vineri, martie 29, 2024

Mensevisme imaginare sau joaca de-a conceptele

Fotbalul, stiintele politice si istoria comunismului au ceva in comun: toata lumea crede ca se pricepe la ele. Toti au ceva de comentat, expertiza este considerata superflua, un moft academic pe care nu dam doua parale. Lucrul in arhive, consultarea unor colectii de reviste  de mult, pe nedrept, uitate, interviurile cu martorii, investigatiile aprofundate, la ce bun toate acestea? Ne dam cu presupusul dupa cum ni se nazare, suntem cu totii maestri ai cunoasterii istorice, ai departajarilor ideologice, ai traditiilor spirituale. Cam asa stau lucrurile in acest zile cu ceea ce a devenit pentru unii un fel de sport pseudo-teoretic. Dl Patriciu aproximeaza jenant ce-a fost mensevismul pentru a-l putea ataca de o maniera ignobila pe Gabriel Liiceanu prin invocarea frauduloasa a lui Adam Michnik. Sar de la galerie diversi anonimi care incep sa citeze, fara sa priceapa de fapt ce citesc, texte gasite aleatoriu pe internet. “Wikipedia” este prezentata ca o noua evanghelie, un fel de depozit absolut al cunoasterii universale, desi, cum se stie, textele nu sunt semnate si n-au trecut vreodata printr-o minima verificare academica.  In plus, daca Wikipedia in engleza mai trece prin varii filtre, ceea ce apare uneori in editia romaneasca tine de suprarealism.  Din nefericire, imi spun prietenii mei polonezi, situatia este similara in cazul editiei in acea limba.  Iata de ce cred ca merita sa reiau mai jos cateva adevaruri factuale, usor demonstrabile si care n-ar trebui sa necesite dezbateri speciale.

Ignorantia non est argumentum, nu voi obosi sa o repet. Polemicile din ultimele zile se vor dovedi, cred multi, sterile daca nu vom ramane macar cu unele lucruri clarificate.  De pilda, ca polemica nu inseamna sa azvarli cu noroi, ca in casa spiritului nu se intra cu bocancii, ca nu putem jongla cu concepte istorice bine structurate si sistematic studiate doar pentru ca „X” sau „Y” refuza inregimentarile la comanda. Ca nu este normal sa te asezi in spatele prestigiului unui celebru disident polonez care nu cunoaste in detaliu istoria dezbaterilor politice si morale din Romania post-comunista doar pentru a lovi grobian intr-un distins om de cultura ale carui opinii te deranjeaza. Ca exista o civilitate a dialogului pe care, daca o abandonam, riscam sa ne apropiem de asfixianta atmosfera a pesterii. Ca amatorismul, in istorie, politologie, arhitectura ori business, este contra-productiv.  Ca exista adevaruri istorice care nu sunt maleabile, nu pot fi sucite si rasucite precum un trabuc.

Ruptura istorica dintre bolsevici si mensevici a avut loc in 1903 in legatura cu definirea conditiei de membru al PSDMR. Lenin formulase inca din 1902, in “Ce-i de facut?” gramatica noului autoritarism institutional, deci filosofia partidului de avangarda format de revolutionari de profesie. Mensevicii au refuzat acest model ( a se vedea cartea lui Claude Lefort, La complication). Dupa 1918, au fost printre criticii cei mai consecventi ai sovietismului. Au fost deportati, expulzati, ponegriti, arestati, condamnati, multi au fost impuscati (la fel ca si anarhistii, eserii, kadetii, monarhistii etc) , Pentru cei intr-adevar interesati de subiect sugerez lectura cartii fundamentale care este The History of the CPSU de Leonard Shapiro, precum si a contributiillor esentiale ale unor Nikolai Berdiaiev, Richard Pipes, Adam Ulam, Robert C. Tucker, Martin Malia, James Billington, Leopold Haimson, Stephen Cohen, Moshe Lewin, Lars Lih, Boris Nikolaevsky, Peter Reddaway, Dmitri Volkogonov, Alain Besancon, Alfred G. Mayer, Pierre Broué, Helene Carrere d’Encausse, Bertram Wolfe, Robert Service, Ronald Suny etc Despre “ethosul” bolsevismului fundamental opus celui al mensevismului a scris Ken Jowitt. Citesc chiar in aceste zile cartea Conspirator: Lenin in Exile de Helen Rappaport aparuta la Basic Books in 2010.  O recomand tuturor celor care vor sa cunoasca subteranele complotiste ale bolsevismului.  

Cele doua mari curente au creat propriile lor culturi politice, au avut viziuni ireconciliabile despre revolutie, partid, democratie si dictatura. Bolsevismul s-a convertit intr-o religie politica, a sacralizat politicul (spre a relua formularea lui Emilio Gentile). Mensevismul a ramas, dupa 1918,  fidel rationalitatii democratice, chiar daca s-a situat uneori, in perioada anterioara, pe pozitii radical-utopice.  Nu se pune nicicum problema unei „apologii a mensevismului”, oricum nu din punctul meu de vedere.  Asemeni unui Timothy Garton Ash, spun si eu, Ich bin ein Berliner (nu doar in sensul discursului lui Kennedy, ci mai ales al eseurilor despre libertate ale lui Isaiah Berlin).  Dar pledez pentru acuratete, ceea ce mi se pare ca tine de un indispensabil common sense.  Astept prea mult daca sugerez ca ar fi bine sa nu cadem in capcanele amatorismului trufas?

Marxismul rus nu a fost un bloc omogen. Un libreal conservator ca Piotr Struve a fost mai intai marxist legal. Nikolai Berdiaiev, marele filosof existentalist crestin, a fost el insusi atras de marxism in perioada studentiei. Gheorghi Valentinovici Plehanov (mult timp idolul lui Lenin, apoi criticul sau intransigent), Julius Martov (un timp cel mai apropiat prieten al aceluiasi Lenin), Pavel Akselrod , Fiodor Dan si tanarul Trotki au criticat acest neo-iacobinism in statu nascendi care era bolsevismul originar, la fel si Rosa Luxemburg in Germania (ma refer la polemicile anilor 1903-1905). Nu doar eu, dar si doctoranzii mei ori ai altor profesori care se ocupa de subiect, stiu aceste lucruri. Le stie perfect si Gorbaciov (ajuns acum la 80 de ani) care, mai ales dupa 1987, a incercat depasirea bolsevismului si chiar abandonarea traditiei leniniste, promovand, cum a demonstrat Archie Brown, profesor emerit la Oxford si biograful ulitimului secretar general al CC al PCUS, un neo-mensevism sui generis.  Nu trebuie sa fii adeptul girondinilor pentru nu-i confunda cu iacobinii.

Mensevicii s-au opus pucismului leninist, conspirationismului obsesiv, dizolvarii dictatoriale a Adunarii Constituante in ianuarie 1918, actul fondator al sistemului partidului unic. Cel mai important a fost ca mensevicii (care nu trebuie romantizati, dar nici calomniati prin mistificari mai mult sau mai putin instrumentale) s-au delimitat transant de cultul leninist al violentei si de anihilarea deliberata a statului de drept (ceea ce Hannah Arendt a numit distrugerea persoanei morale si a persoanei juridice in totalitarism). Liderii celor doua curente apartineau de fapt aceleiasi generatii: Martov era nascut in 1873, Lenin in 1870. Foarte putini mensevici au migrat catre bolsevici.  Stalin nu a fost mensevic. Trotki a flirtat cu mensevismul, apoi, impreuna cu Alexandra Kollontai, a creat o factiune intre cele doua grupari (mejraiontsi). A aderat oficial la bolsevism abia dupa revolutia din februarie 1917. Tocmai acest non-bolsevism i-a fost reprosat de triumviri (Grigori Zinoviev, Lev Kamenev, Iosif Stalin) in perioada ferocei lupte pentru mantia lui Lenin (1923-1925) si mai tarziu. Lenin insusi amintea “non-bolsevismul” lui Trotki in “Scrisoarea catre Congres” (1922), testamentul sau politic (dar cerea sa nu-i fie imputat personal acestuia).

Cat priveste “lectiile” ce mi se adminstreaza. propun sa ne amuzam putin. In “Parada dascalilor” de Anton Holban, profesorul de istorie povesteste in cancelarie ca a fost la Paris si a vazut tabloul lui Leonardo, Mona Lisa. “Si ce-i cu asta?” ii riposteaza ritos dascalul de desen. Cel de istorie, jenat: “Oriunde te asezi ai impresia ca-ti zambeste tie, ca se uita la tine”. Cel de desen, cu acelasi tupeu: “Mare chestie, si eu am pictat o cireada de boi. Oriunde te asezi ai impresia ca vin spre tine”.

Distribuie acest articol

40 COMENTARII

  1. @ Arthur
    In lumea de unde vin eu, fiecare individ este responsabil pentru propriile fapte. Acestea fiind spuse, ma intreb cum de nu s-a plictisit masa „anti-portocalie” sa ii scoata ochii domnului Tismaneanu pentru faptele tatalui sau. Dupa o logica atat de simplista ca cea a preopinentului Arthur, un copil abuzat de parinte este responsabil pentru abuzul suferit (care va sa zica, devine complice, by default). Din pacate, in mentalitatea romaneasca atat de contorsionata, copiii trebuie sa duca in spinare povara parintilor lor (vezi „aschia nu sare departe de trunchi”). Oare cand se va renunta la acest tip de gandire paguboasa?!

    • Foarte corecta observatia, Mihaela! Responsabilitatea odraslei fata de greselile parintelui este metoda cea mai uzitata de politicienii cu suflete mici pentru stigmatizarea adversarilor. Iar daca adaugam ca in cazul domnului Tismaneanui, greselile parintelui sau nu erau datorate unui spirit malefic, ci al unor erori, avem tabloul complet.
      Dar daca dumneavaostra ati sesizat, cum nu se poate mai exact, eroarea in care se gaseste masa anti-portocalie si nedreptatea savarsita fata de autorul articolului de fata, ati observat desigur si asiduitatea cu care masa portocalie ii face pe Ponta, Geoana sau Antonescu mai responsabili pentru mineriade decat personaje, din intamplare sau nu astazi portocalii, care l-au sustinut pe Iliescu in logistica de atunci si l-au votat pentru presedinte in 1992, desi, spre deosebire de majoritatea alegatorilor cunosteau tertipurile folosite pentru manipularea maselor.
      Includerea generica in „partidul lui Iliescu”, stratagema folosita si de domnul Tismaneanu, ar fi, din acest pdv, echivalenta cu includerea celorlalti in „partidul lui Basescu” si astfel e greu a decide care sunt mai imorali. Mai ales ca nici unii nici altii nu sunt nici macar progeniturile alesilor de ieri sau de azi ale aceleiasi mase electorale.

      • @ Hantzy
        Comentariul meu se referea strict la acuzatiile aduse unei filiatii de sange, ca sa ma „esprim” asa… Cat priveste restul comentariului, nu vreau sa va contrazic, dar as vrea sa scot in evidenta ca o filiatie pe linie ideologica este, de multe ori, o alegere, nu ceva cu care oamenii se nasc.
        @ Arthur
        Eu am rude care au murit la Odessa. So what?!

        • Mihaela,
          Pai asta sustineam si eu: cei care au ales sa-l sustina si sa-l voteze pe Iliescu intre 1990-1992, adica perioada din care dateaza toate acuzatiile ce i se aduc acestuia, sunt liderii democrat-liberali, iar nu Antonescu, Ponta sau Geoana.
          Iar dumneavoastra, daca ati sesizat nedreptatea responsabilizarii printr-o legatura sangvina, atunci cu atat mai mult v-a oripilat mistificarea prin care sunt responsabilizati pentru mineriade tocmai acei care l-au obligat pe fostul presedinte sa se multumeasca cu un rol onorific, un fel de cimitir al elefantilor in orice partid.

          • @ Hantzy
            Cunosc filiatiile PDL-ului cu FSN-ul, de asta nici nu am vrut sa va contrazic, dar nu va inteleg seninatatea cu care ii scoateti basma curata pe alde Ponta sau Geoana. Logica dupa care un Ponta ar fi de apreciat pentru ca l-a trecut pe Iliescu pe tusa imi este cel putin neclara, cu atat mai mult cu cat PSD-ul este un demn continuator al politicilor iliesciene (lucru care, cu toata reaua vointa, nu se poate spune despre PDL).

          • Mda, Mihaela!
            Insa eu as spune altfel: „cu toata bunavointa”!
            Nu am fost niciodata fan al politicii iliesciene, dar parca era ceva mai retrasa, mai disimulata, daca vrei, decat a Jucatoriei Sale: politica clientelara dusa la extrem, propria baroniada, sacrificarea mediatica a catorva lideri locali pentru sprijinirea apropiatilor curtii, folosirea abuziva a institutiilor statului in interes personal sau electoral, jocuri de imagine pe banii contribuabililor, politici subversiev de diminuare a increderii in parlament, demonizarea si invrajbirea categoriilor socio-profesionale, sub pretextul ameliorarii constitutionale se propun amendamente doar in sensul intaririi pozitiei reprezentantului statului in dauna reprezentantilor alegatorilor, acordarea unor bugete mult supradimensionate primariilor portocalii, decomunizarea prin centralizare, mituirea parlamentarilor opozitiei sau incercari de provocare a alegerilor anticipate, ascultarea si spionarea adversarilor politici, samd. Toate astea ne arata intr-adevar ca pedelistii nu sunt continuatorii unor politici iliesciene.
            Ca sa fie clar: Discipolii si-au intrecut, raportat la circumstante, mentorii.

    • Stimata Mihaela,admirabil efortul de al apara pe dl. Tismaneanu,dar va cunsumati energia pentru ceva care eu nu am scris. Aaaa,ca am facut o trimitere la sursa Tatal mi se pare absolut corect atat timp cat acesta ar fi putut sa-l „abuzeze pe tanarul Volodea cu povestiri despre evenimente si oameni pe care le-a cunoscut prin participare directa!Va rog sa ma credeti ca tatal meu m-a „abuzat”cu povestiri de pe frontul anti-sovietic (de la Odessa) unde a luptat in armata regala. Poate de aici viziuni oarecum diferite fata de cele ale dvs. si ale domnului Tismaneanu,dar ce sa-i faci fiecare cu parintii lor. Eu mi-l asum pe al meu!
      PS
      Eu fac parte din generatia care se agata de un mag Sonet cehesc si bea un lichior la ceaiurile de sambata in timp ce tanarul Volodea cu Serghei,Jean si Nicusor ascultau ultimii Beatles la Philips si beau wischeanu, asa ca stiu exact cam ce caracter poseda acesti „fosti” nomeclaturisti! De altfel Occidentul e plin de odrasle de fosti ilegalisti care s-au convertit la capitalim inca de pe vremea lui Ceasca ,deci dom’profesor nu e o raritate decat ,cel mult,pentru convertirea la basescianism(pe granturi,of course)!

      • oprita brusc povestea tatalui despre razboiul in armata regala (impotriva sovieticilor).
        n-a murit la odessa,altfel nu povestea !,a ramas de partea hitleristilor si a fost bombardat in berlin ?,a luptat alaturi de armata rosie si a bombardat berlinul ?,sau a dezertat ?
        si din vremea „ana pauker si cu dej…” si ceausescu,nimic ? nici o poveste ?
        e usor de dat cu piatra in tismaneanu,c-a fugit de ceea ce era-n tara si-a dat-o cu capitalistii !
        mai bine ramanea cu nicusor,serghei,etc ?!
        oare frustrare de la sonet si lichior la philips si whisky ?

      • Psihologic vorbind, Tismaneanu e si el mensevic ca si Liiceanu :) De asta ii si sare in aparare. Mai o bursa, mai o publicare de carte pe la vreo editura prietena :) pentru ca asta este mensevismul, oportunism. Zice Tismaneanu „(Trotski) A aderat oficial la bolsevism abia dupa revolutia din februarie 1917” Nu este asta tipic pentru un mensevic? Sa aderi la o ideologie numai dupa ce ideologia aceea a castigat lupta? La fel si Liiceanu. El a aderat la liberalism in mod public (prin Apel catre lichele) dupa 1989, culmea, imediat dupa ce „revolutia” daduse jos sistemul. Pana atunci nimic nu a transpirat in spatiul public despre „liberalismul lui feroce”. Asta-i mensevismul, oportunism pur.

  2. Dinu Patriciu se „vinde” pe sine ca un libertarian de dreapta. Din aceasta perspectiva, mensevismul apare, in mod evident, ca alta fata, posibil mai aratoasa, a aceluiasi rau. Si este logic sa fie asa. Ok, daca trecem spre socialism, eventual cat mai utopic, atunci mensevismul poate aparea drept bun. (Apoi, daca este sa fim drepti, nu vad cu ce este Trotki mai bun decat Lenin sau Stalin, cata vreme, indiferent de mensevismul lui de tinerete a cam fost tovaras de revolutie cu cei doi. La fel, Rosa Luxemburg, in final a sustinut revolutia declansata de Liebknecht.). Asa ca, cel putin mie, tentativa de a spune ca Gabriel Liiceanu e bun, pentru ca mensevicii sunt buni mi se pare ca este una complet ratata. Nu spun ca omul e rau sau bun. Oricum,lucrurl acesta nu se poate stabili prin a-l incadra in randul bolseicilor sau mensevicilor. Doar ca, din punctul lui de vedere, Dinu Patriciu are dreptate; el il vede pe Gabriel Liiceanu ca pe un mensevic, adica ca pe un om nu chiar atat de rau cum au fost bolsevicii dar, oricum, rau. Omul macar e coerent si logic aici. Apologia ( ppoate gresesc, dar asa percep eu cele doua articole ale domnului Tismaneanu) a mensevismului insa nu are nimic de-a face cu ce spune Dinu Patriciu despre Gabriel Liiceanu.

  3. Ce ma surprinde la toata aceasta polemica este faptul ca nimeni nu a pus sub semnul intrebarii ce a spus Adam Michnik. Sa nu uitam ca este si el un simplu om, iar ce spune, chiar daca e de respectat, nu e litera de lege sau cuvantul Domnului.

    • O alta observatie foarte interesanta.
      Au fost peroane care au pus subb semnul intrebarii daca ceea ce sustine Adam Michnik e corect sau nu. Insa respectivii contestatari devenisera deja notorii pentru sustinerea lor fata de cel contestat de Michnik. Si si-au motivat demersul cu aceeasi fervoare cu care contestatari ai domnului Tismaneanu, de exemplu, pun sub semnul intrebarii afirmatiile acestuia.
      Domnul Tismaneanu e ceva mai rafinat si nu contesta spusele lui Michnik, ci le „corecteaza” semantic intelegerea, apeland la autoritatea profesionistului rutinat la studii in fata plebei mânate endocrin.

    • Si mai este un amanunt ignorat, acela ca initial a fost pronuntat de fapt cuvantul bolsevic conform EvZ:
      Întrebări din sală, la final. Primul la microfon – Gabriel Liiceanu. Filosoful remarcă faptul că toate etichetele negative se lipesc de numele său: în septembrie 2010 a fost acuzat de laşitate de Herta Muller, iar acum Adam Michnik îl face „procuror” pentru că a scris imediat după căderea comunismului un „Apel către lichele”. „Am greşit?”, întreabă mai mult retoric Liiceanu. Michnik nu ezită o clipă: „Da!, pentru că ai vorbit de o categorie – comunişti – pe care ai acuzat-o la grămadă şi i-ai cerut excluderea. Cercul învinovăţirii e nesfârşit, la fel te-a acuzat şi Herta de laşitate. Asta făceau bolşevicii”. Amfitrionul serii nu rezistă: „Adam, intervin şi eu, că noi suntem ca Stan şi Bran. Gabriel n-a acţionat bolşevic pentru că n-a cerut executarea celor făcuseră rău, ci doar un pas înapoi din partea lor”. Michnik acceptă însă doar parţial argumentul lui Andrei Pleşu: „Pot fi de acord cu asta. Reformulez – a acţionat ca un menşevic”

  4. Las-o balta, omule, cu mensevismul lui Liiceanu, ce este important in legatura cu acest Liiceanu este raspunsul pe care i-l da Michnik „(Raspuns pentru Gabriel Liiceanu) A a fost rau sa ceri in anii 90 comunistilor sa dea la o parte pentru ca ai luat asupra ta stigmatizarea unei categorii de oameni. Nu indivizi ci categorie”
    Dupa „rezistenta personala prin cultura” practicata de-a lungul intregii perioade comuniste din RO acest om vine si da lectii unei categorii de persoane de parca ar reprezenta pe cineva sau ca si cum a facut ceva special, complet diferit de ceilalti romani. Patriciu ii raspunde foarte la obiect in Anti-melancolii: „În universul concentraţionar ne adăposteam fiecare cum îl ducea mintea: în prieteni, în iubiri, în beţie, în cărţi, în speranţa sau aşteptarea plecării, unii din lipsă de comunicare reinventând roata, în îndeletniciri minore ce ne dădeau senzaţia siguranţei etcetc” Asa cum Liiceanu a „rezistat prin cultura” si noi ceilalti am rezistat prin mijloacele descrise de Patriciu (printre care si cartile – de subliniat) Daca Liiceanu ar fi atasat „Apelul catre lichele” intr-un fel sau altul Punctului 8 al Declaratiei de la Timisoara demersul lui ar fi avut o anumita logica de lupta comuna pentru o democratie diferita de cea pe care o traim astazi. Nefacand asta, Liiceanu a reusit prin „Apelul catre lichele” sa scoata in evidenta un orgoliu nemasurat care nu are nimic de a face rezistenta cu totul banala pe care a practicat-o pe timpul lui Ceausescu.

    • @DanBruma
      GL nu putea sa ataseze „Apel catre lichele” la Proclamatia de la Timisoara pt. ca primul l-a precedat cu doua luni si jumatate pe al doilea!
      Michnik greseste [si nimeni nu baga de seama!]; GL nu a cerut „comunistilor sa se dea la o parte” (cuvintul „comunist” nici nu este folosit de GL!) ci doar … LICHELELOR!

      • Sorine, nu cred ca Michnik si-a propus o analiza literara pe textul lui Liiceanu. E vorba, cred, de ceva mai mult: de contestarea lupului, imbracat in blana de oaie. Ca o fi sau nu corecta alegoria e alta poveste, dar asta pare a fi viziunea lui Michnik.
        Dar sigur e ca observatia dumitale, care se rezuma doar la dimensiunile unui cuvant, e o gaselnita si atat.

        • @Hantzy
          Am trait vremurile respective (am 49 de ani). Sunt din Timisoara, deci le-am trait la maxim (si, anumite momente, in strada!). In primele luni din 1990, am fost contra (in „forul meu interior”) Apelului lui GL. Imi spuneam, asemeni lui Adam Michnik, ca, in esenta sa, nu este democratic. Nu am subscris nici la Proclamatia de la Timisoara [pct. 8] din acelasi motiv.
          Doar, acum, privind retrospectiv, imi dau seama ca eu eram intr-o mare eroare [si nu pentru ca nu as fi fost informat!]. De aceea, cred ca Michnik greseste profund si nu doar in aprecierea lui GL [care are alte „pacate” intelectuale!]]. NU poti sa faci democratie cu niste comunisti! Si asta se vede foarte clar in RO dupa 20 de ani (mai trebuie si demonstrat acest fapt?). De aceea, pe fond, Michnik greseste. Si greseste si punctual (dupa cum arata VT in cele doua analize ale sale / dar fara sa-si permita s-o spuna chiar „pe fata”!) pt. ca a folosit aprecierea „mensevic” gresit (devoaland astfel carente de cultura politica!).

          Sa auzim numai de bine,
          S o r i n

          • Michnik nu greseste, dupa parerea mea. El spune ca singurul mod prin care pot fi infranti comunistii sunt alegerile democratice. Asta e cu democratia: conteaza si metodele, nu doar scopul urmarit. Eliminarea apriorica a unuia sau altuia, motivat de interesele intime ale celui ce se erijeaza intr-o instanta suprema, este incompatibila cu democratia. Punct!

          • Michnik nu a gresit nici cand a folosit cuvantul mensevic, l-a folosit pentru a-i da putin cu rosu lui Liiceanu, asta-i tot. Mensevicii au „mesterit” impreuna cu bolsevicii la nasterea partidului muncitoresc (marxist) din Rusia. Asta vrea sa spuna si Michnik, ca Liiceanu a tot mensevit-o pe vremea comunismului – nici calda dar nici rece, adica nici nu canta ode lui Ceausescu dar nici nu sarea la gatul sistemului, ba chiar mai profita de cate o bursa pe ici pe colo – „adevarata rezistenta prin cultura” ce sa mai vorbim, iar dupa comunism (dupa 89) a sarit oportunist in barca liberalismului si a inceput sa dea lectii fostilor colegi in ale marxismului (bolsevicii adica) si sa le faca un apel numindu-i lichele, profitand intre timp de afacerea Humanitas. Asta-i mensevicul, el e si putin revolutionar (adica bolsevic) dar si putin capitalist (adica sesizeaza oportunitatea capitalului) Asta-i spune in mod subtil Michnik lui Liiceanu si anume ca mensevicul, psihologic, e si cu unul si cu altul, in sensul ca el nu vrea sa piarda in nici unul din cazuri, e un oportunist adica.

      • Asta si spun, Sorine, a iesit singur la atac ca si cum avea vreun drept moral de a face asta :) Nimic din ce a facut inainte de 89 nu-i dadea dreptul sa faca un asemenea apel. Asta-i tot. Asta spune si Michnik.

  5. Articolul este o plictisitoare punere la punct a dlui Patriciu, din cate inteleg, pe buna dreptate. Intr-adevar, Liiceanu nu poate fi considerat un mensevic, asa cum spune dl Patriciu. El e doar un oportunist.

  6. Dl Patriciu aproximeaza jenant ce-a fost mensevismul pentru a-l putea ataca de o maniera ignobila pe Gabriel Liiceanu
    Dl Tismaneanu aproximeaza jenant ce-a fost mensevismul pentru a-l putea apara de o maniera nobila pe Gabriel Liiceanu
    Lasand la o parte incredibila eroare din prima fraza a articolului prin care d-l Tismaneanu ingradeste dreptul la opinie al celor nestiutori (al boilor, definiti mai jos), acest articol ii da dreptate lui Patriciu.
    Nu demonstreaza faptul ca mensevic este antibolsevic si nici nu avea cum pentru ca acest lucru implica logic faptul ca mensevicii ar fi fost pro taristi. Ca au avut drumuri diferite, e deja alta poveste, e ca in istoria noastra recenta (sau „aproape”).

  7. @Hantzy
    Duminica Orbului iti spune ceva? Alea au fost alegeri libere?
    Chiar nu vezi ca istoria post-dec. il contrazice pe Michnik ?
    Vorba leninista; teoria ca teoria dar practica ne omoara! Asa si cu Michnik; teoria lui buna pe hartie a fost deja infirmata de istorie!

    • Duminica Orbului?! Mi-ai dat o idee, Sorine: daca ceea ce s-a intamplat atunci a fost eminamente gresit, sa reglam atunci constitutional ca toate alegerile sa aibe loc intr-o astfel de duminica a orbului, iar pentru „corectarea” rezultatelor, acestea sa fie inversate. OK?!
      Desigur, am apelat la o reducere la absurd, pentru a-ti arata lipsa de logica a afirmatiilor dumitale. Care istorie post-decembrista ne arata ca Michnik s-a inselat? A dumitale, a lui Liiceanu, a lui Michnik, a Timisoarei, a Romaniei, a Europei sau a lumii?!
      Identificarea unui „adversar perfect”, pentru ca astfel „opozantul” sau sa para ideal prin antiteza, a fost metoda bolsevicilor. Iar categorisirea celorlalti, nu punctual ci la gramada, drept lichele, o fi poate sustinta istoric, dar chiar si asa, nu-i confera celui ce o face un pasaport de excludere din randurile acestora. Si vrei sa perpetuam aceste metode, doar pentru ca suntem siguri ca ne aflam de partea celor buni?! Si ei credeau altadata la fel!
      Nu stiu daca ai citit Raportul Final. Eu am facut-o, insa n-am intalnit nicaieri vreun argument ideologic, pe baza caruia Regimul Comunist din Romania a fost declarat ilegitim si criminal. Doar „tehnologia” folosita, servilismul fata de URSS, torturile, genocidul, minciuna, destructurarea societatii civile, reprimarea disidentei, monopartidismul, legislatia represiva, s.a.m.d. sunt, pe buna dreptate, amendate si doar pe baza lor a fost luat verdictul prezidential in Decembrie 2006.
      Iar dumneata vrei sa le folosesti intr-un scop nobil? Care e ala?! NU Iliescu si NU partidului lui Iliescu?! De ce se face atunci atata caz de uslasii, care n-au alt scop decat „NU Basescu” si „NU partidului lui Basescu”? Ce-i diferentiaza atunci pe unii de altii?

      • @Hantzy
        Pledoariile dvs. presupun doua chestii false:
        a) Ca Liiceanu se considera instanta suprema
        b) Ca ar fi avut ceva impotriva dvs personal sau a rudelor dvs. sau cu TOTI cei ce au crezut vreodata in bolsevism
        Daca totusi considerati ca faceti parte dintre cei carora li se adreseaza apelul nu ma pot abtine sa nu observ ca reactia dumneavoastra nu serveste nimanui: nici dvs pentru a va corecta si nici pentru orbirea sau manipularea altora.

        • Ioan B,
          a) nu eu sunt cel ce-l considera pe unul ori altul instanta suprema. Daca n-a fost evident acest lucru, o declar explicit acum.
          b) Dvs sunteti cel ce faceti presupuneri: in cazul meu sau al vreunei rude, definitiv, n-a fost vorba sa fi crezut vreodata in bolsevism.

          Asa ca, inainte de a fixa un diagnostic, asigurati-va ca ati observat cu atentie simptomele!

    • Pai tocmai asta e drama, ca au fost alegeri libere. La vremea aia 85% din romani chiar credeau ca fostii comunisti pot construi o democratie, pe cand Ratiu si Campeanu tiparesc dolari si impart froguri ca sa aduca mosierii inapoi. Si astazi daca i-ai intreba pe romani, procentul n-ar fi departe de 85%.
      In acelasi timp, acelasi procent explica foarte bine intreaga evolutie a tarii din 1990 incoace.

      Astia suntem. Si nu putem evolua inainte de a ne accepta conditia.

  8. 1. Mentiunea facuta de Michnik despre dl. Liiceanu este regretabila si s’a datorat cel mai probabil nervozitatii (sau macar inconfortului) involuntare pe care probabil ca a simtit’o fiind pus sa vorbeasca sau mai precis sa includa pe dl. Liiceanu in discutie. Nu cred ca expresia „melsevic” a fost folosita ca un omagiu adus d-lui Liiceanu.

    2. Dl. Plesu are dreptate. Toata aceasta discutie a falsificat complet prezenta si cele spuse de Adam Michnik la Bucuresti, pentru ca Adam Michnik nu a venit aici sa il certe pe dl. Liiceanu. Asta cred ca este evident si regretabil.

    3. Dar si dl. Plesu a gresit impingandu’l cumva de Adam Michinik sa vorbeasca despre intelectualul roman, sa faca paralele si asa mai departe. Ar fi trebuit poate sa fie mai precaut.

    4. Sunt de acord multe afirmatii facute de dl. Plesu la ICR joia trecuta. Printre altele „Ar fi nevoie de cateva figuri care sa impuna respectul, nu simpatia.” Sunt intru totul de acord.

    4b. Nu sunt de acord cu ceea ce spune dumnealui despre sacrificiu si martiriu. Nu cred ca exista un loc unde se poate spune ca sacrificiul este autohton. Ca nu ar fi sacrificiul autohton … este o afirmatie usoara si „simpatica” (sic!) care da bine pe sticla la cunsumistii sau rezistentii prin cultura. „Lasa’i dom’le ca e nebuni!” cam asta e raspunsul intelectualului de ocazie cu carti luate odata cu ziarul de la chiosc care se uita la plasma lui cat usa. Asta a dat intotdeauna bine la o populatie inebunita de arivism. Cum zicea d-lui mai demult ? Ca nu intelege oamenii care fac greva foamei ? Ca trebuie sa fie acolo un dezechilibru… nu mai tin minte cum era si mi’e si rusine sa repet. Nu ca as face eu greva foamei dar nu as vorbi asa.

    5. Cei animati de idei fascistoide (nu neaparat de dreapta) vor ataca in continuare pe oricine va vorbi despre comunism si despre ororile facute de comunism. Asta pentru ca fie in spatele lor sunt oameni care au a face cu aceste orori fie ca temperamentul si cultura acestor oameni ii apropie de sursele patologice ale totalitarismului. Eu mizez pe prima deoarece prea multe „scurgeri” de dosare circula pe paginile web ale acestor personaje.

    6. In logica apelului catre lichele, ar fi nevoie tare mult de inca un apel catre lichele. Azi! Impotriva lichelelor feseniste (psd si pdl), si rosii si portocalii. Povestea dl. Plesu ca „Spunea fiul unui mare intelectual: „Domnu’ Plesu, vreau si eu un pic de putere!” Si a pus punct si apoi a spus: „Cat mai multa!” A capatat nitica, a ajuns la un moment dat ministru, dar n-a durat. ” Eh, nu este un caz unicat ci abunda in jur, au intr’adevar sclifoseli intelectuale. Au si impresii antocomuniste mai nou, ca este la moda, dar stati sa vina alegerile sa vedeti ce flexibilitate morala. Este o rusine !

    Reluand ideea d-lui Plesu, respectul se castiga prin actiunea unui om care isi urmareste nestingherit conduita morala pe care a invatat’o de la parinti si bunici si asa mai departe. Un om dintr’o bucata cum se spunea pe vremuri. Or, nu numai ca au disparut astfel de oameni iar viata publica este si plina de tot felul de sincofanti propulsati de azi pe maine in tot felul de slujbe in care dealtfel nici nu prea stiu ce sa faca. Dar… ce frumos pupa ei in ***. Si nici dl. Plesu nici altii nu sunt straini de acest fenomen. Si este un fenomen normal intr’o lume fara valori morale in care monedele de schimb nu sunt principiale ci conjuncturale.

    Cum sa spun… cand un lucru este drept nu te intrebi ce o sa zica lumea daca il faci sau nu ! Pur si simplu il faci. Nu cer asta cuiva anume! Ci doar m’as impotrivi la perpetuarea ideii contrare. … sunt lucruri asupra carora e bine sa nu ai dileme.

  9. E clar pentru oricine ca, pentru un motiv sau altul,se vor gasi mereu persoane care vor lua apararea porcului ce vrea sa zboare (Patriciu, in cazul de fata), desi, acesta,pentru a capata aceasta abilitate, ar trebui sa consume mult mai mult timp in biblioteci, decat pentru trucarea filmelor sau rasucitul trabucurilor puturoase.

    • Acum, cata vreme aparatorii cred in cauza lor si au argumente cat de cat valide, e dreptul lor sa apere pe cine vor. Totul e sa nu-l apere eludand sensul acuzatiilor si intelesul termenilor, facand in acelasi timp parada de eruditie. Cam asa cum, din pacate, face domnul Tismaneanu. Iar referirile la mensevici sunt un fel de incercare de a-l apara de Dinu Patriciu de acuzatia de porc zburator spunand ca, de fapt, porcul e un animal nobil si bun, intrutotul asemanator omului. Si exista si bibliografie cat se poate de serioasa pe tema asa, care demonstreaza cat de compatibil donator de organe e porcul pentru om, cum se sacrifica el in beneficiul fericirii umane date de o friptura buna sau cat de omnivor, inteligent si adaptabil este un porc. Ce-i drept, chiar exista astfel de bibliografie. Doar ca astfel de aparare ignora complet bibliografia la fel de extinsa referitoare la intelesul pe care expresii de tipul „esti un porc” il au in folclor sau in limbajul de zi cu zi, inclusiv al oamenilor elevati. Asa cum, la o adica, exista si bibliografie care spune ca porcul e rau tocmai pentru ca este asemanator omului. Vezi Ferma Animalelor! pentru ca nu vad de ce nu pot interpreta opera lui Orwell ca pe o carte cu animale vorbitoare pentru copii. Cam asa cum Vladimir Tismaneanu spune ca Trotki si, prin el, mensevismul, a fost cat se poate de bun si onorabil fiindca, la un moment dat, fostii lui camarazai l-au renegat si acuzat de anti-bolsevism. Sau ca Gorbaciov e la fel de onorabil pentru ca…, n-am inteles pentru ce. Poate pentru ca sub el s-a prabusit comunismul, desi omul tocmai asta nu dorea.

  10. se pare ca pd va adopta sambata in statut ,cu o intarziere de 20 de ani, elemente din legea lustratiei…
    ma bucur ptr mensevicii portocalii ca or sa hraneasca poporul in continuare cu ..vorbe..

    • Horatiu Pepine de la Deutsche Welle e si el doar un jurnalist, nu Mafalda.
      Raman la parerea mea, ca Michnik nu a facut o analiza literara, iar cum filozoful, prin al sau „Apel catre lichele” stia ca nu se adreseaza altor filozofi, care sa aibe timp a studia diferentele semantice si de cuantificatore ai termenului, folosirea sa aluziva poate fi interpretata usor si in sensul inteles de Michnik. Se pot aduce nesfarsite argumente pro si contra, insa, tinand cont de circumstante, mie imi pare mai plauzibila versiunea polonezului. Eu ma opresc aici.

  11. Unii comentatori de pe aici sunt bolnavi de idealism (sau …). Politica se face intr-o lume reala. Romania „socialista” a avut cel mai dur sistem. Dupa ocuparea de facto armata rosie s-a retras atunci cand era sigura ca a distrus orice rezistenta si toate posturile cheie sunt ocupate de colaboratori fideli, destul de multi dintre ei chiar de alta nationalitate decat romana. Activul de partid PCR si conducerea securitatii trebuiau judecati sub invinuirea de colaborare cu ocupantul si tradare de tara. Chiar si cei de nationalitate romana aveau (si mai au) pe cineva neroman in familie (neveste, matusi etc.). In 1990 tara era condusa de la Moscova. Cine sustine ca alegerile din 20 mai 1990 au fost „alegeri democratice” ala e fie cu capul in nori fie membru al coloanei a cincea. Eu nu pot sa-l acuz pe autorul „Apelului catre lichele” decat de naivitate iar pe Michnick de necunoasterea realitatilor romanesti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro