Home » Cultura »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Minima moralia si etica neuitarii: Liiceanu, Plesu si pariul etic al intelectualului democrat

Vladimir Tismaneanu mai 21, 2012 Cultura, Politica & Doctrine, Societate/Life
22 comentarii 3,072 Vizualizari

Istoria modernitatii este, in mare masura, istoria patimilor doctrinare, a utopiilor radicale. In secolul al XX-lea, aceste pasiuni au capatat invelis ideologic, au fost convertite, prin rationalizari care de care mai sofisticata, in argumente cu pretentii de infailibilitate. Numerosi intelectuali au cazut victime orbirii si auto-orbirii, au participat la ritualurile servitutii voluntare crezand ca sustin astfel salvarea umanitatii. Violenta a fost sacralizata, ganditori faimosi au glorificat “grandoarea istorica” a nazismului si bolsevismului. Au fost si unii care n-au intrat in acest joc demonic ori au iesit din el la timp. Sa ne gandim la Orwell, la Camus, la Koestler, la Panait Istrati, la Gide, la Malraux, la Silone.

Recomand o fascinanta discutie intre Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu despre invidie, ura, crima, despre pacatul originar, Cain si Abel, despre ideologiile moderne ale urii si organizarea statala a masacrelor inspirate de nesabuite pasiuni utopice. Este o lectie de filosofie a moralei, a politicului si a religiei. Aparenta relaxare ironica a celor doi ganditori ascunde de fapt o admirabila stare de neliniste a spiritului, singura in care pot prinde fiinta ideile originale. Purtat cu cativa ani in urma, dialogul ramane de o dogoritoare actualitate.

Am predat semestrul acesta un curs despre marxism si post-marxism. Am explorat cu studentii mei aventurile, transfigurarile si desfigurarile conceptelor hegeliano-marxiste, am discutat cazurile faimoase ale intelectualilor care au scris despre “zeul care a dat gres” (the God that failed). Citesc acum lucrarile finale. Unul dintre cei mai buni studenti scrie: “Because of the repeated failure of Marxism in practice by zealots and self-pronounced demigods, the enchanting appeal of the original Utopia lies at the bottom of a river of blood“. Despre revolutiile ce se pretindeau ale “oropsitilor vietii”, tot el scrie: muncitorii erau de fapt participanti provizorii si involuntari intr-o miscare “outside the real drama of history in the same way the Biblical lamb was outside the dialogue between Jehovah and Abraham” (Octavio Paz). Una din cartile discutate a fost exact “The God that Failed” care va apare saptamana viitoare in romaneste la editura Humanitas, in colectia “Zeitgeist”. Iata un citat cat se poate de revelator din Arthur Koestler: “Every single one of us knows at least one friend who perished in the Arctic subcontinent of forced labor camps, was shot as a spy or vanished without a trace… each of us carries a skeleton in the cupboard of his conscience; added together they would form galleries of bones more labyrinthine than the Paris catacombs”.

http://www.humanitas.ro/humanitas/zeul-care-a-dat-gre%C5%9F

Intrebarea cheie ramane: Cine are dreptul sa ierte in numele celor ucisi? Sigur, cei morti nu mai pot depune marturie, ei au murit in zori (spre a relua versul marelui poet polonez Zbigniew Herbert, adeseori citat de Adam Michnik), dar cei vii au obligatia de a vorbi un numele celor fara de voce. Este posibila reconcilierea dintre victima si calau cata vreme acesta din urma nu numai ca nu se caieste, dar chiar ranjeste cinic? Este ea dezirabila in atari conditii? In Africa de Sud, Comisia pentru Adevar si Reconcilere a acordat faimoasele iertari doar dupa ce criminalii se spovedeau si se caiau public. Altminteri se interzice ispasirea, iar exorcizarea Raului este un penibil simulacru. Scria Nadejda Mandelstam: “La ceasul totalitarismului, tacerea este crima impotriva umanitatii”. In acest sens vad eu esenta demersului moral al unor Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, N. Manolescu, Andrei Plesu, H.-R. Patapievici, Mihai Sora. Pentru aceste valori au pledat Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Petru Cretia si N. Steinhardt.

Tacerea are o forta distructiva, sublinia o ganditoare germana (Gesine Schwann). Oricine a vazut filmul “The Reader” ori a citit romanul lui Bernhard Schlink (scriitor, jurist si judecator, da, judecator) care l-a inspirat, intelege despre ce vorbesc. Se schimba oare lucrurile esential la ceasul cand putem in fine sa vorbim liber despre aceste orori? Tocmai acest refuz al amneziei l-a facut pe Vaclav Havel sa initieze “Declaratia de la Praga”. Va amintiti filmul lui Tenghiz Abuladze “Cainta”? Cum gasim drumul ce duce inspre Templu? Este doar unul ori sunt mai multe? Minima moralia si etica neuitarii sunt, in fond, inseparabile, au nevoie una de cealalta.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "22 comments" on this Article:

  1. elise spune:

    De ce oare recomandati sa-i ascultam pe acesti doi formatori de opinie tocmai in acest moment, in prima zi dupa ce s-a operationalizat scutul antoracheta, obiect strategic prin care credeam, ca cetatean roman, ca voi trai altfel in tara mea, si iata cu ce derapaje de destabilizare statala ne confruntam… Ce sa ascultam acum pe Andrei Plesu si pe Liiceanu, pe care i-am citit in decursul timpului, cand tocmai faptul ca i-am citit ma face acum sa regret ca societatea romanesca mai are inca mult de patimit ?………..

    • Macar pentru faptul ca miercuri Gabriel Liiceanu implineste o varsta frumoasa. Dar, mai mult, pentru ca ideile pot schimba lumea, in bine sau in rau. In cazul celor doi straluciti intelectuali, neindoios in bine.

      • elise spune:

        Ah, ce moment ! ce aniversare !! La interval de 22 de ani, iata, de cand regaseam, cu uimire, pe un incredibil buletin de vot, numele sonore ale lecturii noastre din totdeauna: Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, dar si altele pe care le-am uitat (oare: Petru Cretia, Sorin Vieru …? )
        Nume pe care, desigur, cu mare siguranta le-am descoperit si le-am stampilat .. cu frenezie utopic-amagitoare !…
        Si iata-ne la un nou hotar. Ca la o ruleta, Pamantul rotit pe orbita, e acum oprit in acelasi punct.
        Ce-ar fi mai de spus ? Repet un gand de atunci :
        ” sǎ vedem ce anume e în stare poporul român, cu intelectualii toţi, adunaţi într-un tot ! ”
        Toate cele bune.

  2. Razvan Orasanu Razvan Orasanu spune:

    Excelent, excelent. Multumesc ca ati pus linkul la aceasta emisiune…

    • Va multumesc si eu. La cat analfabetism (gramatical si moral) se ofera, vorba stim noi cui, “zi de zi, ceas de ceas, spontan si in proportii de masa”, este stenic sa-i asculti pe acesti doi mari cetateni ai Republicii Literelor discutand despre “lucrurile cu adevarat importante”. Ganduri bune.

  3. ion spune:

    Exceptionala discutie. Exista curent acum in 2012 la TV in Romania emisiunea asta ?

  4. Radu spune:

    Asemeni dlui Liiceanu, nici eu nu sunt satisfacut de discutie. Daca exegeza mi se pare redundanta, in schimb as mai aduce unele completari de natura sociologica, pe tema acestor doua stari, atat de prezente in presa si in fizionomia oamenilor din mai multe televiziuni.
    Invidia este una din cele mai mari cauze ale nefericirii. Este un sentiment interior, ascuns, a carui manifestare e considerata rusinoasa, de aceea actiunile invidiosului sunt viclene, fatarnice. El prefera sa piarda, decat sa contribuie si sa castigati amandoi.
    Sora geamana a invidiei este gelozia.
    Un factor realmente semnificativ care afecteaza rata violentei/urii/invidiei este gradul de egalitate versus gradul de inegalitate intr-o societate.
    De aici, m-ar interesa ce credeti despre rolul urii si al invidiei in revolutiile sociale vizand instaurarea sistemelor egalitare?

    • Cand si daca doriti, poate va uitati pe acest volum:

      http://www.curteaveche.ro/Anatomia_resentimentului-3-1130

      Da, gelozia, ranchiuna, invidia, vanitatea ultragiata, resentimentul sunt mecanisme psihologice decisive in constructia mentalitatilor mesianic-revolutionare. Sectele sunt bazate pe sectarism. Este un truism, dar unul la care merita sa reflectam. Chiar un personaj neindoios cu sclipiri de geniu precum Karl Marx il invidia pe Ferdinand Lassalle pentru magnetismul sau descris drept carismatic. “Manifestul Partidului Comunist” este un imn pentru marele resentiment social proletar. Comunismul modern, inclusiv versiunile sale contemporane, mascate ori marturisite, organizeaza, mobilizeaza si directioneaza aceste pasiuni, nevroze, pulsiuni. Ganduri bune.

      PS Nu vor intra pe acest forum decat comentarii direct legate de tema articolului. Evident, nu ma refer la comentariile pertinente precum cel la care raspund aici. Titlul articolului trimite la volumele “Minima moralia” de Andrei Plesu si “Etica neuitarii” de Monica Lovinescu.

      http://www.humanitas.ro/humanitas/minima-moralia-2

      http://www.humanitas.ro/humanitas/etica-neuitarii-eseuri-politico-istorice

  5. Ontelus Dan Gabriel spune:

    Industria crimei din modernitate explica uitarea, desi nu o justifica, dar este si premisa unui scepticism incurabil in privinta evolutiei societatii omenesti.

  6. georges spune:

    eu as sugera si citirea urmatorului aritcol aparut in revista 22, marca Ion Vianu:

    http://www.revista22.ro/din-nou-despre-neoliberalism–bolsevism-raspuns-domnului-dragospaul-aligica-13773.html

    din care extrag urmatorul paragraf:

    “Vin acum la rolul intelectualului. Misiunea socială a intelectualului, de la intervenţia lui Emile Zola în afacerea Dreyfus încoace (1898), nu a fost simţită ca identică cu a specialistului. Intelectualul se străduieşte să exprime, cu mijloacele pe care i le pune la dispoziţie cultura, o anumită atitudine etică. Trebuie, de ce nu, să exprime un anumit sentiment colectiv, chiar dacă nu reflectă o opinie universală. Desigur, binele şi răul nu sunt uşor de deosebit, dar nu trebuie să eşuăm în relativismul total.”

    chapeau bas!!!

  7. logos spune:

    Pe mine deprima enorm sa vad un cum un om atat de inteligent, erudit si cu un simt al umorului extraordinar precum dl. Plesu nu poate sa se desprinda nici o secunda de gandirea religioasa. Liiceanu mai are totusi o doza de scepticism.
    Aceasta este o discutie teologica. S-a discutat despre invidie si ura exclusiv dintr-o perspectiva biblica. Simptomatic este faptul ca dl. Plesu il invidiaza pe Aliosha dar il uraste pe Ivan Karamazov. Exact aceasta este starea de spirit a intelighentiei romanesti. Daca nu imbratisezi un Weltanschauung in directia Platon-filozofie scolastica-fenomenologie nu esti un om “profund” oricat de inteligent ai fi. Daca nu ai acea antena care sa te puna in contact cu adevarul absolut al ontologiei crestine iti lipseste ceva esential, oricat de erudit ai fi si oricat de impecabil te-ai folosi de ratiune, esti un secularist steril, un materialist si un comunist.

    S-a vorbit despre ura si invidie, emotii pe care oamenii de stiinta le studiaza in mod sistematic, dar nu s-a facut nici o referire la vreun antropolog, la vreun primatolog, la psihologia evolutionista, la neurostiinte, sau macar la filosofia analitica. Nu, astea sunt pentru oameni sterili, lipsiti de profunzime, pentru Ivani Karamazovi.

    Cum poti, ca intelectual, sa vorbesti despre emotii si contexte sociale doar prin filtrul biblic al legendei Cain si Abel, si sa ignori cu o superioritate pravoslavnica oameni care si-au dedicat viata profesionala pentru a ne revela fapte reale despre cine suntem, precum S.Milgram, M. Rokeach, R.Sapolski, S.Pinker, D.Dennett, R.Sternberg, J.Waller,etc. ?
    Mi se pare rusinos ca oameni de talia celor doi sa fie prizonieri ai unei singure carti, biblia.

    Cand vad oameni atat de inteligenti care abdica cu nonsalanta de la orice standarde intelectuale si aleg un dogmatism dubios in loc de onestitate intelectuala nu pot decat sa ma gandesc la spusele lui Otto Fenichel :

    “Every intellect begins to show weakness when affective motives are working against it. People become stupid ad hoc, that is, when they do not want to understand, where understanding would cause anxiety or guilt feeling, or would endanger an existing neurotic equilibrium’

    • Va rog sa tineti cont ca este o emisiune de televiziune de numai 50 de minute. Se putea, fireste, vorbi despre Spinoza, Kant (nu a fost el primul care a identificat Raul radical?), Rousseau, Hegel, Kierkegaard, Nietzsche, Soloviov, Husserl, Heidegger, Sartre, Camus, Arendt, Berlin, Kolakowski, Maritain, Ricoeur, ca si despre ganditorii amintiti de Dvs. Dar nu acesta era scopul, ci o dezbatere a fundamentelor morale si a implicatiilor politice ale unor concepte precum iertarea, cainta, ispasirea. O incercare de a detecta originile psihologice ale resentimentului, invidiei si urii. Va asigur, daca mai este nevoie, ca acesti doi ganditori (domnii Liiceanu si Plesu) nu sunt prizonierii unei singure carti, fie ea si Cartea Cartilor. Iar la capitolul onestitatii lor intelectuale, va contrazic: acesti oameni isi traiesc ideile, nu le mimeaza. Dupa cum nu cred in acea inlantuire pe care le-o atribuiti. Dar tema este mult prea larga pentru a fi discutata aici in profunzime, cu argumente conceptuale si bibliografice.

      Nu voi nega importanta studiilor amintite de Dvs, doar ca vorbim despre abordari extrem de diferite. Pe mine unul, desi sunt politolog, abordarea teologica a probemei Binelui si Raului, a relatiei dintre invidie si ura, ma intereseaza in cel mai inalt grad. In chestiunea Raului radical, a lagarelor de concentrare, a uciderii in masa a semenului, dezumanizat prin ideologie, redus la conditia de vermina, teologia are la fel de mult de spus si la fel de legitim din perspectiva unui umanism autentic (imi masor bine cuvintele) ca si psihologia, sociologia, istoria ori antropologia. Regimurile totalitare au fost teofobe, axiofobe, mnemofobe. Pe tema conexiunilor (de altfel extrem de mediate) dintre secularism, materialism, comunism (n sensul lui Karl Marx), recomand un text al filosofului clujean Vlad Muresan:

      http://vladmuresan.wordpress.com/2008/01/17/comunismul-crima-transcendentala/

      • georges spune:

        perfect de acord domnule profesor. se poate privi problema bine vs rau si din perspectiva teologica. dar cu urmatoarea precizare. daca persoana care face acest studiu nu este indeajuns de bine pregatita, foarte usor se poate aluneca in extrema! (a se vedea sloganuri din categoria: “Pentru Dumnezeu, Neam şi Ţară”)

        cu bine

        georges

      • logos spune:

        Nu cred ca durata emisiunii este de vina. Autorul cartii ‘Despre ingeri’ trateaza, din pacate,
        toate problemele sociale cu teologie si mistica crestina (intr-o emisiune cu Patapievici a
        facut scurte incursiuni si in zen). Biblia este ca un ‘safe base’ la care se intoarce de fiecare
        data cand abordeaza un subiect serios.
        Fundamentele morale ale culturii vestice sunt, intr-adevar, cele iudeo-crestine. Insa daca
        vrem sa investigam originile psihologice si sociale ale moralitatii ca fenomen transcultural
        precum si evolutia ei, cred ca e bine sa parasim terenul speculativ al alegoriilor de
        inspiratie religioasa, sa reducem pe cat posibil speculatia metafizica.

        Eu unul nu sunt politolog dar nu cred ca folosirea acestor majuscule care sunt menite sa
        polarizeze in mod absolut ‘Binele’ si ‘Raul’ si care nu servesc decat teologiei, ne va ajuta
        mai mult sa intelegem dinamica (dialectica?) istoriei.

        Cat despre textul d-lui Muresan ce sa zic, combate religia criminala comunista cu cea
        crestina pe care o prezinta ca pe depozitar al moralei. Ma indoiesc ca asumarea secularismului ne arunca automat in dictatura a
        proletariatului, stat politienesc, economie planificata, colectivism si alte orori comuniste.

        Dl. Muresan are un discurs de fundamentalist crestin cu tot ce deriva de aici, incusiv
        homofobie inspirata de dogma crestina ( http://m.youtube.com/watch?v=vzHE2LROYoo).
        Dl. Muresan e mai degraba teolog pentru ca speculatiile dansului ancorate dogmatic nu se pot
        numi filosofie, cel putin in lumea anglo-saxona. Exact asta e problema, in Romania, datorita filosofilor precum dl.Plesu si dl.Muresan, filosofia este inca sclava a teologiei precum in evul mediu. “Sapere aude!”

        Anyway, astazi, domnul Liiceanu implineste 70 de ani. Ii doresc la multi ani si multa sanatate! Si la fel ii doresc si d-lui Plesu. Sunt oameni extraordinari pe care ii prefer multor intelectuali ‘secularisti’ ca mine.

        • Vali spune:

          Dacă îmi permiteți, cred că domnia voastră aveți alergie la hermeneuți, la cei ce preferă înțelegerea (Verstehen), în detrimentul explicației (Erklären). Hermeneutul e cineva care coboară cu batiscaful în adâncimile câte unui sens, în timp ce campionul exactității umblă întotdeauna cu șublerul, cu trusa diagnosticianului sau cu aparatul interogativ al omului de știință la nebuloasa cutărui fenomen psihic ori social. E, dacă vreți, diferența dintre scafandrerie și detectivism, dintre Kierkegaard și Durkheim…

          Cât despre Gabriel Liiceanu: For He’s a Jolly Good Fellow, For He’s a Jolly Good Fellow…

    • Vali spune:

      @ logos

      De ce s-ar desprinde Andrei Pleșu de patrimoniul sapiențial al textelor revelate din moment ce aceste valori și mistere sunt ingrediente esențiale în biografia intelectuală (și existențială) a gânditorului? Vi se pare cumva că omul umblă bigot la aceste jaloane? Credeți că interogația religioasă practicată de Pleșu îl împuținează sau îi strică discernământul? Eu cred, de pildă, că felul în care înțelege Andrei Pleșu să citească literatura sacră a lumii e enorm răsplătitor și e de-un rafinament hermeneutic fără anturaj prea numeros (putem aminti, aici, precursori: Pavel Florensky, G. K. Chesterton, André Scrima ș.a.).

      Ivan Karamazov? Un tânăr excepțional, evident, care alege – ca și domnia voastră? – captivitatea răcoroasă în prestigiul (iluminist al) Rațiunii. Ivan e cineva care nu vrea și nu știe să fie mai mult decât inteligent. De aceea, în lumea personajelor lui Dostoievski, el sucombă într-un steril histrionism al intelectului, și sfârșește, tragi-comic, în delir… Judecățile lui Alioșa, în schimb, patetice uneori, de-o stranie paradoxalitate alteori, nu sunt emanațiile unui genialoid, ci expresiile optime ale unei inimi curate. (Da, somnul Rațiunii naște monști, însă și cearcănele ei iscă grozăvii. )

      În fine, nu cred că intelectualul e un personaj de-o spectrală echidistanță, care livrează întotodeauna toate discursurile posibile, fără preferințe la vedere. De asemenea, nu cred în intelectualul „realist“, care „îşi cunoaşte limitele“ şi refuză orice comerț cu Scripturile ori cu tradițiile religioase ale lumii, la fel cum nu cred în detenta unui Swedenborg, care ținea jurnale de turism uranian. Onestitatea intelectuală nu înseamnă asepsie mentală și cenzura afectelor, ci refuzul imposturii, combaterea idolatriei și reflexul, igienic, al autoironiei.

      BONUS: Un citat (dintr-un savant onest intelectual de altminteri) unde limbajul Științei încă nu adoptase înfumurarea zeloților ei de mai târziu:

      No physical hypothesis founded on any indisputable fact has yet explained the origin of the primordial protoplasm, and, above all, of its marvelous properties, which render evolution possible – in heredity and in adaptability, for these properties are the cause and not the effect of evolution. For the cause of this cause we have sought in vain among the physical forces which surround us, until we are at last compelled to rest upon an independent volition, a far-seeing intelligent design. (George James Allman)

      • logos spune:

        Vali, eu chiar cred ca lumea ar arata mult mai bine daca am invata sa spunem “nu stiu” acolo unde chiar nu stim, in loc sa umplem golul cu sofisme si teorii implauzibile.

        bonus: http://www.youtube.com/watch?v=5wV_REEdvxo

        • Vali spune:

          @ logos

          Mulțumesc pentru feedback și pentru bonus.

          Subscriu ideii că lumea ar fi mai respirabilă dacă ignoranța nu s-ar autointitula știutoare și dacă unii semeni ar renunța la convingerea că Lumea a fost zidită în 144 de ore. Pe de altă parte, cred că frecventarea textelor religioase și speculația teologică îmbogățesc spiritul, nu-l atenuează, nu-l îmbolnăvesc.

          Vă las și eu un fragment dintr-o epistolă trimisă de Andrei Pleșu lui Eugen Ionescu, unde expeditorul încearcă să surprindă câteva note definitorii pentru credință . [nu am la-ndemână decât varianta în limba engleză]:

          Faith does not lapse – like positive knowledge – into the mechanical exchange of questions and answers; faith comes as the fulfillment of a quest. The difference is that the question puts the questioner in the position of one who waits. This is a common way of missing out on faith. In contrast, the quest is an offensive action; it is a way of undertaking something. I have always been troubled by my own and others’ inertia when it came to the problem of faith: this is the inertia of those who claim they want to believe but they cannot. Usually, this is where we stop: we want to believe; we do not try to experience any of the presuppositions of faith, we do not read the sacred texts, we do not read the texts of the patristic tradition, we do not pray, we do not go to church. We simply want to believe. Because, if we do not believe, then how can we do these things that make no sense to us? This is yet another proof that, in fact, we want to know. We conceive religious life as the practice of a certitude, when it is only a canonized quest. A quest, not a possession.

  8. Felician spune:

    @ “logos”: a-l acuza pe Dl Plesu de “gandire religioasa” este probabil un semn de invidie (ura?) fata de acel ceva pe care Dl Plesu il are in plus fata de un “ateu”: constientizarea unei prezente spirituale alta decat cea proprie, legatura cu semeni bazata pe ceva in plus decat logica si legitate. Fiecare avem ganditori preferati, personal prefer Maslow, Harlow sau Jung (in locul lui Milgram, etc.). Ce aduce nou experimentul lui S Milgram fata de istorisirea despre Abel & Cain? Rigoarea si logica stiintifica sunt de admirat, insa prioritatea “faptelor reale despre cine suntem” de cele mai multe ori apartine Cartii Cartilor. Ignorand asta nu facem decat sa reinventam roata (rotitele) psihologiei si sociologiei, elocvent expuse si relatate de-a lungul a sute de generatii in Biblie.

  9. noname spune:

    Dramatica este tehnica bine stapanita si indelung exersata , cu talent diabolic, de minimizare a gesturilor de condamnare a Crimelor Comunismului. Este invocata frecvent dar invariabil cinic inutilitatea discutiei reflexive si indispensabile moral asupra trecutului de nedreptati ontologice infioratoare ale Comunismului respectiv ale oamenilor care au inteles sa fie instrumentele acestei Utopii criminale.

    In fond cei care au putere si influenta politica refuza sa se preocupe de trecut , refuza memoria victimelor. Refuza gesturile caintei , ale regretului .Orbirea acestor personaje nu este involuntara ci cat se poate de voluntara .Si se doreste- de catre unii cu mare consecventa- proiectia acestei orbiri voluntare si bine orchestrate mediatic asupra intregii Romanii.

    Calaii refuza memoria victimelor. Este loc pentru alte instrumente de tortura.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)