tip sefa Cancelariei CC al PMR?

        • L.H. spune:

          Aveti categoric dreptate . Exista acolo un fel de “scuza” privind dificultatile metodologice :
          http://glurl.co/e0r dar explicatiile date nu rezista fata de omisiunile mentionate de Dvs. , precum si altele. Nu aveau decit sa transfere fisele de cadre care se gasesc la Arhivele Nationale , adica documentele (mai ales autobiografiile la “verificarea carnetelor de partid” :lol: ) de la fosta sectie organizatorica. Poate cu un alt grant :lol: se va face si asta — pina atunci e bun macar pt. ca se poate gasi cate ceva despre un ….Crisan :lol:

          • Stiu ca ai mei au tot scris asemenea autobiografii in timpul verificarilor. Exista o comisie, o troika, lucra pe Aleea Alexandru, intr-o vila veche, era formata din Ranghet, Pantiusa si Ghizela. Cel putin acestia trei s-au ocupat de tatal meu, de mama si de Cristina (Bibi). Cred ca si de Boico, Valter Roman,doctorul Brill, Adorian, Minea Stan, Carol Neumann, Galea si Mihai Burca, Andrei Roman (casatorit cu Piri Breiner, vaduva lui Bela, sora Ecaterinei Borila) etc Pe parintii mei ii intrebau insistent despre Slansky, perioada de la Radio Moscova. Pe Cristina, despre Arthur London, Holban, Vasilichi (nom de guerre Victor), Peter Mod (arestat in Ungaria in cadrul grupului Rajk). Cristina fusese apropiata, la un moment dat, de Otto Katz (Andre Simone). Inainte de plecarea in Franta, in 1936, lucrase cu Foris in aparatul de propaganda, scria articole in presa de stanga sub numele Brandusa Stefanescu. A fost prietena cu Sahia. Evident, era extrem de apropia de Eugen Bendel (Mircea Balanescu), alt botosanean. Ma intreba candva Pavel Campeanu cum imi explic ca Botosani-ul a dat atatea figuri faimoase ale ilegalitatii comuniste, de la printul rosu Scarlat Callimachi si doctorul cu studii vieneze David Salzberg la Cristina Luca si Ana Toma…

            • L.H. spune:

              1) cred ca toti cei care fusesera “afara” in anii ’30 au fost intrebati despre …Noel Field :lol: , intr-un fel de fishing expedition . Mai ales spaniolii , care au scapat ca prin urechile acului , prin ’52 . Atata trebuia , ca macar unul sa-si aminteasca de cel al carui nume a fost folosit , la “indicatiile” lui Stalin, pt. construirea cazurilor Slanski si celelalte.

              2) daca priviti database din site-ul de care vorbeam, veti gasi acolo multe alte nume de activisti, simpatizanti , sustinatori etc. care erau originari din Bt sau au activat acolo — in special evrei. Botosani a fost in anii ’30 un centru de greutate pt. stanga (socialista, comunista , UTC , etc. ) care a contrabalansat avantul luat de partidul lui A.C.Cuza la Iasi si in restul Moldovei. Adica a fost o generatie (a celor nascuti in primul deceniu si dupa ) care s-au molipsit unii de la altii intr-un oras cu vie activitate intelectuala . S-au format acolo si viitori spanioli, dar si viitori “puscariasi” (Doftana , TgJiu –multi transferati apoi , pe criteriu etnic, la Ribnita si Grosolovo). Si nu e deloc de mirare ca tocmai la Botosani ( si NUMAI la Botosani ) s-a dat replica bine documentat la lucrarea rasista a lui Paulescu — “Spitalul, Coranul, Talmudul….” E adevarat , Sama Salzbergher , autorul volumului care desfiinteaza textul lui Paulescu , nu era politic de stanga , era un erudit apolitic , dar asta arata o atmosfera intelectuala de exceptie pentru Bt in RO acelor ani. Poate si asta explica numarul relativ mare de ilegalisti care s-au format “true believers” in acel oras. Sigur, mai ales dupa 1945 , au fost si alte centre, dar acolo e vorba de cei despre care se spunea “putini au fost, multi au ramas” :lol:

            • Multumesc mult.

              Da, mama a fost intens intrebata, mai ales dupa 1949, despre relatia ei de prietenie cu Erica Glaser, fiica doctorului Glaser (social democrat german) de la Spitalul International (cred ca la Albacete). Glaser si sotia sa au murit intr-un bombardament la Londra, cred. Oricum, Erica a fost adoptata (crescuta) de Noel Field. Sunt sigur ca stiti cartea ei scrisa in State sub numele Erica Wallach. Flora Lewis a scris despre Noel si Erica.

              Link la necrologul aparut in NYT:

              http://www.nytimes.com/1994/01/12/obituaries/erica-wallach-71-a-prisoner-of-soviets-in-cold-war-intrigue.html

              Voi dezvolta subiectul in cartea la care lucrez, “Two Sisters”. Ce mi-ati scris despre Botosani imi foloseste. Un creuzet de activitate de stanga. Reala, nu imaginara. Un nume de care imi vorbeau mama si Cristina: Costache Bordeianu.

              Mai nou:

              http://global.oup.com/academic/product/stalins-american-spy-9781849043441;jsessionid=64BAB150950D457653BC9FE00B93751E?cc=us&lang=en&

            • Peter Manu spune:

              Din Botosani sunt si Marcel Blecher, Alexandru Graur, Lucien Goldman, Zigu Ornea, Marcu Cajal, Simion si Henric Sanielevici.

  11. ion adrian spune:

    Dle Tismaneanu,
    Sintagma corecta si conforma realitatii istorice traite este cea de URA DE CLASA

    • Nicolae Constantinescu spune:

      Credeam ca doar mie mi-a venit in cap sintagma “ura de clasa”.
      Aceasta este esenta comunismului, si ei i-ar trebui acordate o
      sumedenie de studii.
      Stau si ma gandesc cum de nu am realizat atata amar de vreme
      ca lupta de clasa are la baza ura de clasa?

  12. stoian spune:

    Excelent articol,excelente comentarii…Pacat ca asemenea publicatii si desbateri nu au loc si in publicatii si editoriale macat saptamanale.Mai sunt oameni care pur si simplu habar nu au ce s-a intamplat,cum a fost posibil sa se instaureze regimuri de crunta teroare pe continentul european….Cunosc un inginer,sef de promotie-1956,care astazi ,la varsta pensiilor imi spunea ,,eu n-am stiut,.n-am auzit de ,,Canal,Sighet.Pitesti,decat acum,dupa revolutie”(?!).IncredibilSi nu e unicul.Nu mai vorbesc de generatia de pe la 1970 incoace.Nu gasesc deloc absurda parerea ca atrocitatile petrecute la noi pe parcursul secolului trecut( am in vedere in special,atat crimele lui Carol al 2-lea impotriva legionarilor,crimele acestora impotriva evreilor,in special pogromurile si persecutiile impotriva evreilor,culminand cu ororile comunismului),sa costitue un obiect de studiu ca materie separata in scolile liceale.
    Simpla aducere aminte nu e suficienta.Stiu,nu ne place,(vezi reactiile la scrierile lui istoricului Lucian Boia-,,tradator de neam!,denigrator a glorioasei noastre istorii”…etc,)-dar a merge mai departe pe acest drum rasbatatorit a istoriei prefacute, a ne ascunde sub pres si a nu ne asuma propriile erori,dand vina permanent numai,si numai pe altii,vom bate pasul pe loc in contextul desvoltarii natunilor de astazi.

  13. Fac parte dintre cei care am cunoscut-o personal pe Marioana Cantacuzino, care ca scriitoare avea să se numerască Oana Orlea. Deși ne cunoșteam și ne vedeam din când în când, nu figuram printre prietenii ei cei mai apropiați. De la o vreme viața ne-a despărțit cărările. Știam însă de la prietenii comuni, din România și Franța, cum îi decurgea viața, și din cărți evoluția ei literară. Făceam însă parte din aceeași lume, cea a burghezo-moșierimii, eram, altfel spus, dușmani ai poporului, motiv pentru care ni s-a aplicat cu spor lupta de clasă. Mie ceva mai puțin, nu am făcut pușcărie, am fost doar deportat, cinci ani cu domiciliu forțat și apoi marginalizat o buna vreme. Aveam câțiva buni și foarte buni prieteni care la rândul lor erau foarte buni prieteni cu Marioana, printre care unul din foștii ei soți, Bobi Dendrino și câțiva care i-au fost ”colegi” de arestare și proces, cum au fost Mihai Sturdza, Ion Varlam, și alți câțiva. I-am citit multe din cărți, începând cu Un sosie en cavale, apoi Cantacuzino, Ia-ți boarfele și mișcă. Am văzut-o și în celebra emisiune Apostrophes a lui Bernard Pivot pe France 2. Bilingvă desăvârșită, a scris deopotrivă în limbile română și franceză. A publicat treisprezece cărți. A început în 1968 cu Calul de duminică, schițe și povestiri. În 1980 a cerut azil politic în Franța, unde s-a instalat continuându-și carirea literară. A decedat în iulie 2014.
    Prozatoarea Oana Orlea, pe numele ei adevărat Marioana Cantacuzino, s-a născut pe 21 aprilie 1936. Fiică a legendarului aviator Constantin (Bâzu) Cantacuzino, (nepot al Nababului) și a Ancăi Diamandi, a fost arestată în 1952, la doar 16 ani, sub acuazția de ”complot și acțiune subversivă împotriva statului ”. Era elevă în clasa a X-a la Liceul fost Titu Maiorescu, apoi I.L. Caragiale. Condamnată la patru ani de închisoare a făcut mai puțin de trei, fiind eliberată la insistențele bunicului ei vitreg, compozitorul George Enescu, al doilea soț al bunicii sale paterne, Maruca Enescu-Cantacuzino, născută Rosetti-Tescanu. Trebuind să-și câștige, viața a fost ajutoare de sudor, apoi ajutoare de coiffeusă șamd. A mai trăit două luni în închisoare și în anul 1960, arestată, fără niciun motiv, în ancheta privind ”Operația Ioanid”, celebrul atac împotriva unui furgon al Băncii Naționale, care a avut loc în 1959.
    Inteligentă, curajoasă, optimistă, cu un caracter puternic, foarte prietenoasă, Marioana a descifrat perfect realitatea Gulagului românesc, clonă perfectă a celui stalinist. Analizele ei privind societatea românească de dinainte și din timpul comunismului, sunt pertinente și pline de profunzime. Iată un exemplu cu accente de psiho-sociologie, din volumul Cantacuzino, ia-ți boarfele și mișcă, o reditare a interviului realizat de Mariana Marin în 1991, publicat în 2008, (în franceză Les Années volées. Dans le goulag roumain à 16 ans, Le Seuil, Paris, 1991) :
    ”„Sigur că am putea acuza generaţiile dinaintea noastră – deşi nu în bloc, fireşte – că au fost conservatoare, atinse de scleroză, că au întîrziat în ceţurile feudalismului, că au ţinut cu din¬ţii de privilegii. I-am putea învinovăţi pe latifundiari că au adunat prea multe averi, pe politicieni că au fost găunoşi, în¬guş¬ti la minte, mînaţi de interese personale, ca mulţi politici¬e¬ni dintotdeauna etc. Mai mult ca orice le putem reproşa unora ferma convingere de a fi fost superiori prin naştere, prin sîngele ce le curgea în vine. Experienţa m-a făcut să înţeleg cît de grav, de universal şi de fără leac este morbul superiorităţii – de arbore genealogic, de rasă, de clasă, de avere, de putere. Un virus contractat demult şi transmis sub diverse forme, care face ravagii şi azi. Spectaculoase sînt şi revoluţiile : orop¬siţii reuşesc atunci să-i doboare pe cei de sus şi se gră¬be¬sc să se ca¬ţe¬re în locul lor, cărînd virusul după ei, moştenind toa¬te racilele, ba mai aducîndu-le şi « îmbu¬nă¬tă¬ţiri ». Firește mai sunt și altele.
    Moartea Oanei Orlea reduce și mai mult un orizont în curs de dispariție. Numărul martorilor direcți atât de lucizi și de clarvăzători ai anilor terorii comuniste se reduce văzând cu ochii. Nu vor mai supraviețui decât mărturiile scrise, din fericire nu puține.
    (Am găsit câteva date biografice din viața Oanei Orlea, pe care nu le știam sau le uitasem, pe Internet, pe site-urile Wikipedia și Vorba, săptămânal de cultură, divertisment și informare de miercuri 29 07 2014).

  14. Post Scriptum
    Am comis o eroare, neincluzând ultima frază a comentariului meu :
    Mulțumesc dlui Vladimir Tismăneanu pentru omagiul adus Oanei Orlea. Era necesar și foarte bine venit. Îi mai mulțumesc și pentru citarea cărții mele și pentru aprecierile privind-o.

    • divaria spune:

      Domnule Racovitza,
      In cazul in care doriti sa (re)vedeti un clip cu Oana Orlea invitata la Bernard Pivot, emisiunea Apostrophes (1986), aveti linkul mai jos…

      Dupa lectura articolelor despre ea scrise de prof. Tismaneanu si de dvs., am comandat pe amazonul francez prima ei carte publicata in Franta, Un sosie en cavale, care face si obiectul dialogului cu Bernard Pivot – om de exceptie pe/cu care am avut placerea sa-l cunosc si sa dialoghez (cu el) in 2006…

      Numai bine,
      divaria

      Oana Orlea & Bernard Pivot (Apostrophes – 1986) invitée de l’émission : l’écrivain Oana ORLEA parle de son arrivée en France et de son ouvrage “Un sosie en cavale”

      http://www.ina.fr/video/I13045018

      04 avril 1986 4321 vues 01h 15min 20s
      Au générique des portraits d’écrivains célèbres extraits de l’album “Photographes en quête d’auteurs”. Autour de “la star”, Régine DEFORGES, Bernard PIVOT a réuni sur son plateau six débutants, auteurs d’un premier livre sur lequel Régine DEFORGES do… + de détails

      Au générique des portraits d’écrivains célèbres extraits de l’album “Photographes en quête d’auteurs”. Autour de “la star”, Régine DEFORGES, Bernard PIVOT a réuni sur son plateau six débutants, auteurs d’un premier livre sur lequel Régine DEFORGES donnera son avis. Bernard PIVOT lui pose des questions sur sa célébrité et son statut de star. Elle-même présente son dernier livre “Pour l’amour de Marie Salat”, écrit à partir de cartes postales que s’envoyaient deux jeunes femmes mariées, amoureuses l’une de l’autre.
      Claude TARDAT dans “Une Mort sucrée”, raconte l’histoire du suicide par le sucre (la pâtisserie) d’une jeune fille obèse de 20 ans qui refuse toute séduction et l’amour d’un garçon qui s’intéressait à elle.
      Bernard LORTHOLARY parle du livre de Patrick SUSKIND “Le Parfum : histoire d’un meurtrier”, qu’il a traduit de l’allemand et qui raconte l’histoire d’un “nez”, Jean Baptiste Grenouille, qui devient un assassin. Il lit le premier paragraphe du livre.
      Marie Claude BEINEIX, soeur du cinéaste Jean Jacques BEINEIX, sa petite chienne sur les genoux, parle de “Pierrot femelle” histoire d’une jeune fille mal dans sa peau, hospitalisée à la suite d’un accident. Son frère cinéaste a fait un film de son histoire, lui prenant ainsi son identité. Bernard PIVOT cherche à savoir dans quelle mesure il s’agit d’une oeuvre autobiographique et ce qu’elle attend de son frère. Elle espère le toucher. Régine DESFORGES voit dans ce livre une demande d’amour et de reconnaissance.
      André LE GAL a écrit “Le Shangaïé”, roman d’aventures, histoire d’un marin né au 19ème siècle et qui part pour Terre Neuve puis au Cap Horn.
      Oana ORLEA, réfugiée politique roumaine en France depuis 1980 a écrit “Un sosie en cavale”, son premier roman en français. Elle explique pourquoi elle a écrit en français. Elle rend hommage à ceux qui l’y ont aidée. L’histoire se passe dans un pays totalitaire dont les services secrets demandent à une jeune femme d’être le sosie de l’épouse du dictateur, “la bien-aimée”.
      Pierre VEILLETET dans “La Pension des nonnes”, relate l’histoire d’un Génois envoûté par Hambourg.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Legea cererii si ofertei nu poate fi contrazisa de nicio reglementare iar legea celor 51% produse ro...

de: Valentin Mircea

la "Despre timpurile când supermarketurile dominau România"

Cauta articole

august 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)