joi, martie 28, 2024

Mercenarii conștiinței (1). Dirty works

Există o piață a organelor de transplant. Toate organele înlocuibile pot fi vândute și cumpărate: inimă, rinichi, ficat… Ele sunt scumpe și, de obicei, ca să le obții, trebuie să aștepți luni, chiar ani întregi. Dar nu cumva există și o piață pe care se poate vinde și cumpăra un „organ” special? În folclorul popoarelor europene organul acesta poartă numele de „suflet”. Nu pot oare să-mi vând sufletul, dar, spre deosebire de cazul celorlalte organe, nu pentru a-l înlocui pe-al altuia, ci pentru a fi eu locuit de altcineva? Pentru a lăsa la dispoziția altuia, în schimbul unor avantaje certe, regimul de funcționare al sufletului meu?

Când e vorba de „suflet”, cel care vinde e omul, și cel care cumpără e diavolul. Negoțul acesta este pecetluit de un contract care e mai presus de un act notarial: „pactul cu diavolul”. Cel mai celebru pact cu diavolul din cultura europeană este, după cum se știe, cel al lui Faust. În schimbul sufletului său, Faust primește de la diavol, pentru o perioadă bine determinată, cunoaștere nelimitată, putere și un surplus de tinerețe în vederea unei vieți pline de plăceri lumești. Mai există, în Frații Karamazov, și pactul, făcut la un moment dat al istoriei ei, de Biserică (reprezentată de Marele Inchizitor) cu Satana. În sfârșit, mai există și varianta în care omul își vinde diavolului umbra sa. E vorba de nuvela unui romantic german, Adelbert von Chamisso, publicată în 1814,  Nemaipomenita poveste a lui Peter Schlemihl.

De la „vinderea sufletului” la „vinderea conștiinței”

În modernitate se întâmplă ceva interesant: din forma ei clasic-legendară, vinderea sufletului trece în spațiul etic-comunitar și devine „vindere a conștiinței”. Am putea spune că vinderea conștiinței e varianta laică a vinderii sufletului. „Pactul cu diavolul” atesta simbolic utilizarea strict instrumentală a seamănului și, astfel, triumful egoismului în lupta dintre Bine și Rău. Căci prin „pactul” făcut, cel ce-și vindea sufletul se auto-expulza de pe teritoriul Binelui prin ruperea contractului divin cu chipul lui Dumnezeu oglindit în semenii săi. Semnatarul pactului se zidea în singurătatea absolută a sinelui său. Nu mai exista, pentru el, „celălalt”, nu mai existau mila, iubirea și dăruirea. Astfel mutilat, vânzătorul sufletului fugise din ograda Domnului și trecuse în cea a diavolului. Asta era tot. Am putea chiar spune că  diavolul-cumpărător, spre deosebire de cel ce-și vânduse sufletul pentru putere, bani și plăceri, nu obținea în fapt nimic. Diavolul nu-i ceruse să facă un lucru anume. Îi era de-ajuns să știe că-i răpise victimei sale capacitatea de a dărui. El se mulțumea astfel să instaleze în sufletul  vânzătorului premisa ieșirii din comunitatea oamenilor. Nu exista o utilizare precisă a sufletului cumpărat. Cel ce vindea putea la o adică să-și spună că a primit totul fără să dea în schimb „ceva”. Tocmai pentru că și-a vândut sufletul, el nu mai are nimic de dat nimănui (nici măcar Satanei!), ci numai de luat. Cumpărarea sufletului, pe care Satana îl prelua la împlinirea termenului, nu era mai mult decât o rundă pe care el o câștiga în pariul infinit făcut cu Dumnezeu în privința omului, un fel de „sâc!” adresat Cerului.

Varianta laică a „pactului” apare în principal când politicul suprimă contactul cu divinul, fără să fie capabil să pună în loc urma acestuia în lume. Altfel spus, fără să poată pune în locul rămas gol un cod etic funcțional. Varianta laică a „pactului” apare când cenzura pe care onoarea, fidelitatea și credința o impun conștiinței se relaxează sau e suprimată și, în lume, își fac loc mai lesne, în absența acestei cenzuri, trădarea, sperjurul și incoerența spațiului interior al conștiinței. Cumpărătorul nu mai e acum reprezentat de întruparea unui simbol satanic. Tranzacția are loc numai între oameni. Pe de o parte, cei care cumpără: grupurile de putere (putem să le spunem direct „partide”), care se prezintă de fiecare dată ca slujitoare ale unei părți a poporului (dacă nu chiar ale poporului în întregul lui) și ale nobilelor cauze pe care le presupune slujirea lui. Pe de altă parte, cei ce vând, adică indivizii seduși de putere și de privilegiile ei și care, de dragul acestora, sunt dispuși să-și folosească semenii, manipulându-i, ca trepte de ascensiune către varii poziții. Iar la capătul acestei tranzacții, fiecare „parte” se alege cu „ceva”: donatorul obține, asemeni lui Faust, facilități de existență; iar cel ce cumpără, spre deosebire de Satana, obține o marfă pe care o folosește în imediat și în scopuri clar definite.

Calitățile conștiinței ca marfă

Din clipa în care e vândută, conștiința ta nu mai e a ta, deși, după însemnele exterioare ale posesorului, ea apare în continuare în public ca aparținându-ți. Însuși soclul vizibil al persoanei tale e un garant pentru existența ei. Numai că în fond ea nu te mai reprezintă pe tine, ci, în mod ocult, pe cumpărătorul ei. E important ca vânzarea să nu poarte semnele vizibile ale efectuării ei. În secret, tu cedezi altuia dreptul ei de folosință, dar, astfel vândută, conștiința poartă în continuare masca persoanei tale.

Dar ce se poate face cu conștiința? La ce e ea bună, ca să fie cumpărată? Să ne imaginăm conștiința ca pe un recipient care treptat, până la o anumită vârstă (a maturizării), se umple cu anumite conținuturi de idei, credințe și sentimente. Vinderea conștiinței trebuie atunci imaginată ca o golire a recipientului conștiinței însoțită de o reumplere a  lui cu conținuturile pe care le decide cumpărătorul. Iar la capătul acestei tranzacții, cel ce cumpără conștiințe spre a umple „locul” rămas gol cu ideile, credințele și sentimentele lui își va multiplica propria conștiință cu numărul conștiințelor cumpărate.

Cumpărarea și vânzarea conștiinței reprezintă axa negoțului în spațiul puterii. Deținătorul puterii într-o țară coruptă este cel care a cumpărat îndeajuns de multe conștiințe pentru a putea manipula cu ele conștiințele care nu sunt cumpărate. Nu e nevoie, așadar, pentru a acapara puterea, să cumperi toate conștiințele, ci numai numărul necesar pentru manipularea majorității conștiințelor. În felul acesta, voința posesorului de conștiințe cumpărate se poate impune peste tot. În fapt, el sfârșește prin a poseda toate conștiințele: unele prin cumpărare, iar altele prin manipulare cu ajutorul celor cumpărate. Succesul unui regim totalitar, al unei dictaturi sau al oricărei puteri corupte depinde până la urmă de numărul de conștiințe care sunt scoase la vânzare pe piața puterii. Într-o lume în care conștiința n-ar deveni marfă, în care, deci, n-ar exista nici o conștiință de cumpărat, nici o putere coruptă n-ar fi, evident, cu putință.

Pe o piață politică devenită, după „revoluțiile burgheze”, vastă și „populară”, vinderea și cumpărarea conștiinței ajunge să fie o activitate comercială constantă. Începând din secolul 19, eliberată de angajamentul sacru pe care se baza instituția medievală a cavaleriei, conștiința se poate vinde și cumpăra în mod liber. Pentru deținătorii puterii corupte, ea devine un organ extrem de căutat și, în mod simetric, extrem de bine vândut. Apare acum și o concurență între cei dispuși să vândă conștiință. Cea mai căutată și cea mai bine vândută este conștiința care conține cantitatea minimă de scrupule. Iar cea mai prețioasă și, astfel, cea mai scumpă conștiință este, evident, conștiința total lipsită de scrupule. Cumpărătorul  poate să-i ceară persoanei care și-a vândut conștiința orice: să mintă, să înșele, să fure, să-i facă ode, să participe, cu bună știință, la manipularea conștiințelor unui întreg popor. Vânzătorul unei conștiințe lipsite de orice scrupul prezintă imensul avantaj de a fi pregătit pentru toate tipurile de dirty works.

Interesant, în cazul acestui tip de vânzare-cumpărare este că avem de-a face cu un „organ” care este ceva altfel intim, și cu mult mai mult intim, decât ficatul, inima, rinichii. Este intimul însuși, ceva care îți aparține ție și numai ție, pierderea lui însemnând pierderea propriei definiții: sufletul tău, conștiința ta, umbra ta. Putând deveni orice, putând lua forma pe care pactul semnat ți-o cere, ai renunțat la articularea proprie unei personalități și nu mai ești, în fond, nimic.

Premisa vinderii conștiinței: despărțirea de valori

Vinderea conștiinței e ușor de depistat după faptul că, printr-o manevră bruscă și ireversibilă, conștiința  este total decuplată de la valori. Nu înseamnă că ele au ieșit din scenă. Dimpotrivă, cuvintele care le desemnează sunt fluturate la rampă (cinste, popor, iubire de patrie, libertate, lupta anti-corupție, egalitate, dreptate etc.), dar nu mai au în spate decât o gură care le rostește. Altfel spus, sunt vorbe goale: cei mai mulți dintre cei care le enunță și care susțin că ar crede în ele nu le locuiesc. Și e firesc, de vreme ce vinderea conștiinței nici nu s-ar putea face câtă vreme proprietarul ei ar crede în ceva. Crezând, el n-ar mai fi liber pentru vânzarea conștiinței, ar fi angajat în ceva. Și, din acea clipă, el n-ar putea profita de pe urma ei; mai degrabă ar putea muri gratis în numele conștiinței sale și al angajării ei.

De aceea, conștiința, ca să fie vândută, trebuie să fie liberă, liberă de orice angajare. Ea trebuie să fie asemeni unei case goale, pe care scrie „de vânzare” sau „de închiriat”. Ea trebuie să aibă libertatea soldatului care nu aparține nici unui stat, nici unei țări, nici unei armate, care își aparține doar sieși și intereselor sale și care-și vinde forța și priceperea de a lupta cui plătește mai mult. Vânzătorul de conștiință e, de aceea, un mercenar al conștiinței. Armata în care el se înrolează este o grupare politică în care valorile nu reprezintă decât o butaforie ideologică și care are ca singur scop deținerea puterii de dragul privilegiilor. Mercenarilor conștiinței nu le pasă câtuși de puțin dacă profitul lor se realizează pe spezele semenilor lor sau ale țării în care s-au născut. De fapt, ei își disprețuiesc poporul din care fac parte, de vreme ce el este îndeajuns de înapoiat pentru a se lăsa condus spre propria-i pierzare de către un om politic ajuns la vârf tocmai cu ajutorul mercenarilor din partid. Expresia cea mai limpede a mercenariatului conștiințelor poate fi deslușită astăzi în „traseismul politic”. În acest fenomen, straniu amestec de „epocă modernă” și levantinism, devine extrem de vizibil faptul că aparteneța unui individ la un partid nu se face în virtutea unor valori și a unui program, ci în virtutea partidului care plătește mai bine marfa numită „conștiință”.

„Politicianismul burghez”, așa cum apare în dramaturgia caragialiană și care în interbelic creează reacția violentă a extremismului de dreapta eticist și creștin, a dat la noi un prim exemplu modern despre ce anume înseamnă mercenariatul conștiinței. Însă fenomenul „vânzării conștiinței” și-a căpătat expresia limpede și „clasică” abia odată cu venirea la putere a partidului comunist. Ea a devenit un mod de viață curent, scuzabil cu formula „așa erau vremurile”.  În epocă, fenomenul vinderii conștiinței a fost botezat „fripturism”, iar cei care-l promovau erau numiți pudic scatofagi. Membrii plutonului fruntaș al Partidului își „setau” periodic conștiința după schimbările care interveneau în „linia Partidului”. Ei aveau atâtea conștiințe câte „linii ale Partidului” apăreau. La câțiva ani o dată, conștiința vândută inițial trebuia reamenajată. Deasupra capului fiecărui vânzător de conștiință pândea primejdia ruperii contractului de către Partid în chip unilateral. Ca să nu riște să cadă în afara cercului de privilegiați (trimiterea la „munca de jos”),  vânzătorul de conștiință în comunism se preta la orice: mărea cota de arestări, extermina „dușmanul de clasă”, vitupera la adresa lui, cultiva teroarea, își înfiera tovarășii, turna, scria „articole de fond”, compunea omagii, ținea ședințe punitive, organiza condamnări publice…

Noii mercenari ai conștiinței. Minciuna despletită

Pe fondul acestor idei, putem înțelege mai bine fenomenul pe care-l trăim astăzi. Dacă n-ar avea consecințe tragice pentru noi toți, acesta ar fi, pentru un observator detașat, de-a dreptul pasionant. Să încercăm să-l descriem.

Mercenariatul conștiințelor dinainte de 1990 avea loc, cum am spus, sub cupola desenată de „linia Partidului”. Aceasta asigura, pentru toată populația, constanța unui cadru de existență valabil pentru câțiva ani buni. Indiferent de cât de „dură” sau de „relaxată” era această „linie”, ea dădea un cod de conduită socială și oferea un orizont de existență. A existat între 1948 și 1964 un cod de conduită socială care promova, atât pentru cei ce-și vindeau conștiința („fripturiștii”), cât și pentru cei ce trăiau pe pielea lor efectele mercenariatului conștiinței,  linia „internaționalismului proletar” și prietenia cu „marele popor sovietic”. A existat apoi un cod de conduită socială în care mercenariatul conștiințelor a mers în direcția „comunismului naționalist și dinastic”. În ambele tipuri de cod, atât mercenarii politici, cât și populația suferitoare aveau un sistem de se orienta, adică aveau apucături, obiceiuri și conduite, oricât de mizerabile ar fi fost ele, formate. Altfel spus, oricine știa destul de bine „pe ce lume trăia”, chit că lumea aceea îi plăcea sau, dimpotrivă, îi apărea ca odioasă.

Cazul clasei politice actuale, și mai ales al actualului guvern, prezintă o formidabilă originalitate. Orizontul dispare. Nu mai există nici o perspectivă, de vreme ce șeful partidului aflat la putere, dotat cu o plasticitate ieșită din comun, schimbă „linia partidului” și de trei ori pe zi. În comunism, se mințea de dimineața până seara într-un singur fel: minciuna era dictată în mod constant de imposibila întrupare a utopiei cu care comuniștii veniseră la putere. Existau doar marile trasee ale minciunii.

Astăzi, s-a trecut de la minciuna mecanică, repetitivă și maniacală la minciuna despletită. Însăși direcția minciunii e imprevizibilă, pentru că în fapt ea nu se raportează la o ideologie, ci la o inepuizabilă sete de căpătuială care se poate așeza sub cupola oricărui program politic și poate împrumuta orice frazeologie (de obicei naționalistă: exalți tocmai poporul pe care-l furi și-l nenorocești). Fiind dictată doar de furt, ea e minciună „la firul ierbii”, șerpuitoare, variată și distributivă. Să nu confundăm această incoerență cu contorsionismul de rutină, care-l însoțește prin definiție pe politician. Atunci când furi continuu (titluri academice, voturi, bunuri, contracte, bani publici, licitații, concursuri etc.) ești obligat să minți continuu și, vrând-nevrând, va trebui să execuți la nesfârșit, strict contextual, salturi spectaculoase la scară națională.

Ei bine, când se minte în felul acesta continuu și divers, e nevoie să fii asistat de o echipă riguros selectată. Un mega-mincinos politic intră în arenă însoțit de un amplu cortegiu, alcătuit din indivizi capabili să-și adapteze, ca într-o uriașă pantomimă, mișcările conștiinței pe care au vândut-o la mișcările conștiinței protagonistului-cumpărător. Ei trebuie să preia cu maximă viteză și să moduleze, în conștiința lor vândută, conținuturile dictate de ritmurile minciunilor și fluctuațiilor conștiinței șefului de partid.

M-am întrebat la un moment dat, văzând felul în care arată „noua generație de politicieni”, majoritatea agramați, neavând nici o competență, dar toți aroganți și agresivi: oare pentru ce calitate a lor au ajuns ei acolo? La ce anume pot fi ei folosiți? Ce au avut de oferit pentru a fi luați în partide și făcuți parlamentari, miniștri, șefi de consilii județene, prefecți, primari etc., de vreme ce nu se remarcau decât printr-un comportament de birjari? De unde au apărut? Cine sunt ei în fond?

Sunt noii mercenari de conștiință. Clamând  mândria de a fi români, ei sunt câtă frunză și iarbă. În România, pentru vânzarea conștiinței se stă astăzi la coadă. Și ei, ca și înaintașii lor, sunt gata  oricând, în alt context al istoriei, în alte rânduieli sociale și dispunând de alte tehnici de manipulare, să facă orice. Când îi privești, ceea ce-ți sare în ochi în primă instanță este, în afară de gradul extrem de scăzut de aglutinare al cuvintelor, capacitatea de a se solidariza cu minciuna aflată la ordinea zilei. Incompetenți în raport cu funcția pe care o ocupă, ei sunt apți, în schimb, să execute, întocmai și într-un timp record, orice li se cere: să facă să voteze morții, să stingă lumina în sala în care membrii unei comisii academice sunt pe cale să deconspire un plagiator, să explice de ce crearea de noi locuri de muncă nu e treaba guvernului, să bage repetenți în facultate, să măsluiască licitațiile, să alimenteze fondurile partidului, să promită fără acoperire tot soiul de lucruri… Pe scurt, să pună la cale, să cauționeze și să acopere, mințind, orice netrebnicie.

Dar de ce e atât de gravă minciuna în spațiul public? Când un om politic minte zi de zi, el năruie credibilitatea cuvintelor și, odată cu ea, a clasei politice în întregul ei. Politicienii care mint termină prin a minți împotriva lor înșiși. Ceea ce se subminează în felul acesta este încrederea oamenilor în dimensiunea politică a societății. Ideea că politica este un „lucru murdar” bazat pe minciună, având ca unic țel căpătuiala și ca mijloc furtul, dereglează toate mecanismele de funcționare ale societății. Politicienii care, decredibilizând cuvintele,  compromit politica destramă societatea și, mai devreme sau mai târziu, ei se scufundă odată cu ea. Cum s-a spus atât de frumos: în „neantul absenței de destin istoric”.

Distribuie acest articol

63 COMENTARII

  1. Cred ca diferenta intre noi si alte societati este doar „a matter of degree”. Pentru buna functionare a oricarei societati este nevoie ca o gramada de „dirty jobs” sa fie facute de cineva, si cat mai bine si mai profesionist daca e posibil. Pentru ca noi, astia mai norocosi, sa ne simtim propriile constiinte cat mai uscate si cat mai curate e obiectiv nvoie ca cineva sa faca lucruri care pe noi ne-ar deranja foarte tare. Ca o comparatie, e mai bine sa nu stim cum merg lucrurile intr-un abator. Sa-i lasam pe altii sa se ocupe de astfel de treburi. Noi ne permitem luxul de a savura direct friptura si un vin bun. Si cu treburile cetatii si vanzarea de constiinte e la fel. Noi ne permitem luxul de a nu trebui sa tinem pe cineva inchis, sa mintim, sa „lucram pe la spate”, sa amenintam, sa ducem cu vorba sau sa inselam pe cineva. Dar altii trebuie sa faca lucrul asta si e preferabil sa-l faca bine. Nu ma refer la recenta obsesie cu agentii sub acoperire, agenturile si agenturili. Cu cat urci mai sus intr-o organizatie de orice fel, cu atat mai putin te ajuta in ce ai de facut morala traditionala. E buna doar pentru noi, oamenii obisnuiti in situatii obisnuite. E nevoie de un „corporate psycopath” pentru a face bine ce are de facut un CEO si pentru ca noi sa ne putem bucura linistiti si la un pret rezonabil de un aifon, de o masina sau alte beneficii ale capitalismului. Si in politica trebuie sa fie cel putin la fel de necesar. E usor sa-i judeci pe altii, dar s-ar putea vedem altfel lucrurile cand vom fi chiar noi intr-o astfel de situatie.
    Lucrul asta e necesar peste tot, in anumite situatii si ca ultima solutie. Doar ca la noi exceptiile apar mai repede decat la altii si decat este cazul. Diferenta e ca la noi constiinta se vinde mult mai ieftin.

    • Nu trebuie comparate abatoarele cu politica. Întrebarea este de ce trebuie sa fie aşa? Nu noi facem regulile jocului? Nu există lecțiile învățate noțiunea de „aşa nu”? De ce nu ne facem regulile (legile, tabu-urile, cutumele) în așa fel încât cei care își asumă intrarea în politică să nu fie nevoiți să facă așa ceva? De ce nu suntem conștienți că există această posibilitate?

    • Nu cred că e neapărată nevoie de psihopații corporatiști pentru a ne bucura de un anumit nivel de produse sau servicii. Ei există în modelul corporatist actual pentru a vinde la prețuri disproporționate acele produse sau servicii. Telefonia mobilă e un foarte bun exemplu, ani la rând clientul bun platnic a fost penalizat, abonamentul era un fel de taxă de fraier, aceleași produse și servicii putând fi disponibile mai ieftin. Numai că psihopații corporatiști le făceau să fie mai scumpe.

      Modelul e simplu: au succes cu o anumită activitate, după care vor mai mulți bani din aceeași activitate, fără să facă nimic în plus. La fel e și în politică, e nevoie de psihopați și de cumpărarea de conștiințe numai pentru a compensa incompetența protagoniștilor. Există o mulține de situații când ai ieși mai bine spunând adevărul, însă politicianul mincinos patologic are nevoie de încă 10 minciuni susținute de conștiințe cumpărate ca o să acopere pe prima, care de fapt nu era necesară.

      „Lies have to be covered up… Truth can run around naked.”, spunea Johnny Cash în Farmer’s Almanac

      • Cred ca nu doar minciuna trebuie acoperita, din pacate. Poate ca adevarul could run around naked intr-o lume ideala, dar in asta a noastra, in care aproape toti ne consideram peste medie la aproape tot http://en.wikipedia.org/wiki/Illusory_superiority, (ca sa dau doar un exemplu) trebuiesc acoperite si destule adevaruri. Pentru ca treaba sa functioneze, unele adevaruri cam neplacute trebuiesc inlocuite cu alte „adevaruri” mai convenabile. Exemplu simplu: ai de dat cativa oameni afara peste cateva luni, din motive obiective, sa zicem competenta profesionala. Nu i-ai angajat tu, dar au ajuns, printr-o conjunctura, in grija ta. Stii deja ca nu exista nici o sansa sa devina vreodata performanti si stii ca trebuie sa-i dai afara, iar legislatia iti permite usor lucrul asta. In acelasi timp ai nevoie de oamenii aia asa cum sunt sa vina la munca si sa-si faca treaba pana cand poti sa-i inlocuiesti cu altii mai buni. Ce faci, te apuci sa le spui cinstit si omeneste cu 6 luni inainte ca ii consideri incompetenti si ca vor fi dati afara cum le gasesti inlocuitor?

        Ne refugiem fiecare in diverse adevaruri self serving. Asta e natura umana. Au marele avantaj ca ne permit sa functionam (are unul o teorie cu „functional stupidity”). Dar cineva trebuie sa tina cont si de adevarurile celelalte, cele mai putin placute, altfel o sa ne coste pe toti cam mult. Uneori are mai multa dreptate colonelul Jessup decat Johnny Cash(„you want the truth? you can’t handle the truth”).

  2. Tot ceea ce spuneți dvs., ca de obicei, este corect. Totuși noi toți ducem mare lipsă de oameni ai faptelor, în sensul celor spuse de dvs, de lideri.
    1. Dați lista acelor politicieni la care vă referiți dvs. Ar fi mai corect. De ce intelectualii nu se aliază și nu susțin clar pe cineva și, de asemenea nu pun la zid pe cei care merită?
    2. Intelectualii noștri pe cine susțin acum în prag de alegeri? Ar fi important de știut pe cine și de ce.
    3. De ce intelectualii noștri nu găsesc acel ceva pentru care s-ar găsi masa critică care să schimbe actuala clasă politică?
    4. De ce nu se găsesc acei oameni de bine care în prezent au posibilitatea(înțelepciunea, imaginea publică) și instrumentele de modelare a opiniei publice, acei oameni care să propună niște programe realiste, viabile, de curățare\schimbare a clasei politice?
    5. De ce …..?

    Articolul dvs. este unul profund care produce multă amărăciune. Ar putea sta la baza redeșteptării noastre.

  3. Întrebarea pe care ne-o punem: cum este posibil acest fenomen?
    şi avem două posibilităţi
    1. oamenii acţionează din instinct;
    2. este alegerea lor să-şi vândă conştiinţa.
    Dacă instinctul nu îţi lasă posibilitatea alegerii, aşadar nu ai o responsabilitate pentru că nu a fost opţiunea ta, să alegi să îţi vinzi conştiinţa te inculpă moral.
    Ca să aflăm cum e posibil ca un număr suficient de mare dintr-un grup de oameni să aleagă să-şi vândă constiinţa, trebuie să cercetăm modul în care sunt modelate aceste conştiinţe – educaţia copiilor noştri: acolo sunt premisele ca viitorii cetăţeni să devină imuni la acest atac, sau să-i cadă pradă; e suficient să ne modelăm corect copiii.

    • Omul are liberul arbitru si deci poate alege Calea , Adevarul si Viata dar si Minciuna ,Ratacirea si Moartea.
      Isus s-a jertfit pentru a se putea face constient s responsabil aceasta alegere si astfel sa te salvezi sau sa te condamni. Tu si nu altcineva.

    • Exista o explicatie simpla pentru „schizofrenia” unei parti insemnate a populatiei Romaniei: adoptarea modelului dogmatic de „gandire” in detrimentul gandirii rationale, model insusit de la varste fragede prin indoctrinare religioasa. Prin acest proces, dogma devine mai importanta decat argumentul – odata imprimata in circuitele cerebrale, toate judecatile de valoare trebuie sa fie in concordanta cu aceasta (sunt subordonate acesteia). Dogma reprezinta adevarul suprem, nu poate sa fie pusa la indoiala, oricate argumente valide ar demonstra falsitatea acesteia. Pentru cineva care crede in niste entitati fantomatice, acceptarea unor „adevaruri” fantomatice reprezinta o consecinta fireasca.

      Dl. Basescu reprezinta, pentru cei spalati pe creier de catre Antena 3, „ingerul decazut”. Aceasta „realitate” are valoare de dogma, asa ca nu poate sa fie infirmata de nici un argument. „Pastorul” Gadea a tinut „predici” seara de seara in „lacasul de cult” Antena 3, pana cand dogma a fost bine insusita de catre „enoriasi”. „Decaderea” lui Basescu s-a produs in momentul in care acesta a anuntat masurile de austeritate, masuri care au afectat material si emotional „clientii” Antenei 3. „Predicatorii” Antenei 3 au profitat in mod cinic de acest moment de vulnerabilitate emotionala a „enoriasilor” pentru a ii demoniza pe Basescu si pe Boc (care au fost nevoiti sa gaseasca solutii rapide pentru evitarea unui dezastru economic – solutii care, dupa parerea mea, nu au fost cele mai inspirate). Deci, Basescu a fost demonizat, iar cu acest prilej a fost demonizata si justitia din Romania (trofeul cel mai important pentru marii corupti ai Romaniei), justitie prezentata ca fiind arma „diabolica” folosita de catre Basescu impotriva „ingerilor salvatori” ai poporului (Voiculescu fiind unul dintre acestia). In concluzie, „religia” propavaduita de catre Antena 3 are la baza doua dogme fundamentale: Basescu este un „inger decazut” („Regimul Basescu” = „Iadul pe pamant”), iar justitia este „arma sa diabolica”. Aceste doua „adevaruri” nu pot sa fie infirmate in mod rational (avand valoare de dogme), indiferent de numarul si valoarea argumentelor folosite. „Gandirea” dogmatica este imuna la argumente, chiar si in cazul oamenilor „cultivati”.

      • Daca va intereseaza cum poate ajunge un om ca Mihai Gadea sa fie ceea ce este, raspunsul este simplu, educatia si suma valorilor primita de acasa. Cand vezi fatarnicie si minciuna prin care un mar aparent frumos pe dinafara este de fapt mai mult decat viermanos pe dinauntru, nu poti sa faci decat sa continui sa perpetuezi modelul, sau daca ai ca mentor pe domnul profesor academician doctor docent in turnatorii si manipulare publica prin minciuni, defaimare si incitarea la ura, cunoscut cu numele de scena varanul Felix :

        http://lloopp.wordpress.com/2014/08/22/cum-cred-eu-ca-a-ajuns-mihai-gadea-din-pastorul-lui-dumnezeu-pastorul-teleevanghelist-al-lui-voiculescu/

        • Sa vedem „cum poate ajunge un om ca Mihai Gadea sa fie ceea ce este”:

          – Născut la Bucureşti, la începutul lunii ianuarie a anului 1977 într-o familie de adventişti.
          – Urmează cursurile pregătitoare ale Bisericii Adventiste.
          – Familia se hotărăşte să se mute la Câmpina pentru ca tatăl să poată ajunge, în sfârşit, pastor adventist. Aici, Mihai termină şcoala generală abia începută la poalele Făgăraşilor, urmează liceul şi decide să meragă pe calea deschisă de tatăl său şi să studieze teologia la Institutul Teologic Adventist de la Cernica.

          http://www.credinta-adevarata.ro/2012/10/03/este-ruda-mihai-gadea-cu-suzana-gadea-raspunsul-este-si-da-si-nu-video/

          „Mihai Gadea Pastor predica la Adunarea Penticostalilor HD Sala Palatului”:

          http://www.youtube.com/watch?v=KrN6joYv4GM

          Dupa cum se vede, indoctrinarea religioasa de la varste fragede nu este o garantie ca viitorul adult va fi un om moral, un om care nu isi va vinde constiinta.

          • Ba chiar indoctrinarea religioasa teoretica eficienta amestecata cu practica a exact contrariului in viata practica de zi cu zi este o oportunitaete ca viitorul adult sa NU fie un om moral, un om care isi vinde constiinta :) .

      • Precizare: Comentariul meu era despre „manipularea constiintelor care nu sunt cumparate”. Existenta „vanzatorilor de constiinte” nu este posibila in lipsa „constiintelor manipulabile”, care reprezinta „obiectul muncii” lor. Manipularea „constiintelor care nu sunt cumparate” este scopul final al „cumparatorilor de constiinte”, motivul pentru care au cumparat constiinta „vanzatorilor de constiinte”, adica a celor care sunt „pregatiti pentru toate tipurile de «dirty works»”.

        • Eu cred ca aveti dreptate in ceea ce afirmati.
          Si este grav, caci lupta este inegala, caci manipilatorii de constiinte au acces la tehnologii sofisticate, tiparesc banii citi au nevoie, cu care bani cumpara apoi cit se poate de devreme pe cei mai buni, cei mai agili, cei mai perspicace dintre tineri pt a-i indocrina la scoli stiintifice de renume si asiguratoare de salarii mari.
          Cei mai de valoare olimpici sunt astfel deturnati in manipulatori de constiinte.
          Destinatia spre care sunt atrasi prin manipulare de cunostinte de data aceasta si prin coruptie : Finante banci, pt a-i prinde in capcana creditelor, agricultura intensiva si chimicalizata la maxim pt a-i imbolnavi, industria farmaceutica pt a-i „vindeca„ mai bine zis droga, shopingul pt timpul liber si advertising-ul ca manipulare maxima intr-o societate etica si eficienta …
          Aceasta este adevarata coruptie care ar trebui denuntata.
          Lupta este inegala. Nu ne ramine decit sa ne intarim credinta in Isus Christos din noi !
          este ora exacta, ora 25 !

          • Unii manipulatori nu au nevoie sa tipareasca bani: deturneaza fondurile fostei Securitati si isi fac imperii media cu care manipuleaza foarte eficient cetateni care nu au exercitiul gandirii rationale (critice).

            Spui ca: „cumpara apoi cit se poate de devreme pe cei mai buni, cei mai agili, cei mai perspicace dintre tineri pt a-i indocrina la scoli stiintifice de renume si asiguratoare de salarii mari. Cei mai de valoare olimpici sunt astfel deturnati in manipulatori de constiinte”. Asta este o manipulare. „La scoli stiintifice” se invata STIINTA, nu se indoctrineaza tineri, asa cum procedeaza clerul. Exista o diferenta fundamentala intre credinciosi si oamenii de stiinta. Pentru credinciosi nu exista o dorinta reala de a verifica coerenta sistemului dogmatic crestin, deoarece o infirmare a dogmelor ar insemna infirmarea crestinismului, renuntarea la credinta, renuntarea la sensul pe care il atribuie vietii, fapt inacceptabil pentru orice credincios. Credinciosii stiu dinainte ca nici un argument nu poate sa invalideze o dogma (chiar daca, in mod ipocrit, unii nu recunosc acest lucru). Ei raman blocati in „adevarul” lor, indiferet cate contraargumente valide le sunt prezentate. Crestinii se angajaza in discutii de pe pozitia de propovaduitori. Spre deosebire de credinciosi, omenii de stiinta renunta la teorie, atunci cand dovezile teoretice sau experimentale o contrazic. Teoria stiintifica nu este acceptata fara rezerva in orice conditii, ea este supusa constat verificarilor, spre deosebire de credinta (crestinism, dogme).

            Un om invatat de mic sa isi puna intrebari, sa gandeasca rational (critic), nu va fi „prins in capcana creditelor”, va alege cu grija alimentele sanatoase (informandu-se), si va apela la medici nu la babe sau vraci, atunci cand va avea probleme de sanatate (adica se va „droga” cu antibiotice impotriva infectiilor, nu va pupa moaste si nu va apela la „descantece”). Un om educat, cu spirit critic dezvoltat, nu isi va programa viata cu un ochi la „advertising”, nu o va transforma intr-un „shoping” perpetuu. Cei care vor avea de suferit intr-o societate de consum (a abundentei) sunt cei nepregatiti, cei care nu au spirit critic dezvoltat, cei carora „nu le ramine altceva de facut decit sa isi intareasca credinta in Isus Christos din ei!”

      • Draga cetatene,

        Vorbesti prostii. Vorbesti depre lucruri pe care nu le intelegi pentru ca pornesti de la premisa ca tu stii. Aiurea. Sfatul meu: roaga-te, chiar daca nu crezi, si cere Duh Sfant. Doamne ajuta!

        • Radu mamii,
          1. Crede si nu cerceta!
          2. Daca nu stiu ca nu stiu, cred ca stiu. Daca nu stiu ca stiu, cred ca nu stiu.

          Inteles-ai?

          • Draga ateule,

            Pun pariu ca habar n-ai ca „crede si nu cerceta” ii apartine lui Celsus, un adversar al crestinilor din Antichitate si ca nicaieri in Biblie sau la Sfintii Parinti nu gasesti expresia asta. Pe care toti sfertodoctii atei o atribuie crestinilor cu aerul ca tocmai au rupt pisica-n doua si au pus punctul pe i. Cand de fapt nu faceti decat sa va probati ignoranta agresiva la nivelul unui iluminism ultra-rudimentar. Intre cine credeti voi ca sunteti (Faclia Ratiunii cu misiunea de a mantui lumea de obscurantismul religios) si cine sunteti de fapt – niste deci-docti capabili a gandi doar in contrarii absolute si scheme de gandire simplista – prapastia e imensa.

            • Bogdanel,

              esti un adevarat crestin!
              plin de bunacuviinta si intelegator cu greselile celorlalti.

            • Frumoasa incercare de a eluda adevarul!

              Spui ca: „«crede si nu cerceta» ii apartine lui Celsus, un adversar al crestinilor din Antichitate si ca nicaieri in Biblie sau la Sfintii Parinti nu gasesti expresia asta”. De fapt, se pare ca incerci sa ne manipulezi. Hristos il dojeneste parinteste pe „Toma-Necredinciosul”: „Pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut” (Ioan 20, 29). Cineva care „crede fara sa vada” isi construieste un model al realitatii doar pe baza afirmatiilor facute de altcineva, fara nici un fel de dovezi (ex. verificari experimentale reproductibile, facute personal sau de catre terte persoane). Acest comportament este incurajat („fericiti cei ce n-au vazut si au crezut”) chiar de catre Hristos, atunci cand il dojeneste parinteste pe „Toma-Necredinciosul”. Cu alte cuvinte, vei fi mai apreciat daca nu vei pune la indoiala dogma, decat daca vei dori dovezi experimentale care rezulta in urma „cercetarii”. „Toma-Necredinciosul” a dorit „sa cerceteze” (nu doar „sa vada”): „Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor si (daca) nu voi pune mana mea in coasta Lui („CERCETARE”), nu voi crede” (Ioan 20, 25). Hristos a dezaprobat aceasta atitudine, descurajand cautarea de dovezi. Hristos ii „fericeste” pe cei care accepta dogma fara ca sa o verifice: „crede si nu cerceta”.

              Oare cine probeaaza de fapt „ignoranta agresiva” ?!

        • Pe „contributors” comentatorii obisnuesc sa aduca argumente, nu sa dea verdicte. Si eu pot sa iti raspund: „Vorbesti prostii. Vorbesti depre lucruri pe care nu le intelegi pentru ca pornesti de la premisa ca tu stii. Aiurea”. „Sfatul meu” e sa incerci cu niste contraargumente, nu cu predici.

      • Punandu’l deoparte pe Dumnezeu, experienta mea cu oamenii imi spune ca putini transced de fapt genul de credinta neconditionata spre taramul materialist al obiectului politicii. In poiana lui Iocan ne lovim cu ignoranta, noutatea reinterpretata de ganditorii grupului, sau eventual de nepasare crasa. Motivatiile preconceptiilor sunt atat de variate insa incat nu e locul potrivit. Sunt privitorii antenelor eminamente dogmatici, iar ceilalti socratieni inascuti? Probabil ca nu, probabil ca distributia e cumva uniforma. Orientarile mai extreme pot fi justificate in multe feluri de convingeri, de la origine cat de cat stiintifica (a alege de exemplu sa fii adeptul unei anumite scoli de gandire in economie, cum e libertarianismul de exemplu) pana la cele mai irationale, bazate pe emotii puternice.

        E vina noastra ca oameni ca voiculescu si outleturi media de mare cuprindere ca antenele au existat si continua nonchalant sa existe; accepti dezinformarea masiva, care cuplata cu saracia si deziluzia dau somnul ratiunii creator de monstrii, nu poti da vina pe ei ca posesori de gandire dogmatica. Ptr ca reactia lor e generata de ura, nu de convingeri puternice.

        • „Punandu-l deoparte pe Dumnezeu”, rationamentul tau care incearca sa invalideze afirmatia mea: „Exista o explicatie simpla pentru «schizofrenia» unei parti insemnate a populatiei Romaniei: adoptarea modelului dogmatic”, devine un sofism. Nu putem sa facem abstractie de elementul fundamental care sta la baza conceptiei despre viata a majoritatii romanilor. Sa vedem niste statistici:

          Conform sondajului „Eurobarometer Poll 2010”, la afirmatia „Cred ca exista un Dumnezeu” au raspuns pozitiv (procent din populatia tarii):

          Romania – 92%
          Danemarca – 28%
          Norvegia – 22%
          Suedia – 18%

          http://tinyurl.com/39j2w9e

          – Daca privim o statistica a lipsei de importanta a religiei in viata cetatenilor, Romania este pe ultimul loc in Europa, doar 18% dintre cetateni nu acorda religiei o importanta majora. La polul opus se afla tari precum Estonia (84%), Suedia (83%), Danemarca (80%), Norvegia (78%) etc. in care majoritatea cetatenilor nu acorda o importanta majora religiei. In 24 de tari din 40, majoritatea cetatenilor (mai mult de 50%) nu considera religia importanta pentru vietile lor. (Sondaj Gallup 2007-2008 cu intrebarea: „Ocupa religia un loc important in viata voastra?”).
          – In Romania sunt 18.300 de biserici si doar 425 de spitale.
          – Dupa Revolutie, s-au construit cinci biserici pentru fiecare scoala noua.
          – In medie, anual, in Romania apar 90 de biserici noi, si acestea sunt doar cele ale ortodocsilor.
          – Tendinta din Romania, de a construi aproape 100 de biserici pe an, este justificata de cererea credinciosilor, sustine parintele Stoica.

          http://tinyurl.com/kga7o8v

          http://tinyurl.com/kgxvcy4

          http://tinyurl.com/l4luod3

          http://tinyurl.com/nnr8zod

          Privind statisticile de mai sus, este evident ca nu convingerile economice dogmatice („sa fii adeptul unei anumite scoli de gandire in economie, cum e libertarianismul”) sau alte convingeri dogmatice minoritare (care determina „orientari mai extreme”) justifica dogmatismul romanilor (lipsa deprinderii de a gandi critic) ci indoctrinare religioasa de la varste fragede. Efectele acestei indoctrinari sunt exacerbate si de un sistem de invatamant care pune accentul pe memorare mecanica, si nu pe intelegerea notiunilor, fenomenelor (gandire critica). La romani, „orientarile cele mai irationale, bazate pe emotii puternice” sunt tocmai o consecinta a indoctrinarii religioase. Un om rational, cu un sistem de valori bine conturat, nu va recurge la „orientari irationale” sub influenta unor „emotii puternice”, ci va incerca sa inteleaga – si daca este posibil, sa elimine – cauzele care au produs aceste emotii negative.

          Este si „vina noastra ca oameni ca Voiculescu si outleturi media de mare cuprindere ca Antenele au existat si continua nonchalant sa existe”, insa daca nu exista terenul fertil (o populatie majoritara care „gandeste” dogmatic), „oameni ca Voiculescu si outleturi media de mare cuprindere ca Antenele” nu ar fi avut impactul devastator pe care il au. „Vina noastra” principala este ca nu am reformat sistemul de invatamant, si se pare ca nu se doreste nici astazi reformarea lui reala (schimbarea radicala a paradigmei, in principal prin regandirea programei scolare – orientate pe intelegerea notiunilor, fenomenelor, pe gandire critica si nu pe memorare mecanica – precum si acceptarea faptului ca in cadrul orelor de Religie trebuie predata Istoria Religiilor si nu doar viziunea particulara a unui anumit cult).

          • bineinteles ca putem face abstractie de credinta religioasa a individului cand vorbim de discernamant in perceperea corecta a realitatii inconjuratoare. Marea majoritate aleg sa practice un ‘act of faith’, asta nu le caracterizeaza gandirea ca fiind dogmatica. Altfel ar insemna ca populatia pamantului pana la statisticile care le citezi, in decursul timpului, ar fi fost saturata doar de indivizi cu o gandire dogmatica, doar ptr ca aveau impartasita credinta in dumnezeul religiei in care s’au nascut. La noi religia joaca un rol mai pronuntat ptr ca am avut nevoie, dupa revolutie de o recuperare a traditiilor, care s-a facut prin credinta religioasa in care traditiile in mare parte erau cuprinse la momentul de ruptura postbelic. De unde apare ca statisticile citate nu au nici o semnificatie din punct de vedere al caracteristicii principale a gandirii dogmatice. Profesorul de matematica, inginerul de sectie, sau scritorul cu valente mistice, nu-mi sugereaza nimic (general) dogmatic la declaratia de credinta in Dumnezeu.

            „La romani, “orientarile cele mai irationale, bazate pe emotii puternice” sunt tocmai o consecinta a indoctrinarii religioase” – asta ar fi mai degraba sofismul de care te plangeai. Irationalul, emotia violenta, nu sunt caracteristice gandirii dogmatice, n-au o relatie de cauzalitate cum lasi sa se’nteleaga.

            Alte cateva repere, ca vad ca diferim prea mult in conceptii:

            – dupa parerea ta aproape orice individ al unui cult/ramura a unui cult religios ar fi detinator al unei gandiri per se dogmatice; fals, dupa parerea mea

            – nu prea are nimic de’aface scoala romaneasca cu toata chestia asta – memorare mecanica, neintelegerea notiunilor; sau mai precis metoda de predare, etc – stilul scolii romanesti in general nu are rezultatul si nici caracteristicile care le expui, desi stiu de unde vii, am mai citit parerile astea; desigur ca gandirea critica ar trebui cumva sa fie o caracteristica a unui sistem de invatamant performant, dar, uitandu-ma prin prejur, nu mi se pare ca vad alte sisteme campioane la capitolul asta, iar al nostru undeva prin vreo groapa. Observ tendinta de a explica racilele unei societati bolnave prin calitatea chipurile foarte slaba a sistemului educational. O speculatie in sine, tinand cont ca starea societatii determina calitatea invatamantului; mare parte din aberatiile actuale au provenienta in lipsa de caracter a unor oameni foarte scoliti, care aleg falsitatea si ipocrizia in dauna a tot ce au invatat, analizat si observat in scoala, in familie, in societate.

            – daca mi-ai fi spus ca bigotul in general are tendinte spre o gandire de tip dogmatic, ti-as fi dat dreptate. simpla mentiune a unei credinte religiase insa ‘doesn’t cut it’, cum se spune.

            – pari a avea viziunea unei Romanii care pluteste in parte in obscurantism; sper ca gresesc in aprecierea mea, desi asta ar justifica cumva parerile care le-ai expus.

            • Te inseli, NU „putem face abstractie de credinta religioasa a individului cand vorbim de discernamant in perceperea corecta a realitatii inconjuratoare”. Cu cat individul este mai obisnuit de mic sa treaca prin filtrul ratiunii informatiile pe care le primeste, cu atat este mai mica probabilitatea ca el sa devina un adult religios.

              Oamenii de stiinta de top nu cred in Dumnezeu:

              Un sondaj facut in anul 1998 printre membrii „Academiei Nationale de Stiinta” din SUA (tara cu cele mai multe premii Nobel pentru stiinta), publicat in revista „Nature”, arata ca marea lor majoritate nu crede in Dumnezeu. Ce este si mai important este evolutia credintei in Dumnezeu in randul oamenilor de stiinta, in secolul XX. Sondajul arata urmatoarea situatie:

              In anul 1914:

              – Necredinciosi – 52.7%
              – Agnostici – 20.9%
              – Credinciosi – 27,7%

              In anul 1933:

              – Necredinciosi – 68%
              – Agnostici – 17%
              – Credinciosi – 15%

              In anul 1998:

              – Necredinciosi – 72.2%
              – Agnostici – 20.8%
              – Credinciosi – 7%

              http://www.nature.com/nature/journal/v394/n6691/full/394313a0_fs.html

              http://www.nature.com/nature/journal/v394/n6691/fig_tab/394313a0_T1.html

              http://www.scribd.com/doc/2430168/Leading-scientists-still-reject-God

              Acesti indivizi obisnuiti sa treaca prin filtul ratiunii informatiile pe care le primesc vor avea „discernamant in perceperea corecta a realitatii inconjuratoare”, spre deosebire de cei care accepta „adevarul” in functie de prestigiul celui care il sustine (comportament obligatoriu pentru a putea accepta „realitatea iluzorie” – nedemonstrabila – a dogmelor religioase).

              Spui ca: „Observ tendinta de a explica racilele unei societati bolnave prin calitatea chipurile foarte slaba a sistemului educational. O speculatie in sine, tinand cont ca starea societatii determina calitatea invatamantului”. Se pare ca nu realizezi faptul ca exista un cerc vicios: „calitatea foarte slaba a sistemului educational” determina in mare masura „racilele unei societati bolnave” in timp ce „racilele unei societati bolnave” determina in mare masura „calitatea foarte slaba a sistemului educational”. Spargerea cercului vicios nu se poate face decat actionand preventiv (asupra copiilor, prin educatie), schimbarea mentalitatilor adultilor fiind practic imposibila.

              Mai spui ca: „mare parte din aberatiile actuale au provenienta in lipsa de caracter a unor oameni foarte scoliti”. Din nou, nu realizezi faptul ca acele „aberatii” nu aveau nici un efect daca existau putini cetateni care sa le ia in serios, daca oamenii aveau exercitiul gandirii critice. Intotdeauna va exista o minoritate de „oameni foarte scoliti” lipsiti de moralitate, aceasta realitate nu poate sa fie modificata. Ceea ce se poate modifica dramatic este procentul cetatenilor receptivi la „aberatiile” acestora (prin educarea de la varste fragede a gandirii critice – opusul „gandirii” dogmatice).

              Sa vedem daca este corecta „viziunea unei Romanii care pluteste in parte in obscurantism”:

              – „Deficitul cognitiv-stiintific al publicului romanesc este unul dintre cele mai mari din Europa si nu pare sa se imbunatateasca”. Citatul provine dintr-un studiu finantat de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica din Romania si ale carui rezultate au fost publicate in 2010: Proiectul STISOC – Stiinta si societate. Interese si perceptii ale publicului privind cercetarea stiintifica si rezultatele cercetarii.

              – „Publicul romanesc prezinta unul dintre cele mai mari deficite de cunoastere stiintifica a publicului in context european : doar 1 din 7 romani dispune de o cultura stiintifica consolidata si activa”.

              – „Chiar daca sunt majoritari cei care raspund ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui (52%), este remarcabil faptul ca pentru 42% dintre romani Soarele se invarte in jurul Pamantului”, comenteaza autorii raportului. „Nu poate fi exclusa posibilitatea unor raspunsuri gresite din neatentie – totusi, proportia raspunsurilor incorecte la o astfel de intrebare elementara este surprinzatoare”.

              – „In 2005, doar aproximativ un sfert dintre romani raspundeau corect ca antibioticele nu distrug virusii, ci doar bacteriile.” 66% dintre romani au raspuns gresit, convinsi fiind ca antibioticele combat atat virusurile, cat si bacteriile. Sunt aceiasi romani care, la cel mai mic semn de guturai, iau antibiotice, de capul lor – fara recomandare medicala, fara reteta”.

              – „Se poate observa o relatie direct proportionala intre nivelul de dezvoltare economica al unei tari, masurat prin PIB pe cap de locuitor, si nivelul stocului public de cunoastere stiintifica al populatiei. Conform datelor Eurobarometrului din 2005, cel mai ridicat nivel de cunoastere stiintifica a publicului larg in randul tarilor europene se afla in Suedia, Cehia si Finlanda – in timp ce Romania are unul dintre cele mai scazute niveluri, alaturi de Bulgaria, Cipru si Turcia”.

              http://www.descopera.ro/cultura/10884957-romanii-si-stiinta-suntem-codasii-europei

              In ceea ce priveste „viziunea unei Romanii care pluteste in parte in obscurantism”, am uitat sa amintesc de cozile care se fac la „pupat de moaste”:

              http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2012/07/2lg.jpg

              http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/in-numele-sfintei-sacrificii-pana-la-moarte-pentru-a-i-fi-atinse-moastele-ce-indura-pelerinii–25901.html

              http://www.agenda.ro/ce-sfinteste-la-moaste-romanul-bani-bijuterii-chei-de-masina/229909

              http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/10/13/525aa0b1c7b855ff5631629e/646×404.jpg

              http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3927/10208607/1/5444862-mediafax-foto-liviu-chirica.jpg?width=630

  4. pe cit de bun articolul pe atit de trist in luciditatea lui.
    mina invizibila smithsoniana regleaza lacomia stapinului de paminturi. acesta n o sa poata inghiti toata recolta oricit de flamind ar fi. pina la urma un self made landlord reprezinta un meritocrat, nu insa acelasi lucru putem spune despre mercenarii constiintei (imorali, speculativi si corupatori) care se asociaza cu partidele ( si care opereaza la alta scara – nu mai vorbim de unul/citiva indivizi). laissez fair cind pacalesti pe toata lumea si neasumarea raspunderii cind dezastrul pune stapinire pe o natie. ma indoiesc ca ar exista vreo democratie care poate supravietui in aceste conditii.

  5. Cateva observatii:

    1. D-voastra infierati doar cumparatorul nu si vanzatorul marfii numita constiinta.

    2. Pornind de la orice definitie a democratiei doriti putem afirma ca e un sistem in care poporul decide.
    In cazul nostru prin vot.
    Isi decide soarta in felul acesta?
    Parerea mea: NU!
    Decide doar alesii care apoi ii decid (sic) acestuia soarta.
    Sunt alesii de calitate?
    Iarasi:NU!
    Sunt pe masura celor care-i aleg in mod democtatic?
    In mod categoric: DA!
    Rezumand, putem concluziona ca de vina este sistemul, adicatelea DEMOCRATIA!

    In cazul de fata este de preferat MERITOCRATIA?
    As inclina sa spun: DA!
    Intrebarea este cum faci un popor al carui esenta a fost distrusa de comunism sa accepte asa un sistem?
    Cum, sunt unii mai destepti si mai frumosi decat altii?
    Si fix aia sa decida?
    Imposibil!!!
    Pai cum ramane cu egalitatea absoluta intre oameni (sau, ma rog, nivelarea in jos) si (mai ales) capra vecinului?
    Pai vezi?!?

    3. Sa presupunem ca articolul de fata este tiparit si lipit la intrarea sectiilor de votare la prezidentialele care vin.
    Cati dintre cei care alcatuiesc demosul romanesc actual (adicatelea absolut oricine) il vor citi si intelege?
    In loc de raspuns: pai e buna sau nu e buna democratia ca sistem?

  6. Sper ca cei ce citesc articole excelente ca acesta sa se multumeasca cu puternicul impact al cuvintelor autorului asupra politicienilor de la putere in special si sa creada ca numai mergand la vot ar fi deajuns sa schimbe proasta randuiala.Trebuie explicat de cate ori e nevoie ca sa poata intelege cat mai multa lume intelesul pledoariei d-lui Liiceanu si acest inteles sa nu mai faca un drum atat de lung pana la urechile unora.

  7. „Manipularea constiintelor care nu sunt cumparate” nu este posibila doar „la firul ierbii”, de la om la om. La acel nivel schimbul de opinii se face in ambele sensuri, pot sa apara intrebari incomode (raspunsuri nesatisfacatoare), dubii generate de calitatea slaba a prezentarii minciunii sau a celor care o propaga. Este nevoie si de o „autoritate” centrala seducatoare, care aparent nu face parte din „sistem”, cu care nu exista un schimb de opinii in ambele sensuri (de exemplu televiziunea), si care credibilizeaza minciunile propagate „la firul ierbii”. Aceasta „autoritate” este mass-media corupta (oamenii care o populeaza), care are rolul de profet mincinos „binevoitor” si permanent „la datorie”, adica „formatorii de opinie” (jurnalisti si personalitati publice cu constiinta vanduta), a caror minciuni nu mai sunt puse la indoiala de catre „poporul” indoctrinat. Fara acesti „profeti mincinosi” manipularea maselor nu ar fi posibila, acestia sunt principalii vinovati, ei sunt „vanzatorii de constiinta” care „albesc” fenomenul „vanzarii de constiinta” prin relativizarea adevarului si prin bulversarea scarii valorilor.

  8. Eu mă îndoiesc că sunt mercenari. Ei pur și simplu nu au conștiință, nu poate fi vorba că și-au vândut-o. Iar ăsta, prieteni, este „omul nou”. Ăsta este rezultatul unui experiment de 50 ani. Ei sunt fructele unei politici nemiloase de distrugere a inteligenței, de pervertire a sufletului.

    • horatius,

      Dezvoltati ideea cu bulele de sapun care „Plutesc intr-un mediu vid si oscileaza unele fata de altele cind mai sus cind mai jos”. Poate mai fac si alte nazdravanii si tocmai puneti de un ‘Nobel’ …dogmatic.

    • Subscriu in totalitate. Cred ca acest sens este mai corect, chiar daca demonstratia autorului este frumoasa si atragatoare. Faust , Dorian Grey nu mai sint niste ‘ispititoare’ fictiuni ale unor minti geniale (Goethe sau Oscar Wilde sau legende ca Paganini) , avem de-a face cu realitatea mult mai prozaica a unui diabolic experiment despre ale carui coordonate pomeniti in comentariul dvs. „Aura’ a disparut , nu mai e un cosmar pe care sa-l vezi naruindu-se pina la urma dupa ce iis va fi devorat subiectul , acum e un cosmar colectiv si pare-se fara o evolutie previzibila.

  9. Ca raspuns la intrebarile d-voastra, pt ce calitati au ajuns ei acolo, raspunsul meu este CINISMUL.
    Dupa denigrarea religiei, am fost antrenati intr-o lume laica, dar asimilata voit ca ateism.
    Laicismul asa cum a fost el promovat nu este decit o treapta (sau doua daca vrem sa includem ca treapta intermediara agnosticismul) inaintea ateismului.
    Ne mai existind un reper valabil si fundamental, nu mai exista etalon, totul se poate discuta si afirma in aceeasi discutie, argumente pro si contra, ca si la televizor, cu singura conditie de a nu trage nici o concluzie valabila.
    Formele de manifestare ale valorilor promovate de laicism (devenit pt multi ateism, scuze pt repetitie dar cred ca este important de subliniata devierea provocata) se comporta ca niste bule de sapun.
    Plutesc intr-un mediu vid si oscileaza unele fata de altele cind mai sus cind mai jos.
    Traim intr-o lume de bule, de valori relative, unele fata de altele si nu raportate la un etalon clar.
    Indepartarea de acest etalon duce la eficienta si Minunata lume noua a lui Huxley.
    Returul spre etalon tot mai dificil, pentru unii aproape imposibil.
    Este ORA 25 ( Virgil Gheorghiu ) ! ?
    pentru unii cred ca ora 25 este ora exacta …

    • O societate nu poate sa functioneze in lipsa unui ansamblu de norme etice general acceptate. Datorita faptului ca abordarea dogmatica a eticii crestine inlatura analiza normelor etice cu ajutorul gandirii critice (acceptarea lor in urma unui efort individual de intelegere), crestinismul trebuia sa gaseasca alte metode pentru a asigura „acceptarea” si respectarea acestora (normelor etice). Religia se foloseste de doua metode complementare pentru a realiza aceste deziderate:
      – indoctrinarea de la varste fragede, repetarea unui „adevar” pana cand acesta se imprima (fizic) in circuitele neuronale (vezi mecanismele memorarii).
      – folosirea reflexelor conditionate, adica un dresaj prin procedeul „biciul si zaharelul” – „iadul si raiul”.
      Este important ca „morala” sa nu fie rezultatul indoctrinarii (prin abolirea gandirii critice) si al dresarii indivizilor (prin procedeul „biciul si zaharelul” – „iadul si raiul”), ci rezultatul constientizarii necesitatii ei pentru functionarea societatii, astfel ca singura viata de care putem sa fim siguri ca o avem sa merite sa fie traita (in armonie cu semenii nostri).

    • In mod normal, ar fi trebuit sa ma opresc imediat dupa: „Dupa denigrarea religiei…”.
      Am vrut sa vad insa ce tip de argumente aduce cineva din tabara d-voastra.

      Slab spre foarte slab.
      Incepeti cu „denigrarea religiei” care nu o sustineti in nici un fel.
      Treceti printr-un „reper valabil si fundamental” al carui motiv de a exista este probabil subinteles.
      Dupa aceea pomeniti de un „etalon” care nu mai exista dar eu ma indoiesc ca ar fi existat vreodata sau ca ar fi in orice fel folositor.
      Incheiati inainte de vreme cu „Traim intr-o lume de bule, de valori relative….” fara vreo comparatie relevanta cu trecutul in care valorile alea erau absolute. Pomeniti iarasi de etalonul ala care nu a existat niciodata si nici nu e cazul sa existe.

      Stilul hai sa-i spunem ‘telectual al postarii nu scuza lipsa oricarei argumentatii sau sustineri a „ideilor” enumerate.

      Singura observatie care merita, din punctul meu de vedere, amintita este cea legata de lumea lui Huxley. Dar care nu stiu cat de potrivita este in cazul unei Romanii distrusa de 50 de ani de comunism.
      Sa ma explic: 66% din romani par a nu fi iesit inca din lumea utopica a egalitatii absolute (intre cei destepti si cei prosti, intre cei frumosi si cei urati, etc.) si regreta vremurile in care toata lumea avea slujba, primeai apartament de la stat, existau fabrici si uzine, aveai bani in buzunar cu care nu aveai ce sa cumperi, s.a.m.d.
      Iar d-voastra doriti sa-i feriti pe amarati de „eficienta si Minunata lume noua a lui Huxley”.
      Mai intai sa o experimenteze si dupa aia sa le-o luati…

      P.S. Chiar, cine a denigrat religia de sunteti asa suparat pe potentialii enoriasi?

  10. Cel mai fascinant mi se pare că cei care şi-au vândut conştiinţa, sau sufletul în folk psychology cum spuneţi, pot oricând să revină la normal, învingându-şi frica, rupând pactul şi asumându-şi costurile asociate lungul drum către normalitate morală. E infinit mai confortabil să fii de partea binelui decât de cea a răului, indiferent de costuri.

    Din această perspectivă perversitatea supremă a fanilor răului îmi pare a fi prezentarea comportamentelor rele ca fiind normalitatea, rezultatul calculului raţional. Articolul dumneavoastră vine pe direcţia eforturilor tot mai multor oameni din ultimii ani de a spune că răul este rău şi binele este bun. Am sentimentul că România se apropie de o masă critică a celor care subminează explicit, civic activ, constructiv, poziţia celor susţin confuzia morală ca să pescuiască în ape tulburi.

    • Nu „pot oricand sa revina la normal” deoarece nu pot face acest lucru „invingandu-si frica” ci invingandu-si lacomia si dorinta de putere (cu orice pret), renuntand la avantajele materiale facil obtinute si la statutul de VIP. Acest lucru este mult mai greu de facut deoarece lacomia si dorinta de putere sunt trasaturi intrinseci ale personalitatilor lor (datorate in principal „educatiei”), „costurile asociate” fiind inacceptabile pentru ei. „E infinit mai confortabil sa fii de partea binelui decat de cea a raului” doar daca esti pe deplin constient de amploarea raului facut si daca mai exista in sufletul tau urme de empatie, daca mai esti capabil de a „experimenta” mustrari de constiinta.

      • E o chestiune de presupoziţii. Personal nu cred că, exceptând sfera patologicului psihiatric, există oameni fără mustrări de conştiinţă.

        Pe de altă parte, probabil că în termeni operaţionali aveţi dreptate, adică la scara de timp a intervalului unor alegeri electorale nu se vor manifesta astfel de mustrări, iar faptul că respectivii politicieni vor avea angoase stând la bătrâneţe pe maldărul de bani după ce au distrus destinele unor generaţii este irelevant din punct de vedere politic.

        gânduri bune,

        • Nu este „o chestiune de presupozitii”, exista dovezi istorice in acest sens. Oare cei care au exterminat milioane de oameni in lagarele de concentrare naziste au avut mustrari de constiinta? Oare au apartinut ei „sferei patologicului”, judecand dupa criteriile psihiatriei? Sa vedem niste poze cu „ofiteri si gardieni de la Auschwitz relaxandu-se si distrandu-se, in timp ce nenumarati oameni sunt ucisi si arsi in crematorii in lagarul mortii din apropiere”:

          http://rarehistoricalphotos.com/laughing-auschwitz-ss-auxiliaries-poses-resort-auschwitz-personnel-1942/

          Eu am afirmat mai sus: „«E infinit mai confortabil sa fii de partea binelui decat de cea a raului» doar daca esti pe deplin constient de amploarea raului facut SI daca mai exista in sufletul tau urme de empatie, daca mai esti capabil de a «experimenta» mustrari de constiinta”. Am folosit conjunctia SI, nu conjunctia SAU, ceea ce inseamna ca exista un cumul de conditii, prima conditie fiind constientizarea dimensiunii raului facut. Pe de o parete, nu poti sa ai mustrari de constiinta nefiind constient de raul facut. Pe de alta parte, este improbabil ca cineva care ucide „nenumarati oameni” dupa care se relaxeaza si se distreaza ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, sa aiba mustrari de constiinta. Deoarece acesti oameni nu au mustrari de constiinta „la scara de timp a intervalului” in care au functionat lagarele de concentrare (ani de zile), este putin probabil ca ei sa mai aiba mustrari de constiinta la batranete.

          Daca exista oameni care comit astfel de atrocitati si nu au mustrari de constiinta, ce sa mai zicem de cei care nu fac „decat” sa manipuleze „poporul”, facandu-i un „bine” :-) oferindu-i o supapa psihologica, chiar daca una „contrafacuta”.

  11. Bine ca ati ajuns la o azvarlitura de bat de adevarata stare de lucruri. Pacat ca atat de tarziu.
    Sunt sigur ca nu a ajuns la d-voastra scrisoarea disperata a tanarului „decretel” ce voia sa plece din tara dupa mineriadele din epoca iliesciana si de aceea nici n-ati aprofundat grozavia distructiei morale in care este societatea romaneasca.
    Spuneam acum vreo 15 ani ca fara o resurectie morala in Romania nimic nu se va indrepta. Si am avut dreptate. Dar d-voastra si grupul de la Paltinis faceti parte dintre intelectualii care nu cred ca au puterea de a schimba ceva in constiintele oamenilor. Si tocmai de aceea nici n-ati reusit, nici cu Grupul pentru Dialog Social, nici cu Alianta Civica!
    Daca in anii ’90 dumneavoastra si d-nul A. Plesu ati fi inteles ca resurectia morala porneste de la vindecarea sufletelor si ca aceasta se face la adultii (ne)educati ateist-stiintific doar prin religie, poate ca altul ar fi fost azi destinul Romaniei. Bineinteles ca veti spune si azi, asa cum credeati si pana mai ieri, ca religia nu mai poate rezolva nimic in constiintele oamenilor. Gresiti !
    Daca ati fi avut curajul si clarviziunea de a determina o curatire morala a Bisericii Ortodoxe Romane poate ca nu v-ati mai fi plans astazi ca traiti intr-o societate imorala si amorala.
    Dar pentru ca este atat de tarziu astazi, in al 13-lea ceas, veti vedea ce urmeaza !

    Dumnezeu sa ne apere pe toti romanii, chiar si pe cei care si-au pierdut constiinta !

    • Auzi colo: „… doar prin religie”.
      Mai nene, vezi ce spunea domnul „cetatean” mai sus de indoctrinare si de reflexele conditionate.
      Ti se potriveste de minune.

  12. Povestea nu e nouă – a spus-o foarte clar Thomas Morus acun vreo juma´ de MILENIU: ”When a man takes an oath, he’s holding his own self in his own hands like water, and if he opens his fingers then, he needn’t hope to find himself again.”

    Am văzut filmul omonim, cu Peter Scofield în rolul principal, acum vreo 40 de ani. Afirmația mi s-a înfipt în minte, ușor diferită d.p.d.v. formal, dar identică în esență: ”Atunci cînd juri, îți ții sufletul în palme. Dacă juri strîmb, îl scapi pe jos, EL SE VA SPARGE, și nu-l vei putea lipi la loc NICIODATĂ.”

    Poate că de vină a fost și subtitrarea.

  13. Articolul este o fotografiere fina (inalta rezolutie) a societatii noastre.
    Este precizat faptul ca sistemul nu a fost schimbat suficient de mult, ca este pastrat (chiar perfectionat) lichelismul specific comunismului, dar nu este explicitat. Explicatia consta in pastrarea la putere a clasei dominante vechiului regim, legalizata de noul context istoric (alegeri libere, consfintirea proprietatii private …). O societate nu poate fi revolutionata pastrand aceeasi structura, doar prin modificarea constitutiei, cu atat mai mult cu cat de la lege la aplicarea ei noi avem ceva probleme. Clasa dominanta, majoritara din regimul trecut, va lupta permanent pentru perpetuarea beneficiilor detinute anterior, pentru pastrarea suprematiei, indiferent ca se incearca democratizarea statului. Faptul ca actualmente suntem un stat-partid in contextul unei democratii mentinuta de fatada este consecinta perpetuarii acestei clase dominante care determina pastrararea caracterului semidemocratic.
    Un alt factor al acestei stari de fapt este pastrarea structurii clasei conduse – a populatiei. Aceasta pastreaza si ea reflexele dobandite in comunism. Avem o populatie trecuta de 60 de ani, care reactioneaza instinctiv, naruind viitorul copiilor si nepotilor ei, pe de o parte si o populatie matura scarbita de politic, inconstienta de rolul pe care-l joaca indiferent ca voteaza sau nu.
    Lichelismul si forma atenuata a indiferentei fata de prezent si viitor sunt mentalitati mostenite si cultivate in fostul regim, determinatoare ale situatiei actuale. Trecerea proprietatii socialiste in proprietatea lichelelor a sporit potenta acestora si a destabilizat populatia.

  14. Si pentru ca tatal a ajuns unde a ajuns mintind si furand, sunt convins ca si fiul, care a castigat primul la cursa de carting , a castigat tot printr-un furtisag.
    De ce as crede altfel?

  15. /…/

    Dacă am chef să-mi vînd conștiința, nu e treaba dlui Liiceanu.
    .
    În paralel, în articolul dumisale văd iritare, grabă de a pune la zid – și cam deloc dor de a înțelege de ce se petrec în vreun fel lucrurile sub cerul acesta.

    M-aș doar la ultimele două paragrafe ale materialului dlui Liiceanu:

    ”M-am întrebat la un moment dat, văzând felul în care arată „noua generație de politicieni”, majoritatea agramați, neavând nici o competență, dar toți aroganți și agresivi: oare pentru ce calitate a lor au ajuns ei acolo? La ce anume pot fi ei folosiți? Ce au avut de oferit pentru a fi luați în partide și făcuți parlamentari, miniștri, șefi de consilii județene, prefecți, primari etc., de vreme ce nu se remarcau decât printr-un comportament de birjari? De unde au apărut? Cine sunt ei în fond ?”
    .
    RĂSPUNSURILE SÎNT FOARTE SIMPLE, și-s mirat că dl liiceanu nu le-a mirosit.
    E chestie de unu plus unu fac doi.
    Cînd procesul electoral i se prezintă precum un reporter cu microfonul sub nas, românii își declară dorințele.
    Pentru ca acelea să se apropie măcar de fructul guvernării, trebuie să existe niște partide.
    Care partide, pentru a funcționa, necesită o anumită arhitectură și un anumit tip de oameni. Agramatul de care ne plîngem nu este acolo printr-un accident planetar, ci pentru că-i a mai bună pîrghie posibilă în acel loc.

    Idem toți cei de care se plînge distinsul nostru filosof.
    Toți au parafa Aritmeticii, care atestă că Unu plus Unu fac Doi.

    Comportamentul de birjar, presupunînd că așa e și nu exagerează moralistul nostru, e la fix în acel loc, unde subalternii au randament și nu fură mult doar dacă-s suduiți… birjărește.
    .
    Ia să vedem ce mai zice la final dl Gabriel L.:

    ”Sunt noii mercenari de conștiință . Clamând mândria de a fi români, ei sunt câtă frunză și iarbă. În România, pentru vânzarea conștiinței se stă astăzi la coadă.”

    Așa e, ne vindem conștiința.
    Dar.
    Să ne irităm, putem mulți.
    Are cumva dl Liiceanu și vreo soluție? Că de revoltați sînt pline bodegile…
    .
    Cum, alde comparația mea este mitocănească?
    Nu.
    Căci nici vorba dlui L. de la final nu-i onestă foc: „ În România, pentru vânzarea conștiinței se stă astăzi la coadă”
    ÎNAINTE ERA ALTFEL?

    Uite cum poate fi incorect ditai moralistul…
    Pentru a conferi putere discursului său, minte cum că înainte sau peste 20 de ani nu se va sta la coadă, la acea vînzare a obrazului.
    .
    .ÎN GENERAL, și aș fi uimit ca dl Liiceanu să nu cunoscă amănuntul, cînd ieși cu paloșul polemicii, trebuie să fii atent ce-ți iese din gură…
    .

  16. In orice discutie pe care o port cu prieteni, familie, amici sau colegi revin permanent la intrebarea: „care-i lista de principii pe baza carora discutam o chestiune?”.
    Societatea crestina s-a bazat multa vreme probabil pe „cele zece porunci” divine care ne spun ce „sa nu”. Relativismul moral care apare in mai toate discutiile pe un subiect ii face pe unii dintre participantii la discutie sa justifice cu simpatie orice fapta, atunci cand este comisa de „dusman” si sa condamne taios fapta, atunci cand este comisa de „aliat”. Cu observatia ca aliatul si dusmanul pot sa varieze in functie de perioada anului si de multe alte variabile arbitrare.

    • Foarte frumos expusa relativizarea principiilor in functie de cine comite fapta, am observat-o deseori la altii, si pot spune ca mi-e tare greu sa fiu la fel de critic cu „ai mei” pe cat sunt cu „ai lor” dar reusesc. Asta e pe principiul paiului din ochiul celuilalt care e mai mare decat barna din ochiul meu :).

  17. De ce ar fi oamenii cei mai buni in politica si in administratia publica? Acestea sunt niste servcii sociale iar cei care le realizeaza sunt niste servitori. Nu trebuie sa ne uitam la politicieni ca la niste oameni superiori. Cei mai destoinici oameni lucreaza in afaceri, in cercetare, in dezvoltare tehnologica etc., nu in politica. Cereti prea mult de la politicieni si administratorii publici, in timp ce ei sunt reprezentativi pentru media populatiei. Sa-i privind ca pe niste mediocri nu ca elite.

  18. Excelenta analiza a dlui Liiceanu. Merita sa ne gindim fiecare, chiar daca nu suntem „atinsi” de politica, in ce masura ne vindem constiinta/sufletul. Am putea descoperi ca suntem foarte multi in situatia asta. Trebuie sa gasim si solutii pentru a ne elibera. Chiar la nivel de comunitate, nu numai de individ. Poate continuarea acestui eseu ne va spune mai mult decit „asa nu”.

  19. Stimate domnule Liiceanu,
    Nu gasesc in descrierea dumneavoastra un personaj mult mai diabolic decat acela care si-a vandut constiinta, anume cel care si-a pierdut-o in ratacirile sale fara de oprire de a dori cu mult mai mult decat merita. Poate ca si acest din urma caz este tot o vanzare, dar una mai subtila, desfasurata clipa cu clipa, si din al carui cost isi cumpara iluzia ca tranzactia este licita. Daca se intimpla sa fie pe un culoar fara judecatori, pierde aproape tot, iluzia cerand tot timpul noi confirmari, cu un pret pe masura. Cine sa fie de vina ? Cred ca cei care nu au sanctionat la momentul oportun tranzactia: familia, scoala, societatea. Imbatati de succesul tranzactiilor lor, constiinta li se risipeste ca un abur, ca un vis care parea sa fie ceva, dar nu prea folositor, dupa cum realitatea existentei lor o demonstreaza. Acestia nu isi vand constiinta, nu inlocuiesc ceea ce au adunat cu ceea ce li se impune de catre cumparator, dintr-un motiv foarte simplu: nu au ce ! Mersul lor politic este precum miscarea amoebelor, prin virtutea a ceea ce sunt ei in fiinta lor, nu prin acte rationale, inteligente. Sunt oameni lipsiti de valori, lipsiti de constiinta, erori ale educatiei societatii sau rezultate ale unui sistem decazut moral, oameni care exista insa in orice societate, dar daca aceasta nu are capacitatea sa le stabileasca rostul potrivit meritelor sau locul (împarţiti în “două cete: în smintiţi şi în mişei”), atunci suntem ipocriti cand ne miram, privindu-i. Fiecare avem o parte din vina, lasand raul sa creasca. Mai prozaic: daca un student merita sa nu treaca un examen, atunci asa trebuie sa fie. Intotdeauna in spatele unei amoebe e cineva care a lasat-o sa ajunga la inima societatii. Si prezenta amoebelor este reala, iar ele sunt rezistente si tenace. Mult mai periculoase decat cei care isi vand constiinta, caci aceia si-o pot redobandi. Mai greu, dar nu imposibil. La amoeba redobandirea constiintei este imposibila. Sau daca avansam la forme „superioare” de viata, putem spune ca scatofagii sunt de doua tipuri: oportunistii, care stiu ce urmaresc, sau prin vocatie, cei care cu asta traiesc.
    Cu stima,
    Mihai Ionescu

  20. N-as spune nimic despre o greseala de gramatica daca n-ar fi chiar in titlul articolului. Substantivul „work”, la fel ca „advice”, „information”, nu suporta articol nehotarat si nici plural prin inflexiune: „advices”, „informations”, „works”. Se spune „piece of work”, „piece of advice”, etc. „Works” exista in sintagme ca „the works of heavens”, „the works of Hercules”, „the good works of the Christians”, in sensual de mechanism, test, lucrare, progress („it”s in the works”). Pentru a nimeri sensul cerut in text, as folosi singularul: „dirty work”. Si se poate spune „tot felul de dirty work”, in mijlocul textului. „dirty jobs” e o alternativa.

  21. Gresiti abordarea dle. Liiceanu

    Televiziunile si presa de astazi nu mai sunt cele din anii ’90, unde se aplica modelul dvs.; presa s-a schimbat prin centralizare/consolidare: 2 posturi A3 si RTV controleaza practic toata piata pt. ca au impreuna cea mai mare audienta, astfel ca restul – oricate ar fi, sau oricat de marginale ar fi, nu mai conteaza.

    Ori, asta functioneaza ca o societate inchisa, unde nu exista decat un singur stapan care face regulile pentru toti: esti cu noi sau mori. Asa ca media face toate jocurile in Romania, si asta devine un mod de a conduce o societate, un nou establishment, foarte eficient, pentru ca televiziunile reusesc sa controleze complet tot ce este de interes imediat sau pe termen lung al oamenilor. In plus, functioneaza dupa tehnologii de manipulare si dupa reguli care n-au nicio legatura cu anii ’90.

    Politicienii nici macar nu mai sunt politicieni in adevaratul sens al cuvantului pt. ca sunt votati de un numar aproape nesemnificativ de oameni (singurii care-i mai intereseaza cu adevarat, dpdv al votului pe oameni, sunt primarii).
    Politicienii functioneaza doar pe post de entertaineri, la televizor, nu mai au nicio legatura cu ce vor oamenii, dupa cum nici oamenii nu mai au nicio legatura directa sau nemediata de tv cu ei.

    Asadar, un establishment schizoid, care poate functiona astfel la nesfarsit – cat timp interesele oamenilor sunt controlate prin media. Unde exista o societate inchisa, cu un singur stapan, criteriile pe care le folositi dvs., constiinta and all, sunt excluse.
    Astea erau pt. o presa in care oamenii contau, prin interesele lor, asa cum era prin anii ’90, astazi avem o presa care decide ea care „trebuie” sa fie interesele oamenilor, ceea ce e deja cu totul altceva, dar in niciun caz presa.

    Astept inca sa vad un om destept care sa aiba curaj sa vorbeasca despre asta, but again, intr-o societate inchisa, constiinta e exclusa pt. ca contactul direct cu realitatea a fost taiat.

  22. Nu stiu de ce atat articolul domnului Liiceanu, cat si un numar mare de comentarii de mai sus, pleaca de la premiza ca vanzarea constiintelor este mai mult un fenomen romanesc si specific zilelor noastre.
    Mercenarii constiiintei au existat dintotdeauna si cred singura diferenta este doar ca piata s-a largit. Avem de-a face cu o piata mai sofisticata, ofertantii sunt mai specializati, iar mecansimele ofertei mai avansate.
    Pentru cine este atat de naiv sa creada ca acesta este un fenomen romanesc sau doar balcanic, ii indemn sa-l citeasca nu numai pe Caragiale, dar sip e Camil Petrescu dar mai asles sa urmareasac traiectaoria majoritatii intelectualitatii romane intre 1900 si 1980. Caratea lui Boia este un bun inceput. Sadoveanu, Arghezi, Camil Petrescu, Cezar Petrescu si multi altii sunt exemple de “adaptare” continua.
    Intelighentia franceza, italiana si chiar americana (vezi comportamentul unor inte;ecvtuali in timpul mac-chartismului) au facut pactul cu diavolul in situatii politice mult mai putin dificile decat in Romania. Cat depre jurnalistii de astazi, majoritatea au devenit prostituate atat in Romania, cat si in US, UK, Australia (tari pe care le cunosc mai bine). Vremea cand doi jurmnalisti de la Washington Post doborau un presedinte a trecut de mult.

    Propaganda n-a fost inventata nici in Romania si nici de comunisti sau nazisti, e destul sa studiezi parghiile folosite pentru pregatirea primului razboi mondial.
    Astazi propaganda a fost adusa la perfectiune prin folosirea mecanismelor utilizate intr-un sector mai nou si foarte inventiv: cel al producerii de reclame. Exista tendinta ca in reclame (in special lumea anglo-saxona) sa fie folosite mecansimele emotionale in detrimentul prezentarii calitatii produselor. Asta pentru ca legislatia are prevederi care impiedeca minciuna sfruntata (de tipul doua picaturi de produs X adaugate in benzina, vor face masina dvs sa merga de doua ori mai mult cu un singur plin) dar nu poate impiedeca manipularea emotiilor populatiei tinta.
    Daca la acesata adaugam folosire intensiva a fricii, a xenofobilei si a unor promisiuni pe care audienta nu vrea sau nu poate sa le verifice avem intreg cocktail-ul utilizate de manipulatorii constiintei.
    Nu cred insa ca populatia tinta a propagandei (reclamei) este nevinovata, asa cum sunea cineva mai sus exista o anumita complicitate intre manipulator si victima, primul vine in intampinarea celor mai joase dorinte si instincte ale victimei, la care adauga si mesajul intereselor emitatorului de reclama.
    Oricine poate face urmatorul test: de cate ori apare cuvantul frica (fear) in titlurile paginii 1 din marile ziare. In limba engleza s-a instapanit chiar si o sintagama pentru acesat activitate: scare mongering. Practic orice merge: boli (vezi Ebola), teroristi, razboi, emigranti, saracie, foamete, frig, arabi, rusi, chinezi, japonezi (in anii 70), unguri (la noi), extraterestri, etc, etc.
    Lumea in care vor traim eset deja o combinatie intre 1984 si The brave New World.

    • blame the victim strategy: „Nu cred insa ca populatia tinta a propagandei (reclamei) este nevinovata”

      populatia tinta a propagandei e nevinovata, cat timp nimeni nu o face constienta de aceasta tehnologie de manipulare careia i-a devenit victima, si cat timp cei care executa aceste tehnologii [in Romania] nu considera necesar sa-i ofere [populatiei] si mijloace de aparare impotriva lor (awareness) – cum ar fi normal intr-o societate libera/capitalista/liberala/you name it.

      asta-i motivul pt. care romania nu-i o societate libera – ci inchisa – numa buna pentru rusi sa vina s-o populeze; unde luxul de-a avea o constiinta te poate costa locul de munca – adica o viata in afara monopolului.
      iar alternativa de viata in afara monopolului nu exista decat numai daca treci granita

      • Cand populatia tinta se astepta inainte de alegeri la mici si bere, bocanci cu sloganuri electorale tiparite pe talpa sau chair bani pesin nu cred ca se poate vorbi de nevinovatie. Veti spune ca saracia conduce inevitabil la asta. Posibil dar asta nu o exonoreaza de vina.
        Am vazut si in alte tari prin care am trait acest comportament si nu cred ca tinta suferea de saracie lucie.

        • Imi pare tare rau s-aud de la dvs. ca suntem “tinta” a doua haite asa de bine organizate… eu credeam ca suntem doar “tinta” corporatiilor care ne idiotizeaza prin reclame… :)
          … acum inteleg ca corporatiile fac treaba, si politicienii o folosesc…!! :)
          (acum serios, aveti grija ca termenii alesi va tradeaza; cine are o tinta nu poate fi decat agresor – in niciun caz beneficiar de lipsurile cuiva; corporatiile astea ar fi trebuit sa occidentalizeze si sa destepte romania, nu sa foloseasca inapoierea noastra tehnologica in folosul lor)

          • Asta intr-o lume ideala. Din pacate homo homini lupus de cand e lumea.
            Corporatiile se poarta la fel in in tarile din care provin (desi multe nu mai au nici o nationalitate, sunt doar un PO box in Caraibe sau Cipru).

            • insa la ei in tara n-ar indrazni sa se justifice spunand populatiei „„tinta”: voi sunteti de vina ca sunteti prosti/sau voi ati „creat” politicieni corupti/sau variantele
              in romania – in special – asta e un lucru nedrept si nemeritat, pt. ca oamenii-si doreau occidentalizarea si democratia tocmai pt. ca-si cunosteau ei insisi inapoierea, dupa 50 de ani de comunism

  23. Zyklonic Youth … Incercand sa isi critice natiunea pt acceptarea infrangerii in marele razboiu, Hitler scria in Mein Kampf ca masele mari de oameni cad mai usor victime unei minciuni mari decat unor mincuini marunte. Si asta suna oarecum autoironic azi, nu doar pt ca Hitler, ci si pt ca in RO si in regiune se pare ca minciunile marunte si fricoase dar multe multe si spuse de orisicare orisicand au pontential sa faca ce a facut si Hitler pt Germania..

  24. O constiinta neinsemnata de la baza piramidei poate face atat de mult ca o armata de unul in mintea celui din varf daca este pozitiva intr-o adunatura rea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro