Home » Cultura »Reactie rapida »Societate/Life » Citesti:

Ministrul Andrei Marga si revolutia indecentei (Updated)

Vladimir Tismaneanu februarie 22, 2013 Cultura, Reactie rapida, Societate/Life
39 comentarii 3,539 Vizualizari

Ne aflam, neindoios, in plina “revolutie a bunului simt”, spre a relua antifrastica sintagma antonesciana. Adica intr-una in care au disparut noimele si se practica, fara urma de bun simt, abuzul si arbitrariul. Revolutie? Poate. Dar a indecentei, a tupeului si a obrazului gros. Departe de a demisiona, tinand seama de flagrantele sale gafe si contra-performante, dl Andrei Marga, militant al PNL, ideolog al USL, a devenit ministru. Nimeni nu a oferit nicio explicatie pentru aceasta schimbare de statut. Acesta este acum rangul (si salariul) presedintelui ICR, egal ierarhic cu Ministrul Culturii si cu Ministrul de Externe. Orgoliul profesorului Marga este, in fine, satisfacut. Macar pentru moment.

Egocentric si grandoman, omul nu poate trai fara onoruri de inalt demnitar. Indemnizatia trebuie sa fie pe masura. Are nevoie de prim-plan, de reflectoare, de aplauze. Fiecare gest tradeaza un irepresibil apetit al puterii. Adjunctii sai sunt asimilati secretarilor de stat. Evident, daca acelasi lucru s-ar fi intamplat in cazul conducerii Horia Patapievici-Mircea Mihaies-Tania Radu, corul celor care denuntau cu sfanta manie justitiara “pupinismul”, “oportunismul”, “servilismul”, si “sinecurismul” intelectualilor “basescieni” ar fi intrat in transa. Horia Patapievici ar fi fost pus, pentru a cata oara, la stalpul infamiei.

“Antenele” ar fi transmis non-stop emisiuni furibunde. S-ar fi ras sardonic, s-ar fi chiuit lubric si chicotit obscen: “Ce v-am spus noi, e vorba doar de bani si de functii”. Ce veselie pe Badea, Gadea, Ciutacu si altii ciuvici! Ce cascada de infamii, insinuari si insulte! Acum, desigur, tac. Indignarea lor, grivcocomandata, este mereu unidirectionala. Cat despre politizare, nu mai e nevoie de niciun comentariu. Sucomba programe culturale de prim rang, ICR-ul s-a transformat intr-un fel de colhoz protocronist, dar Marga este, prin vointa lui Crin si gratia Senatului uselist, ministru.

Iata un articol pe acest subiect aparut in revista 22:

“Dupa pierderea Ministerului de Externe, Andrei Marga a fost consolat pe sest cu rangul de ministru al … ICR. Promotorul culturii prin calorifer s-a luptat cu osirdie sa fie reconectat la o titulatura, functia de presedinte ICR nemaifiindu-i pesemne suficienta. Si nici salarizarea.

La dezbaterile din Senat pe marginea Ordonantei de Urgenta 27/2012 privind unele masuri in domeniul cultural, prin care ICR a fost scos de sub autoritatea Preşedintelui României şi trecut sub cea a Senatului, a fost strecurata o modificare mica, dar esentiala.

La articolul 5 din Ordonanta cu pricina, presedintele ICR in loc sa aiba rang de subsecretar de stat, asa cum era in initiativa Guvernului, primeste rang de ministru. Nici cei doi vicepresedinti nu au fost uitati, rangul de subsecretar de stat a fost transformat in cel de secretar de stat.

Iata ce frumos suna noul articol 5 din Ordonanta 27/2012

“Conducerea operativa a institutului este asigurata de un presedinte cu rang de ministru (in forma Guvernului era secretar de stat n.r.), ajutat de doi vicepresedinti cu rang de secretar de stat (era subsecretar de stat n.r), numiti si revocati din functie de plenul Senatului, cu votul senatorilor prezenti, la propunerea Biroului Permanent al Senatului”.

Articolul are o continuare la fel de interesanta, care insa ii pune lui Marga in spate greaua povara a doua “calitati”: cea de presedinte ICR si de membru de partid. Secretarii de stat, adica subalternii ministrului ICR, sint insa obligati sa ramina, macar pe hirtie, doar cu functia publica.

“Functia de vicepresedinte al Institutului este incompatibila cu calitatrea de membru al unui partid politic”. (articol 5 continuare)

Cu ocazia votului din Senat a fost sporit şi numărul membrilor din Consiliul de Conducere al ICR, de la 21 la 23, asta pentru ca tot sintem in plina austeritate marca Ponta.

Amendamentele cu pricina au fost introduse de Sergiu Nicolaescu cu putin timp inainte de moarte, lasind astfel o dulce mostenire urmasilor sai din Comisia de Cultura si din plenul Senatului. Votul in Senat spune multe despre trainicia USL si inexistenta opozitiei: DA- 128 voturi, NU-7. Aferim!

In sfirsit, problema nu e atit ca Marga a fost procopsit cu titulatura@venitul aferent care sa-i oblojeasca orgoliul ranit de punerea pe faras de la Ministerul de Externe, ci discretia gestului. Ea e de inteles.

Sa luam insa scenariul in care Horia Roman Patapievici si fostii vicepresedinti ai ICR ar fi beneficiat de o astfel de generozitate din partea guvernului Boc. Va dati seama ce-ar fi iesit, ce urlete, ce degete acuzatoare in direct, ce emisiuni maraton la Antena Varanului. Titlurile ar fi fost cam asa: “Intelectualii lui Basescu sug singele poporului” sau “Nesimtire cu papion si rang de ministru” etc.”

http://www.revista22.ro/andrei-marga-a-ajuns-ministru-via-icr-22711.html

De asemenea, recomand acest articol:

http://blog.itmorar.ro/guvernul-ponta-are-doi-ministri-ai-culturii/

Update: Dorind parca sa ilustreze titlul acestui articol (“Revolutia indecentei”), doamna Carmen Musat editorializeaza zglobiu, apodictic si fals in revista pe care cu onor o poseda, o conduce, o coordoneaza si o sponsorizeaza. Iata un citat: “Este în această „înghesuială“ atît de contraproductivă semnul unei îngrijorătoare lipse de viziune şi de discernămînt, căci nu poţi suplini absenţa traducerilor în limba franceză cu prezenţa scriitorilor români în capitala franceză. Şi nici nu poţi contracara sumele uriaşe pe care fosta conducere a ICR le-a făcut cadou lui Vladimir Tismăneanu cu alte cheltuieli, la fel de puţin justificate, destinate unei clientele noi, dar, în fond, la fel de lipsită de scrupule şi de avidă de privilegii financiare.”

Care este experienta doamnei Musat in organizarea unor conferinte internationale? Stie ce inseamna sa aduci laolalta personalitati de prim rang din domeniul stiintelor umane? Ce eforturi logistice sunt implicate in asemenea evenimente intelectuale? Poate sa indice macar o conferinta pe care a initiat-o si coordonat-o intr-o importanta capitala culturala si politica a lumii? Unde sunt volumele editate de doamna Musat si/sau de asociatii ei pe teme de mare actualitate, lucrari care sa includa prezente romanesti semnificative si care sa fie recenzate in reviste de cert prestigiu? Cate carti a publicat doamna Musat la, sa spunem, Central European University Press?

Deci, nici macar dupa trei saptamani de demascari (adica ponegriri) “incendiare” ale lui “Homo Brucanus” transfigurat, din stiute ratiuni, in “Homo Sovieticus”, sub semnatura unui exponent al PNL, doamna Musat nu este multumita. Tarnacopul lui Artur Silvestri este scos din nou la iveala. O asigur ca doamna Musat ca nu mi s-a facut cadou absolut nimic, ca am semnat contracte legale, ca mi-am indeplinit toate acele obligatii contractuale. Cum le vor fi indeplinit si participantii la varii evenimente ale ICR, muzicale, literare, cinematografice ori aniversare. A vorbi despre “cadouri” in ce priveste relatiile dintre ICR si mine nu este nici metafora, nici hiperbola, ci calomnie.

In rest, nu pot decat sa o indemn pe profesoara Musat sa citeasca textul regretatului profesor Gale Stokes de la Universitatea Rice din volumul editat de mine si de Bogdan C. Iacob, “The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History” (CEU Press, 2012). Articolul este studiul de maxima profunzime, poate chiar ultimul aparut inaintea neasteptatei sale stingeri din viata, al unuia din marii istorici ai Europei de Est si Centrale. Sigur, doamna Musat va intreba: “Si cat a fost platit acest profesor?” Ori poate va dori sa stie cat au fost platiti, la alte conferinte din aceasta serie, Ken Jowitt, Thomas Simons, Timothy Snyder si Mark Lilla–ca si Gale Stokes, ca si mine, cei patru au prezentat keynote speeches). Goethe a spus candva: “Pentru valet nu exista erou”. Hegel a adaugat: “Si asta nu pentru ca eroul nu este erou, ci pentru ca valetul este valet”.

http://www.ceupress.com/books/html/TheEndandtheBeginning.htm

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , ,



Currently there are "39 comments" on this Article:

  1. Lupul Monarhist spune:

    Nu e zi in care Romania sa nu surprinda…pentru locuitorii Romaniei la care relfexul de autoaparare inca mai functioneaza, cei obsinuiti cu astfel de aranjamente si combinatii, toate asezonate cu o doza industriala de incompetenta, lucrurile sunt rupte din normalul cotidian, business as usual. Asa explic resemnarea unei bune parti a populatiei de la care speram mai mult.

    Din exterior declaratiile premierului Ponta din Italia si Franta, aparitiile nevrotice in public ale presedintelui Senatului, interviul la CNN al ambasadorului Dr. Ion Jinga cu privire la scandalul carnii de cal de provenienta romaneasca, ipocrizia candidatilor la sefia PDL urmate de ungerea in rang de ministru (la cererea oamenilor muncii de la orase si sate, probabil) a tovarasului Marga raman de neinchipuit. Ridicolul este un cuvant bland pentru a descrie ipocrizia, siretenia si incompetenta clasei politice de la Bucuresti. Dar fiecare popor are dreptul sa doarma asa cum isi asterne. De aceasta data va fi un somn foarte lung.

    • vasilica spune:

      Lupule….+carnea de cal de provenienţă românească’ !_ Se poate…

    • ex spune:

      Ce ai, domnule, cu populatia, de ce o numesti resemnata, ce ai vrea sa faca? Unde traiesti matale, “in exterior”, e altfel? Politicienii sint buni si demni? Populatia discuta civic, prin piete si parcuri? Isi exprima revendicarile prin manifestatii legale si pasnice? Sau cum?

  2. eu****** spune:

    Stau si ma intreb daca nu cumva cu banii cheltuiti anual cu suplimentarea salariile prin prima vioara culturala si urmatorii clasati, si prin majorarile sumelor cordate pentru consiliu de administratie nu s-ar fi putut organiza pana la urma, acoperi cel putin in parte, participarea RO la un targ de turism…

    Este clar ca banii sunt pentru EI, cei de la butoane, fix ca in orice regim comunistoid, si nu pentru promovarea si cresterea prosperitatii in RO!

  3. ALX spune:

    Ei, in sfarsit s-a facut dreptate! Pai dumneavoastra va imaginati ce abuzat trebuie sa se fi simtit Andrei Marga cand a vazut ca trebuie sa circule cu Leganza (sau Nubira, ceva de genul asta, oricum) lui Patapievici, ramasa mostenire de la Buzura? Din pozitia de ministru va putea acum sa repare acest abuz monstruos al fostei conduceri. O personalitate atat de profilata ca domnul Marga trebuie musai sa circule intr-o masina profilata :) . Audi, Mercedes, BMW? Vom vedea curand. Sper sa-l vedem la Antena 3 pozand sexi langa masina :-) .

  4. nae spune:

    Domnule Tismaneanu,
    Afirmatiile dumneavoastra cu privire la atasamentul pe care il aveti la valorile liberare sunt anulate de practica total nedemocratica prin care cenzurati orice parere care nu rezoneaza cu a dumneavoastra. In practica aplicati exact principiile unei societati totalitare pe care ati criticat-o in numeroase carti. In acest fel va pierdeti din credibilitate. S-ar putea sa replicati ca nu trebuie sa fiti citit sau ca se gasesc alte platforme unde puteti fi combatut. Atunci care mai este rolul acestei platforme daca schimbul de pareri este exclus ? Atrageti atentia cititorilor ca sunt admise numai comentariile care aproba sau lauda ce scrieti. Cred ca nu veti lasa sa treaca nici acest comentariu. Toate criticile la adresa noului ICR nu sunt credibile daca vin din partea celor care au de pierdut, mai ales material, in urma schimbarii conducerii. Chiar am scris ceva de nepublicat ?

    • Mesajul Dvs contine trei lucruri false: 1. Nimeni nu cenzureaza aici, este un portal moderat unde se publica interventii scrise intr-un limbaj civilizat, nu atacuri la persoana; 2. Prespuneti ca stiti ce-as putea replica. Ma indoiesc. 3. Criticile nu sunt motivate de interese pecuniare. Pot oferi numeroase probe ca va inselati. Pentru moment, articolul se ocupa de cresterea, de nimic justificata, a veniturilor d-lui Marga si ale colegilor sai din conducerea ICR :) Va asigur ca nu onorariile de la ICR erau sursa mea principala de venituri. Nici macar cea secundara. Dar nu acesta este subiectul si ii invit pe cititori sa se ocupe de tema articolului. Multumesc.

    • maria spune:

      @Nae

      Nu stiu : dumneavoastra ce credibilitate aveti, stimate domn ‘Nae’, de vreme ce spuneti in mesajul de mai sus: «In practica aplicati exact principiile unei societati totalitare pe care ati criticat-o in numeroase carti. In acest fel va pierdeti din credibilitate».

      Despre ce principii “totalitare” vorbiti ?? Cum de invocati o pierdere a credibilitatii autorului in urma faptului (sa presupunem) ca v-ar fi cenzurat mesajul ???!!

      Pai, inteleg ca dvs., chiar din primul mesaj l-ati pus la punct pe Vladimir Tismaneanu pentru relatia sa cu ICR-ul, prin urmare, indiferent de soarta comentariului dvs. – cenzurat sau nu – oricum ar fi fost, dvs. ati procedat darz si vehement in a-i nega orice credibilitate….!

      Ei, bine, vreau sa va spun sincer ca sunteti cu totul alaturea de subiect : habar nu aveti ce inseamna venirea lui Marga la ICR, la anul de gratie 2012 – de aceea vorbiti cu asa mare usurinta despre alte teme si nu despre tema articolului. Ceea ce se intampla la ora actuala cu ICR este ceva care depaseste cel mai negru cosmar !!!! Nu mi-as fi imaginat ca Andrei Marga ar putea atinge asemenea culmi ale grotescului prin vorbele (legendare) pe care le scapa, si in principal prin faptele sale… !! Daca omul sedea linistit si se pensiona ca rector, poate reusea sa treaca neobservat si sa ramana pentru posteritate cu o imagine cat de cat onorabila. Dar, iata ca destinul l-a impins sa joace un rol nefast in mascarada istorica a anului 2012, pierzandu-si pentru totdeauna orice umbra de respectabilitate….. Asta imi aminteste de o vorba care spune ca doar in ultima clipa a vietii reusim sa stim cine suntem cu adevarat.

      De acum incolo, orice lucruri bune ar fi facut sau ar mai face profesorul Marga, onorabilitatea lui este cu desavarsire pierduta…. !!! Asta insemana sa-ti pierzi decenta la batranete, cand nu mai ai suficient timp sa mai corectezi nimic….

      Asta e “topicul” discutiei… absoluta lipsa de decenta si de chemare pentru cultura a lui Andrei Marga, firea lui resentimentara, inconstienta, nebunia aproape plus lipsa de orice profesionalism in domeniul culturii.

      Asta e enormitatea pe care o traim si o vedem la ICR !!

      Cat despre Vladimir Tismaneanu, ceasul judecatii nu a batut inca pentru domnia sa, dar am vaga impresie ca, scriind asa cum scrie mai sus, si cum o face constant, in acesti ani, va reusi fara indoiala sa-si spele chiar si cele mai grele pacate…. !!!

      V.T. este vocea noastra interioara, a celor din tara, care nu avem cum sa ne exprimam, dar care simtim ca nu e totul pierdut cat timp cei cu mintea limpede si judecata dreapta reusesc sa ne faca sa intelegem lumea in care traim, istoria prezentului.

    • eu****** spune:

      Semnalez atac la persoana!

      A comenta aici inseamna a scrie un comentariu ref articol – cu argumente daca se poate!

      Altfel LA REVEDERE cu toate cele bune!

    • marina vlaicu spune:

      Stiti ceva, Doamnă/Domnule?

      Stiti cu siguranta, dar va faceti ca nu stiti. Avem o tara condusa azi de MAGARI. Sunt magari, acesta e cuvantul. Sa distrugi reputatia unor oameni afirmand ca au facut si au dres, pentru ca sa vii in locul lor si sa faci nu ce au facut ei, ci exact ce ai pretins TU, in chip mincinos ca au facut ei, inseamna MAGARIE, nu politica, si nu administrarea treburilor publice. Acum am o intrebare pentru dvs. Cum se numesc cetatenii unei tari conduse de magari? Va rog sa nu furati ideile din ”Ferma animalelor” a lui Orwell. Acolo cei care conduceau erau porcii.

  5. nae spune:

    Daca doua postari anterioara nu apar, atunci despre ce este vorba? Nu este niciun atac la persoana si nici vocabular indecent. Sunt doar pareri neconvenabile. Presupunerile mele referitoare la replici sunt confirmate de situatiile anterioare care s-au repetat de mai multe ori, bineinteles atunci cand totusi s-a publicat ceva dupa reprosurile de cenzurare : atac la persoana, nu acesta este subiectul, nu sunteti obligat sa ma cititi etc. N-am afirmat nicaieri ca veniturile de la ICR erau sursa dumneavoastra de venit principala sau secundara, ci doar ca erau niste venituri care nu vor mai fi. Atat. Nu cred ca veti mai colabora cu ICR-ul actual. Asa vad eu lucrurile dupa tot ce s-a scris de o parte si de alta.

    • Erau venituri pentru activitati soldate cu conferinte internationale in colaborare cu Woodrow Wilson Center, Georgetown University, University of Maryland, bazate pe expertiza mea legata de a doua jumatate a secolului al XX-lea (Cominofrmul si stalinizarea Europei de Est; promisiunile anului 1968; revolutiile din 1989). Exista de-acum trei volume publicate pe baza de peer-reviews la Central European University Press, fara niciun fel de sprijin financiar din parte cuiva, deci, accentuez, nici din partea ICR. Scopul este sa promoveze participarea cercetatorilor romani ori originari din Romania in marile dezbateri intelectuale occidentale. Vor mai apare doua (2013 si 2014). Cat privestea cea de-a sasea conferinta, despre dictatori si dictaturi in secolul XX, care ar fi urmat sa se tina anul trecut, in luna noiembrie, la Washington, anulata din ratiuni bugetare de ICR, pregatita insa din timp de mine si de Bogdan C. Iacob, ea va avea loc foarte curand, in Statele Unite, ca proiect al unei prestigioase universitati americane. Am fost invitat sa prezint una dintre cele doua keynote addresses. La momentul cuvenit, voi scrie despre acest eveniment. Va doresc un weekend placut.

      http://www.ceupress.com/books/html/Stalinism-Revisited.htm

      http://www.ceupress.com/books/html/Promises-of-1968.htm

      http://www.ceupress.com/books/html/TheEndandtheBeginning.htm

    • marina vlaicu spune:

      Si postarea mea dinainte tot pentru dl/dna Nae era. Acum tot pe dvv. va intreb: Ce credeti ca pierde dl. Tismaneanu ca nu colaboreaza cu jalnicul ICR de azi. Stiti vreo persoana cat de cat onorabila care colaboreaza?

  6. iosiP spune:

    Domnule nae,

    Din perspectiva liberala (pe care o impartasesc in mod “excesiv”, daca-mi este permis sa ma exprim astfel) nu exista cenzura decat in ceea ce priveste exprimarea in spatiul public.
    Prin urmare, intrucat acest sit este privat nu exista garantia libertatii de exprimare si (implicit) nu exista nici notiunea de cenzura, definita ca un control asupra exercitarii acestui drept.

    Cu scuze pentru interventie: sunt sigur ca un liberal de talia dumneavoastra cunostea deja aceste lucruri!

    • Codruta spune:

      Tot aia e…
      Nu problema “legii” o punea “nae”, ci a “eticii”!
      Iar a cenzura opinii care nu iti convin, inseamna pur-si-simplu ca vrei sa dezinformezi! Indiferent daca site-ul tau e “privat”, “public” sau oridecare ar fi! Denota, in plus, lipsa de respect pentru cititorii tai, carora le refuzi dreptul de a se informa si ref. la parerile celorlalti comentatori pe un subiect anume!
      … ma rog… evident, sunt 99% convinsa ca nu va aparea nici asta – dar o pun aici ashaaa… “de test” :D

      • io spune:

        cred ca dl profesor a raspuns deja, referitor la “cenzura” si la cerintele minimale …
        de ce nu-i putem da acest credit?
        daca doriti sa vedeti un site unde chiar se cenzureaza ORICE opinie contra,
        va invit pe blogul domnului Nastase … exact, cel care tine, in pijama,
        prelegeri de drept constitutional colegilor de “internat”,
        doar-doar o iesi mai repede.

      • Alius spune:

        Ca de obicei,. bati campii cu voiosie si incapatanare. Pentru cenzura du-te te rog la cei pe care ii ridici in slavi si la latrinele lor, cele pline de decenta, libertate de exprimare si informare corecta.

        Ai uitat ce era mai important: nici o zi fara “Jos Basescu!”.

    • Cred ca faceti confuzie intre privat vs. public si respectiv cenzurare vs. moderare. Sint multi termeni in lb. romana si de cind cu cyberspace-ul asta , notiunile s-au mai nuantat nitel….

      1) Plaltforma “contributors” este inregistrata ca parte a unei societati pe actiuni , la Tirgoviste daca nu ma insel (tre’ sa verific , am pe undeva documentatia , just in case :wink: ) . Chiar guru Sima avea , pina in septembrie 2012 stock aici. Asta ii da caracter privat. dar platforma e menita a functiona in spatiul public , unde sint reguli pe care tre’ sa le respecte si publicul, dar si sysop , moderatori, etc. Una dintre reguli e exercitiul dreptului la opinie. E ca un autoturism care sigur e privat si il vinzi si cumperi cum vrei, dar cind il folosesti (adica mergi pe autoruta virtuala , cyberspace, etc.) tre’ sa il folosesti dupa regulile de circulatie acceptate in public. Iar “platform-driver ‘ tre’ sa stie asta :!:

      2) moderare se refera la mentinerea unui echilibru in discutii si aducerea comentariilor pe un fagas normal (atunci cind se deviaza prea mult off-topic) —dar limbajul e adecvat . Cenzurare este blocarea unui comentariu care , chiar daca este on-topic are un limbaj inacceptabil, vulgar, rasist, onomatopee, etc. Sint mesaje ce trebuie moderate si altele ce trebuie blocate —nu e acelasi lucru. Pe vremuri , cind era bezna in cyberspace , existau asa-numitele SIG-uri (special interest group) , care existau in reteaua ARPANET , disponibila numai pt. academics si army (military) . Acolo era moderare , pt. ca la inceput era pericolul departarii de subiect, etc. dar nu era vorba de cenzurare . A urmat USENET si cind grupurile s-au inmultit a aparut si moderarea lor (unele numai , pt. ca de obicei alt.binaries nu sint moderate) . Dar de cind cu explozia de platforme si bloguri , si initierea la virste timpurii (copilarie) a utilizarii lor, sint destule cazuri cind , poate din teribilism , se scriu tot felul de “texte” .Asta imi aminteste de “textele” scrise pe peretii WC-urilor din Gara de Nord pe vremuri.Ei, precum acolo noaptea ingrijitoarele stergeau peretii , acum moderatorii sterg (“cenzureaza”) altele asemenea. Poate n-ar vrea decit sa modereze, dar daca “textul” se cere cenzurat, ce sa faca….Important e sa fie obiectivi si sa stearga numai ce se cere sters, si nu idei , abordari , etc. oarecum diferite de orientarea lor.

      Dar obiectivitatea e un lux in ziua de azi :wink:

      • Va multumesc pentru precizari. Cu deplin respect, as sugera sa nu alunecam in directia unei alte discutii. Nu ma refer la Dvs. Tema este anuntata de titlul articolului. Va doresc un weekend placut.

        • iosiP spune:

          Aveti dreptate, domnule Tismaneanu, si imi repet scuzele pentru devierea de la subiect.

          Recunosc insa (ca ultima remarca off-topic) ca sunt interesat de o discutie privind drepturile si obligatiile entitatilor de drept privat care isi desfasoara activitatea in spatiul public. Pacat ca nu pare a exista cineva dispus sa deschida subiectul, prevad ca o discutie cu domnul Lecter (si nu numai) ar fi interesanta…

        • marina vlaicu spune:

          Dle Tismaneanu,

          Ticalosiile comise de guvernarea Ponta/Antonescu si indignarile noastre in legatura cu ele nu fac decat sa sporeasca vacarmul in care traim. Imi permit un sfat, desi e greu de urmat. Dati-i pur si simplu in judecata pentru orice afirmatie susceptibila sa-i aduca in fata justitiei pe cei de la Obs. cult. si de oriunde, chit ca o sa aveti atatea procese incat n-o sa mai aveti timp sa scrieti. E totusi singura modalitate de a reactiona la minciuni, faradelegi si calomnii care poatre schimba ceva. Sume mari de bani de platit ca daune pentru prejudiciul de imagine, sunt singura opreliste atat in calea Antenelor, cat si a echipei de la Obs. cult. Nu procese cu daune de un leu cum a facut presedintele Traian Basescu, in ideea ca obrazul omului are de suferit. Obrazele acestea nu au nimic de suferit si in general, in Romania, onoarea nu mai are nicio semnificatie. Banii, in schimb, inseamna mult.

          • Multumesc pentru sfat. Aveti dreptate (dovada ca am pornit o actiune legala in cazul Stelian Tanase care a publicat pe blogul sau documente contractuale, cu date confidentiale privind numarul contului meu bancat si al pasaportului american), desi cred ca vacarmul este in mare masura efectul starii de debusolare valorica indusa pe toate caile de USL si oamenii legati de aceasta formatiune. In cazul doamnei Carmen Musat, probabil ca nu eu, ci membrii fostei conduceri a ICR ar trebui sa reactioneze legal. Acuzatia este ca mi-ar fi facut cadou imense sume de bani. Restul sunt vorbe, nu conteza ce crede doamna Musat despre mine si scrierile mele. Sincer, nimic nu o califica sa se pronunte pe asemenea subiecte. Dar o asemenea acuzatie, ca mi-as fi insusit sume imense ca urmare a unui “dar”, deci nu pentru munca efectuata (initiere, conceptualizare, organizare, coordonare de conferinte, plus lucrari originale prezentate, plus keynote addresses), cu rezultate recunoscute international (v. recenziile la volumele aparute la CEU Press, in “Slavic Review”, “Journal of Cold War Studies” etc), este o calomnie si trebuie tratata in consecinta.

            Doamna Musat ignora ca aceste conferinte si volumele care au rezultat din ele (carti publicate, pe baza de peer reviews, fara niciun fel de sprijin financiar din partea ICR), au permis integrarea unor tineri cercetatori din Romania in comunitatea epistemica internationala. Este de-a dreptul comic ca in acelasi numar din “OC” unde Carmen Musat scrie ce scrie, este publicat un articol al profesoarei Tereza-Brindusa Palade, participanta la una din conferintele “daruite” de ICR mie :) Nu e nevoie sa precizez ca in costul conferintelor era inclus drumul la Washington, hotelul si onorariul pentru fiecare participant (minus, evident, in cazul meu, avion si hotel). Cum era de asteptat, nu exista colaborari ferite de intruziuni deloc inocente la OC. Dovada chiar forumul acelui articol, realmente impresionant, al Brindusei Palade. Nu degeaba comparam revista condusa de tandemul Carmen Musat-Ovidiu Simonca cu “Saptamana” barbista.

            http://www.petitieonline.ro/petitie/adio_icr_-p28301144.html

            • marina vlaicu spune:

              Repet ce-am spus mai sus si sper sa nu cenzurati, Ar insemna sa-l cenzurati pe Orwell. Traim intr-o tara condusa de magari. In acceptia romaneasca a termenului, caci altminteri, magarusii sunt animale simpatice si napastuite. Daca as fi mai tanara si mai sprintena, as desena intr-o noapte pe zidurile ICR-ului de peste tot, urechi de magar.

  7. Codruta spune:

    Ma rog!
    Trecand peste ideea cel putin bizara de a da ca “referinta” un personaj precum Morar (ceea ce DINTR-O DATA) face totul sa para lipsit de “credibilitate”), trebuie sa recunosc ca, de data asta, daca e adevarat ce scrieti in articol, cam aveti dreptate…
    Cat despre chestia cu “cenzura” – sa moara mama / sora / sotia / sotul lu’ care minte? :P

  8. io spune:

    Domnule profesor,
    intr-adevar, trist e ca presa a dormit in papuci la faza asta.
    si aici nu ma refer la A3, RTV sau Realitatea, de la astia oricum nu ai ce sa astepti,
    e greu si sa-i numesti presa.
    dealtfel, acesta e modul parsiv de operare al USL: in timp ce Ponta se lauda toata ziua
    si promite marea cu sarea, in spate, tot felul de grajdani isi fac nestingheriti mizeriile.
    la fel a fost si cu mizeriile de ordonante ale Abramburicai,
    s-au descoperit tarziu, dupa ce n-a mai fost ministru.
    la fel de trist e ca opozitia e inexistenta,
    sau mai degraba prea ocupata cu luptele pentru putere …
    acolo, in opozitie, desigur.
    Numai bine.

  9. mihai spune:

    Ia uitati-va si va minunati cu cine mergem la salonul de carte de la Paris:
    http://www.realitatea.net/florian-bichir-il-duce-pe-dracula-la-paris_1118397.html

    Daca nu stiti cine sunt oamenii astia aflati ca numitul Hoandra hahaia la o emisiune tv cu Sorin Rosca Stanescu spunanand ca n-a putut citi mai mult de 10 pagini din Cartarescu (si de ce-or zice basistii astia ca-i ceva de capul lui) iar Andrei Plesu a plecat pe banii poporului cu amanta la Berlin. Bichir e un semidoct inept iar Dancu pesedist de Cluj. Vai mama!

    Sper ca alde Cartarescu si care s-o mai gasi sa boicoteze acest circ sinistru numit ICR.

    • Va rog sa cititi ce-am scris in update. Ganduri bune.

      • ALX spune:

        In aceasta idee a “cadourilor” facute de ICR domnului Tismaneanu, poate face doamna Musat un calcul cam la ce suma se ridica “cadourile” facute de ICR scriitorului Norman Manea. A nu se intelege ca as contesta cumva legitimitatea finantarii de catre ICR a proiectelor de promovare a lui Norman Manea. Nu l-am citit si oricum nu ma pronunt in chestiuni la care nu ma pricep.

  10. Mi se pare ca citatul corect (complet) din Hegel e urmatorul :

    “Nu pentru ca eroul nu este erou /
    Ci fiindca valetul este valet bou ! ” :lol: :razz: :mrgreen: :grin:

  11. Maximus spune:

    Domnule Tismaneanu,

    observ ca din momentul schimbarii conducerii ICR exista o adevarata pozitionare a unor intelectuali, sustinatori ai d-nului Patapievici sau ai d-nului Marga.

    Insa, dincolo de aceste abordari, nu observ la nivelul intelectualitatii romane preocuparea pentru promovarea unor valori romanesti in strainantete, iar dvs. aveti posibilitatea de a fi un observator al demersurilor celorlalte tari, sa spunem din estul Europei, care, cu ajutorul emigratiei sunt preocupate sa-si valorifice potentialul, literatura, istoria, cu care vor sa fie cunoscuti in lume.

    Diplomatia nu se face numai la nivelul corpului acreditatat in acest scop, ci si prin literatura, arta, muzica, dar mai cu seama istoria pe care sa ti-o scrii singur si sa ti-o promovezi .

    • Tin sa accentuez ca nu este vorba de persoane, ci de optiuni valorice diametral opuse: modernitatea universalista, in cazul vechii conduceri, fortata sa demisioneze, versus neo-pasunismul amatorist, diletant si agresiv (va rog sa cititi Ordonanta de Urgenta in care se specifica misiunea ICR din perspectiva guvernului Ponta). Profesorul Andrei Marga a imbratisat si a potentat viziunea rudimentar-anacronica a acelei Ordonante. In rest, n-as face generalizari despre intelectualitatea romana. Eu cred ca in perioada 2005-2012 s-au facut lucruri extraordinare pentru promovarea culturii romanesti. Nu neg si lucrurile bune din perioada FCR. Dar, incepand din 2005, s-a pornit o constructie institutionala esential noua, cu norme si proceduri de tip occidental, cu respect entru transparenta si responsabilizare (accountability), cu deschidere catre valorile de varf romanesti si straine, fara prejudecati exclusiviste. Dl Marga a ales sa fie groparul acestei institutii, al acestor norme si proceduri. Ganduri nune.

  12. victor/victoria spune:

    Autonumitii liberali tocmai au facut primul pas intru ingroparea definitiva a acestui partid istoric. Urmeaza PDL. Mai mult decat evident ca mafia securisto-neocomunista a invins pe toate fronturile inclusiv formarea opiniilor si manipularea mediatica.

  13. nae spune:

    @ maria,
    Ultima fraza pe care ati scris-o merita sa fie motto-ulmai multor interventii si nu inteleg de ce aceasta postare nu trece :
    “V.T. este vocea noastra interioara, a celor din tara, care nu avem cum sa ne exprimam, dar care simtim ca nu e totul pierdut cat timp cei cu mintea limpede si judecata dreapta reusesc sa ne faca sa intelegem lumea in care traim, istoria prezentului”
    Fiecare dintre noi are cate un ” nas in suflet” si nu ar trebui sa ne fie rusine. Singura problema este ca parerile se exprima in nume personal intrucat nu se stie ce are celalat in suflet.
    In regimurile totalitare cineva ne explica in ce lume traim, ce trebuie sa vedem si cum ar trebui invatata istoria. Se pare ca dupa 23 de ani ni se propune ceva similar. Eu nu stiu daca “maria” are varsta in care sa fi fost educata inainte de 1989, dar spiritul este acelasi.
    Oare trece postarea ca am trei “rase” la un sigur articol al autorului ? Nu este cam mult, apropo ca nimeni nu cenzureaza pe aici ?

  14. Tolstoi spune:

    Cu Andrei Marga a început în România reforma învăţământului.Vorbeşte un dascăl român,născut în România şi nu catapultat de prin ,,Jidovia ,,.

    • maria spune:

      @ Tolstoi

      Nu ma pot abtine sa nu va felicit pentru umorul involuntar:

      Tolstoi = > “Vorbeşte un dascăl român,născut în România” …



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)