joi, martie 28, 2024

Mircea Crișan, Marina Voica si comunismul

Bancurile si slagarele ne-au ajutat sa respiram sub gheața comunista. Erau antidoturi la greața, spaima, dezgust, plictis. In anii 60, regimul devenise ceva mai flexibil, se permiteau anumite glume cu dublu inteles, se incuraja muzica usoara romaneasca, diferita de cantecele venite din marea Uniune. Securitatea era mereu in alerta, dar nu actiona cu aceeasi ferocitate ca in trecut. Pe acest fond, au facut cariere spectaculoase actorul Mircea Crisan (recent trecut in lumea dreptilor in Germania) si cantareata Marina Voica. Se scriau comedii, vechii stalinisti gen Aurel Baranga, Alexandru Mirodan si Sergiu Farcasan spargeau tabuuri, macar la nivelul aluziilor. Un interviu al Marinei Voica aparut in „Adevarul” include detalii fascinante despre acele timpuri.

Intre altele, cantareata spune ca l-a admirat pe Karl Marx si isi propune sa-l reciteasca acum, la varsta senectutii. Ma rog, mai bine sa-l citesti pe Marx decat sa-l invoci dupa ureche. Desi sunt convins ca o lectura a „Arhipelagului Gulag” de Soljenitin ar fi infinit mai instructiva. Marx a fost unul din acei magistri ideologici–maîtres-penseurs– datorita carora s-a ajuns la experimentele totalitare ale veacului XX. Oricum, un banc din anii 70 suna cam asa: Marx ajunge la Moscova si cere permisiunea Politburo-ului sa spuna cateva cuvinte la televiziune. Dupa indelungi deliberari i se permite. Nu a spus decat atat: „Proletari din totate tarile, iertati-ma!”

Cat priveste comunismul romanesc, un banc al lui Mircea Crisan merita reluat, chiar daca vor fi unii care il vor considera cam prea explicit: “Gata tovarasi, acum avem dreptul de a vorbi, nu e ca pe vremea burghezo-mosierimii cand toti se cacau in capul nostru. Acum avem gura”. Spus la “Europa Libera”, bancul a circulat viral a doua zi in Romania.

http://adevarul.ro/entertainment/muzica/interviu-marina-voica-vreau-sa-l-recitesc-marx-mare-filosof-1_52989b95c7b855ff56539694/index.html

http://www.potrivite.eu/bancuri/bancuri-noi/arhiva-comica-a-securitatii

Despre Marina Voica, o amintire personala. O admiram inca din adolescenta, ca si pe Margareta Paslaru. Canta in romaneste, in rusa si spaniola. Stiam ca crescuse impreuna cu copiii spanioli ajunsi in URSS dupa infrangerea Republicii. Suntem in 1984, la Philadelphia, in casa unor buni prieteni. Sosesc Gheorghe Sencovici si sotia sa Margareta Paslaru, proaspat ajunsa in Statele Unite in urma cererii de reintregire a familiei. Ascultam o caseta cu ultimele inregistrari ale Margaretei. O intreb: „Ce mai face Marina Voica?” Artista imi spune: „Pe Marina am vazut-o acum cateva saptamani la cabina de machiaj. Stateam alaturi, n-am scos niciuna nicio vorba, ne-am privit adanc, am oftat, iar Marina a spus: ‘Niste lepre, Margareta’.” Mi-a fost dat sa spun si eu de atatea ori, inainte dar si dupa naruirea regimului comunist aceste cuvinte: niste lepre

Pe Mircea Crisan, regimul Dej a vrut sa-l transforme intr-un bufon de serviciu. I se dadeau sarcini precise, actorul cauta modalitati subtile de a evita transformarea in propagandist. Sigur, a facut concesii, dar se stia ca fiecare gluma a lui Mircea Crisan ascunde o mare tristete. Imi amintesc de inceputul anilor 60, eram copil, am mers impreuna cu parintii mei la spectacolul de la Sala Palatului unde Mircea Crisan a aparut impreuna cu marele comic sovietic Arkadi Raikin. Era in plina destalinizare hrusciovista, o directie politica boicotata si sabotata de satrapii de la Bucuresti. Si azi ma intreb cum de au permis Dej, Rautu, Niculescu-Mizil, Alexandru Draghici, acel spectacol dinamitard. Raikin fusese el insusi o victima a stalinismului, marginalizat in ultimii ani de viata ai generalissimului. Paradoxal, la Bucuresti unde nu s-a permis publicarea lui „Ivan Denisovici” si nici a poemului „Urmasii lui Stalin” de Evgheni Evtusenko, s-a ingaduit acea explozie de umor veritabil. Ma intreb daca Marina Voica isi aminteste de acele clipe cand multi am sperat ca dictatura se va imblanzi si ca vom putea in fine renunta la botnitele impuse de sistem. In interviu, Marina Voica povesteste despre divinizarea lui Stalin in URSS. Pentru unii, Stalin a fost Dumnezeu. Pentru altii, a fost Diavolul in carne si oase. Cum diavoli au fost discipolii sai din „democratiile populare”.

Mircea Crisan a plecat din tara in anii 60, Marina Voica si ea, mai tarziu, dar a revenit apoi din motive personale. Gyuri Sencovici a murit in Statele Unite, pe Margareta am reintalnit-o la un targ de carte din Bucuresti. Ajuns cel mai vestit comic al acelor ani, Mircea Crisan a jucat intr-un spectacol la Teatrul „Tandarica” in 1964, la ceasul dezghetului dejist. Piesa era descrisa drept o drama politista, se chema „Mana cu cinci degete”. Era bezna completa in sala, pe cortina se proiecta, amenintatoare, imaginea unei maini umane. Care, in genere, are cinci degete. Cu o voce ragusita, cavernoasa, Crisan rostea aceste cuvinte, menite sa terifieze, sa dea frisoane. Firescul devenea absurd si infricoasator. Dar in dictaturi normalitatea apare ca seditioasa, iar anormalitatea este impusa ca norma de viata. Istoria culturii sub comunism include, asadar, nu doar decretele Sectiei de Propaganda, ci si aceste secvente subiective, fragmente dintr-un puzzle pe care nu vom osteni sa incercam a-l dezlega.

Distribuie acest articol

36 COMENTARII

  1. „Erau antidoturi la greața, spaima, dezgust, plictis.”

    În acele vremuri, eu am realizat ceva foarte important: plictiseala denotă o totală lipsă de preocupări intelectuale!

    Ah, că uitasem: indiferent de regimul politic!

  2. bancurile erau la ordinea zilei;se spuneau prin anii 80 fara prea multe precautzii;dar vai,hotzii rivolutziei din decembrie,ha ha,nu le gustau intotdeauna;si daca un mare actor era marginalizat,un biet raspinditor de bancuri ishi pierdea piinea.nu era i concediat,era i restructurat !.dvs shtitzi ca cea mai dreapta si echitabila societate nu avea someri.in consecintza ramineai fara nici o sursa de venit,iar Partidul Mare avea grija sa te faca sa simtzi ca nu potzi glumi pe seama lui.sa tzi gaseshti apoi,un loc de munca,intr o tzara unde patronii erau totzi comunisti,era o lupta.cred ca shtitzi: comunistii erau unitzi si schimbau intre ei tot felul de informatzii,ca acum de altfel,ha ha
    unde mai pui ca in marinimia lui Marele Partid nu permitea sa cobori sa lucrezi oriunde daca aveai studii,insa posturili scoase la concurs erau majoritatea de shefi si daca nu erai comunist,basta si cu posibilitatea asta

  3. Domnule profesor Tismaneanu,

    Dar ceva legat de Romania ne spuneti si noua ? Este ziua noastra nationala, 1 decembrie. Dvs. cat de roman va simtiti ? Este Romania pentru dvs., la fel ca si pentru altii, ceva mai mult decat o buna vaca de muls ?

    La multi ani !

    • Citez din excelentul articol semnat de profesorul Ioan Stanomir, publicat pe platforma LaPunkt. Il recomand tuturor cititorilor de buna credinta:

      Locul festivismului demagogic de care elita autohtonă preferă să se înconjoare poate fi luat, în această zi de 1 decembrie, de reflecţia lucidă asupra datoriei pe care o avem de a duce mai departe ceea ce acea zi ne lasă ca moştenire. În ceea ce a avut mai luminos şi puternic, 1 decembrie trasează reperele unui patriotism constituţional, fondat pe valorile libertăţii şi pluralismului. Curajul celor care au luptat la 1918 este curajul care îi animă în clipele teribile ale confruntării cu totalitarismul. Imaginea lui Iuliu Maniu se desenează ca o stâncă de granit pe acest fundal al încercărilor istorice- până la capăt, până la moartea solitară din închisoarea de la Sighet, Iuliu Maniu a rămas fidel crezului pe care l-a articulat, în decembrie 1918. O patrie în sclavie nu poate fi patria noastră, iar cătuşele pe care tirania ni le înfăţişează ca destin trebuie refuzate,fară ezitare. 1 Decembrie este o zi care ne evocă, tuturor, ceea am fi putut fi atunci, dar nu am fost. Dar ea ne aminteşte şi de ceea ce putem fi încă , dacă viitorul pe care îl zidim este întemeiat pe solul ferm al libertăţilor şi al virtuţilor civice. Omagierea umbrelor ilustre de la 1918 poate fi debutul regenerării noastre democratice. Din speranţele lor ne putem hrăni propriile speranţe.

      http://www.lapunkt.ro/2013/12/01/1-decembrie-despre-patriotism-si-viitor/

      • Domnule profesor,

        ,,Locul festivismului demagogic de care elita autohtonă preferă să se înconjoare poate fi luat, în această zi de 1 decembrie, de reflecţia lucidă asupra datoriei pe care o avem de a duce mai departe ceea ce acea zi ne lasă ca moştenire.”

        Ma onorati catalogandu-ma chiar si tangential drept ,,elita autohtona”, va multumesc. Dar dvs. personal, atat ca cetatean al Romaniei cat si ca fin intelectual anti-comunist, cum ,,reflectati lucid asupra datoriei pe care o avem de a duce mai departe ceea ce acea zi ne lasa mosternire” ? Valorile si principiile evocate la 1 decembrie 1918 nu aveau nici cea mai mica legatura cu atacarea neobosita a lui Iliescu, Ponta, Antonescu si Voiculescu. Unde va regasiti dvs. in aceasta ,,call of duty” ?

        ,,Curajul celor care au luptat la 1918 este curajul care îi animă în clipele teribile ale confruntării cu totalitarismul.”

        1 decembrie 1918 marcheaza unirea Transilvaniei cu Muntenia si Moldova. Aceasta ne-a fost oferita drept rasplata pentru participarea la nenorocirea numita Primul Razboi Mondial. Ostasii nostri bravi au fost angrenati in acest razboi nu pentru idealurile marete anti-totalitare, ci pentru a-si apara tara. Un ideal mult mai maret si cu sacrificii mult mai mari decat ,,confruntarile cu totalitarismul” difuzate din pozitii foarte comfortabile.

        ,,O patrie în sclavie nu poate fi patria noastră”.

        Este deja din pacate. Sclavia moderna nu este cea brutala si pe fata. Este cea in care unei tari si unui popor i se dicteaza ce sa faca de catre ,,Marile Puteri”. Este cea in care dau navala investitiile straine (care ne vor binele, se intelege) pentru munca de lucru ieftina. Este cea in care atat presedintele cat si premierul au statutul de ,,tolerat” in intalnirile internationale de nivel inalt. Asa insa a fost mereu … este blestemul acestui popor.

        ,,Omagierea umbrelor ilustre de la 1918 poate fi debutul regenerării noastre democratice. Din speranţele lor ne putem hrăni propriile speranţe.”

        Perfect de acord. Identificarea si promovarea unor astfel de valori este urgent necesara in societatea noastra.

        Have a nice day :)

    • @gaia – ziua nationala a Romaniei este 10 Mai. Azi, 1 decembrie 2013, se aniverseaza 95 de ani de la unirea Transilvaniei cu Regatul Romaniei (nu a Banatului, nu a Bucovinei, nu a Basarabiei). E zi libera de la stapanire, se imparte fasole si carnati contra voturi. Festivisme de prost gust, specifice clasei politice de la Bucuresti. La Multi Ani va spun la primavara!

        • Asa este, Ziua Nationala a lui Dan Martian, Alexandru Barladeanu si Ion Iliescu :-) La asta ma refeream. Adevarata Zi a Romaniei este pe 10 mai.

            • Corecţie: DIN PĂCATE nu ştim când s-a născut Burebista. Pentru că acea zi de naştere ar trebui ÎNTR-ADEVĂR să fie ZI NAŢIONALĂ!!!!!!!!!!
              Până când o vom afla cu certitudine, tot 10 Mai ar trebui să fie Sărbătoarea Naţională!

            • Asta a vrut cumva să fie glumă? dacă da, e una FOARTE PROASTĂĂĂĂ!!!!!!!!!!!!!!!!!

            • Da, Aline, voi aţi învăţat la şcoală să faceţi băşcălie ieftină! Şi atât!

      • Domnule Lup Monarhist,

        inteleg ca sunteti un adept al regalitatii. E o consider o forma de conducere care nu mai apartine actualitatii. Plus sa nu uitam ca insusi Maria Sa Regele Mihai ne-a lasat prada ,,tatucilor” celor enumerati de dvs. mai jos.

        Doamne ajuta !

        • Greşiţi atunci când vine vorba de monarhie!!!!!!!!!!!!
          O comparaţie cu Regatele Scandinave, Olanda şi Regatul Unit al Marii Britanii este NET DEFAVORABILĂ sistemului republican – mai ales celui românesc, „năşit” de Ion Iliescu, care în 1991 a trădat interesul naţional – DIN VINA lui s-a ratat Unirea Basarabiei cu România (citiţi memoriile lui Mircea Druc).
          În altă ordine de idei, Burebista, Decebal, Negru Vodă, Mircea cel Mare, Vlad Ţepeş, Ştefan ce Mare, Radu de la Afumaţi, Ion Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul şi Radu Şerban NU au fost preşedinţi de republică….
          Dacă ar fi fost, s-ar fi găsit vreun echivalent antic sau medieval al lui Tonta Copy-Paste şi Chucky Antenescu să-i suspende… Sau, pardon, s-au găsit destui – pentru că Măria Sa Vlad, Radu de la Afumaţi, Burebista etc au murit asasinaţi.

  4. Asta vara, pe plaja la Neptun, intre o dugheana cu hamsii si mici si alta dugheana cu papuci de plastic si saltele de plaja, o dugheana cu carti. Asezate de o adolescenta blonda cu pielea arsa de soare, la loc de cinste, pe raftul cel mai vizibil, Orbitorul lui Cartarescu si Capitalul lui Marx. That’s what I call Democracy! Sau nu?

      • Alin, nu poti respinge ceea ce nu intelegi, si nu poti intelege ceea ce nu cunosti…

        Altminteri, mi-e teama ca instinctul blondei nu da gres: Marx ne va bantui mult timp de-acum incolo, chiar si cand Cartarescu va fi devenit punctul de dupa etc.

  5. Mircea Crisan a plecat din tara in ’66, dupa turneul la Paris al teatrului Tanase. Aparea acolo alaturi de Stela Popescu si au avut mare succes.Nu-i de mirare, ca au avut succes, am vazut spectacolul la Bucuresti, la Sala Palatului, o repetitie generala inaintea turneului.
    Inainte cu niste luni am vazut la Tandarica spectacolul lui Mircea Crisan „Eu si materia moarta”. A fost de-a dreptul genial ! Cine-si mai aminteste ?
    Pe la sfarsitul anilor ’80, dupa un turneu al lui Crisan in Israel circula si in Romania o caseta cu bancuri. Savuros ! Ne mai ajuta sa trecem peste lipsuri si necazuri …

  6. Reiau indemnul din finalul articolului recomandat de dvs , ca model de abordare a zilei de 1 Decembrie :

    „Omagierea umbrelor ilustre de la 1918 poate fi debutul regenerării noastre democratice. ”

    Bun , si ce legatura au Marina Voica &Mircea Crisan cu umbrele ilustre de la 1918 ? :roll:

    • Fiecare scriem unde, cand, cum si ce dorim. Se numeste libertate de exprimare. A judeca pe cineva pentru ce n-a scris este de-acum dincolo de fairness. Am oferit un citat dintr-un articol pe care il pretuiesc. Atat si nimic mai mult. Articolul meu este o reactie rapida la un interviu si un prilej de a scrie despre un mare comic al unor vremuri tragice.

      • Aveti dreptate – sorry ! Numai ca am plasat al meu comentariu in trendul deschis de „Gaia” si nu stiu de ce il regasesc aici , ca fiind de sine statator. In sfarsit …

        Sigur ca trebuie sa ramanem on the topic – mi-as permite cateva observatii personale legate de topic, insa nu stiu daca vor fi acceptate… .. Anyway , voi incerca .Sorry again !

  7. Doar citeva „idei in mers” , cum le numea pe vremuri Malitz

    1) ” … se incuraja muzica usoara romaneasca, diferita de cantecele venite din marea Uniune.”
    Este adevarat, dar nu era doar in ton cu dezghetul hrusciovist , ci avea o motivatie mercantila. S-a avut in vedere iesirea in exterior cu produse (culturale) autohtone, si care trebuiau sa aiba sanse de a fi acceptate. De aceea multi cintareti au fost incurajati (determinati) sa copie stiluri in vogue in Occident in acei ani , mai ales in Italia si Franta (in vederea unor eventuale turnee si aport valutar aferent). Dan Spataru , Luigi Ionescu etc. nu numai preluau dar si imitau stilul unui Bobi Solo , Celentano, etc. Mireille Mathieu putea fi regasita in stilul lui M. Paslaru sau Voica, France Gall pt. Mihaela Mihai, etc. Deci se copia la stil pt. a-l face compatibil cu marketul din vest. De aceea lucrari adevarat originale ( Bogardo, Mandy) nu prea mergeau la export.

    2) ” … vechii stalinisti gen Aurel Baranga, Alexandru Mirodan si Sergiu Farcasan spargeau tabuuri, macar la nivelul aluziilor. ” . In umila mea parere, cei amintiti , dar si altii, nu erau deloc stalinisti, basca sa mai fie „vechi”. Nici unul nu fusese ilegalist . Se afirmasera in deceniul teribil, cind noul sistem avea nevoie de creatii de suport , „realism socialist” , „lupta de clasa” , etc. Erau fripturisti, oportunisti , talentati desigur ,care s-au orientat dupa moda vremii ( precum intotdeauna au facut majoritatea condeierilor). Cind „de sus” s-a dat semnal de schimbare de stil, atunci si ei au inceput sa „sparga tabuuri”. DIn modul cum prezentati s-ar intelege ca ei au avut initiativa . Scriau ce se cerea de la edituri , iar acestea cereau ce le spunea Rautu, Popescu, Florescu, etc.Adica scriau ce stiau ca se cere si va fi platit regeste. Ma mir ca in lista nu l-ati inclus si pe autorul lui „Lazar de la Rusca” , adica „dizidentul ” peste ani Desliu. :lol: Nici macar cind a ajuns in libertate, in IS, MIrodan nu a spart nici un tabu, desi „Dictionarul neconventional…” e merituos . Nici Jebeleanu cu al sau „Doctor A.” nu a spart vreun tabu , and so on and so forth….

    3) ” Stiam ca (Marina Voica) crescuse impreuna cu copiii spanioli ajunsi in URSS dupa infrangerea Republicii. ” Din cite stiu, Marina Voica a copilarit la Ivanovo , un oras cu preponderenta orientat spre ind. textila , deci cu populatie majoritar feminina.Nu cred ca la Ivanovo au fost gazduiti copiii veniti din Spania.

    4) ” Mircea Crisan a plecat din tara in anii 70, Marina Voica si ea, dar a revenit apoi din motive personale ” Mircea Crisan, din cite stiu, a plecat in mid ’60s . Cit despre Marina Voica, e mai complicat. EA a plecat cu sotul in 1980 in Germania, stiind ca are cancer (era el insusi medic) .Sperau ca ramanand si primind status vor beneficia si de ingrijire de top. Au cerut azil politic dar e o perioada de asteptare intre azil si rezidenta apoi cetatenie. Si drepturile (inclusiv tratamentele) se ajusteaza in functie de statut. Timpul a trecut, boala s-a agravat si tratamentele nu au fost pe masura asteptarilor (sperantelor). De asta s-au intors in anul urmator, 1981. Deci nu a fost o „plecare” motivata politic si nici un veritabil „azil politic” , ci „oportunistic” , sa spunem asa. Nici Marina Voica nici sotul ei doctor nu suferisera politic pina in 1980.

    5) ” Marina a spus: ‘Niste lepre, Margareta’.” Iar dvs. insinuati prin asta niscaiva discriminare politica ca pedeapsa pt. episodul munchenez. Deci , in 1980 M.Voica cere azil politic in Ge, in 1981 se intoarce si in anii ce urmeaza (1981-1984) a primit voie sa se produca , treptat – treptat pe scena, ba a si luat premiul 1 la Mamaia , daca imi aduc bine aminte .Numai ca , in acel ’84, la care faceti referire dvs. a inceput sa traiasca in concubinaj cu un tanar de 24 ani (ea avea 47 de ani). Why not indeed, dar stiti cum e cu morala comunista, cu „Codul eticii si echitatii socialiste” :lol: etcsamd. De asta a fost marginalizata dupa ’84 , nu din cauza „azilului politic” cum sugerati dvs. S-a considerat ca nu e role model , nu e educativ pt. tineri , nu e un bun exemplu, etc. – stiti cum erau vremile …..

    6) mi-a placut episodul cu „Teatrul Tandarica” . Deci in 1964, la 13 ani, elev in cl. VII , V. Tismaneanu merge la Teatrul de Papusi . Asta a fost tare de tot . Dr. Tismaneanu, you made my day ! :lol: Eu la 13 ani , in vizita fiind la Bucuresti , chiar in cartierul Primaverii , abia am asteptat ca gazdele sa se duca in weekend la Snagov, ca sa ma pot juca de-a v-ati ascunselea (si apoi, binenteles, de-a v-ati prinselea :wink: ) cu menajera ramasa sa aiba grija de vila.

    That beeing said , va rog sa primiti sincere aprecieri pt. abordarile recente, atat precedenta cu Caragiale, cit si actuala cu fosti monstri sacri ai scenei romane.

    • Teatrul de Papusi era un loc privilegiat, in sensul ca era mai ferit de omniprezenta cenzura. Desigur, nu total. Scenografa se numea Elena Patrascanu-Veakis. Multumesc ptr precizari. Sunt binevenite. Mirodan scrisese „Ziaristii” (1956). Scrisese pamfletul „Tito, dușmanul de moarte al tineretului iugoslav”, București, Ed. Tineretului, 1950.
      Baranga era ilegalist. Ceea ce, desigur, nu-l impiedica sa fie un oportunist. Farcasan fusese, in anii 50, seful sectiei literare a „Scanteii”. Dur, foarte dur. Despre fiecare ar merita scris un articol, ori, why not, mai multe. Desliu nu a scris comedii, din cate stiu. La 11 ani am mers la Teatrul Evreiesc de Stat si am vazut „Opera de trei parale” de Brecht. Dar si la Teatrul de Comedie unde am vazut „Schwejk in al Doilea Razboi Mondial” si „Rinocerii” lui Ionesco, in traducerea, cred, a Floricai Selmaru, personaj despre care ar merita scris, de asemenea. Era, se spunea, jurnalista favorita a lui Rautu. Sotia tartorului cultural din anii 50, Traian Selmaru. Cat despre mine, copil precoce cu parinti interesati de teatru :)

  8. Legat de „plecarea” lui Mircea Crisan am urmatoarea nedumerire:
    – Cum se face ca sotia lui, Sorina Dan (daca retin exact numele!) ramasa in tara, continua sa apara pe scena si putea pleca sa-l viziteze? Am vazut-o personal in aeroportul Otopeni, prin 1978-79, asteptand sa urce in avion, impreuna cu un copil de cca 7-10 ani. Mi-a aratat-o un amic bine informat.

    • Pai era trimisa, periodic , pentru „influentare pozitiva” :wink: Si cistiga toata lumea : el isi vedea fosta sotie, ea mai facea targuieli iar baietii pareau ocupati si faceau de zori planuri de actiune . Asta inseamna sa imbini placutul cu utilul :lol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro