joi, martie 28, 2024

„Marele jaf” si tenebrele stalinismului romanesc

In memoria lui Alex. Leo Șerban (1959-2011)

Ma intereseaza in cel mai inalt grad filmul lui Nae Caranfil „Closer to the Moon” si sper sa-l vad cat mai curand. Excelentul documentar al lui Alexandru Solomon despre „marele jaf comunist” a oferit cadrul istoric de referinta, dar a evitat sa lanseze ipoteze si, cu atat mai putin, explicatii definitive. Fictiunea insa, cum stim, se poate apropia de adevar pe cai ce tin de intuitie, imaginatie, empatie. Se poate ca fictiunea, adica filmul lui Nae Caranfil, sa rezolve un mister care pluteste de decenii in legatura cu ceea ce a intrat in istorie sub numele de „banda Ioanid”.

Afacerea „bandei Ioanid” este una din cele mai tenebroase din istoria comunismului romanesc. Pe scurt, in 1959, in anul cind regimul sarbatorea cu mare pompa 15 ani de la 23 august 1944, un grup de fosti ilegalisti, toti de origine evreiasca, uniii dintre ei intelectuali cu pozitii importante, inclusiv o femeie (Monica Alfandari-Sevianu) au atacat o sucursala a Bancii Nationale. In chip uluitor, in plin totalitarism, se producea un hold-up de tipul Bonnie si Clyde.

M-am ocupat de multi ani de aceasta afacere. Mama mea, colega la Institutul de Igiena din Bucuresti cu sotia unuia dintre „banditi” (Nora, casatorita cu Harry Obedeanu, profesor de jurnalism la Scoala Superioara de Partid „Stefan Gheorghiu”) mi-a povestit despre filmul „Reconstituirea”, prezentat in epoca la diverse sedinte menite sa stirneasca indignarea „oamenilor muncii” impotriva „lipitorilor sioniste”. In epoca, familia mea locuia pe strada Grigore Mora, deci pe aceasi strada cu astrofizianul Paul Ioanid (nascut Leibovici). Casa sa se afla vis-avis de fosta vila a Principesei Ileana, in care pe atunci locuia Anton Moisescu (adjunctul lui Apostol la sindicate, membru al CC). Fratele lui Paul, colonelul de militie Alexandru Ioanid fusese casatorit cu sora Marthei Cziko, sotia omnipotentului Ministru de Interne, membru al Biroului Politic si sef al Securitatii, Alexandru Draghici. Fiul lor, Alexandru (cu diminutivul Sanyi), asatzi matematician in Anglia, casatorit cu o fosta colega a mea de scoala, dupa divortul tatalui sau de sora Marthei, a preluat numele de familie al mamei sale. Apoi, dupa ce acesta s-a remaritat cu ilegalistul Galis, a devenit Alexandru Galis (vezi marturisirile sale din „Jurnalul national” si din film).

Acum citiva ani, Irene Lusztig, absolventa a scolii de film de la Harvard, a facut un film documentar intitulat, ca si filmul de propaganda din epoca, regizat de Virgil Calotescu, „Reconstruction” (Reconstituirea). Impreuna cu istoricul Radu Ioanid (nici o legatura cu fratii implicati in afacerea din 1959), am fost consultant al acelui film. La scoala de film de la Harvard, Irene a fost colega cu fiul unui coleg al meu de catedra de la Universitatea Maryland. Prin Josh Oppenheimer (autorul formidabilului documentar „The Act of Killing”), am cunoscut-o pe Irene. Filmul era un efort de a intelege viata bunicii sale: Irene era nepoata de fiica a Monicai Sevianu (vezi si amintirile Monicai Lovinescu despre Monica Sevianu, cea care a cunoscut-o in inchisoare pe mama scriitoarei, Ecaterina Balacioiu). Pe unchiul ei, Gadi (astazi, din cate stiu, redactor la Kol Israel), il intilnisem cindva la 2 Mai. Nimeni nu vorbea deschis despre ce se petrecuse in acel misterios episod. Unul dintre cei direct implicati in arestarea fratilor Ioanid a fost cel mai bun prieten al lui Alexandru, colonelul de securitate Hristache Zambetti. Personaj taciturn, cultivat si ironic, ilegalist si absolvent asl Academiei Comerciale, avea sa devina, in anii 70, vicepresedintele Camerei de Comert a RSR. In mai 1971, in „Scanteia”, era pe lista inaintarilor in grad a unor ofiteri in rezerva. Ajungea general-maior. Partidul isi sarbatorea semicentenarul rasplatindu-i pe cei care servisera Cauza…

Stiam ca filmul produs de Securitate, fusese „interpretat” chiar de catre acuzati. L-am vazut gratie Irinei Lusztig si m-a frapat prin tendentiozitatea sa vituperanta. La prezentarile din 1960, este probabil ca „interpretii” (minus Monica Sevianu) fusesera de-acum executati. De ce jucasera acele roluri ignobile? De ce acceptasera acea sinistra mascarada? In epoca, imi amintesc, in cercurile ilegaliste, se soptea ca intreaga afacere era „razbunarea familiei Draghici”. Un rol crucial in povestea respectiva l-a jucat un personaj despre care am apucat sa vorbesc de-a lungul anilor cu o apropiata a sa, profesoara de filosofie Magda Stroe (o vedem in filmul lui Alexandru Solomon).

Edgar Reichmann a publicat in Vest, dupa emigrarea in Franta, un roman intitulat „Denuntatorul”, in care Saşa Muşat aparea drept creierul intregii afaceri. Istoric fara studii terminate (din cite stiu), el a fost lider al tineretului social democrat, colaborind cu comunistii in anii de dupa razboi. Apoi a „defectat” in Franta, cel mai probabil cu misiunea de a penetra cercurile exilului (apare mentionat in „Jurnalul” lui Virgil Ierunca). A revenit in tara (proba ca lucrase pentr Securitate) si a fost numit prodecan si secretar de partid la facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti. O asemenea numire nu putea fi facuta decat cu stirea si aprobarea lui Leonte Rautu. Apoi a fost debarcat (ratiune de a dezvolta un complex de persecutie). Era prieten cu fratii Ioanid si cu Igor (Gugu) Sevianu. Fusesera cu totii elevii lui Mihail Sebastian si Jacques Byck la Liceul Cultura.

Musat era var primar cu sotia lui Bodnaras (Florica Münzer)—de care liderul comunist s-a despartit cam in aceeasi perioda (1960). Pentru unii istoricii profesionisti, Musat eraun impostor. Altii si-l amintesc mai putin odios. Oricum, avea temperament de aventurier. Am stat de vorba despre acest personaj cu profesorul Paul Cornea (partea legata de Liceul Cultura) si cu profesoara Zoe Petre (cea legata de rolul sau nefast in Facultatea de Istorie). In anii 70, in lungi plimbari bucurestene, mi-a vorbid despre Muşat istoricul Alexandru (Sami) Vianu. In toate discutiile revenea ca un laitmotiv termenul „aventurier”. L-a cunoscut bine si doctorul Gheorghe Bratescu, ginerele Anei Pauker, mi-a povestit lucruri fascinante. Si-l imagina pe Saşa Abraşa Glanstein, cum se numise el intial si cum o repeta obesesiv actul de acuzare, traind undeva departe, poate in Argentina si venind incognito, pentru a scurta vizita, la Bucuresti, locul unde regimul adus si de ei la putere, ii lichidase pe „gangsterii sionisti”…

Jaful a fost real. Ramine intrebarea: a fost Muşat un agent provocator, un colaborator al Securitatii in construirea unei actiuni menite sa compromita un grup politic (ilegalisti) si etnic (evrei)? Apoi, in „Cartea Alba a Securitatii”, publicata in timpul si sub egida lui Virgil Magureanu, exista un document cre sustine ca „banda Ionaid” pregatea atentate teroriste contra lui Draghici si a lui Leonte Rautu, pe atunci membru supleant al Biroului Politic si sef suprem al propagandei. Aceasta tema a disparut din acuzatiile ulterioare.

Se spune ca Gheorghiu-Dej l-ar fi intrebat pe Draghici: „Ce nevoie au evreii de milionul si mai bine de lei” „Ce sa faca cu ei?” Profesorul Paul Ioanid era o vedeta a stiintei romanesti. Mi-l amintesc la televizor prezentind lansarea sputnikului. Toti acesti oameni cistigau excelent dupa criteriile epocii. Erau ei „haiduci sionisti” ori comunisti deziluzionati? Afacerea a coincis cu arestarile unor figuri de virf, tot evrei, ale Ministerului Comertului Exterior. De asemenea, este perioada arestarii grupului ce avea sa fie numit „lotul Constantin Noica”.

„Actorii” marelui jaf si ai filmului securist au fost cu totii condamnati la moarte. Cu exceptia Monicai Sevianu, au fost executati (plutesc mistere privind decesul real al lui Musat, chiar doctorul Bratescu, cum spuneam, avea unele indoieli). Cred ca a fost vorba de o operatie propagandistica, cu certe implicatii antisemite. Actorii si regizorii veneau din aceeeasi parte a spectrului politic, fusesera membrii aceleiasi familii. Ramine de studiat ce-i facuse sa se desparta cu atita clocotitoare aversiune mutuala. Inteleg ca ipoteza filmului lui Nae Caranfil sugereaza o revansa in numele idealurilor tradate. O lectie a celor care au crezut sincer data arivistilor si poltronilor. O actiune sinucigasa menita sa resuscite, in febra unei sfidari absolute a „ordinii legale” staliniste, fraternitatea pierduta si sperantele asasinate?

Textul de mai sus este versiunea adusa la zi a unui articol pe care l-am publicat in 2007 in acel ziar admirabil care era, pe atunci, „Cotidianul”.

http://www.hotnews.ro/stiri-film-16756381-video-cronica-film-closer-the-moon-entertainment-autor.htm

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-alexandru-draghici-arhitectul-terorii-staliniste-din-romania/

PS: Era la New York, in decembrie 2010, cand, intr-o seara de neuitat, am discutat indelung cu Nae Caranfil si cu Alex. Leo Șerban despre enigma „marelui jaf”. In camera de hotel a lui Nae era scotch si se putea fuma. Impreuna cu Leo, facusem prezentarea filmului lui Andrei Ujica, „Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”, in cadrul extraordinarului Romanian Film Festival, organizat in acei ani de ICR New York, condus cu admirabil profesionalism de Corina Șuteu. Sa spun doar ca imi si ne lipsesc enorm energia intelectuala, vibratia estetica si curajul moral al lui Leo. Intelegea perfect meandrele istoriei, ambiguitatile si capcanele ei. Stia insa ca, mai ales in vremuri sumbre, apararea unor valori esentiale este ea insasi esentiala. S-a stins din viata la doar cateva luni dupa acea intalnire, vorba Annei Ahmatova, „unica-n lume ca si-n amintiri”.

https://www.contributors.ro/cultura/viata-e-cobaiu-soartei-in-memoriam-alex-leo-servan/

Distribuie acest articol

56 COMENTARII

  1. Dle Tismaneanu, cred ca veti fi dezamagit in cel mai inalt grad de „Closer to the Moon” al lui Nae Caranfil. Nae, un excelent scriitor de comedie, preia adevarul istoric si il distorsioneaza intr-un asemenea mod incat securistii devin manipulati de nefericitii detinuti si chiar Monica reusesete sa fuga, sa aiba o afacere amoroasa cu operatorul si sa se intoarca, a doua zi, la filmare. Brutalitatile atroce comise impotriva arestatilor in beciurile Securitatii devin niste bagatele de imbranceli exploatate in propriul lor folos de eroii involuntari ai filmului. Exista o asemanare tematica cu „La Vita e Bella” a lui Roberto Begnini,fara insa a avea istoria condmnarii si recunoasterii atrocitatilor unui sistem extremist (nazismul la Begnini, si comunismul in cazul de fata) in spate. Sunt revoltat ca acest film a fost facut si mi se pare o bataie de joc si o necinste fata de victimele comunismului, inca nerecunoscute, in Romania. Va doresc vizionare placuta!

    • Iertati-ma , dar exista un gen cinematografic ce se numeste BLACK COMEDY . Cred ca asta au intentionat producatorii. Deci distorsionarea adevarului istoric , de care vorbiti, a fost intentionata .Sigur, evenimentele reale au fost f. serioase , chiar grave – dar pt. asta exista documentarul respectiv, pt. care am pus un link mai sus.

      In fapt, poate ca vizionarea acestei pelicule (pe care am vazut-o online, dar e prematur sa pun link) va deschide apetitul pt. a vedea documentarul respectiv si , de ce nu , chiar a studia materialele de referinta , atatea cite sint deocamdata. In Lucrarea „Evreii si Securitatea ” (Tesu Solomovici , 2 volume) exista un capitol intreg dedicat subiectului , cu marturii ale unor membri ai familiilor, dar si ale unor fosti ofiteri de securitate „apropiati” de caz (de ex. Szabo )

  2. Am vazut si eu trailerul filmului regizat de N Caranfil si abia astept sa vad filmul.

    Nu sunt in tema cu acest subiect si sunt curios care a fost comportamentul autoritatilor comuniste.
    Putem vorbi, dupa acest incident enigmatic, de un nou val de represalii la nivel politic si social. Cu alte cuvite, putem afirma ca, incepand cu momentul 1959, se desfasoara o noua etapa de epurari antisemite? Nu ma refer la ceva de magnitudinea procesului Slansky, dar in esaloanele 2,3, etc (sau chiar 3,4 etc) a existat o campanie in acest sens?

    • Corect: actiunile din perioada 1958-1960 pregatesc si consacra debarasarea PMR de multi activisti cu origini etnice „alogene”. In primul rand evrei, dar si maghiari. Cate va ratiuni: (1) se plateau poltie pentru disccutiile private prurate mai ales in 1956, in care numerosi activisti, mai ales din „frontul ideologic”, isi exprimasera indoieli legate de Dej si echipa sa: (2) intre timp aparuse o noua cohorta de cadre care aspira la pozitii influente in nomenclatura (mobilitate sociala); (3) PMR incerca sa-si construiasca o minima legitimitate ca „partid national” si renunta la cadrele cele mai compromise in anii stalinismului dezlantuit (Mihail Roller, Sorin Toma, Solomon Stirbu). Ideologic, aceasta epurare era acoperita prin formula: „pentru o corecta reprezentare a compozitiei nationale a partidului”. Era numerus clausus in versiunea Dej, Maurer si Ceausescu.

      • Va multumesc pentru lamurire. Ca de obicei, informatii noi si valoroase. :)

        Putem conchide ca acest eveniment capata valentele unei ‘incendieri a Reichstagului’ in vederea epurararii PMR.

      • ” .. renunta la cadrele cele mai compromise in anii stalinismului dezlantuit (Mihail Roller, Sorin Toma, Solomon Stirbu) ”

        Iertati-ma , dar nu stiu de ce l-ati inclus pe Roller in lista de exemple. Oh, sigur ca era compromis, dar din cate stiu a murit inainte de a fi epurat , if I may put that way. Cred ca dupa „amurgul ilegalistilor” din vara ’58 simtea ca ii vine randul , dar nu a apucat sa vada daca se inseala …

        • Fusese „aspru criticat”, inclusiv de catre bunul sau „prieten” Leonte Rautu. Ca director de facto al Institutului de Istorie al PMR daduse dovada, s-a spus, de lipsa de „vigilenta” cand a ingaduit colectionarea de marturii despre greva de la Grivita din 1933. Stia ce-l asteapta, stia ca partidul pe care il servise cu fanatic devotament, nu numai ca nu mai avea nevoie de el, ba chiar ajunsese sa-l vada ca pe o epava compromitatoare din anii terorii intelectuale. Reabilitarea unui Andrei Otetea insemna finalul rollerismului, iar Roller stia acest lucru.

      • E doar o incercare de victimizare a comunitatii evreiesti marcata de etichete dar vezi ca incercarea de a da un caracter antisemit cade pentru ca sefii Securitatii erau evrei. Si atunci , ce faci? Ii faci pe evrei (sefii care trageau sforile) antisemiti?

        • @Odoacru and Vladimir Tismaneanu,

          Perfect adevarat. Am cunoscut prin povestirile de familie atmosfera neurotica a acelor vremuri. Si ei au fost la vizionarea Reconstituirii – bunica, mama, bunicul, toti lucrind in administratia centrala.

          Exista in aceasta istorie , sordida pina la urma , un personaj de tragedie greaca – acesta este modestul angajat al bancii , ucis in timpul anchetei, si demnitatea si modestia familiei sale, in interviurile din film si in timpul anchetei mi s-a parut impresionanta.

          Regimul, promovat si de gasca aventuriera si oportunista se presupunea ca trebuia sa lucreze in slujba acestor oameni simpli. In schimb, acest regim , a reusit sa promoveze brute ca anchetatorul. Al caror sef era Ioanid.
          Nimic in descrierea ranchiunosilor membri ai clanurilor cominterniste din Kiseleff nu contine acea atmosfera de camaraderie si onestitate pe care o evoca Hannah Arendt , cind vorbeste despre Rosa Luxemburg si despre atmosfera miscarii de stinga. Impostura ideologica si oportunismul feroce sunt evidente.

          La mare distanta de tara copilariei mele, si de evenimentele istorice de-atunci, dupa ce am vizionat filmul lui Alexandru Solomon, nu grupul Sevianu mi-a stirnit simpatia.
          Mi-a placut doar Monica, mizind pe barbati mediocri, esuand ca femeie de serviciu in Israel, dorind atit de mult de la viata si cautind aventura pentru a provoca predictabilitatea destinului de middle class(cum se zicea de viata mic-burgheza de pe Stelea Spatarul?) .
          Fusta plisata gri cumparata de la ex-magazinul Lafayette? O dorinta atit de legitima, de a trai normal. In anticiparea cumparaturilor pe care spera sa le faca de la adevaratele Galerii Lafayette.

          Zionismul de circumstanta al grupului Ioanid m-a lasat rece, aici ii dau dreptate lui Odoacru – cind trisezi la ruleta istoriei fii pregatit sa incasezi si un glonte in cap. Totdeauna se gaseste un trisor mai bun.
          Din filmul Irinei Lusztig am ramas cu impresia ca Igor Sevianu era mai degraba un fel de Ostap Bender – varianta Bucuresti.

          Cit despre oroarea Reconstituirii , face parte din perversiunile regimului – prin anii 70 mergeam la o gradinita high class, in care functionase, aveam sa aflu mult mai tirziu, un centru secret de anchetari – tin minte perfect gratiile de la ferestre si superba poarta de fier forjat. Ce poate fi mai ironic si mai pervers decit sa convertesti un centru secret de anchetari intr-o gradinita ?Filmul Reconstituirea face parte din aceeasi tipologie.

          Tot din mozaicul comentariilor din familie am inteles ca pe linga teama de istoria personala – aveam rude in strainatate , se adauga o teama colectiva – sa nu inceapa o nou represiune, o noua vinatoare de vrajitoare cu parfum etnic sau ideologic.

          • Devine o adevarata obsesie raportarea la partea etnica pentru cei care privesc spre trecut si de a cauta antisemintismul la un jaf bancar. De ce lipseste spionajul din povestea asta? Si spun asta chiar daca nu am vazut filmele respective, asta ar explica duritatea executiilor si ar face povestea mai interesanta .

            • Imi amintesc ca acum vreo 15 ani, cand s-a facut un film despre procesul Slansky la televiziunea ceha (a rulat apoi si pe marile ecrane, am o copie DVD), au existat voci care au spus ca se vorbeste prea mult de dimensiunea etnica. Iertat sa fiu, dar procesul Slansky a fost centrat pe aceasta dimensiune. La fel, procesul Comertului Exterior din Romania. Filmul lui Calotescu repeta ad nauseam, Sasa Abrasa Glanstein, zis Musat. Cred ca nu ma insel. Este de notat ca personajele presupului jaf (si ale documentarului MAI, deci care jucau roluri in scenariul Draghici-Zambetti-Enoiu) fusesera ei insisi „non-Jewish Jews”, spre a relua sintagma istoricului Isaac Deutscher. Se prea poate ca asemeni, sa spunem, unei Annie Kriegel, o cunoscuta intelectuala comunista franceza, ex-comunista, sa fi trait o a doua metanoie, o de-convertire de la crezul comunist la sionism. Se poate, nu e insa decat o ipoteza menita sa ofere o explicatie minim rationala la ceea ce pare cu totul irational…

            • In 1959 sovieticii pregateau planul Valev si tot procesul are o conotatie antisovietica si mai putin etnica si in definitiv partea etnica era luata in serios de Securitate inca de la reorganizarea Securitatii din 1953- clasicele evitari de acuzatii oficiale. E o forma de delimitare de sovieticii care aveau trupe in Ungaria anului 1959 si ca urmare a desfiintarii sovromurilor se simtea nevoia unei delimitari de vechea garda. Asta e contextul si e greu de spus ce variante vor apare in urmatorii 20 de ani.

          • @ Andra

            1) Monica Sevianu NU a lucrat ca femeie de serviciu in IS (nu stiu de unde aveti aceasta informatie) . A trait intr-un kibutz si , precum stiti, in kibutz era o organizare qvasi-socialista , sa spunem asa, se desfasurau diverse activitati. Sigur , femeile se ocupau uneori si de menaj (in afara de 8 Martie :lol: ) , dar nu a fost „femeie de serviciu” stricto-senso. Sau poate v-ati referit la alt tip de „serviciu–servicii” :wink: ? Asta a fost adevarat in RO , dupa eliberarea din 1964 , pina la emigrare. Monitorizarea lui Belu Zilber dupa eliberarea tot in 1964 a fost facuta in principal prin M.S. , care dealtfel a trait cu el in acea perioada si a contribuit decisiv la „micul jaf” pus la cale de Secu privind primul manuscris ( „Monarhia de tip dialectic” ) – adica locatia manuscrisului si copia de la cheia imobilului.

            2) Aveti dreptate cind scrieti ” Zionismul de circumstanta al grupului Ioanid …” . In primele zile de ancheta , s-a sugerat aceasta idee, in speranta ca cercurile evreiesti internationale se vor sensibiliza si vor face rugaminti (si niscaiva concesii financiare ) regimului de la Buc.
            Aceasta „circumstanta” de care vorbiti a fost sugerata (initiata ) de anchetatori la inceput, si pusa in gura detinutilor in documentul de care vorbeste Dl. Tismaneanu. N-au fost ecouri si s-a renuntat la ea. Au fost presiuni („pile”) externe , insa ulterior , din afara, pt. includerea Monicai in lotul „politicilor” gratiati in 1964 .Pentru ca , sint convins ca veti fi de acord , numai „politic” nu era dosarul Monicai – cel putin prima facie. Cind cei la Comertul Exterior nu au intrat in gratierile ’64, e normal sa te intrebi cu ce era M.S. mai breaza „politic” :lol:

            In concluzie , aspectul de circumstanta al zionismului de care vorbiti avea caracter strict mercantil si se datora sistemului nu acuzatilor. Ca nici sistemul nu era baiat prost si incepuse sa inteleaga de unde vin banii mari :wink:

            • Intrebari: este cert ca Monica Sevianu (a) a avut o relatie atat de apropiata cu Bellu Zilber dupa 1964? In ce ani, daca stiti? (b) este cert ca a participat, la ordinul Securitatii, la furtul primei versiuni a „Monarhiei de drept dialectic”? Care sunt sursele? Exista documente care sa probeze aceste lucruri? Marturii? Stiu, din surse credibile, ca prin 1966-67, Monica era inca la Bucuresti si locuia, in zona Mantuleasa, impreuna cu fiica si fiul ei. E posibil sa fi reluat legaturi mai vechi cu Bellu Zilber (cercul Patrascanu). Dar a facut parte Monica din acel cerc? Elena (Herta) Patrascanu, maritata cu Yannis Veakis, regizor comunist grec cu azil politic in Romania a refuzat orice contact cu cel pe care il socotea vinovat de intregul dezastru al grupului lor. La fel, din cate stiu, si Lena Constante. Va multumesc.

            • @HL
              Din documentarul nepoatei ei am informatia – poate ca este eronata,nu doresc sa pretind ca adevarul este tintuit la mine in insectar.

        • In 1959 sefii Securitatii nu mai erau evrei. Ministru de interne era Alexandru Draghjici, principalul sau adjunct era Vasile Negrea. In 1961 se „desavrasea” deplina etnicizare („romanizare”) a Securitatii.

          Ca militanti fideli, acesti activisti (inclusiv ofiteri) evrei erau inainte de toate devotati liniei Partidului, un organism cvasi-transcendent, inzestrat, in fantasmele adeptilor fanatici, cu virtuti miraculoase Alexandru Ioanid lucrase in Directia Judiciara, fusese de-acum transferat la Militie. Isi abjurasera evreitatea. Ceea ce nu insemna ca predudecatile antisemite nu isi aveau rolul in mentalul birocratiei de partid si din MAI.

          In cartea lui Tesu Solomovici, „Securitatea si evreii”, Vol. 1 (Editura Ziua, 2003), exista un document revelator. Este vorba de o marturie a fostului membru al CC si presedinte al Comitetului de Stat pentru Munca si Salarii (echivalent al ministrului muncii, mai tarziu), ilegalistul Simion Taigher („Unele aspecte ale politicii fata d epopulatia evreiasca a conducerii de partid si de stat din Romania in primii ani de dupa luarea puterii”, pp.100-106). Simiom Taigher a fost, ca si Gh. Gaston Marin, unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai lui Gheorghiu-Dej in chestiunile legate de economie. Facea parte din grupul lui Dej inca din anii de inchisoare si lagar. Dl Solomovici mentioneaza ca documentul se afla in arhiva d-lui Shlomo Leibovici-Lais.

          In aceiasi carte, vol. II, exista extrase masive din polemicile de presa (in special in Israel, legate de un articol aparut in revista „Minimum”, preluat din „Lumea libera romaneasca”, saptamanal care aparea la New York, scris de un fost colonel de militie). Articolul acelui colonel era, intr-adevat impregant cu erori factuale (inclusiv numele originar al fratilor Ioanid). Se reluau, afirmau criticii, unele poncife antisemite ale Securitatii. Un articol controversat a fost semnat in”Minimum” de Paul Lupascu, fost ziarist la „Scanteia”, care a cunoscut-o bine pe Monica Sevianu, dar si pe Obedeanu (lucrasera impreuna). Au ripostat Nora Obedeanu, vaduva lui Harry Obedeanu, Sanda Obedeanu (fiica sa) si Rozina Baru (sora lui Obedeanu). A intervenit in dezbaterea din „Minimum” si alt fost jurnalist al „Scanteii”, Ion Fantanaru.

          Din replica lui Paul Lupascu, merita citat finalul: „In concluzie, avem de a face, in ‘atacul bancii din Giulesti’, cu o semi-siscenare a organelor fascismului rosu. Pornind de la o actiune stupida, la care a participat un grup restrans de persoanw–intamplator evrei si fosti ilegalisti–aUtoritatile, sub indrumarea ‘conducerii de partid si de stat’, au inscenat un proces politic de ‘lovitura antistatala si antinationala’, care le-a facilitat asasinarea ‘legala’ a participantilor si ulterior luarea de masuri antisemite, ceea ce se incadra perfect in planurile lor.” (pp. 539-540). Ma intreb ce inseamna o „semi-inscenare”? Ori e inscenare, adica minciuna, ori nu e. Ramane un mister de ce a fost condamnat la moarte Obedeanu, care nici macar nu a participat (in scenariul MAI, adica acela compus de Draghici, Zambetii, Enoiu si „patronii” de la CC, probabil Dej si Rautu, responsabil la cel mai inalt nivel, in acea vreme, de chestiunile evreiesti) la hold-up, ci doar la presupusa sa planuire? De ce ancheta a fost condusa la Securitate si nu la Militie? De ce nu sunt mentionate in filmul securist acuzatiile de planuire a unor „actiuni teroriste” impotriva „tovarasilor Alexandru Draghici si Leonte Rautu” (ele apar insa in ancheta)? Ce i-a facut pe adevaratii regizori de renunte la utilizarea propagandistica a acestor halucinante enormitati?

          Tot in „Minimum” a aparut si o scrisoare a fostului colonel de securitate Eugen Szabo in care era contestata radical naratiunea MAI: „Nimeni din cei care ii cunosteau n-a acceptat versiunea oficiala a acuzatiilor care li se aduceau”. (p. 527) Eugen Szabo nu oferea insa o proprie versiune alternativa…

          • Multumesc pentru detalii – nu stiam de cartea lui Tesu Solomovici. O sa incerc sa o gasesc, daca mai este disponibila.

  3. Salut decizia de a conserva dialogurile în limba engleză. Distribuția poartă nume grele: Vera Farmiga și Mark Strong, prim urmare producția promite. Closer to the Moon este trecut la genul comedie-dramă sau comedie-neagră de către critica americană. Rotten Tomatoes nu s-a exprimat până la această oră despre filmul d-lui Caranfil. Review-ul din Variety este pozitiv: http://variety.com/2013/film/reviews/closer-to-the-moon-review-1200922266/

  4. Un film-„comedie” despre „banda Ioanid”? Intai ar trebui sa se afle tot adevarul si apoi sa glumim. Sasa Musat aventurier? Desigur, dar ce am auzit ca ar fi facut in timpul razboiului ar fi putut fi un subiect de film (o evadare pe fereastra tragand cu pistolul dintr-un sediu al politiei – germane? -). Ca a fost trimis la Paris sa infiltreze nu era ceva neobisnuit – si Reich-Ranicki a fost trimis la Londra, e drep ca nu s-a mai intors. Si „sejurul” in Palestina-Israel al Monicai e interesant, mai ales prin prisma revenirii. Poate si in arhivele SOE despre anumite actiuni coordonate de Vera Rosenberg-Atkinson, nascuta pe langa Bacau, s-ar gasi ceva informatii, sa nu mai zic de arhivele sovietice din WW2. Cam multe lucruri neclare pentru a trata „povestea” in regim de film artistic.

  5. Aduceti in atentie o tema extrem de sensibila, care are o anumita corespondenta in peisajul socio-politic romanesc din aceste zile, pe tema fotbalistilor penali, care, vezi Doamne, pentru ca si-au folosit picioarele pentru a face bani si a-i imbogati pe diriguitorii acestei industrii ar trebui, saracii, sa nu faca puscarie, daca sunt prinsi furand, precum orice infractor de drept comun.

    Elogiile pe care potentatii industriei fotbalului le fac acestor fotbalisti penali fac enorm de mult rau sportului si sportivilor, pentru ca incearca sa creeze imunitate si infailibilitate unor hoti din acest domeniu, care are si el hotii lui, ca oricare altul.

    Arta e una, politica este alta, dar in momentul in care ultima incearca sa o controleze pe prima, trebuie spus foarte clar, stop joc! Orice etnie are hotii ei, iar in acest caz religia nu are nicio legatura, este chiar un sacrilegiu politic sa fie invocata.

    Ce vreau sa spun este ca poate exista tentatia, smechereasca, de creare a imunitatii si infailibilitatii unor „baieti destepti”, care incalca legile, dar cand este sa-i suporte sanctiunile incep sa tipe ca sunt discriminati negativ, cerand practic sa fie discriminati pozitiv.

    Un astfel de hot, pentru a da un exemplu, care se ascunde de DNA in afara tarii, spunea cu un tupeu nemasurat, cu putin timp in urma, ca o eventuala pedeapsa ar insemna „anti-semitism”.

    De aceea spun ca tema este sensibila, poate ar merita sa reflectam si la astfel de aspect, pentru a nu ajunge de la situatia penibila de „imunitate de clasa” la una si mai penibila, de „imunitate de rasa”. Repet, religia nu trebuie amestecata in penal (nici chiar atunci cand aplica sanctiuni mult mai aspre decat legea juridica).

  6. am vazut ieri documentarul facut de alexandru solomon. incredibil de trista povestea reala. filmul de propaganda din 1960 e infiorator. oameni de valoare pusi sa-si joace propriile roluri in creatia artistica a unor redusi mintal inainte de a fi impuscati. e prea simbolic pentru ce trebuie sa se fi intamplat si cu altii carora comunismul le-a transformat vietile intr-un fel de roluri in „reconstituirea”. nu cred ca o sa vad closer to the moon.

  7. Ma insel eu sau este vorba, totusi, de un grup de infractori care au devalizat o banca?

    Desigur, faptul ca au fost ulterior supusi unor tratamente degradante si au fost executati (lucruri de neinchipuit intr-o democratie) este semnificativ pentru „umanismul comunist”, dar nici in SUA anilor 50-60 nu cred ca ar fi fost tratati cu gingasie si menajament!

    In rest, din tot articolul (imi) ramane o singura intrebare: a fost jaful bancii „O actiune sinucigasa menita sa resuscite, in febra unei sfidari absolute a “ordinii legale” staliniste, fraternitatea pierduta si sperantele asasinate”? Dar chiar daca raspunsul ar fi afirmativ, ce simbol a stat la baza acestui act de protest – cum putea jaful unei banci (de stat, desigur) sa duca la resuscitarea fraternitatii pierdute si a sperantelor asasinate?

    Recunosc, nu inteleg!

    • Toate informatiile despre acest caz, inclusiv filmul lui Calotescu, au provenit de la MAI. Nu vreau sa spun mai mult. Nici mai putin.

      O resuscitare intre cei care credeau ca, prin acest gest nebunesc, isi regasesc un simt al fraternitatii. O ipoteza, evident, nicidecum o certitudine…

  8. Apoi, in “Cartea Alba a Securitatii”, publicata in timpul si sub egida lui Virgil Magureanu, exista un document cre sustine ca „banda Ionaid” pregatea atentate teroriste contra lui Draghici si a lui Leonte Rautu, pe atunci membru supleant al Biroului Politic si sef suprem al propagandei. Aceasta tema a disparut din acuzatiile ulterioare.

    Aceste acuzații au fost invenții, pentru a aduna culpă la gravitatea faptelor comise de cei șase. Ulterior, scenariul a fost abandonat de Securitate.

    Sunt în posesia unui DVD din ‘Colecțiile Cotidianul’ intitulat ‘Povești din Comunism’, care conține patru filme documentare, inclusiv episodul cu jaful de la sucursala Băncii Naționale din iulie 1959, intitulat „Hold-up Roșu”. Documentarul conține un colaj de interviuri cu regizorul Alexandru Solomon, memoralistul Gheorghe Brătescu -care se pare că i-a cunoscut personal pe unii din protagoniștii jafului – și Ilie Năstase, al cărui părinte, ca salariat al BNR, s-a aflat in mijlocul evenimentelor din ziua de 28 iulie 1959.

    La data jafului, Alexandru Ioanid era în divorț cu sora soției lui Alexandru Drăghici, fusese eliberat din funcția de director la Ministerul de Interne și se pregătea să primească o nouă funcție în cadrul Ministerului Comerțului. Conform lui Gheorghe Brătescu, Alexandru Ioanid era foarte bine conectat în lumea nomenclaturii comuniste;

    Paul Ioanid, fratele lui Alexandru Ioanid, avusese legături cu autoritățile sovietice, era aparent pasionat de zborul în cosmos și din acest motiv vizitase Moscova pentru instruire;

    Harry Obedeanu era ideologul grupului. De profesie jurnalist, fusese pentru o vreme redactor al ziarului ‘Scânteia’. Obedeanu a fost ulterior angajat la Academia de Științe Politice Ștefan Ghorghiu unde se pare că a deranjat, lucru care i-a adus trecerea pe „linia moartă”, după cum declară d-l Solomon;

    Despre Sașa Mușat circulau zboruri că ar fi fost agent secret român în Franța, unde studiase la Sorbonne, aparent fără să finalizeze cursurile. Fiind despistat de autoritățile franceze, Mușat ar fi fugit din Franța prin Marseille cu destinația România. Sosit la București, a primit un post la Facultatea de Istorie. A intrat în conflict cu cei de la partid și ca urmare marginalizat;

    Igor Sevianu fusese pilot, reîncadrat in cadrul ONT (Oficiul Național de Turism);

    Monica Sevianu, plecată din România la începutul anilor ’40 cu destinația Palestina, revense in țară după înființarea statului Israel în 1948. L-a cunoscut pe Igor Sevianu cu care s-a căsătorit. In 1959 ocupa funcția de redactor la revista „Scena și Ecranul”.

    Grupul Ioanid a fost arestat pe 18 septembrie 1959. Documentarul amintește că au fost arestate și rude, prieteni și cunoscuți ai celor șase. Procesul s-a desfășurat in noiembrie 1959, sentința fiind executată la închisoarea Jilava pe 18 februarie 1960.

    Motivele reale care i-a animat pe cei șase pentru a jefui Moskvici-ul furgonetă al BNR preluând în cash suma de 1.686.000 lei (aproximativ 100 milioane euro conform declarației d-lui Solomon) nu se cunosc precis. Există scenarii, cel mai plauzibil fiind dorința celor șase de a părăsi România, dezamăgiți fiind de realitatea acelor vremuri.

  9. @ V. Tismaneanu

    Buna dimineata . Daca discutam serios despre acest caz, apai sa discutam . Scrieti Dvs. :

    ” Toate informatiile despre acest caz, inclusiv filmul lui Calotescu, au provenit de la MAI. ”

    ” JAFUL A FOST REAL „. (paragraf 8)

    How do you know ? Were you there ?

  10. Domnule Profesor,
    Mi-as permite sa (re) aduc in discutie natura umana, cu abisurile si contradictiile sale, pentru a explica sau a sugera o explicatie pentru comportamentul participantilor la Marele Jaf. Ca istorici ne intilnim adesea cu asemenea aspecte imposibil de inteles rational. De unde si limitele reconstructiei istorice, ca demers pur explicativ. De unde si forta in aceasta privinta a istoriei narative, care nu si propune sa explice totul.
    Oricum tema este pe cit de tragica pe atit de fascinanta. Mai cu seama episodul Reconstituirii il gasesc cu totul incredibil. I

    • Complicati prea mult explicatiile, cred, impingandu-le spre Jung si Freud. Poate ca SOE ar fi o explicatie mai buna (stiu, oficial, nu mai exista la data ‘operatiunii’).

    • Excelent comentariu, domule Florea Ioncioaia, va multumesc. Nu stiu daca ati vazut filmul de propaganda facut de nazisti in ghetto-ul din Varsovia. Recomand filmul despre film.

      Adam Czerniakow, conducatorul Judenrat-ului, a fost pus sa-si joace rolul. Czerniakow s-a sinucis in 1942. Filmul nu a fost terminat, dezbaterea ramane deschisa: de ce aveau nevoie nazistii de acea inscenare menita sa arate ca evreii traiau o o viata „normala” in contitiile de o insuportabila inumanitate ale prigoanei rasiste? Cui i-ar fi fost adresat „mesajul”? Cum se reconstruieste memoria despre o „reconstructie” de acest gen?

      http://www.nytimes.com/2010/08/18/movies/18unfinished.html?_r=0

      http://www.youtube.com/watch?v=5Z7egcyAdbk

      http://www.amazon.com/The-Warsaw-Diary-Adam-Czerniakow/dp/1566632307

      • Domnule Tismaneanu, nu luati deloc in discutie ipoteza ca jaful sa nu fi avut pur si simplu loc?
        Alexandru Galis, fiul lui Alexandru Ioanid, care a stat cateva luni bune in Romania, a studiat si a copiat masiv din cele 20 de mii de pagini ale Dosarului Ioanid, a tras această concluzie si argumentele lui nu sunt de ignorat.
        1.Nu avem alta versiune a faptelor decat cea oficială. ( Mărturiile sunt sau obtinute sub tortură, sau, după ce martorii au fost indusi in eroare, prezentandu-li-se reconstituirea, pe care au luat-o drept realitate);
        2. Nu există in documente nicio marturie a personalului Băncii Nationale de unde au lipsit acesti bani, o suma enormă;
        3. Nu există nicio listă cu seria si numărul banilor lipsă si respectiv ai celor găsiti.
        4. improbabilitatea ca niste oameni atât de inteligenti sa fure o suma imensa stiind prea bine că NU AU CUM sa o convertească, folosească, cheltuie, ascundă. etc.

        În rest, de acord că psihologia abisala ar trebui să ne ajute cu ceva aici, rudenia dintre Marta Drăghici și fosta sotie a lui Ioanid, care se incheiase cu doar o jumătate de an în urmă, cred, când Alexandru își părăsise sotia si ceea ce stim despre răutatea monstruoasă a Martei Drăghici fiind, cred, motive suficiente ca să investigăm mai atent ipoteza unei inscenări cap/coadă. Având in vedere ce spunea Souvarine despre comuniști, că ” folosesc intotdeauna cadavrele in mai multe scopuri”, de ce nu am vedere ipoteza răzbunarii pentru un afront privat combinată cu o lectie partinică de teroare pentru toate categoriile susceptibile să miste în front, după plecarea armatelor rusesti: au fost atunci procesele Noica/Pillat, Caraion/Lovinescu, Negoitescu, Comert Exterior etc. etc….
        Faptul că mătusa, sora mamei!!!!, nu a deschis gura, nici cu limbă de moarte, să-i spună nepotului ce s-a intamplat, plîngea, se inchidea in mutenie, somatiza, e de asemenea de luat in seama.
        Mie faptul că citim istoria, asa cum ne-au scris-o iei, imi dă fiori: cine controlează prezentul, controlează trecutul si cine controlează trecutul controlează viitorul, nu?

        • Era, cred, in 1997 cand am avut o disuctie telefonica cu Alexandru Galis (ne stieam bine din adolescenta), mijlocita de regretatul Alexei Florescu. I-am spus ca, dupa parerea mea, cheia intregii afaceri se afla in posesia matusii sale, Marta (aflata, cum sigur stiti, la Budapesta). Mi-a spus ca a vorbit cu ea si ca pretindea ca nu stie nimic in plus fata de versiunea oficiala. Da, nu avem decat versiunea Draghici-Enoiu, inventata, poate, cum spunea Enoiu in filmul lui Alecu Solomon, la Comitetul Central.

          Intr-o discutie la New York, cred ca in 1984, l-am intrebat pe fostul colonel Eugen Szabo, in anii 50 membru al Colegiului MAI, ce crede despre acest caz. Precizez ca l-am intalnit in casa fiului sau mai mic, Andrei, cu care eram prieten. Eugen si Eva Szabo erau in vizita, din Israel, la fiii lor. Mi-a spus ca, dupa parerea sa, a fost o inscenare totala. Nu stiu ca Szabo (mort intre timp in Israel) sa fi fost in grupul de anchetatori. Lucra de-acum in DIE, era plasat, sub nume fals, „Pascu”, ca diplomat la Paris. Nu mai tin minte exact, dar parca si Gheorghe Gaston Marin in ale sale amintiri spune ca s-a indoit dfe veridicitatea acuzatiilor. Iarasi, nu stiu daca in discutiile din Israel cu Monica Lovinescu, Monica Sevianu i-a facut vreo marturisire despre acest subiect. In fond, tema intalnirii lor era cu totul alta. In filmul Irinei Lusztig, o ruda apropiata a Monicai Sevianu spune ca romanul ei favorit era „Inima vrajita” de Romain Rolland. Imi revine in memorie cantecul lui Yves Montand ales ca fundal sonor pentru una din scenele cheie. Intr-adevar, les feuilles mortes…

          http://www.youtube.com/watch?v=JWfsp8kwJto

          Va multumesc mult pentru comentariu.

          • O părere… în 1964 Monica Sevianu a fost eliberată din închisoare. S-a reîntors definitiv în Israel unde a trăit până în anii ’70. Trebuie să existe în viață rude sau prieteni apropiați Monicăi care să cunoască amănunte despre ceea ce s-a numit ‘Marele Jaf’. Înțeleg că în anii ’40, Monica a locuit în Palestina, într-un Kibbutz, timp în care a avut o fetiță. Mă întreb de ce nu se investighează urmând acea filieră? (just my two cents of Sherlock Holmes on Saturday morning…)

          • .. Am verificat in Apa Vavilonului. Ca și in cartea despre moartea Ecaterinei Bălăcioiu: Monica Lovinescu nu a intalnit-o pe Monica Sevianu, in 1961, cand s-a dus in Israel sa vorbeasca cu codetinutele mamei sale. Abia după ce Monica Sevianu a murit, (ML crede că prin 1972!), fiul acesteia a venit la Paris si i- adus un text scris de mama sa, despre Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, pe care ML l-a publicat apoi, in revista Memoria, la putin timp după Revolutie. Monica Sevianu îi spunea Monicăi Lovinescu în scrisoarea ca-i însoțea mărturia, că a trecut prin Paris la un moment dat, dar nu a îndrăznit să o caute, ”de teamă ca ML să n-o creadă spioană”. De altfel, nu e sigur ca in 1961, când s-a dus ML in Israel, Sevianu reusise deja sa emigreze. Trecuse doar un an si ceva de la executarea lotului ei. Sau deja emigrase?

  11. Dle Tismăneanu, vă mulțumesc frumos pentru această punere în pagină atît de detaliată a acestor întîmplări de demult. nu cred că filmul lui Nae va lămuri nedumeririle celor care, ca și Dumneavoastră, s-au aplecat asupra acestui uluitor mister. În orice caz abia aștept să vedeți filmul și să vă citesc opiniile.
    iar pentru cei interesați de subiect și care vor să vizioneze legal filmul lui Alexandru Solomon „Marele Jaf Comunist” cît și filmul lui Virgil Calotescu „Reconstituirea” acestea se gasesc pe dvd in rețeaua librăriilor Cărturești și la librăria Bastilia din București.

    • Stimata Doamna, am observat ca subliniati aspectul legal al vizionarii peliculei Domnului Solomon .Eu fiind cel care am pus ieri linkul pentru vizionarea online a filmului respectiv se cade sa-mi cer scuze . Daca intr-adevar aveti obiectii la postarea lui pe youtube puteti sa va adresati platformei respective si va disparea de acolo, no problem at all .

      Pina atunci, cu ingaduinta distinsei noastre gazde , va ofer varianta in limba engleza a filmului amintit (adica subtitrare in engleza) pe o platforma deosebita , cu filme documentare care sint convins ca va atrage atentia : http://glurl.co/d7m

      Nu de alta , dar poate printre vizitatorii de aici sint unii care inteleg mai bine engleza decat romana :lol:

  12. Observ o anumita incercare de „directionare” a problemei etnicitatii in privinta securitatii in interventiile unor istorici. Acum cateva zile pe un aeroport am rasfoit o aparitie recenta Stalin’s Curse: Battling for Communism in War and Cold War – autor Robert Gellately. Spre stupefactia mea la capitolul Romania am citit ca securitatea a fost infiintata in anii 30 si ca in timpul razboiului a fost folosita impotriva evreilor. V T: sunteti citat la bibliografie alaturi de Robert Levy (biografia tovarasei Ana) si Deletant, asa ca sigur ati citit ce apare in cele cateva pagini dedicate Romaniei. Nu se poate face ceva pentru a nu mai apare asemenea aiureli?
    Ca tot am pomenit de Vera Atkins – citesc acum traducerea la Polirom a cartii lui Stevenson si dau de Octavian Goga seful Garzii de Fier. Chiar nu puteau redactorii de la Iasi sa puna o nota corectoare? Nu mai vorbesc de Arendt in Eichmann la Ierusalim care credea ca Hitler se baza pe unitatile Garzii de Fier in atacarea URSS, si nici aici nici o nota corectoare. Doar Kaputt-ul lui Kurt Suckert a fost facut „kaputt’ in ceea ce priveste relatarile pogromului de la iasi in prima editie de la Univers de Mihai Sturdza, fost la Radio Free Europe, care, ca nepot direct al printesei Sturdza descrisa de Malaparte ca, dintr-o trasura condusa de un muscal scopit, batandu-l cu biciul pe un evreu ca sa-i confiste un pachet de ceai, s-a documentat reveland ca italo-austriacul nici macar nu ajunsese la Iasi in timpul pogromului, ca a scris intai pentru ziarele italiene fasciste din relatarile martorilor aflate dupa 30 iunie 1941 articole exact opuse Kaputt-ului de mai tarziu, reorientandu-se la 180 grade numai dupa sfarsitul razboiului. Iar bunica lui Mihail Sturdza se deplasa de ani buni cu automobilul, nu se compromitea in fatza boierimii locale urcandu-se in trasuri de piatza.
    Ar fi cazul ca istoricii romani din tzara si strainatate sa corecteze astfel de greseli cu voie sau fara voie.

  13. Stimate Domnule Tismaneanu,
    Exista o marturie care limpezeste misterul: cea a doamnei Simina Mezincescu (din lotul Noica-Pillat), care a fost pentru o vreme colega de celula cu Monica Sevianu.
    Aceasta i-a marturisit ca membrii „bandei” intentionasera sa „fure” un avion, sa fuga in Occident si sa denunte comunismul.
    Dar in acest caz, jaful e de necrezut: banii aceia nu puteau fi folositi in Romania, caci toti erau urmariti, si nu exista posibilitatea spalari banilor; in Occident banii comunisti n-aveau valoare, dar i-ar fi transformat pe jefuitori in detinuti de drept comun, a caror extradare ar fi putut fi ceruta.
    Nu seamana toate acestea cu inscenarea de la Tamadau?

  14. Sunt impresionat de profunzimea comentariilor făcute la acest articol foarte interesant.
    Îmi permit o observație.

    E puțin probabil ca „hold-up”-ul să nu fi avut loc, să fi fost înscenat. În acest caz, ar fi apărut reacții energice în acest sens, inclusiv după 1990. Membrii familiilor celor executați, supraviețuitorii grupului ar fi făcut cunoscută lumii monstruozitatea unei înscenări. Acest zgomot lipsește și nu rămâne decât o speculație: poate că jful n-a existat.

    Deci jaful a existat. În acest caz, cei implicați au fost automat acuzați de drept comun. Comunizarea din România a avut ca obiectiv și stârpirea corupției și a furturilor. În mod special furtul din averea statului era pedepsit cu severitate exagerată. (Există cazuri de condamnări la moarte și în perioada lui Ceaușescu, nu numai pe vremea lui Dej: Bachus, de ex.).
    Autorii jafului fiind mari comuniști, un grup de infractori de drept comun, la un asemenea nivel ierarhic, era imposibil de acceptat de către PMR. Ar fi însemnat că s-au înșelat în politica de cadre etc. Presupun în continuare că politizarea acestui „hold-up” devenea inevitabilă, pentru a se asigura și pedepse cât mai mari, dar și pentru a păstra imaginea de infailibilitate a partidului.
    Că această politizare a căpătat și conotații mai mult sau mai puțin pronunțat antismite e foarte posibil. Dar antisemitismul demosntrat de PMR în acest caz nu e decât secundar.
    Esența este pedepsirea unei infracțiuni de drept comun care arunca o umbră asupra moralității partidului.

  15. …așa dar, tânăr salariat la Sahia, un film cu ”regim special”, circulă cu documente secrete, în toate etapele de producție -filmare, laborator pentru prelucrarea peliculei, montaj, mixajul final…(până și directorul cu producția al studioului L.Mihăiță, nu știe nimic de film…deh… originiile…sale), și suntem chemați, invitați să ne ”înfierăm” vizionând filmul Reconstituirea la Casa Scânteii!
    De atunci, din 1959, am văzut, cu un sentiment de mare curiozitate, și filmul Yrenei Lustig -intitulat, tot Reconstituirea, și filmul Lui Al. Solomon ”Marele Jaf comunist”, și la București, nu de mult, filmul lui Nae Caranfil ”Close to the moon”. Am scris despre aceste filme, mai puțin despre filmul lui N.Caranfil. ”Close to the moon”, ESTE UN FILM DE AUTOR, de interpretare fâră limitări ale conștiinței estetice, sau politice, și care, în pofida ”distanței” care și-o împune Dl. N. Caranfil, este singurul care m-a făcut să cred, că la întrebarea pe care mi-o tot pun din acei ani,-”de ce au făcut-o ?”, răspunsul, și, al meu, este; ”să ajute zecile de mii de evrei români, lăsați fără slujbe, dați afară din facultăți, și îpiedicați să emigreze”!
    Știu, poate este No Politically Correct, să afirm, astăzi așa ceva,..dar.
    Am scris despre acest ”JAF” în cărțile mele MALL și DOVADA.
    Cu bune urări M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro